C A P I T O L U L I . NECESITATEA ŞI ROLUL RENTABILITĂŢII

1.1. Esenţa, apariţia şi dezvoltarea rentabilităţii

Rentabilitatea poate fi definită ca capacitatea unei înterprinderi de a obţine

profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de

provenienţa acestora.

Rentabilitatea este una din fenomenele cele mai sintetice de exprimare a

eficienţii întergii activităţi economico – financiare a întrerpinderii, respectiv a

tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, din toate stadiile

circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vînzare.

Eficienţa economică este categoria economică mai cuprinzătoare decît

rentabilitatea. În acest sens este şi următoarea afirmaţie: „eficienţa economică

reprezintă cea mai generală categorie care caracterizează rezultatele ce decurg din

diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum

individual, vînzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau

financiare) intrate sau neintrate în circuitul economic”.

Pentru exprimarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori:

profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii întrerpinderii

este reflectată de profit, iar gradul în care capitalul sau utilizarea resurselor

întrerpinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii (indicator al mărimii

relative a rentabilităţii).

Profitul, sub diversele sale forme, poate fi analizat din punct de vedere

structural şi factorial, pe total întrerpindere şi produse.

Analiza structurală a profitului urmăreste stabilirea contribuţiei diferitor tipuri

de rezultate la modificarea totală, precum şi punerea în evidenţă a schimburilor

intervenite pe elementele componente.

Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului (profit brut sau pierdere),

se poate efectua pe baza structurării veniturilor şi cheltuielilor după natură sau a

grupării cheltuielilor după funcţia (destinaţia) lor în cadrul întrerpinderii.

O analiză structurală a rezultatului brut al exerciţiului este cunoscută ca

metoda clasificării după funcţia cheltuielilor sau a „costului vînzărilor”.

Informaţiile necesare analizei sînt următoarele:

1. Cifra de afaceri

2. Costul vînzărilor

3. Rezultatul operaţional (marja brută) (1-2)

4. Alte venituri din exploatare

5. Costuri de distribuţie

6. Cheltuieli administrative

7. Alt echeltuieli de exploatare

8. Rezultatul exploatării (3+4-5-6-7)

9. Veniturile financiare

10.Cheltuieli financiare

11.Rezultatul financiar (9-10)

12.Venituri extraordinare

13.Rezultatul extraordinar (12-13)

14.Rezultatul brut al exerciţiului (8+11+14)

Această prezentare oferă uneori informaţii mai relevante pentru utilizatori

decît clasificarea după natură.

Alegerea metodei de analiză între metoda costului vînzărilor şi metoda naturii

cheltuielilor depinde atît de factorii istorici şi de cei aferenţi sectorului economic

respectiv, cît şi de natura înterrpinderii.

S o c i e t a t e a e s t e a n g a j a t ă î n t r - u n p r o c e s i s t o r i c d e t r e c e r e l a o n o u ă s o c i e t a t e

ş i l a u n n o u s i s t e m e c o n o m i c . S f i d a r e a d e m a r e a n v e r g u r ă ş i d e a d î n c ă p r o f u n z i

m e a p u t e a g ă s i r ă s p u n s u l a d e c v a t p r i n t r - u n e f o r t c r e a t i v s u s ţ i n u t ş i b i n e c o n c e n t

r a t . D o a r p r o c e s u l d e c u n o a ş t e r e u m a n ă v a f i î n m ă s u r ă s ă d e s c h i d ă n o i o r i z o n t u r i

i n d i r e c ţ i a c o n c e p e r i i u n e i n o i r e a l i t ă ţ i s o c i a l - e c o n o m i c e .

P r o c e s u l d e c r e a r e a b u n u r i l o r v i t a l e , m a t e r i a l e , s p i r i t u a l e a l e s e c o l u l u i

X X I - l e a a n t r e n e a z ă d e j a ş i v a a n t r e n a ş i m a i m u l t î n v i i t o r t r a n s f o r m ă r i r a d i c a l

e î n s u b s t a n ţ a ş t i i n ţ e i e c o n o m i c e – ş t i i n ţ e i p r i n d e f i n i ţ i e g e n e r a l ă ş i u n i v e r s a l ă ,

î n a c e l a ş i t i m p . T o a t e a c e s t e t r a n s f o r m ă r i î n r e a l i t ă ţ i e c o n o m i c e ş i î n r e f l e c t ă r i l

e l o r t e o r e t i c e i n d u c c u m a r e r e p e z i c i u n e e x i g e n ţ e n o i î n m o d u l d e g î n d i r e e c o n o

m i c ă a o a m e n i l o r .

Î n ţ e l e g î n d t i p u l e c o n o m i e i c e s e d e z v o l t ă î n l u m e a a v a n s a t ă , f o r m u l ă m ,

d i r e c ţ i i ş i i n s t i t u ţ i i c e a r c o n t r i b u i l a u n n o u s i s t e m e c o n o m i c î n R e p u b l i c a M o l d

o v a , c a r a c t e r i z a t ş i s u s ţ i n u t p r i n : d e m o c r a ţ i e , l i b e r t a t e , m o d e r n i z a r e , p e r f o m a n ţ ă ,

c o n c u r e n ţ ă , e c h i t a t e , f u n c ţ i o n a l i t a t e . C a m e c a n i s m d e r e g l a r e a f u n c ţ i o n a l i t ă ţ i i ,

p i a ţ a a r e u n i m p a c t d e c i s i v , c o m p l e x ş i p e r p e t u m î n l u a r e a d e c i z i i l o r l a n i v e l

m i c r o ş i m a c r o e c o n o m i c , p r i v i n d o p ţ i u n i l e d e a l o c a r e a r e s u r s e l o r , d i m e n s i u n e a a

l o c ă r i i , e f i c i e n ţ a u t i l i z ă r i i l o r î n v e d e r e a a s i g u ră i i m a r j e i c o n c u r e n ţ i a l e , a v i a b i l i t ă ţ

i i .

A ş a c u m o r i c e f u n c ţ i o n a l i t a t e p r i v i t ă c a u n a n s a m b l u i n t e g r u , e a e s t e c o

m p u s ă d i n e l e m e n t e f u n c ţ i o n a l e , i d e n t i f i c ă m , a ş a d a r , a c e s t p r o c e s î n f u n c ţ i o n a l i t

a t e a e c o n o m i c ă : e l e m e n t f u n c ţ i o n a l - î n t r e p r i n d e r e a ( n i v e l m i c r o e c o n o m i c ) , a

n s a m b l u f u n c ţ i o n a l - e c o n o m i a n a ţ i o n a l ă ( n i v e l m a c r o e c o n o m i c ) .

