revista de istorie

7/23/2019 Revista de istorie

http://slidepdf.com/reader/full/revista-de-istorie 1/14

2

Revista de istoRie

Nr. 1 Iunie 2012

ARHIVE HUNEDORENE

Redacția Redactor şef :

Daniel Lăcătuş. Director de onoare:

Constantin BărbulescuRedactor:

Draia MarilenaRedactor colaborator

Ioan Ocolişan TehnoredactorDaniel Lăcătuş.

Contact: [email protected]

Volume editate in proiectul

“Sa ne cunoaStem iStoria –

alan”



3

EDITORIAL

Istoria locală este partea istoriei naţionale

Daniel Lăcătuş

Integrarea ţării noastre în structuri politice şi administrative superioare,tendinţa de globalizare sesizată şi lanivelul culturii, sunt argumente care provoacă mândria şi orgoliul oricăreicomunităţi şi, cu atât mai mult a uneicomunităţi cu un trecut prestigios, aşacum este comunitatea din judeţulHunedoara. Viitorul ei depinde şi deatenţia pe care o manifestăm faţă devalorile locale. Hunedoara a dat, fărăîndoială, țării o pleiadă de intelectuali:scriitori, gazetari, istorici, dascăli, politicieni, artiști, oameni de știință, acăror activitate, deși ar putea fi unexemplu pentru generațiile care vin dinurmă, este mai puțin cunoscută (în cazulunora).

Nu mai departe deConstantin Baicu -(n. 1865 - d. 1945).Dascal cu vocatie,senator, delegat lamarea unire de laAlba-Iulie. Născutîn anul 1865, însatul Strei, judeţulHunedoara.

A urmat şcoala primară în satul natal.Studii secundare la Gimnaziul dinOrăştie şi la Institutul Teologic din Sibiu(1884 - 1887).Este numit învăţător la Şcoala OrtodoxăRomână din Orăştie (1884 - 1887). În paralel este directorul Şcolii de Meseriidin Orăştie până în anul 1919. Între 1891- 1929 a fost preşedintele AsociaţieiÎnvăţătorilor Români din judeţulHunedoara. A fost membru activ al"Reuniunii de cântări" şi al corului bisericesc din Orăştie, unde l-a secondat pe Ion Branga. În calitate de preşedinte almeseriaşilor şi director mai mulţi ani laŞcoala Română din Orăştie a organizat o bogată activitate culturală şi a pus bazeleunei biblioteci şcolare. A îndeplinitfuncţia de secretar, vicepreşedinte şi preşedinte al "Reuniunii învăţătorilor din

judeţul Hunedoara". A fost unul dintremembrii marcanţi ai DespărţământuluiOraştiei al "Astrei" şi ai "CasineiRomâne". În anul 1918, în calitatea sa de preşedinte al "Reuniunii învăţătorilor din judeţul Hunedoara", este delegat laMarea Adunare Naţională de la Alba-Iulia. În 1919 este ales senator în parlamentul de la Bucureşti. A decedat

la Orăştie, în 1945. O altă figur ă emblematică pentru aceste locuri este si Nicolae Părăian, (n. 1865 Strei-Săcel - d.

1942). Important cărtur ar al locului,absolvent, si el, ca multi alti intelectualide pe Valea Streiului, al InstitutuluiTeologic din Sibiu, revine ca învățător pemeleagul natal. A fost primul dascălromân din zona Călan, a predat înStreisângeorgiu, la prima școală care afuncționat aici, din 1875.A fost de asemenea notar în Strei-Săcel lamomentul Marii Uniri de la 1918.Căsătorit cu Maria, a avut un fiu,Romulus, și el învățător înStreisângeorgiu, care i-a fost dascăl maimulți ani profesorului de istorie IoanOcolișan.

Pe teritoriul județului nostru s-au născutși s-au format, de-a lungul anilor, multealte figuri ale culturii și științeiromânești ca: Nicolae Olahus (1493 -1568) unul dintre coriseii ȘcoliiArdelene, Ion Budai Deleanu (1763 -1820), familia Densușianu (Aron, Nicolae, Ovid), folcloristul Ion PopReteganul (1852 - 1905), istoricul SilviuDragomir (1882 - 1962), oratorulFrancisc Hossu Longin (1847 - 1935), poetul și publicistul Sebastian Bornemisa

(1892 - 1952), Nerva Hodoș (1869 -1913) om de cultură și bibliograf de prestigiu, Aurel Vlaicu (1882 - 1913), G.Todică (1877 - 1946) cercetător și publicist, avocatul Aurel Vlad (1875 -1953) ș.a.m.d. Iar după cel de-al doilearăzboi mondial scriitori ca: Vlaicu Barna,Romul Munteanu, I.D.Sârbu, M.Sântimbreanu, M. Vaida, MarcelPetrișor, G. Timcu, Nicolae Țic etc. Sunt

dovezi care atestă, încă odată, că actinut Dumnezeu i-a harazuit un special.Ideea acestei publicatii a pornit de l proiect cultural local, “Să ne cunoaistoria Călan”, initiat in 2010 şi în caau editat deja mai multe lucrări cu educativ și cultural, toate având ca tlocalitatea Călan: ( Să ne cunoa

istoria Călan - Editura Noul Scri2010, Seminţe literare - Editura Pim,- 2011 (Antologie a scriitorilor Călan), Folclor Poetic din zona oraşCălan - Editura StudIS 2011, 30

Personalităţi ale oraşului Călan Editura Vertical – 2012). Proiect în mai urmeaza sa fie publicate şi volumCălanul la Marea Unire, carte în sunt pe larg evocați delegații la munire de la Alba-Iulia și țăranii din sce apar țin astăzi administrative de C

care au semnat pentru unire, memgărzilor naționale, o carte documencare sunt înserate acte oficiale, Hotărde unire, Credetionalele etc., dar și biografice despre unii dintre delegațiFantanescu, Moise Danesc, Toma ș.a.m.d., Personalităţi Locale CălanFeţele durerii. Apel la memorie. Caare trei capitole mari: Deținuții po(16), Deportararea etnicilor germanU.R.S.S (167). și Deportarea rromiloTransnistria (38), cu toții din Călan

drum de glorii – Istoria clubulufotbal “Victoria” Călan. (În colaborar prof. Tiberiu Mandrescu.), Monogr

şcolii din Călan (În colaborare cu pIoan Ocolişan). Tocmai pentru primul numar este dedicat acestei uIstoria locală este parte a istnaţionale. Nicolae Iorga aprecia odatistoria unui neam atunci va fi compcând şi cel din urmă sat îşi va scrisă monografia sa”.Revista își propune să abordeze re

istorice, din pretoistorie până înaint2000, aspecte culturale-istorice zonele etno-folclorice ale județanalize asupra ținuturile hunedoreneȚara Zarandului în Valea Jiului, Ținutul Orăștiei în Țara Hategului, sasupra celor șase fortÄrete carformat sistemul defensive l lui Decistoria școlii hunedorene, istoria phunedorene s.a.m.d.



4

În istoria presei hunedorene un rol important l-a avut fără îndoială Orăștie, fost centru cultural al românilordin Transilvania, asupra căruia mă voi apleca înnumerele viitoare, aici editându-se la sfâr șitulsecolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, reviste cu un larg ecou ca Libertatea,Activitatea, Foiaia interesantă sau Cosânzeana, publicații la care au colaborat, printre alții, șiGeorge Coș buc, Liviu Rebreanu, Ion

Agarbiceanu, Al. Vlahuță, Mihail Sadoveanu etc. Tot aici, un rolfoarte important în editarea operelor scriitorilor transilvăneni l-aavut tipografia Minerva, unde a debutat și Traian Mihai, cuvolumul "Adieri", poet născut în comuna Geoagiu în anul 1880,tatăl său a fost pensionar militar, iar mama sa originară dincomuna Balşa, din familia Damian. Studiile le-a făcut la Liceulsăsesc din Sibiu, apoi la Paris, Strasburg, unde şi-a luat

doctoratul în ştiinţe economice. În anul 1897 a publivolum de poezii, „Adieri”, tipărit la Orăştie în tipoMinerva, institutul tipografic, societate pe actiuni. S-a s pentru un timp la Bucureşti unde a lucrat la Banca NaţioRomâniei. Aici a scris un tratat în două volume in„Politica monetara a României-1906-1907” luconsiderată ca o operă ştiinţifică economică de valoare. Aşi câteva cărţi în limba germană şi alte lucrări cu caeconomico-financiar. Prin anii 1900-1901 a colaborat int

ziarul Activitatatea din Orăştie sub conducerea lui Munteanu. A decedat în anul 1912 la Sibiu şi a fost înhuOrăştie unde se afla părinţii lui.

