respirator

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016

Funcția respiratorie 59

FUNCȚIA RESPIRATORIE

INTRODUCERE

Sistemul respirator se compune din plămâni, căile respiratorii şi muşchii respiratori şi are

rol în schimbul gazos dintre sânge (adus de circulaţia pulmonară la alveole) şi aerul

inspirat (care umple alveolele).

Respiraţie are patru faze: ventilaţia, schimbul gazos la nivelul plămânilor, circulaţia

sângelui între plămâni şi ţesuturi şi schimbul gazos la nivelul ţesuturilor.

Volumele pulmonare din diferitele faze ale respiraţiei sunt evaluate prin metoda numită

spirometrie.

VENTILAŢIA

În timpul inspiraţiei aerul este forţat în plămâni datorită expansiunii cutiei toracice

(datorită contracţiei diafragmei de la baza cutiei toracice şi contracţiei muşchilor

intercostali externi care duc la deplasarea în sus şi spre exterior a coastelor).

Expansiunea cavităţii toracice creşte volumul toracic şi scade presiunea toracică, astfel

aerul pătrunde în plămâni conform gradientului de presiune.

Expiraţia normală, în repaus este un fenomen pasiv, determinat de relaxarea muşchilor.

În cazul efortului fizic sau a expiraţiei forţate (de ex. tusea) expiraţia devine un fenomen

activ, care depinde de contracţia muşchilor expiratorii.

În ventilaţia de repaus numai o parte minoră a capacităţii pulmonare este folosit. Se

creează astfel o rezervă substanţială pentru ocaziile când organismul necesită un flux

crescut de oxigen (ca în efortul fizic). În aceste condiţii creşte dramatic nevoia de oxigen

al organismului, creşte rata ventilaţiei şi amploarea respiraţiilor.

SCHIMBUL GAZOS

În timpul inspiraţiei oxigenul pătrunde în plămâni, difuzează în capilarele pulmonare şi

este transportat la celule cu ajutorul hematiilor. Celulele folosesc oxigenul pentru a

furniza energie pentru procesele metabolice, eliberând bioxid de carbon ca produs

rezidual. O parte a bioxidului de carbon reacţionează cu apă şi formează acid carbonic,

care se disociază în H+ şi bicarbonat. Eritrocitele transportă CO2 şi H+ înapoi la plămâni.

Ajunşi în plămâni, H+ şi HCO3‐ reacţionează pentru a forma apă şi CO2 (vezi Figura 10).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016

60 Lucrări practice de fiziologie

Figura 10. Schimbul gazos

REGLAREA VENTILAŢIEI

În reglarea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiei sunt implicate mulţi factori. Ritmul

respiraţiei (ritmul bazal, eupneea) este dictată de centrii respiratorii din bulb. Ritmul

respiraţiei este afectată de: centri cerebrali superiori, feedback de la periferie şi

chemoreceptorii periferici şi centrali din sistemul arterial, respectiv bulb, şi receptorii de

întindere din plămâni.

Chemoreceptori diferiţi detectează nivelul de O2, CO2 and H+ din sânge şi lichidul

cerebrorahidian din bulb. În hiperventilaţie frecvenţa şi amplitudinea respiraţiei creşte

atât de mult încât plămânii eliberează bioxidul de carbon mai rapid decât rata lui de

producţie. Ionii de hidrogen sunt eliminaţi şi pH‐ul creşte. Acestea deprimă respiraţia ca

să se restabilească nivelele normale ale bioxidului de garbon şi ionilor de hidrogen.

Oprirea temporală a respiraţiei după hiperventilaţie se numeşte apneea vera.

În hipoventilaţie nivelul bioxidului de carbon din lichidele organismului creşte

(hipercapnie) pentru că plămânii nu reuşesc să îndepărteze bioxidul de carbon în ritmul

producerii. Creşterea producerii de bioxid de carbon rezultă într‐un câştig net de ioni de

hidrogen şi scăderea pH‐ului organismului. Feedback‐ul prin chemoreceptori cauzează

creşterea respiraţiei până când nivelul bioxidului de carbon şi pH‐ul revin la normal.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


SPIROMETRIA

SPIROMETRUL CLASIC

Volumul de aer ventilat de plămâni în timpul respiraţiei este măsurat cu spirometrul

(Figura 11). Înregistrarea grafică a volumelor se numeşte spirogramă.

