retorica juridicĂ: Între discurs Şi comunicare

8/19/2019 RETORICA JURIDICĂ: ÎNTRE DISCURS ŞI COMUNICARE

1/13

1

RETORICA JURIDICĂ: ÎNTRE DISCURS ŞI COMUNICARE• Discursul retoric. Repere clasice• Retorica clasică i teoria co!te"pora!ă a co"u!icării

CON#INUTU$ TEMEI

La fel ca şi în trecut, în prezent retorica nu priveşte comunicarea ca pe oabstracţiune, ci ca pe un fenomen aflat în relaţie strânsă cu contextul în care se produce. Discursurile şi textele sunt determinate de contextul istoric, cultural,temporal. Ansamblul de determinări care condiţionează modul în care seoranizează discursul poate fi definit ca situaţie retorică. !ensul iniţial alacestui termen se referea la ceea ce produce sau inspiră comunicarea" unconflict, o ceremonie convenţională, o intenţie specifică. !ituaţia ideală

presupunea #a comunica$ unei anumite audienţe un conţinut informativ într%oformă potrivită. Deoarece situaţia retorică este strâns leată de profilulaudienţei. &ermenul audienţă devine el însuşi un concept important în studiulretoricii. 'n cadrul retoricii discursul nu este o abstracţiune, un evenimentcomunicativ marcat de o intenţie specifică, de adecvare situaţională şi stilisticăşi adresat unei audienţe specifice. Din această perspectivă pramatica foloseştetermenul context comunicativ cu referire la ansamblul factorilor care, dincolo

de structura linvistică a enunţurilor(mesa)elor, influenţează semnificaţiaacestora.*inând cont de aceste caracteristici în cadrul retoricii se includ strateiile

persuasive +despre care mai detaliat vorbim într%o temă aparte. -eea la ce nelimităm la moment este menţiunea că strateiile persuasive sunt cele carerealizează puntea de leătură între sine +ethos şi ceilalţi (pathos prinintermediul (oos%ului +toate trei elemente menţionate încă în retorica anticilor.

Această triadă reprezintă modelul pe care au fost create principalele modeleretorice din anticitate şi până în prezent. /odelul ideal este bineînţeles cel careasiură ecilibrul perfect al celor trei componente. 0rice preferinţă sau tendinţăde supraevaluare a uneia dintre componente poate conduce la dezecilibrecomunicaţionale.

1n linii mari, retorica antică a identificat şi a făcut distincţie între cinci faze ale desăvârşirii discursului oratorului"

2I!%e!&iu!ea {De inventione ), este faza în care se descoperă, se adunăinformaţiile, mi)loacele, arumentele şi probele ce vor fi expuse în faţaauditoriului.

2Dispo'i&iu!ea {De dispositione( este faza în care se oranizeazădiscursul, se stabileşte ordinea în care vor fi prezentate ideile3

2Elocu&iu!ea {De elocutione( este nemi)loci arta de a exprima şi


2/13

2

prezenta convinător materialul32Me"oria {memoria), adică modul în care vorbitorul se asiură că va

ţine minte materialul ce urmează a fi expus. La acest nivel vorbitorul poaterecure la diferite tactici" poate da citire textului, poate recure la utilizarea

câtorva note de spri)in sau la prezentarea liberă a întreului discurs32Decla"area {Actio) ceea ce implică acţiunea oratorului, care presupune atât exteriorul vorbitorului, cât şi limba)ul paraverbal şi non%verbal.

-anoanele retoricii clasice priveau atât actul enunţării +memoria şi pronuntatio,cât şi reulile de construcţie ale enunţului, adică discursul propriu%zis+inventio, dispositio, elocutio. Aceste cateorii erau folosite în analiza critică a

discursului şi ofereau modele în educaţia retorică ce viza însuşirea reulilor deenerare a discursului. De%a lunul secolelor tratatele de retorică au pus înevidenţă aceste cinci cateorii. 4iecare dintre aceste cateorii a avut parte de untratament ineal dintr%o dublă perspectivă" calitativă şi cantitativă. Astfel,memoria şi pronuntatio s%au bucurat de mai puţină atenţie. -ateoria inventio areprezentat domeniul de intersecţie între retorică şi dialectică din punctul devedere al încadrării în sistemul pedaoic. în competiţia dintre aceste