Personalit

i unedorene

Daniel Lăcătuş

Carol Muntean

(n.18.09. 1927 în localitatea Călan, judeţul Hunedoara).

Destintul său s-a împletit cu cel alfanfarei muncitorilor din oraşul natalCălan, pe parcursul a 56 de ani. Încădin vara anului 1940, la vârsta de 13ani, a fost recrutat în fanfara din

localitate, ca elev la fligorn (trompetăSi b). Deşi destul de firav din punctde vedere al constituţiei fizice,dovedeşte reale aptitudini pentruinstrumentul ales. Continuă aceastăactivitate la îndemnul profesorului

său, dirijorul fanfarei în perioadă aceea, Anton Ciunderlic, deşiare de întâmpinat dezacordul părinţilor săi care se temeau

pentru "sanatatea copilului", care ar putea fi afectată în uefortului depus la un instrument de suflat. În paralel cu stutrompetei, începe cu acelaşi profesor şi studiul viorii. Ca olocuitor al oraşului lucrează în uzină, calificându-se în mede mecanic de locomotive. Lucrează o perioadă la Consta

unde o întâlneşte pe doamna Polixeniam care ulterior îi desoţie. Reîntors în Călan continuă să activeze în formaţifanfară. După întreruperea temporară a activităţii fanfaremartie 1973, Carol Muntean este unul dintre membrii marccare a făcut demersuri pentru reînfiinţarea fanmuncitoreşti. Este chiar propus de colectivul de instrumenîn funcţia de dirijor. Acesta însă se consideră insufic pregătit şi acceptă funcţia de dirijor secund pe lângă dirijMihai Drâmboveanu.

Din anul 1975, în urma demisiei dirijorului principal, CMuntean p

conducerea fanmuncitoreşti Călan, cu întreruperi pânmoartea sa martie 1996) Ao coresponddestul de bogatcompozitorul Totan, de la ca primit îndrucompetente atâ

domeniul dirijacât şi în domecompoziţiei, aîn special pe muspecifică fanfa(marşuri şi valsu



5

Daniel Lăcătuş

Mișcările de protest de la Uzina Călan (1929 - 1933)

Criza economică de supraproducție din 1929 - 1933, una dintrecele mai grave crize, a luat în România forme desebit deascuțite, împletindu-se în desfășurarea ei cu criza agrară șiafectând grav activitatea economică. La Călan, ca-n alte centresiderurgice, trăsătura cea mai caracteristică a constituit-oșomajul. În 1929 și 1930 uzina Călan concediază un numărsemnificativ de angajați, se arată în ziarul “Scialismul”, din 7decembrie 1930. Concedierile însă continuă și în 1931, 1932.

În perioada crizei salariile muncitorilor au scăzut continuu,lucru confirmat și de Direcția generală în darea de seamă cu prilejul jubileului de 10 ani ai Societății. În linii mari, între1928-1933 salarile muncitrilor uzinei Călan au scăzut de douăori.În anul 1929, la Călan, unde era detașamentul cel maicombativ al muncitorilor societății T.N.C., a izbucnit o puternică grevă care a durat mai multe luni. După ce uzina și-a

asigurat în magazii un masiv stoc de produse, la 3 ianu1929, denunță contractul colectiv de muncă și reduce în automat salarile. Tratativele care au loc sub presimuncitorilor eșuează, pentru că direcția insistă asupra

reduceri de salariu cu 30%concedierea a 18% dintre munturnători, se arată și în ziMetalurgistul din 1 Martie 192“Socialismul” din 20 Ianuarie 1

La 12 februarie peste 500muncitori au intrat în greva.

Producția a stangat aproapeîntregime, în uzină mai intrau maiștrii și ucenicii. Întrmuncitorii au refuzat să reia luîn condițiile impuse de patconducerea uzinei a recurs

spărgători de grevă, aducând 27 de muncitori de la Nădragsosirea lor în Călan aceștia au fost întâmpinați de greîmpreună cu femeile și copiii lor. Fruntașii greviștilor au

discursuri înflăcărate celor veniți să spargă greva, explicâle situația grea care i-a determinat să facă grevă și rolul n pe care l-ar avea intervenția lor. După ce au discuta

greviștii, în aceiași zi șomerii din Nădrag s-au întors acrefuzând să servească direcției ca spărgători de gr

Solidaritatea muncitorească a făcut ca manevrele direuzinelor să eșueze din nou.

A doua zi, la 5 aprilie, maiștrii care mai lucrau încă, au opriți în timp ce se duceau spre uzină , de către femeilcopiii greviștilor și majoritatea dintre ei au fost convinși întoarcă acasă și să se alăture greviștilor. Prin adermaiștrilor la grevă producția a încetat cu totul. Orgaoficiale constatau că la Călan "înafară de funcționari nimenmai lucrează|”



6

Un aport deosebit la lupta muncitorilor l-au dus femeile dinCălan care, așa cum aprecia ziarul Metalurgistul, “și-au gravatnumele în istoria mișcării muncitorești din România, luptândalături de soții și frații lor”. Acțiunea femeilor și a copiilor dea împiedica pe spărgătorii de grevă să între în uzină, constituiadupă aprecierea aceluiași ziar “o inovație în mișcareamuncitorească, un caz fără precedent”.

Direcția uzinei trece la amenințări. Se cere muncitorilor să părăsească locuințele societății, ceea ce aceștia refuză să facă,se arată în ziarul Metalurgistul din 1 iunie 1929. Alarmată dehotărârea și dârzenia cu care luptau muncitorii, în scopulintimidării greviștilor Direcția uzinei Călan a cerut întărirea postului de jandarmi din localitate. Greviștii nu s-au lăsatindimidati, continuând lupta împotrivă conducerii uzineiCălan.În această acțiune greviștii de la Călan au fost ajutațimral și material de către muncitorii din alte centre siderurgice

din țară și chiar din străinătate. Muncitorii din Nădrag auhotărât în adunarea generală sindicală din ziua de 12 mai 1929să trimită greviștilor din Călan salariul lor pe o zi. Totodată la Nădrag au avut loc o serie de acțiuni ale muncitorilor, atât pentru satisfacerea unor revendicări proprii cât și în sprijinulgreviștilor de la Călan.

Greva de la Călan continuă. Conducerea uzinei a făcut o nouăîncercare de a folosi spărgătorii de grevă pentru învingerealuptei greviștilor, căutând să utilizeze pentru aceasta pe țăraniisăraci și proletarii agricoli din satele învecinate, cărora le-a promis salarii de 3-4 ori mai mari decât aveau muncitorii. Șiaceastă încercare a suferit un eșec. Delegații greviștilor au duso susținută muncă de propagandă în sânul țăranilor săraci și a proletarilor agricoli, ajutându-i tot odată și material, așa cădoar mică parte din rândul țăranilor au răspuns chemăriiconducerii uzinei. La intrarea în uzină și aceștia au fost oprițide către pichetele permanente ale greviștilor și au fst sfătuiți săse întoarcă acasă. Văzând că nu poate învinge rezistența

muncitorilor, Direcția uzinei a cerut de urgență ajuaparatului de stat pentru reprimarea greviștilor.În acest scop, la Călan a sosit prefectul județului Hunedo

Atmosfera ce domnea prgreviști a determinat prefect să recunoască bărbații de încredere muncitorilor, cu toate

aceștia fuseseră concediațcătre Direcția uzinei ștrateze cu ei.

În fața hotărârii de luptă a muncitorilor, deși de la începgrevei trecuseră trei luni, conducerea uzinei a fost obligareînceapă tratativele, dar insistă în știrbirea unor drepturmuncitorilor în comisia pentru acordarea ajutoarelorconcedierea a 100 de lucrători care se dovediseră combative în timpul grevei, condiții respinse categoridelegația muncitorilor.În această situație Direcția uzinei a recurs la ajutorul u

dintre liderii tradatri ai sindicatelor reformiste din CluBucurești, care au exercitat o puternică presiune asgreviștilor, cerându-le să înceapă lucrul.