Figura 11. Spirometrul clasic; principiul înregistrării.

Spirometrul măsoară volumele pulmonare printr‐un principiu simplu: aerul expirat din

plămâni dislocă un vas închis, imersat parţial în apă. Spirometrul se compune din două

vase cilindrice: unul inferior care conţine apă şi altul superior care intră cu uşurinţă în

spaţiul cu apă al cilindrului inferior. Cilindrul superior este aşezat cu gura în jos în formă

de clopot şi este conectat prin intermediul unui sistem de scripete la o contragreutate şi

o peniţă înregistratoare, care desenează pe un kimograf. Spaţiul de sub fundul cilindrului

mobil este în legătură cu aerul atmosferic prin intermediul unui tub, care se termină la

exterior cu o piesă bucală. Dacă aerul este expirat în interiorul clopotului volumul aerului

conţinut de acesta creşte, astfel clopotul se ridică şi peniţa înregistratoare coboară. Dacă

se inspiră aerul din aparat clopotul coboară, astfel peniţa înregistratoare se ridică (Figura

11). Kimograful este acoperit cu hârtie gradată în litri şi se roteşte cu viteză constantă.

Volumele pulmonare sunt prezentate pe Figura 12 şi definite mai jos (Tabelul 5).

Toate volumele pulmonare variază în funcţie de sex, înălţime, greutate, respectiv

presiunea atmosferică, temperatura şi saturaţia în vapori de apă a aerului (BTPS).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Tabelul 5. Volumele pulmonare

Parametrul

(prescurtarea)

Definiţie Valori

normale/medii

Volumul curent (VC) Volumul de aer care poate fi inspirat sau

expirat în cursul unui ciclu respirator normal

500 ml

Volumul respirator

de repaus (MRV)

Cantitatea de aer ventilată într‐un minut în

condiţii de repaus

VC x FR

Volumul expirator de

rezervă (VER)

Volumul de aer care poate fi expirat

suplimentar la sfârşitul unei expiraţii

normale

1000‐1200 ml

Volumul inspirator

de rezervă (VIR)

Volumul de aer care poate fi inspirat

suplimentar la sfârşitul unei inspiraţii

normale

2500‐3500 ml

Capacitatea vitală

(CV)

Cantitatea de aer care poate fi expirat forţat

după o inspiraţie forţată maximă (calculat cu

formula: VC+VER+VIR)

5000 ml

Volum rezidual (VR) Volumul de aer care rămâne în plămâni la

sfârşitul unei expiraţii forţate.

1200 ml

Capacitatea

pulmonară totală

(CPT)

Cantitatea de aer conţinut de plămâni la

sfârşitul inspiraţiei maxime (calculat cu

formula: CV+VR)

6000 ml

Capacitatea

inspiratorie (CI)

Cantiatea maximă de aer care poate fi

inspirat după o expiraţie normală (calculat cu

formula: VC+VIR)

3000‐4000 ml

Capacitatea

funcţională reziduală

(CFR)

Cantitatea de aer conţinut de plămâni la

sfârşitul unei expiraţii normale (calculat cu

formula: VER+VR)

2200 ml

Volum expirator

maxim pe secundă

(VEMS, FEV1)

Volumul de aer expirat în prima secundă a

unei expiraţii forţate, care urmează unei

inspiraţii forţate

‐‐

Indice de permea‐

bilitate bronşică (In‐

dice Tiffeneau, IPB)

Procentajul din CV care poate fi expirat în

prima secundă a expirului forţat (VEMS/CV

(%))

> 80%

Debitul ventilator

maxim pe minut

(Ventilaţia maximă)

(DVMM; Vmax)

Volumul maxim de aer care poate fi ventilat

într‐un minut, printr‐o ventilaţie cu maxim

de frecvenţă şi amplitudine (hiperventilaţie;

calculat cu formula: VEMS x 30)

60‐90 l/min

(femei)

110‐140 l/min

(bărbaţi)

Debitul expirator

instantaneu maxim

(PEF)

Cea mai mare valoare a fluxului de aer atinsă

în cursul unei expiraţii forţate care urmează

unei inspiraţii forţate

depinde de

sex, vârstă,

înălţime

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 12. Volumele pulmonare.

