drept penal partea specialĂ · universitatea „dunĂrea de jos” din galaŢi facultatea de...

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

lect. univ. dr. Gheorghe IVAN

DREPT PENAL

PARTEA SPECIALĂ

I

Curs universitar

Galaţi, 2010

2

____________________________________________________

CUPRINS ____________________________________________________

Listă de abrevieri .......................................................................................3 Unitatea de învăţare nr. 1 INTRODUCERE...........................................................................................5

Unitatea de învăţare nr. 2 INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI STATULUI.....................................9

Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI.......................................................14

Unitatea de învăţare nr. 4 INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI................................................75

BIBLIOGRAFIE........................................................................................108

____________________________________________________________

3

LISTĂ DE ABREVIERI

alin. –alineat(ul) art. –articol(ul) cit. –citat(ul) colab. –colaboratorii col.pen. –colegiu penal coord. –coordonator C.A. –Curtea de Apel C.C. –Curtea Constituţională C.D. –Culegere de decizii C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie C.pen. –Codul penal C.proc.pen. –Codul de procedură penală d. –decizia d.pen. –decizia penală d.î. –decizia de îndrumare D. –Dreptul DEX. –Dicţionarul explicativ al limbii române ed. –ediţia Ed. –Editura Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lit. –litera L.P. –revista ,,Legalitatea Populară” M.Of. –Monitorul Oficial n.a. –nota autorului nr. –numărul op.cit. –opera citată p. –pagina pct. –punct(ul) rap. –raportat R.D.P. –Revista de drept penal R.R.D. –Revista română de drept s.II pen. –secţia a II-a penală s.pen. –secţia penală

4

sent.pen. –sentinţa penală S.U. –Secţiile Unite T.S. –Tribunalul Suprem T.S., c.7 –Tribunalul Suprem, în compunerea prevăzută de art.39 alin.(2) şi (3) din Legea pentru organizare judecătorească nr. 58/1968 Trib.Jud. –Tribunalul Judeţean Trib.reg. –Tribunalul regional T.U.B. –Tipografia Universităţii din Bucureşti vol. –volumul

5

Introducere ____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 1 INTRODUCERE ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 1.1 Partea specială a dreptului penal...............................................5 1.2 Partea specială a ştiinţei dreptului penal....................................6 1.3. Sistemul părţii speciale a dreptului penal..................................7 Principalele obiective ale unitţii de învăţare nr. 1 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 1 vei fi capabil: ● să defineşti: - noţiunea de parte specială a dreptului penal, - noţiunea de parte specială a ştiinţei dreptului penal, - noţiunea de sistem al părţii speciale a dreptului penal.

1.1 Partea specială a dreptului penal

1.1.1 Noţiune şi caracterizare

Dreptul penal, ca ramură a sistemului de drept, este alcătuit din două părţi: partea generală ; partea specială1. Partea generală a dreptului penal cuprinde normele penale generale, adică normele care reglementează în general lupta împotriva

infracţionalităţii prin intermediul mijloacelor de drept penal. Partea specială a dreptului penal cuprinde normele penale speciale, adică normele care, spre deosebire de cele generale, nu prevăd reguli aplicabile tuturor faptelor de pericol social, ci reglementează lupta împotriva infracţionalităţii chiar prin stabilirea acestor fapte, precum şi a sancţiunilor ce se aplică celor ce le săvârşesc. Ţinând seama de cele arătate, putem defini partea specială a dreptului penal ca fiind acea parte a dreptului penal care cuprinde ansamblul normelor penale în care sunt stabilite faptele de pericol

1. . R. Merle, A. Vitu, Traité de droit criminel, Tome I, septiéme édition, Éditions Cujas, Paris, 1997, p.212; G. Stefani, G. Lavaseur, Droit pénal général et procédure pénale, Paris, Dalloz, 1964, Tome I, p.36-37; V. Dongoroz, Drept penal, Tratat, Bucureşti, 1939, p.32-33; I. Oancea, Drept penal, Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p.21; O. A. Stoica, Drept penal, Partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.9-10; C. Bulai, Curs de drept penal, Partea specială, vol. I, Bucureşti, 1975, p.4; O. Loghin, A. Filipaş, Drept penal român, Partea specială, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, p.7 şi urm.

____________________________________________________________

6

Introducere

____________________________________________________________

social ce constituie infracţiuni, precum şi sancţiunile ce se aplică celor ce le săvârşesc1. Aceste norme se găsesc, în primul rând, în partea specială a Codului penal.

1.2 Partea specială a ştiinţei dreptului penal 1.2.1 Noţiune şi caracterizare Dreptul penal, ca ramură de drept, nu trebuie confundat cu ştiinţa dreptului penal; dacă dreptul penal ca ramură de drept este alcătuit dintr-o totalitate de norme juridice, ştiinţa dreptului penal reprezintă un ansamblu de cunoştinţe despre dreptul penal ca ramură de drept2. Această ştiinţă conţine idei şi concepţii cu privire la dreptul penal, mai exact, cu privire la faptele considerate infracţiuni şi la pedepse3. Ca ştiinţă juridică independentă, ştiinţa dreptului penal are un obiect propriu de cercetare, care este dreptul penal ca ramură de drept. Spre deosebire de aceasta, dreptul penal ca ramură de drept are ca obiect relaţiile de apărare socială. Corespunzător împărţirii dreptului penal într-o parte generală şi o parte specială, ştiinţa dreptului penal cuprinde şi ea o parte generală şi una specială. Dacă partea generală a ştiinţei dreptului penal studiază partea generală a dreptului penal ca ramură de drept, partea specială a acestei ştiinţe are ca obiect de studiu partea specială a dreptului penal ca ramură de drept. Partea specială a ştiinţei dreptului penal trebuie să înarmeze pe cei ce aplică normele penale speciale cu cunoştinţele necesare şi trebuie să le formeze aptitudinea de a face o corectă încadrare juridică a faptelor4, aceasta asigurând legalitatea în realizarea sarcinilor justiţiei penale5.

1. În acelaşi sens, O. A. Stoica, op.cit., p.10; B. Braunstein, Dreptul penal al R. P. R., Partea specială, Iaşi, 1959, p.1. 2. L. Biro, Drept penal, Partea generală, Cluj, 1971, p. 9. 3. I. Oancea, op.cit., p. 35. 4. Prin încadrare juridică se înţelege operaţiunea care o execută organul judiciar de stabilire a concordanţei depline între fapta săvârşită şi norma penală specială care incriminează acea faptă, precum şi în raport cu normele penale generale aplicabile cu privire la fapta săvârşită (pentru detalii, a se vedea Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, A. Boroi, I. Molnar, I. Pascu, V. Lazăr, Drept penal. Partea specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997, p.22-23). O definiţie asemănătoare a exprimat şi instanţa supremă (Î.C.C.J., s.pen., d.nr.290). 5. G. Marcov, Despre încadrarea juridică în penal, R.R.D. nr. 2/1967, p.106-112. I. Dobrinescu, Schimbarea încadrării juridice în cursul judecării procesului penal, R.R.D. nr. 11/1970, p.21-22.