Deși în timpul grevei muncitorii din Călan au dat dovadmultă hotărâre de luptă, solidaritate de clasă și eroism, mulți dintre conducătorii lor au rămas intransigenți pe pozmuncitorilor, totuși greva n-a avut success deplin, pentru ca fost pregătită temeinic, nu s-a bucurat de sprijconducătorilor de dreapta ai sindicatelor refrmiste. Pe l presiunile pe care aceștia le-au exercitat asupra muncito

pentru a relua lucrul, nici n-au acordat un sprijin mateficient greviștilor. De abia când greva era pe sfâr șite, lisocial-democrați de dreapta au lansat un apel către muncsă-i ajute pe greviștii din Călan. Se arată în ziarul Socialisdin 10 și 19 mai 1929. Iar în timpul tratativelor, liderii sindde dreapta nu i-au sprijinit pe delegații greviștilor. Cu tacestea muncitorii au reușit până la urmă să-și impună urevendicări, printer care: salarile minime să fie egale cu cel



7

vigoare până la începerea grevei, mărirea salarilr în raport cucreșterea producției, plata corespunzatare a orelor suplimentareși a duminicilor lucrate, mărirea numărului zilelor de concediu plătit.

Un success deosebit al combativității de care au dat dovadămuncitorii la tratative l-a constituit respingerea cererii uzineide a concedia pe fruntașii muncitorilor.

Acestui success i se adaugă hotărârea adoptată, conform căreiaregulamentul de muncă stabilit de comun accord în timpultratativelor avea în viitor valoare de contract colectiv demuncă.Greva muncitorilor de la uzina Călan, care a durat de la 12februarie până la 20 mai 1929, s-a încheiat printr-o victorie amuncitorilor. Nu numai că salarile n-au fost reduse așa cumintenționa Direcția uzinei, dar s-au obținut și unele maririri desalarii. Rezultatul grevei a însemnat, pe lângă roadele de ordinmaterial, și o victorie morală a muncitorilor uzinei Călan. În

urma grevei s-a întărit spiritual lor de organizare și desolidaritate.

În timpul grevei, la Călan, între muncitorii uzinei apar în atimp și dezvoltă o prodigioasă activitate elemente comuncare avea strânsă legătură cu organizația comunistă a Ciștilor din Simeria. Comuniștii din Simeria au îndruactivitatea celor din Călan, pe care i-a ajutat și materi propangadistic, mai ales cu manifeste.

La Călan, prin cur ți, pe străzi, în uzină, se răspânmanifeste comuniste care chemau muncitorii la ac

hotărâte. Unul din aceste manifeste, găsit în incinta uzCălan în aprilie 1931, se adresa comuniștilor din Cmuncitorilor din Călan și proletarilor agricoli. Manifestul f

o analiza a situației mizemuncitorilor din Călan ș

cerea acestora să acționezlupte în mod hotărât, numai lupta revoluțiocondusă Partidul ComuRomân, poate asiapărarea celor exploatați.

Lozincile cu care se sfâr șește manifestul se referă mai alnecesitatea făuririi frontului unic fiind ideea de bază a tacP.C.R, în toată această perioadă.

În aprilie 1931, unul dintre comuniștii din Călan, curățăMureșan Nicolae, cel care făcea legătura între comuniștiSimeria și Călan, este prins imprastind manifeste și arestat

Starea de spirit a muncitorilor din Călan era atât de agitasfâr șitul anului 1931, încât alarma organele județene, caexprimau temerea în legătură cu consecințele pe care le-ar

nerezolvarea urgentă a problemei șomerilor din C

Bibligrafie

*Arhiva uzinei Călan. Serviciul contabilității. Document nr. 15:Statistica industrială pe anul 1933.*Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 6851, fila67, dosar nr. 7048, fila 38.*Arhiva C.C. al P.C.R., fond nr. 72, dosar nr. 7048, filele 35, 40. 43,44.*Arhiva uzinei Călan. Contabilitate, fâșc. nr. 103, doc din 23 martie1929.*Arhiva uzinei Călan, dosar cu angajări, nr. V, T.N.C., fila 148,

poziția 11.*Studia Universitatis Babeș-Bolay, Series Historia, 1962, p. 94.

*Ziarul Socialismul din 17 august 1930.*Ziarul Metalurgistul din 1 iulie 1929.*Ziarul Metalurgistul din 1 martie 1929.*Ziarul Socialismul din 20 ianuarie 1929.*Ziarul Metalurgistul din 1 aprilie 1929.*Ziarul Metalurgistul din 1 iunie 1929.*Ziarul Socialismul din 1 iulie 1929.*Ziarul Socialismul din 10 si 19 mai 1929.

*Ziarul Socialismul din 6 iulie 1929.

Scurt istoricPrimul furnal din zonaCălanului a fost construitîncepând cu anul 1869 și a fost pus în funcțiune doi ani maitârziu. (foto, Ing. Iosef Massenez(26.12.1839 - 23.12.1923, conducatorul

constructiei primului furnal din Calan).La patru ani după ce a fost așezată piatrade temelie a centrului industrial, a fost pus în funcțiune și al doilea furnal,ridicat de către societatea „KronständerVerein”, care deținea și minele de la

Teliuc. În anul 1916 Uzina Că producătoare de fontă, în jurul căreiadezvoltat apoi orașul Călan a ajun1.117 angajati. În vremea comunismuzinele au fost transformate în combsiderurgic ..



8

Drumul spre lagărele sovietice

Mărturii ale etnicilor germani

Prof. Draia Marilena

Reconstrucția URSS trebuia să înceapăcât mai curând. Planurile lui Stalin erau

mărețe, dar lipsite de orice umanitate, miide străini au fost urcați în trenuri, adușicu for ța în lagărele de muncă și reduși lasclavaj.

Cât timp deportați germani aucălatorit pe teritoriul României a fost mai bine, dacă se poate spune așa. Erauvagoane mai mici, cu doar 40–45 desuflete, au avut pliciuri[1] și au putut

dormi pe ele, câte 2-3 ore, cu schimbul.Toți se cunoșteau, proviziile păreau de-ajuns. Iar ceea ce-i liniștea oarecum peunii era speranț a că se va face o comisiecare ar putea să-i întoaracă din drum. [2] Printre gratiile ferăstruicilor, întrebamtrecătorii unde suntem ș i în ce gară neaflăm. Necesităț ile fireș ti ni le făceamdupă un paravan de pături pe care ni-lț ineau colegii. Din păcate, eu[3] erammai aproape de locul de descărcare[4] ,lucru care mi-a provocat dureri cumplitede picioare, căci permanentîmi era frig.Curios este că cei mai mul ț i din vagonam fost nepăsători faț ă de proprianoastră viaț ă, am devenit imuni la totceea ce se petrecea în jurul nostru. Ziuatrenul stătea câteva ore în afara gărilor,dar noi nu puteam ieș i. Într-o noapte, amîntrebat un om unde suntem. Ne-a spus

că în gara Porumbeș ti. L-am rugat să neaducă o sticlă cu apă de băut. Am fost serviț i repede de acel om de bunăcredinț ă, dar apa nu a fost pe placunostru ș i am făcut diaree…Când amtrecut graniț a nu am mai avut pe cineîntreba.[5]Până la Râmnicu Sărat, câte doi deportați

cu două găleți puteau coborâ în gări ca săaducă apă. Atunci a fugit Platinca cu încăunu…Dar nu i-a fost bine pentru că a stat tot ascuns. [6] Fuga unora nuconstituia o problemă pentru ruș i,deoarece în fiecare dimineaț ă se făceaapelul, respectiv numărarea capetelor deom. Iar în caz că ieș ea cu lipsă, oricetrecător putea fi încărcat în vagon înlocul celui dezertat. Caz destul de întâlnit până la destinaț ie.[7]De la Râmnicu Sărat, deportații sunt preluați de trupele sovietice, fiind trecuțisub paza strictă în vagoanele rusești.Acestea erau mai mari, în ele sunt pusecâte 90 de persoane. Noile vagoane eraumai prăpădite ca ale noastre, mai rupte,mai reci, de parcă purtaseră cu ele gerurile Siberiei. [8] Trecerea dintr-unvagon în altul s-a făcut pe niște scânduri, fără a mai avea voie să pună piciorul pe pământ românesc[9]. Acum toți știau cănu mai există șanse de scăpare; cei mai

