releveu 03 bucuresti muzeul politehnicii compressed

S T U D I U I S T O R I C – M U Z E U L S O C I E T Ă ł I I P O L I T E H N I C E B U C U R E Ş T I

P a r t e n e r i a t p e n t r u v a l o r i f i c a r e a p a t r i m o n i u l u i a r c h i t e c t u r a l i n d u s t r i a l d i n R o m â n i a

A I R - a r h . A l i n a D r ă g o e s c u

1

|STUDIU ISTORIC | MUZEUL UNIVERSITĂłII POLITEHNICE BUCUREŞTI | | FOSTA SCOALĂ DE ARTE ŞI MESERII | Str. Gh. Polizu, sector 1, Bucureşti




2

CONłINUTUL STUDIULUI:

1. Obiectul studiului

2. Regimul juridic de protecŃie existent

3. EvoluŃia contextului urban

4. EvoluŃia ansamblului studiat

5. Analiza arhitecturală a clădirilor

6. Regimul juridic de protecŃie propus - Valoarea arhitecturală a clădirilor

7. RestricŃii şi permisivităŃi de intervenŃie

8. Bibliografie şi surse.

9. Anexe

1. OBIECTUL STUDIULUI

Obiectul studiului este constituit de ansamblul Universitatii Politehnice Bucureşti, situată pe str. Gh. Polizu, nr.1-7, sector 1, în special de zona fostei Şcoli de Arte şi Meserii cuprinsă pe terenul actual al ansamblului. Studiul se ocupă de clădirile din cadrul ansamblului Politehnicii. Zona studiată este cuprinsă între:

N-E : Str. Dr. Leonida Varnali N : Str. Al. I. Cuza N-V : Str. Ing. Gh. Duca S : B-dul. GriviŃa S-E : Str. G. Polizu

Studiul are următoarele obiective: Stabilirea măsurilor de conservare-restaurare şi de refuncŃionalizare în interiorul ansamblului şi a modul de construire posibil, în incinta studiată.

2. REGIMUL JURIDIC DE PROTECłIE EXISTENT

Clădiri înscrise în Lista Monumentelor Istorice: 1729 B-II-m-B-19421 Palatul Şcoalei Politehnice, azi Universitatea Str. Polizu Gheorghe 1-7

sector 1 Politehnica, 1729 sf. Sec. XIX 1730 B-II-B-19422 Vechea Şcoală de meserii, azi Universitatea Str. Gheorghe Polizu 1-7 sector

1 Politehnica, 1730 sf. sec. XIX. – anexa nr. 1. 3. EVOLUłIA CONTEXTULUI URBAN

Etapa 1866-1881 – anexa nr. 2

Amplasarea Gării Târgoviştei într-o zonă încă puŃin construită, situată la marginea de Nord-Vest a oraşului Bucureşti, a condus rapid la creşterea puternică a oraşului pe direcŃia Nord-Vest, având ca ax al dezvoltării Calea GriviŃei, după cum urmează: la SV de calea ferată se construieşte "Cartierul din dosul Gării" (între Calea Plevnei şi GNB); la NE de calea ferată se construieşte Cartierul GriviŃa (între Calea GriviŃei, Strada Buzeşti şi Şos. Filantropiei - acum, Bd. Ion Mihalache).

Prima clădire care a fost ridicată pentru Şcoala de Poduri avea acces dintr-una din vechile căi de acces în capitala łării Româneşti -drumul Târgoviştei, iar mai târziu aşa cum apare în planul Pappasoglu de la 1875 - Calea TârgoveŃilor, în apropiere, dar pe partea cealaltă a Căii Târgoviştei, se construise prima gară Bucureşti-Ploieşti, nu departem de una din barierele oraşului (Bariera Târgoviştei).




3

Etapa 1881-1919 – anexa nr. 2

Dezvoltarea oraşului se face accelerat de-a lungul Căii GriviŃei: în 1885, hotarul oraşului este la cca 2 km distanŃă faŃă de hotarul existent la data inaugurării gării.

Schimbarea fundamentală în zona învecinată imobilului analizat este vizibilă in cercetarea planului din 1875 a locotenent-colonelului grafic al Armatei la sfârşitul sec. XIX. În ultimul deceniu are o nouă tramă stradală care prefigurează oraşul modern. Sunt prezente în planul 1899: Calea GriviŃei, str. Polizu, str. Dreptului (viitoarea Al. I. Cuza), str. Tudorache Mitu (viitoarea Dr. L. Vamali). Sunt lotizate parcele dispuse perpendicular pe frontul străzii (în general loturi înguste, excepŃie făcând terenul ce avea să fie tăiat de str. Al. I. Cuza şi bulevardul G. Duca).

Planul din 1893 al "terenurilor situate în jurul Şcoalei de Arte şi Meserii din Bucureşti" arată că se începuse o sistematizare a zonei. Este un plan cadastral care arată că a fost construită clădirea Şcoalei de Poduri şi Şosele şi că pentru Şcoala de Arte şi Meserii se rezervase terenul.

O mare importanŃă o are noua cale ferată pentru stabilirea unor întreprinderi industriale care se aprovizionau pe această cale (Fabrica de Bere Luther - astăzi GriviŃa, ManutanŃa Armatei de pe Calea Plevnei, întreprinderile metalurgice de pe Şoseaua Orhideelor şi Calea Giuleştilor, Regia Monopolurilor Statului de pe Calea Giuleştilor ş.a.).

În toată partea de oraş care formează zona studiată se resimte puternic influenŃa Gării de Nord: se construiesc hoteluri şi hanuri, restaurante şi cabarete, case de toleranŃă, spitale, se densifică locuirea, se organizează liniile de transport urbane (tramvaie cu cai, trăsuri, taxiuri), se consolidează funcŃiunea comercială prin construirea halei din PiaŃa Matache Măcelarul. Construirea în vecinătatea Gării de Nord a polului ştiinŃific care era Şcoala de Poduri şi Şosele (mai târziu Şcoala Politehnică din Bucureşti) conduce la crearea unui nou curent de dezvoltare urbană în interiorul zonei.