Î n t r - o e c o n o m i e d e p i a ţ ă , o î n t r e p r i n d e r e î ş i d e s f ă ş o a r ă a c t i v i t a t e a î n c o n

d i ţ i i l e u n e i puternice competiţii atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă. Pentru a-şi

realiza obiectivele propuse ea trebuie să-şi desfăşoare activitatea pe bază unei strategii

economice proprii, bine fundamentate sub raport tehnic şi economic.

Conducerea şi organizarea activită ţ i i î n t r e p r i n d e r i i p e b a z a u n e i s t r a t e g i i e c o n

o m i c e c a p ă t ă o i m p o r t a n ţ ă c r e s c â n d ă c a u r m a r e a f a p t u l u i c ă p e p l a n m o n d i a l s

- a u r e a l i z a t m a r i p r o g r e s e î n t e o r i a m a n a g e m e n t u l u i p r i v i n d a p l i c a r e a u n o r c o n c e

p t e m o d e r n e ş i n o i m u t a ţ i i p e p i a ţ a i n t e r n ă ş i e x t e r n ă.

A ş a d a r , c r e ş t e r e a g r a d u l u i d e c o m p l e x i t a t e a a c t i v i t ă ţ i i e c o n o m i c e a f i

r m e l o r , î n c o n t e x t u l m e c a n i s m e l o r p i e ţ e i , a r e i m p l i c a ţ i i p r o f u n d e î n p r o c e s u l d e

c o n d u c e r e , p r o c e s c e s e p o a t e r e a l i z a n u m a i p e b a z a u n u i s t u d i u a t e n t a l r e a l i t ă ţ

i i , p e o a n a l i z ă ş t i i n ţ i f i c ă c a r e s ă f a c i l i t e z e a d o p t a r e a d e c i z i i l o r c o r e s p u n z ă t o a r e .

A c t i v i t a t e a d e c o n d u c e r e , p r i n e s e n ţ a e i , i n d i f e r e n t d e n i v e l u l l a c a r e s

e e x e r c i t ă ş i d e d o m e n i u l p e c a r e î l v i z e a z ă , i m p l i că c u n o a ş t e r e a t e m e i n i că a

s i t u a ţ i e i d a t e , a i n t r e g u l u i c o m p l e x d e c a u z e ş i f a c t o r i c a r e o d e t e r m i nă , f a p t c e s

e r e a l i z e a z ă p r i n i n t e r m e d i u l a n a l i z e i e c o n o m i c o - f i n a n c i a r e .

E l e m e n t e l e p r i m a r e a l e p a t r i m o n i u l u i a c t u a l c o n c e p t u a l m e t o d o l o g i c a

l a n a l i z e i e c o n o m i c o - f i n a n c i a r e a u a p a r u t o d a t ă c u î n c e p u t u l r e v o l u ţ i e i i n d u s t r i

a l e ş i a u d e v e n i t t o t o d a t ă m a i c l a r e ş i m a i e x p l i c i t e p r i n l u c r ă r i c a : “O n t h e e c o n

o m y o f M a c h i n e r y a n d M a n u f a c t u r e s “ d e C h a r l e s B a b b a g e s , “ S c i e n t i f i c M a n

a g e m e n t “ d e F r i d e r i c T a y l o r , “ A d m i n i s t r a t i o n g e n e r a l e i n d u s t r i e l l e “ d e H e n r y F

a y o l l ş i a l ţ i i . I n d i f e r e n t d e d o m e n i u l s ă u d e a c t i v i t a t e , f i r m a e s t e c o n s i d e r a t ă c a u

n u l d i n t r e f a c t o r i i e s e n ţ i a l i a i d e v e n i r i i e c o n o m i e i n a ţ i o n a l e ş i , t o t o d a t ă , u n c î m p

a l i n i ţ i a t i v e i p e r s o n a l e ş i l o c a l p r o m o v ă r i i ş i i n o v ă r i i .

A n a l i z a f i n a n c i a r ă c e r c e t e a z a a c t i v i t ă ţ i l e s a u f e n o m e n e l e , d i n p u n c t d

e v e d e r e f i n a n c i a r , v a l o a r e a c o n s u m u l u i d e r e s u r s e ş i v a l o a r e a r e z u l t a t e l o r o b ţ i n u

t e . E s e n ţ i a l u l în a n a l i z a f i n a n c i a r ă î l c o n s i d e r ă l u a r e a î n c a l c u l a r e l a ţ i i l o r s t r u c t

u r a l - f u n c ţ i o n a l e ş i a c e l o r d e c a u z ă - e f e c t .

A n a l i z a f i n a n c i a r ă t r e b u i e s a a p r e c i e z e d a c ă g r a d u l l i c h i d i t a t i i a c t i v e l o r î n

t r e p r i n d e r i i e s t e s u f i c i e n t d e r i d i c a t p e n t r u a - i p e r m i t e a c e s t e i a s ă f a c ă f a ţ ă î n o r i c

e m o m e n t a n g a j a -m e n t e l o r p e c a r e ş i l e - a a s u m a t , r e s p e c t i v p e n t r u a - i a s i g u r a s o l

v a b i l i t a t e a . E c h i l i b r u l f i n a n c i a r e s t e a p r e c i a t p r i n c o n f r u n t a r e a g r a d u l u i d e l i c h i d

i t a t e a a c t i v e l o r c u g r a d u l u i d e e x i g i b i l i t a t e a e l e m e n t e l o r p a s i v u l u i .

D e t e r m i n a t i v u l f i n a n c i a r ă f i x e a z ă c a r a c t e r u l a n a l i z e i , a d i c ă o b i e c t u l s

a u e f e c t u l e s t e a n a l i z a t s u b a s p e c t u l r e s p e c t i v a l c o s t u r i l o r ş i e f i c i e n ţ e i l u i .

M e t o d e l e , p r o c e d e e l e ş i t e h n i c i l e d e a n a l i z ă e c o n o m i c o - f i n a n c i a r ă d e ţ

i n u n r o l i m p o r t a n t î n e v a l u a r e a ş i v a l o r i f i c a r e a p o t e n ţ i a l u l u i f i r m e i . A c e a s t a p r

e s u p u n e c u n o a ş t - e r e a s i t u a ţ i e i î n c a r e f u n c ţ i o n e a z ă u n s i s t e m ş i a m o d u l u i d e a c ţ

i o n a r e a s u p r a a c e s t u i a , p e n t r u a l r e g l a î n c o n c o r d a n ţ ă c u o b i e c t i v e l e p a r a m e t r i z a

t e , î n t i m p ş i î n s p a ţ i u .

