referat drept comunitar

CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE

1.Sistemul instituţional al Uniunii Europene

1.1. Prezentare generală

Uniunea Europeană a fost şi rămâne una dintre cele mai de succes creaţii din istoria relaţiilor internaţionale şi a dreptului internaţional: armonizarea politicilor publice ale multor state europene în ultima jumătate de secol XX a făcut ca un război în Vestul Europei să devină imposibil şi a crescut standardul de viaţă a milioane de oameni.1

Uniunea Europeană oferă un răspuns provocării date de fenomenul globalizării, un răspuns exprimat în valorile europene, dar, mai presus de orice, oferă cea mai bună “asigurare politică” pentru un viitor liber şi paşnic.

În acelaşi timp, Uniunea Europeană este o realitate greu de descris şi de înţeles , atât datorită complexităţii raporturilor juridice stabilite între statele membre şi instituţiile comunitare, cât şi datorită ,, ambiguităţii constructive,, pe care o implică această sintagmă.2

Termenul de,,Uniune Europeană,, este utilizat începând cu 1992, atunci când Tratatul de la Maastricht a denumit astfel ansamblul hibrid format din Comunităţile europene şi formele de cooperare interguvernamentală între statele membre ale Comunităţilor europene.

Spre deosebire de Comunităţile europene, Uniunea Europeană nu dispune, deocamdată, de personalitate juridică.3 Ea este mai degrabă un concept politic decât unul juridic, deoarece nu substituie Comunităţile europene , ci le înglobează într-un ansamblu mai larg.4

Statele membre ale Uniunii Europene îşi pot transfera competenţele , la aderare , doar unei persone juridice aflate la un nivel superior,5 prin urmare doar Comunităţilor Europene sau unui organ comunitar, cum este Banca Centrală Europeană, nu şi Uniunii Europene.6

1 Dacian Dragos,Uniunea Europeană- Instituţii şi mecanisme, Ed. Accent, 2004 p.112 W.Weidenfeld, W.Wessels,L’Europe de la A a Z – guide de l’integration europeenne. Ed.Office de publication officielles des Communautes europeennes, Luxembourg,1997, pag..2293 J.Rideau, Droit institutionnel de l’Union et des Communnautes europeennes, 3 Edition, LibraireGenerale de Droit et de Jurisprudence,1999, pag.242, O.Ţinca, Drept comunitar general,op. cit.pag.47.4 R.Munteanu, Drept european, Ed.Oscar Print, Bucuresti 1996, pag.1015 L.Cram, D.Dinan,N.Nugent, Developements in the European Union , St.Martin’s Press, New York , 1999 ,pag.56 P.M.Defarges, Les Institutions Europeennes, 6 edition , Armand Colin, Paris 2002, veriunea tradusă în limba română – Editura Armacord, Timisoara 2002, pag.37

Invatamant la I.D. Examen diferenta

Din acest motiv, este acceptată explicaţia conform căreia, pentru a-şi realiza obiectivele, Uniunea Europeană utilizează Comunităţile Europene, completate cu formele de cooperare interguvernamentală prevăzute în tratate.

De asemenea, tot în rândul mijloacelor de realizare a obiectivelor Uniunii Europene se înscrie şi sistemul instituţional unic.

Institutiile Uniunii Europene au fost create pentru a da expresie unei apropieri din ce în ce mai reale a naţiunilor europene în cadrul unei cooperari mai strânse ca niciodată. Pe masura ce responsabilităţile Uniunii s-au largit, Instituţiile Uniunii Europene s-au dezvoltat, devenind mai numeroase. În primii douazeci de ani de viata ai Uniunii Europene, procesul decizional a fost mai simplu: Comisia Europeana propunea, Parlamentul dadea avizul, Consiliul de Miniştri decidea, iar Curtea Europeana de Justitie dadea interpretarea legala necesara.