În planul cadastral din 1893, întocmit de inginerul hotarnic al Statului G.N. Cordea, este delimitată şi incinta Şcoalei de Poduri şi Şosele situată spre Calea GriviŃei şi str. Polizu.

Pe terenul studiat este prezentă clădirea proiectată de către arhitecŃii Lecompte de Nouy şi Cassian Bernard la iniŃiativa inginerului Gheorghe Duca (Director între 1884-1891 a Şcoalei de Poduri, Şosele şi Mine) care achiziŃionase terenul de pe Calea GriviŃei cu str. Polizu pentru noul sediu al Şcoalei.

Lucrările făcute în 1891 în timpul direcŃiei lui Scarlat Vărnav (cel ce-i urmase lui I. G. Duca) după proiectul arhitectului Louis Blanc nu extind suprafaŃa construită. La 1911 pe terenul Şcoalei Politehnice se mai afla doar o clădire de învăŃământ. Aceleaşi clădiri sunt menŃionate şi în planul din 1914.

În 1983 are loc extinderea incintei spre (pe terenul ce aparŃinuse lui V. Nicolau), a unui corp lung de săli de clase (unde era facultatea de chimie industrială). Pe planul din 1911 se identifică adăugarea unei mici parcele, cu construcŃie pe ea, la dosul blocurilor ce bordează bulevardul I Gh. Duca. Planul cadastral de la 1893 menŃionează existenŃa a două parcele de teren ale Şcoalei de Arte şi meserii. Este selectat în planul menŃionat prin modul de reprezentare, un teren pe care urmau să fîe amplasate pavilioane „M" şi „N". Conform documentelor semnate de arhitectul R.D. Nedelescu, pavilioanele M şi N au fost ridicate sub patronajul Ministrului P.P. Carp al Agriculturii, Industriei, ComerŃului şi Domeniilor. Proiectul se referă la Atelierele Şcoalei de AplicaŃie, anexe sociale, locuinŃe. Alte documente semnate de R.D. Nedelescu se referă la magazii şi topitorie.

Cea mai mare parte a clădirilor actuale fuseseră construite la data când se redacta planul topografic din 1895-1899. printre acestea se numără şi clădirea principală de la nr. 5, str. Polizu (cea care poartă sigla lui N. Cerchez).

Procesul de modernizare aşa cum este scos în evidenŃă în planul topografic din 1911, era caracterizat şi prin noul regim de înălŃime şi gradul de ocupare al terenului specific epocii modeme a Bucureştiului. Abia cu puŃin înainte de cel de-al doilea război mondial şi apoi în anii postbelici situaŃia prezentată, din punct de vedere urbanistic, în planul topografic din 1911 avea să se modifice prin existenŃa unor volume importante, precum maternitatea Polizu, hotelurile, blocul Sora ş.a. în perioada contemporană se extinde incinta Politehnicii care înglobează şi incinta Şcoalei de Arte şi Meserii.

După primul război mondial se mai fac mici extinderi fără însă a fi importante ca volum, singura notabilă (vezi planul din timpul celui de-al doilea război mondial - Planul Unirea din 1943) este clădirea în „U situată la frontul străzii Polizu (pentru săli de curs, ateliere, laboratoare care suprapune




4

cele două proprietăŃi figurate în planul din 1911. După cel de-al doilea război mondial creşte procentul de ocupare a terenului prin amplasarea mai multor pavilioane. Etapa 1919-1948 – anexa nr. 2 In zona studiată au loc puternice transformări urbanistice: 1. Sistematizarea Bd. Dinicu Golescu (denumit în trecut Bulevardul Dosul Gării) atât în zona gării cât şi pe tronsonul care ajunge la Strada Buzeşti; 2. Executarea Bulevardului Gh. Duca şi a Cartierului Inginerilor situat între Bd. Gh. Duca, Str. Dissescu şi Bd. A.I. Cuza; 3. Formarea PieŃei Gării de Nord; 4. Înlocuirea Atelierelor Centrale CFR cu Palatul Administrativ CFR; 5. Extinderea Gării de Nord spre Bd. Dinicu Golescu.

Din punct de vedere funcŃional, zona studiată suferă unele schimbări inerente amplificării funcŃiunilor gării şi progresului tehnic al construcŃiilor: îşi fac apariŃia "blocurile" de locuinŃe, magazinul universal "Sora", cinematografele, hotelurile de talie mare, garajele multietajate. Centrul cartierului GriviŃa se stabilizează la intersecŃia Bd. N. Titulescu-Bd. Banu Manta şi este constituit din funcŃiuni specifice: Primăria Sectorului IV Verde, administraŃie financiară, sucursala Băncii NaŃionale, liceul şi şcoala primară, biserica Sf. Vineri Nouă. In anul 1944, întreaga zonă suferă distrugeri de proporŃii cauzate de bombardamentele aviaŃiei americane şi, în august 1944, ale aviaŃiei germane.

După 1948

Cea mai importantă schimbare a zonei în această perioadă este datorată realizării, în deceniul 6, a unor ansambluri de locuinŃe în clădiri colective în zona studiată: ansamblurile de locuinŃe PiaŃa Gării de Nord, Calea GriviŃei, Bd. Dinicu Golescu. Acest tip de construire este continuat şi în deceniile 8 şi 9 prin construirea ansamblurilor Bd. N. Titulescu - PiaŃa Victoriei şi Banu Manta.