P e n t r u a c e a s t a e s t e n e c e s a ră c u n o a ş t e r e a i n f o r m a ţ i e i e x a c t e c a r e s ă r e f l e

c t e c o m p l e t s t ă r i l e f u n c ţ i u n i i s i s t e m u l u i , i n t e r d e p e n d e n ţ e l e a c e s t o r a .

A f i e f i c i e n t ă o a c t i v i t a t e f i n a n c i a r ă î n s e a m n ă a u r m ă r i c u r e g u l a r i t a t e s

t a b i l i r e a l e g ă t u r i l o r c a u z a l e î n t r e f a c t o r i d e i n f l u e n ţ ă c u c a r a c t e r s i n t e t i c ş i a d

e t e r m i n a i n s t r u m e n t u l d e b a z ă î n p r o c e s u l d e d i a g n o z ă ş i d e r e g l a r e a f u

n c ţ i u n i i e f i c i e n t e a f i r m e i c a u n t o t î n t r e g .

P r o f i t u l e s t e r a ţ i u n e a d e a f i a u n e i f i r m e . E l s e d i m e n s i o n e a z ă î n j o c u l p

r e ţ u r i l o r , c a u r m a r e a r a p o r t u l u i c e r e r e - o f e r t ă ş i a l c o s t u r i l o r , c a r e r e f l e c t ă m o d

u l d e g o s p o d ă r i r e a c e l o r c o n s u m a t e . C e r e r e a s o l v a b i l ă a c o n s u m u r i l o r i n f l u e n ţ e

a z ă o f e r t a ş i p r i n m e c a n i s u l r e n t a b i l i t ă ţ i i , o r i e n t e a z ă p l a s a r e a c a p i t a l u r i l o r ş i d e c i

p r o d u c ţ i a .

T e r m e n u l d e r e n t a b i l i t a t e a f o s t ş i a r ă m a s a m b i g u u . A d e s e a s - a r e c u r s l

a a p r o p i e r e a a c e s t e i n o ţ i u n i d e c e a a e f i c i e n ţ e i e c o n o m i c e , î n i n t e n ţ i a d e a d a r e n t

a b i l i t ă ţ i i d o a r s e n s p o z i t i v . D a r t o t uş i d i f e r e n ţ a d i n t r e r e n t a b i l i t a t e ş i e f i c i e n ţă r ă

m î n e de s t u l d e m a r e . A s t f e l , u n i i a u t o r i c o n s i d e r ă c ă a c e s t e d o u ă n o ţ i u n i s u n t s i n

o n i m e , a l ţ i i a u a p r e c i a t c ă r e n t a b i l i t a t e a ş i e f i c i e n ţ a s u n t d i s t i n c t e : e f i c i e n ţ a u n e i

i n t r e p r i n d e r i e s t e d i m e n s i o n a t ă d e r e n t a b i l i t a t e , c a r e r e p r e z i n t ă u n i n d i c a t o r s i n t e

t i c - re z u l t a t u l o b ţ i n u t r e f l e c t a t î n e f o r t u r i l e d e p u s e p e n t r u o b ţ i n e r e a a c e s t u i a .

A m b i g u i t a t e a a c e s t u i t e r m e n a f ă c u t c a a c e s t u i a s ă i s e a c o r d e o m a r e a t

e n ţ i e î n t o a t e s i s t e m e l e d e g î n d i r e e c o n o m i c ă . B u n ă o a r ă e x i s t ă m a i m u l t e r e p e r e c

u p r i v i r e l a r e n t a b i l i t a t e , î n c ă d i n c e l e m a i v e c h i t i m p u r i a c e s t e a f i i n d i n f u e n ţ a t e

d e i d e i l e c o n t u r a t e d e a m p r e n t a v r e m u r i l o r î n e v o l u ţ i e . Î n d e p e n d e n ţă d e o b i c e i

u l ş i c u t u m e l e p ă r e r e a e c o n o m i ş t i l o r c ă d e a s u b a m p r e a n t a r e s p e c t i v ă . A s t f e l , m e r

c a n t i l i ş t i i - C a n t i l l o n , C o l b e r t a u c o n s i d e r a t c ă p r o f i t u l s e o b ţ i n e d o a r d i n a c t i v i t a t e

a d e c o m e r ţ e x t e r i o r ş i că r e n t a b i l i t a t e a r e p r e z i n t ă u n i n d i c i u d e e f i c i e n ţă c o m e r c

i a l ă , f ă r ă a r e c u n o a ş t e e x i s t e n ţ a a c e s t ui t e r m e n î n a l t e d o m e n i i e c o n o m i c e , c o n s i d

e r î n d do a r c o m e r ţ u l o a c t i v i t a t e a c u a d e v ă r a t r e n t a b i l ă . Î n m o m e n t u l î n c a r e a c t i v

i t a t e a a g r i c o l ă î ş i a t i n g e a a p o g e u l a c e a s t a a c ă p ă t a t r e f l e c t a r e î n c o n c e p t u l d e r e n

t a b i l i t a t e , a s t f e l , e c o n o m i ş i i f i z i o c r a ţ i - T u r g o t , Q u e s n a y - a u r e s p i n s c o n c e p ţ i a

m e r c a n t i l i s t ă ş i a u î n c e r c a t s ă d e m o n s t r e z e c ă r e n t a b i l i t a t e a s e o b ţ i n e d o a r d i n a c t i

v i t ă ţ i l e p r o d u c t i v e a g r i c o l e , a c e s t a f i i n d u n d a r a l n a t u r i i , n e f i i n d a i c i a d m i s ă p u

t e r e a m ă r g i n i t ă a o m u l u i .

