Retardarea mentala

DefiniţieRetardarea mentală este o tulburare caracterizată printr-o funcţionare intelectuală

submedie şi prin afectarea capacităţilor adaptative în plan conceptual, practic şi social înainte de vârsta de 18 ani.

Această stare defectuală are caracter permanent şi apare datorită acţiunii unui complex de factori etiopatogenici în perioada timpurie a dezvoltării ontogenetice a individului.

Istoric Primele informaţii despre persoanele cu retardare mentală provin din perioada

Egiptulului antic, încă din anul 1500 AC. În acea perioadă se considera că aceste persoane sunt inferioare şi, ca urmare, erau separate de restul societăţii si chiar li se lua viaţa dacă prezentau anomalii severe pe plan fizic şi intelectual. În antichitatea greco-romană s-a menţinut aceeaşi situaţie în care aceste persoane nu participau la viaţa publică şi erau victimele abuzurilor şi cruzimii celorlalţi.

La începutul Evului Mediu, biserica a luat sub protecţia sa pe acei deficienţi mentali care nu erau îngrijiţi de familie şi nu aveau posibilitatea să se întreţină singuri. Mai târziu, Martin Luther îi consideră pe aceşti indivizi rezultatul păcatului şi, astfel, îi asociază pe ei şi mamele lor, cu forţele răului, fapt care duce la o atitudine generală de incriminare şi pedepsire a lor.

Perioada iluminismului, marcată de dezvoltarea ştiinţelor medicale, a psihologiei şi filozofiei oferă o nouă perspectivă de înţelegere şi de cercetare ştiinţifică a retardului mental.

În secolul al XIX-lea, întârzierile mentale încep să fie văzute ca şi entităţi clinice de sine stătătoare ; în 1838, Jean Esquirol pune bazele unei noi perspective nosologice ce diferenţiază idioţiile congenitale (întârzierile mentale) de cele dobândite (demenţele) şi chiar propune recunoaşterea a mai multor grade a retardului mental. În concepţia sa, deficitul mental era considerat mai degrabă consecinţa unui proces patogenic cerebral decât o boală în sine.

Din punct de vedere administrativ, în epoca modernă, la jumătatea secolului al XX-lea, s-au pus bazele educării si recuperării deficitelor mentale de care suferă aceşti bolnavi. Au luat fiinţă centre rezidentiale cu un efectiv scăzut de copii cu retard mental în scopul dezvoltării funcţiilor cognitive si socializării acestor bolnavi. Treptat, aceste centre s-au extins, iar scopurile iniţiale au fost deturnate in favoarea izolării acestor bolnavi faţă de societate. La jumătatea secolului al XX-lea, s-a făcut dezinstituţionalizarea acestor persoane şi încadrarea lor, în funcţie de gradul de severitate al deficitului, în diferite instituţii de învăţământ la care se adaugă şi alte servicii sociale comunitare.

În prezent, AAMR (Asociaţia Americană pentru Retardare Mentală) are rolul de promotor în educarea publicului asupra retardării mentale şi de stabilire a unor servicii şi a unei legislaţii conforme cu nevoile acestor persoane. În acelaşi timp,

1

vechiul concept de evaluare statică, descriptivă a limitelor acestor pacienţi nu mai este de actualitate. Se urmăreşte o interacţiune activă, dinamică între individul care prezintă această suferinţă şi mediul din care face parte, în planul comunicării, îngrijirii, orientării personale şi profesionale, deprinderii anumitor abilităţi şi oferirea de servicii de sănătate şi de modalităţi de petrecere a timpului liber.

Epidemiologie Se estimează o rată a prevalenţei cuprinsă între 1-3 % ; acest procent s-a menţinut

constant de-a lungul unei perioade mari de timp (circa 60 de ani) ca urmare, pe de o parte, a dezvoltării serviciilor de îngrijire medicală, iar, de cealaltă parte, apariţiei de factori etiologici noi. De exemplu, scăderea afecţiunilor metabolice a contrabalansat cu creşterea expunerii prenatale la diferite droguri şi cu creşterea ratei de supravieţuire a copiilor născuţi prematur.

Rata de prevalenţă este mai ridicată în jurul vârstei de 9-10 ani şi atinge un peak la adolescenţă, fapt care se datorează cerinţelor intelectuale crescute la această vârstă in discordanţă cu posibilităţile de răspuns ale acestor persoane.