discipline, retorica a fost redusă adesea la elocutio. Deşi cele cinci canoane aleretoricii acoperă zone de interes în pedaoia retorică, acestea nu pot fi înţelesedoar în cadrul educaţional al disciplinei retorice. &ratatele de retorică se oprescde asemenea asupra resurselor abilităţilor retorice specifice şi asupra tipurilor de exerciţii retorice concepute să promoveze aptitudinile linvistice. 5etoricaantică a impus o viziune conform căreia textul trebuie să fie pus în valoare deun ansamblu de elemente, începând de la cele linvistice, ramaticale, oratorice

până la cele non%verbale, cum ar fi mimica, estica, aspectul fizic sauvestimentaţia retorului.Atât în analiza discursurilor, cât şi în elaborarea acestora, prima etapă

o constituia recunoaşterea tipului potrivit de oratorie. Aristotel asocia fiecăruitip de oratorie un aspect leat de timp +trecut, prezent, viitor, un număr deobiective şi locuri de invenţie adecvate. 6ste evident că aceste cateorii nuacoperă toate tipurile posibile ale discursului +sau ale oratoriei. 6le se

dovedesc folositoare în analiza retorică, datorită faptului că se concentreazăasupra situaţiilor sociale şi de comunicare în care persuasiunea )oacă un rolimportant şi asupra unei lari cateorii de intenţii +obiective, scopuri etc..5amurile oratoriei sunt strâns leate de procesele de stabilire(rezolvare a problemelor controversate, aflate în centrul dezbaterilor.

7n rol destul de important, indiferent de tipul discursului, îl are


3/13

3

formularea unui plan al acestuia. 4iind cel dintâi pas în formularea discursului, planul oferă însuşi oratorului imainea interă a ceea ce urmează să expună,atât la nivel de conţinut cât şi de formă. !e consideră că formularea planuluieste partea cea mai complicată pentru orator, deoarece de el depinde realizarea

scopului şi succesul discursului. 8lanul unui discurs este tabloul eneral alideilor principale ale discursului, este sceletul acestuia. 7n bun plan vacuprinde calităţi ca"9. Intregime % cuprinde toate aspectele subiectului, este esaustiv3:. Simplitate - indiferent de nivelul de complexitate a subiectului, autorul

reuşeşte să includă ideile în expresii simple şi accesibile tuturor3;. Claritate % se află în leătură cu calitatea precedentă şi presupune redarea

ideilor în expresii accesibile şi clare tuturor tipurilor de public3uşti menţiona că #unitatea este calitatea cea maiimportantă a unui plan. 6a constă în a formula un tot omoen din părţileconcordante, care mer neîntrerupt către acel sfârşit comun. A aveanecontenit în privire scopul ce%şi propune, a răsfrâne asupra%i toate ideile,a nu%9 pierde nicidecum din vedere, lăsându%se a rătăci lucrări şi ideinefolositoare, acesta%i cipul de a urzi şi ţine unitatea într%un discurs sauuvra)$.

0 problemă de importanţă ma)oră atât pentru antici +reci şi romani câtşi pentru experţii contemporani în comunicare a fost şi este stiliareadiscursului. 0biectivele de bază ale retoricii erau acelea de"

% a pro!a, ut pro!et"% a încânta, ut delectet 3% a emoţiona, ut #$ectat.

8entru atinerea acestor obiective nu se pune la îndoială necesitatea

prezenţei unei arumentări solide, la care se mai adauă seducţiaauditoriului şi manipularea emoţiilor şi sentimentelor. 0rice vorbitor seorientează spre eficacitatea discursului său. Acest fapt presupunefuncţionalitatea discursului într%un context anume şi operaţionalitateaacestuia, ceea ce se include în stilizarea discursului.

în literatura de specialitate, stilizarea discursului mai poartă titlul de


4/13

4

elocuţiune. 6xistă o sumedenie de principii şi reuli ale elocuţiunii, dintreacestea vom prezenta doar pe cele mai simple.

Latino dicere. -eea ce presupune că fiecare dintre limbile vorbite îşi are propria structură şi mod de oranizare, din această cauză oratorul trebuie să

cunoască foarte bine limba în care îşi va expune discursul. 6ste insuficientăcunoaşterea ramaticii şi a semanticii limbii, căci există foarte multe cuvinte cumai multe sensuri, sunt cuvinte ce se utilizează doar în contexte anume şi pentru a reda anumite semnificaţii.