____________________________________________________________

7

Introducere

____________________________________________________________

1.3 Sistemul Părţii speciale a dreptului penal

1.3.1 Noţiune şi caracterizare Împărţirea normelor penale speciale în grupe şi subgrupe, pe baza unor criterii ştiinţifice, şi aşezarea lor într-o anumită ordine, reprezintă sistemul părţii speciale a dreptului penal1. Leguitorul nostru a adoptat drept criteriu de construire a sistemului părţii speciale a Codului penal obiectul juridic al infracţiunilor. În raport cu acest criteriu, infracţiunile au fost împărţite, mai întâi, în grupe mari, ca: infracţiuni contra siguranţei statului, infracţiuni contra persoanei, infracţiuni contra patrimoniului etc. În cadrul unor grupe au fost realizate, apoi, subgrupe de infracţiuni. Astfel, de exemplu, infracţiunile contra persoanei au fost împărţite, la rândul lor, în infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii, infracţiuni contra libertăţii, infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, infracţiuni contra demnităţii. În unele cazuri, sistematizarea a mers şi mai departe, realizându-se diviziuni chiar în cadrul unor subgrupe de infracţiuni. Astfel, de exemplu, infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii au fost împărţite în infracţiuni de omucidere, de lovire şi vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi de avort. După realizarea, în raport cu obiectul lor juridic, a grupelor şi subgrupelor de infracţiuni, acestea au fost aşezate în ordinea însemnătăţii valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptelor respective. Sistemul părţii speciale a dreptului penal ca ramură de drept nu este întotdeauna identic cu sistemul părţii speciale a ştiinţei dreptului penal. La examinarea infracţiunilor vom urmări sistemul adoptat de Codul penal în vigoare.

1. Pentru detalii, a se vedea, O. A. Stoica, Drept penal, Partea specială, Cluj, 1958, p.54.

____________________________________________________________

8

Introducere

____________________________________________________________

SCHEMA CONŢINUTULUI UNEI INFRACŢIUNI

Infracţiunea obiect juridic generic material special

nematerial

subiect activ

pasiv

latura obiectivă element material acţiune inacţiune urmarea imediată rezultat legătura de cauzalitate stare de pericol latura subiectivă vinovăţie intenţie directă indirectă culpă cu prevedere simplă praeterintenţie

mobilul scopul

____________________________________________________________

9

Infracţiuni contra siguranţei statului

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 2

INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI STATULUI ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 2.1 Aspecte generale........................................................................9 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 2 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 2 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele generale ale infracţiunilor contra siguranţei statului,

2.1 Aspecte generale

2.1.1 Concept şi caracterizare Statul, ca organizare politică a societăţii, trebuie să se bucure de o existenţă în afara oricărui pericol, pentru a-şi putea îndeplini funcţiile şi sarcinile sale. Dreptul penal a incriminat faptele care sunt de natură să

aducă atingere statului, prevăzându-le cu sancţiuni severe. Legiuitorul român a inclus infracţiunile contra siguranţei statului într-o categorie distinctă, consacrându-le primul titlu din partea specială a Codului penal.

2.1.2 Obiectul juridic generic Infracţiunile contra siguranţei statului au ca obiect juridic generic sau comun relaţiile sociale referitoare la siguranţa statului, la tot ceea ce condiţionează existenţa acestuia şi îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale1. Este vorba de atributele fundamentale ale puterii de stat, aşa cum sunt stabilite în Constituţie – suveranitatea, independenţa, unitatea şi

1. T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, vol.I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, p.14; C. Bulai, Curs de drept penal, Partea specială, vol. I, Bucureşti, 1975, p.38-39; O. A. Stoica, op.cit., p.25; A. Boroi, Drept penal, Partea specială, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p.23; T. Toader, Drept penal, Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007, p.3.

____________________________________________________________

10


____________________________________________________________ indivizibilitatea statului – precum şi de alte valori sociale care, în ansamblul lor, creează climatul general de siguranţă şi linişte, necesar statului pentru îndeplinirea tuturor funcţiilor şi sarcinilor ce îi revin.

2.1.3 Obiectul material În unele cazuri, infracţiunile contra siguranţei statului au şi un obiect material (documentul transmis, procurat sau deţinut, în cazul trădării prin transmitere de secrete etc.).

2.1.4 Subiectul activ Infracţiunile contra siguranţei statului pot fi săvârşite, de regulă, de orice persoană. Sunt însă şi cazuri când i se cere subiectului o anumită calitate specială. Astfel, infracţiunile de trădare nu pot fi săvârşite decât de un cetăţean român sau o persoană fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român. Dimpotrivă, acţiunile duşmănoase contra statului şi spionajul nu pot fi săvârşite decât de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie nedomiciliată pe teritoriul statului român. În sfârşit, divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului, în oricare dintre formele sale agravate, nu poate fi săvârşită decât de un funcţionar public sau de un alt funcţionar1. Sunt infracţiuni contra siguranţei statului – subminarea puterii de stat, complotul – care presupun o pluralitate de făptuitori (naturală şi, respectiv, constituită)2. Infracţiunile contra siguranţei statului sunt susceptibile de săvârşire în participaţie. La unele dintre aceste infracţiuni –subminarea puterii de stat,

1. Noţiunea de ,,funcţionar public” este definită în art.147 alin (1) C.pen., iar noţiunea de ,,funcţionar” este definită în art.147 alin.(2) C.pen. Potrivit definiţiei din Codul penal, esenţial pentru existenţa calităţii de funcţionar public este faptul de a exercita o însărcinare în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art.145 C.pen. Nu interesează dacă însărcinarea are caracter permanent sau temporar, după cum nu interesează titlul sub care se exercită. Este, de asemenea, indiferent modul în care s-a făcut investirea. În sfârşit, nu interesează dacă persoana este sau nu retribuită. Prin funcţionar se înţelege atât persoana care are calitatea de funcţionar public, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în alin.(1) al art.147 C.pen. 2. În cazul subminării puterii de stat, cerinţa pluralităţii de făptuitori rezultă din aceea că acţiunile violente trebuie săvârşite ,,de mai multe persoane împreună” precum şi din aceea că o acţiune armată nu poate fi înfăptuită de o singură persoană. În cazul complotului, cerinţa pluralităţii de făptuitori rezultă din aceea că, pe de o parte, constituirea unei asociaţii sau grupări presupune un acord de voinţă, deci mai multe persoane, iar, pe de altă parte, cel ce aderă sau sprijină asociaţia sau gruparea, după constituire, are tot calitatea de autor. Complotul poate fi săvârşit de o singură persoană numai dacă fapta constă în iniţierea unei asociaţii sau grupări.

____________________________________________________________

11


____________________________________________________________

complotul, nedenunţarea – coautoratul nu este însă posibil1. De asemenea, precizăm că, în cazul trădării, al acţiunilor duşmănoare contra statului, al spionajului, care sunt infracţiuni proprii, pentru existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii să aibă calitatea specială cerută de lege autorului. Dacă această calitate lipseşte, răspunderea penală se stabileşte pentru complicitate concomitentă la respectiva infracţiune2.

