releveu 02 bucuresti moara lui assan optimized

P a r t e n e r i a t p e n t r u v a l o r i f i c a r e a p a t r i m o n i u l u i a r c h i t e c t u r a l i n d u s t r i a l d i n R o m â n i a

Studiu Istoric Sintetic – Moara lui Assan, municipiu l Bucure şti A I R – A s o c i a ţ i a p e n t r u A r h e o l o g i e I n d u s t r i a l ă

1

|STUDIU ISTORIC SINTETIC | MOARA LUI ASSAN | Str. Halmeu (fostă Silozului) nr. 25 şi str Irimicului nr. 24, Sector 2, Bucureşti Imagine din lucrarea lui Frederic Dame –“Bucureştiul la 1906”



2

CONŢINUTUL STUDIULUI:

1. Obiectul studiului

2. Regimul juridic de protecţie existent

3. Contextul apariţiei ansamblului

4. Evoluţia ansamblului

5. Analiza arhitecturală şi starea clădirilor

6. Potenţialul de valorificare

7. Bibliografie şi surse.

1. OBIECTUL STUDIULUI

Obiectul studiului este constituit de fostele fabrici Assan, actualele Solaris S.A. şi Grâul S.A. situate în Bucureşti Studiul vizează identificarea elementelor valoroase ce sunt prioritare în conceperea unor măsuri de salvgardare a acestui monument istoric de importanţă naţională şi care este unul dintre cele mai periclitate în acest moment.

2. REGIMUL JURIDIC DE PROTECŢIE EXISTENT

Clădirea se află în lista monumentelor istorice de grupă valorică „A” – de importanţă naţională, cod monument (2004): B-II-m-A-19692. Nu există o protecţie specială din punct de vedere urbanistic, monumentul neaflându-se în niciuna dintre zonele protejate ale Bucureştiului.

3. CONTEXTUL APARIŢIEI ANSAMBLULUI

Contextul general anterior apariţiei acestei industrii se leagă de Alexandru Ipsilanti care, în anii 1802 / 1803 / 1809, porunceste repararea morilor existente si înfiinţarea altora. Aceste initiaţive se bazau pe faptul că în Bucuresti existau numai morile cu apă ce funcţionau pe malurile râurilor Dimboviţa şi Colentina - atestate din secolul al XV-lea - iar acestea aveau lungi perioade (de secetă şi de îngheţ) in care nu mai puteau măcina. Deasemenea au fost înfiinţate şi mori de vânt, atestate la sfârşitul secolului al XVIII-lea lângă ctitoria lui Nicolae Mavrogheni cu hramul Izvorul Tămăduirii (una darâmata in 1831 deoarece se afla aproape in mijlocul �oselei Kiseleff, alta însemnată în planul lui Ulysse de Marsillac din 1872 dincolo de bariera Vergului). Probabil că nu au existat însă condiţii destul de bune pentru dezvoltarea acestora. Punctul de maximă dezvoltare al morilor cu cai din Bucureşti este apreciat ca fiind anul 1828, ele disparând după anul 1865, desfiinţate fiind printr-un decret dat de Mihail Kogălniceanu.

4. EVOLUŢIA ANSAMBLULUI

La momentul 1853, când negustorii George Assan (1821 - 1866) şi Ioan Martinovici (1820 - 1882) întemeiază prima moară cu aburi din Bucureşti, aceştia aveau, în asociaţie, o prăvălie mare sub firma "Crucea de aur" (în alt loc găsim "Cucul de aur"- D.Z. Furnica) din Hanul �erban Voda, pe strada Lipscani colţ cu Smirdan (fosta Germană). Intrând în tratative cu firma Siegel din Viena, au adus în 1853 maşina cu vapori şi toată instalaţia necesară punerii în funcţiune a morii. Transportul cazanului, în greutate de 7000 kg., s-a făcut în două etape: două săptamâni pe



3

Dunăre, de la Viena la Giurgiu şi patru săptămâni de la Giurgiu la Bucureşti, pe drumurile aflate într-o stare foarte proastă. Cazanul a fost transportat circa 60 km. pe un car tras de zece perechi de boi, cu roţile ferecate şi o platformă solidă, fiind necesară refacerea şi consolidarea tuturor podurilor şi podeţelor de pe traseu. De asemenea, pe porţiunile unde şoseaua era în stare proastă, se puneau scânduri groase care după ce erau depăşite se mutau iar in faţă.