Trasarea bulevardului I.G. Duca a avut repercursiuni asupra incintei Şcoalei de Arte şi Meserii, când este luată o fâşie din terenul Şcoalei (afectând evident şi construcŃiile). Extinderea pavilionului „N" şi supraetajarea coltului de NE al pavilionului M aparŃine, ca perioadă, epocii contemporane.

În toată această perioadă s-a resimŃit puternic lipsa de grijă pentru construcŃiile existente în general şi pentru construcŃiile vechi în special. Din acest motiv, foarte multe construcŃii din zonă sunt decrepite ceea ce, alături de aspectul neîngrijit al Gării de Nord şi al PieŃei Gării, contribuie la formarea aspectului suburban al celei mai mari părŃi a zonei studiate.

4. EVOLUłIA ANSAMBLULUI STUDIAT – Anexa nr. 3

Şcoala NaŃională de Poduri şi Şosele1 Pe calea GriviŃei, lânga Gara de Nord, la intersecŃia cu strada G. Polizu se află una din cele mai

vechi construcŃii din Bucureşti, localul Şcolii NaŃionale de Poduri şi Şosele (în prezent Universitatea Politehnică Bucureşti – FacultăŃile de Chimie Industrială, Electronică şi Aeronave).

În 1851, Alexandru Orăscu, arhitect, profesor şi om politic liberal, a deschis, împreună cu inginerul francez Louis Chretien Leon Lalanne, Şcoala de Poduri şi Şosele, cu gradul de ”facultate”2. Şcoala a funcŃionat fără întreruperi până în 1858, când s-a transformat în Şcoala de Conductori. Şase ani mai târziu, Mihail Kogălniceanu, pe atunci Ministru al Internelor, Agriculturii şi Lucrărilor Publice supune spre aprobare domnitorului Alexandru Ioan Cuza decretul de înfiinŃare a “Şcolii de ponŃi şi şosele mine, şi arhitectură”.

Deschisă la 1 octombrie 1864, şcoala va funcŃiona până în februarie 1866, când se închide din lipsă de fonduri. Este reînfiinŃată definitiv, în anul 1867, când Ministrul Lucrărilor Publice , Panaite Donici îi stabileşte regulamentul şi o numeşte “Şcoala de Poduri, Şosele şi Mine”. În anul 1875 şcoala de conductori a fost transformată în şcoala de ingineri.

Reorganizarea din 1881 a Şcolii de Poduri şi Şosele a marcat începutul învăŃământului tehnic superior.

Înzestrată cu mijloace de ultima generatie, cu programe elaborate şi cu profesori de valoare, şcoala a întâmpinat totuşi în primii ani de existenŃă o serioasă piedică în dezvoltarea ei din lipsa unui local

1 Nicolae Şt. Noica, Lucrări publice din vremea lui Carol I, acte de fundare şi medalii comemorative, Ed. Cadmos, 2008 2 Primele şcoli de învăŃământ tehnic superior la care s-au predat cursuri de inginerie în limba română au fost şcoala lui Gheorghe Asachi, de la 1813, în Moldova, şi cea a lui Gheorghe Lazăr, de la 1818, în łara Romînească.




5

propriu. Şcoala a funŃionat în 1868 în casa fraŃilor Rastz, din 1871 în casele lui Victor Radovitz, din strada Sf. Ilie 4, de la 1874 se mută într-o clădire din Calea Craiovei (Calea Rahovei 50) cu o chirie anuala de 6000lei, iar în octombrie 1881 se mută din nou într-un local din strada Ştirbei Vodă.

În anul 1884 guvernul şi ministrul lucrărilor publice „recunoscând valabilitate stăruinŃelor DirecŃiei şcolii”, au prezentat corpurilor legiuitoare un proiect de lege însoŃit de o cerere de credit de 800.000lei pentru a „se dota şcoala cu local propriu”. Proiectul a fost aprobat prin decretul nr. 1750 din 5 iunie 1884.

Imediat dupa aprobarea legii ce-i deschidea credit pentru clădirea Şcolii de poduri şi Şosele, Ministerul Lucrarilor Publice însărcinează pe inginerul inspector general Gheorghe I.Duca directorul Şcolii, profesor de „drumuri de fier, construcŃii şi exploatare”, cu luarea măsurilor necesare de procurare a terenului şi pentru întocmirea proiectului.

După mai multe cercetări Duca preferă terenul de la intersecŃia Căii GriviŃa nr.116, cu strada Polizu, justificându-şi alegerea în adresa nr.141/ 12 iulie 1884 către Ministerul Lucrărilor Publice, în care arată că „acest loc prezintă avantajul de a se găsi într-o parte sănătoasă a oraşului, în apropiere de tramvai, facilitând venirea la şcoală a externilor şi în apropiere de gară unde elevii pot vizita cu facilitate atelierle şi alte instalaŃii ”. Vizitează diferitele şcoli din străinătate, întocmeşte tema program a construcŃiei şi angajează pentru proiectare pe arhitectul Cassien Bernard, prin intermediul lui Lecomte du Nouy cu onorariu fixat în regulamentul corpului arhitecŃilor din stăinătate, mai precis, 2% din valoarea lucrărilor.

La momentul construirii noului local, şcoala avea o singură secŃiune în care se formau atât ingineri cât şi conductori pentru corpul tehnic al statului. Pe lângă aceasta era şi „Diviziunea preparatorie”, destinată a suplini „insuficienŃa cunoştinŃelor matematice şi nedibăciei delucrări grafice”, constatate la elevii ieşiŃi din liceele statului şi a înlesni adimiterea în secŃiunea de ingineri a şcolii.

Din aceste motive proiectul clădirii (actualul corp A) prevedea în planurile originale întocmite la 26 decembrie 1884 – păstrate în Arhivele Municipiului Bucureşti – toate încăperile de clasă necesare, săli de studiu, amfiteatru comun al secŃiilor inginerilor şi „diviziunii preparatorii” pentru predarea cursurilor de fizică şi chimie, cabinetul de fizică, laboratoul de chimie, cabinetul de mineralogie, sala de muzee, localul pentru biblioteca, spaŃii pentru internat. Proiectul prevedea şi o curte de onoare.