mulți erau siguri că rușii se răzbună pe eiși îi așteaptă Auschwitz –ul sovietic.Teama îi cuprindea pe toți, nu mai eranici o salvare pentru ei.Unii au știut de la plecare de acasă careera destinația, aceasta fiindu-lecomunicată de un ofițer rus, care vorbeabine româneș te.[10] Probabil că toț iș tiau sau bănuiau că vor ajunge înURSS, dar nu vroiau să creadă.[11] Mai erau ș i unii care refuzau să maivorbească în limba germană. Dar în faț a

lui Stalin, toț i deportaț ii erau egali ș i nuș i-au putut salva nici aș a soarta. [12]Vagoanele rusești nu aveau pliciuri,deportații stând pe geamantanele delemn. În vagonul doamnei Geller, bărbații au improvizatun WC dintr-ogăleată și o draperie, pentru intimitate,folosindu-se de o sârmă. Cei care erau cudomnul Oravecz Fridrich în vagon au

scos un rând de podele din vagon pea face din ele pliciuri ca să se podihni mai bine, cu toate că știau că pasibili de pedepse severe pedistrugerea vagonului. Fuseseră avertîn legătură cu acest lucru încă d plecare.Călătoreau mai mult noaptea, ziua s

la marginea gărilor, pe linii secunddeparte de privirile curioșilor. vagoane, oamenii încercau să organizeze cum puteau ei mai bine.Dacă aveau noroc, aveau lemne pesoba de fier amplasata în mijloculvagonului. Cu lemne erau aprovizioatunci când se opreau prin gări, trebuia să le gestioneze bine pentru cerau niciodată de ajuns pentru a refrigului. Uneori, în vagon se păreaeste mai rău ca afară datorită curen

care pătrundea peste tot…A fost o iacumplită, la Iaș i trenul fiind nevoi staț ioneze mai mult, deoarece nu se putea înainta. Nămeț ii de zăpadă eraunele locuri cât locomotiva, iar visc făcea să nu se poată vedea mai depde un metru, își amintește OraFridrich.[13]

De mâncat, unii mai aveau rezerveacasă, dar cei mai mulți așteptau zedată de ruși. Doamna Geller povestenu a fost nevoită să mănânce cirusească deoarece, la plecare, mamîncărcase pe cele două surori cu slăncârnaț i, 2-3 pâini mari de 2 kg, fauscată.



9

Între cei care nu mai aveau provizii șiașteptau mâncarea dată de ruși, s-a aflatși Oravecz Fridrich. Dumnealui relata : În gara Pancovo s-a întâmplat cevaextraordinar: am primit de două ori pâine proaspătă ș i zahăr… La Znamen, pentru prima dată de când plecasem de acasă, am primit câte ociorbă caldă, o adevărată mană

cerească, cu toate că aceasta se reduceala o zeamă lungă în care se găseaucâteva franjuri de varză. L-aș mânia pe Dumnezeu dacă aș spune că ciorba, hai să o numesc aș a, nu mi-a căzut bine. Eram mort de foame ș i ș i mi-am mâncat por ț ia, îmbunătăț indu-i calitatea cu gândul la mâncărurile făcute acasă dedraga mea soț ie, Monț i. Cu zeama asta fără clasificare am reuș it să mănânc ș i sfertul de pâine care, de fapt , era ș i elun surogat, având în el mai bine de

jumătate mălai. În timp ce mâncam mă gândeam cât de repede se poate adaptaomul oricărui gen de viaț ă, oricâtdemizerabil ar fi el, mul ț umindu-se cu unminim pentru supravieț uire. [14]A doua zi, cei din acel transport au primit, spre surprinderea lor, mâncare dela Crucea Roșie. Câte o gamelă cu fasolecaldă, destul de bună ș i destul de bine gătită, dacă o compar cu ciorba din ajun.Ș i sfertul de pâine parcă era mai mare,mai proaspăt, cu mai multă făină de grâu.[15] Ulterior, deportații au mai primit de câteva ori mâncare din parteaCrucii Roșii. Noaptea au venit la noi soldaț ii ș i ne-au anunț at să mergem săne ridicăm două găleț i cu ciorbă. Am plecat cu două găleț i goale, aș a că prânzul l-am servit noaptea ș i a fost foarte bine… Decât deloc..De fapt,începusem să ne obijnuim cu masa datăaiurea. Am spus corect ,,masa,,, pentrucă nu mi se dădea decât o masă pe zi,

dacă sfertul de pâine ș i bucata de slănină se poate numi aș a.[16]Două locomotive, care făceau un zgomotîngrozitor, i-a purtat zi și noapte, fărăoprire, prin stepa nord – pontică. Datoritămersului neregulat, cu opriri aiurea și cu parcurgerea de distanțe mici în multe ore,deportații pierdeau noțiunea drumului parcurs. La Odessa au făcut prima escalăși au avut

voie să coboare. Doamna Geller (foto) își amintește:

Eram de nerecunoscut…eram sub orice

critică de murdari. În vagon era omizerie de 2 degete, iar ruș ii ne-au pus să o curăț ăm. Eram plini de păduchi. Câț iva dintre noi muriseră. Primii mor ț iau fost doi fraț i, băiat ș i fată. Aveau 18 -20 de ani. Erau copiii directorului fabricii de teracotă din Baru Mare. Avenit în vagon un NKVD-ist ș i a călătoritcu noi un sector de drum. Ne-a spus să-i punem pe rând în pături ș i să-i aruncămdin mersul trenului pe câmp. În staț ia

următoare, NKVD-istul a coborât ș i iaram fost sigilaț i înăuntru.Tragedia mor ții care pătrunde învagoanele deportaților este relatată și deOravecz Fridrich : În drum spre Odessa,temerea mea s-a transformat în realitate. Datorită lipsei de hrană, a frigului ș i amizeriei, în vagonul nostru a murit primul om. Nu ș tiu cum îl chema, dar eradin Aninoasa. Evenimentul era pentrunoi deosebit de grav ș i l-am adus lacunoș tinț a paznicilor sovietici care au

primit vestea ca pe o treabă extrem debanală. Au oprit trenul la miezul nopț iiîn câmpul năvălit de viscol, au împăturitcadavrul într-o zdeanț ă veche ș i zoioasăș i au dispărut cu el în vijelia dezlănț uităcu atâta ostilitate. Nu ș tiu dacă l -au îngropat pe bietul om sau pur ș i simplu l-au abandonat întroienele de zăpadă, dar nu ne-am miș catdin loc până la patru dimineaț a când

garnitura de tren s-a pus în miș carcele patru ore cât am stat în cdatorită tragicului accident mocupat timpul vânând păduchii demine. Pericolul unei epidemii cutremura. În februarie 1despăducherea era la ordinea zilei, eactivitate tratată de toată lumea cumai mare seriozitate.[17]

Lângă gara din Odessa, pe o secundară, au coborât toți din vagosute de nemți. Erau obosiți și dărâ psihic. Au început să se spele cu zătopită între palme. Vă daț i seama î putoare am stat! Nu ne spălasem de săptămâni. Nu aveam cu ce, pentrapa abia ne ajungea de băut. Datorit păduchilor, eu mi-am tăiat codiț ele șam aruncat pe ferăstruică.[18] OraFridrich descrie și dumnealui mizeriavagoane: Situaț ia noastră începe să

îngrijoreze. Răbdam de foame, de de frig ș i acestea începeau sămarcheze pe toț i. Chipurile noaarătau jalnic: nespălaț i, cu runespălate, iar noi, nebărbieriț i, cu asde oameni ai peș terilor, ne îngroz privindu-ne unii pe al ț ii.Când au fost coborâți din tren, erau pde patrule de soldați sovietici. oricum nu se punea problema să deoarece erau prea obosiți, prea slăbnici nu aveau unde. Totul în jur era alb.