Ornate. Acesta reulă cere oratorului, ca pe lână prezentarea ideilor desubstanţă şi esenţă a discursului să orneze discursul cu procedee retorice şifiuri stilistice cu impact emoţional" metafore, comparaţii, antiteza, interoaţii

retorice etc. /ulte persoane consideră aceast fapt reşit, deoarece ar fi un efortîn plus de a respecta această reulă, căci cipurile contează doar ideile caretrebuiesc expuse şi atât, la fel nu trebuie pe un profesionist să%l interesezeopinia celorlalţi, ceea ce este o părere eronată. -ăci nu mai putem să facemabstracţie de părerile altora, de imainea vorbitorului. în momentul în carecineva a decis să vorbească în public, implică atitudinea pe care o preluăm şimodul în care vorbim şi ce anume vorbim.

Apte. Aceată a treia reulă include în eală măsură pretextul, contextul,subtextul şi auditoriul în faţa căruia se prezintă discursul. 0ratorul trebuie să%şia)usteze realizarea obiectivului pe care şi l%a pus în faţă, ca să%l realizeze prin prezentarea discursului în faţa unui public anume şi într%un anumit fel, şi nuinvers, adică auditoriul să se adapteze discursului. în cele mai frecvente cazuri priză la auditoriu au discursurile simple, clare, expuse cu modestie. 7nul şiacelaşi discurs prezentat audienţelor diferite, de fiecare dată va fi prezentat în

mod diferit. Numerose. 5eula patru se referă la modul de expunere a discursului.Această reulă cere oratorului de a vorbi curător, ritmat, să evite cacofoniile, pauzele prea mari, să nu utilizeze cuvinte pe care nu le cunoaşte prea bine.4iecare dintre momentele menţionate ca nedorite în prezentarea discursului vor influenţa farmarea atitudinii faţă de subiect şi faţă de persoana oratorului.

Eleganţia. !e referă la selectarea reistrului de cuvinte pe care le vom

utiliza şi pe care le vom evita în dependenţă de contextul în care va fi prezentatdiscursul. 7nul va fi reistrul de cuvinte utilizate într%un discurs ştiinţific, cutotul altele vor fi cuvintele folosite în discursurile publice cu ocazii deosebite,cum ar fi celebrarea căsătoriei, zile de naştere, etc.

0rice discurs, indiferent de forma şi mediul în care va fi prezentat, presupune un anumit mod de oranizare a părţilor discursului, o anumită


5/13

5

oranizare structurală. -ompartimentul retoricii preocupat de oranizareadiscursului poartă denumirea de arta dispoziţiei +dispositio. #în eneral, prinaceasta se înţelee aşezarea a ceva într% un anumit loc, într%un anumit fel,într%o anumită ordine, iar prin dispozitiv, fie un ansamblu de piese care

îndeplinesc fiecare o funcţie bine determinată într%un sistem tenic...$. înceea ce priveşte semnificaţia termenului în retorică, el se referă la structuraunui discurs. Dispoziţia începe acolo unde sfârşeşte invenţia, adică acea parte care presupune adunarea ideilor necesare discursului.

Deci, părţile componente a unui discurs sunt" exordiul )exordium(*propu!erea propositio), +i%i'iu!ea divisio), !ara&iu!ea )narratio(*co!,ir"area confirmatio), respi!-erea te'ei a+%erse refutatio),

+i-resiu!ea digressio) i !c/eierea peroraţiei). Atunci când un discurscuprinde toate aceste părţi, prezente în ordinea în care acestea au fostexpuse, vom avea o dispoziţie reulată. Dar trebuie să ţinem cont de faptulcă aceste părţi ale dispoziţiei nu sunt obliatorii pentru toate discursurile, înunele cazuri anumite părţi pot fi omise.

