UNIVERSITATEA “ANDREI SAGUNA”

FACULTATEA DE PSIHOSOCIOLOGIE

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

DE LA APTITUDINE, LA

TALENT,LA GENIU

Valentina Mariana DAVID

student anul II

CONSTANTA

2010

DE LA APTITUDINI, LA TALENT SI GENIU

“Geniul se deosebeşte de un simplu talent, a cărui trăsătură caracteristică constă într-o îndemânare şi o ascuţime mai pronunţată în domeniul cunoaşterii discursive, decât în cel al cunoaşterii intuitive.

Individul talentat gândeşte mai repede şi mai bine decât alţii; geniul, dimpotrivă, contemplă o altă lume, ideal diferită de a celorlalţi. De fapt, el nu face decât să contemple mai adânc lumea ce li se înfăţişează şi

celorlalţi, cu deosebirea însă că aceasta se reflectă în creierul lui mai obiectiv, adică mai pur şi cu mai multă claritate.”

(Schopenhauer);“Ceea ce atinge geniul şi, prin urmare, ar trebui să fie măsura sa este înălţimea la care s-a putut avânta,

atunci când timpul şi dispoziţia îi erau favorabile, şi care va rămâne veşnic inaccesibilă talentelor obişnuite.”

(Schopenhauer);

PROBLEME CONTROVERSATE A APTITUDINILOR

1) Caracterul lor înnăscut sau dobandit.Problema privind natura si determinismul aptitudinilor a fost si continua inca sa fie puternic controversata.In psihologia clasica, abordarea ei s-a facut de pe pozitii unilateral-absolutizante, delimitandu-se doua orientari diametral opuse: ineista si genetista.Ambele isi au originea in filosofie: prima in filosofia idealist-rationalista, care afirma caracterul innascut si imanent al ideilor si principiilor (Platon, Descartes, Kant, Hegel), iar cea de a doua, in filosofia empirist-pozitivista (senzualismul lui J. Locke, materialismul francez al sec. XVIII, cu principiul ,,tabula rasa”).1. Orientarea ineista, in plan stiintific, se sprijina pe teoria ereditatii elaborata, in secolul XIX , de Morgan si Mendell.Ineismul absolutizeaza rolul ereditatii, mediului fiindu-i recunoscut cel mult doar rolul de factor activator-declansator.Aceasta idee este afirmata si sustinuta de Fr. Galton in lucrarea ,,Hereditary Genius” (1914). El afirma ca individul se naste cu un potential aptitudinal mai mult sau mai putin bogat, care ramane in structura si esenta sa neschimbat, mediul neadaugand, nimic semnificativ in el. Galton se sprijina pe datele oferite de analiza comparativa a arborilor genealogici din care au provenit unele mari personalitati creatoare din domeniul matematicii, tehnicii, literaturii, muzicii.Desi, in sine, veridice, faptele invocate au totusi un caracter fragmentar, ele referindu-se doar la cazurile reusite, cele nereusite nefiind luate in calcul. De aceea, cel putin sub aspect statistic, ele sunt insuficiente pentru a infera o legitate atat de generala.Ineismul si-a gasit numerosi partizani, in cadrul asa numitei psihologii a facultatilor, iar in prezent, in cadrul psihobiologiei, unde se incearca sa se demonstreze determinarea directa a aptitudinilor de catre gene specifice.2. Genetismul se sprijina pe teoria evolutionista a lui Darwin.Fidel principiului ,,tabula rasa”, genitismul procedeaza la absolutizarea rolului mediului extern, reducand la zero valoarea fondului ereditar.Se admite ideea ca de la natura toti oamenii sunt egali sau la fel, diferentierile intre ei in structura vietii psihice fiind introduse de catre factorii mediului extern, indeosebi de cei ai mediului socio-cultural si economic.Aptitudinea este considerata un produs exclusiv al mediului, care determina si controleaza integral procesul invatarii si dezvoltarii.

