informatică generală

8/14/2019 Informatică generală

http://slidepdf.com/reader/full/informatica-generala 1/209

INFORMATICĂ GENERALĂ



5

CUPRINS

Cuvânt introductiv …………………………………………………. 7

1. Sistemul informa ţ ional. Gestiunea resurselor informa ţ ionale ... 9

1.1. Universul noţiunilor fundamentale: informa ţ ie, cuno ştin ţă, dat ă 9

1.2. Apariţia şi dezvoltarea informaticii ca ştiinţă de sine stătătoare 13

1.3. Definirea şi fundamentarea noţiunilor de sistem informa-

ţ ional , sistem informatic …………………………………… 151.4. Reprezentarea internă a datelor ………………………….. 20

1.4.1. Sisteme de numera ţ ie …………………………………. 20

1.4.2. Coduri de reprezentare ………………………………. 25

1.5. Sistemul informaţional economic şi contabilitatea ………. 27

1.6. Managementul informaţiei ………………………………... 38

1.6.1. Tabloul de bord, instrument de sintez ă al managemen-tului agentului economic ……………………………... 38

1.6.2. Func ţ iile tabloului de bord …………………………… 391.7. Teste de autoevaluare ……………………………………… 41

2. Arhitectura calculatoarelor …………………………………….. 43

2.1. Procesul de prelucrare automată a datelor …………….… 43

2.2. Arhitectura generală a unui sistem electronic de calcul … 51

2.3. Clase şi familii de calculatoare ……………………………. 55

2.4. Arhitectura unui calculator personal …………….…….… 59

2.4.1. Placa de baz ă ……………..………………………….. 60

2.4.2. Microprocesorul ..……………………………………. 63

2.4.3. Memoria internă ……………………………………... 68

2.4.4. Magistrale (bus), controller, interfe ţ e ……………….. 71

2.4.5. Tastatura ……………………………………………... 74

2.4.6. Mouse-ul ……………...….....…...…………………… 75

2.4.7. Monitorul ………………………………………….…. 78

2.4.8. Modemul …………………………………………….. 80

2.4.9. Imprimanta …………………………………..……….. 82

2.4.10. Scanerul …………………………………………….. 87

2.4.11. Floppy-discul …………….…….…………………… 89

2.4.12. Hard-discul ……………….………………………... 91

2.4.13. Discul optic ………………………..……………….. 94

2.4.14. DVD – Digital Video Disk ………………………….. 99

2.4.15. Casete, benzi şi unit ăţ i de band ă magnetică ……….. 100



6

2.4.16. Placa de sunet ………………….…..………..……… 104

2.5. Teste de autoevaluare ……………………………………... 106

3. Sisteme de operare ……………………………………………… 108

3.1. Definiţia şi funcţiile unui sistem de operare ……………... 109

3.2. Componentele sistemului de operare …………………….. 1113.3. Respectarea drepturilor de autor în domeniul programe-

lor de calculator …………………………………………… 111

3.4. Evoluţia sistemelor de operare …………………………… 114

3.5. Sistemul de operare Windows ……………………………. 116

3.5.1. Instalarea sistemului de operare Windows Xp ………. 124

3.5.2. Structura ferestrelor Windows ……………………….. 128

3.5.3. Componentele interfe ţ ei grafice Windows …………… 131

3.5.4. Managementul componentelor sistemului de operare şi controlul accesului utilizatorului …………………..

136

3.5.5. Gestionarul de unit ăţ i periferice (My Computer) ……. 144

3.5.6. Editare de texte ………………………………………. 152

3.5.7. Editorul de texte WordPad …………………………... 152

3.5.8. Utilizarea accesoriului DVD-Player ………………… 160

3.6. Organizarea datelor în procesul de prelucrare …………. 162

3.6.1. Organizarea datelor …………………………………. 162

3.6.2. Modele şi metode de organizare a datelor …………... 1653.7. Teste de autoevaluare ……………………………………... 167

4. Re ţ ele de calculatoare …………………………………………... 170

4.1. Clasificarea şi topologia reţelelor ………………………… 172

4.2. Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul ... 174

4.2.1. Modelul OSI (Open System Interconection) ………… 175

4.2.2. Modelul TCP/IP ……………………………………... 177

4.3. Sistemul VSAT o alternativă de comunicaţie …………… 179

4.4. Modelul Client/Server …………………………………….. 181

4.4.1. Arhitectura Two-Tier ………………………………… 183

4.4.2. Arhitectura Three-Tier ………………………………. 183

4.5. Teste de autoevaluare ……………………………………... 184

5. Re ţ eaua Internet ………………………………………………… 186

5.1. Geneza reţelei Internet …………………………………… 186

5.2. Servicii Internet …………………………………………… 188

5.3. Navigarea pe reţeaua Internet …………………………… 194

5.4. Introducere în limbajul HTML ………………………….. 196

5.5. Obţinerea şi înregistrarea unei adrese personalizate de Internet .. 203

5.6. Teste de autoevaluare …………………………………….. 207

Lista de figuri ………………………………………………………. 209

Bibliografie ………………………………………………………… 211



7

CUVÂNT INTRODUCTIV

Prezentul curs se adresează în primul rând studen ţ ilor din anul I,curs de zi şi frecven ţă redusă , ai facult ăţ ilor cu profil economic, dar şituturor celor interesa ţ i de utilizarea aplica ţ iilor cu specific informatic şi adiverselor facilit ăţ i oferite de calculatorul electronic.

Problematica abordat ă în lucrare constituie o bază a necesi-t ăţ ilor fire şti de informare, atât pentru cei care păşesc pentru primadat ă în „lumea calculatoarelor”, cât şi pentru utilizatorii mai vechicare resimt „tarele” învăţă rii nesistematice şi utiliză rii neprofesio-nale a calculatorului. La finele fiecă rui capitol sunt introduse teste deautoevaluare, pe baza că rora cititorul poate verifica nivelul decuno ştin ţ e acumulat.

Demarând studiul prin redarea unor no ţ iuni elementare, cum ar fi:„informa ţ ie”, „dat ă ”, „cuno ştin ţă ”, lucrarea prezint ă sistemul informa ţ ional şi sistemul informatic, precum şi multiplele leg ă turiexistente între disciplina informatică şi domeniile cu caracter economic.

În continuare, se prezint ă procesul de prelucrare automat ă adatelor şi, corelat cu evolu ţ ia tehnologică a omenirii, sunt men ţ ionate şi explicate principalele tipuri de sisteme electronice de calcul.

Sunt tratate pe larg cele două sisteme componente ale unuicalculator, respectiv, sistemul de echipamente şi sistemul de programe. Informa ţ iile privitoare la componenta hardware sunt expuse

structurat, prezentându-se elementele constructive şi principiile de func ţ ionare, astfel încât utilizatorul va putea identifica cu precizie fiecare component ă şi dispozitiv periferic, ac ţ ionând în cuno ştin ţă decauză atunci când vor fi necesare instalarea şi punerea în func ţ iune a

calculatorului, chiar eventuala depanare a perifericelor. Acest curs î şi propune să prezinte o gamă cât mai larg ă de dispozitive periferice,având în vedere extrema lor diversitate şi frecven ţ a ridicat ă deutilizare.



8

Referitor la sistemul de programe, se prezint ă structura general ă a unui sistem de operare, func ţ iile acestuia, detaliindu-seelementele constructive şi func ţ ionale ale sistemului de operareWindows Millenium, XP.

În partea final ă a acestui curs universitar, ţ inând seama deno ţ iunea de „informa ţ ie globalizat ă ”, sunt abordate câteva posibilit ăţ i deinterconectare a calculatoarelor în re ţ ele.

Lucrarea se încheie cu tratarea aspectelor teoretice şi practice,a câtorva modalit ăţ i de utilizare a re ţ elei INTERNET, în special, amesageriei electronice.

Prezentul manual valorifică experien ţ a ştiin ţ ifică şi didactică acolectivului de autori, un accent deosebit fiind pus pe parteaaplicativă , înf ăţ i şat ă , în cele mai multe cazuri, prin reprezent ă ri

grafice sugestive, care urmă resc reliefarea aspectelor strict necesareunui utilizator.

Evident, autorii nu ş-au propus abordarea exhaustivă a problematicii informaticii, lucrarea constituind doar un punct de

plecare că tre un studiu permanent al evolu ţ iei disciplinei. Din aceast ă perspectivă , autorii solicit ă cititorilor, mai alescadrelor didactice şi speciali ştilor, să comunice în scris observa ţ iile

pe adresa Universit ăţ ii Spiru Haret , catedra „Informatică de Gestiune şi Statistică ”.

Ţ inem să mul ţ umim şi pe aceast ă cale tuturor celor f ă r ă al că ror ajutor aceast ă lucrare n-ar fi putut vedea lumina tiparului.

AUTORII



9

1. SISTEMUL INFORMAŢIONAL.

GESTIUNEA RESURSELOR INFORMAŢIONALE

Pentru cunoaşterea şi gestionarea eficientă a unei unităţi economiceeste necesar ă parcurgerea mai multor etape: delimitate precis aobiectivelor; identificarea evenimentelor şi faptelor care generează date;stabilirea purtătorilor materiali de informaţie; stabilirea metodelor şiinstrumentelor prin care se culeg, se înregistrează şi se prelucrează datele,

precum şi a modalităţilor de transfer al acestora către destinatar.

1.1. Universul noţiunilor fundamentale:informa ţ ie, cuno ştin ţă, dat ă

Ca atribut fundamental al materiei, alături de masă, câmp şisubstanţă, informaţia este prezentă atât în materia vie, cât şi în cea nevie.Utilizând simboluri asociate cu realitatea, informaţia este folosită încaracterizarea ordinii şi a organizării specifice, în studiul procesului dereflectare, că pătând semnificaţii proprii fiecărui domeniu al cunoaşterii.Termenul de informa ţ ie a fost introdus ini ţ ial în domeniul tehnic, pentru adefini eventuala incertitudine înl ă turat ă prin realizarea unui eveniment dintr-un set de evenimente posibile. În timp, a dobândit diferite semni-ficaţii în funcţie de contextul concret în care a fost utilizat.

În general, informaţia rezultată în procesul cunoaşterii este privită ca o cunoştinţă, o reflectare a realităţii obiective în conştiinţa

umană. Definind cunoaşterea ca „un proces complex de însu şire,apropiere, reconstruc ţ ie a realit ăţ ii obiective de către subiect ”,informaţia vizează fiecare din elementele noi, în raport cu cunoştinţele

prealabile, cuprinse în semnificaţia unui simbol sau a unui grup desimboluri. Cunoaşterea teoretică, adâncirea cunoaşterii prin interme-diul gândirii, pătrunde în esenţa lucrurilor, sesizează legăturile interne,cauzele şi legile lor. Ea are loc pe baza prelucr ării datelor obţinute prin

cunoaştere empirică – proces de reflectare a obiectelor în interacţiuneanemijlocită a omului cu realitatea.Informaţia este caracterizată în mare măsur ă prin gradul de

subiectivitate-obiectivitate, care se refer ă la dependenţa acesteia deutilizator, de intervalul de timp asupra căruia face referinţă, dar şi deaspectele calitative şi cantitative; un exemplu în acest sens este „informaţia



10

contabilă”. Informaţiei trebuie să i se asocieze o valoare de utilitate,respectiv, speranţa de economie, calculată prin diferenţa realizată întreefectele unei decizii promovate, cu şi f ăr ă elementul „cunoaştere” ainformaţiei respective. Valoarea de utilitate a unei informaţii este strict

dependentă de aspectul fizic, dar şi de aspectul uzurii morale, aspectce devine prioritar într-un mediul caracterizat de un permanentdinamism. Informaţia este supusă unui risc ridicat de degradare, indusde acţiunile de producere şi de difuzare, acţiuni rezultate din interacţio-narea multiplă şi complexă cu suma informaţiilor dintr-un mediu. Risculde degradare a informaţiei este influenţat de executarea procesului de

prelucrare într-un anumit context spaţial şi temporal, de suma utilizatorilor,

precum şi de atitudinea acestora faţă de un atare proces.În paralel cu teoria informaţiei, s-a dezvoltat teoria modelării,teorie care are ca obiect construirea modelelor, analiza experimentală şi practică a lor, precum şi compararea cu datele privind realitatea.Teoria modelării are drept sarcină „cercetarea multilaterală a procese-lor de transmitere şi recepţionare a unei informaţii semnificative cuajutorul unor sisteme de semne”. Un model al unui obiect sau

fenomen real este un obiect abstract, a cărui definiţie este considerată o descriere a obiectului real dat. În timp ce obiectul real nu poate aveao descriere totală, obiectul abstract este în întregime constituit prindefiniţia sa. Construirea implică operaţii mintale de schematizare şiidealizare. Prin intermediul modelelor se realizează legătura cu lumeareală, definirea sistemului teoretic cu care se studiază indirect proprietăţile ei. În teoria statistică a comunicaţiei, informaţia exprimă

incertitudinea înlăturată la apariţia unui şir de simboluri, definind ostare, din mai multe posibile. Informaţia reprezint ă un mesaj, unsemnal care reflect ă starea unui sistem sau a mediului în careaceasta func ţ ioneaz ă şi care aduce receptorului său un spor decunoa ştere.

Data reprezint ă o însu şire de caractere numerice sau alfanu-merice, ce au o anumit ă semnifica ţ ie. Datele sunt reprezentate prinşiruri de caractere, simboluri, cifre, cuvinte, fiind supuse procesului de

prelucrare şi duc la obţinerea informaţiilor ce reprezintă semnale, ştiri despre evenimentele sau procesele economice care au loc în cadrulunei unităţi economice. În cazul unităţilor economice, existenţa unuivolum foarte mare de informaţie a condus la diverse clasificări.



11

După situarea în timp, informaţiile pot fi: active, pasive şi previzionare.

Informa ţ iile active sau operative sunt informaţiile care reflectă activitatea curentă, în mod operativ, adică la locul şi momentul

producerii unui efect sau proces economic. Acestea sunt utilizate decătre conducerea unui agent economic în influenţarea imediată aactivităţii unităţii respective.

Informa ţ iile pasive reprezintă informaţiile care reflectă o activi-tate trecută a unei unităţi economice şi sunt utilizate de către organelede conducere pentru a influenţa perioada viitoare.

Informa ţ iile previzionare privesc perioada viitoare şi se obţin

pornind de la analiza informaţiilor istorice sau pasive.Pentru a fi eficientă, informa ţ ia trebuie să fie fundamentat ă ştiin ţ ific, să fi oportună , să fie captat ă la timp şi de cine trebuie, fiind clar ă şi nu contradictorie. În acest sens, H. A. Simon, laureat alPremiului Nobel, prezintă cele trei aspecte ale procesului decizional:inteligenţa, modelarea şi alegerea, faze în care informaţia deţine rolul

primordial. În faza „inteligenţă” se remarcă conştientizarea influenţei

informaţiei asupra obiectivelor urmărite de agentul economic, procesmodelat în funcţie de ierarhia firmei respective, rezultând impactulmajor al informaţiei de calitate aflate la locul şi la timpul potrivit.Modelarea reprezintă zbaterea permanentă spre înţelegerea feno-menelor şi tendinţa de creare şi de explicare a unui model valabil.Alegerea constă în selectarea soluţiei optime aplicabile prin sumacunoştinţelor dobândite în urma procesului de modelare, materializate

într-o mulţime de modele şi criterii de aplicabilitate. În practica naţională,domină situaţia în care informaţiile necesare adoptării deciziilor suntculese doar la momentul apariţiei problemei, inducând un caracter inexact, incomplet şi tardiv, din surse ocazionale, având un impactnegativ major asupra modului de funcţionare a agentului economic.

Un alt criteriu de clasificare a informaţiilor constă în delimita-rea acestora după forma de exprimare. În conformitate cu acestcriteriu, informaţiile se prezintă sub formă de informaţii analogice,informaţii cantitative şi informaţii calitative. Informa ţ iile analogice , ca relaţii între diversele date de intrare, se obţin, în special, în procesulde producţie. Informa ţ iile cantitative reflectă cantitativ activitateaeconomică desf ăşurată de unitatea economică iar informa ţ iile calita-tive reflectă calitatea activităţii economice.



12

După conţinut, informaţiile sunt: elementare, complexe şi sintetice. Informa ţ iile elementare reflectă un singur moment din activitateaîntreprinderii şi se obţin prin prelucrarea datelor ca urmare a

producerii unui fenomen sau proces economic. Informa ţ iile complexe

se obţin prin prelucr ări succesive de informaţii elementare. Ele aurolul de a centraliza întreaga activitate desf ăşurată de o unitateeconomică într-o anumită perioadă. Informa ţ iile sintetice se obţin înmunca de analiză şi ca urmare a prelucr ării informaţiilor complexe şielementare. Acestea au rolul de a caracteriza activitatea economică aunei unităţi pe o perioadă mai mare de timp şi de a evidenţia cauzele şifactorii care au influenţat-o.

Informa ţ ia poate fi definit ă sub trei aspecte: semantic, sintactic şi pragmatic. Aspectul semantic al informaţiei se refer ă la semni-ficaţia pe care o are aceasta pentru elementul care recepţionează informaţia; sintactica defineşte măsura în care semnele ce compuninformaţia înlătur ă un element de incertitudine, de determinare afenomenului, iar utilitatea practică a informaţiei pentru receptor defineşte aspectul pragmatic al acesteia.

Decizia are un rol major asupra informaţiei, urmărind armoni-zarea obiectivelor cu resursele pentru a rezulta o eficienţă maximă.Calitatea deciziei depinde de precizia în interpretarea elementelor informaţionale, de nivelul de pregătire al decidenţilor şi de utilizareaunor metode moderne de prelucrare. Din punct de vedere conceptual şiinformaţional, pregătirea şi susţinerea deciziilor trebuie să fie asumată de către grupuri de profesionişti, element trecut cu vederea în zilele

noastre, conducerea agentului economic trebuind să producă doar orientările necesare, validarea şi ratificarea deciziilor predefinite.Deşi extrem de variate din punctul de vedere al surselor care le

creează, al conţinutului şi al modului în care ele sunt comunicate şirecepţionate, există o unitate de măsur ă, obiectiv determinată, cu aju-torul căreia se măsoar ă şi se compar ă informaţiile. Această unitate demăsur ă se numeşte BIT (BInary digiT), datorită faptului că precizareauneia din cifrele 0 sau 1 ale sistemului binar, presupuse egal probabile,constituie o informaţie unitate.

Informaţia economică aduce cunoştinţe cu privire la resurseleeconomice şi la producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de rezul-tate. Planificarea, organizarea şi controlul asupra activităţii economiceşi sociale se realizează în funcţie de aceste informaţii, obţinute subforma lor activă, pasivă sau previzionar ă.



13

Informaţia contabilă, parte a informaţiei economice, vehiculează cunoştinţe de reflectare şi control privitoare la situaţia patrimoniului,entitate economică şi juridică de gestiune a valorilor materiale şi

băneşti.

În funcţie de forma de reprezentare, informaţia contabilă poatefi cantitativă, reflectând starea în care se află elementele patrimonialesau valorile definite prin raportări, şi calitativă, indicând felul şinatura elementului patrimonial la care se refer ă informaţia. În modconcret, informaţia contabilă se identifică cu datele financiar-contabilefurnizate de documentele contabile şi cu indicatorii economico-financiari privind resursele şi rezultatele obţinute.

Potrivit concepţiei economice care consider ă patrimoniul catotalitate a bunurilor economice şi a rezultatelor folosirii acestora,informaţia de natur ă economică se refer ă la costurile de fabricaţie a

bunurilor, de executare a lucr ărilor sau de prestare a serviciilor,nivelul de rentabilitate realizat în urma vânzării lor pe piaţă, modulcum evoluează situaţia datoriilor, a creanţelor şi a costurilor de

producţie. Împrejur ările economice complexe, dialogul permanent cu

mulţimea consumatorilor de informaţie contabilă care refuză uniformizarea imaginii contabile şi modelele tradiţionale, ce continuă să producă imagini contabile destinate să satisfacă nevoi care suntcunoscute apriori, au condus la construirea unor modele contabile noi,la o schimbare a misiunii sistemelor contabile. Se urmăreşte obţinereaşi cercetarea unităţilor elementare de informaţie, mai bogate îninformaţie decât orice sinteze. Procesul de agregare folosit pentru

producerea de imagini standard, în spiritul teoriei valorii, antrenează o pierdere de informaţie. Documentele contabile anuale ar trebui să pună în evidenţă orice fapt ce ar avea influenţă asupra patrimoniului şisituaţiei financiare. Nu este vorba de o creştere a volumului deinformaţie furnizat, ci de calitatea informa ţ iei . Nevoile nu pot fi

previzibile, deci orice tentativă de a construi un sistem informatic unicva fi generatoare de conflicte pentru agenţii economici.

1.2. Apariţia şi dezvoltarea informaticiica ştiinţă de sine stătătoare

Termenul „informatică” „ INFORmation auto MATIQUE” a fostintrodus în anul 1960, de către francezul Phillipe Dreyfus, şi semnifică obţinerea informaţiei printr-un proces de prelucrare automată. Apariţia



14

calculatorului electronic a determinat apariţia unor tehnici şi metodede prelucrare logică şi automată a datelor. Informatica este considerată o ştiinţă aparte, pentru că tratează informaţia prin structura ei formală,utilizând tehnici specifice . Informatica are în vedere aspectul sintactic al informa ţ iilor, modul de reprezentare formal ă a acestora, şi nu în ţ elesul informa ţ iilor, adică aspectul semantic.

Odată cu evoluţia tehnicii de calcul, cu apariţia unei necesităţicrescânde de informaţie, creşte şi numărul beneficiarilor ei. În timp ceîn anii 1946-1955 existau doar câţiva cercetători care beneficiau deavantajele informaticii, în zilele noastre întreaga comunitate umană

are acces la rezultatele prelucr ării automate a datelor.Contextul informatic în care evoluează noile sisteme informaticeeste schimbat. Pe de o parte, a scăzut preţul şi dimensiunea compo-nentelor informatice, în timp ce performanţele au crescut. Pe de altă

parte, la începutul anului 1990, au apărut staţiile de lucru grafice,interconectate în reţele locale, fiecare staţie păstrând puterea de calculşi performanţele serverelor din anul 1985. Puterea de calcul care a fost

concentrată în serverul departamental este acum repartizată întrestaţiile de lucru, în timp ce serverul gestionează stocarea în memoriasecundar ă. Noile sisteme de gestiune a datelor trebuie să ia înconsideraţie această descentralizare a puterii de calcul, precum şifaptul că interfaţa om-maşină devine importantă, permiţând nespecia-liştilor să utilizeze aplicaţii complexe. Ele sunt capabile să manipulezemulţimi de aplicaţii existente la un moment dat, dar să se şi adapteze

la tipuri de aplicaţii neprevăzute la început, extensibilitatea repre-zentând un concept-cheie.Pentru aplicaţiile de proiectare, există o legătur ă directă între

obiectele lumii reale şi entităţile definite, datele sunt ierarhizate,manipulându-se legăturile între obiect şi componentele sale. Proiecta-rea se realizează în mod interactiv, calitatea interfeţei utilizator fiind

primordială. Sistemul trebuie să fie capabil să r ăspundă cerinţelor de

modificare interactivă a datelor din bază, să modifice chiar schema înevoluţia ei. Aceasta era considerată invariabilă sau relativ stabilă însistemele anterioare şi gestionată doar de administratorul bazei dedate. Partajarea şi controlul concurenţial între diferiţi utilizatori păs-trează performanţele sistemelor anterioare.



15

Rezultatul celor trei mari inovaţii ale secolului XX – telecomunicaţiile, tehnica de calcul şi audiovizualul a fost reprezentatde aplicaţiile multimedia care au drept caracteristică manipulareadatelor netradiţionale, cum ar fi imagini şi sunete.

Mijloacele de prelucrare a datelor contabile reprezintă ansamblul de tehnici şi echipamente de culegere, prelucrare şi transmitere ainformaţiilor. Apariţia calculatorului electronic a determinat apariţiainformaticii ca un sistem complex de tehnici şi metode de prelucrarelogică şi automată a datelor. Definirea informaticii ca „ ştiin ţă a

prelucr ă rii ra ţ ionale” se bazează pe faptul că tratează informaţia prinstructura ei formală şi utilizează tehnici specifice, neţinând seama de

aspectul semantic al informaţiei, ci doar de modul de reprezentareformală a acesteia (aspectul sintactic). Metodele şi procedurile de prelucrare se refer ă la partea logică

a prelucr ării datelor în vederea obţinerii informaţiilor. Evoluţiatehnicii de calcul a adus o varietate de procedee pentru obţinerea şi

prelucrarea datelor, în vederea utilizării lor în gestionarea unei unităţieconomice. Mai mult, se poate asigura simularea evoluţiei diver şilor

indicatori sub acţiunea factorilor de influenţă.

1.3. Definirea şi fundamentarea noţiunilorde sistem informa ţ ional , sistem informatic

Conducerea eficientă a activităţii presupune cunoaşterea perma-nentă a resurselor de care dispune o unitate, precum şi a modului dedesf ăşurare a proceselor ce au loc, în interdependenţă cu toţi factorii

care le condiţionează. În cazul unui sistem integrat de prelucrare adatelor, care are ca scop obţinerea informaţiilor pe baza unor date deintrare şi a unor normative unice, procedeele de prelucrare suntconsiderate elemente intercondiţionate şi inseparabile ale procesuluide conducere.

În figura 1.1., sunt prezentate, în paralel, structura sistemuluitradiţional de prelucrare a datelor şi structura unui sistem integrat,

sistem care este obţinut prin modificarea sensului fluxurilor informa-ţionale, prin centralizarea procedeelor de prelucrare la nivelul unuiagent economic.



16

Figura 1.1. Reprezentarea unui sistem integrat de prelucrare a datelor

Considerând unitatea economică ca un sistem, se pot identi-

fica în structura ei trei subsisteme: subsistemul opera ţ ional (condus),subsistemul decizional (de conducere) şi subsistemul informa ţ ional (de legătur ă). Subsistemul informaţional poate fi privit ca un sistem desine stătător.

Sistemul informaţional prelucrează şi vehiculează informaţiileîntre sistemul condus şi sistemul conducător, fiind reprezentat detotalitatea metodelor, procedurilor şi mijloacelor folosite în procesul

informaţional şi poate fi definit ca un ansamblu organizat şi integrat deoperaţii de culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiză şi păstrare, difuzare şi valorificare a informaţiilor. Sistemul informa-ţional trebuie să fie capabil să furnizeze rapoarte periodice privinddesf ăşurarea activităţii, dar şi rapoarte la cerere, determinate desemnalarea unor situaţii neobişnuite. Sistemul informaţional funda-mentează activitatea de analiză şi prognoză, permiţând adoptarearapidă şi eficientă a măsurilor impuse de evoluţia activităţii.

Sistemul informaţional contabil cuprinde un ansamblu deelemente interdependente orientat spre culegerea, prelucrarea, stoca-rea, analiza şi transmiterea informaţiilor privind starea şi mişcarea

patrimoniului. Elementele componente sunt următoarele: informaţiile,suporturile de informaţii, fluxurile informaţionale, mijloacele de

prelucrare a datelor, metodele şi procedeele.



17

Eficienţa deciziilor luate depinde de calitatea informaţiilor furnizate. Împreună cu datele care exprimă înregistrarea fenomenelor şi a proceselor la momentul producerii lor, informaţiile şi deciziilerealizează legătura între sistemul operaţional şi cel de conducere, aşa

cum se prezintă în figura 1.2.

Figura 1.2. Realizarea legăturii sistemul operaţional - sistem de conducere

Sistemul informaţional poate fi realizat manual , atunci când seexecută prelucrarea datelor de către om, mecanizat , atunci când în

prelucrare intervin anumite maşini de birou, sau automatizat , când seutilizează tehnici de calcul. Rezultă că sistemul informaţional re-

prezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şi echipamenteelectronice de calcul, care permit culegerea, transmiterea şi prelucra-rea datelor, obţinerea de informaţii.

Sistemul informatic lărgeşte câmpul de acţiune al sistemuluiinformaţional, îi potenţează valenţele, îmbunătăţindu-l sub aspectcalitativ. Odată cu evoluţia sistemelor electronice de calcul, sistemulinformatic tinde să se suprapună sistemului informaţional ca sfer ă decuprindere. Mai mult, dacă se include în sfera sistemului informaticactivitatea de conducere a proceselor tehnologice cu ajutorul calcu-latoarelor de proces, sfera sistemelor informatice va depăşi sferasistemelor informaţionale.



18

Deschiderea spre economia de piaţă şi cercetarea fenomenelor economice din multiple puncte de vedere au condus la o nouă viziuneasupra informaţiei contabile. Libera iniţiativă, egalitatea între agenţiieconomici independenţi şi autonomi lasă fiecăruia libertatea să-şiutilizeze resursele. Urmărindu-şi propriile interese, armonizarea lor înraport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se desf ăşoar ă activitatea,agenţii economici trebuie să-şi cunoască situaţia patrimoniului,capacitatea acestuia de a genera profit. Aceasta se realizează atât cuajutorul unei contabilităţi reale, operative şi ştiinţific organizate, cât şicu ajutorul controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigentşi competent. Suporturile datelor şi ale informaţiilor sunt mijloacemateriale cu ajutorul cărora sunt vehiculate şi stocate informaţiile.

Datele şi informaţiile proprii circuitului economic al patrimo-niuluisunt consemnate în documente contabile. În raport cu modul de întocmireşi rolul lor în cadrul sistemului informaţional, documentele contabile potfi justificative, de eviden ţă contabil ă sau de sintez ă şi raportare.

Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate şinetipizate. Conţinutul, forma şi formatul formularelor tipizate suntdefinite de conţinutul informaţiei consemnate, de caracterul repetitivsau condiţiile în care se produc operaţiile economice şi financiare.Formularele netipizate sunt suporturi de informaţii a căror utilizarer ămâne la latitudinea agentului economic şi în care conţinutul, formaşi formatul nu sunt prestabilite.

Conform legislaţiei, orice operaţie patrimonială se consemnează înmomentul efectuării ei într-un act înscris, care stă la baza înregistr ărilor în

contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În acestmod, se asigur ă datele de intrare în sistemul informaţional contabil şi sefundamentează înregistrarea proprie contului.

Documentele justificative asigur ă datele de intrare în sistemulinformaţional contabil, consemnează operaţiile economice şi financiare înmomentul efectuării lor, cu scopul de a servi ca dovadă a înf ă ptuirii lor şica instrument de fundamentare a înregistr ării conta-bile. Acestea sunt

supuse procesului de prelucrare, ce constă în sortare pe operaţii,exprimare în etalon monetar, precontabilizare prin cumularea mai multor documente justificative, verificarea aritmetică, de formă şi de fond. Învederea înregistr ării, în contabilitatea sintetică şi analitică se efectuează analiza şi contarea documentelor justificative, indicându-se simbolurileconturilor în care urmează să se reflecte operaţia.



20

1.4. Reprezentarea internă a datelor

Caracteristicile tehnice şi constructive ale sistemelor electronicede calcul au condus la necesitatea utilizării unor metode specifice dereprezentare a informaţiei, compatibile cu posibilităţile de percepere şiutilizare a lor atât pentru informaţiile de natur ă numerică, cât şi pentrucele de natur ă alfanumerică. Necesitatea reprezentării caracterelor numerice s-a materializat în apariţia şi existenţa simultană a unor diferite sisteme de numeraţie.

1.4.1. Sisteme de numera ţ ie Un sistem de numeraţie este format din totalitatea regulilor de

reprezentare a numerelor cu ajutorul unor simboluri numite cifre.Sistemele de numeraţie sunt de două feluri: poziţionale şinepoziţionale. Un exemplu de sistem poziţional este sistemul zecimal,iar de sistem nepoziţional, sistemul roman.

În sistemele de calcul se folosesc în special sisteme denumera ţ ie pozi ţ ionale, datorită simplităţii de reprezentare şi deefectuare a calculelor aritmetice. Acestea se definesc ca sisteme denumeraţie, în care valoarea unei cifre din cadrul unui număr estedeterminată de poziţia ei în cadrul numărului. Fiecare sistem denumeraţie poziţional conţine un alfabet format din cifre şi litere alcăror număr este egal cu baza sistemului respectiv. În tabelul următor sunt prezentate câteva exemple de sisteme de numeraţie poziţionale.

Denumirea

sistemului

Baza Simboluri utilizate

Binar 2 0,1Ternar 3 0,1,2

Cuaternar 4 0,1,2,3Octal 8 0,1,2,3,4,5,6,7

Zecimal 10 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9Hexazecimal 16 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,A,B,C,D,E,F

Sistemul binar, al cărui alfabet este format numai din două cifre, 0 şi 1, este cel mai potrivit pentru a fi utilizat în calculatoarelenumerice care sunt construite în principal din elemente cu două stăristabile; se poate obţine astfel o reprezentare fizică a informaţiei, prinatribuirea uneia dintre stările dispozitivului cifrei 0, iar cealaltă cifr ă 1.



21

Cele două caractere ale sistemului binar se numesc cifre binare, iar poziţia pe care acestea o ocupă în interiorul unei grupări binare senumeşte pozi ţ ie binar ă.

Un număr reprezentat în baza de numeraţie 2 se transformă în

altă bază de numeraţie, care reprezintă o putere a lui 2, prin grupare dela dreapta spre stânga, în ansambluri al căror număr de simboluri

binare este egal cu puterea lui 2. Pentru a realiza transformarea din bază 2 în baza 8, grupele vor fi alcătuite din 3 cifre binare (8=23), iar pentru transformarea în baza 16 ansamblurile vor conţine 4 cifre binare (16=24).

Sistemul de numeraţie octal utilizează drept simboluri

caracterele: 0,1,2,3,4,5,6,7. Între acesta şi sistemul binar există olegătur ă directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund treicaractere binare.

În sistemul de numeraţie hexazecimal sunt utilizate simbo-lurile 0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, A, B, C, D, E, F, cu ajutorul cărora se

pot reprezenta valorile 0-15. Prin convenţie, pentru reprezentareanumerelor cu valori cuprinse între 10-15 se utilizează literele A-F.

Între sistemul de numeraţie hexazecimal şi cel binar există, deasemenea, o relaţie de corespondenţă, prin faptul că un caracter hexazecimal poate fi reprezentat printr-un grup de 4 poziţii binare.

În urma acestor caracterizări ale sistemelor de numeraţie binar,octal şi hexazecimal se poate concluziona că sistemul binar reprezintă

punctul de pornire pentru transformarea unei informaţii numerice întreacestea.

Trebuie remarcat faptul că sistemul zecimal nu intervine înaceastă corelaţie. În tabelul următor se prezintă prin puteri ale lui 2 toatecaracterele utilizate de sistemele de numeraţie octal şi hexazecimal.

Conversia numerelor din sistemul de numera ţ ie zecimal într-unalt sistem se realizeaz ă prin efectuarea unui şir de împă r ţ iri succesivela valoarea bazei sistemului în care se dore şte transformarea.



22

23 22 21 20 0 0

0 0 01 0 0 0 12 0 0 1 03 0 0 1 14 0 1 0 05 0 1 0 16 0 1 1 07 0 1 1 18 1 0 0 09 1 0 0 1

A (10) 1 0 1 0B (11) 1 0 1 1C (12) 1 1 0 0D (13) 1 1 0 1E (14) 1 1 1 0F (15) 1 1 1 1

Împăr ţirile au loc până la momentul în care rezultatul ultimeioperaţii nu mai este divizibil la valoarea bazei. În acest moment se

poate demara procedura de obţinere a numărului rezultat prin preluarea ultimului rezultat al operaţiei de diviziune la care se vor adăuga resturile şirului de împăr ţiri. Această operaţiune de preluare sedemarează de la sfâr şitul seriei de operaţii, mergând spre începutulacesteia.

Spre exemplificare, se doreşte conversia în sistem de numeraţie binar (bază 2) a numărului 38, în octal (bază 8) a numărului 62 şi înhexazecimal (bază 16) a numărului 46.

38 2 62 8 46 1638 19 2 56 7 32 2

18 9 2 6 14

8 4 24 2 22 1 0

38(10) =100110(2) 62(10) =76(8) 46(10) = 2E(16)



23

Operaţia de conversie în sistemul de numeraţie zecimal a unuinumăr aflat în oricare sistem se realizează astfel:

100110(2) = ? (10)

1 0 0 1 1 025 24 23 22 21 20 2 - valoarea bazei sistemului în care

este numărul(1*25) + (0* 24) + (0 *23) + (0 *22) + (1 * 21) + (0 * 20)= 38(10)

76 (8) = ? (10)

7 681 80 8 – valoarea bazei sistemului în care

se află numărul(7*81) + (6 * 80)= 62(10)

2E(16) = ? (10)

2 E161 160 16 – valoarea bazei sistemului în care

se află numărul(2*161) + (14 * 160)= 46(10)

În continuare, vă propunem o aplicaţie a metodei bazei

intermediare care va utiliza exclusiv tabelul care reprezintă prin puteriale lui 2 toate caracterele utilizate de sistemele de numeraţie octal şihexazecimal.

Se solicită realizarea următoarelor operaţii: 164(8) =? (2)

Se cunoaşte că între sistemul octal şi sistemul binar există olegătur ă directă prin faptul că unui caracter octal îi corespund trei

caractere binare (coloanele 20

, 21

şi 22

). Consultând tabelul deconversie se preiau corespondenţele: ►1 (8) =001 (2), 6 (8) =110 (2) şi 4 (8) =100 (2) .

Se plasează caracterele binare în ordinea corespunzătoare numă-rului exprimat în sistem octal ► 001110100. Se elimină zerourilenesemnificative aflate în partea de început.



25

► 0 1010 1110Consultând tabelul de conversie se preiau corespondenţele:

►000(2) =0(16), 1010(2) =A(16) şi 1110(2) =E (16) .Se plasează caracterele hexazecimale în ordinea corespunzătoare

numărului exprimat în sistem binar ► 0AE. Se elimină zerourilenesemnificative aflate în partea de început.

Rezultatul este ► 256(8) = AE (16)

1.4.2. Coduri de reprezentare Necesitatea reprezentării în calculator a unui număr mare de

caractere (cifre, litere, caractere speciale) a condus la apariţia şi utili-

zarea unor coduri. Deoarece în calculatorul electronic orice informaţieeste reprezentată în sistemul binar, apare necesitatea translatăriiinformaţiei externe, accesibilă omului, în informaţie internă, accesibilă calculatorului, şi invers. Această translatare se realizează prin operaţiade codificare.

Codul este reprezentat prin mulţimea C a succesiunilor de cifredintr-un sistem de numeraţie, corespunzătoare mulţimii A a simbo-

lurilor unui alfabet. Corespondenţa dintre mulţimile C şi A este biunivocă, numărul elementelor din mulţimea C fiind determinat denumărul elementelor mulţimii A.

Codurile în care sunt reprezentate numai numere se numesc coduri numerice. Codurile în care sunt reprezentate numere, litere şialte semne speciale se numesc coduri alfanumerice.

Dintre codurile alfanumerice, cele mai reprezentative sunt

codurile ASCII şi EBCDIC. În ambele cazuri se foloseşte octetul (opt poziţii binare) pentru reprezentarea unui caracter.ASCII (American Standard Cod for Information Interchange)

este un cod ce utilizează 7 cifre binare cu care se pot realiza 128 decombinaţii. Pentru a asigura protecţia informaţiei în procesul detransmitere a acesteia, se adaugă structurii codului din 7 biţi o poziţie

pentru controlul de imparitate.EBCDIC (Extended Binary Coded Decimal Interchange Code)

este un cod ce utilizează 8 cifre binare cu care se pot realiza 28=256 decombinaţii. O parte din combinaţii sunt utilizate pentru codificareaanumitor comenzi. Fiecare caracter se reprezintă prin două simboluridin sistemul de numeraţie hexazecimal, după cum se poate deduce dinanaliza tabelului următor:

26

Caracter Hexazecimal Cod în

octet

Caracter Hexazecimal Cod în

octet

A C1 11000001 0 F0 11110000

B C2 11000010 1 F1 11110001C C3 11000011 2 F2 11110010

D C4 11000100 3 F3 11110011

E C5 11000101 4 F4 11110100

F C6 11000110 5 F5 11110101

G C7 11000111 6 F6 11110110

H C8 11001000 7 F7 11110111

I C9 11001001 8 F8 11111000J D1 11010001 9 F9 11111001

K D2 11010010 . 4B 01001011

L D3 11010011 < 4C 01001100

M D4 11010100 ( 4D 01001101

N D5 11010101 + 4E 01001110

O D6 11010110 $ 5B 01011011

P D7 11010111 # 5C 01011100Q D8 11011000 / 61 01100001

R D9 11011001 , 6B 01101011

S E2 11100010 % 6C 01101100

T E3 11100011 ^ 6E 01101110

U E4 11100100 # 7B 01111011

V E5 11100101 > 7C 01111100

W E6 11100110 " 7D 01111101X E7 11100111 = 7E 01111110

Y E8 11101000

Z E9 11101001

Spre exemplificare se doreşte codificarea în hexazecimal şi, în paralel, în octeţi a şirului de caractere <Bazele informaticii>. Prinutilizarea tabelului prezentat anterior se obţin următoarele reprezentări:



27

Reprezentare în hexazecimal

4C C2 C1 E9 D5 D1 C5 C9 D5 C6 D6 D9 D4 C1 E3 C9 C3 C9 C9 7C

Cod în octet

01001100 11000010 11000001 11101001 11000101 11010011 1100010111001001 11010101 11000110 11010111 11011001 11010100 1100000111100011 11001001 11000011 11001001 11001001 01111100

În cazul în care nu dispunem de tabela extinsă corespunzătoarecodului EBCDIC putem utiliza tabela restrânsă sau redusă a codului,menţionând că aceasta permite doar reprezentarea literelor mari

(majusculelor).Tabela redusă a codului EBCDIC

Hexazecimal 1 2 3 4 5 6 7 8 9

C A B C D E F G H I

D J K L M N O P Q R

E S T U V W X Y Z

Exemplu: codificaţi în hexazecimal următorul şir de caractere:SERVICIU PRESTAT

Rezolvare: E2 C5 D9 E5 C9 C3 C9 E4 D7 D9 C5 E2 E3 C1 E3

1.5. Sistemul informaţional economic şi contabilitatea

Sistemul informaţional economic şi contabilitatea au existat întoate orânduirile sociale, fiind adecvate stadiului de dezvoltare alsocietăţii omeneşti. În cadrul fiecărei unităţi economice şi al economieinaţionale, sistemul informaţional economic are un rol important pentruefectuarea unor conexiuni permanente între sistemele operaţionale (de

producţie, comercializare, prestări servicii etc.) şi sistemul conducerii,în ambele sensuri, sub toate aspectele.

Sistemul informaţional economic observă şi înregistrează activi-tăţile care se desf ăşoar ă, existenţa şi mişcarea bunurilor şi a relaţiilor,obţinând date de bază, pe care le prelucrează, le transformă în infor-maţii, le prezintă conducerii pentru luarea deciziilor, iar apoi acesteasunt transmise organismelor interesate, urmărind, în continuare, aduce-rea lor la îndeplinire.



28

Sistemul informaţional economic poate fi definit ca un sistemintegrat de oameni de specialitate, mijloace şi procedee adecvate, privindculegerea şi înregistrarea datelor tehnico-economice şi financiare, care

privesc patrimoniul unităţilor şi economiei naţionale în ansamblul,

prelucrarea şi analiza acestor date, obţinerea de informaţii utile în vedereaconducerii şi gestionării eficiente, stocarea şi păstrarea datelor şi ainformaţiilor pentru documentări şi controale ulterioare.

Din punct de vedere teoretic, contabilitatea face parte din sistemulştiinţelor economice, având un obiect distinct şi o metodă proprie de cerce-tare. Din punct de vedere practic, în epoca modernă, contabilitatea este

parte integrantă a sistemului informaţional economic, ocupând locul central.

Obiectul contabilităţii a constat, în general, în înregistrarea şicontrolul patrimoniului unităţilor economico-sociale, inclusiv transfor-mările acestora, rezultatele financiare, la nivel microeconomic şimacroeconomic (prin lucr ări de sinteză, bilanţuri), care sunt evaluateşi înregistrate sub formă bănească.

Din punct de vedere func ţ ional , sistemul informaţional econo-mic este constituit din: legislaţia şi literatura economico-financiar ă despecialitate; programarea (previziunea şi planificarea) diferitelor

activităţi; evidenţa economică, cu cele trei păr ţi importante ale sale,respectiv, evidenţa tehnico-operativă, evidenţa contabilă şi evidenţastatistică; sistemul informatic, date şi informaţii.

Această structurare poate fi mai bine înţeleasă analizând figura 1.3.

Figura 1.3. Reprezentarea sistemului informaţional economic



29

Legislaţia şi literatura de specialitate economică şi financiară este necesar să fie bine cunoscute înainte de programarea şi desf ăşu-rarea fiecărei categorii de activităţi. Legislaţia fixează cadrul legal alfiecărei de activităţi, precizează modalităţile legale de rezolvare a

diferitelor probleme, precum şi r ăspunderile şi sancţiunile pentrunerespectarea normelor legale. De multe ori, legislaţia este sumar ă şif ăr ă exemplificări; de aceea, aceasta este completată de literatura despecialitate, cu explicaţii, exemple, inclusiv calcule şi modalităţi deînregistrare-prelucrare.

Legisla ţ ia este format ă din: legi adoptate de Parlament, hotărâriguvernamentale, instrucţiuni ale ministerelor şi ale altor organe centrale

şi locale, norme interne ale fiecărei unităţi. Referitor la legislaţie, seimpun a fi cunoscute şi aplicate următoarele reguli: respectarea ordiniide putere a diferitelor acte normative, elaborarea de acte normative caresă nu se contrazică între ele; actualizarea legislaţiei; existenţa unuisistem bine organizat în cadrul fiecărei unităţi, care să deţină toată legislaţia şi literatura de specialitate actuală sub forma unei biblioteci despecialitate (în acest sens, un rol important revine compartimentului

financiar-contabil şi oficiului juridic); organizarea de acţiuni perma-nente de actualizare şi de cunoaştere a legislaţiei economico-financiarede către toate persoanele interesate, pe diferite probleme şi aspecte.

Programarea (planificarea) şi previziunea diferitelor activităţi se bazează atât pe cunoaşterea legislaţiei şi a literaturii economico-financiare, cât şi pe informaţiile obţinute din evidenţa economică,

privind existenţa diferitelor elemente de patrimoniu şi activităţi desf ă-

şurate în perioada precedentă. În afar ă de aceste două categorii deinformaţii importante, la întocmirea unor programe şi prevederiraţionale, eficiente, este necesar să se ţină cont de noile obiectiveeconomice, politice sau mai sociale, de problemele de strategie şi detactică pentru diferite perioade de timp, de desf ăşurarea normală adiferitelor activităţi în prezent şi în viitor.

În general, informaţiile de programare, planificare şi previziune auun caracter relativ sintetic, dar sunt obţinute de cele mai multe ori pe

baza calculelor analitice. Acestea pot fi cerute şi impuse, fie de cătreorganele statale, fie de necesităţile legate de buna desf ăşurare aactivităţilor proprii. Cele mai importante programe la nivel deîntreprindere sunt următoarele: programe de investiţii, care conţin cel

puţin două păr ţi: sursele de finanţare a investiţiilor şi, respectiv,categoriile mari şi de detaliu ale activelor imobilizate care trebuie



30

procurate; programe de aprovizionare şi vânzare de bunuri,programe de servicii şi de marketing; programe de cercetare-dezvoltare, care stabilesc atât sursele, cât şi obiectivele de realizat;programe de producţie şi costuri, care vor conţine detalii suficiente în

cazul activităţilor de bază; programe de salarizare şi personal,inclusiv de contribuţii ale unităţii şi ale salariaţilor la asigur ările sociale,

precum şi alte activităţi, cheltuieli şi venituri destinate acţiunilor social-culturale ale unităţii; programe de impozite, taxe şi alte sume cuvenite

bugetului statului şi celui de asigur ări sociale, inclusiv eventualelesubvenţii pe care unitatea le solicită de la bugetul statului; bugetul devenituri şi cheltuieli al unităţii şi al subunităţilor, reprezentând o

sinteză a celorlalte programe, corelat cu cifra de afaceri, cu profitul şi cumodul de repartizare a acestuia; programe de creştere sau descreşterea capitalurilor proprii; programe de încasări şi plăţi, de crediteobţinute şi acordate etc. Întocmirea acestor programe trebuie să respecte următoarele condiţii: să fie reale; să conţină suficiente detalii,astfel încât să se poată realiza definirea sarcinilor de realizare pecompartimente, precum şi r ăspunderi în caz de nerealizare.

Întocmirea de programe şi previziuni , cu respectarea condiţiilor menţionate, constituie o premisă importantă pentru organizarea raţio-nală a sistemului de evidenţă economică şi urmărirea, în bune condiţii,a modului de realizare a obiectivelor unităţii şi a sarcinilor fiecăruicompartiment.

În ţara noastr ă, până în anul 1990, a existat adesea o programare- planificare prea centralizată şi detaliată. Ulterior, aproape s-a renunţat

în cele mai multe unităţi şi activităţi, la programele de planificare- prevedere, măsuri care au adus grave deservicii atât economiei naţio-nale în ansamblu, cât şi fiecărei unităţi, cu efecte negative importante,cum sunt: scăderea considerabilă a producţiei şi a serviciilor;accentuarea inflaţiei; scăderea salariului real şi a pensiilor; decapita-lizarea multor unităţi economice şi chiar distrugerea totală a unoradintre ele. În ultimi 2-3 ani, s-au reconsiderat în mod legal şi practiccele mai multe probleme de programare şi prevedere, dar nu în măsuracuvenită.

Cei mai mulţi specialişti, teoreticieni şi practicieni, din dome-niile tehnico-economice din întreaga lume, susţin şi aplică programa-rea şi previzionarea în viaţa economico-socială, având ca justificare,f ăr ă îndoială, desf ăşurarea optimă a diferitelor categorii de activităţi,f ăr ă a fi în totalitate fixiste şi centralizate, ci adecvate fiecărei unităţi.



31

Aceste previzionări se pot face pe perioade mai scurte sau mai lungide timp, respectiv lunar, trimestrial, anual şi pentru probleme impor-tante, pe 5-10 sau mai mulţi ani.

Evidenţa economică este necesar să fie organizată şi ţinută în

mod permanent, sintetic şi analitic, pentru orice bun, relaţie, proces şifenomen, cu mare exactitate şi într-un mod operativ, din momentul

producerii evenimentelor şi proceselor economice, pentru ca deciziileadoptate să fie adecvate înlătur ării aspectelor negative, urmărind,totodată, extinderea celor pozitive.

