ROLUL RELAŢIEI PROFESOR – ELEVI ÎN ACTUL COMUNICĂRII EDUCAŢIONALE

Fără comunicare nu există o societate. Comunicarea educaţionalăeducaţională se desfaşoară într-un

cadru şcolar şi calitatea ei depinde de competenţa profesorului de a comunica.

Comunicarea pedagogică se realizează pe trei canale:1. Canalul verbal,2. Canalul paraverbal,3. Canalul nonverbal.

1. COMUNICAREA PROFESOR - ELEV

1.1. 1.1. Comunicarea. Comunicarea educaţionalăComunicarea. Comunicarea educaţională

Elevii şi profesorulprofesorul formează împreună un sistem.

Calităţile personale ale profesorului joacă un rol semnificativ în stilul de conducere pe care îl preconizează:

liderul autoritar: impunător, dominator, aspru;

liderul democratic: stimulativ, grijuliu, amuzant, interesant;

profesorul înclinat spre stilul de conducere laissez-faire: afectuos si permisiv.

1.2. Relaţia profesor – elev

Clasa de elevi este un grup de muncă formal, instituţionalizat, alcătuit din elevi de aceeaşi vârstă care funcţionează în domeniul instructiv educativ cu scopul formării elevilor.

Coeziunea clasei de elevi constituie un obiectiv al muncii profesorului

Clasa de elevi reprezintă „colectiv format” atunci când în rândul membrilor săi domină dorinţa şi bucuria muncii în comun, când membrii săi îşi concentrează eforturile pentru realizarea sarcinilor comune, când decid în comun asupra problemelor clasei, etc.

1. 3. Clasa de elevi

Profesorul conduce si decide, organizează şi influenţează, consiliază şi controlează, apreciază şi îndrumă, este model de conduită civică şi morală.

Pentru o desfăşurare optimă a procesului instructiv-educativ, el trebuie să rezolve câteva probleme:

a. transmiterea cunoştinţelor de specialitate,b. crearea motivaţiei,c. crearea şi menţinerea unei ordini iniţiale, d. dificultăţi legate de notare.

1.4. Rolul profesorului în clasa de elevi

Relaţiile profesor-clasă se polarizează fie în sentimente de simpatie şi încredere reciprocă; fie în antipatie şi neîncredere; fie în indiferenţă.

Barierele în comunicarea profesor-elev pot se refere la:

emiţător, receptor, relaţia dintre emiţător şi receptor, conţinutul mesajului. Influenţarea elevului de către profesor se face : direct – prin atitudine, mesaj verbal, gestică,

exemplul personal etc, indirect – prin intermediul altor factori

emoţionali: colectivul de elevi, familia, consiliul profesoral, comitetul de parinţi.

1.5. Interacţiunea profesor – elevi

Controlul pe care profesorul îl exercită asupra elevilor este rezultatul unui amestec subtil de autoritate şi putere.

Dozajul autoritate/putere a configurat mai multe tipuri de control:

autoritar, permisiv, centrat pe modificările de comportament, centrat pe cultivarea unor relaţii de parteneriat cu

elevii, ştiinţific, centrat pe conexiuile şcolii cu alte subsisteme

sociale. Nici un tip de control nu subzistă în stare pură şi

nu caracterizează un profesor de la începutul şi până la sfârşitul carierei sale. .

1.6.Profesorul sursă de autoritate şi putere

Climatul afectiv al clasei este rodul atât al comportamentului profesorului, cât şi al conlucrării sale cu elevii.

Profesorul trebuie să sesizeze şi să încurajeze orice încercare a elevilor de a se apropia de el.

Tonul afectiv optim al relaţiei profesor–elevi exclude autoritarismul, înfricoşarea, ameninţarea elevilor, dar şi atmosfera permisivă şi formalismul.

Niciun profesor n-ar trebui să uite că şi el a fost cândva elev!

1.7. Profesorul sfătuitor şi consilier al elevului

Comunicarea cu elevul presupune disponibilitate din partea profesorului, deschidere, abilitaţi de ascultare şi de exprimare verbală si nonverbală a mesajelor.

Ascultarea este o verigă importantă a actului de comunicare. Ea poate fi de două feluri :

1. pasivă – elevul vorbeşte dar nu ştie dacă este ascultat,

2. activă – profesorul îi arată elevului că îl ascultă şi îl încurajează să continue.

1.8.Modalităţi de comunicare profesor-elev

În familie i se transmit copilului valori morale, culturale, religioase, i se dezvoltă personalitatea, spiritul de iniţiativă şi independenţa.

Părinţii hiperprotectori cresc un copil anxios, lipsit de iniţiativă în timp ce atitudinea prea severă a părinţilor faţă de copil nu lasă loc iniţiativei acestuia.

Într-un stil optim de interacţiune părinte-copil, se combină autoritatea şi fermitatea, cu recunoaşterea şi respectarea personalităţii şi independenţei copilului.

Multe din dificultăţile pe care le întâmpină şcoala cu anumiţi copii îşi au originea în disfuncţionalităţi ale mediului familial.

2. INTERFERENŢE ÎNTRE EDUCAŢIA ÎN FAMILIE

ŞI EDUCAŢIA ŞCOLARĂ

Organizarea si desfăşurarea procesului de învăţământ trebuie să se realizeze pe măsura posibilităţilor reale ale elevilor, ţinandu-se seama de particularitaţile de vârstă, sex, nivelul pregătirii anterioare, precum şi de deosebirile individuale, de potenţialul intelectual şi fizic al fiecarui elev in parte.

3. SCOALĂ PENTRU TOŢI, EDUCAŢIE PENTRU FIECARE