Regele Ferdinand în memoria colectivă

Motto:,,Sunt sigur că voi învinge,fiindcă am știut să mă înving.’’ Regele Ferdinand I

Descendent al unei vechi familii princiare, Ferdinand-Victor Albert Meinard Hohenzollern s-a născut la 24 august 1865 în castelul Sigmaringen. Era al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern și al donei Antonia de Braganca.Primii ani de școală i-a petrecut sub îndrumarea profesorului Grobels.Încă din acea perioadă, Ferdinand a fost puternic influențat de personalitatea mamei sale, principesa Antonia despre care se spune că era o femeie foarte cultă, pasionată de pictură, broderie, științele naturii. Ea i-a insuflat prințului simțul datoriei dus până la capăt și după cum afirmă biograful său oficial în 1937, profesorul Eugen Wolbe: ,,Porunca, de pildă, de a vorbi numai atunci când era întrebat i-a imprimat lui Ferdinand, care în fond era un om amabil, sfiala de care a suferit aproape întreaga viață. Era rugat să vorbească tare și clar și trebuia-cănd se lăsa antrenat –să repete odata, chiar de doua ori fraza spusă cam prea încet.1

În timp ce prințesa moștenitoare Antonia se ruga zilnic ore întregi în interiorul și afara Bisericii, Ferdinand fiul ei cel setos de cunoaștere, citea tot ce-i cădea în mână.Bunicul păstra în castelul Sigmaringen, o colecție de tablouri de valoarebale unor vechi maeștri. Aici și-a format prințul gustul pentru artă.Prințul Ferdinand nici nu băga în seamă colecția de arme de care strămoșul Karl Anton era deosebit de mândru.De aceea lui nu i-a trezit niciodată dorința de a îmbrăca o armură.2

În timpul anilor de școală, tânărul principe s-a remarcat prin rezultatele foarte bune obținute la franceză, latină, istorie, geografie, matematică și religie , cunoștiințele dobândite în aceste domenii, ajutându-l în activitatea sa ulterioara. După numirea lui ca succesor la tronul României, din anul 1883 a fost acreditat pe lângă Ferdinand profesorul de limba română Vasile Păun de la Liceul Sf. Sava care afirmă in memoriile sale: ,,(…)principele Ferdinand era nu înconjurat de dascăli aduși acasă ca doctorii la patul unui slăbănog, ci trimis la gimnaziul public

ca și împăratul de acu al Germaniei (Wilhelm al II-lea), ca și regale nostru (Carol I); nu în trăsură , ci fie vremea cât de rea, pe jos îmbrăcat iarna fără mânuși și vara fără umbrelă de soare ; supus acasă la disciplina militară, sculat la șase dimineața (…)’’3

1

1 Neculai, Moghior, Ion, Dănilă, Vasile, Popa, Ferdinand văzut de contemporanii săi, Editura Militară, București, 2006, p. 232.Eugen, Wolbe, Ferdinand Întemeietorul României Mari, Editura Humanitas, București, 2011, p. 273 Ibidem, p. 24

Asupra acestui tip de educație s-a pronunțat categoric A.S.R Principele Carol Anton ,,Nu-i destul că v-ați născut principi, trebuie să munciți ca să dovediți, că vă meritați titlul vostru’’4

După susținerea examenului de bacalaureat, în primăvara anului 1885, Ferdinand la fel ca alți tineri din casele princiare germane, a intrat în garda prusacă și a devenit elev la Școala Militară din Kassel.5

Ferdinand a întreprins prima vizită în România cu ocazia proclamării, la 10 mai 1881, a unchiului său ca rege. Martor al solemnului eveniment, Constantin Bacalbașa scria în amintirile sale următoarele : ,,Pentru serbările încoronării au sosit în țară , prințul Leopold, fratele regelui, și cei doi fii ai săi , Ferdinand și Carol’’6