2.1.5 Latura obiectivă Infracţiunile contra siguranţei statului se realizează, de regulă, prin acţiune. Din categoria infracţiunilor contra siguranţei statului face parte şi o infracţiune care se săvârşeşte prin inacţiune (nedenunţarea). În cazul unor infracţiuni contra siguranţei statului o cerinţă a legii este ca fapta să fie de natură a aduce atingere vreuneia dintre valorile sociale care asigură existenţa statului precum şi climatul necesar îndeplinirii funcţiilor şi sarcinilor acestuia. Astfel, în cazul subminării puterii de stat, se cere ca fapta să fie de natură să slăbească puterea de stat etc. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, fapta nu constituie o infracţiune contra siguranţei statului, ci o altă infracţiune (o infracţiune contra persoanei, o infracţiune contra autorităţii etc.). Infracţiunile contra siguranţei statului sunt infracţiuni de pericol. Urmarea periculoasă constă, în cazul lor, în crearea unei stări de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor ce constituie aceste infracţiuni. În unele cazuri, în afara acestor urmări specifice, infracţiunea implică fie tot crearea unei stări de pericol, dar pentru o altă valoare socială, fie producerea unui anumit rezultat (de exemplu, crearea unei stări de pericol pentru viaţa sau integritatea corporală a unor persoane ori suprimarea vieţii sau vătămarea efectivă a integrităţii corporale a unor persoane, în cazul atentatului contra unei colectivităţi. Fiind vorba de infracţiuni de pericol, raportul de cauzalitate rezultă, de regulă, din însăşi săvârşirea faptei (ex re).

1. În cazul complotului, participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării la aderarea sau sprijinirea unei asociaţii sau grupări, deoarece, pe de o parte, instigarea la constituire înseamnă iniţiere, deci o activitate de autor, iar pe de altă parte, sprijinirea asociaţiei sau grupării, care constituie conţinutul complicităţii, este considerată, de asemenea, o activitate de executare a infracţiunii (A se vedea, V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială, vol. III, Ed. Academiei, Bucureşti 1971, p.133). 2. S-a exprimat opinia că în cazul trădării, dacă la săvârşirea nemijlocită a faptei participă, alături de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului nostru, un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie nedomiciliată pe teritoriul statului român, cel dintâi răspunde pentru trădare, iar cel din urmă nu pentru complicitate concomitentă la trădare, ci, după caz, pentru acţiuni duşmănoase contra statului sau spionaj (O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p. 31-32). În ceea ce priveşte opinia contrară, a se vedea V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.32.

____________________________________________________________

12


____________________________________________________________

2.1.6 Latura subiectivă Infracţiunile contra siguranţei statului se săvârşesc cu intenţie. Excepţie face numai infracţiunea de nedenunţare, care poate fi săvârşită şi din culpă. De cele mai multe ori, intenţia poate fi directă sau indirectă. Sunt însă şi cazuri când intenţia nu poate fi decât directă (infracţiunea de trădare). În asemenea cazuri, latura subiectivă include şi un anumit scop.

2.1.7 Tentativa şi consumarea Infracţiunile contra siguranţei statului sunt susceptibile de acte de pregătire şi tentativă. În materia acestor infracţiuni, leguitorul a consacrat o excepţie de la regula nesancţionării actelor de pregătire, prevăzând, în art.173 alin.(2) C.pen., că se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art.156, 157, 159 – 163, 165, 166, 1661 şi art.158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului. Tentativa, posibilă la toate infracţiunile contra siguranţei statului, cu excepţia infracţiunii de nedenunţare şi a infracţiunilor care se realizează printr-un atentat, este, de asemenea, pedepsită [art.173 alin.(1) C.pen.].

2.1.8 Sancţionarea Pentru cele mai grave infracţiuni contra siguranţei statului, este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, care are însă ca alternativă închisoarea de la 15 la 25 de ani. Aceste pedepse sunt însoţite de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. Pentru infracţiunile contra siguranţei statului de o gravitate mai puţin accentuată este prevăzută pedeapsa închisorii, în limite care variază de la o infracţiune la alta, însoţită sau nu de vreo pedeapsă complementară. Regimul sever de sancţionare a acestor infracţiuni, este completat şi de o serie de dispoziţii derogatorii.

2.1.9 Tăinuirea şi favorizarea Tăinuirea şi favorizarea infractorului constituie, potrivit Codului penal, două infracţiuni distincte, prima făcând parte din categoria infracţiunilor contra patrimoniului (art.221 C.pen.), iar a doua, din categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei (art.264 C.pen.). Dacă tăinuirea sau favorizarea se referă la o infracţiune contra siguranţei statului, fapta prezintă un grad mai ridicat de pericol social. De aceea, într-un

____________________________________________________________

13


____________________________________________________________

asemenea caz, pedeapsa nu este cea prevăzută de art.221 sau 264 C.pen., ci, potrivit art.173 alin.(3) C.pen., închisoarea de la 3 la 10 ani. Se păstrează, însă, regula că pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedepasa prevăzută de lege pentru autor [art.173 alin.(4) C.pen.].

De regulă, tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepsesc. Prin derogare, potrivit art.173 alin. ultim C.pen., tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art.155–163, 165, 1661 şi 167 C.pen. se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin.(3) al art.173 C.pen. se reduc însă la jumătate. În cazul celorlalte infracţiuni, păstrându-se regula, tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

2.1.10 Cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei Potrivit art.172 alin.(1) C. pen., participantul la infracţiunile contra siguranţei statului nu se pedepseşte dacă denunţă în timp util săvârşirea infracţiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei sau dacă împiedică el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunţă. Potrivit art.172 alin.(2) C.pen., participantul care, după ce urmărirea penală a început sau făptuitorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate.

Sarcină de lucru:

Pornind de la dispoziţiile legii privind siguranţa naţională a României, defineşte noţiunea de siguranţă naţională.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 1. Codul penal. 2. A. Boroi, Drept penal. Partea specială, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,

2006. 3. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, B.N. Bulai, Cr. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs selectiv pentru examenul de licenţă 2008-2009, Ed. Trei, Bucureşti, 2008.

4. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială. Cu referiri la noul Cod penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010.

5. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.

____________________________________________________________

14

Infracţiuni contra persoanei

____________________________________________________________

Unitatea de învăţare nr. 3 INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI ____________________________________________________________

Cuprinsul unităţii: 3.1. Aspecte comune......................................................................14 3.2 Infracţiuni contra vieţii...............................................................16 3.3. Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii.......29 3.4. Avortul......................................................................................38 3.5 Infracţiuni contra libertăţii persoanei.........................................40 3.6 Infracţiuni privitoarea la viaţa sexuală.......................................55 3.7 Infracţiuni contra demnităţii.......................................................70 Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 3 sunt: După studiul unităţii de învăţare nr. 3 vei fi capabil: ● să prezinţi aspectele comune ale infracţiunilor contra persoanei, ● să analizezi conţinutul fiecărei infracţiuni contra persoanei.

3.1 Aspecte comune

3.1.1 Obiectul juridic generic

- constă în relaţiile sociale referitoare la drepturile indisolubil legate de existenţa fizică şi personalitatea omului; aceste drepturi sunt: dreptul la viaţă, la integritate corporală şi sănătate, dreptul la libertate, dreptul la demnitate.