(Foto – Ileana Geller)



10

Ascultând mărturiile supraviețuitorilor, tecutremură o imagine cumplită: deportații

scoși din vagoane, năuciți de disperare șideznădejde, iar printre ei, copii ruși carecăută să ciugulească câte ceva dinmizeria pe care nemții și-o măturau dinvagoane. Erau îmbrăcaț i cu pufoaicemurdare, zdrenț uite, iar în picioareaveau valinki [19](?).[20]În fața deportațior se descopereau acum,,beneficiile” aduse de Stalin poporului

rus. De când pătrunseseră pe teritoriulUcrainei, deportații avuseseră prinferăstruicile vagoanelor o imaginedezolantă. Totul în jur amintea deluptele date nu cu mult timp în urmă.Gările erau distruse de război, satele șiorașele care defilau prin fața lor purtaurănile adânci ale bombardamentelor.Comunismul și războiul i-a sărăcit peruși de tot, iar acum, venirea deportațilorera văzută ca un pericol economic șisocial, nemții luându-le locurile de

muncă. La destinație, gara DJERJINSK,deportații din zona Hunedoara, au ajunsdupă aproape o lună, în data de 9februarie 1945. O călătorie istovitoare,tragică pentru cei mai slabi care nu aurezistat frigului, mizeriei și stressului.Gara era răscolită de război ș itransformată într -o imensă grămadă demoloz. Am fost coborâț i din vagoane ș iabia atunci, privind în jur, mi-am dat seama de pustietatea locurilor în care ne

aflam.Cât se putea vedea cu ochii, numaiîntinderi de pământ arat de craterebombelor căzute în timpul luptelor a

căror urme păreau încă destul derecente.Pe un platou care mai păstraurmele unei platforme betonate, am fostaș ezaț i pe rânduri ș i număraț i,verificându- se constatările cu

documentele din mână unui căpitan sovietic[21].După încheierea formalităților cuautoritățile locale, au fost încolonați șiduși pe jos, prin zăpada care uneori letrecea de genunchi, spre mină. Drumul afost istovitor, durînd peste 10 ore.Deportațiilor germani, odată ajunși în

lagărele de muncă rusești, nu le mairămânea decât să lupte pentrusupraviețuire. Nimeni de acasă nu știa deei, iar autoritățile române, în ciuda protestelor, nu putea să îi ajute cu nimic.Volker Weidermann în Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung din 11noiembrie 2009, spunea că atunci cândascul ț i poveș tile supravieț uitorilor, ț i se pune un nod în gât, tresari la fiecarecuvânt al lor. Ș i pe lângă foame,nenorocire, moarte în lagăr, aici este

vorba ș i despre enorm de mult norLucru întrutotul adevărat!

[1] Băncuțe din lemn / păuțuri improviza[2] Edith Oravecz, Ț arcul mor ț ii,Vascoremo Company, Brăila, 1996, p. 10[3] Ulrich Ernest[4] WC improvizate[5] Ernest Urich, n. 1926, Petroșani, dep

la în 1945; repatriat 1949 p. 89[6] Geller Ileana Paulina, n. 1924, Cdeportată la Djerjinsk în 1945; repat1950[7] Ernest Urich[8] Edith Oravecz, op.cit., p. 11[9] Geller Ileana Paulina[10]Albert Dautermann, n. 1927, Bdeportat la Djerjinsk în 1945; repatriat 19[11] Nikolaus Pilly n. 06.12.1930, autnenumărate articole în domeniul tehnic, smonografice, poezii proză și cântece. Puregulat în presa de limbă germană.

cunoscut ca fiind unul dintre puținii dincare cântă la …fierăstrău. Președinte al FCălan din 1993, fiind reales de zecedomnul Pilly este și reprezentforumurilor germane din judetul Hunedîn organizația regională de la SibiuForumul Democrat German Român. 1993 este numit preș edinte Honorius Cal Asociației Foștilor Deportați din juHunedoara, al cărei sediu este, din 200Călan. În fiecare an, domnia sa este inviîntâlnirea foștilor deportați din BaMontan și județele limitrofe.

Soția domniei sale, n. 17 06. 1927, a deportată în URSS în perioada ianuarie

– octombrie 1948.[12] Albert Dautermann[13] Edith Oravecz, op. cit., p.11[14] ibidem, p14[15] ibidem, p.14[16] ibidem, p. 15[17] Edith Oravecz, op. cit., p. 13-14[18] Geller Ileana Paulina[19] Încălțăminte de cauciuc [20] Geller Ileana Paulina[21] Edith Oravech, op.cit., p.15

GULAG ► pronunţie ► (din rusă ГУЛаг: Г лавное управлениеисправительно — трудовых лагерей,"Glavnoe u pravlenie ispravitelno-trudovîh lagherei", "AdministrațiaGenerală a Lagărelor de muncă") afost o ramură a poliției interne șiserviciilor de securitate sovietice care

controla sistemul penal al lagărelor demuncă for țată și a închisorilor șilagărelor de detenție și de tranzitasociate. Cum aceste lagăre găzduiaucriminali de toate tipurile, sistemulGulag-ului a devenit cunoscut ca unloc pentru deținuții politici și ca unmecanism de represiune a opoziției

politice în Uniunea Sovietică. Cdacă a întemnițat milioane de oamnumele a devenit familiar în occidupă publicarea de către AlexSoljenițîn a căr ții Arhipelagul Guîn 1973 care făcea asemănarea dinumeroasele lagăre împrăștiatetoată țara cu un lanț de insule.



11

Prof. Ioan Ocolişan

& înv. Mariana Cerbiceanu

Monografia Oraşului Călan;

Drumeţii, legende şi istoriepe Valea Streiului şi în Ţara

Haţegului

Oraşul Călan este situat în parteade nord a depresiunii ŢaraHaţegului, pe valea inferioară arâului Strei. Aşezarea veche aoraşului se află în partea stângăa râului pe drumul naţional DN 66(respectiv E79), iar oraşul noueste aşezat pe terasa Streiului, înpartea dreaptă a râului, pedrumul judeţean care leagăCălanul de satele din comunaMărtineşti (Orăştie) şi se întinde împreună cu satele aparţinătoarepe o suprafaţă de circa 101,5

km2. În cadrul judeţuluiHunedoara oraşul are o poziţiecentrală, se găseşte laaltitudinea de 200 – 300 mdeasupra nivelului mării. Zona încare este aşezat oraşul Călan şisatele aparţinătoare, având unsol bogat, o faună şi o florăvariată, a oferit condiţii prielnicepentru dezvoltarea aşezăriiomeneşti din cele mai vechitimpuri. Urmele materialedescoperite în oraş şi satele careintră în componenţa sa, atestă căteritoriul de astăzi al oraşului a

fost locuit din epoca neoliticăveche (5500 – 3500 î.e.n.) astfel,din această perioadă, au fostgăsite în cele două peşteri dindealul Măgura unelte de piatră,oase de animale, vase deceramică. Urmele materialegăsite sunt variate, formate dinnuclee de cremene, unelte,fragmente de vase, urme dechirpici, oase de animale, coarnede cerb (care puteau fi folositeca săpăligi în lucrareapământului). Perioada detranziţie către epoca bronzului(circa 1900 – 1700 î.e.n.) eatestată de fragmentele de vasecu ornamentaţii din lut ars(Streisîngeorgiu), pietre delustruit şi măcinat, fragmente deciocane din piatră şlefuită.Acestea dovedesc că aşezarea afost intens locuită. Pe teritoriulCălanului sunt semnalate şi urmeale epocii bronzului. Aceste urmeconstituie un indiciu că viaţa şi-aurmat cursul ei firesc şi pe valea

Streiului, unde s-au găsit: osecure de aramă (Crişeni),brăţări de bronz (Strei), topor debronz (Valea Seacă), toateaflându-se la Muzeul de Istoriedin Deva. În a doua epocă afierului (sec. V – sec I î.e.n.)daco – geţii şi-au perfecţionatuneltele, fapt ce a dus lacreşterea productivităţii munciişi să nască un surplus deproduse. Cele două secole ce auprecedat cucerirea Daciei decătre romani, au însemnat orapidă dezvoltare a forţelor deproducţie, determinată degeneralizarea fierului, alegăturilor geto – dacilor culumea sclavagistă greco – romanădin sudul şi răsăritul ţării.Cultura materială a dacilor acunoscut o mare înflorire încursul secolului I î.e.n. şi secolulI e.n. Aşezările de pe valeaStreiului au cunoscut şi eleaceastă înflorire. În anul 1883 în

locul numit „la Pleşă” (Chitid) s-au găsit o bară de aur şitetradrahme greceşti. Ceea cedemonstrează că aceste aşezărierau antrenate în relaţii deschimb care îşi făceau tot maimult loc în economia dacă. Înconstrucţiile impunătoare dinMunţii Orăştiei, dacii au folositpiatră de construcţie de lacarierele de piatră din DealulMăgurii, Sîntămăria de Piatră şiCălanul Mic. Aceste cariere depiatră au atras dezvoltareaaşezărilor din zona Călanului.