După primirea integrală a proiectului, la 19 ianuarie 1885, şi aprobarea de Consiliul Tehnic Superior al Lucrărilor Publice, inginerul Nicolae MaxenŃianu (absolvent al primei serii a Şcolii de conductori de lucrări publice înfiinŃată în anul 1852 sub directoratul inginerului francez Leon Lalanne), şeful diviziei a II-a din Ministerul Lucrărilor Publice, transmite direcŃiei şcolii, cu adresa 1239/16 februarie 1885, jurnalul Consiliului de Miniştri nr.11 din 15 februarie 1885 prin care „se autoriza să se facă în regie prin DirecŃiunea Şcolii săpaturile şi fondamentele clădirii până la faŃa pământului, în marginile sumei de 75.000lei”. La 6 februarie, Gh.I.Duca cere primăriei oraşului autorizaŃia pentru construirea Şcolii de Poduri şi Şosele. În aprobarea dată de primărie se cere „ca construcŃia să fie de zidărie masivă învelită în fer”.

DirecŃia şcolii încheie cu inginerul Luigi Giulini contractul din 20 februarie 1885 pentru executarea lucrărilor de fundaŃie. (Luigi Giulini a fost repetitor de cursuri la Şcoala de Poduri şi Şosele, între septembrie 1882- mai 1885). Lucrările de fundaŃii pentru constucŃia şcolii au început la 2 martie 1885 , aşa cum rezultă din „Statul de lucrări ăn regie ” încheiat la 18 martie.

La 12 aprilie 1885 s-a Ńinut licitaŃia pentru a se da în construcŃie restul clădirii. S-a prezentat numai „Societatea Româna de ConstrucŃiuni ” care s-a oferit a execut lucrarea cu 5 %mai jos decât devizul. Oferta nu a fost găsită avntajoasă şi , cum timpul presa şi nu se mai putea face o nouă licitaŃie , Consliul de Miniştri , prin jurnalul nr.14 /18 aprilie 1885 , încuviinŃează executarea clădirii în regie de Ministerul Lucrărilor Publice. Prin decizia 3774 /1 mai 1885, inginerul Duca este însărcinat cu supravegherea lucrărilor , cu o diurna de 20 lei/zi, începând cu 1 mai 1885.

Pentu conducerea lucrărilor sub ordinele inginerului Gh. Duca au fost angajaŃi succesiv, prin deciziile ministeriale 3413, 4087, 8909 /1885 , D. Mitache , A. Bruzzi şi I. MarŃian. Lucrările au fost terminate in septembrie 1886.




6

Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti3 - anexa nr. 2 Primele informaŃii despre existenŃa unei şcoli dedicate învăŃării „artelor şi meseriilor” le avem din

anul 1850 când domnitorul Barbu Ştirbei (iunie 1849 - octombrie 1853), printr-un afis din 5 noiembrie 1850, stabilea organizarea unei şcoli de „arte şi meşteşuguri”. Recomandata ca aceasta şcoală să fie apărată de orice teorii absolute deşi să se „raporteze la efectivele trebuinŃe potrivit cu starea şi mijloacele Ńării”. Eforia Şcolalelor dă curs acestor cerinŃe şi, în 1851, şcoala respectivă îşi începe activitatea cu specializări în lemnărie, pietrărie şi fierărie. Era amplasată lângă Cişmeaua lui Mavrogheni, de unde îi va şi veni unul din numele sub care era cunoscută: Şcoala de la Mavrogheni. Probabil că localul în care fusese amplasată nu era tocmai potrivit, deoarece în 1853 se stabilesc şi se publică „CondiŃiile generale pentu şcoala de arte şi meşteşuguri ce este a se construi din nou în afară de barerea Mogoşoai...”.

Chiar în anul 1852 , Eforia Şcoalelor îi va numi pe Alexe Marin, profesor de fizică şi chimie la Colegiul NaŃional „Sf.Sava”, ca inspector „asupra deosebiŃilor meşteri de arte ”, obligaŃie de care se va achita cu conştiinciozitate, printre altele el traducând şi publicând primul manual de tehnologie cunoscut la noi. Johan Hoffer, directorul acestei şcoli care, declara în raportul prezentat la finele anului şcolar 1857-1858, că scopul principal al şcolii era „de a învăŃa pe tinerii indigeni deosebite ramuri ale industriei private, spre a putea slăvi cu încetul îmbulzitorea importaŃiune a manufacturelor străine, cel puŃin in ceea ce priveşte producŃiunile industriale de primă necesitate”. De notat că în 1858 şcoala dispunea deja de un local propriu, autorul proiectului fiind Alexandru Orăscu. În 1863, şcoala exista, fiind dotată cu toate cele trebuincioase, dar este desfiinŃată, localul este transformat într-o cazarmă, iar elevii şcolii transferaŃi ca ucenici la Arsenalul Armatei.

După 7 ani în 1870 , şcoala va fi redeschisă ca urmare a propunerilor elaborate de o comisie instituită special în acest scop, compusă din P.S.Aurelian, Alexe Marin, P.Buescu ş.a.

Era amplasată în localul Monetăriei Statului, fiind organizată după modelul şcolilor de arte şi meserii ale stalului francez din Chalon, Aix şi Anger. În 1874 Ministerul FinaŃelor hotărând punerea în funcŃiune a Monetăriei, şcoala este scoasă din localul respectiv şi mutată – ca o secŃie mecanică – la Şcoala de Agricultură de la Herăstrau, poziŃie în care va rămâne până în toamna anului 1881, când se va separa formal, devenind din nou autonomă.

