UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE ȘI ECONOMICE “CONSTANTIN STERE”

Facultatea de Drept Public

Catedra Drept Procesual Penal şi Criminalistica

TEZĂ DE MASTER

REPARAREA DAUNEI MORALE ÎN PROCESUL PENAL

Șef Catedră interimar ____________

Conducător ştiinţific ____________ Antoci Albert

Autorul ____________ Crucianu Cristina

CHIŞINĂU 2015

CUPRINS

Lista abrevierilor ................................................................................................. pag. 3

Adnotare(in limbile rusă/română,engleză/franceză)...........................................pag. 4

INTRODUCERE ................................................................................................. pag. 6

CAPITOLUL I. Considerații generale

§1.1. Repararea daunei morale originea, istoricul și evoluția ........................ pag. 11

§1.2. Repararea daunei morale prin prisma rațiunii procesului penal .............pag. 18

§1.3. Aspecte de reparare a daunei morale în sistemul dreptului germano-romanic și cel englezo-american .................................................................................... pag. 26

CAPITOLUL II. Reglementarea instituției de reparare a prejudiciului moral

§2.1. Realizarea dreptului la reparaţiune în cazul prejudiciilor morale ......... pag. 35

§2.2. Practica instanţelor în legătură cu sumele acordate drept daune morale ................................................................................................................................. pag. 57

§2.3. Rolul instanţelor de judecată în legătură cu criteriile de evaluare a daunelor morale ............................................................................................................. pag. 67

CAPITOLUL III. Prevederile internaţionale privind repararea daunei morale

§3.1. Temeiurile și ordinea procesuală de reparare a daunelor morale .......... pag. 71

§3.2. Normele internaţionale privind repararea daunei morale ..................... pag. 73

§3.3. Dauna morală în jurisprudența CEDO .................................................. pag. 76

Concluzii şi Recomandări ................................................................................... pag. 81

Bibliografie ........................................................................................................... pag. 86

2

LISTA ABREVIERILOR

art. – articolalin. – alineatcap. – capitolc. – contraCC – Cod civilCEDO – Curtea Europeană a Drepturilor OmuluiCM – Codul munciiCP – Codul penalCPC – Codul de procedură civilăCPP – Codul de procedură penalăCSJ – Curtea Supremă de JustițieCSM – Consiliul Superior al Magistraturiid. ex. – de exempluetc. – și celelaltehot. – hotărîreaINJ – Institutul Național de Justițielit. – literaMO – Monitorul Oficialnr. – numărpag./p. – paginăpct. – punctRM – Republica MoldovaSecț. – secțiuneaș.a. – și alteleș.a.m.d. – și așa mai departeUE – Uniunea EuropeanăV. – contra (versus)Vol. – volum

3

ADNOTARE

la teza de licenţă „REPARAREA DAUNEI MORALE ÎN PROCESUL PENAL” a masterantei Crucianu Cristina , specialitatea Drept international public.Cuvinte- cheie: pagubă,jurisprudență,Conventia Europeană,reparare,prejudiciu .Teza constă din introducere , trei capitole şi concluzii.Primul capitol se refera la aspectele generale prvind instituția de reparare a dunei morale atît prin prismă istorică,cum a evaluat sa dezvoltat precum și în sistemul dreptului germano –romanic și cel englezo-americanAl doilea capitol facem descriere cum are loc realizarea acestei instituții aplicarea de către instanța de judecată legislațiace reglementează repararea prejudiciului moral .Al treilea capitol conţine prevederi internaționale privind această instituție,acordînd prioritate majoră reglementărilor internaționale ca parte integrantă a sistmului de drept al Republicii Moldova.Curtea Europeană acordă un loc primordial valorilor umane ceia ce-i oferă și o reglementare mai ampla cu privire la ocrotirea și repararea în cazul cind au fost aduse oarecare pagube.Am ales tema dată deoarece, repararea daunei morale are o importanță considerabilă pentru interesele persoanelor cărora li sau cauzat prejudicii patrimoniale fie nepatrimoniale s-a atentat la cele mai inalte valori ale vieții și reputației persoanei,această instituție este legată direct de persoana care este afectată moral sau fizic.Din cite cunoaștem omul întotdeauna a stat in fruntea acestei ierarhii și legea îl protejează considerabil ca valoare supremă.

4

ANNOTATION

to the Licence Degree research paper ‘COMPENSATION FOR MORAL HARM IN A CRIMINAL TRIAL’ of the Master’s Degree student Crucianu Cristina, specialty – Public International Law

Keywords: damage, case law, European Convention, reparation/compensation, harm.The research paper consists of an introduction, three chapters and conclusions. Chapter One refers to the general aspects on the institute of compensating moral harm both from the historical point of view, i.e. how it changed and developed and from the German-Roman and English-American legal system.

In Chapter Two we made a description of the manner of the enforcement of this institute, i.e. the application of the law that regulates the compensation for moral harm by the court.

Chapter Three contains international provisions concerning this institute, giving major priority to international rules as an integral part of the legal system of the Republic of Moldova. The European Court attaches particular importance to the human values, which offers it wider settlement as to the protection and compensation in the event when some damages have been provoked.

We have chosen this topic because the compensation for moral harm has a considerable importance for the interest of the persons that incurred pecuniary or non-pecuniary damage, the highest values of a person’s life and reputation have been infringed, and this institute is directly connected to the person who suffered from a moral or physical harm. As far as we know, the human being has always been at the top of this hierarchy and the law protects him/her considerably as a supreme value.

5

Introducere

Problema consolidării legităţii în activitatea organelor de urmărire penală în lupta cu

criminalitatea necesită perfecţionarea teoriei procesual-penale, precum şi a prevederilor care se

referă la principiile procesual-penale de bază.

În teoria procesual-penală, principiile procesuale penale presupun acele prevederi esenţiale, care

determină întreaga ordine procesuală, întregul sistem procesual, conţinutul şi formele tuturor fazelor

şi instituţiilor în procesul penal.

Justiţia în general, precum şi procesul penal, în particular sunt îndreptate spre consolidarea

statului nostru la realizarea funcţiei sale. Pentru aceea ca procesul penal să realizeze scopurile sale,

este necesar ca el să fie coordonat în toate conţinuturile sale şi să fie întocmit în conformitate cu

principiile sale.

Dezvoltarea unei societăţi bazate pe respectul faţă de drepturile omului, necesită o

responsabilitate și o cultură juridică avansată din partea cetățenilor dar în primul rînd din partea

organelor de ocrotire a normelor de drept. Dacă aceste organe de ocrotire a normelor de drept vor

încălca însăși prin acțiuni ilicite drepturile cetățenilor sau vor face abuz de competențele date prin

lege atunci cetățenii cu atît mai mult nu vor respecta legislația.

Actualitatea temei. Într-adevăr, repararea daunelor morale prin despăgubiri băneşti a încetat

să mai constituie obiect de controversă, iar dezbaterea referitoare la admisibilitatea acestora

păstrează doar un interes istoric.

Totuşi, dificultăţile privind constatarea şi stabilirea daunelor morale, reflectate de soluţiile

jurisprudenţei, aduc în actualitate problematica.

Fără a pune la îndoială principiul consacrat de legiuitor şi practica judiciară, rămân de clarificat

temeiurile şi limitele acestuia. Tema fiind actuală deoarece persoanelor li s-au cauzat și li se

cauzează prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti,

prejudicii materiale și morale. Prin aceste acțiuni ilicite pe de o parte se încalcă drepturile și

libertățile fundamentale ale omului prevăzute atît de legislația internă cît și externă, iar pe de altă

parte suferă calitatea și încrederea cetățeanului în justiției, în special față de organele de ocrotire a

normelor de drept.

De vreme ce drepturile omului, inclusiv ale persoanei în privinţa căreia se exercită actul de

justiţie penală, au fost recunoscute prioritare, instituția privind repararea daunei morale este acea

care contribuie în cel mai direct mod la reabilitarea juridică a drepturilor omului.

6

Actualitatea temei pe care ne-am propus spre investigaţie este mai pronunţată din momentul

când Republica Moldova s-a declarat stat de drept şi tinde să se integreze în Comunitatea

Europeană. La etapa actuală se acordă multă atenţie problemei reparării daunei morale în

procedura penală, fapt care necesită o studiere mai amplă, fiindcă problemele drepturilor şi

libertăţilor personalităţii devin cele mai importante în crearea unui stat de drept, iar statul poate fi

considerat de drept doar atunci când în toate domeniile lui acţionează principiul egalităţii părţilor,

respectându-se drepturile, libertăţile şi demnitatea persoanelor.

Tema " Repararea daunei morale în procesul penal ” este foarte importantă, fiindcă

includerea instituției de reparare a prejudiciului material sau moral prin acţiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti în sistemul de drept al RM este bunăvenită dar și

obligatorie într-un stat de drept.

Datorită faptului că valorile general-umane de-a lungul anilor sau schimbat tema tezei propuse

rămâne a fi actuală şi inovativă chiar dacă a mai fost studiată și de alţi autori.

Noutatea ştiinţifică a acestei lucrări constă în efectuarea studiului complex asupra problemei

reparării daunelor morale la nivel monografic, analizând normele legislaţiei procesual-penale și

procesual-civile în vigoare privind reabilitarea principiului contradictorialităţii, căutarea căilor şi a

metodelor realizării valorilor contradictoriale în procesul penal.

Repararea daunelor morale reprezintă o instituție mixtă legată de introducerea în legislaţia de

procedură penală a valorilor general-umane şi a garanţiilor realizării acestora, atunci când în centrul

fiecărei acţiuni şi hotărâri emise se pun interesele omului, drepturile lui şi particularităţile

individuale.

Noutatea prezentei lucrări constă în aceea că am efectuat o analiză profundă a legislaţiei în

vigoare, am efectuat un studiu comparativ între prevederile legii abrogate şi noile prescripţii legale,

am analizat problema realizării repaării daunelor morale prin prisma prevederilor internaţionale. În

urma studiului am elaborat unele propuneri capabile să fie aplicate în practică şi să modifice esenţial

activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept în sensul îmbunătăţirii protecţiei drepturilor

fundamentale ale omului.

Ne-am propus să efectuăm acest studiu pentru a stabili care sunt cerinţele, şi rațiunea realizării

reparării daunelor morale în procesul penal al Republicii Moldova.

Valoarea teoretică a prezentei lucrări constă în studierea problemei realizării satisfacției

prejudiciilor morale în procedura penală a Republicii Moldova. Instituția reparării daunei morale se

cercetează în strânsă legătură cu factorii social-economici şi psihologici, cu procesele internaţionale

a culturii judiciare şi cu particularităţile istorice de dezvoltare a Republicii Moldova.

7

Importanţa practică a acestei cercetări constă în faptul că concluziile şi propunerile,

formulate în această teză, se pot folosi la elaborarea problemelor teoretice ale procesului penal, la

perfectarea legislaţiei şi reformarea activităţii organelor de urmărire penală, pentru pregătirea

literaturii ştiinţifice de specialitate şi la elaborarea metodicii noi în dreptul procesual penal.

Consider că includerea instituției de reparare a prejudiciului material sau moral prin

acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti în sistemul de drept

al RM este nu doar bunăvenită dar și obligatorie într-un stat de drept. Ar fi incorect ca persoanele ce

au suferit în urma acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti să

nu fie repuse în drepturi și să beneficieze de despăgubiri de natură morală sau materială.

Obiectivele lucrării Prezenta lucrare va demonstra necesitatea aplicării instituției reparării

prejudiciului material sau moral cauzat persoanelor prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală sau ale instanţelor judecătoreşti în activitatea procesuală penală, pentru asigurarea garanţiilor

drepturilor cetățenilor în procesul penal.

Astfel pentru realizarea scopului studiului efectuat ne-am propus următoarele obiective :

1. Descrierea conceptului de daună morală în funcţie de origine, evoluție şi dezvoltarea

juridică în cadrul procesului penal ;

2. Analiza rolului, locului şi a importanţei reparării daunei morale în faza procesului penal ;

3. Aspecte comparative de reparare a daunei morale în sistemul de drept romano-germanic și

cel englezo-american ;

4. Realizarea dreptului la reparaţiune în cazul prejudiciilor morale ;

5. Rolul instanţelor de judecată la evaluarea daunelor morale ;

6. Prevederile internaţionale cu privire la repararea daunelor morale.

Aceste obiective vin să structureze întreaga lucrare, însă înainte de a analiza structura tezei

vom enunţa metodele utilizate la realizarea acestui studiu.

Suportul metodologic şi ştiinţific al lucrării. La elucidarea subiectului propus a fost utilizat

un complex areal de metode ştiinţifice:

1. Metoda istorică, care are la bază identificarea sensului evenimentelor trecutului, în

scopul relevării lor;

2. Metoda logică, care reprezintă aplicarea procedeelor, studiului inerent şi sintezei,

argumentarea pe cale strict deductivă;

3. Metoda comparativă, care constă în evidenţierea trăsăturilor comune şi a

particularităţilor contractelor consensuale în domeniul cercetat, extinderea orizontului

istoric şi ştiinţific;

8

4. Metoda cantitativă, care facilitează sistematizarea şi reliefarea legislaţiei şi a informaţiei

juridice ştiinţifice.

5. Metoda transcendentală, a fost utilizată pentru elaborarea formei şi conţinutului

prezentului studiu.

6. Metoda intuiţionistă a fost utilizată la prelucrarea tuturor datelor empirice, la

evidenţierea scopului şi realizarea obiectivelor tezei.

7. Metoda fenomenologică, a fost utilizată la analiza practicii judiciare.

8. Metoda bibliografică a servit pentru selectarea bibliografiei pentru materialul prezentat.

Abordarea sistematică a proceselor şi fenomenelor studiate, au contribuit la efectuarea

unei analize şi sinteze logico-comparative a problemelor privind repararea daunelor morale în

procesul penal .

Specificăm că teza dată are atât valoare teoretică cât şi practică. Baza teoretică a acestei

lucrări constituie investigaţiile efectuate de către autorii lucrărilor din domeniul filosofiei, istoriei, de

teorie a statului şi dreptului, de drept penal şi de drept procesual penal.

Ca bază normativă au servit diferite acte legislative precum sunt:

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 (art.53) ;

2. Codul de procedură penală din  14.03.2003;

3. Codul civil din  06.06.2002 (art.1404,1422,1423.);

4. Codul muncii din  28.03.2003 (art.90, 329);

5. Codul familiei din  26.10.2000 (art.44 alin.(3) lit.b));

6. Codul audiovizualului din  27.07.2006 al Republicii Moldova;

7. Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti ;

8. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale

9. Hotărîrea Plenului CSJ A REPUBLICII MOLDOVA cu privire la aplicarea de către

instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral.

Structura şi concepţia tezei se bazează pe lucrările savanţilor antrenaţi în dreptul procesual

penal: Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Liubovi Brînză, Valeria

Şterbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Victor Orîndaş,

Tudor Osoianu, Eduard Dragomir, Roxana Paliţă .

Fundamentul teoretic al tezei se axează pe legislaţia internaţională, precum este Convenţia

Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (04.11.1950), Pactul

internaţional cu privire la drepturile civile şi politice (16.12.1966 ).

9

Structura lucrării. Astfel teza constă din trei capitole, fiecare capitol la rândul său este

structurat în câte trei paragrafe, fiecare dintre care include concluzia respectivă la sfârşitul

paragrafului.

Introducerea conţine o expunere a obiectivelor, sarcinilor şi scopului, a bazei metodologico-

ştiinţifice şi o descriere structurală a prezentei lucrări. Concluziile finale conţin tezele esenţiale care

rezultă din întreaga lucrare şi propunerile pe care le-am elaborat în urma studiului efectuat.

În primul capitol am încercat să determinăm aspectele teoretice repararării daunei morale, în

special ne-am axat pe: originea, definirea daunei morale, evoluţia istorică a sa, rațiunea reparării

daunelor morale în procesul penal. Am încercat să determinăm cum este realizată repararea daunei

morale în familia de drept romano-germanică și common-law.

În capitolul al doilea am efectuat studiul realizării dreptului la reparaţiune în cazul

prejudiciilor morale în faza procesului penal. Am analizat practica și rolul instanţelor de judecată în

legătură cu criteriile de evaluare a daunelor morale precum și sumele acordate drept daune morale.

În capitolul al treilea am studiat prevederile internaţionale privind repararea daunei morale în

faza judiciară a procesului penal. În special, temeiurile și ordinea procesuală de reparare a daunelor

morale în jurisprudența CEDO, aplicată prin prisma prevederilor Convenţiei Europeane pentru

apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiționale ale sale.

10

CAPITOLUL I. Considerații generale

§1.1. Repararea daunei morale originea, istoricul și evoluția

Daunele morale reprezintă prejudicii cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic.

Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune

morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă

justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață

familială și socială au fost alterate ca urmare a acțiunilor ilicite săvârșite de către organele de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură

suferințele psihice ale victimei, cum ar fi asigurarea unei locuințe adecvate și o mobilitate

corespunzătoare, pentru persoana condamnată la izolare ca urmare a infirmității pricinuite prin

acțiunea ilicită.

Dauna morală a fost denumită pe rând în doctrina dreptului ca “orice atingere adusă uneia dintre

prerogativele care constituie atributul personalității umane”(Rene Savatier, “La theorie des

obligations. Vision juridique et économique” Dalloz, Paris, 1969, p 344) sau “prejudiciul care

rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferință fizică sau

morală pe care le resimte victima”(Pierre Tercier “Contribution a l’etude du tort moral et de sa

reparation en droit suisse”, Editions Universitaires, Fribourg, Suisse, 1971, p 14).1

Astfel, în literatura de specialitate au fost formulate următoarele definiţii ale noţiunii „prejudiciu

moral”: „suferinţele morale şi fizice cauzate prin acţiuni ce atentează la valorile nemateriale ale

persoanei sau care încalcă drepturile personale nepatrimoniale ale acesteia”2 ; „suferinţele

neîntemeiate fizice şi psihice, discreditarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale a

persoanei”; „consecinţele negative ale încălcării drepturilor patrimoniale sau nepatrimoniale,

exprimate în suferinţe sau frământări sufleteşti”.

Definiţia legislativă a noţiunii „prejudiciu moral” transpare din lectura dispoziţiei alin.(1) art.1422

„Reparaţia prejudiciului moral” din Codul civil: „În cazul în care persoanei i s-a cauzat un

prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale

nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să

oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc”. Aşadar, la nivel

legislativ, noţiunea „prejudiciu moral” se înţelege în esenţă ca suferinţe psihice sau fizice.

1Editions universitaires,Fribourg,souisse,1971,p 14, http://www.gestionesinistri.ro/daune-morale-afla-totul-despre-daunele-morale/ 2 Revista Ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.227-235;

11

Aceasta intră în discordanţă cu interpretarea noţiunii „prejudiciu moral” în practica judiciară:

„suferinţele morale şi psihice (de exemplu, jignire, ruşine, disperare, defectuozitate, indignare, stare

de disconfort), pe care le suportă (îndură) reclamantul în urma acţiunilor ilegale ale reclamatului...”

(pct.19 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie „Cu privire la aplicarea legislaţiei despre

apărarea onoarei, demnităţii, reputaţiei profesionale a cetăţenilor şi organizaţiilor”, nr.11 din

27.03.1997).

Însă, literalmente, „moral” înseamnă şi „care aparţine psihicului, care se referă la psihic”3. De aceea,

expresia „suferinţele morale şi psihice” din definiţia de mai sus are, în mod evident, un caracter

tautologic. Însă, în comparaţie cu definiţia legislativă, ea nu face referire la „suferinţele fizice”.

Poate această poziţie este mai corectă? Cum se poate exprima prejudiciul moral în suferinţe fizice?

Această posibilitate este afirmată în practica judiciară rusă. Astfel, în Hotărârea Plenului Judecătoriei

Supreme a Federaţiei Ruse „Cu privire la unele probleme de aplicare a legislaţiei privind

compensarea prejudiciului moral”, nr.10 din 20.12.19944, se arată că prin „prejudiciu moral” trebuie

de înţeles suferinţele psihice sau fizice, cauzate prin acţiune sau inacţiune, care atentează asupra

valorilor nepatrimoniale aparţinând cetăţeanului de la naştere sau în virtutea legii (viaţa, sănătatea,

demnitatea persoanei, reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii private, secretul personal şi

familial etc.), sau care îi încalcă drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de folosire a propriului

nume, dreptul de paternitate asupra unei opere şi alte drepturi similare), sau care încalcă drepturile

patrimoniale ale cetăţeanului. În special, conform hotărârii specificate, prejudiciul moral se poate

exprima în frământările sufleteşti legate de: pierderea rudelor, imposibilitatea continuării vieţii

sociale active; pierderea locului de muncă; divulgarea secretului familial sau medical;

răspândirea unor date care nu corespund realităţii şi care denigrează onoarea, demnitatea şi reputaţia

profesională a persoanei; limitarea temporară sau privarea de careva drepturi; durerea fizică legată

de cauzarea mutilării sau a unei alte vătămări a sănătăţii, ori de afecţiunea suportată în rezultatul

suferinţelor psihice etc.

Din cele relatate putem deduce că persoana, căreia i s-a cauzat un prejudiciu moral, suportă suferinţe

psihice, sub forma unor modificări negative ale funcţionării psihicului, sau suferinţe fizice, sub

forma unor modificări ale funcţionării biologice a organismului. De exemplu, în momentele

maltratării şi în procesul tratamentului, persoana suportă suferinţe fizice. În afară de aceasta,

suferinţe psihice îi provoacă perceperea emoţională de către persoană a handicapului său social şi

fizic. În ansamblu, ambele aceste tipuri de suferinţe constituie prejudiciul moral.

3 Dicţionarul explicativ al limbii române, p.652.4 Постановление Пленума Верховного Суда Российской Федерации №10 от 20.12.1994 «Некоторые вопросы применения законодательства о компенсации морального вреда» // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации. - 1995. - №3. - C.9.

12

Erorile judiciare au existat în toate timpurile istorice și la toate popoarele, iar reabilitarea a fost

cunoscută din cele mai vechi timpuri. Reabilitarea este prin urmare un proces care privește victimele

represiunilor politice (sau de altă natură) nejustificate, a genocidului, executate în sistemul

administrativ, judiciar și extrajudiciar.5

Reabilitarea (judiciară), (în limba latină; rehabilitate), este restaurarea bunului nume, anularea

învinuirilor nejustificate ale unei persoane nevinovate sau a unui grup de persoane ca urmare a

„absenței circumstanțelor criminale”. Reabilitarea diferă de amnistie și de grațiere.

Raportul juridic apare ca acea relaţie socială care e reglementată prin intermediul normelor juridice

şi în care subiectele sînt titulare de drepturi şi obligaţii prevăzute în aceste norme, drepturi care pot fi

realizate la nevoie cu ajutorul organelor de stat.6 Raportul juridic procesual penal este unul dintre

tipurile raportului juridic.

În opinia lui N.Volonciu, el este acel raport juridic care apare în cursul desfăşurării procesului

penal.7 La rîndul său, raportul juridic de reabilitare este unul dintre tipurile raportului juridic

procesual penal.

Subiectul prezent în toate raporturile juridice procesual penale este statul, reprezentat prin organele

competente să rezolve cauzele penale. În orice raport juridic procesual penal este prezent şi

infractorul care urmează să fie tras la răspundere penală pentru fapta săvirşită. 8 Într-adevăr, statul

este un subiect obligatoriu al raportului juridic de reabilitare. El este subiectul pasiv în acest raport,

deoarece îi incumbă o anumită obligaţie. Însă, nu infractorul este subiectul activ în raportul juridic

de reabilitare. Nu lui îi revine dreptul subiectiv de reabilitare, în relaţie cu care se execută obligaţia

corelativă a statului de a reabilita persoana. Acest drept revine persoanei reabilitate, despre care se

credea că este infractor, însă care nu a avut şi nici nu are această calitate.

În opinia lui Doru Pavel, obiectul raportului juridic procesual penal constă în „stabilirea existenţei

(sau inexistenţei) raportului juridic penal şi în determinarea conţinutului acestui raport juridic”. 9

Pe cale de consecinţă, obiectul raportului juridic de reabilitare constă întotdeauna în stabilirea

inexistenţei raportului juridic penal. Or, la terminarea procesului penal, raportul juridic penal se

5 http://ro.wikipedia.org/wiki/Reabilitare_(Uniunea_Sovietic%C4%83)

6 G.Vrabie, S.Popescu. Teoria generală a dreptului. Iaşi: Ştefan Procopiu, 1993, p.123-124.

7 N.Volonciu. Drept procesual penal. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1972, p.17.

8 I.Neagu. Drept procesual penal. Tratat. - Bucureşti:Global Lex, 2002, p.59.

9 D.Pavel. Despre obiectul raportului de drept procesual penal // Revista română de drept, 1974, nr.4, p.34.

13

definitivează, iar soluţia pronunţată în acest proces (scoaterea persoanei de sub urmărirea penală sau

încetarea procesului penal în baza unor temeiuri reabilitante, ori pronunţarea sentinţei de achitare)

oglindeşte inexistenţa raportului juridic penal şi totodată, existenţa raportului juridic de reabilitare.

Înainte de a trece la examinarea problemei privind subiecţii dreptului de reabilitare în procesul

penal, să analizăm problema vizînd subiectul obligaţiei care este corelativă acestui drept subiectiv.

Unicul subiect al acestei obligaţii este statul. Anume statul şi nu organul de urmărire penală sau

instanţa judecătorească.Statul a delegat acestor organe judiciare prerogativele de aplicare a măsurilor

de coercitive, şi ele acţionează din numele lui. Această idee reiese inclusiv din dispoziţia alin.(2)

art.384 CPP: „Sentinţa se adoptă in numele legii”. Or, dreptul suveran de a adopta legea aparţine

numai statului. Iar dacă, printr-o sentinţă judiciară, persoana este recunoscută vinovată în săvirşirea

infracţiunii şi supusă pedepsei, rezultă că a făcut-o însuşi statul, în virtutea dreptului ce-i aparţine lui,

şi numai lui, de a recunoaşte pe cineva ca infractor şi de a-l pedepsi pentru fapta infracţională

comisă. Este cunoscut că neîndeplinirea de către stat a îndatoririlor în faţa cetăţeanului generează

criza încrederii în puterea de stat şi tendinţa cetăţenilor spre satisfacerea ilegală a intereselor

particulare egoiste. În aceste condiţii, este necesară asigurarea unei politici consecvente la

soluţionarea problemei privind răspunderea puterii de stat şi a reprezentanţilor acesteia.

Din punct de vedere istoric, termenul „reabilitare” își are originea din instituția medievală franceză a

amnistierii condamnaților, urmată de restaurarea drepturilor sau privilegiilor trecute 10.

Evoluţia reglementărilor vizînd răspunderea statului pentru acţiunile puterii de stat mărturiseşte

că, iniţial, această răspundere era extrem de temperată, fiind în detrimentul celor care au fost

prejudiciaţi de stat. Şi doar mai tîrziu au început să fie întreprinse încercări de a fixa pe cale

legislativă răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat cu prilejul înfăptuirii justiţiei.

Astfel, în epocile timpurii ale procesului penal obligaţia de reparare a prejudiciului incumba

persoanelor cu funcţie de răspundere vinovate.

Însă, cu timpul a fost recunoscută necesitatea răspunderii anume a statului.

Pentru prima oară prejudiciul moral îsi găsește originea la sfîrşitul secolului al XVII-lea în

Prusia şi în Franţa, încercîndu-se să fie legiferată ideea de repunere în drepturi a celor traşi pe

nedrept la răspundere penală.