O primă parte a acesteia este constituit ă din evidenţa tehnico-operativă, care se ţine la locurile unde există bunuri, alte elemente de

patrimoniu şi unde se desf ăşoar ă procesele şi fenomenele tehnico-economice şi financiare, caracterizându-se printr-o mare detaliere. Înacest sens, exemplificăm: eviden ţ a consumurilor unit ăţ ii şi asubunităţilor, realizată prin contoare de gaze naturale, apă, energieelectrică; existen ţ a şi mi şcarea bunuril or de la locurile de depozitaresau de producţie, prin fi şele de magazie sau alte evidenţe adecvate,organizate în general pe sortimente, pe fiecare mijloc fix în parte;

existen ţ a şi mi şcarea mijloacelor bă ne şti la casierie, prin „Registrul decasă”, prezenţa la serviciu a salariaţilor, fie la nivelulcompartimentului de care apar ţin, fie la nivelul agentului economic,

prin eviden ţ a operativă a pontajului: „Fişe de pontaj”, „Condica de prezenţă”; eviden ţ a operativă a încă rcă rii şi a gradului de utilizare autilajelor şi mijloacelor de transport, a producţiei obţinute etc.

Contabilitatea, ca sistem practic de înregistrare şi control, se

caracterizează, în general, prin următoarele aspecte: urmărireapatrimoniului în totalitate, sub aspect valoric, fapt care permiteefectuarea de generalizări de la nivelul unităţii până la cel al economieinaţionale; urmărirea gestionării bunurilor în cele mai bune condiţii,acolo unde situaţia o cere, realizându-se şi o evidenţiere cantitativă;reflectarea mişcării patrimoniului prin dubla înregistrare, care

permite o largă informare asupra căilor de intrare şi de ieşire, precum şiun control permanent şi final asupra exactităţii lucr ărilor financiar-contabile; realizarea unei sintetizări importante a informaţiilor,inclusiv prin întocmirea de lucr ări de sinteză periodice. Sintetizarea estematerializată prin bilanţuri (inclusiv anexele la acestea), documente strictnecesare conducerii propriilor unităţi şi raportării către alte organisme:fiscale, statistice, sociale, sau către organele de resort (ministere,

prefecturi), în raport de subordonarea unităţilor respective.



32

În perioada actuală, asistăm la implicarea masivă a progresuluitehnic în domeniul tehnicii de calcul, prin calculatoarele de proces,care conduc şi dirijează producţia, emit documentele necesare,interconectarea calculatoarelor în reţele asigurând un accesul la date în

timp real, utilizarea eficientă a documentelor aflate sub formă digitală,a bazelor de date distribuite.

Evidenţa statistică este partea evidenţei economice care reali-zează generalizarea unei suite de aspecte, în mare parte cantitative, dar şi valorice, prin preluarea şi culegerea informaţiilor din formele deevidenţă prezentate anterior, dar utilizând şi metode şi procedee

proprii. Pe tărâm economico-financiar, evidenţa statistică urmăreşte:

investiţiile pe structuri mari, activele imobilizate, ca volum şi grad deuzur ă; salariile, numărul scriptic de salariaţi, salariul mediu şi productivitatea muncii; producţia şi costurile aferente acesteia; stareade sănătate a colectivului de salariaţi (cunoscută sub denumirea demorbiditate); ajutoarele acordate din fondurile de asigur ări sociale şide şomaj; accidentele de muncă; comer ţul exterior, inclusiv pestructuri de bunuri şi pe ţări; nivelul de trai (salariul real, volumul

circulaţiei mărfurilor, bunurile de folosinţă îndelungată aflate la populaţie etc.).Sistemul informatic tratează datele şi informaţiile tehnico-

economice şi financiare în mod mecanizat şi automatizat, în epocaactuală fiind parte componentă a sistemului informaţional economic,având un rol primordial în eficientizarea acestuia prin: exactitate,operativitate, complexitatea informării, luarea deciziilor rapide şi

adecvate, desf ăşurarea în condiţii din ce în ce mai bune a activităţilor operaţionale de producţie, comer ţ şi prestări servicii, realizând,totodată, degrevarea salariaţilor de anumite sarcini de rutină.

Locul central al contabilităţii în cadrul sistemului informaţionaleconomic poate fi evidenţiat prin următoarele considerente: aceastadispune de cel mai mare volum de date şi informa ţ ii , atât valorice,sintetice şi analitice, cu mari posibilităţi de sintetizare, cât şi cantitativ-analitice, pentru urmărirea exactă a gestionării bunurilor; informa ţ i ilecontabile sunt bazate în toate cazurile pe documente legal întocmite, încircuitul cărora sunt implicate mai multe persoane, care suntaprobate de cadrele de conducere, împuternicite să asigure veridicitatea,legalitatea, oportunitatea şi economicitatea operaţiilor; contabilitateaare organizat un sistem de control complex , preventiv, oferind dateşi informaţii exacte privind existenţa, mişcarea, transformarea



33

patrimoniului, precum şi rezultatele activităţii, inclusiv a celei financiare,modul de repartizare a acestora; decontările cu ter ţii etc.

Sistemul informa ţ ional economic poate fi privit şi sub aspectul elementelor componente de baz ă : oameni, mijloace şi procedee utilizate

în cadrul acestuia; date şi informa ţ ii. Persoanele care activează însistemul informaţional economic au un rol hotărâtor, întrucât proiec-tează, organizează şi conduc activităţile respective. Acestea trebuie să deţină o bună pregătire de specialitate, să aibă un grad înalt decalificare, pentru a asigura o optimă rezolvare a problemelor tehnice şitehnico-economice, să cunoască foarte bine legislaţia şi literaturaeconomico-financiar ă de specialitate. Majoritatea persoanelor care

activează în acest domeniu sunt: economişti, contabili, merceologi,informaticieni. În plan secundar, sunt implicate şi persoane a căror funcţie nu face parte din sistemul informaţional economic, ci din celoperaţional, dar care participă activ la sistemul de informare. Estenecesar ca şi aceştia să deţină o pregătire în culegerea, înregistrarea şitransmiterea de date şi informaţii (de exemplu, gestionarii, maiştrii,inginerii, şefii de echipe, muncitorii).

Mijloacele utilizate în sistemul informaţional economic suntfoarte variate, pornindu-se de la cele mai simple, cum ar fi: documen-tele, creionul şi hârtia, maşinile de scris, maşinile de calcul, de la acelede mică capacitate şi până la cele mai complexe, reprezentate printeleviziunea cu circuit închis, reţelele de calculatoare etc.

Trebuie menţionat că introducerea unor mijloace tehnice avan-sate în sistemul informaţional economic necesită un efort financiar

mare, dar şi măsuri organizatorice legate de utilizarea eficientă aechipamentelor achiziţionate anterior, cum ar fi: pregătirea personalu-lui, proiectarea, programarea şi experimentarea lucr ărilor cu uncaracter complex.

Procedeele utilizate în sistemul informa ţ ional economic deculegere, înregistrare, transmitere, prelucrare şi păstrare a datelor şi ainformaţiilor, documentare, sunt foarte variate şi trebuie selectate şiutilizate, în primul rând, în concordanţă cu prevederile legale, dar şi înfuncţie de specificul activităţii, avându-se în vedere, în acelaşi timp, şio preocupare permanentă de perfecţionare şi modernizare a acestora.Aplicarea acestor metode şi procedee poate da naştere uneori larezultate relativ diferite, cu anumite marje de eroare, ele necesitândstabilitatea pe o perioadă de timp, de regulă un an de gestiune, pentrucomparabilitatea uşoar ă a informaţiilor, eventuala modificare a



34

acestora realizându-se cu acordul şi avizul organismelor de stat:Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională de Statistică.

În domeniul contabil al calculaţiei costurilor se utilizeaz ă următoarele metode: metoda globală; metoda pe comenzi; metoda pe

faze; metoda standard-cost sau normativă; metoda costurilor directeetc. În domeniul bunurilor materiale se utilizează o gamă largă demetode şi procedee, cum ar fi: inventarul permanent, inventarulintermitent, cu o suită de procedee de contabilitate analitică, cum ar ficele globale sau cantitativ-valorice. Trebuie, de asemenea, avute învedere procedeele legale de evaluare care sunt aplicate tuturor elementelor de patrimoniu.

Datele şi informa ţ iile din sistemul informa ţ ional economic facreferire la toate elementele de patrimoniu, inclusiv asupra celor carenu sunt exprimate valoric, cum ar fi: salariaţii, capacităţile de

producţie şi gradul de utilizare a acestora, contractele de aprovizio-nare, desfacere etc. Datele reprezintă ştiri despre toate mijloacele,sursele şi operaţiunile economice, culese şi înregistrate pentru primadată pe suporturi materiale de memorare. Informaţiile sunt

reprezentate de date, prelucrate în diferite moduri şi pentru variatescopuri, atât pentru reglarea operativă a proceselor economice, cât şi pentru luarea deciziilor şi reglarea lor la diferite organisme. Este demenţionat că operaţiunile în sistemul informaţional economic serealizează, de regulă, în flux, de către diferite structuri organizatorice,unele având rolul de culegere şi înregistrare, iar altele şi rolul de

prelucrare, analiză şi stocare.

Unit ăţ ile de culegere şi înregistrare a datelor sunt în principalcele care apar ţin sistemului operaţional: ca secţii de producţie, depo-zite, subunităţi comerciale, cu profil de aprovizionare, desfacere,reparaţii; unit ăţ ile cu activitate preponderent ă în prelucrarea datelor şi analiza informa ţ iilor , cum ar fi compartimentele: financiar, contabilitate, personal-salarizare şi compartimentele de aprovizionare şi dedesfacere, unităţile de calcul etc. În general, ultimele compartimentemenţionate, prin analiza informaţiilor, elaborează propuneri de decizii pe care le prezintă conducerii pentru a le comunica subunităţilor,urmărind, totodată, realizarea şi respectarea acestora. Datele,informaţiile şi deciziile sunt păstrate în arhivele curente alecompartimentelor până la 1 an, arhivarea lor centralizată la nivel deunitate realizându-se, conform perioadei prevăzute legal, pe o

perioadă de 10-15 ani. Excepţie fac bilanţurile, care se păstrează 40 de



35

ani, statele de plată a salariilor, 50 de ani, pentru utilizarea ulterioar ă la pensionare. În etapa actuală, s-au creat baze de date care permit unacces rapid şi uşor, prin intermediul calculatoarelor electronice demare capacitate.

Sistemul informa ţ ional economic şi informa ţ iile, implicitcontabilitatea, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Să aibă un caracter cuprinzător, astfel încât toate elementelede patrimoniu şi activităţi să fie caracterizate printr-o reflectare şicontrol complete, sub diferite aspecte. Aceste lucr ări trebuie realizatef ăr ă paralelisme între diferitele componente ale sistemului informa-ţional economic, în vederea creşterii eficienţei, operativităţii şi

eliminării neconcordanţelor din informare.În acest scop, este necesar ă o delimitare foarte clar ă şi analitică aobiectivelor fiecărei componente a sistemului informaţional economic,mai ales în cadrul sistemului de evidenţă. Unul din obiectivele de bază în acest sens constă în culegerea o singur ă dat ă a datelor de baz ă,unde este posibil, şi apoi prelucrarea şi utilizarea lor succesivă, astfel:evidenţa operativă, contabilitate, statistică.

Exactitatea, realitatea datelor şi informaţiilor constituie ocondiţie primordială pentru emiterea unor decizii adecvate. Uneleinformaţii statistice pot avea un grad limitat de exactitate, dacă suntobţinute pe baza recensămintelor liber-declarative. Celelalte informaţiifurnizate de toate formele evidenţei economice trebuie să reflecterealitatea şi să fie exacte, cu excepţia unor cazuri legate de preciziametodelor şi procedeelor utilizate, admise totuşi în mod legal, cum ar

fi: evidenţa contabilă la preţurile standard ale bunurilor, costuri medii ponderate, calculate la ieşirea acestora, repartizarea cheltuielilor indirecte pe locuri şi produse, în raport de diferite chei convenţionale,definite ca legale pentru repartizare.

Informaţiile trebuie să fie operative, actuale, prezentate astfelîncât, din momentul producerii procesului sau evenimentului şi până la emiterea deciziilor, să treacă un timp foarte scurt, pentru cafenomenele negative să fie înlăturate imediat, să nu fie compensate

prin cele pozitive, iar persoanele vinovate să poată fi trase lar ăspundere. Etapa actuală, cu economia de piaţă modernă, impuneaceastă operativitate a informaţiilor, datorită multitudinii de bunuri şiservicii, a agenţilor economici şi dezvoltării economiilor naţionale şimondiale, în condiţiile de cerere, ofertă şi concurenţă, într-un progrestehnico-ştiinţific accentuat.



36

Informaţiile trebuie să fie unitare, adică stabilite pe baza unor metodologii unice, prezentate propriilor organe de conducere şi altor organisme, într-o formă stabilă de la o perioadă la alta, inteligibile şicu suficiente aspecte de analiză, inclusiv în condiţii de inflaţie sau

deflaţie.În ţara noastr ă, aceste cerinţe sunt îndeplinite doar par ţ ial , noul

sistem contabil trebuind a fi consistent completat. Bilanţurile sunt, îngeneral, inadecvate, fiind prea sintetice, anexele la bilanţ sunt preaanalitice şi nu mai realizează comparaţia cu programele şi, de cele maimulte ori, nici cu anul precedent, nu se mai efectuează calculele deanaliză şi/sau de actualizare la inflaţie, ceea ce nu creează imaginea

reală a activităţilor desf ăşurate şi a rezultatelor obţinute.Sistemul informaţional economic este necesar să fie integrat

într-un sistem foarte complex, atât la nivel microeconomic (la nivel deagenţi economici), cât şi pe teritoriu, subramur ă şi ramur ă şi la nivelmacroeconomic (pe întreaga economie naţională), cerinţe care serealizează prin intermediul organelor fiscale, de statistică, oficiilor deregistru ale comer ţului şi altor organe centrale şi locale.

În acest sens, este necesar ca informaţiile să fie adecvate cavolum, structur ă, sintetizare sau detaliere, diferitelor organe de condu-cere, cunoscându-se faptul că o cantitate prea mare de informaţii,

par ţial nesemnificativă, conduce la mărirea costului informaţiei şi laincomodarea organelor de conducere în procesul de luare a deciziilor,iar prea puţine informaţii conduc la decizii neadecvate.

În perioada actuală, sistemul informaţional economic este necesar

să se bazeze, în principal, pe culegerea, înregistrarea, prelucrarea, ana-liza, transmiterea şi păstrarea, mecanizată şi automatizată, a datelor şia informaţiilor, în vederea asigur ării tuturor condiţiilor menţionate ante-rior, inclusiv uşurarea muncii oamenilor, reducerea timpului de muncă,reducerea personalului din administraţie etc.

În contextul actual, în ţara noastr ă predomină utilizarea calcula-toarelor de mică şi medie capacitate, care asigur ă cu dificultate o

prelucrare complexă a datelor.Spre exemplificare: pe baza datelor înregistrate o singur ă dată se

realizează două sau trei prelucr ări electronice aferente informaţiilor deieşire din sistem, cum ar fi: intrarea sau ieşirea din gestiune a

bunurilor şi urmărirea contractelor, realizarea contabilităţii sintetice şianalitice la elementele de patrimoniu care necesită un volum mare de



37

muncă etc. Aceste concepţii şi practici nu sunt adecvate perioadeiactuale şi realizărilor din ţările dezvoltate economic, unde seutilizează, în majoritatea cazurilor, mijloace de calcul de mare capaci-tate, care acoper ă zone teritoriale extinse, depăşind graniţele unei ţărişi de multe ori pe cele ale unui continent, realizându-se pe scar ă extinsă prelucrarea integrată (totală) automată a datelor şi ainformaţiilor. Au apărut şi se utilizează masiv calculatoarele de

procese, care dirijează procesele de producţie, comerciale şi detransporturi, care furnizează date, concomitent pentru evidenţă şiconducere, precum şi calculatoare cu acces în timp real, care asigur ă orecepţie, prelucrare şi transmitere a informaţiilor şi deciziilor într-uninterval optim de timp, compartimentelor agenţilor economici.

Sistemul informaţional economic este necesar să fie eficient,acest parametru măsurându-se printr-un set de indicatori care se potgrupa în patru categorii, şi anume: efectele directe asupra informării;efectele directe şi indirecte asupra activităţilor operaţionale; costul acestuia; efectele indirecte asupra for ţei de muncă.

Costul sistemului informaţional economic poate fi urmărit caun volum de cheltuieli de la o perioadă la alta şi ca rată a acestor cheltuieli din volumul activităţii, calculată în principal asupra cifrei deafaceri, rată care, în general, trebuie să scadă, cu excepţia cazurilor încare unitatea se dotează masiv cu mijloace moderne de calcul.

Efectele directe asupra informării sunt cele ar ătate anterior, decuprindere complexă, exactitate, realitate, operativitate etc.

Efectele directe şi indirecte ale sistemului informaţional econo-mic asupra activităţilor cu caracter operaţional sunt greu de cuantificat,dar urmăresc îmbunătăţirea activităţilor, constând în: adaptarea rapidă şistructurală, inclusiv ca preţuri de piaţă; dezvoltarea diferitelor activităţi;reducerea stocurilor; utilizarea la un nivel mai înalt a resurselor materiale,

băneşti şi de for ţă de muncă; preîntâmpinarea păgubirii avutului unităţiişi, dacă aceste fenomene s-au întâmplat, recuperarea rapidă şi integrală a

pierderilor; decontarea cu ter ţii a tuturor creanţelor şi datoriilor la timp şiîn cuantumul cuvenit etc.Efectele indirecte asupra forţei de muncă constau, în general,

în aspecte ca: uşurarea activităţii personalului din sistemul informaţio-nal economic, eliberându-l de aspectele de rutină, obositoare,

permiţând îndreptarea eforturilor spre rezolvarea problemelor de



38

analiză; reducerea timpului de lucru; dirijarea unei mari păr ţi a for ţeide muncă spre activităţi de producţie şi de prestări de servicii; o mai

bună salarizare; mărirea speranţei de viaţă şi înlăturarea stresului, aactivităţii în salturi şi a multor boli profesionale, care pot produceincapacităţi de muncă ale personalului etc.

1.6. Managementul informaţiei

Conceptul de management al informa ţ iei se bazează pe unani-ma acceptare a faptului că resursele informaţionale constituie un actival firmei, rezultând că pot şi trebuie să fie gestionate. Datorită faptuluică informaţia reprezintă o resursă rar ă şi scumpă, aceasta trebuie să fieevidenţiată, apreciată şi valorizată. Sub aspectul specific al utilizăriimultiple, procesul de generare şi de utilizare trebuie să fie plasat îndirectă subordonare faţă de nivelul de conducere, alcătuindu-se şiactualizându-se, printr-o strategie specifică, un repertoar al informaţii-lor disponibile.

Managementul informa ţ iei presupune desf ăşurarea unor activi-t ăţ i specifice: conceperea şi actualizarea proiectelor strategice în

domeniul informa ţ ional, aplicarea unor solu ţ ii de restructurarecoerente, definirea şi respectarea unor standarde de culegere,transmitere, prelucrare şi stocare a datelor, asistarea la nivel înalt autilizatorilor finali.

Această activitate va trebui să devină o prioritate a agenţilor economici, managerul devenind un catalizator al informaţiei,implicându-se efectiv în integrarea, administrarea şi actualizarea

informaţiei pertinente, din miile de date disponibile.

1.6.1. Tabloul de bord, instrument de sintez ă al managementului agentului economic

Sistemul informatic de gestiune va oferi un tablou de bord pentru conducere, tablou care va reflecta de la situaţia sintetică până laaspectele de detaliu ale gestiunii, elemente diferenţiate, în funcţie de

interesul celui care vizualizează respectivul raport. Tabloul de bord poate fi definit ca un instrument de sinteză care permite conducerii ca,într-un interval scurt de timp, să poată urmări desf ăşurarea activităţilor esenţiale, să ia decizii prompte şi să poată întrevedea, cu un gradsporit de exactitate, evenimentele în perspectivă.



39

Rolul tabloului de bord pentru conducere este reprezentat prinurmătoarele caracteristici:

• gruparea într-un loc bine definit a informaţiilor semnificative;• prezentarea sistematizată a informaţiilor;• existenţa informaţiilor care să redea evolutiv fenomenele;• avertizarea evoluţiei nedorite a unor fenomene sub forma

vehiculării unor informaţii de alertă şi/sau de alarmă;• conţinerea potenţială a unor soluţii de remediere;• furnizarea elementelor absolut necesare luării deciziei şi exer-

citării controlului;• indicarea unor posibile măsuri de perspectivă.

Tabloul de bord nu reprezintă un instrument standardizat, dar sealcătuieşte respectând anumite reguli metodologice şi de specialitate,astfel încât să reflecte cât mai fidel maniera de conducere (stilul şisistemul de conducere, metodele practicate etc.) corespunzătoarenivelului ierarhic pentru care se întocmeşte.

Tabloul de bord trebuie să satisfacă o sumă de cerinţe impor-tante, dintre care pot fi menţionate: să fie echilibrat şi să conţină date

referitoare la toate funcţiunile unităţii respective, oferind, în acest fel,o imagine completă asupra fenomenelor care se desf ăşoar ă în unitate;să fie obiectiv şi să uşureze elaborarea unor concluzii, localizândfenomenele şi oferind posibilitatea de dimensionare a responsa-

bilităţilor; să prezinte datele în ordinea cronologică a proceselor; să fieadaptabil la cerinţele utilizatorului şi la schimbări; să poată ficompletat în mod operativ, în aşa fel încât sistemul de informare să se

apropie de vehicularea informaţiilor în timp real; să fie accesibilutilizatorilor şi să fie expresiv în prezentarea informaţiilor.

1.6.2. Func ţ iile tabloului de bord Tabloul de bord, pentru a reprezenta un real instrument de

lucru al managerilor, trebuie să îndeplinească următoarele funcţii:funcţia de informare şi caracterizare; funcţia de sistematizare,

ordonare; funcţia de ierarhizare; funcţia de generalizare; funcţia deintegrare; funcţia de analiză şi sinteză; funcţia previzionar ă; funcţia decontrol; funcţia de avertizare; funcţia de diagnoză; funcţia de raportareşi funcţia de dialogare.

Funcţia de informare-caracterizare se realizează prin include-rea informaţiilor generale privitoare la starea şi evoluţia factorilor



40

conjuncturali exteriori agentului economic, a principalilor parametride caracterizare a activităţii din domeniul studiat, precum şi ainformaţiilor specifice definitorii pentru fiecare dintre activităţilecomponente, pentru funcţionarea optimă a diferitelor subsisteme a

căror reglare revine unui anumit conducător. Îndeplinirea acesteifuncţii presupune o structurare şi o cuantificare a obiectivelor, înobiective „de activitate”, obiective „de costuri” şi obiective „de efica-citate”. Obiectivele de activitate sunt de natur ă cantitativă, realizânddefinirea finalităţii fiecărei acţiuni, a „ produc ţ iei” acesteia. Cuantifi-carea în expresie valorică a consumului de resurse, consum ocazionatde realizarea obiectivelor de activitate, reprezintă obiectivele de

costuri. Obiectivele de eficacitate sau de randament sunt destinateaprecierii aspectelor calitative ale acţiunilor.Funcţiile de sistematizare şi de ierarhizare sunt îndeplinite

pornindu-se de la necesitatea grupării într-un singur loc a informaţiilor semnificative în concordanţă cu activitatea ierarhică şi funcţională acentrelor de decizie, definite prin structura de organizare.

Funcţia de generalizare şi de integrare asigur ă o adaptare

continuă a unităţii la influenţa stimulilor exteriori, apăruţi în macro-sistemul economico-social, prin centralizarea informaţiilor particulareşi concentrarea acestora în informaţii complexe, generale, informaţiicaracterizate prin potenţialul ridicat de informare.

Funcţiile de analiză, sinteză şi de previziune se bazează pevectorul timp, prezent, trecut şi viitor, pe conţinutul şi structurainformaţiilor, la nivelul fiecărui centru de decizie, trebuind să reflecte,

într-o justă propor ţie, informaţiile operative, informaţiile statistice şiinformaţiile de orientare.Funcţia de control se îndeplineşte prin inserarea în tabloul de

bord a unor indicatori de cuantificare a obiectivelor, stabilindu-se înacelaşi timp şi abaterile permise care, prin utilizarea unor formesugestive de prezentare (culori, sunete), permit şi îndeplinirea funcţieide avertizare.

Funcţia de diagnostic îngăduie identificarea disfuncţionali-tăţilor şi a metodelor, a căilor de ameliorare.

Funcţia de raportare şi cea de dialog sunt strâns legate decentrele de decizie structurale, aflate pe diferite niveluri ierarhice,trebuind să elimine eventualele paralelisme şi suprapuneri în circulaţiainformaţiilor.



41

1.7. Teste de autoevaluare

1. Definiţi şi comentaţi termenii: informa ţ ie, dat ă.2. Prezentaţi informaţiile active, pasive şi previzionare.3. Clasificarea informaţiei după forma de

exprimare.4. Prezentaţi aspectele care definesc

informaţia.5. Care este rolul informaţiei în activitatea

economică?6. Definiţi şi caracterizaţi termenul de „informatică”.

7. Care sunt componentele care pot fi identificate în structuraunui agent economic?

8. Ce este sistemul informaţional şi care este rolul său?9. Definiţi sistemul de numeraţie, prezentaţi principalele sisteme

de numeraţie utilizate în tehnica electronică de calcul.10. Care este logica sistemului binar, octal, hexazecimal, tabel

de corespondenţă.11. Conversia numerelor din bază 8 şi 16 în baza 2.12. Conversia numerelor din bază 2, 8 şi 16 în baza 10.13. Conversia numerelor din bază 10 în baza 2, 8 şi 16.14. Care sunt cele două teoreme ale metodei bazei intermediare

şi când se aplică acestea?15. Realizaţi următoarele operaţii:

a. 2678(10) = ? (2) = ? (16) = ? (8)

b. 4AD1(16)= ?(10)= ?(2)=?(8)=?(16)

c. 762(8)=?(10)=?(2)=? (16) = ? (8)

16. Ce reprezintă acronimele ASCII şi EBCDIC?17. Câţi biţi sunt necesari pentru reprezentarea unui caracter în

codurile ASCII şi EBCDIC?18. Definiţi noţiunea de „ sistem informa ţ ional economic”.19. Informaţia:a) a fost introdusă iniţial în domeniul tehnic, pentru a defini

eventuala incertitudine înlăturată prin realizarea unui eveniment dintr-un

set de evenimente posibile; b) este supusă procesului de prelucrare şi conduce la obţinereadatelor ca semnale, ştiri despre evenimentele sau procesele economicecare au loc în cadrul unei unităţi;

c) reprezintă o cunoştinţă, o reflectare a realităţii obiective înconştiinţa umană;



42

d) reprezintă un proces complex de însuşire, apropiere, recons-trucţie a realităţii obiective de către subiect ;

e) urmăreşte armonizarea obiectivelor propuse de conducereaunităţii cu resursele deţinute în vederea obţinerii unei eficienţe maxime ;

20. Pentru cunoaşterea şi gestionarea eficientă a unei unităţieconomice trebuie identificate evenimentele şi faptele care generează:a) informaţii

b) deciziic) cunoştinţed) datee) obiective

21. Managementul informaţiei:

a) reprezintă un ansamblu structurat şi corelat de proceduri şiechipamente electronice de calcul care permit culegerea, transmitereaşi prelucrarea datelor, obţinerea de informaţii.

b) prelucrează şi vehiculează informaţiile între sistemul condusşi sistemul conducător, fiind reprezentat de totalitatea metodelor,

procedurilor şi mijloacelor folosite în procesul informaţional.c) este definit ca un ansamblu organizat şi integrat de operaţii de

culegere, transmitere, prelucrare, sistematizare, analiză şi păstraredifuzare şi valorificare a informaţiilor.

d) trebuie să fie capabil să furnizeze rapoarte periodice privinddesf ăşurarea activităţii, fundamentând activitatea de analiză şi

prognoză, permiţând adoptarea rapidă şi eficientă a măsurilor impusede evoluţia activităţii.

e) presupune desf ăşurarea unor activităţi specifice, conceperea şiactualizarea proiectelor strategice în domeniul informaţional, aplicarea

unor soluţii de restructurare coerente, definirea şi respectarea unor standarde de culegere, transmitere, prelucrare şi stocare a datelor.22. Informaţiile operative, reprezintă o clasificare a informaţiilor

după:a) conţinut b) forma de exprimarec) complexitated) situarea în timp

e) modul de prelucrare.



43

2. ARHITECTURA CALCULATOARELOR

Apariţia şi dezvoltarea rapidă a tehnicii electronice de calcul aumarcat o nouă etapă în revoluţia tehnică, cu profunde implicaţii înevoluţia societăţii omeneşti. Spre deosebire de primele două etape alerevoluţiei tehnice, care au vizat în primul rând reducerea efortuluifizic, cea de-a treia revoluţie, considerată şi revoluţia maşinilor-creier,este orientată în special spre uşurarea şi creşterea randamentuluimuncii intelectuale. Rolul principal în cadrul acestei noi etape îl are

calculatorul electronic.

2.1. Procesul de prelucrare automată a datelorIstoria evoluţiei tehnicii de calcul pune în evidenţă parcurgerea a

două etape, şi anume: etapa dispozitivelor mecanice şi etapa calcula-toarelor electronice.

Etapa dispozitivelor mecanice, semimecanice şi electromecanicecuprinde încercările şi succesele cunoscute de peste 5000 de ani. Celmai vechi este ABACUL, cu ajutorul căruia se operează adunări şiscăderi, dispozitiv păstrat până în zilele noastre. A fost consemnată utilizarea lui de către babilonieni în anii 2200 î.e.n. În jurul anului1610, John Napier, un matematician scoţian a conceput şi realizat oserie de baghete (numite la acea vreme bones) care, dispuse într-oanumită manier ă, duceau la aflarea rapidă a rezultatelor operaţiilor

matematice de adunare şi scădere. Astfel a fost creată pe cale meca-nică prima tabelă de logaritmi.

Mai mult, teoreticianul şi matematicianul francez Blaise Pascal,va îmbunătăţi acest sistem şi va construi, în 1645, pasaclinul ,recunoscut ca primul calculator mecanic. Dar şi acesta se limita ladoar două operaţii de bază: adunarea şi scăderea. Până în 1820, oriceîncercare de realizare rapidă şi corectă a celor patru operaţii de bază

au eşuat. La acea dată, în Franţa, Thomas de Colmar a realizatarithmometrul , primul calculator mecanic capabil să calculeze în cele patru operaţii aritmetice. În acest timp, la Universitatea Cambridge seforma un tânăr geniu – Charles Babbadge. Viitorul matematicianenglez va construi, în jurul anului 1822, o primă maşină de calculat(difference engine). Babbadge va îmbunătăţi prima versiune şi va crea



44

o nouă maşină, capabilă să calculeze şi să imprime rezultatele cu orată de 20 numere/minut. El va continua cu proiectarea unui dispozitivcu mult mai performant: maşina analitică (analytical engine).

Acest dispozitiv trebuia să utilizeze cartele perforate, care să

permită maşinii derularea unui flux continuu de date prin serii decasete, mecanisme, rotiţe şi pârghii. Mecanismul putea executa diferitecalcule sau chiar secvenţe definitive de instrucţiuni, se putea branşa ladiferite secvenţe de instrucţiuni, în funcţie de rezultatele obţinute la unmoment dat, apoi urma să afişeze rezultatele finale. Toate acesteoperaţii executate automat sunt, evident, funcţiuni de bază alecalculatoarelor moderne, ceea ce înseamnă că maşina analitică a lui

Babbadge era un dispozitiv de introducere a datelor, o unitate decalcul aritmetic, o unitate de memorare a datelor şi instrucţiunilor, precum şi una de afişare a datelor.

Din nefericire, maşina analitică nu a fost construită la acea dată,fiind considerată nefirească şi ridicolă. Ea va „vedea lumina zilei” abiadupă un secol, când o nouă generaţie de matematicieni şi ingineri,echipaţi cu noi tehnologii şi, mai ales, cu o nouă concepţie asupra

utilităţii maşinilor de calculat, se vor servi de modelele teoretice alelui Babbadge în tehnologiile avansate de realizare a calculatoarelor.Teoriile, notele, ilustraţiile, secvenţele de programe şi aspectele

tehnice concepute de Babbadge s-au păstrat datorită contesei deLovelace, Ada Byron King. Împreună, au dezvoltat bazele teoreticeale calculului automat, viziunile lor fiind consultate de oamenii deştiinţă ai viitorului şi transpuse în realitate. Ada Byron este considerată

şi primul programator, ea utilizând instrucţiunile cod ale lui Babbadge pentru a scrie primele programe pentru „ma şina de calculat ”. Ea asintetizat şi apoi a emis concepte standard ale programării moderne desalt (loop) şi structuri condiţionate (IF-THEN-ELSE). A emissupoziţia că o astfel de maşină poate utiliza şi „cuvinte”, nu numainumere, în cadrul procesării informaţiilor. Numele limbajului ADA este atribuit în amintirea şi recunoaşterea contribuţiei ei.

Naţiunea care a cunoscut dezvoltarea şi înflorirea industriei, alumii afacerilor şi, implicit, a întregii societăţi a fost cea americană.Acest colos a resimţit în mod imperios nevoia unei maşini de calculautomat. Astfel, americanul H. Hollerith a creat cel mai performantdispozitiv electromecanic al acestei prime etape. În jurul anului 1890,confruntându-se cu un imens volum de date în urma primuluirecensământ în SUA, a inventat cartela perforată, care a generat



45

sistemul de echipamente mecanografice, care a servit apoi mulţi ani la prelucrarea datelor.

Prin proceduri manuale nu era nici o şansă de obţinere a rezul-tatelor finale, cerute în anul 1900, conform Constituţiei americane.

Angajatul din Washington al Census Office, Herman Hollerith,concepe tabulatorul recensământului (census tabulator ), dispozitivulce va duce greul anilor de prelucrare a datelor rezultate din recensă-mântul Statelor Unite din anul 1890. Dispozitivul includea şi un

perforator manual de cartele, un cititor electronic de cartele şi undispozitiv electromecanic de sortare a cartelelor.

O cartelă perforată conţine 45 de coloane, fiecare în parte capa-

bilă să stocheze un caracter. Acesta a reprezentat standardul cartelei perforate până în anul 1920, când a fost înlocuită cu cea de 80 decoloane a firmei IBM.

Dispozitivele lui Hollerith au dus la încheierea prelucr ării date-lor rezultate din recensământ în numai doi ani, adică a datelor despre62.622.250 de persoane (respectiv, efectuarea pe cartele a două miliarde de perforaţii).

Hollerith a fost premiat, medaliat, i s-a acordat titlul de doctor alUniversităţii Columbia, fiind acela care a pus bazele unei companii decomputere numită ulterior, International Bussines Machines Cor-poration, pe scurt IBM.

Ultimul moment important al acestei etape l-a constituit primulcalculator electromecanic, în anul 1944. Părintele acestuia, HawardAiken, angajat al firmei IBM şi doctorand al Universităţii Harvard,

exasperat de numărul mare de calcule necesar lucr ării sale de doctorat,a recurs la concepţiile previzionare ale lui Babbadge. Descriereaoriginală a maşinii analitice a fost singurul lui ghid în creareamodelului MARK I, în anul 1944, care, nefiind integral electronic,marchează doar trecerea către adevăratele sisteme electronice decalcul . Datele erau încărcate de pe cititoare de cartele IBM, eramanipulată prin comutatoare manuale, avea incredibile dimensiuni de2,45 m înălţime şi 15,55 m lungime, era compusă din 750.000 păr ţilegate prin 804.500 km de sârmă. În aceste condiţii, maşina eradispusă pe două etaje, utilizatorii urcând şi coborând pe scar ă pentru aseta manual comutatoarele sau a încărca hârtia pentru imprimare.

Etapa calculatoarelor electronice se structurează pe cinci gene-raţii distincte. Prima generaţie (1942-1959) este marcată de apariţia

primelor calculatoare electronice cu numele ABC (Atanasoff Berry



46

Computer) sau ENIAC (Elecronic Numerical Integrator And Calculator).ENIAC a fost realizat în anul 1945 de către inginerii John Manéhly şiProsper Eckert, membri ai Universităţii Pennsylvania din SUA.Acest calculator conţinea circa 18.000 tuburi electronice, ocupa o

suprafaţă de circa 170 m2 şi cântărea în jur de 30 de tone. Performanţasa constă în efectuarea unui număr de circa 300 de operaţii/sec. Acestcalculator a marcat un salt considerabil în evoluţia tehnicii de calcul.

Ulterior, în 1949, la Cambridge, a fost realizat un calculator cu program memorat EDSAC (Electronic Delay Storage AutomaticComputer). Programul se defineşte ca un set de instrucţiuni stocat înmemoria internă a calculatorului, care să ghideze utilizatorul pas cu

pas, de-a lungul întregului proces.În acest timp, John von Neuman creează IAS (Institute for Advance Study), la Universitatea Princeton. Era un calculator capabilsă stocheze date, cu procesare paralelă. De asemenea, calculatorul

procesa cuvinte şi era dotat cu 20 de cilindrii de stocare a datelor,fiecare capabil să înmagazineze 1024 cifre binare. Această realizareconstituia la vremea respectivă un standard, şi multe calculatoare

create ulterior erau declarate „von Neuman”.Paralel, un grup de oameni de ştiinţă de la MIT, condus de KenOlsen, a dezvoltat în jurul anilor ’50 calculatorul Whirlwind. Întraducere, numele înseamnă furtună , adică avea o viteză de prelucrarede peste 20 de ori mai mare decât ENIAC. Calculatorul utiliza un miezde memorie magnetică şi era un calculator în timp real, ceea ce l-ar

putea declara primul minicomputer adevărat. Acesta a fost un

calculator cu aplicaţii practice ca: definirea traiectoriilor proiectilelor sau asistarea aterizării avioanelor. Realizarea calculatorului a stat la baza fondării DEC (Digital Equipment Corporation), care este uncolos adă postit de o clădire cu două nivele.

Ambele calculatoare, IAS şi Whirlwind, au introdus în tehnolo-gia calculatoarelor inovaţii cheie.

Până în anul 1951, calculatoarele nu reprezentau bunuri de largconsum, fiind utilizate numai în cercetare sau de către guvern. În1951, este produs UNIVAC 1 (Universal Automatic Computer), decătre Sperry Rand Corporation, şi lansat pe piaţă.

În anul 1952, firma IBM produce calculatorul IBM-702, care eradestinat prelucr ării datelor economice, urmat în 1954 de calculatoarelede la General Electric Park , destinate să susţină aplicaţii economice.



47

Din acest moment, calculatoarele devin un bun aflat pe piaţă, avânddimensiuni rezonabile, fiind rapide şi, pe zi ce trece, mai puternice.

Prima generaţie cuprinde gama calculatoarelor electronice,realizate până în anul 1955, acestea având următoarele caracteristici

principale:• aveau ca elemente constructive de bază tuburile electronice,

releele şi liniile de întârziere;• pentru introducerea datelor utilizau cartele sau benzi perforate;• programarea se f ăcea în cod-maşină, bit cu bit, pe baza a

câteva sute de instrucţiuni;• viteza de calcul şi capacitatea de stocare a datelor era limitată;

• solicitau condiţii speciale de instalare şi de funcţionare, unconsum mare de energie şi de muncă pentru exploatare şi întreţinere.Aceste calculatoare utilizau, în principal, limbaje maşină,

respectiv, descrierea operaţiilor pe care calculatorul urma să le executeîn combinaţii de cifre binare 0 şi 1.

Generaţia a doua (1959-1965) cuprinde calculatoarele realizateîn perioada 1956-1963, marcată de apariţia tranzistorului în tehnolo-

gia circuitelor logice. Primul calculator cu tranzistori a apărut, de fapt,în anul 1954 şi se numea TRADIC. În 1956, MIT finalizează sistemul TX-0, tranzistorizat complet. La scurt timp, în 1960, apare şi

primul circuit integrat produs de Jack Kilby de la Texas Instruments şi DEC PDP-1, pe care se afla programat primul reprezentant alindustriei jocurilor pe calculator, „Space War ”.

Minicalculatoarele apar la mijlocul anilor ’60, odată cu CDC

6600, creat de Seymour Cray.Aceste sisteme au marcat trecerea către o nouă tipologie indus-trială în domeniul hardware şi standardizează atributul „compatibilIBM”. Modelul IBM 1400 este cel mai cunoscut model de calculator al acestei generaţii, generaţie care se remarcă prin câteva caracteristicidistincte, şi anume:

• utilizarea tranzistoarelor în locul tuburilor electronice;• prezintă mai multă siguranţă în funcţionare, concomitent cu

creşterea performanţelor privind viteza de calcul, capacitatea dememorie şi posibilităţile de programare;

• sunt orientate preponderent către aplicaţii economice (Busines-Oriented Computers), cu capacitate de stocare mare, facilităţi deintroducere şi redare a datelor finale;

• utilizează o gamă sporită de periferice;



48

• au o greutate mai mică, necesită consum mai redus de energieşi sunt mai uşor de întreţinut şi de exploatat;

• utilizează limbaje maşină, dar şi limbaje simbolice (apar primele limbaje de programare evoluate COBOL, FORTRAN etc.).

Generaţia a treia (1965-1970) se localizează istoriceşte după anul 1964, odată cu apariţia circuitelor integrate, care concentrează peo suprafaţă minimă mai multe componente active şi pasive(tranzistori, diode, condensatori, rezistenţe etc.). Această generaţie astat sub semnul firmei IBM. În 1964, preşedintele IBM, ThomasWatson Jr. anunţă „cel mai important produs din istoria compa-niei ”. Timpul a ar ătat că formularea a fost corectă, deoarece nu a fost

lansat un calculator, ci o familie de calculatoare: System/360. Erauşase modele care difereau prin mărime/preţ şi însemnau rezultatul unuiefort de cercetare şi producţie care a costat 5 miliarde dolari, de două ori cât a investit guvernul american în proiectul de realizare a bombeiatomice. System/360 se baza pe două concepte:

1. noile calculatoare să fie capabile să ruleze, cu cele mai bunerezultate, aplicaţii diverse din mediile ştiinţifice, economice (de aici şi

denumirea de 360 ca un întreg); 2. calculatoarele să-şi poată împăr ţi resursele între mai multeaplicaţii care rulau în acelaşi timp şi să facă schimb de date între ele,ceea ce IBM a denumit la acea dată compatibilitate.

Calculatoarele acestei generaţii prezintă o serie de caracteristicisuperioare faţă de precedentele, şi anume:

• creşterea considerabilă a vitezei de calcul, a capacităţii de

stocare a datelor şi a facilităţilor de intrare/ieşire în şi din sistem;• posibilităţi noi de adresare a memoriei principale şi secundare;• utilizarea unei game extinse de limbaje evoluate şi echipa-

mente periferice (care pot fi exploatate în paralel);• creşterea gradului de miniaturizare şi simplificarea condiţiilor

de instalare, funcţionare şi exploatare, permiţând extinderea teleprelucr ării;• sisteme de operare com plexe, prin care sunt posibile: multi-

programarea şi multiprocesarea interactivă, multiacces local sau ladistanţă, tratarea pe loturi şi timp partajat etc.;

• apar periferice speciale care permit comunicarea via linietelefonică, preluarea directă a informaţiilor de pe supor ţi externi(procedura de scanare a paginilor de hârtie), afişarea pe monitor ainformaţiilor în mod text sau grafic, digitalizarea şi prelucrarea



49

sunetelor (inclusiv recunoaşterea comenzilor verbale de către calcula-tor şi execuţia comenzilor recepţionate);

• capacităţile de stocare a informaţiilor cresc la milioane decaractere, în condiţiile accesării lor rapide, în fracţiuni de secundă;

• timpul de acces la memorie se reduce la circa 0,7 ms., faţă decele din generaţia a doua, sau 10 ms., la cele din prima generaţie;

• apar numeroase limbaje de programare de nivel înalt şi foarteînalt;

• fiabilitate sporită şi cost redus.Generaţia a patra se remarcă începând cu anul 1970 şi

cuprinde calculatoarele electronice ce utilizează ca elemente

constructive circuitele integrate generalizate pe scar ă medie (MSI),mare (LSI) şi foarte mare (VLSI). Această generaţie se bazează pe„Teoria laserului ” a lui John M. Carol şi a dus la realizarea memoriei laser la National Aeronautics and S pace Administration(NASA), a cărei performanţă a fost estimată la stocarea a 50 demiliarde de caractere pe suprafaţa ocupată de o marcă poştală.

La sfâr şitul anilor ’70, Burroughs Corporation şi apoi IBM

introduc conceptul de memorie virtuală în seriile de calculatoare 5000şi 370. Dacă modelele anterioare de calculatoare erau limitate la ocapacitate de memorare de maxim 1 milion de caractere, acum posedă o capacitate virtuală de stocare de până la un bilion de caractere.

În anul 1975, Stevan Jobs şi Stephan Wozniak au realizatcalculatorul personal ALTAIR 8000, iar în anul 1977 au înfiinţatfirma APPLE care, în scurt timp, va deveni una din cele mai

cunoscute firme din lume.Mai recent, au apărut compact discurile, deja devenite un mediuuzual de stocare a datelor. Primul apărut a fost CD-ROM-ul (R eadOnly Memory), a cărui capacitate cifra 600 milioane de caractere. Areloc o ultraminiaturizare a componentelor electronice, care accentuează

performanţele generaţiei anterioare astfel:• creşte viteza de calcul (la miliarde de operaţii pe secundă) şi

capacitatea de stocare a datelor (peste un milion de octeţi), concomi-tent cu reducerea timpului de acces la memorie (posibilităţi extinse deadresare);

• calculatoarele pot lucra cu mai multe procesoare, realizareaoperaţiilor în mod paralel şi „ pipeline”;



50

• atrage după sine o revoluţionare a informaticii, în sensuldistribuirii acesteia spre utilizatori, a dezvoltării reţelelor de calcula-toare (LAN, WAN etc.), a bazelor de date şi a teleinformaticii;

• apar limbaje de programare care permit tratarea vectorială;• apar şi se r ăspândesc foarte rapid calculatoarele personale care

devin preponderente în economie;• are loc o standardizare a programării, o monitorizare a funcţii-

lor calculatorului, autodiagnosticarea şi o extindere a programării prinhardware.

Generaţia a cincea, prefigurată începând cu anii ’90, printr-un program comun sponsorizat de Statele Unite şi Japonia, urmăreşte atât

revoluţionarea concepţiei tehnologice, cât mai ales a celei software.Dintre caracteristicile care au fost conturate până acum şi care seîntrevăd în continuare în cadrul acestei generaţii, sunt de reţinuturmătoarele:

• extinderea utilizării microprocesoarelor ca elemente deautomatizare a diferitelor funcţii specializate, care conduc la creştereaconsiderabilă a gradului de inteligenţă a acestora şi a productivităţii;

•

revoluţionarea sistemului de comunicare om-calculator, prinutilizarea limbajului natural, ce va conduce la generalizarea interogăriişi a r ăspunsului prin voce sau simboluri grafice;

• trecerea de la informatica clasică la informatica inteligenţeiartificiale, care urmăreşte prelucrarea în primul rând a cunoştinţelor, şinu a datelor;

• dezvoltarea unor periferice inteligente capabile să rezolve

funcţiile ce le revin, degrevând unitatea centrală;• tendinţa de schimbare a concepţiei hardware şi software, prinlansarea pe piaţă a unor tipuri noi de calculatoare (familia MachIntosh).

Privite din punct de vedere al contribuţiilor diferitelor categoriide specialişti la evoluţia tehnicii de calcul şi a utilizării acesteia,generaţiile sunt nominalizate în literatura de specialitate astfel: primageneraţie este considerată generaţia inventatorilor; generaţia a douaeste considerată generaţia tehnologiilor; generaţia a treia este generaţia

programatorilor, iar generaţia a patra este „era utilizatorilor ”. Această separare scoate în evidenţă ordinea intr ării în scenă a diferitelor categorii de specialişti şi nu ordinea ieşirilor, pentru că, în realitate,există o strânsă colaborare între aceste categorii, iar evoluţia rapidă înultimii ani a informaticii are la bază tocmai această colaborare.



51

2.2. Arhitectura generală a unui sistem electronic de calculTotalitatea echipamentelor de calcul şi a sistemelor de programe

care realizează prelucrarea automată a datelor constituie un sistemelectronic de calcul. Sistemul electronic de calcul este alcătuit dinsistemul de echipamente - hardware, adică totalitatea componentelor fizice folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şitransmiterea rezultatelor şi din sistemul de programe de bază -software, respectiv, ansamblul programelor care asigur ă conducerea,supravegherea şi controlul procesului de prelucrare.

Figura 2.1. Structura funcţională a unui sistem electronic de calcul

Componenta hardware realizează următoarele funcţii principale:

•

memorarea datelor şi a programelor;• controlul permanent al procesului de prelucrare automată a datelor;• efectuarea operaţiilor aritmetice şi logice asupra datelor

stocate în memoria internă;• introducerea datelor şi a programelor în memoria internă,

precum şi redarea rezultatelor prelucr ării pe hârtie sau stocareaacestora pe suporturi tehnice de date.



52

Pentru realizarea acestor funcţii, sistemele electronice de calculau fost concepute cu următoarele componente: unitatea centrală,unităţi periferice şi unităţi de memorare, conform figurii 2.1.

Pe parcursul executării unui program de aplicaţie, în funcţio-

narea sistemelor de calcul se evidenţiază mai multe fluxuri informa-ţionale, conform figurii 2.2. Acestea sunt următoarele:

• fluxul de instrucţiuni, care apare la lansare în execuţie a programului, iar instrucţiunile sunt preluate de unitatea de comandă-control şi transformate în comenzi;

• fluxul de comenzi, care apare în momentul în care unitatea decomandă-control transmite comanda către celelalte componente ale

sistemului electronic de calcul, pentru realizarea operaţiilor deintrare/ieşire, calcul etc.;• fluxul de date, care apare în momentul executării unor

comenzi de intrare/ieşire.