Nu poate exista, aşadar, o Europă unită fără respectarea părţilor componente ale întregului. Profesorul Jacques Le Rider are dreptate sa afirme: ,,Definiţiile exclusive ale Europei sunt în realitate definiţii antieuropene, căci daca Europa ţine de universal, ea nu are frontiere care să fie definitive şi de netrecut. A transforma graniţele Europei în linii de demorcaţie, ţinând la o parte Asia ruseasca sau Sudul islamic şi chiar, potrivit anumitor puncte de vedere, America, vazută ca un fel de nou Leviathan al culturii mondiale , toate aceste viziuni mi se par extrem de neplacute şi false pe deasupra.7

Sistemul instituţional al Uniunii Europene este construit în jurul a cinci instituţii fundamentale:

- Comisia europeană ., care iniţiază politici şi le pune în aplicare;- Consiliul U.E. – organul legislativ, de decizie comunitară, care

acţionează pe baza propunerilor Comisiei;- Parlamentul European, cu rol consultativ, însă în ultimul timp tot mai

important în procesul de luare a deciziilor comunitare;- Curtea Europeană de Justiţie, care are sarcina de a interpreta actele

comunitare şi tratatele institutive,în caz de conflict juridic;- Curtea de Conturi, instituţie cu rol de control financiar, al administrării

bugetului comunitar.

De asemenea, sistemul instituţional comunitar este completat cu alte organe comunitare, cum ar fi Comitetul Regiunilor, Comitetul Economic şi Social –organisme consultative, Banca Central Europeană, etc.

2.Curtea Europeană de Justiţie

Curtea Europeana de Justitie este instituţie jurisdicţională ce veghează la aplicarea dreptului comunitar, soluţionând disputele dintre

7 Lect. univ. dr. Corina Leicu Drept Comunitar , Bucuresti Lumina Lex, 1998, pag. 51


statele membre şi Comisia Europeană, dintre instituţiile U. E., dintre persoane fizice şi juridice şi Uniune. Curtea Europeană de Justiţie are misiunea de a asigura aplicarea, interpretarea şi respectarea dreptului comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Jurisdicţia care se realizează prin intermediul Curţii Europene de Justiţie nu este una internaţională, ci o jurisdicţie internă a Uniunii Europene . Litigiile de competenţa Curtii sunt cele în materie administrativă si civilă, aceasta neavând competenţe în materie penală.

Originile, Curţii Europene de Justiţie se găsesc în Tratatul instituind CECO, care prevede înfiinţarea unei Curţi de Justiţie independenă care să asigure respectarea dreptului în funcţionarea comunităţii. La randul lor, Tratatele de la Roma au înfiinţat fiecare cate o Curte de Justiţie, având atribuţii în domeniul jurisdicţional.

Majoritatea schimbărilor Comunitaţilor Europene în comparaţie cu incercările anterioare din cadrul unităţii europene constă în faptul că, Comunitatea foloseşte numai autoritatea legii pentru a atinge vreun scop.

Uniunea trebuie infaptuită şi susţinută de surse legale, deci Comunităţile Europene trebuie sa fie înfiinţate prin instrumente juridice – Acordul privind Parisul si Roma.Comunitatea fiind scopul legii, ea urmăreşte scopurile sale numai prin noua lege, legea Comunităţii, care este independentă în toate statele membre ale Comunitatii, fiind superioară legislaţiilor naţionale, ale carui condiţii sunt aplicabile în toate statele membre.

Astfel, instituţia care se ocupă de tot ceea ce înseamnă sistem juridic în cadrul Comunităţii Europene este Curtea Europeană de Justiţie, a patra instituţie comunitară, cu sediul la Luxembourg.Curtea Europeană de Justiţie are menirea de a garanta aplicarea, interpretarea şi respectarea dreptului comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene.8

Judecătorii europeni nu pot fi influenţaţi în deciziile lor de apartenenţa la un stat membru, ci trebuie să urmărească interesul comunitar. Litigiile aduse în faţa sa sunt fie între instituţiile comunitare, fie între Comisia europeană şi statele membre, fie între statele membre, fie, în fine,între persoane fizice sau juridice şi Uniunea Europeană. Toate litigiile au natură administrativă sau civilă, Curtea neavând competenţe de instanţă penală.

Nu trebuie confundate Curtea Europeană de Justiţie şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu sediul la Strassbourg – organ creat de Consiliul Europei în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.Jurisdicţia C.E.D.O. în domeniul drepturilor omului este recunoscută de toate statele membre ale Uniunii Europene.

2.1.Istoricul Curţii Europene de Justiţie8 Art.220 din Tratatul Uniunii Europene


Cum nu există, stat de drept, fără un sistem de justiţie bine pus la punct, care să garanteze funcţionarea acestuia ca şi stat democratic, la fel şi Uniunea Europeană acordă o atenţie deosebită sistemului de drept al acesteia.