Sexul masculin este mai afectat de această tulburare decât cel feminin, multe studii consideră acest raport ca fiind de 1,5 / 1.

Debutul tulburării are loc înaintea vârstei de 18 ani ; el este identificat mai precoce în cazul retardării mentale severe sau profunde şi atunci când există cauze genetice asociate cu un fenotip specific (de exemplu, sindromul Down) şi mai târziu în retardarea mentală uşoară, fără o cauză identificabilă.

EtiopatogenieEtiopatogenia retardării mentale este extrem de diversificată, fiind implicaţi

numeroşi factori cauzali de natură genetică, lezională şi psihosocială, ce acţionează singuri sau în asociere.

S-a observat că retardarea mentală profundă sau severă se datorează unui proces patologic cerebral, în timp ce formele mai uşoare de retard mental se asociază unor factori cultural-familiali reprezentaţi de o zestre ereditară deficitară, unui nivel cultural scăzut şi a carenţelor nutriţionale.

A. Cauze prenatale 1. genetice

a) anomalii ale cromozomilor autozomali şi cromozomilor de sex prin pierderi sau adiţii de material genetic (sindromul Down, sindromul cromozomului X fragil, etc).

b) mutaţii la nivelul unei singure gene majore (scleroza tuberoasa, fenilcetonuria, etc)c) prin mecanism poligenic (retardare mentala familiala)

2. alte cauze ce interferează cu procesul normal de neurodezvoltare (infectii prenatale, agenti teratogeni, afectiuni dismetabolice, radiatii, carente alimentare matern, etc)

B. Cauze perinatale (traumatisme la nastere)C. Cauze postnatale (infectii, traumatisme, afectiuni somatice grave, tumori, etc)

2

Sindromul Langdon – Down reprezintă cauza cea mai frecventă (1,2 :1000) şi cea mai cunoscută în rândul

populaţiei. este caracterizat de prezenţa unui cromozom sau fragment cromozomial

suplimentar în perechea 21 prin nondisjuncţia în timpul perioadei de diviziune meiotică, din care rezultă un număr de 47 de cromozomi (trisomia 21). Într-un număr mic de cazuri poate fi vorba de o translocaţie (o porţiune dintr-un cromozom este ataşat la alt cromozom, de obicei cromozomul 14), sau de mosaicism (unele celule au 46, altele au 47 de cromozomi). Aceste modificări genetice duc la formarea în exces de β amiloid, responsabil de modificările caracteristice ; acest lucru s-ar datora efectului slăbirii funcţiei reproductive a părinţilor, în special a mamei.

clinic se constată brahicefalie, cu un facies mongoloid, cu fantele palpebrale oblice cu extremitatea internă in jos, epicantus, frunte îngustă, hipertelorism, boltă palatină ogivală, limbă scrotală, de cele mai multe ori lată şi hipotonă, mâini cu degete scurte, dermatoglife palmare caracteristice (linie transversală unică), hipostaturalitate, hipotonie, anomalii tiroidiene si cardiace. Aceste trăsături variază de la individ la individ şi de obicei devin mai puţin pronunţate odată cu înaintarea în vârstă.

deficitul mental este, de cele mai multe ori moderat sau sever, întâlnindu-se şi cazuri cu deficit sever.

există dificultăţi cognitive in ceea ce priveşte exprimarea ligvistică şi gramaticală, pronunţia cuvintelor, dar spre deosebire de alte forme genetice de retardare mentală, în această suferinţă se înregistrează mai puţine simptome psihice si anume dificultăţi de atenţie, impulsivitate, hiperactivitate, agresivitate .

se poate complica cu demenţa Alzheimer.