Ideea de compensare etatizată a celor nevinovaţi a fost expusă de către K.Puffendorf 11în secolul al

XVII-lea. In 1781, Academia de Ştiinţe şi Arte din Chalone-sur-Marne a propus un premiu pentru

elaborarea lucrării cu tema „Care metode de compensare a cetăţenilor, antrenaţi în judecată de

10 Н. И. Миролюбов, Реабилитация как специальный правовой институт, (N. Miroliubov, Reabilitarea ca instituție specială de drept), Казань, 1902.11 Revista Institutului Naţional al Justiţiei nr.4 din 2008 pag.63

14

procuratură şi recunoscuţi nevinovaţi, sînt cele mai bune din punctul de vedere al principiilor

dreptului natural şi al costurilor mai puţine pentru societate?”. În 1850, în statutul de procedură

penală al cantoanelor elveţiene sînt introduse articole, conform cărora prejudiciul se repara

cetăţenilor supuşi arestării preventive, iar apoi eliberaţi de urmărire, precum şi celor achitaţi sau

condamnaţi injust. Şi reparaţia se făcea din contul statului.12

Năzuinţa de a exclude sau a restrînge neîntemeiat răspunderea statului este fie un tribut acordat

tradiţiei demult învechite, fie este specifică monarhiilor absolute şi totalitare. Principiul general

democratic de reparare de către stat a prejudiciului cauzat cetăţenilor este statuat în constituţiile

majorităţii statelor lumii, fiind realizat în legislaţia care reglementează activitatea judiciară sau în

legile speciale despre răspunderea statului.

În secolele XVIII-XIX, sub influenţa imboldului exercitat de Revoluţia burgheză franceză, ideea

reparării prejudiciului cauzat persoanelor reabilitate şi-a găsit un sprijin larg. Astfel, o serie de state

din Europa (inclusiv România şi Imperiul Rus) au legiferat practica de reabilitare a persoanelor

nevinovate. Iar în Moldova în această perioadă (1812-1918) era valabil principiul răspunderii

personale a funcţionarilor judecătoreşti pentru prejudiciul cauzat în domeniul înfăptuirii justiţiei.

Totodată, nu era posibilă repararea integrală a prejudiciului. Trebuie de menţionat că conceptul de

prejudiciu moral a apărut în legislaţia noastră relativ nu demult. Pe parcursul mai multor ani s-a

considerat că, într-o societate socialistă, prejudiciul moral nu poate fi reparat prin excelenţă. Întru

fundamentarea acestei teze era adus considerentul care se reducea la aceea că omul sovietic a atins,

după valoarea, ponderea sa, un nivel atât de înalt, încât personalitatea lui nu poate fi nicidecum

evaluată în bani. Însă, treptat, în conştiinţa socială şi în abordarea legiuitorului a început să se

formeze o optică nouă asupra acestei probleme.

Despăgubirile băneşti se plăteau din contul bugetului unional sau republican. Indiferent de perioada

în care persoana vătămată a fost lipsită de salariu, ea avea dreptul să primească salariul pe 2 luni.

În legătură cu adoptarea Regulamentului menţionat, Codul de Procedură Penală din 1961 a fost

completat cu art. 51/1 prin Ucazul din 1 decembrie 1983, care prevedea obligaţia organului ce

cercetare penală, a anchetatorului penal, a procurorului şi a instanţei de judecată de a-i lămuri

cetăţeanului modul reintegrării lui în drepturile violate şi de a lua măsurile prevăzute de lege pentru

repararea prejudiciului cauzat cetăţeanului în urma condamnării ilegale, tragerii ilegale la

răspundere penală, aplicării ilegale a arestului ca măsură preventivă.

12 Л.В. Бойцова. Ответственность государства и судей за вред причиненный гражданам при отправлении правосудия // Журнал российского права, 2001, nr.9, р.14-20.

15

Dreptul sovietic definea termenul „reabilitare” ca reinstaurarea stării de nevinovăție, care a fost

afectată în mod nejustificat de răspunderea penală.13

Termenul „reabilitare” a fost folosit în Uniunea Sovietică cu precădere în timpul lui Nichita

Hrușciov în special în legătură cu procesul de reablitare a victimelor epurărilor staliniste, deși, în

cazul celor mai multe dintre ele, a fost vorba de un proces postum.

Procesele de reabilitare a pesoanelor condamnate pe nedrept în URSS a început în 1953 - 1954. Au

fost casate deciziile ilegale de deportare în Gulag, de strămutrare forțată și au fost casate

condamnările politice ilegale ale organelor extrajudiciare precum OGPU (Объединённое

государственное политическое управление) sau NKVD (Народный комиссариат внутренних

дел РСФСР). Pe la sfârșitul deceniului al șaptelea, numărul persoanelor reabilitate a scăzut treptat,

unul dintre motive fiind și politica totalitaristă renăscută a statului sovietic.14 Procesul de reabilitare a

continuat totuși la o scară mai redusă. Prin hotărârea din 11 iulie 1988, Biroul politic al CC al PCUS

împuternicea Procuratura URSS și KGB-ul ca, împreună cu autoritățile locale, să continue munca de

revizuire a dosarelor persoanelor victime ale represiunilor din deceniile al patrulea, cincelea și

începutul celui de-al șaselea, eliminându-se condiția prezenței declarațiilor de reabilitare sau a

plângerilor cetățenilor îndreptățiți să ceară reabilitarea.

Prin decretul Sovietului Suprem al URSS din 16 ianurie 1989 au fost casate deciziile

extrajudiciare care au fost promulgate în perioada deceniilor al patrulea – al șaselea de către „troicile

NKVD”. Toți cetățenii care au fost victime ale represaliilor din partea organelor statului au fost

reabilitate, făcând totuși excepție trădătorii de țară, criminalii de război naziști și criminalii de drept

comun. În conformitate cu evidențele biroului procurorului general al Federației Ruse și ale

Ministerului de Interne al Federației Ruse, până la 1 ianurie 2002 au fost reabilitate peste 4 milioane

de cetățeni 15. Atât Federația Rusă, cât și Ucraina16 au promulgat propriile lor legi pentru reabilitarea

victimelor represiunii politice, care asigură bazele legale ale continuării procesului de reabilitare a

victimelor stalinismului.

Codul de procedură penală al Federației Ruse definește „reabilitarea” la art.34.5 ca ordin de

restaurare a drepturilor și libertăților persoanei supuse ilegal sau nejustificat condamnării penale și

compensarea daunelor produse sau în legătură cu condamnării ilegale sau nejustificate (art. 35.5) 17.

13 Алла Алексеевна Орлова - к.ю.н., доцент, Реабилитация, (Alla Orlova, Reabilitare), 2007 г.14 В. Н. Кудрявцев, А. И. Трусов, Политическая юстиция в СССР, (V. Kudriavțev, A. Trusoc, Justiția politică în URSS), СПб.: Издательство "Юридический центр Пресс", 2002. С. 343 - 347.15 П. Константинов, судья Фрунзенского районного суда Санкт-Петербурга, кандидат юридических наук, А. Стуканов. «Институт реабилитации» (P. Constantinov, „Instituția reabilitării”)- "Законность", N 7, 2004.16 Law of Ukraine on "Rehabilitiona of victims of political repressions in Ukraine"17 "Уголовно-процессуальный кодекс Российской Федерации" от 18.12.2001 № 174-ФЗ (принят ГД ФС РФ 22.11.2001) - "Собрание законодательства РФ", 24.12.2001, N 52 (ч. I), ст. 4921 (Codul de

16

Conceptul de prejudiciu moral este relativ nou pentru sistemul de drept al Republicii Moldova.

Abia în 1994, instituţia răspunderii statului pentru repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare

este legiferată prin normă constituţională. Astfel Constituţia, la alin.(2) al art.53 prevede că ,,Statul

răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate în erorile săvîrşite în procesele

penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti ”. Însă pînă la 4 iunie 1998 repararea

prejudiciului cauzat se făcea în baza Regulamentului din 18 mai 1981.

La 25 februarie 1998 este adoptată Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii şi

ale instanţelor judecătoreşti- în continuare, Legea din 25.02.1998.

Codul Civil din 2002, la art.1405, completează cu unele dispoziţii generale cadrul normativ ce

reglementează instituţia răspunderii statului pentru erorile judiciare.

Codul de Procedură Penală din 2003, prin conţinutul art.23,524,525, reglementează anumite

aspecte generale privind dreptul la reparaţii în cazul unor erori judiciare.

Instituţia reparării prejudiciului cauzat prin erori judiciare de către organele de urmărire penală

şi instanţele judecătoreşti este o instituţie procesuală complementară procesului penal, necesară

pentru înfăptuirea justiţiei şi restabilirea ordinii de drept. Totodată, instituţia în discuţie este de

natură juridică mixtă, unde caracterul şi conţinutul erorilor judiciare (acţiunilor ilicite), precum şi

actele de reabilitare sunt rezultatele activităţii procesual penale, iar caracterul şi conţinutul

prejudiciului cauzat, precum şi procedura reparării sunt reglementate de legislaţia civilă şi

procesuală civilă.

§1.2. Repararea daunei morale prin prisma rațiunii procesului penal

Acţiunea în daune este, în esenţă, o instituţie de drept civil, însă ea poate deveni o instituţie a

dreptului procesual penal, în măsura în care este exercitată în cadrul unui proces penal. Ca şi

acţiunea penală, acţiunea în daune exercitată în cadrul procesului penal are acelaşi izvor, şi anume

infracţiunea săvârşită. În raport cu această particularitate, acţiunea în daune exercitată în procesul

procedură penală al Federației Ruse).

17

penal nu poate avea ca obiect decât repararea prejudiciului moral cauzat prin infracţiune, şi a celui

material, dacă este cazul. De pildă, în situaţia săvârşirii unei infracţiuni de viol (faptă susceptibilă de

a produce atât prejudicii morale cât şi, eventual, materiale) acţiunea civilă în daune nu poate avea ca

obiect, în afara daunelor materiale şi morale, constatarea paternităţii copilului născut în urma

violului. O atare constatare ar putea face eventual, obiectul unei acţiuni distincte.18

În conformitate cu alin.(2) art.5 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti (în

continuare –Legii), cererea de chemare în judecată privind repararea prejudiciului se depune în

termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului.

În cazul cererii adresate instanţei judecătoreşti, legiuitorul precizează ordinea în care va fi examinată

aceasta: nu în ordine procesual penală, dar în ordine procesual civilă. Astfel, conform art.7 din

Codul de procedură civilă al Republicii Moldova „instanţa judecătorească intentează procesul civil

la cererea persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertăţii ori a

unui interes legitim”19.

Această propunere se înscrie în ideea de promovare consecventă de apartenenţă ramurii dreptului

procesual penal a raporturilor de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală sau ale instanţelor judecătoreşti, cu prilejul desfăşurării procesului penal.

În acest plan, recomandăm ca art.5 al Legii să fie reformulat după cum urmează:

„Prejudiciul material, cauzat persoanei fizice sau juridice prin acţiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor judecătoreşti, se repară în ordinea prevăzută de

legislaţia procesual penală”.

Astfel, titlul VII, capitolul I al Codului de procedură penală în art.219 prevede că acţiunea civilă în

procesul penal poate fi intentată la cererea persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate

prejudicii materiale, morale sau, după caz, le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale nemijlocit

prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia.

Persoanele fizice şi juridice cărora le-a fost cauzat prejudiciu nemijlocit prin acţiunile interzise

de legea penală pot înainta o acţiune civilă privitor la despăgubire prin :

1) restituirea în natură a obiectelor sau a contravalorii bunurilor pierdute ori nimicite în urma

săvîrşirii faptei interzise de legea penală;

2) compensarea cheltuielilor pentru procurarea bunurilor pierdute ori nimicite sau restabilirea

calităţii, aspectului comercial, precum şi repararea bunurilor deteriorate;

3) compensarea venitului ratat în urma acţiunilor interzise de legea penală;

18 Paul Mircea Cosmovici, Drept civil, Bucureşti, Edit. All, 1994, p. 177.19 Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 2003. - Nr.111-115.

18

4) repararea prejudiciului moral sau, după caz, a daunei aduse reputaţiei profesionale.

La evaluarea cuantumului despăgubirilor materiale ale prejudiciului moral, instanţa de judecată ia

în considerare suferinţele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranţei în

viaţă, pierderea onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate

etc. Acţiunea civilă poate fi înaintată în orice moment de la pornirea procesului penal pînă la

terminarea cercetării judecătoreşti. Ea poate fi înaintată în numele persoanei fizice sau juridice de

către reprezentanţii acestora.

Iar în caz de deces al persoanei fizice care este în drept de a înainta o acţiune civilă în procesul

penal, acest drept trece la succesorii ei, iar în caz de reorganizare a persoanei juridice – la succesorul

ei de drept. Pretenţiile persoanelor fizice şi juridice prejudiciate nemijlocit prin fapta interzisă de

legea penală au prioritate în raport cu pretenţiile statului faţă de făptuitor. Răspunderea civilă a

judecătorului trebuie să fie aplicată numai în cauzele excepţionale de neglijare considerabilă a

obligaţiilor, de abuzuri vădite şi neglijenţă gravă. Este necesar ca în legislaţia noastră să fie stabilit

specificul răspunderii pentru diferitele tipuri de acţiuni ale judecătorilor: pentru activitatea exclusiv

judiciară ce ţine de pronunţarea hotăririlor şi pentru acţiunile care nu ţin de activitatea judiciară (de

exemplu, pentru activitatea administrativă). In continuare, se impune o elaborare meticuloasă a

mecanismelor de limitare raţională a principiului răspunderii puterii de stat şi a persoanelor cu

funcţie de răspundere care o reprezintă.

Regula de exonerare de răspundere civilă a persoanelor cu funcţie de răspundere care, prin acţiunile

lor ilicite, au cauzat prejudicii unei persoane nevinovate, nu inseamnă că aceste persoane nu sint

pasibile de nici un fel de răspundere juridică.

Atunci cînd drepturile, libertăţile şi demnitatea umană sînt violate grosolan, poate fi aplicată

răspunderea disciplinară, administrativă sau chiar penală. Prin aceasta se creează garanţiile de

onorare a principiului privind respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane, principiu

înscris la art.10 CPP.

Printre altele, conform acestei norme, se stabileşte că prejudiciul cauzat drepturilor, libertăţilor şi

demnităţii umane în cursul procesului penal se repară în modul stabilit de lege.

Componenta organică a legalităţii este apărarea şi asigurarea drepturilor persoanei. În toate

domeniile activităţii sociale, asigurarea drepturilor persoanei tinde să devină o sarcină importantă,

sporind în însemnătatea sa.

Cetăţeanul posedă drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţie, ocupă în cadrul societăţii un

anumit statut juridic, poartă răspundere în faţa statului, dar totodată se află sub protecţia acestuia.

Problema drepturilor subiective ale cetăţenilor constituie o problemă amplă, multiaspectuală,

complexă, care nu poate fi examinată în întregime (din motive lesne de înţeles) în prezentul studiu.

19

Ea necesită o cercetare aparte. Vom observa doar că problema drepturilor subiective este, înainte de

toate, o problemă a persoanei, în centrul ei situîndu-se omul cu năzuinţele sale, cu libertatea sa, cu

răspunderea sa şi cu locul său în societate. În esenţă, problema dată reprezintă faţeta juridică a

problemei generale de legătură reciprocă intre persoană şi stat.

Organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti, înfăptuind lupta cu fenomenul infracţional,

prin aceasta apără drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, violate în urma atentărilor

infracţionale ce implică suferinţe pentru persoană.

În acelaşi timp, în procesul de urmărire penală şi de examinare judiciară a oricărei cauze penale, în

faţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti stă sarcina ocrotirii drepturilor şi

intereselor legitime ale persoanei acuzate de săvirşirea infracţiunii în cauza dată.

Implementarea acestei sarcini reprezintă obligaţia ce revine organelor specificate în baza alin.(2)

art.10 CPP, precum şi obligaţia de a cerceta sub toate aspectele,

complet şi obiectiv circumstanţele cauzei. În acest sens, M.S. Strogovici consideră, pe bună dreptate,

că ar fi o eroare regretabilă să tratăm aceste prevederi umaniste ale legii ca acţionind, chipurile, doar

in interesele personale ale invinuitului, cu atît mai mult – să le interpretăm ca pe o indulgenţă

acordată învinuitului, ca pe o facilitare a posibilităţii acestuia de a se eschiva de la răspundere.20

O altă sarcină primordială a procesului penal este realizarea de către organele de drept a cerinţei că,

oricine va săvirşi o infracţiune, să-şi primească echitabil pedeapsa şi nici un om nevinovat să nu fie

tras la răspundere penală, nici condamnat.

Este cunoscut că în cadrul procedurii penale organele de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti

sînt învestite cu dreptul de a aplica diverse măsuri de constrîngere procesual penale. Aceste măsuri

limitează în mod considerabil libertatea şi drepturile persoanelor faţă de care sînt aplicate.

La cel mai înalt grad, libertatea persoanei este limitată prin arestarea preventivă şi reţinere.

Dacă am face un mic studiu, o să realizăm că o mare parte (aproximativ 80%) din încheierile cu

privire la aplicarea măsurii sub formă de arest sunt nemotivate, fiind preluate mecanic argumentele

din cauzele precedente, de cele mai multe ori fără a le trece printr-o logica rezonabilă în conștiință și

aceasta probabil din cauza timpului insuficient oferit pentru analiză și luarea decizie raportat la

numărul mare de materiale/cauze parvenite. Dacă au fost admise încălcări ale legii penale şi a fost

săvirşită o infracţiune, atunci persoana care a comis această infracţiune trebuie să fie supusă unei

pedepse echitabile. În acest caz, aplicarea faţă de făptuitor a măsurilor de constrîngere, cît şi tragerea

lui la răspundere penală, sînt legitime. În context, P.Golbah a menţionat: „Fiecare om este liber, însă

20 М.С. Строгович. Демократия, укрепление законности и борьба с преступностью // Вопросы философии, 1984, nr.3, p.5.

20

societatea deţine dreptul de a-l priva de libertate; libertatea incetează a mai evolua în calitate de

drept al cetăţeanului, dacă acesta abuzează de ea, folosind-o în detrimentul concetăţenilor săi”.21

Însă, în practică mai au loc cazuri de tragere neîntemeiată a persoanelor la răspundere penală.

Tragerea la răspundere penală a unor cetăţeni nevinovaţi înseamnă pentru aceştia pierderea unor

astfel de valori ca libertatea,onoarea, demnitatea, bunul nume, consideraţia celor din jur, însemnind

în esenţă violarea principiului constituţional consacrat în art.25 - libertatea individuală şi siguranţa

persoanei, dar și a art.53 Constituția RM care prevede că persoana vătămată într-un drept al său de o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri,

este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvîrşite în

procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti.

În majoritatea cazurilor, asemenea măsuri de constrîngere ca arestarea preventivă şi reţinerea se

aplică în strictă conformitate cu legea. Totuşi, nu sînt lipsă nici cazurile de arestare preventivă şi de

reţinere neîntemeiată a cetăţenilor.

O mențiune importantă în legislația procesual-penală e că organul de urmărire penală şi instanţa

sînt obligate să aducă la cunoştinţă persoanei dreptul de a înainta acţiune civilă.

Potrivit art. 52 alin. 2 Cod de procedură penală acţiunea civilă se porneşte şi se execută din oficiu de

către procuror, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, sau cu capacitate

de exerciţiu restrânsă, caz în care instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării

pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. Sau

art.221 alin.4 Cod de procedură penală care prevede că procurorul înaintează sau susţine acţiunea

civilă înaintată în cazul în care persoana fizică sau juridică cu drept de înaintare a acesteia nu are

posibilitate de a-şi proteja interesele. Procurorul poate înainta acţiune civilă privitor la prejudiciul

moral numai la cererea părţii vătămate care nu are posibilitate de a-şi proteja interesele. În acest scop

instanţa va cere persoanei vătămate ca, prin reprezentantul său legal, să prezinte situaţia cu privire la

întinderea pagubei materiale şi a daunelor morale, precum şi cu privire la faptele prin care acestea au

fost pricinuite. Acţiunea în daune născută dintr-o faptă penală poate fi promovată şi la instanţa

penală, pe când acţiunea în daune născută dintr-o faptă care nu constituie infracţiune se poate intenta

numai la instanţa civilă. Când este alăturată acţiunii penale, acţiunea în daune are un caracter

accesoriu şi, în consecinţă, poate fi exercitată în cadrul procesului penal, numai în măsura în care

poate fi pusă în mişcare acţiunea penală.

21 П.Гольбах. Избранные произведения. Т.2. – Москва: Соцэкгиз, 1963, p.38. - op.cit. prin intermediul tezei d. Liubovi Brînză.

21

În cadrul procesului penal, temeiul acţiunii în daune este delictul, când este născut din infracţiune.

Dacă persoana vătămată nu a optat pentru un proces penal, ea poate promova acţiunea în daune

direct la instanţa civilă. Din interpretarea art. 225 al CPP rezultă următoarele consecinţe:

Dacă la soluţionarea acţiunii civile, pentru a stabili suma despăgubirilor cuvenite părţii civile,

apare necesitatea de a amîna judecarea cauzei pentru a se administra probe suplimentare, instanţa

poate să admită în principiu acţiunea civilă, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se

pronunţe instanţa în ordinea procedurii civile. Instanţa de judecată lasă acţiunea civilă fără

soluţionare în procesul penal în cazul adoptării sentinţei de încetare a urmăririi penale sau de

achitare din motivul lipsei componenţei infracţiunii, fapt ce nu împiedică persoana care a iniţiat

acţiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.22

Persoana vătămată este liberă să aleagă una din cele două căi, dacă a optat pentru calea civilă,

aceasta se suspendă, până la soluţionarea cauzei penale.

Judecata acţiunii civile în daune nu se mai suspendă, dacă procesul penal a fost el însuşi suspendat.

Dacă persoana vătămată a ales calea acţiunii în daune în cadrul procesului penal, constituindu-se ca

parte civilă ea nu poate renunţa la această cale pentru a sesiza instanţa civilă, decât în cazul

suspendării procesului penal.

După ce a introdus acţiune în daune pentru repararea prejudiciului în ordinea procedurii civile,

persoana vătămată poate înceta acest proces adresându-se cu cerere de constituire ca parte civilă

organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a

avut loc ulterior formulării acţiunii în ordinea procesuală civilă, sau dacă procesul penal a fost reluat

după suspendare şi dacă instanţa în ordinea procesual civilă nu a pronunţat o hotărâre, chiar

nedefinitivă.

Conform art.225 alin.4 Cod de procedură penală, dacă instanţa de judecată lasă acţiunea civilă fără

soluţionare în procesul penal în cazul adoptării sentinţei de încetare a urmăririi penale sau de

achitare din motivul lipsei componenţei infracţiunii,aceasta nu împiedică persoana vătămată care a

iniţiat acţiunea civilă de a o intenta în ordinea procedurii civile.

O semnificaţie deosebită are realizarea normelor fixate în Codul de procedură penală, ceea ce

permite desfăşurarea măsurilor cu caracter de reabilitare, repararea prejudiciului cauzat, restituirea

bunurilor luate ilegal, aducerea scuzelor oficiale nemijlocit sau prin intermediul mass-media”.23

Într-o speţă din practica judiciară a Federaţiei Ruse se relatează despre solicitarea procurorului,

formulată în cuprinsul cererii de recurs, că instanţa judecătorească să oblige procuratura regională, şi

22 Mihail Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Bucureşti, Edit. Academiei, 1972, p. 3123 К.Нуржаубаева. Прокурорский надзор, как гарант соблюдения и исполнения конституционных прав и интересов граждан // www.procuror.kz

22

nu procurorul din cadrul acesteia, să aducă scuzele oficiale persoanei reabilitate. La rîndul său,

apărătorul a replicat că persoana reabilitată are dreptul să indice asupra procurorului care trebuie să-i

aducă scuzele oficiale. Instanţa de recurs a considerat nefondat recursul procurorului, deoarece

acesta nu se întemeia pe prevederile legii:

„Procurorul aduce, din numele statului, persoanei reabilitate scuzele oficiale pentru prejudiciul ce i

s-a cauzat” (alin.1 art.136 din Codul de procedură penală al Federaţiei Ruse). Legea nu indică care

anume procuror trebuie să prezinte scuzele oficiale din numele statului.

Însă, deoarece hotărirea judecăţii trebuie să fie precisă şi să nu genereze echivocuri la executarea sa,

menţiunea din hotărire privind procurorul obligat să prezinte scuzele oficiale (cu luarea în calcul a

opiniei persoanei reabilitate) nu contravine legii.24

Considerăm această poziţie corectă: procurorul, şi nu procuratura ca instituţie, reprezintă partea

acuzării în procesul penal (pct.31) art.6 CPP); procurorul, şi nu procuratura, reprezintă în judecată

învinuirea în numele statului (pct.37) art.6 CPP); nu procuratura, ci anume procurorul porneşte

urmărirea penală şi ordonă efectuarea urmăririi penale, refuză pornirea urmăririi penale sau

încetează urmărirea penală, exercită nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii, conduce personal

urmărirea penală şi controlează legalitatea acţiunilor procesuale efectuate de organul de urmărire

penală (pct.1)-3) alin.(1) art.52 CPP).

Din aceste considerente, este pe deplin întemeiat că în Legea privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale

instanţelor judecătoreşti (art.12) a fost prevăzută obligaţia procurorului de a aduce, din numele

statului, celui reabilitat scuzele oficiale pentru prejudiciul cauzat.

Mai mult, prevederea dată trebuie completată, astfel încît să fie luată în consideraţie doleanţa

persoanei reabilitate în ceea ce priveşte care anume procuror să prezinte scuzele oficiale.

Or, conform alin.(3) art.51 CPP, procurorul exercită indicaţiile scrise ale procurorului ierarhic

superior. În acest fel, se asigură realizarea principiului controlului ierarhic, înscris in alin.(3) art.2 al

Legii cu privire la Procuratură. Deci, persoana reabilitată trebuie să aibă posibilitatea de a alege –

între procurorul executant şi procurorul ierarhic superior – cine îi va prezenta scuzele oficiale.

Oricum, în ambele ipoteze, scuzele i se vor aduce din numele statului, deoarece procurorul

reprezintă statul în cadrul procesului penal.

Dat fiind că aducerea scuzelor oficiale faţă de persoana reabilitată reprezintă un act procesual, este

necesară elaborarea unui formular tipizat al documentului în care ar fi consemnată aducerea scuzelor

24 Определение Судебной коллегии по уголовным делам Верховного Суда Российской Федерации от 17.04.2003 г. // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации, 2004,nr.1, р.17.

23

oficiale celui reabilitat. Anexarea acestui document la materialele penale ar constitui o garanţie de

restabilire de către persoana reabilitată a drepturilor şi intereselor sale.

În raportul juridic de reabilitare, statul, ca subiect al obligaţiei, este reprezentat nu numai de către

procuratură, dar şi de către organul de urmărire penală şi instanţa judecătorească.

La acest capitol putem menționa că în majoritatea cazurilor toate urmările păgubitoare decurg din

aceeași faptă infracțională unică a inculpatului, deși aceasta constituie infracțiune numai în raport cu

unul dintre efectele produse, cum ar fi moartea sau vătămarea integrității corporale a victimei, este

rațional și echitabil ca toate pretențiile de despăgubiri să fie soluționate în cadrul acțiunii civile

alăturate celei penale.

În astfel de situații este nu numai în interesul societății de a se înfăptui actul de justiție în mod

complet și cît mai prompt posibil, dar și în interesul părților ca judecarea acțiunii civile să fie

realizată, în intregul ei, în ordinea procedurii penale.