Moara a fost instalată cu toate anexele pe un teren cu suprafata de 40000 mp, pe �oseaua �tefan cel Mare nr. 103 (mai tirziu 131; 139), fiind delimitat de Str. Lizeanu şi �oseaua Colentina. Când coşul principal al fabricii, prevazut de 24 m, a ajuns aproape de 10 m primăria oraşului a intervenit si a stopat construcţia lui " sub cuvânt că: “ce, o să se ajungă la cer?...". Numai după ce au fost făcute demersuri repetate şi s-a plătit o cauţiune a continuat construcţia până la înălţimea stabilită, "moara de foc de la Obor" sau "vaporul lui Assan" devenind pentru un timp punctul de curiozitate al împrejurimilor. O problemă a fost să fie convinşi brutarii sa macine aici, existând temerea că făina astfel produsă se arde şi nu se mai poate face pâine cu ea. Norocul a fost că a venit iarna deosebit de geroasa şi morile de apa îngheţând, au fost nevoiţi să încerce, acesta fiind începutul sfârşitului pentru morile de apă bucureştene.

În anul 1865, George Assan se desparte de asociatul său şi ramine singurul propietar al fabricii. În locul primelor instalaţii, pe care le demolează, George Assan moare la numai 45 de ani (1821 - 1866). Până in 1884 se va ocupa de fabrică soţia sa Alexandrina, după care conducerea o vor prelua fii săi care isi făcusera studiile in străinătate şi care incep o transformare radicală. In 1894 a fost infiintată de către acestia o noua sectie de lacuri si culori, iar moara măcina la acea dată 7 vagoane de grâu in 24 de ore.

În anul 1903 a fost sarbatorită o jumătate de secol de la infiintare, prilej cu care s-au mai adăugat citeva constructii, "iar la cladirea principală in vârful turnului s-a pus un ceas mare, având dedesubt, în cifre de bronz anii 1853 - 1903. Ceasul lui Assan, care funcţiona foarte exact, a fost zeci de ani măsuratorul timpului pentru toţi oamenii din cartierul Obor-Colentina." (dupa G. Potra). În 1903 se construieste un nou siloz de grâne, care era cea mai inaltă clădire din Bucuresti - 41 m inăltime, 28 de silozuri (magazii) si două etaje sub ele avind capacitatea de inmagazinare de 700 vagoane. Materialul folosit a fost lemnul (pentru conservarea grânelor) izolat intr-un ambalaj de beton la fundaţie si zidarie pe laturi (pereti din scinduri de la Sinaia si Azuga, puse pe lat si bătute in cuie); acoperişul era de fier. (B.G. Assan).

Imagine de epocă cu noul siloz de cereale



4

Inainte de acesta a existat insă un alt siloz, construit in 1892 si care a functionat

pină la terminarea celui mare in 1906, "syloz - magazie de grane / system american" - dupa planurile constructorului G. Luther din Braunschweig, executantul sylozurilor din Galatz - Brăila (Arhivele Naţionale, Direcţia Municipiului Bucureşti, fond PMB - Tehnic, autorizaţie construcţie cu plan şi secţiune din 27 aprilie 1892, dosar nr. 63 / 1892)

Imagine de epocă cu vechiul siloz de cereale.

Dupa 1903, moara Assan a fost dotată cu energie electrică, având uzină proprie iar in iunie 1930 a fost transformată în Societate Anonima pe acţiuni cu un capital de 4 milioane lei deplin vărsat, sub denumirea "Fabricele Assan", care cuprindeau patru industrii diferite: măcinarea cerealelor, uleiuri vegetale, lacuri si culori, săpunuri si chit.

Înainte ca moara să fie transformată in societate anonimă, fraţii Assan aveau un capital de 556000 lei si 33 de lucrători iar in ianuarie 1946, după razboi, fabrica avea 400 de funcţionari si lucrători.

Fabrica a fost permanent adusă la zi cu cele mai noi utilaje si tehnologii, fraţii Assan fiind interesaţi de tot ceea ce e mai nou şi mai bun în domeniul industrial, făcând numeroase călătorii in toată lumea in acest scop.

In August 1943 s-au introdus gazele naturale de către Societatea Generala de Gaz si Electricitate, Electrogaz S.A.R. ca urmare a Decretului-Lege nr. 107 dat de catre Ministerul Inzestrarii Armatei si al Productiei de Rasboiu (cu termen limita la 17 septembrie 1943)

La 11 iunie 1948 prin Legea de Nationalizare a intreprinderilor particulare fabrica ete preluată de stat.