Sindromul cromozomului X fragil reprezintă cea mai frecventă afecţiune cu transmitere ereditară (1 :1000 nou

născuţi de sex masculin, 1 :1500 nou născuţi de sex feminin). este o afecţiune X-linkată şi se datorează existenţei unei gene inactive (FMR1)

aflată pe braţul lung al cromozomului X. Această disfuncţionalitate a genei este cauzată de repetiţia excesivă a unei secvenţe de nucleotide CGG în catena ADN-ului.

femeile sunt purtătoare ale acestei afecţiuni, ele prezintă trăsături fenotipice mai puţin exprimate faţă de bărbaţi, de tipul protruziei uşoare a urechilor, laxitate articulară, tonus muscular scăzut, picior plat.

la bărbaţi aspectul fizic este caracteristic : macrocefalie, faţă prelungă, maxilar şi frunte proeminente, urechi mari, statură mică, macroorhidie, hiperlaxitate articulară, strabism, prolaps de valvă mitrală.

la femei se întâlneşte de cele mai multe ori o tulburare de învăţare, iar în unele cazuri un grad uşor de retardare mentală, în timp ce la bărbaţi retardarea mentală este moderată sau severă. La ambele genuri se întâlnesc şi alte tulburări psihice : hiperactivitate, deficit de atenţie, ce se pot constitui în tulburarea deficit de atenţie-hiperactivitate, sau simptome caracteristice autismului la bărbaţi (întârzierea limbajului, ecolalia, mişcări stereotipe, comportament autoagresiv,

3

perseverare, contact vizual sărac), sau tulburării de personalitate schizotipale la femei (dificultăţi în comunicare şi în stabilirea relaţiilor interpersonale, retragere socială, afect aplatizat).

Scleroza tuberoasă (boala lui Bourneville) în această afecţiune, gena mutantă se situează fie pe cromozomul 9, fie pe

cromozomul 16. timpuriu apar pete hipopigmentareîn formă de frunze “pete albe” pe trunchi şi

membre. caracteristic pentru această moală este adenomul sebaceu, un angiofibrom,

distribuit în formă de fluture pe obraji, bărbie şi frunte (fluturele lui Pringle). sunt prezente deseori formaţiuni tumorale cerebrale, renale, cardiace. retardarea mentală este de obicei profundă şi se însoţeşte de crize epileptice

severe, moartea survenind aproximativ în a treia decadă de viaţă.

Fenilcetonuria afectarea sistemului nervos este produsă de produşii intermediari ai fenilalaninei

(ortotirozină, ortotiramină), produşi toxici care nu se mai pot transforma în tirozină, ca urmare a deficitului de fenilalanin hidroxilază. Obiectiv se evidenţiază prin concentraţia crescută a acidului fenil piruvic in urină.

fenotipic, indivizii sunt hipostaturali, cu tegumente deschise la culoare, ochi albaştri, păr blond.

neurologic se constată crize epileptice, hipertonia membrelor, mişcări atetozice, etc.

simptomele psihiatrice sunt reprezentate de retardare mentală de grad moderat pâna la sever, hiperactivitate, hetero si autoagresivitate.

aplicarea timpurie a unei diete din care să lipsească fenilalanina până la o anumită vârstă, duce la o evoluţie intelectuală relativ bună.

Mixedemul congenital în formele severe de mixedem, copilul prezintă nanism, macrocefalie, facies în

lună plină, infiltrat, nasul turtit la bază, macroglosie ; abdomenul este voluminos, membrele sunt scurte, pielea e rece, aspră, fanerele sunt friabile, vocea e răguşită. Psihic se constată apatie, somnolenţă, deficit mental sever sau profund.

în formele mai uşoare de hipotiroidism congenital, simptomele psihice sunt reprezentate de fatigabilitate, încetinirea proceselor cognitive, întârzierea însuşirii limbajului, motricitate nesigură.

pentru ca evoluţia bolii să fie favorabilă este imperios necesar stabilirea diagnosticului în primele 5-6 luni de viaţă, acest lucru fiind posibil prin metoda de screening instituită de recoltare de sânge din cordonul ombilical şi determinarea TSH-ului. Alte indicii paraclinice de determinare a hipofuncţiei tiroidiene sunt : hipercolesterolemia, întârzierea nucleilor de osifiacre, scăderea radiocaptării tiroidiene a I131 .