Probabil, este de prisos a convinge pe cineva cât de mari sunt frământările şi supliciile persoanelor

care au fost prejudiciate cu prilejul desfăşurării procesului penal. Pentru aceste persoane, repararea

prejudiciului moral este de multe ori mult mai important decât repararea prejudiciului material.

Detenţia neîntemeiată, care poate dura mai multe luni sau chiar mai mulţi ani, pe lângă frământările

acute cu caracter psihic, aproape întotdeauna presupune şi considerabile suferinţe de ordin fizic,

constituind urmările condiţiilor din unele locuri de detenţie. Cu siguranţă, practic este cu neputinţă

a-i repara unui nevinovat toate suferinţele psihice şi fizice pe care a fost nevoit să le suporte.

Cu toate acestea, compensarea bănească a prejudiciului moral ar fi în cea mai mare măsură a unui

act justificat. Sub acest aspect, persoana vătămată este vădit interesată să fie despăgubită pentru

întregul prejudiciu suferit, în cadrul aceluiași proces, de către instanță în ordinea procedurii penale,

unde acțiunea sa civilă poate fi soluționată în condiții de mai mare celeritate și cu garanții de

administrare mai lesnicioasă și completă a probelor.

Tot astfel, posibilitățile de a administra mai lesnicios probele, ca și de a-și concentra apărarea îl

fac și pe inculpat să fie interesat în soluționarea acțiunii civile și a celei penale în fața aceleiași

instanțe. Este de subliniat că prin soluționarea de către aceeași instanță a celor două acțiuni,

determinate de săvârșirea aceleiași fapte, se asigură o mai promptă, temeinică și completă aflare a

adevărului, prin aprecierea unitară a probelor, precum și evitarea pronunțării de hotărîri

contradictorii.

Așa fiind, nu se poate considera că ar exista rațiuni ca prejudiciul unic suferit de victimă prin

săvîrșirea unei fapte penale, de asemenea, unică, să fie fragmentat, iar competența de soluționare a

acțiunii civile să fie împărțită în două procese penal și civil - cu toate inconveniențele ce decurg din

24

acestea.

§1.3. Aspecte de reparare a daunei morale în sistemul dreptului germano-romanic și cel englezo-american

Pînă nu demult, legislaţia Republicii Moldova nu a prevăzut obligaţia procurorului de a aduce scuze

oficiale persoanei reabilitate. Aşa cum e stabilit în legislaţia

Federaţiei Ruse, a Republicii Belarus, a Republicii Kazahstan şi a altor state. În acest plan, rămînea

fără suficient conţinut dispoziţia de la lit.c) alin.(2) art.10

„Conducerea şi exercitarea urmăririi penale” din Legea cu privire la Procuratură. Conform acestei

dispoziţii, procurorul ia măsurile, prevăzute de legislaţie, pentru repunerea persoanelor în drepturile

lezate prin acţiunile ilegale ale organelor de urmărire penală.

25

În alte sisteme de drept, atitudinea faţă de problema dată căpătase mai multă consistenţă:

„Reglementarea procesuală a drepturilor cetăţenilor la reabilitarea bunului său nume, la repararea

prejudiciului moral şi patrimonial cauzat de acţiunile ilicite ale organelor care duc procesul penal are

o importanţă excepţională.

În literatura de specialitate, a fost exprimată ideea de a include „în cadrul obiectului juridic al

infracţiunii de calomnie şi apărarea relaţiilor sociale privitoare la demnitatea persoanei juridice, la

reputaţia acesteia, cu atât mai mult cu cât prin imputarea unor fapte determinante neadevărate se

poate aduce atingere prestigiului de care se bucură în raport cu alte persoane juridice şi se pot cauza

prejudicii imense, până la eliminarea din angrenajul economico-social”.

Totodată, la §187 din Codul penal german se incriminează calomnia (Verleumdung), când prin

afirmaţia neadevărată este periclitat, printre alte valori, creditul persoanei, ceea ce subliniază faptul

că şi persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii25. Tot astfel, în legislaţia franceză, art.29

din Legea din 1881 incriminează fapta de defăimare (la deffamation); în acest caz, persoana juridică

poate fi subiect pasiv al infracţiunii. Aceeaşi soluţie este susţinută în doctrina penală italiană în ce

priveşte fapta de defăimare (deffamazione) 26.

Mai sus, am consemnat că prejudiciul moral se poate exprima în frământările sufleteşti legate

inclusiv de răspândirea unor date care nu corespund realităţii şi care denigrează onoarea, demnitatea

şi reputaţia profesională a persoanei.

În general, în literatura de specialitate e acceptat punctul de vedere, conform căruia prin „onoare”

trebuie înţeleasă aprecierea calităţilor persoanei de către societate, prin „demnitate” –

autoaprecierea de către persoană a calităţilor pe care le are, iar prin „reputaţie profesională” –

aprecierea calităţilor profesionale ale persoanei de către societate.

S-a apreciat că prejudicial moral este acela care nu se exprimă printr-o pierdere în bani, întrucât

aduce atingere unui dreptextrapatrimonial, şi nu patrimoniului. De asemenea, s-a susţinut că dauna

morală este aceea care aduce atingere intereselor extrapatrimoniale şi neeconomice ale persoanei,

lezând aşa-zisele drepturi ale personalităţii. Alteori, prejudicial moral a vizat atingerea adusa

intereselor persoanelor, concretizate în suferinţe fizice şi psihice resimţite de victimă, cât şi în

tulburările psihologice încercate de aceasta.

În sistemul de drept anglo-american, se acordă despăgubiri cu titlu de daune morale pentru unele

prejudicii, cum ar fi: suferinţa fizică şi psihică (pain suffering), pierderea speranţei de viaţă (loss of

expectation on life), prejudiciul de agrement (loss of amenity); importanţa daunelor morale este mai

25 Tröndle D. Strafgesetzbuch. - München: Verlag C.H. Beck, 1995, p.954-960. op.cit. prin intermediul publicației din Revista Ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.222-226;26 Ibidem.

26

mare dacă vătămările au ca obiect persoana (injury of the person), decât atunci când privesc bunurile

acesteia (damage to property).

Compensaţia băneasca (despăgubirea) cerută de persoana care a suferit o vătămare, o pierdere, poate

fi compensatorie sau punitivă, adică poate avea scopul de a readuce victima în situaţia anterioară sau

cu titlu de pedeapsă pentru un comportament ofensator, iar cea punitivă, la rându-i, este actuală şi

substanţială, când tinde a oferi o despăgubire reală pentru prejudiciul cauzat, sau nominală, atunci

când întinderea despăgubirii nu poate fi cert stabilită, aceasta având scopul de a indica că un drept a

fost încălcat 27. În opoziţie cu prejudiciul patrimonial, cel extrapatrimonial ar include suferinţele

morale, necazurile, tulburări, care nu intră în conţinutul noţiunii de “pagubă” în sens propriu, ci în

acela de „vătămare” sau de „rău” în sens larg 28.

„Prejudiciul moral cuprinde atât vătămările aduse persoanei în onoarea, demnitatea, poziţiunea

socială, creditul, libertatea sau reputaţiunea sa, cât şi pe acelea care o constituie o lezare a

sentimentelor sale de afecţiune” 29.

În aceeaşi ordine de idei, s-a considerat că este nepatrimonial acel prejudiciu care nu poate fi

exprimat în bani, cum ar fi, de exemplu, acela care consta în atingerea onoarei sau reputaţiei de care

se bucură o persoană, dar prin care nu s-a cauzat nici o pagubă patrimonială30.

Daunele morale au mai fost private ca reprezentând, în realitate, suferinţe sau neplăceri de ordin fizic

sau psihic, dar în nici o măsura pierderi materiale 31, deoarece acestea rezulta din vătămarea unui

interes nepatrimonial, nefiind susceptibile de evaluare bănească. Astfel de prejudicii pot fi: moartea,

atingerile aduse integrităţii fizice, sănatăţii sau altor atribute ale personalităţii, cum ar fi, de exemplu,

onoarea sau reputaţia. Momentul marcant în care literatura juridică încearcă o definire mai nuanţată

şi mai completă pentru conţinutul noţiunii de “daune morale” este legat de numele şi activitatea

marelui profesor român Aurelian Ionacu, care, precizând poziţia adoptată de în aceasta materie,

arată:” Spre deosebire de paguba materială care fie diminuează patrimonial victimei, fie îl lipseşte de

un beneficiu pecuniar viitor - pe care aceasta l-ar fi realizat în mod neîndoielnic - dauna morală nu

aduce nici o pierdere de ordin pecuniar. În alţi termeni, care, de altfel, sunt mai proprii, paguba

materială, având un caracter economic, constituie un prejudiciu patrimonial, în timp ce dauna morală

e un prejudiciu extrapatrimonial, adică orice natură neeconomică” 32.

27 H. Campbell Black, Black’s Law Dictionary, St. Paul Minesota, 1991, pp. 270-273.28 V. Ravazzoni, La riparazione del danno nonpatrimoniale, Milan, 1962.29 N. D. Ghimpa, Responsabilitatea civilă delictuală şi contractuală. Studiu de doctrină şi jurisprudenţă, Bucuresti, 1996, p. 191.30 I. M. Anghel, Fr. Deak, M. F. Popa, p.8231 T. R. Popescu, P. Anca, Teoria generala a obligaţiilor, Ed. Stiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 82.32 A.Ionascu, La reparation dommages moreaux en droit socialiste roumain, în Revue roumaine des sciences socials, 1966, nr.2, p.207 şi urm.

27

Problema dacă prejudiciul nepatrimonial este sau nu susceptibil de a fi reparat şi pecuniar, nu ţine de

conţinutul acestuia, ci de modalităţile sale de reparare, care pot şi sunt în realitate, diferite de la o

legislaţie la alta, de la un sistem de drept la altul.

În ceea ce priveşte conţinutul propriu-zis al noţiunii de “daună morală” sau “prejudiciu

nepatrimonial”, se poate concluziona că acesta reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură

nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce o vătămare valorilor şi drepturilor

extrapatrimoniale, ce sunt strâns legate de personalitatea umană.

Prejudiciile constînd în dureri fizice sau psihice sînt acele categorii de prejudicii nepatrimoniale care

cuprind atît suferințele şi durerile de natura fizică cît şi cele de natură psihică, pe care le încearcă

victima unui fapt ilicit şi culpabil, pe lîngă pagubele de natură patrimonială ce pot fi cauzate pe

aceasta cale. Aceste prejudicii sunt cunoscute sub denumirea de pretium doloris, denumire care

privește, de fapt, reparațiile materiale, despăgubirile, sau, prețul pe care autorul unei astfel de daune

îl datorează victimei şi pe care aceasta este îndreptățită să îl pretindă.

Suferințele luate în considerare de către instanțe pentru plata despăgubirilor numite pretium doloris,

se referă nu numai la cele care ar rezulta din lovituri sau răniri, ci şi la cele cauzate de transmiterea

unei boli, de o arestare nelegală, precum şi cele rezultand din cauzarea unei simple incomodități. În

aceste situații trebuie să se țină seama atât de durerea fizică încercată de victimă, cât şi de efectele

psihologice ale acesteia, cum ar fi, de exemplu, teama pe care o persoana care si-a pierdut un ochi, o

resimte în fața perspectivei de a rămâne complet fara vedere.

Studiind experienţa altor state, A.A. Podoprigora identifică trei variante de evaluare a cuantumului

prejudiciului moral:

1) în fiecare caz, cuantumul este determinat de instanţa de judecată reieşind din circumstanţele

concrete şi trăsăturile ce-l caracterizează pe cel prejudiciat;

2) legea stabileşte limitele în interiorul cărora instanţa de judecată determină cuantumul concret al

reparaţiei;

3) cuantumul de reparaţie este stabilit de lege sub forma unei sume concrete [12].

Considerăm că pentru ţara noastră ar fi oportună îmbinarea primelor două variante, când legea

stabileşte marja în ale cărei limite instanţa de judecată are dreptul să determine cuantumul concret al

reparaţiei, însă în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului şi particularităţile ce-l caracterizează

pe cel prejudiciat. Or, în condiţiile Republicii Moldova, determinarea cuantumului reparaţiei doar

reieşind din discreţia judecătorului ar reprezenta un lux nepermis deocamdată. În acelaşi timp,

stabilirea unei limite inferioare a sumei reparate din contul statului ar servi pentru cel reabilitat ca

garanţie a obţinerii unei reparaţii fie şi minime, dar pe deplin determinate.

28

De exemplu, în Japonia reparaţia prejudiciului moral pentru arestarea ilegală, care ia în consideraţie

inclusiv suferinţele psihice, constituie de la 200 până la 400 Yeni pentru fiecare zi petrecută sub

arest. Astfel, limita minimă a reparaţiei ar reprezenta aşa-numitul „minim garantat” care trebuie

reparat oricărei persoane reabilitate fără o adresare specială în instanţa de judecată, numai în baza

deciziei (hotărârii) de reabilitare. În afară de aceasta, regularizarea mărimilor sumelor de reparaţie ar

contribui în mod sigur la stabilirea unei atitudini mai echitabile a statului faţă de fiecare din cetăţenii

săi. Dreptul englez denumește suferința fizică şi psihică “pain and suffering”, aceasta incluzînd şi

șocul nervos, precum şi toate consecințele de ordin psihic (de exemplu, angoasa), denumire ce

sugereaza o categorie dublă de prejudicii, dar, de fapt, aceasta exprimă doar faptul că suferința este

datorată vătămării înseși sau intervențiilor chirurgicale subsecvente. În această situație, compensația

trebuie acordată atât pentru trecut cât şi pentru viitor, în funcție de gravitatea vătămării şi durata

menținerii consecințelor acesteia.

Una dintre cauzele neacceptării indelungate în statele din sistemul common-law a cerinţei de a

impune vistieriei obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat prin tragerea injustă a cetăţenilor la

răspunderea penală o reprezintă mitul despre dreptul victimei de a obţine compensarea de la

persoana cu funcţie de răspundere vinovată. Actualmente, acest mit e spulberat, deoarece nu este

deloc uşor să obţii compensarea în acest mod. În acest sens, are dreptate M.F. Poleakova cînd

afirmă: „... ipoteza tragerii la răspundere a organului de urmărire penală, a procuraturii şi a instanţei

judecătoreşti ar însemna coexistenţa a două categorii de reclamanţi (se au în vedere aceste organe

judiciare şi statul reprezentat de ele – n.a.), ceea ce ar fi incorect, întrucît ar tergiversa şi ar complica

posibilitatea de satisfacerere a compensării ”.

În dreptul comparat 33, problema reparării băneşti a daunelor morale, este rezolvată variat; de la

lipsa unei reglementări exprese, până la reglementarea detaliată de cazuri în care se acordă

despăgubirile băneşti pentru prejudicii morale. Jurisprudenţa şi doctrina acestor state este la fel de

variată. Astfel, în dreptul englez, instituţia reparării daunelor morale - ca şi alte instituţii juridice –

reprezintă creaţia jurisprudenţei, admiţându-se repararea bănească a prejudiciului moral alături de

cel material. Se acordă despăgubiri în cazul prejudiciilor corporale, cuantumul acestora fiind lăsate

la aprecierea judecătorilor, iar aprecierea ţine seama şi de prejudiciul de agrement şi de durerile

cauzate; regula este stabilirea unei sume globale, fară a se preciza cât reprezintă daunele materiale şi

cît cele morale.

În dreptul german, se acordă despăgubiri băneşti pentru daune morale numai în cazurile

limitativ prevăzute dc lege, respectiv art. 825 şi 847 Cod Civil, pentru atingeri aduse personalităţii,

cu condiţia ca acestea să prezinte o anumită gravitate: ca regulă generală, tribunalele acordă sume

33 http://orice.info/drept/despre-prejudiciu-i/

29

globale dar şi despăgubiri periodice, și ca excepţie, pentru prejudiciul de agrement cu caracter

permanent.

Dreptul civil italian, nu face deosebire între daunele patrimoniale şi extrapatrimoniale, astfel că

jurisprudenţa acordă despăgubiri pentru daune extrapatrimoniale, dar numai în caz de delict, iar

doctrina susţine ideea acordării în toate cazurile de prejudiciu juridiceşte protejat.

În dreptul suedez se acordă despăgubiri numai pentru daune morale de durată, cauzate prin

vătămări corporale, avându-se în vedere şi inconveniențele pe care le suportă victima: oboseala în

muncă, încordarea sporită, lipsa posibilităţilor de a mai presta ore suplimentare, lipsa posibilităţilor

de dezvoltare, greutăţile în activitatea din timpul liber. În schimb nu se acordă despăgubiri băneşti

pentru durerile sufleteşti cauzate de pierderea unei rude apropiate. În dreptul civil olandez, există

dispoziţii generale potrivit cărora, orice faptă ilicită prin care se provoacă altuia o daună, îl obligă pe

autor la plata de despăgubiri, iar doctrina admite că daunele pot fi atât materiale, cât şi imateriale;

sunt cuprinse în conţinutul noţiunii de daune morale; durerile fizice şi psihice, pierderea unor bucurii

ale vieţii, vătămările aduse integrităţii corporale a persoanei.

Jurisprudenţa are în vedere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale,

împrejurări ca: felul şi întinderea daunei corporale suferite, durerile suferite şi cele viitoare, durata

spitalizării, felul şi volumul tratamentului medical, gradul de invaliditate şi durata incapacităţii de

muncă, felul şi întinderea daunelor spirituale şi corporale, mutilările, vârsta, profesia, starea civilă,

stingerea sau diminuarea şanselor de avansare sau căsătorie, stingherirca practicării sportului.

Dreptul civil francez nu face distincţie între prejudiciul material sau moral, admiţând într-o

măsură foarte largă repararea bănească a prejudiciului moral şi anume atât în materia răspunderii

civile delictuale, cât şi în domeniul răspunderii civile contractuale.

În doctrină, majoritatea autorilor sunt favorabili tezei reparării băneşti a daunelor morale, susţinând

că orice fel de prejudiciu care aduce atingerea unui interes protejat de normele dc drept, indiferent că

este material sau moral, fie că este susceptibil sau nu de o evaluare exctă în bani, justifică o acţiune în

justiţie pentru repararea sa. Refuzul de a hotărî cu privire la despăgubiri, datorită dificultăţilor de

evaluare, este calificat ca degenerare de dreptate.34 Se consideră că obligaţia de reparare a

prejudiciilor morale este la fel de importantă într-o socictate civilizată, care n-ar fi astfel dacă ar

admite repararea celor mai mici atingeri aduse patrimoniului persoanelor, dar ar lăsa fără nici un fel

de răspundere civilă, lezarea celor mai alese şi mai nobile sentimente.

Repararea bănească a daunelor morale înseamnă, conform acestei doctrine, punerea persoanei

vătămate în situaţia de a-şi procura un cchivalent, acela pe care şi-l va alege utilizând banii cum îi

34 http://orice.info/drept/despre-prejudiciu-i/

30

convine, astfel încât să aibă şi satisfacţie morală. Jurisprudenţa franceză, după ezitări şi oscilări,

acordă despăgubiri pentru cele mai variate daune morale.

Dreptul şi jurisprudenţa din ţările est-europene, au cunoscut o evoluţie şi mai spectaculoasă.

După perioade îndelungate în care s-au acordat despăgubiri pentru daune morale, intrând în blocul de

Est s-au raliat treptat la teza respingerii reparării băneşti, a daunelor morale pentru ca ulterior să-şi

revizuiască mai repede sau mai încet, viziunea în această materie.

Astfel, dreptul bulgar, care foloseşte noţiunea de daune cxtrapatrimoniale a statuat încă din 1959,

prin interpretarea dată textelor de lege, de către Curtea Supremă, că despăgubirile pentru daune

cxtrapatrimoniale se vor determina de către tribunal, conform regulilor dc echitate, luându-se în

considerare caracterul şi efectele actului dăunător, întinderea daunei, gravitatea culpei şi toate

celelalte circumstanţe inerente cazului dat. În 1961, se stabilea caracterul strict personal al

prejudiciului nepatrimonial, declarându-se transmisibilă succesoral, acţiunea în reparaţie când a fost

pornită în timpul vieţii persoanei care a suferit. De asemenea, cu privire la sfera persoanelor

îndreptăţite la repararea dauneloe cxtrapatrimoniale cauzate prin moartea unei persoane, cercul celor

îndreptăţiţi trebuie să cuprindă rudele cele mai apropiate (descedenţi, ascedenţi şi soţul

supravieţuitor), revenind însă judecătorului să determine concret aceste persoane cât şi cuantumul

despăgubirilor. Referitor la categoriile de daune morale, pentru care se acordă despăgubiri băneşti, se

acceptă repararea durerilor, pierderea unui sprijin sau ajutor moral, suferite de victime faptului

dăunător. În Bulgaria s-a aplicat din 1972 şi 1976 şi sistemul asigurărilor cu sume importante a

angajaţilor aviaţiei civile şi respectiv a militarilor, aflaţi în serviciul militar, în favoarea

moştenitorilor lor (soţ, soţie, părinţi, copii) pentru daune extrapatrimoniale, rezultând din decesul lor

sau din vătămări corporale grave.

În codul civil cehoslovac, din 1950, art.13 şi art.444, prevăd posibitatea persoanei ale cărei drepturi

au fost încălcate să ceară ca măsuri de remediere: încetarea ingerinţelor şi înlăturarea rezultatelor

acestor ingerinţe, cât şi acordarea de către tribunal a unei satisfaţii adecvate care se interpretează ca

privind şi despăgubirea în bani, ca reparaţie a daunelor morale. Se argumentează că legea îngăduie

expres, aceasta şi că în unele împrejurări numai o prestaţie bănească este în măsură să

contrabalanseze şi să îndulcească prejudiciul suferit. Există aşadar, alături de ipostaza generală din

art.13 şi situaţia concretă prevăzută de art. 444 conform căreia „în caz de vătămare adusă sănătăţii,

persoana lezată va fi despăgubită bănesc, o singură dată, pentru durerile pe care le-a suferit şi pentru

situaţia sa socială agravată”.

În dreptul civil din fosta Iugoslavie, practica judiciară şi literatura juridică sunt favorabile reparării

pecuniare a prejudiciilor nepatrimoniale, chiar dacă nu există reglementări exprese în lege.

Astfel, se acordă despăgubiri băneşti pentru: durerile psihice determinate de moartea unei persoane

31

apropiate, durerile fizice cauzate printr-o leziune corporală, prin intervenţii chirurgicale sau alte acte

medicale – aparat gipsat, pentru teama provocată de posibilitatea ca vătămarea corporală să aibă

complicaţii serioase, durerile psihice a căror cauză este desfigurarea chiar şi dacă partea dasfigurată

poate fi ascunsă privirilor sau ea nu afectează capacitatea de muncă, durerile determinate de atingerea

onoarei şi bunei reputaţii, durerile fizice şi psihice cauzate prin infracţiune de viol. Sunt de asemenea

despăgubite suferinţele fizice şi psihice de durată precum – slăbirea memoriei, dificultăţi de vorbire,

slăbirea vederii prin lezarea unui ochi, pierderea de către o femeie a capacităţii de a avea copii

(separat de durerile fizice datorate operaţiei de extirpare a uterului); durerile fizice ale unui copil,

victimă a unui accident, care prin aplicarea timp de mai multe luni a unor aparate gipsate şi prin

supunerea la disciplina actelor medicale a fost privat de copilărie, de bucuriilc acestei vârste.

Aşadar, repararea prin echivalent este regula indiferent de natura prejudiciului.

Codul civil polonez, prevede posibilitatea acordării de despăgubiri băneşti pentru daune morale în

mai multe cazuri: leziuni corporale, vătămări aduse sănătăţii, privarea de libertate ilegală şi situaţia în

care o femeie a fost determinată prin violenţă sau abuz să sufere un act de depravare.

Se argumentează că reparaţia bănească îi oferă victimei o satisfacţie punându-i la dispoziţie

mijloacele care îi permit să evite suferinţele sau să le diminueze.

Alături de dispoziţiile art. 445 din codul civil polonez, în vigoare dc la 1 ianuarie 1965, pe baza

cărora se acordă despăgubiri pentru daune morale în ipotezele menţionate este de reţinut şi legea

privind invenţiile, adoptate încă din 1962, şi potrivit căreia, se poate acorda persoanei al cărei drept a

fost încălcat, o sumă convenabilă, ca reparaţie pentru dauna morală.

În dreptul civil al fostei Uniuni Sovietice, repararea prejudiciului nu cuprindea şi prejudiciul

nepatrimonial, considerându-se inadmisibil a evalua în bani, valori ca: viaţa, sănătatea, onoarea şi

luându-se în considerare faptul că nu despre o echivalare este vorba, ci despre posibilitatea atenuării

măcar într-o oarecare măsură a urmărilor produse. Este adevărat că în doctrina de după 1965, sau

exprimat şi opinii conform cărora, compensaţiile materiale reprezintă un remediu posibil alături de

alte forme de reparare nepatrimoniale, dar această opinie nu a fost însuşită de practica instanţelor. 35

După o clapă a inadmisibilităţii reparării băneşti a daunelor morale, consacrată în

Codul civil ungar din 1960, sub influenţa literaturii juridice care a promovat teza reparării băneşti a

daunelor morale, prin Codul civil din 1977, dreptul civil ungar a consacrat admiterea reparării

daunelor morale. Astfel art. 84. alin. 1 lit. e prevede că persoana lezată într-un drept personal

nepatrimonial poate pretinde {pe lângă măsuri cu caracter nepatrimonial) să i se plătească şi

despăgubiri în conformitate cu regulile răspunzătoare este obligată să repare daunele nepatrimoniale,

dacă acestea îngreuiază pe timp îndelungat ori în mod grav participarea victimei la viaţa socială ori

35 http://orice.info/drept/despre-prejudiciu-i/

32

îngreuiază viaţa personală a acesteia, precum şi dacă influenţează în mod negativ participarea unei

persoane juridice la circuitul economic. De asemenea, art. 355 alin.prevede că este supusă

reparaţiunii atât paguba suferită ca urmare a diminuării patrimoniului cât şi beneficiul ncrealizat,

precum şi orice compensaţii, sau cheltuieli necesare diminuării ori înlăturării dezavantajului

patrimonial sau nepatrimonial suferit de victimă.

Dreptul civil român a cunoscut şi el o evoluţie asemănătoare. De la adoptarea Codului civil în 1865

până în 1944 a fost consacrată regula generală a reparării băneşti a daunelor morale. Dispoziţiile art.

998 şi 999 din Codul civil erau interpretate ca sediu legal al acordării despăgubirilor pentru

prejudicii nepatrimoniale deoarece nu se face distincţie, astfel însemnând că legea se referă la orice

fel de prejudiciu. Această regulă a fost consacrată de art. 92 alin. 2 din Codul Penal, de la 1936, ale

cărui dispoziţii prevedeau că „despăgubirile acordate părţii vătămate trebuie să constituie

întotdeauna o justă şi integrală reparaţie a daunelor materiale şi morale suferite în urma infracţiunii

şi pot fi stabilite, după principiile dreptului civil, într-o sumă globală.

Analizând jurisprudenţa expusă, se constată o diversitate a practicii instanţelor faţă de tema

abordată, importantă fiind aprecierea judecătorului asupra situaţiei de fapt şi probatoriului

administrat în cauză, în raport de care se explică raţiunea instituirii daunelor morale. De subliniat

este faptul că cei prejudiciaţi solicită sume imense, indicând în anumite situaţii destinaţia filantropică

a acestora. În raport de acest aspect unele legislații interzic instanţei să încuviinţeze atribuirea

despăgubirilor în alt scop, raţiunea fiind aceea ca judecătorii să nu fie influenţaţi în formarea

convingerii lor de gestul filantropic pe care păgubitul declară că înţelege să-l facă. 36 Cu toate că

legislaţia naţională nu recunoaşte precedentului judiciar calitatea de izvor de drept, doctrina juridică

afirmă rolul important al acesteia pentru pronunţarea unor soluţii unitare.