În 1974 - se da in folosinta fabrica de piine "Grâul" - astăzi fabrica de morărit si



5

panificatie "Grâul" S.A. ulterior parte a acesteia devine fabrică de ulei aparţinând S.C. Solaris S.A. (cu sediul în şos Electronicii – azi demolat)

Pentru a evidenţia pionieratul industrial pe care acest obiectiv îl reprezintă trebuie spus că abia în 1888 apar primele incercari in Franta de mori cu cilindre metalice in timp ce, in Romania, productia era generalizata. In 1895 mai existau in Bucuresti inca noua mori cu aburi în afara de moara Assan între care N. Zahariad – Olmazu, Manutanţa Colentina, Popovici St. Stancovici. Niciuna dintre acestea nu mai există astăzi. Moara Olmazu a fost demolată “preventiv” în 2007 iar Manutanţa Colentina (inclusa în Lista Monumentelor Istorice!) în 2008

Ca ilustrare a capacităţii de producţie se poate arăta că Moara Assan a macinat in jumatate de secol 70.000 vagoane ( adica exportul Romaniei intr-un an la acea data sau un tren cu lungimea de la Craiova la Iasi).

5. ANALIZA ARHITECTURAL Ă �I STAREA CLĂDIRILOR

Se păstrează silozul principal construit în 1903 – 1906, cu structura şi decoraţiile originale în cărămidă aparentă (cu interioarele şi faţadele parterului în stare de degradare avansată, inclusiv din punct de vedere structural), precum şi o serie de alte construcţii databile din 1894–1950, în diverse stadii de degradare (de la degradare avansată la ruină). Marea parte a construcţiilor din anii socialismului au fost demolate (fără aautorizaţie), ansamblul fiind vizat de avântul dezvoltării imobiliare bucureştene.

Imagine a silozului principal şi a clădirilor învecinate în 2005. Se remarcă existenţa in situ a pasarelei metalice precum şi integritatea majorităţii corpurilor anamblului.

Deşi până la sfârşitul anilor 90 se păstrau în stare de funcţionare instalaţiile tehnice aferente funcţiunilor vechi, acestea au fost în totalitate distruse. De asemenea au fost distruse ceasul, elementele decorative metalice ale silozului principal; tâmplăriile şi pasarela metalică (ultima de acest tip păstrată în Bucureşti). În urma incendiilor din 2008 au fost distruse structura şi acoperişurile din lemn ale clădirilor vechi dinspre �os. �tefan cel Mare şi strada Vaporul lui Assan, parte din clădiri dispărând apoi rapid sub pretextul pericolului de prăbuşire pe care îl reprezentau.



6

Plan de situaţie cu starea de degradare a corpurilor ansamblului Morii Assan – extras din Cartea Neagră a Patrimoniului, Bucureşti 2009



7

Imagine de ansamblu în dimineaţa de 14 mai 2008, imediat după stingerea incendiului ce a distrus structura din lemn şi acoperişurile corpurilor din sec XIX.

Silozul principal - 1903-1906. Se remarcă calitatea siluetei şi a detaliilor precum şi lipsa degradărilor structurale în ciuda slăbirii structurii de rezistenţă în zona parterului şi a distrugerii unor planşee.



8

Ansamblul a ajuns în această situaţie critică, ca rezultat direct al neglijenţei

proprietarilor, al incendiilor (cel mai probabil provocate), dar mai ales al furtului continuu de material (în special elemente metalice structurale) din ultimii ani. Acest tip de „scenariu” este unul bine cunoscut în Bucureşti şi conduce la eliberarea rapidă a terenului (pentru ansambluri de asemenea dimensiuni aces proces durează însă mai mult...). Se observă cu uşurinţă că aceste distrugeri concertate urmăresc în special slăbirea structurii de rezistenţă a clădirilor. Fenomenul are o asemenea amploare încât a determinat apariţia unor noi centre de colectare a fierului vechi în zonă.

Intervenţiile autorităţilor pentru stoparea acestui proces de degradare, în rarele

ocazii când au existat, au fost total ineficiente. Procesul de contencios administrativ declanşat la solicitarea Ministerului Cultrii şi Cultelor la constatarea demolărilor neautorizate, s-a soldat, după o procedură greoaie ce a durat doi ani, cu neînceperea urmăririi penale împotriva proprietarilor. Acest lucru a evidenţiat o gravă lacună legislativă şi anume imposibilitatea sancţionării neglijenţei (care de multe ori este intenţionată) faţă de un monument istoric.