Exordiul din latină (e%ordium) înseamnă început, stil. în limba)ulcontemporan exordiul se reăseşte în termeni ca replică de deschidere,

head-line şi lead. 8ractic aceasta este partea introductivă a unui discurs. 8rinintermediul exordiului vorbitorul pune la cunoştinţă publicului subiectuldespre care v%a vorbi, şi v%a trezi interesul acestuia. Aici oratorul #trebuie săarate, menţiona ?uintilian, nu cum şi ce s%a petrecut, ci numai să indicedespre ce va vorbi$. 6l trebuie să stabilească o leătură sufletească întrevorbitor şi auditoriu. în acest scop, discursul începe cu ceva ce place, ceva ceauditoriul este dispus să asculte, să creadă, fără a opune rezistenţă. 4iind o

enunţare a subiectului, exordiul v%a trezi interesul publicului atunci cândoratorul va demonstra că subiectul este leat de interesul lui. La fel, exordiultrebuie să rezulte din subiectul discursului, deoarece el are scopul de a preăti ascultătorii pentru înţeleerea lui. 6xordiul poate fi de mai multefeluri" simplu, insinuant, fastuos sau înflorat şi veement9. &%ordiul simplu se caracterizează prin enunţarea succintă, înri)ită şi fără

artă. 6l este utilizat atunci când vorbitorul cunoaşte interesele publicului,

fiind siur de faptul că subiectul pe care%9 v%a expune, este un subiectimportant pentru acestea şi din această cauză nu este necesar de a motivaîncă o dată în plus ascultătorii.

:. 1n cazul e%ordiului insinuant, situaţia este inversă. 0ratorul înţeleând că publicul nu este interesat de subiectul discursului trebuie să depună unefort de a%9 motiva pe acesta pentru ascultare. în acest caz oratoml va


6/13

6

pomi de la un alt subiect, care este areabil publicului, dar are tanenţe şicu subiectul propriu, şi pe neobservate, treptat dispune publicul sprediscursul său.

;. 1n situaţii cu ocazii deosebite şi evenimente de importanţă ma)oră

discursul oratorului la fel trebuie să se caracterizeze print%o manierăluxoasă. Acesta va fi e%ordiul #astuos. -iar de la început acest fel deintraducere va demonstra rafinamentul, talentul oratoric al vorbitorului.


7/13

7

asupra discursului" a autorul discursului să nu facă prea multe diviziuni şisubdiviziuni, fiind foarte uşor astfel de a a)une la confuzie3 b oratorul să nudevină sclavul diviziunilor şi a le crede utile întotdeauna.

Naraţiunea este partea de discurs în care oratorul spune ceea ce are de

spus cu adevărat, expune faptele, povesteşte întâmplările. Anume aceasta este partea în care se tratează subiectul. 6ste partea care ar putea fi considerată o poveste. @araţiunea poate fi de două feluri" istorică şi oratorică. 8rima dintreele expune fapte sau faptele sunt prezentate exact cum sau petrecut, într%un modsimplu,coerent, loic şi corect. -el de%al doilea fel, cea oratorică, respectăadevărul în aceeaşi măsură ca şi prima, dar spre deosebire de prima, sedesfăşoară în culorile linvistice cele mai frumoase şi mai plăcute pentru ca

astfel să împătimească şi să impresioneze pe cei ce ascultă$. 8entru canaraţiunea să%şi realizeze scopul trebuie să posede patru calităţi" să fie clară,verosimilă, interesantă şi scurtă. 4iecare dintre aceste calităţi, fiind respectatăîmboăţeşte conţinutul discursului.

Astfel, claritatea este o cerinţă pentru orice tip de comunicare, dar înspecial ea trebuie să fi prezentă în discurs şi în naraţiune. @araţiunea este clarăatunci când oratorul vorbeşte în termeni proprii, semnificativi, astfel încât ideile

pe care le expune să fie pe înţelesul audienţei, fără ca aceasta să depună vre%unefort anume pentru a înţelee.'erosimilă este naraţiunea care este formulată în slu)ba adevărului,

datorită acestui fapt ea nu lezează nimic din ceea ce ţine de bunul simţ al publicului.

Interesantă este naraţiunea care prezintă publicului un fond de idei care pasionează ascultătorii. Analiza discursurilor publice şi a impactului acestora

asupra publicului a demonstrat că oamenii ascultă doar ceea ce coincideintereselor sale. Datorită acestui fapt şi se impune cerinţa expunerii cu talent şiinteresant a subiectului. #0 povestire interesantă este aceea care răpeşte inimaascultătorilor prin înalta, patetica şi cu mărimea pricinii potrivita arătare afaptelor3 nu este destul să povestească oratorul o întâmplare cu nebăare deseamă, de ură, într%un cuvânt, să le insufle aceleaşi sentimente şi patimi de careînsuşi este stăpânit$.