În acest context se impune să remarcăm că instanţele naţionale îşi întemeiază, de cele mai multe ori,

considerentele hotărârii pe decizii ale Curţii Europene care constituie izvor de drept, făcând parte din

legislaţia internă odată cu ratificarea Convenţiei.

36 Ioana-Andreea Ciurdar, Daunele morale, Fiat Iustitia nr. 1/2008

33

CAPITOLUL II. Reglementarea instituției de reparare a prejudiciului moral

§ 2.1. Realizarea dreptului la reparaţiune în cazul prejudiciilor morale

Prin noțiunea de prejudiciu moral se înteleg suferințele psihice sau fizice cauzate prin acțiuni sau

omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparțin persoanei din momentul nașterii sau la

bunurile dobîndite prin lege (viața, sănătatea, demnitatea și reputația profesională, inviolabilitatea

vieții personale, secretul de familie și personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale

nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor).

Analizîn legislația RM putem menționa că Legea 1545 din 25.02.1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești constituie actul legislativ de bază care reglementează cazurile, modul şi

condiţiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise

în procesele penale şi administrative de organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele

judecătoreşti.

34

De aici,conform art.2 al legii sus-menționate, prin acţiuni ilicite - acţiuni sau inacţiuni ale organului

împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de

urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal

se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate

fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere

din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată

a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni); iar

prin cazuri excepţionale - cazuri cînd persoanei i-au fost încălcate grav şi abuziv drepturile şi

libertăţile fundamentale garantate de Constituţie şi de tratatele internaţionale la care Republica

Moldova este parte ori cînd consecinţele acţiunilor ilicite comise sînt extrem de grave sau chiar

iremediabile.

În conformitate cu art.524 Cod de Procedură Penală sau art.3 al Legii din 25.02.1998, este reparabil

prejudiciul material şi moral.

Prejudiciul nepatrimonial include :

prejudiciul moral;

prejudiciul unor drepturi nepatrimoniale (dreptul la muncă, la locuinţă, ş.a).

Prejudiciul moral reprezintă totalitatea de suferinţe morale şi fizice, cauzate prin încălcarea

drepturilor patrimoniale şi nepatrimoniale ale persoanei vătămate. Prejudiciul moral cauzat persoanei

fizice prin acţiunile ilicite prevăzute de lege se repară în modul stabilit de legislaţia civilă. Astfel, în

conformitate cu art. 1422 din Cod Civil, 37în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral

(suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum

şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana

responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc.

Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial potrivit

alin.(2) al art. 1422 din Cod Civil. În acest context, conform alin.(2) art.1422 din Codul civil,

prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. În acest

sens, are dreptate M.V. Maksimenko când afirmă: „Compensarea prejudiciului moral reprezintă

forma de bază a răspunderii statului pentru acţiunile persoanelor cu funcţie de răspundere, deoarece

restituind pierderile materiale statul doar compensează ceea ce persoana nu a pierdut sau ar fi primit

dacă drepturile ei nu ar fi fost încălcate”.Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se

determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau

fizice cauzete persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia

este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie

37 Codul civil al RM din  06.06.2002

35

persoanei vătămate conform alin.(1) al art.1423 din Cod Civil. Caracterul şi gravitatea suferinţelor

psihice sau fizice este apreciat de instanţa de judecată, luând în considerare circumstanţele în care a

fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al părţii vătămate (alin.(2) al art.1423 CC).38

Din prevederea de la alin.(1) art.1422 din Codul civil rezultă că repararea prejudiciului moral se face

prin restituirea echivalentului bănesc al acestui prejudiciu.

Din dispoziţia art.1423 din Codul civil rezultă că la evaluarea cuantumului prejudiciului moral se iau

în consideraţie următoarele împrejurări: caracterul şi gradul suferinţelor fizice şi psihice ale

persoanei reieşind din circumstanţele concrete în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi din

particularităţile ce caracterizează persoana; gradul de vinovăţie a celui care cauzează prejudiciul;

cerinţele de rezonabilitate şi echitate; alte împrejurări care merită a fi luate în calcul.

Totuşi, în doctrina juridică s-a afirmat că aceste criterii poartă un caracter prea generic şi

interpretabil, iar judecătorului i se oferă un spaţiu prea vast să evalueze cuantumul prejudiciului

moral la propria discreţie.

Stabilirea mărimii prejudiciului moral reclamă o atenţie deosebită a judecătorului la soluţionarea

fiecărui caz concret, deoarece deocamdată lipsesc criteriile precise de diferenţiere a prejudiciului

moral. În acest sens, M.M. Gromzin, de exemplu, menţionează că este necesară construirea unor

modele matematice întemeiate, consacrate pe cale legislativă, obţinute în procesul studierii

rezultatelor, care este oportun a fi prezentate sub forma unor instrucţiuni de determinare a

prejudiciului moral de toate formele. Asemenea modele au fost concepute de unii autori, dar au fost

pe bună dreptate criticate pentru căderea în altă extremă: în locul aprecierii nelimitate din partea

judecătorului, în prim-plan se propun mărimi strict determinate (care nu presupun limita inferioară şi

limita superioară) ale sumelor de reparare a prejudiciului moral. Cauzele cu privire la repararea

prejudiciului material şi moral se examinează în conformitate cu normele de procedură civilă în

vigoare. Organul care reprezintă statul în instanţa de judecată pe această categorie de cauze este

Ministerul Justiţiei.

În conformitate cu prevederile Legii din 25.02.1998, este reparabil prejudiciul material şi moral

cauzat persoanei fizice sau juridice în urma:

a) reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu

părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;

b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată în

folosul comunităţii;

c) efectuării ilegale, în cazul urmăririi penale ori judecării cauzei penale, a percheziţiei, ridicării,

punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru (funcţie), precum şi

38 Comentariu Codului Civil, Vol. II februarie 2006 art.1422,1423 pag.1092-1093

36

în urma altor acţiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau juridice;

d) supunerii ilegale la arest administrativ, reţinerii administrative ilegale sau aplicării ilegale a

amenzii administrative de către instanţa de judecată;

e) efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;

f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ştampilelor, precum şi în

urma blocării conturilor bancare.

Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţie de răspundere din

organele de urmărire penală, din procuratură şi din instanţele judecătoreşti.

Prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite specificate în lege nu se repară de către stat în cazul împăcării

bănuitului, învinuitului, inculpatului cu partea vătămată, precum şi în cazul în care persoana, în

procesul urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti, împiedică, prin autodenunţ, stabilirea

adevărului.

Prezenţa în acţiunile persoanei fizice a autocalomniei, autodenunţului se stabileşte de către organele

de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii sau de către instanţa judecătorească.

Ele nu se aplică în cazurile în care persoana fizică s-a autocalomniat, autodenunţat în urma unui

tratament violent, a aplicării ameninţărilor şi a altor acţiuni ilicite.

Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilit de legislație apare în 4 cazuri :

1) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare;

2) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de

reabilitare;

3) adoptării de către instanţa judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului

administrativ sau a muncii corecţionale în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;

4) adoptării, de către judecătorul de instrucţie, în condiţiile art.313 alin.(5) din Codul de procedură

penală, în privinţa persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind

înfăptuirea, în timpul procesului penal, a măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea

prevederilor legislaţiei.

Pentru prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite comise în procesele penale şi administrative de

organele de urmărire penală, de procuratură şi de instanţele judecătoreşti, persoanei fizice sau

juridice i se compensează sau i se restituie :

1. salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de

existenţă, de care a fost privată în urma acţiunilor ilicite;

2. pensia sau indemnizaţia a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal şi ţinerii

sub arest;

37

3. averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobînzile aferente, obligaţiile împrumuturilor de

stat şi cîştigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanţa judecătorească

sau ridicată de organul de cercetare penală sau organul de anchetă preliminară, precum şi averea

sechestrată;

4. amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de

judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite;

5. sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică;

6. cheltuielile pentru tratamentul ei, tratament determinat de aplicarea faţă de aceasta a

unor acţiuni ilicite (a maltratării);

7. cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de urmărire penală, organul

procuraturii sau în instanţa judecătorească.

Cuantumul sumelor de compensare a prejudiciului, prevăzute la art.7 lit.a) al Legii din 25.02.1998,

se calculează pornindu-se de la cîştigul mediu lunar al persoanei fizice la momentul cauzării

prejudiciului, cu aplicarea coeficientului de inflaţie. Iar mărimea prejudiciului cauzat persoanei

fizice care şi-a ispăşit pedeapsa prin muncă neremunerată în folosul comunităţii se calculează în

mărime de pînă la 2 unităţi convenţionale pentru o oră de muncă prestată neîntemeiat în folosul

comunităţii.

Pentru cuantificarea prejudiciului reparabil, cîştigul mediu lunar se calculează după cum urmează :

a) persoanelor angajate prin contract de munca - prin aplicarea modului de calculare a salariului

mediu în conformitate cu legislaţia;

b) persoanelor neangajate prin contract de muncă - prin împărţirea la 12 a sumei venitului total

pentru anul precedent;

c) persoanelor care nu au lucrat din motive întemeiate - pornindu-se de la salariul mediu pe ţară în

anul respectiv.

Pentru persoanele juridice se repară prejudiciul patrimonial cauzat efectiv, precum şi beneficiul

neobţinut (venitul ratat) în urma acţiunilor ilicite.

Totodată art.11 al Legii din 25.02.1998 prevede următoarele criterii la aprecierea măsurilor

prejudiciului moral :

gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă ;

caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea

cauzelor penale în instanţa de judecată ;

rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei ;

durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei în instanţa de judecată ;

natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori a persoanei ;

38

suferinţe fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice ;

măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate ;

durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.

Pe lîngă repararea prin echivalent bănesc a prejudiciului moral, acesta poate fi reparat şi prin măsuri

cu caracter nepatrimonial. Persoana fizică eliberată din lucru (funcţie) în legătură cu condamnarea

ilegală sau suspendată din lucru (funcţie) în legătură cu tragerea ilegală la răspundere penală este

restabilită la locul de muncă anterior (în funcţia anterioară), iar în caz de imposibilitate (lichidarea

întreprinderii, instituţiei, organizaţiei, reducerea statelor), acesteia i se oferă un loc de muncă

(funcţie) echivalent cu cel ocupat anterior. Locul de muncă (funcţia) i se va oferi peroanei fizice în

termen de cel mult o lună de la data depunerii cererii dacă aceasta a fost depusă în termen de 3 luni

de la data primirii de către persoana fizică a avizului despre rămînerea definitivă a sentinţei de

achitare sau a ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală potrivit alin.(1) art.14 al Legii din

25.02.1998. Înscrierea respectivă în carnetul de muncă, introdusă în legătură cu eliberarea din lucru

(funcţie), se consideră nevalabilă. La cererea persoanei fizice, administraţia întreprinderii, instituţiei

sau organizaţiei îi eliberează acesteia un duplicat al carnetului de muncă fără înscrierea carea a fost

considerată nevalabilă. Timpul aflării ilegale sub arest, timpul ispăşirii pedepsei, precum şi timpul pe

parcursul căruia persoana fizică nu a lucrat în legătură cu suspendarea ilegală din funcţie sau din

lucru se iau în considerare în calcularea vechimii generale de muncă şi a vechimii în specialitate

(alin. (1) art.12 al Legii din 25.02.1998).

Autorităţile administraţiei publice locale îi vor restitui persoanei fizice care si-a pierdut dreptul la

locuinţă, ca urmare a condamnării ilegale, locuinţa deţinută anterior de ea, iar în cazul când acest

lucru nu este posibil, îi vor oferi, peste rând, o locuinţă echivalentă în această localitate potrivit

art.14 al Legii din 25.02.1998. Dacă, ca urmare a condamnării ilegale, persoana fizică a fost lipsită

de gradele militare sau de alte grade, de ordinile şi medaliile pe care le deţinea, atunci, conform

prescripţiei instanţei care a achitat-o, chestiunea privind restabilirea în grad şi restituirea ordinelor şi

medaliilor se va soluţiona în modul stabilit de legislaţie. În aceeaşi ordine vor fi restabilite şi alte

drepturi nepatrimoniale de care a fost lipsită persoana condamnată sau trasă la răspundere penală

ilegal. Spre exemplu, când persoana a fost exmatriculată dintr-o instituţie de învăţămînt în legătură

cu condamnarea ilegală sau tragerea ilicită la răspundere penală, trebuie restabilită la studii de către

administraţia instituţiei de învăţămînt.

Considerăm că acest exemplu este relevant şi pentru sistemul de drept al Republicii Moldova.

În acord cu art.47 „Dreptul la asistenţă şi protecţie socială” din Constituţia Republicii Moldova, statul

este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, iar cetăţenii au dreptul la

asigurare în caz de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de

39

voinţa lor. Cum nu se face excepţie pentru nici o categorie de persoane, nu există nici un temei ca pe

durata privării sale de libertate (inclusiv ca urmare a aplicării măsurii represive de ţinere sub arest),

cetăţeanul să nu-şi poată exercita dreptul constituţional prevăzut la art.47 al Constituţiei.

În conformitate cu lit.c) art.7 al Legii, este restituită averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobânzile

aferente, obligaţiile împrumuturilor de stat şi câştigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul

statului de către instanţa judecătorească sau ridicată de organul de urmărire penală, precum şi averea

sechestrată. Conform art.106 din Codul penal, confiscarea specială este o măsură de siguranţă care

constă în trecerea,forţată şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea

infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. Ridicarea de obiecte şi documente este o acţiune

procesuală reglementată de art.126-132 CPP, în urma căreia sunt ridicate anumite obiecte sau

documente din locuri cunoscute de către organul de urmărire penală.

Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a valorilor materiale, inclusiv a

conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere, care constă în

inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar

în cazurile necesare, de a se folosi de aceste bunuri.

Trebuie de menţionat că, în conformitate cu alin.(3) art.162 CPP, în caz de achitare a persoanei,

precum şi în caz de scoatere de sub urmărirea penală pe temei de reabilitare, contravaloarea

obiectelor alterate sau pierdute în cadrul efectuării expertizei sau a altor acţiuni legale se restituie

proprietarului sau posesorului legal, indiferent de calitatea lui procesuală, din bugetul de stat.

Considerăm că în această normă accentul trebuie pus pe restituirea în natură a bunurilor sechestrate.

Şi numai dacă aceasta e imposibil, trebuie restituite bunuri de aceeaşi valoare sau, la dorinţa

persoanei reabilitate, contravaloarea acestora. Or, anumite bunuri pot comporta valoare sentimentală

pentru persoană. De aceea, este important să-i fie restituite bunurile individual determinate care i-au

fost sechestrate.Conform lit.d) art.7 al Legii, se restituie amenzile percepute ca urmare a executării

sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile

ilicite. Prin „amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare” se are în vedere amenda

privită drept categorie de pedeapsă prevăzută la art.64 din Codul penal.

În conformitate cu art.227 CPP, cheltuielile judiciare sunt cheltuielile suportate, potrivit legii, pentru

asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Aceste cheltuieli includ sumele: plătite sau care

urmează a fi plătite martorilor, părţii vătămate, reprezentanţilor lor, experţilor, specialiştilor,

interpreţilor, traducătorilor şi asistenţilor procedurali; cheltuite pentru păstrarea, transportarea şi

cercetarea corpurilor delicte; cheltuite în legătură cu efectuarea acţiunilor procesuale în cauza penală

etc. Conform art.229 CPP, cheltuielile judiciare pot fi suportate de către condamnat sau persoana în

privinţa căreia urmărirea penală a fost încetată. Potrivit lit.e) art.7 al Legii, se restituie sumele plătite

40

de persoană pentru asistenţa juridică. La art.54 din Legea cu privire la avocatură este reglementat

modul de remunerare a activităţii de avocat. Într-adevăr, conform pct.2) alin.(2) art.67 CPP, în

calitate de apărător în procesul penal poate participa nu numai avocatul, dar şi altă persoană abilitată

prin lege cu atribuţii de apărător. Astfel, nu există nici un motiv de a limita sumele plătite pentru

asistenţa juridică doar la sumele plătite avocaţilor. În procesul penal, persoana poate fi asistată

concomitent de avocat şi de altă persoană, abilitată prin lege cu atribuţii de apărător, sau de câţiva

avocaţi, sau de câteva asemenea persoane abilitate. În aceste condiţii, sumele plătite pentru asistenţa

juridică trebuie restituite integral celui reabilitat.

În conformitate cu lit.f) art.7 al Legii, se restituie cheltuielile pentru tratamentul persoanei, tratament

determinat de aplicarea faţă de aceasta a unor acţiuni ilicite (a maltratării).

În opinia lui M.F. Poleakova, prejudiciul patrimonial poate fi de două tipuri: prejudiciu patrimonial

cauzat bunurilor persoanei şi prejudiciu patrimonial cauzat persoanei însăşi [10]. La rândul său, A.M.

Erdelevski consideră că prejudiciul material (patrimonial) se poate exprima inclusiv în cheltuielile

legate de corectarea sau compensarea funcţională a deficienţelor din organismul persoanei39 .

Însă, aşa cum afirmă just M.V. Maksimenko, prin „sumele plătite de persoană pentru asistenţa

juridică” trebuie de înţeles nu doar sumele plătite avocaţilor, deoarece şi alţi subiecţi pot acorda

asistenţă juridică.

Procurorul care a condus sau a exercitat urmărirea penală ori procurorul ierarhic superior aduce

scuze oficiale în numele statului persoanei care a fost supusă neîntemeiat urmăririi penale.

Scuzele oficiale ale procurorului se aduc în cazul:

 a) scoaterii integrale a persoanei de sub urmărire penală;

 b) încetării urmăririi penale în cazurile prevăzute la art.285 alin.(1) pct.2), 3), 5) şi alin.(2) din

Codul de procedură penală;

 c) devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare.

Potrivit lit.g) art.7 al Legii, se restituie cheltuielile efectuate în legătură cu chemările în organul de

urmărire penală, organul procuraturii sau instanţa judecătorească.

Astfel, la art.235 CPP se prevede că citarea în procesul penal constituie acţiunea procesuală prin care

organul de urmărire penală, judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată asigură prezentarea

unei persoane în faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului penal.

Considerăm necesară completarea dispoziţiei de la lit.g) art.7 al Legii. Astfel, în perioada operării

acţiunilor ilegale ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţei judecătoreşti,

rudele celui reabilitat suportă cheltuieli de transport sau legate de comunicarea telefonică cu

organele judiciare, fie cheltuieli ce ţin de coletele în bunuri sau bani transmise persoanei în perioada

39 Эрделевский А.М. Компенсация морального вреда, c.3.

41

de detenţie etc. Chiar dacă aceste cheltuieli nu sunt efectuate nemijlocit de către cel reabilitat, ele

afectează sfera lui patrimonială, fiind vorba de cheltuieli din bugetul familiei. De aceea, pentru a

asigura restabilirea stării patrimoniale iniţiale a celui reabilitat, este necesară şi restituirea acestor

cheltuieli. Totodată, efectuarea unor astfel de cheltuieli trebuie probată cu ajutorul biletelor de

călătorie, cecurilor, bonurilor de plată, chitanţelor, facturilor şi altor asemenea mijloace de probă.

În conformitate cu art.13 al Legii, repararea prejudiciului material specificat la lit.a), c)-g) şi în

Capitolul III se efectuează din contul bugetului de stat, iar dacă prejudiciul a fost cauzat de organul

de urmărire penală întreţinut din bugetul local – din contul acestui buget.

Considerăm că această dispoziţie nu contribuie la realizarea principiului operativităţii şi oportunităţii

măsurilor de reabilitare. Posibilităţile bugetelor locale sunt de multe ori reduse, de aceea cererea

privind repararea prejudiciului poate să rămână mult timp nesatisfăcută din motive ca şi cum

obiective. Pentru a nu se admite aceasta, este necesar ca din alin.(1) art.13 al Legii să fie excluse

cuvintele „iar dacă prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire penală întreţinut din bugetul local

– din contul acestui buget”.

De reţinut că, potrivit alin.(2) art.1415 din Codul civil, statul, în cazul reparării prejudiciului cauzat

prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor

judecătoreşti, are dreptul de regres faţă de persoanele cu funcţie de răspundere din organele de

urmărire penală, procuratură sau instanţa judecătorească, dacă vinovăţia lor este constatată prin

sentinţă judecătorească. Exercitarea de către stat a acestui drept de regres este de natură a nu-i crea

persoanei prejudiciate incomodităţi suplimentare, legate de practicile birocratice ale unor funcţionari

publici care sunt chemaţi să-i rezolve problema.

Procurorul prezintă scuzele oficiale, în formă scrisă, victimei acţiunilor ilicite sau rudelor apropiate

ale acesteia. La solicitarea victimei, scuzele oficiale se difuzează prin aceleaşi mijloace de informare

în masă prin care a fost difuzată informaţia despre învinuirea persoanei. Scuzele oficiale sînt aduse

în termen de 15 zile de la data apariţiei dreptului la repararea prejudiciului.40

O importanţă deosebit de mare are prevederea din cadrul legii penale a răspunderii pentru reţinerea

sau arestarea ilegală (art.308 din Codul penal), dar şi pentru constrîngerea de a face declaraţii

(art.309 din Codul penal). Persoanele cu funcţie de răspundere din organele judiciare trebuie să

conştientizeze că nici un caz de încălcare a legalităţii nu va rămîne nesancţionat, fără tragerea la

răspundere a celor vinovaţi şi aplicarea unei sancţiuni adecvate.

40 DPP, Editura ,,Cartier Juridic” Ediţia 2005 pag.929-933, autori : Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeriu Şterbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu.

42

Tocmai în aceasta constă semnificaţia preventivă a răspunderii persoanelor cu funcţie de răspundere

în planul protecţiei drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. Fiecare caz de arestare

preventivă şi reţinere ilegală trebuie privit ca un caz implicînd nesocotirea legalităţii

şi inviolabilităţii persoanei. De aceea, în fiecare caz de acest gen trebuie efectuată o investigaţie, iar

măsurile adoptate în rezultatul acesteia trebuie să aibă ca rezultat restabilirea drepturilor violate ale

cetăţenilor şi sancţionarea persoanelor vinovate care au admis aceste violări.

În cazul reţinerii unei persoane, bănuite de săvirşirea unei infracţiuni, cele mai frecvente încălcări ale

legii sînt:

– reţinerea efectuată in lipsa temeiurilor prevăzute de lege;

– lipsa de motivare a reţinerii;

– incălcările termenelor de reţinere;

– perfectarea inoportună şi incorectă a procesului-verbal de reţinere etc.41

În cazul arestării preventive a unei persoane, cele mai răspîndite violări ale normelor legale sînt:

a) arestarea preventivă efectuată în lipsa temeiurilor pentru aplicarea acestei coerciţii;

b) alegerea măsurii de constrîngere indicate fără luarea in consideraţie a gravităţii infracţiunii

săvirşite, cît şi a trăsăturilor particulare ce caracterizează persoana bănuitului sau a

învinuitului;

c) încălcarea prevederii exprese a legii că, faţă de minor, măsura arestării preventive poate fi

aplicată numai în cazuri excepţionale;

d) aplicarea coerciţiei examinate în calitate de mijloc de presiune asupra persoanei, în scopul

obţinerii de la aceasta a depoziţiilor de recunoaştere a vinovăţiei sale;

e) încălcarea termenelor legale de ţinere sub arest;

f) lipsa de motivare a mandatului de arestare preventivă etc.42

Analizînd cauzele violării drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor în cazul arestării

preventive şi al reţinerii, putem conchide că aceste încălcări sînt legate de calificarea insuficientă a

persoanelor din cadrul organelor judiciare, de lipsa de experienţă, precum şi de erorile obiective

admise la aprecierea probelor. De notat că atît în literatura juridică, cît şi în practică, nu există o

părere unanimă în ce priveşte criteriile de temeinicie a reţinerii.

De exemplu, se exprimă opinia că în fiecare caz în care persoana, bănuită de săvîrşirea infracţiunii,

fiind reţinută, nu este trasă la răspundere penală, are loc o reţinere neîntemeiată.43

41 А.Д. Hазаров. Влияние следственных ошибок на ошибки суда. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003, p.24-60.42 Ibidem43 Л.Мариупольский. Некоторые правовые вопросы института личного задержания // Труды ВШ МВД, 1958, nr.3, p.86; В.А. Стремовский. Участники предварительного следствия в советском уголовном процессе. – Ростов-на-Дону, 1966, p.70.

43

În viziunea altor autori, tragerea persoanelor reţinute la răspundere penală nu poate servi drept

criteriu unic al legalităţii reţinerii.44 Exponenţii acestui punct de vedere consideră că „eliberarea

bănuitului datorită neconfirmării bănuirii nu întotdeauna denotă netemeinicia reţinerii lui…” 45

În literatura de specialitate, arestarea preventivă şi reţinerea sînt considerate ilegale în acele cazuri,

cînd au fost efectuate fie fără respectarea cerinţelor şi condiţiilor formale, prevăzute de normele

procesual penale, fie în lipsa unei motivări, fie atunci cînd au fost prelungite ilegal termenele de

deţinere.46 În practică există cazuri cînd, în momentul efectuării reţinerii, sînt prezente

circumstanţele faptice, necesare pentru întemeierea reţinerii. Însă, pe parcursul urmăririi penale

devine evidentă insuficienţa acestor date faptice. Şi atunci persoana, care a fost reţinută, fiind

bănuită de săvirşirea infracţiunii, trebuie eliberată.

Potrivit alin.(1) art.525 din Cod de Procedură Penală, acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi

iniţiată în termen de 1 an de la data devenirii definitive sau, după caz, irevocabile a hotărîrii

judecătoreşti sau a ordonanţei organului de urmărire penală, prin care a fost constatat caracterul ilicit

al acţiunii procesuale respective a urmăririi penale sau a condamnării, care au dus la prejudiciu.47

Acţiunea pentru repararea prejudiciului poate fi iniţiată în instanţa judecătorească în a cărei rază

teritorială domiciliază persoana căreia i-a fost cauzat prejudiciul sau, după caz, succesorii ei, în

ordinea procedurii civile, chemând în judecată statul, care este reprezentat de către Ministerul

Finanţelor și Procuratura Generală potrivit alin.(2) art.525 din Cod de Procedură Penală.

Acţiunea pentru repararea prejudiciului este scutită de plata taxei de stat conform alin.(3) al art.525

din Cod de Procedură Penală s-a instituit procedura de adresare directă în instanţa judecătorească

privind acţiunea civilă contra statului, (anterior a fost prevăzută o procedură prealabilă de

soluţionare a litigiului de către organul care a emis sentinţa de achitare sau ordonanţa de scoatere de

sub urmărire penală).

Condiţiile şi modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală şi ale instanţelor judecătoreşti sunt prevăzute de Legea privind modul de reparare a

44 П.Копейко, А.Иванов. Строго соблюдать закон при задержании подозреваемого в совершении преступления // Социалистическая законность, 1964, nr.3, p.1945 Н.Баранов, В.Чистякова, А.Гуляев, Н.Майоров. Критерии оценки работы следователя // Социалистическая законность, 1969, nr.4, p.41-42.

46 В.Н. Иванов. Уголовно-правовая охрана прав граждан. – Москва: Юридическая литература, 1964, p.111;И.М. Черных. Преступления против правосудия: Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 1962, p.16; И.С. Власов, И.М. Тяжкова. Ответственность за преступ ления против правосудия. – Москва: Юридическая литература, 1968, p.61, 63.

