Revelația generală

Există două tipuri fundamentale de revelație: revelația specială și revelația generală. Daca revelația specială

este reprezentată de Cuvântul lui Dumnezeu, de comunicările și manifestările speciale ale lui Dumnezeu,

revelația generală reprezinta natura extrinsecă și intrinsecă omului. Cea din urmă este numită generală datorită

celor două caracteristici ale sale: este universală, accesibilă tuturor persoanelor, din toate timpurile și conținutul

mesajului este mai putin specific și amănunțit față de revelația special.

Din punct de vedere teologic, există două tipuri de revelație generală: revelația generală intermediată și

imediată.(1) Acestea se referă la manifestările traditionale ale revelației generale: natura, istoria (acestea sunt

intermediare) si alcătuirea ființei umane(imediată).

Primele două se numesc intermediare pentru că au nevoie de un mediator. Scriptura spune “Cerurile spun

slava lui Dumnezeu” (Ps 19:1). Dumnezeu a lăsat chiar și într-o natură afectată de păcat semne ale existenței

Lui și chiar posibilitate unei cunoașteri, chiar dacă superficială. Căderea în păcat are un efect dublu asupra

denaturării mesajului lui Dumnezeu prin revelația generală. Pe de o parte întreaga natură este sub blestem, pe

care îl putem observa atât în Genesa 3:17-19, cât și în descrierea lui Pavel din Romani 8:18-25 a unei naturi ce

își așteaptă eliberarea. Pe de altă parte “efectul mult mai grav al păcatului este cel exercitat asupra omului

însuși. Scriptura vorbește în mai multe locuri despre orbirea omului și întunecarea capacității lui de a

înțelege.”(2) (Romani 1:21, 2 Corinteni 4:4). Astfel, mărturia naturii devine una vagă, fără a-i permite

necredinciosului să-l cunoască pe Dumnezeu, fiind nevoia de ceea ce Calvin numea “ochelarii credinței”.

Totuși, caracterul lui Dumnezeu, în reveleația generală, rămâne cel mai bine conturat în calitățile morale și

spirituale ale omului. C.S.Lewis îți construiește întreaga pledoarie în favoarea lui Dumnezeu doar pe acest

argument în cartea lui “Creștinismul redus la esențe”. “În ciuda scepticismului metafizic din “Critica rațiunii

pure”, Immanuel Kant susține în Critica rațiunii practice ca imperativul moral reclamă postulatul unei vieți de

după moarte și al unui garant divin al valorilor.”(2) Deasemenea sentimental profund religios al omului este

vizibil. Chiar dacă practicile de închinare, dar și natura crezului diferă totuși se vede un universal sentiment

lăuntric al divinității. Iată ce spune Lewis: “Păgânismul fusese copilăria religiei sau doar un vis profetic.”(3)

Deși revelația general nu este suficientă pentru cunoașterea lui Dumnezeu, totuși ea nu trebuie subapreciată,

dar nici nu trebuie să i se dea alt rol, omul având nevoie de revelație specifică.

Bibliografie:

(1) Adevăruri esențiale ale credintei crestine, capitolul I, subcapitolul 3(2) Teologie Creștină, Miller J. Erickson(3) Surprins de bucurie, C.S.Lewis