C l a s i c u l A d a m S m i t h a s u s ţ i n u t c ă p r o f i t u l e s t e u n r e z u l t a t a l m u n c i i n e

p l ă t i t e , u n v e n i t c e r e v i n e c a p i t a l u l u i ş i d e c i r e n t a b i l i t a t e a s e o b ţ i n e c u a d e v ă r a t u t

i l i z î n d m u n c a n e p l ă t i t ă s a u fă r a a c u n o a ş t e d e c ă t r e p r e s t a t o r a v a l o r i i r e a l e a v o l u

m u l ui m u n c i i d e p u s e . P r o g r e s u l t e h n i c ş i d e z v o l t a r e a r e l a ţ i i l o r s o c i a l - u m a n e a u g

e n e r a t s c h i m b ă r i r a d i c a l e î n g î n d i r e , a s t f e l H a h n , M a r s h a l l , F e l n e r a u d e f i n i t r e n t a

b i l i t a te a î n t r - u n m o d m a i r e a l d e a d e v ă r ş i a n u m e c ă r e n t a b i l i t a t e a e s t e o r e c o m p e

n s ă a in t r e p r i n z ă to r u l u i p e n t r u c a l i t ă ţ i l e s a l e d e o r g a n i z a t o r ş i i n v e n t a t o r , p e n t r u r

i s c u l si i n c e r t i t u d i n i l e l a c a r e s e e x p u n e , p e n t r u f u n c ţ i i l e s o c i a l e p e c a r e ş i l e a s u

m ă .

J e a n M a r c h a l a s u s ţ i n u t c a r e n t a b i l i t a t e a î n m ă r i m e a s a e s t e r e z u l t a t a l

a c ţ i u n i i d e f o r ţ ă s a u d e p u t e r e p e c a r e î n t r e p r i n z ă t o r u l s a u p r o p r i e t a r u l u n i t ă ţ i i e c

o n o m i c e e f i c i e n t e m a n i f e s t ă p e p i e ţ e l e d e b u n u r i d e c o n s u m ş i d e f a c t o r i d e p r o d

u c ţ i e .

A ş a d a r , r e n t a b i l i t a t e a a p a r e , a s t f e l c a i n s t u m e n t h o t ă r î t o r î n m e c a n i s m u l

e c o n o m i e i d e p i a ţă , î n o r i e n t a r e a p r o d u c ţ i e i , î n r a p o r t c u c e r i n ţ e l e c o n s u m a t o r i l o r

( p r o d u c t i v i s a u i n d i v i d u a l i ) . A c e a s t a p r e s u p u n e o b ţ i n e r e a u n o r v e n i t u r i m a i m a r i

d e c î t c h e l t u i e l i l e î n u r m a v i n d e r i i ş i î n c a s ă r i i p r o d u c ţ i e i f a b r i c a t e . D e c i r e n t a b i l i t a

t e a r e f l e c t ă c a p a c i t a t e a f i r m e i d e a p r o d u c e p r o f i t .

R e n t a b i l i t a t e a u t i l i z e a z ă p e n t r u e x p r i m a r e d o i i n d i c a t o r i : p r o f i t u l ş i r a t

a r e n t a b i l i t ă ţ i i . M ă r i m e a a b s o l u t ă a r e n t a b i l i t ă ţ i i e s t e o g l i n d i t ă d e p r o f i t ( i n d i c a t

o r d e v o l u m ) , i a r g r a d u l î n c a r e c a p i t a l u l s a u f o l o s i r e a r e s u r s e l o r f i r m e i a d u c e p r o

f i t e s t e r e f l e c t a t î n r a t a r e n t a b i l i t ă ţ i i ( i n d i c a t o r a l m ă r i m i i r e l a t i v e ) .

I n d i c a t o r u l n o m i n a l i z a t p o a t e c a p a t a d i f e r i t e f o r m e î n f u n c ţ i e d e p r o f i t u

l b r u t s a u n e t l a n u m ă r ă t o r s a u pe b a z a d e r a p o r t a r e c a r e e x p r i m ă e f o r t u l s a u c h e l

t u i e l a : c o s t u l v î n z ă r i l o r , v a l o a r e a p r o d u c ţ i e i v î n d u t e , a c t i v u l e c o n o m i c , c a p i t a l u l ,

e t c .

1.2.Conceptul de rentabilitate

În economia de piaţă profitul constituie raţiunea de a fi a unei întreprinderi.

Rentabilitatea reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit, oglindind într-

o formă sintetică eficienţa întregii activităţi economice a întreprinderii. 1

Ca şi profitul, rentabilitatea – categorie economică deosebit de importantă –

cunoaşte abordări conceptuale diversificate.

Este privită ca „indicator sintetic calitativ important, care exprimă

capacitatea unei unităţi economice de a obţine venit net. Constituie punctul optim

de intersecţie a tuturor celorlalţi indicatori calitativi „.2

Se defineşte „drept capacitatea întreprinderilor de a produce beneficiu „.3

Rentabilitatea poate fi definită ca „o capacitate a întreprinderii de a produce

un surplus peste nivelul cheltuielilor”.4

1„Contabilitate şi Audit” 19952 Gh. Bistriceanu şi Colectiv – Lexicon de finanţe-credit, contabilitate şi informatică financir-contabilă,Volumul I, Editura Didactică şi Pedagogice, Bucureşti, 1981,pag.6173 N.Antoniu şi Colectiv, Finanţele întreprinderilor,, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,Bucureşti, 1993,cap.4,pag.6174 M.Adochiţei, Finanţele întreprinderii, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti,1992

Rentabilitatea exprimă eficienţa activităţii unei perioade .5

Deşi diversificate, aşa după cum rezultă din citatele de mai sus, conceptele

economiştilor autohtoni de marcă converg către ideea că „rentabilitatea reprezintă

capacitatea agenţilor economici de a produce profit. Masa profitului reprezintă

expresia absolută a rentabilităţii.”

Noţiunea de rentabilitate – deci nu poate fi despărţită de noţiunea de profit,

ea exprimînd starea de bonitate economico-financiara a întreprinderii, a ramurilor

economice si a economiei naţionale in ansamblul ei. Rezulta că, evidenţiată în

valori absolute, rentabilitatea reflectă marja de venituri care depăşeşte cheltuielile,

iar în valori derivate ea trebuie sa apară întotdeauna supraunitară.

Acest mod de abordare defineşte conceptul de rentabilitate pozitivă la nivel

micro, mezo sau macroeconomic, imperativ ce trebuie sau ar trebui să

caracterizeze toate activităţile economice, indiferent de trepte sau sectoare.

Atît pe plan mondial, cît şi pe plan naţional, anumite sectoare de producţie,

prin unicitatea lor, devin activităţi economice strategice, prin intermediul lor

asigurîndu-se resursele energetice de baza, transportul, telecomunicaţiile etc. În

cadrul unor astfel de sectoare-semnificativ fiind sectorul exploatărilor miniere-

datorită condiţiilor specifice, cuantumul cheltuielilor nu este acoperit de cel al

veniturilor obţinute din vînzarea producţiei, ceea ce face ca în cadrul

întreprinderilor de profil să se înregistreze pierderi şi nu profit.