În 1882, având ca director pe Irimia Manole, şcoala se instalează într-un local nou, dotat cu ateliere proprii, situat pe Dealul Filaretului, lângă gară, dormitoarele elevilor fiind amplasate într-o remiză de vagoane din Gara Filaret.

În 1885-1886, după ce ministerul tutelar cumpără de la Şcoala de Poduri şi Şosele aproximativ jumatate din terenul situat la intersecŃia Căii GriviŃei cu str. Polizu, Ministrul I.Câmpineanu ia hotărârea de a se construi în aceast amplasament un sediu modern pentru Şcoala de Arte şi Meserii.

Aşa cum erau reglementările privind construcŃiile din Capitală, ministerul, după ce în prealabil ceruse şi autorizarea cuvenită, adresează Primăriei o solicitare de a delega un inginer care „să dea nivelul şi aliniarea stradei pe care se doreşte a se construi un local pentru Şcoala de Meserii”.

Planurile noilor clădiri din acest sediu fuseseră deja elaborate de către inginerul-arhitect Nicolae Cerkez (1851-1927), astfel că, la data de 25 martie 1886, aşa cum arată documetul descoperit la Arhivele NaŃionale de către prof.ing.Nicolae Şt.Noica, se pune „...piatra fundamentală a edificiului Şcoalei de arte şi meserii...”, document redactat în trei exemplare, „...din cari unul s-a aşezat la temelia clădirii...”. ImportanŃa şi atenŃia acordată acestui eveniment este demonstrată şi prin prezenŃa la aceasta festivitate a Regelui Carol I şi a soŃiei sale Elisabeta În luna august 1886, Primări Capitalei, prin organele sale competente, va elibera şi autorizaŃia cuvenită.

Noul local va fi realizat în condiŃiile impuse de benficiar, astfel încât în anul 1887 şcoala se va muta din Dealul Filaretului (clădirile respective vor fi închiriate de minister industriaşilor Wolff şi Arbenz) în strada Polizu unde zece ani mai târziu atelierele sale didactice vor fi regrupate, completate şi dispuse în doua noi corpuri de clădiri construite în aceiaşi curte. Trebuie să menŃionăm că, la data respectivă, atelierele Şcolii Superioare de Arte şi Meserii primiseră dodotare tehnică de prim rang, fapt care le făcea să fie una dintre cele mai bine înzestrate unităŃi industriale din Bucureşti. Dispunând şi de un corp didactic competent, şcoala va forma absolvenŃti cu o bună calificare profesională, mulŃi dintre ei remarcându-se prin talentul şi realizările lor în artă sau în domeniile productive. Principalele corpuri de clădiri ale şcolii se păstează şi în prezent fiind înglobate în componenŃa UniversităŃii Politehnica din Bucureşti. Muzeul UniversităŃii Politehnice - Corpul M – anexa nr. 3, 4 3 Nicolae Şt. Noica, Lucrări publice din vremea lui Carol I, acte de fundare şi medalii comemorative, Ed. Cadmos, 2008




7

Muzeul din cadrul corpului Politehnicii din strada G. Polizu, înfiinŃat la 26 decembrie 1884, este

primul muzeu tehnic atestat. Acest spaŃiu primeşte denumirea de muzeu deşi avea ca funcŃiune depozitarea materialului didactic. Acesta funcŃionează până în 1925.

În anul 19274, cu ocazia primului Congres internaŃional de foraje Ńinut în Bucureşti, se infiinŃează muzeul industrial al Şcolii Politehnice, organizatorii acestei expoziŃii donând o parte din exponate muzeului. ColecŃiile muzeului au crescut în timp prin donaŃii ale diferitelor intreprinderi industriale şi din fondurile prevăzute din bugetul Şcoalei. Şcoala Politehnică a pus la dispoziŃia muzeului unele din colecŃiunile sale. Muzeul se adresa elevilor şcolii, meseriaşilor, elevilor şcolilor secundare, de meserii, etc.

Scopul acestuia era în primul rând instructiv şi educativ urmărind cultivarea interesului public pentu ştiinŃele aplicate. În al doilea rând, întreŃinerea operelor principale de tehnică şi în particular de tehnica românească, sub formă de modele, desene, grafice, etc, arătând starea actuală a acestei tehnici precum şi progresele realizate în decursul timpului.

LocaŃia iniŃială era în „Pavilionul Oficial” din Parcul Carol cedat în acest scop de Ministerul de Industrie şi ComerŃ.

Muzeul Politehnicii din Parcul Carol arde în anul 1948, fiind mutat în locaŃia str. G. Polizu prin intervenŃia ministrului de interne M. Manolescu (prof. De economie politică industrială)5.

Actualul muzeu a fost redeschis la 3 decembrie 2003 Muzeul UniversităŃii Politehnica. Amplasat în corpul M6, construit în anul 1899.

În incinta ansamblului se localizează urmatoarele clădiri: ante 1889: A, B - jumătatea dinspre corpul I, G; în perioada 1893-1898: L, R, S, T; în perioada 1898- 1911 B jumătatea dinspre corpul E, D, E, F, H; în perioada 1911- 1927: G, partea dinspre Bd. I. Ghe. Duca; în perioada 1943- 1991: I.