Printr-un program educational adecvat, pe baza unui exercitiu sistematic si indelungat, la orice individ se poate forma orice aptitudine.Genitismul a fost imbratisat pe scara larga in psihologia secolului XX, mai cu seama in asociationismul de factura behaviorista si in psihologia de sorginte materialist-didactica.Privite prin prisma metodologiei contemporane, ambele orientari sunt la fel de eronate, nici una dintre ele neputand oferi o explicatie satisfacatoare a aptitudinilor. 2) Natura relaţiei dintre predispoziţii şi aptitudini: relaţie de determinare sau doar de condiţionare?1. Unii autori au fost tentaţi să creadă că predispoziţiile determină, sunt cauza aptitudinilor, socialul nefăcând altceva decât să dezgroape ereditarul, fără a adăuga nimic nou.Psihologul american E. Thorndike era de părere că aptitudinile ar fi înscrise în gene ca purtătoare ale eredităţii.Dacă între predispoziţii şi aptitudini ar exista o relaţie de determinare ar însemna ca o predispoziţie să conducă întotdeauna la formarea aceleiaşi aptitudini.In realitate, o predispoziţie poate sta la baza formării mai multor aptitudini. Ele au un caracter polivalent, constituie doar o premisă, o condiţie pentru aptitudini, sunt simple potenţialitaţi latente care facilitează sau impiedică formarea aptitudinilor.Mulţi autori, influenţaţi de concepţia behavioristă, dar şi de cea marxistă, au arătat că între predispoziţii si aptitudinini se interpun factorii de mediu, factorii sociali care determina aptitudinile.S-a descoperit ca dotatia ereditara nu este la fel de importanta pentru orice aptitudine, de unde s-a tras concluzia că mai valoroasă decât ea este activitatea prin conţinutul şi mijloacele sale, modeleaza predispoziţiile.Activitatea apare într-o dublă ipostază în raport cu aptitudinile:- ca sursă inepuizabilă pentru formarea lor;- ca mijloc de obiectivizare a aptitutinilor.

Aptitudinea ca nivel integrativ de rang superior, nu poate fi nicidecum innascuta, dar nici ,,introdusa” ca atare din afara de catre mediu. Ea se constituie in ontogeneza pe baza interactiunii complexe, contradictorii dintre ,,fondul ereditar” si mediu (acesta considerat in cele 2 forme generice: intrauterin si extrauterin.( Golu),,Fondul ereditar” este constituit dintr-un ansamblu eterogen – diferit de la un individ la altul – de predispozitii, tentinte evolutive, insusi si stari de natura bioconstitutionala, fiziologica, senzoriala si cerebrala.Nivelul de exprimare si de articulare a acestora determina un anumit ,,profil intern de stare”, care-si va pune amprenta pe modul de receptare, prelucrare si integrare a tuturor influentelor mediului extern.Prin natura lor substantial-calitativa si prin semnificatia pe care o dobandesc, influentele mediului introduc, la randul lor, modificari si transformari in valorile si in raporturile dintre elementele ,,profilului intern de stare” si creeaza noi ,,entitati” (trairi emotional, conexiuni instrumentale intre stimuli si raspunsuri, etc).Astfel, ,,profilul initial de stare” se transforma succesiv, ducand la diferentierea, individualizarea si consolidarea structurilor aptitudinale.Raportul ereditate/mediu prezinta un tablou dinamic complex, in care, in diferite momente de timp, se medifica ponderile si greutatea specifica a efectelor celor 2 factori.In procesul formării aptitudinilor contează nu atât ereditatea sau mediul, cat calitatea lor.O ereditate precară, asociată cu condiţii sociale extrem de favorabile, nu va putea conduce la formarea unor aptitudini.(Zlate)O ereditate superioară va fi neputincioasă dacă condiţiile de mediu sunt nesatisfăcătoare.

Când calitatea celor două categorii de factori (ereditari şi de mediu) este mult prea diferită, polarizala chiar, efectele asupra aptitudinilor sunt nefavorabile.In anumite limite însă, diferenţele de calitatea celor două categorii de factori pot duce la efecte benefice, aceasta ca urmare a intrării în funcţiune a fenomenului compensării.Ideal ar fi ca factorii ereditari şi cei sociali sa coincida din punct de vedere al calităţii lor, atunci performanţele fiind maxime.