47 Comentariu Cod de Procedură Penală pag. 699-701, anul 2005

44

prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară,

ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti din 25.02.1998.

Pentru repararea prejudiciului material sau moral prevăzut de articolul comentat se cere a fi întrunite

cumulativ următoarele condiţii :

1. fapta ilicită arătată în articolul 1 al Legii din 25.02.1998 sau eroarea judiciară cum este

numită în articolul 23 al Codului de Procedură Penală ;

2. legătură cauzală dintre prejudiciu şi actiunile organelor de urmărire penală şi ale instanţelor

judecătoreşti ;

3. existenţa a unui act de reabilitare sau a unui act prin care s-a constatat ilegalitatea acţiunilor

organelor judiciare, expres prevăzute în articolul 4 al Legii din 25.02.1998.

Potrivit articolului 1 alineatul 1 al Legii din 25.02.1998 se recunoaşte drept acţiune ilicită (eroare

judiciară) :

a) reţinere ilegală, aplicarea ilegală a măsurii preventive arestării preventive, tragerea ilegală la

răspundere penală, condamnarea ilegală. (Articolul 1405 alineatul 1 din Codul Civil prevede

repararea prejudiciului şi în cazul aplicării măsurii preventive - obligarea scrisă de a nu părăsi

localitatea) ;

b) efectuarea ilegală, în cazul urmăririi penale ori a judecării cauzei penale, a percheziţiei,

ridicării, punerii ilegale sau sechestru a averii, eliberării ilegale din lucru (funcţie), precum şi a altor

acţiuni de procedură care limitează drepturile presoanelor fizice sau juridice (de exemplu, aplicarea

măsurilor procesuale de constrîngere prevăzute de titlul V al Codului de Procedură Penală, precum şi

efectuarea examinării corporale, sechestrării corespondenţei poştale şi a interceptării comunicărilor,

înregistrării de imagini, internării medicale pentru efectuarea expertizei).

Aici ilegalitatea acţiunilor menţionate mai sus presupune confirmarea netemeiniciei acestora prin

reabilitarea celui bănuit, învinuit sau inculpat prin ordonaţa de scoatere de sub urmărire penală sau

prin sentinţă de achitare. Astfel, constatarea ilegalităţii unei acţiuni menţionate mai sus cu altă ocazie

(de exemplu, prin încheierea judecătorului de instrucţie în condiţiile articolului 313 sau a deciziei

instanţei de recurus în condiţiile artcolului 312 nu este temei pentru repararea prejudiciului Legii din

25.02.1998, dacă în continuare se constată că cel învinuit este vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni

şi este condamnat. Însă, în acest caz, instanţa de judecată va lua în consideraţie faptul acestor

încălcări şi va examina posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului potrivit articolului 385 alineatul

Totodată, potrivit articolului 2 al Legii din 25.02.1998 prejudiciul cauzat prin acţiunile ilicite

prevăzute mai sus nu se repară în cazul în care, în procesul urmăririi penale sau a judecării cauzei

persoana fizică, prin autocalomnie, a împiedicat stabilirea adevărului (avându-se în vedere

autodenunţarea intenţionată şi benevolă, conform articolului 1405 alineatul 2 din Codul Civil).

45

Aceste dipoziţii nu se aplică cazurilor în care persoana fizică s-a autocalomniat în urma unui

tratament violent, a aplicării ameninţărilor şi a altor acţiuni ilegale.

c) supunerea ilegală la arest contravențional ori la muncă corecţională, confiscarea ilegală a

averii, aplicarea ilegală a amenzii (cînd s-a dispus aplicarea unei sancţiuni administrative în legătură

cu încetarea procesului penal conform art.332 alin.2), fie aplicarea ilegală a amenzii sau a închisorii

contravenţionale în legătură cu încetarea procesului penal cu liberarea de răspundere penală cu

tragerea la răspundere contravenţională conform art.55 din Codul Penal şi art.332 alin.1 CPP.48

d) efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei, pînă

la intentarea dosarului penal, cu condiţia că în termen de 6 luni de la efectuarea unor astfel de

măsuri, hotărîrea de a intenta un dosar penal a fost luată sau a fost anulată, ori cel bănuit, învinuit ori

inculpat a fost reabilitat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală sau prin sentinţa de

achitare.

e) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, ştampilelor, precum

şi a blocării conturilor bancare efectuate pînă la pornirea procesului penal (de exemplu în baza Legii

cu privire la cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie din 06.06.2002), dacă s-a dispus

neînceperea urmăririi penale sau începerea urmăririi penale a fost anulată, ori cel bănuit, învinuit sau

inculpat a fost reabilitat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală sau prin sentinţa de

achitare.

Dreptul la repararea prejudiciului cauzat în cursul procesului penal sau în legătură cu pornirea

procesului penal apare în cazul :

a) pronunţării sentinţei de achitare conform articolului 390 (precum şi deciziei în apel de achitare

conform articolului 415, deciziei în recurs de achitare conform articolului 435 sau a art.449, deciziei

(hotărîrii) de achitare în legătură cu soluţionarea recursului în anulare conform art.457, sentinţei de

achitare a instanţei de revizuire conform art.464) ; Totodată, urmează a fi considerat ca act de

reabiltare şi sentinţa de încetare emisă pînă la cercetarea judecătorească în condiţiile art.332, 350

pentru următoarele temeiuri :

1) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune ;

2) fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni şi nici nu constituie contravenţie ;

3) există cel puţin una din cauzele, prevăzute de art.35 din Cod Penal, care înlătură caracterul penal

al faptei ;

b) scoaterea persoanei de sub urmărire penală în conformitate cu art.284 CPP ;

Pentru a avea dreptul la repararea prejudiciului, achitarea sau scoaterea de sub urmărire penală

trebuie să fie integrală. În cazul unei achitări sau scoaterea de sub urmărirea penală ăarţială, persoana

48 Procedura Penală, Chişinău 2004, autori : Victor Orîndaş, Tudor Osoianu, pag. 229-230

46

va obţine reparaţii dacă se va constata de către instanţa de judecată că limitările aduse în procesul

penal persoanei fizice au fost aplicate numai în legătură cu cercetarea infracţiunii pentru care a fost

scos de sub urmărirea penală sau achitat, neavînd legătură cu fapta pentru care a fost condamnat ;

c) adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri

al Consiliului Europei a hotărîrii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil

dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului Republicii Moldova în Comisia Europeană

pentru Drepturile Omului. Acordul menţionat se aprobă de către Guvernul Republicii Moldova :

d) adoptării de către procuror a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale potrivit art.274, alin.5

CPP sau anulării rezoluţiei de începere a urmăririi penale prin ordonanţa procurorului ierarhic

superior conform art.52 alin.1 pct.8 CPP.

Prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de răspundere din

organele de urmărire penală sau din instanţele judecătoreşti.

Potrivit art.5 al Legii din 25.02.1998 persoanei fizice sau juridice i se repară sau i se restituie :

salariul şi alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existenţă,

de care a fost privat în urma acţiunilor ilicite ;

pensia sau indeminizaţia a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal şi ţinerii

sub arest ;

averea (inclusiv depunerile băneşti şi dobînzile aferente, obligaţiile împrumuturilor de

stat şi a câştigurilor aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanţa de

judecată sau ridicată de către organul de urmărire penală, precum şi averea sechestrată ;

amenzile percepute ca urmare a executării sentinţei judiciare şi cheltuielile de judecată

suportate de persoana fizică în legătură cu acţiunile ilicite ;

sumele plătite de ea pentru asistenţa juridică ;

cheltuielile pentru tratamentul determinat de aplicarea faţă de aceasta a unor acţiuni

ilicite (a maltratării) ;

sumele echivalente prejudiciului moral cauzat acesteia ;

cheltuielile efectuate în legătură cu chemările la organul de urmărire penală sau în

instanţa judecătorească.

Potrivit art.7 al Legii din 25.02.1998, procurorul, în cazul scoaterii de sub urmărire penală, şi

instanţa de judecată, în cazul achitării o dată cu înmînarea hotărîrilor de reabilitare respective, i se

remite un aviz perfectat de formă tipizată, prin care i se stabileşte dreptul şi modul de reparare a

prejudiciului. Dacă informaţiile privind condamnarea sau tragerea la răspundere penală a persoanei

fizice ori aplicarea faţă de aceasta a măsurii preventive au fost făcute publice în mass-media, la cerea

organului de urmărire penală sau instanţei judecătoreşti, redacţiile respective, pe cont propriu, în

47

termen de o lună de la data adresării, vor înştiinţa opinia publică despre adoptarea hotărîrii de

reabilitare a persoanei fizice în cauză. Potrivit art.3 al Legii din 25.02.1998, prejudiciul moral cauzat

persoanei fizice prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti

se repară în modul stabilit de legislaţia civilă.

După criteriul domeniului personalității umane încălcate, prejudiciile delictuale pot fi clasificate în

felul următor :

a) prejudicii cauzate personalității fizice;

b) prejudicii cauzate personalității afective, categorie în care intră suferințele de categorie psihică;

c) prejudicii cauzate personalității sociale (cinstea, onoarea, demnitatea, viața privată, numele,

pseudonumele etc.);

d) prejudicii cauzate persoanelor juridice (afirmații făcute în presă și pe altă cale care se consideră

neadevărate etc.).

În categoria largă a prejudiciilor corporale intră durerile fizice cauzate unei persoane prin lovituri,

vătămări, răniri etc., suferințele psihice condiționate de vătămările corporale, de provocarea unei

boli, slăbirea rezistenței fizice la boli sau de alte complicații, îngrijorarea pentru aceste efecte

ulterioare, epuizarea emoțională, pierderea unor plăceri (ideea de confort, anumite înlesniri etc.).

Prejudiciile afective constau în suferințe psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune, care

cuprind suferințele psihice determinate de pierderea sau de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau

îmbolnăvirea gravă a persoanelor apropiate, de pierderea locului de muncă, dezvăluirea secretului

familial sau a secretului medical, de limitarea sau privarea temporară de anumite drepturi, cît și orice

alte suferințe psihice similare.

Prin prejudicii aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației profesionale a unei

persoane se înteleg prejudiciile produse prin insulte, calomnii, defăimări, aprecieri nefavorabile,

inclusiv cele privind reputația și probitatea profesională, apartenența la un grup etnic socialmente

mai defavorizat sau la o anumită minoritate sexuală.49

Prejudiciul moral, născut din cauzarea de daune (raspunderea civilă delictuală), se repară de cel

care l-a cauzat altuia printr-o faptă ilicită extracontractuală (art.616 alin.(2) CC si art.219 alin.(4)

CPP), fiind o sancțiune prevazută de o regulă generală, care presupune :

- să se fi săvîrșit o faptă cu caracter ilicit;

- între fapta ilicită săvîrșită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de

cauzalitate;

49 Drept Procesual Penal ,,Sinteze pentru pregătirea Examenului de Admitere şi Definitivare în profesia de avocat “, Bucureşti 2009, autori : Eduard Dragomir, Roxana Paliţă, pag. 11-15.

48

- autorul faptei cauzătoare de prejudiciu să fi fost în culpă;

- autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvîrșirii faptei.

În cadrul răspunderii delictuale, prejudiciul moral poate fi reparat și în lipsa vinovăției, faptei ilicite

în următoarele cazuri expres prevăzute de lege :

- a fost cauzat de un izvor de pericol sporit pentru lumea înconjurătoare (exploatarea vehiculelor, a

instalațiilor, mecanismelor, folosirea energiei electrice, a substanțelor explozibile, efectuarea

lucrărilor de construcții etc.);

- a fost cauzat prin condamnare ilicită, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a

arestului preventiv sau a declarației scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de

sancțiune administrativă a arestului și în alte cazuri prevăzute de lege;

- a fost cauzat în legătură cu lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

Se explică faptul că raspunderea contractuală pentru prejudiciile nepatrimoniale (morale) are o

aplicare particulară, sub aspectul că are incidență numai în ceea ce privește anumite contracte și

anumite obligații pe care aceste contracte le cuprind.

Asemenea contracte sînt, mai ales, cele de transport al persoanelor și de valorificare a drepturilor de

autor și inventator.

Potrivit contractului de transport al persoanelor, transportatorul își asumă, pe lîngă obligația expresă

de a efectua transportul, ca obligație de rezultat, și obligația implicită de a proteja viața și integritatea

corporală a călătorilor, denumită, în contractul de transport, obligație de securitate.

La fel de important este că în eventualitatea anulării unui zbor, pasagerii pot solicita, în anumite

condiții, pe lângă compensația acordată pentru prejudiciul material, o compensație pentru prejudiciul

moral suferit. Drept exemplu poate servi hotărârea pronunțată în 2011 de Curtea de Justiție a

Uniunii Europene în dosarul care a implicat compania Air France50. Cazul a vizat un zbor al

companiei Air France de la Paris către Spania, însă deși aeronava a decolat la ora prevăzută, la scurt

timp s-a întors pe aeroportul Charles de Gaulle din cauza unor probleme tehnice. Șapte pasageri au

introdus o acțiune în justiție prin care au solicitat plata unor compensații pentru anularea zborului,

plus alte cheltuieli.

În hotărârea pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene se precizează că interpretarea

noțiunii „anulare” este în sensul că ea nu vizează numai ipoteza absenței oricărei decolări a

aeronavei în cauză. Astfel, această noțiune include și situația în care o aeronavă a decolat, însă

ulterior a fost nevoită, indiferent din ce motiv, să revină la aeroportul de plecare, unde pasagerii săi

au fost transferați pe alte zboruri.

50 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/companiile-aviatice-ogligate-sa-plateasca-prejudicii-morale-pasagerilor-154843.html

49

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că deși aeronava a decolat, ulterior aceasta a revenit la

aeroportul de decolare fără să fi ajuns la destinația prevăzută în itinerar – adică zborul, astfel cum a

fost prevăzut inițial, nu poate fi considerat efectuat.

Curtea precizează că atunci când un operator de transport aerian nu își îndeplinește obligațiile de

asistență (rambursarea costului biletului sau redirecționarea spre destinația finală, suportarea costul

transferului de la aeroportul de sosire spre cel prevăzut inițial) și de deservire (cheltuieli cu mesele,

cu cazarea și de comunicație) care îi revin în temeiul suplimentară” permite pasagerilor să fie

compensați pentru întregul prejudiciu material și moral pe care l-au suferit din cauza nerespectării de

către operatorul de transport aerian a obligațiilor sale contractuale, în condițiile și limitele prevăzute

de Convenția de la Montréal sau de dreptul național.

De aici, putem conchide că dacă persoana va fi reținută ilegal sau arestată ilegal și va pierde zborul

respectiv atunci aceasta poate cere despăgubiri atît materiale cît si morale din partea statului.

În conformitate cu prevederile art.38 alin.(4) lit.c) din Legea privind dreptul de autor și drepturile

conexe, pentru violarea drepturilor personale (morale), autorul sau titularul drepturilor conexe are

dreptul să ceară prin judecată recuperarea prejudiciului moral de la persoana care le-a violat.

În afară de cele menționate, persoana culpabilă de nimicirea premeditată sau de nimicirea prin

neglijență a originalului operei de artă plastică, a manuscrisului sau a variantei definitive a operei

audiovizuale (negativul, înregistrarea originală), la cererea autorului sau a titularului drepturilor

conexe, este obligată să repare nu numai prejudiciul moral, dar și cel material. 51

Soțul de bună-credință, conform art.44 alin.(3) lit.b) din Codul familiei52, este în drept să ceară

repararea prejudiciului moral numai în cazul în care, prin hotărîrea instanței de judecată, căsătoria a

fost declarată nulă din motivul că alt sot, la încheierea căsătoriei, era deja căsătorit, despre ce nu a

indicat în declarația de căsătorie, sau nu a avut intenția de a crea o familie (căsătorie fictivă), ori nu a

informat soțul de bună-credință despre starea sănătății sale și astfel, în rezultatul acestor acțiuni, i-a

cauzat soțului de bună-credință suferințe psihice.

Direct în instanța de judecată se înaintează cererea de reparare a prejudiciului moral în litigiile :

privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale;

privind răspunderea delictuală;

privind repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor de judecată;

privind consecințele de declarare a nulității căsătoriei;

privind violarea dreptului de autor și a drepturilor conexe;

51 Codul audiovizualului din  27.07.2006 al Republicii Moldova52 Codul familiei al RM din 26.10.2000

50

privind restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din

serviciu.

Se explică faptul că este în drept să depună cerere în instanța de judecată referitor la repararea

prejudiciului moral nu numai persoana fizică, dar și persoana juridică, însă numai în cazurile expres

prevăzute de lege, în care ea se consideră lezată prin afirmațiile neadevărate făcute în presă sau

vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul

nejustificat de a i se rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.

Prejudiciul moral născut din litigiile de muncă se repară salariatului în urmatoarele cazuri :

- restabilirea la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat ilegal;

- cauzarea prejudiciului salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă

sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci, dacă Codul muncii sau alte acte

normative nu prevăd altfel;

- reducerea capacităţii de muncă sau decesul salariatului în urma accidentului de muncă sau

îmbolnăvirii profesionale.

Obligaţia de reparaţie a prejudiciului moral cauzat de un izvor de pericol sporit îi

revine persoanei care posedă izvorul de pericol sporit în baza dreptului de proprietate ori în alt temei

legal sau persoanei care şi-a asumat paza izvorului de pericol sporit.

Prin prisma art.219 alin.(4) Cod de Procedură Penală53, paguba morală va fi încasată de la persoana

condamnată pentru săvîrşirea infracţiunii şi nu de la proprietarul izvorului.

Posesorul izvorului de pericol sporit nu răspunde pentru prejudiciul moral dacă demonstrează că

izvorul de pericol sporit a ieşit din posesiunea lui ca urmare a acţiunilor ilicite ale unor terţi. În acest

caz, răspunderea îi revine persoanei care a dobîndit în mod ilicit izvorul de pericol sporit. În măsura

în care posesorul izvorului de pericol sporit este vinovat de faptul că izvorul a ieşit din posesiunea

sa, el va răspunde pentru prejudiciu în mod solidar cu persoana care l-a dobîndit în posesiune în mod

ilicit. Prejudiciul cauzat posesorilor izvoarelor de pericol sporit ca rezultat al infracțiunii se repară

potrivit dispozitiilor art.1398 Cod civil.

În cazul admiterii acțiunii în contenciosul administrativ, instanța de contencios administrativ se

pronunță și asupra reparației prejudiciului moral cauzat prin actul administrativ ilegal sau prin

neexaminarea în termenul legal a cererii prealabile, însă numai în cazul în care există cererea

persoanei vătămate.

Obligația de reparație a prejudiciului moral cauzat consumatorului îi revine producătorului,

vînzătorului, prestatorului numai în cazul în care consumatorului i-au fost încălcate drepturile

53 Codul de procedură penală al RM din  14.03.2003

51

prevăzute de Legea privind protecția consumatorilor, Legea instituțiilor financiare, precum și de alte

legi.

Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil în următoarele cazuri:

- reţinerea ilegală, aplicarea ilegală a măsurii represive de ţinere sub arest, tragerea ilegală la

răspundere penală, condamnarea ilegală;

- efectuarea ilegală a percheziţiei, ridicarea, punerea ilegală sub sechestru a averii,

eliberarea ilegală din funcţie;

- supunerea ilegală la arest administrativ;

- confiscarea ilegală a averii, aplicarea ilegală a amenzii;

- efectuarea măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei;

- ridicarea ilegală a documentelor contabile, a banilor, ştampilelor, precum şi blocarea conturilor

bancare. Prejudiciul moral se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcţii de

răspundere din organele de urmărire penală, ale procuraturii şi din instanţele de judecată.

Dreptul la repararea prejudiciului moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti apare în cazul :

- pronunţării sentinţei de achitare;

- scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare;

- adoptării de către instanţa de judecată a hotărîrii cu privire la anularea arestului

administrativ în legătură cu reabilitarea persoanei fizice;

- adoptării de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau de către Comitetul de Miniştri al

Consiliului Europei a hotărîrii cu privire la repararea prejudiciului sau realizării acordului amiabil

dintre persoana vătămată şi reprezentantul Guvernului RM la aceste instituţii;

- efectuării măsurilor operative de investigaţii cu încălcarea prevederilor legislaţiei pînă la intentarea

dosarului penal, cu condiţia că, în termen de şase luni de la efectuarea unor astfel de măsuri,

hotărîrea de a intenta un dosar penal n-a fost luată sau a fost anulată.

Prejudiciul moral cauzat în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se încasează din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul

local, iar în legătură cu acest fapt, ca pîrît la judecarea cererii de reparaţie a prejudiciului moral, în

afară de reprezentantul organului de drept, este obligat să participe reprezentantul Ministerului

Finanţelor sau al administraţiei publice locale.

Prejudiciul moral nu se repară în cazul cînd persoana vătămată a contribuit intenţionat

şi benevol la producerea prejudiciului prin autodenunţ (art.1405 alin.(2) Cod civil).

Statul, autorităţile administraţiei publice locale, după repararea prejudiciului moral

52

cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor

judecătoreşti, sînt în drept (obligate) să înainteze persoanelor culpabile, în ordine de regres, cererea

de reparare a prejudiciului:

I. integral - în cazul cînd culpa persoanelor cu funcţii de răspundere este dovedită prin

sentinţă definitivă;

II. parţial - în baza şi în condiţiile stabilite de legislaţie.

Mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral se determină de către instanţa de judecată

(art.1423 alin.(1) Cod civil).

Astfel, instanţa de judecată, la pronunţarea hotărîrii de admitere a cererii de încasare a prejudiciului

moral, nu este în drept să se refere la mărimea compensaţiei pentru prejudiciul moral solicitată de

către persoana vătămată.

Prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc (art.1422 alin.(1) Cod civil).

Concomitent, legislaţia în vigoare prevede că, în lipsa conflictului şi la determinarea părţilor,

prejudiciul moral poate fi reparat într-o altă formă materială (art.329 alin.(2) Codul muncii). 54

Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie

neapărat să ia în consideraţie atît aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor

psihice sau fizice părţii vătămate, cît şi datele obiective care certifică acest fapt, îndeosebi:

- importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor (viaţa, sănătatea, libertatea,

inviolabilitatea locuinţei, secretul personal şi familial, onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională

etc.);

- nivelul (gradul) suportării de către persoana vătămată a suferinţelor psihice sau fizice

(lipsirea de libertate, pricinuirea vătămării corporale, decesul persoanelor apropiate (rudelor),

pierderea sau limitarea capacităţii de muncă etc.);

- felul vinovăţiei (intenţia, imprudenţa) persoanei care a cauzat prejudiciul, în cazul în care pentru

repararea prejudiciului moral este necesară prezenţa ei.

Instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii prejudiciului moral în echivalent bănesc, sînt în

drept să ia în consideraţie şi alte circumstanţe probatoare prin actele pricinii, în particular, situaţia

familială şi materială a persoanei care poartă răspundere pentru cauzarea prejudiciului moral părţii

vătămate. Despăgubirile solicitate cu titlu de daune morale pot fi acordate sub forma unor sume

băneşti concrete.

Referindu-ne la daunele morale în dreptul muncii termenul în interiorul căruia persoana poate să

sesizeze instanța de judecată cu privire la repararea prejudiciului moral este de:

- 3 ani în litigiile delictuale;

54 Codul muncii al RM din  28.03.2003

53

- 1 an de la data cînd salariatul a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului său (art.355 alin.

(1) lit.a) CM);

- 3 ani de la data apariției dreptului respectiv al salariatului, în situatia în care obiectul litigiului

constă în plata unor drepturi salariale sau de alta natură, ce i se cuvin salariatului;

- 3 ani de la data primirii răspunsului la cererea prealabilă sau de la data expirării termenului

prevăzut de Legea contenciosului administrativ pentru soluționarea acesteia;

- 3 ani - în cazul produselor pentru care nu este prevăzuta stabilirea termenului de valabilitate sau a

duratei de funcționare.

Obligația de a dovedi faptul pricinuirii prejudiciului moral (suferințelor psihice sau fizice suportate)

o exercită partea vătămată, de aceea în cererea despre compensarea prejudiciului moral aceasta

trebuie să indice de către cine, în ce circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni) i-au fost cauzate

suferințe morale (psihice) sau fizice, prin ce se manifestă acestea.

La pronunțarea hotărîrii prin care a fost admisă cererea de reparare a prejudiciului moral cauzat în

legătură cu îndeplinirea de către salariat a obligațiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale a

acestuia de posibilitatea de a munci, instanța de judecată trebuie să țină cont de faptul că angajatorul

este obligat, și nu în drept, să repare prejudiciul moral.

În afară de cele menționate, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau

eliberat nelegitim din serviciu, instanța de judecată, la determinarea mărimii compensației pentru

repararea prejudiciului moral, trebuie să țină cont de faptul că mărimea acesteia nu poate fi mai mică

decît un salariu mediu lunar al salariatului.

Prejudiciul moral poate fi reparat indiferent de existența și întinderea prejudiciului material, cu

condiția ca prejudiciul moral să fie expres prevăzut de lege.

În cazul în care cererea de reparare a prejudiciului moral a fost înaintată în instanţa de

judecată către doi sau mai mulţi reclamaţi şi prin hotărîrea pronunţată aceasta a fost admisă,

prejudiciul moral se încasează aparte şi nu solidar.

La examinarea acţiunilor civile privind repararea prejudiciului moral rezultat din săvîrşirea

infracţiunilor înaintate de către persoanele fizice sau juridice, cărora le-a fost cauzat, pe lîngă

criteriile generale, se i-au în considerare criteriile specifice de evaluare a cuantumului acestor

despăgubiri prevăzute la art.219 alin.(4) CPP.

În cele din urmă considerăm că procedura de soluţionare a acţiunii civile privind repararea

prejudiciului moral și material (cu acordarea despăgubirilor băneşti) de către instanţa judecătorească

în ordinea procedurii civile constituie un mijloc eficient de restabilire a drepturilor încălcate, spre

deosebire de procedura prealabilă veche, care obligă organul ce a comis eroarea judiciară să

stabilească cuantumul despăgubirilor.

54

Totodată, pentru repunerea în drepturile nepatrimoniale, persoana achitată sau scoasă de sub

urmărire penală se poate adresa la organul competent (organizaţie, instituţie) cu o cerere prealabilă

(anexând copia actului de reabilitare) privind restabilirea sau repunerea în anumite drepturi. Prin

urmare, pentru restabilirea unui drept nepatrimonial încălcat, persoana reabilitată poate folosi şi

calea extrajudiciară.

În concluzie la cele menţionate, considerăm că prin „prejudiciu moral” trebuie de înţeles

încălcarea, lezarea sau privarea ilegală de valorile sau drepturile personale nepatrimoniale ale

persoanelor fizice sau juridice, care le aparţin din momentul naşterii (înregistrării de stat) sau în

virtutea legii (dreptul la viaţă, sănătate, onoare, demnitate, reputaţia profesională, inviolabilitatea

domiciliului, proprietate, viaţa privată, secretul personal şi familial, dreptul asupra unui rezultat al

activităţii intelectuale etc.), care a dus la cauzarea persoanei fizice a unor suferinţe psihice sau fizice

ori la lezarea reputaţiei profesionale a persoanei juridice sau fizice.

Prin „prejudiciu moral cauzat persoanei juridice” trebuie de înţeles încălcarea drepturilor ei

personale nepatrimoniale şi patrimoniale, exprimată în lezarea reputaţiei profesionale.

