STANCIU MARIA AUGUSTINA. STILISTICĂCARTE: REPETIŢIA AUTOR:DASCĂLU JINGAPAGINI:753-771

REPETIŢIA

1. DEFINIŢIERepetiţia constă în reluarea o dată sau de mai multe ori a unui component al discursului

(sunet, cuvânt, sintagmă, propoziţie, enunţ). In afara repetiţiilor ocazionale, există numeroase tipuri gramaticalizate, care se manifestă pe diverse niveluri: lexical (fel defel, din ce în ce etc.), gramatical (Copiii sunt copii., Ce-o fi o fi. etc.), semantic (Am băut cafea-cafea., N-au găsit pe nimeni, dar pe nimeni, etc,), pragmatico-discursiv (De văzut, am văzut destule.). In cadrul interacţiunii verbale, mai ales al conversaţiei spontane, se întâlnesc repetiţii involuntare (ezitări) sau inconştiente (ticuri verbale), dar şi numeroase repetiţii intenţionate, folosite pentru realizarea coeziunii textuale, a diverselor mişcări argumentative sau a unor strategii conversaţionale etc.

Multe repetiţii cu funcţii stilistice (anadiploza, chiasmul etc.) sunt folosite nu numai în domeniul creaţiei artistice, ci şi în limbajul curent.In acest capitol nu sunt prezentate repetiţiile sunetelor, repetiţiile semantice (pleonasme, serii sinonimice) şi numeroasele tipuri repetitive cu valori strict stilistice, care fac obiectul retoricii.

2. CRITERII DE CLASIFICARERepetiţiile se pot clasifica după diverse criterii, printre care: realizarea lingvistică,

distanţa dintre termenii repetiţiei, fixitatea structurii repetitive, intenţionalitatea, rolul vorbitorului în cursul interacţiunii verbale (locutor sau alocutor).2.1. Realizarea lingvisticăDin punctul de vedere al realizării lingvistice, repetiţiile pot fi identice sau modificate. Repetiţiile identice pot conţine substantive (Trec rănduri-rânduri de soldaţi.), adjective (o femeie bătrănă-bătrănă), pronume (N-a mai rămas nimic, nimic, nimic!), numerale (Au intrat doi câte doi.), verbe (Auzi, auzi, ce îndrăzneală!), adverbe (Era gata-gata să plângă!) etc.2.2. Distanţa dintre termenii repetiţiilorDin punctul de vedere al distanţei dintre termeni repetiţiile se pot împărţi în: repetiţii imediate: mare-mare, repede-repede etc.; repetiţii la distanţă, în care între un termen şi reluarea lui se află şi alte elemente: Au salariul pe care-l au., Trenul ajunge când ajunge, etc.23. Fixitatea structurii repetitiveDin punctul de vedere al fixităţii structurii se poate face distincţie între: repetiţii libere, create ad hoc, prin simpla repetare - o dată sau de mai multe ori, imediată sau la distanţă, identică sau modificată. repetiţii fixate la nivel structural: Copiii sunt copii., La munte când plouă,plouăl etc. repetiţii fixate atât la nivel structural, cai şi la nivel lexical, în general idiomatice. Numeroase tipuri atestate în corpusul vorbit sunt locuţiuni, în care elementele repetate sunt legate prin conjuncţii sau prepoziţii, prin juxtapunere sau / şi prefixarea celui de al doilea termen (frig şi frig, zi după zi, jumate-jumate, leu paraleu, vrând nevrând etc.)2.4. IntenţionalitateaRepetiţiile pot fi neintenţionate sau intenţionate.