3.1.2 Obiectul material Unele dintre infracţiunile contra persoanei au şi un obiect material, constând în corpul victimei infracţiunii (de exemplu, infracţiunile contra vieţii etc.). Altele sunt lipsite de un asemenea obiect (de exemplu, infracţiunile contra demnităţii).

3.1.3 Subiectul activ De regulă, infracţiunile contra persoanei nu sunt condiţionate de o calitate specială a făptuitorului. Sunt însă şi cazuri când legea cere o astfel

____________________________________________________________

15


____________________________________________________________

de calitate, fie pentru existenţa infracţiunii în formă simplă (de exemplu, calitatea de mamă în cazul pruncuciderii), fie pentru existenţa unor forme mai grave (de exemplu, calitatea de soţ sau de rudă apropiată în cazul omorului). Participaţia penală este posibilă, în cazul acestor infracţiuni, atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării sau a complicităţii.

3.1.4 Latura obiectivă La unele dintre infracţiunile contra persoanei (omorul, uciderea din culpă), fapta se poate prezenta fie sub forma unei acţiuni, fie sub forma unei inacţiuni, pe când la altele (ameninţarea, şantajul, calomnia), fapta nu se poate realiza decât prin săvârşirea unei acţiuni. În unele cazuri, legea cere şi producerea unui anumit rezultat (de exemplu, moartea persoanei, în cazul infracţiunilor contra vieţii). Urmarea imediată constă într-o atingere adusă atributelor persoanei, protejate prin normele de incriminare.

3.1.5 Latura subiectivă Cele mai multe infracţiuni contra persoanei se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă. Unele dintre aceste infracţiuni se săvârşesc însă şi din culpă (uciderea din culpă, vătămarea corporală din culpă). În sfârşit, sunt infracţiuni contra persoanei care se săvârşesc şi cu praeterintenţie (de exemplu, vătămarea corporală gravă) sau numai cu praeterintenţie (lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte).

3.1.6 Tentativa Infracţiunile contra persoanei sunt susceptibile, în marea lor majoritate, de tentativă.

3.1.7 Sancţionarea Pedeapsa diferă în funcţie de gravitatea infracţiunii.

3.1.8 Clasificarea Infracţiunile contra persoanei au fost împărţite, în raport cu atributul pe care îl încalcă, în patru subgrupe, iar acestea au fost incluse în titlul al

____________________________________________________________

16


____________________________________________________________

II-lea din Partea specială a Codului penal, în următoarea ordine: infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii; infracţiuni contra libertăţii; infracţiuni privitoare la viaţa sexuală şi infracţiuni contra demnităţii.

Temă de reflecţie: Actele de pregătire sunt sancţionate în cazul infracţiunilor contra

persoanei?

3.2 Infracţiuni contra vieţii

3.2.1 Omorul

3.2.1.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art.174 C.pen., omorul constă în uciderea unei persoane.

3.2.1.2 Obiectul juridic şi obiectul material Omorul are ca obiect juridic specific relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă asigurat fiecărui om, iar ca obiect material corpul unei persoane în viaţă1.

3.2.1.3 Subiectul activ Omorul nu este condiţionat de vreo calitate specială a subiectului; în consecinţă, infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană. Participaţia penală este posibilă atât sub forma coautoratului, cât şi sub forma instigării sau a complicităţii.

3.2.1.4 Latura obiectivă Omorul se realizează din punct de vedere obiectiv prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate materială care are ca rezultat moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o

1. Nu interesează stabilirea timpului cât ar fi trăit victima dacă nu ar fi fost ucisă. Chiar dacă există cauze care ar fi dus ulterior la o moarte naturală, fapta constituie omor (T.S., col. pen., d.nr. 581/1961, L.P. nr.9/1961, p.88).

____________________________________________________________

17


____________________________________________________________

acţiune (de împuşcare, otrăvire, înjunghiere etc.). Deşi este o infracţiunea comisivă, omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care există obligaţia făptuitorului de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. Indiferent dacă se realizează prin acţiune sau inacţiune, activitatea făptuitorului trebuie să aibă ca rezultat moartea unui om, ceea ce înseamnă că omorul este o infracţiune de rezultat. Nu interesează dacă moartea victimei se produce imediat sau mai târziu1. Între activitatea desfăşurată de făptuitor şi moartea victimei trebuie să existe un raport de cauzalitate. Acest raport există atunci când se stabileşte că, fără activitatea făptuitorului, moartea victimei nu s-ar fi produs. Nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morţii victimei; legătura cauzală există şi atunci când la activitatea făptuitorului s-au adăugat şi alţi factori, preexistenţi, concomitenţi sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului.

3.2.1.5 Latura subiectivă Omorul se săvârşeşte cu intenţie, care poate fi directă sau indirectă.

3.2.1.6 Tentativa şi consumarea Tentativa omorului se pedepseşte [art. 174 alin.(2) C.pen.]. Infracţiunea se consumă în momentul producerii rezultatului, adică atunci când survine moartea persoanei.

3.2.1.7 Sancţiunea Omorul se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Teme de reflecţie: 1. Eroarea asupra persoanei victimei (error in personam) înlătură răspunderea penală a făptuitorului? Dar devierea acţiunii (aberratio ictus)?

2. Este posibilă forma continuată a infracţiunii de omor?

3.2.2 Omorul calificat

1. T.S., col.pen., d. nr.2240/1958, L.P. nr.3/1959, p.80.

____________________________________________________________

18


____________________________________________________________

3.2.2.1 Noţiune şi definiţie Împrejurările care agravează omorul au fost grupate în două categorii distincte sub denumirea ,,omor calificat” şi, respectiv, ,,omor deosebit de grav”. Omorul calificat constă în uciderea unei persoane în una dintre împrejurările prevăzute în art.175 C.pen. Făcând trimitere în ceea ce priveşte omorul simplu la cele arătate în precedenta subsecţiune, ne vom referi în cele ce urmează numai la împrejurările care atribuie infracţiunii caracter calificat.

3.2.2.2 Omorul săvârşit cu premeditare [art.175 lit.a) C.pen.] Atât din literatura de specialitate1 cât şi din practica judiciară rezultă că premeditarea presupune întrunirea anumitor condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării rezoluţiei şi până în momentul executării omorului. O a doua condiţie priveşte efectuarea unor acte de pregătire de natură să întărească rezoluţia luată şi să asigure realizarea ei. Deşi premeditarea este o activitate psihică, deci o circumstanţă personală, totuşi, când cel care a premeditat săvârşirea faptei efectuează acte de pregătire împreună cu alte persoane care cunosc scopul pregătirii, circumstanţa premeditării devine obiectivă şi, ca atare, se răsfrânge asupra tuturor participanţilor2. Agravanta premeditării există atât în situaţia erorii asupra persoanei cât şi în situaţia acţiunii deviate3. De asemenea, este posibilă coexistenţa premeditării cu provocarea, dar numai dacă aceasta din urmă este condiţionată (de ex: agentul ia hotărârea să o ucidă pe victimă, dar numai dacă va fi provocat)4.