Figura 2.2. Schema fluxurilor informaţionaleale unui sistem electronic de calcul



53

Un calculator este compus din unitatea centrală, memoriainternă, echipamente periferice. Unitatea centrală este componentacare realizează efectiv memorarea şi prelucrarea datelor şi carecontrolează întregul sistem de echipamente. Ea este alcătuită din

unitatea de comandă-control şi unitatea aritmetico-logică. Unitatea decomandă-control reprezintă componenta care urmăreşte executarea

programelor, comandă unităţile de memorie şi anumite periferice,asigur ă decizia în cazul apariţiei unor întreruperi. Această unitate estecompusă din:

• unitatea de control central, care comandă execuţia instruc-ţiunilor din program;

• unitatea de comandă a memoriei, prin care se realizează accesul către memorie;• unitatea de control a întreruperilor, care asigur ă gestionarea şi

memorarea semnalelor de întrerupere;• unitatea de control pentru intrare / ieşire, care facilitează

controlul legăturii unitate centrală - periferice;• orologiul intern, compus din ceasul sistemului şi din circuitele

de control aferente.Pentru ca un program să poată fi executat trebuie să fie introdusîn memoria internă, unitatea de comandă-control analizând fiecareinstrucţiune în parte.

Executarea unei instrucţiuni presupune parcurgerea următorilor paşi:

• extragerea instrucţiunii din memoria internă;

•

interpretarea instrucţiunii;• executarea operaţiilor prevăzute de codul instrucţiunii.Unitatea aritmetico-logică este componenta care realizează

efectiv instrucţiunile aritmetice şi logice. Ea reprezintă un ansamblualcătuit din registre care stochează temporar operanzii şi rezultateleoperaţiei şi din circuite care determină succesiunea operaţiilor necesare efectuării unei operaţii aritmetice complexe.

Memoria internă este resursa principală a unui sistem elec-tronic de calcul care conţine informaţii ce reprezintă instrucţiunile deexecutare a programelor, datele necesare efectuării operaţiilor şirezultatele ce urmează a fi extrase. Unitatea elementar ă de memorie senumeşte celulă binară şi este capabilă să reţină valorile numerice 0 şi 1ale unei variabile binare.



54

Memoria este alcătuită din mai multe păr ţi de dimensiuni egale,denumite locaţii de memorie. Acestea sunt „etichetate” începând cuvaloarea „0” şi, corespunzător fiecărei locaţii, se vor defini adreselede memorie.

Accesul la memorie reprezintă realizarea legăturii cu memoria,în vederea unui schimb de informaţii. Pentru a selecta informaţiadorită, este necesar ă o informaţie de control, care va permite accesul lalocaţia de memorie corespunzătoare, acest proces fiind numitadresare de memorie.

Informaţiile elementare se măsoar ă în biţi, iar 8 biţi reprezintă 1 byte. Byte-ul constituie unitatea elementar ă care poate fi adresată

individual în cadrul memoriei interne. Conţinutul informaţional al uneilocaţii de memorie poate fi un byte, atunci când locaţia conţine ungrup de 8 biţi, sau un cuvânt , atunci când locaţia conţine un grup maimare de biţi.

Caracteristicile comune dispozitivelor de memorare sunt capaci-tatea de memorare (unitatea de măsur ă putând fi byte-ul saucuvântul) şi durata ciclului de memorie, adică intervalul de timp

dintre două operaţii succesive de scriere/citire din memorie. Mediul dememorare serveşte ca suport pentru stocarea informaţiilor; din punctde vedere al utilizatorilor, memoria este structurată în: memoriadestinată programelor de serviciu, care este inaccesibilă utiliza-torilor şi memoria destinată datelor şi programelor.

Sistemul de operare rezervă zone de lucru pentru rezultateleintermediare obţinute în urma prelucr ării şi pentru fişierele utilizate de

programe. Pentru acestea din urmă, sistemul de operare rezervă două tipuri de zone: zona tampon (buffer ), în care se depune o înregistrarefizică care urmează a fi scrisă / citită şi zona articol, în care se depuneo înregistrare logică preluată din înregistrarea fizică.

În cadrul memoriei interne, datele sunt reprezentate în funcţie denatura acestora (alfabetice, alfanumerice şi numerice). Această reprezentare a datelor este convenţia pr in intermediul căreia fiecăruicaracter i se asociază o valoare binar ă proprie. Datele alfabetice şialfanumerice sunt reprezentate în memorie prin succesiuni decaractere, fiecărui caracter corespunzându-i câte un octet (byte). Acestlucru se realizează prin folosirea codului EBCDIC sau ASCII. În ceeace priveşte datele numerice, sunt utilizate două moduri de repre-zentare: reprezentarea zecimală şi reprezentarea binar ă.



55

Unităţile periferice realizează legătura cu mediul exterior, ele permiţând schimbul de informaţii şi dialogul utilizator-sistemelectronic de calcul, precum şi stocarea unei cantităţi de informaţiimult mai mari decât cea permisă de memoria internă. Dialogul se

materializează în introducerea programului, a datelor problemei şi,respectiv, afişarea lor. Datele de intrare, datele de ieşire (rezultatele)

precum şi programele pot fi introduse şi executate imediat de latastatur ă sau pot fi introduse şi păstrate pe suporturi tehnice de date

pentru prelucrarea lor ulterioar ă. Din punct de vedere al func ţ iei realizate, unităţile periferice se

împart în: unităţi periferice de intrare, unităţi periferice de ieşire şi unităţi

periferice de memorare. Unităţile periferice de intrare permitintroducerea de către operator a programelor şi a datelor problemei, celmai reprezentativ echipament de acest fel fiind tastatura. Pe lângă aceasta,mai putem aminti creionul optic, mouse-ul, scanerul , tabletele grafice.

Unităţile periferice de ieşire permit afişarea rezultatelor prelucr ă-rii, dar şi a unor mesaje utilizator-calculator, incluzând display-urile,imprimantele, mesele de desenat.

Unităţile periferice de memorare, numite şi echipamente dememorie externă, sunt unităţile (driver ) de discuri magnetice, de bandă saucasetă magnetică. Aceste unităţi permit înregistrarea şi, ulterior, con-sultarea informaţiilor.

2.3. Clase şi familii de calculatoareDin punct de vedere al caracteristicilor constructive, calculatoa-

rele electronice se clasifică în: microcalculatoare, minicalculatoare şicalculatoare medii şi mari.Microcalculatoarele sunt realizate având ca element central un

microprocesor în jurul căruia s-a dezvoltat o arhitectur ă, la începutmai simplă, apoi din ce în ce mai performantă, pe măsur ă ce s-a trecutde la utilizarea unui microprocesor cu lungimea cuvântului de 4 biţi la8-16 biţi, iar în prezent la 32-64 biţi.

Putem împăr ţi microcalculatoarele în microcalculatoare familiale,microcalculatoare semiprofesionale şi calculatoare personale.Microcalculatoarele familiale, din care amintim realizările

firmelor SINCLAIRE şi COMMODORE, sunt construite pe bazaunui microprocesor de 8 biţi INTEL 8080 sau Z80 sau 6502, cu omemorie de până la 48 KO.



56

Elementul specific al acestor microcalculatoare constă în faptulcă tastatura include atât unitatea centrală, cât şi circuitele de interfaţă cu echipamentele periferice. Aceste periferice sunt, de obicei, televi-zorul pentru afişarea rezultatelor şi casetofonul pentru memorarea

programelor, fişierelor de date şi a jocurilor. Aceste calculatoare nulucrează decât în limbajul BASIC, care este lansat imediat cecalculatorul este pornit.

Microcalculatoarele semiprofesionale sunt realizate cu microprocesoare de 8 biţi dar cu echipamente periferice performante: unităţide floppy-discuri, imprimante, eventual şi cuploare pentruteletransmisia datelor, conectate împreună la o magistrală comună. În

această categorie se includ, de exemplu, calculatoarele CUB-Z, M-18,M-118, COMMODORE-64 etc. Capacitatea memoriei este cuprinsă între 64 KO şi 128 KO. Sistemul de operare care s-a generalizat cumult succes pe aceste calculatoare este CP/M.

Acest sistem de operare a permis utilizarea unui software performant: limbaje de nivel înalt, FORTRAN, COBOL, PASCAL,limbaje de asamblare ASM-80, MAC etc., sistemul de gestiune a

bazelor de date dBASE şi, nu în ultimul rând, programe de procesare atextelor, WORDSTAR şi alte programe utilitare. Floppy-discurile, utilizarea unităţilor de bandă magnetică a

facilităţilor de culegere şi teletransmisie a datelor, au f ăcut din acestemicrocalculatoare, pentru o anumită etapă, nişte instrumente de calculmono-user , eficiente şi performante.

Calculatoarele personale (Personal Computers sau PC) au

cucerit supremaţia în lumea microcalculatoarelor prin utilizarea alăturide floppy-discuri, a discurilor Winchester, hard-discuri, precum şi amicroprocesoarelor pe 16 biţi INTEL 8086.

Firme de prestigiu au creat familii de calculatoare personale, multecompatibile între ele, dintre care amintim, în primul rând, IBM - PC-urileechipate cu microprocesoare din ce în ce mai puternice şi mai rapide:INTEL 80286, INTEL 80386, INTEL 80486, INTEL 80586 şi PENTIUM. Deosebit de fiabile şi performante sunt produsele firmelor COMPAQ, ATARI, HEWLETT-PACKARD, MACINTOSH etc. Preţulaccesibil, echipamentele periferice performante, gama de produsesoftware impresionantă, compilatoare, S.G.B.D.-uri, procesoare de texte,

pachetele de programe specializate pentru proiectare şi calcule inginereşti,medicină sau birotică şi încă multe altele au f ăcut din PC-uri cele mair ăspândite calculatoare la ora actuală.



57

Minicalculatoarele au apărut datorită puternicului proces deminiaturizare a generaţiei vechi de calculatoare, prin utilizarea masivă a circuitelor integrate LSI (Large Scale of Integration) şi VLSI (VeryLarge Scale of Integration).

Echipamentele periferice sunt interconectate la o magistrală comună, iar unităţile de discuri magnetice, prin componenta DMA (Direct Memory Access) sporesc mult performanţele acestora. Nume-roase terminale video şi alte echipamente periferice pot fi conectate:imprimante, unităţi de bandă magnetică, unităţi de discuri magnetice,

plottere etc. Din această clasă au f ăcut parte minicalculatoareleromâneşti INDEPENDENT-100, I-102F, CORAL, cu versiunile

CORAL-4030 şi CORAL-4021.Minicalculatoarele CORAL au fost proiectate integral la noi înţar ă şi realizate în privinţa componentelor, folosindu-se circuiteintegrate pe scar ă medie şi largă (MSI şi LSI). Au fost utilizatemicroprocesoare bit – slice AM 2901, pe 4 biţi, cu care s-au realizatmodelele pe 16 biţi, cum ar fi: CORAL 4001, 4011, 4030 şi 4021;modele pe 32 biţi utilizate la CORAL 8730. Ariile de memorie

programabile de către utilizator (FPLA,PROM) au acoperit o gamă extrem de diversă de modele şi capacităţi, iar memoriile RAMutilizate au avut capacităţi de la 4 Kbiţi / chip (circuit integrat) până la1Mbit / chip. Cu ajutorul acestora s-au realizat plăcile (plachetele) dememorii dinamice de 64 KB pentru CORAL 4001, de 1MB, pentruCORAL 4030 şi 4021 sau de 2MB, pentru CORAL 8730.

Nivelul tehnologic ridicat al componentelor, la început toate de

import, a impus folosirea unei tehnologii multistrat, pentru realizareacircuitelor imprimate (suportul pe care se implantează componentele).Familia de minicalculatoare CORAL a folosit prima, pe scar ă

largă, circuite imprimate pe 6 straturi: un strat de alimentare; un stratde masă şi 4 straturi pentru realizarea traseelor de legătur ă întrecomponente.

Un rol important în modernizarea familiei de minicalculatoare l-aavut şi perfecţionarea continuă a tehnologiei mecanice de realizare amăştilor estetice pentru unităţi centrale, dulapuri sau echipamente

periferice.Tehnologia de fabricaţie a minicalculatoarelor trebuie privită ca

un complex de tehnologii pentru fabricarea circuitelor imprimate multistrat, a realizării plachetelor cu circuite integrate, care definesctipul calculatorului şi a subansamblelor mecanice.



58

În realizarea minicalculatorului primul pas este proiectareaschemei logice a fiecărui modul (procesor, memorie, interfeţe decomunicaţii, controloare de echipamente periferice: disc flexibil FDD,disc de masă HDD, bandă magnetică MT, surse de alimentare etc). În

funcţie de complexitatea schemelor, s-a stabilit dimensiunea deplachetă, astfel încât numărul de plachete să fie minim.

Următorul pas este proiectarea circuitului imprimat, mai precis a straturilor (layer ) cu traseele de legătur ă între componente(circuite integrate, tranzistoare, diode, rezistenţe, condensatoare etc.).S-a folosit tehnologia multistrat, cu două feţe (straturi) pentru trasee,un strat pentru planul de masă şi al doilea strat pentru planul de

alimentare cu tensiune a componentelor de pe plachetă.Sistemul de operare utilizat de minicalculatoarele româneşti estesistemul AMS, compatibil cu sistemul RSX-11M. Acesta este unsistem multi-user (mai mulţi utilizatori), prin care minicalculatoarele

pot fi exploatate simultan de mai mulţi utilizatori.Calculatoarele medii şi mari. În prezent, aceste calculatoare mai

sunt denumite şi sisteme „main-frame”-uri. Prin dimensiunea lor redusă,

nu mai seamănă cu ceea ce au fost prin anii ’70-’80. Asemeneacalculatoare au fost calculatoarele româneşti FELIX C-256, FELIXC-512, FELIX C-1024. Această familie de calculatoare, nu foarte fiabile,erau performante ca viteză de lucru, cu o capacitate de memorare între256 KB şi 1 MB, după cum ne indică şi seria fiecărui calculator.

În prezent, firma IMB a lansat un „main-frame” cu performanţespectaculoase; este vorba de familia de calculatoare AS/400. Această familie este modular ă, permiţându-se o dezvoltare rapidă treptată,începând cu modelul CO5 şi ajungând la modelul B70.

Modelul IBM AS/400-CO5 are o memorie internă de 8-12 MBşi suportă 12 terminale video pentru utilizarea simultană. Unitateacentrală a IBM 9402 cu circuite VLSI pe 32 de biţi asigur ă o gamă diversă de facilităţi de prelucrare, atât în regim de lucru independent,cât şi în cadrul unei reţele de calculatoare.

Modelul AS/400-B70 poate ajunge la 192 MB memorie internă,

54 GB memorie externă pe discuri magnetice şi 800 de terminalevideo ca posturi de lucru pentru utilizatori. Sistemul de operare estesistemul AS/400 care permite şi cuplarea unor PC-uri din familiaIBM-PS/2. Gama echipamentelor periferice este diversă, incluzândterminale video, imprimante, unităţi de bandă magnetică, discuri de la400 la 3428 MB, subsisteme de comunicaţie.



59

Supercalculatoarele electronice cu viteză de calcul şi memorieinternă foarte mare sunt destinate cercetărilor spaţiale, aplicaţiilor militare etc.

2.4. Arhitectura unui calculator personalAceastă noţiune a apărut prima dată în SUA şi prin denumire

sugerează accesul unei largi categorii de persoane la utilizarea lor. Ceamai cunoscută subgrupă a calculatoarelor personale o constituiecalculatoarele personale compatibile IBM-PC. Calculatorul personalreuneşte într-un tot unitar şi funcţional două păr ţi: hardware-ul şisoftware-ul.

Din punct de vedere structural , calculatorul se compune dinmicroprocesor şi memorie. Microprocesorul execută programele carese găsesc în memorie, iar programele operează asupra datelor care seaflă tot în memorie.

Figura 2.3. Structura unui calculator personal



60

Din punct de vedere func ţ ional , calculatorul este compus dinunitatea centrală şi echipamente periferice. În figura 2.3. este

prezentată structura unui calculator personal, urmând ca fiecarecomponentă să fie tratată în cele ce urmează.

2.4.1. Placa de bază

Placa de bază, cunoscută şi sub denumirea de motherboard ,reprezintă fundamentul unui calculator, definind prin circuitele pe carele conţine PC-ul şi accentuând caracteristicile acestuia.

Construirea unui calculator cu ajutorul unei singure plăci de

bază reprezintă cea mai economică metodă, fabricanţii de asemeneacomponente str ăduindu-se să integreze cât mai multe componente.Placa de bază prezentată în figura 2.4., constituie suportul princi-

palelor componente electronice ale calculatorului: microprocesorul,memoria internă, coprocesorul matematic, magistralele de comuni-caţie, interfeţele de conectare.

Figura 2.4. Placa de bază

Toate aceste subansamble sunt amplasate pe placă, utilizându-selocaşuri dedicate. Adăugarea unei componente a sistemului de calculsolicită montarea unei plăci de legătur ă (de interfaţă), prin intermediulunui conector specific disponibil pe placa de bază. În figura 2.5. este

prezentată schematic o placă de bază.



61

Se pot observa conectorii care asigur ă integrarea microproceso-rului (B), memoriei interne (E), diferitelor tipuri de suporturi magne-tice şi optice (F, H).

Figura 2.5. Prezentare schematică a plăcii de bază a unui calculator PC

Microprocesorul este conectat prin intermediul soclului de procesor B, iar deasupra acestuia este montat un ventilator care are rolde r ăcire pentru procesor. Alimentarea cu energie electrică a ventila-torului se realizează prin conectorul C. În figura 2.6. este prezentatansamblul procesor-ventilator.

Figura 2.6. Ansamblul procesor - ventilator



62

Pentru a asigura o funcţionare corectă a tuturor componentelor periferice, placa de bază dispune de un circuit de memorarespecializat, numit BIOS. Rolul de interfaţă al BIOS între dispozitivele

periferice şi microprocesor este prezentat în figura 2.7.

Figura 2.7. Rolul BIOS la momentul lansării în execuţiea sistemului de operare

Programele aflate în BIOS pot fi aduse la zi, situaţie posibilă pentru plăcile de bază care dispun de memorie BIOS reprogramabil ă ( flash BIOS ). Respectivele programe pot fi procurate fie de la

furnizorul de placă de bază, fie prin intermediul reţelei INTERNET.Prin acţiunea asupra comutatorului J, prezentat în figura 2.5., utiliza-torul poate produce ştergerea vechiului conţinut al BIOS şi înmaga-zinarea celui nou.

BIOS monitorizează în permanenţă temperatura atinsă demicroprocesor, tensiunea de alimentare şi numărul de rotaţii pe minutal ventilatorului procesorului (Cooler ). În situaţia în care acesteelemente ating pragul maxim, se produce automat oprirea calcula-

torului. În figura 2.8. sunt prezentate aceste caracteristici, stabilindu-seca limită maximă de temperatur ă 29 0C.

Figura 2.8. Monitorizarea prin BIOS a caracteristicilor plăcii de bază



63

2.4.2. Microprocesorul

Microprocesorul este o unitate de prelucrare miniaturizată adatelor care trebuie supuse prelucr ării. În figura 2.9. este prezentat

schematic circuitul informaţiilor de intrare-ieşire, poziţia micropro-cesorului în interiorul procesului de prelucrare a datelor.

Figura 2.9. Reprezentarea rolului microprocesorului

Istoria microprocesorului începe în anul 1971, când companiaINTEL a realizat pentru prima dată asamblarea într-un tot unitar aunui mare număr de tranzistoare, dar vor mai trece 8 ani până cândaceastă realizare se va concretiza în primul calculator personal.

În tabelul următor sunt prezentate generaţiile de calculatoare personale, tipul de microprocesor utilizat, anul de apariţie, precum şinumărul de tranzistoare incluse în acesta.

Generaţie Microprocesor An apariţie Număr de

tranzistoare

1 8086 -- 8088 1978-81 29.000

2 80286 1984 134.000

3 80386DX -- 80386SX 1987-88 275.000

4 80486SX, 80486DX,80486DX2 -- 80486DX4

1990-92 1.200.000

5 PentiumCyrix 6X86AMD K5

1993-9519961996

3.100.000----



64

Generaţie Microprocesor An apariţie Număr detranzistoare

IDT WinChip C6 1997 3.500.000

5+ Pentium MMXIBM/Cyrix 6x86MXIDT WinChip2 3D

199719971998

4.500.0006.000.0006.000.000

6 Pentium ProAMD K6Pentium IIAMD K6-2

1995199719971998

5.500.0008.800.0007.500.0009.300.000

6+ Mobile Pentium IIMobile Celeron

Pentium IIIAMD K6-3

Pentium III CuMine

1999 27.400.00018.900.0009.300.000

-----28.000.000

7 AMD K7 Athlon 1999/2002 22.000.000

Calculatoarele folosesc microprocesoare din seriile prezentateanterior, ultimul microprocesor având modificată arhitectura pentru ar ăspunde aplicaţiilor multimedia. Diferenţa dintre acestea este dată deviteza de lucru, capacitatea maximă de memorie pe care o poateadresa şi de setul de instrucţiuni pe care pe poate executa. La rândulsău, viteza de lucru a microprocesorului este determinată de tipulconstructiv al microprocesorului, de dimensiunea registrelor interne şia magistralei de date şi de frecvenţa ceasului sistemului, adică timpulîn care se încarcă şi se execută instrucţiunile. În general, viteza delucru a calculatorului este exprimată de frecvenţa de lucru a micro-

procesorului. Frecvenţa de ceas a procesoarelor a debutat cu valoarea de4,77 MHz, urmată de 16, 25, 50, 66, 90, 133, 200, 550 MHz.

Microprocesorul, numit şi Unitate Centrală de Procesare (CPU – Central Processing Unit), este un circuit LSI ( Large Scale Integration)complex, capabil să efectueze operaţii aritmetice şi logice subcontrolul unui program. El execută calculul şi procesarea datelor însistem (cu excepţia calculelor matematice complexe, acestea fiindexecutate de coprocesorul matematic, dacă sistemul de calcul are oastfel de componentă separată).



65

Procesorul lucrează cu două tipuri de date: date utilizator – datecare trebuiesc procesate în concordanţă cu anumite instrucţiuni, cea de-adoua categorie de date fiind reprezentate de instruc ţ iuni – care arată cumtrebuie să fie procesate datele utilizator. În principal, activitatea unui

procesor constă în decodificarea instrucţiunilor, localizarea datelor însistem, efectuarea calculelor. În figura 2.10. este prezentată schematicstructura microprocesorului şi conectarea acestuia cu memoria.

Figura 2.10. Reprezentarea structurii microprocesorului

Unitatea BUS (BU) stabileşte legăturile cu componentele externe

procesorului prin intermediul magistralelor, aducând instrucţiunile dinmemorie şi punându-le într-o coadă de aşteptare (Prefetch Queue) sprea fi transferate pe rând în Unitatea de Instrucţiuni (IU). În acest blocinstrucţiunile sunt decodificate şi descompuse într-un număr demicroinstrucţiuni elementare spre a fi transferate apoi în Unitatea deExecuţie. Execuţia instrucţiunilor se face cu ajutorul registrelor dinEU, controlul derulării operaţiilor fiind asigurat de Unitatea de control(CU). Locaţia de memorie de la care citeşte sau scrie procesorul esteatribuită de acesta prin intermediul Unităţii de adresare (AU), după care este transmisă Unităţii de BUS.

Clasificarea procesoarelor se realizează în funcţie de modul încare are loc execuţia instrucţiunilor. Execuţia instrucţiunilor are la

bază principiul microprogramării, existând astfel două tipuri principale de procesoare. Procesoare de tip CISC (Complex Instruction Set



66

Computer ) – modul de execuţie al instrucţiunilor după acest tipar fiindspecifice procesoarelor 8086. Procesoare de tip RISC ( Reduced

I nstruction S et C omputer ) – modul de execuţie al instrucţiunilor estedat de tehnologia superscalar ă care permite procesoarelor să executesimultan mai multe instrucţiuni ( procesare paralel ă ). Acest mod deexecuţie a instrucţiunilor este specific procesoarelor dedicate pentruservere. Codurile acestor instrucţiuni sunt memorate într-o memorieROM (Microcode ROM) în interiorul procesorului.

Caracteristicile procesoarelor. Un procesor este caracterizat deviteza de lucru, capacitatea maximă de memorie pe care o poateadresa şi setul de instrucţiuni pe care le poate executa. O caracteristică

principală a unui procesor este reprezentată de lungimea cuvântului cucare poate lucra (capaciatea registrilor săi de lucru), existând

procesoare ce lucrează cu lungimi de 8, 16, 32 şi 64 de biţi. Această caracteristică reprezintă un indiciu important asupra cantităţii de date

pe care procesorul o poate prelucra la un moment dat.Viteza de lucru a unui procesor depinde de frecvenţa ceasului

intern şi de capacitatea memoriei cache. Ceasul intern este un oscilator care trimite în calculator pulsuri la intervale de timp egale. La fiecare

puls emis de ceasul intern, procesorul execută anumite operaţii. Toateactivităţile unui procesor sunt coordonate de aceste pulsuri periodiceFrecvenţa cu care sunt generate aceste pulsuri se numeşte frecven ţ aceasului intern şi se măsoar ă în her ţi. Din punct de vedere al

procesorului memoria cache este clasificată în: memorie cache internă de nivel (1) şi memorie cache externă de nivel (2). Memoria cacheinternă este de fapt o zonă de memorie foarte rapidă, încorporată înnucleul procesorului şi având rolul de a păstra o parte din seturile deinstrucţiuni şi de date cu care procesorul lucrează în mod curent. Făr ă existenţa acestui tip de memorie procesorul trebuie să aştepte ca datelesau instrucţiunile să-i sosească din memoria RAM a calculatorului.Astfel, se produce o întârziere în ceea ce priveşte prelucrarea datelor

de către procesor, întârzieri datorate pe de o parte, faptului că memoriaRAM este prin construcţie mult mai lentă decât procesorul, pe de altă parte, faptului că datele trebuie să str ă bată o distanţă destul de mare.Distanţa este reprezentată de traseul str ă bătut de date din memoriaRAM prin magistrala de date sau de instrucţiuni până la unitatea debus a procesorului. Aceşti timpi de aşteptare au fost înlăturaţi prin



67

introducerea unui astfel de tip de memorie ce poate fi accesată de către procesor f ăr ă cicluri de aşteptare, deoarece ea poate lucra integral lafrecvenţa de ceas a procesorului. Caracteristica acestui tip de memorieeste aceea că înmagazinează atât coduri de instrucţiuni cât şi date,fiind numită şi memorie unificată. Pentru a îmbunătăţii şi mai mult

performanţele procesoarelor, acestea au fost prevăzute şi cu omemorie cache externă de nivel 2, caracteristica acesteia fiind aceeacă este divizată din punct de vedere logic în două zone: cache-ul dedate şi cache-ul de instrucţiuni. Localizarea acestui tip de memorie (înfuncţie de producător) se află fie în capsula procesorului, fie pe

suportul ceramic al procesorului.Capacitatea maximă de memorie pe care o poate accesa un procesor este dată de modul (mod real, mod protejat şi mod virtualreal) în care poate funcţiona acest procesor. Microprocesoarele dinfamilia 8086 în mod real, din construcţie pot accesa maxim 1 Mb dememorie RAM. Odată cu evoluţia şi apariţia unor procesoare mai

puternice, printre facilităţile puse la dispoziţie a fost şi accesul la o

cantitate de memorie mai mare. Astfel, un procesor care funcţionează în modul protejat poate avea acces la 1 Gb de memorie (inclusivmemorie virtuală). Atunci când un program solicită mai multă memorie decât memoria fizică instalată în sistem, unitatea centrală de

prelucrare mută pe hard-disc o parte din datele existente în memorie şi permite astfel programului să utilizeze memoria RAM eliberată.Programul se comportă ca şi când memoria de 1 Gb există în realitate.

Modul de operare virtual real al procesorului asigur ă protecţia hard amemoriei, simulând un mod de lucru real. Aceast mod de funcţionare presupune încărcarea în memorie a mai multor copii ale sistemelor deoperare, acestea rulând simultan în câte o zonă protejată de memorie.Fiecare partiţie astfel creată se mai numeşte şi ma şină virtual ă .

Setul de instrucţiuni pe care le poate executa un procesor serefer ă direct la modul în care sunt executate instrucţiunile de bază

precum şi modalitatea de procesare a datelor (CISC sau RISC).În reprezentarea grafică 2.11. sunt prezentate cele 8 generaţii

actuale de procesoare, cu numele acestora şi cu cel al fabricantului.



68

Figura 2.11. Generaţiile de microprocesoare

2.4.3. Memoria internă

Cea mai importantă şi costisitoare componentă fizică a unuicalculator personal este memoria internă, prin intermediul căreia

vom putea aprecia performanţele unui calculator.Aceasta este unitatea funcţională a calculatorului destinată păstr ării permanente sau temporare a programelor şi a datelor necesareutilizatorului şi bineînţeles a sistemului de operare.

În configuraţia unui sistem electronic de calcul, în funcţie de modulîn care se realizează accesul la memorie, pot fi întâlnite simultan două mari tipuri de memorii: memorii ROM şi memorii RAM.

Memoria ROM ( Read Only Memory – memorie care poate fidoar citită) – este un tip de memorie nevolatilă (informaţia conţinută de acest tip de memorie nu se pierde la oprirea calculatorului). Este omemorie de tip special, care prin construcţie nu permite programato-rilor decât citirea unor informaţii înscrise aici de constructorulcalculatorului prin tehnici speciale. Memoriile de tip ROM se clasifică în funcţie de modalitatea de scriere a datelor în PROM şi EPROM.

1. memorii PROM (Programabile ROM), memorii ROM programabile, care permit o singur ă rescriere de programe;

2. memorii EPROM (Programabile Electric PROM), care potfi şterse şi reprogramate de mai multe ori, utilizând tehnici electronicespeciale.

Programele aflate în ROM sunt livrate odată cu calculatorul şialcătuiesc aşa-numitul firmware. Calculatoarele din familia IBM – PC



69

conţin şi o memorie CMOS (de tip RAM, alimentată în permanenţă de o baterie pentru a nu-şi pierde conţinutul informaţional. În această memorie se stochează informaţii referitoare la configuraţia hardware asistemului electronic de calcul.

Dacă accesul la memorie este permis atât pentru citire cât şi pentru scriere memoria se numeşte RAM (R andom Access Memory -memorie cu acces aleator). Memoria RAM reprezintă un spaţiutemporar de lucru unde se păstrează datele şi programele pe toată durata execuţiei lor. Programele şi datele se vor pierde din memoriaRAM, după ce calculatorul va fi închis, deoarece aceasta este volatilă,

păstrând informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub tensiune.

În funcţie de circuitele din care sunt implementate memoriileRAM, acestea se clasifică în: memorii statice (SRAM) şi memoriidinamice (DRAM). La rândul lor, memoriile DRAM se împart în:

1. memorii FPM ( Fast Page Mode) – caracteristica acestui tip dememorie o reprezintă facilitatea de a lucra cu pagini de memorie. O

pagină de memorie este o secţiune de memorie, disponibilă prinselectarea unei adrese de rând.

2.

memorii EDO ( Extended Data Out ) – funcţionează la fel ca şimemoriile FPM dar accesul la datele din celulele de memorie este mairapid cu 10 – 15 % faţă de FPM.

3. memorii SDRAM (Syncronous DRAM ) – un astfel de tip dememorie reprezintă un modul DRAM ce lucrează în mod sincron cu

procesorul (prin construcţie, la origine, memoriile DRAM convenţio-nale funcţionau în mod asincron).

4.

memoriile VRAM (Video RAM ) – este o memorie rapidă folosită în special pentru plăcile video.5. memorii SGRAM (Syncronuos Graphics RAM ) - este un

SDRAM adaptat cerinţelor foarte mari din domeniul graficii 3D.6. memorii DDR ( Double Data Rate) - prin această tehnologie se

pot transfera date de două ori mai rapid faţă de tehnologiile anterioare.Fizic, memoria RAM este constituită din elemente care prezintă

două stări stabile, reprezentate convenţional prin simbolurile 0 şi 1,denumite biţi sau cifre binare. Aceste elemente sunt constituite dinmilioane de perechi de tranzistori şi condensatori. Rolul condensa-torilor este de a reţine sarcină electrică, iar al tranzistorului acela de aîncărca cu sarcină electrică condensatorul. Aceste perechi decondensatori şi tranzistori sunt dispuse sub formă de coloane şirânduri, formând o matrice. Prin construcţie, accesul la memorie se



70

realizează la nivelul unui grup de biţi denumit celulă sau locaţie dememorie. Fiecărei locaţii de memorie îi este asociată o adresă, careidentifică în mod unic aceea locaţie. Numărul de biţi care se poatememora într-o locaţie de memorie reprezintă lungimea cuvântului de

memorie. Numărul total de locaţii de memorie reprezintă capacitateamemoriei şi se exprimă de regulă în octeţi. O altă caracteristică amemoriei RAM o reprezintă timpul de acces la informaţie, care sedefineşte prin intervalul de timp scurs dintre momentul furnizăriiadresei de către procesor şi momentul obţinerii informaţiei. Timpul deacces la informaţie la memoriile noi este de ordinul nanosecundelor.

Din punct de vedere al organizării interne, memoria RAM

este împăr ţită din punct de vedere logic, astfel:1. Memoria convenţională (de bază) – este formată din primii640 Kb ai memoriei calculatorului, fiind zona în care se execută toate

programele care rulează sub sistemul de operare MS-DOS.2. Memoria superioară (rezervată) – este formată din următorii

384 Kb, r ămaşi disponibili până la 1Mb. Această zonă de memorieeste împăr ţită în felul următor: primii 128 Kb sunt rezervaţi pentru a fi

utilizaţi de adaptoarele video pentru memorarea informaţiei afişate peecran, următorii 128 de Kb sunt rezervaţi pentru a fi folosiţi de diferiteadaptoare ce se pot conecta la un sistem cum ar fi placa video, placade reţea etc., ultimii 128 de Kb fiind rezervaţi pentru a fi utilizaţi decomponenta BIOS a sistemului.

3. Memoria extinsă – este cuprinsă între 1 Mb şi 4 Gb, caracte-ristica sa fiind aceea că poate fi accesată doar dacă procesorul lucrează

în mod protejat.4. Memoria expandată EMS ( Expanded Memory Specification) – acest tip de memorie nu poate fi accesat direct de către procesor, ci prin intermediul unei ferestre de 64 de Kb stabilită în zona dememorie superioar ă. Acest tip de memorie este împăr ţit din punct devedere logic în segmente de 64 Kb care sunt comutate în această fereastr ă.

În prezent, se construiesc mai multe cipuri de memorie (circuitede memorie cu o capacitate definită exact de fabricant), numite SIMM ( S ingle I nline M emory M odules). Plăcile de bază vechi, pentru

procesoare 486, au 8 socluri SIMM cu 30 de pini (contacte) delegătur ă. Plăcile moderne au socluri cu 72 de pini, iar viitoareageneraţie de plăci vor avea 168 de pini. În figura 2.12. se poate studiaun modul de memorie şi soclul aferent.



71

Figura 2.12. Modul de memorie, soclul şi elementele de fixare

Modulele SIMM au forme şi capacităţi diferite (1, 2, 4, 8, 16,32, 64 MB), elemente care depind de montarea cipurilor numai pe faţaşi/sau pe spatele plăcuţei şi de numărul de cipuri de pe o plăcuţă (2,3,8,9). La modulele cu 3 şi 9 cipuri există un cip pentru testul de

paritate, loc în care se memorează pentru fiecare octet un bit de paritate (bit de control). Modulele f ăr ă bit de paritate, mai ieftine, pot

produce incidente în funcţionarea calculatorului.Cele opt socluri SIMM ale plăcii de bază sunt grupate câte patru,formând 2 bancuri de memorie. Un banc de memorie trebuie să fieumplut în totalitate cu module de aceeaşi capacitate şi cu acelaşi timpde acces.

Între componentele calculatorului, microprocesor, memoriainternă şi periferice, circulă trei categorii de informaţii: instrucţiuni de

program, comenzi efective şi date. Aceste categorii de informaţiicirculă pe circuite electrice distincte, numite linii, care alcătuiesc omagistrală sau un bus.

2.4.4. Magistrale (bus), controller, interfe ţ e

Magistrala reprezintă mulţimea conductoarelor folosite în comunde mai multe unităţi funcţionale pentru transmiterea semnalelor care

codifică (reprezintă) un vector binar. După semnificaţia semnalelor transmise pe magistrală, acestea pot fi de adrese, de date sau de control.

Din punct de vedere fizic, ele reprezintă trasee de cupru pe o placă de circuit imprimat.

Pe magistrala de comenzi circulă comenzile, iar pe magistrala dedate circulă datele transferate între componentele calculatorului.



72

Echipamentele periferice sunt cuplate la magistrală prinintermediul unei componente fizice, numită controller . Controller -ulurmăreşte, comandă şi controlează întregul trafic de informaţii între

perifericele rapide, unitatea de hard-disk şi unităţile de floppy-disk şi

memoria internă. Acest transfer direct se execută f ăr ă implicareaunităţii centrale. Sarcina controlului transferului rapid de informaţiiîntre memorie şi unităţile de discuri magnetice revine uneicomponente numită DMA (Direct Memory Access). În figura 2.13. se

prezintă un controller şi modul de conectare al acestuia.

Figura 2.13. Modul de conectare al unui controller

Degrevarea unităţii centrale de sarcina controlului acestor operaţii,de intrare/ieşire directe cu memoria internă, permite folosirea acesteia

pentru efectuarea altor operaţii, în paralel, asigurându-se astfel creşterea

corespunzătoare a vitezei de prelucrare a calculatorului.Paşii care trebuie parcur şi pentru funcţionarea unui calculator sunt următorii:

• microprocesorul depune pe magistrala de date o valoare;• microprocesorul depune pe magistrala de comenzi comanda

necesar ă pentru citire din memorie;• memoria internă primeşte comanda respectivă şi preia de pe

magistrala de date valoarea, caută adresa corespunzătoare, preia conţinu-tul locaţiei respective şi depune valoarea citită pe magistrala de date;• memoria internă depune pe magistrala de comenzi comanda

de încheiere a citirii;• microprocesorul primeşte mesajul memoriei interne de

încheiere a citirii şi citeşte valoarea depusă de pe magistrala de date.



73

De fapt, valoarea transmisă reprezintă instrucţiunea pe care urmează să o realizeze, iar microprocesorul se conformează şi o execută.

Interfaţa reprezintă dispozitivul prin intermediul căruia două componente ale calculatorului pot comunica reciproc. Această comu-

nicare se poate realiza în două moduri: paralel şi serial, în funcţie demodul de transmisie a biţilor de informaţie.

Interfaţa paralelă transmite cei 8 biţi ai unui byte prin inter-mediul a 8 fire împreună cu un şir de comenzi. Acest tip de interfaţă este mai rapid, dar mai costisitor.

Interfaţa serială transmite fiecare bit al unui byte prin inter-mediul unui singur fir. Acest tip de interfaţă are un preţ mai scăzut,

dar şi viteza de transmisie este mai redusă. În figura 2.14. este prezentat panoul de conectare al unităţii centrale cu dispozitivele periferice de intrare-ieşire.

Figura 2.14. Panoul de conectare al dispozitivelor periferice

De exemplu, mouse-ul este cuplat la unitatea centrală printr-un port (PS/2 Mouse). Portul reprezintă punctul prin intermediul căruiaunitatea centrală realizează schimburi de informaţii cu exteriorul ei.Porturile pot fi de intrare şi de ieşire, în funcţie de perifericul la carefacem referire. În figura anterioar ă se pot observa: un port specializat

pentru conectarea tastaturii (PS/2 Keyboard), port de comunicaţie

(COM 1 Connector), portul de imprimantă (Printer Connector), portul de legătur ă pentru monitor (VGA Connector), port pentrucomunicare cu dispozitivul specializat de execuţie a jocurilor (Joystick ) şi o serie de porturi necesare conectării unor dispozitiveaudio-video de intrare-ieşire.



74

2.4.5. Tastatura

Tastatura reprezintă elementul de legătur ă directă între om şicalculatorul personal, în sensul că permite introducerea datelor şi

comenzilor în calculator. Din punct de vedere constructiv, tastatura poate fi privită ea însăşi ca un mic calculator, figura 2.15.

Figura 2.15. Tastatura unui IBM-PC XT

Tastatura conţine un microprocesor, un INTEL 8048, de exemplu, care are ca sarcină controlul tastelor apăsate, fiind o mică unitatede control.

Unitatea de control a tastaturii recunoaşte fiecare tastă datorită codului său de identificare, cod care, de fapt, este un număr cuprinsîntre 1 şi 83 sau 1 şi 101, la tastaturile mai complexe.

Sistemul de operare, prin intermediul componentei BIOS, prelu-

crează semnalele, comenzile transmise de tastatur ă fie după ce amîncheiat o comandă cu RETURN, fie după apăsarea unor taste cufuncţiuni speciale.

Tastatura calculatoarelor este împăr ţită în cinci zone de taste:tastele maşinii de scris, tastatura numerică redusă, tastele pentrudeplasarea cursorului, tastele funcţionale şi tastele de control speciale.

Tastele maşinii de scris este zona care conţine tastele obişnuite,

litere, cifre şi caractere speciale. După modul de aşezare pe tastatur ă aliterelor, se întâlnesc două tipuri de tastaturi: standardul QWERTY (standardul american şi englez) şi AZERTY (standardul francez).Putem să setăm tastatura pentru litere mici (LOWER CASE) sau literemari (UPPER CASE), utilizând tasta CAPS LOCK sau SHIFT.



75

Tastatura numerică redusă este reprezentată printr-un grup de9 taste cu dublă funcţionare, care se setează utilizând tastele NUMLOCK sau SCROLL LOCK.

Tastele pentru deplasarea cursorului au desenate pe ele săgeţile

care indică sensul de deplasare al cursorului: sus, jos, stânga şi dreapta.Tastele funcţionale sunt tastele F1, F2 până la F12 (în cazul

calculatoarelor AT şi F1, F2 până la F10, în cazul calculatoarelor XT).Aceste taste au o semnificaţie diferită, în funcţie de programul care seexecută. De obicei, apăsarea unei asemenea taste determină executareaunei secvenţe specifice, cum ar fi, de exemplu, F1 pentru HELP, princare sunt afişate informaţii ajutătoare privind modul de operare sau de

rezolvare al unui anumit program.Tastele de control specifice sunt tastele care declanşează oacţiune specială. În cele ce urmează, vom prezenta câteva dintre celemai utilizate taste:

RETURN determină terminarea liniei introduse de la tastatur ă şiavansul pe rândul următor. Orice comandă se încheie cu RETURN;

BACKSPACE şterge primul caracter de la stânga cursorului,care se deplasează cu o poziţie spre stânga;

DEL şterge caracterul din dreptul cursorului;ESC suspendă execuţia programului şi determină revenirea la

pasul (ecranul) anterior;PRINT-SCREEN listează la imprimantă informaţia existentă pe

ecranul curent;PgDn determină saltul cursorului cu o pagină înainte;PgUp determină saltul cursorului cu o pagină înapoi;

CTRL, tasta CONTROL, apăsată simultan cu o altă tastă,determină schimbarea codului normal al tastei şi generarea unui cod

pentru comenzi speciale, diferite de la program la program.

2.4.6. Mouse-ul

Odată cu Microsoft Windows şi OS/2 mouse-ul a devenit unechipament periferic larg r ăspândit în familia PC-urilor, iar pentru

producători de software un dispozitiv care obligă la realizarea defuncţii speciale pentru aplicaţiile create. Pentru creşterea vitezei deoperare, îndeosebi în cazul unor interfeţe cu elemente senzorialespeciale (cum sunt meniurile), dirijarea cursorului şi chiar executareafuncţiilor, ataşate în mod clasic tastelor, se poate face simplu, cuajutorul mouse-ului (figura 2.16.).



76

Figura 2.16. Dispozitive mouse

Acesta este un dispozitiv deosebit de comod şi eficient, consti-tuit dintr-o cutiuţă de plastic cât mai ergonomic proiectată şi realizată,

cu 2-3 butoane deasupra şi conectată la un port al calculatorului.Graţie unui sistem opto-mecanic (cu bilă) sau optic pur, este posibilă cuantificarea deplasărilor sale pe masa de lucru.

Practic, prin deplasarea mouse-ului în orice direcţie pe un suportspecific sistemului de senzori, se va obţine o deplasare identică acursorului pe ecran. Deplasările reflectate simultan pe ecran suntexecutate de un spot luminos (o matrice de pixeli sau o imagine

grafică), care trebuie adus la coordonatele dorite pe ecran, urmând cautilizatorul să apese pe unul dintre butoane. Coordonatele şi acţionarea pe unul dintre butoane sunt înregistrate şi prelucrate de calculator,urmând realizarea unui anumit eveniment. Astfel, se derulează ointeracţiune directă om-calculator.

În funcţie de aplicaţiile active la un moment dat, doar anumiteobiecte de pe ecran reacţionează la activarea cu mouse-ul (exemplu:meniuri, pictograme – iconuri, ferestre etc.).

Utilizarea mouse-ului implică conectarea acestuia la calculator,la nivel hardware (la unul din porturile seriale) şi software (programuldriver necesar pentru recunoaşterea mesajelor primite de la mouse,

pentru platforma sistemului de operare). Prin convenţie, driverul mouse-ului (livrat de producător) şi programele, utilizează INT 33h

pentru a comunica. Aceste drivere pot aduce funcţiuni noi, cum este cazulcelor cu trei clape.

Există şi alte dispozitive care pot comunica prin intermediulaceluiaşi mouse-driver , de exemplu track-ball , tableta grafică etc., aceastadeoarece driverul mouse-ului face abstracţie de hardware şi se refer ă lafuncţiuni ale interfeţei.

Un driver de mouse are sarcina de a desena şi deplasa un cursor pe ecranul monitorului în toate modurile video standard. În mod



77

implicit, este un bloc în invers-video pentru modul text sau o săgeată pentru modul grafic. Forma cursorului mouse-ului este controlabilă înambele moduri de lucru. Cursorul poate fi f ăcut vizibil sau ascuns.

Tot driverul defineşte acceleraţia la intrare a mouse-ului,

respectiv, cât de repede se va deplasa mouse-ul (în unităţi de măsur ă mickey/s) şi pentru ce valoare a acceleraţiei se va dubla viteza mouse-ului

pe ecran - „mouse acceleration threshold “.Se pot selecta comenzi, opţiuni, fişiere afişate pe ecran, activate

prin apăsarea unuia dintre butoanele mouse-ului. Deci, mouse-ul esteutil numai în măsura în care pe ecran informaţiile sunt dispuse sub oanumită formă, senzitivă la acţionarea cu mouse-ul. Utilizarea mouse-

ului simplifică modul de operare prin tastatur ă, acesta putând cumulafuncţiile mai multor taste, cum sunt: tastele de deplasare a cursorului,tasta [ENTER ], [ESC], [PgDn] şi [PgUp], taste funcţionale ([F1]-[F12]).

În funcţie de software-ul care coordonează acţiunile mouse-ului,enumer ăm: setarea acţiunii tastelor pentru dreptaci sau stângaci,stabilirea raportului deplasare mouse pe suport/deplasare cursor mouse

pe ecran, secvenţa de timp necesar ă interpretării unui dublu-clic,afişarea cursorului mouse-ului sub o anumită formă (, ),modificarea cursorului în funcţie de starea sistemului etc.

Mouse-ul poate fi mecanic, optic, optico-mecanic. Mouse-ul mecanic produce prin deplasare pe o suprafaţă rigidă, plană, schimba-rea coordonatelor cursorului afişat pe ecran până la locaţia dorită deutilizator, conectarea dispozitivului periferic cu calculatorul realizându-se

prin interfaţa serială a unităţii centrale. Deplasarea înainte, înapoi,stânga, dreapta a mouse-ului implică acţionarea unui mecanism formatdin două roţi dinţate şi o bilă din material rigid până în punctul dorit a fiatins de utilizator, moment în care, prin acţionarea butoanelor dispoziti-vului, se produce activarea, selectarea elementului dorit.

Mouse-ul optic se bazează pe două fotodiode care emit şireceptează două raze de culoare diferită, o rază fiind rezervată pentru aanaliza deplasarea dispozitivului pe orizontală, iar o altă rază deplasarea pe verticală. Mouse-ul optico-mecanic îmbină caracte-risticile optice şi mecanice, prezentate anterior, deplasarea pe celedouă coordonate fiind monitorizată de doi receptori optici caresesizează mişcarea pe fiecare coordonată prin apariţia unor întreruperide raze recepţionate, întreruperi provocate de către fanta practicată îndiscul de sesizare a deplasării. Structura constructivă a acestei



78

categorii de dispozitive periferice poate fi studiată cu ajutorulreprezentării grafice 2.17.

Figura 2.17. Structura constructivă a mouse-ului

La finele anului 2000 pe piaţă a apărut un nou tip de mouse şi

anume – mouse-ul cu vibraţii. Vmouse, chiar dacă arată normal, aretrei butoane şi scroll şi reacţionează la sunetele emise de calculator.Până nu demult, ca să tr ăieşti cu adevărat un joc, pe lângă o placă grafică şi un monitor, ambele performante, aveai nevoie de o placă desunet digitală şi de boxe DolbyDigital. VMouse vibrează la suneteleemise de calculator. Dacă eşti într-un joc şi îţi apare o stafie în faţă,

placa de sunet şi boxele vor crea o atmosfer ă macabr ă, cel puţin, dar,

dacă îţi mai şi „tresare” mouse-ul din mână, atunci chiar simţi jocul!AVB VMouse funcţionează sub orice sistem de operare de laWindows la Linux şi MacOS, iar preţul să nu este ridicat.

2.4.7. Monitorul

Orice program care este rulat pe un PC va afişa rezultatele pe

ecran. Pentru a defini noţiunea de ecran al calculatorului, trebuie să avem în vedere monitorul şi tipul de cuplor sau placă grafică. Din punct de vedere fizic, cuplorul este o placă interschimbabilă, pe careo găsim în interiorul unităţii centrale.

Monitorul poate avea diverse dimensiuni, determinate denumărul de linii şi numărul de caractere dintr-o linie, adică numărul de



79

coloane. PC-urile standard au un ecran cu 25 linii şi 80 de coloane.Caracteristica diagonalei ecranului este măsurată în inchi, având valoride 14” (mai puţin folosite), 15” recomandate utilizatorilor mai puţin

pretenţioşi, la serviciu şi acasă, 17” 19” 20” şi 21”, pentru prelucrarea

digitală a imaginilor.Poziţia pe ecran indicată de cursor, la unele calculatoare, este o

„liniuţă” clipitoare (blinking underline), un „pătrat” clipitor (box) sauun dreptunghi (highlited cursor ). Forma şi modul de afişare acursorului se pot fixa de către utilizator.