'n cele din urmă, în ceea ce priveşte faptul că naraţiunea trebuie să fie scurtă, semnifică că prin ea se va spune doar ceea ce trebuie de arătat.Borbitorul va fi nevoit să renunţe la ceea ce depăşeşte necesarul, adicăexcluzând tot ceea ce este de prisos. -ăci, #naraţiunea, spune ?uintilian, ca săfie scurtă, nu trebuie să fie lipsită de raţie3 altfel ar fi fără artă. -ăci plăcereaamăeşte şi încântă, şi, ceea ce place trece repede3 un drum vesel şi necurmat


8/13

8

deşi mai lun, oboseşte mai puţin decât un drum mai scurt, care ar fi neplăcutsau întrerupt$. Această caracteristică a discursului se referă la faptul căvorbitorul nu v%a spune nimic de prisos. Discursul va cuprinde decât ceea cetrebuie de arătat, ceea ce ţine de subiectul pus în discuţie.

"onfirmarea este partea de discurs ce vine cu arumente în favoarea punctului de vedere prezentat de vorbitor. 'nsă atunci când aduce arumenteleîn favoarea sa, vorbitorul trebuie şi să combată arumentele adversarului. înacest context vorbitoml trebuie să se ferească de"

2 demonstrarea unor lucruri care sunt evidente, pe care le cunoaşte toatălumea şi nimeni nu se mai îndoieşte de adevărul lor, este suficient ca ele să fiedoar amintite3

2 să nu să se insiste asupra unor fapte clarificate şi demonstrateîndea)uns, căci avem toate şansele de a plictisi publicul. #espingerea +refutaţia are rolul de a preîntâmpina, de a elimina sau de a

combate şi demonta eventualele obiecţii şi contraarumente formulate deauditoriu sau de partea adversă. /odul de respinere poate fi diferit" uniivorbitori o pot folosi înainte de confirmare, alţii după, sau ciar odată cuconfirmarea. -a tactică de respinere poate fi distruerea principiilor pe care

adversarul a fondat probele sale, sau demonstrând că din principii adevărate sauextras concluzii false. Deci modul în care este făcută respinerea depinde dedibăcia fiecărui orator în parte, dar ţinându%se cont de respectarea următoarelor reuli, menţionate de /. /ovilă"% să se prezinte obiecţiile din toate punctele de vedere şi prin toate mi)loacele3% să se combată arumentele slabe astfel încât mai apoi să se diminueze

unitatea lor3

% arumentelor puternice să li se opună adevărul şi forţa raţionamentului3% a întrebuinţa ironia cu măsură şi precauţie3% de a se evita sofismele prin folosirea celor mai simple cuvinte şi expresii3% în eneral, respinerea să fie practicată după confirmare3% a fi onest3% de a combate şi demasca reaua credinţă a adversarului, prin precizie şi

lealitate.

8artea finală a discursului este peroraţia. 5aportat aceastuicompartiment vorbitorul face un rezumat al întreului discurs, menţionând'deile de bază. 5eula enerală, de care trebuie să se ţină cont în peroraţieeste de a nu reaminti decât cele mai importante momente şi de a oferifiecăruia dintre acestea cât mai multă forţă şi cât mai multă întindere.

8e lână toate aceste momente menţionate în cadrul discursului mai


9/13

9

poate fi prezentă şi digresiunea* care poate fi necesară şi utilă atunci când seîncearcă o ieşire din subiectul discuţiei. !copul în care este utilizatădiresiunea este de a relaxa, a înveseli prin introducerea unei paranteze saucu un sens anume. Diresiunea trebuie să distindă, să calmeze, să fie scurtă,

bine plasată şi concludentă în ceea ce priveşte cauza discursului. 5eulilecare reprezintă temeiul utilizării diresiunii, după !./arcovici, sunt"2 diresiunile trebuie să fie bine ândite şi rar folosite, altfel ele

obosesc atenţia ascultătorilor în loc de a o menţine32 folosirea diresiunii să fie atât de firească încât să pară a fi o parte a

discursului şi că izvorăşte din natura subiectului32 să fie plasate în locul potrivit în cadrul discursului. &oate aceste reuli

indică necesitatea ândirii diresiunilor, adică să fie prevăzute de vorbitor încăla faza formulării planului.5etorica clasică pe lar a încercat să valorifice fiurile unui discurs. în

cadrul acestui domeniu prin termenul fiură se înţeleea un ansamblu defenomene sintactice, semantice, pramatice şi stilistice foarte variate. -uîncepere din anticitate, retorica interpretează fiurile ca fiind #moduri de avorbi, îndepărtate de cele naturale sau obişnuite$. #/odul natural(obişnuit$ de