2.4.1. Repetiţiile neintenţionate, care intervin preponderent în comunicarea orală, din cauza caracterului ei neplanificat, pot fi involuntare sau inconştiente.(a) Repetiţii involuntare: ezitărileEzitările afective exprimă diverse mişcări sufleteşti: nesiguranţă, temere, îndoială, în general o stare de tulburare accentuată.Ezitările lingvistice constituie forma verbală sau doar vocală prin care se manifestă, „la vedere”, procesul de elaborare mentală a mesajului, care, în cazul discursului vorbit, are loc concomitent cu producerea lui verbală; în afara lungirii sunetelor şi a pauzelor, o consecinţă frecventă a ezitării este şi repetiţia: (b) Repetiţii inconştiente: ticurile verbaleTicurile verbale sunt cuvinte sau expresii (având, de obicei, rol de mărci discursive) care, datorită repetării abuzive de către un anumit vorbitor, şi-au pierdut, în discursul acestuia, aproape integral conţinutul semantic sau funcţia conversaţională; dintre cele mai frecvente ticuri întâlnite în vorbirea actuală se pot menţiona: adică, a i / a ţ i înţeles?, (nu ştiu) cum să spun, deci, eu ştiu?, fără doar şi poate, rnă-nţelegi?, mă rog, nu-i aşa?, nu ştiu ce, păi, părerea mea!,şi aşa mai departe, ştii?, ştiu eu? etc.2.4.2, Repetiţiile intenţionate cunosc o mare varietate de tipuri şi pot îndeplini diverse funcţii.2.5. Calitatea de locutor sau de alocutor a vorbitoruluiIn cadrul interacţiunii verbale, datorită coprezenţei interlocutorilor, un rol important îl are clasificarea repetiţiilor în funcţie de rolul în dialog al celui care le produce în: auforepetiţii, create prin reluarea unui element de către acelaşi locutor care l-a emis iniţial; heterorepetiţii, create prin reluarea de către alocutor a unui element din mesajul anterior al locutorului.

Aceste clasificări nu sunt totdeauna univoce, categoriile respective nepermiţând o delimitare strictă, ci mai degrabă stabilirea: unor deosebiri graduale. De asemenea, nu orice criteriu de clasificare este compatibil cu .... toate celelalte.

3. STRUCTURI SINTACTICO-SEMANTICE REPETITIVENumeroase repetiţii prezintă un anumit nivel de gramaticalizare, manifestat prin

folosirea unui tipar structural care poate fi actualizat de la caz la caz cu diverse elemente lexicale. Dintre acestea fac parte structurile repetitive unitare şi cele neunitare.4. FUNCŢIILE REPETIŢIEI

Printre cele mai importante funcţii ale repetiţiei sunt asigurarea coeziunii textuale şi intensificarea semantică, la care se adaugă, în cadrul interacţiunii verbale, fel răspunsul la întrebare, prefaţarea răspunsului, realizarea unor mişcări argumentative a unor funcţii metalingvistice, exprimarea semnalelor de receptare, realizarea unor strategii conversaţionale (digresiunea, menţinerea sau preluarea dreptului la cuvânt, rectificarea).4.1. Asigurarea coeziunii textuale

Multe autorepetiţii au ca efect asigurarea şi / sau creşterea coeziunii textuale: prin repetarea unor elemente, discursul vorbitorului devine mai legat, decurge într-un mod mai logic şi este mai uşor de urmărit. în general este vorba de repetarea unor elemente lexicale, dar uneori se pot repeta şi structuri sintactice.In cadrul interacţiunii verbale, repetiţia are unele funcţii specifice: reprezintă răspunsul la întrebare sau prefaţarea răspunsului, marchează diverse mişcări argumentative (de susţinere sau de tip polemic), constituie parte componentă în secvenţele metadiscursive, exprimă semnale de receptare, realizează diverse strategii conversaţionale (digresiunea, menţinerea sau preluarea dreptului la cuvânt, rectificarea).

Cele mai multe tipuri de repetiţii au o valoare pragmatică diferită de cea a antecedentului, valoare care se datorează în mare măsură poziţiei lor în dialog (autorepetiţii sau heterorepetiţii), dar şi aspectului diferit din punct de vedere prozodic (intonaţie, accent, durată) faţă de antecedent. Cu alte cuvinte, în afara repetiţiilor modificate în plan segmental, trebuie luate în considerare şi cele modificate în plan suprasegmental.