Munții CarpațiMunții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei.

Carpații cuprinși între Bazinul Vienei și culoarul Timocului formează un arc cu o lungime de 1500 km și lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții se întind pe teritoriul a opt state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia. Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine. Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline și eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.

Potrivit deosebirilor geomorfologice și geologice, lanțul carpatic românesc se împarte în trei mari unități morfotectonice:

Carpatii Orientali

Carpaţii Orientali se întind din nordul României până în Valea Prahovei. Lanţul muntos dintre Transilvania şi Moldova se prezintă fragmentat în numeroase masive, având o lungime de peste 500 km şi o lăţime medie de 100 km.

Grupa vestica

Spre vest, Carpaţii Orientali sunt dublaţi de Munţii Vulcanici cu un şir de culmi nordice şi un şir de masive. Șirul de culmi nordice este format din Munţii Oaşului, Munţii Gutîiului şi Munţii Țibleşului, iar şirul de masive începe cu Munţii Călimani, la nord de Mureş, şi se continuă spre sud cu Munţii Gurghiului, Munţii Harghita, culmile Bodoc, Baraolt şi Perşani.

Grupa sudica

Limitele grupei Carpaţilor de Curbură sunt la nord Valea Oituzului, la sud Subcarpaţii Curburii, la est Subcarpaţii Curburii, iar la vestValea Prahovei şi Depresiunea Transilvaniei.Relieful prezintă patru aspecte specifice: munţii sunt formaţi prin încreţire, este singura grupă montană formată doar din roci sedimentare, aici este epicentrul seismelor din ţară şi locul unde se produc numeroase cutremure, iar cel mai înalt vârf este Vârful Ciucaş de 1954 m.

Grupa sudică prezintă patru diviziuni: Ciucaş, Vrancei, Întorsurii şi Podu Calului. Depresiunile întâlnite sunt Braşov şi Întorsura Buzăului, iar pasurile sunt Oituz şi Predeal.

Grupa nordică

Limitele grupei Carpaţilor Maramureşului şi ai Bucovinei sunt la nord graniţa cu Ucraina, la sud Depresiunea Dornelor-Câmpulung, la est Podişul Moldovei, iar la vest Depresiunea Transilvania. Relieful prezintă patru aspecte specifice: munţii sunt dispuşi pe trei şiruri paralele de roci: vulcanice, şisturi cristaline, sedimentare; în munţii Rodnei este prezent relieful glaciar, cea mai mare altitudine se află în Vârful Pietrosu Rodnei 2303 m, iar Depresiunea Maramureşului este una dinte cele mai mari depresiuni din Carpaţii Orientali. O altă depresiune din grupa nordică este cea a Oaşului, iar pasurile sau trecătorile sunt Prislop (1416 m) şi Tihuţa denumit şi Pasul Bârgău, situat la o altitudine de 1227 m. Ele au facilitat, din vechime circulaţia oamenilor şi a bunurilor lor între zonele din interiorul Carpaţilor Orientali şi cele din exteriorul lor.Grupa nordică prezintă patru diviziuni: Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, Munţii Oaş şi Munţii Ţibleş. Rezervaţiile naturale sunt Creasta Cocoşului din Munţii Gutâi, situată la circa 30 de km nord de oraşele Baia Mare şi Baia Sprie şi Pietrele Doamnei din Masivul Rarău.

Grupa central

Limitele grupei Carpaţilor Moldo-Transilvăneni sunt la est Subcarpaţii Moldovei, la vest Depresiunea Transilvaniei, la nord Depresiunea Dornelor-Câmpulung, iar la sud Valea Oituzului. Relieful prezintă patru aspecte specifice: sunt prezente trei fâşii paralele de roci: vulcanice, şisturi cristaline, sedimentare, cea mai mare altitudine se află în Pietrosu Călimani 2100 m, munţii sunt lipsiţi de masivitate şi este prezent relieful vulcanic prin singurul lac de origine vulcanică, Sfânta Ana.Grupa centrală prezintă patru diviziuni: Munţii Călimani, Munţii Ciuc, Munţii Harghita şi Munţii Gurghiu. Depresiunile întâlnite sunt Braşov Giurgeu (Mureş) şi Ciuc (Olt), iar pasurile sunt Oituz şi Tihuţa. Dintre marile rezervaţii naturale, în grupa centrală se află Parcul Naţional Ceahlău, situat în Masivul Ceahlău şi Cheile Bicazului situată în partea centrală a Munţilor Hăşmaş

Carpati Meridionali

Carpaţii Meridionali se întind în zona centrală a României între Valea Prahovei şi Dunăre. Reprezintă şirul montan cel mai înalt şi mai masiv din Carpaţii româneşti, au un relief şi o vegetaţie asemănătoare cu cea a munţilor Alpi, drept pentru care au fost denumiţi „Alpii Transilvaniei” de către geograful francez Emmanuel de Martonne.