Necesitatea înfiinţării unei astfel de instituţii s-a resimţit încă din perioada lucrărilor pregătitoare elaborării Tratatului de la Paris, instituind CECO. Partenerii prezenţi la negocieri vedeau în CJ adevăratul organ de control al legalităţii actelor emise de Înalta Autoritate şi Consiliul special de Miniştri (organe ale CECO), menit să asigure, în acelaşi timp, echilibrul între aceste organe şi statele membre, de asemenea, să garanteze neamestecul autorităţilor CECO în domeniile care cad sub incidenţa suveranităţii statelor membre.

În cadrul negocierilor s-au propus mai multe soluţii, dar nici una nu a fost adoptată. Între soluţiile propuse s-au evidenţiat: înfiinţareea unei comisii de arbitraj ( considerată a fi insuficientă) şi recurgerea la serviciile unui organ de justiţie deja existent (eventual Curtea Internaţională de Justiţie). În cele din urmă s-a optat pentru o soluţie propusă încă din anul 1950, de a înfiinţa o Curte de Justiţie proprie care să asigure “respectul dreptului în interpretarea şi aplicarrea tratatului şi a regulamentului de executare”.9

Mai târizu, cele două Tratate de la Roma, acte constitutive ale CEE şi CECO, ca şi cele două protocoale, care le completează – prevăd crearea Curţii de Justiţie, având acelaşi rol ca şi Curtea de justiţie înfiinţată prin Tratatul de la Paris.

La 25 martie 1957 este adoptată Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor Europene, care prevede că atribuţiile conferite de fiecare dintre cele două Tratate de le Roma, Curţii de Justiţie vor fi exercitate de o Curte de Justiţie unică şi că această instituţie unică înlocuieşte Curtea prevăzută în articolul 322 al Tratatului de la Paris.

Astfel, la intrarea în vigoare a Tratatelor de la Roma, cele trei Comunităţi Europene au o Curte de Justiţie unică (comună), care îşi exercită atribuţiile stabilite prin fiecare tratat în parte, potrivit dispoziţiilor fiecăruia dintre ele. Acestă situaţie a fost ilustrată plastic de specialiştii în probleme comunitare prin formula “une tête à trois cas quettes”.

Instituţie comună a trei Comunităţi distincte, Curtea de Justiţie, cunoscută drept Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene sau Curtea de Justiţie de la Luxemburg ori Curtea Europeană de Justiţie, este guvernată de dispoziţii aproape identice care sunt înscrise în fiecare dintre tratatele ce instituie cele trei Comunităţi, precum şi în protocoalele adiţionale.

9 Constanta Matusescu- Introducere în dreptul comunitar,Targoviste Transversal ,2005 p.17


Aceasta a fost concepută ca organism comun a CECO, CE şi CEEA, atât pentru raţiuni de ordin practic , cât şi pentru facilitatea unităţii de aplicare şi interpretare a tratatelor şi pentru a favoriza rezolvarea eventualelor de competenţă dintre Comunităţi. Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene trebuie “să asigure respectul dreptului în interpretare şi aplicare” (art.164 CEE). Sistemul juridic comunitar constituie “cimentul integrării”10, construcţia europeană bazându-se pe tratatele constituve, pe reguli şi proceduri de care state membre, persoane juridice şi persoane fizice ce trebuie să ţină cont în acţiunile lor.

Acest sistem juridic dă un caracter original şi Curţii de Justiţie. Spre deosebire de Curtea Internaţională de Justiţie, căreia i se pot adresa numai state şi organizaţii internaţionale, dar fără ca hotărârile sale să fie obligatorii, Curtea de Justiţie a Comunităţii are competenţe care vizează atât state cât şi persoane fizice şi juridice , iar hotărârile sale sunt obligatorii.

,, Europa judecătorilor11,, iată încă o formulă care traversează comunitatea europeană, nu zdruncină, dar este o particularitate incontestabilă a sistemului comunitar – cu controverse de natură juridică (gen interpretarea teleologică a dreptului )cu controverse politice(gen atacurile înspre Curte, dinspre Adunarea Naţională a Franţei).

2.2.Componenţa Curţii Europene de Justiţie

În anul 2004, Curtea era formată din 25 de judecători, căte unul pentru fiecare stat membru, şi era asistată de 9 avocaţi generali.