Este necesar a menţiona că persoana juridică trebuie privită nu numai ca subiect al dreptului de

reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii

şi ale instanţelor judecătoreşti. Ea trebuie privită, fără nici un fel de reticenţă, ca subiect al dreptului

de reabilitare în procesul penal. Odată ce în Capitolul VI al Titlului III din Partea Specială a CPP nu

se face nici un fel de excepţie în acest sens, trebuie să recunoaştem că persoana juridică beneficiază

de aceleaşi condiţii de reabilitare ca şi o persoană fizică. Cu unele excepţii, desigur. De exemplu, în

cazul persoanei juridice nu poate fi vorba de restabilirea drepturilor ei de muncă, de protecţie

socială, de locuinţă etc.

Prejudiciul nematerial reprezintă o parte a prejudiciului în general, cu excepţia prejudiciului

material. El include, pe lângă prejudiciul moral, drepturile încălcate de muncă, la pensie, la locuinţă

şi alte asemenea drepturi susceptibile de restabilire. În acest sens, nu putem fi de acord cu

A.Bloşenco, care identifică noţiunile „prejudiciu nematerial” şi „prejudiciu moral”55. Pentru

confirmarea justeţei poziţiei pe care o susţinem, este suficient să ne adresăm prevederilor art.11 din

Codul civil. Astfel, din confruntarea dispoziţiilor de la lit.b) şi i) ale acestui articol, ne putem da

seama că restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea

acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui, pe de o parte, şi

repararea prejudiciului moral, pe de altă parte, constituie două metode de sine stătătoare de apărare a

drepturilor civile.

55 Bloşenco A. Răspunderea civilă delictuală. - Chişinău: ARC, 2002, p.57-61

55

§2.2. Practica instanţelor în legătură cu sumele acordate drept daune morale

Practica judiciară confirmă faptul că instanțele de judecată aplică în mod diferit legislația ce

reglementează repararea prejudiciului moral.

În scopul asigurării aplicării corecte și uniforme a legislației cu privire la reparația prejudiciului

moral de către instanțele de judecata, Plenul Curții Supreme de Justiție, în temeiul art.2 lit.e) și art.16

lit.c) din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiție și art.17 din Codul de procedură civilă, dă

urmatoarele explicații:

Luînd în considerație faptul că compensarea prejudiciului nepatrimonial (denumit și daună morală)

în domeniul relațiilor civile este reglementat printr-un șir de acte legislative, care au fost puse în

funcțiune în diferite termene, în scopul asigurării aplicării uniforme și corecte a legislației la

judecarea fiecărei pricini, instanța de judecată trebuie să clarifice: caracterul și gradul prejudiciului

cauzat de acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor

judecătorești și de norme legislative care le reglementează; permite legislația în vigoare posibilitatea

de compensare a prejudiciului moral în aspectul dat al relațiilor litigioase și, dacă există o astfel de

răspundere; cînd a fost emis actul ilicit în privința reținerii ilegale, arestării ilegale, condamnării

ilegale; de asemenea, data comiterii acțiunilor care au dus la pricinuirea prejudiciului moral.

Observând o tendinţă de instituire a unor practici judiciare divergente în cadrul instanţelor de

judecată din Republica Moldova, în special în ce priveşte aplicarea legislaţiei naţionale şi a

standardelor internaţionale ce ţine de acordarea despăgubirilor, inclusiv cu titlu de compensaţii

morale, Preşedintele CSJ, în colaborare cu Direcţia Agent guvernamental a Ministerului Justiţiei, au

considerat necesar a da următoarele explicaţii:56

56 Mihai Poalelungi și Lilian Apostol ,,Opinia separată privind satisfacţia echitabilă”

56

În aplicarea Legii nr. 87 din21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin

încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărîrii judecătoreşti (în continuare „Legea nr. 87”):

Adoptarea Legii nr. 87 a avut drept scop crearea în Republica Moldova a unui remediu intern

eficient de apărare a dreptului la judecarea în termen rezonabil şi a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Este unul din principalele mecanisme interne prin care se tinde la

respectarea termenului optim şi previzibil de soluţionare al procesului.

Procedura în baza Legii nr. 87 a fost introdusă ca o consecinţă a jurisprudenţei constante a instanţei

de la Strasbourg, care a statuat asupra necesităţii introducerii unui asemenea mecanism intern.

Sarcina nemijlocita de aplicare a prevederilor dispoziţiilor legii enunţate prin stabilirea mărimii

reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor sus-menţionate le revine instanţelor de

judecată în fiecare caz individual, conform regulilor de competenţă jurisdicţională stabilite la

capitolul IV din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

Cauza se examinează de un alt complet de judecată decît care a examinat (examinează) cauza

principală în care se pretinde încălcarea. Or, categoriile de litigii menţionate se examinează în

instanţă de judecată în conformitate cu normele legislaţiei procesual-civile, ţinîndu-se cont de

particularităţile prevăzute de Legea nr. 87.

În vederea examinării juste a pretenţiilor ce decurg din Legea nr. 87, pe lîngă respectarea strictă a

cadrului procedural impus de dispoziţiile CPC şi a legii menţionate, este necesară şi cunoaşterea, în

special de către instanţele judecătoreşti, a jurisprudenţei constante CEDO prin care s-au definitivat

deja principii după care se examinează astfel de pretenţii. Există şi anumite particularităţi de

soluţionare a unor asemenea litigii, care de asemenea urmează a fi luate în consideraţie.

Aşadar, examinarea corectă a acestor pretenţii, legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti în

cadrul pricinilor respective, în ansamblu depinde în mare parte de pregătirea acestora. Or, după cum

s-a mai menţionat, aceste pretenţii se caracterizează prin conţinut specific, în funcţie de obiectul

probaţiunii, subiecţii procesuali, termenul de examinare, sarcina probaţiunii (sarcina probaţiunii de

lipsă încălcării dreptului, sarcina de a dovedi suportarea prejudiciului material, etc.), inclusiv şi

soluţiile deduse din jurisprudenţa CEDO.

Urmează a se menţiona că toate cauzele urmează să parcurgă trei etape de apreciere:

identificarea în substanţă a obiectului pretenţiilor;

identificarea perioadei de referinţă

aprecierea necesităţii şi dacă e cazul a cuantumului satisfacţiilor echitabile.

Legea nr. 87 distinge următoarele tipuri de pretenţii:

57

repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a

cauzei

repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil

a hotărîrii judecătoreşti

Înainte de a oferi o caracteristică a acestor pretenţii urmează a se defini noţiunea de rezonabil sau

nerezonabil, care este importanţă şi generică ambelor tipuri de pretenţii.

O definiţie clară nu poate fi dată, dar anumite criterii de apreciere au fost instituite şi anume in acest

sens de a se consulta (Josan, § 18, Mazepa, § 42, Holomiov, § 137 cu referinţe) şi anume:

- Complexitatea cauzei, se apreciază de asemenea după caz şi individual. Drept exemple pot

constitui – complexitatea obiectului acţiunii civile sau substanţa acuzaţiilor penale, necesitatea unui

volum probatoriu, expertize, numărul de martori sau părţi în proces, ori elemente de extraneitate,

existenţa altor proceduri paralele, etc.

- Comportamentul părţilor care include aprecierea comportamentului reclamantului şi

aautorităţilor. Se va aprecia bona/mala fides a tuturor părţilor implicate în proces, inclusiv existenţa

unor întârzieri inexplicabile, amînări neîntemeiate, consecutivitatea şedinţelor, planificarea unei

ordini a şedinţelor cu pauze îndelungate; etc.

- Miza (interesul) pentru reclamant relevă importanţa sau scopul pentru persoana care pretinde

violarea dreptului său la un termen nerezonabil.

Respingerea acţiunii ca: vădit nefondată (nu există o aparenţă de încălcare a Convenţiei)

( De ex. în materia neexecutării cereri declarate vădit nefondate pentru o perioadă de neexecutare în

mediu între 9 şi 11 luni – decizii de inadmisibilitate: Lupaşcu Petru, 10 luni; Coşleţ, 10 luni;

Comandari, 11 luni; Nedelcov, 11 luni; Turchin, 11 luni; Glavcev, 6 luni; Gurău, 8 luni; Ciobanu

Mircea, 8 luni; Osoian, 9 luni; etc.

În urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau

dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra

acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului material,

moral, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată.

De asemenea, la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a

dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată poate decide

că simpla constatare a încălcării dreptului, prezintă prin sine o satisfacţie echitabilă pentru

prejudiciul moral. (Amihalachioae (dec.)) şi în acest sens a se ţine cont de caracterul individual al

fiecărei cauze.

58

Prejudiciu material

La aprecierea prejudiciilor materiale se va lua în calcul perioada reală de neexecutare (între dies a

quo şi dies ad quern) şi calculul sumelor cu titlu de prejudiciul material se va distinge în două capete

– prejudiciu material real (de obicei valoarea obiectului neexecutării) şi penalităţi (dobînda de

întîrziere) calculate prin prisma prevederilor Codului civil (Articolul 619). Sarcina probării

prejudiciului material şi a penalităţilor, de obicei, cade pe seama reclamantului (creditorul

executării). Pretenţii cu titlu de prejudiciul material nu ar trebui să apară atunci cînd se dispută

durata procedurilor judiciare, fie în aspectul civil fie în aspectul penal. Prejudicii cu titlu material ar

putea să apară exclusiv atunci cînd există o legătură de cauzalitate între pretinsa violare a dreptului

la durata rezonabilă a procedurilor şi pierderi materiale datorită imposibilităţii de a se folosi de

drepturi pecuniare sau de a se bucura de fructele acestora (Cravcenco; Boboc, etc.). În cazul

încălcării duratei rezonabile a executării, atunci cînd există o hotărîre judecătorească definitivă

considerată un bun în sensul Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, dacă hotărîrea poate fi

evaluată din punct de vedere patrimonial, prejudiciul cu titlu material poate fi evoluat şi el. În cazul

duratei nerezonabile a procedurilor acest aspect evident nu poate fi evaluat din momentul în care o

hotărîre judecătorească definitivă nu există şi scopul acestor proceduri este de a obţine o asemenea

hotărîre într-un timp util.

În speţe penale, prejudiciul material pretins nu va avea nici o legătură de cauzalitate cu încălcarea

termenului rezonabil, şi persoanele pot pretinde doar compensaţii cu titlu moral şi pentru costuri şi

cheltuieli.

Prejudiciu moral

Aprecierea prejudiciului moral se face în raport cu criteriile menționate mai sus (miza pentru

reclamant, comportamentul părţilor, bună,/reaua credinţă; durata neexecutării, etc.). Se ia obligatoriu

în consideraţie principiul general al echităţii şi suma nu trebuie să fie vădit disproporţionată cu

sumele acordate de Curtea Europeană în speţele similare. Sarcina probării prejudiciului moral nu

poate fi pusă pe seama reclamantului şi se apreciază individual pentru fiecare caz, luîndu-se în

consideraţie argumentele ambelor părţi în proces şi exluzîndu-se pretenţii excesive şi vădit

exagerate. Analizînd jurisprudenţa CEDO în cazurile de neexecutare, putem constata ca mărimea

acesteia este de aproximativ de 600 euro pentru 12 luni de întîrziere şi cîte 300 euro pentru fiecare

perioadă următoare de 6 luni de întîrziere.

Trebuie de menţionat că chiar dacă perioadele mai scurte de un an, în mod normal, nu conduc la

constatarea unei violări, la calcularea daunei morale se ia în consideraţie întreaga perioadă, inclusiv

şi acel prim an de neexecutare.

59

În materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral

variază între 1000 EURO şi 2500 EURO, pentru 5 sau 10 ani. Cea mai mică sumă s-a acordat în

Deservire SRL, 600 EURO, pentru 6 ani şi cea mai mare în Cravcenco, 3000 EURO, pentru 10 ani

de examinare a unui litigiu de muncă.

Instanțele de judecată din Republica Moldova, au început a acorda tot mai multe compensări pentru

prejudiciile cauzate persoanelor din cauza acțiunilor ilegale din partea organelor de drept.

Indicele de acordare a daunelor morale de către instanțele naționale a început să crească începînd cu

anul 2005, acest fapt poate fi dedus din analiza deciziilor judecătorești.

Chiar dacă instanțele au început să acorde tot mai des compensări pentru prejudiciile morale suferite,

persoanele ce au suferit din urma acțiunilor ilicite a organelor de drept doresc sume mult mai mari de

bani decît cele oferite de instanțe. Astfel în cauza57 nr.2ra-369/11 depusă la 22 iulie 2008 Valeriu

Ceclea a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale şi Ministerului

Finanţelor cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul Valeriu Ceclea a indicat că în urma acţiunilor organelor de poliţie,

a procuraturii şi a instanţelor de judecată, care au dus la detenţia sa pe un termen de 7 luni şi 11

zile, acestuia i-au fost cauzate suferinţe psihice şi fizice, reclamantul fiind supus torturii şi

comportamentului inuman, deţinut ilegal, fapt ce se confirmă prin sentinţa judecătoriei Botanica

mun.Chişinău din 20 februarie 2008 prin care Valeriu Ceclea a fost achitat pe art. 195 alin.(2) Cod

penal din motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, menţinută prin decizia Curţii de Apel

Chişinău din 29 aprilie 2008.

Valeriu Ceclea a menționat că el dispune de dreptul la repararea prejudiciului cauzat în baza art.53

alin.(2) al Constituţiei RM, art.3 şi 6 lit.a) şi art.7 lit.e) al Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale

instanţelor judecătoreşti.

Reclamantul a cerut de a încasa din contul Ministerului Finanţelor în beneficiul său a prejudiciului

moral în mărime de 460000 lei şi prejudiciului material în mărime de 21531 lei, suma care urma a fi

achitată de Victoria Hutachi, 61600 lei venitul ratat pentru 7 luni 11 zile de detenţie şi 100 euro

cheltuieli de asistenţă juridică în cadrul urmării penale.

La 26 martie 2009 a mai depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale prin

care pe aceleaşi temeiuri a solicitat încasarea prejudiciului în sumă de 450000 lei, ulterior ambele

cauze fiind conexate într-un singur dosar.

57http://www.csj.md/admin/public/uploads/Dosarul%20nr.%202ra36911%20Ceclea%20vs%20Procuratura%20General%C4%83.pdf

60

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.Chişinău din 18 noiembrie 2009 acţiunea a fost admisă

parţial şi s-a încasat din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în

beneficiul lui Valeriu Ceclea prejudiciul moral în mărime de 18500 lei, în rest acţiunea a fost

respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 iunie 2010 apelurile declarate de către Valeriu Ceclea şi

Ministerul Finanţelor au fost respinse şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

La 9 septembrie 2010 Ministerul Finanţelor a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel,

cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe în partea ce

ţine de prejudiciul moral cu micşorarea cuantumului acestuia. Potrivit argumentelor recursului,

reclamantul este în drept de a solicita recuperarea prejudiciului moral, însă sumele încasate sînt

exagerate.

În conformitate cu art.439 alin.(2) CPC, la data de 8 decembrie 2010, Curtea Supremă de Justiţie, a

remis lui Valeriu Ceclea şi Procuraturii Generale copia recursului şi a înştiinţat intimatul despre

necesitatea depunerii referinţei timp de o lună de la data primirii.

Examinând completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a

considerat că recursul declarat de către Ministerul Finanţelor nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 400 al.(2) şi al.(3) CPC şi este vădit neîntemeiat.

Curtea Supremă de Justiție și-a argumentat decizia conform art.1405 alin.(1) CC, prejudiciul cauzat

persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a

măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi

localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii

neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia

persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de

judecată. Conform art.3 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală,ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti este reparabil

prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma:

reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu

părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală;

Completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchis că

atît prima instanţa cît şi instanţa de apel corect au ajuns la concluzia de admitere parţială a acţiunii în

temeiul art.1405 alin.(1) CC şi legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală,ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti , deoarece

după cum rezultă din actele cauzei, prin încheierea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 10

august 2007 s-a dispus aplicarea în privinţa învinuitului Valeriu Ceclea a măsurilor de asigurare

61

preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile, cu evidenţa termenului de arest din

9 august 2007 pînă la 8 septembrie 2007, fiind eliberat mandatul de arestare nr.189/07 din 10 august

2007. Ulterior, prin încheierea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 3 septembrie 2007 s-a dispus

prelungirea cu 90 zile a termenului deţinerii în stare de arest a inculpatului Valeriu Ceclea pînă la 7

decembrie 2007, prin încheierea aceleiaşi instanţe din 4 decembrie 2007, termenul dat fiind prelungit

cu 60 zile, pînă la 5 februarie 2008, iar prin încheierea din 4 februarie 2008 termenul de arest a lui

Valeriu Ceclea a fost prelungit încă cu 60 zile, pînă la 5 aprilie 2008.

Prin sentinţa judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 20 februarie 2008, menţinută prin decizia

Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2008, Valeriu Ceclea a fost achitat pe art. 195 alin.(2) Cod

penal, din motiv că fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii, fiind totodată revocat

arestul preventiv.

Astfel, reieşind din prevederile art.6 lit.a) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat

prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti,

nr.1545-XIII din 25 februarie 1998 şi dat fiind faptul că Valeriu Ceclea prin hotărîrile nominalizate a

fost achitat din lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, CSJ a menționat că corect s-a constatat

şi apreciat cuantumul prejudiciului moral în mărime de 18500 lei, care constituie suma echitabilă ce

ţine de repararea prejudiciului moral cauzat reclamantului.

În acest sens completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a

reţinut, că la stabilirea cuantumului prejudiciului moral instanţele de judecată corect au aplicat

prevederile art.1423 alin.(1) CC, care stipulează, că mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral

se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice

sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă

vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce

satisfacţie persoanei vătămate.

Într-o altă speță58, Mihail Şura, la 1 septembrie 2010 s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Finanţelor şi Procuraturii Generală cu privire la repararea prejudiciului

moral. În motivarea acţiunii, reclamantul, Mihail Şura a invocat că la 2 iulie 2008, orele 10.10

minute, exercitând profesia de avocat, în plină stradă , în prezenţa mai multor locuitori ai oraşului

Hînceşti a fost reţinut şi privat de libertate de către colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne şi

Procuraturii Generale, ca fiind bănuit de comiterea unei infracţiuni. Până la data de 05 iulie 2008 s-a

aflat în stare de arest.

58 http://www.csj.md/admin/public/uploads/Dosarul%20nr.%202ra-2518-11%20%C5%9Eura%20vs%20Ministerul%20Finan%C5%A3elor.pdf

62

La 5 iulie 2008 i-a fost înaintată învinuirea în baza art. 326 alin. 2 Cod Penal şi tot la 05 iulie 2008

i-a fost aplicată măsura preventivă - liberarea provizorie sub control judiciar, fiindu-i stabilite

restricţii privind nepărăsirea domiciliului şi prezentarea la organul de urmărire penală şi judecată ori

de câte ori va fi citat. La 01 octombrie 2009, a fost încetată urmărirea penală în privinţa sa din motiv

că în acţiunile lui lipsea faptul infracţiunii prevăzute de art. 326 al.2 lit. a) Cod Penal. Reclamantul,

Mihail Şura a cerut încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor

despăgubire pentru prejudiciul moral cauzat în urma reţinerii ilegale şi atragerii ilegale la

răspundere penală cu menţinerea nejustificată a măsurii preventive, liberarea provizorie sub

control judiciar pe un termen de un an şi trei luni în sumă de 100000 lei şi obligarea Procuraturii

Generale să publice în revista „Avocatul Poporului „ o dezminţire pe cazul fabricării faţă de el a

cauzei penale, reţinerii şi atragerii ilegale la răspunderea penală.

Completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a considerat

că, prima instanţă şi instanţa de apel, au ajuns întemeiat la concluzia de admitere a acţiunii cu privire

la repararea prejudiciului moral cauzat, pe parcursul dezbaterilor judiciare fiind stabilit cu certitudine

că, aflându-se în stare de arest preventiv intimatului i s-a cauzat un anumit stres şi frustrare. Contrar

opiniei recurentului, Ministerul Finanţelor, suma încasată de prima instanţă în beneficiul lui Mihail

Şura în mărime de 40000 lei, nu poartă un caracter exagerat şi este în corespundere cu caracterul şi

gravitatea suferinţelor psihice suportate de recurent. Completului Colegiului civil şi de contencios

administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, a ajuns la concluzia că mărimea despăgubirilor

apreciate de către instanţele de judecată în speţă, reprezintă o compensare suficientă, echitabilă şi

nicidecum excesiv a prejudiciului moral cauzat.

Altă speță59 ce confirmă cele spuse mai sus este cauza nr. 2ra-1483/12 din 11 iulie 2012.

În care Radu Barbacar la 09 martie 2010 a depus o cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu

privire la repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul Radu Barbacar a indicat că, la 28 mai 2009 de către Comisariatul

de poliţie Criuleni a fost pornită cauza penală nr. 2009210099, conform prevederilor art. 287 al. (3)

Cod penal. La 29 mai 2009 a fost ridicat de către colaboratorii de poliţie de la domiciliu şi adus în

Comisariatul de poliţie Criuleni, unde a fost recunoscut în calitate de bănuit şi interogat pe marginea

comiterii infracţiunii menţionate. Tot în aceiaşi zi a fost reţinut iniţial în Comisariatul general de

poliţie situat pe str. Tighina , mun. Chişinău. La 08 iunie 2009 a fost pus, de către organul de

urmărire penală, sub învinuire, fiindu-i imputată comiterea infracţiunii menţionate.

59 http://www.csj.md/admin/public/uploads/Dosarul%20nr.%202ra-1483-12%20Barbacar%20vs%20Ministerul%20Finan%C5%A3elor.pdf

63

Începînd cu data de 29 mai 2009 şi pînă la data de 26 iunie 2009, cînd măsura de reprimare, arestul

preventiv i-a fost înlocuită, prin decizia Curţii de Apel Chişinău, cu liberarea provizorie sub control

judiciar, fiindu-i stabilite următoarele restricţii: să nu părăsească localitatea unde î-şi are domiciliul

decît în condiţii stabilite de judecătorul de instrucţie, sau după caz, de către instanţa de judecată; să

comunice organului de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată orice schimbare de

domiciuliu; să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz , la instanţa de judecată ori de

cîte ori este citat; să nu săvîrşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul

penal.

La 27 ianuarie 2010 prin ordonanţa emisă de procurorul raionului Criuleni a fost scos de sub

urmărirea penală pe motiv, că fapta nu a fost săvîrşită de subsemnat. În rezultatul acţiunilor comise

de organul de urmărire penală i-au fost provocate prejudicii importante evaluate precum lipsirea de

libertate pe motive nejustificate şi abuzive,Radu Barbacar a mai indicat că a fost traumată

psihologic familia sa, avînd la întreţinere un copil minor de vîrstă preşcolară şi soţia aflată în

concediu pentru îngrijirea copilului. La fel, au suportat dureri morale părinţii săi, care din acest

motiv şi-au zdruncinat esenţial sănătatea. O perioadă îndelungată de timp a fost lipsit de dreptul de

a-i perfecta paşaportul foarte necesar pentru a merge la consultaţii medicale şi tratament în

străinătate. Prin urmare, consideră că prin acţiunile ilegale comise împotriva sa de organul de

urmărire penală, i-a fost provocată o pagubă morală esenţială valoarea acesteia constituie 1000000

lei.Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 10 mai 2011 acţiunea a fost admisă parţial.

A fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor RM în beneficiul lui Radu

Barbacar compensaţia pentru prejudiciul moral în mărime de 100000 lei şi suma de 5000 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată. În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 23 februarie 2012 a fost admis apelul declarat de Ministerul

Finanţelor al RM şi a fost modificată hotărîrea primei instanţe cu micşorarea sumei prejudiciului

moral încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Radu

Barbacar de la 100000 lei pînă la 10000 lei. În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută.

Radu Barbacar a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului,

casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Radu Barbacar în motivarea

recursului a indicat că, instanţa de apel la emiterea deciziei nu a apreciat echitabil mărimea

prejudiciului moral cauzat lui de către organele de drept pe parcursul cercetării cauzelor penale şi

examinării de către organele abilitate, consideră că compensaţia acordată de către instanţa de apel

este foarte mică, comparativ cu prejudiciul moral cauzat, consideră că instanţa de apel a aplicat

eronat art. 1423 Codul civil şi nu a ţinut cont de art. 8 din Convenţia Europeană,adică i-a acordat o

compensaţie neproporţională.

64

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a

menționat că, instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art.1423 Cod civil prin prisma

jurisprudenţei CEDO.

Totodată, prima instanţă, ţinînd cont de datele obiective care certifică acest fapt şi anume: pentru că

în privinţa lui Radu Barbacar ilegal a fost pornită urmărire penală, ilegal a fost aplicată

măsura preventivă-starea de arest, precum şi ilegal au fost efectuate şi acţiunile de urmărire

penală, Radu Barbacar s-a aflat în stare de arest timp de 26 zile în condiţii insuportabile, ca

urmare a acţiunilor ilicite ale colaboratorilor organelor de urmărire penală, procuratură şi instanţei de

judecată. Compensaţia bănească pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin echivalent bănesc a

fost apreciată conform principiilor echităţii, privind gravitatea suferinţelor fizice şi psihice suportate

de către recurentul -reclamant, căruia i-a fost cauzat un anumit stres şi stare de frustare, înrăutăţirea

sănătăţii sale, care nu poate fi compensată doar numai prin simpla constatare a încălcării drepturilor

acestora şi a unei sume în cuantum rezonabil, iar suma de 100000 lei încasată de prima instanţă în

acest sens este exagerat de mare a considerat CSJ, motiv din care instanţa de recurs a modificat

hotărîrea primei instanţe prin micşorarea sumei cu titlu de prejudiciu moral de la 100000 lei la

35000 lei, care în opinia CSJ corespunde suferinţelor psihice şi fizice, caracterului şi gradului

suferinţelor psihice suportate, măsura în care compensaţia bănească determinată poate atenua

suferinţele fizice şi psihice cauzate lui Radu Barbacar.

Observăm că, Ministerul Finanţelor în aproape toate cazurile nu este de acord cu hotărîrile luate de

instanțele de fond și declară apel, cerînd admiterea apelului, modificarea hotărîrii primei instanţe în

sensul diminuării sumei încasate în calitate de despăgubire morală şi respingerea integrală a

pretenţiilor cu privire la repararea prejudiciului material.

O problemă cu care se confruntă persoanele aflate pe teritoriul RM este existența Unității teritoriale

din stînga Nistrului, așa-zisa Republica Moldovenească Nistreană ”,

unde foarte des acestea sunt private ilegal de libertate de către structurile ilegale din această regiune

a Republicii Moldova, ei trebuie să cunoască că pot ataca acțiunile ilegale ale organelor de drept din

acea regiune la Curțile de Apel din raza teritorială a domiciliului lor. Iar refuzul instanțelor de a

admite cererile pătimașilor din cauza că examinarea cererii nu este de competența lor și deoarece

măsurile sau actele ilegale au fost pronunțate de autoritățile din stînga Nistrului (necontrolate) ale

RM nu este justificat. Fiindcă acestea ar atentaza indirect la independenţa, suveranitatea, unitatea şi

indivizibilitatea teritorială a Republicii Moldova fapt stipulat în art.1 Constituţie, prin faptul că ar

recunoaşte existența unui presupus stat pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi a unor decizii ale

organelor de urmărire penală sau judecătoreşti emise de entităţile ilegale.

65

§2.3. Rolul instanţelor de judecată în legătură cu criteriile de evaluare a daunelor morale

Evaluarea cuantumului daunelor morale reprezintă prin excelenţă o chestiune de apreciere şi o

chestiune de fapt. Din aceste motive ea rămâne exclusiv atributul instanţelor de fond.