exprimare trebuie înţeles ca un mod simplu şi comun. &radiţional termenulfiură este asociat în mod constant şi tradiţional ideii de formă. 5etorica aîncercat de%a lunul secolelor să unifice diversele perspective asupra termenului#fiură$. Din această cauză o perioadă foarte îndelunată nu s%a putut realiza uncadru coerent şi stabil care ar fi permis o descriere exaustivă a fiurilor. Astfel,sensul acceptat în mod tradiţional, considera fiura drept #o scimbare raţionalăde sens sau de limba) în raport cu modelul obişnuit şi simplu de a se exprimaC

+şi, în acest caz, orice scemă şi fiură trebuie înţeleasă ca #o scimbare făcutăintenţionat în sens ori în cuvinte prin care ne abatem de la calea obişnuită şisimplă$.

/odalitatea de înţeleere a fiurii de către ?uintilian surprindespecificul acesteea" #forma, oricare ar fi ea, dată unui ând, aşa cum corpurileau o atitudine diferită, după felul în care sunt conformate$. Alte interpretăriconsiderau fiura dintr% un punct de vedere mai apropiat de cel contemporan, cu

implicaţii asupra caracterului #natural$ al apariţiei sale în text. 4iura reprezintă#orice formă dată expresiei unui ând$ şi atunci, în mod necesar, orice discursconţine fiuri retorice care nu #împodobesc$ textul, ci funcţionează ca vectoriai arumentării.

1n contemporaneitate definiţiile date fiurii o identifică cu o formălinvistică ce poate fi izolată sau măcar identificată şi care poate )uca un anumit


10/13

10

rol în momentul includerii într%un discurs. Dintr%o altă perspectivă fiura este privită ca o #...deviere de la uzul linvistic normal, scimbare într%un anumitnivel al limbii, care facilitează expresia poetică sau pe cea oratorică, diferită carad de expresivitate ori persuasiune faţă de maniera comună de exprimare$.

7nii autori consideră că #fiurile de stil sunt mi)loace de exprimare prin care searată că lucrurile şi fiinţele pot să aibă însuşirile dorite de noi şi să se poarte caşi cum le%ar avea într%adevăr sau prin care se pun în evidenţă părţile dinexpunerile scrise sau vorbite destinate să impresioneze în mod deosebit peascultători sau pe cititori$.

'n terminoloia etoricii generale propuse de >rupul p, fiurareprezintă o #unitate retorică$. 7nii autori consideră că fiurile, pentru a asiura

funcţionarea optimă a discursului retoric psioloic, ar trebui să se supunăconstrânerilor unor reuli. Astfel, din perspectiva teoriei arumentării, se poate aprecia rolul unei fiuri în discursul persuasiv, dar şi #mişcarea de laobişnuit la neobişnuit şi întoarcerea la un obişnuit de ran superior, produsă dearumentul care o controlează$. 4iurile pot avea o funcţie conitivă +#oricefiură stă la dispoziţia cunoaşterii adevărului şi a recunoaşterii acestuia de către publicul destinatar$ şi îndeplinesc un rol important în comunicare. 8entru ca

fiurile utilizate să fie retorice ele trebuie să cuprindă arumente întemeietoareale unei soluţii convinătoare la o problemă arumentativă pentru public.'n ceea ce priveşte tipoloia fiurilor retorice, putem sesiza în unele

perioade încercări de unificare a marii diversităţi a fiurilor. Astăzi suntacceptate mai multe clasificări a fiurilor. Astfel, deosebim"

$iguri de sunet , ele sunt leate de nivelul sonor al discursului +substanţasonoră. 'n cadrul acestei clase se distin" a #iguri de sunetpropriu-ise"

realizate prin repetarea unor elemente +ele pot fi vocalice sau consonantice3silabice3 cuvinte cu rezonanţă apropiată, dar cu sens diferit3 verbale3 baccidentele #onetice-aceast subclasă este reprezentată de toate procedeele dedeformare a semnificantului3 c *ocuri de cuvinte care se bazează pe procedeecu implicaţii semantice.