PROCEDURĂ

Obiectivul este măsurarea volumelor pulmonare la toţi membrii grupei folosind un

spirometru (VitaloGraph Eutest).

Ataşaţi o piesă bucală de unică folosinţă la tubul aparatului. Se pensează nasul

subiectului care respiră normal. Nu inspiraţi prin spirometru!

Inspiraţi cât de profund este posibil apoi expiraţi rapid şi forţat. Înregistrarea trebuie să

arate ca cel din Figura 13.

Figura 13. Spirogramă înregistrată cu VitaloGraph Eutest.

Citiţi valorile CV şi VEMS de pe grafic. Folosiţi datele ca să calculaţi ceilalţi parametri

(vezi mai jos).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


1. Capacitatea vitală măsurată trebuie corectată conform BTPS (pentru a calcula volumul

ocupat de aer în plămâni: saturat cu vapori de apă la temperatura corpului (37°C) şi la

presiunea aerului din mediul ambiant; Tabelul 6).

BTPSc fCVCV

Tabelul 6. Factorul de corecţie BTPS.

Temperatură fBTPS

20 1.102

21 1.096

22 1.091

23 1.085

24 1.080

25 1.075

26 1.068

27 1.063

28 1.057

29 1.051

2. Calculaţi valorile ideale în funcţie de vârstă, sex şi înălţime. Înmulţiţi cu 0,8 în cazul

femeilor.

8,03 vârstăid coefÎCV

Tabelul 7. Factorii de corecţie în funcţie de vârstă.

Vârstă coefvârstă K

18‐19 0.990 24.6

20‐29 1.025 24.0

30‐34 1.020 23.4

35‐39 1.010 23.0

40‐44 1.000 22.7

45‐49 0.990 22.3

50‐54 0.970 22.0

3. Determinaţi procentual raportul dintre capacitatea vitală actuală şi cea ideală.

100id

c

CV

CV

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


4. Calculaţi indicele de permeabilitate bronşică.

100CV

VEMSIPB

5. Calculaţi debitul ventilator maximal, apoi valoarea corectată conform BTPS.

30max VEMSV

BTPSc fVV maxmax

6. Calculaţi valoarea ideală folosind factorul de corecţie „K” (Tabelul 7).

KCVV idid max

7. Determinaţi procentual raportul dintre ventilaţia maximă actuală şi cea ideală.

100max

max

id

c

V

V

SEMNIFICAŢIE CLINICĂ

Măsurarea volumelor pulmonare şi a debitelor expiratorii au rol important în evaluarea

clinică. Prin determinări spirometrice se pot identifica două tipuri de disfuncţii

ventilatorii:

– Disfuncţia ventilatorie obstructivă (ex. astmul bronşic): există un proces

obstructiv în căile respiratorii (bronşii), acesta este evidenţiată prin scăderea

eficienţei în a goli plămânii rapid după o expiraţie forţată. Scăderea VEMS‐ului

duce la scăderea IPB.

– Disfuncţia ventilatorie restrictivă (ex. pneumonia): este caracterizată prin

volumul pulmonar redus, din cauza modificării parenchimului pulmonar sau a

bolilor pleurale, a peretelui toracic sau boli neuromusculare. Semnul disfuncţiei

ventilatorii restrictive este scăderea capacităţii vitale. De obicei nu este afectat

fluxul de aer şi rezistenţa căilor aeriene este normală.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Bolile pulmonare de obicei nu pot fi clasificate în cele două tipuri de disfuncţie

ventilatorie, ele rezultă din combinaţia celor două disfuncţii sau din combinaţie mai

multor factori care duc la alterarea funcţiei respiratorii (disfuncție ventilatorie mixtă).

FRECVENŢA RESPIRATORIE ŞI REGLAREA VENTILAŢIEI – SISTEMUL

BIOPAC

OBIECTIVELE EXPERIMENTULUI

– înregistrarea şi măsurarea ventilaţiei folosind traductori de respirație şi pentru

măsurarea temperaturii aerului

– demonstrarea relaţiei dintre respiraţie şi schimbările de temperatură al aerului

ventilat printr‐o nară

– observarea şi înregistrarea expansiunii şi contracţiei toracelui şi modificările

frecvenţei şi amplitudinii ciclului respirator modulate cerebral şi prin

chemoreceptori de centrii medulari.