Legislația prevede că instanța ierarhic superiaoară poate diminua (reevalua) suma acordată persoanei

vătămate, de prima instanţă dacă considră că aceasta este exagerat de mare, motiv din care instanţa

de recurs poate modifica hotărîrea primei instanţe prin micşorarea sumei cu titlu de prejudiciu moral

de la o sumă mai mare la una mai mică, care în opinia CSJ corespunde suferinţelor psihice şi fizice,

caracterului şi gradului suferinţelor psihice suportate, măsura în care compensaţia bănească

determinată poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate persoanei.

Deasemenea, instanța ierarhic superioară poate poate modifica hotărîrea instanței inferioare în ceia

ce privește măriremea sumei cu titlu de prejudiciu moral, dacă compensaţia bănească determinată de

instanța inferioară nu ar putea atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate persoanei, însă asemenea

cazuri în practică mai că nu există sau sunt foarte rare.

Acordarea sau neacordarea acestor daune ar putea să constituie fie o aplicare greşită a legii, fie chiar

o eroare gravă de fapt, dar evaluarea cuantumului nu este supusă unor criterii care să poată fi

cenzurate. Chestiunea aprecierii cuantumului nu reprezintă un aspect care vizează legalitatea şi scapă

cenzurii instanţei de recurs.

În hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de

către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral se

menționează că la judecarea cererilor persoanelor vătămate privind compensarea suferinţelor psihice

sau fizice suportate, instanţa de judecată trebuie să ţină seama de faptul că chestiunile referitoare la

compensarea prejudiciului moral, în principal, sînt reglementate prin următoarele acte legislative 60:

• Constituţia Republicii Moldova (art.53);

• Codul civil (art.1404,1422 ş.a.);

• Codul muncii (art.90, 329);

60 Hotărîrea Plenului CSJ nr.9 din 09.10.2006

66

• Codul familiei (art.44 alin.(3) lit.b));

• Codul audiovizualului al Republicii Moldova;

• Codul de procedură penală;

• Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, modificată

prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din 04.06.1998);

• Legea privind protecţia consumatorilor (MO nr.126-131/ 507 din 27.06.2003);

• Legea contenciosului administrativ (MO nr.57-58/375 din 18.05.2000);

• Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe (MO nr.18-19 din 08.02.2003);

• Legea cu privire la protecţia muncii nr.625-XII din 02.07.1991;

• Legea presei (MO nr.2/12 din 12.01.1995);

• Legea privind drepturile copilului (MO nr.13/127 din 02.03.1995);

• Legea securităţii statului (MO nr.10-11/117 din 13.02.1997);

• Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000);

• Legea instituţiilor financiare (MO nr.(1)59 din 01.01.1996);

• Legea ocrotirii sănătăţii (MO nr.34/373 din 22.06.1995);

• Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În conformitate cu art.11 alin.(1) şi (3) al Legii din 25.02.1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale

instanţelor judecătoreşti, mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de

instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege. Mărimea concretă a compensaţiei se

determină luîndu-se în considerare gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită

persoana respectivă, caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la

examinarea cauzei penale în instanţa de judecată, rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia

despre învinuirea persoanei, durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în

instanţa de judecată, natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei,

suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice, măsura în care compensaţia bănească

poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate, durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie. În

toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile şi echitabile a

prejudiciului moral.

Deasemenea instanţa de judecată determină mărimea compensaţiei şi în baza criteriilor specificate la

art.219 alin.(4) din Codul de procedură penală61, adică instanţa de judecată ia în considerare

61 http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=326970

67

suferinţele fizice ale victimei, prejudiciul agrement sau estetic, pierderea speranţei în viaţă, pierderea

onoarei prin defăimare, suferinţele psihice provocate de decesul rudelor apropiate.

La stabilirea cuantumului daunelor morale62, ce constă generic în atingerea adusă valorilor ce

definesc personalitatea umană, se au în vedere consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori și intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării de către persoana lipsită în mod nelegal de libertate.

Arestarea nelegală a reclamantului a avut grave consecințe asupra acestuia, vătămându-i onoarea,

creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana umană și care, analizate și evaluate

obiectiv, constituie fundamentul daunelor solicitate. De altfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a

reținut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de

libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești pentru prejudiciul produs victimei,

material și moral, pe perioada detenției nelegale. Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori

abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana, in functie de circumstantele concrete

ale fiecărui caz. Nici argumentul potrivit căruia persoana ce a fost supusă unui prejudiciu moral poate

determina întinderea acestuia nu poate fi primit, deoarece, dacă ar fi așa, determinarea unui astfel de

prejudiciu ar fi lăsat doar la aprecierea subiectivă a persoanei interesate.63 De asemenea, prejudiciul

moral nu poate fi determinat nici prin aprecieri privind eventuale oportunități de a desfășura activități sau

de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate. De aceea, nici Curtea

Europeană, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci

judecă în echitate.

Recent în vederea realizării sarcinilor ce-i revin Curţii Supreme de Justiţie în temeiul art. 8 din

Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.72-XVI din 28 martie 2008 şi art.2 lit. c), d) din Legea

cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat la 15.04.2013 mai

multe hotărâri explicative printre care și Hotărârea nr. 1 din 15.04.2013 cu privire la practica judiciară

despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală

privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu.64

În contextul jurisprudenţei CEDO, Plenul a reiterat că reprezintă lipsire de libertate atât reţinerea

penală (a se vedea hot. Străisteanu şi Alţii c. Moldovei, 7 aprilie 2009, §§ 85-88, sau Lazoroski c.

Macedoniei, 8 octombrie 2009, § 44), cît şi arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu (a se vedea

hot. Mancini c. Italiei, nr. 44955/98, § 17; sau Nikolova c. Bulgaria (nr. 2), nr. 40896/98, §§ 60 şi 74, 30

septembrie 2004).

62 http://www.fpvs.ro/doc/info_utile/Ghid_pentru_solutionarea_daunelor_morale_ed_2012.pdf 63 Versavia Brutaru ,,DAUNELE MORALE ÎN PROCESUL PENAL” http://www.rsdr.ro/Art-5-1-2009.pdf 64 http://www.csj.md/news.php?menu_id=621&lang=5

68

Plenul Curţii Supreme de Justiţie a atenţionat că articolul 5 din Convenţie nu poate fi interpretat

ca o autorizare a aplicării necondiţionate a arestării preventive, care să dureze nu mai mult de o anumită

perioadă. Justificarea pentru orice perioadă de detenţie, indiferent de cât e de scurtă, trebuie să fie, în

mod convingător, demonstrată de autorităţi (hot. Şarban c. Moldovei, 4 octombrie 2005, § 82).

Hotărârea Plenului cuprinde o analiza detaliată a condiţiilor pentru aplicarea arestării preventive

sau arestării la domiciliu, procedura de examinare a demersului de arestare la faza urmăririi penale, a

recursului împotriva încheierii privind aplicarea arestului şi procedura de examinare a demersului de

arestare la faza de judecare a cauzei.

La aprecierea costurilor şi cheltuielilor judiciare urmează a se conduce de două principii de bază:

I) costuri şi cheltuieli urmează a fi în modul corespunzător probate, de obicei prin documente de

plată sau prin prezentarea descifrării pe ore a lucrului avocatului şi tarife aplicabile, dacă e cazul, şi

II) cheltuielile trebuie să fie rezonabile ca cuantum (în special în materia de tarife percepute pentru

onorariile avocaţilor) şi necesare pentru proceduri în speţă (nu se compensează, de ex., lucrul

avocatului care nu are tangenţă directă la proces).65

Astfel, în cazurile moldoveneşti CEDO a acordat în mediu, cu titlu de costuri şi cheltuieli, între 300

şi 1500 euro. Urmează de menţionat faptul, că este destul de importantă unificarea practicii

judiciare a instanţelor naţionale şi la acordarea despăgubirilor morale în alte cazuri, decît cele

menţionate mai sus.

În acest sens, ţinem să menţionăm, că, reieşind din jurisprudenţa CEDO, instanţele judecătoreşti din

ţara noastră, ar putea să acorde satisfacţie morală la constatarea violării drepturilor şi libertăţilor

fundamentale şi anume :

-violarea art.2 CEDO -6000 – 30000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

-violarea art.3 CEDO – 3000-5000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

-violarea art.5 CEDO- 600-30000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

-violarea art.6 CEDO -1000-7000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

-violarea art.1 Protocol 1 CEDO – 1000 -6000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

- violarea art.art.7, 8, 9 10, şi 11 CEDO – 1000-10000 euro, echivalentul în lei moldoveneşti,

- repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii

şi ale instanţelor judecătoreşti, Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 – 0 - 10000 euro, echivalentul

în lei moldoveneşti.

65 Mihai Poalelungi și Lilian Apostol ,,Opinia separată privind satisfacţia echitabilă”

69

CAPITOLUL III. Prevederile internaţionale privind repararea daunei morale

§3.1. Temeiurile și ordinea procesuală de reparare a daunelor morale

Dreptul " victimelor erorilor judiciare și organelor de urmărire penală și ale instanțelor de judecată "

privind compensarea pentru daunele suferite se prevede de o serie de reglementări internaționale

care au prioritate și sunt o parte integrantă a sistemului de drept al Republicii Moldova.

Dreptul la reabilitarea a victimelor este prevăzut la alineatul 5 al articolului 5 din Convenția

europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dinn 1950: "Oricine care

a fost victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are

dreptul la despăgubiri." Această instituție este, de asemenea, cuprinsă în art. 3 din Protocolul nr 7 la

Convenție, în partea 5 din articolul 9 și în partea 6 al articolului 14 din Pactul internațional cu privire

la drepturile civile și politice din 1966, articolul 85 din Statutul de la Roma al Curții Penale

Internaționale în 1998, și partea 1 a articolului 14 din Convenția împotriva formelor de tratament sau

pedepselor crude, inumane sau degradante din 1984. etc66

Depunerea unei petiții la CEDO se face în mai multe etape, prima etapă este de verificare a

criteriilor de admisibilitate. Pentru a se pute adresa Curții trebuie ca:

reclamantul să fi epuizat toate căile de atac oferite de către instanțele naționale

să nu fi trecut mai mult de șase luni de la epuizarea ultimei căi de atac (de la data

hotărârii irevocabile la nivel național)

trebuie să fie capabil să dovedească că cel puțin unul dintre drepturile protejate de

convenție i-a fost încălcat și că acest drept i-a fost încălcat de către unul dintre statele

semnatare ale convenției

evenimentele supuse examinării trebuie să fi avut loc după data semnării convenției de

către statul împotriva căruia se depune plângere

66 http://kraspubl.ru/content/view/316/68/ Проблемы реабилитации в уголовном процессе России

70

Principiul imunităţii statului în sfera justiţiei este supus unei continue eroziuni şi restricţionări. Este

un proces normal, pe fondul democratizării procesului de justiţie şi a societăţii in ansamblu.

Este important a menţiona că, la unul din seminariile organizate de ONU, în cadrul discuţiei despre

stabilirea răspunderii pentru eroarea judiciară a fost formulată următoarea concluzie: judecătorul

acţionează din numele statului, de aceea statul trebuie considerat reclamant nemijlocit; însă el îşi

păstrează dreptul de intentare a acţiunii civile, penale sau administrative împotriva persoanei cu

funcţie de răspundere corespunzătoare.

Participanţii la seminar, bazîndu-se pe interpretarea sistemică a art.3, 6, 8, 9, 12 şi 30 din

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, au recunoscut că aceste norme sînt norme de drept

universal şi reprezintă respingerea indirectă a tezei că victima erorii judiciare nu dispune de mijloace

de protecţie contra statului. Deşi problema dată este tratată neunivoc în legislaţiile diferitelor ţări,

însuşi dreptul cetăţeanului de a înainta acţiunea de reparare a prejudiciului faţă de stat este

incontestabil.67

La alin.(2) art.20 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale

organelorde urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti se prevede:

„In cazul în care în privinţa persoanei (persoanelor) cu funcţie de răspundere sau în privinţa altor

persoane care prin acţiunile lor ilicite au cauzat prejudiciul a fost începută urmărirea penală, statul,

în persoana Ministerului Finanţelor, Procuraturii Generale sau autorităţile locale au dreptul să se

constituie parte civilă în procesul penal”.

Această dispoziţie normativă este în deplină concordanţă cu pct.5.2 din Carta Europeană privind

Statutul Judecătorului, adoptată la Strasbourg la 8-10.07.1998.68

În acord cu prevederile acestei norme, atunci cînd prejudiciul este rezultatul încălcării grave de

către judecător a prevederilor ce-i reglementează activitatea, statul îi poate cere repararea

prejudiciului în ordine judiciară. Cerinţa existenţei unei incălcări grave, precum şi caracterul judiciar

al reparării prejudiciului reprezintă garanţii considerabile de evitare a elucidării procedurii.

O garanţie suplimentară o constituie acordul prealabil de admitere a cauzei spre examinare de către

un organ judiciar competent.

67 Материалы Семинара по защите прав человека в уголовном процессе (Вена, 20 июня-4 июля). – Нью-Йорк: Издание ООН, 1960, р.37-38.

68 Carta Europeană privind Statutul Judecătorului // www.scj.ro/carta%20 şi %20statut%20judecatori%20ro.asp

71

§3.2. Normele internaţionale privind repararea daunei morale

Cu privire la repararea daunelor morale Convenţia Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților

fundamentale, din 04.11.1950 prevede în temeiul articolului 5 § 1 că :

„1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea

sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: ...

(c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ....”

Articolul 5 § 3 al Convenţiei mai prevede în acest sens că „Orice persoană arestată sau deţinută în

condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, ... are dreptul de a fi judecată într-un

termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei

garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”

Articolul 5 § 4 al Convenţiei prevede următoarele:

„Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în

faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi

să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.”

Protocolul nr.7 al Convenției în art.3 prevede dreptul de compensare în caz de eroare judiciară,

atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea,

pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care

a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în

vigoare în Statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a

faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.

În partea 5 din articolul 9 și în partea 6 al articolului 14 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice din 1966, găsim că ,,Orice individ care a fost victima unei arestări sau

detenţiuni ilegale are drept la o despăgubire” și respectiv

,,Cînd o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau se acordă graţierea deoarece un fapt

nou sau nou-descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă

în urma acestei condamnări va primi o indemnizaţie în conformitate cu legea, afară de cazul cînd s-a

72

dovedit că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă ei, în întregime sau în

parte”.

Deasemenea, repararea daunelor morale se bazează pe articolul 85 din Statutul de la Roma al

Curții Penale Internaționale în 1998, care prevede indemnizarea persoanelor arestate sau

condamnate, menționînd că oricine care a fost victima unei arestări sau deţineri ilegale are dreptul la

reparaţie, iar când o condamnare definitivă este anulată ulterior pentru că un fapt nou sau nou revelat

dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă pe baza acestei

condamnări este indemnizată conform legii, cu condiţia să nu se fi dovedit că nedezvăluirea în timp

util a faptului necunoscut îi este imputabilă în întregime sau în parte. Se mai arată că în circumstanţe

excepţionale, dacă Curtea constată, pe baza faptelor probatorii, că o eroare judiciară gravă şi

evidentă a fost comisă, poate, după propria apreciere, să acorde o indemnizaţie conform criteriilor

enunţate în Regulamentul de procedură şi de probe unei persoane care a fost deţinută şi a fost

eliberată ca urmare a unei achitări definitive sau pentru că a încetat urmărirea penală din acest motiv.

Și nu în ultimul rînd partea 1 a articolului 14 din Convenția împotriva formelor de tratament sau

pedepselor crude, inumane sau degradante din 1984 prevede că Fiecare stat parte va garanta, în

sistemul sau juridic, victimei unui act de tortură dreptul de a obține reparație și de a fi despăgubită în

mod echitabil și adecvat, inclusiv mijloacele necesare pentru readaptarea sa cît mai completă posibil.

În cazul decesului victimei ca urmare a unui act de tortură, persoanele aflate în intreținerea acesteia

au dreptul la compensație.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi practica CEDO a statuat în mai multe cazuri că

privarea de libertate a unei persoane trebuie să se bazeze pe existenţa unui risc întemeiat şi probat pe

care-l prezintă. În caz contrar, se încalcă dreptul la libertate al persoanei, prevăzut de articolul 5 al

CEDO.

În Republica Moldova continuă să fie aplicate practicile în care reținerile și arestările în temeiul art.

5.1. al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu sunt bazate pe motive întemeiate care ar

demonstra că persoana a încălcat legea penală.

Chiar dacă art. 176 alin. 1 stabilește că măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din

oficiu ori la propunerea organului de urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată

numai în cazurile în care există suficiente temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul,

inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice

stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârșească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi

aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei și chiar dacă p. 15 din Hotărârea

73

Plenului CSJ nr.4 din 28 martie 2005 prevede obligația judecătorilor să verifice la judecarea

demersului de aplicare a arestării preventive dacă există motive rezonabile de a presupune că

persoana a săvârșit o infracțiune, acest lucru uneori nu este respectat de către judecătorii de

instrucție.

Astfel, în cauzele Mușuc v. Moldova, Stepuleac v. Moldova, Cebotari v. Moldova, Leva v. Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că reținerea sau arestarea a fost realizată în lipsa

motivelor verosimile că persoana a comis o abatere.69La fel factori ca arestarea preventivă

nejustificată prevăzută de art.5 al Conventiei generează achitarea persoanei și plata daunelor morale

pentru cauzele pierdute de Republica Moldova la CEDO în cazurile Castraveț, Gorea, Stici, Țurcan

și Țurcan, Mușuc, Cebotari, Ursu, Leva. Detenţia nejustificată a unei persoane bolnave mintal, în

cazul David vs Moldova pe motiv de lipsă a motivelor relevante şi suficiente pentru detenţie.

Precum și îmbinarea art.5 cu art.3 (arestare preventivă nejustificată și condiţii neadecvate de

detenţie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Ostrovar, Becciev, Șarban, Holomiov,

Istrati și alții, Modarcă, Stepuleac, Popovici, Țurcan, Malai, Paladi, Străisteanu contra RM.

Curtea a făcut referire la principiile generale relevante stabilite în jurisprudenţa sa. În special, ea a

reiterat că atunci când există probe care par să aibă legătură directă cu chestiunea legalităţii detenţiei

continue, pentru ca articolul 5 § 4 să fie respectat, este esenţial ca instanţele judecătoreşti naţionale

să le examineze şi evalueze. În multe din aceste cauze, nu s-a disputat faptul că singurul temei pentru

arestul la domiciliu a reclamanților, a fost pretinsa lor influenţă asupra martorilor, că ar fi putut să se

ascundă, să împiedice urmărirea penală, să distrugă probe sau să săvârşească o altă infracţiune. Dar

de fapt motivele pe care s-au bazat organele de urmărire penală, fie instanţele judecătoreşti naţionale

la arestarea acestora au fost generale şi formale şi, prin urmare, nu puteau fi considerate ca fiind

relevante şi suficiente în sensul articolului 5 § 3 al Convenţiei. Curtea a mai considerat că, la audiere

organul de urmărire penală a lipsit apărarea de singura sa şansă de a-l convinge pe judecătorul de

instrucţie de lipsa vreunui motiv pentru arestarea reclamantului. Curtea a notat că reclamanții nu au

putut să conteste, în mod corespunzător, motivele arestărilor sale. În astfel de circumstanţe, nu poate

fi spus faptul că în această cauză, principiul „egalităţii armelor”, în sensul articolului 5 § 4 al

Convenţiei, a fost respectat. Prin urmare, avînd violarea articolului 5 § 4 al Convenţiei.

69 http://vox.publika.md/social/judecatorii-de-instructie-si-banuaila-rezonabila-363101.html

74

§3.3. Dauna morală în jurisprudența CEDO

Potrivit art.5(5) al CEDO, ,, orice persoană care este victima a unei arestări sau a unei deţineri în

condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii ”. Art.5(5) al CEDO Protocolul

nr.7 prevede că atunci cînd o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau cînd este

acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare

judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform

legii ori practicii în vigoare în statul respective, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că

nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot, sau în parte.

Art.3 al Protocolului nr.7 la CEDO; a se vedea art.10(5) al CPP ,, prejudicial cauzat drepturilor,

libertăţilor şi demnităţii umane în cursul procesului penal se repară în modul stabilit de lege “,

23(1) ,, legea procesuală penală asigură drepturile victimei în urma infracţiunilor sau abuzurilor de

serviciu, precum şi ale persoanei condamnate sau arestate nelegitim ori lezate în drepturi în alt mod

“, 23(3) ,, persoana achitată sau în privinţa căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori

încetarea urmăririi penale pe temei de reabilitare are dreptul să fie repusă în drepturile personale

pierdute, precum şi să fie despăgubită pentru prejudicial care i-a fost cauzat. 70

Judecătorii Curții Europene au apreciat că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea

adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei,

prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei

autorităţii sau organului statal, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea

care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi

legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită a organului de urmărire penală.  Stabilirea

cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciile aduse libertății, dar și onoarei sau demnităţii unei

persoane presupune o apreciere subiectivă din partea judecătorului, care, însă, trebuie să aibă în

vedere anumite criterii obiective rezultând din cazul concret dedus judecăţii, gradul de lezare a

valorilor sociale ocrotite şi să aprecieze intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acesteia. Pentru acest

lucru este însă necesar ca reclamantul să probeze măsura în care i-a fost afectată reputaţia şi situaţia

profesională, socială şi familială. De exemplu în cauza Grădinar Nina (în continuare G.) vs Moldova,

Curtea Europeana a menționat că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenţiei (dreptul la un

70 Manualul Drepturilor Omului, Editura APADOR-CH, București 2008, pag.15.

75

proces echitabil), în opinia Curții, violarea rezultă din însuşi faptul că rejudecarea cauzei lui G. a avut

loc după moartea acestuia.

Curtea a evidențiat că poate accepta faptul că, în unele situaţii, ar putea fi necesară examinarea

judiciară a acuzaţiilor penale chiar şi în ceea ce priveşte o persoană decedată. Acest lucru ar putea fi

valabil, în special, în cazul aşa-numitelor proceduri de reabilitare, al cărei scop este de a corecta o

condamnare eronată.

Se pare că legislaţia Republicii Moldova este conformă cu cele menţionate şi ea prevede în

articolul 5 alin. 8 al Codului de procedură penală: „Procesul penal nu poate fi pornit, iar procesul

pornit trebuie să înceteze: ... în privinţa unui decedat, cu excepţia cazurilor când procesul este necesar

pentru reabilitarea decedatului...”.

Totuşi, Curtea a considerat că continuarea procedurilor penale în ceea ce-l priveşte pe G. în

această cauză nu pot fi considerate ca fiind proceduri „de reabilitare”, din următoarele motive.

Mai întâi de toate, procedurile de reabilitare pot avea loc doar într-o situaţie în care a existat o

condamnare anterioară. În absenţa unei astfel de condamnări anterioare se aplică prezumţia

nevinovăţiei şi nu poate fi vorba despre vreo reabilitare. În această cauză, G. nu a fost condamnat de

vreo instanţă de judecată până la moartea sa şi, prin urmare, prezumţia nevinovăţiei se aplică în cazul

său. În al doilea rând, reabilitare înseamnă restabilirea, repararea reputaţiei care a fost pătată.

Procesele de reabilitare sunt procese separate de cele care au ca rezultat condamnarea unei persoane.

Deseori, procesele de reabilitare se referă la situaţii unde sub un fost regim totalitar o persoană a fost

condamnată în baza unor reguli nedemocratice. Astfel de proceduri de reabilitare au ca rezultat

obţinerea unor verdicte prin care o persoană este reabilitată şi achitată de toate acuzaţiile aduse ei, iar

reputaţia acesteia este restabilită, ea devenind o persoană fără antecedente penale. În această cauză,

procedurile respective nu pot fi considerate proceduri de reabilitare. Mai degrabă, ele par să aibă

scopul de a sfârşi acele proceduri penale, care au fost pornite împotriva lui G. înainte de moartea sa.

Iar în final a concluzionat că, orice continuare a unui proces penal în privinţa unei persoane decedate

comportă în sine riscuri inerente de inechitate, deoarece persoana acuzată nu poate să-şi exercite

dreptul de a se apăra. Pe parcursul unui proces penal nu apar reînvieri. Astfel, atunci când un proces

se sfârşeşte cu condamnarea unei persoane care – la momentul morţii sale – avea dreptul de a fi

prezumat nevinovat este per se incompatibil cu ansamblul de garanţii acordate de articolul 6 § 1 al

Convenţiei. Faptul că procesul lui G. a avut loc ca rezultat al unei dorinţe exprese a văduvei acestuia

şi că o confirmare a achitării lui i-ar fi acordat acesteia dreptul la compensaţii. Însă, dacă singurul

mod de a obţine un astfel de drept a fost de a judeca o persoană decedată, un astfel de proces nu poate

fi legitim şi acest lucru, pur şi simplu, denotă deficienţa sistemului de recursuri interne.

76

Curtea Europeană a precizat că stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de

aproximare, avîndu-se în vedere consecințele negative suferite de persoană pe plan psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care

au fost percepute consecințele vătămării de către persoană.

Pentru ca instanța să poată aplica aceste criterii, apare necesitatea ca cel ce pretinde daunele morale

să aducă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile persoanele

nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost lezate prin acțiunile ilegale a organelor de drept și,

pe cale de consecință, să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmeaza să compenseze

prejudiciul.

La fel Curtea a mai stabilit că spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport

probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul

care, în raport de consecintele, pe orice plan, suferite de persoană, trebuie să aprecieze o anumită

sumă globală, care să compenseze prejudiciul moral cauzat, fără ca prin aceasta să se încerce o

reparare cu mult peste vătămarea produsă, determinînd o imbogățire fără justă cauză a persoanei.

În cazul procedurilor penale cel mai complicat moment este identificarea a două aspecte:

- Dacă procedurile fac parte din sfera penalului în sensul Articolului 6 din Convenţie,

- dacă da, atunci cînd persoanei care pretinde violarea dreptului său la durata procedurilor i s-a

înaintat o acuzaţie în materie penală.71

Se ia în consideraţie că în materia pretinselor violări a duratei procedurilor penale, victimele,

persoanele care au înaintat o sesizare, martorii, alte persoane participante în proces în afară de

acuzat (bănuit, învinuit, inculpat) nu pot pretinde încălcarea dreptului la durata nerezonabilă a

procedurilor penale. Cu alte cuvinte Articolul 6 § 1 sub aspectul său penal poate fi invocat numai de

persoana căreia i s-a înaintat o acuzaţie. O excepţie constituie situaţia cînd victima unei

infracţiuni pretinde durata nerezonabilă a procedurilor penale în legătură cu imposibilitatea

soluţionării aspectului civil, şi anume examinarea excesiv de lungă a acţiunii sale civile în cadrul

procedurilor penale. În această situaţie poate fi apreciată şi durata procedurilor penale dar începînd

cu momentul înaintării acţiunii civile şi doar luîndu-se în consideraţie criteriile aplicabile

procedurilor civile.

Aprecierea dacă procedurile intră în sfera penalului în sensul Articolului 6 § 1 din Convenţie nu este

ţinută de clasificarea dată de legislaţia naţională şi constituie un concept autonom care se apreciază

după unele criterii deja bine definite (aşa-numite criterii Engel), şi anume - (1) încadrarea în dreptul

71 Mihai Poalelungi și Lilian Apostol ,,Opinia separată privind satisfacţia echitabilă”

77

intern; (2) natura infracţiunii (delictului, contravenţiei, etc.); (3) gravitatea pedepsei pe care persoana

în cauză riscă să o primească.

