revista faleze de piatra, seria noua,nr.1, 2015

8/9/2019 Revista Faleze de Piatra, Seria Noua,Nr.1, 2015

1/96

Faleze de

piatră

seria nouă nr.1, 2015


2/96


3/96

Stone Cliffs poetry & art magazine(U.K.)

seria nouă, nr. 1, 2015


4/96


5/96

Smoke

o Radical Aggressionby Valery Oisteanu (U.S.A.)

Struggling against the smoke o mysel Suddenly a late afernoon in springI mystically become my other sel ,Or perhaps dialectically my alter egoLining my soul, lungs and stomach with rebellious smoke,Te smoke o radical sootTe history o a love-hate dynamicEach time rom another illusion o naivetéBut reality is a “public toilet” o subliminal gamesI am skeptical that no one knows the true meaning o li eBetween the expert compilations and plagiaristsFlanked by the misery o aux-academia and molecular artAmong the merchants o speculative thoughtSurrounded by jesters and clowns o popular cultureBetween organic li e and chemical misery Amid orget ul atavism and temporary amnesiaDoomed to sel -promotion as a style o li eRestlessness o a soul in chains and handcuffsake it rom this poet in Absurdistan, New York,Who wants to exchange a poem or a vaginaAs i there were some kind o logic to itIn our decorticated world o possessionsI will write my last poem against mysel o bring doubt and skeptical cynicism….

Living in a post-consumerist culturePost-dada, post-evolution, post-everythingIt appears that “everything” does not make too much sense.

''Bong&Sex'' collage artist Valery Oisteanu http://zendadanyc.vpweb.com/About-Me.html


6/96

cineva ne citea cu voce tare dintr-un pergamentne îndesa acarieni în memorie (eram supărați tare și noi și acarienii)gramo oanele se topeau ca niște înghețatedin haine curgeau toate obiectele (de la chei la tele oane mobile)noicăutam ântâna aceea plimbătoare în care nu s-a înecat nimenine strângeam lacrimile ca niște bomboane skittles în batiste de lemn lasăne uităm la ele altădatăeu eram aici tu tot aici dar oarte departesoarele trecea prin dreptul unor geamuri murdarene întâlneam din când în când cu rucsacuri mari cât niște urși atârnând de glasuriși atunci ne salutam în tăcere ca oamenii de munte cu experiența strânsă într-un toiag(odată am visat că dormeam lângă călcâiul tău de godzilladar asta e altă poveste se ăcea că te stropea o mașină de pompieri doar doarpleci și lași orașul sau te trezești și aci dragoste cu mine)obosit mă așezam seară de seară în otoliul din mijlocul câmpieipe care o duceam la piept pe un lanț și

mă lua dorul de tine la el acasă ziceaspune tot spune și urlam ca o otograe în care eram copilși ajungeam unui mastiff napoletan până la botcei din jur nu interveneau nici pentru eistăteau la stop sau treceau cu barca sâmbăta pe laceu mă țineam de oasele mele ca la cutremur ca într-un tren în plină deraierespune tot spune și țipamnu era nimeni să-mi astupe gura cu pâinecând se linișteau apele îți scriam din stațiunile cu vedere la carnestăteam în camera mea de hotel acoperită cu piele de om

să vezi măduva nu zicea nici pâsmă prindea dimineața adormeam pe schele lângă muncitorii veniți să termoizoleze clădirea

din poveștile nopților cu ploi nesătule

autor Ște an Alexandru Ciobanu(România)


7/96

“Stanza n° 2’’ 2012; polimaterico su tela, cm.80x80

artistGiuseppe Inglese(Italy)

http://www.giuseppeinglese.com


8/96

' ' C ă l ă t o r

i a ' '

a r t i s t

C O R I N A R

A I C I U ( R

o m â n i a

)

h t t p s :

/ / c o r

i r a i . w

o r d p r e s s . c

o m /


9/96


10/96

RAINBOW LIGH

by Subhankar Das (India)

My elder brother during the last parto his li e tried to live like a tree.One day I saw him

standing in the strong sun outsideand sweating.When I asked why he answered he is tryingto eat like a tree,sucking the sun in.Tat was the fh day o his asting,and he believed in it.Once I read a story o a Buddhist Monk

who died in his small hut,and as they came or his body they ound nothing but his hairs and his teeth.His whole body has trans ormed intoa rainbow light.Soon the God particle experimentswill prove all these storiesa reality hard to digest,these stories o matter to antimatter.And then you have to pay taxesor the sun in your backyard.Better enjoy it as long as it is ree.


11/96


12/96

artistLiviu Acasandrei(România)

https://www. acebook.com/LiviuAcasandreiGraphics

‘’OU CRY’’


13/96

Copiii mei spun că repet aceeaşi propoziţie

autor Gabi Schuster (Germania)

Copiii mei spun că repet mecanicaceeaşi propoziţie de ectivă de predicatîn care nu se întâmplă nimic maşina nu mai intră-n vitezăgândurile se abat tot mai rare în cutia cu roţi dinţateunde colţii de er scuipă amintirea halatelor albedin jurul stomatologilor cu lămpi, cleşti,pansamente provizorii şi xilină pentru amorţitul durerii durerilor copiii mei şoptesc în noaptea către lunică am alzheimer şi uit când m-am născutcă m-am născut de aptpentru ce să ăcut-o? tot mă întorc în netimp –să mă născut? oare...după care schemă logică, pe ce ramură iterativă? schimbă critici în pat tot între eidupă ce mi-am luat somni erele ca să e sigurică nu îi aud, dar eu îi visez în elul de vise de dragostece mi-au mai rămas după putrezirea adolescenţei -în ecare dimineaţă ştiu totul, le-am trăit până la năucire pro eţii mei spun că îmi voi pierde inima în nepoţisângele lor va ugi cu mine în toate artereleşi voi găsi adăpost,între timp voi uitat că am ost,urmele vor şterse din pragul uşii bondoaceprimăvara şi toamna şi vara se vor încolăci pe rugpeste un ulg de zăpadă primul de la-nceput copiii mei cred că nu mă pot adapta liniştii universale următorii mei spun să nu mai urc scările

depozitul de amintiri se revarsă aluat supradimensionatsisic cobor, arborat e steagul căruntcobor cobor coborunde rămân singură ca într-o ţeavă de tun.


14/96

portret expresionist ‘’OCHII VERZI’’ artistDANIELA ISACHE (România)


15/96

http://danielaisache.artweb.com/

ODĂ FRUMUSEŢILOR APUSE autor MARIA POSTU (România)

Odă rumuseţilor apuseîn care nu am apucat să dizolv esenţa nemuririi, care nu au colindat lumea pe la concursuri de miss nu au militat pentru cauze umanitare,rumuseţi strivite dimineaţa de geamul murdar al tramvaiului 40trecând prin visele singuraticilor cu încetinealacu care treci dintr-o galaxieîn altă galaxiedintr-o emoţie de toamnăîntr-o emoţie de tinichea,rumuseţi risipite în pahare de alcool metilicşi apoi împroşcând inestetic cauciucurile unui bmw rătăcit în banlieuerumuseţi depozitate la morga unui spital cu plăcuţe de înmatriculare indesci rabileaşteptând să e recunoscute şi reabilitate măcar pe ultimul drum,rumuseţi neîncoronateneaplaudatenerecompensate cu contracte pe tărâmuri exoticeşi promisiunile unei tinereţi eterne,rumuseţi zăcând în sertare ca un aconîn care par umurile au îngheţate inutil să le asortezi cu o rochie de searăcu care o rumuseţe a cucerit cândva lumea,tu, rumuseţe su erind de cancerul minţii, tu, rumuseţe vicleană şi nerecunoscătoaretârâtă prin toate procesele ca prin nişte abatoareunde laşi mereu amanet câte ceva din tine


16/96

ODĂ FRUMUSEŢILOR APUSE

autor MARIA POSTU (România)

oh, ce n-aş da rumuseţe de duzinăsă-ţi u acordorul care-ţi strecoară otravă în voceacu care provoci dezastre ecologiceoh, rumuseţe de cartier,ce n-aş da să-ţi u muezinul ce te ademeneşte în amurgîn rugăciuni pe lăturalnice poteci,oh, rumuseţe de judeţ,ce n-aş da să-ţi u împiegatul ce vesteşte sosireaunui tren pe peronul din inima mea ,rumuseţe revendicată şi apoi lăsată în paragină de noii şi orgolioşii stăpâniîn căutarea altei rumuseţi abandonate pe peronul unei gări …rumuseţi care n-aţi ştiut că sunteţi muritoare când vi se aşeza pe părul vopsit cu l’oreal nr 6, diadema nemuririirumuseţi care v-aţi lăsat clonate pe sticlă sub aplauze curgândprin conducta spartă a realităţii,odată cu moartea ultimului instalator ce v-ar putut salva de înec în uitare,ce jurat vă mai ştie adevărata măsură a sutienului şiadevărata rotunjime a buzelor pline de botox,ce pictor se mai poate mira dorind să le imortalizeze,rumuseţi târâte în arenă la jocurile oamei de un public ămând şi însetatrumuseţi atârnând de ziduri ca un gratti obscen anonim ,când hingherii-restauratori rataţi descuamează zidul până la sângesperând să elibereze rumuseţea irosită în ecare noaptela mese de joc improvizate sub poduri în ruină,rumuseţi blamate şi niciodată salvate deprezidenţialele şi decadentele decrete

pe hîrtie cerată împodobind pereţii unui muzeu ruinat


17/96

ODĂ FRUMUSEŢILOR APUSE

autor MARIA POSTU (România)

II.

