Universitatea din PiteștiFacultatea de Drept și Științe Administrative

Referat: Influențarea Declarațiilor

Moiseenco RaduDrept – III

Gr. IV

Pitești 2014

Cuprins

1. Scurt istoric privind infracțiunile împotriva înfăptuirii justiției;

2. Considerații generale;

3. Sediul materiei;

4. Infracțiunea de influențare a declarațiilor în raport cu vechea reglementare;

5. Obiectul infracțiunii;

6. Subiecții infracțiunii;

7. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii;

8. Structura și conținutul juridic;

9. Formele infracțiunii și sancțiuni ;

10. Cauze justificative.

2

1. Scurt istoric privind infracțiunile împotriva înfăptuirii justiției

     Pravilele românești din secolul al XVII-lea încriminează "mărturia strâmba", "jurământul mincinos", cu pedepse foarte aspre  "mutilarea". În practica însa , pedeapsa mutilării nu se aplica. Ea era înlocuita cu "gloaba" , care se plătea de regula , în boi.1

     Codul penal de la 1864 incrimina în art. 287 la 291 mărturia mincinoasă ca un delict contra particularilor. Se făcea distincție în lege între mărturia mincinoasa săvârșita în materie criminală, într-o cauza corecțională, într-o cauza "de politie" sau într-o pricina civila. În art. 291 era 414j91e prevăzuta si pedepsita fapta martorului mincinos care beneficia în schimbul delictului de un folos material sau de promisiunea unui astfel de folos.

      Codul penal de la 1936 incrimina fapta de mărturie mincinoasa în art. 227-279 într-un mod asemănător cu cel din noul Cod penal actual. Fapta considerata delict era asemănătoare aceleia din art. 260 Cod penal actual fiind incriminat în forma sa simpla cu închisoare corecțională de la 1 la 5 ani si interdicție corecționala de la 1 la 4 ani.

      Era prevăzută distinct mărturia mincinoasa într-o cauza criminală sau într-o cauza corecțională. De aceea într-o cauza disciplinară, corecțională sau civilă, sancțiunea era mai puțin severă pentru ultimile trei genuri de cauze. În cauza penala, sancțiunea martorului mincinos era agravata daca pedeapsa ce era aplicata inculpatului, ca urmare a mărturiei mincinoase era mai mare de 5 ani - art. 277 alin. 2, teza I - sau mai mare de 10 ani - art. 277 alin. 3, teza a II a.

       Codul republicat la 1984 incrimina distinct mărturia mincinoasa făcută cu ocazia unei anchete disciplinare. Dispozițiile referitoare la martor se extindeau si asupra expertului, traducătorului și interpretului. Informatorul care comitea fapta era sancționat cu aceeași pedeapsă ca și martorul mincinos dar redusă la jumătate.

        Art.281 Cod penal prevedea ca o anumita categorie de făptuitori nu se pedepseau. Textul se referea la martorul care ar fi făcut afirmații adevărate s-ar fi acuzat pe sine, pe o ruda sau pe o persoana de care este legat print-o temeinica afecțiune, de săvârșirea unei infracțiuni, sau și-ar fi cauzat lui sau acelor persoane un grav prejudiciu în ce privește onoarea sau libertatea.

       În eventualitatea unor situații tranzitorii, în care fapta ar cădea sub incidenta ambelor coduri, problema se poate pune numai în legătura cu

1 E. Cernea, E. Molcuț, Istoria dreptului românesc, Ed. S.C. „Univers Juridic” S.R.L., București, 2006, p.94.

3

sancționarea - dispozițiile referitoare la incriminare fiind în general aceleași în ambele coduri, în ce privește pedeapsa ea este aceeași.

2. Considerații generale

Infracțiunea de influențare a declarațiilor este dintre acelea care fac parte din grupul de infracțiuni împotriva înfăptuirii justiției.

 Infracțiunile care împiedica înfăptuirea justiției sunt prevăzute într-un capitol de sine stătător, în titlul IV al codului penal, fiind vorba despre acele fapte penale care aduc atingere normalei desfășurări a procesului penal, adică împiedică aflarea adevărului.