Monitorul permite afişarea sub formă de imagini sau text a infor-maţiei primite de la placa video a calculatorului. În funcţie de tipul

constructiv al ecranului, identificăm: dispozitive de afişare cu ecranplat (FPD – Flat Panel Display) – în această categorie incluzându-seecranele cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display), ecranele cutehnologie TFT (Thin Film Tranzistor), ecranele cu tehnologie FED(Field Emission Display) şi cele cu plasmă (Plasma Display Panel);monitoare cu tuburi catodice (CRT – Catode Ray Tube).

Monitoarele cu tub catodic, în funcţie de modul de dispunere a

generatorilor de electroni, se clasifică în:a. monitor cu tub delta – cei trei catozi corespunzători celor treiculori de bază (roşu, verde, albastru – R, G, B) sunt dispuşi sub formaunui triunghi echilateral. Tuburile delta se clasifică, la rândul lor, înfuncţie de tipul grilei folosită pentru ghidarea electronilor în tubulcatodic, astfel: tub cu mască de umbrire de tip tradi ţ ional – fluxurilede electroni sunt ghidate spre suprafaţă de luminofor cu ajutorul unei

măşti (grile) metalice subţiri prevăzută cu orificii; tub cu slot mask – foloseşte o mască care conţine grupe de câte trei puncte eliptice deluminofori dispuse întreţesut.

b. monitor cu tub Trinitron – cei trei catozi sunt dispuşi în linieiar masca de umbrire este înlocuită de o grilă formată din fire metalicefine, verticale, paralele, foarte apropiate unele de celelalte.

În func ţ ie de culorile pe care le pot afi şa identificăm: moni-toare monocrome – pot afişa doar două culori, de obicei negru şi unadin culorile alb sau verde; monitoare cu nivel de gri – capabile de aafişa diferite intensităţi sau amestecuri între culorile alb şi negru şimonitoare color – pot afişa toată gama de culori perceptibilă de ochiuluman prin combinarea cu intensităţi diferite a celor trei culorifundamentale. De-a lungul timpului au apărut următoarele tipuri deadaptoare (interfeţele monitorului):



80

- pentru monitoare alb-negru; MGA, Monochrome DisplayAdapter, f ăr ă facilităţi grafice; HERCULES GA, MonochromeDisplay Adapter, cu facilităţi grafice;

- pentru monitoarele grafic-color; CGA, Colour Graphics

Adapter; EGA, Enhanced Colour Graphics Adapter; VGA, VideoGraphics Adapter; SVGA, Super Video Graphics Adapter.

După tipul semnalelor video se pot identifica: monitoareanalogice – acceptă semnale video analogice; monitoare digitale – acceptă semnale video digitale.

Principalele caracteristici ale unui monitor sunt:♦ dimensiunea ecranului – se exprimă în inch şi reprezintă

lungimea diagonalei ecranului. În mod uzual, domeniul de variaţie aacestei caracteristici este cuprinsă între 14’’ şi 21’’;♦ rata de împrospă tare pe orizontal ă – este o unitate de măsur ă

a numărului de linii orizontale baleiate de monitor într-o secundă şi semăsoar ă în KHz;

♦ rata de refresh – exprimă numărul de cadre ce pot fi afişate peecran într-o secundă. Valoarea minimă acceptată de standardele de

calitate pentru această caracteristică este de 60 Hz la o rezoluţiemaximă suportată de monitor;♦ densitatea de punct (dot pitch) – reprezintă distanţa dintre

centrele a două puncte vecine de aceeaşi culoare. Standardul de calitateISO 2004 prevede pentru acest parametru o valoare de 0.20 mm;

♦ rezolu ţ ia – reprezintă capacitatea unui monitor de a afişadetalii. De obicei, majoritatea producătorilor exprimă valoarea acestui

parametru prin numărul maxim de pixeli pe care îi poate afişa unmonitor atât pe orizontală cât şi pe verticală.

2.4.8. Modemul

Modemul (Modulator-Demodulator) are sarcina de a convertidatele digitale ale calculatorului, pentru a putea fi transmise prinreţeaua telefonică analogică, fiind utilizat pentru schimburi de date şi

comunicări între doi sau mai mulţi utilizatori de calculatoare. Modemul poate fi utilizat pentru transmiterea şi recepţionarea faxurilor sau pe poziţie de robot telefonic.

Modemul are rolul de a „citi” semnalele digitale ale calculatoruluişi de a le converti în tonuri care sunt expediate pe linia telefonică, aşacum este prezentat în figura 2.18. La destinaţie, un alt modem ascultă şi



81

recunoaşte tonurile, pe care le va converti în semnale digitale. Înmomentul în care cele două modeme încep dialogul, utilizatorul sesizează legătura prin auzirea unor tonuri de diferite frecvenţe şi durate, caredepind de viteza cu care dispozitivele comunică.

Figura 2.18. Reprezentarea semnalelor digital-analogic

Acest echipament periferic este disponibil sub formă de placă deextensie sau ca aparat extern. Funcţionarea corectă a acestui periferic,

prezentat în figura 2.19. este semnalată de o serie de becuri de stare(LED-uri), grupate pe partea frontală a echipamentului, semnalândconectarea la reţeaua telefonică şi disponibilitatea de a transmite şi/saurecepţiona informaţii.

Figura 2.19. Modem extern

Principala caracteristică a unui modem este viteza de transmisie,măsurată în biţi/secundă, având diferite valori (300 bps, 1200 bps,2400 bps, 9600 bps, 14400 bps, 33600 bps, 57600 bps).

Utilizarea modemului presupune, de fapt, utilizarea unui sistem decomunicaţie care favorizează controlul legăturii dintre calculatoare, permiţând: apelarea unui alt calculator; conectarea (logging in);expedierea sau recepţionarea unor mesaje, fişiere (upload şi download );deconectarea (disconnect ); încetarea comunicării (hang up).



82

Pentru a exista, un sistem de comunicaţie trebuie să fie compusdin: modem, programe de comunicaţie, linie telefonică. Odată cuaceste elemente constitutive, utilizatorii care doresc să intre în dialogtrebuie să definească în prealabil câţiva parametri, cum ar fi: viteza de

transmitere şi recepţie a informaţiilor; formatul sub care sunt expediatesau recepţionate datele etc. Stabilirea acestor parametri este transparentă

pentru utilizator, realizându-se o singur ă dată, în momentul montăriimodemului şi al instalării programelor de comunicaţie.

2.4.9. Imprimanta

Imprimanta este un dispozitiv care permite tipărirea pe hârtie (hard-copy) a unui document de tip text, a obiectelor grafice sau combinaţii aleacestora, rezultate în urma unor prelucr ări efectuate de calculator. Spredeosebire de alte echipamente periferice, imprimantele sunt fabricateîntr-o gamă deosebit de mare, în diverse tipuri şi de către un mare număr de firme. Principalele caracteristici ale unei imprimante sunt:

• mecanismul de tipărire şi principiul de funcţionare;• viteza de tipărire;• dimensiunea liniei tipărite;• calitatea grafică a tipăririi;• memoria proprie;• fiabilitatea şi costul.Imprimantele şi monitoarele au de soluţionat o problemă comună:

realizarea ieşirilor informaţionale prin aranjarea seturilor de „ puncte",astfel încât să formeze texte sau imagini grafice. Bineînţeles, impri-

mantele sunt extrem de diverse prin tehnologie, respectiv, prin modulîn care cerneala ajunge pe hârtie, însă principiul r ămâne acelaşi.Principiul de funcţionare este matriceal sau vectorial şi se

bazează pe una din procedurile de imprimare:• lovirea hârtiei prin intermediul unei benzi tuşate cu un număr

de ace (sau pini), în configuraţii care conduc la realizarea unei imagini;• stropirea hârtiei cu un jet fin de cerneală, comandat electrostatic;

•

inscripţionarea cu toner utilizând LASERUL, a unui tambur şi apoi a hârtiei, ca la copiatoarele XEROX;• pe cale termică.Astfel, din punctul de vedere al mecanismului de imprimare şi

principiului de funcţionare, imprimantele pot fi grupate în:



83

• imprimante cu caractere gravate pe tambur metalic, panglică meta-lică sau lanţ de litere, apar ţinând primelor tipuri, care au ieşit deja din uz;

• imprimante matriceale (figura 2.20.);• imprimante termice;• imprimante cu jet de cerneală;• imprimante laser (figura 2.20.);• dispozitive plotter (figura 2.20.).Imprimantele se diferenţiază şi prin numărul de puncte

imprimate pe inch: 100 - 400 - 600 etc. dpi (dots per inch).

Figura 2.20. Modele de imprimante: matriceală, laser şi plotter

Imprimanta matriceală (dot matrix) reprezintă modelul cel mair ăspândit, în special datorită preţului redus al dispozitivului şi alconsumabilelor sale (benzile tuşate). Sunt modele cu 9, 18 sau 24 deace. Operează, aşa cum sugerează şi numele, pe baza unui şablon(matrice de puncte), pentru a forma un caracter sau a desena elementegrafice. „ Punctele” sunt serii de pini (ace) montate pe un „cap deimprimare”. Capul de imprimare creează câmpuri electromagnetice în

jurul fiecărui pin. Atunci când comanda de imprimare esterecepţionată, câmpul este modificat, iar pinii sunt atraşi sau respinşi de

acul de scriere. Pinii respinşi percutează banda (ribbon-ul). Câmpulelectromagnetic este modificat rapid, pentru ca o anumită polaritate să creeze un şablon, ce va fi imprimat atunci când capul este deplasatde-a lungul hârtiei. Orice metodă de imprimare care solicită impactulfizic dintre o componentă a imprimantei şi o bandă tuşată, pentru atransfera cerneala pe hârtie, este cunoscută ca „imprimare prinimpact ” ( Impact Printing ).

c)

a)

b)



84

Costul unei imprimante matriceale este determinat de numărulde facilităţi prezentate de imprimantă şi mărimea hârtiei ce o poateantrena în dispozitivul de imprimare.

Cele mai multe imprimante matriceale imprimă caracterele ladiferite mărimi şi densităţi. Densitatea, numită şi rezoluţie, implică utilizarea unui număr mai mare de puncte, pe o suprafaţă dată, astfelîncât să fie desenat acelaşi caracter, fapt ce influenţează direct vitezade imprimare. Cea mai slabă densitate este DRAFT, iar cea mairidicată NLQ („near l etter quality" ). De asemenea, cu cât densitateava creşte, cu atât viteza de imprimare va scădea. Rezoluţia se măsoar ă în număr de puncte pe inch (dpi).

Alături de mărimea ( size) unui caracter, imprimanta matriceală poate lua în considerare şi alte atribute ale literei, cum sunt: aldine(bold sau îngroşare), cursive (italic, scriere înclinată), stricke-out(suprascrierea cu linie simplă sau dublă) etc. Atributele unui caracter sunt programabile prin software sau prin meniuri integrate impri-mantei (butoane ataşate sub forma unui bord de control). Posibilitateaunor imprimante matriceale de a tipări în culori este condiţionată de

utilizarea benzilor tuşate multicolor. Imaginea imprimată se poate face fie în modul text, conform unui

set de caractere pe care imprimanta îl are definit) sau grafic (punctcu punct). Evident, o imagine tipărită în modul grafic are ocalitate mai bună, care depinde de numărul de pini ai capului de scriere.

Viteza de tipărire este exprimată în caractere pe secundă (exemplu: 150-400 cps). Există şi imprimante matriceale rapide, care

asigur ă o viteză de imprimare de peste 800 cps.Cea mai popular ă serie de imprimante matriceale este familia

EPSON, cu modele extrem de diverse. Ceilalţi producători au adoptatmodelul EPSON ca pe un standard, raportând performanţele şi modulde lucru al produselor lor la unul dintre modelele familiei EPSON.

Imprimanta cu jet de cerneală (Ink-Jet Printer) a constituiturmătorul pas în tehnologia tipăririi rezultatelor. Această imprimantă

utilizează un „cap de scriere” care direcţionează cerneala, sub formaunor mici jeturi, spre hârtie, desenând caractere sau imagini grafice.

Nu se foloseşte bandă tuşată pentru scris.Există două tehnologii: bubble-jet şi imprimarea piezoel ectrică .Denumirea bubble-jet provine de la numele primului model de

imprimantă care a utilizat această tehnologie: Canon BubbleJet®. Se



85

bazează pe impulsuri electrice care vaporizează cerneala ţinută sub presiune într-un recipient. Aceasta va ţâşni prin capul de imprimare şiva fi înscrisă pe hârtie.

Tehnologia imprimării piezoelectrice utilizează un convertizor

de transformare a variaţiilor electrice în variaţii de presiune (cristal piezoelectric).

Imprimantele cu jet de cerneală au devenit foarte populare,datorită facilităţii lor de a imprima imagini color de o calitateremarcabilă. De asemenea, neavând dispozitive mecanice de transfer acernelii pe hârtie, sunt silenţioase.

Ele sunt tot mai mult r ăspândite, datorită comodităţii în impri-

marea color şi a calităţii tipăririi, în detrimentul celor matriceale. Potimprima imagini cu rezoluţii de 300 puncte/inch (sau chiar mai mult),alb/negru sau color, pe formate diverse de pagină (obişnuit A4), por -tret sau landscape, utilizând fonturi scalabile sau bitmap. Imprimareaeste coordonată prin aplicaţii MS-DOS, Windows etc.

Imprimarea pe baza jetului de cerneală se realizează cu ajutorulunui fascicol de picături obţinut prin cele 512 duze ale cartuşului decerneală, duze create prin perforare cu rază laser şi dispuse pe o lăţime de0,85 ţoli. Aceste duze permit ca, la o singur ă trecere, să se tipărească oarie cu lăţimea de 21,7 mm, lungimea fiind dată de lăţimea hârtiei.Procesul de tipărire este compus din patru etape, stocarea şi livrareacernelii, adresarea, transferul şi fixarea, prezentate în figura 2.21.

Figura 2.21. Etapele procesului de tipărire aferente tehnologiilor

„bubble-jet” şi „piezoelectrică”

În cazul imprimării piezoelectrice, bazată tot pe picătura decerneală trimisă dintr-un rezervor spre hârtie, duzele de cerneală suntînzestrate cu elemente piezoelectrice care, la momentul aplicării uneitensiuni, se îndoaie brusc, expulzând în acest mod picăturile decerneală în canalul duzelor.



86

Imprimantele termice sunt, în general, dedicate unor tipuri deaplicaţii software. Ele sunt integrate în structura calculatorului şi se

bazează pe procedeul de fixare termică a caracterelor pe hârtiespecială. Evident, sunt mai puţin r ăspândite. Capul de scriere al

imprimantei este încălzit, astfel încât să determine modificareachimică a structurii unei hârtii speciale, realizând texte şi grafice. Esteun tip de imprimantă care nu solicită utilizarea cernelii pentru aimprima caractere sau alte imagini, folosind un mediu colorat, solid,asemănător cu ceara, prezent în imprimantă, fie ca folie într-o casetă,fie ca bloc de cear ă. Mediul color trece din starea solidă direct în staregazoasă, condensând în final pe hârtie. Marele avantaj al acestui

procedeu este că ceara nu intr ă şi nu se întinde pe hârtie, dar nu poateutiliza hârtie normală.„ Punctele” produse de această imprimantă pe hârtia tratată

chimic nu sunt la fel de clare cum sunt cele create cu alte modele deimprimante, datorită în special limitării controlului reacţiei chimice.Un alt dezavantaj este acela al unui timp redus de păstrare al hârtieichimice, sensibilă la lumină, căldur ă sau agenţi chimici.

Imprimantele laser asigur ă o înaltă calitate a tipăririi, având la bază principiul xeroxului. Ambele utilizează o sursă de lumină şi unmecanism sofisticat de oglinzi, pentru a transfera o imagine pe hârtie. Cuajutorul razelor laser, se obţine o polarizare electrostatică a unui cilindruspecial, care, la rândul lui, atrage şi se încarcă pe suprafaţă cu toner (praf special de cărbune, deosebit de fin) ce urmează a fi depus pe hârtie. Încontinuare, hârtia este supusă unui tratament termic pentru fixare.

Sunt două modele de imprimante laser: cele care imprimă caracterele ca pe imagini „bit-mapp” (exemplu: seria de imprimanteHewlett-Packard LaserJet) şi cele care imprimă caracterele pe bazaexpresiilor matematice (vectori) ce descriu înf ăţişarea caracterului(exemplu: Apple LaserWriter).

Viteza imprimantelor laser se măsoar ă prin numărul de paginitipărite pe minut, „ page per minute” - ppm. O imprimantă laser asigur ă în medie o viteză de tipărire între 5 şi 10 pagini pe minut,uneori mai mult. Comparativ, o imprimantă matriceală obişnuită atingeo viteză medie de 5 pagini /minut.

Plotterul este un dispozitiv specific de desenare, al cărui principiude funcţionare este, în esenţă, VECTORIAL. La acest dispozitiv seataşează un număr de capete de scriere de tip ROTRING care vor trasa

prin deplasări relative faţă de hârtie o imagine transmisă de calculator.



87

Principiu cinematic de lucru al acestui dispozitiv se bazează pe:1. deplasarea capului pe direc ţ iile (x) şi (y) (masa de desenat);2. deplasarea capului numai pe o coordonat ă (x ), cealaltă de-

plasare (y) fiind realizată de hârtie (plotter sau tambur).Prima variantă este de cea mai înaltă precizie, dar conduce la

crearea unor dispozitive de mari dimensiuni.Caracteristica principală a unui plotter este mărimea pasului

elementar 0,02-0,1 mm, asigurată prin motoarele pas cu pas şimultiplicările mecanice, pe de o parte, şi mărimea maximă a hârtiei ce

poate fi desenată A3, A0 etc., pe de altă parte.

Memoria de care dispune o imprimantă este foarte importantă,în special în cazul celor cu tehnologie laser. Numărul şi complexitateadesenelor ce urmează a fi tipărite şi viteza de imprimare sunt direct

propor ţionale cu memoria imprimantei.Dimensiunea maximă a hârtiei se refer ă la lăţimea hârtiei,

lungimea nefiind luată în calcul decât atunci când este furnizată explicit prin soft. Astfel, există imprimante de tip A3 (lăţimea hârtiei

este de 42 cm), imprimante de tip A4 (la care lăţimea hârtiei permiseeste de 21 cm) etc.O altă car acteristică a imprimantelor este fiabilitatea acestora,

adică posibilitatea de a funcţiona f ăr ă defecte o perioadă de timp câtmai îndelungată. O evaluare rapidă a fiabilităţii se poate face luând înconsiderare firma producătoare şi termenul de garanţie.

2.4.10. Scanerul Dispozitivul periferic scaner permite utilizatorului să digita-

lizeze diapozitive, fotografii alb-negru sau color, formulare sau planuri, pentru a le prelucra ulterior, cu ajutorul calculatorului. Întehnica electronică de calcul există trei categorii importante descanere, în funcţie de modul de citire a documentului: scanere cutambur; scanere cu acţionare manuală şi scanere de pagină.

Scanerele cu tambur realizează deplasarea documentului cuajutorul unei rotiţe de transport, care conduce suportul spre zona undesunt amplasaţi senzorii care preiau informaţiile de imagine. Această tehnică este utilizată şi de aparatele fax, producând citirea paginilor documentelor, alb-negru sau în trepte de gri, cu o rezoluţie de scanare de200 dpi (dots per inch – puncte de imagine pe o suprafaţă de un inch).



88

Scanerele cu acţionare manuală nu posedă mecanismul deantrenare a suportului dorit a fi digitalizat, utilizatorul trebuind să deplaseze manual, cât mai uniform, dispozitivul de citire deasupra docu-mentului. Această categorie de dispozitive, ilustrată în figura 2.22., se

caracterizează printr-o lipsă de precizie, obţinând o rezoluţie de scanaremică, nefiind indicate pentru digitalizarea documentelor complexe.

Error!

Figura 2.22. Scaner cu acţionare manuală

Scanerele de pagină sau flatbed solicită ca utilizatorul să aşezedocumentul în aparat (similar unui copiator) pe o tabletă transparentă de sticlă, sub care se va deplasa longitudinal o sanie care conţine

păr ţile electronice de citire, după declanşarea procesului de digitalizare.La scanarea documentelor cu ajutorul dispozitivelor cu tambur

sunt utilizaţi trei senzori, câte unul pentru fiecare culoare de bază (roşu, verde, albastru). Fiecare senzor valorifică chiar şi cele mai mici

cantităţi de lumină, prin amplificarea semnalului primit cu ajutorulunei serii de lentile şi oglinzi, diferenţiind astfel şi pasajele foarteîntunecate ale unui document. Fiecare senzor în parte poate fi calibratindividual, pentru a exclude erorile de culoare prin toleranţă. Înultimul an, tehnica senzorilor a evoluat, permiţând ca detectorii pentrutoate cele trei culori să fie integraţi într-un singur element. Lentilele şioglinzile au fost eliminate, obţinându-se astfel aparate plate şicompacte, care permit obţinerea unei înalte rezoluţii optice.

Senzorii reprezintă elemente semiconductoare de siliciu, de ordinulmiilor, cuplate sub formă de rânduri de o lăţime maximă cu cea adocumentului de scanat. Ansamblul de senzori produc în momentuldigitalizării documentului rezoluţia orizontală, iar viteza cu care sedeplasează sania cu senzori determină rezoluţia verticală.



89

Rezolu ţ ia optică este determinată de numărul de senzoriutilizaţi. Astfel, un scaner cu o rezoluţie optică de 600 dpi varecunoaşte mai multe detalii ale documentului, comparativ cu undispozitiv cu 400 dpi sau 200 dpi.

Un element important în definirea calităţii unui scaner estecapacitatea de a deosebi cât mai multe tonuri de gri sau de culoare. Încazul în care un scaner deosebeşte doar alb de negru, dispozitivul

posedă caracteristica „adâncime de culoare” egală cu 1 bit. La 16 treptede gri recunoscute, adâncimea de culoare este de 4 biţi, iar pentru 256de trepte de gri va avea adâncimea de culoare de 16 biţi. Scanerele alb-

negru lucrează cu o adâncime de culoare între 8 şi 16 biţi, iar scanerelecolor cu o adâncime de culoare mai mare de 24 de biţi.

2.4.11. Floppy-discul

Orice calculator personal este înzestrat cu cel puţin o unitate defloppy-disc. Aceste unităţi sunt capabile să înregistreze date subforma fişierelor pe disc, ulterior returnând aceste date, prin interme-

diul lor realizându-se un schimb de informaţii între calculator şi disculmagnetic.

Floppy-discul (discul flexibil sau discheta), apărut pentru primaoar ă în anul 1971, reprezintă un disc format dintr-o singur ă placă realizată din material plastic, acoperit cu un strat feromagnetic.Principiul de funcţionare constă în următoarele: un mecanism de antre-nare roteşte floppy-discul cu o viteză constantă, iar scrierea/citirea serealizează cu ajutorul a două capete de scriere/citire, care se

poziţionează pe informaţiile plasate pe piste (track), dispuse încercuri concentrice. floppy-discurile sunt de dimensiuni diferite şi decide capacităţi diferite. Cele mai r ăspândite sunt floppy-discurile cudiametru de 5¼ inch şi cele cu diametrul de 3½ inch, care,surprinzător, sunt de capacitate mai mare. Un disc magnetic flexibil se

roteşte în interiorul unităţii cu o viteză de 300 rotaţii/minut, având în principiu, un timp de acces la informaţie de 100 ms.



90

Figura 2.23. Structura floppy-discului 5¼

Floppy-discul de 5¼ (fig.2.23), apărut în anul 1976, are 40 de piste pe fiecare faţă, numerotate de la 0 la 39 şi pot înmagazina până la360.000 de caractere, numindu-se, pe scurt, şi dischete de 360 K.Printr-un artificiu software, se poate mări capacitatea lor la 720 K, dar acesta este un format nestandardizat de lucru. În evoluţia tehnologică au apărut şi floppy-discuri de 5¼ inch din materiale mai bune, putândînregistra până la 1.2 MB. Acest lucru este posibil datorită spoririiconsiderabile a densităţii de înregistrare, a numărului de bytes care sememorează pe un inch. Aceste dischete se numesc dischete high-density (HD), în vreme ce dischetele celelalte se numesc dischetedouble density (DD).

Floppy-discul de 3½ inch apare în anul 1987, are o capacitatede 1.44 MB şi, spre deosebire de dischetele de 5¼ inch, din punct devedere fizic nu mai este flexibil, nu se mai protejează la scriere prin

lipirea unui autocolant negru şi nu mai are nevoie de plicul protector.La acest tip de dischetă protecţia se realizează printr-o mică fantă (existentă în colţul stânga jos al dischetei) care poate fi închisă saudeschisă, în funcţie de necesităţi.

Pentru creşterea flexibilităţii în exploatare, pistele unuifloppy-disc sunt împăr ţite, virtual, în 9 sectoare utile de informaţii,scriindu-se întotdeauna aliniate la început de sector. Unul din

avantajele acestei tehnici de lucru este, pe lângă creşterea vitezei delucru, şi acela că, dacă se deteriorează fizic un sector, nu se renunţă latoată pista, ci numai la sectorul defect.

În tabelul care urmează se prezintă formatele utilizate pentrudiscurile flexibile.



91

Dimensiunedisc magnetic

Numeatribuit

Numărde piste

Numărsectoare

Capacitate

5.25"Single side SD8 40 8 40x8x512 bytes = 160 KB

5.25"Doubleside

DD9 40 9 2x40x9x512 bytes=360 KB

5.25" Doubleside HighDensity

DQ15 80 15 2 x 80 x 15 x 512 bytes =1,2 MB

3.5" DD DQ9 80 9 2x80x9x512bytes= 720 KB

3.5" HD DQ18 80 18 2 x 80 x 18 x 512 bytes =1,44 MB

3.5" XD(standard IBM)

DG36 80 36 2 x 80 x 36 x 512 bytes =2,88 MB

2.4.12. Hard-discul

Hard-discul reprezintă o unitate fixă de stocare a datelor încor- porată în cutia care conţine unitatea centrală şi încasetată într-undispozitiv la care nu avem acces pentru a-l înlocui. În caz de defectare,se înlocuieşte întreg ansamblul. Acest ansamblu se mai numeşte discdur, disc fix sau disc Winchester, după numele tehnologiei deconstrucţie. Sunt formate din mai multe discuri (plăci), asemănătoarecelor flexibile, însă confecţionate dintr-un material mai dur şi fixate pe

un ax comun. Prin rotire, sistemul permite scrierea/citirea concomitentă ainformaţiilor, pe aceleaşi piste ale tuturor discurilor (figura 2.24).

Figura 2.24. Hard-discul



92

Plăcile, numite şi platane, sunt acoperite cu material feromag-netic şi încorporate într-o casetă de protecţie. Tot ansamblul trebuie să fie protejat faţă de impurităţile care pot patrunde din mediul exterior atmosferic (figura 2.25). În cazul pierderii etanşeităţii hard discul este

distrus instantaneu.

Figura 2.25. Elemente care pot deteriora sistemul de capeteşi suportul magnetic

Denumirea de disc fix, atribuită iniţial, a avut în vedere faptul că acesta se fixează în interiorul calculatorului şi nu poate fi detaşat cuuşurinţă de către un utilizator obişnuit. În ultimul timp însă această denumire a devenit improprie, deoarece au fost create şi HD care potfi cu uşurinţă conectate şi deconectate în exteriorul calculatorului, prin

porturile de intrare/ieşire ale acestuia. În func ţ ie de interfa ţ a de conectare hard discurile se clasifică în:1. Hard-discuri SCSI (Small Computer System Interface) –

având caracteristici deosebite şi fiind conectate la o interfaţă SCSIcare este controlată de sisteme inteligente (controlere), acestea avândmenirea de a coordona fluxul de informaţii dintre hard-disc şi sistem.Acest tip de unităţi de stocare se folosesc cu precădere montate peservere sau pe acele calculatoare unde se doreşte o performanţă ridicată privind transferul de date.

2. Hard-discuri EIDE (Enhaced Integrated Drive Electronics) – termen general aplicat tuturor unităţilor care au un controler inclus în

unitate. De-a lungul timpului, unităţile de stocare de acest gen aucunoscut o serie de implementări, printre care amintim: protocolulUltra ATA – care mai este denumit şi Ultra DMA/ ATA-33/ DMA-33,Ultra ATA 66, Ultra ATA 100. Aceste denumiri se refer ă direct larealizarea transferului rapid de date. Legat de hardurile EIDE, în ultimultim p şi-au f ăcut apariţia pe piaţă hard discurile SATA (Serial ATA),acestea reuşind să obţină o viteză de transfer de 150 M/s.



93

Componentele reprezentative ale unui hard disc sunt:1. incinta închisă ermetic;2. pachetul de discuri – este alcătuit din câteva discuri montate

la distanţă unul de altul pe acelaşi ax al unui motor;

3. capetele de scriere/citire şi mecanismul de antrenare a lor – acestea sunt dispuse pe fiecare dintre feţele unui disc, toate capetele descriere/citire fiind montate pe un dispozitiv comun care le pune înmişcare. Braţul care susţine capetele se poate mişca linear (înainte şiînapoi) sau se poate roti cu un anumit unghi;

4. motorul pentru antrenarea discurilor ;5. placa logică – denumită şi controler, are menirea de a

comanda întreaga activitate a unităţii de hard disc: rotirea discurilor, poziţio-narea capetelor în vederea scrierii sau a citirii, verificarea poziţionării corecte a capetelor, codificarea sau decodificareainformaţiilor, transferul de informaţii, etc.;

6. memoria cache – are rolul de a stoca temporar anumite datesau comenzi primite de la procesor. Acest tip de memorie a fostintrodus în cadrul acestui tip de dispozitive pentru a creşte perfor-manţele acestora.

Principalele caracteristici ale HD se refer ă la:• capacitatea de stocare a informaţiilor/capacitatea de

manipulare a datelor de către PC ( PC Data Handling ),• timpul de căutare (seek time);• rata de transfer a sistemului gazdă;• rata de transfer a hard-discului (media rate);• numărul de rotaţii/minut (rpm);

•

cantitatea de memorie cache.Fiecare dintre aceste caracteristici îşi spune cuvântul în ceea ce priveşte determinarea performanţelor sistemului de calcul înansamblul său. Viteza de rotaţie a discului, adică numărul de rotaţii

pe minut, poartă şi numele de spindle speed 1. Una dintre particularităţile HD-urilor este aceea că este utilizată în mod constanto singur ă viteză de rotaţie: 3600, 3880, 4500, 5200, 5400, 7200 rpm.

Particularitatea acestui parametru o reprezintă faptul că această

viteză este constantă. Cu cât această viteză este mai mică, cu atâtîntârzierile datorate poziţionării mecanismelor fizice sunt mai mari,având un impact direct asupra aşteptării generate de mişcarea derotaţie şi, implicit, asupra ratei de transfer a discului.

1 Spindle înseamnă arbore sau ax.



94

Rata (medie) de transfer a HD reprezintă viteza cu care datelesunt transferate spre şi dinspre platan. Unitatea uzuală de măsur ă aacestei caracteristici este numărul de biti pe secundă. Parametrul careinfluenţează rata de transfer, pe lângă viteza de rotaţie, este dat şi de

densitatea datelor pe platan exprimată fie prin număr de piste / inch,fie prin cantitatea de biţi / inch.Capacitatea de înregistrare a mediului de stocare se refer ă la

densitatea de platan. Parametrii care reflectă această stare de lucruri sunt:• număr de piste/inch (track per inch sau tpi - reprezintă

numărul de piste2 care pot încă pea într-o zonă cu dimensiune de 1inch). În figura 2.26. sunt reprezentate pistele unui mediu de stocaremagnetic.

• biţi/inch (bpi - defineşte cantitatea de biţi ce pot fi scrişi pe odistanţă de 1 inch, de-a lungul unei piste de pe suprafaţa HD).

Figura 2.26. Reprezentarea pistelor concentrice ale unui suport magnetic

Timpul de căutare ( seek time) este o măsur ă, exprimată în milise-cunde, a rapidităţii cu care hard discul îşi poate deplasa capetele descriere citire de la o locaţie la alta. Întârzierea produsă de rotaţiereprezintă timpul necesar pentru ca sectorul dorit să ajungă în dreptulcapului de scriere/citire, odată ce capul s-a poziţionat pe pista respectivă.

2.4.13. Discul optic

Compact-discul constituie un alt suport de memorie externă care, datorită unor performanţe superioare faţă de discurile flexibile,tinde să se generalizeze.

Putem defini discul compact ca pe un suport pe care suntstocate informaţii prin intermediul mijloacelor optice (tehnologia

laser), atât în procesul de scriere, cât şi în cel de citire.

2 Pista este un inel circular descris în jurul discului. O caracteristică specifică HD o reprezintă numărul de cilindri care poate fi între 300 şi 1024.Un cilindru este definit de totalitatea pistelor situate pe aceleaşi generatoare.



95

Succesul tehnologiilor optice, nu numai pe piaţa calculatoarelor electronice, se datorează progreselor realizate în domeniul laserelor,suporturilor optice şi al procesării semnalelor.

CD-ROM3-ul a apărut în 1978, iar în 1982 este emis şi standardul.

Iniţial, companiile Philips şi Sony au colaborat la un proiect comun,care s-a finalizat în actualul compact-disc audio de 5" (12 cm)4.După acest prim pas, s-au continuat cercetările pe linia stocării şi

a altor tipuri de informaţii decât cele audio. Au apărut astfel o serie destandarde, cum ar fi: ISO 9660 (Sony şi Philips); High Sierra; CD-DA (Compact Disk-Digital Audio, pentru citirea informaţiilor audiosau a datelor în format electronic); CD-ROM XA (EXtendedArchitecture), care permite atât citirea standardelor mai vechi, cât şi a

discurilor ce utilizează tehnica de întreţesere, „interlaced mode”, cumsunt cele pentru vizualizarea fişierelor în format AVI); CD-Recordable, denumite şi CD-WORM sau CD-WO (permitînregistrarea CD-urilor de către utilizator).

În prezent, există patru tipuri principale de unităţi de CD, fiecaredintre acestea putând citi informaţiile plasate doar pe anumite tipuri desuporturi. Din tabelul următor se pot deduce principalele tipuri, origineanumelui acestora, operaţiile permise, dar şi suporturile acceptate.

Unităţile de CD pot fi încorporate în carcasa unităţii centrale(figura 2.27.), similar unei unităţi de floppy-disc sau sunt detaşabile.

Tip unitate Nume Operaţii şi suporturi acceptate

CD-ROM Compact Disk R eadOnly Memory

Citire CD-ROM şi CD-R

CD-R Compact Disk R ecordable Citire CD-ROM şi CD-R. Scrie osingur ă dată pe discul CD-R

CD-RW Compact Disk R eWritable

Citire CD-ROM şi CD-R. Permitescrieri multiple pe disc CD-RW.

DVD RAM Digital VersatileDisk R andom

Access Memory

Citire a tuturor formatelor CD.Citeşte şi scrie pe suport DVD ROM.

3 Termenul de CD-ROM nominalizează atât discul de plastic de 5"

acoperit de aluminiu şi care înmagazinează informaţia, cât şi unitatea care îlciteşte pe acesta.

4 Dimensiunea permite înregistrarea completă a Simfoniei a IX-a deBeethoven.



96

CD-ROM-ul este mai avantajos decât discul flexibil, dar concurează discul fix, în sensul că are capacitate de ordinul sutelor deMO sau GO. Viteza de lucru este, uneori, mai lentă decât la HD.

Figura 2.27. Unitate şi suport optic CD-ROM

Denumim înregistrare optică de informaţii procesul prin caresunt înscrise şi/sau citite date cu ajutorul unui fascicul de lumină (în mod

obişnuit laser) pe/de pe un suport sensibil din punct de vedere optic.Înmagazinarea sau citirea informaţiilor pe un CD-ROM serealizează prin interconectarea într-un tot unitar a unui emiţător laser,

prisme de reflexie, servomotor de deplasare, lentile şi foto-diode.Aceste elemente sunt reprezentate în figura 2.28.

Figura 2.28. Înmagazinarea şi citirea informaţiilor pe un CD-ROM



97

Datele trebuie citite după suport cu o anumită viteză. În această privinţă, există două principii: CLV Constant Linear Velocity şi CAV Constant Angular Velocity.

Principiul CLV face referire la faptul că datele aflate pe pistă trebuie

citite cu aceeaşi viteză şi în aceeaşi cantitate, indiferent de poziţiainformaţiei pe respectivul suport. În acest scop, suportul optic se deplasează prin faţa sistemului de capete de citire cu viteze diferite, realizându-setransferul aceleiaşi cantităţi de informaţii pe unitatea de timp.

Principiul CAV se refer ă la faptul că unităţile moderne de CD permit rotirea suportului cu o viteză constantă, dar se va mări saumicşora, după caz, cantitatea de informaţii citită.

De exemplu, în cazul unei unităţi cu indicativul 40X, disculmagnetic se învârte cu 8900 rotaţii/minut. Această unitate, la momentulîn care citeşte informaţii aflate la exteriorul suportului, va expedia spre

prelucrare o cantitate de 6MB/secundă.În situaţia în care datele citite sunt plasate la interiorul discului,

cantitatea de informaţii expediată este de 2,6 MB/secundă. Rezultă omedie de 4,5 MB/secundă.

În tabelul următor, se prezintă comparativ tipurile de unităţi, rata

de transfer şi numărul de rotaţii / minut.

Tip CD-ROM Rată de transfer Rotaţii/minut pentru date aflate la

interiorul şi la exteriorul discului

1X 150 KB/sec 200 - 530

2X 300 KB/sec 400-10604X 600 KB/sec 800 - 2,120

8X 1.2 MB/sec 1600 - 4240

40X CAV 2.6 - 6 MB/sec 8,900 (constant)

40X40 multi-rază 6 MB/sec 1,400 (constant)

Metodele şi tehnologiile optice pentru scrierea/citirea informaţii-lor se pot grupa în:

• Prerecorded Media: sunt suporturi pe care informaţiile suntînscrise de către producător şi nu pot fi alterate de beneficiar (exemplu: discuri compacte, CD-ROM, video-discuri etc.);



98

• Write-Once Media: suporturi pe care informaţia se poateînscrie o singur ă dată de către utilizator, după care conţinutul nu semai poate modifica (exemplu: discurile WORM, CD-W, CD-R);

• Rewritable Media sau ROD (Rewritable Optical Disk): pe

care se pot opera un număr nelimitat de înscrieri de informaţie(discurile magneto-optice).

Cea mai cunoscută tehnică de stocare a informaţiei este CD-ROM. Conţinutul este scris de către producător şi citit de utilizator cuajutorul unei unităţi compatibile. Tehnologia de înscriere constă dintr-unfascicul laser care va genera pe startul reflector depus pe un suport

policarbonat adâncituri de 0,85-3,5 microni (figura 2.29.).

Produsele acestei tehnologii sunt volume mari de date care nusunt supuse modificărilor perioade mari de timp, cum sunt cataloage, biblioteci, manuale, kituri de distribuire a software-ului, documentaţiietc. Pot exista: CD-ROM cu diametre de 5,25"/capacitate 640 MB(»63 minute înregistrare audio) sau 640MB (»74 minute).

Figura 2.29. Structura unui CD-ROM

Spre deosebire de suporturile magnetice, înmagazinarea infor-maţiilor pe suport optic se realizează pe o singur ă pistă, care poate fireprezentată printr-o spirală, element prezentat în figura 2.30.

Figura 2.30. Reprezentarea pistei unui CD

Policarbonat

Acoperire protecţie

Reflector

Eticheta



99

De exemplu, în cazul CD-ului cu o capacitate de 650 MB, dacă se desf ăşoar ă pista, se ajunge la o lungime de 5 km.

Cele mai uzuale sunt CD-ROM-urile XA, care se diferenţiază, larândul lor, după viteza înregistrată la citire: CD-ROM XA 2x cu o

viteză de 300 kB/s; CD-ROM XA 4x cu o viteză de 600 kB/s;CD-ROM XA 6x cu o viteză de 900 kB/s; CD-ROM XA 8x cu oviteză de 1200 kB/s; CD-ROM XA 10x şi mai mare posedă caracteristica viteză aproape egală cu cea a hard-discurilor.

Pentru aplicaţii multimedia (în special cele care conţin secvenţevideo) este necesar un CD-ROM 4X sau cu viteze mai mari. Laaceastă viteză nu se mai produc nesincronizări între secvenţele video

şi audio din cadrul unui „ film”.CD Recordable, cunoscut şi sub acronimul CD-R, este rescrisde către utilizator de câte ori doreşte, cu ajutorul unei unităţi cores-

punzătoare, după care un CD-R poate fi citit de orice unitate pentruCD-ROM (sunt estimate 25 milioane lectori optici).

Standardul original Orange Book , deşi permitea înregistrarea înmai multe sesiuni, nu era compatibil cu tehnologia CD-ROM. Se

estimează că CD-R va înlocui CD-ROM-ul în generaţia P6 de sistemedesktop.Rewritable Optical Disk (ROD) – disc-optic reinscriptibil –

foloseşte tehnologia magneto-optică (înregistrare magnetică şi citireoptică).

2.4.14. DVD Digital Video Disk

În următorii ani, unităţile de stocare optice DVD vor fi nelipsitedin configuraţia unui calculator. Acestea au fost dezvoltate de compa-niile Sony şi Philips, reprezentând tehnologia de mâine pentru stocareaşi redarea informaţiilor aflate pe un suport optic. Tehnologia DVD ofer ă o calitate video evident mai bună decât predecesorul său – CD-ROM-ul,

permiţând prin placa video inclusă vizualizarea filmelor, atât pemonitorul calculatorului, cât şi pe un televizor. DVD-ul va înlocui

CD-ROM-ul şi casetele video VHS. Unităţile DVD permit, în funcţie dedestinaţie, atât citirea, cât şi înmagazinarea de informaţii.Suportul DVD este asemănător CD-ului. DVD-ul reprezintă un

disc cu un diametru de 4,7 inchi, datele sunt stocate pe singura pistă spiralată a suportului şi sunt citite prin intermediul unei multiple razelaser, procedeu similar celui utilizat la CD. DVD-ul este compus din



100

două discuri optice asamblate într-unul singur, permiţând astfel mărireacapacităţii de stocare a suportului. În continuare, sunt prezentateprincipalele tipurile de DVD-uri existente.

DVD-ROM reprezintă suportul care permite doar citirea infor-

maţiilor, fiind utilizat în special pentru distribuţia de produse pro-gram, multimedia. Capacitatea maximă de stocare a acestui suport

poate ajunge la 17 GB.DVD-R (R ecordable – inscripţionabil) permite executarea unei

singure operaţii de inscripţionare, similar CD-R.DVD-RAM permite citirea şi înmagazinarea informaţiilor de

„n” ori, funcţionând similar hard-discului. Aferent tehnologiei de

inscripţionare, există pe piaţa de tehnică de calcul trei formate,definite de câteva grupuri de firme. Un prim format DVD-RAM a fostrealizat de Hitachi şi Matsushiti, firma Pionner a impus un al doileaformat DVD-R, iar grupul compus din HP, Sony, Philips, Yamaha, Ricohşi Mitsubishi a realizat al treilea format DVD-RW . Toate aceste treicategorii nu sunt compatibile între ele, dar consider ăm că DVD-RW vadeveni standard, deoarece grupul de companii creatoare deţine 75%

din această piaţă. DVD-RW permite citirea şi scrierea informaţiilor cu o viteză de 1,7 MB/secundă, având o capacitate de memorare de 3GB.Un suport DVD cu o capacitate de 4,7 GB stochează un film

video de 135 de minute, având o rată de transfer de 4692 biţi/secundă,iar unul de 17 GB înmagazinează 30 de ore de secvenţe audio(muzică). De exemplu, întreaga Enciclopedie National Geographicnecesită doar 4 DVD-uri, în locul a 30 de CD-ROM-uri.

2.4.15. Casete, benzi şi unit ăţ i de band ă magnetică

În strategia de proiectare şi realizare a sistemelor informatice uncapitol obligatoriu îl constituie copia de siguranţă sau back-up, acărei utilitate reală se manifestă numai la apariţia incidentelor înexploatare a pachetelor de programe, cu ocazia refacerii bazelor

pentru furnizarea datelor statistice, istorice etc. sau pentru difuzareadatelor către depozitele de date (warehouse).

Stocarea datelor pe benzi magnetice a fost una dintre primelemetode utilizate în acest sens. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor a

păstrat metoda ca pe o soluţie optimă: cost pe MB scăzut, suport decitire/scriere, volum fizic mic pentru volum mare de date, softwarespecializat şi robust pentru arhivare (back–up), standardizarea strictă a



101

formatului de arhivare. În cazul refacerii unui sistem, după apariţiaunor incidente, se poate apela la una din strategiile de mai jos sau la ocombinaţie a lor:

• Totală: salvarea întregului volum de date existent pe hard-

discuri, volum organizat ca sistem de fişiere;• Parţială: salvarea selectivă a fişierelor;• Incrementată: sunt salvate numai modificările apărute în

fişiere, începând cu momentul ultimei salvări;• Progresivă: salvarea acelor fişiere care au suferit modificări;• Imagine hard disc: salvarea imaginii hard-discului în format

fizic.

Operaţiunea de back-up se efectuează cu un software specializatcare va permite alegerea unei metode de back-up, selectarea propriu-zisă a datelor care vor fi salvate şi a momentului în care este lansată

procedura de arhivare. După stabilirea acestor parametri de lucru, ope-raţia de salvare va fi efectuată automat, f ăr ă intervenţia utilizatorului.

Un sistem de back-up va fi compus din: unitate streamer, mini-mum două casete de lucru, software-ul pentru back-up şi o strategie

proprie de salvare-restaurare.Tehnologiile actuale de stocare a datelor pe casete magnetice sunt: DC (Data Cartridge) păstrează mişcarea linear ă a benzii în raportcu capul magnetic, fiind orientată spre performanţe deosebite alecasetei; DDS (Digital Data Storage), la fel ca la sistemele video VHS -foloseşte mişcarea elicoidală a benzii faţă de capete.

Ca o primă concluzie, tehnologia DC se bazează pe casetă, iar

DDS pe unitate. Indiferent de tehnologie, calitatea casetei este impor-tantă. Este indicată alegerea unui producător cu standarde ridicate,aplicate strict, cu o garanţie cât mai mare şi un sistem propriu de citirea datelor, în caz de funcţionare defectuoasă a casetei.

Tehnologia Data Cartridge se bazează pe principiul stocăriimaxime de date cu minim de erori. Mecanica acestui tip de tehnologieeste simplă, în schimb, partea electronică este performantă.

Tehnologia DC se bazează pe casete în format QIC (Quarter Inch5 Cartridge), care încorporează elemente de acţionare pasivă, din unităţile de

bandă magnetică anterioare. Capacitatea de stocare a crescut până la 13GB prin casete de 5.25", iar pentru a r ăspunde cerinţelor de miniaturizare au

5 Un sfert de inch - 0,65cm (quarter inch) este lăţimea benzii magneticefolosită de unitate.



102

fost create benzi de 3.5" (în curând se anunţă capacităţi de 400MB÷9GBale tehnologiei TARVAN, unităţi compatibile şi cu QIC-80).

Tehnologia Digital Data Storage se bazează pe o casetă realizată simplu, din punct de vedere constructiv, dar cu o unitate

complexă atât mecanic, cât şi electronic.Sunt două formate: lăţime 4 mm / lungime 90 m. (2GB), 120 m.

(4GB); lăţime 8 mm (5GB) tip casetă VHS. Procesul de citire/scriere adatelor este realizat prin deplasarea liniar ă a benzii magnetice faţă desistemul de capete magnetice, un tambur rotativ de capete. Banda va fiantrenată prin contact direct de către un sistem complex de ghidare,rezultând o traiectorie lungă a benzii în afara casetei.

Tehnologia DDS a mărit viteza relativă de mişcare a benzii, prinrotirea concomitentă a capetelor şi a crescut densitatea de stocare adatelor. Prognoza pentru această tehnologie este: îngustarea pistelor,lungirea benzii şi caracteristici magnetice superioare ale benzii.

În ceea ce priveşte unităţile de stocare pe casete magnetice( streamere), sunt de la cele mai simple, conectate pe interfaţă floppy sau pe

portul paralel al unei staţii de lucru individuale (casete QIC de 3.5" / maxim800 MB, caracterizate de o compatibilitate redusă) şi până la cele care

arhivează volume mari de date, conectate la interfeţe SCSI ale file-serverelor. Acestea din urmă au o rată de transfer mare, pot efectuacitire în timpul scrierii, f ăr ă a duce la reducerea caracteristicilor deexecuţie ale hard-discurilor.

Utilitatea streamerelor se materializează în: realizarea copiilor de siguranţă a datelor (back-up); arhivarea datelor caracterizate princereri de acces rar şi nesemnificative; transfer de date.

În cazul unei staţii de lucru, stand-alone, back-up-ul se poateface pe un streamer conectat pe interfaţa floppy şi apelând la utilitarelede tip back-up oferite de sistemul de operare. Capacitatea streameruluieste în funcţie de cea a hard-discului existent.

Pentru cazul în care arhivarea priveşte o reţea de calculatoare,atunci, streamer-ul (cu o tehnologie DDS sau DC, în funcţie de opţiuneaadministratorului de reţea) este conectat la o interfaţă SCSI. Streamerul va avea o capacitate cel puţin egală cu cea a hard-discurilor existente în

calculatoarele server şi o rată de transfer superioar ă.Există şi unităţile de memorare amovibile, care se bazează peo tehnologie magnetică sau magneto-optică pentru înregistrareadatelor. În tabelul următor, sunt prezentate cele mai performanteunităţi de memorare amovibile şi capacitatea lor de înmagazinare.



103

Unitate Capacitate Comentariu

Iomega Zip 100 MB Au fost vândute aproximativ 10 milioane

de astfel de suporturi

LS120 120 MB Permit scrierea şi citirea informaţiilor şi de

pe suporturi standard floppy de 1.44 MB

Sony HiFD 200 MB Permit scrierea şi citirea informaţiilor şi de pe suporturi standard floppy de 1.44 MB

Unităţile amovibile magnetice sunt deja foarte r ăspândite şi,constituind un standard de facto, sunt produse de Iomega, Bernoulli şiSyQuest. Sunt preferabile benzilor magnetice, întrucât permit accesuldirect la suportul magnetic, având o rată de transfer şi o viteză deacces apropiată de a hard-discurilor.