Dacă n-aş crescut în grădina Mona Liseişi n-aş primit lecţii de pictură de la Da Vincin-aş ştiut niciodată ce este adevărata rumuseţe,m-aş hrănit cu rumuseţe sintetică de două ori pe zişi aş trecut nepăsător pe lângă rumuseţile boticellieneori pe lângă cele ra aeliene căutând mereu emeiade dincolo şi de dincoace de canoaneemeia strălucind la mijloc de rău şi bineimposibil de captat într-o culoare, sunet sau ormăe doar ideea de rumuseţe ce-o însoţeşte ispitor printre canoanele mereu schimbătoare, rumuseţescoasă mereu la lecţia esteticii şi pusă să scriede 365 de ori pe an La beauté, c est moi,rumuseţea este re uzul de a spune nu până la capătul seriişi oboseala de spune da în cuvinte,rumuseţea e umbra ce cade pe chipul madonelor lui Fra Angelicoşi, la sage Helois,, şi la roine Blanche comme un lis,rumuseţea e cheia cu care deschid seara grădina cu les eurs de malşi mă ascund a l’ombre de jeunnes lles en eur,rumuseţea e doza de otravă cu care mă imunizez zi de ziîmpotriva ne- rumuseţii ce pândeşte în spateleecărei parole sparte…


18/96

şi noaptea se cască în guri de canalcozi grăbite mângâie pământul şi chiţăind disparîn coridoarecolonii ordonate cu spinări gricapetele se mişcă brusc stînga-dreapta,urechi ciulite, ochii lor roşii.... vagoanele curg rugină şi scârţâie în noapte jivine adulmecă iarba pe şine.chiar şi adierea cea mai tandră a vântului bălăngăne bucata de tablăliterele şterse povestesc destinaţii dispărute.am stat acolo pe banca de lemntu-tu -tu şuiera locomotiva gâ âindaveam rochie verde cu panglici şi sandale roşiinumăram copacii în cap şi braţele lor se scurgeau pe ereastră.dar cel mai mult iubeam erestrele în iarnăcu capul lipit pe gheaţă şi degetul amorţit mergeam aşa pe runze şi orieram regina anotimpului înţepenitîn cap topeam ţurţuri şi inimişi voal de mătase peste trupul tulpină(cîte vise ţineam în buzunare de palton!)în uga trenului apoi dus trupul meu de carneîn cap număraţi ani şi pumnii strînşicum am dorit să u mare dar micăcum am dorit să plâng.poate tristeţea e înptă în mine şi curge ca un virus prin sângedar eu ştiu că anii în clepsidră sunt muţişi doar timpul curge.am stat pe bancheta de lemn şi pe cea de vinilin şi pe cea de cati ea roşieşi vagoanele aveau perdele,în palmele mele dungi adânci.

cu runtea lipită de geam aştept ninsoridoar noaptea-mi închide pleoape grele de norişi ploi.unii au plecat deja prin alte găricu mâinile goaleşi-au pus oasele să doarmă şi-au tăcut,alţii stau în staţii obosiţi şi triştimulţi moţăie aşa şi mâinile le zvâcnesc de parcă ar visa!închid ochii şi alerg pe câmptu-tu-tu şuieră locomotiva gâ âindpielea mea biciuită în iarbă şi râd!

&colaj, artistAdriana Moscicki(Israel)

un tren...

autor Adriana Moscicki(Israel)


19/96


20/96

art byKwangHo Shin (South Korea)


21/96

MDA!

autor Sorin unaru (Germania)

http://www.shinkwangho.com http://kakaka1211.blogspot.de/

http://www.behance.net/ShinKwangHo http://shinkwangho.deviantart.com/

păi, era clar de la început şi,deştepţi au ost cei care au ştiut căarta nu se compune din bune intenţiişi nici din închegarea unui spirit producător pece se cere saumulatpe ce dracului vor unii sau alţii,ca să-ţi numească produsul,mda, o arhitectură

artistică, de calitate (aşa ca la “sell inventories”).Până la urmă, uită-te în jurultău, vei descoperi valuri de cuvinte, propoziţiitexte, titluri, autori,subiecte pe măsurăşi un ocean tâmpit de marede oameni ca şirele de nisip,pe care calci când te duci să mai iei obere,păi nu?!Aşa zişii cititoripe care în ecare dimineaţă încerci,tu, artistule!să-i îngropi cu vocea ta, vocea ta ca şiuraganul ce inventeazăcontinentesparge cuvinte, amintiri, vieţi,tu,îi auzi ţipând, de sub tine?r-ai a dracului tu,de artă,tu, cu spurcăciunea ta,cu tot!


22/96

cândva am avut parte de poeţi blestemaţi şi iluminaţide bărbaţi ahtiaţi după sinele lor ca după o emeie atală şi sinucigaşădrept care adesea călătoream şi mă împătimeamdupă zgâlţâielile vieţii care mă zgândăreau în piele.blestemaţii de odinioară erau bărbaţi trecuţi de treizeci de anialcoolici umători chiar mornomanicu toate acestea nu miroseau urâtci doar a altceva decât eram obişnuitămiroseau a moarte dorită şi parţial snţităspre deosebire de poeţii de astăzi care mirosa true stătută.cititorule ai priceput dejabărbaţii vizionari de odinioară erau pentru minenişte ăpturi dostoievskiene care mă ascinaucreierul mi se des ăcea în petale de cuarţdoar când îi auzeam vorbind despre poezieca despre o javră superbă şi trădătoare.îi iubeam pentru alienarea lor de jaguarierau un el de taţi tineride care mă-nconjuram ca de nişte brăţări magiceiubeam şi emeile lor de plastiglasrumoase urâte deştepte proastele iubeam indcă îi ajutau să mai trăiască un pic pe bărbaţii aceiaindcă-i spălau îi hrăneau îi pieptănauindcă le tăiau unghiile.nu le iubeam atunci când le tăiau părul şi bărbileşi asta indcă întotdeauna am ost vrăjită de părul bărbătesc.părul lor era o plapumă stelarăîn care îmi plăcea să mă-nvelesc la miezul nopţii.

dar să mă întorc la călătoria spre Naiba.aveam nouăsprezece ani când am pornit-o mai mulţi zurbagiispre vestul imperiuluiera un oraş se zvonea mai viu căruia nu-i căzuseră dinţii de totşi-odată ajunşi aici a început o rătăcire în noaptede haimanale şi câini peregrini.cât despre mine să zicem că eram suprema normală.dar oare lucrurile chiar aşa au stat?deja în amurg oraşul se preschimba într-o zonăcu suetul tăiat şi mărunţit ca ceapa pentru tocăniţă vreau să spun că o ceaţă de hrubăşi o singurătate aţoasă prindeau contur şi intrau în porilihnite şi cu limba scoasă.

NIGH S IN BLACK SA IN autor Ruxandra Cesereanu (România)


23/96

by artistNoell S. Oszvald (Hungary)https://www. acebook.com/noelloszvald/photos


24/96

NIGH S IN BLACK SA INautor Ruxandra Cesereanu (România)

eu ştiam însă că nu mi-era rică ori că nu mi-era scârbătrupul mi se preschimba într-un strălucitor melc uriaş cu care alunecampe şinele de tramvai împiedicându-mădin pricina bocancilor cu ţinte şi a beretei gavroche.oraşul era în acele vremuri când s-a petrecut călătoria mea la Naibaun tărâm doldora de recidivişticare scriau chestii în transă provocată.mă lingeam pe buze

şi îmi spuneam iată nişte indivizi care simt nemaivăzut şi nemaiauzitiată cum creierul lor a devenit oiţă de biblie.două nopţi la rând am rătăcit prin odăile unor alcoolicicare recitau cu un satâr în mână poeme despre crimă şi pedeapsăsau care ascultau muzici bolborosind mantredouă nopţi am băut absint preparat clandestin şi coniac de casădouă nopţi am ingerat poezie până maţele mi-au pleznit de cuvinte noidouă zile şi nopţi am vrut să rămânîn pielea de vagaboandă cu gura lipicioasă de pofă sonorăca să simt nemaivăzut şi nemaiauzitprecum bărbaţii dostoievskieni din acel oraş.era între ei unul cu arsură în inimăo dihanie cu putere lăuntrică de grizzliar putut să e oricând un raskolnikov ar putut oricând să aibă trupul şi suetul într-o carte celebră.nu îmi aduc aminte dacă am mâncat sau am vorbit în zilele aceleaam în nări doar un miros de icre sinteticeşi văd totul în mov de parcă aş un stânjenel bolnav.peste ani noul raskolnikov a murita avut loc şi o revoluţie cu destui morţi în imperiuiar poeţii de odinioară care recitau crime şi pedepse cu un satâr în mânăau prins cheag în altă parte ori au îmbătrânit denitiv.au mai rămas aici doar şinele de tramvaica nişte schiuri uorescente pe care încă mai călătoresc la Naibacălare pe strălucitorul melc uriaşdin craniul meu psihedelic.