Peste câtva timp R. Scheffler îi face un frumos portret ,,Prințul Ferdinand tocmai împlinise cel de-al douăzeci și treilea an al vieții sale și nu trăise decât în Germania(…).Era înalt, slab, fără barbă, cu o față agreabilă pe care sângele neamului Braganza, din care se trăgea după mamă, o înnobila cu o anumită distincție exotică.Părul blond, ochii albaștri, puțin cam stângaci în comportare, cu vorba înceată; părea timid și dezorientat(…)7

Pe aceeași coordonate se înscrie și următoarea apreciere făcută de politicianul liberal I. G Duca, dar care îl vedea pe Ferdinand drept un ,,om de o timiditate bolnăvicioasă, care oferea un spectacol penibil și o lipsă cumplită de armonie și maiestate.’’

Pasionat și erudit botanist, Ferdinand a creat la Sigmaringen un Carpateum-grădină botanică având plante provenite din munții noștri, și la Pelișor, un Alpinum, în care era reprezentată toată flora munților Alpi. Modestia și vasta lui cultură i-au impresionat pe aceia care s-au putut apropia suficient de el pentru a-l cunoaște pe adevăratul Ferdinand.Mulți dintre specialiștii cu care a colaborat erau surprinși de cunoștiințele sale în diferite domenii.Astfel,doctorul Constantin Angelescu menționa în însemnările sale ca a fost impresionat.(…)de multe ori, de deseori în minte toate discuțiile ce am avut cu el înainte de război, atunci cînd lucrasm la organizarea și aprovizionarea Serviciului Sanitar al armatei.’’8

2

24 Ibidem, p. 255 Ibidem6 Constantin I. Stan, Regele Ferdinand I Întregitorul 1914-1917, Editura Paideia,Științe-Seria Istorie, București, 2003, p. 117 Ibidem, p. 138 Neculai, Moghior, Ion, Dănilă, Vasile, Popa, op.cit. , pp. 29-30

O altă dovadă a acumulărilor culturale realizate de Ferdinandîn perioada studiilor din tinerețe o constituie o relatare a profesorului universitar Onisifor Ghibu. Acesta, cu prilejul unei audiențe a început să-i prezinte suveranului anumite aspecte ale politicii religioase pe care le considera necesare a fi adoptate de statul român. ,, Am rămas foarte serios surprins, nu numai de orienta-rea perfectă a lui într-o materie în care la noi domnește o uimitoare lipsă de cunoștiințe la conducătorii temporali ai statului, ci și de orientarea lui în chestiuni teologice, de pură speciali-tate(…)’’ 9

La 28 septembrie/11octombrie 1914, principele moștenitor Ferdinand a depus jurământul în calitate de rege al României în ședința comună a Corpurilor Legiuitoare. Cu acest prilej, noul suveran a rostit un scurt discurs ,, Chemat prin grația lui Dumnezeu și voința națională de a fi urmașul Marelui Întemeietor, care mi-a lăsat ca sfântă moștenire simțămintele de iubire și credință ale unui popor întreg.’’ El se angaja să fie ,, un bun român și rege.’’10

Timiditatea sa exagerată îi punea în încurcătură și pe ceilalți oameni cu care se întâlnea în drumul său. De aceea ni se pare aproape firesc ca până și unul dintre apropiații săi, generalul Alexandru Averescu, care colaborase din punct de vedere militar cu principele moștenitor Ferdinand , comandantul Armatei de Operații române, în timpul celui de-al doilea Război Balca-nic din anul 1913, să se întrebe retoric ,, Va ști noul suveran să se tragă din greaua situație cu care pășește pe treptele tronului, cu avantajele pentru țară și pentru dinastie?’’11

O altă personalitate din cercul celor apropiați noului suveran, marele istoric Nicolae Iorga, într-un articol publicat în periodicul său ,,Neamul românesc’’, din 28 septembrie 1914, afirma despre Ferdinand că : ,, N-are popularitate, fiindcă ajutătorii care s-au impus regelui Carol I au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca el să nu fie o forță prin sine însuși.’’12