Casetele au capacităţi de 44MB până la 1,3GB. De exemplu,

modelul Jaz, cu modele interne sau externe, are casete de 1 GB, rată de transfer de 5MB/s (poate fi limitată de viteza portului la modeleleexterne) şi timp de acces de 12 ms.

Suportul magnetic LS120 a fost creat şi lansat pe piaţă decompania Imation şi poate stoca volume de informaţii de 120 MB.Prin apariţia acestora se doreşte înlocuirea clasicelor floppy-discuri,fiind compatibile cu acestea, precum şi cu suporturile ZIP.

În luna octombrie 1998, compania Sony a lansat unitatea şisuportul magnetic numit Sony HiFD (High Floppy Disk), care poateînmagazina un volum de 200 MB pe un suport cu dimensiunea de 3½”.

Similar tipului LS120, această unitate de disc magnetic poaterealiza operaţiuni de scriere şi citire asupra discurilor magneticeflexibile clasice, dar poate utiliza şi un nou tip de disc, aşa-numita„super-dischet ă”. Rata de transfer pentru citire este de 3,6 MB /secundă, iar pentru scriere 1,2 MB / secundă. Suportul are un diametrude 86 mm, o capacitate de 200 MB şi se roteşte cu 3600 rotaţii / minut.

Unităţile amovibile magneto-optice sunt destinate volumelor mari de date (630 MB până la 1,3 GB) şi se bazează pe o tehnologiecare permite rescrierea infinită a suportului. În figura 2.31. este

prezentată o unitate amovibilă magneto-optică.



104

Figura 2.31. Unitate amovibilă magneto-optică

Informaţiile stocate pe un asemenea suport sunt păstrate nealte-

rate pe o perioadă de timp de minim 30 de ani. Caracteristicile unuiastfel de suport sunt: diametru disc 5¼”, capacitate de înmagazinare5.2 GB, viteză de rotaţie 3600 rpm.

2.4.16. Placa de sunet

Plăcile de sunet sunt utilizate pentru memorarea şi redareasunetelor pe calculator. Cele mai des întâlnite sunt plăcile compatibile

Sound Blaster .Ideea de multimedia este întregită prin sunete, care, alături de

imagine, aduc realitatea în faţa utilizatorului. Cele mai frecvent întâl-nite sunt plăcile compatibile Sound Blaster . Mai sunt cunoscute: AdlibGold, Microsoft Sound System, Pro Audio Spectrum/16, RolandRAP-10, Sound Master II etc.

O placă de sunet va trebui să aibă implementată o interfaţă

MIDI (Musical Instrument Digital Interface), dezvoltată începând cuanii ’80. Acesta este un limbaj de programare destul de puternic, careva permite sistemului de calcul electronic să memoreze, editeze şiinterpreteze instrumente muzicale electronice. Este vorba de sinte-tizatoare - keyboard synthesier .

MIDI poate reproduce sunete muzicale într-o gamă foarte largă de instrumente şi, totodată, să redea şase note muzicale în acelaşi

moment. Pentru a reţine informaţia necesar ă reproducerii unui instru-ment, sunt codificate şi reprezentate în format electronic notelemuzicale, cu durata şi tonalitatea lor.

Conectarea unui dispozitiv MIDI la PC se va face prin interme-diul unei plăci de sunet cu două porturi seriale: un port MIDI deintrare şi un port MIDI de ieşire.



105

Pe lângă interfaţa MIDI, o placă de sunet dispune de mai multecanale de mixaj, care sunt dependente de tehnologia de memorare asecvenţelor.

Secvenţele de sunet FX redau orice sunet, spre deosebire de

secvenţele MIDI care redau numai instrumente muzicale. Astfel, se pot digitaliza sunete ca: vocea umană, sunete particulare etc. Digita-lizarea semnalelor analogice care există în natur ă se face pe baza unuialgoritm complex care va produce fişiere de mărimi considerabile. Deaceastă acţiune este responsabil un cip specializat, aflat pe placa desunet, care transformă sunetele înregistrate în semnale audio.

Calitatea unei plăci de sunet este dată, în principal, de două

caracteristici:♦ Răspunsul în frecven ţă (denumit şi gama, care pentru plăci

mai bune poate fi cuprinsă între 30Hz şi 20.000Hz). Cu cât gama estemai bună, cu atât este mai bună calitatea semnalului sonor;

♦ Distorsiunea armonică total ă măsoar ă linearitatea unei plăcide sunet, acurateţea cu care este reprodus semnalul sonor. Raportuleste invers propor ţional faţă de calitatea sunetului.

O funcţie specială a plăcii de sunet este de a reproduce şimemora sunete prin convertirea semnalului analog în formatelectronic, respectiv, de eşantionare a sunetelor (sampling ). Cu câtnumărul de biţi cu care lucrează placa (8, 16, 32) este mai mare, cuatât eşantionarea sunetului este capabilă să susţină redarea cu acurateţea semnalului.

Stereofonia plăcii de sunet. Aceasta reprezintă o altă caracte-

ristică importantă; posibilitatea de a reda sunete simultan din două surse diferite - pentru cele două canale stereo - este asigurată decipurile specifice de pe placa de sunet, capabile să reproducă 11 voci.Pentru 20 de voci sunt necesare două cipuri sintetizatoare FM. Ultimul

pas tehnologic în domeniul plăcilor de sunet este procesorul pentrusemnale numerice DSP (Digital Signal Processor), care filtrează zgomotul de fond şi comprimă semnalul în timp real.

O placă de sunet poate avea interfeţe suplimentare: conexiune la unalt dispozitiv periferic, ca, de exemplu, CD-ROM, un dispozitivMIDI/Joystick (o tastatur ă). Rezultă că o placă de sunet Sound Blaster Pro cu performanţe medii se poate prezenta astfel: placă pe 16 biţi, stereo,cu DSP, cu interfeţe auxiliare pentru CD-ROM sau MIDI/Joystick, să

permită controlul volumului şi să aibă mufe Jack pentru: intrare microfon,intrare linie, ieşire difuzoare sau alte dispozitive.



106

Numărul, tipul şi caracteristicile tehnice al echipamentelor peri-ferice, precum şi tipul şi performanţele tehnice ale microprocesoruluidefinesc configuraţia unui calculator electronic.

Un calculator poate avea o configuraţie minimă, care poate fi

extinsă prin adăugarea de noi module de memorie internă şi de echipamente periferice, ajungându-se la o configuraţie maximă.

2.5. Teste de autoevaluare1. Caracterizaţi cele două etape parcurse de tehnica de calcul în

evoluţie.2. Care sunt cele 5 generaţii de calculatoare electronice şi prin ce

se caracterizează fiecare?3. Enumeraţi principalele funcţii ale componentei hardware şifluxurile informaţionale aferente unui sistem electronicde calcul.

4. Prezentaţi unităţile periferice de intrare, ieşireşi memorare.

5. Microprocesor , coprocesor matematic.6. Memoria internă şi magistralele unui sistem

electronic de calcul .7. Prezentaţi dispozitivul periferic mouse. Rol, funcţii şi tipuri

de dispozitive mouse.8. Caracterizaţi dispozitivul monitor şi adaptoarele (interfeţele)

acestuia.9. Prezentaţi imprimanta cu jet de cerneal ă.10. Caracterizaţi suportul magnetic floppy-disc, hard-disc. Compact-

discul şi DVD-ul, suporturi tehnice optice de stocare a datelor.11. Caracteristic calculatoarelor din generaţia a doua este că:a) sunt orientate preponderent către aplicaţii economice, prezintă

capacităţi de stocare mare, facilităţi de introducere şi redare a datelor finale, utilizează limbaje maşină, dar şi limbaje simbolice.

b) programarea se f ăcea în cod-maşină, bit cu bit, pe baza acâteva sute de instrucţiuni.

c) aveau ca elemente constructive de bază tuburile electronice,

releele şi liniile de întârziere.d) până în anul 1951, calculatoarele nu reprezentau bunuri delarg consum, fiind utilizate numai în cercetare sau de către guvern.

e) utilizează periferice speciale care permit comunicarea via linietelefonică, preluarea directă a informaţiilor de pe supor ţi externi(procedura de scanare a paginilor de hârtie), afişarea pe monitor a infor-maţiilor în mod text sau grafic, digitalizarea şi prelucrarea sunetelor.



107

12. Sistemul electronic de calcul este alcătuit din:a) sistemul de echipamente - hardware, adică totalitatea compo-

nentelor fizice folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şitransmiterea rezultatelor şi din sistemul de programe de bază -

software, respectiv, ansamblul programelor care asigur ă conducerea,supravegherea şi controlul procesului de prelucrare. b) hardware, adică totalitatea componentelor fizice care asigur ă

conducerea, supravegherea şi controlul procesului de prelucrare şi dinsistemul de programe de bază - software, respectiv, ansamblul

programelor folosite în culegerea, memorarea, prelucrarea datelor şitransmiterea rezultatelor.

c) unităţi centrale multiple, totalitatea dispozitivelor periferice

de intrare şi a celor de ieşire.d) unitatea de comandă-control, memoria internă, unitatea

aritmetică şi logică dar şi din locaţiile sau adresele de memorie carestochează informaţiile elementare se măsurate în biţi.

e) totalitatea dispozitivelor periferice de intrare, a dispozitivelor periferice celor de ieşire dar şi a unităţilor de memorare activă acaracteristicilor hardware şi software.

13. Memoria PROMa) este o memorie ROM programabilă, care permite o singur ă

rescriere de programe. b) poate fi ştearsă şi reprogramată din nou de mai multe ori,

utilizând tehnici electronice speciale.c) păstrează informaţia doar atâta timp cât calculatorul este sub

tensiune.d) permite aprecierea performanţelor unui calculator.

e) stochează datele efective ale utilizatorului, care constau înşiruri de caractere, imagini, sunete.14. După modul de aşezare pe tastatur ă a literelor, se întâlnesca) două tipuri de tastaturi: standardul QWERTY (standardul

american şi englez) şi AZERTY (standardul francez). b) trei tipuri de tastaturi: standardul US Multimedia (standardul

american şi englez), QWERTY (standardul european) şi China Model(standardul asiatic).

c) două tipuri de tastaturi: standardul US Multimedia (standardulamerican şi englez) şi AZERTY (standardul francez).d) tastaturi 101 taste, 124 taste şi Multimedia.e) două tipuri de tastaturi: standardul US Multimedia (standardul

american şi englez) şi PRIME EURO (standardul european).



108

3. SISTEME DE OPERARE

În cadrul calculatoarelor, sistemul de operare îndeplineşte rolulde responsabil în alocarea şi utilizarea resurselor hardware – memoriainternă, unitatea centrală de prelucrare, spaţiul disponibil pe un suportmagnetic şi dispozitivele periferice. Sistemul de operare intern a fostcel care a apărut primul, având rolul de a coordona şi de a realizatransferul de date între diferite echipamente periferice. Un sistem deoperare este format dintr-un pachet de programe, aflat în permanenţă în memoria internă, care intervine în interpretarea şi realizareacererilor utilizatorului privitoare la procesul de afişare, tipărire sautransfer al fişierelor de date. Dintre cele mai populare sisteme deoperare, pot fi amintite: MS-DOS, Windows-NT Windows XP,Macintosh OS, OS/2, şi UNIX.

Din punct de vedere al modului de exploatare a echipa-mentelor informatice, au fost elaborate sisteme de operare specializate,

astfel: sisteme de operare pentru exploatarea individual ă a calcula-toarelor , cum ar fi MS-DOS, UNIX, Windows’95, Windows’98,Windows Millennium, Windows 2000, Windows XP, MAC OS etc.;sisteme de operare pentru calculatoare conectate în re ţ ea local ă (LAN) – (care, la rândul lor, se divid în sisteme de operare pentruserverul de fişiere al reţelei locale – File Server şi pentru staţiile delucru – Workstation, din cadrul reţelelor locale) şi sisteme de operare

pentru calculatoare în re ţ ea mondial ă (WAN), dintre careexemplificăm: sistemul UNIX al firmei SCO; sistemul Windows NT al firmei Microsoft şi sistemul Linux, disponibil în reţeaua Internet

pentru utilizar e gratuită.Pentru exemplificare, prezentăm sistemele de operare precum şi

firmele producătoare:♦ sistemul UNIX al firmei SCO (Santa Cruz O peration);♦

sistemul Windows NT al firmei Microsoft;♦ sistemul Netware al firmei Novell;♦ sistemul Solaris al firmei SUN;♦ sistemul Linux exploatabil f ăr ă licenţă.



109

3.1. Definiţia şi funcţiile unui sistem de operareSistemul de operare este stocat şi încărcat de pe un suport

magnetic, folosindu-se, de obicei, discul magnetic, de unde şidenumirea de disc sistem.

Sistemele de operare sunt livrate de către constructorii de echipamente, fiind specifice fiecărei configuraţii. Sistemul de operarecreat la început, la momentul instalării acestuia, poate fi modificat deutilizator, în funcţie de schimbarea configuraţiei calculatorului sau denecesităţile impuse de utilizarea sa.

Locul său într-un sistem electronic de calcul poate fi reprezentatgrafic, aşa cum se poate vedea în figura 3.1.

Un sistem de operare asigur ă func ţ ionarea continuă a unit ăţ ii centrale şi a unit ăţ ilor periferice, realizând supravegherea execu ţ iei mai multor programe aflate la un moment dat în memoria internă,organizeaz ă accesul şi prelucrarea unui volum mare de date, princrearea şi exploatarea fişierelor şi a bazelor de date, simplifică activitatea de programare, prin reluarea programelor scrise în limbajeevoluate şi traduse automat în limbaj intern, prin detectarea şi

semnalarea erorilor de programare, gestioneaz ă memoria internă, efectuând alocarea dinamică şi statistică a acesteia, lanseaz ă şi controleaz ă execu ţ ia programelor utilizator .

Figura 3.1. Locul sistemului de operare într-un sistem electronic de calcul



110

Componenta hardware a unui sistem electronic de calculnecesită existenţa unui sistem de operare care să gestioneze resurselehardware, concomitent cu asistarea utilizatorului în timpul pregătirii şilansării în execuţie a lucr ărilor sale.

Pentru gestionarea resurselor, un sistem de operare trebuie să realizeze evidenţierea fiecărei resurse, să adopte o strategie pentru a

putea determina, în orice moment, cărei componente să-i fie alocateresurse, la ce moment de timp, pentru cât timp, alocarea resurselor efectuându-se la începutul activităţii, iar la terminarea acesteiaresursele fiind dezalocate.

Funcţiile unui sistem de operare sunt următoarele:• func ţ ia de gestiune a memoriei ;• func ţ ia de gestiune a procesorului ;• func ţ ia de gestiune a dispozitivelor periferice; • func ţ ia de gestiune a informa ţ iei. Funcţia de gestionare a memoriei constă în evidenţierea resur-

selor de memorie utilizate, la un anumit moment, realizând alocareaacesteia pentru asigurarea accesului şi protecţiei datelor, efectuând, în

finalul prelucr ării, dezalocarea resursei.Funcţia de gestiune a procesorului realizează evidenţa proce-soarelor şi a stărilor acestora (traffic controller ), analizează şi decide cine

poate utiliza procesorul ( procesor scheduler ), alocă resursele procesorului la un proces, prin pregătirea şi încărcarea acestuia în registrehardware, retrage resursa în momentul în care procesorul a efectuat întotalitate execuţia programată şi renunţă la utilizarea spaţiului alocat, aşa

cum se întâmplă şi când a fost depăşit intervalul de timp alocat.Funcţia de gestiune a dispozitivelor periferice realizează evi-denţa dispozitivelor, a unităţilor de control şi a canalelor intrare/ieşire(traffic controller ), stabileşte metoda cea mai eficientă de alocare aresurselor, iar în cazul în care are loc o utilizare simultană, decide cinefoloseşte resursa şi cât timp („schedulering 1/0”). Funcţia de gestiunea dispozitivelor periferice realizează alocarea resursei şi iniţiereaoperaţiei de intrare/ieşire.

Funcţia de gestiune a informaţiei se materializează în eviden-ţierea resursei (a informaţiei), în localizarea şi utilizarea acesteia (File

System), decide cine utilizează aceste resurse, impune protecţia cerută şi ofer ă rutinele de acces necesare, alocarea resurselor realizându-se

prin deschiderea fişierului (OPEN), iar dezalocarea acestora prinînchiderea fişierului (CLOSE).



111

3.2. Componentele sistemului de operare Programul monitor este rezident, integral sau în mare parte, în

memoria internă, realizând coordonarea execuţiei programelor apli-cative, controlul şi planificarea unităţii centrale, alocarea memorieiinterne, asigurarea perifericelor, servirea cererilor de intrare/ieşire.

În cazul sistemelor care permit lucrul în regim conversaţional,utilizatorii pot emite comenzi monitor, prin care să-şi asigure alocarearesurselor sistemului, în funcţie de necesităţile stabilite în prealabil.

Programele de comand ă şi control asigur ă execuţia comenzilor de operare, direct sau prin construirea de proceduri (fişiere de comenziindirecte).

Programele pentru opera ţ ii cu periferice asigur ă operaţiile deintrare/ieşire, tratarea întreruperilor, protecţia fişierelor şi a programe-lor aplicative.

Programele de serviciu permit utilizatorului să folosească eficientresursele fizice sau logice ale sistemului electronic de calcul. Înaceastă categorie se încadrează următoarele programe de serviciu:bibliotecarul reprezintă programul care asigur ă gestionarea bibliotecii

de sistem şi a fişierelor utilizator, precum şi reţinerea programelor aplicative în oricare din fazele premergătoare execuţiei; editorul deleg ături reprezintă programul cu ajutorul căruia se obţine un programîn format direct executabil, pornind de la imaginea sa în format obiect;încărcătorul este reprezentat printr-un program care asigur ă încăr-carea în memoria internă RAM a programelor pentru execuţie.Încărcarea programelor poate avea loc imediat după translatare, când

sistemul de operare are inclus încărcătorul în compilator (LOAD andGO), în momentul realizării editării de legături (LINK) sau, separat,după realizarea editării de legături.

3.3. Respectarea drepturilor de autor în domeniul programelor de calculator

Din punct de vedere al dreptului de utilizare a software-ului,

utilizatorul poate dispune de soft nelicenţiat şi software licenţiat.Software-ul nelicenţiat, la rândul să, poate fi: freeware – soft cuutilizare neîngr ădită, gratuit, sau shareware – soft aflat în regim detestare a pieţei sau a fiabilităţii acestuia; dispunând de funcţii sau de o

perioadă de utilizare limitată; criticile sau observaţiile primite suntvalorificate pentru versiunea finală a programului;



112

Software-ul licenţiat se obţine prin cumpărare de la firmeleautorizate pentru distribuire de piaţă.

Numeroase firme producătoare de calculatoare din România ausemnat „Codul Etic”, propus de Microsoft România reprezentată prin

Bussines Software Alliance în cadrul campaniei de combatere a pirateriei software, pentru canalele de distribuţie din România, pentrueliminarea concurenţei neloiale practicată de unii distribuitori desisteme de calcul, prin oferirea de programe f ăr ă licenţă. Pentru acombate această problemă, Microsoft a lansat un arsenal de noi arme,incluzând CD-ROM-uri holografice şi certificate de autentificare, caresunt mai greu de contraf ăcut decât o bancnotă de 100 de dolari.

Achiziţionarea pe canale oficiale a programelor de calculator ofer ă utilizatorului, pe lângă o garanţie a funcţionării corecte a produsului, un pachet compus din: „Certificat de autenticitate”;documentaţie completă; CD-ul inscripţionat de fabricant curespectivul produs program.

În momentul achiziţionării unui calculator, care are preinstalatsistemul de operare Windows’2000, este indicat a se verifica existenţa

etichetei „Certificat de autenticitate”(figura 3.2.) lipită pe carcasaacestuia. Achiziţionarea de calculatoare cu software ilegal preinstalat poate să aibă consecinţe negative, de natur ă tehnică sau juridică, atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice.

Figura 3.2. Certificat de autenticitate

Certificatul de autenticitate, prezentat în Figura 3.2, conţineurmătoarele elemente caracteristice de securitate: firul holografic decupru introdus din fabricaţie, care prezintă alternativ, în funcţie deorientarea razelor luminoase, cuvintele: „Microsoft” şi „Genuine”;denumirea produsului achiziţionat „Windows’2000 Profesional”;seria unică a produsului , formată din 5 grupe de caractere alfabetice



113

şi numerice, grupe delimitate prin „-”; cod unic de bare generat de producător; şir de caractere reprezentând numele firmei producă-toare „Microsoft”, care îşi schimbă culoarea din auriu în argintiu laschimbarea unghiului sub care cade lumina.

Piratarea software are multe dezavantaje, dintre care cele maiimportante sunt următoarele: nu se poate realiza up-grade; este foarte

posibil ca programul să nu fie complet şi să conţină viruşi, producândîn acelaşi timp instabilitatea sistemelor.

În momentul în care o persoană sau o firmă doreşte să achizi-ţioneze un produs sau un serviciu al Microsoft, este bine să verifice, în

prealabil, existenţa elementelor de siguranţă prezentate anterior spre

informarea cumpăr ătorului.În primăvara anului 2001, Microsoft a aplicat produselor sale program tehnologia anti-criminalitate – Product Activation, pentruînceput în pachetul de programe Office XP, şi care ulterior va fi prezentă şi în sistemul de operare Windows XP, reprezentând o tehnologie de

protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală, incorporată în produseleMicrosoft din generaţia XP, care previne la nivel de utilizator copierea

neautorizată a produselor program distribuite. Această tehnologie a fosttestată timp de doi ani în şapte ţări „ pilot ”.În cazul Office, după a 50-a lansare a unei aplicaţii incluse în

pachetul de programe neactivat, se declanşează un proces de reducerea funcţiilor, adică nu se mai pot crea noi documente, salva etc. Pentrusistemul de operare Windows, perioada de graţie în care produsultrebuie activat este de 30 de zile de la prima utilizare.

Pentru activarea acestor produse-program, utilizatorul are două posibilităţi: prin contactarea telefonică a Microsoft Infocenter, saudirect pe web la adresa indicată în ecranul de activare, aceastarealizându-se pe baza unui Installation ID, generat automat pornindde la codul unic Product Key. Odată ce Installation ID ajunge înserverele Microsoft, utilizatorul primeşte un cod de confirmareConfirmation ID, cu care îşi activează produsul. Din acest momentnu i se va mai solicita activarea produsului. Procedura de activaredurează în medie 2-4 minute.

În cazul în care utilizatorul realizează un up-grade minor hardware, tehnologia va recunoaşte că este vorba despre un up-grade de sistem şi nu-i va solicita reactivarea produsului Microsoft.

Un dezavantaj major este reprezentat de faptul că respectivul produs nu poate fi instalat decât individual, pe un singur sistem de



114

calcul, deoarece, în situaţia în care Installation ID-ul expediat către baza de date Microsoft figurează că a mai fost folosit anterior,validarea este refuzată.

3.4. Evoluţia sistemelor de operareDintre cele mai populare sisteme de operare pot fi amintite: MS-

DOS, Windows NT, Macintosh OS, OS/2, şi UNIX.Pe măsur ă ce produsele hardware au evoluat, sistemul de

operare MS-DOS s-a implicat în suportul lor.Fiecare versiune MS-DOS a purtat un număr (exemplu V.6.22)

compus din numărul major de variantă, urmat de un număr minor şi deun număr de întreţinere.

Ca orice entitate în evoluţie, sistemul de operare MS-DOS acunoscut şi schimbări fundamentale, dar şi modificări mai puţindramatice. Recunoaşterea tehnologiei Plug and Play permite elimina-rea configur ării manuale a diferitelor subansamble care sunt introduseulterior în calculator, recunoaşterea şi instalarea acestor dispozitiveefectuându-se automat.

Odată cu apariţia versiunilor de Windows, sistemul de operareMS-DOS, care există şi funcţionează în continuare, nu mai este identi-ficat prin iniţialele MS-DOS, ci prin Windows XP, situaţie prezentată grafic în figura 3.3.

Figura 3.3. Existenţa sistemului de operare MS-DOS integrat sub Windows

În materie de sisteme de operare, firma Microsoft dispune dedouă linii de produse – Windows’95–98-Xp cu numele de codChicago şi Windows NT 4.0 – 5.0 cu nume de cod Cairo, acesta fiindun sistem care dispune de funcţii avansate de siguranţă. Evoluţiasistemelor de operare este prezentată în figura 3.4.



115

Figura 3.4. Evoluţia sistemelor de operare ale companiei Microsoft

Sistemele de operare Windows sunt perfect adaptate pentrucele două categorii de utilizatori: utilizatori individuali; utilizatori degrup, de reţele complexe.

Aceste sisteme de operare, integrate se remarcă printr-o interfaţă grafică deosebit de simplă, prin suport de reţea integrat ( INTERNET,COMPUSERVE, MS MAIL, MS NETWORKS ), permiţând accesulîn lumea programelor pe 32 de biţi, programe ce folosesc multi-tasking preemptiv (sistemul va distribui timpul de calcul întreaplicaţiile active) şi multithreading (efectuarea mai multor lucr ărisimultane în interiorul aceleiaşi aplicaţii), pentru a asigura execuţiamai multor acţiuni în acelaşi timp.

Apariţia unor noi unităţi periferice, unităţi CD-ROM, plăci desunet, acceleratoare grafice sau video, ridică probleme în cazul modi-ficării configuraţiei unui calculator, necesitând intervenţii din parteautilizatorului. Această problemă a fost rezolvată prin tehnologia Plug

and Play, care are ca scop introducerea inteligenţei în calculator, pentru ca acesta să poată rezolva sarcini privind instalarea şi confi-gurarea, f ăr ă ca utilizatorul să intervină.

La data de 17 februarie 2000, Microsoft a lansat în 60 de ţări şi16 variante lingvistice sistemul de operare Windows 2000 Professio-nal , Server şi Advanced Server , acesta reprezentând cel mai importanteveniment de la înfiinţarea corporaţiei, poate comparabil cu lansareasistemului de operare Windows’95. Acest produs, conform directoru-

lui general al Microsoft România, „reprezint ă cel mai bun sistem deoperare realizat de Microsoft, un produs revolu ţ ionar care st ă la bazaconceptului THE BUSSINES INTERNET , spre care se orienteaz ă acum întreaga comunitate de afaceri”. Combinând uşurinţa utilizăriisistemului de operare Windows cu simplitatea administr ării, fiabili-tatea şi securitatea caracteristice Windows NT, orientat spre oriceafacere, activitate, indiferent de dimensiunea ei derulată pe INTERNET,



116

acest sistem de operare permite o colaborare eficientă în orice mediu,asigurând comunicaţiile şi accesul la distanţă cu o maximă securitateşi confidenţialitate a informaţiei. La realizarea acestuia la RedmondSUA au activat peste 5.000 de specialişti, iar investiţiile necesare au

fost de peste 2 miliarde $. În luna martie 2000, firma Microsoft adeclarat că au fost achiziţionate de către utilizatori peste 1 milion decopii ale Windows 2000.

Microsoft a realizat sistemul de operare Millennium pe baza luiWindows’98, remediind o serie de erori descoperite de utilizatori întimp, crescând, în acelaşi timp, stabilitatea acestuia. WindowsMillennium se adresează utilizatorilor casnici şi ofer ă suport pentrudigital media, home networking şi acces la Internet .

Windows XP reprezintă ultima realizare a firmei Microsoft îndomeniul sistemelor de operare, destinat sistemelor electronice decalcul de tip desktop.

3.5. Sistemul de operare WindowsÎn materie de sisteme de operare, Microsoft (figura 3.5.) dispune

de două linii de produse: Windows’-Xp cod Chicago – care grupează

MS-DOS şi Windows şi Windows NT 4.0–5.0 cod Cairo – sistemmultiplatformă, dispunând de funcţii avansate de siguranţă.

Figura 3.5. Prezentarea celor două linii de produse Microsoft



117

Principiul de bază al WINDOWS-ului este utilizarea ferestrelor,ca zone încadrate de un chenar, cu o structur ă standard, unde se găsescaşezate diverse obiecte ce simbolizeză aplicaţii. Activarea şi manipu-larea acestora se pot face într-o manier ă simplificată, cu ajutorul unui

dispozitiv periferic numit mouse.Sistemul de operare Windows este adaptat perfect pentru cele

două categorii de utilizatori:• utilizatori individuali;• utilizatori de grup, de reţele complexe.Acest sistem de operare, integrat se remarcă printr-o interfaţă

grafică deosebit de simplă, prin suport de reţea integrat (INTER-

NET, COMPUSERVE, MS MAIL, MS NETWORKS), permiţândaccesul în lumea programelor pe 32 de biti, programe ce folosescmultitasking preemptiv (sistemul de operare va distribui timpul decalcul între aplicaţiile active) şi multithreading (efectuarea mai multor lucr ări simultane în interiorul aceleaşi aplicaţii) pentru a asiguraexecuţia mai multor acţiuni în acelaşi timp. Windows poate executatrei categorii distincte de aplicaţii: aplicaţiile de tip Win32 realizate

special pentru acesta, aplicaţiile de tip Win16, reprezentate prinaplicaţiile Windows 3.1 şi aplicaţiile DOS.Sistemul de fişiere aduce noutăţi, în locul celor opt caractere

prin care se specifică sub MS-DOS numele fişierului, lucru care adeterminat apariţia unor prescurtări stranii, Windows acceptă şi numede fişiere cu o dimensiune de maxim 255 caractere.

Lansarea în execuţie a Windows se face automat de către

calculator la stabilirea contactului de alimentare cu energie electrică.Ecranul monitorului va fi ocupat în întregime de fereastra de bază carese caracterizează prin următoarele elemente:

• zona activă a ferestrei;• linia de stare.

Zona activă a ferestrei conţine o serie de reprezentări graficeimplicite, care dau posibilitatea utilizatorului să aibă acces, la princi-

palele componente ale calculatorului prin reprezentarea ,la reţeaua INTERNET, prin reprezentarea grafică corespunzătoare şi



118

la un gestionar al fişierelor şterse, , care poate permite

utilizatorului reconstituirea acestora. Lina de stare, figura 3.6., poziţionată, implicit în partea de jos aecranului, asigur ă utilizatorului accesul nemijlocit la elementelesoftware şi hardware ale calculatorului, la aplicaţiile aflate în lucru şila numele fişierelor asociate acestora, realizând aducerea la cunoştinţautilizatorului, prin poziţionarea prompterului de mouse, a următoare-lor elemente: modelul tastaturii utilizate; volumul sunetelor produsede către placa de sunet; data curentă.

Figura 3.6. Prezentarea elementelor din linia de stare Windows

În cazul sistemului Windows Millennium şi Windows’2000,dorinţa utilizatorului de a realiza oprirea calculatorului se realizează

prin poziţionarea prompterului de mouse pe butonul din

linia de stare, selectarea opţiunii , care va avea ca efect

apariţia pe ecran a unei ferestre de dialog prezentată în figura 3.7., încare utilizatorul poate avea trei opţiuni: renunţarea la lucrul cuWindows, pentru a se realiza oprirea calculatorului ( Shut down);repornirea calculatorului în Windows, cu reluarea procesului de iniţia-lizare a sistemului ( Restart ); economisirea resurselor energetice, înspecial ale calculatoarelor portabile, producând trecerea sistemului în



119

stare de aşteptare ( Standby). Dacă utilizatorul doreşte a preîntâmpinaeventuale modificări sau deterior ări ale parametrilor sistemului deoperare, va selecta opţiunea Hibernate.

Figura 3.7. Prezentarea căsuţei de dialog pentru oprirea calculatorului

Executarea unui clic pe butonul Start va produce lansarea progra-melor, afişarea şi posibilitatea de apelare automată a ultimelor 15 fişierecreate sau actualizate, figura 3.8., modificarea parametrilor de configu-rare, localizarea unui program, obţinerea rapidă a unui ajutor din partea

calculatorului, lansarea unui program prin scrierea denumirii sale, precumşi posibilitatea opririi sau a repornirii sistemului Windows.Meniurile disponibile vor fi afişate automat în linii de ferestre

suprapuse, în cazul în care opţiunea pe care utilizatorul s-a poziţionatconţine simbolul ►, adăugat la numele aplicaţiei.

Figura 3.8. Prezentarea modului de apelarea componentelor prin meniuri derulante



120

Datorită ascensiunii rapide în domeniul multimedia şi datorită dezvoltării tehnologice, Windows aduce un set de facilităţi care seadresează atât utilizatorilor, cât şi realizatorilor de programe, prinrescrierea în cod pe 32 de biţi a suportului tuturor tehnologiilor

multimedia importante, realizându-se, în acest mod, o mărire a vitezeide lucru şi o calitate mai bună a reproducerii.

Apelarea acestor componente se execută foarte uşor, prin pozi-ţionare pe respectiva aplicaţie.

Minimizarea, maximizarea sau închiderea unei ferestre se poaterealiza prin poziţionare pe simbolurile grafice aflate în partea de sus a

ferestrei, iar acţionarea reprezentării va avea ca efect restrânge-rea ferestrei la un buton care va apărea în linia de stare.Controlul şi modificarea elementelor componente ale calculatorului

se realizează din panoul de comandă (Control Panel), figura 3.9., care va permite utilizatorului: executarea unei operaţiuni de instalare automată aunor subansamble nou adăugate în configuraţia calculatorului Add NewHardware; adăugarea sau ştergerea automată a unor programe AddRemove Programs; modificarea orei, a datei calendaristice şi a zonei încare se află instalat calculatorul Date/Time; modificarea tipului demonitor, a caracteristicilor tehnice ale acestuia, a numărului de culoriutilizat în procesul de afişare, a fundalului asociat ferestrei principaleDisplay.

Figura 3.9. Prezentarea componentei Windows Control Panel



121

Cursorul mouse-ului indică poziţia acestuia pe ecran, în funcţiede operaţia pe care echipamentul de calcul o efectuează la un momentdat. Cursorul poate lua diferite forme, configurabile de către utilizator.

Apariţia unor noi unităţi periferice, unităţi CD-ROM, plăci de

sunet, acceleratoare, grafice sau video, modemuri externe sau interne,ridică probleme în cazul modificării configuraţiei unui calculator,necesitând intervenţii hard şi soft din partea utilizatorului. Această

problemă a fost rezolvată prin tehnologia Plug and Play, care are cascop introducerea inteligenţei în calculator, pentru ca acesta să poată rezolva sarcini privind instalarea şi configurarea, f ăr ă ca utilizatorul să intervină figura 3.10.

Windows permite cunoaşterea caracteristicilor constructive alecalculatorului, realizând o prezentare detaliată a caracteristicilor sistemului, dar şi a modului în care calculatorul poate r ăspundecerinţelor utilizatorului.

Figura 3.10. Instalarea, configurarea hardware prin intermediul „asistentului”

Windows permite utilizatorilor să folosească seturile de

caractere proprii, iar prin stabilirea zonei în care este instalat, se vaafişa fusul orar pentru zona respectivă, efectuând modificarea oreisistemului când va avea loc trecerea la ora de var ă sau de iarnă.

Windows XP se prezintă la o primă vedere cu un nou design,mai îngrijit, al interfeţelor grafice (ferestrelor), precum şi cu o multitu-dine de posibilităţi în ceea ce priveşte configurabilitatea acestora. Încă



122

de la început sistemul de operare Windows XP a cunoscut două versiuni distincte:

1. Windows XP Home Edition – sistem de operare ce estecomercializat împreună cu achiziţionarea unui calculator destinatfolosirii „casnice” sau în cadrul unor firme ce nu dispun de reţele decalculatoare sau nu au intenţia de a conecta aceste calculatoare la oreţea de calculatoare. Este destinat cu precădere utilizatorilor atehnici,care nu sunt preocupaţi de configur ări complicate sau de obţinerea unuinivel ridicat de securitate, fiind compatibil cu orice computer personalsau notebook dotat cu un singur procesor şi o singur ă placă video.

2. Windows XP Professional. Această versiune include toatefacilităţile disponibile în Home Edition, în plus mai sunt puse la dis-

poziţia utilizatorilor posibilitatea conectării calculatoarelor la o reţea, precum şi componentele de securitate necesare pentru includereacalculatoarelor într-un domeniu Windows NT/2000/XP. Windows XPProfessional este optimizat pentru a lucra cu echipamente hardware

performante, incluzând modalităţi de configurare pentru lucrul cu

două procesoare. Datorită acestor diferenţe existente între cele două versiuni de sisteme de operare, preţul de achiziţie pentru WindowsProfessional este mai ridicat.

Dincolo de noua interfaţă grafică, schimbările arhitecturalesurvenite în sistemul de operare Windows XP sunt subtile, dacă nuchiar invizibile pentru un utilizator. Pentru a da un scurt exemplu, vomtrece în revistă câteva din îmbunătăţirile aduse sistemului de operare

Windows XP.1. Un nou kernel Windows – proiectanţii sistemului de operare aurenunţat la ultimile coduri compatibile MS–DOS utilizate în sistemul deoperare Windows 98 şi ascunse în sistemul de operare Windows Me.

Kernelul folosit pentru acest sistem de operare îl reprezintă kernelul sistemului de operare Windows 2000. Datorită accesului protejat lamemorie, integrarea unei securităţi sporite şi a opţiunii HAL (hardware

abstraction layer ) ce protejază componentele hardware ale sistemului deanumite programe greşit realizate, WindowsXP reprezintă un sistem deoperare care se blochează sau generează erori destul de rar, iar atuncicând acestea apar sistemul de operare ne ofer ă posibilitatea de a alegeutilizarea unor utilitare de depanare.



123

2. Instrumente de protec ţ ie a sistemului . O sursă generatoare de probleme pentru vechile sisteme de operare Windows o reprezentau problemele legate de fişierele dll. Atunci când se instalau în sistem programe care foloseau sau rescriau anumite por ţiuni din fisierele de

sistem, acestea generau o anumită instabilitate care ducea la blocareasistemului. Sistemul de operare Windows XP monitorizează stareaacestor fişiere de sistem, păstrând o copie a acestor fişiere atunci cândun program sau o aplicaţie încearcă să rescrie fişierul. Un utilitar folosit pentru protecţia fişierelor de sistem îl reprezintă utilitarul derestaurare a sistemului „System Restore” (figura 3.11), utilitar folosit

pentru crearea unei copii a fişierelor de sistem, astfel încât utilizatorul

să poată reveni oricând la configuraţia originală.

Figura 3.11. Utilitarul de restaurare a sistemului de operare

3. Instrumentele de management al sistemului (figura 3.12)sunt acele programe sau aplicaţii, destinate îmbunătăţirii performan-ţelor sistemului sau efectuării unor activităţi de mentenanţă asupraanumitor componente ale ansamblului.

4. Programul de asisten ţă sau Magicianul pentru transferu-

rile de fi şiere şi set ări – File and Settings Transfer Wizard – este unutilitar destinat migr ării setărilor şi a fişierelor de la alte sisteme XP,sau de la sisteme de operare mai vechi, folosindu-ne fie de reţeaualocală de calculatoare, fie de un dispozitiv de stocare a datelor.



124

Figura 3.12. Aplicaţia administrativă de întreţinere a PC-ului

5. Magicianul pentru compatibilitatea programelor – ProgramCompatibility Wizard – destinat pentru menţinerea integrităţii progra-melor în timp ce acestea sunt mutate pe noul sistem de operare. Acestutilitar se comportă ca o versiune mai veche a sistemului de operare,f ăcând ca programul să funcţioneze normal.

6. Conexiune la Internet securizat ă , Internet Connection Firewall

– utilitar destinat pentru protecţia împotriva unor atacuri a calculatoarelor ce sunt conectate la o reţea sau la Internet. Utilitarul funcţionează păstrândo tabelă a datelor cerute de în mod explicit de către Internet Explorer.Utilitarul va realiza o comparaţie între datele cerute şi cele primite, blocândacele date care au sosit, ele nefiind cerute în mod explicit.

3.5.1. Instalarea sistemului de operare Windows Xp

Definind un nivel acceptabil al performanţei, Windows Xpreprezintă o chestiune de preferinţe personale şi, în consecinţă,subiectivă. Consider ăm viteza procesorului ca fiind probabil cel maimic element critic al unui sistem electronic de calcul pe care sedoreşte instalarea sistemului de operare Windows XP. Evident, luândîn considerare şi specificaţiile de firmă, pentru instalarea sistemului de



125

operare Windows XP, calculatorul trebuie să dispună de un procesor acărui frecvenţă este de minim 500 MHz. În funcţie de ceea ceutilizatorul doreşte să realizeze cu acel calculator sau în funcţie denumărul de utilizatori care vor lucra pe acel calculator şi al aplicaţiilor

care vor rula simultan pe sistemul electronic de calcul, esterecomandat a se instala cel puţin 256 Mb de memorie RAM pentru unsingur utilizator (adăugându-se câte 64 MB de memorie RAM pentrufiecare utilizator suplimentar).

În timpul procesului de instalare, sistemul de operare WindowsXP va realiza o verificare a componentelor hardware montate însistem, pentru a determina şi a semnala eventualele incompatibilităţi.Este recomandat ca înaintea începerii operaţiunii de instalare a siste-mului de operare, utilizatorul să întocmească o listă a dispozitivelor instalate în sistem, menţionând caracterisitcile acestora precum şi

producătorul lor, verificând compatibilitatea acestor componente cusistemul de operare Windows XP la adresa www.microsoft.com/hcl.Componentele hardware care nu sunt menţionate explicit în această listă nu sunt recunoscute de firma Microsoft a fi compatibile cusistemul de operare, dar acest lucru nu înseamnă că nu vor funcţiona.

Putem întâlni următoarele situaţii în care putem instala un sistemde operare:1. Instalarea unui sistem de operare pe un hard-disc nou, sau

instalarea unui sistem de operare f ăr ă a se păstra datele anterioare,operaţie ce poartă denumirea de instalare pe curat Clean Install.

2. Trecerea de la sistemele de operare Windows mai vechi lasistemul de operare Windows XP, operaţie ce poartă denumirea deupgrade.

3. Instalare plurisistem de operare – multiboot , reprezintă ovariantă a procesului de instalare pe curat, atunci când utilizatoruldoreşte păstrarea unei copii a sistemului de operare vechi. În cazulalegerii acestei variante de instalare a sistemului de operare, după ce

procesul de instalare s-a terminat, utilizatorul va avea posibilitatea de aalege dintr-un meniu ce variantă a sistemului de operare să se lansezeîn execuţie. Este recomandat ca noile versiuni de Windows să se

instaleze pe partiţii separate.În cazul în care se instalează sistemul de operare pe un harddisc nou, rutina de instalare a sistemului va trece prin câteva faze, încare utilizatorul va avea posibilitatea de a alege configur ările esenţiale

pentru buna funcţionare ulterioar ă a sistemului de calcul. Prima şi ceamai importantă configurare asupra căruia utilizatorul este nevoit să sedecidă o reprezintă sistemul de fişiere. Menţionăm că sistemul de



126

operare Windows XP este optimizat pentru sistemul de fişiere NTFS(New Technology File System), care furnizează un număr ridicat deopţiuni de securitate în comparaţie cu sistemul de fişiere FAT sauFAT 32. Opţiunile de securitate se refer ă la criptarea datelor

(vizualizarea anumitor date considerate a fi importante numai de pecalculatorul respectiv), compresia datelor (utilizată pentru a obţine unspaţiu suplimentar de stocare a datelor pe hard-disc). Cea de-a douafază a procesului de instalare în care utilizatorul are posibilitatea de ainterveni o reprezintă momentul în care acesta este invitat să aleagă timpul şi zona în care se află sau alte detalii legate de cheia de activarea produsului, de numele computerului şi de parola administratorului

de sistem. O ultimă fază a procesului de instalare a sistemului deoperare o reprezintă momentul în care utilizatorul are posibilitatea dea crea conturile utilizator şi a activa produsul.

Odată ce instalarea sistemului de operare s-a încheiat, se verifică dacă pentru toate componentele hardware s-au instalat corect driverelespecifice, după care se trece la instalarea altor programe adiţionale decare utilizatorul are nevoie. Utilizatorul are posibilitatea de a monitoriza

buna funcţionare a tuturor dispozitivelor (figura 3.13) din opţiunea

System, conţinută de fereastra Control Panel, Hardware, butonul DeviceManager. Dacă o anumită componentă din calculator nu funcţionează corect sau nu are instalat driverul corespunzător, componenta respectivă va avea în dreptul ei un semn de exclamare.

Figura 3.13. Fereastra Device Manager de monitorizarea componentelor structurale ale PC-ului



127

În cazul în care se doreşte trecerea de la o versiune mai vechede Windows la Windows XP, cu păstrarea fişierelor şi a programelor deja instalate pe vechiul sistem de operare, se introduce în unitatea dedisc CD-ul de instalare Windows XP, iar din fereastra care apare se

alege opţiunea de upgrade. Odată început procesul de upgrade,utilizatorul trebuie să introducă câteva informaţii referitoare cheia deactivare a produsului. Procesul de instalare va înlocui vechile fişierede sistem dar va păstra configur ările utilizatorului, cum ar fi: modul deapariţie al desktopului, schemele de culori precum şi programeleinstalate anterior şi configur ările acestora. Procesul de upgrade vaidentifica şi va raporta fiecare program care este incompatibil cu

Windows Xp. Încheierea procesului de upgrade presupune parcurge-rea de către utilizator a următoarelor faze:a. Redefinirea parolelor de administrare pentru migrarea

conturilor de utilizator Această variantă de instalare a sistemului deoperare Windows XP va adăuga câte un cont utilizator pentru fiecareutilizator care deţine un profil pe vechiul sistem de operare, dar nu vastabili şi parolele pentru aceste conturi. Administratorul de sistem vaintroduce manual aceste parole.

b. Verificarea bunei funcţionări a programelor instalate şi acomponentelor – chiar dacă în timpul procesului de upgrade severifică automat compatibilitatea programelor deja instalate şi acomponentelor din calculator, putem spune că acest proces nu estesigur 100%.

Această variantă de instalare a sistemului de operare va instalaWindows XP în acelaşi folder ca şi vechiul sistem de operare (de

obicei, folderul Windows), modificând fişerele de sistem şi adăugânddriverele de care este nevoie.

Cea de-a treia modalitate de instalare a unui sistem de operareWindows XP o reprezintă varianta „multiboot ”. Această variantă esteaccesibilă utilizatorului doar dacă, în prealabil, pe hard disc suntstabilite mai multe partiţii, ambele sisteme de operare trebuind să ocupecâte o partiţie separată. Modalitatea aceasta de instalare a unui sistem

de operare confer ă utilizatorului posibilitatea de a alege ce sistem deoperare va funcţiona la pornirea calculatorului. Chiar dacă pe acelaşicalculator se pot instala şi pot coexista pe partiţii separate toatesistemele de operare Windows, trebuie reţinut că sistemele de operareWindows 98, Windows ME nu ştiu să citească formatul de fişiere

NTFS. Deci, dacă pe un calculator avem instalat pe o partiţie



128

Windows ME şi pe altă partiţie Windows XP cu NTFS, atunci cândfuncţionează sistemul de operare Windows ME nu vom putea accesafişierele de pe partiţia cu sistemul de operare Windows XP.

Alegerea unei astfel de variante de instalare a sistemului de

operare Windows este benefică în cazul în care dispunem de un program sau o componentă de calculator care nu funcţionează corect însistemul de operare Windows XP, existând probleme de compatibilitate.

3.5.2. Structura ferestrelor WINDOWS

Windows dispune de trei tipuri de ferestre: de aplicaţii, dedocument şi de grup. Operaţiile fundamentale privind utilizarea

dispozitivului mouse cuprind: selecţia unei ferestre, mărirea la maxim aunei reprezentări grafice sau icoane şi deplasarea, mărirea şi reducereaferestrelor.

Selec ţ ia unei ferestre, icoane, fişier sau opţiuni dintr-o fereastr ă dedialog se face prin poziţionarea prompterului mouse-ului pe elementuldorit şi apoi apăsarea butonului din stânga („clic” o singur ă dată).

M ărirea icoanelor, execuţia aplicaţiilor şi selecţia elementelor

dintr-o listă se fac prin poziţionarea vârfului prom pterului pe elemen-tul dorit şi apoi apăsarea de două ori consecutivă şi rapidă a butonuluidin stânga mouse-ului. Deplasarea , mă rirea sau reducerea ferestrelor şi deplasarea icoanelor se execută prin poziţionarea prompteruluimouse-ului pe elementul în cauză, apăsarea butonului din stânga şimenţinerea acestuia pe parcursul deplasării până în locul de destinaţie,vezi figura 3.20. prezentată anterior.

Windows lucrează cu meniuri de comenzi, fiecare dintre acestea putând avea subcomenzi care se pot detalia pe mai multe niveluriierarhice. Unele dintre aceste comenzi solicită utilizatorului o serie de

parametri prin intermediul unor casete de dialog, care pot încorporacasete de liste de valori posibile.

O casetă de dialog poate conţine în principal: butoane decomandă (execută o acţiune), zone de text (fixează anumite valori),casete de opţiuni (pentru parametrii care se exclud mutual), casete de

marcaj (care pot fi activate x sau dezactivate).Dacă o fereastr ă nu poate afişa toate informaţiile unei aplicaţii,

va fi marcată pe laturile din dreapta şi de jos de o bar ă de defilareverticală şi, respectiv, orizontală. În interiorul acestor bare se găseşteun cursor de defilare care permite poziţionarea în document, în funcţiede necesităţi.



129

Deplasarea unei ferestre se execută prin poziţionarea prompterului mouse-ului pe bara de titlu, apăsarea butonului dinstânga şi menţinerea acestuia, concomitent cu deplasarea mouse-ului(implicit a prompterului) până la locul de destinaţie, după care se

eliberează butonul. Închiderea unei ferestre se face prin poziţionareamouse-ului pe meniul sistem şi apăsarea butonului din stânga de două ori. Această operaţie are ca efect terminarea aplicaţiei asociată ferestrei încauză şi, prin urmare, utilizatorul este solicitat, printr-o casetă de dialog,să confirme sau infirme salvarea modificărilor pe disc.

Dimensionarea şi deplasarea unei ferestre pe desktop se poaterealiza cu ajutorul mouse-ului astfel:

• Deplasarea ferestrei pe desktop: se poziţionează cursorulmouse-ului pe bara de titlu a ferestrei. Se apasă butonul din stânga almouse-ului şi, cu el apăsat, se glisează fereastra pe desktop. Înmomentul în care fereastra se află în zona dorită, se eliberează butonulstâng al mouse-ului. Acest procedeu se numeşte drag-and-drop (drag =a trage; drop = a lăsa să cadă) şi se utilizează foarte des sub Windows.