(versiune a poemului cu același titlu inclus în volumul de poezie ‘’COMA’’, Editura Vinea, 2008)


25/96


26/96


27/96


28/96

cum mureau gutuile la ereastra meadin adânc îmi ţâşnea un ţipăt mut ca o arăşi mă rângeam şi mă pierdeam şi mă uitam /într-o lume nebunăcăci timpul te roteşte cu rost şi slavă, câmpia mea venită din ţara luminii, din ţara lui soare răsareşi te împrumuţi la nes ârşit stării de oareiar dorul tău nu doare doar te moare /câmpie din inima mea împleteam broboanele de lumină în ulgerări divinepe sub duzii pitici pe sub prunii arşi de un apus de soare

aruncam cu îngeri după cuci să plouă în livadăţigancă rudă /ieşi de ne rugă /roua ne udă /câmpia din noi cum alergam pe uliţe cu pra ul erbinte trecut peste glezneîn urma noastră nori groşi de ţărână de ziceaică trec avioane sălbatice prin sat,pe uliţă, cum se scurgeau din tâmplă până în suet /până la gleznecum spuneam, împleteam broboanele de lumină până cândse ăcea un întuneric ud sub geana de lunăpeste câmpia din noi, peste satul din umbră

peste păsările cerului peste amintirile cu miros de brumăzi cu zi noapte cu noapte /până când se stingeşi lacrima îţi curge tot mai grea mie câmpia îmi vorbeacu grâul ei cu păsările ei /cu batalioanele de macişi câmpul bântuit de umbreşi vorbele ei sirene ămândedupă ce se hrăneau cu lumina-mi din ochimi se lipeau de suet ca un timbrude eram bolnav îşi schimbau cumva culoarea, putrezeauatunci câmpia mirosea a cruce /văd îngeri învăluiţi în mov şi molii cu zăbaledin tălpi îmi creşteau rădăcini de maci peste smoalăpe umeri deodată răsărea luna ca o rană de aur /înmugurea lampa a tilmama aprindea candela să-mi descânte rica / ugi rică din carne din vămiîmi zicea de deochi de spaimă şi urăîmi stingea cărbuni în apă snţităapoi aprindea tămâieşi abia atunci îngerul cu o singură aripă în vrie venea la minenici nu începuse dimineaţacând deodată clopotul spart de aera lovit vântul în dungă b-a-n-g, b-a-n-g!mama scotea din ştergar pâinea să o închineapoi îmi rupea din ea o ărâmă

Câmpia din inima mea autor Petre Ioan Crețu(România)


29/96

îngerii mai dormeau încă pe umărul de humăîn lăstărişul subţire de sub prunii stingheriundeva la marginea câmpului de cânepă udău , cum ţâşneau păsări măiestre din lanuripe sub gene până în ochiul înrudit cu plânsul - îţi răzuiai ochii de lumină într-un alt timp într-o altă lume aici în câmpie în vremurile vechi ne năşteam din luminăcâinii nopţii se îngeau în noi a neputinţăbalaurii bătrâni cu paloşe lungi din arginttu trăgeai cocoaşele puştii şi ţipai glonţul zbirîn oasele lunii, te aud parcă a moarte venindîntunecai şi lumea şi cerul şi ocul s ântgrâul se ăcea întuneric în hambaremorile măcinau deodată prunciies mamele la marginea cerului să îşi boteze iihei, voinice voinicele te scoală şi seceră grâulcu lancea de er cu braţul stâncă!

- noi bărbaţii câmpiei ne naştem în cer, cu luna în piept şi dorul în suet

‘'In the Begining''

artist Nick Sava (România) http://etinarcadiaego. alezedepiatra.net/?page_id=1401


30/96

încă un jurnalist a ost omorâtmoartea nu a mai ost

“I’ll not sing in yourchurch”conte and oil wash on paper, 2009

artistGuyDenning (France)

http://www.guydenning.org/


31/96

atât de aproapeo urmărim în direct de la Kiev ....


32/96

ÎNCĂ UNJURNALISA FOSOMORÂ

autorAlexandruVakulovski(Moldova)

încă un jurnalist a ost omorâtmoartea nu a mai ost atât de aproapeo urmărim în direct de la Kiev uite oameniiuite coasauite automatele kalaşnikov uite nu mai sunt oameniiuite cum moartea se întinde pe josîntr-o baltă viecu suetul la gurăoamenii înconjuraţi de baricadecântăpozelmeoameni viioameni plini de sângeaceiaşi oamenideja cadavremorscrie Olesea Zuhovskaiasângele îi ţâşneşte din gâtlunetistul a ost bundeşi n-a nimerit încrucea rosiedin pieptîncă un jurnalist a ost omorâte un titlu

un titluce se repetădestul de dessearasau dimineaţase numără2530100şi toţi morţi

Igor Kostenko22 de ani, jurnalistmortii lui ianukoviciau ugit din Ucrainacurul grasnuatâţia lunetiştiatâtea cartuşear trebuitun lunetistun cartuşrăiască Ucraina!


33/96

sportivii ucrainenide la socise întorc acasăsă poarte banderolede doliuo pozăun preotmasca de gaze la gâtcrucea la gâtcrucea în mânăscutulapărător de gloanţeîn spateBiserica Ortodoxănu se mai roagăpentru conducerea ţăriilukaşenko îi transmite condoleanţe lui ianukoviciianukovici îl sună pe putinoamenii din Dnepropetrovsk se culcă pe calea eratătancurile nu trebuiesă ajungă la Kiev Kiev capitala Ucraineise vede din spaţiude la cauciucurile arsecât mai mult ocmai mult um negru

oamenii cară cadavre printre gloanţeîi adună la un locîi pomenesclunetiştii trag salvedirect în inima Ucraineiavioanele privateale oligarhiloriesdin Ucrainaar trebui să mai iasă

doar unulexact ca ceauşescubisericile s-au umplut de cadavreşi derăniţie ceva greu şi pentru Dumnezeua mai trecut o zi20 02 14Ucrainanimeni nu vrea să moară moartea-i peste tot

ÎNCĂ UN JURNALISA FOSOMORÂ

autorAlexandruVakulovski (Moldova)


34/96

a woman is caressing the scaffold laughinghere, she says to her servants, here i shall rest my wrists and my chin over hereand in betweenthere shall be nothing but the lump in my throatI have a little neck

which shan’t bleed ear nor bloodthen she pulled off her pearls which bounced around shining like the droplets o rainamongst the ravens gathering at her eetshe reaped off her dress stitched in goldand nursed the tired arm o the executionerwho was sharpening his blade sobbing

she threw her crown to the crowdstheir screams made her laugh yet again

dozens o women were now unplaiting her hairwhich smelled o His hands stillthey were washing her ace with the water He brought rom the wellwhispering the words rom His book caressing the lips oozing down a breast

Meanwhile in the ower o London

autor Corina Gina Papouis(U.K.)


35/96

and as the sun was melting the chain in her ankleshe was wondering o the beauty o the sky above and bellow and the corner o her lef eye nested inthe hand that was raising right ully and surely above her head

in clothes o hay she then raised above the crowdsand said:in heresy the power o lovekneels and praysin heresy the power o lovekneels and repeats:“Jesus, save Mylord, my goodliest and gentlest Master o all timesJesus, save Mylord my goodliest and gentlest Master o all timesJesus, tell Mylord my goodliest and gentlest Master o all times that I .... ...”

*

-Baby!-Mylord?-Wake up! You’re dreaming.