3.2.2.3 Omorul săvârşit din interes material [art.175lit.b) C.pen.]

1. V. Dongoroz, Comentare, în C. G. Rătescu şi colab., Codul penal Carol al II-lea adnotat , Ed. Socec, Bucureşti, 1937, vol. III, p.71; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.168; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.83; O. A. Stoica, op.cit., p.70-71; C. Bulai, op.cit., p.104; L. Biro, notă la decizia nr.898/1962 a Trib. Reg.Cluj, J.N. nr.11/1963, p.166; G. Antoniu, Ocrotirea penală a vieţii persoanei, R.D.P. nr.1/2002, p.24-25; L. Delpino, Diritto penale. Parte speciale, XV Edizione, Ed. Giuridiche Simone, Napoli, 2006, p.427-428. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. I, p.83-84; I. Dobrinescu, Infracţiuni contra vieţii, Ed. Academiei, Bucureşti, 1987, p.67. Există şi opinia că premeditarea, fiind o circumstanţă personală, nu se răsfrânge în niciun caz asupra participanţilor (C. Bulai, op.cit., p.104; O. A. Stoica, op.cit., p.70). 3. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.189; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.83. 4. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2007, p.193.

____________________________________________________________

19


____________________________________________________________ Interesul material constă în orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială. Legea nu cere realizarea interesului material, fiind suficient ca acest mobil să fi existat în momentul săvârşirii omorului. Dacă omorul a fost săvârşit din alte motive (răzbunare, gelozie etc.), agravanta nu este aplicabilă, chiar dacă moartea victimei i-ar aduce făptuitorului un avantaj material1.

4. Omorul săvârşit asupra soţului sau asupra unei rude apropiate [art.175 lit.c) C.pen.] Circumstanţa agravantă se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima infracţiunii. Dacă făptuitorul a fost în eroare cu privire la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a victimei, răspunderea sa penală se stabileşte pentru omor simplu2. Fiind vorba de o circumstanţă personală, aceasta nu se răsfrânge asupra participanţilor.

3.2.2.5 Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra [art.175 lit.d) C.pen.] Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, datorită unei stări fizice sau psihice ori datorită altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă, cele aflate în totală stare de epuizare fizică sau în stare de beţie completă etc.)3. Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă. Referindu-se la faptă, agravanta se răsfrânge, în caz de participaţie, asupra tuturor participanţilor.

3.2.2.6 Omorul săvârşit prin mijloace care pun în pericol viaţa mai multor persoane [art.175 lit.e) C.pen.]

1. T.S., s.pen., d.nr.1004/1987, R.D.P. nr.3/1988, p.71. 2. T.S., s.pen., d. nr.471/1988, R.D.P. nr.11/1988, p.78. 3. T.S., s.pen., d. nr.1033/1981, R.R.D. nr.2/1982, p. 70; T.S., s.m., d. nr.94/1976, R.R.D. nr.6/1977, p.62.

____________________________________________________________

20


____________________________________________________________

Circumstanţa agravantă se referă la mijloacele de săvârşire a omorului; acestea trebuie să fie mijloace care, fie prin natura lor, fie datorită modului cum sunt folosite, fac ca, în afara morţii victimei, să se creeze o stare de pericol şi pentru viaţa altor persoane1. În ceea ce priveşte poziţia psihică a făptuitorului, aceasta se caracterizează prin intenţie directă în raport cu persoana vizată ca victimă şi intenţie indirectă în raport cu persoanele a căror viaţă este pusă în pericol datorită mijloacelor pe care le foloseşte2. Circumstanţa agravantă este reală şi se răsfrânge asupra participanţilor, cu condiţia să o fi cunoscut.

3.2.2.7 Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei [art.175 lit.f) C.pen.] Această agravantă există atunci când săvârşirea omorului este motivată de un sentiment de răzbunare, de nemulţumire, justă sau injustă, a făptuitorului cu privire la modul în care victima şi-a îndeplinit faţă de el îndatoririle de serviciu sau publice3.

3.2.2.8 Omorul săvârşit pentru a se sustrage sau pentru a sustrage pe altul de la urmărire, arestare ori de la executarea unei pedepse [art.175 lit.g) C.pen.]

Circumstanţa agravantă se referă la scopul săvârşirii omorului, care constă în sustragerea făptuitorului sau unei alte persoane de la urmărire, arestare sau de la executarea unei pedepse. Prin urmărire se înţelege atât urmărirea fizică, în cazul flagrantului delict, cât şi urmărirea penală, ca activitatea de tragere la răspundere penală a infractorilor4. Prin ,,arestare” se înţelege atât arestarea ca măsură preventivă, cât şi arestarea în baza unei hotărâri de condamnare, iar prin ,,executarea unei pedepse” se înţelege măsura luată pentru aducere la îndeplinire a dispoziţiilor privind executarea pedepselor principale, complementare şi accesorii. Nu este necesar ca făptuitorul să realizeze scopul pe care îl urmăreşte prin săvârşirea faptei; este suficient ca acel scop să fi existat în momentul comiterii omorului.

1. T.S., s.m., d. nr.97/1975, R.R.D. nr.6/1976, p.52. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.192. 3. T.S., s.pen., d. nr.1710/1977, în V. Papadopol, M. Popovici, în Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, p.283. 4. În sensul că norma de incriminare are în vedere numai accepţiunea de urmărire penală, a se vedea, O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.40.

____________________________________________________________

21


____________________________________________________________

3.2.2.9 Omorul săvârşit pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea altei infracţiuni (art. 175 lit. h C.pen.) Circumstanţa agravantă se referă tot la scopul săvârşirii omorului, care constă, de data aceasta, în înlesnirea sau ascunderea altei infracţiuni. Este indiferent dacă scopul a fost sau nu realizat.

3.2.2.10 Omorul săvârşit în public [art.175 lit.i) C.pen.] Agravanta are în vedere gravitatea sporită a faptei care este dată de locul săvârşirii, un loc public în accepţiunea art.152 C.pen.

3.2.2.11 Sancţiunea

Omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art.149 şi 152 C.pen.

3.2.3 Omorul deosebit de grav

3.2.3.1 Noţiune şi definiţie

Omorul deosebit de grav constă în săvârşirea omorului în vreuna din împrejurările prevăzute în art.176 C.pen. Făcând trimitere şi de data aceasta la cele ce au fost arătate în legătură cu omorul simplu, vom examina în cele ce urmează numai împrejurările care atribuie faptei caracter deosebit de grav.

3.2.3.2 Omorul săvârşit prin cruzimi [art.176 lit.a) C.pen.]

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieţii1.

1. Noţiunea de ,,cruzime” este controversată în doctrină şi în practica judiciară (A se vedea, pe larg, Gh. Ivan, op.cit, p.208-210).

____________________________________________________________

22


____________________________________________________________ Circumstanţa agravantă specială prevăzută în art.176 lit.a) C.pen. şi circumstanţa agravantă generală prevăzută în art.75 lit.b) C.pen. având un acelaşi conţinut, se aplică numai circumstanţa agravantă specială1. Referindu-se la faptă, circumstanţa săvârşirii omorului prin cruzimi se răsfrânge, în condiţiile art.28 alin.(2) C.pen., asupra participanţilor.

3.2.3.3 Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane [art.176 lit.b) C.pen.]