Se observă că titlurile ferestrelor deschise apar în butoaneseparate în bara de taskuri. Dacă pe desktop sunt dispuse mai multeferestre deschise, atunci selecţia uneia dintre ele se realizează

poziţionând cursorul mouse-ului oriunde în interiorul ferestrei şiefectuând un clic cu butonul din stânga al mouse-ului sau selectând

butonul corespunzător din task-bar cu un clic. Se poate utiliza şitastatura pentru acest tip de selecţie, prin combinaţia de taste ALT-ESC (se apasă amândouă simultan). Combinaţia de taste ALT-ESCcomută între ferestre în ordine inversă de cum au fost deschise.

O fereastr ă minimizată care este vizibilă pe desktop numai prin butonul ei din task -bar este tot o fereastr ă deschisă, deci poate fi accesată prin combinaţia de taste ALT-ESC. Recunoaşterea ferestrei curente este posibilă datorită culorii mai intense pe care o are bara de titlu.

Dimensionarea ferestrei: pentru a-i da ferestrei aplicaţiei dimen-siunea dorită, pot fi „trase” marginile acesteia cu ajutorul mouse-ului.Există mai multe posibilităţi:

• Pentru a mări sau micşora laturile orizontale ale ferestrei(lăţimea) se poziţionează cursorul mouse-ului pe latura din stânga saudreapta a ferestrei; se observă că mouse-ul îşi modifică forma

cursorului, ea fiind în mod uzual următoarea: Se apasă buto-nul stâng al mouse-ului şi, cu el apăsat, se glisează latura respectivă



130

spre stânga sau dreapta, mărind sau micşorând lăţimea ferestrei; cânddimensiunea este cea dorită, se eliberează butonul stâng al mouse-ului.

• Pentru a mări sau micşora laturile verticale ale ferestrei(în

ălţimea) se pozi

ţioneaz

ăcursorul mouse-ului pe latura de sus sau de

jos a ferestrei; se observă că mouse-ul îşi modifică forma cursorului,

ea fiind în mod uzual următoarea: Se apasă butonul stâng almouse-ului şi, cu el apăsat, se glisează latura respectivă în sus sau în

jos, mărind sau micşorând înălţimea ferestrei; când dimensiunea estecea dorită se eliberează butonul stâng al mouse-ului.

• Pentru a acţiona simultan asupra lăţimii şi înălţimii ferestrei se poziţionează cursorul mouse-ului pe unul din colţurile ferestrei; seobservă că mouse-ul îşi modifică forma cursorului, ea fiind în mod

uzual una din următoarele: .Cu ajutorul mouse-lui se poate apela meniul contextual (sau

meniul de conjunctură). Butonul din dreapta al mouse-ului este

utilizat pentru a accesa proprietăţile obiectului respectiv. Poziţionândcursorul mouse-ului pe oricare dintre obiectele dispuse pe desktop şiefectuând un clic cu butonul din dreapta al mouse-ului este afişat unmeniul contextual, ale cărui opţiuni sunt selectate cu un clic din

butonul din stânga.Poziţionând cursorul mouse-ului oriunde pe desktop (nu pe un

obiect de pe desktop, ci pe o por ţiune liber ă de desktop) şi efectuând un

clic cu butonul din dreapta, este afişat următorul meniu contextual, vezifigura 3.14.

Figura 3.14. Meniul contextual



131

Opţiunile meniului contextual sunt: Active Desktop permite adăugarea la desktop a unei funcţiona-

lităţi specifice Internetului. Arrange Icons permite dispunerea ordonată a iconurilor pe

desktop, după următoarele criterii:♦ by Name: după nume;♦ by Type: după tip sau natur ă;♦ by Size: după dimensiune;♦ Auto Arrange: ordonare automată.Setarea curentă este semnalizată prin apariţia automată a sim-

bolului √ în faţa opţiunii.

Line up Icons permite alinierea iconurilor pe desktop. Refresh permite actualizarea informaţiilor afişate pe ecran, înurma efectuării unor modificări.

Paste şi Paste Shortcut permite copierea unor informaţii pedesktop din zona specială de memorie, denumită Clipboard .

Undo Delete opţiune afişată numai în cazul în care au fost şterseobiecte de pe desktop şi care per mite recuperarea lor din Recycle Bin(coşul de gunoi).

New permite crearea unor obiecte noi şi dispunerea lor pedesktop. Varietatea de obiecte ce pot fi create este dată de aplicaţiileinstalate pe sistemul de calcul. Tipurile de obiecte ce pot fi createdepind de aplicaţiile instalate pe sistemul de calcul.

Properties permite afişarea / modificarea proprietăţilor desktopului,respectiv a modului de afişare al obiectelor pe desktop.

Meniul System conţine următoarele comenzi: Restore – aduce

fereastra la dimensiunea precedentă măririi sau micşor ării acesteia; -Move deplasează fereastra, utilizând tastatura; Size – modifică dimensiunea ferestrei utilizând tastatura; Minimize – reduce fereastrala o reprezentare grafică; Maximize – măreşte fereastra la maxim;Close – închide fereastra.

3.5.3. Componentele interfe ţ ei grafice Windows

Componentele interfeţei grafice Windows sunt următoarele:• Linia de stare (Taskbar);• Gestionarul de unităţi periferice (My Computer) sau

Windows Explorer);• Gestionarul de reţea (Network Neighborhood);• Gestionarul de fişire şterse (Recycle Bin);



132

• Reprezentări grafice sau icoane proprii utilizatorului,definite de acesta (Shortcut).

Sistemul Windows tratează unitar, într-un mediu complet grafic,foarte sugestiv, uşor de utilizat, programe ce permit gestionarea

memoriei, a perifericelor (ecranul, tastatura, imprimanta, mouse,hardul special pentru multimedia), a fişierelor, a aplicaţiilor.

Butonul START este dispus pe bara de taskuri şi permiteaccesul la aplicaţiile instalate (prin meniul cu programe), la panoul decontrol al sistemului de operare şi la anumite funcţii sistem (de oprire,Help, Find - căutare, lansare în execuţie a programelor).

Pentru a afişa meniul START, apăsarea acestui buton se poate

efectua în următoarele moduri:1. Utilizând mouse-ul: se poziţionează cursorul mouse-ului îninteriorul conturului butonului START şi se apasă o dată butonul dinstânga. Apăsarea unui buton al mouse-ului se mai numeşte click . După un click cu butonul din stânga al mouse-ului este afişat meniulSTART.

2. Utilizând tastatura: în cazul în care dispuneţi de o tastatur ă Windows, se apasă tasta specială pe care este simbolizată sigla Windows.

3. Dacă tastatura este una standard, combinaţia de tasteCTRL/ESC va permite deschiderea meniului START.

Meniul START este prezentat în figura 3.15, iar opţiuniledisponibile depind de aplicaţiile instalate în sistem.

Figura 3.15. Butonul Start şi opţiunile aferente Windows XP Professional



133

Opţiunile în dreptul cărora sunt afişate nişte săgeţi au la rândullor subopţiuni, fiind organizate pe foldere, iar acestea, de asemenea,

pot conţine aplicaţii sau alte foldere. Opţiunea care are o culoare maiînchisă decât celelalte este opţiunea selectată. Pentru a lansa în

execuţie o aplicaţie selectată este necesar ă confirmarea selecţiei printr-unclick cu butonul din stânga al mouse-ului.

Elementele meniului START pot fi diferite de la un echipamentde calcul la altul deoarece utilizatorul are posibilitatea modificăriiacestuia prin adăugarea/ştergerea de elemente. Există însă un set deopţiuni care sunt instalate automat, odată cu sistemul de operare şi seregăsesc, în general, pe toate calculatoarele. Dintre aceste opţiuni,

menţionăm: Programs; Documents; Settings; Search; Help; Run şiTurn Off Computer. Elementele componente ale meniului Programs difer ă de la un

calculator la altul, dar există anumite aplicaţii comune care seinstalează automat împreună cu sistemul de operare. Modul deorganizare al acestora poate diferi de la un calculator la altul, înfuncţie de stările curente.

Accessories reprezintă un folder care grupează aplicaţiile livrateîmpreună cu sistemul de operare. Ele pot diferi de la un echipament decalcul la altul deoarece, la instalare, utilizatorul are posibilitareaselectării aplicaţiilor ce vor fi copiate şi renunţării la cele care nu-isunt utile, economisind astfel spaţiu pe disc. Aplicaţiile frecventutilizate sunt descrise pe scurt în continuare.

Communications – în acesta sunt reunite toate aplicaţiile referi-

toare la telecomunicaţii.Entertaintment – acest folder grupează aplicaţiile multimediaoferite împreună cu sistemul de operare (CD Player – aplicaţie pentruînregistrarea sunetelor şi alte aplicaţii de acest gen), în timp ce altelesunt aplicaţii noi.

Games – folder care, în mod normal, conţine jocurile livrateîmpreună cu sistemul de operare.

System Tools – folder ce conţine utilitare pentru administrareasistemului de operare. Aici se găsesc în general utilitare pentru veri-ficarea şi întreţinerea hard-discurilor şi pentru monitorizarea reţelei.

Calculator – aplicaţie care îndeplineşte funcţiile unui calculator de birou. Lansarea în execuţie a acestui program este realizată printr-unclick cu butonul din stânga al mouse-ului. Interfaţa de lucru a



134

aplicaţiei este afişată pe ecran în mod Ş tiin ţ ific sau Standard . Cifrele pot fi introduse de la tastatur ă sau cu un click cu butonul stâng almouse-ului pe cifrele afişate pe ecran.

Notepad este o aplicaţie care permite crearea şi editareafişierelor de tip text - ASCII. Se utilizează în general pentru crearea şieditarea fişierelor de configurare.

Paint este o aplicaţie care permite editarea imaginilor grafice detip bitmap (fişiere cu extensia .BMP).

WordPad: reprezintă o aplicaţie care permite crearea,actualizarea şi procesarea de texte.

În StartUp sunt grupate aplicaţiile care sunt lansate în execuţie

automat după pornirea sistemului de operare Windows.Windows Explorer este o aplicaţie care permite manipularea,

manevrarea fişierelor şi a folderelor.În Documents se afişează ultimele 15 documente deschise de

utilizator în vederea accesului mai rapid la ele. Documentul esteasociat cu aplicaţia sub care poate fi exploatat. Cu un singur click din butonul stâng al mouse-ului, utilizatorul deschide automat aplicaţia şi

documentul respectiv.În Settings sunt în general grupate obiecte destinate adminis-tr ării sistemului de operare şi anume:

Control Panel este un folder ce conţine aplicaţii pentruadministrarea sistemului de operare;

Printers este un folder ce conţine aplicaţii pentru administrareaimprimantelor;

Taskbar & Start Menu – afişează proprietăţile barei de taskurişi a meniului START.Folder Options – permite utilizatorului să configureze modul de

vizualizare al folderelor şi ferestrelor acestora. Active Desktop adaugă desktopului funcţionalitate Internet.Windows Update permite actualizarea automată a sistemului de

operare prin preluarea ultimelor corecţii de pe Internet.Folderul Search ofer ă utilizatorului facilităţi de căutare a fişie-

relor, folderelor şi calculatoarelor (în cazul în care echipamentul decalcul este conectat în reţea), inclusiv posibilitatea de căutare în cadrulInternetului şi a informaţiilor stocate în agende electronice, referitoarela o anumită persoană (prin opţiunea People).

Opţiunea Help reprezintă o facilitate pentru accesul la fişierelede tip Help ce conţin documentaţia aferentă sistemului de operare.



135

Run permite lansarea în execuţie a programelor, prin introdu-cerea căii de acces.

Încheierea sesiunii de lucru şi oprirea calculatorului se execută prin intermediul opţiunii Turn Off Computer.

Modificarea meniului START se poate realiza în două moduri:1. Un click al butonului drept al mouse-ului pe bara de taskuri

afişează fereastra Taskbar Properties. Trebuie selectată paginaintitulată Start Menu Programs în care utilizatorul are următoarele

butoane:• Add permite adăugarea unei noi opţiuni în meniul Start.• Remove permite ştergerea unei opţiuni existente în meniul Start.• Advanced deschide aplicaţia Windows Explorer pentru a afişa

opţiunile meniului Start în vederea modificării lor.• Clear are drept efect ştergerea conţinutului folderului

Documents din meniul Start. Acest lucru nu înseamnă ştergerea fizică a fişierelor respective, ci numai faptul că denumirile lor nu vor mai fiafişate pe ecran atunci când opţiunea Documents este selectată.

2. Un click cu butonul drept al mouse-ului pe butonul START

afişează meniul contextual. Selectând opţiunea Open, este deschisă ofereastr ă în cadrul căreia regăsim folderele şi opţiunile din meniulSTART. În cadrul acestei ferestre pot fi adăugate sau şterse obiecte.

Butonul START mai dispune de un meniu care poate fi accesat printr-un click pe butonul din dreapta al mouse-ului,afişându-se elementele:- Open permite modificarea meniului START.

- Explore lansează în execuţie aplicaţia WindowsExplorer.- Find permite căutarea unor fişiere, foldere sau

calculatoare (dacă echipamentul este conectat în reţea).Shortcuts (comenzi rapide) sunt reprezentate uzual prin iconuri

care au o săgeată în colţul din stânga jos. Un shortcut reprezintă omodalitate mai rapidă de a accesa obiectul la care se refer ă. În mod

normal, pentru a accesa o aplicaţie, un folder, un document sau un altobiect, se utilizează meniul START sau se caută obiectul respectiv pedisc, în cadrul structurii arborescente. Asociind un shortcut cu obiectulrespectiv, utilizatorul nu trebuie decât să efectueze dublu-click peiconul shortcutului.



136

Meniuri. Submeniuri Prin intermediul acestora, comenzile siste-mului Windows dobândesc o structur ă arborescentă, organizată în cascadă.

Activarea unui meniu se poate realiza prin utilizarea combinaţieide taste Alt+literă subliniată, urmată de poziţionarea prin utilizareatastelor săgeată pentru selectarea opţiunii respective, şi apoi acţionareatastei Enter.

Căsuţa de dialog. Întreg dialogul purtat de Windows cuutilizatorul se realizează printr-un sistem de căsuţe de dialog. Mareamajoritate a acestor căsuţe propun anumite opţiuni ce pot fi selectateînaintea unor comenzi, mesaje de avertisment sau mesaje care explică de ce anumite operaţii nu pot fi executate.

Într-o casetă de dialog pot să apar ă: butoane de comandă; zonede text; zone de liste; casete pentru liste derulante (când lista preamare); casete de opţiuni (în care opţiunile se exclud reciproc); casetede verificare.

Iconuri, reprezentări grafice. Iconul este o reprezentare grafică a unor elemente cu care operează sistemul Windows, un desen însoţitde un text afişat sub desenul respectiv.

În Windows există 3 tipuri de iconuri: de aplicaţie; de docu-ment; de program.Pe tot parcursul lucrului, utilizatorul este asistat de un „motor ”

de Help , bazat pe un index şi ierarhizat.

3.5.4. Managementul componentelor sistemului de operare şi controlul accesului utilizatorului

La instalarea versiunilor anterioare de Windows utilizatorul avea posibilitatea alegerii componentelor ce puteau fi instalate pe calcula-torul respectiv. Instalarea sistemului de operare Windows XP se varealiza doar cu componente standard care includ instrumentele multi-media, jocurile sau pozele pentru fundalul desktopului, componenteleserviciilor avansate, majoritatea lăsând la latitudinea utilizatoruluidacă vor fi instalate sau nu.

Adăugarea sau dezinstalarea anumitor componente Windows serealizează din opţiunea Add or Remove Program a ferestrei ControlPanel, fişa Add/Remove Windows Components, prin selectarea saudeselectarea elementelor conţinute de listă. În unele cazuri, anumitecomponente pot conţine o listă de subcomponente, ce poate fi afişată

prin apelarea butonului Details (figura 3.16.).



137

Figura 3.16. Instalarea componentelor sistemului de operare

Comparativ cu versiunile anterioare ale sistemului de operareWindows, sistemul de operare Windows XP prezintă îmbunătăţirisubstanţiale în ceea ce priveşte modul de management al progra-melor instalate. Sistemul de protecţie a fişierelor previne ca prininstalarea unor programe să fie afectate fişierele de sistem. Astfel, aufost îmbunătăţite opţiunile puse la dispoziţie de utilitarul Add orRemove Programs din fereastra Control Panel (se observă în figura 3.17.

prezenţa celor două butoane Change şi Remove).

Figura 3.17. Managementul programelor instalate



138

Instalarea programelor sub sistemul de operare Windows XP,depinde de permisiunile pe care le are contul utilizator folosit. Pentru o

bună funcţionare a programelor, acestea se instalează de pe contul deadministrator, unde, în mod normal, ar trebui ca programul să se

instaleze f ăr ă nici o restricţie. În cazul în care se încearcă instalareaunui program de pe un cont utilizator cu drepturi limitate, programulrespectiv fie nu va funcţiona, fie se va afişa un mesaj privind imposi-

bilitatea instalării programului.O parte din aplicaţiile care funcţionau sub sistemul de operare

Windows’98 pot avea un comportament impredictibil atunci când seconfruntă cu modelul de securitate pus la dispoziţie de Windows XP.

Un mesaj de eroare apare atunci când un utilizator cu drepturirestrânse încearcă să instaleze sau să acceseze un astfel de program.Acest lucru se întâmplă atunci când la instalarea sau la rularea

programului se încearcă o scriere a unor fişiere într-o zonă la careutilizatorul respectiv nu are acces sau atunci când programul respectivîncearcă modificarea regiştrilor f ăr ă ca acel cont utilizator să aibă dreptul de a face acest lucru.

Conturile de utilizator care au dreptul de a instala programe

sunt conturile de administrator şi conturile de Power User. Înteorie, de pe contul de Power User ar trebui să fim capabili să instalămmajoritatea aplicaţiilor de care avem nevoie, în realitate, sistemul

blochează în continuare accesul la fişierele de sistem şi la o mare partedintre regiştri.

S-a apelat la un astfel de nivel de securitate, întrucât estedemonstrat faptul că instalarea unor programe de către personalneautorizat a reprezentat, rareori, o idee bună. Un program scris prost

poate crea o instabilitate a sistemului, cauzând conflicte cu alte programe şi reducând performanţele calculatorului prin folosirea uneicantităţi mari de memorie RAM. Instalarea programelor ar trebui

precedată de o documentare temeinică asupra a ceea ce „face” programul respectiv, ar trebui verificată compatibilitatea acestuia cusistemul de operare Windows XP, dacă există probleme cunoscute, pecare noul program le poate genera şi, nu în ultimul rând, dacă

programul are posibilitatea de a fi dezinstalat. Atunci când nu se potafla toate informaţiile cerute mai sus, este recomandat ca, înainte deinstalare, să se realizeze manual un punct de restaurare a sistemului.

De obicei, majoritatea programelor pe 32 de biţi pornesc procesul de instalare prin apelarea unui fişier numit Setup.exe. Odată ce este dat în execuţie acest fişier, majoritatea programelor afişează osuccesiune de ferestre, destinate realizării unui dialog cu utilizatorul



139

calculatorului. Acest dialog confer ă utilizatorului posibilitatea de aalege locaţia de instalare a programului (de obicei instalarea noilor

programe se realizează în folderul Program Files), precum şi alteconfigur ări, legate fie de modul de instalare a programului respectiv, fie

de componentele ce vor fi instalate din cadrul programului. În cazul încare se doreşte instalarea unor programe ce sunt realizate pe 16 biţi,sistemul de operare Windows XP lansează un subsistem numit maşină virtuală (virtual machine), care simulează modul 386 îmbunătăţit(386 enhaced mode) din mediul Windows 3.XX.

Managementul programelor instalate pe un sistem electronicde calcul pe care este instalat un sistem de operare Windows XP serealizeză cu ajutorul aceluiaşi utilitar – Add or Remove Programs.Pentru programele care includ multiple opţiuni de instalare, utilizatorultrebuie să execute fişierul Setup.exe pentru a dezinstala sau a instalaanumite componente care iniţial au fost omise. În acest scop, utilitarul

pune la dispoziţia utilizatorului un buton Change care, odată acţionat,va lansa în execuţie Windows Installer. Rolul acestuia este de adetecta problemele cauzate de fişierele alterate sau şterse ale

programului respectiv, încercând repararea automată a componentelor.

Pentru a dezinstala un program, utilizatorul se va folosi deacelaşi utilitar pus la dispoziţie de sistemul de operare Windows XP,Add or Remove Programs, dar, de această dată, utilizatorul are ladispoziţie în acest scop butonul Remove. Majoritatea programelor caresunt îngrijit proiectate şi realizate vor lansa un dialog cu utilizatorul,în care acestuia îi este cerută permisiunea de a dezinstala acel programînainte de lansarea în execuţie a programului de dezinstalare. O mică

parte din programe se vor dezinstala pur şi simplu, imediat ce

utilizatorul a apelat butonul Remove, f ăr ă nici o altă avertizare.Utilizând concepte de securitate folosite în sistemele de operare

Windows NT sau Windows 2000, sistemul de operare Windows XP poate fi configurat astfel încât accesul la calculator să fie permis doar anumitor persoane. Aceste restricţii privesc două aspecte importante:identitatea persoanei şi controlul accesului.

Un prim aspect al securităţii se refer ă la identitatea persoanei

care porneşte calculatorul. Identitatea persoanei este stabilită prin numeleutilizatorului, în anumite cazuri se poate folosi şi o parolă. Acestedouă elemente dau acces aşa-numitului cont de utilizator, căruia îi esteasociat un anumit profil. Profilul utilizatorului reprezintă o modalitateunică de stocare a informaţiei pentru acel utilizator, cum ar fi: imagineade fundal pentru desktop, iconele vizibile de pe acel desktop, site-urilefavorite sau folderele de stocare a documentelor.



140

Controlul accesului la anumite fişiere, programe sau resurse desistem. În funcţie de tipul contului, se pot stabili anumite permisiuniasupra a ceea ce are voie să realizeze ca acel utilizator. Menţionăm că,

pentru acest nivel de securitate, sistemul de operare trebuie instalat pe

un volum NTFS.Conturile utilizator reprezintă elemente specifice de securitate,având rolul de a identifica în mod unic fiecare individ ce utilizează uncalculator. Informaţiile definitorii pentru delimitarea tipurilor de conturisunt reprezentate de numele şi parola utilizatorului. La instalareasistemului de operare Windows XP, rutina de setup cere crearea a cel

puţin un cont de utilizator (contul de administrator şi contul de invitat sunt

create implicit), ce poartă denumirea de power user .Contul de administrator este reprezentat de acea persoană ceare un control absolut asupra calculatorului respectiv. Utilizatorul carese va conecta la calculator pe acest cont va putea efectua schimbărimajore asupra sistemului, cum ar fi: instalarea sau reconfigurarea com-

ponentelor hardware ale calculatorului, instalarea sau dezinstalarea desoftware, schimbarea drepturilor de acces şi a permisiunilor celorlaltetipuri de conturi etc. Administratorul de sistem (figura 3.18.) va fi

singurul în măsur ă să ruleze anumite aplicaţii, destinate fieîmbunătăţirii performanţelor calculatorului, fie mentenanţei acestuia.Datorită implicaţiilor majore pe care le are utilizarea acestui contasupra bunei funcţionări a calculatorului, personele care vor aveaacces la acest tip de cont vor trebui să deţină cunoştiinţe de hardwareşi software avansate.

Figura 3.18. Fereastra „Administrator de sistem”Celelalte conturi definite pe sistemul de operare Windows XP sunt

conturi limitate în sensul permisiunilor sau, mai bine spus, al acţiunilor pe



141

care utilizatorii acestor conturi au dreptul a le realiza. Printre aceste tipuride conturi se număr ă şi conturile de power users şi user.

În general, utilizatorii care se conectează pe un cont de power user au mai puţine permisiuni decât utilizatorii care folosesc contul de

administrator. Mai bine spus, cei ce utilizează conturile de power user pot realiza toate acele operaţii sau acţiuni destinate conturilor deadministrator, mai puţin acele acţiuni care aduc o modificare esenţială asupra sistemului de operare sau asupra serviciilor instalate. Unutilizator de tip power user va putea instala şi configura anumiteresurse, cum ar fi imprimante, scanere sau alte dispozitive ce folosescaplicaţii non-windows, dar nu va avea acces la fişierele celorlalţi

utilizatori, aşa cum are privilegiul un cont de administrator.Contul de utilizator reprezintă cel mai securizat cont dispo-nibil, deoarece permisiunile stabilite pentru acest tip de cont nu permitutilizatorilor să modifice parametrii sistemului de operare sau ai siste-melor altor utilizatori. Acţiunile pe care au dreptul a le realiza utilizatoriiacestui tip de cont sunt acelea care nu pot compromite integritateasistemului de operare sau a programelor instalate. Pe acest tip de cont

pot rula doar acele programe care sunt proiectate special pentrusistemul de operare Windows 2000 sau Windows XP şi către suntinstalate de administratorul sistemului. Utilizatorii acestui tip de contau control total numai pentru fişierele create de ei.

Contul de invitaţi ( guest account ) este desemnat pentru utilizareacalculatorului de către o persoană care nu are declarat în mod explicitun cont pe acel calculator. Acest tip de cont se creează la instalarea

sistemului de operare în mod implicit, drepturile pe care le are unutilizator la acest tip de cont fiind extrem de limitate.Crearea modificarea sau ştergerea conturilor utilizator se

realizează apelând opţiunea User Accounts din Control Panel, fapt ceva duce la afişarea pe ecranul monitorului a ferestrei User Accounts.(Figura 3.19.). Pentru a crea noi conturi sau pentru a efectua anumitemodificări asupra altor conturi, utilizatorul ar trebui să utilizeze contulde administrator. Făr ă a avea privilegii administrative, utilizatorul

poate crea, schimba sau modifica doar propria parolă de acces la acelcalculator.



142

Figura 3.19. Managementul conturilor de utilizator

Un utilizator poate şterge orice alt cont utilizator de acelaşi tip,mai puţin contul pe care este îl foloseşte în acel moment. Ştergerea unuicont de pe un calculator se poate realiza lăsând la latitudinea utiliza-torului două opţiuni: păstrând anumite fişiere ale profilului utilizatorului,

cum ar fi fişiere şi foldere aflate pe desktop sau în folderul MyDocuments, restul profilului, cum ar fi mesajele din e-mail sauaplicaţiile folosite de acel utilizator, fiind îndepărtat; ştergându-se toatefişierele create de acel utilizator, inclusiv folderul My Documents.

Indiferent de opţiunile alese, după ştergerea unui cont, evident,acel user nu mai poate folosi calculatorul respectiv. Recrearea contuluirespectiv nu va atrage după sine şi restaurarea aceloraşi drepturi sau

restaurarea fişierelor create de utilizatorul respectiv, chiar dacă se vafolosi acelaşi nume pentru contul utilizator. Rezultă că, odată îndepărtat un cont utilizator de pe calculator, informaţiile deţinute deacel profil vor fi iremediabil pierdute.

Controlul accesului utilizatorului de reţea la foldere şi fişierese realizează folosind permisiunile. Acest nivel de securitate sefoloseşte în cazul calculatoarelor ce sunt conectate la o reţea pentru a

controla drepturile pe care le au anumiţi utilizatori asupra folderelor şi fişierelor ce sunt partajate în reţea. Permisiunile asupra folderelor şifişierelor se pot stabili din fişa Security a ferestrei de proprietăţiasociată folderului respectiv (figura 3.20.).



143

Figura 3.20. Afişarea şi stabilirea drepturilor utilizatorilor

Permisiunile standard asociate unor foldere sau fişiere sunt:Control total, Modificare, Citire şi Executare. Fiecare dintre aceste

permisiuni poate fi constituită la rândul său din combinaţii de alte permisiuni speciale.

Permisiunispeciale

Acţiune

List Folder, Read Data

Permite vizualizarea subfolderelor sau a fişierelor conţi-nute de un folder; permite citirea conţinutului fişierelor din acel folder.

Create Files,Write Data

Acordă dreptul de a crea un fişier într-un anumit folder,de a scrie sau a modifica conţinutul unui fişier.

Create Folders, Append Data

Confer ă abilitatea de a crea subfoldere într-un folder şide a vizualiza conţinutul unui fişier. Nu acordă dreptulde a modifica conţinutul de informaţii din acel fişier.

Traverse Folder, Execute File

Permite navigarea în structura arborescentă a folderului, printre subfolderele conţinute de acel folder.Permite executarea unui fişier conţinut de acel folder.

Delete Acordă dreptul de a şterge foldere sau fişiere. Delete

Subfolders and Files

Acordă dreptul de a şterge fişiere sau subfoldere f ăr ă a

şterge folderul pe care este aplicată această permisiune.

Read Permite citirea conţinutului informaţional al unui folder sau fişier.

Change permission

Acordă abilitatea de a schimba permisiunile pentru unfolder sau fişier.



144

3.5.5. Gestionarul de unit ăţ i periferice (My Computer)

Componenta My computer permite consultarea şi actualizareainformaţiilor aflate stocate pe unităţile de disc magnetic sau pe altedispozitive periferice de memorare, locale şi partajate în reţea, utiliza-torul putând folosi programele de întreţinere de sistem.

Prin acţionarea butonului mouse-ului asupra unei icoane afişate,utilizatorul descoper ă următoarele elemente:

vizualizarea conţinutului discului magnetic;

vizualizarea configuraţiei reţelei de calculatoare;

vizualizarea conţinutului CD-ROM;

vizualizarea şi eventuala activare a progra-melor care asigur ă monitorizarea şi modi-ficarea caracteristicilor sistemului;

afişarea unor informaţii privind procesul deimprimare;

producerea şi monitorizarea execuţiei auto-mate de întreţinere a sistemului de calcul;

afişarea conţinutului unui director sausubdirector.

Prin apelarea opţiunilor din linia de meniuri, se pot crea, şterge,redenumi directoare, fişiere de diferite tipuri, în funcţie de aplicaţiileexistente, se pot aranja reprezentările grafice afişate pe ecran, înfuncţie de nume, natur ă, dimensiune, data creării. În figura 3.21. se

poate observa, în extindere, linia de meniuri View.Pe măsur ă ce utilizatorul îşi defineşte propriile aplicaţii, acesteatrebuie constituite în grupuri sau pot fi ataşate unor grupuri dejaexistente. Manipularea aplicaţiilor în cadrul grupurilor şi între acestease face prin operaţiile de adăugare, modificare, ştergere, mutare şicopiere.



145

Figura 3.21. Gestionarul de unităţi periferice (My Computer)

În mod implicit, Windows nu permite afişarea fişierelor, folde-relor sistem (System – S) protejate la citire (ascunse – atribut H) şinici extensia tuturor fişierelor. Este indicat ca utilizatorul să modificeaceste opţiuni implicite, pentru a putea fi în deplină cunoştinţă decauză atunci când produce acţiuni asupra fişierelor sau directoarelor.Pentru a fi posibilă afişarea tuturor fişierelor, directoarelor dar şi aextensiei fişierelor, utilizatorul trebuie să producă următoarele acţiuni:

1. Din linia de meniuri a ferestrei My Computer selectează

opţiunea Tools – Folder Options.2. În acest moment apare afişată pe ecran fereastra de dialog

Folder Options. 3. Din Folder Options se va selecta fişa index View.4. În zona Advanced Settings se activează pentru opţiunea

„Hidden files and folders” caseta „Show”, iar pentru vizualizarea permanentă a extensiei fişierului se dezactivează caseta de validare

aferentă opţiunii „Hide file extension for known file types”. În figura3.22. este prezentată caseta de validare activată, respectiv opţiuneaimplicită prin care nu sunt afişate extensiile fişierelor.



146

Figura 3.22. Fişa index View a ferestrei Folder Options

Prin intermediul gestionarului de unităţi periferice, utilizato-rul are posibilitatea de a crea shortcuturi pe desktop. Modalitateade constituire este prezentată în continuare.

Se poziţionează cursorul mouse-ului pe desktop şi se efectuează unclick cu butonul din dreapta, moment în care este afişat un meniu. Dinmeniu (subopţiunile de pe ecran difer ă de la un calculator la altul, înfuncţie de tipul aplicaţiilor instalate pe respectivul sistem de calcul) esteselectată opţiunea New. Acest element este prezentat în figura 3.23.

Este selectată subopţiunea Shortcut, apoi utilizatorul trebuie să tasteze anumite informaţii, referitoare la calea şi numele programuluisau ale documentului la care se refer ă noul shortcut.

Dacă aceste informaţii nu sunt cunoscute, se poate utiliza butonul Browse, pentru a căuta pe discurile echipamentului de calculaplicaţia sau documentul şi a defini shortcutul ce va fi creat.

De exemplu, în cazul creării unui Shortcut pentru Explorer,trebuie introdusă calea către Explorer.exe, fişier care se află înfolderul sistemului de operare Windows.

În cazul în care denumirea fişierului sau a folderului este incorectă,sistemul de operare va afişa un mesaj de eroare. Apăsând butonul Next, se trece la următoarea fereastr ă dialog, în cadrul căreia trebuie specificată denumirea pentru nou shortcut creat. Denumirea implicită, propusă decătre sistem, este numele fişierului, dar utilizatorul o poate modifica. Înurma apăsării butonului Finish pe desktop, va apărea un nou shortcut, cudenumirea specificată de utilizator, care lansează în execuţie aplicaţiaWindows Explorer prin efectuarea unui dublu-click.



147

Figura 3.23. Crearea unui shortcut în desktop

În urma lansării în execuţie a aplicaţiei Windows Explorer, peecran va fi afişată o fereastr ă (figura 3.24.) în care se poate observadispunerea a două panouri:

♦ Panoul din stânga afişează ierarhizat lista de foldere (folderede date şi foldere de sistem) din cadrul sistemului; deasupra acestui

panou se află eticheta cu denumirea All Folder s. În acest panou, îndreptul fiecărui folder sunt marcate semne de „+” sau de „-”. Semnul

„+” indică faptul că sunt „închise” şi se pot dezvolta mai departeierarhii. Un click de mouse pe acest simbol şi, în panoul din dreapta,imediat sub denumirea folderului părinte, vor fi afişate toate subfoldereleacestuia. În acest moment, simbolul plus se transformă în minus.

Simbolul „-” în dreptul unui folder înseamnă că structurasubfolderelor pentru folderul respectiv este afişată pe ecran. Un click

pe simbolul minus restrânge afişarea subfolderelor, astfel încât peecran va apare numai denumirea folderului p

ărinte.

♦ Panoul din dreapta al ferestrei afişează conţinutui folderuluiselectat în panoul din stânga ecranului; eticheta aflată deasupra acestui

panou indică utilizatorului denumirea folderului pentru care este afişatconţinutul.



148

Figura 3.24. Fereastra aplicaţiei Explorer

Modul în care sunt afişate informaţiile în cadrul ferestrei

Explorer poate fi configurat de către utilizator apelând View din barade meniuri, unde este disponibilă opţiunea Toolbars, care, la rândulei, ofer ă mai multe subopţiuni, câte una pentru fiecare bar ă de utilitarece poate fi afişată pe ecran:

1. Standard buttons se refer ă la bara de utilitare standard; dacă se selectează opţiunea Text Labels, butoanele dispun de etichete cudenumirea lor. Dacă opţiunea Text Labels este dezactivată, pentru aafla denumirea unui buton din Standard buttons, se poziţionează cursorul mouse-ului pe buton, după câteva secunde fiind afişat numeleacestuia. Standard buttons include şi butoanele Back şi Forward.Butonul Back conduce utilizatorul la starea anterioar ă celei curente;de exemplu, dacă din fereastra My Computer a fost deschis folderul

pentru discul C, butonul Back are drept efect închiderea folderului pentru discul C şi revenirea la fereastra My Computer. ButonulForward permite deschiderea folderului selectat. Aceste butoane pot

fi identificate în figura 3.25.

Figura 3.25. Linia de butoane Standard, Address şi Links



149

2. Address toolbar se refer ă la afişarea barei ce permite intro-ducerea de adrese Web sau căi de acces pentru fişiere şi foldere.

3. Links afişează o bar ă de utilitare cu cele mai frecvent accesateadrese Web, prezentate sub formă de iconuri. Fiecare buton corespun-

de unei adrese Web. Pentru a vizualiza adresa Web, se poziţionează cursorul mouse-ului pe butonul respectiv şi, după câteva secunde, esteafişată adresa corespunzătoare.

4. Text Labels – în momentul în care este activată această opţiune, butoanele din cadrul barelor cu utilitare dispun de etichete cu denumirealor.

Status Bar activează sau dezactivează afişarea barei de stare.Explorer Bar adaugă funcţii de căutare Web.As Web Page - opţiune care permite vizualizarea desktopului ca

o pagină Web.Large Icons - afişarea obiectelor în panoul din dreapta a feres-

trei Explorer se realizează utilizând iconuri mari.Small - afişarea obiectelor în panoul din dreapta al ferestrei

Explorer se realizează utilizând iconuri de dimensiune redusă.List - obiectele din panoul drept al ferestrei Explorer sunt afişate

în cadrul unei liste ce conţine numai denumirea acestora (eventual şiextensia, în cazul fişierelor).Details – obiectele din panoul drept al ferestrei Explorer sunt

afişate în cadrul unei liste ce conţine denumirea acestora (şi extensia,în cazul fişierelor), dimensiunea (în cazul fişierelor), tipul, data şi oraultimei modificări.

Arrange icons opţiune care permite specificarea modului încare sunt ordonate iconurile afişate pe ecran, corespunzătoare fişiere-

lor şi folderelor din panoul drept al ferestrei Explorer. Ordonarea poate fi realizată după următoarele criterii:♦ By Name - după numele fişierului sau folderului, în ordine

ascendentă;♦ By Type - după extensia fişierelor, în ordine ascendentă;♦ By Size - după dimensiunea fişierului, în ordine ascendentă;♦ By Date - după data fişierului, în ordine ascendentă, pornind

de la cel mai vechi fişier, până la cel mai recent.♦ Auto Arrange - alinierea iconurilor pe ecran este realizată

automat, urmărind ordinea selectată. Această opţiune este disponibilă numai în cazul în care, pentru vizualizare, a fost selectată opţiuneaSmall sau Large icons.

Line up icons realizează alinierea automată a iconurilor peecran, în funcţie de criteriul de ordonare selectat. Această opţiune este



150

disponibilă numai în cazul în care, pentru vizualizare, a fost selectată opţiunea Small sau Large icons.

Refresh are drept efect reîmprospătarea informaţiilor afişate peecran. De multe ori, în urma maneverelor efectuate de utilizator,

informaţiile de pe ecran nu corespund realităţii; apelând această opţiune, sunt citite din nou folderele şi fişierele de pe discul sau dinfolderul selectat şi afişate pe ecran.

Folder Options - această opţiune permite specificarea tipurilor de fişiere ce vor fi afişate în fereastra Explorer, şi a informaţiilor destare ce vor fi vizualizate pentru respectivele fişiere.

Programul Explorer este doar o versiune cu două sectoare aferestrelor cu un singur sector specifice aplicaţiei My Computer,

panoul din stânga oferind posibilităţi suplimentare de deplasare,simplificând anumite operaţii. Facilitatea programului Explorer provineşi din faptul că cele două sectoare, deşi sunt conectate, sunt totuşiindependente unul de celălalt; astfel, se poate afişa conţinutul unuidosar în panoul din dreapta, f ăr ă a afecta imaginea respectivă, prinextinderea arborelui din partea stângă pentru a găsi un alt dosar.

În funcţie de modul în care utilizatorul a configurat fereastra

aplicaţiei Explorer, aceasta poate dispune de o bar ă cu utilitare, saude mai multe bare cu utilitare (toolbar – ce se află sub bara de meniu)care ajută la navigarea pe Internet.

În partea inferioar ă a ferestrei se află linia de stare, unde suntafişate diverse informaţii referitoare la obiectele selectate (locul,numărul de obiecte, spaţiul ocupat, spaţiul r ămas liber etc.).

Atunci când se utilizează Explorer sau My Computer, se apelează deseori la operaţia de selecţie pentru efectuarea ulterioar ă a unor

operaţii de copiere, mutare (deplasare), ştergere. Selecţia poate fi:• continuă (numele obiectelor selectate sunt secvenţiale) şi se

execută cu mouse-ul prin apăsarea continuă a butonului din stânga,marcându-se zona obiectelor ce urmează a fi selectate, sau cu tasta SHIFTapăsată, executându-se click pe primul şi ultimul nume;

• necontinuă, în care obiectele ce trebuie selectate sunt disper-sate, se execută având tasta CTRL apăsată şi apoi click de mouse peobiecte care trebuie se selectate.

Pentru selectarea tuturor foderelor, fişierelor sau programelor dintr-o fereastr ă activă, se poate alege din meniul Edit opţiunea SelectAll sau combinaţia de taste CTRL+A. Opţiunea Edit Invert Selection are drept consecinţă inversarea selecţiei curente din panoul drept;fişierele care erau selectate vor fi deselectate, iar cele neselectate vor deveni selectate.



151

Crearea de foldere se poate realiza prin intermediul linie (barei)de meniuri sau cu ajutorul meniului contextual.

• Opţiunea File - New din bara de meniu, moment în care suntafişate tipurile de obiecte noi care pot fi create. Din lista obiectelor ce pot

fi create se selectează Folder. Imediat după ce a fost selectată opţiunea Folder, în panoul din dreapta va fi afişat noul folder, cu numele implicitNew Folder. Se poate observa că în acest moment poate fi modificată denumirea folderului, deoarece cursorul se află în interiorul căsuţei ceconţine denumirea folderului. Se introduce de la tastatur ă numele dorit.Pentru a se clarifica această procedur ă, se va studia figura 3.26.

• O altă metodă o constituie apelarea meniului contextual (obţinut

prin executarea unui click dreapta în panoul din dreapta, după ce s-aselectat elementul de structur ă în care se doreşte crearea folderului.Copierea de fişiere şi foldere se poate efectua uşor prin aplicaţia

Windows Explorer, utilizând tehnica drag and drop. Această modalitate de lucru presupune utilizarea mouse-ului pentru deplasareaobiectelor pe desktop sau în cadrul ferestrei aplicaţiei curente. Obiectuldorit este selectat prin poziţionarea cursorului mouse-ului în interiorul luişi apăsarea butonului drept. Cu butonul drept apăsat în permanenţă, sedeplasează mouse-ul al cărui cursor „trage” obiectul selectat (operaţiadrag). În momentul în care obiectul se află la destinaţia dorită, butonulmouse-ului este eliberat şi obiectul r ămâne la destinaţie (operaţia drop).

Figura 3.26. Crearea unui folder din lina de meniuri File-New



152

O altă modalitate de copiere este utilizarea tehnicii Copy andPaste. Această modalitate utilizează Clipboardul pentru a copiaobiecte. Obiectul este copiat de la sursă şi stocat în Clipboard prinoperaţia de Copy, după care este recuperat la destinaţie din

Clipboard, prin operaţia Paste.

3.5.6. Editarea de texte

Editorul de texte reprezintă un program specializat în operaţiide tehnoredactare care trebuie să asigure realizarea unor funcţiielementare pentru prelucrarea textelor, cum ar fi: alinierea automată atextului, stabilirea diferitelor tipuri de caractere sau stiluri de afişare,

aranjarea textului în pagină.Editorul de texte operează cu documente, care reprezintă ansambluri de texte, imagini, tabele, grafice apar ţinând aceleiaşilucr ări, elemente procesate unitar.

Iniţial, editoarele de texte au fost orientate spre lucrul la nivel decaracter , realizând alinierea şi încadrarea textului în pagină, despăr ţireaîn silabe, utilizarea unui singur set de caractere cu o singur ă dimensiune,datorate capacităţii limitate de prelucrare existente la acel moment.Odată cu creşterea puterii de calcul a devenit posibilă realizarea decoloane, antete, subsoluri de pagină, utilizarea unui număr foarte marede seturi de caractere, de dimensiuni, de stiluri de afişare, calculatoruldevenind mijloc de prelucrare a textelor.

Operaţiunea de tehnoredactare computerizată se realizează pe trei nivele: la nivel-document, la nivel-paragraf şi la nivel-caracter.La nivel de document se stabilesc caracteristicile de ansamblu ale

documentului, formatul de pagină, marginile acesteia, antet sausubsol de pagină. La nivel de paragraf se stabilesc caracteristicilefiecărui paragraf, tipurile de caractere, dimensiunea acestora, modulde aliniere.

La nivel de caracter se execută o prelucrare a grupurilor decaractere din interiorul paragrafelor pentru realizarea unor efecte descoatere în evidenţă a unor nume, cuvinte-cheie, citate, prin operaţii desubliniere, îngroşare, înclinare, schimbare a dimensiunii caracterului.

3.5.7. Editorul de texte WordPad

WordPad reprezintă un editor de texte care apar ţine sistemuluide operare Windows, remarcându-se prin uşurinţă în utilizare,

permiţând crearea, modificarea, aranjarea în pagină şi imprimareaunor documente relativ simple. Lansarea în execuţie se realizează prin



153

Start Programs Accessories, selectând WorPad. Acest editor detexte ofer ă utilizatorului posibilitatea creării unui document, modifi-carea acestuia ca formă şi conţinut, aranjarea textului în pagină,

paginarea unui document, crearea antetelor şi a subsolurilor de pagină,

formatarea caracterelor, importul şi exportul documentului în şi dinWordPad, precum şi imprimarea documentului realizat.

În figura 3.27. sunt prezentate elementele de bază ale ferestreiWordPad.

Crearea unui document se face prin tastarea „la kilometru”, f ăr ă a utiliza tasta ENTER, ca la o maşină de scris, deoarece editorul vaexecuta automat sfâr şitul de linie. La sfâr şitul unui paragraf se va

utiliza tasta ENTER, pentru a putea începe un nou paragraf sau pentrua crea spaţii între paragrafe, cursorul de editare poziţionându-seautomat la începutul liniei următoare. Toate frazele cuprinse întredouă acţionări ale tastei ENTER sunt considerate ca apar ţinândaceluiaşi paragraf.

Figura 3.27. Elementele ferestrei editorului WordPad

Majoritatea operaţiilor de modificare a unui document necesită în prealabil selectarea unei anumite zone de text. Pentru aceasta,fereastra deschisă are în marginea din stânga o zonă de selecţie, încare prompterul mouse-ului se transformă într-o săgeată înclinată spre

dreapta . Selecţia unui şir de caractere se execută prin poziţionarea prompterului în faţa primului caracter, acţionarea butonului din stânga



154

şi deplasarea dispozitivului spre dreapta, până la sfâr şitul şirului. Încazul unui text, avem posibilitatea deplasării în cadrul documentului,folosind anumite combinaţii de taste prezentate în tabelul următor.

Tasta sau combinaţia

de tasteEfect

Deplasare cu un rând în sus

Deplasare cu un rând în jos

Deplasare cu un caracter la stângaDeplasare cu un caracter la dreapta

CTRL+ Următorul cuvânt la dreaptaCTRL+ Cuvântul anterior

HOME Început de linieEND Sfâr şit de linie

PAGEDOWN Deplasare un ecran în susPAGEUP Deplasare un ecran în jos

CTRL+PAGEDOWN Poziţionare la sfâr şitul ferestrei

CTRL+PAGEUP Poziţionare la începutul ferestreiCTRL+HOME Poziţionare la începutul documentuluiCTRL+END Poziţionare la sfâr şitul documentului

5+ Poziţionare la începutul paragrafului precedent

5+Poziţionare pe paragraful următor

5+ Poziţionare la începutul propoziţiei următoare

5+ Poziţionare la începutul propoziţiei precedente5+PAGEDOWN Poziţionare pe pagina următoare5+PAGEUP Poziţionare la începutul paginii precedente

În cazul în care se doreşte modificarea unui grup de paragrafe sau aunui grup de caractere este necesar ă mai întâi selectarea acestora,selectarea realizându-se cu ajutorul dispozitivului mouse sau cu ajutorul

combinaţiilor de taste, combinaţii prezentate în tabelul următor.



155

Selectareadintr-un

text

Procedură

Un şir decaractere Se poziţionează prompterul la începutul şirului, se menţinapăsate tasta SHIFT şi tastele săgeţi stânga / dreapta.

O linie Se folosesc combinaţiile de taste SHIFT + săgeţi sus / jos.

Unparagraf

Se poziţionează mouse-ul la începutul paragrafului şi seacţionează de două ori butonul acestuia.

Un întregdocument

Se poziţionează prompterul de mouse la începutuldocumentului şi se acţionează concomitent tasta CTRL şi

butonul de mouse. Cu tastatura, se alege pentru selectarelinie cu linie.

Deselectarea unui text se face prin acţionarea butonuluimouse-ului în orice zonă din interiorul documentului.

Principalele funcţii realizate de meniul File sunt: crearea unuinou document New, deschiderea unui document existent pentru

eventualele modificări, înmagazinarea pe disc a unui document subforma unui fişier de tip document DOC, text TXT (Save sau Save as),imprimarea unui document Print, stabilirea parametrilor necesari

procesului de imprimare Print Setup, expedierea textului realizat prin poşta electronică Send. Păr ăsirea editorului de texte se realizează prinactivarea opţiunii Exit.

Prin opţiunea Find din meniul Edit, figura 3.28, editorul de

texte ofer ă posibilitatea căutării şi, eventual, a înlocuirii unor zone detext dintr-un document. Pentru localizarea unui şir de caractere într-undocument, se va activa comanda Find din meniul Edit şi se va tasta textul ce urmează să fie localizat.

Figura 3.28. Prezentarea ferestrei meniului Find



156

Aranjarea unui text în pagină, presupune interspaţierea liniilor dincadrul paragrafelor, alinierea paragrafelor şi realizarea scrierii textului cudiferite stiluri de caractere şi fonturi. Pentru toate aceste operaţii,utilizatorul poate recurge la butoanele afişate sub linia de meniuri sau la

elemente din aceasta. În tabelul următor, este prezentat fiecare buton în parte, acţiunea sa şi combinaţia de taste prin care se poate apela.