4

Forme cliniceÎn funcţie de gradul de severitate, ce reflectă nivelul de deteriorare intelectuală,

retardarea mentală se clasifică astfel : Retardare mentală uşoară (QI cuprins între 50 – 55 şi 70 – 75) ; Retardare mentală moderată (QI cuprins între 35 – 40 şi 50 – 55) ; Retardare mentală severă (QI cuprins între 20 – 25 şi 35 – 40) ; Retardare mentală profundă (QI sub 20 sau 25).

o Retardarea mentală uşoară (QI = 55 - 70) constituie aproximativ 85% din totalul cazurilor de retardare mentală. cauzele acestui tip de retardare mentală sunt cel mai adesea reprezentate de

condiţiile psihociale, economice si culturale în care se dezvoltă individul şi mai puţin de cele genetice (sindromul Prader Willi, sindromul cromozomului X fragil).

vârsta mentală se situează între 9 şi 12 ani, aşa încât se poate realiza o instrucţie corespunzătoare clasei a VI -a, iar prin eforturi susţinute se poate absolvi chiar şi liceul.

procesele cognitive sunt afectate în grade diferite, în funcţie de etiologia retardului mental ; atenţia poate fi deficitară din punct de vedere al concentrării, memoria poate fi afectată, dar se pot întâlni şi cazuri cu memoria nemodificată si chiar dezvoltată compensator, în timp ce procesele gândirii sunt caracterizate în general prin lentoare şi inerţie. Operaţiile gândirii se realizează cu dificultate, sunt incomplete, iar unele mai complexe cum sunt generalizarea se realizează la un nivel mult inferior normalului, abstractizarea este absentă. Noţiunile au caracter concret şi se denumesc prin însuşirile lor de culoare, mărime, utilizare. Judecăţile şi raţionamentele sunt lente şi operează cu noţiuni concrete; vorbirea reflectă dificultăţile de gândire remarcându-se printr-un conţinut sărac, cu folosirea nepotrivită a unor cuvinte învăţate.

indivizii cu retard mental prezintă adesea irascibilitate, impulsivitate, reacţii de afect, labilitate psiho-emoţională, toleranţă scăzută la frustrare.

ca urmare a deficitului mental şi a caracteristicilor afective, sunt frecvente implicarea acestor persoane în diferite acte delictuale de furt, crime, viol, etc.

în retardarea mentală uşoară se întâlnesc mai rar aspectele dismorfice, malformaţiile congenitale întâlnite la celelalte categorii de deficienţi mentali, fiind prezente însă cu o oarecare frecvenţă o hiperreflectivitate osteotendinoasă, o insuficientă coordonare a mişcărilor voluntare, imprecizie gestuală, sinkinezii.

adaptarea socio-profesională depinde de trăsăturile caracteriale învăţate în mediul în care s-a format, de gradul de tolerabilitate al anturajului, de situaţiile cu care se confruntă ; în general se consideră că acest tip de retardare mentală se caracterizează printr-o capacitate adaptativă relativ bună, aşa încât indivizii pot avea familii, pot susţine o activitate simplă care să nu-i solicite intelectual, deşi există numeroase eşecuri in viaţa familială şi profesională.

5

o Retardarea mentală moderată (QI = 55 – 40) reprezintă 10% din numărul total de cazuri cu retard mental. vârsta mentală este cuprinsă între 6 – 9 ani, fiind posibilă instruirea până la

nivelul clasei a II – a sau a III – a. de cele mai multe ori, în acest tip de retardare mentală, cauza este organică,

iar dintre cauzele genetice se citează frecvent sindromul Down şi sindromul cromozomului X fragil.

procesele de cunoaştere sunt deficitare, gândirea având caracter concret cu incapacitate de generalizare şi abstractizare, atenţia voluntară prezintă o oarecare stabilitate, iar capacitatea de memorare de tip mecanic le permite să se orienteze şi să se descurce în mod satisfăcător într-o ambianţă restrânsă.

sfera emoţionalităţii este relativ săracă, totuşi pot să-şi manifeste bucuria, teama, nemulţumirea şi uneori reacţionează violent dacă nu li se satisfac dorinţele ; unii dintre ei au un fond afectiv dominat de prietenie, docilitate, în timp ce alţii sunt iritabili, recalcitranţi, agresivi şi sunt capabili să comită acte antisociale grave.

activitatea voluntară poate fi oarecum organizată, aceste persoane putând presta activităţi simple constând în operaţii stereotipe în cadrul unor ateliere artizanale sau industriale în regim supravegheat.

majoritatea persoanele cu retard mental moderat se pot adapta vieţii în comunitate prin educaţie susţinută şi o oarecare supravegehere din partea familiei şi reţelei de suport social.