Deoarece în sfera proprietăţii private nici un întreprinzător nu poate accepta

nefructificarea capitalului său, astfel de sectoare neprofitabile sunt proprietatea

publică şi, ca urmare, marja negativă se subvenţionează de la bugetul de stat în

cadrul unor limite raţionale şi economiseşte dimensionate .

Pentru astfel de activităţi, obiectiv necesare, vitale scopurile economiei

naţionale, „îşi face loc” un nou concept, contradictoriu si controversat, respectiv

cel de rentabilitate negativă la nivel microeconomic dar transformabil în

rentabilitate pozitivă la nivel macroeconomic .

5 N.Antoniu „Finanţele întreprinderilor”Bucureşti 1993, pag. 253

Întreprinderile sau sectoarele din zona „rentabilităţii negative” strict

delimitate ca număr şi ca obiect concret de activitate, îşi justifică obiectiv existenţa

cel puţin limitat în timp si conjunctura internă sau internaţională, ca fiind totuşi cu

profitabilitate pozitivă la nivel macroeconomic, prin prisma următoarelor strategii :

a)Strategii economice :

- menţinerea activităţii ca imperativ al independenţei şi suveranităţii

naţionale ;

- dirijarea nivelului preţului de vînzare al produselor specifice la limitele

suportabilităţii prin subvenţionarea de la bugetul de stat pentru ca mărimea lor-ca

tendinţă ascendentă în cazul inflaţiei-să nu propage „unda” creşterii tuturor

preţurilor produselor în care sunt încorporate ;

b)Strategii valutare, dictate de economisirea resurselor valutare ale statului,

mai ales cînd acestea sunt limitate şi trebuie dirijate pentru importuri de produse pe

care economia naţională nu le produce ;

c )Strategii sociale, combinate cu cele economice, privitoare la :

- imposibilitate punerii în stare de „migraţiune” a unei numeroase forţe de

muncă de ordinul sutelor de mii sau chiar peste un milion de oameni dintr-o zonă

în alta a ţării ;

- menţinerea în stare de funcţionare a ramurilor economice orizontale ce

cooperează si asigură funcţionalitatea firmelor cu „rentabilitate negativă” ;

- imposibilitatea, pe termen scurt, a unor investiţii de anvergură în sectoare

de infrastructură pentru facilitarea unor importuri masive de produse de masă .

Desigur, adoptarea –pentru un sector sau altul –a strategiei de profitabilitate

negativă la nivelul microeconomic si impactul ei asupra cheltuielilor intră în sfera

deciziei politice, însă părerea noastră este că raţionalitate economică trebuie să

primeze faţă de orice ideologie politică .

CAPITOLUL 2. INDICATORII DE EXPRIMARE A REZULTATELOR

FINNCIARE

2.1. Necesitatea indicatorilor rentabilităţii

În condiţiile organizării întreprinderilor pe baza metodei gestiunii

economice şi autonomiei financiara, rezultatele financiare se determina pe fiecare

întreprindere sau component a acesteia, prin compararea cheltuielilor cu încasările,

din activitatea de baza, precum şi din alte activităţi. Realizarea unui anumit

beneficiu da către întreprindere în cursul unei perioade de timp (an, trimestru)

demonstrează că acea societate comercială lucrează rentabil.

În toata ţările cu economie de piaţă rentabilitatea definita drept capacitatea

întreprinderilor da a produce beneficiu - (profit) constituia o problemă

fundamentală a oricărei activităţi economice, fără realizarea acestui obiectiv nici o

avansare de capital nu are sens. În practica economică - rata rentabilităţii ca indi-

cator da eficienţă să poată calcula corelativ la diferite mărimi cum ar fi: fondurile

consumate, fondurile avansate, rezultatele obţinute, producţia marfă etc.

Indicatorul ratei rentabilităţii, care exprimă în mod sintetic calitatea

activităţii desfăşurate, poartă denumirea de rata rentabilităţii fondurilor consumate

sau a costurilor. Această manieră de exprimare a ratei rentabilităţii nu ţine seama

de nivelul diferit de dotare cu fonduri de producţie a întreprinderilor. În condiţiile

actuale de dezvoltare a ţărilor cu economie da piaţă cind dotarea tehnică ocupă un

loc deosebit de important în totalul fondurilor de producţie, neluarea în calcul a

valorii integrale a capitalului fix poate deforma concluziile în legătură cu

rezultatele financiare obţinute şi de aici primejdia adoptării, în practica economică,

a unor decizii insuficient fundamentate.

De aceea, printre indicatorii care se calculează în întreprinderi se justifică

figura şi cel care exprimă raportul dintre rezultatul final (beneficiul) şi totalitatea

fondurilor întreprinderii (suma mijloacelor fixe şi a celor circulante). În sistemul

economiei de piaţă, francez, american etc. chiar atunci cind două societăţi au

acelaşi beneficiu obţinut din acelaşi volum al desfacerilor ele pot avea condiţii

operative diferite, stare explicată prin existenţa celor două feluri de costuri

(variabile şi constante) care afectează beneficiul la diferite niveluri de desfacere.

În economia de piaţă raportul dintre costurile variabile şi încasările din

desfaceri şi cel dintre volumul costurilor constante şi aceste încasări are un efect,

hotărîtor asupra beneficiului. Aceasta cu atît mai mult deoarece diferenţa dintre

încasările din desfaceri şi costurile variabile reprezintă suma disponibilă pentru a

acoperi costurile constante şi constituirea beneficiilor. În sistemul, diferenţa dintre

aceste două mărimi se numeşte "contribuţia la cheltuielile generale şi la beneficii"

Dacă această sumă este suficientă pentru a acoperi integral costurile constante,

înseamnă că volumul desfacerilor a atins punctul critic adică. Orice astfel de sumă

în plus peste volumul costurilor constante devine beneficiu (profit).Pe baza acestor

relaţii simple se pot deduce o secţie de formule de determinare a beneficiului

societăţii.

Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al

oricărei organizaţii îl constituie creşterea eficienţei. În condiţiile trecerii la

economiei concurenţială, rentabilitatea devine un adevărat barometru pentru

aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii. În fapt, indică nivelul de

fructificare economică şi financiară a capitalului utilizat.

În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui

sistem de rate ale rentabilităţii care, prin structura şi conţinut, să prezinte un

instrument util şi performant. Utilizarea ratelor de rentabilitate presupune

respectarea unor condiţii de bază: formularea unor rate cît mai caracteristice pentru

fenomenul studiat, asigurarea comparabilităţii ratelor şi interpretarea prudentă a

ratelor .