 Justiția reprezintă o valoare sociala deosebit de importantă, de a cărei nestingherită înfăptuire depinde întreaga ordine socială. Având în vedere această justă afirmație, codul penal încriminează un set de fapte penale care împiedică aflarea adevărului judiciar.

Încriminând infracțiunea de influențare a declarațiilor, legiuitorul dorește să elimine orice imixtiune ilegală din partea unei terțe persoane la înfăptuirea actului de justiție, și totodată, dorește să garanteze justițiabilului înfăptuirea unei corecte justiții.

3. Sediul materiei

Cuprinsul articolului 272 NCP înglobează infracțiunile incriminate de precedentul Cod penal în art. 261 și 261 indice 1, așadar încercarea de a determina mărturia mincinoasă și împiedicarea participării în proces.

Art. 272 Cod pen. Prevede: (1) „Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârşită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să dea declaraţii mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(2) Nu constituie infracţiune înţelegerea patrimonială dintre infractor şi persoana vătămată, intervenită în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.”

4

Scopul urmărit prin aceasta incriminare este acela de a întări garantarea accesului liber la justiție prin protejarea libertății oricărei persoane de a se adresa justiției si de a da declarațiile ori de a înfățișa probele pe care le considera necesare in raport de interesele sale, independent de orice forma de presiune exercitata din partea vreunui terț, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie.

Importanta si necesitatea încriminării unor asemenea fapte sunt pe deplin justificate de fenomenul actual al criminalității si de presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiției, dreptul comparat subliniind ca legislațiile europene au introdus, unele destul de recent, reglementari similare in codurile lor penale.

4. Infracțiunea de influențare a declarațiilor în raport cu vechea reglementare

Spre deosebire de reglementarea anterioară, care incrimina încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declarații mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, precum și împiedicarea participării într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în ori ce altă cauză, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârșită prin violență, amenințare sau prin orice alt mijloc de constrângere îndreptat împotriva sa ori a soțului sau a unei rude apropiate, noua reglementare este cu mult mai cuprinzătoare2 . Astfel, reglementarea vizează atât încercarea de a determina, cât și determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, nu doar sa dea declarații mincinoase, dar și să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. Acțiunea subiectului activ trebuie realizată prin corupere, prin constrângere sau prin altă faptă cu efect vădit intimidant.

Dacă ne referim la limitele de sancționare, și acestea sunt diferite față de cele din vechea reglementare. Dacă fapta este sancționată mai grav în raport cu încercarea de a determina mărturia mincinoasă, sancțiunea pentru împiedicarea participării în proces din reglementarea anterioară avea limitele speciale mai extinse decât infracțiunea de influențare a declarațiilor din noua reglementare.

2 V. Dobrinoiu, M. A. Hotca, M. Gorunescu…, Noul Cod Penal comentat – partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 402.

5

5. Obiectul infracțiunii

Obiectul juridic special al infracțiunii de influențare a declarațiilor i-l reprezintă relațiile sociale care privesc înfăptuirea justiției prin încriminarea faptelor comise de acele persoane care încearcă, prin corupere sau constrângere, determinarea unei persoane sau reușește să determine o persoană să nu mai sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații sau să își retragă declarațiile date, să dea declarații mincinoase sau să prezinte probe necesare soluționării unei cauze, indiferent de ce natura este aceasta.

Obiectul material al acestei infracțiuni nu este concretizat întrucât buna funcționare a justiției reprezintă un deziderat și un scop comun pentru (aproape) întreaga societate și nu poate fi circumscrisă unui obiect material propriu-zis. Deci, infracțiunea de influențare a declarațiilor nu are obiect material cum este de exemplu cazul infracțiunilor săvârșite contra persoanei, acestea având de regulă drept obiect material – corpul uman asupra căruia acționează subiectul activ. Deducem din conținutul art. 272, alin. (1) teza II-a Cod penal, că dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, iar dacă fapta se realizează printr-o constrângere fizică asupra subiectului pasiv, corpul uman va fi considerat obiectul material al infracțiunii concurente, iar nu al infracțiunii de influențare a declarațiilor.

6. Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infracțiunii de influențare a declarațiilor este unul general, așa încât orice persoană poate săvârși această infracțiune. Concluzia se impune față de formularea articolului, unde nu se cere nici o calitate specială a făptuitorului, nici să fie parte în proces sau să aibă un interes specificat.

Participația penală este posibilă sub toate formele: coautorat, instigare, complicitate.3

Subiectul pasiv al infracțiunii este de asemenea unul general, însă acest lucru este, de data aceasta, specificat expres de către legiuitor, prin formularea „indiferent de calitatea acesteia”, neavând, așadar, relevanță dacă persoana respectivă este martor, expert, interpret sau persoană vătămată sau orice altă persoană. Alegând să incrimineze această faptă în modalitatea atât de generală în care poate fi săvârșită de orice persoană, asupra oricărei persoane, legiuitorul a vrut să acopere fiecare situație care ar putea apărea în practică și să evite

3I. Ristea, Drept penal partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014, pag 443.

6

interpretările care, inevitabil, ar fi apărut dacă textul avea o formulare de tipul unei enumerări a persoanelor care pot să săvârșească infracțiunea și a persoanelor asupra cărora se poate săvârși infracțiunea. S-a evitat, astfel, riscul unei interpretări cu rea-credință care să scoată din sfera de incidență a textului incriminator anumite persoane.

7. Locul și timpul săvârșirii infracțiunii

Pentru realizarea și existența conținutului infracțiunii, timpul și locul nu au nici o relevanță, aceste elemente putând fi importante doar la individualizarea pedepsei.

8. Structura și conținutul juridic ( situația premisă și conținutul constitutiv care este alcătuit din latura obiectivă și latura subiectivă).

Situația premisă presupune o condiție care trebuie să existe, fără de care nu am avea infracțiunea de influențare a declarațiilor. Iată deci, pentru ca aceasta infracțiune să existe, adică să se înfăptuiască, trebuie să existe o cauză penală, civilă sau orice altă procedură judiciară în care se dau declarații ori se administrează probe.

Conținutul constitutiv al infracțiunii este format din latura obiectivă și latura subiectivă.

Latura obiectivă este la rândul ei formată din elementul material, cerințe speciale sau esențiale, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.

Elementul material al infracțiunii îl constituie acțiunea de a încerca să determine sau de a determina o persoană :

- să nu sesizeze organele de urmărire penală;- să nu dea declarații;- să își retragă declarațiile;- să dea declarații mincinoase;- să nu prezinte probe.

Din această formulare, reiese că această infracțiune este una cu conținut alternativ, așadar nu se va reține un concurs de infracțiuni dacă fapta e săvârșită prin mai multe modalități, dintre cele enumerate de legiuitor.

Caracterul mincinos al declarațiilor poate fi constatat, în principiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare a celui care a dat mărturia mincinoasă, prevăzută la art. 273 N.C.Pen. În situația în care cel care a dat o declarație mincinoasă va invoca constrângerea morală ca și cauză de

7

neimputabilitate prevăzută de art. 25 NCP (evitând astfel condamnarea sa printr-o hotărâre care ar fi stabilit și caracterul mincinos al declarațiilor), nu credem că acest aspect s-ar putea răsfrânge în mod indirect si asupra celui care a determinat mărturia mincinoasă, ducând astfel la o impunitate și lăsând norma de la art. 272 NCP fără aplicabilitate. De cauza de neimputabilitate a constrângerii morale va beneficia doar cel judecat pentru mărturie mincinoasă, iar cel care l-a determinat prin constrângere să declare mincinos va trebui judecat pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 NCP, chiar dacă nu va exista o hotărâre de condamnare a celui care a declarat mincinos. Orice altă interpretare ar lăsa fără aplicabilitate norma de la art. 272 NCP, în modalitatea săvârșirii sale prin constrângere, ceea ce, cu siguranță, nu a fost intenția legiuitorului.