$igurile de construcţie sau fiurile sintactice leate de structura frazei8rincipalele mecanisme prin care se realizează acestea sunt" % permutarea

!aata, sau nu pe simetrieE sustragerea3 % repetiţia. Dicţionaru de ştiinţe alelimbii propune pentru această rupă încă următoarele subcateoriiFG fiuri propriu%zise3 % construcţii sintactice +care există şi în limba)ul curent33,H fiurisintactico%lexicale sau fiuri sintactice care au implicaţii semantice.

$iguri semantice % tropi . &ropii, identificaţi ca atare de ?uintilian, seîmpart în6 tropi de mai multe cuvinte3 % tropi de un cuvânt, bazată pe


11/13

11

contiuitate loică cauză%efect, metaforă etc..$igurile de g&ndire, sînt fiuri loice care se bazează pe relaţia oratorului

cu discursul său şi afectează structuri mai extinse ale textului +între discursul,şi nu doar un cuvânt, o sintamă sau o frază.

De%a lunul timpului, clasificările au suferit în permanenţă modificări care privesc atât numărul fiurilor, cât şi încadrarea acestora într%o cateorie saualta. Autorii etoricii generale, ţinând seama de nivelul fiurilor, distin patruclase"% #iguri #ormale% #iguri de sinta%ă+% #iguri care conţin modi#icări semantice+

% metalogisme, mai mult sau mai puţin asimila!ile cu #igurile de gndire. -lasificarea cea mai simplă şi adecvată se referă însă la formelevizate"

% #iguri de cuvinte considerate în ceea ce priveşte semnificaţia lor +sautropi3

% #iguri de cuvinte considerate în ceea ce priveşte forma lor +sau fiuride dicţie3

% #iguri care privesc ordinea şi numărul cuvintelor din frază, sau fiuride construcţie3% #iguri re#eritoare laalegerea şi potrivirea cuvintelor, sau #iguri de

elocinţă+

% #iguri re#eritoare la o #raă $ntreagă, sau #iguri de stil+% #iguri care se raporteaă la enunţ în întreul său, sau fiuri de ândire.

Alt tip de clasificare, care spre deosebire de alte clasificări ce acordă o

mai mică importanţă afectivităţii şi un mai mare interes imainaţiei, normeiculturale % cel semioloic % constă în a distine fiurile unele de altele prinatribuirea unei valori psioloice fiecăreia, în funcţie de caracterul devieriiimpus expresiei3 valoarea poate fi"% impresivă H o anume fiură urmează să provoace un anumit

sentiment3% e%presivă % o anumită fiură este dictată de un anumit sentiment3

% mi%tă, îmbinând ambele perspective.Discursul, nu este propriu%zis o fiură. Dar are totuşi, în diferitele salefeluri de a semnifica şi de a exprima, ceva analo cu diferenţele de formă şi detrăsături existente în adevăratele corpuri. #4iura nu e deci nimic altceva decâtun sentiment al fiurii, şi existenţa sa depinde în întreime de conştiinţa pe careo capătă sau nu cititorul în leătură cu ambiuitatea discursului ce i se


12/13

12

propune$. 5olul fiurii este de oranizare într%un sistem coerent şi funcţionalconţinutul textului(discursului.

Dacă vom face o evaluare a celor expuse în temele anterioare, atunci putem formula anumite caracteristi, conexiuni şi tanenţe dintre retorica clasică

şi teoria contemporană a comunicării. -iar am putea spune ca într%un modleitim teoria comunicării este enerată de prima, de retorică. @ăscându%se în urmă cu două milenii şi )umătate, arta convinerii şi

ştiinţa discursului a fost şi continuă de a fi una dintre cele mai mari moşteniri pecare anticii au lăsat%o omenirii. 'niţial retorica viza comunicarea publică în sfera )uridică şi cea politică. De oriine reacă, termenul retorică avea accepţiunea de#ştiinţă a discursului şi artă de a convine$. în contemporaneitate au fost lansate

opinii care consideră retorica #cea mai înaltă expresie a culturii receşti$.1ncă din anticitate retorica (rhetorie la reci şi ars dicendi sau arsrhetor la romani este arta de a comunica convinător. Deci însuşirea acesteiarte şi studierea comunicării interumane a dominat epoca.