Începând cu acest an, Curtea va avea 27 de judecători, prin Tratatul de la Nisa stabilindu-se ca principiu desemnarea a câte unui judecător pentru fiecare stat membru. Numărul avocaţilor se va reduce la 8, Consiliul U.E. având dreptul să crească numărul acestora, votând cu unanimitate la propunerea Curţii Europene de Justiţie.Judecătorii sunt desemnaţi de Consiliul Uniunii Europene , la propunerea statelor membre, ,, a căror independenţă este mai presus de orice îndoială şi care au pregătirea necesară numirii în cele mai înalte funcţii judecătoreşti în ţările lor, ori sunt universitari de competenţă recunoscută,,. Mandatul judecătorilor este de 6 ani şi poate fi reînnoit; jumătate din judecători sunt schimbaţi din 3 în 3 ani, pentru a se asigura o anumită continuitate în activitatea Curţii.

Avocaţii generali sunt numiţi şi reînnoiţi pe aceleaşi principii ca şi judecătorii şi au rolul de a prezenta public, cu toată imparţialitatea şi total independent, concluzii motivate asupra cauzei în care este obligatorie prezenţa lor, asistând astfel Curtea în activitatea sa. Avocaţii generali sunt o prezenţă 10 Jean-Claude Masclet – “L'Union européenne: un sistèpolitico-institutionel”, în PANAYOTIS SOLDATOS, dir., “L'Europe du Traité de Maastricht dans un monde en mutation”, Collection “etudes européenes”, Université de Montréal, 1995, p.99.11 M.F. Labouz, “Le système communautaire”... p. 225.


originală în mecanismul judiciar comunitar, ei apropiindu-se prin atribuţii mai degrabă clasicului procuror decât de avocaţii pledanţi din sistemele naţionale.

Judecătorii şi avocaţii generali pot fi demişi cu votul unanim al celorlalţi colegi ai lor, când se ajunge la concluzia că nu mai sunt calificaţi pentru a-şi exercita atribuţiile.

2.3.Funcţionarea Curţii Europene de Justiţie

Judecătorii aleg dintre ei, prin vot secret, un preşedinte, al cărui mandat este de 3 ani şi poate fi reales. Preşedintele Curţii are rolul de a prezida audierile şi deliberările din Camera de consiliu, şi de a dirija activitatea Curţii.

În îndeplinirea atribuţiilor jurisdicţionale , aceştia sunt ajutaţi de către grefieri şi referenţi.

Grefierii sunt aleşi de către judecători şi au atribuţii de asistare a acestora în funcţia judiciară – asistă la audieri, consemnează dezbaterile, ţin arhivele Curţii şi răspund de publicarea hotărârilor judecătoreşti în,, Colecţia de jurisprudenţă a Curţii,, , precum şi în atribuţiile administrative – asigură administrarea bugetului Curţii, sub autoritatea preşedintelui acesteia.12

Referenţii funcţionează pe lângă fiecare judecător sau avocat general(câte doi la număr), fiind jurişti conaţionali ai acestuia,de regulă doctori în drept.Referenţii alcătuiesc un fel de,, cabinet,, al judecătorului sau avocatului general, subordonat exclusiv acestuia.

Formaţiunile de lucru ale Curţii sunt plenul, Marea cameră şi camerele.Camerele sunt compuse din 3 până la 5 judecători, iar Marea Cameră

este compusă din 11 judecători(art.221 C.E.E.,după Nisa). În principiu, Camerele doar instrumentează cauzele, însă treptat, prin decizii ale Curţii sau prin tratatele comunitare , acestea au primit şi atribuţii de judecată. Deciziile lor au aceeaşi forţă juridică cu a deciziilor Curţii. De regulă, sunt de competenţa Camerelor litigiile declanşate între persoane fizice şi juridice , care nu prezintă dificultate. Dacă acţiunea vizează un stat membru sau o instituţie comunitară, competenţa va aparţine însă plenului Curţii.

Marea Cameră se întruneşte atunci când statul membru sau instituţia comunitară parte în litigiu o solicită în mod expres.

Dimpotrivă, Curtea judecă în plenul său în cazurile în care complexitatea cazului dedus judecăţii o cere, precum şi în alte patru situaţii:1.când judecă cererea Parlamentului european de demitere a Mediatorului european(Ombudsman);

12 P.M.Defarges op. cit. pag.57;C.Lefter , Drept comunitar institutional , Ed. Economică, Bucureşti 2001, pag 123,D. Mazilu , Integrarea europeană.Drept comunitar şi instituţii europene, Ed. Lumina Lex 2001.pag. 129, .O.Ţincu, Drept comunitar general pag. 85.