Dacă însă cel care a dat o mărturie mincinoasă în urma unei coruperi sau în urma unei alte acțiuni cu efect vădit intimidant ar invoca aceste circumstanțe în procesul penal pornit împotriva sa pentru mărturie mincinoasă, aceste cauze nu s-ar putea constitui într-unele de exonerare de răspundere sau de neimputabilitate, întrucât nu sunt prevăzute expres de Noul Cod Penal ca și astfel de cauze, însă s-ar putea constitui în circumstanțe atenuante judiciare de care instanța să țină seama la individualizarea pedepsei pe care o va pronunța pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Cerințe esențiale:- Încercarea de a determina o persoană să nu sesizeze organele de

urmărire penală, să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, trebuie să aibă loc prin corupere, constrângere sau prin altă fapta cu efect vădit intimidant. Prin încercarea de a determina o persoană la ceea ce legea interzice, înțelegem că nu este obligatoriu a se ajunge la un rezultat, adică la determinarea în sine, ci este necesar doar a se încerca determinarea ca sa existe infracțiunea de influențare a declarațiilor.

- Acțiunea de încercare a determinării unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia trebuie să fie de rezultat, adică să conducă la nesesizarea organelor de urmărire penală, la a nu da declarații, a și le retrage, a da declarații mincinoase ori a nu prezenta probe. Indiferent de încercarea subiectului activ de a determina o persoană sau chiar de determinarea acesteia la una dintre acțiunile care constituie elementul material, va exista infracțiunea de influențare a declarațiilor.

8

In ceea ce privește urmarea imediată, prin acțiunile care constituie elementul material al infracțiunii, se creează un pericol privind înfăptuirea justiției, adică se pune în pericol aflarea adevărului.

Legătura de cauzalitate se reflectă în materialitatea faptei reprezintă legătura dintre acțiunile subiectului activ și urmarea imediată, adică starea de pericol creată.

Latura subiectivă este compusă din elementul subiectiv și cerințe esențiale.

Sub aspectul laturii subiective, elementul subiectiv al infracțiunii îl constituie săvârșirea infracțiunii cu intenția directă. Făptuitorul constrânge sau corupe o persoană, ori efectuează alte activități cu efect intimidant asupra acesteia în scopul special de a o determina pe aceasta să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe într-o cauză penală, civilă ori altă procedură judiciară. Pentru realizarea elementului subiectiv este necesar ca făptuitorul să fi prevăzut că prin acțiunea sa s-ar putea pune în pericol înfăptuirea justiției și să fi urmărit anume acest rezultat.

Mobilul și scopul nu prezintă relevanță pentru ca infracțiunea respectivă să existe, totuși de acestea se va ține cont la individualizarea judiciară a pedepsei.

9. Formele infracțiunii și sancțiuni

A. forme

Legiuitorul nu încriminează actele de pregătire și tentativa referitor la această infracțiune. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a realizat activitatea de încercare prin corupere, constrângere sau altă activitate cu efect imediat de a nu sesiza organele de urmărire penală, a nu da declarații, a retrage declarațiile, a da declarații mincinoase ori a nu prezenta probe într-o cauză penală, civilă ori altă judiciară.

Fapta v-a îmbrăca o formă continuată atunci când subiectul activ repetă încercarea sa la diferite intervale de timp prin constrângere sau corupere asupra aceleiași persoane, epuizarea având loc în momentul săvârșii ultimei încercări.

B. Sancționare

Codul penal, în penultima teză a art. 272 alin (1) prevede că sancțiunea pentru săvârșirea acestei fapte penale este pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani.

9

10. Cauze justificative

Potrivit art. 272 alin (2), nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoană vătămată, intervenită în cadrul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă sau pentru care intervine împăcarea.

10

Bibliografie

1. Cernea E., Molcuț E., Istoria dreptului românesc, Ed. S.C. „Univers Juridic” S.R.L., București, 2006.

2. Dobrinoiu V., Hotca M. A., Gorunescu M…, Noul cod penal comentat partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

3. Ristea I., Drept penal partea specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014.

4. Noul cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2014.

11