MATERIALE NECESARE

– traductor de respirație SS5L BIOPAC

– traductor de temperatură SS6L (Fast Response Thermistor) BIOPAC

– bandă adezivă

– unitatea de achiziţii date MP30 BIOPAC

– calculator cu Windows şi Biopac Student Lab System instalat

PROCEDURA EXPERIMENTALĂ

1. Porniţi calculatorul.

2. Asiguraţi‐vă că unitatea BIOPAC MP30 este oprit.

3. Conectaţi traductorii conform Figura 14 (traductorul respirator în Portul 1, traductorul

de temperatură în Portul 2).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 14. Traductorii şi modul corect al conectării lor la unitatea

MP30.

Traductorul de temperatură se foloseşte la măsurarea fluxului de aer. În timpul

inspiraţiei aerul atmosferic mai rece este trece prin traductor, în timpul expiraţiei aerul

încălzit este suflat prin traductor. Traductorul înregistrează aceste schimbări de

temperatură, care sunt proporţionale cu fluxul de aer. Această metodă indirectă este

eficient când este suficient măsurarea schimbărilor relative de amplitudine şi frecvenţă,

măsurarea directă a fluxului necesită procedură de etalonare complexă. Traductorul

trebuie fixat stabil ca să nu se mişte, poziţionat în faţa nării, fără să atingă faţa. Cel mai

bine este formarea unei bucle mici la cca. 2 cm de vârful traductorului şi fixarea ei pe

faţa subiectului (vezi şi Figura 15).

Fixaţi traductorul de presiune în jurul toracelui, pe partea superioară. Tensionare

corectă a acesteia este critică, traductorul trebuie să fie uşor strâmt pe punctul maxim al

inspiraţiei. Traductorul poate fi poziţionat peste o cămaşă subţire subiectului (vezi şi

Figura 15).

Figura 15. Poziţionarea corectă a traductorului de temperatură (pe

stânga) şi de respiraţie (pe dreapta).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


4. Porniţi unitatea de achiziţii a datelor şi programul BIOPAC Student Lab, selectaţi

„Lesson 11” şi introduceţi numele.

5. Calibraţi echipamentul: click pe butonul „Start setup”. BIOPAC Student Lab începe

înregistrarea datelor şi pe ecran apar două înregistrări. După 15 secunde înregistrarea se

opreşte. Pentru o calibrare corectă subiectul trebuie să stea relaxat şi să respire normal.

Înregistrarea trebuie să fie similară cu cea de pe Figura 16. În caz contrar calibrarea

trebuie repetată prin apăsarea butonului „Redo setup”.

Figura 16. Calibrarea corectă. Canalul de sus („Airflow”, înregistrază

temperatura aerului de la nivelul nării, invers proporţională cu fluxul

de aer prin nară) și afişează datele colectate de traductorul de

temperatură; canalul de jos („Respiration”) afişează datele obţinute

de traductorul de respiraţie (expansiunea toracelui din timpul

respiraţiilor).

6. Înregistraţi parametrii în cinci condiţii: respiraţie normală, hiperventilaţie şi

recuperare, hipoventilaţie şi recuperare, tuse şi citire cu voce tare:

– traductorul de respiraţie trebuie fixat sigur şi confortabil înaintea inspiraţiei

– traductorul de temperatură trebuie fixat stabil ca să nu se mişte, poziţionat în

faţa nării, fără să atingă faţa

– subiectul examinat trebuie să fie în poziţie sezândă

Opriţi experimentul imediat dacă persoana are greţuri sau ameţeli!