2.când se pronunţă asupra sesizării Comisiei sau Consiliului U.E. în legătură cu nerespectarea obligaţiei de onestitate şi prudenţă după încetarea funcţiei de către un fost comisar european;3.când se pronunţă asupra sesizării de către Comisie sau Consiliu U.E., privind comiterea de către un comisar european a unor greşeli grave sau privind neîndeplinirea condiţiilor necesare exercitării funcţiei sale;4.când ia act de demisia unui membru al Curţii de conturi , care nu mai îneplineşte condiţiile de exercitre a funcţiei.

Procedura de judecată este contradictorie , fiecare parte îşi susţine şi argumentează pretenţiile, publică, mixtă(cuprinde două etape:una scrisă13şi una orală14) şi inchizitorie(deoarece presupune activităţi de instrumentare a cauzei, cum ar fi expertiza şi audierea martorilor).

O condiţie destul de bizară de procedură pretinde ca partea să aibă domiciliul în Luxembourg.Statele rezolvă această problemă prin reprezentanţele lor diplomatice existente în Ducatul de Luxembourg, însă persoanele fizice şi juridice trebuie să apeleze la un rezident luxembourghez, folosit ca şi ,, cutie poştală,,, doar pentru introducerea acţiunii.15

Deliberările au loc în ,, Camera de consiliu,, , adică într-o încăpere distinctă de sala de judecată, la ele participă judecătorii care au fost prezenţi la procedura,, orală,,, iar avocaţii generali nu participă. Numărul judecătorilor trebuie să fie impar.Preşedintele Curţii nu are drept de veto, ci doar un vot egal cu al celorlalţi judecători.

Hotărârea se ia cu majoritate de voturi. Întrucât Statutul Curţii nu precizează ce fel de majoritate , se aplică regula generală, a majorităţii simple. Indiferent de numărul de voturi favorabil unei decizii, aceasta angajează în mod colectiv Curtea, opiniile contrare neputând fi făcute publice sau publicate, aşa cu se întâmplă în sistemele de drept naţionale.

Părţile sunt reprezentate în mod obligatoriu în faţa Curţii, în orice fază a procedurii. Instituţiile comunitare şi statele membre sunt reprezentate prin agenţi – juriştii instituţiilor comunitare, respectiv a Ministerului Afacerilor Externe din Guvernul statului membru – iar persoanele fizice şi juridice prin avocaţi.16

Limba în care se desfăşoară procesul este, de regulă, limba pârâtului17; în cazul în care pârât este o instituţie comunitară, reclamantul poate

13 În faza scrisă , se introduce cererea de chemare în judecată, direct sau prin poştă, la primire fiind înscrisă în registrul Curţii;preşedintele desemnează judecătorul raportor al cauzei care urmăreşte desfăsurarea acesteia şi investighează anumite aspecte;se notifică pârâtului cererea, acesta având termen pentru depunerea unui memoriu în aprărare;fiecare parte poate deune un memoriu suplimentar, prin care să precizezepretenţiile respecticv apărările sale.14 Cuprinde citirea raportului preliminar al judecătorului raportor, pledoariile părtilor şi concluziile avocatului general.15 C.Lefter, Drept comunitar institutional, Ed. Economică , Bucuresti 2001, pag.127. 16 Nu există un,, barou comunitar,, prin urmare orice avocat care are dreptul de a pleda în faţa unei instanţe naţionale poate pleda şi în faţa Curţii Europene de Justiţie.17 Acest lucru se stabileşte prin acordul părţilor.


decide ,,limba de procedură,,. Odată stabilit regimul lingvistic, acesta va fi respectat până la sfârşit. În limba respectivă vor fi redactate actele procedurale , susţinute pledoariile şi redactată hotărârea. Orice versiune tradusă a hotărârii are valoare ca atrare, nu ca document original.

Cuantumul cheltuielilor de judecată nu este stabilit prin hotărâre, acesta fiind lăsat într-o primă fază la acordul părţilor;dacă acestea nu se înţeleg, va decide instanţa, printr-o ordonanţă.

2.4.Funcţiile Curţii de Justiţie

Curtea de Justiţie îndeplineşte două funcţii, manifestându-se în diferite modalităţi, în funcţie de ipostaza în care se află:

1. o funcţie jurisdicţională :- atunci când acţionează ca o curte constituţională, judecând recursurile

contra unei instituţii comunitare sau a unui stat membru care nu-şi respectă obligaţiile din tratate sau când interpretează tratatele comunitare;

- atunci când se comportă ca o curte administrativă, controlând legalitatea actelor comunitare şi judecând recursurile funcţionarilor comunitar,

- atunci când exercită atribuţiile unei jurisdicţii civile, soluţionând cauzele ce au ca obiect acordarea daunelor –interese;

- atunci când acţionează ca o curte de apel, judecând recursurile împotriva hotărârilor date de Tribunalul de Primă Instanţă.