36/96

Meanwhile in the ower o London

autor Corina Gina Papouis(U.K.)

o emeie mîngîie eșa odul și rîdeaici, spune ea supușilor, aici îmi voi odihni mîinile și bărbia aiciși-n golul dintrenu va rămîne decît nodul din gîtam un gît micdin care nu va curge nici sînge nici ricăapoi își smulse perlele ce săreau lucind ca stropii de ploaieprintre corbii adunați la picioarele eiîși rupse rochia cusută în r de aurși bandajă brațul obosit al călăuluicare-și ascuțea plîngînd în hohote bardacoroana o aruncă mulțimiiși țipetele lor o ăcură să rîdă din nouzeci de emei îi despleteau acum părulcare încă mirosea a mîinile Luiși îi spălau runtea cu apa scoasă din întînă de Elîi șopteau cuvinte din cartea Luiși mîngîiau buzele prelingîndu-se leneș pe-un sînși cum soarele îi topea lanțul în gleznăea se minuna de rumusețea ceruluidedesubt și deasupraiar coada ochiului stîng se cuibări înmîna ce se ridica drept și sigurdeasupra capului eiîn haine din paie se înălță atunci peste lumeși spuse:în erezie puterea dragostei

se așază în genunchiși se roagăîn erezie puterea dragosteise așază în genunchiși repetă:“Jesus, save Mylord, my goodliest and gentlest Master o all timesJesus, save Mylord my goodliest and gentlest Master o all timesJesus, tell Mylord my goodliest and gentlest Master o all times that I .... ...”*-Baby!-Mylord?- rezește-te! visezi.


37/96

‘ ’ D e r u t ă - I I I

’ ’

a r t i s t S p

i r i d o n R â m n

i c e a n u ( R o m

â n i a )

h t t p :// c i t i t o r

d e p r o z a. n i n g

. c o m/ p r o l e/

S p i r i d o n R a m

n i c e a n u


38/96


39/96


40/96

arbori ardeau lent în savanele ceruluioşnetul marilor reptile se auzea din incintele băilor publiceşi zarurile de os cădeau dar nimeni nu îndrăzneasă treacă vreun râuah, nici un astru nu bănuia oceanele de umbră

pe care le purta lumina lui.singur, înconjurat de animale sacreluminat de aurul mormintelor, de iefine bijuterii de sticlăde ulgerul căzând în carierele de marmurăauzeai tristeţea purtându-şi regatele prin lagunele cărniitârându-se cum cârtiţele prin galerii de occa înecaţii purtaţi de reux sub lumina de lunăîn timp ce o emeie te aşteaptă într-un oraş îndepărtatîn care neliniştea ţâşneşte cum gheizerii pe străzi şi-n încăperiumbra ei dă oc scrisorilor şi cuvintele ardasemenea unor porumbei surprinşi pe rug ciugulindşi lacrimile ei cad în palma unor milogi adormiţiamin.orbii cântând la autde pe terasa unei case desluşesc părul ei ca o acărăstrălucind între stelele rmamentuluiatunci poemul acesta îşi dovedeşte inutilitateaace o plecăciune şi se retrage spunându-vă tuturorbună seara.

POEMUL INU IL

autor Ion Cristo or (România)


41/96

‘’ Viziune’’artistGina Baranovschi(România)

http://cititordeproza.ning.com/prole/GinaBaranovschi


42/96

“ ransition”


43/96

Suntem în aceeași oală, ne încălzim cu aripilecăzute din îngeri înați pe de rost din tratate tot mai lucioase,suntem siamezi uniți de aceeași dublă tristă ce ne înghesuiecapetele și siluetele blurate într-o ne- elicitare de sărbători,suntem asemenea, eu suu în lumânarea ta, tu cauți umbrele pe perete.Dincolo de jocul luminiscent e liniștea

care ne trebuie, dincolo suntem Noi din noi,alunecătorii,desăvârșițiipatinatori ai abisuluipe spinările peștilor os orescenți care ne schimbăsângele și ne trecdin adânc în adânc.Suntem în aceeași oală, ne topimzăpezile pe care nu le-am cerut.Poemul ne trage după el, ambii am rămas ologi,am rămas ără trup, ără minte, doar cu umbra ca o ambră,târșâindu-și îndelungul pe un drumnemarcat.Am țintit prea înăuntru, prea sus, ără să știmcă suntem singuri în jocul ăstacare durează de atâtea viețiși peste cincizeci de ani,din rământările noastre de pensionnu va rămâne nici măcar o scrisoarepe care s-o pră uim între degete,o dată cu tinerețea pierdută.

Alunecătorii

autor Anca Hirschpek(România)

artistKrzyszto Iwin(Poland)http://iwin.art.pl/


44/96

emeia în roz

autor Atila Racz(Ireland)

n-am mai ştiut că suntem copiio văzusem cu un picior peste altulavea sâni marişolduri mariochi marisprâncene mariîncăpeam toţi să o privim de la tălpi înspre coapse

cum stătea sprijinită ori chiar pe inimile noastrepe pupilele noastrepriveam ca viţeii nebunatici la ugerul vaciiunuia mai isteţ i se ridicase pantalonulparcă îi crescuse un băţ în buzunarnu am râseram prea ocupaţi să-i privim rul n de ciorapnervul tăiat între picioreanta negră de sub rochia eteratăam privit-o atât de adâncîncât ni s-au întărit privirile am umblat pepielea ei tânărăne-am bălăcit ca porcii pe pântecul eiecare în elul luiuitând unul de altula trecut primăvara printre castaniunde sta ea s-a întins varaîn spatele ei străzile au curs înspretoamnăpe noi ne-a învelit iarnaea încă n-a plecat nu vrea nu vrea să plecebrusc am simţit cu totulacel r subţire ţesut cu migală pe eţele noastrelângă ea pictorul bea absintzâmbeşte trist şine priveşte de sub pălăria lui largă

oto artistNatalie Schor(Israel)

https://www.ickr.com/photos/natalieschor/


45/96


46/96

violența, noul sex violența noastră cea de toate zilelenu ne lăsa ără ealasă-ne să ne bălăcim în easă juisămsă strigăm more more more vrem să m ca Bonnie and Clyde ca axi Driver vrem să m în scena din baie a lui Hitchcock cu muzicalugubră cuțitul apa

vrem să privim estetic sângele împroșcat pe pereți ca și cum nu există în realitatesă ne curgă balele să privim cu gura căscată imaginile în care Guy Richie lmează detaliul violent sacadatimaginile în care Quentin arantino împușcă țestele bandiților în lmele lui vrem Nymphomaniac să ne șocheze să simțim Doamne să simțim ce nu mai putem simți lasă-ne ororilenoastre de laboratornici nu ne trece prin cap ce ar dacă ne-am aa chiar acolo pe bune într-o oroare atât de șocantă încât ne-arpocni inima de rică vrem să ne trezim ca și cum nimic nu s-a întâmplat ca și cum niciodată nu am văzut avioanele alea intrândca niște cuțite în trupul clădirilor Gemene și cum ne-am imaginat zgomotul acela asurzitor intrând în plin îninox geamuri securizate beton armat iar nenorociții prinși acolo se aruncau în gol înnebuniți de rică

zgomotul trupurilor căzând pe as altnu vrem să știm nimic despre cele 2000 de trupuri de copii emei și bătrâni uciși dantelați cu gloanțes ârtecați de gloanțe îngeri plâng lângă trupuri dar violența noastră cea de toate zilele e noul nostru sextelevizoare unele peste altele până în cer turnul babel al televizoarelor cu sunetul dat la maxim să nu ne maiauzim dacă ar liniște am auzi plânsetul copiilor și al emeilor îmbrăcate în negru din cap până-n picioareplânsetul s âșietor ca un vaiet dintr-un capăt al pământului până în toate marginile luitrupurile mor de durere inima se oprește durerea în starea ei pură hidoasă nu e(ste) estetică nu e nici măcarestetica urâtului e sângele inima oasele carnea ochii mâinile murindmurind cu adevărat nu e ca în lme nu e violența aia de teatru pe care o sdăm stând în otoliile noastre moidin cati eamurind cu adevărat suntem morți încă din secolul trecut de când am adus violența în casele noastre înpaturile noastre în capul copiilor noștri și nu mai știm unde începe și se termină inima unde începe și setermină suetul unde începe și se termină trupulîn secolul ăsta copiii se detonează singuri trăim cu toții în violența joc globalnu ne lăsa ără violența noastră cea de toate zileleără violența noastră cea de toate zilele am obligați să ne privim ochi în ochi să ne vorbim să ne iubim să neascultămlasă-ne violența noastră și când nu mai suportăm viața ne vom detona în ața iubiților noștri copiii în ațapărinților mamele în ața copiilor emeile în ața bărbațilorde rică cumpărăm ziare mărșăluim umăr lângă umăr ca și cum am putea să speriem Zeul crimei care bântuielumea

miroase a sânge a pra de pușcă a metal contorsionatsuetele noastre se contorsionează precum metalul un urlet prelung al durerii copiilor împușcați în țărilegroazeisuetele noastre se contorsionează în ecare zi în ecare secundă în care violența este noul sex