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Se setează lungimea înregistrării: se selectează File ‐> Preferences, apoi se setează la 5

minute (300 secunde). Înainte de a apăsa butonul „Record 11” asiguraţi‐vă că subiectul a

înţeles instrucţiunile:

– în prima parte a înregistrării subiectul respiră normal (secundele 0‐15 de pe

înregistrare);

– subiectul respiră rapid şi amplu prin gură pentru maxim 30 de secunde

(hiperventilaţie, secundele 15‐45); apoi subiectul respiră normal până la

restabilirea ritmului normal al respiraţiei (secundele 45‐75);

– subiectul respiră lent şi supeficial prin gură pentru maxim 30 de secunde

(hipoventilaţie, secundele 75‐105); apoi respiră normal prin nas până la

restabilirea ritmului normal al respiraţiei (secundele 105‐135);

– subiectul tuşeşte de câteva ori (3‐5) în următoarele 15 secunde (secundele

135‐150);

–subiectul citeşte cu voce tare (orice text) pentru 60 de secunde (secundele 150‐

210);

– începutul fiecărei secvenţe trebuie marcat de către examinator prin apăsarea

butonului F9.

Dacă a intervenit ceva în timpul înregistrării (de exemplu a căzut traductorul de

temperatură) se poate repeta înregistrarea prin click pe butonul „Redo 11”. Dacă

înregistrarea a fost corect efectuată, selectaţi din meniu „Autoscale horizontal” şi

„Autoscale waveforms”. Înregistrarea trebuie să arate similar cu cel din Figura 17.

Figura 17. Fereastra programului după o înregistrare corectă.

7. Ca să se revadă şi să se analizeze datele înregistrate folosiţi chenarele (deasupra

markerilor, vezi şi Figura 17) şi uneltele de măsurare (partea dreaptă a ecranului, jos,

vezi şi Figura 17).

Fiecare chenar de măsurare are trei secţiuni: numărul canalului, tipul înregistrării şi

rezultatea înregistrării. Primele două sunt activate prin click pe chenar.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Parametrii folosiţi („zona selectată” este zona selectată de unealta de selecţie a softului

„|” inclusiv punctele finale):

– Delta T: diferenţa în timp dintre începutul şi sfârşitul zonei selectate

– BPM („Beats Per Minute”): asemănător cu Delta T, dar divizat pe 60 secunde.

Deoarece foloseşte doar timpul măsurat al zona selectate, nu este specific

pentru un anumit canal.

– p‐p: diferenţa dintre valoarea maximă şi minimă din zona selectată

Măsurăturile necesare pentru flux sunt ΔT, BPM şi p‐p, iar pentru canalul de respiraţie

numai p‐p.

Folosiţi „zoom”‐ul ca să puteţi să măsuraţi cu uşurinţă intervalul dintre vârfuri, pentru aproximativ patru cicluri. Pentru a completa secţiunea A din Fişa de lucru selectaţi consecutiv trei zone de inspiraţie,apoi trei zone de expiraţie, respectiv trei cicluri respiratorii complete (selecţia corectă vezi Figura 18). Pentru a completa secţiunea B din Fişa de lucru repetaţi procedurile de mai sus pentru fiecare secvenţă a înregistrării. Selectaţi trei cicluri diferite în toate cele cinci secvenţe şi determinaţi amplitudinea respiraţiei pentru fiecare (secţiunea C). Folosind unealta de selecţie „|” selectaţi intervalul dintre inspiraţia maximă şi schimbarea maximă a temperaturii în fiecare secvenţă de înregistrare, apoi completaţi secţiunea D din Fişa de lucru.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 18. Exemple de selecţie necesare pentru

completarea Fişei de lucru;, de sus în jos: zona de

inspiraţie, expiraţie, respectiv ciclu respirator complet.

DETERMINAREA VOLUMELOR ŞI CAPACITĂŢILOR PULMONARE FOLOSIND

BIOPAC


– observarea experimentală, înregistrarea şi/sau calcularea unor volume şi

capacităţi pulmonare

– compararea valorilor observate cu valorile medii sau ideale

– compararea valorilor volumelor şi capacităţilor pulmonare la persoane de

vârstă, sex şi înălţime diferită

MATERIALE NECESARE

– traductor de flux BIOPAC (SS11LA)

– filtru bacteriologic BIOPAC, unul pentru fiecare subiect

– piesă bucală de unică folosinţă BIOPAC

– pensă nazală BIOPAC

– seringă de calibrare BIOPAC

– unitatea de achiziţii date MP30


Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016



1. Porniţi calculatorul


3. Conectaţi traductorul de flux conform Figura 19 (în Portul 1).

Figura 19. Conectarea corectă a traductorului la unitatea de achiziţii

date MP30.