!pre deosebire de modul de percepere a problemelor ce se cuprind înretorica clasică, teoria contemporană a comunicării s%a modificat, complicat,incluzând în sine reistre diferite, aspecte diverse de natură psioloică, socială,

etc. în esenţă ne referim la comunicarea umană./a)oritatea definiţiilor date comunicării umane includ in sine următoareleelemente comune" comunicarea este un proces de transmitere de informaţii,idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un rup la altul3 oricetip de activitate, indiferent de nivelul la care ne referim nu poate fi conceput înafara procesului de comunicare. &oţi autorii literaturii de specialitate au încercatsă formuleze răspunsuri exaustive la întrebarea" ce este comunicareaI

5ăspunsurile la această întrebare sunt numeroase şi diverse. Dintre acestea maicuprinzătoare sunt considerate două.7na dintre acestea, indică că, #în sensul cel mai eneral, se vorbeşte de

comunicare de fiecare dată când un sistem, respectiv o sursă influenţează un altsistem, in speţă un destinatar, prin mi)locirea unor semnale alternative care potfi transmise prin canalul care le leaă$. Alta, indică că #cuvântul comunicareare un sens foarte lar, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate

afecta un alt spirit. 6vident, aceasta include nu numai limba)ul scris sau vorbit,ci şi muzica, artele vizuale, teatrul, baletul şi, în fine, toate comportamenteleumane. în anumite cazuri, este poate de dorit a lări şi mai mult definiţiacomunicării pentru a include toate procedeele prin care un mecanism +spreexemplu, ecipamentul automat de repera) al unui avion şi de calcul altraiectoriei acestuia afectează un alt mecanism +spre exemplu, o racetă


13/13

13

teleidată în urmărirea acestui avion$. -ăci #comunicarea umană este relaţiadintre oameni şi se construieşte cu emoţii, sentimente, atitudini şi interese$.

Aproximativ de la mi)locul secolului trecut termenul comunicare saînscris în actualitate şi ciar a devenit un termen la modă. Aceeaşi situaţie o

avem şi la moment datorită diversificării activităţilor şi evenimentelor, semultiplică realităţile în care comunicarea )oacă un rol important, şi datorităcreşterii interesului pentru comunicare, de care se bucură la moment. 0r, un şir de activităţi şi reuşita persoanelor din diferite domenii de activitate +politică,drept, economie, pedaoie ş.a. sunt în dependenţă directă de modul decomunicare. 'n acest caz, alături de comunicarea discursivă apare înţeleereacomunicării ca transmitere de imaine. -a arument în favoarea interesului

pentru comunicare sunt cele 9:J de definiţii adunate de către americanii 4ranK Dance şi -ari Larson, de la diverşi autori, dar nici una dintre ele nu s%a dovedita fi exaustivă. #!emantica termenului comunicare nu încape într%o definiţie,dar fiecare definiţie posibilă surprinde câte ceva din ceea ce este comunicarea$.

Deci comunicarea a fost şi este percepută ca element fundamental alexistenţei umane. -iar etimoloia cuvântului indică acest lucru. -omunicare provine din limba latină % communis ceea ce înseamnă #a pune de acord$, #a fi

în leătură cu$ sau #a fi în relaţie$, deşi termenul circula în vocabularulanticilor cu sensul de #a transmite şi celorlalţi$, #a împărtăşi ceva celorlalţi$.-iar dacă termenul este de provenienţă latină, primele preocupări, în special practice pentru comunicare +cum am indicat în tema :, le% au avut recii.8entru reci oratoria, #măiestria de a%ţi construi discursul şi de a%9 exprima înaora era o condiţie inseparabilă statutului de cetăţean +trebuie însă să avem învedere faptul că accesul la funcţiile publice ale cetăţii era accesibil oricărui

cetăţean rec doar prin traere la sorţ. /ai mult, leile din >recia Anticăstipulau dreptul cetăţenilor de a se reprezenta pe ei înşişi în faţa instanţelor de )udecată. în acest sens, Dialourile lui 8laton +în special, Apoloia lui !ocratefiind un exemplu în acest sens.

'n linii mari comunicarea umană este un proces tranzacţional, unul detransmitere +emitere% primire +receptare. !copul oricărui act de comunicareeste de a scimba semnificaţii, de a%9 face pe interlocutor să ândească, să

simtă, să se comporte într%un fel anume. 'ndiferent de faptul dacă omul doreştesau nu el oricum comunică" prin tăcere, prin esturi, prin privire, prin cuvinte.-iar spunând că nu vrea să vorbească el de)a comunică o anumită stare a sa, odorinţă etc.

retorica juridicĂ: Între discurs Şi comunicare

Documents