Poem

autor Daniela Raţiu (România)


47/96

rica intră în suete ca un glonț care rupe tot suetul suetului je suis charlie e ca un râs hidos al suetelor încare mai pâlpâie speriată o urmă de iubire rica și violența cu care trebuie să trăim pentru că ne rică să trăimără rică și violențăcum ar să dispară dintr-o dată toate imaginile cu sânge cu țeste crăpate cu trupuri s ârtecate toate lmeleartistic de criminale toate știrile toate armele toți nebunii radicali extremiști cum ne-am trezi noi ără violența noastră cea de toate zilele cum am trăi noi ără să ne ascundem după toate astea cum ne-am maipăcăli noi unii pe alții cum am putea noi alt el să stăpânim lumea asta să avem tot pentru că vrem tot aurultoți banii diamantele petrolul wall street rolls royce spațiul subsolul aerul totul emeile bărbațiirica asta ne-a intrat în ecare celulă s-a cuibărit în ecare celulă care respiră violență aruncând în a ară can-cerul puturos care dospește se întinde se insinuează în toate subsolurile se cațără ca o iederă otrăvitoare pânăla ultimele etaje ale zgârie norilor aproape de cer de unde îngeri ne privesc ducându-și mâna la gură îngrozițiacoperindu-și ochii și urechile să nu mai vadă să nu mai audă să nu simtă mirosul de carne umegândă atinsăde gloanțele kalașnikoavelor mirosul pe care îl lasă în urmă proiectilele care străbat aerul ducând moartea cao scrisoare de adiolasă-ne în ispită căci ără ea am ca îngerii ar trebui să ne auzim să ne vedem să ne vorbim să ne vindecămsuetele inimile trupurilepâinea noastră cea de toate zilele este violența noastră cea de toate zileleaici e împărăția violenței sexul nostru urletul nostru zgomotul uria deznădejdeați-ai întors ața de la noi ne-ai lăsat să ne cu undăm în violența noastră cea de toate zileletu niciodată nu ne asculți

‘’abandon’’artistNastas Brătescu Liliana (România)

http://cititordeproza.ning.com/prole/NastasBratescuLiliana


48/96


49/96

De câte ori îţi iei capul în palme şi plângi unui uture mic cât o viespeîi cade-o aripă-n noroi şi vinele grase şi par umate ale plăceriise umă,se umă.Păşeşti încet prin camera copilului beat şi-ţi reazămi trunchiul de-o bibliotecă de cearăHa ha, ha ha, acolo ne vom încălzi cu toţii într-o dimineaţă de iarnă,albă ca un iepure şchiop. Ne vom ospăta cu sângele şi catultaţilor noştri adoptivi şi vom juca un şotron maro, albastru,nemaivăzut – pe bani de argilă.Acolo ne vor găsi pistolarii şi hoţii, mânjii şi corbiişi ne vor împuşca în inimă şi ne vor venera apoi învelindu-ne într-un cearşa grosşi ne vor rostogoli prin cameră.Nici nu mai ştiu câte degete vom avea la mâini şi la picioareşi nimeni nu va bănui nimic. Şi eu cu degetele astea voi împleti o cămaşă de noaptepentru prietenii mei trişti şi la ecare le voi da un petec căldurospentru iarnă.Cu degetele astea voi închiria o cameră şi-o să mă-mbăt în eaşi o să-ţi spun că te urăsc puţin câte puţin cu ecare goliciune a mea,cu ecare dinte spart, iar păru-ţi mi se va mula pe corpca un cearşa de teracotă caldă şi mă vei împărţi bucată cu bucatăprietenilor mei.

odă prieteniei

autor Cosmin Perța(România)

‘’we are ragile’’ artistMarioni Monica (Italy)

http://www.monicamarioni.com/


50/96

în memoria lui Iulian rașă

prietenul meu punkeru a plecat a îmbrăcat blugii rupția luat geaca de piele ără mîneci și o bere din rigider și-a ieșit ărăsă închidă ușa așa dus a ost

zgomotul pașilor lui urca scările tot mai greu însoțit de un cîntecrăgușit de dragoste și bețieoare se mai întoarce prietenul meu punkeru cu siguranțănu se mai întoarce blugii și geaca de pieleerau ale mele ale mele erauși lacrimile încă neivite ce apar după cîteva sticle de tărieo vreme pe stradă mașinile au mers ără să acă vreun zgomotdoar cîntecul se-auzearăgușit de dragoste și bețiemai atîrna de pereți ca o pînză de păianjen ruptăde vînt și tristețeprietenul meu punkerul a plecat și nu se știedacă vreodată se va întoarcerăgușit de dragoste și bețieel intră în barul murdar cu lumini stîngace și mai cere ceva de băutdupă două pahare zîmbește unei tinere cu părul în ăcări și-și arde suetuldimineața rămîne singur dar nu-i trece prin cap să se-ntoarcăîși aprinde una ără ltru și cîntă pentru o păpușă stricată cu ochii scoșio clipă se vede în găurile ei negre cîntărăgușit de dragoste și bețieprietenul meu punkeru m-a lăsat ca pe-o seringă olosită cu acul ruptpe etajera din baie în oglinda din baie chipul meu storsse ascunde sub abur cum cenușa în urnămă ghemuiesc sub chiuvetă prietenul meu punkeru nu se mai întoarcechiar acum dealerii îl lovesc cu picioarele în coasteși în gură dar el nu se oprește și cîntărăgușit de dragoste și bețiemelodia pe care o cîntam amîndoi la moartea ecărui prietencu paharele pline cu mîini de emeie pe șlițîntreg cerul e plin de comete care se prăbușescîn calea noastră nici un suspin prietenul meu nu se mai întoarce

și-acum îmi dau seama că prietenul meu sunt euși-acesta este cîntecul meurăgușit de dragoste și beție

răgușit de dragoste și beție

autor Leonard Ancuța (România)


51/96

“ d i s a r m ”

a r t i s t T i t u s

T o l e d o ( P h

i l i p p i n e s )

h t t p :// w w w

. r e d b u b b l e. c

o m/ p e o p l e

/ t i t u s t o l e d o


52/96

‘’Mayan Prophecy’’

artist Andrei Baraboi(România)


53/96

http://cititordeproza.ning.com/prole/andreibaraboi

Fotograi de la s ârşitul lumii

autor Adrian Suciu(România)

Nimic nu se naşte în carne,chiar dacă ochii slabi văd alt el. Cel care va plînge se va bucura de plînsul luişi se va ace îmblînzitor de păsări. Iar acela carerîde nu se va olosi de rîsul lui, căci nimicnu se naşte din bucurie, chiar dacă cei micio ugăresc toată ziua!Nimic nu se mişcă în carne. Nici viermele orbnu mişcă în carne, chiar dacă ochii slabi văd alt el.Noi nu sîntem în carne. Dacă am în carne,dragostea de Domnul ne-ar mistui ca un oc veselde vreascuri şi n-ar rămîne nimicşi dragostea de Domnul ar rătăci singură pe străzica o sete mistuitoare căutînd pe cineva!

Nici s îrşitul lumii nu vine în carne, chiar dacăochii slabi văd gunoieri cum deşartăpe străzi tomberoane de narcise mirosinda ţărînă. Mulţi nu ştiu asta, dars îrşitul lumii a ost deja de cîteva ori.Eu am mai multe otograi cu el.


54/96

Seară de seară, cu câtă criminală plăcere

autor Paul Vinicius(România)

Descopăr părul ei ud. Ud și arzător, ca o acără. Ca inima mea pieptănată cu jale peste umărul ei stâng. Pestecare trompeta gornistului din cazarma de peste drum așterne o înnoptată melodie. Acest scârbos vierme detablă chiar crede că ne poate in ecta cu somn, când, pentru noi, somnul este curată despărțire.Ești vie, pentru că vreau eu, killer-ul plăcerilor amânate. Eu, care nu amân nimic, lovind cetate după cetate.Luându-te în primire cu tot arsenalul din dotare și cabrându-te până ce doare. Până ce explodezi de viață.Până ce urli. Până când suul tău, erbinte, mă lovește în ață.Evident, exagerez. De apt, nu ac decât să conjug, să declin, să delirez. Evident, părul ei ud nu există. Nicimăcar inima mea pieptănată. Nu ace altceva decât să continue să bată, meticulos, în cușca simetrică de os.Evident, exagerez. Curajul de-a inventa este la el de viril ca și curajul de a trăi. Nu am nici o anitate pentru

respirație, masticație etc. Frecventez imaginația, îmi exercit dreptul de a plăsmui (uneori din nimic) lumea.De regulă, lumea stă cu spatele. Nu suportă descrierea. Sunt doar o antă, prin care o puteți surprinde, totuși,pentru un moment.

https://


55/96

‘’mixta sobre papel’’,rtistMolinarez(Spain)

w. acebook.com/jonathansuarezmolinares/


56/96


57/96

‘’sele’’artistMircea Lacatus(România)

https://www. acebook.com/mircea.lacatus.5

a spălat toate cuvintele limbii românecu trupul luicu sângele luinu-i de mirare ca s-a betejita lăsat limbacristalinădalbăduioasăşi-a plecat aşa pe viscol prin zăpadăără paltonl-au chemat sus la ceruri printre stâncile cele mişcătoare

până la îngerisă-i curăţească ei trupulsă-i spele îngerii sângelel-au îmbrăcat cu straie lungipe care i-au scris toate poemeleşi când are che de poeziedumnezeu îl cheamă la eleminescu se roteşte încet încet ca într-o horăşi dumnezeu citeşte citeşte până adoarme

poetul

autor Mircea Lacatus(România)


58/96

“Apathy is stronger than gravity”

ahttp://www.nunotavares.org/


59/96

st Nuno avares (Portugal)


60/96

Zi şi noapte.