Împrejurarea care atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă, în acest caz, la numărul victimelor infracţiunii. Potrivit opiniei unor autori2, moartea a două sau mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane).După opinia altor autori3, rezultatul cerut de lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar în aceeaşi împrejurare (de exemplu, făptuitorul, prin mai multe focuri de armă, ucide două sau mai multe persoane). Ultima opinie a fost exprimată şi în decizia de îndrumare a Plenului fostului Tribunal Suprem nr.4 din 28 mai 19704.

3.2.3.4 Omorul săvârşit de o persoană care a mai comis un omor [art.176 lit.c) C.pen.] Circumstanţa agravantă se referă la un antecedent al făptuitorului – săvârşirea anterioară a altui omor –care demonstrează persistenţa sa în săvârşirea faptei şi îl caracterizează ca deosebit de periculos. Prin ,,omor” în cazul art.176 lit.c) C.pen., se înţelege numai fapta prevăzută de Codul penal cu această denumire. Omorul săvârşit anterior trebuie să fie un omor consumat sau poate fi comis şi sub forma tentativei5. De asemenea, este necesar ca acest

1. T.S., s.pen., d. nr.1330/1981, R.R.D. nr.1/1982, p.59. 2. V. Dongoroz, Gh. Dărîngă, S. Kahane, D. Lucinescu, A. Nemeş, M. Popovici, P. Sîrbulescu, V. Stoican, Noul Cod penal şi Codul penal anterior. Prezentare comparativă, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, p.114; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.198; O. Loghin, Cu privire la omorul deosebit de grav prevăzut de art.176 lit.b) şi c) C.pen., în Analele Universităţii ,,Al. I. Cuza”, Iaşi, 1975, p.77-78. 3. T.Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.95; E.Stancu, Câteva consideraţii privind elementele circumstanţiale ale conţinutului infracţiunii de omor deosebit de grav, în Analele Universităţii Bucureşti, 1979, p.73. 4. C.D. 1970, p.49; C.S.J., s.pen., d. nr. 2938/1995, C.D. 1995, p.175. 5. I. Grigoraş, Examen teoretic al practicii Tribunalului Suprem în materia unor împrejurări care determină formele calificate sau deosebit de grave ale infracţiunii de omor, R.R.D. nr.8/1975, p.39-40; Gh. Diaconescu, Infracţiunile în Codul penal român, vol.I, Editura Oscar Print, 1997, p.176; T.S., c.7,

23


____________________________________________________________ omor să nu fi fost săvârşit într-o împrejurare care înlătură caracterul penal al faptei. Dacă făptuitorul a beneficiat de vreo cauză de atenuare a pedepsei, de aceasta se va ţine seama la individualizarea pedepsei pentru noul omor săvârşit. Nu interesează dacă făptuitorul a fost sau nu reabilitat pentru omorul comis anterior, după cum nu interesează dacă această infracţiune a fost sau nu amnistiată1. Dacă omorurile săvârşite constituie o pluralitate de infracţiuni sub forma concursului sau a recidivei, se aplică, după caz, şi dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau la recidivă2.

3.2.3.5 Omorul săvârşit pentru a comite sau a ascunde săvârşirea unei tâlhării sau piraterii [art.176 lit.d) C.pen.] Circumstanţa agravantă se referă la scopul săvârşirii omorului; acesta constă în comiterea sau ascunderea săvârşirii unei tâlhării sau piraterii şi nu a oricărei infracţiuni, ca în cazul prevăzut în art.175 lit.h) C.pen. Nu se cere, nici de data aceasta, realizarea scopului urmărit. Dacă scopul urmărit este efectiv realizat, se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni3. Agravanta prevăzută în art.176 lit.d) C.pen. se deosebeşte de cea prevăzută în art.211 alin.final C.pen. prin aceea că făptuitorul nu este în culpă cu privire la moartea persoanei, ci a urmărit de la început producerea acestui rezultat4.

3.2.3.6 Omorul săvârşit asupra unei femei gravide [art.176 lit.e) C.pen.]

Raţiunea agravării se găseşte în aceea că, odată cu suprimarea vieţii femeii, se suprimă şi produsul de concepţie. Este însă absolut necesar ca făptuitorul să fi ştiut că victima este o femeie însărcinată.

d.nr.17/1979, R.R.D.nr.9/1979, p.66; C.A.Bucureşti, s.I-a pen., d.nr.552/1999, Culegere de practică judiciară penală 1999, Ed.Rosetti, 2001, p.122. Există şi opinia, cu care nu suntem de acord, că antecedentul făptuitorului trebuie să constea numai într-un omor consumat ( V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol.III, p.198; O. Loghin, Cu privire la corecta încadrare a unor fapte în dispoziţiile art.176 lit.c) C.pen., Analele Universităţii ,,Al. I. Cuza”, Iaşi, 1983, p.61). 1. T.S., s.pen., d. nr.109/1973, R.R.D. nr.6/1973, p.164; T.S., s.pen., d. nr.2060/1984, R.R.D. nr.11/1985, p.75. În sens contrar, C. Bulai, op.cit., vol. I, p.113; V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.198. 2. T.S., d.î. nr.4/1970, cit.supra. În acelaşi sens, T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.94. Există şi opinii că în cazul acestui omor deosebit de grav nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă (V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.198). 3. T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.95. În acelaşi sens, T.S., s.pen., d. nr.26/1972, C.D. 1972, p.327. 4. T.S., c.7, d.nr.62/1979, R.R.D. nr.3/1980, p.79.

____________________________________________________________

24


____________________________________________________________

7. Omorul săvârşit asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora [art.176 lit. f) C.pen.]

Circumstanţa care atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă la victima infracţiunii, care trebuie să fie un magistrat, poliţist, jandarm sau militar. Omorul se săvârşeşte în timp ce victima îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu sau publice ori în legătură cu îndeplinirea acestora.

3.2.3.8 Omorul săvârşit de către un judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora [art.176 lit.g) C.pen.]

Spre deosebire de circumstanţa precedentă, agravanta analizată ia în considerare calitatea specială a autorului infracţiunii, dintre cele enumerate limitativ în textul de incriminare: judecător sau procuror, poliţist, jandarm sau militar.

3.2.3.9 Sancţionarea

Omorul deosebit de grav se sancţionează cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

3.2.4 Pruncuciderea

3.2.4.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare provocată de naştere (art.177 C.pen.).

3.2.4.2 Obiectul juridic specific şi obiectul material Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă al copilului nou-născut. De un copil nou-născut se poate vorbi din momentul când, procesul naşterii luând sfârşit, copilul a fost expulzat şi şi-a început existenţa sa proprie1. Copilul trebuie să se fi născut

1. O. Loghin, A. Filipaş, op.cit., p.44; G. Antoniu, op.cit., p.13-15.

25

Infracţiuni contra persoanei ____________________________________________________________ viu, nu neapărat viabil, adică înzestrat cu puterea de a trăi1. Obiectul material al infracţiunii constă în corpul copilului nou-născut.