Care este diferenta dintre un geniu si un om obisnuit

In 1955, cand Einstein a incetat din viata, creierul sau a fost indepartat si pastrat de catre doctorul Thomas Harvey pentru a fi cercetat. De-a lungul timpului, el l-a studiat si a oferit si altor cercetatori bucatele din el pentru a afla raspunsul la intrebarea: Cu ce este diferit creierul unui geniu?   Explicatia a inceput sa se contureze abia zeci de ani mai tarziu. In 1911 parintele neuroanatomiei, Santiago Ramon Y Cajal, a descoperit ca nu numarul neuronilor este cel mai important cand vine vorba despre genii, ci numarul interconexiunilor dintre acestia.Stim cu totii ca neuronii nu se mai reproduc dupa maturizare, deci numarul lor poate doar sa scada de-a lungul vietii… In schimb numarul de interconexiuni dintre neuroni (axoni, dendrite, celule gliale) poate creste prin antrenament mental.Prima care a incercat sa demonstreze aceasta teorie a fost Marian Diamond, cercetatoare in neurologie la Universitatea Berkley. Ea a studiat trei loturi de soareci de laborator. Cei din primul lot aveau la dispozitie un mediu de viata stimulativ (jucarii, scari, rotite, leagane etc.). Al doilea lot putea doar sa se uite la primul, fara a avea posibilitatea de a interactiona fizic cu un astfel de mediu. Cei din treilea lot au fost tinuti in custi complet izolate.S-a observat ca soarecii de laborator care au trait intr-un mediu stimulant au dezvoltat noi interactiuni intre celulele nervoase, si astfel creierul lor a crescut. Urmatorul pas a fost ca Marian Diamond sa-si verifice teoria studiind creierul lui Einstein: ea a gasit un numar mare de celule gliale inntr-o anumita zona a creierului sau, fapt care i-a confirmat teoria conform careia geniul poate fi format, nu neaparat innascut.Aceasta teorie este sprijinita chiar de viata lui Einstein: a fost dislexic in copilarie, un elev mediocru, a fost exmatriculat din liceu, a picat examenul de admitere la facultate. Dupa ce mai tarziu a terminat-o cu greu, fara a putea sa obtina o recomandare din partea vreunui profesor, s-a angajat intr-o slujba mediocra, iar la 26 de ani a publicat teoria relativitatii, care avea sa revolutioneze fizica.Timp de 25 de ani, Win Wenger a lucrat la programul de invatare accelerata Project Rennaissance, iar descoperirile lui sunt descrise in cartea “The Einstein Factor”. Teoriile descrise in carte si experimentele practice propuse sunt extraordinare prin rezultatele obtinute pe mii de subiecti al caror IQ a fost testat. ( Corina Marin-www.damaideparte.ro)

Din ciclul "Nu exista inspiratie fara transpiratie si nici parte fara de carte", se pare ca cercetatorii au rupt miturile muncii sarguincioase si au relansat mitul inspiratiei. Uitati de vechea reteta a genialitatii (1% inspiratie si 99% transpiratie), rotitele se invartesc, istoria se scrie, munca asidua nu se mai masoara in transpiratie, ci in ore.Practica celor "10.000 de ore"

Noile studii sustin ca trebuie sa atingi un numar de 10.000 de ore de practica in orice domeniu pentru a fi cel mai bun. Si acest numar de ore e valabil pentru oricine, fie el sportiv, muzician, sahist sau medic chirurg. Toti trebuie sa puna secunda cu secunda la temelia talentului lor. 

Spre exemplu, o parte a studiului s-a axat pe experienta muzicianului Nigel Kennedy care a dedicat mai mult de 10.000 de ore de munca asidua pentru a fi leader in domeniul sau. Talentul si norocul sunt importante, dar practica este cea care face diferenta dintre a fi bun sau a fi exceptional. 

Un alt experiment realizat la Academia Muzica a avut drept cobai studentii violonisti care incepeau sa cante de la varsta de 5 ani, cate 2-3 ore pe saptamana. Cu cat inaintau in varsta cu atat le crestea si numarul de ore de antrenament. La aproape 20 de ani, muzicienii de top reusisera sa stranga 10.000 de ore de antrenament, in timp ce studentii buni insumasera doar 8.000 de ore de practica. 

Despre suprematia celor "10.000 de ore", neurologul Daniel Levitin declara, potrivit DailyMail,  ca "pentru a asimila adevarata suprematie intr-un domeniu, creierul are nevoie de depasirea acestei bariere fizice de 10.000 de ore."

Nu exista inspiratie fara transpiratie. Nici viceversa

In cartea sa "Povestea Succesului" ("The Story of Success"), Malcolm Gladwell noteaza ca nu sarmul sau aspectul fizic a fost cheia succesului trupei Beatles. Ci practica asidua. Orele nenumarate pe care acestia le petreceau in studio pana cand totul iesea perfect.In perioada timpurie a carierei lor, acestia cantau si cate 8 ore pe noapte, 7 zile pe saptamana. In acea perioada de altfel a si atins Beatles apogeul, reusind sa cante live de aproape 1.200 de ori mult mai mult decat orice trupa moderna in  intreaga cariera.Paul McCartney povesteste cum s-a trezit intr-o dimineata cu muzica si versurile piesei "Yesterday" in minte. Imediat le-a copiat pe o foaie pentru a nu le uita si se pare ca aceasta piesa a ajuns una dintre cele mai bine cotate piese ale Beatles-ilor. Deci: a fost inspiratie sau transpiratie?