Activitatea financiară a întreprinderii poate fi evaluata prin intermediul a

trei categorii de rate ale rentabilităţii:

rata rentabilităţii economice

rata rentabilităţii financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară

prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevărată

productivitate a capitalului. Posesorii de capital sunt direct interesaţi

de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare se

măsoară eficienţa investiţiilor efectuate. Astfel, elementele de calcul

ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute, profit net, brut

etc., şi capitalul propriu .

Primul pas în evaluarea eficienţei utilizării resurselor financiare trebuie se îl

constituie proiectarea unui model cu ajutorul căruia să poată fi realizată o

informare complexă şi completă, rapidă şi operativă, în vederea adoptării unor

decizii de calitate superioară.

Deşi pot fi aduse numeroase critici, în sensul ca punînd accentul pe

rentabilitatea financiară, managerii se pot îndepărta de alte obiective strategice,

urmărind doar interesele de termen scurt, rentabilitatea financiară rămîne un

indicator de prim rang căci apreciază capacitatea de a obţine profit, întregul

potenţial financiar al firmei şi, implicit, valoarea firmei pe piaţă.

2.2. Indicatorii rentabilităţii

În general, rentabilitatea, ca indicator de eficienţă, se determină prin

raportul între efectele economice şi financiare obţinute şi eforturile depuse pentru

obţinirea lor. Acest indicator poate căpăta forme diferite, în funcţie de profitul brut

sau net la numărător sau de baza de raportare care exprimă efortul sau cheltuiala

(activul economic, capitalurile, costul vânzărilor, valoarea producţiei vândute la

preţ de vânzare etc.)

Principalii indicatori prin care se poate analiza rentabilităţii sunt:

1. Rata profitului brut = (Profit brut/ Vânzări nete)* 100%

Acest indicator caracterizează nivelul profitului brut obţinut la un leu vânzări

nete. Mărimea lui trebuie să rămână stabilă sau să crească în dinamică, micşorarea

nivelului acestui raport semnifică creşterea costului vânzărilor.

Rata profitului brut depinde de influenţa următorilor factori:

structura producţiei vândute

costurile produselor vândute

preţul de vânzare

2. Rata profitului operaţional =(Rezultatul din activitatea operaţională/

Vânzări nete) * 100%

Arată capacitatea întreprinderii de a obţine profit din activitatea de bază la un

leu vânzări.

3. Rata profitului net= (Profit net / Vânzări nete)* 100%

Caracterizează capacitatea întreprinderii de a produce profit net din vânzări şi

reflectă profitul obţinut in medie pe întreprindere la un leu vânzări nete. Creşterea

nivelului acestui coeficient mărturiseşte despre gestionarea eficientă a procesului

de producţie. Acest coeficient depinde de mărimea impozitului pe venit şi de

capacitatea întreprinderii de a folosi înlesnirile fiscale, în condiţiile când cota

impozitelor este stabilă rata profitului net depinde de eficienţa utilizării surselor

împrumutate.

4. Rata rentabilităţii economice (R. R. E) = (Profit până la impozitare/

Valoarea medie a activelor) * 100%

Caracterizează eficienţa mijloacelor utilizate in procesul de producţie,

indiferent de faptul, dacă acestea sunt formate pe seama surselor proprii sau

împrumutate de finanţare. Rata rentabilităţii economice poate fi majorată fie prin

creşterea numărului de rotaţii al activelor, fie prin creşterea ratei profitului net, fie

prin ambele căi.

Analiza ratei rentabilităţii economice se efectuează in dinamică şi aceasta

trebuie să fie superioară ratei de inflaţie, pentru ca întreprinderea să se menţină pe

piaţă. Dacă întreprinderea are o rată rentabilităţii economice mai mare decât rata

dobânzii la capitalurile împrumutate, acţionarii pot beneficia de efectul de levier

sau (pârghie financiară) al îndatorării întreprinderii. Rata rentabilităţii economice

trebuie să permită întreprinderii reînnoirea şi creşterea activelor sale într-o

perioadă cît mai scurtă.

5. Rata rentabilităţii capitalului avansat sau ocupat = (Profit până la

impozitare/ (Val. medie a mij. fixe +Val. medie a activ. Curente) )*100%

Este un caz particular al ratei rentabilităţii economice, deci reflectă

performanţa economică a utilizării fondurilor de producţie, indiferent de modul de

finanţare şi sistemul fiscal.

6. Rata rentabilităţii financiare = (Profit net/ Valoarea medie a capitalului

propriu)* 100%

Rentabilitatea financiară măsoară randamentul capitalului propriu, pe care

acţionarii 1-au depus prin cumpărarea acţiunilor întreprinderii. Rentabilitatea

financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende

acestora şi prin creşterea rezervelor, care, de fapt reprezintă o creştere a averii

proprietarilor. Rentabilitatea financiară depinde de rata rentabilităţii financiare şi

de structura finanţării întreprinderii. Creşterea rentabilităţii financiare poate fi

obţinută prin creşterea îndatorării. Nivelul înalt al acestui indicator poate fi

rezultatul capitalizării insuficiente (mărimii mici a capitalului propriu depus in

întreprindere de acţionări) şi nu a eficienţei înalte a activităţii întreprinderii

Indicatorii de rentabilitate cei mai utilizaţi se pot grupa în: indicatori ai

rentabilităţii de exploatare şi indicatori ai rentabilităţii capitalului propriu.

a) Indicatorii rentabilităţii de exploatare exprimă remunerarea totalului

surselor folosite de întreprindere (proprii + împrumutate). La numitor va figura, în

toate cazurile Active totale, în timp ce la numărător se poate folosi, fie Rezultate de

exploatare, fie Excedent brut de exploatare, în funcţie de ce doreşte întreprinderea

să exprime.

(1) sau (2)

Rezultatul brut sau net de exploatare şi excedentul brut de exploatare se

formează, pe baza datelor contabile, în felul următor :

1) Valoarea adăugată — Impozite, taxe = Excedent brut de trezorerie salarii şi asimilate

sau

Venituri – cheltuieli = (Excedent de trezorerie brut)

2) Excedent brut de trezorerie - Fond de amortizări fond de rezervă = rezultat brut de exploatare

3) Rezultat brut de exploatare ± Rezultate financiare ± Rezultate excepţionale – Impozit pe venit=Rezultat net de exploatare

.