3.2.4.3 Subiectul activ

Pruncuciderea nu poate fi săvârşită decât de mama copilului nou-născut. Persoana care instigă sau ajută mama la uciderea copilului2 răspunde pentru instigare sau complicitate la omor calificat, potrivit art.175 lit.d) sau, după caz, şi lit.a) C.pen., iar dacă este rudă apropiată cu copilul ucis, răspunderea sa penală se stabileşte şi potrivit art.175 lit.c) C.pen.3

3.2.4.4 Latura obiectivă

Sub aspectul laturii obiective, pruncuciderea se realizează prin activitatea de ucidere a copilului nou-născut. Această activitate poate consta în acţiune sau inacţiune. Atât acţiunea cât şi inacţiunea trebuie să aibă loc imediat după naştere, adică la scurt timp după expulzarea copilului. Dacă uciderea copilului nu se săvârşeşte imediat după naştere, fapta constituie omor calificat. Activitatea de ucidere, săvârşită imediat după naştere, trebuie să aibă ca rezultat moartea copilului nou-născut. Legea nu cere ca şi moartea copilului să se producă imediat după naştere. Între activitatea de ucidere şi moartea copilului nou-născut trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Nu interesează dacă acţiunea sau inacţiunea făptuitorului a fost suficientă prin ea însăşi ca să producă moartea copilului sau dacă acest rezultat s-a produs în concurenţă cu alte cauze sau împrejurări, preexistente, concomitente sau survenite.

3.2.4.5 Latura subiectivă

Pruncuciderea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Dacă mama îşi ucide copilul din culpă, imediat după naştere, fapta constituie ucidere din culpă (art.178 C.pen.). Intenţia mamei de a-şi ucide copilul trebuie să fie determinată de starea de tulburare pricinuită de naştere. De aceea, în cazul pruncuciderii,

1. T.S., col.pen., d. nr.58/1961, L.P., nr.9/1961, p.88; T.S., col.pen., d. nr.704/1962, J.N. nr.7/1963, p.176. 2. Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii a prilejuit discuţii şi controverse în literatura noastră juridică (V. Dongoroz, Comentare, op.cit., vol. III, p.76; B. Braunstein, op.cit., p.145; L. Biró, M. Basarab, Curs de drept penal, Partea generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963, p.231; O. A. Stoica, op.cit., p.46; O. Loghin, Sancţionarea participanţilor în cazul pruncuciderii, R.R.D. nr.1/1973, p.94; A. Boroi, Participaţia penală în cazul infracţiunii de pruncucidere, R.D.P. nr.4/1996, p.53). 3. T.S., d.î. nr.2/1976, C.D. 1976, p.44; O. Loghin, op.cit., p.94.

26


____________________________________________________________ intenţia este spontană: se formează sub impulsul stării de tulburare şi se execută simultan sau în intervalul de timp cât persistă această stare.

3.2.4.6 Tentativa şi consumarea

Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se produce moartea copilului.

3.2.4.7 Sancţiunea

Pruncuciderea se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

3.2.5. Uciderea din culpă


Potrivit art.178 alin.(1) C.pen., infracţiunea constă în uciderea din culpă a unei persoane.

3.2.5.2 Obiectul juridic special şi obiectul material

Obiectul juridic special şi obiectul material al uciderii din culpă sunt identice cu obiectul juridic special şi obiectul material al omorului.


Uciderea din culpă poate fi săvârşită de orice persoană. Dacă făptuitorul are o anumită calitate –de exemplu, conducător de vehicul cu tracţiune mecanică –, infracţiunea devine mai gravă. Săvârşindu-se din culpă, uciderea din culpă este susceptibilă numai de participaţie improprie.


Uciderea din culpă se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de ucidere. Aceasta poate consta în acţiune sau inacţiune. De asemenea, uciderea din culpă implică ca şi omorul, producerea unui rezultat, constând în moartea unei persoane, precum şi existenţa unei legături cauzale între activitatea de ucidere şi rezultatul produs.


27


____________________________________________________________ Infracţiunea se săvârşeşte din culpă, fie sub forma culpei cu previziune (uşurinţă), fie sub forma culpei simple (neglijenţa).

3.2.5.6 Consumarea Infracţiunea se consumă în momentul producerii morţii persoanei.

3.2.5.7 Sancţiunea Uciderea din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

3.2.5.8 Forme agravate

Infracţiunea are patru forme agravate. A. Astfel, potrivit art.178 alin. (2) C.pen., infracţiunea este mai gravă dacă uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activităţi. Circumstanţa agravantă presupune întrunirea următoarelor condiţii: – făptuitorul să fie profesionist, meseriaş sau o persoană care efectuează o anumită activitate; – fapta să fie săvârşită în exerciţiul profesiei, meseriei ori în îndeplinirea respectivei activităţi; – să existe anumite dispoziţii legale sau măsuri de prevedere pentru exerciţiul profesiei sau meseriei ori pentru efectuarea acelei activităţi; – fapta să fie o urmare a nerespectării acestor dispoziţii legale sau măsuri de prevedere. B. Potrivit art.178 alin.(3) C.pen., uciderea din culpă este, de asemenea, mai gravă, dacă fapta se săvârşeşte de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică având în sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală sau care se află în stare de ebrietate. Limita legală de îmbibaţie alcoolică în sânge este de cel mult 0,8‰. C. Potrivit art.178 alin.(4) C.pen., uciderea din culpă este mai gravă dacă fapta a fost săvârşită de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se afla în stare de ebrietate. Agravanta se referă numai la cei ce exercită o profesie sau meserie. Totodată, observăm că legiuitorul are în vedere numai starea de ebrietate a făptuitorului. D. În sfârşit, potrivit art.178 alin.final C.pen., uciderea din culpă este mai gravă, dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane. Agravanta se referă la rezultatul produs; acesta constă nu în moartea unei singure persoane, ci a două sau mai multor persoane. Este

____________________________________________________________

28


____________________________________________________________ vorba de o unitate infracţională legală, compusă din fapte care, altfel, ar fi rămas infracţiuni distincte şi ar fi intrat în concurs1. Sancţiunea . Formele agravate ale uciderii din culpă sunt pedepsite diferenţiat. Astfel, forma prevăzută în alin(2) al art.178 C.pen. se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar următoarele două forme cu închisoare de la 5 la 15 ani. În sfârşit, în cazul ultimei forme agravate, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adăuga un spor de până la 3 ani.

3.2.6 Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

3.2.6.1 Noţiune şi definiţie Potrivit art. 179 C.pen., infracţiunea constă în determinarea sau înlesnirea sinuciderii unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc.

3.2.6.2 Obiectul juridic special şi obiectul material Obiectul juridic special al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă, iar obiectul material constă în corpul persoanei care s-a sinucis sau a încercat să se sinucidă.

3.2.6.3 Subiectul activ Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană. Participaţia penală este posibilă.

3.2.6.4 Latura obiectivă Sub aspectul elementului material, infracţiunea implică o acţiune de determinare sau o acţiune de înlesnire a sinuciderii unei persoane. Prima constă în îndemnarea şi convingerea unei persoane de a se sinucide. Dacă victima nu a avut libertatea să ia hotărârea de a se sinucide, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art.179 C.pen., ci omor, deoarece ea s-a realizat prin constrângere şi nu prin determinare2.

1. T.S., s.pen., d. nr.331/1983, R.R.D. nr.5/1984, p.67. 2. V. Dongoroz, Comentare, op.cit., vol. III, p.102; T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.118; B. Braunstein, op.cit., p.157; I. Dobrinescu, op.cit., p.154.