o Retardarea mentală severă ( QI = 40 – 25) apare cu o frecvenţă de 3 – 4% din numărul total de cazuri de retardare

mentală. vârsta mentală este corespunzătoare vârstei de 3-6 ani. cauza este de natură organică. limbajul oral este însuşit cu întârziere, vocabularul este limitat la cuvinte

uzuale, sintaxa frazei este foarte mult simplificată, deseori este agramată, pronunţia cuvintelor este de cele mai multe ori dislalică şi disartrică.

afectivitatea este labilă putând fi prezente deseori impulsivitate, excitabilitate, manifestări violente.

activitatea motorie voluntară sau involuntară este deficitară, imprecisă, lentă, deprinderile motorii se însuşesc cu greutate, numai prin exerciţiu intens.

este asociată frecvent cu tulburări neurologice de tipul paraliziilor de nervi cranieni, hemiplegiilor spastice, sindroamelor de tip piramidal, extrapiramidal, cerebelos.

pot prezenta dismorfii, displazii somatice. de regulă deprinderile de îngrijire sunt însuşite, pot executa munci simple în

familie sau în cămine-şcoală necesitând în permanţă supraveghere din partea familiei sau a personalului de îngrijire.

o Retardare mentală profundă (QI sub 25)

6

grupul de indivizi cu acest tip de retardare mentală este cel mai restrâns, reprezentând aproximativ 1 – 2% din totalul de cazuri.

vârsta mentală se situează în jurul vârstei de 2 ani. substratul bolii este în mod cert de natură organică, cauza acţionând în

perioada de organogeneză. existenţa este aproape vegetativă, din punct de vedere cognitiv nu se depăşeşte

stadiul senzoriomotor, indivizii nu dispun în mod obişnuit de limbaj, limitându-se la sunete nearticulate prin care îşi exteriorizează emoţia sau disconfortul. Unii reuşesc să-şi însuşească unele cuvinte pe care nu le înţeleg şi le pronunţă în mod incorect.

emoţiile sunt fie absente, fie sunt puternice manifestate într-o manieră auto sau heteroagresivă.

motricitatea este imprecisă, prezintă tremurături, activitatea este dezordonată, fără scop, constă din mişcări stereotipe şi comportament agresiv ;

nu prezintă instinct de apărare, unele instincte sunt exagerate (de alimentare, sexual), de obicei nu dobândesc control sfincterian.

se asociază cu multiple malformaţii congenitale craniofaciale (microcefalie, oxicefalia, meningocel, cheilopalatoschizis, boltă palatină ogivală, anomalii dentare), anomalii ale coloanei vertebrale, ale degetelor, tulburări endocrine, etc.

prezintă multiple tulburări neurologice : paralizii, hemiplegii, diplegii spastice, epilepsie, sindroame extrapiramidale, ş.a.

necesită antrenament susţinut din partea personalului de îngrijire pentru a învăţa deprinderile elementare de îngrijire.

în cele mai multe cazuri, este nevoie de îngrijire şi supraveghere de-a lungul întregii vieţi.

Diagnosticul pozitiv

Stabilirea diagnosticului de etapă presupune următoarele etape:- anamneza trebuie să fie amănunţită, să ofere relaţii despre evoluţia sarcinii,

travaliu, naştere, evoluţia ulterioară a dezvoltării copilului sub aspect senzorio-motor, personal, social şi adaptativ, aceste informaţii obţinându-se de la cea mai apropiată persoană din anturajul subiectului (de obicei, mama). De asemenea o mare importanţă o au antecedentele personale patologice ale pacientului (traumatisme, infecţii), antecedentele heredocolaterale cu accent asupra bolilor ereditare, capacitatea intelectuală a părinţilor şi climatul psiho-afectiv din familie.

- se efectuează apoi un examen clinic somatic şi neurologic complet pentru a descoperi eventualele malformaţii somatice şi viscerale şi semne neurologice ce arată suferinţe ale sistemului nervos mai mult sau mai puţin evidente.

- examenul psihiatric urmăreşte în principal funcţiile cognitive, afective şi comportamentul, dar şi celelalte procese psihice pot fi modificate în raport cu gradul de retard mental şi în funcţie de comorbiditatea cu alte afecţiuni psihice (afectivitate, motricitate).