Roma desăvârşise, aproape, încercuirea Daciei. În acestecondiţii, la sfârşitul secolului I î.e.n. conducerea statului daceste luată de Decebal, care nupeste mult timp avea să facă faţăprimelor atacuri ale romanilor. Încercările de a supune Dacia auculminat cu cele două războaiedin 101 – 102 şi 105 – 106 e.n. Înambele războaie o parte dinlupte purtându-se atât pe valeaStreiului cât şi pe valeaLuncanilor. Mare înfruntarea de

la Tapae s-a sfârşit cu pierdereabătăliei de către daci. Romaniiau întâmpinat mari rezistenţe îndreptul actualei localităţiCălanul Mic, unde valea estestrânsă între dealurileSîntămăriei de Piatră şi cele aleSîncraiului. Se presupune că înhotarul satului Sîntămăria dePiatră dacii ar fi avut o cetate(poate turnuri întărite deobservaţie şi pază). Tot aici afost semnalate urme arheologice

aparţinând comunei primitive şiorânduirii sclavagiste romane. Însecolul al XVII – lea, se spune căun pescar ar fi găsit pe malulStreiului, sub rădăcina unuicopac răsturnat o comoarăformată din bani de aur, desprecare s-a zvonit că ar fi o rămăşiţăa comorii lui Decebal. Numeroşiistorici au identificat Streiul cuanticul Sargeţia, despre careistoricul Dio Cassius ne relateazăo interesantă Legendă: „Daciaajunsese sub ascultarearomanilor şi Traian descalecă aicioraşe. Se găsiră şi comorile luiDecebal, cu toate că ele erauascunse sub râul Sargeţia, carecurge pe lângă scaunul domnieisale. Căci Decebal prinmijlocirea captivilor săi, abăturâul, săpă albia lui şi punând întrânsa mult argint şi mult aur,precum şi alte lucruri de marepreţ şi care puteau suferiiumezeala, puse peste pietre şi

grămădi pământ: după aceeaaduse din nou râul în albia lui,iar în peşteri tot cu ajutorulacelor captivi ascunse veşminteleşi alte lucruri de felul acesta.După ce făcu aceste, el ucise pecaptivi, ca să nu spună nimicnimănui. Dar Bicilis, un om de-allui, care ştia ce se lucrase fuprins şi dădu pe faţă toateacestea …”Interesantă relatarea lui DioCassius, care poate nu este osimplă legendă, având în vederecă autorul este un istoric, a

stimulat imaginaţia unor scriitoride povestiri care au pus pe eroiilor să caute şi să descoperefabuloasele comori daciceascunse în albia Streiului, comoripe care împăratul Traian nureuşise, chipurile, să le găsească.Este adevărat că s-au descoperitmai multe tezaure de monedegeto – dacice pe teritoriul Daciei,dar nici unul dintre ele sub albiaStreiului.Cucerirea romană, aadus în întreaga Dacie, deci şi peteritoriul pagus – ului Aquuaensis

schimbări profunde de ordineconomic, politic, social şicultural. Acest pagus se afla peteritoriul actualului oraş Călan. Sarmizegetusa dispunea de unvast teritoriu în care intraucentre de seamă ca: Aquae,Micia şi Germisara şi o mulţime de vicii. Pe marele drum roman în Tabula Peutingeriană esteamintit Aquae. Vasile Pârvan înlucrarea sa „Getica” arată călocalitatea Aquae este amintită

chiar de Ptolemeus denumirea de Ydata.Aşezarea civilă de la Aquaeputernică, acest lucru dovedit prin varietatea de materiale ce au fost semnalaCălan şi în jurul său; chiar şmai pot fi găsite cărămizi roşi ceramică. Urme ce au găsite sunt: „zidării, colocapiteluri, diferite sculptupiatră, cărămizi şi monede împăratul Traian la Filip AraDespre localitatea Aquaeinformează o ştire epigracare a fost găsită în bissatului Călanul Mic, la cca de băi. Localitatea Călan aun pagus, care era condus dprefect numit de metroAquae fiind aşezat pe aprincipală care lega toată Dde metropola sa, Sarmizegenegoţul a însemnat un mimportant de câştig pelocuitorii pagusului, dar şi pe

cei din satele învecinate, dese leagă printr-o serie de drusecundare, ce se desprindeamarele drum. În satele din Călanului s-au descoperit ţigfragmente de cărămidă ştampila legiunii a XIII-a Ger(209 – 211 e.n.), un sarcofainscripţia C.A. Valerianus conţine o listă de persoanneam diferit. Pe materialului epigrafic se pafirma că valea inferioarStreiului, în care intră şi Căla fost intens romanizată. Pa

Aquaensis era un târg imporrămânând o zonă a atermale şi a carierelor de pi î n care viaţa s-a desfăşurat model roman.Denumirea oraşului Călan probabil, de la proprietarul a stăpânit satul Călanul episcopul Calanus. Călanuleste menţionat prima datdocumente, în 1387 ca o mcnezială, apoi în 1482 când asub denumirea de Kalan. Peprima dată apare menţ

Călanul Mic – KisKalan documentele din 1760 – Menţiunile din statisticile a1854 – 1857 sunt tot KisKSatul Crişeni este amintidocumente din anul 1387,denumirea de Alsokalan(Călanul de Jos), aparţiprobabil aceluiaşi cneaz de lCălanul Mic. În 1733 menţionat sub denumireaKrisani, apoi în 1750 Krischeni, iar în 1760



12

denumirea de Puszta Kalan.Originea denumirii Călan sededuce din cea relatată despreCălanul Mic. Călanul vechi înperioada 1850 – 1918 purtadenumirea de Puszta Kalan, iardupă 1918 poartă denumirea deCrişeni, până după al doilearăzboi mondial. La 25 mai 1869 începe construirea primuluifurnal de către societatea„Kronständer Verein” caredeţinea şi minele de la Teliuc.Furnalul este pus în funcţiune îniarna lui 1871, iar în 1874 începeconstruirea celui de al doilea

furnal, care intră în funcţiune în1875. Furnalele foloseauminereul şi dolomita de la mineleproprii din Teliuc. Construcţiiles-au desfăşurat sub conducerealui P. Massanctz, originar dinBelgia. În 1876 se pun bazeleunei turnătorii, dotată în 1877 cudouă cubilouri. Uzina, înperioada 1881 – 1884, transformăfonta în oţel în cadrul unei secţii,care cuprindea cuptoare depudlaj, ciocan cu abur şilaminoare cu linie de lupe şi liniefină cu capacitate de 4000 t oţel/ an. În anul 1916 Uzina Călan a

ajuns la 1117 angajaţi. În anul1924, uzina din Călan esteinclusă în Societatea anonimă„Uzinele metalurgice unite Titan– Nadrag – Călan” cu sediul înBucureşti. La 6 noiembrie 1934 afost terminată lucrarea la UzinaElectrică de pe Strei.Din anul 1959 începe construireablocurilor pe terasa din dreaptaStreiului, iar în 1961, ca urmarea importanţei sale economice,comuna Călan devine oraş. În1930 populaţia Călanului cu toatelocalităţile aparţinătoare era de5122 locuitori, în 1997 populaţia

de 14734 locuitori , iar în preCălanul are circa 13099 locu În anii regimului comunist U„Victoria” Călan se dezfoarte mult ea transformând într-un Combinat Siderurgic.Din păcate după 1989 Combise dezintegrează bucatăbucată, cauzele fiind multajungându-se astăzi la circa 300 muncitori angajaţi, şi acpentru pază.

Daniel Lăcătuş.

Liceul "Romul Munteanu" Călan

Începând din toamna acestui an, Grupul şcolar "Ovid Densuşianu" Călan va purta numele profesorului, critic literar şi Romul Munteanu, nume cu rezonanţă în cultura europeană, decorat în anul 2005 c u OSteaua României în grad de cavaler. A primit multe alte premii şi distincţii, printr

premiul Uniunii Scriitorilor în 1971, 1972, 1976. În 1979 şi 1996 a primit premiul AsoScriitorilor din Bucureşti, iar în 1980 - premiul Menelaos Ludemis, Atena. În plus, a prdistincţiile Palmes Academiques, acordată de Ministere de L'Education Nationale (Frande Chevalier des Arts et des Lettres.Cu acest prilej, în toamna acestui an, în incinta instituţiei vor fi organizate un şir de manla care vor lua parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, cadre didactice, epărinţi. Primul eveniment aşteptat să aibă loc este lansarea volumului "30 de Personali

Oraşului Călan", volum în care este evocat.

*Romul Munteanu (n. 18 martie 1926, Călanul Mic, Hunedoara - d. 17 martie 2011, Bucureşti) a fost unistoric literar şi editor român.