2. o funcţie consultativă , întrucât emite avize în cazul în care se pune problema revizuirii tratatelor comunitare sau a încheierii unor acorduri internaţionale.

3. CONCLUZIICa orice sistem de drept veritabil, şi cel ai Comunităţii presupune existenţa unor garanţii jurisdicţionale ce trebuie să intre în funcţiune în situaţia contestării sau punerii în aplicare a legislaţiei Comunitare.Curtea de Justiţie, ca instituţie jurisdicţională a Comunităţii, reprezintă coloana vertebrală a acestui sistem de garanţii. Judecătorii trebuie să asigure uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar in fiecare Stat Membru, menţinerea sa ca sistem comunitar şi aplicarea sa în mod identic tuturor celor care i se supun în toate imprejurările. Curtea de Justiţie joaca un rol esenţial în cadrul sistemului instituţional stabilit prin Tratate.În mod deosebit, Curtea are rolul de a menţine echilibrul între prerogativele instituţiilor comunitare pe de o parte si între prerogativele conferite Comunităţii şi cele păstrate de statele membre pe de altă parte. În exercitarea atribuţiilor sale de revizuire, Curtea este deseori chemată să hotarască în probleme de natura constituţională sau de importanţă economică majoră.


Având în vedere creşterea numărului de cauze aduse în faţa sa spre soluţionare, prin reforma preconizată, în ce priveşte atribuţiile acestei instituţii, vizează deblocarea activităţii Curţii prin reducerea chestiunilor prejudiciale soluţionate la acest nivel şi responsabilizarea treptată a judecătorilor naţionali în procesul de interpretare a dreptului comunitar.De asemenea , se doreşte sesizarea directă a Curţii numai cu acele recursuri considerate esenţiale pentru buna funcţionare a Uniunii Europene.

BIBLIOGRAFIE

1.Octavian Manolache, Drept comunitar, editia a III- revăzută , Ed. All Beck


2.Octavian Manolache, Competenţa şi regulile de procedură ale Curţii de primă instanţă a Comunităţilor europene, în ,, Dreptul,, nr.12/1992;3. Viorel Marcu, Drept institutional comunitar , editia a II - a , Ed, Lumina Lex, 2001; 4. Roxana Munteanu, Drept european, Ed.Oscar Print, Bucuresti 1996;5.W.Weidenfeld, W.Wessels,L’Europe de la A a Z – guide de l’integration europeenne. Ed.Office de publication officielles des Communautes europeennes, Luxembourg,1997;6.J.Rideau, Droit institutionnel de l’Union et des Communnautes europeennes, 3 Edition, LibraireGenerale de Droit et de Jurisprudence,1999;7.Ovidiu Ţinca, Drept comunitar general, Editura Didactică şi pedagogică , Bucuresti 1999;8.Laura Cram, Desmond Dinan,Neill Nugent, Developements in the European Union , St.Martin’s Press, New York , 1999; 9.P.M.Defarges, Les Institutions Europeennes, 6 edition , Armand Colin, Paris 2002, veriunea tradusă în limba română – Editura Armacord, Timisoara 2002, 10. G.Ferreol, Dictionnaire de l’Union europeene, Ed. Armand Colin , Paris 2000, în limba română la Editura Polirom,2001 ;11.Cornelia Lefter , Drept comunitar institutional , Ed. Economică, Bucureşti 2001;12.C.Călinoiu, V.Vedinas , Teoria funcţiei publice comunitare, Ed. Lumina Lex;13.T.C.Hartley,The foundations of European Community Law – an introduction to the Constitutional and Administrative Law of the European Community , fourth edition, Oxford University Press, 1998 ;14.Dumitru Mazilu , Integrarea europeană.Drept comunitar şi instituţii europene, Ed. Lumina Lex 2001;.15. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, 1998;16.Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, Ed. C.H.Beck , Bucureşti , 2006 ;17.www.europa.eu.int;18.www.Euobservator.com19.www.infoeuropa.ro20.www.mie.ro


http://www.infoeuropa.ro/

referat drept comunitar

Documents