La rândul ei, ființa care i-a fost alături și în zilele de suferință ale războiului, dar și în momentele de apogeu ale încoronării de la Alba Iulia, tovarășa sa de viață, regina Maria, referindu-se la aceleași aspecte, făcea în memoriile sale, prezicerea ,, Regele Ferdinand avea o fire sfiioasă ;nu-i plăcea să se impună și arăta o oarecare încetineală când trebuia să ia o hotărâre .Din pricină că fusese prea îndelung subjugat și apăsat, regele Ferdinand avea nevoie adesea să fie înviotay și întărit. Felul meu de a fi îi insufla curaj și nădejde.(…)’’13

3

39 Ibidem10 Constantin , I. Stan, op. cit. , p.4311 Neculai, Moghior, Ion, Dănilă, Vasile, Popa, op. cit. , p. 7212 Ibidem13 Ibidem , pp. 73-74

Deși, timp de 25 de ani se pregătise pentru a prelua în mâinile sale destinul statului român, misiunea regelui Ferdinand I nu era deloc ușoară, mai ales în acele momente în care spada necruțătoare a războiului împărțise Europa în două tabere antagonice. Originea sa, legăturile de familie, prietenii din tinerețe îl îndreptățeau pe suveran să se încline către Germania și Austro-Ungaria. În același timp el cunoștea bine orientările publice românești, care în cea mai mare parte, înclinau către Franța și Anglia.14

Ferdinand avea o mare admirație pentru armata germană pe care o socotea invincibilă, iar înrudirea cu împăratul Germaniei atârna greu. Regele se afla într-o situație dificilă. 15

După doi ani de neutralitate, România a intrat în război de partea Antantei, după ce a semnat la 4/17 august 1916 cu aceste puteri , două acte de imprtanță deosebită : tratatul politic și convenția militară . Încheierea documentelor amintite s-a făcut cu știrea și acordul regelui Ferdinand.16

Cu o zi înainte de adoptarea acestei decizii istorice, suveranul român a avut o întrevedere cu liderul Partidului Conservator, Titu Maiorescu, căruia i-a declarat : ,,(…)trebuie să vă spun, că sunt hotărât să merg cu Antanta. S-au dat în mine lupte teribile, dar acum sunt pregătit și definitiv hotărât(…). După lupte teribile care s-au dat în mine, sacrific totul pentru binele patriei.’’17

Prin adoptarea acestei atitudini, în deplină concordanță cu interesele naționale, suveranul roman a devenit, după cum aprecia și Constantin Kirițescu ,, Regele, mare prin nobilul său sacrificiu și prin patriotismul înălțător.’’

Este firesc ca această hotărâre să fi implicat o mare dăruire sufletească din partea regelui Ferdinand. Unii dintre participanții la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916 de la Palatul Cotroceni, au declarat că regale a părăsit sala cu ochii în lacrimi. ,,(…) retrăgându-se în biroul său, unde l-a găsit pe vechiul său camerier, Neuman , căruia i-a mărturisit : Neuman, să ști că, în interesul țării al cărui rege sunt, a trebuit să trag spada împotriva țării mele de origine.Tu ești german și ai rămas german, prin urmare nu am dreptul să-ți mai cer nimic.Din ceasul de față vei face ce-ți va dicta conștiința. Poți să te înapoiezi la Sigmaringen. Îți voi înlesni plecarea și de voi binecuvânta. Bătrânul camerier, ultima amintire vie a copilăriei și a patriei germane, trecând atunci peste toate prescripțiile protocolare, l-a îmbrățișat pe rege și i-a spus că va rămâne

4

41 Ibidem, p. 7615 Constantin, I.,Stan, op. cit., p. 4616 Ibidem , p. 5717 Neculai, Moghior, Ion, Dănilă, Vasile, Popa, op. cit. , p.87

câine credincios la picioarele lui pâna la ultima suflare. ’’18