Thomas Edison a fost cel care a inventat reteta genialitatii, odata cu becul electric. Intr-una din noptile sale de munca,  Edison framanta distrat intre degete un cocolos de funingine, amestecat cu smoala transformand-ul intr-un firicel tot mai subtire. Cand Edison a privit intamplator firul, i-a trecut prin minte sa incerce acest fir la lampa electrica. La 21 octombrie 1879, Edison a conectat lampa la circuitul electric, in lampa s-a aprins lumina. Edison a marit intensitatea curentului, asteptand ca firicelul subtire sa nu mai suporte caldura pana la incandescenta.  Asa s-a nascut becul electric cu filament de carbune una din cele mai mari inventii ale secolului al XIX-lea. Cu toate acestea au mai fost necesare inca aproape 13 luni de munca si peste 40.000 de dolari pana ce lampa a fost intr-atata perfectionata incat sa poata fi pusa in practica pe scara larga. A fost deci transpiratie sau inspiratie?

Mai exista o vorba inteleapta care spune ca "Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri".  De fapt disputa nesfarsita dintre inspiratie si transpiratie ar trebui interpretata altfel: prima faza este chiar transpiratia, background-ul care ii va sari in ajutor inspiratiei care va avea un sens la momentul potrivit..

Spre exemplu, imaginati-va ca vorbiti la telefon cu cineva si va dicteaza un nume si o adresa. Insa, nu reusiti sa dati de nimic cu care puteti scrie si nu aveti nici hartie la indemana. Si oricat de mult ati vrea sa receptionati mesajul, nu sunteti destul de pregatiti pentru a-l tine minte. Exista unii scriitori care se trezesc din somn cu idei care le zboara prin cap, si sar din pat, isi aprind calculatorul, deschid Word-ul si isi noteaza ideile. Acum imaginati-va ca nu ar avea calculator, nici Word, Notepad, sau nici macar un stilou, un reportofon, nimic care sa le materializeze gandurile. Ce s-ar face atunci acestia cu toate ideile care le-ar zumzaie prin cap. Probabil s-ar intoarce in pat si ar incerca sa adoarma. Deci talentul ar trebui promovat si prelucrat in mod unic. Pentru ca e un dar personal. 

"Fiecare om este programat sa fie ordinar"

Inspiratia si Wolfgang Amadeus Mozart. La 7 ani scria simfonii pentru o orchestra intreaga, iar toata cariera sa a fost uimitoare: 50 de simfonii, 27 de concerte la pian, 37 de sonate la vioara si numeroase opere, precum "Magic Flute" si "Cosi Fan Tutte" activitati care solicita foarte mult un om normal. Ascultati-l pe Mozart daca va indoiti ca exista genii. Ce altceva decat inspiratie ar fi putut sa permita unui copil sa creeze asemenea capodopere? Mozart a murit de tanar. Avea 35 de ani. 

Toti am auzit, fara indoiala de copii inzestrati, care au capacitati nebanuite, si pana si parintii se indreaba de unde au aceste daruri. Dar daca nu este mostenit pe cale genetica, atunci sursa harului ar trebui sa fie din alta parte. Argumentul este mai vechi "Natura sau Cultivare?" Sunt copii/ adultii niste produse ale programarii genetice sau a mediului inconjurator in care traiesc?

Carl Gustav Jung a sugerat ca exista o teorie colectiva inconstienta multiculturala si general valabila pentru toti oamenii prin care se crede ca fiecare om stie cum sa "deschida usa" propriului sau talent.

John G. Sutton scria in "Inspiration - v - Perspiration", ca OMUL ESTE, de fapt, PROGRAMAT SA FIE ORDINAR. Iar sa fii la fel ca ceilalti este, pana la urma, un pariu foarte sigur. Insa,  daca vrei sa castigi pariul pe care l-ai facut tu cu tine, trebuie sa incerci sa-ti gasesti tu formula magica si sa incerci sa rupi serialitatea in care esti inscris. (http://www.9am.ro)

BibliografieP. Popescu- Neveanu, M. Zlate, T. Creţu,-Psihologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1995Ioan Alexandrescu- Personalitate si vocatie / Editura Junimea, Iasi – 1981Zlate, M. (2009), Fundamentele Psihologiei, Ediția a IV-a, Editura Polirom, Iași,