Data începerii curgerii termenului în materia procedurilor penale începe la ziua înaintării acuzaţiei

penale, care nu obligatoriu coincide cu ziua recunoaşterii în calitate de bănuit, învinuit, sau ziua

unui alt act de procedură prin care persoanei i se recunoaşte oficial o altă calitate de acuzat. La

identificarea zilei de la care încep să curgă garanţiile unui proces echitabil pentru acuzat în sensul

Articolului 6 § 1 se ţine cont de notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind

suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale (identificată potrivit criteriilor Engel,),

definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor „repercusiuni sau consecinţe

importante asupra situaţiei (suspectului)”.

Prin urmare, în durata procedurilor penale cu certitudine se includ proceduri de urmărire penală,

proceduri începînd din momentul în care acuzatul a fost implicat în proces, indiferent de statutul

acestuia dacă a avut loc o notificare oficială şi dacă aceasta a avut consecinţe asupra situaţiei lui.

În această ordine de idei uneori o luare de explicaţii la faza prealabilă de control, pînă la începerea

urmăririi penale, poate servi drept punct de plecare pentru curgerea garanţiei unui termen rezonabil.

Data expirării termenului de obicei nu este greu de identificat în materia procedurilor penale şi se

termină odată cu o hotărîre definitivă prin care s-a soluţionat fondul acuzaţiei. Va include orice

proceduri, inclusiv şi cele extraordinare, cai de atac utilizate de partea acuzării, inclusiv şi acele în

anulare sau revizuiri, etc. Similar, cum şi în materia procedurilor de executare tardivă şi duratei

nerezonabile a procedurilor civile, în procedurile penale persoana poate să pretindă violarea

dreptului său la durata procedurilor chiar dacă acestea nu au fost finalizate cu o hotărîre definitivă.

Odată identificată perioada de referinţă sau data curgerii termenului atunci cînd procedurile sunt încă

pendinte, aprecierea rezonabilităţii timpului procedurilor se face potrivit aceloraşi criterii (miza

pentru reclamant; comportamentul părţilor în proces, complexitatea cauzei, etc.) A se lua în

consideraţie că, spre deosebire de procedurile civile, în această situaţie, spre exemplu miza pentru

reclamant va creşte din momentul în care acesta are aplicate măsuri preventive privative de libertate

sau restrictive de libertate. În general miza pentru reclamant în procedurile penale practic nu se pune

în discuţie niciodată, din momentul în care reclamantul prin definiţie riscă o pedeapsă penală,

respectiv importanţa soluţionării prompte a chestiunii pentru el este prezumată.

De asemenea sub aspectul criteriului comportamentul părţilor prin lipsa părţii acuzării, chiar şi

motivată prin implicarea în alte procese, va fi privit mereu cu rezerve şi nu va constitui o scuză dacă

această lipsă a fost una excesivă. Cel mai complicat la apreciere în aceste speţe este evaluarea

chestiunii cu privire la complexitatea cazului care de obicei se estimează în raport cu caracterul şi

78

gravitatea acuzaţiilor, capetelor de acuzaţii, valoarea şi calitatea probatorului acumulat şi necesar de

a fi acumulat, existenţa sau lipsa unor expertize complexe, existenţa complicilor şi co-acuzaţilor, etc.

Sub aspectul armonizării legislaţiei naţionale cu principalele instrumente juridice în materie de

protecţie a drepturilor şi libertăţilor persoanei, vom menţiona că la art.41 din Protocolul nr.11

adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale 72se prevede:

„Dacă Curtea (se are în vedere Curtea Europeană a Drepturilor Omului – n.a.) declară că a avut loc o

încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale, şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu

permite decât o reparaţie incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate,

dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.

Trebuie de menţionat că, ca atare, dreptul la repararea prejudiciului moral (sau material) nu se

raportează la şirul drepturilor care sunt apărate de Convenţie. De aceea, lipsa în legislaţia statelor-

părţi la Convenţie a posibilităţii unei asemenea reparaţii (sau insuficienţa reparaţiei) nu constituie o

încălcare a Convenţiei. Deoarece din textul Convenţiei nu rezultă obligaţia statelor-părţi de a asigura

părţii lezate reparaţia în volumul deplin, Convenţia nu poate fi privită în acest sens ca tratat

internaţional care ar avea prioritate asupra reglementărilor naţionale.

Cu toate acestea, considerăm că seria de argumente invocate mai sus este suficientă pentru a tranşa

pozitiv problema reparării prejudiciului moral către persoana juridică care a suferit de pe urma

acţiunilor ilicite ale organelor judiciare.

Iar cât priveşte practica judiciară a Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu este totul atât de banal

precum pare la prima vedere.

Astfel, posibilitatea reparării prejudiciului moral de către o persoană juridică a fost confirmată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea sa din 6.04.2000 în cauza Comingersoll S.A.

versus Portugalia 73.

Conform acestei hotărâri, instanţa nu poate exclude posibilitatea acordării companiei comerciale

respective a reparaţiei pentru prejudiciul nematerial, care poate include revendicări ce sunt mai mult

sau mai puţin „obiective” ori „subiective”. Aşa cum remarcă Curtea, se va lua în consideraţie:

reputaţia companiei; gradul de determinare în planificarea deciziilor; piedicile în gestionarea

companiei; incomodităţile şi deranjamentele provocate membrilor conducerii companiei.

Reieşind din cele menţionate, propunem operarea modificărilor necesare în art.524 CPP, în art.14-

16,1405, 1422-1424 din Codul civil. Esenţa modificărilor constă în aceea că acolo unde e

specificată expresia „persoana fizică” se impune completarea „sau juridică”. Iar acolo unde e

specificat „persoana” să fie formulat „persoana fizică sau juridică”.

72 Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. - Chişinău: Moldpres, 1998, p.373-38673 Case Comingersoll S.A. versus Portugal // http://cmiskp.echr.coe.int

79

Concluzii

În concluzie la cele menţionate, considerăm că prin „prejudiciu moral” trebuie de înţeles încălcarea,

lezarea sau privarea ilegală de valorile sau drepturile personale nepatrimoniale ale persoanelor fizice

sau juridice, care le aparţin din momentul naşterii (înregistrării de stat) sau în virtutea legii (dreptul la

viaţă, sănătate, onoare, demnitate, reputaţia profesională, inviolabilitatea domiciliului, proprietate,

viaţa privată, secretul personal şi familial, dreptul asupra unui rezultat al activităţii intelectuale etc.),

care a dus la cauzarea persoanei fizice a unor suferinţe psihice sau fizice ori la lezarea reputaţiei

profesionale a persoanei juridice sau fizice.

Prin „prejudiciu moral cauzat persoanei juridice” trebuie de înţeles încălcarea drepturilor ei

personale nepatrimoniale şi patrimoniale, exprimată în lezarea reputaţiei profesionale.

În cadrul acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor

judecătoreşti, printre cele mai des aplicate acțiuni sînt reţinerea și arestarea utilizate abuziv de către

persoanele autorizate să reţină. Continuă să existe situaţii de reţinere nedocumentată, însă ne bucură

faptul că numărul unor asemenea cazuri este în descreștere. În același timp, cadrul juridic și practica

actuală nu prevăd suficiente pârghii pentru reducerea numărului de reţineri sau arestări abuzive și

nedocumentate.

Un moment negativ întîlnit în practică apare cînd se stabilește identitatea persoanei și aceasta nu

coincide cu cea căutată sau suspectă, persoanele respective sunt eliberate fără a le fi eliberate un

certificat sau un proces-verbal de reţinere. Astfel, într-un caz, după audiere, cel reţinut a fost eliberat

și nu a mai văzut poliţiștii (a fost reţinut pentru o infracţiune săvârșită peste un an în altă localitate).

În alt caz, persoanei reţinute, după prima audiere, poliţiștii i-au spus „avem datele tale, știm cine ești

și, dacă trebuie, te găsim” (ulterior, la o zi, în alt caz, peste patru zile, persoanele vizate au fost

reţinute repetat). Rareori persoanele respective sunt indicate în registrul de intrare în instituţia

respectivă. Deoarece persoanele respective nu primesc niciun document care ar atesta faptul aflării

lor în instituţia respectivă, acestea sunt lipsite de orice posibilitate de a demonstra aflarea lor în

instituţia în cauză. Această probă ar putea fi necesară fie pentru justificarea lipsei lor de la serviciu, în

familie sau pentru solicitarea unei compensaţii în cazul privării lor abuzive de libertate. Coroborarea

datelor raportate oficial, a datelor studiului de victimizare și a informaţiei obţinute din interviuri ne

permite să concluzionăm că mai persistă reţinerea nedocumentată a persoanelor, adică utilizarea

80

abuzivă a instituţiei reţinerii de către organele abilitate cu competenţe de reţinere. Motivele reţinerilor

ilegale ţin atât de caracterul imperfect al legislaţiei, cât și de modalitatea de apreciere a felului în care

își îndeplinesc îndatoriile organele de poliţie.

Cât privește caracterul imperfect al legislaţiei, vom invoca, spre exemplu, lipsa unui mecanism

clar referitor la procedura de efectuare a formalităţilor faţă de minorii care nu pot fi reţinuţi; din lit.b)

pescripţia alin.(1) art.433 al CC, care prevede reţinerea doar în cazul în care procesul contravenţional

a fost pornit; lipsa unor sancţiuni pentru ignorarea cerinţelor legii cu privire la eliberarea

certificatelor persoanelor reţinute și ulterior eliberate. Modalitatea de apreciere a activităţii

colaboratorilor organelor de interne, și anume aprecierea negativă a aplicării reţinerii și eliberării

ulterioare a persoanelor respective, conduce în mod special la abuzuri la aplicarea reţinerii și la

apariţia unui decalaj între normă și practică. Considerăm necesară cercetarea ulterioară a modelului

de reţineri și aprecierea oportunităţii modificării legislaţiei pentru a reduce numărul de reţineri

ilegale. De asemenea considerăm necesară instituirea obligativităţii înregistrării oricărei persoane

care este adusă în orice instituţie abilitată cu dreptul de a reţine și asigurarea eliberării certificatului

privind reţinerea conform legii.

Referitor la calitatea procesului verbal de reţinere, persoanele intervievate au spus că acesta lasă de

dorit. De regulă, se folosește un formular tipizat care este deja depășit. De obicei, nu sunt indicate

temeiurile reţinerii, nu este argumentată necesitatea reţinerii. De cele mai dese ori în procesele-ver -

bale de reţinere sunt indicate următoarele temeiuri: persoana poate să se eschiveze de la urmărirea

penală, poate să comită alte infracţiuni, poate să împiedice înfăptuirea justiţiei sau să distrugă probele

sau persoana poate influenţa martorii.

Concluzia noastră este că ofițerii de urmărire penală, dar si procurorii sînt supraîncărcați cu multe

materiale/dosare pe care trebuie să le analizeze și să se pronunțe asupra acestora, fiind presați de

timpul scurt pus la dispoziție de lege dar și de superiorul acestora, care în final duc la motivarea

proastă a demersurilor, ordonanțelor sau a altor acte. Făcînd o generalizare la cele spuse mai sus,

menționăm că doctrina juridică naţională dar, mai ales, instanţele de judecată nu au reuşit să

identifice nişte criterii concrete şi statornice de evaluare a prejudiciului moral şi, în consecinţă, nişte

criterii de determinare a sumelor necesare reparării acestuia.

Un moment pozitiv este că acţiunea pentru repararea prejudiciului este scutită de plata taxei de stat,

care permite tuturor categoriilor de cetățeni să se adreseze în instanță dacă consideră că le-au fost

lezate drepturile și cauzate careva prejudicii morale sau materiale prin acțiunile ilicite ale organelor

de drept. Deasemea s-a instituit procedura de adresare directă în instanţa judecătorească privind

acţiunea civilă contra statului și nu cum era anterior prevăzută o procedură prealabilă de soluţionare

81

a litigiului de către organul care a emis sentinţa de achitare sau ordonanţa de scoatere de sub

urmărire penală.

Alt moment forte este că cuantumul despăgubirilor privind repararea prejudiciului moral și material

(cu acordarea despăgubirilor băneşti) de către instanţa judecătorească în ordinea procedurii civile

constituie un mijloc mul mai eficient de restabilire a drepturilor încălcate, spre deosebire de

procedura prealabilă veche, care obliga organul ce a comis eroarea judiciară să-și stabilească

cuantumul despăgubirilor. În calitate de repere ale reformei judiciare şi de drept, promovate în

Republica Moldova, evoluează, pe de o parte, asigurarea protecţiei eficiente a societăţii împotriva

infracţiunilor, iar, pe de altă parte apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor care au

intrat în atenţia justiţiei penale. În această ordine de idei, nu trebuie subestimate rolul şi importanţa

instituţiei reparării daunelor morale a cetăţenilor în procesul penal. Deloc întâmplător, în ultimul

deceniu a crescut numărul sentinţelor de achitare, precum şi numărul ordonanţelor de încetare a

procesului penal în baza temeiurilor reabilitante. În tendinţa societăţii de a reveni la valorile statului

de drept se concretizează creşterea interesului ştiinţei procesual penale, precum şi al practicienilor

faţă de instituţia reabilitării persoanei în procesul penal.

 Deci, nu punem la îndoială necesitatea acestei instituţii de drept. Trebuie, însă, să recunoaştem că

satisfacţia morală este un drept susceptibil în mod deosebit de abuz.

Recomandări:

Recomandarea 1:

În vederea reducerii reţinerilor nemotivate:

- Modificarea articolul 166 CPP “Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvârșirea

infracţiunii”, alin.3 având următoarea redacţie: „(3) Reţinerea persoanei bănuite poate fi dispusă dacă

există temeiuri rezonabile de a presupune că aceasta se va sustrage de la urmărirea penală, va

împiedica aflarea adevărului sau va săvârși alte infracţiuni. Persoana poate fi reţinută și în cazul în

care procurorul se adresează cu demers de arestare a acesteia. În acest caz demersul urmează a fi

înaintat și examinat în termen de 24 de ore”.

– Asigurarea de către procurori (prin instruire și ordine speciale) că o condamnare anterioară a

persoanei nu duce în mod automat la înaintarea unui demers de arestare a bănuitului.

Recomandarea 2:

În vederea reducerii posibilităţii de tergiversare a prezentării persoanei în faţa judecătorului de

instrucţie:

82

– Completarea articolului 166, alin. 5 CPP cu următoarea sintagmă: „Dacă persoana reţinută nu este

eliberată în etapa iniţială a reţinerii, ea urmează a fi adusă în termen de 24 de ore din momentul

privării de libertate în faţa judecătorului de instrucţie pentru ca acesta să decidă asupra legalităţii

reţinerii și necesităţii deţinerii în continuare”.

Recomandarea 3:

În vederea reducerii duratei reţinerii:

– Perfecţionarea sistemului centralizat de evidenţă a infracţiunilor în așa fel încât să existe acces

operativ la această informaţie, ceea ce ar permite reducerea duratei reţinerii fără a influenţa succesul

urmăririi penale.

Recomandarea 4:

În vederea reducerii și, în perspectivă, a eliminării practicilor de reţinere nedocumentată:

– determinarea oportunităţii modificării legislaţiei în sensul instituirii obligativităţii înregistrării

oricărei persoane care este adusă/este citată/vine la solicitare/ în orice instituţie abilitată cu dreptul de

a reţine;

– asigurarea eliberării certificatului despre reţinere oricărei persoane reţinute, indiferent dacă a fost

sau nu deschis dosar penal sau contravenţional;

– informarea populaţiei, inclusiv prin plasarea în comisariatele de poliţie a unor postere și

diseminarea altor materiale informaţionale despre drepturi, obligaţii și condiţiile reţinerii, inclusiv

despre obligativitatea prezentării de către autoritate a unui certificat în care să se indice timpul și

acţiunile exercitate faţă de persoana reținută sau arestată de organele statului, indiferent dacă a fost

sau nu deschis dosar penal sau contravenţional;

– publicarea datelor despre numărul total al persoanelor reţinute.

Recomandarea 5:

- de a elabora un ghid orientativ aplicabil situaţiilor de despăgubire a daunelor morale, care ar reuşi

să constituie un instrument flexibil, orientativ şi eficient pentru activitatea juriştilor practicieni şi,

deopotrivă, în folosul altor categorii de persoane interesate de problematica reparării daunelor

morale.

83

Cercetarea s-a dovedit ca fiind una dificilă atât din punct de vedere tehnic, dar mai ales moral.

Astfel, s-a evitat stabilirea unui „curs de schimb lacrimi / lei”, sănătatea sau viața persoanelor fiind

elemente inestimabile care nu pot avea valoare de înlocuire. În schimb s-a încercat identificarea unor

compensații bănești ancorate în jurisprudența și realitatea economică generală din Republica

Moldova, care ar fi în măsură să ofere suficientă satisfacție pentru a crea o alinare a suferințelor de

natură morală în cazul acțiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale

instanțelor judecătorești.

Pe latură tehnică, dificultățile cu care ne-am confruntat au fost multiple, de la identificarea unei

surse obiective și transparente de practică judiciară, la identificarea unor criterii de clasificare și

centralizare a datelor colectate și până la traducerea, studierea, clasificarea și centralizarea

caracteristicilor altor sisteme europene în materie.

Astfel, rezultatele studiului încearcă să surprindă imaginea practicii judecătorești recente cu

privire la compensațiile acordate pentru daune morale și să ofere pentru moment un reper, un punct

de sprijin ușor de folosit în marea majoritate a cazurilor. În mod cert colecția de jurisprudență va

putea fi îmbogățită, extinsă și concluziile studiului vor putea fi îmbogățite și nuanțate în viitor, iar noi

sperăm ca acestă lucrare să poată fi transformată într-un reper, un instrument util din ce în ce mai

detaliat, care să ofere o mai bună flexibilitate și adaptabilitate pentru cazurile particulare care se

desprind în mod evident de situațiile generale acoperite de forma actuală a lucrării, astfel încât ceea

ce este egal să fie egal, dar și ceea ce este diferit să poată fi mai bine individualizat și adaptat cazului

concret dedus judecății persoanelor care au prin natura ocupației datoria de a compensa corect

persoanele prejudiciate, inclusiv pentru prejudiciile nepatrimoniale, adică pentru suferința cauzată

personalității fizice și afective ca urmare a arestării,reținerii sau condamnării ilegale.

În încheiere dorim să subliniem faptul că prezenta lucrare a fost realizată cu bună credință și

echilibru, cu transparență și nepărtinitor pentru a servi în egală măsură persoanelor prejudiciate și

acelor persoane care prin natura ocupației sunt implicate în procesul de evaluare a prejudiciilor

nepatrimoniale.

84

I. Acte normative

1. Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948 ;

2. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 04 noiembrie 1950 ;

3. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 (art.53) ;

4. Codul de procedură penală al RM din  14.03.2003 ;

5. Codul civil al RM din  06.06.2002 (art.1404,1422,1423.) ;

6. Codul muncii al RM din  28.03.2003 (art.90, 329) al RM ;

7. Codul familiei al RM din  26.10.2000 (art.44 alin.(3) lit.b)) ;

8. Codul audiovizualului din  27.07.2006 al Republicii Moldova ;

9. Legea nr.1545-XIII din 25.02.1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti, modificată prin Legea nr.206-XV din 29.05.2003 (MO nr.50-51/359 din 04.06.1998) ;

II. Practica judiciară

10. Hotărîrea Plenului CSJ A REPUBLICII MOLDOVA cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a legislaţiei ce reglementează repararea prejudiciului moral nr.9 din 09.10.2006, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.2, pag.19 ;

11. Hotărârea nr. 1 din 15.04.2013 cu privire la practica judiciară despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu ;

12. Hotărârea plenului CSJ nr. 4 din 28 martie 2005 pct.15 privind obligația judecătorilor să verifice la judecarea demersului de aplicare a arestării preventive dacă există motive rezonabile de a presupune că persoana a săvârșit o infracțiune ;

13. Mihai Poalelungi și Lilian Apostol ,,Opinia separată privind satisfacţia echitabilă”

14. http://www.csj.md/admin/public/uploads/Dosarul%20nr.%202ra-1483-12%20Barbacar%20vs%20Ministerul%20Finan%C5%A3elor.pdf ;

15. http://www.csj.md/admin/public/uploads/Dosarul%20nr.%202ra36911%20Ceclea%20vs %20Procuratura%20General%C4%83.pdf .

III. Monografii în limba română

85

16. A.Ionascu, La reparation dommages moreaux en droit socialiste roumain, în Revue roumaine des sciences socials, 1966, nr.2, p.207 şi urm. ;

17. Bloşenco A. Răspunderea civilă delictuală. - Chişinău: ARC, 2002, p.57-61;

18. Comentariu Cod de Procedură Penală pag. 699-701, anul 2005, autori : Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeriu Şterbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu.

19. Comentariu Codului Civil, Vol. II februarie 2006 art.1422,1423 pag.1092-1093 ;

20. Eduard Dragomir, Roxana Paliţă, Drept Procesual Penal ,,Sinteze pentru pregătirea Examenului de Admitere şi Definitivare în profesia de avocat “, Bucureşti 2009, pag. 11-15.

21. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeriu Şterbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu,Drept Procesual Penal, partea specială Vol.II Chişinău 2006, pag. 309-316 ;

22. Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă, Iurie Sedleţchi, Valeriu Şterbeţ, Vasile Rotaru, Raisa Botezatu, Adrian Cerbu, Sergiu Ursu, Ecaterina Erjîu, Drept Procesual Penal, Editura ,,Cartier Juridic” Ediţia 2005, pag.929-933 ;

23. Ioana-Andreea Ciurdar, Daunele morale, Fiat Iustitia nr. 1/2008 ;

24. Manualul Drepturilor Omului, Editura APADOR-CH, București 2008, pag.15 ;

25. Mihail Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Bucureşti, Edit. Academiei, 1972, p. 31 ;

26. Procesul echitabil garantat de Convenţia Europeană pentru drepturile omului ,,Ghid pentru RM” , noiembrie 2007, pag.81-82 ;

27. Victor Orîndaş, Tudor Osoianu, Procedura Penală, Chişinău 2004, pag. 229-230 ;

28. Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte. Vol.1. - Chişinău: Moldpres, 1998, p.373-386.

IV. Monografii în limba rusă

29. Н. И. Миролюбов, Реабилитация как специальный правовой институт, (N. Miroliubov, Reabilitarea ca instituție specială de drept), Казань, 1902.

30. Алла Алексеевна Орлова - к.ю.н., доцент, Реабилитация, (Alla Orlova, Reabilitare), 2007 г.

31. А. Кусиков, Реабилитация трудящегося при прекращении уголовного дела – Еженедельник советской юстиции, (A. Kusikov, Munca de reabilitare prin întreruperea urmăririi penale – „Săptămânalul de drept sovietic”) nr. 18, 1926

32. "Уголовно-процессуальный кодекс Российской Федерации" от 18.12.2001 № 174-ФЗ (принят ГД ФС РФ 22.11.2001) - "Собрание законодательства РФ", 24.12.2001, N 52 (ч. I), ст. 4921 (Codul de procedură penală al Federației Ruse)

33. П. Константинов, судья Фрунзенского районного суда Санкт-Петербурга, кандидат юридических наук, А. Стуканов. «Институт реабилитации» (P. Constantinov, „Instituția reabilitării”)- "Законность", N 7, 2004

86

34. В. Н. Кудрявцев, А. И. Трусов, Политическая юстиция в СССР, (V. Kudriavțev, A. Trusoc, Justiția politică în URSS), СПб.: Издательство "Юридический центр Пресс", 2002. С. 343 - 347.

35. Л.В. Бойцова. Ответственность государства и судей за вред причиненный гражданам при отправлении правосудия // Журнал российского права, 2001, nr.9, р.14-20 ;

36. М.Ф. Полякова. Имущественные проблемы реабилитации по советскому праву: Диссертация на соискание ученой степени кандидата юридических наук. – Москва, 1977, р.58 ;

37. Материалы Семинара по защите прав человека в уголовном процессе (Вена, 20 июня-4 июля). – Нью-Йорк: Издание ООН, 1960, р.37-38 ;

38. М.С. Строгович. Демократия, укрепление законности и борьба с преступностью // Вопросы философии, 1984, nr.3, p.5 ;

39. П.Гольбах. Избранные произведения. Т.2. Москва: Соцэкгиз, 1963, p.38 ;

40. А.Д. Hазаров. Влияние следственных ошибок на ошибки суда. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2003, p.24-60 ;

41. Л.Мариупольский. Некоторые правовые вопросы института личного задержания // Труды ВШ МВД, 1958, nr.3, p.86 ;

42. В.А. Стремовский. Участники предварительного следствия в советском уголовном процессе. – Ростов-на-Дону, 1966, p.70 ;

43. В.Н. Иванов. Уголовно-правовая охрана прав граждан. – Москва: Юридическая литература, 1964, p.111 ;

44. В.З. Лукашевич. Гарантии прав обвиняемого в стадиях предварительного расследования и предания суду. – Ленинград, 1967, p.184 ;

45. К.Нуржаубаева. Прокурорский надзор, как гарант соблюдения и исполнения конституционных прав и интересов граждан // www.procuror.kz.

V. Ediţii periodice

46. Brînză L.Repararea prejudiciului nematerial cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu prilejul desfăşurării procesului penal. Revista

Ştiinţifică a USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.227-235;

47. Brînză L. Repararea prejudiciului material cauzat prin acţiuni iliciteale organelor de urmărire

penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu prilejul desfăşurării procesului penal. Revista Ştiinţifică a

USM „Studia Universitatis”. Seria „Ştiinţe sociale”, 2007, nr.6, p.222-226; 30.

87

48. Brînză L. Repararea prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală şi ale instanţelor judecătoreşti cu prilejul desfăşurării procesului penal. Revista Institutului

Naţional al Justiţiei,2008, nr.1-2, p.100-109.

49. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.73-75.

50. Revista Institutului Național al Justiției nr.3,4(7) din 2008, pag.63-68 ; publicație științifico-

practică, informativă și de drept ;

VI. Surse INTERNET:

51. http://justice.md/md/jud_2/ ;

52. http://www.csj.md/news.php?menu_id=621&lang=5 ;

53. http://www.rsdr.ro/Art-5-1-2009.pdf Versavia Brutaru ,, Daunele morale în procesul penal ”

;

54. http://ro.wikipedia.org/wiki/Reabilitare_(Uniunea_Sovietic%C4%83)

,,Reabilitare în Uniunea Sovietică” ;

55. http://www.inj.md/files/u1/INJ_4_2008_1.pdf , Revista INJ.;

56. http://www.fpvs.ro/doc/info_utile/

Ghid_pentru_solutionarea_daunelor_morale_ed_2012.pdf ;

57. http://ru.scribd.com/doc/26143833/Liubovi-Brinza-Abstract

,, Reabilitarea persoanei în procesul penal ” ;

58. http://vox.publika.md/social/judecatorii-de-instructie-si-banuaila-rezonabila-363101.html ;

59. http://adevar.md/?p=345 ,, Repararea prejudiciilor cauzate în urma acţiunilor ilicite ale organelor de urmărire penală prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului ” ;

60. http://kalinovsky-k.narod.ru/p/2010-3.html ,, Калиновский К.Б. ;

Конституционно-правовые проблемы реабилитации лиц, незаконно подвергнутых

уголовному преследованию в российском уголовном процессе.” ;

61. http://kraspubl.ru/content/view/316/36/ ,, Проблемы реабилитации в уголовном процессе

России ” Мустафаева А. Э.,Научный руководитель: к.ю.н. Трашкова С. М.;

62. http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/companiile-aviatice-ogligate-sa-plateasca-

prejudicii-morale-pasagerilor-154843.html ;

63. http://orice.info/drept/despre-prejudiciu-i/

64. Case Comingersoll S.A. versus Portugal // http://cmiskp.echr.coe.int .

88