Rețeaua geodezică a României

În România s-au folosit în decursul timpului mai multe tipuri de proiecție:

- proiecția pseudoconică, echivalentă Bonne, pe ellipsoid Bessel 1873 pentru

harta Moldovei.

- proiecția cornca Lambert – Cholesky pe elipsoidul Clarke între 1917-1930.

- proiecția stereograficain diferite variante, pe elipsoid Hayford între 1930-

1951.

- proiecția cilindrică transversală Gauss-Kruger, pe elipsoid Krasovski între

1950- 1970.

- Proiecția stereografică 1970, pe elipsoid Krasovski, din 1971.

Proiecția stereografică 1970 redă reprezentarea plană a suprafețelor curbe,

nedesfăşurabile și se realizează prin proiecții, care se aleg în funcție de mărimea

şi forma teritoriului național. Sistemul de proiecție „Stereografic 70”, oficializat

şi introdus la noi de aproape patru decenii, este în prezent generalizat şi

obligatoriu.

Ȋn prezent Romȃnia dispune de o rețea compactă de triangulație

geodezică, pe patru ordine, cu precizia de plus-minus 10-15 cm în

poziție bidimensională și cu o densitate de circa 1 punct la 20 km. Ȋn

cadrul acesteia, rețeaua primordială de ordinal I a fost prelucrată în

perioada 1956-1958 pe elipsoidul Krasovski și în planul de proiecție

Gauss-Kruger.

Aceste prelucrări au fost executate la Moscova, unde au participat și

specialiști romȃni; tot aici, in anul 1962 a fost prelucrată și rețeaua de ordinal II.

Ordinile III și IV au fost prelucrate în perioada 1964-1969 în cadrul Direcției

Topografice Militare (D.T.M.). Pentru proiectul general al rețelei geodezice de stat,

în perioada 1958-1965 s-au realizat în intregime și rețelele de nivelment de stat de

ordinile II, III și IV, precum și cotarea tuturor punctelor de triangulație. Rețeaua de

nivelment de ordin I s-a realizat pe poligoane și linii de legătură cu țările vecine și

a fost prelucrată în perioada 1956-1958 la Moscova și mai tȃrziu la Direcția

Topografică Militară, în anul 1972.

Actuala reţea de triangulaţie a ţării este o reţea compactă, care asigură

acoperirea întregii suprafeţe a ţării în mod uniform.

Reprezentarea pe hărţi şi planuri a suprafeţei topografice a unui teritoriu,

trebuie să îndeplinească anumite calităţi, ca de exemplu: să fie continuă, unitară şi

omogenă ca precizie. Pentru asigurarea acestor calităţi, este necesar ca orice

ridicare topografică să se execute pe baza unei reţele geodezice unice de sprijin. La

noi în ţară este legiferat, ca orice ridicare topografică să fie sprijinită pe reţeaua

geodezică de stat. În mod provizoriu sunt acceptate ridicări topografice sprijinite

pe reţele locale,numai în lipsa reţelei geodezice de stat, sau când se dovedeşte

necesitatea şi economicitatea acestei reţele. Aceste reţele, şi ridicările executate pe

baza lor, vor trebui intergrate ulterior în sistemul reţelei geodezice de stat.

Reţeaua de triangulaţie de ordinul I este formată din 374 de puncte şi este

îndesită succesiv cu 887 puncte de ordinul II, 2849 puncte de ordinul III şi 4635 de

puncte de ordinul IV, astfel încât este asigurată o densitate de 1 punct la 20 kmp,

ceea ce corespunde la cca. 5 puncte geodezice pe o foaie de hartă la scara 1: 25

000. Reţeaua punctelor de ordinul I a fost determinată pe elipsoid, punctele

primind într-o primă etapă coordonate geodezice B şi L pe elipsoidul Krassovsky

şi ulterior au fost transpuse şi în palul de proiecţie „Stereografic 1970” primind

coordinate rectangulare plane X şi Y. Punctele de ordinul II, III şi IV au fost

determinate pe baza punctelor de ordinul I direct în planul de proiecţie.

Reţeaua geodezică de stat este constituită din puncte de triangulaţie

geodezică de patru ordine şi din puncte de poligonometrie. Această reţea se

prezintă sub forma unei reţele compacte de triunghiuri combinate cu patrulatere cu

ambele diagonale observate, având scopul ştiinţific principal de stabilire a formei

şi dimensiunilor elipsoidului pământesc. Pe lângă acest scop ştiinţific, valabil

întotdeauna, ea ajută evoluţia tehnică, astfel încât:

a) serveşte ca și structură a hărţii României la scară mică;

b) serveşte ca bază de pornire pentru executarea planurilor cadastrale la scară

medie;

c) stă la baza reţelelor de sprijin locale şi de ridicare pentru planuri la scări mari

pentru toate lucrările de urbanism, drumuri, căi ferate, căi navigabile, baraje,

canale de irigaţii, etc.