O con esiune, autor Claudiu Komartin (România)


61/96

“încearcă să îţi închipuicum e să umbli tot timpulzi şi noapteoriunde-ai ajungecu o bucată de şrapnel viu în cappe care nu-l poţi îndepărtanu-l poţi mişca nici un centimetruiar atunci când totuşi i se mai domoleşte putereae aşa o senzaţie de eliberarecă-mi vine să ţopăi sau să plâng în hohotedar nu mai ştiu dacă de tot răul şi urâtul ce par micşorate(dar se vor întoarce, mereu se întorc)sau de ceea ce mi se pare că a rămas din libertatea pe care mi-o pot luaaţă de creierul meu ce răcneşte la mineşi acoloîn ligranaceeaşi imagineaceeaşi dorinţăaceeaşi absenţă impecabilăiar atunciîncerc să mă înconjor de lucruricare să mă aperem-aş agăţa de oricede o eşar ă, de o carte, de amintirea unei după-amiezepetrecute pe rue des trois rèresde o geacă de âş în care m-am simţitprotejat pentru o clipădoar că magia lor se risipeşte

şi rămân iarăşi golcu ticurile şi compulsiilepe care încerc să le controlezdeşi nu mai văd nici un rost să o acşi asta nu disparecu toate pastilele sau alcoolulpentru că în mintea meae ciobul ăla strălucitorbucata mea de diamant negruşi senzaţia de amputare

care mă ace să am capul greu, greu, ca al unui ghilotinatoricâte lucruri aş număraaş aranja aş extrage din locaşele lor de aeraş vrea să pot gândi ca un cinic darcând nu mai sunt coşmaruriînseamnă că m-am trezitşi când mă trezesc mă întreb dacă voi mai duce şi ziua asta până la capătără să înnebunescşi cred că după ce o să dispar vor rămâne în lume vinovăţiile şi regretele, tremurul ăstade care mâinile mele nu mai scapăca nişte căţei închişi într-un sac şi aruncaţi într-un râu îngheţatdar acum măcar ştiu că nu am urât niciodatădecât un singur om”

- august 2010


62/96


63/96

Fiara

autor Aurel Pantea(România)

Un ștreang pentru animalul ieșit la soare, nu știudacă va ataca, destins lasă impresia unei somnolențecare te mișcă, nu te gândi, o ară nu-și pune problemadacă nu e ridicolă cu atâtea izbucniri ale zilei în jur, nu-i

pasă nici cum hohotul aspru al răului clatină rele de iarbăpe versant și nici de impresia mea despre asta, ara estepentru că traiește numai în absolut, nu o cunoști decât dacăte devoră, lângă ea aparențele se topesc în propriul lor abis, iarea îngroașă peste lume opacul, de asemeni este indestructibilă,cand moare obiectele sunt umegoase, le simți zorii, iar astate impresioneaza ca o renaștere, cu aerul lor matinal, dar aranu este ocul și apa, nici aerul, ea este când tună în tineun pământ surd și orbești de atâtea șuvoaie pe care lucrurilele împroșcă posedându-și secretele, este o palpitație grea întreziduri. Acum somnolează, n-o pot decât imagina și privesc cumhohotul aspru al răului clatină rele de iarbă de pe versant.

ion’’artistARZE(Spain)

http://www.arze-art.com/


64/96

‘’Contact’’artistAles Lyalyush (Russia)


65/96

Eu și culorileautor George Mihalcea (România)

câteodată îmi vinesă-mi scuip viața-ntre ochiasta mi se întâmplă mai alescând îl văd din nou pe copilulurcat pe acoperișul bloculuide unde vedea tot elul de chestiipe care le trans orma în culoriroșu pentru emeinegru pntru oamealbastru pentru uimireși gri pentru moartepe verde nu l-a înțeles niciodatăiar cu violetul dansape cornișa unei secundepurtate de vântpână dincolo de disparițiacelui din urmă inorogmai alb decât umbrapropriei sale poveștimai visa copilul acelacontinente oranj pline de viețuitoare ciudate

ura indigoulși iubea sclipirea galbenăa onyxului imperialdin care închipuia case ce semănaucu imensele galere cu uturicare navigau cândvape mările subpământenetoate acestea îi intrau cu orțaîn ochii mereu larg deschișiiar de acolo de-a dreptul în creierul

trans ormat într-un soi de regatal păsărilor moartede boala departeluiiată de ceatunci când cețurile Pustieiîși reped cohortelecătre runtea mea sideeîmi vine din nousă-mi scuip viața-ntre ochiindcă nu m-a învățatnici măcar deosebireadintre culoare și tonsau cum să mă apărpe mine de mine

omis, 24 Ianuarie 2015, ascultându-l pe Vladimir Vîsoțki


66/96

Soare de noiembrie

autor Radu Vancu(România)

Ce-ţi spune unul din morţii tăicei mai dragi, cel mai iubit dintre morţi,când te lasă inima să-l visezi: „Dragule, în ziua aia când soarele de noiembrieera călduţ ca un cadavru proaspătşi eu îţi muream în braţe

nu-mi închipuiam că aici,unde totu-i în ricoşător de bine,e un aer tare ca votca, îţi taie genunchii şi-ţi râcâie stomacul, încât te aşteptcu ecare zi tot mai zdrenţuit,mai matolit, mai lihnit. u nu te grăbi, vezi-ţi de trăitul tău,eu o duc aici pe picioare

până o să vii tu – ca ciorba acră după beţia dulce,ca iaurtul peste catul cu steatoză,ca glucoza în venele macerate. Chiar dacă aerul de aici mă ace cirotic,nu te grăbi, de aici n-am unde să mai mor.Cred. Aşa că trăieşte-ţi ericirea, o să te mănânc din ochi când o să vii,n-o să-mi ajungi nici pe o măsea, ce-i drept,însă o să mă ţii, ca atunci, în braţe sub soarele călduţ de aici,şi poate că de data asta o să-mi revin,îmbrăţişarea ta de mort proaspăt o să-mi pătrundă ca o injecţie cu adrenalinăîn inimă. Fii deci viu, i ericit de viaţa ta vie,oricât de ridicolă-i chestia asta.”

Aici te trezeşti cu obrajii arzând şi creierulaburind în crăticioara craniului ca un carto erbinte,ert îndelung pentru o masă săracă.


67/96

30 x 40 cm / Acrylic on paper / March 2014

“Sans itre 00011”artistEric Lacombe(France)

http://www.ericlacombe.com/home.php


68/96


69/96

gigolo

autor Octavian Soviany(România)

Şi eu sunt un gigolo.ce le o eră plăceri intelectualeemeilor care n-au avut niciodatăplăceri intelectuale.Plăceri artistice domnişoarelorce nu pot deosebiun tablou de van eyck de un tablou de chagall.Un gigoloa cărui limbă apucămăselele deminte ale adolescentelor ca uncleşte stomatologic.Câteodată bat steppe tastele laptopului,imitându-l pe red astaire.Alteori imit la per ecţie vocea lui maiakovski.

Îmi place să vorbesc singurindcă îmi place să conversezcu persoane inteligente.Am un cap mare şi solidca universitatea lomonosov de la moscovaşi nişte picioare înalte şi zvelteca turnul de televiziune din berlin.Şi totuşi, deşi sunt mai bătrândecât bucur ciobanul,când îmi pun cămaşa mea roşieşi pantalonii mei roşii,când îmi încalţ pantoi cu vâr ascuţitde culoarea racului ert,când îmi leg la gât cravata portocaliecumpărată dintr-un magazin de pe ox ord streetcu 50 de lire eu sunt însuşi orgasmul.Aş vrea să mai acemdragoste o singură dată.După care tu să-ţi aruncisteriletul în budăşi să plecila rudele din provincie.Iar eu să mă trans orm,ca toţi marii criminali ai istoriei,într-un nor de napalm.