6. POTENŢIALUL DE VALORIFICARE

Cadrul înconjurător nu prezintă edificii importante în imediata apropiere şi, în plus, terenul a fost obturat in manieră scenografică în lungul circulaţiilor principale (�oselele �efan cel Mare şi Colentina) în discordanţă cu ţesutul urban din profunzime. Străzile Moşilor / Colentina, căi tradiţionale bucureştene au fost modificate prin intervenţii majore care le-au schimbat caracterul şi le-au redus valoarea arhitectural-urbanistică. Străzile �tefan cel Mare – Mihai Bravu sunt străzi importante de conexiune funcţionala în interiorul oraşului, mărginite de un fond construit cu valoare arhitecturală medie sau slabă. Analiza profundă a zonei evidenţiază faptul că “Moara lui Assan” este o zonă conflictuală cu mare potenţial de conversie, în pofida distrugerii exponenţiale.

Ansamblul încă mai are un potenţial de reutilizare remarcabil ce derivă atât din

valoarea intrinsecă, cât şi din cea a terenului şi a amplasamentului. Suprafaţa enormă, azi liberă de construcţii, amplasarea sa relativ aproape de centru şi pe o arteră ce facilitează accesul cu mijloacele de transport în comun (inclusiv metroul) sunt tot atâtea argumente în reconsiderarea acestui sit în politica de dezvoltare a oraşului. O soluţie de refuncţionalizare care să integreze clădirile vechi într-un ansamblu de arhitectură contemporan este încă posibilă. Preocuparea pentru dezvoltarea unor concepte de punere în valoare răzbate şi din atracţia unor studenţi-arhitecţi ai Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, ce au ales ca subiect de lucrare de diplomă recuperarea acestui monument. Unul dintre exemple este proiectul din 2004 al arhitectei Oana maria Disescu, proiect ilustrat mai jos.

Orice fel de iniţiativă de acest tip rămâne însă pentru moment un exerciţiu

teoretic din cauza blocajului juridic generat de starea de faliment a celor două societăţi ce au în proprietate ansamblul şi de procesul de retrocedare aflat încă pe rol. Legislaţia actuală nu permite autorităţilor investiţii din bani publici în imobile în litigiu. Este necesară o regândire a cadrului legislativ constituit de Legea protejării monumentelor istorice şi de Legea exproprierii astfel încât Statul să poată expropria clădirile monument istoric în vederea salvării lor de la distrugere indiferent de statutul juridic al acestora.



9

Extras din expoziţia „Approaching Urban Industrial Landscape” prezentată la cel de’al 5-lea atelier de arheologie industrială, Bucureşti 2007



10

7. BIBLIOGRAFIE �I SURSE

Assan, B.G.- Industria morariei in Romania Bucuresti, 1896, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl Chelcea, Liviu, Bucurestiul postindustrial. Memorie, dezindustrializare si regenerare urbana, Iasi, Polirom, 2008, Damé, Frédéric, Bucarest en 1906, Bucuresti, Socec, 1907 Georgescu, Florian (red.); Berindei, Dan; Cebu, Alexandru; Cernovodeanu, Paul; Daiche, Paul; Ionescu, Stefan; Panait, Panait I.; Serban Constantin, Istoria orasului Bucuresti, Bucuresti, Muzeul de Istorie a Orasului Bucuresti, 1965 Manole, Vasile (coord.), Badescu, M., Ciuca, E.,Documente privind dezvoltarea industriei in orasul Bucuresti. 1856-1933, vol. 1, Bucuresti, DGASR,1991 Potra, George, Din Bucurestii de ieri, vol. 1, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1990 Zafiu Catalin �tefan, Recuperarea arhitecturii industriale - Reconv ersie "Moara lui Assan", comunicare la cel de-al doilea atelier de arheologie industriala, 2002 Fond nr. 133 / Fabricile Assan (1895-1951), DIRECTIA GENERALA A ARHIVELOR STATULUI / FILIALA MUNICIPIULUI BUCURESTI Fond PMB - Serviciul Tehnic 79 \ 1893; 185 \ 1903; 1891-1896; 85 \ 1904, DIRECTIA GENERALA A ARHIVELOR STATULUI / FILIALA MUNICIPIULUI BUCURESTI Surse internet: www.distrugeri.ro http://romuluscristea.wordpress.com/2009/08/31/moara-lui-assan-este-distrusa-de-circa-patru-ani-de-recuperaatorii-de-materiale-de-constructii-sub-privirile-nepsatoare-ale-proprietarilor-si-autoritatilor http://www.casamea.ro/blog/casamea/la-moara-lui-assan-se-fura-ca-n-codru-1642.html

releveu 02 bucuresti moara lui assan optimized

Documents