Dezvoltarea generală a impus necesitatea unor planuri la scări din ce în ce mai

mari, care necesită reţele de sprijin din ce în ce mai precise.

a) Reţeaua de ordinul I are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri, pe cât

posibil echilaterale, asigurând o lungime a laturilor în medie de 25 km în regiunile

de munte şi 20 km în regiunile de şes, densitatea obţinută fiind de 1 punct / 500

km².

În interiorul fiecărui triunghi de ordinul I se introduc punctele de ordinul II,

în mod obişnuit trei puncte, laturile triunghiurilor de ordinul II fiind circa ½ din

cele ale triunghiului de ordinul I.

b) Reţeaua de ordinul II are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri cu

laturile de 13 km şi asigură o densitate de 1 punct / 150 km².

c) Reţeaua de ordinul III se obţine prin îndesirea punctelor în aşa fel încât în

interiorul fiecărui triunghi de ordinul II să avem circa trei puncte de ordinul III.

În cazul reţelei de triangulaţie de ordinul III, laturile triunghiurilor sunt de 8 km

şi asigură o densitate de 1 punct / 50 km². Coordonatele acestor puncte se

determină legându-se de puncte de ordinul II sau de ordinul II şi I.

d) Reţeaua de ordinul IV se obţine introducând în interiorul triunghiurilor de

ordinul III, punctele de ordinul IV astfel încât distanţa între acestea să fie de circa 4

km iar densitatea lor de 1 punct / 20 km². Densitatea de 1 punct / 20 km² este cu

totul insuficientă pentru a putea ridica suprafeţele topografice. Pentru a ne putea

apropia cât mai mult de punctele de detaliu şi a putea face ridicarea suprafeţelor cât

mai fidel, se impune mărirea numărului de puncte. Pentru aceasta se realizează

reţele de triangulaţie locală şi reţele de ridicare.

Figura 1. Reţeaua de triangulaţie de ordinul I al României

Laturile triunghiurilor reţelei de triangulaţie sunt cuprinse între valorile:

- la ordinul I între 20 şi 60 km;

- la ordinul II între 10 şi 20 km;

- la ordinul III între 7 şi 15 km;

- la ordinul IV între 4 şi 8 km;

Punctele reţelei geodezice de stat au fost îndesite ulterior cu puncte de

ordinal V, situate la 1 - 3 km între ele, astfel încât să asigure o densitate de 1 punct

la 50 -100 ha.

Toate punctele reţelelor geodezice de sprijin trebuie să fie asigurate şi prin

cea de a treia coordonată „H” – altitudinea sau cota. La noi în ţară este legiferat, ca

toate determinările altimetrice să fie raportate la suprafaţa de nivel zero „Marea

Neagră 1975”. Pentru asigurarea reprezentării continue a reliefului întregii ţări, a

fost realizată reţeaua nivelmentului general de stat, conceput tot în sistem ierarhic

şi format din IV ordine. Reţeaua nivelmentului de stat de ordinul I este formată din

27 de poligoane, din care 19 poligoane sunt închise pe teritoriul ţării şi au lungimea

perimetrului cuprins între 82 şi 850 km. 24 linii de nivelment fac legătura cu ţările

vecine unde se închid restul poligoanelor. Lungimea totală a reţelei este de 6620

km şi au fost determinaţi 6400 de reperi.

Ordinele II, III, IV sunt linii de nivelment, care se sprijină pe punctele de

nivelment de ordin ierarhic superior.

În ultimul deceniu reţelele geodezice de sprijin au fost modernizate în

majoritatea ţărilor europene, inclusiv în România, prin tehnologia GNSS (Global

Navigation Satellite System). Pe teritoriile naţionale au fost proiectate şi executate

reţele de staţii permanente. Aceste staţii sunt multifuncţionale şi servesc atât

scopurilor geodezice, dar şi navigaţiei terestre, fluviale, maritime şi aeriene. În

aceste staţii sunt înregistrate în permanenţă semnale de la sateliţii sistemelor

GNSS, semnalele înregistrate sunt prelucrate, asigurându-se o precizie de

poziţionare 3D (tridimensională) foarte ridicate. O parte din aceste staţii

permanente (5 pe teritoriul României) sunt incluse în reţeaua continentală

europeană, astfel încât să fie asigurată o reţea geodezică de sprijin la nivel

continental de precizie foarte ridicată.