4. Puneţi un filtru la capătul siringii de calibrare şi conectaţi la traductorul de flux. Siringa

de calibrarea se montează pe traductor pe partea notată „Inlet”, ca cablul să fie pe

partea stângă (vezi şi Figura 20).

Figura 20. Conectarea corectă a siringii de calibrarea, filtru şi

traductor.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016




6. Calibraţi echipamentul: click pe butonul „Start setup”. Urmaţi instrucţiunile pentru a

calibra aparatul. Calibrarea se desfăşoară în doi paşi:

– Pasul 1: stabilizarea liniei de referinţă. În această fază nu trebuie să existe flux

de aer prin traductor, acesta trebuie ţinut în poziţie verticală şi nemişcat. În

această parte a calibrării se înregistrează două trasee de câte 4 secunde. După

terminarea acestei faze pistonul siringii trebuie tras afară complet.

Este foarte important să nu forţaţi aer prin traductor în această parte a calibrării. Ţineţi ambele mâini pe siringa da calibrare şi nu pe traductor. Ţineţi siringa orizontal! Schimbarea poziţiei siringii cauzează erori de măsurare!

– Pasul 2: calibrează amplitudinea şi compensează pentru temperatura şi

presiunea atmosferică. Un volum cunoscut de aer trece prin traductor (se

efectuează cinci cicluri cu siringa), iar programul calculează factori de corecţie

pentru înregistrările ulterioare. Dacă sunteţi pregătiţi pentru această parte a

calibrării daţi click pe butonul „Yes”. După ce începe înregistrarea efectuaţi cinci

cicluri complete cu siringa, terminaţi cu pistonul tras afară complet. Apăsaţi

butonul „Stop setup”. La finalul calibrării ecranul ar trebui să arate ca în Figura

21.

Figura 21. Monitorul după terminarea calibrării.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Când apăsaţi pentru prima dată siringa ar trebui să obţineţi o deflexiune în jos ca şi în Figura 21. Dacă nu este aşa, schimbaţi orientarea traductorului şi refaceţi calibrarea.

Calibrarea trebuie efectuată numai o singură dată, chiar dacă înregistraţi de la mai mulți

studenți.

Schimbaţi piesa bucală, filtrul şi pensa nazală la fiecare subiect!

7. Înregistrarea se face urmărind precis procesul de mai jos (calcularea volumului din

flux este foarte sensibilă). Pentru a obţine date cât mai precise:

– subiectul trebuie să stea şezând, privind în direcţia opusă monitorului, relaxat,

cu ochii închişi

– subiectul îşi pune pensa nazală şi fixează piesa bucală; şi respiră normal prin

aparat cel puţin 20 de secunde înaintea începerii înregistrării

– întotdeauna se respiră prin capătul traductorului marcat „Inlet”

– traductorul trebuie ţinut drept pe toată durata înregistrării

– un ciclu respirator înseamnă inspiraţie‐expiraţie. Dacă începeţi cu o inspiraţie,

este bine să terminaţi cu o expiraţie, şi invers. Acest lucru nu este critic, dar

creşte acurateţea calculelor făcute de program.

Daţi click pe butonul „Record 12” şi respiraţi normal pentru 5 cicluri, apoi inspiraţi cât de

profund puteţi, urmat de o expiraţie forţată. La final respiraţi normal pentru cinci cicluri.

Apăsaţi butonul „Stop”, apoi butonul „Fiind volume”. Înregistrarea trebuie să fie similară

cu cea din Figura 22.









– Max: afişează valoarea maximă din zona selectată

– Min: afişează valoarea minimă din zona selectată

– Delta: diferenţa în amplitudine dintre începutul şi sfârşitul zonei selectate

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 22. Înregistrarea respiraţiilor (sus: fluxul, jos: volumul).