Culmile înalte prezintă pante mai repezi spre Transilvania şi

mai domoale spre Muntenia şi Oltenia. Carpaţii Meridionali conservă cel mai reprezentativ relief glaciar din România, cu urme glaciare cuaternare. Vârfurile Moldoveanu, Negoiu, Parângul Mare şi Peleaga depăşesc 2500 m, iar plaiurile sunt foarte extinse, cu bogate păşuni alpine valorificate intens prin creşterea ovinelor de către locuitorii Ţării Bârsei, Ţării Oltului, Depresiunii Cibinului, Depresiunii Petroşanilor şi Ţării Haţegului.

În componenţa Carpaţilor Meridionali intră două unităţi tectonice: „autohtonul” şi „Pânza Getică”. Carpaţii Meridionali au fost în cea mai mare parte acoperiţi de mări către sfârşitul erei paleozoice şi în cursul erei mezozoice. În perioada cretacică, în această regiune au avut loc puternice mişcări tectonice, care au determinat cutarea depozitelor şi încălecarea Pânzei Getice peste autohton şi transformarea regiunii într-o zonă muntoasă. Datorită şisturilor cristaline care predomină, munţii au un caracter masiv. În zona crestelor înalte prezintă multe urme glaciare.

În Carpaţii Meridionali se găsesc importante zăcăminte de cărbuni (Petroşani, Cozla etc.), minereuri de fier (Teliuc, Ghelar, Ocna de Fier), de mică, grafit şi roci utile.

Masivele cele mai importante sunt: Bucegi, Făgăraş, Parâng şi Godeanu. Altitudinea maximă este înregistrată la vârful Moldoveanul (2.543 m), urmat de Negoiul (2.535 m), Parângul Mare (2.518 m), Retezatul (2.509), Omul (2.507). Trecătorile sunt puţine: Predeal, Bran, Lainici şi Turnu Roşu.

Carpatii Occidentali

Carpaţii Occidentali se întind în zona vestică a României între Dunăre la sud, Barcău şi Someş la nord. Limita vestică este Câmpia şi Dealurile de Vest, iar limita estică este Culoarul Timiş - Cerna, Culoarul Bistrei, Culoarul Orăştie şi Depresiunea colinară a Transilvaniei. Reprezintă şirul montan cel mai jos din Carpaţii româneşti, fiind formaţi dintr-o serie de masive cu structură complexă, puternic dislocate şi erodate intens. Între Someş şi Crişul Repede sunt Munţii Meseşului şi Munţii Plopişului, între Crişul Repede şi Mureş sunt Munţii Apuseni, între Mureş şi Valea Bistrei sunt Munţii Poiana Ruscă, iar în vestul culoarului Timiş-Cerna, unde se află trecătoarea Poarta Orientală sunt Munţii Banatului.

Ca structură geologică, Munţii Banatului şi Munţii Poiana Ruscă fac parte din unitatea Pânzei Getice a Carpaţilor Meridionali. Au un relief cu forme domoale şi culmi netede. În special Munţii Apuseni sunt constituiţi din şisturi cristaline şi granite, peste care sunt dispuse depozite sedimentare, paleozoice şi mezozoice, străbătute de roci eruptive. Regiunea Munţilor Apuseni, ca şi cea a Carpaţilor Meridionali, a fost acoperită de mări în paleozoicul superior şi în mezozoic, fiind apoi puternic cutată şi transformată în lanţ muntos în cadrul perioadei cretacice, când au avut loc şi

unele erupţii vulcanice. În perioada neogenă, marea a pătruns în unele sectoare mai joase ale Munţilor Apuseni. Tot atunci au avut loc erupţii vulcanice puternice în partea de sud, în Munţii Metaliferi.

Altitudinea maximă înregistrată în Carpaţii Occidentali este de 1.848 m, vârful Curcubăta Mare.