Buton Mesajcalculator

Semnificaţie Combinaţi

e tasteMeniu

New blank document

Deschiderea unuinou document

Ctrl + N File

Open ...Deschidere document

creat anterior Crtl + O File

Save Salvare document Ctrl + S FilePrint Tipărire document Ctrl + P FilePrintPreview

Vizualizaredocument File

Find Localizarea unui şir de caractere

Cut Decupare text Ctrl + X EditCopy Copiere text Ctrl + C EditPaste Readucere text Ctrl + V EditUndoTyping

Anularea ultimuluişir tastat Ctrl +Z Edit

Can’t Redo Amână anularea Edit

Date/ TimeIntroducere dată calen-daristică şi or ă Insert

Font Tip caracter Format

Size Dimensiunecaracter Format

Bold Îngroşare caracter Ctrl + B FormatItalic Înclinare caracter Ctrl + I FormatUnderline Subliniere caracter Ctrl + U Format

Color Alegere culoare din paleta de culori

Format

Align Left Aliniere stânga Ctrl + L FormatCenter Aliniere centru Ctrl + E FormatAlign Right Aliniere dreapta Ctrl + R FormatBullets Simbol de enumerare Format



157

Implicit, la deschiderea unui document WordPad, alinierea esteNormal, executându-se faţă de marginea stânga.

Formatarea caracterelor presupune posibilitatea definiriiaspectului caracterelor, a stilului acestora, astfel încât să i se confere

documentului o formă „estetică”, figura 3.29. Această posibilitate esteoferită prin opţiunile meniului Format Font, opţiuni care pot ficombinate între ele.

La acest moment, utilizatorul poate stabili localizarea tipului decaractere care se foloseşte (Script Central European), acesta permi-ţând utilizarea diacriticelor specifice, culoarea cu care va avea locscrierea (Color - implicit aceasta are valoarea Black ), eventuala

subliniere a textului (Underline).

Figura 3.29. Definirea aspectului caracterelor şi a stilului

Salvarea unui document creat cu ajutorul editorului de texteWordPad se realizează alegând din meniul File fie opţiunea Save,dacă se doreşte înregistrarea pe suportul magnetic a fişierului nou, fieopţiunea Save As... care permite schimbarea numelui fişierului, adiscului magnetic, a extensiei, figura 3.30. În acest moment, secompletează informaţiile privitoare la suportul şi folderul unde se varealiza stocarea fişierului în caseta Save In, numele fişierului se

atribuie în File name. În caseta Save as type utilizatorul poate optadin lista de opţiuni pentru un anumit format de salvare (extensie).



158

Figura 3.30. Prezentarea casetei de dialog a opţiunii Save As…

Operaţia de salvare se realizează la sfâr şitul editării sau, pentrumai multă siguranţă, periodic.

Un fişier creat cu WordPad poate fi salvat într-un anumit mod şicu anumite caracteristici, pentru a putea fi preluat şi de alte produseinformatice (de exemplu WORD).

La imprimare, implicit WordPad încadrează textul în pagină,lăsând un spaţiu (măsurat în centimetri sau în inch) de 2,18 cm. faţă demarginile de sus şi de jos, iar faţă de marginile laterale se va aloca unspaţiu de 2,24 cm. Pentru schimbarea acestor parametri se alege

opţiunea Page Setup din meniul File.Caseta Page Setup permite definirea tipului de hârtie pe care seva obţine documentul, cunoscut fiind faptul că există mai multe tipuri

predefinite (standard), fiecare având anumite dimensiuni exprimate încentimetrii sau în inchi.

Spre exemplificare, cele mai utilizate formate sunt următoarele: Letter 21,59/27,94; Legal 21,59/35,56; Executive 18,41/26,67; A4

21/29,70; No. 10 10,48/24,13; DL 11/22. În cazul în care se utilizează un alt format, se va alege Custom Size, definind după aceeadimensiunile efective ale suportului (lăţime/lungime). Tot prinintermediul acestei fişe se alege modul de orientare al documentului(Whole document) sau al unei păr ţi al acestuia (Selected Text) în pagină, respectiv, poziţionare normală – Portrait sau peisaj – Landscape, figura 3.31.



159

Figura 3.31. Modalităţi de orientare a textului în pagină

Acţionând asupra butonului Printer din Page Setup, se producealegerea tipului de imprimantă Printer name (mai ales în cazul încare sunt conectate mai multe asemenea dispozitive periferice) şi a

caracteristicilor de imprimare (caracteristicile imprimantei Properties,număr de exemplare Copies, paginile care se vor imprima Page Range, ordinea de imprimare etc.) din meniul File – Print.

Prin acţionarea butonului Properties se stabileşte din zona

PrintOut opţiunea , atunci când se doreşte obţinerea uneicalităţi foarte bune a rezultatului imprimării, documentul conţinând înaceastă situaţie un corp de text, dar şi imagini, grafice, desene.

Butonul se acţionează atunci când documentul conţine doar

corpuri de text, iar butoanele sunt acţionate atunci cândavem de imprimat color grafice, fotografii sau imagini scanate. Încazul în care se doreşte obţinerea unui document imprimat, folosind

doar tonuri de gri, utilizatorul va acţiona butonul .



160

3.5.8. Utilizarea accesoriului DVD-Player

Apelarea acestui accesoriu instalat în prealabil se execută prinacţionarea butonului Start, Programs, PC-DVD Player. În acestmoment pe ecran apar două ferestre distincte, telecomanda RemoteControl şi ecranul de vizualizare DVD Player . În figura 3.32. sunt

prezentate cele două componente.

Figura 3.32. Telecomanda şi ecranul de vizualizare aferente DVD Player

Telecomanda afişată pe ecran permite, prin acţionarea diferitelor

butoane componente, executarea unor anumite funcţiuni. În tabelulurmător, sunt prezentate principalele butoane şi acţiunea acestora.

Buton AcţiuneButoane de minimizare şi de închidere a aplicaţiei

Butoane de mărire, micşorare a volumului audio

Buton de reducere la zero a sunetului

Buton de selectare a tipului de suport utilizat

Buton de stabilire a parametrilor de funcţionare alunităţii DVD



161

Buton AcţiuneButon care produce deschiderea, închiderea sertaruluiunităţii.Buton care produce oprirea temporar ă a secvenţelor.

Buton care produce redarea secvenţelor.

Buton care produce oprirea redării secvenţelor.

Butoane de derulare cu viteză mică înainte sau înapoi.

Butoane de derulare rapidă înainte sau înapoi.

Butoane de derulare cadru cu cadru înainte sau înapoi.

Dispozitivul telecomandă permite vizualizarea caracteristicilor DVD Player, prin ecranul de stare ( Status Display), iar prin acţionarea

butonului complex de navigare ( Navigator Pad ) pot fi executatediferite operaţiuni, f ăr ă a fi acţionate butoanele de comandă. Ecranulde stare şi butonul complex de navigare sunt prezentate în continuare.

Ecranul de vizualizare permite vizionarea secvenţelor video

aflate pe suportul optic, ţinând seama de anumite caracteristici sau proprietăţi ale acestuia. Stabilirea proprietăţilor optime se poate realizaautomat, prin program, sau manual, fixate de utilizator. Se poate stabilimanual, prin acţionarea cursoarelor corespunzătoare, nivelul deluminozitate al ecranului ( Brightness), contrastul (Contrast ) şiintensitatea culorilor ( Saturation).

La momentul în care se introduce în unitate un suport optic,

aceasta va identifica automat tipul de suport. Utilizatorul poate stabilimanual tipul suportului, prin acţionarea butonului Media . Încontinuare, se va putea selecta unul din următoarele formaterecunoscute: CD-Audio; CD-ROM; DVD-Video; DVD-ROM; PhotoCD sau Video CD.



162

În cazul unui CD-Audio, automat se va executa apelarea progra-mului CD-Player , spre deosebire de celelalte formate recunoscute, carevor fi redate cu ajutorul lui DVD-Player . În ultima situaţie, acţionarea

butonului Play va avea ca rezultat apariţia informaţiilor înecranul de vizualizare şi derularea secvenţelor aflate pe respectivulsuport.

Oprirea execuţiei se realizează prin acţionarea butonului Stop

urmată de Close .Dacă utilizatorul doreşte redarea formatului CD-Audio va folosi

componenta CD-Player, apelată prin acţionarea butonului CD Player.

3.6. Organizarea datelor în procesul de prelucrareInformaţia prelucrată cu ajutorul tehnicii de calcul necesită o

organizare specială, cu o structur ă internă, care face posibilă aplicareafuncţiilor calculatorului, şi o structur ă externă, ce facilitează prelu-crarea şi înţelegerea ei. Organizarea datelor este un proces complex,care presupune identificarea, clasificarea şi descrierea proprietăţilor acestora, gruparea lor în colecţii, stabilirea structurilor adecvate dedate, precizarea modalităţilor de reprezentare pe supor ţi de memorie,definirea şi realizarea procedurilor corespunzătoare de prelucrare.

3.6.1. Organizarea datelor

Data reprezintă o entitate indivizibilă, atât în raport cu infor-maţia pe care o reprezintă, cât şi în raport cu procesorul care o

prelucrează. Datele elementare sunt reprezentate în structura internă prin locaţii de memorie, asupra cărora acţionează mecanismul deadresare, constituind operanzi direcţi ai operaţiilor. Din punct devedere fizic, datelor elementare le corespunde o zonă de memoriesituată la o anumită adresă, în care sunt memorate valorile sale. Din

punct de vedere logic, sunt definite prin identificator atribute, valori.Identificatorul este un simbol cu ajutorul căruia data este referită

în procesul de prelucrare. Atributele precizează proprietăţile datei,determinând modul în care acestea sunt tratate în procesul de prelucrare.Valorile se pot enumera sau specifica printr-o proprietate comună.

Pornind de la date elementare, se constituie datele compuse ce pot apărea în rezolvarea unor probleme. Pentru a fi prelucrate, datelese organizează în forma unor mulţimi sau colecţii. Între elementele



163

unei colecţii se introduc relaţii, care determină o anumită structur ă,căreia îi este specific un mecanism de selecţie şi identificare acomponentelor. Se obţin astfel structurile, entităţi de sine stătătoare,individualizabile prin nume sau poziţia pe care o ocupă în structur ă, şi

ale căror componente îşi menţin proprietăţile. Iar, dacă o componentă poate fi selectată f ăr ă a ţine seama de celelalte componente, struc-tura are acces direct. Dacă localizarea unei componente se face

parcurgându-le pe celelalte, conform ordinii prestabilite la creare, sespune că structura are acces secvenţial. Structurile de date pot ficreate temporar, pentru memoria internă, sau cu caracterpermanent, pentru memoria externă.

Operatorii aplicaţi asupra unei structuri de date pot să-i afectezevalorile sau structura. Dacă se modifică structura, avem de-a face cu ostructur ă de date dinamică. Dacă nu i se schimbă numărul şi ordineacomponentelor, structura este considerată statică. O mulţime ordonată de date pe care s-a definit un grup de operatori de bază, cu o anumită semantică, formează un tip de structur ă de date. Structurile lineare şiarborescente se pot defini ca relaţii binare de ordine, cu anumite pro-

prietăţi, în general, interpretate ca relaţii de succesiune şi reprezentatesub forma unui graf.Tipurile de structuri de date care pot apărea în rezolvarea

problemelor sunt specificate printr-o descriere a tipului componentelor şi prin indicarea metodelor de structurare a acestora. Mecanismul deselectare a componentelor a determinat definirea diferitelor metode destructurare a datelor, principalele structuri fiind: înregistrarea, masi-

vul, mulţimea, lista, arborele, fişierul şi baza de date.Colec ţ ia de date este un ansamblu organizat de date omogenedin punct de vedere al naturii, al criteriilor de prelucrare şi al moduluide reprezentare. Construirea colec ţ iilor de date reprezintă activitateade concepere a structurii înregistr ărilor, a modului de ordonare şi deînregistrare propriu-zisă a informaţiei pe suportul de date.

Scopul fiind regăsirea automată a datelor după diferite criterii, înorganizarea lor trebuie urmărite mai multe obiective:

• stocarea pe suport informaţional, prelucrabil într-un sistem decalcul, astfel încât timpul de acces la date să fie minim;

• definirea şi gruparea în colecţii de date presupune ocuparea unuispaţiu de memorie internă şi externă cât mai redus, o redundanţă minimă,şi o flexibilitate ce permite schimbarea structurii datelor şi a relaţiilor dintre ele, f ăr ă a modifica radical programele ce le gestionează;



164

• reflectarea tuturor legăturilor dintre fenomenele şi proceseleeconomice ce le reprezintă, stabilirea unor reguli de menţinere acoerenţei datelor, a unui sistem ce permite accesul autorizat al unuigrup de utilizatori responsabili.

Accesul la date se execută fie cu ajutorul limbajelor procedurale,care exploatează fişiere şi care descriu algoritmi de prelucrare, avândnevoie de adresele datelor, fie folosind limbaje neprocedurale. Acesteasolicită precizarea problemei ce trebuie rezolvată, a referirilor asociativede date şi a operatorilor generali necesari operaţiilor cu structuri de date.Datorită lor, utilizatorul nu mai este obligat să precizeze cum să fieobţinute datele care îl interesează, ci este suficient să formuleze ce

anume îl interesează din cadrul bazei de date, adică să definească proprietăţile şi semnificaţia datelor pe care le doreşte.În aproape toate limbajele de programare, structura utilizată

pentru memorarea datelor în memoria internă este înregistrarea.Înregistrarea este o structur ă de date eterogenă, statică, în carecomponentele sunt individualizate prin nume. Relaţia de ordineierarhică se precizează prin numere întregi, numite numere de nivel şi

asociate tuturor componentelor care se află pe acelaşi nivel alarborelui. Accesul la elementele înregistr ării se realizează prinintermediul numerelor asociate acestora.

Elementele înregistr ării pot fi date elementare sau structuri de date,numite date de grup. În memoria internă, reprezentarea se realizează prinliniarizare într-o zonă compactă. Înregistrarea este utilizată adesea înlegătur ă cu structura de fişier, pentru realizarea schimbului de date între

memoria internă şi purtătorii externi de informaţie.Primele aplicaţii pentru gestiunea activităţii unei unităţi eco-nomice au folosit organizarea datelor în fişiere şi au utilizat metode deacces standard furnizate de limbajele de programare procedurale.Eforturile erau îndreptate spre suporturile fizice ale fişierelor, spredezvoltarea tehnicilor de acces la fişiere şi la înregistr ări. Fişierul poatefi definit ca o colecţie organizată de înregistr ări, dispusă pe unul sau maimulte suporturi externe.

Fişierul este definit ca o colecţie de date omogene din punct devedere al naturii, conţinutului şi criteriilor de prelucrare, înregistrate

pe memorii externe, de unde pot fi utilizate în procesul de prelucrare.Pentru identificarea şi delimitarea fişierelor de date, în afara

datelor propriu-zise, ele mai conţin o serie de înregistr ări speciale,numite etichete. Etichetele de fişier sunt înregistr ări speciale, cu



165

dimensiune de maxim 80 caractere, care preced şi urmează înregis-tr ările logice. Etichetele de volum sunt înregistr ări speciale, cudimensiune de maxim 80 caractere, care precizează începutul şisfâr şitul unui volum de memorie externă.

Sub aspect logic, fişierul este format din înregistrări logice,câmpuri de date şi caractere.

Caracterul este elementul de bază al datelor dintr-un fişier, fiindreprezentat printr-o liter ă, cifr ă sau caracter special.

Câmpul de date este un grup de caractere ce constituie o secvenţă bine definită în cadrul unei înregistr ări logice. Câmpul de date reprezintă o descriere a însuşirilor şi proprietăţilor obiectului informaţiei. După

natura lor, câmpurile pot fi: alfabetice, alfanumerice şi numerice. Înregistrarea logică este constituită dintr-o grupare de câmpuride date compatibile ce poate fi recunoscută şi tratată prin intermediulunui identificator, ca o entitate. Conţinutul său este dependent dedatele problemei ce se rezolvă prin utilizarea colecţiei respective.

Totalitatea valorilor atribuite, la un moment dat, câmpurilor dedate din structura unei înregistr ări logice formează o realizare de

înregistrare logică. Dimensiunea unei înregistr ări logice este dată de

numărul de câmpuri şi de dimensiunea fiecărui câmp. Înregistr ărilelogice pot avea lungime fixă, variabilă sau nedefinită.

3.6.2. Modele şi metode de organizare a datelor

Metodele de bază pentru organizarea realizărilor de înregistrarelogică sunt:

♦ metoda secvenţială, posibilă pe orice tip de memorie externă,

unitatea de acces fiind realizarea de înregistrare logică. La nivel fizic,valorile de înregistrare logică sunt memorate f ăr ă o ordine prestabilită, aşacum apar în documentele primare. Această metodă se recomandă pentrufişierele de date cu coeficient de consultare mare, cu coeficient deactualizare mic şi pentru fişierele temporare;

♦ metoda secvenţial-indexată, folosită pe memorii externedirect adresabile, unitatea de acces fiind realizarea de înregistrarelogică. Un câmp din cadrul înregistr ărilor logice îndeplineşte rolul decheie de acces, cu ajutorul ei determinându-se locul pe care-l ocupă orealizare în fişierul de date. Valorile cheii primare sunt trecute într-untabel de indecşi, generat de o com ponentă a sistemului de operare şimemorat pe acelaşi volum de memorie cu fişierul de date. Serecomandă pentru fişierele permanente de date, care prezintă coefi-cient mare de actualizare.



166

♦ metoda relativă, caracteristică memoriilor externe directadresabile, unitatea de acces fiind realizarea de înregistrare logică.Fişierul este organizat într-un număr de zone de dimensiune fixă,cărora li se atribuie un număr de ordine, şi în care urmează să seînregistreze realizările de înregistrare logică. Numărul de ordine alfiecărei zone reprezintă cheia relativă şi indică poziţia fiecărei realizărifaţă de prima, memorată în zona unu.

Regăsirea cât mai rapidă a fiecărei realizări, în vederea citirii şitransmiterii ei în procesul de prelucrare automată, poate fi sintetizată în trei metode de acces:

♦ accesul secvenţial presupune citirea realizărilor de înregistrarelogică în ordinea în care au fost stocate pe memoria externă;

♦ accesul direct permite localizarea individuală a fiecăreirealizări de înregistrare logică f ăr ă a fi necesar ă parcurgerea secven-ţială a celor anterioare ei;

♦ accesul dinamic permite regăsirea unei anumite realizări deînregistrare logică, în funcţie de adresa relativă a acesteia, în cadrulunui fişier sau în funcţie de valoarea cheii de indexare, şi parcurgerea

secvenţială a celorlalte.Baza de date reprezintă un sistem structurat de date între care

există o interdependenţă logică multiplă, potrivit unor relaţii prestabilite cu ocazia descrierii conceptuale, şi care poate fi exploatat de maimulţi utilizatori în viziuni diferite, regrupând un ansamblu de fişiere

partajate de utilizatori diferiţi.Baza de date fiind accesată de mai mulţi utilizatori simultan,

controlul şi administrarea ei trebuie încredinţate unei persoane independente, numită administrator, care:

♦ defineşte structurile de date conţinute în bază, evoluţia lor îneventuale noi aplicaţii;

♦ decide modul de reprezentare a datelor la nivel fizic, precumşi metodele de memorare şi acces;

♦ delimitează drepturile de acces ale utilizatorilor, asigurându-le,

totodată, securitatea intervenţiilor;♦ urmăreşte creşterea performanţelor globale ale sistemului,

adaptarea lui la noi cerinţe.



167

Componentele bazei de date pot fi structurate pe următoarele treinivele:

♦ nivelul fizic, exprimând modul de memorare a datelor pesuport fizic, se defineşte în termeni de fişier şi înregistr ări, atenţia fiind

spre gestionarea memoriilor externe şi a perifericelor corespunzătoare;♦ nivelul logic este dat de viziunea programatorului de aplicaţii,

a utilizatorului care poate accesa doar o parte din informaţii sau care poate avea o viziune sintetică asupra datelor sale (statistici pentrumulţimi detaliate de schema conceptuală). Acesta este nivelul ce

permite obţinerea independenţei logice a datelor, putând evolua,ţinând cont de opţiunile utilizatorului.

Independen ţ a fizică a datelor permite modificarea structurilor dememorare sau a metodelor de acces, f ăr ă a avea repercusiuni asupraaplicaţiilor (se poate schimba reprezentarea internă a datelor, se poateadăuga sau suprima un index). Independen ţ a logică permitemodificarea organizării datelor, f ăr ă a afecta utilizatorii. Se poateastfel extinde baza de date, f ăr ă a o modifica pe cea existentă,

permiţând modelarea schimbărilor în timp.♦ nivelul conceptual este dat de viziunea administratorului

bazei de date. Este reprezentarea logică, în interiorul unui sistem, arealităţii pe care baza de date vrea să o transcrie. Definirea schemeiconceptuale corespunde unei activităţi de modelare, traducând întermeni abstracţi entităţile lumii reale. Pentru a face această modelare,sistemul de gestiune a bazelor de date ofer ă un model de date căruia îiasociază un limbaj de definire a datelor, ce permite specificareaschemei conceptuale în interiorul modelului.

3.7. Teste de autoevaluare1. Rolul şi funcţiile unui sistem de operare.2. Evoluţia sistemelor de operare.3. Structura generală a directoarelor sistemului de operare Windows.4. Componentele interfeţei grafice Windows.5. Prezentaţi editorul de texte al sistemului de

operare Windows.6. Componentele interfeţei grafice Windowssunt următoarele:

a) linia de stare (Taskbar); Gestionarul de unităţi periferice (My Computer sau Windows Explorer);Gestionarul de reţea (Network Neighborhood); Gestionarul de fişiere



168

şterse (Recycle Bin); reprezentări grafice sau icoane proprii utiliza-torului, definite de acesta (Shortcut).

b) aplicaţii Windows - aplicaţiile scrise pentru Windows’95-’98;aplicaţii Windows vechi - pentru versiuni anterioare; aplicaţii non-

windows - aplicaţii scrise pentru a fi rulate sub sistemul de operareMS-DOS; programele rezidente - programe de tip Terminate and StayResident (TSR).

c) Gestionarul de reţea (Network Neighborhood); Gestionarul defişire şterse (Recycle Bin).

d) aplicaţii Windows - aplicaţiile scrise pentru Windows’95-’98Xp; programele rezidente - programe de tip Terminate and Stay

Resident (TSR).e) Control Panel care va permite utilizatorului: executarea uneioperaţiuni de instalare automată a unor subansamble nou adăugate înconfiguraţia calculatorului Add New Hardware; adăugarea sau şterge-rea automată a unor programe Add Remove Programs; modificareaorei, a datei calendaristice şi a zonei în care se află instalat calculatorulDate/Time.

7. Gestionarul de unităţi periferice My Computer a) permite consultarea şi actualizarea informaţiilor aflate stocate pe unităţile de disc magnetic sau pe alte dispozitive periferice dememorare, locale şi partajate în reţea, utilizatorul putând folosi progra-mele de întreţinere de sistem.

b) permite modificarea meniului START şi lansează în execuţieaplicaţia Windows Internet Explorer.

c) asigur ă vizualizarea şi eventuala activare a programelor anti-virus care asigur ă monitorizarea şi împiedică modificarea caracte-risticilor modemului.

d) manipulează utilizatorii de PC în cadrul grupurilor de discuţie prin operaţiile de adăugare, modificare, ştergere, mutare şi copiere.

e) impune trecerea la următoarea fereastr ă dialog în cadrul căreiatrebuie specificată denumirea pentru nou shortcut creat.

8. În editorul de texte WordPad majoritatea operaţiilor demodificare

a) a unui document necesită în prealabil selectarea unei anumitezone de text.

b) a numelui unui fişier necesită în prealabil selectarea uneianumite zone de text.



169

c) presupune selecţia ulterioar ă a şirului de caractere prin pozi-ţionarea prompterului în faţa primului caracter.

d) se efectuează pentru toate frazele cuprinse între două acţionăriale tastei ENTER sau Ctrl.

e) se efectuează pentru frazele cuprinse între două acţionări aletastei Alt sau Ctrl.

9. Aranjarea unui text realizat prin editorul de texte WordPad în pagină

a) presupune interspaţierea liniilor din cadrul paragrafelor,alinierea paragrafelor şi realizarea scrierii textului cu diferite stiluri decaractere şi fonturi.

b) presupune salvarea liniilor în cadrul paragrafelor, alinierea paragrafelor şi realizarea scrierii textului cu diferite stiluri de caractereşi fonturi.

c) presupune scrierea mesajelor textului cu diferite stiluri decaractere şi fonturi.

d) ofer ă posibilitatea de a tehnoredacta un şir de caractere carecuprinde o serie de delimitatori specifici editării de texte.

e) ofer ă posibilitatea de a tehnoredacta un şir de caractere carecuprinde o serie de delimitatori specifici editării de texte şi scriereamesajelor textului cu diferite stiluri de caractere şi fonturi.



170

4. REŢELE DE CALCULATOARE

Comunitatea Europeană a lansat, în anul 1988, programul dedezvoltare RACE (R esearch and development for AdvancedCommunications in Europe), urmat, în anul 1995, de programeleACTS (Advanced Communications Technologies and Services),NICE (National host Inter Connection Experiments with globallinkage) şi ESPDIT (European Strategic Program for R esearch andDevelopment in Information Technology), în cadrul cărora se

urmăreşte definirea conceptului de „Sistem de ComunicaţiiUniversale” - cunoscut şi sub denumirea de „Societatea Re ţ eaSpa ţ ial ă ", concept definit la Davos, în luna ianuarie a anului 1997, sau„ Re ţ ele Globale de Informa ţ ii”, definit la Bonn, în iulie 1997,concepte care utilizează tehnologii TIC (Tehnologii Informaţionale şiComunicaţii). Toate aceste elemente au fost publicate de grupurile„ Information Society", în anul 1997, şi de „ Knowledge Society", lasfâr şitul anului 1998.

În cadrul acestor programe, se urmăreşte elaborarea standardelor necesare pentru trecerea la generaţia a 3-a de sisteme de calcul conectatewireless, denumite UMTS (Universal Mobile TelecommunicationsSystems) şi MBS/WCPN (Mobile Broadband Systems/Wireless Custo-mer Premises Networks).

Aceste sisteme, studiate de grupurile de lucru ETSI SMG 5(European Telecommunication Standards Institute S pecial Mobile

Group 5) şi ITU-R task Group 8/1 (International TelecommunicationUnion - R adio task Group 8/1), vor oferi baza de unificare într-osingur ă interfaţă de comunicaţie a facilităţilor tehnice specificetehnologiilor existente, a sateliţilor, a telefoniei celulare şi clasice,ATM (Asyncronous Transfer Mode) /ISDN (Integrated ServicesDigital Network) /SDH (Synchronous Digital Hierarchy), cordless,rural, local loop, trunking, paging, radio clasic, multimedia interactiv-CATV (Ca bleTV), a reţelelor de calculatoare (wireless/cablate), a

Internetului.Standardul european UMTS şi echivalentul său american

FPLMTS (Future Public Land Mobile Telecommunications Services- denumit recent IMT 2000) sunt frame-work-uri utilizate pentrurealizarea sistemelor de comunicaţii mobile din generaţia a treia şi permit obţinerea serviciilor oferite de acestea în secolul XXI.



171

Generaţia a III-a reprezintă evoluţia firească a primelor două generaţii de tehnologii/servicii/aplicaţii către o soluţie universală,

bazată pe un standard global, strict necesar.UMTS este un sistem digital mobil multifuncţional, multi-

service, care prezintă numeroase aplicaţii multiple, aplicaţii careasigur ă comunicaţii la o rată de 2MBit/sec, la nivelul întregului glob şicare înglobează facilităţile tuturor tehnologiilor terestre şi satelitare.UMTS trebuie perceput ca o prelungire a tehnologiilor ce astăzifuncţionează de sine stătător, el implementându-se pe structuraacestora până în anul 2002.

Sistemele MBS reprezintă prelungirea conceptului B-ISDN cu

facilităţile comunicaţiilor radio, transmisia de date realizându-se laviteze de 155 Mbit/sec. Revoluţia aplicaţiilor Mobile Computing, precum şi înfiinţarea asociaţiei „Mobile Data Initiative”, prin participarea firmelor Toshiba Notebooks, Compaq, IBM/ Ericsson, Nokia terminale GSM şi a operatorilor Cellnet, DeTe - Mobil, Telia,Vodafon, Mannesmann/ Software - Microsoft, Intel, determină implicarea celor două grupuri de lucru pentru realizarea unor reţeleorientate pe cerinţele utilizatorului final (WCPN).

În figura 4.1. sunt reprezentate tehnologiile existente şi funcţionaleastăzi şi tendinţa de unificare într-o singur ă interfaţă a acestora.

Figura 4.1. Unificarea tehnologiile într-o singur ă interfaţă UMTS



172

4.1. Clasificarea şi topologia reţelelor Legătura dintre calculatoarele electronice şi telecomunicaţii a dat

naştere la un domeniu nou, menit să satisfacă cererea crescândă deservicii şi echipamente de comunicaţii furnizate de reţelele publice şi

private. Reţelele de calculatoare au apărut din necesitatea partajăriidatelor, şi a resurselor hardware, existente într-o societate între mai mulţiutilizatori. În fiecare societate există un număr de calculatoare, fiecarelucrând independent. Cu timpul, aceste calculatoare, pentru a putea fiutilizate într-un mod mai eficient, au fost conectate prin intermediul unor dispozitive, dând astfel naştere la o reţea de calculatoare.

Astfel, putem defini o reţea de calculatoare ca fiind un ansamblu

de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii decomunicaţie, asigurându-se în acest fel utilizarea în comun de către unnumăr mare de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice(software şi aplicaţii de bază) şi informaţionale (baze de date) de caredispune ansamblul de calculatoare conectate. Prin reţea de calcula-toare înţelegem o colecţie de sisteme electronice de calcul autonomeinterconectate între ele. Două calculatoare ca sunt interconectate, dacă

sunt capabile să schimbe informaţii între ele.Un criteriu de clasificare a re ţ elelor de calculatoare este repre-zentat de mărimea lor fizică. Astfel, reţelele pot fi împăr ţite în:

a) reţele locale (LAN - Local Area Networks), reţele privatelocalizate într-o singur ă clădire sau într-un campus de cel mult câţivakilometri. Rolul acestora este acela de a conecta şi a facilita schimbulde informaţii între staţiile de lucru ale unei firme sau instituţii.

Caracteristica mediului de transmisie este că vitezele de transmisie adatelor nu depăşeşte 10 - 100 Mb/s; b) reţele metropolitane (MAN - Metropolitan Area Networks),

versiunea extinsă a LAN-urilor, folosite pentru transmisii de date şivoce, întinderea lor localizându-se la nivelul unui oraş sau judeţ;

c) reţele extinse (WAN - Wide Area Networks), care pot fi lanivelul unei ţări sau continent.

d) Internetul sau reţeaua de reţele, nivelul de acoperire fiind global.Din punctul de vedere al administrării, reţelele de calcula-

toare pot fi clasificate în:a) reţele publice, administrate de companii de telefonie publice

care deţin avantajul unei infrastructuri destul de dezvoltate. b) reţele private, administrate chiar de utilizatori.c) reţele comerciale, apar ţinând mai multor corporaţii.



173

Fiecare dintre aceste tipuri de reţele se caracterizează prinevoluţie istorică, prin detaliile tehnice de proiectare, mediul detransmisie, serviciile şi facilităţile oferite, precum şi prin grupul deutilizatori pe care îl deserveşte.

Cuvântul topologie poate fi înţeles ca fiind studiul locaţiei unuiobiect. Legat de studiul reţelelor, modalităţile prin care sunt interco-nectate calculatoarele determină o anumită hartă a acestor calcu-latoare. Acest studiu analizează topologia reţelei, atât din punct devedere fizic, cât şi logic, fiecare reţea privită sub cele două aspecte

putând avea o anumită topologie fizică şi un tip diferit de topologielogică. De exemplu, o reţea Ethernet 10BASE-T poate avea o

topologie fizică de tip stea, dar poate funcţiona ca o topologie logică de tip magistrală (bus).a) Topologia de tip magistrală (bus) – toate calculatoarele din

reţea sunt conectate între ele prin intermediul unui cablu de reţea. Din punct de vedere fizic, fiecare calculator, împarte acelaşi cablu comunde conectare cu toate calculatoarele din reţea. Tipul de cablu care sefoloseşte pentru realizarea acestui tip de topologie este un cablu BNCcare permite viteze de transfer ale datelor de maxim 10 M/s.

Caracteristica topologiei o reprezintă faptul că primul şi ultimulcalculator din reţea este conectat doar de un singur alt calculator dinreţea, celelalte calculatoare învecinându-se cu alte două calculatoare.Unul dintre avantajele principale ale acestui tip de topologie îlreprezintă faptul că toate calculatoarele sunt conectate unele decelelalte, comunicarea dintre ele realizându-se în mod direct.Dezavantajul este reprezentat de neplăcerile care pot interveni înmomentul în care cablul prezintă întreruperi, comunicareaîntrerupându-se între toate calculatoarele. Din punct de vedere logic otopologie de tip magistrală permite fiecărui calculator din reţea să vadă toate semnalele de la toate calculatoarele din reţea.

b) Topologia de tip cerc (ring ) – harta pe care o prezintă acesttip de topologie simbolizează un cerc în care fiecare calculator se află conectat cu alte două calculatoare adiacente. Din punct de vederefizic, topologia arată că toate calculatoarele sunt conectate direct unele

cu altele într-o manier ă numită lanţ DAISY. Din punct de vederelogic, pentru a putea circula informaţia, fiecare calculator trebuie să transfere informaţia calculatorului adiacent.

c) Topologia de tip cerc dublu (dual ring ) – acest gen detopologie constă în două cercuri concentrice, în care calculatoarele suntconectate numai cu calculatorul vecin adiacent. Cele două cercuri nu



174

sunt conectate între ele. Din punct de vedere fizic, acest tip de topologiereprezintă o variantă îmbunătăţită a topologiei de tip cerc, excepţief ăcând apariţia unui cerc secundar având un caracter redundant careconectează aceleaşi calculatoare. Acest tip de topologie a fost gândit cu

scopul de a furniza flexibilitate în cadrul reţelei, fiecare calculator apar ţinând practic a două topologii de tip cerc independente. Privindlogic această topologie se comportă ca două reţele de tip cerc, dar numaiuna dintre ele este folosită la un moment dat.

d) Topologia de tip stea – prezintă un nod central de care suntconectate toate calculatoarele din reţea. Din punct de vedere fizicnodul central este reprezentat de dispozitive de reţea numite hub sau

swich. Avantajul acestei topologii o reprezintă faptul că toatecalculatoarele din reţea pot comunica prin intermediul acestui nodcentral, legatura r ămânând activă chiar dacă unul dintre calculatoareare conexiunea către nod întreruptă. Un dezavantaj evident care poateapare la acest tip de topologie îl reprezintă proasta funcţionare sauchiar defectarea dispozitivului central. Dacă acesta se defectează,întreaga reţea devine inutilizabilă. Din punct de vedere logic toată

circulaţia informaţiei trece prin acest dispozitiv, fapt care produce breşe de securitate.e) Topologia extinsă de tip stea – are ca bază de pornire

tipologia de tip stea, singura diferenţă fiind că fiecare punct care seconectează la nodul central devine la rândul său nod central pentru oaltă stea. Avantajul pe care îl presupune această tipologie din punct devedere fizic, este dat de numărul redus de calculatoare conectate direct

la nodul central al reţelei. De asemenea, pentru realizarea acesteitopologii, se folosesc la conectarea calculatoarelor cabluri de reţea delungimi scurte. Din punct de vedere logic, topologia extinsă de tip steaeste de natur ă ierarhică, astfel informaţia care circulă în cadrul reţelei

poate r ămâne la nivel local.f) Topologia de tip arbore – este similar ă topologiei extinse de tip

stea, diferenţa constând în faptul că nu există un nod central; în schimb, sefoloseşte un trunchi nodal în care se porneşte spre alte noduri.

4.2. Arhitectura unei reţele de sisteme electronice de calcul În prezent, la nivelul agenţilor economici, a apărut necesitatea

interconectării sistemelor electronice de calcul existente, eliminându-sesituaţia de realizare a operaţiunilor curente de editare a documentelor de



175

intrare-ieşire a mărfurilor. Din acest motiv vom prezenta cele două modele de referinţă ale arhitecturii unei reţele de calculatoare, modelulOSI şi modelul TCP/IP.

4.2.1. Modelul OSI (Open Systems Interconection) Acest model permite interconectarea sistemelor deschise, cu-

prinzând şapte nivele la care trebuie aplicate următoarele principii:• un nivel trebuie creat atunci când este necesar un nivel de

abstractizare diferit celor existente până în acel moment;• fiecare nivel al reţelei trebuie să îndeplinească un rol bine

determinat;• alegerea funcţiei fiecărui nivel de reţea va avea în vedere pro-

tocoalele standardizate existente;• trebuie realizată minimizarea fluxului de informaţii cu ajutorul

interfeţelor printr-o delimitare corectă a nivelurilor reţelei;• numărul de nivele trebuie să fie concomitent suficient de mare,

pentru a nu fi necesar ă introducerea unor funcţii diferite la acelaşi nivelşi suficient de mic, pentru ca arhitectura reţelei să r ămână funcţională.

Modelul de referinţă OSI reprezintă un model primar pentrucomunicarea în cadrul unei reţele de calculatoare, fiind considerat ceamai bună unealtă disponibilă pentru a învăţa şi explica modul în caresunt trimise şi primite datele în cadrul unei reţele.

Modelul OSI ne permite să vizualizăm funcţiile reţelei caresurvin la nivelul fiecărui nivel, precum şi înţelegerea modului în careinformaţia sau pachetele de date circulă prin mediul reţelei (deexemplu: Fire), de la aplicaţiile program către alte aplicaţii programlocalizate pe un alt calculator din cadrul reţelei. În modelul OSI seface referinţă la un număr de şapte nivele, fiecare dintre acesteailustrând o funcţie particular ă a reţelei. Separarea reţelei în şaptenivele confer ă următoarele avantaje:

1. Separ ă comunicarea din reţea în păr ţi mai mici şi mai simple;2. Standardizează componentele reţelei;3. Permite diferite tipuri de hardware şi software să comunice

între ele.4. Previne ca schimbările survenite la un anumit nivel al modelu-

lui OSI să afecteze alte nivele.În modelul de referinţă OSI, problema circulaţiei informaţiei

între calculatoare este divizată în şapte mici probleme. Fiecare din celeşapte probleme este reprezentată de propriul nivel. Fiecare dintre



176

aceste nivele are stabilit un set de funcţii, pe care respectivul niveltrebuie să le îndeplinească pentru ca pachetele de date să poată circulade la calculatorul sursă la calculatorul destinaţie. Astfel, cele şaptenivele ale modelului OSI sunt:

Nivelul 7. Nivelul aplicaţie – este cel mai aproape de utilizator,el furnizând servicii de reţea aplicaţiilor utilizatorului. Difer ă de alteetaje ale modelului OSI deoarece nu furnizează servicii către alte etajeci numai către alte aplicaţii din afara modelului OSI. Nivelul aplicaţiestabileşte existenţa unui partener de comunicaţie, sincronizează şistabileşte acordul procedurilor pentru evitarea erorilor şi controlulintegrităţii datelor.

Nivelul 6. Nivelul prezentare – asigur ă faptul că informaţiafurnizată de nivelul aplicaţie al calculatorului sursă poate fi înţeleasă de nivelul aplicaţie al calculatorului destinaţie.

Nivelul 5. Nivelul sesiune – stabileşte, managerizează şi încheieo sesiune de comunicare între două calculatoare, furnizând serviciilesale către nivelul prezentare. De asemenea, acest nivel sincronizează dialogul dintre două nivele prezentare ale calculatoarelor aflate încomunicare managerizând schimbul de date dintre acestea. Acest nivelofer ă posibilitatea unui transfer mai eficient de date.

Nivelul 4. Nivelul transport – segmentează datele trimise decalculatorul sursă şi le reasamblează pe sistemul destinaţie. Nivelultransport încearcă să furnizeze servicii de transport ale datelor,specific acesteia fiind stabilirea menţinerea şi închiderea circuitelor virtuale de comunicare. La acest nivel, se folosesc servicii de detecţieşi recuperare a erorilor de transport precum şi servicii de control

pentru circulaţia informaţiei.Dacă nivelele aplicaţie, prezentare şi sesiune se ocupau cu

probleme legate de aplicaţii, ultimele patru nivele printre care şinivelul transport se ocupă cu problemele legate de transportul datelor.

Nivelul 3. Nivelul reţea – asigur ă conectivitatea între două sisteme care pot fi localizate geografic în două reţele separate.

Nivelul 2. Nivelul legătură de date – asigur ă tranzitul datelor

de-a lungul unei legături fizice, fiind orientat spre adresarea fizică,topologia reţelei, accesul la reţea, semnalarea erorilor, ordinea delivrare a pachetelor de date.

Nivelul 1. Nivelul fizic – defineşte specificaţiile electrice, meca-nice, procedurale şi funcţionale pentru activarea, menţinerea şidezactivarea legăturii fizice dintre două sisteme. Specificaţiile se



177

refer ă la nivelul şi schimbările voltajului, ratele fizice de transport aledatelor, distanţa maximă de transmisie, conectarea fizică, precum şi laalte atribute similare.

Transmiterea datelor se realizează pe verticală, fiecare nivel fiind

programat, ca şi cum transmiterea ar fi orizontală. În figura 4.2. pot fiidentificate cele şapte nivele ale modelului OSI, protocoalele de nivel,interconectarea virtuală şi cea fizică a celor doi participanţi la comunicaţie.

Figura 4.2. Reprezentarea modelului OSI de transmisie a datelor

În acest exemplu, dorind să expedieze date către receptor,emiţătorul va furniza datele respective nivelului aplicaţie, nivel careva ataşa în faţa datelor antetul aplicaţiei, rezultatul acestui proces fiindexpediat nivelului prezentare. Nivelul prezentare va modifica datele,introducând în faţa acestora antet-prezentare, necunoscând care

por ţiune din datele primite de la nivelul aplicaţie reprezintă antetulaplicaţie. Fiecare nivel inferior va adăuga antetul său până la nivelulfizic, care va asigura transmiterea efectivă.

Datele expediate vor ajunge la receptor prin intermediulnivelelor sale, fiecare nivel eliminând succesiv antetul său până când

datele vor ajunge, în final, la receptor.

4.2.2. Modelul TCP/IP Modelul TCP/IP conţine, spre deosebire de modelul OSI, doar

patru nivele; aceste nivele care r ăspund cerinţelor principiilor: un niveltrebuie creat atunci când este necesar un nivel de abstractizare diferit;



179

Al doilea protocol, protocolul datagramelor utilizator UDP (User Datagrame Protocol), nu este orientat pe conexiuni; din acestmotiv este nesigur, fiind folosit pentru interogări întrebare-r ăspuns şi

pentru aplicaţii în care comunicarea promptă este mai importantă

decât comunicarea cu acurateţe, cum ar fi, de exemplu, aplicaţiile detransmisie a vorbirii şi a imaginilor video.

Nivelul aplicaţie conţine toate protocoalele de nivel mai înalt,TELNET terminal virtual, FTP transfer de fişiere, SMTP poştă electronică, DNS stabilirea corespondenţei nume gazdă – adresă reţea,NNTP transfer articole de ştiri, HTTP aducerea paginilor de pe WEB.

În figura 4.4. sunt prezentate legăturile realizate prin protocoa-

lele specifice fiecărui nivel al modelului TCP/IP.

Figura 4.4. Reprezentarea protocoalelor existente

la fiecare nivel pentru modelul TCP/IP

4.3. Sistemul VSAT o alternativă de comunicaţie Tehnologia VSAT (Very Small A perture Terminal) furnizează o

infrastructur ă de comunicaţie bazată pe transmisia prin sateliţi, oferind posibilitatea transferului de date, voce şi imagini între noduri conec-tate la distanţă, cu o flexibilitate maximă, disponibilitate imediată şi cu

un raport performanţă/cost optim.Fiecare nod de comunicaţie este dotat cu un sistem propriu VSAT,

sistem care constă într-o antenă, într-un dispozitiv de transmisie/recepţiea semnalelor (outdoor unit ) şi în subsistemul de interfaţă.

În continuare, vom prezenta câteva variante de conectare acalculatoarelor existente prin intermediul unei reţele VSAT.



180

Interconectarea prin reţeaua VSAT, punct la punct, ofer ă un canalde comunicaţie bidirecţional între două terminale VSAT, figura 4.5.

Figura 4.5. Posibilităţi de interconectare utilizând tehnologia VSAT

Acest tip de legătur ă permite interconectarea reţelelor naţionaledin diferite ţări la reţelele internaţionale.

Interconectarea fiecare cu fiecare, prezentată în figura 4.6., ofer ă olegătur ă directă între un terminal VSAT cu toate celelalte, printr-o singur ă

trecere prin satelit. Această topologie este adecvată pentru transmisie devoce şi pentru reţele de date cu un număr mic de staţii interconectate.

Figura 4.6. Interconectarea în stea utilizând tehnologia VSAT



181

Conectarea în stea, reprezintă configuraţia cea mai r ăspândită dereţele prin satelit, asigurând pentru utilizator cel mai bun raport

performanţă-cost. Aceasta asigur ă conectarea unui număr nelimitat determinale VSAT, indirect, prin intermediul unui HUB central. Sunt

cunoscute două tipuri de reţele în stea: cu HUB dedicat - caz în careHUB-ul este proprietatea utilizatorului, fiind administrat şi operat decătre acesta. Această variantă este utilizată de unităţi cu un număr mare de terminale, asigurând un nivel de control maxim asupra reţelei;cu HUB divizat - fracţiuni din HUB sunt oferite sub formă de„servicii la cheie” utilizatorilor, fiind utilizată atunci când se doreşteminimizarea investiţiei în echipamente şi personal tehnic.

Principalele caracteristici ale unei re ţ ele în stea constau în: insta-lare rapidă; creştere incrementală necostisitoare şi posibilitatea existenţeiunui control, a unei gestionări eficiente a reţelei. Instalarea rapidă,obţinută prin utilizarea tehnologiei VSAT, permite stabilirea, instalarea şi

punerea în funcţiune a unui nod de comunicaţie în câteva zile, spredeosebire de circuitele terestre, care sunt instalate în câteva luni.

Creşterea incrementală necostisitoare se poate obţine datorită faptului că cea mai mare parte a costurilor este inclusă în terminalele

VSAT. În cazul în care are loc o dublare a traficului de date transmise,creşterea costurilor va fi redusă, comparativ cu traficul terestru, undedublarea traficului duce la dublarea costurilor;

Controlul, gestiunea şi întreţinerea reţelei se pot efectua dea oricare terminal VSAT desemnat pentru această funcţie,caracterizându-se prin cost redus, stabilitate pe termen lung, perfor-manţe şi flexibilitate superioare.

În condiţiile unei infrastructuri telefonice, aflată în proces de

modernizare prin înlocuire şi a dinamicii foarte alerte a preţurilor,alternativa VSAT poate asigura un raport performanţe-cost bun,realizându-se, în acelaşi timp, stabilitatea şi protejarea investiţiei.

4.4. Modelul Client/Server Aplicaţiile software au un rol central în cadrul unei întreprinderi,

asigurând reducerea costurilor şi îmbunătăţirea serviciilor oferite

clienţilor. Acestea au determinat apariţia, utilizarea şi proiectareamodelului Client/Server, model care ofer ă date distribuite, portabi-litate între platforme şi un acces standardizat la resurse.

Termenul Client/Server îşi revendică originea, pornind de lametoda tradiţională de accesare a unui computer central, numit server,de către alte computere aflate la distanţă, clienţi, într-o infrastructur ă de reţea, serverul asigurând stocarea şi întreţinerea datelor prin baze



182

de date relaţionale. Clientul şi serverul reprezintă două entităţisoftware, clientul efectuează cereri, iar serverul interpretează şiîndeplineşte cererile clienţilor. Pentru a îndeplini cererea, serverul

poate accesa o bază de date, poate efectua procesări asupra datelor,

poate controla alte periferice sau poate efectua cereri adiţionale altor servere. Relaţia între client şi server este o relaţie de comandă-control,clientul iniţiază cererea, iar serverul este cel care o îndeplineşte,transmiţând rezultatul clientului, aplicaţia fiind procesată prindivizarea ei între cele două entităţi, transferul datelor fiind bidirec-ţional, elemente care se pot observa în figura 4.7.

Un client poate funcţiona pe un server şi poate efectua cereri dela un server care rulează pe un alt server hardware; serverul nu vainiţia însă niciodată un dialog cu clienţii, clientul şi serverul putândfuncţiona pe acelaşi computer. În cazul sistemului Client/Server, spredeosebire de sistemul File/Server, în care datele sunt aduse de pe file-server pe un calculator local pentru a fi procesate, comenzile sunttransmise asupra bazelor de date aflate pe server, procesarea seexecută în acest loc, iar rezultatul va fi transmis înapoi clientului

pentru vizualizare. Arhitectura afectează toate aspectele software,

trebuind să ia în considerare complexitatea aplicaţiei, nivelul deintegrare şi de interfaţare cerut, numărul de utilizatori, r ăspândirea lor geografică, natura reţelelor şi toate tipurile de tranzacţii necesare.

Figura 4.7. Accesarea unui server de către un calculator client



183

Dintre cele mai utilizate tipuri de arhitecturi, pot fi enumerateurmătoarele: arhitectura Two-tier ; arhitectura Three-tier .

4.4.1. Arhitectura Two-Tier

În cazul arhitecturii Two-tier, cele trei elemente componente aleunei aplicaţii – prezentare, procesare şi date – sunt divizate între celedouă entităţi, tiers.

Aplicaţia client dezvoltă un limbaj şi un mecanism de inter-schimb, pentru a transmite cererea serverului; prezentarea este realizată de client; procesarea se împarte între client şi server, iar datele sunt accesate şistocate de pe server. Datele transmise clientului pot fi manipulate după cum se doreşte, datele aflate pe server fiind centralizate. Aplicaţia clientdeţine controlul modificărilor ce pot interveni.

4.4.2. Arhitectura Three-tier În cazul acestei arhitecturi, reprezentată grafic în figura 4.8., în

momentul în care clientul solicită acces la date sau la o procesare adatelor, cererea se exercită la nivel de mijloc, la nivel de server,

putând efectua procesări de date sau cereri, asemenea unui client alaltor servere. Serverele de nivel mijlociu pot fi accesate de clienţimultipli.

Figura 4.8. Arhitectura Three-tier



184

Datele pot fi organizate ierarhic, relaţional sau obiectual, acestlucru permiţând simplificarea trecerii la noile tehnologii legate deorganizarea bazelor de date, f ăr ă a se efectua modificări la nivel deaplicaţie client.

Un avantaj al acestei arhitecturi este acela că, dispunând deentităţi software separate, se realizează o alocare flexibilă a resurselor,entităţile mijlocii putând fi alocate dinamic. Traficul realizat în cadrulreţelei se reduce, diminuare realizată prin faptul că serverele de nivelmijlociu preiau date de la nivele precise, iar serverele client suntdedicate doar prezentării.