5. ANALIZA ARHITECTURALA A CLĂDIRILOR – Anexa nr. 5

Aspectul arhitectonic al corpului A – Palatul Şcoalei Politehnice este simplu şi sever, autorul planurilor optând pentru faŃade în stilul celor mai recente şcoli din FranŃa. Toma Socolescu preciza despre corpul acesta „...o clădire de proporŃi mici, compusă dintr-un pătrat clădit cu etaj, care înconjoară o curte interioară, cu faŃadele cum se obişnuia atunci în FranŃa pentru clădirile şcolare, cu cărămidă aparentă şi smălŃuită în culori discrete; e un studiu îngrijit, frumos detaliat şi de caracter; ceva de distincŃie şi de perfectă execuŃie. Făcând impresia unui mare desen bine executat”. FundaŃiile au fost executate cu beton din var hidraulic, zidăria în elevaŃie este din cărămidă şi mortar de var , tencuielile sunt cu mortar de var alb, grizile de plaşeu sunt din lemn de brad , acoperişul, de asemenea, din lemn de brad. Învelitoarea, jgheburile şi burlanele erau din tablă zincată. Pardoseala sălilor de curs a fost realizată din lemn de stejar , la laboratorul de chimie – din dale colorate de Marsilia, iar la cel de fizica- din mici dale, octogoane de ciment. FaŃada pricipală şi colonada sa din curtea de onoare sunt singurele părŃi ale clădirii pentru decorarea cărora s-au înrebuinŃat materiale mai deosebite. Soclul faŃadei principale este din piatră de Buşteni, ancadramentele acestui soclu, ancadramentle uşilor şi ferestrelor, cornişele şi consolele de sub jgheab sunt din piatră albă din carierele de lângă Rusciuc. Restul faŃadei este din cărămidă presată, colorată în alb şi roşu, fabricată la cărămidăria „SocietăŃii de construcŃii”.

DecoraŃia acestei faŃade se completează prin câteva plăci smălŃuite provenind din fabrica Loebentz din Paris. Stâlpii de zidărie ai curŃii de onoare se rezeamă pe un soclu de piatră de Rusciuc, iar partea de deasupra a soclului este din cărămidă colorată, arcele dintre stâlpi sunt căptuşite cu plăci de faianŃă , iar brâul de deasupra pâna la cornişa nivelului I, cu cărămidă de diferite culori. Scara principală a elevilor s-a facut din piatră de talle de Triest.

Corpul L reia elementele din limbajul arhitectural al corpului A. Arhitectura corpului M, construit în anul 1899, reia un proiect franŃuzesc deja executat care a

primit îmbunătăŃiri. Forma clădirii este rezultatul necesităŃii tehnologice, hala centrală de asamblare are dispuse perimetral atelierele în care se creau piesele necesare asamblării produsului finit ( vezi anexa 3).

4 Şcoala Politechnică din Bucureşti, Aniversarea a 75 de ani de învăŃământ technic în România, 50 ani dela reorganizarea şcoalei NaŃionale de Poduri şi şosele, 10 ani dela înfiinŃarea şcoalei Politechnice, Bucureşti: Ed. "Cartea Românească, 1931. 5 Nu se cunoaşte data la care acesta şi-a întrerupt activitatea 6 Prin schimbarea funcŃiunii




8

Fiecare atelier avea acces direct la hala vitrată, dispunerea acestora a rezultat din succesiunea operaŃiunilor prin care treceau piesele înainte de a fi aduse în spaŃiul central unde erau asamblate într-un tot unitar. Uşile în trei canaturi7 făceau posibilă scoaterea pe bucăŃi a obiectelor cu volumetrii mari. Muzeul actual – anexa nr. 4 - ocupă o mică parte a clădirii, restul încăperilor fiind dezafectate. Hala centrală – spaŃiul cel mai spectaculos în jurul căreia se desfăşoară întreaga clădire este complet nefolosită, fiind nevizitabilă. Acestă curte centrală vitrată de dimesiuni considerabile (36x21 m) se află într-o stare de degradare avansată, fiind nevizitabilă datorită pericolului creat de căderea masivă a sticlei neîntreŃinută. Tâmplăria se afla este colmatata de straturile multiple de vopsea aplicate. Majoritatea spaŃiilor ce nu sunt folosite pentru expunerea exponatelor au finisajele degragate.Utilajele folosite în fostele ateliere fie am disparut fie nu mai functioneză. Revenind muzeu, observam ca toate obiectele sunt expuse în fostul atelier de matriŃerie, care are plafon cu scafă de lumină şi geamurile duble cu rama metalică, şi în holul de intrare care comunică cu hala de montaj (curtea vitrată). SpaŃiile folosite de muzeu sunt lipsite de mobier care să pună în valoare exponatele.

6. REGIMUL DE PROTECłIE PROPUS ŞI VALOAREA CULTURALĂ COMPLEXĂ A CLĂDIRILOR – anexa nr. 5

CORPURI CLĂDIRE

CRITERII DE CLASIFICARE VECHIME ARTISTIC-

ARHITECTURALA-URBANA RARITATE-UNICITATE

MEMORIAL-SIMBOLICĂ

A medie excepŃională foarte mare excepŃională B medie mică mică mică D mică medie mică mică E medie mare mică mică F medie mare mare mică H mică mică excepŃională foarte mare K mare mare mare medie L medie foarte mare mare excepŃională M medie foarte mare excepŃională excepŃională N medie foarte mare excepŃională foarte mare P medie nulă nulă medie R medie mare/ nulă medie medie S medie mare medie medie T mică mare medie mică Regimul juridic de protecŃie propus: monument istoric, categoria „ansamblu”, grupă valorică „B”: B-II-a-B-19421 Ansamblul UniversitatăŃii Politehnice Bucureşti Str. Polizu Gheorghe 1-7 sector 1 Politehnica, sf. sec. XIX. Stabilirea limitelor ansamblului UniversităŃii Politehnice – anexa nr. 8 Limitele ansamblului UniversităŃii Politehnice sunt limitele actualei parcele a UniversităŃii, aceasta fiind delimitată la N de Bd. Ing. Gh. Duca (in spatele blocurilor), la S de str. Gh. Polizu, la E de Calea GriviŃei şi la V de limitele de spate ale parcelelor de pe str. Al. I. Cuza. Propuneri de completare a LMI :

B-II-a-B-19421 Ansamblul UniversitatăŃii Politehnice Bucureşti Str. Polizu Gheorghe 1-7 sector 1 Politehnica, sf. Sec. XIX