Investigatii paraclinice:

7

- determinarea cariotipului;- EEG este indicată atunci când există convulsii;- Radiografia de cutie craniană vizualizează craniosinostozele, hidrocefalia şi

calcificările intracraniene ce se pot forma în cadrul anumitor boli (toxoplasmoza, scleroza tuberoasă, angiomatoza cerebrală);

- CT este utilizată mai ales atunci când se urmăreşte prezenţa hidrocefaliei interne, atrofiei corticale, porencefaliei;

- RMN vizualizează anomalii anatomice subtile, greu de depistat prin alte metode cu rezoluţie mai slabă.

- teste specializate de evaluare a vorbirii, auzului, vederii, etc. - teste psihologice (teste de inteligenta, teste de evaluare a capacitatilor

adaptative).

Criteriile de diagnostic pentru retardarea mentală (conform DSM IV) sunt :

A. Funcţionare intelectuală semnificativ submedie : un QI de aproximativ 70 sau sub, la un test administrat individual (pentru sugari, judecata clinică de funcţionare intelectuală semnificativ submedie).

B. Deteriorări sau deficite concomitente în funcţionarea adaptativă prezentă (adică, eficacitatea persoanei în satisfacerea standardelor expectate la etatea sa de către grupul său cultural) în cel puţin două din următoarele domenii : comunicare, autoîngrijire, viaţă de familie, aptitudini sociale/interpersonale, uz de resursele comunităţii, autoconducere, aptitudini şcolare funcţionale, muncă, timp liber, sănătate şi siguranţă.

C. Debut înainte de etatea de 18 ani.

Diagnostic diferenţial Tulburări de învăţare (dislexia, discalculia, disgrafia) şi tulburări de comunicare

(tulburarea de limbaj expresiv, tulburarea mixtă de limbaj receptiv şi expresiv) - este deteriorată dezvoltarea într-un anumit domeniu, nu există o deteriorare generalizată în dezvoltarea intelectuală şi în funcţionarea adaptativă ;

Tulburare de dezvoltare pervasivă (autism, tulburarea Rett, tulburarea Asperger) - există o deteriorare calitativă în privinţa dezvoltării comunicării sociale verbale şi nonverbale;

Demenţa - în această tulburare există un declin semnificativ al funcţiilor cognitive de la un nivel funcţional bun atins anterior, acest diagnostic putând fi stabilit numai după vârsta de 4-6 ani ;

Intelectul de limită - se înregistrează un QI situat între 71-75, deci o eroare de 5 puncte, datorate fie stipulării în testul respectiv a unor caracteristici de fond ale acelui individ, fie examinatorul este un cunoscutor al fondului etnic şi cultural al individului respectiv;

Întârzierea psihomotorie - poate fi normală, proprie ritmului de dezvoltare a fiecărui copil, sau patologică, ca urmare a unor leziuni ale sistemului nervos, dată de boli grave generale (infecţioase, respiratorii, digestive), sau de carenţe afective ; poate fi diagnosticată numai în primii 2-3 ani de viaţă.

8

Tulburări afective, anxioase - dezvoltarea intelectuală normală este influenţată de simptomele specifice acestor tulburări : sentimentul de descurajare, pierderea apetitului pentru studiu, inhibiţia proceselor cognitive, frica de anticipare a eşecului, etc ;

Tulburări senzoriale (hipoacuzie, surditate, vicii de refracţie) şi neurologice (afazia senzorială sau motorie, alalia) - aceste tulburări sunt responsabile de deficienţa mentală şi necesită investigaţii laborioase pentru a fi puse în evidenţă.

Evoluţie şi prognostic Evoluţia tulburării este influenţată în primul rând de condiţiile medicale asociate

şi de afecţiunile psihiatrice comorbide. De asemenea, evoluţia afecţiunii mai depinde şi de condiţiile ambientale în care

creşte şi se dezvoltă individul. Astfel, o importanţă deosebită rezidă în gradul de tolerabilitate al mediului familial faţă de problemele specifice ale persoanei retardate, modul în care se implică în antrenarea diferitelor aptitudini, ajutorul material, educaţional şi profesional primit de la reţeaua de suport social.

Comorbiditate : tulburarea deficit de atenţie-hiperactivitate, tulburarea de control a impulsului, tulburări anxioase, tulburări de alimentare, psihoze.

Prognosticul retardării mentale uşoare şi chiar moderate este relativ bun dacă există resurse intelectuale, senzoriale, motorii de calitate bună, dacă se oferă antrenament şi oportunităţi adecvate din partea mediului ambiental, cu posibilitatea îngrijirii proprie, susţinerii unei activităţi simple, necalificate sau semicalificate şi întreţinerii unei familii.