4.5. Teste de autoevaluare 1. Prezentaţi cele două modele de referinţă ale arhitecturii unei

reţele de calculatoare, modelul OSI şi modelul TCP/IP.2. Prin ce se caracterizează reţeaua model client-server?3. Într-un model Client/Server, calculatorul cu

rol de client………a) accesează o bază de date.

b) efectuează procesări asupra datelor.c) interpretează anumite cereri venite de la alte

calculatoare care au rol de client.d) efectuează cereri adiţionale altor calculatoare cu rol de client.e) efectuează cereri către un sever. 4. Tehnologia VSAT (Very Small Aperture Terminal)a) reprezintă o tehnologie bazată pe Frame-work-uri, utilizată

pentru realizarea sistemelor de comunicaţii mobile din generaţia atreia. b) reprezintă tehnologie de comunicaţie în care fiecare nod de

comunicaţie este dotat cu o antenă, un dispozitiv de transmisie/re-cepţie şi un subsistem de interfeţe.

c) reprezintă o tehnologie formată dintr-un sistem digital mobilmultifuncţional şi multiservice în care transmisia de date se realizează

la viteze de 2 Mbit/sec.d) reprezintă din punct de vedere tehnologic o prelungire aconceptului B-ISDN cu facilităţile comunicaţiilor radio, transmisia dedate realizându-se la viteze de 155 Mbit/sec.



185

e) reprezintă o tehnologie de comunicaţie lansată iniţial în anul1988 de către Comunitatea Europeană, în cadrul căruia se urmăreştestandartizarea celor două modele de comunicatii OSI şi TCP/IP.

5. În cadrul unei întreprinderi, modelul capabil să ofere date

distribuite, portabilitate între platforme, şi un acces standartizat laresurse îl reprezintă:

a) modelul OSI; b) modelul TCP/IP;c) modelul VSAT;d) modelul Client/Server;e) modelul UMTS.

6. Un rol central în cadrul unei întreprinderi, asigurând reducereacosturilor şi îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor îl are:a) modelul OSI;

b) modelul TCP/IP;c) sistemul VSAT;d) modelul Client/Server;e) aplicaţiile software.



186

5. REŢEAUA INTERNET

5.1. Geneza reţelei Internet

În anul 1968, Departamentul Apăr ării al Statelor Unite a angajatcompania Bolt Beranek and Newman din Cambridge, Massachusettssă construiască o reţea care să unească centrele de cercetare cuspecific militar ale SUA, numele reţelei fiind ARPAnet. Pe măsur ă cetehnologiile de conectare s-au dezvoltat, acestora li s-au adăugat şi alteinstituţii. În anul 1973, a fost demarat un program de interconectare a

diverselor reţele de calculatoare izolate, denumit „ Internetting problem”,având ca rezultat conectarea, până în 1983, a 400 de calculatoare.Internetul comercial a luat naştere în perioada 1990, odată cudezvoltarea instrumentelor care permiteau navigarea în reţea(browserelor Web) şi cu conectarea a doi distribuitori de servicii dereţea CompuServe şi AmericaOnLine. În prezent, Internetul esteutilizat de aproximativ 200 milioane de oameni, estimându-se pentru

anul 2005, 300 de milioane de utilizatori.AOL a anunţat că în ultimul an, adică 2004, a oferit servicii

către 7 milioane de noi clienţi, având la jumătatea anului peste38 milioane de clienţi, fiind, în mod evident, cel mai mare ISP din lume.

Conectarea utilizatorilor la reţeaua Internet se poate realiza suburmătoarele mari forme: Dial-Up sau linie închiriată sau cablu deteleviziune. În cazul serviciului realizat prin Dial-Up, conectarea se

obţine prin intermediul unui modem şi al unei linii telefonice proprii sauînchiriate, dedicată realizării legăturii dintre modemul utilizatorului şi celal distribuitorului de servicii. În această situaţie, costul conectării esteformat din contravaloarea impulsurilor telefonice consumate şi unabonament orar, lunar, plătit unei firme de distribuţie Internet. Dacă utilizatorul alege modalitatea de conectare prin intermediul unei reţelede cablu TV, va beneficia de o legătur ă permanentă cu reţeaua, taxarearealizându-se pe baza traficului de informaţii dinspre Internet.

În România, la 10 septembrie 2001, a fost inaugurată primalibr ărie electronică din ţar ă. Aceasta este localizată la ICI (Institutul

Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică).



187

Librăria electronică este înfiinţată de Institutul Naţional deCercetare-Dezvoltare în Informatică, sub egida Ministerului Comu-nicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Aceasta ofer ă accesul pentru

publicul larg la noile documente în format electronic.

Libr ăria va conţine o bază de date cu diverse produse de soft, oaltă bază de date conţinând informaţii despre căr ţi electronice, precumşi căr ţile electronice în sine, toate aceste date fiind disponibile şi pe unsite Web, special creat pentru libr ărie, ce va fi accesibil la adresa:www.e-librarie.ro.

Obiectivele prioritare ale acestei e-libr ării sunt: promovareanoilor forme de prezentare a informaţiilor; stimularea utilizării noilor

tehnologii în procesul de instruire şi formare; facilitarea accesului lacunoaştere prin reducerea costurilor de cumpărare a documentelor; promovarea produselor software, mai ales a celor româneşti şi creareaunui mediu de transfer tehnologic; asigurarea de consultanţă pentrutoţi cei interesaţi.

La 27 august 2001, în Camera Deputaţilor au fost votate Legea pentru protec ţ ia persoanelor în privin ţ a prelucr ării datelor cu

caracter personal şi libera circula ţ ie a acestor date şi Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protec ţ ia vie ţ ii private în sectorul telecomunica ţ iilor .

Aceste legi reprezintă un mare progres pe care îl realizează România, înaintea multor state europene, şi un pas important cătreimplementarea Societăţii Informaţionale în România.

Legea pentru protec ţ ia persoanelor în privin ţ a prelucr ării

datelor cu caracter personal acordă o atenţie deosebită drepturilor persoanei ale cărei date sunt prelucrate şi face referire la obligaţiilecorelative ale celui care efectuează prelucrarea. Cele mai importantedrepturi se refer ă la obligaţia de informare a persoanei vizate în procesulde colectare şi prelucrare a datelor cu caracter personal, la accesulacesteia la datele ce sunt prelucrate, la posibilitatea de a se opune înorice moment, din motive întemeiate şi legitime, legate de situaţia sa

particular ă, ca datele care o vizează să facă obiectul unei prelucr ări, cuexcepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.

De asemenea, orice subiect are posibilitatea de a se opune prelucr ării datelor care îl privesc, dacă operatorul intenţionează să efectueze prelucrarea în scop de prospectare a pieţei, în scopulobţinerii sau furnizării informaţiilor comerciale, publicitare sau demarketing. Pentru prelucr ările de date cu caracter personal, efectuate



188

în scopuri jurnalistice, literare sau artistice sunt admise o serie delimitări ale drepturilor persoanelor vizate, dacă prin exercitarea acestor drepturi ar putea fi afectată publicarea materialului rezultat sau s-ar daindicii cu privire la sursele de informare.

Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi pro-tec ţ ia vie ţ ii private în sectorul telecomunica ţ iilor interzice ascultarea,înregistrarea, stocarea sau orice altă formă de interceptare sausupraveghere a comunicaţiilor, cu excepţia cazului în care acestea suntrealizate de participanţii la comunicaţia respectivă, care îşi dau acceptulîn mod explicit, în această privinţă sau sunt realizate în exercitarea

prerogativelor de autoritate publică. Legea prevede obligaţia unui

utilizator de a-l informa pe celălalt utilizator atunci când în cursulconvorbirii se utilizează echipament care permite ca această convorbiresă fie auzită de către alte persoane, ceea ce duce la restrângerea

posibilităţilor de abuz în această direcţie. Datele personale care suntconţinute în registrele publice ale abonaţilor, în formă scrisă sauelectronică, sau care sunt accesibile prin intermediul unui serviciu deconsultare a unor astfel de registre, trebuie să cuprindă numai informaţia

necesar ă identificarii unui abonat anume, cu excepţia cazurilor în careabonatul respectiv şi-a dat acordul expres asupra includerii unor infor-maţii suplimentare. Este interzisă furnizarea acestor date f ăr ă acceptulexpres al abonaţilor. Orice abonat este îndreptăţit, cu titlu gratuit, să cear ă neincluderea sa într-un registru, să cear ă înscrierea menţiunii că datele sale personale nu pot fi folosite de către ter ţi în scopuri

promoţionale comerciale, să aibă adresa înscrisă par ţial sau deloc.

5.2. Servicii Internet

Principalele servicii oferite de Internet sunt: poşta electronică (E-mail); conectarea la distanţă (TELNET), transferul de fişiere (FTP) şi consultarea unui ansamblul de documente legate între eleWorld Wide Web (WWW sau Web). Toate aceste servicii suntaplicaţii de reţea, bazate pe modelul Client-Server.

Structura unei adrese de Internet este următoarea:Nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniu Nume calculator gazdă este reprezentat de un şir de caractere

alcătuit în aşa fel, încât să permită o gestiune distribuită a infor-maţiilor, dar şi o identificare unică a sa.



189

Numele de domeniu şi de subdomeniu reprezintă localizareaspecifică a unui calculator din Internet şi sunt alcătuite dintr-o serie decuvinte, separate prin puncte. Aceste cuvinte identifică organizaţia,activitatea acesteia şi ierarhia de domenii căreia îi apar ţine. Domeniile,

în general, sunt codificate printr-un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile oferite. Exemple de domenii:

♦ com ofer ă servicii de natur ă comercială;♦ edu servicii educative; ♦ gov domeniu guvernamental; ♦ mil domeniu militar; ♦ org organizaţii non-profit.

Oricare calculator gazdă se află plasat geografic într-o anumită ţar ă care are atribuit un anumit cod ISO (International StandardOrganisation). În tabelul următor sunt prezentate codurile ISO.

Afganistan af Algeria dz Andorra ad Antarctica aq Argentina ar Armenia ar Australia au Austria at Bahamas bs Belarus by Belgia be Bolivia bo Bosnia ba Brazilia br Bulgaria bg Canada ca

Chile cl China cn Cipru cy Columbia co Croaţia hr Cuba cu Danemarca dk Ecuador ec Egipt eg Elveţia ch Emiratele Arabe ae Estonia ee Georgia ge Germania de Gibraltar gi Grecia gr Guam gu Honduras hn Hong Kong hk India in Iran ir Iraq iq Irlanda ie Israel il Italia it Japonia jp Kuwait kw Luxemburg lu Macedonia mk Malta mt Marea Britanie gb Moldova md

Monaco mc Norvegia no Noua Zeelandă nz Polonia pl Portugalia pt Quatar qa Republica Cehă cz România ro San Marino sm Siria sy Slovenia si Spania es Statele Unite us Taiwan tw Togo tg Turcia tr Ucraina ua Ungaria hu Vatican va Venezuela ve

Un exemplu de adresă de Internet este: management.spiruharet.ro

În această adresă, identificăm: management – respectiv, Facultatea deManagement Financiar-Contabil; spiruharet – reprezintă universita-tea; ro semnifică Codul ISO atribuit ţării noastre.

Poşta electronică permite comunicarea simplă între doi utiliza-tori conectaţi la Internet şi aflaţi oriunde în lume. Aceste serviciufuncţionează după principiul poştal clasic, în care o persoană redac-tează o scrisoare pe care o introduce într-un plic. În continuare, se



190

menţionează adresa expeditorului şi cea a destinatarului, plicul sedepune la cutia poştală, de unde, prin intermediul serviciului poştal,este transmis destinatarului prin mai multe oficii poştale intermediare.La momentul sosirii unei scrisori, destinatarul va fi informat automat

de acest eveniment prin mesajul „You have a new mail”.Fiecare utilizator de Internet se identifică printr-o adresă de

e-mail , unică în lume, compusă după următoarea formă generală:nume-utilizator@nume-calculator-gazdă.domeniu.ţară Fiecare mesaj expediat prin po şta electronică con ţ ine patru

grupe de informa ţ ii, şi anume: plicul; adresa; con ţ inutul şi informa ţ ii diverse.

În fiecare mesaj utilizatorul poate identifica următoarele rubrici:From Adresa expeditoruluiTo Adresa destinataruluiSent Data calendaristică şi ora de emisieSubject Scurtă caracterizare a conţinutului mesajuluiCc Eventuale adrese de expediere a copiei mesajuluiReceived Data calendaristică şi ora de recepţie

Mesage Textul mesajului expediat sau primitRealizarea efectivă a conexiunii se produce prin acţionarea asupra

reprezentării grafice care va avea ca rezultat apariţia peecran a ferestrei de dialog prezentată în figura 5.1.

Figura 5.1. Fereastra de dialog de conectare Dial-up Connection



191

Caseta Connect to se completează cu numele firmei distribui-toare de servicii, User name cu numele utilizatorului, în acestexemplu Ionescu Vasile, iar în caseta Password se va tasta şirul decaractere definit de utilizator ca parolă de acces. În acest moment, se

activează butoanele aflate în partea de jos a ferestrei.Acţionarea asupra butonului Connect va produce iniţializarea

comunicaţiei, respectiv, formarea automată a numărului de telefon,iniţierea protocolului de stabilire a comunicaţiei (validarea numeluiutilizatorului şi a parolei aferente acestuia). În această situaţie,calculatorul va afişa automat, în linia de stare a ferestrei Windows, osuită de reprezentări grafice corespunzătoare modemului „ semafor ” şi

reţelei „lan ţ de calculatoare” .În cazul în care procesul de stabilire a comunicaţiei nu s-a

realizat corect, pe ecran va apărea o fereastr ă, prezentată în figura 5.2.,care permite ca utilizatorul să vizualizeze motivul pentru care legăturanu a fost realizată.

Figura 5.2. Fereastra de afişare a erorilor aferentă comunicării în INTERNET

Îndeplinirea condiţiilor de conectare va produce lansarea în exe-cuţie a componentei Internet Explorer cu numele Outlook Express.

Acest program reprezintă o aplicaţie PIM (Personal InformationManager), un administrator al informaţiilor personale privitor lamanagementul poştei electronice, întâlnirile de afaceri, agenda delucru şi notiţele personale.

Componentele ferestrei centralizatoare sunt următoarele: liniade titlu; bara de meniuri; bara de instrumente; bara centraliza-toare; barele de defilare şi linia de stare.



193

Bara centralizatoare Outlook permite, extrem de rapid,accesul utilizatorului la componenta dorită, prin deplasarea

prompterului de mouse şi acţionarea butonului corespunzător.

Butonul permite accesarea componentei care realizează vizualizarea mesajelor sosite, consultate sau nu până la acel moment,figura 5.3. prezentând, în acelaşi timp, informaţii despre expeditor,subiectul mesajului, data şi ora de primire. În partea de jos a ecranuluise afişează automat, conţinutul integral al mesajului.

Figura 5.3. Vizualizarea sub Outlook

a gestionarului de mesaje sosite sau expediate

Un mesaj odată citit poate fi păstrat în continuare, spreconsultări viitoare, poate fi arhivat sau şters. Se recomandă eliminareamesajelor considerate inutile pentru uşurarea activităţii de consultare,deoarece lista devine, în timp, din ce în ce mai complexă, iar unelemesaje cu adevărat importante pot fi omise în consultare. În acest

moment, utilizatorul poate realiza defalcarea mesajelor pe trei maricategorii, acţionând pentru fiecare text în parte pentru mutarea într-undirector specific categoriei, respectiv, pentru salvare, păstraretemporar ă sau pentru eliminare prin ştergere.

Butonul accesează componenta cu acelaşi nume, care permite vizualizarea unei agende, ce prezintă programul de lucru,întâlnirile de afaceri programate, şedinţele sau alte activităţi pe inter-vale orare aferente unei luni sau an calendaristic.

Acţionarea butonului permite crearea, consultarea şiactualizarea unei liste de sarcini repartizate unei persoane din grup.



194

Butonul permite utilizatorului apelarea unui program degestiune a însemnărilor zilnice sau pe o perioadă anterioar ă de 7 zilecalendaristice.

O ultimă componentă importantă este reprezentată de aplicaţia Inbox, care permite utilizatorului gestionarea mesajelor, notiţelor sauarticolelor marcate pentru ştergere, prin intermediul celorlalte compo-

nente prezentate anterior. Aceste elemente sunt stocate în .De exemplu, plasaţi fiind în Inbox, la momentul în care se

acţionează comanda de ştergere a unui mesaj primit care, odată citit,este considerat inutil, acesta se expediază către „Co şul de gunoi” undeva fi stocat. Documentele pot fi păstrate în continuare la nivelulacestei componente, pentru eventuale consultări sau pot fi eliminatedefinitiv.

Barele de defilare permit deplasarea utilizatorului oriunde lanivelul unei ferestre deschise, prin acţionarea butonului de mouseasupra cursoarelor stânga-dreapta sau sus-jos prezentate în figura

ferestrei centralizatoare.Linia de stare permite ca utilizatorul să cunoască în orice

moment numărul total de mesaje sosite în intervalul scurs de la ultima

conectare şi până în prezent , numărul de mesajecitite, dar şi necitite, starea şi modul de funcţionare

al programului Microsoft Outlook .

5.3. Navigarea pe reţeaua Internet

Pentru a localiza şi a consulta anumite informaţii, utilizatorul are posibilitatea de a utiliza anumite componente (programe) specializate,numite Web Browser. Dintre acestea, menţionăm doar două: InternetExplorer şi Netscape Communicator. Browserul reprezintă interfaţa

utilizatorului cu World Wide Web (WWW), oferind posibilitatea devizualizare a informaţiei, dar şi de a naviga de la un nod Internet laaltul.

Pentru a localiza o anumită informaţie sau o anumită pagină Web, utilizatorul va folosi un „motor de că utare” (search engine). O

pagină Web (Home Page) cuprinde atât texte, cât şi imagini sau



195

reprezentări grafice care produc prezentarea, recomandarea uneiinstituţii-firme. O pagină Web conduce pe cel care o consultă spre alte

pagini ale firmei. Totalitatea paginilor Web corespunzătoare uneianumite instituţii este cunoscută sub denumirea de Web Site, acesta

având o anumită adresă.În continuare, vom prezenta modul de consultare a unui Web

site prin intermediul Internet Explorer, apelat prin acţionarea

butonului mouse-ului asupra reprezentării grafice . În acestmoment, pe ecran va fi afişată o fereastr ă care prezintă sub linia demeniuri patru zone distincte: linia de butoane; linia de adresă (Address); zona de unelte (History) şi zona de afişare a paginii Web.

În linia de adresă (Address), utilizatorul va tasta adresa site-ului pe care doreşte să-l viziteze.

Linia de butoane prezintă o mulţime de reprezentări grafice asupracărora utilizatorul poate acţiona pentru a realiza o anumită activitate. Întabelul următor se prezintă butoanele şi semnificaţia fiecăruia.

Buton SemnificaţieRevenire la pagina Web afişată anterior

Deplasare la următoarea pagină Web

Oprirea afişării şi consultării paginii

Actualizarea informaţiilor afişate pe ecran corespun-zătoare paginii curenteDeplasarea rapidă la pagina Web implicită (de obiceiwww.msn.com)Apelarea motorului de căutare a anumitor informaţii

Afişarea listei cu paginile Web care au fost definiteanterior ca favoriteAfişarea unei liste care cuprinde paginile Web vizitaterecent

Apelarea componentei Outlook Express pentru aexpedia sau consulta căsuţa poştală personală Tipărirea paginii Web



196

În continuare, vă prezentăm câteva adrese de server care prezintă un interes general pentru utilizatorii neiniţiaţi ai Internetului:

♦ www.spiruharet.ro pagina centralizatoare a site-ului Univer-sităţii Spiru Haret ;

♦ www.rol.ro site prezintă ştirile zilei, curs valutar, revista presei, prognoza meteo, anunţuri comerciale din diferite domenii,discuţii interactive pe 50 de tematici, oferind totodată posibilitatea dea avea un cont de e-mail @rol.ro cu spaţiu nelimitat pentru e-mail-urişi 10 MB pentru găzduirea unei pagini personale;

♦ www.avx.ro principalul centrul românesc de luptă împotrivaviruşilor informatici;

♦ www.portal.ro ofer ă informaţii legate de România;♦ www.romaniabynet.com doreşte a face cunoscute întregii

lumi elemente specifice româneşti;♦ www.alpinet.ro prezintă date legate de turismul montan

românesc;♦ www.webopedia.com reprezintă o resursă importantă pentru

persoanele care doresc să cunoască mai multe despre Internet;

♦ www.pulitzer.org prezintă date despre miile de persoane careau câştigat acest premiu;♦ www.louvre.fr are informaţii privitoare la cea mai mare

colecţie de artă existentă pe glob;♦ www.cnn.com reprezintă o resursă de informaţii de ultimă or ă

din toate domeniile.

5.4. Introducere în limbajul HTML Una dintre căile de acces la informaţie este serviciul WWW sauWorld Wide Web. Unul din primele elemente fundamentale aleWWW este HTML (HyperText Markup Language), care descrieformatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web.Paginile pe Internet sunt, de regulă, realizate prin intermediul acestuilimbaj, documentele HTML fiind în format ASCII. Editarea acestora

se poate demara utilizând orice program de editare de texte, spreexemplu Notepad din Windows.Un document HTML reprezintă un mixt de informaţie textuală şi

tag-uri, care explică browserului cum să vizualizeze acest text pe ecranulmonitorului. Tag în engleză semnifică „etichetă” sau „marcator”, rolulacestora fiind de a indica browserului modul de afişare a textului. În

197

consecinţă, aceste şiruri de caractere nu vor apărea în fereastra devizualizare.

Pentru a le deosebi de text, tagurile sunt incluse între parantezespeciale, formate din semnele „mai mic” şi „mai mare”:

<aceasta_e_tag>, în dependenţă de conţinutul „etichetei” (ceea ce escris între „<”şi „>”) textul este reprezentat diferit.

Documentele HTML din punct de vedere structural con ţ in două pă r ţ i: headul şi body-ul. Body este zona cea mai mare adocumentului în care se va găsi conţinutul paginii. Headul unuidocument conţine titlul acelui document şi o scurtă descriere. Încontinuare, este prezentată spre exemplificare structurarea unui

document HTML:

Rezultatul execuţiei secvenţei anterioare de instrucţiuni este pre-

zentat în continuare.

198

Tagurile <HTML> şi </HTML> indică începutul şi sfâr şitul unuidocument HTML. În cadrul zonei de declarare a antetului <head> şi</head> se tastează de obicei informaţii având un caracter special,informaţii ce creează relaţii între documente sau permit transmiterea

unor comenzi speciale către browser. Tot în cadrul acestei zone se mai poate defini un bloc care face referinţă la titlul documentului. Şirul decaractere cuprins între tagurile <title> şi </title> va apărea în bara detitlu a browserului. În cazul în care acest bloc lipseşte din structura unuidocument HTML, în bara de titlu a browserului va apărea numele subcare se va salva pe hard documentul HTML.

Corpul unui document HTML începe cu tagul <body> şi se

termină cu </body>. Între aceste taguri se găseşte partea principală adocumentului, respectiv secvenţa de text care va fi afişată de browser.Modul de afişare a textului şi de prezentare a unui document HTMLse poate schimba cu ajutorul unor atribute. Tagurile pot fi de 3 tipuri:

singulare, pereche (ce are forma <nume tag> …</numetag>) şitaguri cu atribute (cu forma generală <numetag atribut1=valoare1atribut2=valoare2…..atributN=valoareN>)

Formatarea de ansamblu a documentului privită prin prismaîncadr ării textului în pagină se realizează cu ajutorul a două etichete şianume: leftmargin – stabileşte distanţa dintre marginea din stânga aferestrei browserului şi marginea din stânga a textului din pagină,topmargin – stabileşte distanţa dintre marginea de sus a ferestrei

browserului şi marginea de sus a textului din document. Fiecare dinaceste atribute pot primi ca valori fie numere întregi pozitive –

reprezentând aceea distanţă măsurată în pixeli, fie sunt exprimate în procente din înălţimea sau lăţimea ferestrei browserului.Stabilirea culorii de fundal a documentului se realizează cu

ajutorul atributului bgcolor . De menţionat, este faptul că o anumită culoare poate fi precizată în două moduri: fie prin menţionareaefectivă a numelui de culoare, caz în care valoarea se înlocuieşte cunumele culorii respective (<body bgcolor =numeculoare>), fieculoarea se poate declara cu ajutorul construcţiei “#RRGGBB” undeR, G, B sunt cifre hexazecimale luând valori între 00 (echivalentzecimal 0 reprezintă o nuanţă închisă de culoare) şi FF (echivalentzecimal 255 reprezentând o nuanţă deschisă de culoare), acesteareferindu-se la modelul de culoare Roşu (Red), Verde (Green),Albastru (Blue). După cum se observă din formatul construcţiei, oanumită culoare se obţine din amestecul celor trei culori de bază.

199

Formatarea textului în paragrafe priveşte modalitatea dealiniere având forma generală a tagului astfel: unde valoare poate lua una din variantele left, center sau right , avândca efect alinierea paragrafului la stânga, la centru sau pe dreapta.

Formatarea paragrafelor va fi respectată până la întâlnirea tagului de paragraf care se va insera automat un spaţiu suplimentar după blocul respectiv. Interspa ţ ierea paragrafelor se realizează fie cuajutorul tagului , caz în care are loc o întrerupere de linie, textulcare va fi scris după acest tag va apărea în fereastra browserului pe unrând nou, sub textul introdus înainte de tagul , fie se poate folositagul care, spre deosebire de , permite inserarea automată a

unui spaţiu suplimentar înainte de blocul paragraf, iar prin atributul pecare îl suportă acest tag se poate realiza o aliniere în pagină a textului.Formatarea caracterelor se poate realiza sub două aspecte: logic

prin folosirea unor taguri cu rolul de a împăr ţii textul unui document în păr ţi logice; fizică – tagul de formatare fizică a textului va modificamodul în care vor fi afişate caracterele în fereastra browserului.

Marcarea logică a textului nu înseamnă neapărat modificarea

modului în care textul selectat apare în fereastra browserului, ci maidegrabă marcarea logică a textului se foloseşte pentru a delimita untext pe care utilizatorul trebuie să-l introducă de la tastatur ă <kbd ></kbd >, pentru executarea unor instrucţiuni scurte de cod realizateîntr-un limbaj de programare <code></code>, pentru a marca un citatdintr-un alt material <cite> </cite>, textul încadrat între aceşti doimarcatori apărând cu caractere italice, pentru a

scoate în relief o anumită por ţiune a textului care va apărea afişat culitere îngroşate, etc.Forma generală a tagului de formatare a fonturilor arată astfel:

.Acest tag primeşte următoarele atribute care se refer ă la caracte-risticile fontului, şi anume:

tipul sau stilul de font se stabileşte cu ajutorul atributului„face”, valorile pe care le poate lua acest atribut corespund tipurilor defonturi instalate pe calculatorul utilizatorului.

mă rimea fontului definită prin atributul „size”. Valoarea pecare o poate lua acest atribut este cuprinsă între 1 şi 7, valoareaimplicită fiind 3. Caracteristica acestui atribut este că acesta poate fiexprimat în valori absolute, de exemplu „size=4”, sau în valori

200

relative, ar ătând cu cât creşte sau descreşte mărimea fontului, deexemplu „size=+2”.

grosimea fontului stabilită cu ajutorul atributului weight ,valorile atribuite acestuia aflându-se în intervalul 100 – 900 cu creşteri

din 100 în 100. culoarea fontului se stabileşte identic ca şi stabilirea culorii de

fundal cu ajutorul atributului color. eviden ţ ierea fontului cu ajutorul caracterelor aldine

(îngroşate) se va include între tagurile şi . Pentru a scoate înevidenţă un text cu ajutorul unor caractere cursive (italice), textul va fidelimitat de tagurile şi ; pentru caractere subliniate acesta este

 şi . pentru inserarea secvenţelor de text specifice formulelor

matematice, aliniate ca exponent sau ca indice, textul se delimitează cu ajutorul tagurilor respectiv 

sec ţ ionarea unui text cu o linie orizontală se realizează prinintermediul tagurilor <s> </s>.

Stabilind atribute pentru caracterele textului unui document

HTML precum şi valori pentru aceste atribute, forma generală pentrutag-ul font s-ar putea transforma în: caz în care textul din document va apare scris cu tipul defont arial, având culoarea roşie, dimensiunea de 5 şi o grosime de 400.

În cadrul documentelor HTML apare ca strict necesară utilizarea listelor, ordonate, neordonate şi liste cu definiţii.

În limbajul HTML o list ă ordonat ă reprezintă un bloc de text

delimitat de tagurile <ol> şi </ol>, fiecare element al listei fiind iniţiatcu tagul <li>. Aceste două taguri pot primi un atribut care se refer ă latipul de marcator care se află în faţa fiecărui element al listei, precumşi un atribut prin a cărei valoare se va indica valoarea de start din listă.Forma generală a unei liste neordonate arată astfel:

<ol type=”A” start=2> Capitolele căr ţii:<li>Capitol 1<li>Capitol 2

</ol>Valorile pe care le poate lua atributul type sunt: A – pentru mar-

catori litere mari, a – pentru marcatori litere mici, 1 – pentru marcatoride tip număr arab, I – marcatori numere romane mari, i – numereromane mici.

201

Listele neordonate au acelaşi mod de declarare ca şi listeleordonate, singura deosebire apărând la tagul de iniţializare a listei şi lavalorile pe care le poate lua atributul type. O listă neordonată estereprezentată de un bloc de text delimitat de tagurile <ul> şi </ul>.

Valorile pe care le poate lua de această dată atributul type sunt: disc – pentru marcatori de tip disc plin, circle – pentru marcatori de tip cerc, square – pentru marcatori de tip pătrat.

Listele de defini ţ ii se declar ă cu tagurile: <dl> şi </dl> caremarchează faptul că avem o listă cu definiţii, urmează termenul caretrebuie explicat declarat cu tagul <dt> şi <dt>, apoi definiţia propriu-zisă care se realizează cu tagul <dd> şi <dd>.

Autorii vă supun atenţiei, în continuare procedura sub care se pot introduce în documentul HTML obiecte de tipul tabelelor, alimaginilor, dar şi modul prin care se creează legături strict necesarestructur ării informaţiei bazate pe date neomogene.

Inserarea tabelelor se demarează cu ajutorul tagului <table> şise încheie cu </table>. În interiorul tabelului datele sunt prezentatesub forma rândurilor, tagurile de iniţializare şi de închidere a

rândurilor sunt reprezentate de tagurile <tr> respectiv </tr>. Intersecţiadintre rândurile tabelului şi coloanele formează celula, iar fiecareconţinut de celulă este declarat cu ajutorul tagurilor <td> şi </td>.Forma generală prin care este declarat un tabel este următoarea:

<table atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 … atributN=valoareN><tr>

<td atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 …. atributN=valoareN>

Text celula 1</td></tr></table>Atributele pe care le poate primi tagul table se refer ă la carac-

teristicile de bază ale acestuia, şi anume: definirea marginilor de contur;alinierea tabelului în interiorul documentului şi stabilirea fundalului.

Stabilirea marginilor (liniilor) tabelui se realizează cu ajutorulatributului border . În momentul în care se declar ă un tabel în modimplicit, acesta nu va avea margini. Folosirea în partea declarativă aacestui atribut poate stabili pentru acel tabel contur ări de grosimeegală cu valoarea acestui atribut. Valoarea atributului border este dată de un număr întreg reprezentând grosimea în pixeli a chenarului şi aliniilor din care este format tabelul.

202

Alinierea tabelului în cadrul documentului se realizează prinfolosirea atributului align. Valorile pe care le poate lua acest atributsunt: left, center, right . Acest atribut se poate folosi şi la tagurile <tr>caz în care are loc o aliniere a textului pe întregul rând sau la tagul

<td>, caz în care textul se va alinia în cadrul celulei. Un atribut particular care se foloseşte pentru alinierea textului pe verticală încadrul unei celule este reprezentat de valign, valorile pe care le poatelua acest atribut fiind top, middle, bottom.

Culoarea de fond a tabelului sau a unei celule depinde de loculîn care este menţionat acest atribut şi se poate stabili cu ajutorulatributului bgcolor , modul de stabilire a acestei culori fiind identică cu

stabilirea culorii de fundal a unui document HTMLInserarea imaginilor într-un document HTML se poaterealiza prin hiperlegătur ă (hiperlink ) sau nu. Atunci când nu estehiperlink se foloseşte tagul <img> adresa specificându-se printr-unnume de fişier imagine (.GIF). Dacă imaginea este o hiperlegătur ă sefoloseşte împreună cu tagul de ancor ă, iar adresa este specificată prinURL. Imaginile pot face ca o pagină să fie mai atractivă, mesajul

transmis astfel, fiind mai uşor de înţeles de către cel ce consultă acea pagină. Marele neajuns al inser ării de imagini într-un documentHTML, îl reprezintă faptul că de obicei aceste imagini sunt stocate înfişiere cu o dimensiune mare iar folosirea excesivă a acestora vadetermina timpi mari de încărcare a paginilor. Forma generală pentruinserarea unei imagini este:

<img atribut1=valoare1 atribut2=valoare2 … atributN=valoareN>

Atributele pe care le acceptă tagul <img> se refer ă la alinierea pozeiîn cadrul documentului prin intermediul atributului align valorile acestuiafiind middle, top, bottom, stabilirea înălţimii şi a lăţimii pozei cu ajutorulatributelor height respectiv width valorile acestor două atribute fiindnumere întregi reprezentând dimensiunea pozei în pixeli, şi cel maiimportant atribut – src, reprezentând adresa sau locul unde se găseştefişierul cu poza respectivă. De exemplu, dacă fişierul cu poză se află stocat în calculator pe discul C, în folderul Poze atributul src va luavaloarea src=”c:\\Poze\mumefişier.extensie”.

Partea cea mai atractivă a unei pagini WEB o reprezintă structurarea informaţiei pe date neomogene prin definirea şistabilirea unor legături într-un document HTML. Hipertextul esteconsiderat un document care conţine legături către alte documente saucătre alte por ţiuni ale aceluiaşi document. Forma generală a unei

203

legături este dată de „ancora” cu tagul <a> şi </a>. Spre exemplu, olegătur ă către o adresă cunoscută este: <a href=”http://spiruharet.ro”>Universitatea Spiru Haret </a>. Pentru a naviga mai uşor se foloseşteşi un text scurt pentru a marca legătur ă în cazul nostru: Universitatea

Spiru Haret.După cum se observă, o astfel de legătură este compusă din două

părţi: ancora, care reprezintă textul sau imaginea care punctează legăturaîntre documente şi referin ţ a URL, care reprezintă adresa la care se află.Aceste adrese pot fi de două tipuri: absolute, atunci când se scrie toată calea acelui document inclus în http:// şi relative, atunci când adresa esterelativă la site-ul şi directorul curent. În funcţie de tipul adresei avem

3 tipuri de legături: interne (atunci când localizarea se face în acelaşidocument), locale (când adresa este un fişier pe acelaşi calculator) şiexterne (adresa fiind dată de forma http://).

5.5. Obţinerea şi înregistrareaunei adrese personalizate de Internet

Nevoia de a înregistra un domeniu porneşte de la nevoia de

personalizare a adresei de Web, adică de a da un nume afacerii iniţiate.Prin alegerea unei adrese de Web un utilizator va intra mai rapid şi maiuşor în site, realizând o legătur ă logică între cine este sau cu ce se ocupă şi numele adresei de web. De exemplu, dacă firma în cauză comercializează căr ţi, alegerea adresei www.bookstore.ro este o alegere

bună, deoarece se refer ă la produsele pe care le comercializează, iar, pe dealtă parte, adresa se refer ă la serviciul pe care îl ofer ă agentul.

Pentru a obţine o listă cu adresele şi domeniile atribuite până laacest moment, vă recomand a consulta site-ul www.domainsurfer.com.Adresa personalizată de Web trebuie să fie cât se poate de scurtă

pentru a fi extrem de uşor de reţinut, dar, în acelaşi timp, trebuie să reprezinte numele firmei, al serviciului sau al produsului pe care îl ofer ă.

În alegerea numelui pe care îl doriţi trebuie să luaţi în calcul şicui vă adresaţi, analizând traducerea numelui, astfel încât dacă vă

adresaţi doar concetăţenilor, se alege un cuvânt românesc, dacă urmăriţi ca şi alţi utilizatori să poată vizita site-ul, atunci alegeţi unnume englezesc. Se poate opta pentru realizarea combinaţiilor decuvinte (atenţie, acestea trebuie alipite) sau chiar utilizarea iniţialelor cum ar fi de exemplu, www.wysiwyg.com, respectiv Whay You SeeIs What You Get.



204

Există pentru România (cod ISO – ro) adrese disponibile degenul: .com, .net, .org, .edu, .gov, .mil, fiind posibilă chiar achiziţiona-rea adreselor cu rezonanţă mai mare, de exemplu, .shop, .tel sau.news. Mai multe informaţii referitoare la tendinţa de personalizare şi

de lărgire a numărului tipurilor de adrese de Internet se pot obţineconsultând site-ul organizatiei ICANN www.icann.org (InternetCorporation for Assigned Names and Numbers).

În România, gestionarea adreselor cu sufixul .ro este realizată doar de organizaţia RNC (www.rnc.ro), site prezentat în figura 5.4. deunde se poate achiziţiona o adresa cu sufixul .ro la un preţ de 65$ (leicalculaţi la cursul BNR). Această taxă se plăteşte doar o singur ă dată,

nu este o taxă anuală.

Figura 5.4. Site-ul Romanian National Computer Network



205

Adresele .com, .net, .org se pot achiziţiona plătind o taxă anuală demaxim 35$/an, în funcţie de perioada de valabilitate 1-10 ani precum şi defirma care le comercializează. În lume există o singur ă firmă Internicwww.internic.net, astăzi reorganizată sub numele Network Solutions

www.networksolutions.com, care comercializează astfel de adrese.Derularea şi implementarea unui programe de afiliere şi

parteneriat a dus la apariţia concurenţei în acest domeniu, astfel încâtfiecare firmă care vinde astfel de domenii abordează preţuri proprii.Instrumentul de plată folosit pentru achiziţionarea domeniilor este creditcardul sau, mai nou, debit cardul, depinzând de la o firma la alta.

În România, firmele autohtone care permit achiziţionarea de

domenii .com, .net sau .org, utilizează moneda naţională. O firmă românească care ofer ă un astfel de serviciu este afiliată la oorganizaţie care vinde domenii, condiţiile de cumpărare şi termenii defolosire fiind cei ai firmei mamă. O deficienţă sesizabilă este că majoritatea firmelor autohtone care ofer ă astfel de produse nu traducdocumentele care trebuie completate pentru achiziţionare, astfel încâtutilizatorul român să poată înţelege pe deplin condiţiile şi termenii de

folosire (terms of use).Site-urile româneşti care vând domenii sunt următoarele:

www.rnc.ro Organizaţie oficială şi non-profit

www.domreg.ro Apar ţine de organizaţia RNC

www.domenii.comOrganizaţie privată, recomandare „Citiţi cuatenţie condiţiile şi termenii”

În cele ce urmează vom prezenta etapele pe care utilizatorultrebuie să le parcurgă pentru a achiziţiona o adresă de Internet.

1. Folosind un sistem de căutare trebuie să vă decideţi asupraadresei pe care o doriţi să o cumpăraţi, dar în acelaşi timp aceastatrebuie să fie şi disponibilă. Serverele care ofer ă astfel de servicii decăutare sunt numite servere whois. În România serverul de căutareeste whois.rnc.ro. sau www.ripe.net. În figura 5.5. se poate observasistemul de căutare a unei adrese, pus la dispoziţie de RNC.

2. Este obligatoriu să se citească cu atenţie, mai întâi condiţiilefirmei care vinde domenii, deoarece, dacă vă decideţi să cumpăraţi,veţi fi de acord cu acestea, printr-un angajament de respectare aacestor condiţii.



206

Figura 5.5. Localizarea unei adrese

şi a unui domeniu disponibile a fi achiziţionate

3. Completarea unui formular de achiziţie, on-line sau off-line.În cazul în care omiteţi să introduceţi date într-un câmp din formular,

veţi observa că trebuie reluată toată procedura de la început. Aparenecesar ă remarca: „Atenţie maximă la introducerea datelor înformular”. În cadrul formularului există două câmpuri Name Server 1 şi NameServer 2, care pot ridica probleme deoarece sistemul decumpărare a unui domeniu funcţionează împreună cu un sistem degăzduire a domeniului de către un server. În acest moment aveţi două

posibilităţi, respectiv, să folosiţi un serviciu de găzduire pus ladispozi

ţie chiar de c

ătre firma care vinde domeniul sau s

ăapela

ţi la o

altă firmă, de obicei un ISP (Internet Service Provider) care ofer ă acest serviciu de găzduire de domeniu.

4. În urma validării formularului şi a primirii posibilului r ăspunsde la firma ofertantă de domenii, veţi primii factura prin fax saue-mail, onoraţi factura şi expediaţi confirmarea plăţii.

5. Firma vânzătoare va comunica disponibilitatea adresei.



207

Trebuie avut în vedere faptul că onorarea unei facturi, efectuareaunei plăţi se poate realiza extrem de uşor şi sigur prin serviciule-bank , respectiv de efectuare a unor plăţi prin intermediul

programelor puse la dispoziţie de către banca unde aveţi deschis

contul. Nu trebuie să punem la îndoială securitatea tranzacţiei,deoarece banca este cea care urmăreşte efectuarea tranzacţiei şi acomunicaţiei.

În cazul în care apar probleme la completarea formularului,utilizatorul poate apela la serviciul de vânzare de domenii .ro aldistribuitorului de servicii Internet ISP, care contra unui comisioncompletează formularul de înregistrare al site-ului www.rnc.ro şi

monitorizează realizarea tranzacţiei.

5.6. Teste de autoevaluare

1. Prezentaţi şi caracterizaţi principalele servicii oferite de reţeauaInternet.

2. Care sunt şi ce conţin rubricile unui mesaj transmis prin

intermediul poştei electronice?3. Componentele aplicaţiei PIM Outlook.4. Care sunt acţiunile care pot fi executate de

utilizator prin activarea elementelor din bara deinstrumente?

5. Care sunt, în general, rubricile care trebuie completate de către un utilizator ce doreşte crearea unei adrese de E-mail?

6. Care sunt şi ce rol au cele patru linii afişate distinct la momen-tul în care se doreşte consultarea unui site cu ajutorul Internet Explorer?

7. Conectarea utilizatorilor la reţeaua Internet se poate realiza:a) cu ajutorul sistemului VSAT.

b) cu ajutorul sistemului UMTS.c) cu ajutorul sistemului OSI.d) cu ajutorul unui modem.e) cu ajutorul sistemului TCP/IP.

8. O adresă de E-mail se prezintă sub următoarea formă a) www.nume_utilizator.nume_calculator_gazdă.domeniu.ţar ă b) www.nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţar ă c) nume_utilizator@nume_calculator_gazdă.domeniu.ţar ă d) nume_calculator_gazdă.nume_subdomeniu.nume_domeniue) nume_utilizator@nume_subdomeniu.nume_domeniu.ţar ă



208

9. Domeniile reprezintă a) un şir de caractere având rolul de a identifica un calculator gazdă

în Internet. b) un şir de trei caractere care prezintă caracterul sau serviciile

oferite de o firmă.c) un cod ISO format din două caractere, având rolul de a identi-

fica ţara de origine a calculatorului.d) un şir de caractere având rolul de a permite o gestiune

distribuită a informaţiilor.e) un şir de caractere având rolul de a identifica organizaţia şi

activitatea specifică acesteia.

10. Fiecare mesaj expediat prin poşta electronică conţine patrugrupe de informaţii:a) nume calculator gazdă, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara

de origine. b) nume utilizator, nume calculator gazdă, nume domeniu, ţara

de origine.c) plicul, adresa, conţinutul, informaţii diverse.

d) nume utilizator, nume subdomeniu, nume domeniu, ţara deorigine.e) nume utilizator, nume calculator gazdă, data calendaristică,

textul mesajului expediat.



209

LISTA DE FIGURI

Figura 1.1. Reprezentarea unui sistem integrat de prelucrare a datelor Figura 1.2. Realizarea legăturii sistemul operaţional – sistem de conducere

Figura 1.3. Reprezentarea sistemului informaţional economicFigura 2.1. Structura funcţională a unui sistem electronic de calculFigura 2.2. Schema fluxurilor informaţionale ale unui sistem electronic de

calculFigura 2.3. Structura unui calculator personalFigura 2.4. Placa de bază Figura 2.5. Prezentarea schematică a plăcii de bază a unui calculator PCFigura 2.6. Ansamblul procesor – ventilator

Figura 2.7. Rolul BIOS la momentul lansării în execuţie a sistemului de operareFigura 2.8. Monitorizarea prin BIOS a caracteristicilor plăcii de bază Figura 2.9. Reprezentarea rolului microprocesoruluiFigura 2.10. Reprezentarea structurii microprocesoruluiFigura 2.11. Generaţiile de microprocesoareFigura 2.12. Modul de memorie, soclul şi elementele de fixareFigura 2.13. Modul de conectare al unui controller Figura 2.14. Panoul de conectare al dispozitivelor perifericeFigura 2.15. Tastatura unui IBM PC-XTFigura 2.16. Dispozitive mouseFigura 2.17. Structura constructivă a mouse-uluiFigura 2.18. Reprezentarea semnalelor digital-analogicFigura 2.19. Modem externFigura 2.20. Modelele de imprimante: matriceală, laser şi plotter Figura 2.21. Etapele procesorului de tipărire aferente tehnologiilor bubble-jet şi

piezo-electrică Figura 2.22. Scaner cu acţionare manuală

Figura 2.23. Structura floppy-discului 5 ¼ Figura 2.24. Hard-disculFigura 2.25. Elemente care pot deteriora sistemul de capete şi suportul

magneticFigura 2.26. Reprezentarea pistelor concentrice ale unui suport magneticFigura 2.27. Unitate şi suport optic CD-ROMFigura 2.28. Înmagazinarea şi citirea informaţiilor pe un CD-ROMFigura 2.29. Structura unui CD-ROM

Figura 2.30. Reprezentarea pistei unui CDFigura 2.31. Unitatea amovibilă magneto-optică Figura 3.1. Locul sistemului de operare într-un sistem electronic de calculFigura 3.2. Certificat de autenticitateFigura 3.3. Existenţa sistemului de operare MS-DOS integrat sub WindowsFigura 3.4. Evoluţia sistemelor de operare ale companiei MicrosoftFigura 3.5. Prezentarea celor două linii de produse Microsoft



210

Figura 3.6. Prezentarea elementelor din linia de stare WindowsFigura 3.7. Prezentarea căsuţei de dialog pentru oprirea calculatoruluiFigura 3.8. Prezentarea modului de apelare a componentelor prin meniuri

derulate

Figura 3.9. Prezentarea componentei Windows Control PanelFigura 3.10. Instalarea, configurarea hardware prin intermediul „asistentului”Figura 3.11. Utilitarul de restaurare a sistemului de operareFigura 3.12. Aplicaţia administrativă de întreţinere a PC-uluiFigura 3.13. Fereastra Device Manager de monitorizare a componentelor

structurale ale PC-uluiFigura 3.14. Meniul contextualFigura 3.15. Butonul Start şi opţiunile aferente Windows XP ProfessionalFigura 3.16. Instalarea componentelor sistemului de operareFigura 3.17. Managementul programelor instalateFigura 3.18. Fereastra „Administrator de sistem”Figura 3.19. Managementul conturilor de utilizator Figura 3.20. Afişarea şi stabilirea drepturilor utilizatorilor Figura 3.21. Gestionarul de unităţi periferice (My Computer)Figura 3.22. Fişa index View a ferestrei Folder OptionsFigura 3.23. Crearea unui shortcut în desktopFigura 3.24. Fereastra aplicaţiei Explorer

Figura 3.25. Linia de butoane Standard, Address şi LinksFigura 3.26. Crearea unui folder din linia de meniuri File-NewFigura 3.26. Crearea unui folder din linia de meniuri File-NewFigura 3.27. Elementele ferestrei editorului WordPadFigura 3.28. Prezentarea ferestrei meniului FindFigura 3.29. Definirea aspectului caracterelor şi a stiluluiFigura 3.30. Prezentarea casetei de dialog a opţiunii Save As…Figura 3.31. Modalităţi de orientare a textului în pagină

Figura 3.32. Telecomanda şi ecranul de vizualizare aferente DVD Player Figura 4.1. Unificarea tehnologiile într-o singur ă interfaţă UMTSFigura 4.2. Reprezentarea modelului OSI de transmisie a datelor Figura 4.3. Reprezentarea modelului TCP/IP de transmisie a datelor Figura 4.4. Reprezentarea protocoalelor existente la fiecare nivel pentru

modelul TCP/IPFigura 4.5. Posibilităţi de interconectare utilizând tehnologia VSATFigura 4.6. Interconectarea în stea utilizând tehnologia VSATFigura 4.7. Accesarea unui server de către un calculator clientFigura 4.8 Arhitectura three-tier Figura 5.1. Fereastra de dialog de conectare Dial-up ConnectionsFigura 5.2. Fereastra de afişare a erorilor aferentă comunicării în INTERNETFigura 5.3. Vizualizarea sub Outlook a gestionarului de mesaje sosite sau

expediateFigura 5.4. Site-ul Romanian National Computer Network Figura 5.5 Localizarea unei adrese şi a unui domeniu disponibile a fi achiziţionate



Scott Mueller, PC depanare şi modernizare, Editura Teora, Bucureşti,1996

Sorin T., Tehnici de programare, Editura Teora, Bucureşti, 1995.Stănescu M. şi colectiv, Bazele informaticii, Editura CISON, Bucureşti, 1995

Tanenbaum A., Computer Network , McGraw-Hill, 1995.Văduva I.şi colectiv,

Ingineria programă rii, Editura Academiei,Bucureşti, 1985

William M. Fuori,Lawrence J. Aufiero,

Computers and information processing , EdituraPrentice-Hall, New Jersy, 1989

*** Adevă rul economic, Bucureşti, 1994-2005*** Byte România, Computer Press Agora, Târgu Mureş,

colecţia 1993-2005.*** Calculatoare electronice de genera ţ ia a V-a, Editura

Academiei, Bucureşti, 1992.*** Chip Computer Magazine Vogel Publishing SRL