B-II-m-B-19421.01 Palatul Şcoalei Politehnice, azi Universitatea Str. Polizu Gheorghe 1-7 sector 1 Politehnica, 1729 sf. Sec. XIX

B-II-m-B-19422.01 Vechea Şcoală de meserii, azi Universitatea Str. Gheorghe Polizu 1-7 sector 1 Politehnica, 1730 sf. sec. XIX

B-II-m-B-19422.02 Muzeul UniversităŃii Politehnice – corpul M, in incinta UniversitatăŃii Str. Gheorghe Polizu 1-7 sector 1 Politehnica, 1899

B-II-m-B-19422.03 Corpul N, in incinta UniversitatăŃii Str. Gheorghe Polizu 1-7 sector 1 Politehnica, sf. sec. XIX. 7 Accesul în corpul M şi în sala de montaj se face prin uşi pe trei canaturi.




9

7. RESTRICłII ŞI PERMISIVITĂłI DE INTERVENłIE ÎN INCINTA UNIVERSITĂłII POLITEHNICE BUCUREŞTI, STR. GHEORGHE POLIZU, SECTOR 1 BUCUREŞTI

CirculaŃii • Accesul auto în incintă se realizează din Calea GriviŃei prin intermediul unei circulaŃii carosabile

de 7m lăŃime având o bandă pe sens şi din Strada Gh. Polizu cu caracter carosabil ocazional prin intermediul unei benzi de 5m laŃime; sistematizarea şi reabilitarea circulaŃiei carosabile interioare pentru facilitarea accesului în incintă;

• Se propune un parcaj subteran sub corpul I ce deserveste 103 locuri de parcare • Locuri de parcare la suprafaŃă în număr de 30. • Realizarea unor accese pietonale, cu caracter public şi privat, din străzile Gh. Polizu şi Calea

GriviŃei

SpaŃii publice • Creearea unui traseu pietonal destinat cu precădere vizitatorilor, marcat şi dirijat către obiectivele

de inters ale ansamblui (corpurile M, N). Vizitarea celorlalte obiective se va realiza în mod organizat accesul vizitatorilor fiind limitat la tururi ghidate. (vezi planşa nr. 3)

• Realizarea unor puncte de informare atât în zona de acces din Calea GriviŃei şi din strada Gh. Polizu, cât şi în zona de ieşire din parcajul subteran în imediata apropiere a corpului M.

• Reamenajarea şi îmbunătăŃirea calităŃilor traseelor pietonale şi a spaŃiilor verzi destinate universitaăŃii politehnice. RestricŃionarea şi/sau limitatrea accesului vizitatorilor în aceste zone pentru o bună desfăşurare a activităŃilor şcolii.

• Separarea celor două reŃele pietonale prin bariere, împrejmuiri (acolo unde este cazul şi unde este posibil), obiecte de mobilier urban, pergole etc.

• Amenajarea spaŃiilor verzi şi punerea în valoare a speciilor cu valoare peisagistică deosebită,amplasate în curŃile de onoare ale corpurilor A şi L, grădina de acces în corpul A, grădina delimitată de corpurile L, P, R, S, squarului delimitat de corpurile M, N, P, squarurilor delimitate de corpurile D, E, H, S, spatiul verde care înconjoară corpul K , spaŃiul verde cuprins între corpul K şi L cu caracter public, semiprivat şi privat

• SpaŃii verzi dispuse perimetral corpurilor C, D, I. • Realizarea unor alei decorative, amplasarea unor obiecte de artă, pergole, construirea unor

terase, pavilioane, chioşcuri, locuri de joacă, closete publice, instalaŃii de stropit, de iluminat, amenajări pentru picnic, care să asigure buna funcŃionare şi să creeze o ambianŃă a spaŃiului în concordanŃă cu activităŃile desfăşurate aici.

Fondul construit • ConstrucŃii clasate ca monumente istorice: A, L. Sunt permise intervenŃii de conservare şi

punere în valoare, cu păstrarea funcŃiunii iniŃiale şi a caracteristicilor artistice, arhitecturale şi urbanistice ale clădirilor. (vezi planşa nr. 3)

• ConstrucŃii propuse spre clasare ca monumente istorice grupa valorica B: K, M, N. Sunt permise intervenŃii de conservare, punere în valoare şi reabilitare cu posibilitatea schimbării funcŃiunii iniŃiale, fără însă a se altera calităŃile artistice, arhitecturale, tehnice şi urbanistice ale clădirilor. (vezi planşa nr. 3)

• ConstrucŃii sau fragmente de construcŃii cu valoare culturală mică sau nulă: D, E, H, S. Sunt permise intervenŃii de îmbunătăŃire, ameliorare şi refuncŃionalizare a clădirilor cu păstrarea elementelor arhitecturale mai valoroase daca este cazul. (vezi planşa nr. 3)

• Clădiri care pot fi demolate spre asanarea zonei sau pentru realizarea unor amenajări publice: B, C, G, I, P, R’ ;

• ConstrucŃii noi cu funcŃiuni publice, necesare îmbunătăŃirii calităŃii funcŃionale şi a ambientale ansamblului: B, C, I, P, R’. Modul de amplasarea şi de construire a noilor clădiri se va face în raport cu caracteristicile clădirilor existente, mai precis urmărindu-se preluarea regimului de înălŃime, a alinierilor cu




10

clădirile învecinate, a coeficinŃilor de utilizare a terenului (POT, CUT), a elementelor de arhitectură specifice (ex. cornisă, şarpantă, raport plin-gol, materiale, elemente de decoraŃie unde este posibil)

FuncŃiuni • EducaŃie: corpurile A, B, C, D, E, F, G , I, L; laboratoare: corpurile S, T, R • Muzeu – Centru multifunŃional (cercetare, expoziŃie, bibliotecă): corpul M – anexa nr. 7. • Birouri: corpul I • AlimentaŃie publică: corpul N şi spaŃiul acoperit dintre corpurile M, N şi R’. • SpaŃii comerciale (librărie, comerŃ cu obiecte manufacturate în atelierele din incintă ): corpul R’ • Sănătate (cabinet medical): corpul I • Casă de oaspeŃi destinată cazării studenŃilor străini şi cadrelor didactice invitate la conferinŃele şi

ateliere desfăşurate aici: corpul K.