Urmează studii la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj, între 1946-1950. Si-a început actididactică la Cluj, unde după încheierea studiilor universitare a devenit asistentul profesorului Dimitrie Po

în 1950, şi a continuat-o la Bucureşti, la Institutul Pedagogic şi apoi la Universitatea din Bucuresti. Tezadoctorat, "Aspectele i dimensiunile iluminismului românesc" a fost sustinută în 1960 la UniversitatLeipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de litecomparată la Facultatea de Litere a Universitătii din Bucureşti, a publicat numeroase monografii, stu

inteză sau culegeri de eseuri.

Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte cuostbelice, şi anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

Daniel Lăcătuş.

Istoricul şcolii din Călan

Şcoala din localitate a funcţionat pe lângă

Uzina Victoria din Călan (aparţinândfirmei "Titan- Nădrag-Călan") ca o şcoalăde ucenici particulari.Din 1924 până în 1948 când la reformaînvăţământului i se va schimbadenumirea în "Şcoala ProfesionalăSiderurgică" nr.12 având sediul în O.VCălan, patronată de uzina "Victoria". În ceea ce priveşte trecutul şcolii profesionale din Călan nu există o

statistică din care să reiese precis înfiinţării, în arhivele şcolii există documente care atestă existenţa acşcoli (registre de absenţe şi sitşcolare) din anul 1924 până în anul 1fără a fi precizată calificarea în care pregătit elevii.Din anul 1928 până în 1931 nu se găseşte nicio evidenţă. anul 1931 apar primele evidenţe şcocu foi matricole şi certificate de abso



13

pentru promoţia anului 1934 (3 ani deşcoală). Până în anul 1946 şcoala pr ofesională a funcţionat în locul şcolii

primare din oraş. Din anul 1946 şcoala afuncţionat într -o clădire care fuseselocuinţa personală a directorului uzinei,care avea amenajat la subsol magazii dealimente, de echipamente şi spălătorie.La parter erau 5 cabinete pentru predareadisciplinelor şcolare, cismarie, locuinţa pentru personalul şcolii. La etajul I era

amenajată cancelaria profesorilor.Atelierul şcolar a funcţionat în incintauzinei "Victoria" până în anul 1967. Prinhotărârea consiliului de miniştrii nr. 665din 9 Iunie 1973 pe lângă şcoala profesională din Călan ia fiinţă liceulindustrial metarlugic.

Pe perioada 1932 - 1948 aocupat funcţia de director profesorul Jula Ioan,(foto, sus) iar în anul1948 - 1949 Gruia Aurel(foto, stânga) Din anul1951 (1 August - 31Decembrie 1951) aocupat această funcţieMesteacanu Dumitru, din31 Decembrie BrătescuIoan. În 1951 a fost numitca şef de atelier GiurinDamian. Profesori erau:

Rusu Vasile (1949 - 1955) - profesor dematematică; Dobesteanu Ti beriu - profesor de cultură generală; DascăluAlexandru (1952 - 1955) - limba rusă.Disciplinele de specialitate erau predatede ingineri de la Uzina "Victoria" Călan, prin cumul şi anume: ing HanvacescuMircea, Frunză Genadie, ing. StrebeleaGheorghe. Ca maiştrii instructori îi

amintesc pe: Giurin Damian, RomanIosif, Ionaşcu Ioan.

Din anul 1952, luna octombrieconducerea şcolii a fost preluată de cătreDurlescu Gheorghe (Octombrie 1952 -Septembrie 1974). În această perioadă alucrat cu următorii adjuncţii: MarinescuIoan (foto) (1952 - 1955), Akly Ştefan

(1955 - 1958), Pădureţ Gheorghe (1958 -1963), Bădică (Rakoezi) Maria-Silvia(foto). (1964 - 1965; 15 ianuaria 1974-15

septembrie 1974), Uskar Ernest (1965 -

1968), ing. Andrei Mihai (1969-19ing. Cimporescu Ioan (foto). 11971). Din prezentarea cronolorezultă că Durlescu Gheorghe estemai longegiv director, conducând şctimp de 22 de ani. Pentru activit

desfăşurată a fost răsplătit cu ordindecoraţii după cum urme

-Medalia "În cinstea colectiviagriculturii"-Medalia "a XX-a aniversare a elibe patriei" – 1965-Medalia "a 50-a aniversare a PartidComunist Român"-Medalia "25 de ani de la proclamrepublicii"-Ordinul "Steaua Republicii Socia

România" clasa a V-Gradaţia de merit Din Septembrie 1974 acesta a lucra profesor de desen şi maistru instruîncredinţând-i-se funcţia politică sectretar al organizaţiei B.O.B. al P.din liceu. Bolnav fiind (cardiacsuferind de astm bronşic) înceteazăviaţă în Iunie 1979. În acelaşiîncetează din viaţă şi Giurin Elencontabil şef (1958 - 1979). În anul 1în urma îmbolnăvirii director

Durlescu Gheorghe, la conducGrupului Şcolar Călan este transferala întreprinderea "Victoria" Cinginerul Cimporescu Ioan. Ulteriomai ocupat funcţia de director: UErnest, Demidov Angela şi PastiMaria. Ca adjuncţi îi amintesc Hummel Maria, Balea (Giurin) MiChivu Rodica şi Karman Angela prezent Grupul Şcolar



14

"Ovid Densuşianu" Călan este condus deTeodorescu Ioan (Director) şi SanduAdriana (Director adjunct)

Repere istorice:1924 - "Şcoala de ucenici particulari"funcţionează pe lângă Uzina Călan(aparţinătoare firmei Titan- Nădrag-Călan; 1932 - Se înfiinţează "Şcoala profesională siderugica nr 12 Călan"; 1948 - 1949 - Fosta şcoală primară dinlocalitate a fost transformată în gimnaziu,

ulterior devenind şcoală generală cutreapta I de liceu;1956 - A fost înfiinţat liceul seral, care în primul an a funcţionat cu o singură clasă,formată din 18 elevi.

1966 - S-a dat în folosinţă un complex şcolar în oraşul nou Că1973 - Se înfiinţează "Liceul IndustriMetalurgic Călan", care săfuncţioneze în subordinea MinisterIndustriei Metalurgice;1974 - Liceul va primi denumirea"Grup Şcolar Industrial Călan"; 1981 - S-a dat în folosinţă noul loc

şcolii; 1982 - S-a dat în folosinţă sala de spo1999 - Denumirea liceului seschimba în Grupul Şcolar "Ovid Densuşianu" Călan.

Romulus Zãroni, ţăranul

ajuns ministru

Dan Macarie, - membru al Societăţii

Naţionale de Istorie şi RetrologieAgrară – filiala Hunedoara-Deva

Romulus Zăroni s-a născut la 28 april ie1906, în satul Nădăştia de Sus, de lângăoraşul Călan, din părinţii Ioan şi Eva. Ela urmat şcoala primară de şapte ani în satul natal, Liceul „Decebal” Deva, o

Şcoală Tehnică Agricolă în Germania,asimilabilă unei forme de învăţământ de specialitate, iar la vârsta de 50 de ani, încalitate de ministru al Agriculturii şi Domeniilor, a urmat şi Facultatea de Agronomie, cursuri fără frecvenţă, la Bucureşti. A fost căsătorit de două ori,din prima căsătorie au rezultat trei copii: Romulus, Victoria şi Remus , în prezentdecedaţi, iar din a doua, cu Ştefania, un

fiu, Ovidiu, colonel (r) pensionar,locuieşte în Bucureşti, Hunedoara şi Nădăştia de Sus.