Identificaţi zona selectată corectă pentru fiecare parametru pe baza celor descrise în introducere. Pentru a completa secţiunea A din Fişa de lucru observaţi CV (vezi şi Figura 23). Pentru a completa secţiunea B din Fişa de lucru faceţi două măsurători pentru a calcula VC mediu. Folosind unealta de selecţie „|” selectaţi faza de inspiraţie (de la punctul cel mai declin până la vârf) a ciclului 3 şi notaţi valoarea p‐p. Apoi selectaţi faza de expiraţie (de la vârf până la punctul cel mai declin) a ciclului 3 şi notaţi valoarea p‐p. La final folosind unealta de selecţie „|” găsiţi următoarele volume şi capacităţi (definite pe Figura 12, vezi şi exemplele din Figura 23): VIR (Delta), VER (Delta), VR (Min), CI (Delta), CE (Delta), CPT (Max).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 23. Exemple de selecţii necesare pentru

completarea Fişei de lucru; de sus în jos: CV din

măsurare p‐p, inspiraţia din ciclul 3 selectată pentru a

măsura p‐p, exemplu pentru măsurarea CPT (Max),

VR (Min), şi VIR (Delta).

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


DETERMINAREA DEBITELOR VENTILATORII CU BIOPAC

Dacă în prealabil aţi măsurat volumele şi capacităţile pulmonare (descrise în capitolul anterior), daţi click pe butonul „Redo 12” şi treceţi la punctul 7. Altfel începeţi cu punctul 1 al acestui capitol.


– observarea experimentală, înregistrarea şi calcularea VEMS şi DVMM (Vmax)

– compararea valorilor măsurate ale VEMS cu cele ideale

– compararea valorilor DVMM (Vmax) cu cele ale altor persoane

MATERIALE NECESARE

– traductor de flux BIOPAC (SS11LA)

– filtru bacteriologic BIOPAC, unul la fiecare subiect

– piesă bucală de unică folosinţă BIOPAC

– pensă nazală BIOPAC

– seringă de calibrare BIOPAC

– unitatea de achiziţii date MP30



1. Porniţi calculatorul


3. Conectaţi traductorul de flux conform Figura 19 (în Portul 1).

4. Puneţi un filtru la capătul siringii de calibrare şi conectaţi la traductorul de flux. Siringa

de calibrarea se montează pe traductor pe partea notată „Inlet”, ca cablul să fie pa

partea stângă (vezi şi Figura 20).



Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


6. Calibraţi echipamentul: click pe butonul „Start setup”. Urmaţi instrucţiunile pentru a

calibra aparatul. Calibrarea se desfăşoară în doi paşi:

– Pasul 1: stabilizarea liniei de referinţă. În această fază nu trebuie să existe flux

de aer prin traductor, acesta trebuie ţinut în poziţie verticală şi nemişcat. În

această parte a calibrării se înregistrează două trasee de câte 4 secunde. După

terminarea acestei faze pistonul siringii trebuie tras afară complet.

Este foarte important să nu forţaţi aer prin traductor în această parte a calibrării. Ţineţi ambele mâini pe siringa da calibrare şi nu pe traductor. Ţineţi siringa orizontal! Schimbarea poziţiei siringii cauzează erori de măsurare!

– Pasul 2: calibrează amplitudinea şi compensează pentru temperatura şi

presiunea atmosferică. Un volum cunoscut de aer trece prin traductor (se

efectuează cinci cicluri cu siringa), iar programul calculează factori de corecţie

pentru înregistrările ulterioare. Dacă sunteţi pregătiţi pentru această parte a

calibrării daţi click pe butonul „Yes”. După ce începe înregistrarea efectuaţi cinci

cicluri complete cu siringa, terminaţi cu pistonul tras afară complet. Apăsaţi

butonul „Stop setup”. La finalul calibrării ecranul ar trebui să arate ca în Figura

21.

Când apăsaţi pentru prima dată siringa ar trebui să obţineţi o deflexiune în jos ca şi în Figura 20. Dacă nu este aşa, schimbaţi orientarea traductorului şi refaceţi calibrarea.

Calibrarea trebuie efectuată numai o singură dată, chiar dacă înregistraţi de la mai mulți

subiecți.

Schimbaţi piesa bucală, filtrul şi pensa nazală la fiecare subiect!




cu ochii închişi




Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016






Daţi click pe butonul „Record 12” şi respiraţi normal pentru 3 cicluri, apoi inspiraţi cât de

profund puteţi, ţineţi respiraţia un moment şi expiraţi forţat şi rapid. La final respiraţi

normal pentru 3 cicluri. Apăsaţi butonul „Stop”, apoi butonul „Fiind volume”.