‘ ’ H U G

’ ’

a r t i s t

R a l u c a

T u r l

i u C o b

i l a n s c

h i ( R o m

â n i a

)

h t t p : /

/ m a g a z

i n u

l d e d e s e n e . b

l o g s

p o t . r

o /


70/96


71/96

‘’Fotogra ía’’

artistBarbara Bezina(Argentina)

http://barbarabezina.wordpress.com/

Realitatea arată aşa ca o uşăde lemn în care cineva bate din când în când şi întreabăe cineva acolo şi răspund numai eu iar sunetulse rostogoleşte până la colţ sub un pat acoperit de ru e rămase din alte veri amestecate. Să încerc din nou.Realitatea arată ca un geam îngheţat pe care nu poţi nici măcar să zgârii cu unghia litere mici atunci cândţi se cere să completezi un ormular despre tine şi braţul tău drept amputat călătoreşte prin lume într-uncărucior mai mare. Poate, ultima dată îmi iese.Realitatea arată ca un perete construitdin carnedin durere

şi vin

Carne, durere și vin

autor Anca Mizumschi(România)


72/96

sang d’encre

autor Emilian Galaicu Păun(Moldova)

neam de neamul tău, unul mai întunecat decît altul, nu a cultivat decît doarîntuneric, sub numele de cernoziom, aşteptînd să răsară (de la răsărit), i-luminarea. cum ai scăpăra un chibrit ca să vezi dacă nu ai uitat, peste noapte, lumina aprinsă,tot aşa ţi se-arată vedenia: capul golit pe din interior, ca de halloween, iar din creştetul capuluiatîrnînd ca un bec de o sută, copilul-minune, cînd stins cînd mai strălucitor caniciodată, cu care te baţi cap în cap: băieţel-decreţel, după anul de naştere.— cum te cheamă, minune cu voie de la primărie născut? — dacă numeles-ar lua de prea multă rostire, eu unul n-aş vrea să ajung niciodată pe buzeletuturora, dar nici chiar aşa (şi arată cu degetu-a “ ă-te-ncoa!...”). spune-midupă tată... — al cui eşti, păcatule? — al nimănui! neam de neamul tău, unul mai (la) răsărit decît altul, nu areochi să-l vadă decît prin monoclul eclipsei de soare, decît doarprin pince-nez-ul eclipsei de soare şi lună, şi-atunci de departe, de parcă privirile li s-arpierde-n zare ca sîrmele de tensiune înaltă, şi-avînd doar un gînd: cum ar ace să-i ardălamentul, cum i-ar (ră)suci, nu de dragul retoricii, gîtul — şi numai să-l schimbe cu lampalui ilici! dacă nu cumva el este cel care, sub abajurul calotei craniene,se slujeşte de tine ca de-un reector, să le pună lumina în ochi.şi atunci toată lumea îşi lasă privirea-n pămînt.şi atunci tuturor li se pune pe ochi cernoziom.iar ţărîna-şi des ace, uşoară, larg braţele a bun venit.iar ţărîna îşi îndepărtează picioarele: “... nu vă uitaţi că sunt neagră!”

“să ne ţinem de neamuri!”, exclamă şi unii şi alţii, cei întunecaţi împotrivacelor mai răsăriţi, deopotrivă de-ai tăi. om cu scaun la cap, într-un glas te pofesc să iai loc încapul mesei. şi după, să urci în picioare pe masă — copilul-minune vede lumea de-a cura-n cap; nu te uita-n ochii lui ca să nu te răstoarne! — şi dacănu-l ajungi, să te urci şi pe scaun, că d’aia ai ost invitat, şi abia după ce-l ai la mînăcei de jos pot să-nceapă-a roti, după acele ceasului, masa, pe cerc: “ora unua venit, omu’ negru...”, la capătul numărătorii aînd cu uimire că-n loc să-l coboare cu tălpilepe pămînt, ei sunt cei care urcă la cer, uturîndu-şi picioarele-n aer ca nişte ţarţamuri.ciucuri-ciucuri, cei întunecaţi laolaltă cu cei răsăriţi, prinşi cu mîinilede tăblia lucioasă a mesei, ca la parastas, şi pe care o leagănă-a veşnica lui pomenire!ca o cină de taină luată pe sus, cu apostoli cu tot, şi purtată în slăvi. ridicată —ce se vede de jos nu sunt mîinile împreunate, pe aţa de masă, în rugă, cicum îşi trag, pe sub masă, la gioale — la scara de unu la zece, de unu la sută, de unu la mie...


73/96

şi acum, că şi unii şi alţii s-au dus de pe capul tău, tocmai de ce ţi-a ost rică mai tare nu scapi:stai cu undul pe scaun, la masă, cu capul în aura lui de o sută, pătată de muşte,aşteptînd să se termine cu pregătirile — becul clipeşte complice, copilul-minune şi el radiazăde plăcere, încît îţi răsare pe runte un punct luminos, ca şi cum te-ar luat la ochi un lunetist —, să înceapă odată şi-odată proiecţia. stingerea.pe-un cearşa alb, întins între maternitate şi morgă, cuvîntul SFÎRŞI ţine loculcelui care-l citeşte, acum şi cu ochii închişi. pe-ntuneric.după, titrele (rude, prieteni, un grup de tovarăşi). de-a-ndoaselea, viaţa ta în descreştere. alte cearşa uri în care-ai rostit alte nume, iar unele s-au şi-ntrupat.albituri de schimb. nume pe care nu le-ai reţinut. prima oară.nes îrşite nopţi albe în care-ai visat o emeie şi n-ai avut parte decît de(lmuleţul alb-negru se rupe din cînd în cînd. chiote! uierături!...)doi pe-un pat, tu şi ratele. una la doi, niciodată a voastră doar, mama.la braţetă, de mînă, mînuţă, în braţe... nici n-ai prins de veste că, iată, vă uitaţi la un lm cu desene-animate. că altcineva runzăreşte albumulde amilie: “vai! ce copil minunat...” şi copilul s-a — zis şi ăcut — minunat. să ost tu copilul acela? să ţi se ţie minunea? stai în mijlocul casei, în undul gol. nu te ia nimeni în seamă. eşti — încă unulla părinţi — ca un dinte de lapte legat de o clanţă, cu ochii pe uşade intrare, cînd brusc cineva trage uşa şi — blitzlicht — rămîne în prag.o emeie, în contre-jour — soarele-i suă în aur prolul —, prin carete prevezi se des ace de plîns cănici un vraci n-a putut să... “şi ce mă ac, mamă, cu doi?!”niciodată n-ai tras o mai crîncenă spaimă. din spaima aceea cumplită se trageconştiinţa de sine, izbindu-te-n moalele capului: “altul sunt eu!”

data. anul. semnat: băieţel-decreţel


74/96

‘’Hard li e but smile on their aces!’’artist Hámos Gyõzõ (România)https://www. acebook.com/hgyozo/photos


75/96


76/96


77/96

Citește-mă ca să nu pot muri liniștit

autor Nicolae zone (România)

artist Małgorzata Smorczewska(Poland)https://www.pinterest.com/smorczewska/

citeşte-mă ca să nu pot muri liniştit ca să pot să credcă măcar o singură dată nu ai înţeles pe deplin totulumbra asta albăstrie de pra dintre o literă şi altaeste pielea mea subţire şi nă care îmi acoperăcu vitejie oaselesunetul ăsta imperceptibil dintre un cuvînt şi altuleste zgîrciul care îmi ţine urechea lipită de cap oarte strînssoarele negru care răsare la începutul poemului care tocmai se scriecu demnitatea împăratului stăpînind imperii de singurătateeste una din pătrimile inimii melesoarele alb care vine la mine uneori din miezul luminiicare nu se vede de muritori şi îndeobşte nici chiar de nemuritorieste a doua pătrime a inimii melesînt omul cu o jumătate de inimă de cînd am înviat dintre morţiicare îşi iubesc moarteaciteşte-mă ca să nu pot muri liniştit ca să pot să credcă măcar o singură dată nu ai înţeles pe deplin totul*de iarbă sînt sau de piatră de apă sînt sau de ocpe obrazul meu trec cămilele vieţii şi morţiide pe un deşert pe altulunul mai vast decît celălalt*pofim bea pămînt negru de cea mai bună calitatedin palmele mele ragede nenăscute încăşi mă rog al cui cîine din viaţa cealaltă mă latrăcu atît de multă consideraţieîncît mă întreb dacă nu cumva i-am ucis stăpînulînainte chiar de a mă naştecîinele a tăcut pisica a tăcut lumina a tăcut