____________________________________________________________

29


____________________________________________________________

Înlesnirea sinuciderii unei persoane constă în orice ajutor dat persoanei să se sinucidă. Atât în cazul determinării cât şi în cazul înlesnirii sinuciderii, activitatea de suprimare a vieţii trebuie să fie în exclusivitate opera sinucigaşului. Dacă făptuitorul săvârşeşte acte de cooperare directă la realizarea acţiunii sinucigaşului, fapta constituie omor1. Pentru existenţa infracţiunii, în ambele modalităţi de săvârşire, se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau încercarea de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.

3.2.6.5 Latura subiectivă Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu interesează motivul sau scopul săvârşirii faptei.

3.2.6.6 Consumare Determinarea sau înlesnirea sinuciderii unei persoane se consumă în momentul când are loc sinuciderea sau încercarea de sinucidere a victimei.

3.2.6.7 Sancţiunea Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.


Infracţiunea este mai gravă, potrivit art.179 alin.(2) C.pen., dacă fapta s-a săvârşit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa ori nu putea fi stăpână pe actele sale. Sancţiunea prevăzută de lege este închisoarea de la 3 la 10 ani.

3.3 Lovirea şi vătămarea integrităţii corporală sau a sănătăţii

3.3.1 Lovirea sau alte violenţe

1. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p.214.

____________________________________________________________

30


____________________________________________________________


Infracţiunea constă, potrivit art.180 alin.(1) C. pen., în lovirea sau în orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice.

3.3.1.2 Obiectul juridic special şi obiectul material

Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile sociale care ocrotesc persoanele împotriva actelor de violenţă, producătoare de suferinţe fizice, iar ca obiect material corpul victimei.


Legea nu cere subiectului vreo calitate specială. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.


Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea se realizează printr-o lovire sau prin orice acte de violenţă producătoare de suferinţe fizice. Lovirea sau actul de violenţă trebuie să producă persoanei o suferinţă fizică. În cazul lovirii, suferinţa fizică este prezumată. Ea trebuie însă dovedită în cazul actului de violenţă1.


Infracţiunea de lovire sau alte violenţe se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.


Tentativa nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul când victima este lovită sau în momentul când, printr-un act de violenţă, i se produce o suferinţă fizică.

3.3.1.7 Sancţiunea

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

1. T. Vasiliu şi colab., op.cit., vol. I, p.123.

____________________________________________________________

31


____________________________________________________________

3.3.1.8 Forme agravate Infracţiunea are trei forme agravate, prevăzute în alin.(11), (2) şi (21). A. Prima formă agravată constă, potrivit alin.(11), în faptele prevăzute la alin.(1) săvârşite asupra membrilor familiei. Agravanta ia în considerare calitatea specială dintre făptuitor şi victimă, calitatea de membru de familie1. Sancţiunea constă în închisoare de la 6 luni la un an sau amenda. B. A doua formă agravată există, potrivit alin.(2), dacă lovirea sau actele de violenţă au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile. Circumstanţa agravantă presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: - să se producă o vătămare, adică o atingere a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei; - vătămarea produsă să necesite pentru vindecare îngrijiri medicale, adică supunerea la un tratament adecvat, aplicat chiar şi empiric2; - durata îngrijirilor medicale să fie de cel mult 20 de zile3. Durata minimă a acestor îngrijiri poate fi oricât de redusă. Sancţiunea constă în închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda. C. A treia formă agravată constă, potrivit alin.(21), în faptele prevăzute la alin. (2) săvârşite asupra membrilor familiei. Sancţiunea constă în închisoare de la unu la 2 ani sau amenda.

3.3.1.9 Aspecte procesuale Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. (11) şi (21) acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

Studiu individual: Studiază dispoziţiile art. 1491 C.pen.

1. Gh. Ivan, Individualizarea ……, op.cit., p.212-221; Ibidem, O nouă circumstanţă agravantă legală, R.D.P. nr.4/2002, p.70-75. 2. V. Dongoroz şi colab., op.cit., vol. III, p. 223. 3. În ceea ce priveşte modul de stabilire a duratei îngrijirilor medicale, a se vedea, Gh. Simionescu, Timpul de îngrijire pentru vindecare ca trăsătură constitutivă a unor infracţiuni, L.P. nr.8/1961, p.64.

____________________________________________________________

32


____________________________________________________________

3.3.2 Vătămarea corporală

3.3.2.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile [art.181 alin.(1) C.pen.].

3.3.2.1 Obiectul juridic special şi obiectul material Infracţiunea are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei, iar ca obiect material corpul victimei.

3.3.2.3 Subiectul activ - poate fi orice persoană; participaţia penală este posibilă sub toate formele.

3.3.2.4 Latura obiectivă Infracţiunea se realizează, sub aspectul laturii obiective, printr-o faptă, adică prin orice acţiune sau inacţiune, care are ca rezultat o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii pentru a cărei vindecare sunt necesare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

3.3.2.5 Latura subiectivă Infracţiunea de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Vătămarea corporală poate îmbrăca şi forma unei infracţiuni praeterintenţionate.

3.3.2.6 Consumarea Infracţiunea se consumă în momentul când se produce vătămarea care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

3.3.2.7 Sancţiunea ____________________________________________________________

33


____________________________________________________________

Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

3.3.2.8 Forme agravate Potrivit alin.(11), infracţiunea este mai gravă şi constă în fapta prevăzută la alin.(1), săvârşită asupra membrilor familiei. Sancţiunea constă în închisoare de la unu la 5 ani.

3.3.2.9 Aspecte procesuale Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin.(11), acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, producându-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.

3.3.3 Vătămarea corporală gravă

3.3.3.1 Noţiune şi definiţie Infracţiunea constă în fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile [art.182 alin.(1) C.pen.].

3.3.3.2 Obiectul juridic special - constă în relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală şi sănătatea persoanei.

3.3.3.3 Obiectul material - constă în corpul victimei.

3.3.3.4 Subiect activ - poate fi orice persoană; participaţia penală este posibilă sub toate formele.

____________________________________________________________

34


____________________________________________________________


- presupune vinovăţia sub forma intenţiei indirecte sau a praeterintenţiei1.


Tentativa nu se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când se produce urmarea imediată.

3.3.3.7 Sancţiunea

- constă în închisoare de la 2 la 7 ani.


Infracţiunea are două forme agravate, prevăzute în alin.(2) şi (3). A. Potrivit alin.(2), infracţiunea este mai gravă dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei. a) Pierderea unui simţ sau organ ori încetarea funcţionării acestora. Este vorba, în primul rând, de pierderea unuia dintre cele cinci simţuri (văzul, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul). În al doilea rând, este vorba de lipsirea persoanei de o parte a corpului care îndeplineşte o anumită funcţie – pierderea unui plămân sau rinichi. În sfârşit, textul are în vedere situaţia în care organul sau simţul este păstrat, dar nu-şi mai poate îndeplini funcţia. b) Producerea unei infirmităţi permanente, fizice sau psihice. Prin infirmitate se înţelege starea anormală de inferioritate în care este pusă persoana. În ambele situaţii, infirmitatea trebuie să aibă caracter

drept penal partea specialĂ · universitatea „dunĂrea de jos” din galaŢi facultatea de...

Documents