Înregistrarea trebuie să fie similară cu cea din Figura 24. Datele pot să fie modificate

dacă procedura n‐a fost respectată cu stricteţe. Dacă nu puteţi să definiţi începutul

expiraţiei maxime, repetaţi înregistrarea (apăsaţi butonul „Redo” pentru acesta).

Figura 24. Înregistrarea corectă a respiraţiilor pentru calcularea

VEMS.









– Delta T (ΔT): diferenţa în timp dintre începutul şi sfârşitul zonei suprafeţei

selectate

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Pentru a afişa corespunzător datele pe ecran folosiţi:

– meniul Display ‐> Autoscale horizontal, Autoscale waveforms, Zoom Previous

– Scroll Bars: Time (Horizontal); Amplitude (Vertical)

– Cursor Tools: Zoom

– Tool Buttons: Show Grid, Hide Grid

Pentru a completa secţiunea A din Fişa de lucru folosiţi unealta de selecţie „|” şi selectaţi zona de la începutul până la sfârşitul expiraţiei forţate. Valoarea p‐p pentru această zonă reprezintă capacitatea vitală (vezi Figura 25, traseul de sus). Pentru a completa secţiunea B din Fişa de lucru folosind unealta de selecţie „|” selectaţi prima secundă, apoi primele 2 respectiv 3 secunde (determinate din valoarea Delta T) a expiraţiei forţate, ca şi pe Figura 25 (ultimele trei trasee). Volumul expirat este indicat de valoarea p‐p. După efectuarea măsurătorilor treceţi la punctul 9.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 25. Exemple de selecţii necesare pentru

completarea Fişei de lucru, de sus în jos: selectarea

expiraţiei complete pentru calcularea CV, selectarea

primei secunde ale expiraţiei forţate, selectarea

primelor două secunde ale expiraţiei forţate,

selectarea primelor trei secunde ale expiraţiei

forţate.

9. Click pe butonul „Redo 12” pentru a măsura DVMM (Vmax).




cu ochii închişi





Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016





Daţi click pe butonul „Record 12” şi respiraţi normal pentru 5 cicluri, apoi respirați rapid

şi amplu pentru 12‐15 secunde. La final respiraţi normal pentru 5 cicluri. Apăsaţi butonul

„Stop”, apoi butonul „Find volume”. Înregistrarea trebuie să fie similară cu cea din Figura

26.

Subiectul trebuie să stea în poziţie şezândă! Opriţi imediat dacă persoana se simte ameţită! Nu încercaţi acest procedeu niciodată singur!

Pentru rezultate optime, la această înregistrare accentul trebuie pus pe frecvenţa şi nu pe amplitudinea respiraţiilor. Cele mai bune rezultate se obţin dacă frecvenţa respiratorie este peste 60/min. La această frecvenţă subiectul foloseşte efort maxim ca şi în cazul expiraţiei forţate.

Figura 26. Înregistrarea corectă a DVMM (Vmax).


markerilor, vezi şi Figura 26.) şi uneltele de măsurare (partea dreaptă a ecranului, jos,

vezi şi Figura 26). Pentru descriere detaliată vedeţi punctul 8. al acestui capitol. Selectaţi

zona de respiraţie amplă şi rapidă cu unealta „Zoom”, rezultatul trebuie să arate ca şi în

Figura 27.

Îndrep

tar - F

iziolo

gie, 2

016


Figura 27. Selecţia corectă pentru DVMM cu unealta „Zoom” (pe

stânga selectarea, pe dreapta imaginea rezultată).

Pentru a completa secţiunea C din Fişa de lucru folosind unealta de selecţie „|” selectaţi un interval de 12 secunde în care se numără ciclurile (cca. 15 cicluri, urmăriţi valoarea Delta T). Marcaţi sfârşitul zonei selectate (click pe partea de jos a zonei de markeri). Marcarea este importantă pentru identificarea ulterioară a zonei selectate. Folosiţi unealta de selecţie „|” şi selectaţi în intervalul de 12 secunde fiecare ciclu pe rând (vezi Figura 28). Dacă la sfârşit găsiţi un ciclu incomplet, nu‐l consideraţi. Citiţi valorile p‐p pentru fiecare ciclu.

Figura 28. Selectarea unui singur ciclu pentru

determinarea DVMM.

respirator

Documents