Neam de ţărani înstăriţi de pe Valea

Streiului Ca om, provenea dintr-o familie de ţăraniînstăriţi, economi şi înţelepţi de pe ValeaStreiului (înrudiţi cu Densuşenii) în acărui gospodărie, pe vremea lui secreşteau animale, erau maşini şi unelteagricole de performanţă ca tractor, batoze, pluguri, semănători, furnizate deuzinele de maşini agricole Rieger dinSibiu. Era cunoscut în viaţa satuluiromânesc din Ardeal, economic, social şicultural, era citit, avea legături cu ţăraniigospodari, cu moşierii şi agronomii dinfermele model, se ocupa şi era preocupatde „ogorul românesc”, de agricultură şicreşterea animalelor, prin camerele deagricultură şi fermele model ale statului. Din ianuarie 1933, împreună cu un grupde ţărani, printre care: Miron Belea, IoanMoga Fileru, Dăneasă Samoilă, PetruGuia Moţu, Cranciova Ioan, DanciuGheorghe, înfiinţează Frontul Plugar ilor,la Ţebea, organizaţia politică a ţăranilorromâni, având ca scop mobilizarea lamuncă şi luptă a maselor ţărăneşti, pentrulibertate, prosperitate şi egalitate în şanse. Fiind prieten bun cu Dr. Petru Groza, omcult şi politician democrat, îl determinăsă preia conducerea Frontului Plugarilor,iar Zăroni să fie vicepreşedinte, mişcareafiind atât de puternică încât s-a răspânditîn toată Transilvania, iar apoi, în toate judeţele din România, făcând acord cuUniunea Maghiarilor din România şiînţeleger e cu Blocul Democrat Social, în

care se angajau să lupte în coîmpotriva pericolului fascist.

Numit ministru în Guvernul PGroza

După al Doilea Război Mondial, adeconstituirea Frontului Naţional DemoFND şi alte partide de stâcontribuind la guvernarea ţării cu ac prin Blocul Partidelor Democrasfârşind a se autodizolva în 1Datorită marilor transformări şi convsocio-economice, urmate celui dDoilea Război Mondial, în primăanului 1945, agreat de sovietici, martie 1945, se instalează GuvernulPetru Groza, în care Romulus Zăroninumit ministrul Agriculturii Domeniilor. Romulus Zăroni ajuministru la agricultură, pentru că er plugar gospodar, şcolit de familisocietate, avea agricultura în sângefizic şi port şi era omulde casă al lui Dr. PetruGroza, ce avea şi elmoşii, care preţuiaagricultura, simpatiza şiiubea ţăranii. Zăroni preia şi condestinele agriculturii româneşti în mai grele momente şi transformări (dr ăzboi, secetă, sărăcie), dar şi nevcrescânde ale poporului de a scoatedin impas în grelele împrejurărvremea respectivă, România fiind agrară. Ca ministru al Agriculturii, în 23 m1945 (în plin război), aduce ţărănimiiRomânia cea mai de preţ hotărâre pesoarta ei: Legea pentru înfăptureformei agrare, care pentru întâia oa



15

istoria ţării, se face dreptate celor careveacuri de-a rândul, au frământat „ogorulromânesc” cu sânge vărsat pentruapărarea lui în timp de război şi cusudoarea frunţii în vreme de pace. Militează pentru reforma şi modernizareaagriculturii, împroprietărirea ţăranilor (şialte categorii), participanţilor şi urmaşiicelor care au luptat în al Doilea Război

Mondial, pentru înfiinţarea şi dezvoltareaunor instituţii de cercetare în toateramurile agricole, asocierea ţăranilor plugari în ferme agricole de producţie,după model olandez (ţară vizitată cu oechipă de specialişti din toate ramurileagricole), realizând faptul că oagricultură eficientă se poate realizanumai pe suprafeţe mari de teren,folosind asocierea, comasarea,cercetarea, irigaţiile, îngrăşămintele,mecanizare şi în primul rând, omul –specialiştii în toate domeniile şi pregătirea acestora. Dar, ţara fiind subocupaţia şi influenţa sovietică, nu s-a putut împotrivi introducerii modeluluirusesc, motiv pentru care a fostmarginalizat, iar programele sale au fostcuplate cu cele ruseşti, ajungând la formade transformare în agricultură, conformmodelului sovietic.

Era un chiabur de mâna întâi, citit şicultivat Despre Romulus Zăroni, CorneliuCoposu vizitându-l acasă la Nădăştia deSus, spunea că era un chiabur de mânaîntâi, avea o bibliotecă impresionantă

pentru un ţăran cu 7-800 de volume decultură generală, politice şi deagronomie, a făcut unliceu german despecialitate, vorbea şicitea fluent nemţeşte,

era un ţăran plugar cu o „fermă model” lavremea respectivă, dotată cu unelte şianimale, lucra pământul după reguliagrotehnice, obţinând rezultate dupămăsură. A profitat de statutul de ministru,şi-a părăsit soţia, pentru că nu a vrut să seînscrie în colectiv, s-a însurat cu o femeiemai tânără cu 20 de ani şi s-a mutat încasa reputatului jurnalist Pamfil Şeicaru,din Bucureşti. L-am cunoscut în douărânduri, o dată în vara anului 1943, la

Blaj, capitala fostului judeţ TârnavaMică, unde era organizată o mareadunare populară de pe Târnave aFrontului Plugarilor, unde veniseîmbrăcat în portul ţărănesc, iar a douaoară, în iunie 1946, când eram elev laŞcoala Inferioară Horticolă din Turda,unde a venit ca ministru, în control.După 1947, a fost nevoit a trece în alte

funcţii: ca ministrul Cooperaţiei, timp încare împreună cu Dr. Petru Groza şigrupul deputaţilor a Frontului Plugarilora organizat cooperativa de plantemedicinale Orăştie, pe care a ajutat-o cuspaţii de lucru şi pământ. Apoi, a fostdirector general al Centrocoop şi directorla ferma Roşia.

În mandatul său de ministru alAgriculturii şi Domeniilor, a colaborat cu prof. Gheorghe Ionescu Siseşti, directorul

Institutului de Cercetări AgricoleBucureşti, pentru îndrumarea agriculturiişi aplicarea cercetărilor ştiinţifice încondiţiile noastre specifice de: mediu, pământ, climă, la plante şi animale. Aorganizat centre de staţiuni de maşiniagricole (exemplu, regiunea Hunedoara,la Orăştie şi Miercurea Sibiului), acontribuit la îmbunătăţirea şi ameliorarearasei de ovine ţurcană, prin infuzie de berbecuţi şi mieluţe din rasa ţigae,transferate din Dobrogea şi Bărăgan,aduse în Ardeal, îndeosebi în PoianaSibiului. A contribuit la formarea rasei de porci Negru de Strei, prin infuzie cu vierirasa Negru Berk, aduşi din Banat în platoul Luncanilor, care s-a format şitrăieşte şi azi în Bazinul Streiului. A plecat din sat, pentru îndeplinireafuncţiilor pentru care a f ost numit, dar nua uitat nici un moment locurile natale,făcând numeroase vizite la Nădăştie şi în judeţ, a ajutat locuitorii satelor, a introduscurentul electric şi a sistematizat şiconstruit drumur i în zonă, dar mai ales însat. A cumpărat pe cheltuiala propriecâteva terenuri în centrul satului Nădăştie, materiale de construcţii şi cu plugarii din sat a ridicat un CăminCultural, fiind recunoscut şi în prezent caun adevărat fiu al satului. A murit la 25octombrie 1962, în urma unui infarctmiocardic şi este înmormântat laCimitirul Ghencea din Bucureşti.

Nicolae iorga

(......) Acum înălțimile sînt la dreaunde Sân-Craiu înșiră lângă o liniearbori coperemintele-i de stuf. LângăCălanul Mic, iar cel Mare e pe margdrumului chiar. Pe un tăpșan de pietrnegre fumegă coșurile înalte deaslungilor clădiri din lemn unde se alegse lucrează fierul scos din acest pămcare nu dă numai holde. Încă devremea romanilor s-ar fi lucrat aice,arată săpăturile adânci făcute de dCasele frumoase ale șefilor de lucrde astăzi î ți stau în cale.

De la această muncă bine răsplătită de-a dreptul la pacea săracă a vechsat Streiul. În vârful unui suiș se biserica, de o formă ciudată, mică, jo

întunecoasă, cu câteva ferestneorînduite. Era să se dărâme, mai

după un foc care i-a ars căr țile, așa acum repară stcare înțelege altfel foarte prostul bisernoastre, a orice schimbașa încît mai vedea sfinții calinii slabe, cu cșterse, acpăreții: zugrăv

nu pate fi însă mai veche decît veac

XVII-lea, cel mult al XVI-lea. Meșterilucrează sunt mai mult unguri, dagăsesc un sătean care cu multă bucmă duce la casa crîsnicului, păstrăcăr ților rămase. El locuiește o casădouă încăperi și cu podul plin porumbei, în fața crî șmei evreului cara zugrăvit deasupra ușii steaua legii Omul nostru e foarte prietenosnevasta lui, încă tînără, rîde, într -unafoarte bucurasa că poate fi de ajutor "domn" venit de așa departe. (.....)."

revista de istorie

Documents