Retardarea mentală severă sau profundă are un prognostic mai prost, dat fiind gradul mare de deteriorare intelectuală şi adaptativă şi condiţiile medicale asociate. În acest caz se urmăreşte realizarea de către pacient a activităţilor zilnice de autoîngrijire şi dezvoltarea unor aptitudini de comunicare, pacientul necesitând însă în permanenţă supraveghere strictă.

Tratament

o FarmacologicÎn retardarea mentală necomplicată se urmăreşte :

corectarea reacţiilor emoţionale exagerate şi a instabilităţii psihomotorii cu : benzodiazepine (diazepam) sau neuroleptice sedative (clordelazin, levomepromazin, neuleptil) ;

creşterea randamentului intelectual printr-o medicaţie neurotrofică : piracetam, nootropil, piritinol, encefabol, cerebrolizin.S-au făcut puţine studii care să ateste eficienţa diferitelor tipuri de terapii în

retardarea mentală asociată cu diferite condiţii psihiatrice, de aceea cercetătorii în acest domeniu au preluat datele obţinute prin terapia acestor afecţiuni la copii şi adulţii cu dezvoltare normală.

În trecut, terapia în retardarea mentală punea accent pe tulburările de comportament şi anume hetero sau autoagresivitatea, frecvente în această tulburare, în prezent, însă, se încearcă identificarea exactă a tulburărilor psihice ce determină aceste simptome şi tratarea lor cu medicaţia corespunzătoare.

9

In cazul existentei tulburarilor comorbide:- tulburarea deficit de atenţie-hiperactivitate : medicaţia psihostimulantă

(metilfenidat, dextroamfetamina);- tulburarea de control a impulsului : antidepresivele-clomipramina sau SSRI ;- tulburări anxioase : benzodiazepine (alprazolamul, clonazepamul,

lorazepamul) ;- tulburarea de conduita : antipsihotice de tipul haloperidolului ;- enurezisul : desipramina.

o PsihoterapeuticTratamentul psihoterapeutic poate fi aplicat şi la persoanele cu retardare mentală

cu condiţia utilizării de către psihoterapeut a unor noţiuni simple, concrete şi având în permanenţă în vedere capacitatea intelectuală scăzută şi abilităţile lingvistice mai reduse ale pacientului.

Tehnicile utilizate sunt :- terapia psihanalitică care are ca scop îmbunătăţirea expresiei emoţionale,

creşterea respectului de sine, căpătarea independenţei, interacţiuni sociale lărgite ;

- terapia cognitivă indicată mai ales în depresia ce însoţeşte retardarea mentală ;

- terapia comportamentală urmăreşte învăţarea de către pacient a unor comportamente pe care să le aplice în anumite situaţii limită ;

- terapia de grup este favorabilă deprinderii abilităţii de comunicare în societate ;

- terapia familială prin care se încearcă ajutarea părinţilor în aprecierea realistă a situaţiei, fără a adopta o atitudine de respingere, de culpabilitate sau de supraprotecţie.

- ergoterapia are scopul de a dobândi integritate fizică şi psihică prin intermediul unei munci utile şi, în plus de a depista aptitudinile şi interesul pentru anumite activităţi şi pregătirea pentru o anumită profesie.

o PsihopedagogicTendinţa actuală în lume este aceea de a asigura copiilor cu retard mental o

educaţie integrată, adică o integrare şcolară în unităţi obişnuite de învăţământ.Un model de organizare şi educaţie cu mare pondere în trecut, care se mai

menţine şi astăzi în proporţie mult mai mică, este acela al educaţiei pe model de segregare, conform căruia, prin formarea de clase diferenţiate se oferă programe specializate în funcţie de categoria handicapului.

În schimb, educaţia integrată a copiilor cu handicap urmăreşte dezvoltarea unor capacităţi psihice şi comportamente adaptative care să-i apropie mai mult de copiii normali, stimularea potenţialului intelectual, creerea premizelor necesare pentru dezvoltarea motivaţiei şi formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare. Prin aceasta se asigură cadrul de egalizare a şanselor în privinţa procesului de educaţie şi o premiză pentru o viaţă normală.

10