11

8. BIBLIOGRAFIE ŞI SURSE

Mucenic,Cezara, Bucureşti un veac de arhitectură civilă, secolul al XlX-lea, Bucureşti, 1997, p. 15, 27, 53, 64, 84. Olteanu,Radu, Bucureşti în date şi întâmplări, Bucureşti 2002 p. 190, 207, 387, 442. Lista Monumentelor Istorice, Municipiul Bucureşi, 1992. Carta UniversităŃii Politehnice Bucureşti, 2001 Brătianu, C.I.; Tocilescu, G. George; Marele DicŃionar Geografic al României, alcătuit şi prelucrat după dicŃionarele parŃiale pe judeŃe, de George loan Lahovari, volumul I, 1898, volumul II,1899, Bucureşti ed. J. V. Socescu, Bucureşti Şcoala Politechnică din Bucureşti, Aniversarea a 75 de ani de învăŃământ technic în România, 50 ani dela reorganizarea şcoalei NaŃionale de Poduri şi şosele, 10 ani dela înfiinŃarea şcoalei Politechnice, Bucureşti: Ed. "Cartea Românească, 1931. S.C. Urbana SA, Studiul istoric al Gării Feteşti (Proiectant General: Rostrada SA, Beneficiar: MLPTL), Bucureşti, 2003. S.C.Urbana SA, Studiu istoric de fundamentare P.U.Z. Str. Dr. Constantin Istrati, sector 4, Bucureşti [zona Gării Filaret], (Beneficiar: Cividini proiect SRL), Bucureşti, 2003. Bellu, Radu, ing., Mică monografie a căilor ferate din România, 6 volume, vol. IV: Regionalele de cale ferată GalaŃi şi ConstanŃa, Bucureşti: Publiferom, 1999, vol. V: Regionalele de cale ferată Bucureşti şi Craiova, Bucureşti: Ed. Feroviară, 1999. Berindei, Dan, Bonifaciu, Sebastian, Bucureşti. Ghid turistic, Bucureşti: Ed. Sport-Turism, 1978. Damé, Frédéric, Histoire de la Roumanie contemporaine, depuis l'avènement des princes indigènes jusqu'à nos jours (1822-1900), Paris: Félix alcan, 1900. Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Bucarest: Socec&Cie éditeurs, 1908. Ghergulescu-Muscel, Mihai, Bucureşti. Ghid turistic, Bucureşti: Ed. Tehnică, 1958. Giurescu, C. Constantin, Istoria Bucureştilor, din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Bucureşti: Ed. pentru literatură, 1966. Ionescu, Grigore, Bucureşti. Ghid istoric şi artistic, Bucureşti: FundaŃia pentru Literatură şi Artă "Regele Carol II", 1938. Ionescu, Grigore, Istoria arhitecturii în România, vol. II, Bucureşti: Ed. Academiei R.S.R., 1965. Marcu, Duiliu, Acad., Arhitectura 1912-1960, Bucureşti: Ed. Tehnică, 1960. Marcu, Duiliu, Architecture 1930-1940, Bucarest: Bucovina I.E. TorouŃiu, 1946. Petrescu, Stelian, ing., Călăuza căilor ferate române, PublicaŃiune oficială, anuală, EdiŃiunea I - 1913, Bucureşti: Atelierele grafice Socec&Co, 1913. Prager, Emil, ing., Betonul armat în România, 2 vol., Vol. I: Bucureşti: Ed. Tehnică, 1979. Nicolae Şt. Noica, Lucrări publice din vremea lui Carol I, acte de fundare şi medalii comemorative, Ed. Cadmos, 2008 S.C. Urbana S.A. Bucureşti, Studiul istoric preliminar al zonei Gării de Nord din municipiul Bucureşti, arh. Şerban Popescu-Criveanu,Iunie 2003 Institutul NaŃional al monumentelor Istorice Bucureşti, Studiu istoric arhitectural “Amenajarea muzeului UniversităŃi Politehnica”, iulie 2002. Drăgoescu, Alina; Chitaş, Cristina; Moise, Diana, Studiu istoric – Ansamblul UniversităŃii Politehnice Bucureşti, Proiect – Master Conservarea şi Protejarea Patrimoniului Construit, U.A.U.I.M., 2009




12

9. ANEXE

Anexa nr. 1 – regimul juridic de protecŃie existent




13

Anexa nr. 2 – evoluŃia contextului urban

Planul Cerkez – 1890-1892 Planul 1895-1899

Plan 1923 Plan 1941




14

Anexa nr. 3 – evoluŃia ansamblului




15

Anexa nr. 3 – proiectul iniŃial Corpul M




16

Anexa nr. 4 – Corpul M - situaŃia actuală

Plan parter, plan etaj

FaŃade principala, laterală, posterioară




17

Anexa nr. 5 – valorile clărilor

Anexa nr. 6 – restricŃii şi perimisivităŃi




18

Anexa nr. 7 – Propunere Proiect Centru Mutifunctional – Corpul M

SecŃiune transversala E-V

SecŃiune transversala N-S

Plan parter




19

Anexa nr. 8 – Fotografii – Corpul M




20




21

Anexa nr. 9 – Fotografii – Corpul N

releveu 03 bucuresti muzeul politehnicii compressed

Documents