Universitatea de Vest Vasile GoldişŞtiinţe economice

Contabilitate şi Informatică de GestiuneID

Clasificarea resurselor naturale

Student CoordonatorHendea Sorin

Clasificarea resurselor naturale

   

         Preocupări de clasificare a resurselor naturale au existat de mai multă vreme dar ele s-au

intensificat în perioada contemporană, pe măsura creşterii interesului general faţă de problemele

privind cunoaşterea, valorificarea şi utilizarea judicioasă şi echitabilă a acestora. Literatura de

specialitate oferă numeroase clasificări a resurselor naturale bazate pe diferite criterii care pun în

evidenţă o anumită caracteristică a acestora.

A. După criteriul repartiţiei spaţiale (care are cel mai pronunţat caracter geografic),

resursele naturale pot fi grupate în:

a. resurse extraterestre şi atmosferice, care cuprind energia solară, energia eoliană şi

diferite elemente componente ale atmosferei folosite ca materii prime;

b. resurse ale hidrosferei, localizate în cele două unitaţi majore; Oceanul Planetar (cu

resurse energetice şi substanţe minerale utile) şi Apele continentale (care cuprind apele

subterane, hidroenergie şi apele de uz industrial, agricol sau menajer);

c. resurse ale litosferei, în cadrul cărora se evidenţiază combustibilii fosili,

substanţe minerale utile, roci de construcţii şi solul;

d. resurse ale biosferei, de natură vegetală si animală.

B. După criteriul modului de folosinţă, se pot deosebi:

a. resurse energetice, care cuprind acele substanţe ce pot produce

energie (combustibili fosili, forţa apei, lemnul, forţa vântului şi energia solară). În acest domeniu,

gama de resurse se lărgeşte continuu, cercetările efectuate încercând să facă faţă ceriţelor impuse

de consumul imens de energie al societăţii contemporane;

b. resurse de materii prime industriale, în categoria cărora sunt incluse

minereurile feroase şi neferoase, lemnul, unele gaze din componenta atmosferei etc.;

c. resurse alimentare, ce includ produse de natură animală sau vegetală.

Tot după acest criteriu, dar privite dintr-un alt punct de vedere, se

poate vorbi de resurse folosite în domeniul producţiei materiale (industrie, agricultură) şi de

resurse utilizate în domeniul neproductiv (destinate consumului populaţiei), precum şi de resurse

cu întrebuintare mai restrânsă.

C. După criteriul locului de folosinţă,  există două categorii:

a. resurse transportabile, care pot fi introduse în producţie acolo

unde este nevoie (substanţe minerale utile, apa, lemnul etc.);

b. resurse netransportabile, care nu pot fi utilizate decât în locul în

care se gasesc (energia mareelor, a valurilor, solul etc.).

D. Dupa criteriul gradului de cunoaştere, în literatura de

specialitate, inclusiv în documentele ONU, se vorbeşte despre următoarele categorii de resurse

naturale: a. resurse cunoscute, exploatabile. Sunt delimitate, se cunoaşte importanţa

lor şi sunt exploatabile economic în condiţiile actuale;

b. resurse cunoscute paramarginale si submarginale. Includ zăcăminte delimitate

a căror importanţă este cunoscută, dar exploatarea lor este nerentabilă. Ele pot deveni rentabile în

alte condiţii tehnice;

c. resurse nedescoperite (presupuse), exploatabile. Nu sunt delimitate, dar prezenţa lor în

natură este indicată de studiile geologice;

d. resurse nedescoperite (presupuse) paramarginale şi submarginale. Includ zacaminte

nedelimitate dar a caror prezenţa este indicată de prospecţiunile geologice.

După acelaşi criteriu, dar folosind termeni de comparaţie mai mari, se vorbeşte de resurse

naturale bine cunoscute (energie solară, energie eoliană etc.), resurse relativ bine cunoscute

(resurse ale biosferei, ale solului etc.) şi resurse slab cunoscute (resurse ale litosferei, cele de apă

subterană etc.).

E. După criteriul durabilităţii exploatării şi al particularităţilor de refacere a unei

cantitaţi exploatabile de resurse naturale, s-a alcătuit o clasificare care răspunde cerinţelor

practice ale situaţiei actuale şi de perspectivă a economiei mondiale. Această clasificare grupează

resursele naturale în două categorii:

a. resurse inepuizabile, ce cuprind aerul, apa, diferite radiaţii, resurse denumite astfel

pentru ca la nivel global nu se poate prevedea epuizarea lor. Exploatarea abuzivă, cel puţin a

unora dintre ele, poate produce însa fenomene de criză în anumite locuri, fie din cauza

insuficienţei volumului lor în raport cu cerinţele consumului, fie datorită degradării calităţii care

nu mai permite reintroducerea lor în circuitul productiv sau de consum. Cazul cel mai elocvent în

acest sens este acela al apei care, la scara planetară, îşi menţine acelasi volum dar, în unele locuri

intens urbanizate şi industrializate, posibilitatea aprovizionării cu apa s-a redus considerabil;

b. resurse epuizabile care pot fi neregenerabile si regenerabile. Cele nerege-nerabile sunt

acelea care, prin consum, se distrug iar pentru refacerea lor este necesară o perioadă de timp

măsurată la scara geologică (milioane sau miliarde de ani). Din această categorie fac parte

rezervele de cărbune, petrol, minereu de fier etc. Resursele epuizabile regenerabile sunt acelea

care fac parte din biosferă, respectiv plante sau animale, care se pot reface în perioade de timp

mult mai scurte.    

În condiţiile actuale, care impun tot mai mult necesitatea cunoaşterii resurselor

naturale, a volumului si a posibilităţilor de regenerare – pentru ca în raport cu acestea să se

realizeze exploatarea lor -, această clasificare are o deosebită însemnatate practică. De asemenea,

această clasificare încearcă să atragă atenţia asupra modului de valorificare a tezaurului universal

de resurse, constituind un semnal de alarmă în vederea protejării resurselor epuizabile, fie că este

vorba de substanţele utile care nu se mai reînnoiesc, fie că este vorba  de cele regenerabile, dar

care pot fi distruse printr-o exploatare nejudicioasă.

Această conceptie de a conserva resursele naturale nu este recentă. Ea a aparut înca din

secolele XVII si XVIII, când pericolul distrugerii fondului forestier mondial a impus

recomandarea exploatarii pădurilor în raport cu ritmul de regenerare. Această idee a fost însă

abandonată treptat, astfel ca în multe regiuni ale Terrei s-a redus considerabil suprafaţa

forestieră. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea a aparut mai alarmantă problema epuizării

resurselor de substanţe minerale utile, datorită creşterii cerinţelor de materii prime minerale

în industria care se dezvoltă rapid. si în această direcţie, ca si în domeniul forestier, măsurile au

fost ineficace deoarece, numeroase zăcăminte s-au epuizat rapid. În prezent, este dezbătută tot

mai mult problema pericolului epuizării unor resurse clasice. De aceea, se impun eforturi atât în

direcţia utilizării unor resurse de energii noi (atomoelectrică, solară, eoliană, a mareelor, etc.), cât

şi pentru valorificarea superioara a combustibililor clasici.