Pentru interpretarea rentabilităţii de exploatare este posibil să se descompună formulele (1) şi (2) în vederea clasificării tipurilor de comportament comercial posibile. Spre exemplu, formula (1) se descompune astfel :

Rentabilitatea Rentabilitatea de exploatare= în raport cu cifra viteza de rotaţie a activelor de afaceri

b) Indicatorii de rentabilitate ai capitalului estimează rata remuneraţiei fondurilor investite de proprietarii întreprinderii (acţionari) şi se pot prezenta sub diverse forme, în funcţie de elementele de calcul utilizate şi de expresivitatea economică ce se dă fiecărui indicator :

1.

Se mai numeşte rata rentabilităţii capitalului propriu :

2.

3.

Este utilizat cu precădere când se studiază rentabilitatea unei societăţi comerciale în comparaţie cu alte întreprinderi similare ca profil şi mărime. Dacă valoarea acţiunilor societăţilor comparate este diferită indicatorul nu mai oferă informaţii relevante

4. Se numeşte rata capitalizării beneficiilor, urmând a se

folosi numai în cazul societăţilor cotate la bursă.

5. Interesează în primul rând acţionarii minoritari cărora

Este cel mai utilizat indicator de rentabilitate, pentru necesităţi de analiză economică

Exprimă mai complet rentabilitatea capitalului propriu elimi-nând, totodată, incidenţa practicilor diferite de amortizare.

întreprin derea trebuie să le asigure un randament minim

acceptabil.

Pentru acţionari, minoritari care nu-şi pun problema influenţei asupra conducerii societăţii comerciale şi care se interesează exclusiv de beneficiul ce va fi pus în distribuire sub forma dividendelor se mai pot utiliza indicatorii:

6. 7. 8.

Acest din urma indicator (8) exprimă câştigul în capital şi nu în dividend. Cu cît

este mai mare, cu atât este mai bun şi este tot mai folosit pe plan internaţional

unde este cunoscut drept indicatorul PER (Price Earning Ratio).

Pentru acţionarii majoritari contează, în primul rând, rezultatul net al

exerciţiului întrucât el preia nu numai rezultatul exploatării, ci şi rezultatele

excepţionale şi incidenţa fiscală. Rezultatul net al exerciţiului este acela care se

supune distribuirii sub forma dividendelor sau constituirii de fonduri de rezervă.

9.

Pentru conducerea întreprinderii contează dacă rezultatul obţinut este pe măsura

previziunilor ; în consecinţă, se formează un indicator de rentabilitate prin care se

raportează rezultatul obţinut nu numai la capitalul propriu ci şi la cel împrumutat

(total capital utilizat).

10.

In construcţia indicatorilor de rentabilitate se întâmpină greutăţi inerente

determinate de factori externi, cum sunt : inflaţia, fiscalitatea Deprecierile

monetare pot provoca distorsiuni grave în evaluarea activelor imobilizate sau /şi a

capitalului propriu - ca factori ce se trec la numitorul indicatorilor. In perioadele

inflaţioniste valorile nete înscrise în bilanţ pierd o parte clin semnificaţie, cu atât

mai mult cu cât se îndepărtează de 'data achiziţionării lor. Devine necesar să se

procedeze la adoptarea altor valori decât cele contabile (valoare de înlocuire,

valoare de folosinţă sau chiar indexarea valorii de inventar cu un indice al creşterii

preţurilor). De ceea, rentabilitatea economică riscă să piardă din

semnificaţia cu atît mai mult cu cât numărătorul este evaluat recent (anul trecut)

în preţuri inflaţioniste iar numitorul ia achiziţionare.

Incidenţa fiscală poate afecta valoarea indicatorilor întrucât prelevările impozit

pe profit nu sunt totdeauna proporţionale cu rezultatele ca urmare ii aplicării

diferitelor metode de amortizare şi a folosirii diverselor modalităţi de constituire a

fondurilor de rezervă.

Spre deosebire de rentabilitatea calculată pe baza datelor contabile, care este o

post calculaţie şi care compară rezultatele obţinute într-o perioada cu capitalul

utilizat (efect/efort), comensurarea rentabilităţii pe baza fluxurilor pozitive şi

negative generate de activitatea economică oferă posibilitatea comparării

cheltuielilor efectuate cu prilejul constituirii totalului activelor necesare exploatării,

cu totalul veniturilor (care se impozitează sau care nu sunt: supuse impozitării :

amortizare, rezerve).

Un astfel de indicator care exprimă specific rentabilitatea întreprinderii este

capacitatea de autofinanţare, adică aptitudinea întreprinderii de a-şi finanţa

singură nevoile de exploatare. Calcularea acestui indicator se poate efectua, fie

pornind de la venituri si cheltuieli, fie pornind de la beneficiu.

Prima variantă a fost prezentată în capitolul IV, Autofinanţarea.

Capacitatea de autofinanţare=(V-C-Cf-A) +A

A doua variantă

Capacitatea de autofinanţare = potenţială

Beneficiul net +Amortizarea , de rezervă +

Fondul

Capacitatea de autofinanţare = reală (efectivă)

Capacitatea de autofinanţare — potenţială

Dividende —Participarea

la beneficii a salariaţilor

Fluxul de autofinanţare este un surplus monetar care, cu toate că se cuantifică

la sfârşitul exerciţiului, de fapt el se constituie progresiv în întreaga perioadă a

exerciţiului. El rămâne lichid o perioada mai mare sau mai mică şi poate fi utilizat

pentru acordarea de credite-client, sau pentru creşterea stocurilor. Astfel de nevoi

sunt temporare, în final surplusul monetar (capacitatea de autofinanţare) se

utilizează pentru investire.

Acest surplus monetar pe care întreprinderea îl obţine în cursul anului se mai

numeşte excedent de trezorerie brut. El se formează în situaţia în care

întreprinderea îşi încasează toate veniturile şi îşi achită toate obligaţiile. Dacă, însă,

se ţine seama de decalajele în timp dintre vânzări şi încasări efective (cont clienţi),

între cumpărări şi plăţi efective (cont furnizori) si de fenomenele de stocaj (creşteri

şi reduceri de stocuri în cursul perioadei), se poate calcula excedentul de trezorerie

real sau efectiv.

Capacitatea de autofinanţare sau excedentul de trezorerie brut, diminuată cu

creşterea imobilizărilor în active circulante (creşterea soldului contului clienţi şi a

volumului stocurilor) şi majorată cu creşterea soldului contului furnizori formează

excedentul de trezorerie real sau efectiv sau cash flow real.