întunericul a tăcutatunci a ieşit din ascunziş poemul care nu vorbeştecu niciunul dintre semenii meiîngere cîte aripi ai putrezit în zbor pînă să ajungisă vrei să mori sub limba mea*întoarce-mă de pe o parte pe alta ca pe o pietricicăluată în palmăpune inima ta peste viaţa mea să nu mor neacoperit


78/96


79/96

https://www. acebook.com/pages/Daria-Petrilli/708260665859481?sk=photo


80/96


81/96

nu moartea, viaţa s-o birui

autor Maria Sava(România)

în denitiv, ce atâta spaimă?îmi scot singură ghimpii din inimă unul câte unul analizându-ica pe nişte pene ciudate în bătaia luniiîn amurgul vieţiiam înţeles că moartea n-are cine ştie ce puterenu se întinde cât stepa mamei rusiie scurtă de tot

cât să cuprindă un ţipăt şi ...hik!phet! pe unde trecemoartea îşi lasă mirosul de crin veştejitnu-ţi vine în prag ca un musar nepofitîntr-un ash-back nalse ace egală cu viaţalumina şi bezna se reazemă una de altanumai privirile noastre rătăcesc printre ceruri pân’ ce-şi găsesc odihnamoartea, domnilor, e un secerător iscusit

nu lasă în urmănici un spic viaţa, în schimb, îţi cotrobăie dureros prin oaseca un or rece îţi străbate şira spinăriiarzând în pro unzime ca un acid coroziv îţi numără clipele când durerea zbucneşte prin toţi porii viaţaumblă cu tot elul de mara eturiîţi numără dinţii şi kilogramelete dă cu capul de toţi pereţiişi la urmăîţi pune în braţe o hârcăde stai ca prostul sub clar de lună şi te întrebi buimăcit:„a sau a nu ?”


82/96


83/96

Mă iartă, nu mă iartă

autor Matei Vişniec(France)

Supărată pe mine rău rău ea cântacând m-am aşezat la masănu tu cuţit, nu tu lingură, nu tu paharpâinea era netăiată, supa rece, vinul înăcriteu nu ăcusem însă nimic, de câte ori să-ţi mai spuncă n-am ăcut nimic, i-am spus jur cu mâna pe inimă, mâna mea n-a atins altă inimăşi ca să vadă ea mai bine că inima mea n-a atins altă inimăîmi smulg cu delicateţe inima şi i-o pun pe masălângă pâinea învechită brusc în aţa mealângă ar uria cu supă neagrălângă vinul care ăcea spume în sticlăcinci minute am stat aşa, cu mâna pe inima mea palpitândăabia reuşind să-mi stăpânesc inima palpitândă excitată deimensa zonă de libertate întrezărită brusc pe aţa de masăcinci minute am stat aşa aşteptând ca ea să-şi termine cânteculîntrebându-mă cu inima strânsă

mă iartă, nu mă iartă

‘’Cradle’’

artistMarita Milkis(Israel)http://maritecis50.wix.com/maritamilkisart#!home/mainPage


84/96

‘’ Protection’’artist Daria Endresen (Norway)

http://dariaendresen.com/


85/96


86/96


87/96

pro esoara de literatură din noul val

autor Dan Coman(România)

pe atunci colindam bulevardul grigore bălan umam ără ltru ăceam pe bolnavul veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia loculuitreceau ba în sus ba în jos dar nu m ă puteam hotărîaveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admiranu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb ele ant(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)capul meu era per ect închis un el de kukta plină de păsăriauzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de oamenoroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obositîmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putease scăpa uneori şi-şi îngea coarnele în tâmplele melemă pre ăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)de curând mă cuplasem cu o domnişoară sosticatăo pro esoară de literatură din noul valpână să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghiinumai şi numai cu aluzii livreşti

(ea ăcea atmos eră lăudându-mi gambele)nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută ocială)curcubeul de pe runtea ei pocnea scurt la capeteşi imediat o vedeam adormind venea toamna şi începeau cursurilemătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geamnu era în spatele ei nici un ele ant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)pro esoara din noul val ăcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţarese olosea de leuştean pentru trupul său zveltmai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbeculcu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzatecând deschideam ochii vedeam cum domnişoarei pro esoarei se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapseo atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai josmă executamoloseam numai mişcări ociale


88/96

„Împliniţi bucuria mea, ca să gândiţi la el, avândaceeaşi iubire, un suet, aceeaşi cugetare.”(Filipeni 2, 2) :rădăcină şi ram de cireş privind între două oglinzi paraleleaerul liber şi matern care re uză să moară pentru a trăi alt eltu îmi vorbeşti despre acest atât de transparentmarş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim mai puţinsunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eunumăr oasele identităţii în reuxdublele explozii ale miresmelor de ceai şi ără să pot sămă uit cu ură ori mirare la camilacare trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la elam greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltulcustruguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut(şi ce rumos şi ce urât era în istoriecândne sărutam cu pumnii cu picioarele)zilele săptămânii le amestecam cu ierburi amestecamcaii cu cercurile arborii genealogici cu punctele cardinaleapoi creşteau apele vii înăuntrul apelor moarte ca nişte scăriadânci pe malurile cărora dormeau lingura şi strachinaşi mămăliga cu burta la soare ca nişte imperii apuseîntru răsăritul nostru cel alnic si pretheologic(un piston deector oscilând într-un motor cu ardere internăthâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdamdam)până când înorea a doua oară maimuţaîn mierea din sexul cel crud şi advers al vrejului de asole

a ost iubire sau a ost ce a ostşi dacăa ost ce a ost unde e ce a ost(patria mea dormea cu mâinile-n cruceeu râdeam când plângeam şi voi la el)în aţa celor care au ost şi nu mai sunt dezleg un steagşi îl iert peDumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte

a ost iubire ucisă de iubire şi deşertăciune

a ostşi vânare preaobsesivă de vânt a mai ostpărăsiţi-vă truaîn voi înşivă reveniţiîntoarceţi-vă

mereuşimereuamintindstau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a ost îngropată nicio legeşi nu ştiu căreia dintre icoanele venite în nopţile mele să-i sărut cămaşa


89/96

ram şi lege laolaltă în limba lupilor tulburând uga la zid

(sonata pentru topor ploaie şi orchestră. toamna),

autor Daniel Vorona(România)

‘’Primero, nos colaremos en vuestros jardines’’collage 2014, artist Federico Hurtado(Argentina)

https://www. acebook.com/prole.php?id=100008538462955&sk=photoshttps://www.ickr.com/photos/ ederico2011/


90/96

rama y ley junto en lengua de los lobos agitando la uga(sonata para hacha lluvia y orquesta. otoño)

Daniel Vorona (traducido al español porElisabeta Boțan)

“Cumplid mi alegría, para pensar igual, teniendoel mismo amor, un alma, el mismo juicio.” (Filipenses 2,2)

: raíz y rama de cerezo mirando en dos espejos paralelosel aíre libre y materno que para vivir de otra orma rehúsa morirtú me hablas de esa tan transparentemarcha hacía la salvación que aceptamos y menos lo deseamos

sonido y más autenticidad y eje junto dulce y amargo yocuento los huesos de la identidad en reujolas dobles explosiones de las ragancias de te sin podermirar con ira o asombro a camilaque pasa sonriendo por orejas de aguja te contesto igual

me equivoqué de siglo y esperé con la supercie con lo altocon uvas conel ayer con la mañana con todo lo que siempre no supimos

(y que hermoso y que eo era en la historiacuando nos besábamos con puños y pies)

mezclábamos los días de la semana con hierbas y juntábamoslos caballos con círculos de árboles genealógicos con los puntos cardinalesluego crecían aguas vivas dentro de las aguas muertas como unas escalerashondas en las orillas donde dormían la cuchara y el cuencoy la polenta con la barriga al sol como unos imperios caídosen nuestro grandioso amanecer(pistón deector oscilando en unmotor de combustión internabrruumm brruumm brruumm)hasta que orecía por segunda vez la monaen la miel del sexo aquel cruel y opuesto a las habichuelas mágicas

hubo amor o hubo lo que huboy sihubo lo que hubo donde está

(mi patria dormía con las manos en cruzyo reía cuando lloraba y también vosotros)

desato una bandera delante de los que han sido y ya nos sony perdono aDios por todos sus errores justos o injustos


91/96

hubo amor matado por amor y vanidadhubotambién hubo tan obsesiva caza de vient

abandonad vuestro orgulloregresad en vosotros mismos volved

siempreysiempre

recordandosentado de rodillas al lado de una mancha de sangre donde no ha sidoenterrada ninguna leyy no sé a cuál de los iconos llegados en mis noches besarle la camisa


92/96


93/96

http:// alezedepiatra.net/

poetry&art group: https://www.facebook.com/avan-gardapoeziei

https://twitter.com/Stone_Cliffs


94/96


95/96


96/96

revista faleze de piatra, seria noua,nr.1, 2015

Documents