Excedent de trezorerie brut±

Variaţii ale nevoilor în fond de rulment =

(— cont clienţi, — cont stocuri + cont furnizori)

Excedent de tre-zorerie efectiv

O creştere a nevoilor fondului de rulment în cursul perioadei diminuează

excedentul de trezorerie efectiv şi invers, o reducere a nevoilor în fond de

rulment sporeşte excedentul de trezorerie. Grafic, această situaţie se poate

prezenta astfel :

Venituri din desfaceri -

Creşterea stocurilor (Sf. - Si), creşterea contului clienţi

= Încasări efective

- - -

Cheltuieli aferente CA -

Scăderea stocurilor (Si. - Sf), creşterea conturilor furnizorilor

=Cheltuieli efectivce

= = =

Excedent de trezorerie brut

-Variaţii ale nevoilor în

fond de rulment =Excedent de trezorerie

efectiv

O întreprindere care realizează un excedent de trezorerie brut mare poate,

totuşi, să înregistreze un excedent de trezorerie net negativ şi să cunoască greutăţi

de trezorerie. Aceasta se poate explica prin faptul că excedentul brut nu poate

acoperi variaţiile nevoilor în fond de rulment.

SEMNIFICAŢIA INDICATORULUI EXCEDENT DE TREZORERIE

Semnificaţia şi utilizarea indicatorului excedent de trezorerie, care se mai

numeşte cash flow, este multilaterală, putând fi apreciat ca un indicator polivalent.

El poate servi ca indicator de echilibru financiar, ca indicator de autonomie şi

flexibilitate şi ca indicator de competitivitate.

Este un indicator de rentabilitate întrucât se calculează pe baza excedentului

de exploatare. Dacă se compară cu totalul activelor de exploatare (active

circulante) exprimă termenul de recuperare a acestora. Folosirea acestui indicator

de rentabilitate trebuie făcută cu atenţie întrucât el depinde de variaţiile nevoilor în

fond de rulment (care sunt conjuncturale), fapt pentru care este util mai ales pe

termen lung şi mediu.

Ca indicator de echilibru financiar şi de risc, excedentul de trezorerie

permite întreprinderii de a face faţă datoriilor, de a-şi menţine capacitatea de plată ;

poate fi utilizat pentru aprecierea capacităţii de rambursare şi micşorare a riscului

de lichiditate.

Ca indicator de autonomie şi flexibilitate oferă informaţii asupra măsurii în

care întreprinderea poate face faţă singură, fără sprijin prin credite, oricăror nevoi

de adaptare, asupra flexibilităţii în orientarea asupra deciziilor de creştere

economică, nefiind obligată să aştepte deciziile băncii.

Ca indicator de competitivitate între întreprinderi sau între diverse categorii,

de activităţi ale unei întreprinderi oferă informaţii utile pentru aprecierea căii de

urmat.

2.3. Analiza pragului de rentabilitate

In conditiile economiei de piata, in care piata are un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale intreprinderii, producerea si livrarea unor produse cu o rentabilitate ridicata constituie una din premisele materiale indispensabile pentru a putea face fata procesului concurential specific economiei de piata din perioada data. Existenta unor produse nerentabile provoaca, in mod inevitabil, o diminuare a profitului, ceea ce conduce la greutati financiare, caz in care, pentru acoperirea necesarului de finantare, intreprinderea va trebui sa apeleze la imprumuturi.

De eceea, pentru a putea supravetui in conditiile unei concurente dure, fiecare intreprindere trebuie sa asigure realizarea a doua obiective principale:

- rentabilizarea tuturor produselor;- cresterea rentabilitatii fiecarui produs intr-un ritm care sa permita

atingerea nivelului de competitivitate pe piete.In acest scop, este necesara o fundamentare economica riguroasa a

rentebilitatii produselor, ceea ce inseamna ca, in adoptarea deciziilor privind producerea unor noi produse, trebuie sa se porneasca de la nivelul minim, in care veniturile obtinute pot sa acopere integral cgheltuielile effectuate, situatie reflectata de “punctual critic al gestiunii”, denumit si “pagul de rentabilitate”.

Asadar, pragul de rentabilitate indica nivelul minim de activitate la care trebuie sa se situieze intreprinderea pentru a nu lucra in pierdere.

Determinarea pragului de renabilitate se poate face in unitati fizice sau valorice, pentru un singur produs sau pentru intreaga activitate a intreprinderii.

Calculul pragului de rentabilitate porneste de la ipoteza unui cost variabil unitar constant in raport cu cresterea volumului productiei. Aceasta inseamna ca, indifferent de volumul fizic al productiei realizate, cheltuielile variabile pe unitate de produs sunt constante, variind doar volumul total al acestora. Costurile fixe ramin constante la schimbarea nivelului productiei. Productia este considerata obsolut omogena, iar veniturile totale cresc, de asemenea, proportional cu volumul productiei vindute. Reprezentarea grafica a punctului critic al rentabilitatii ofera o imagine clara si inlesneste intelegerea problemei.

Presupunem ca numarul unitatilor de productie vindute este egal cu numarul de unitati produse, care, in grafic, apar pe abscisa (Q), costurile si veniturile apar pe ordonata.

Daca notam prin p – pretul de vinzare al unei unitati de produsQ – volumul fizic al productiei, atunci veniturile totale, care sunt o functie

de vinzari (y) va fi exprimata ca: y = p x Q

Analiza pragului de rentabilitate este necesara in cazul:- cind se iau decizii de implementare a unor noi produse, analiza pragului de rentabilitate permite derteminarea volumului de vinzari pentru noul produs, astfel incit intreprinderea sa fie profitabila;- cind se doreste extinderea generala a nivelului de operatii a inreprinderii. O extindere va necesita o crestere atit a costurilor variabile, cit si a celor fixe, dar va provoca si o crestere a volumului de vinzari.

Analiza rentabilitatii pe baza punctului critic permite determinarea gradului de folosinta a capacitatii de productie pentru nivelul stabilit de producere.

Studiile realizate in tarile occidentale apreciaza situatia intreprinderilor in raport cu pragul de rentabilitate astfel:

- instabila, daca volumul vinzarilor se situeaza mai jos de 10% deasupra pragului de rentabilitate;

- relativ stabile, daca volumul vinzarilor este cu 20% deasupra punctului critic;

- confortabila, daca volumul vinzarilor depaseste punctual critic cu peste 20%.

Venituri totale

Costuri totale

Costuri fixe

Q

P

Pragul rentabilităţii

Profit

Pierderi

„Pragul rentabilităţii” sursa: conspectul de reper