ref

11
Controlul financiar preventiv Controlul financiar preventiv se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor proiecte de operaţiuni economice,reprezentate in documente financiar-contabile,prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost definite. Controlul financiar preventiv este o formă a acordului financiar ale cărei trăsături caracteristice sunt următoarele: -se exercită inainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii supuse verificării sau inainte de lansarea unui document in procesul economic; -are drept scop identificarea si eliminarea operaţiunilor care ar putea determina perturbaţii in activitatea unităţii economice; -contribuie la realizarea unui management eficient al activităţii desfaşurate de unităţile economice; -se organizează în cadrul compartimentului financiar-contabil al unităţii economice. In funcţie de personalul desemnat sa o realiyeye,activitatea de control preventiv se clasifică în: -control finarciar preventiv exercitat de structuri proprii de control ale unităţii economice; -control financiar preventiv exercitat de structuri specializate de control aparţinand statului. Scopul controlului financiar preventiv şi categoriile de operaţiuni asupra cărora se exercită Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni (denumite în continuare operaţiuni) care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice. Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este de a opri,inainte de efectuare,toate documentale privind operaţiuni care nu sunt legale,reale,necesare,oportune,economicoase şi eficiente,în faza de angajare şi de plată,respectiv de încasare,după caz. 1

Upload: marynella-manu

Post on 19-Feb-2016

215 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: Ref

Controlul financiar preventiv

Controlul financiar preventiv se defineşte ca fiind activitatea de determinare a stărilor unor proiecte de operaţiuni economice,reprezentate in documente financiar-contabile,prin compararea acestora cu prevederile legale prin care au fost definite.

Controlul financiar preventiv este o formă a acordului financiar ale cărei trăsături caracteristice sunt următoarele:-se exercită inainte de efectuarea operaţiunii sau activităţii supuse verificării sau inainte de lansarea unui document in procesul economic;-are drept scop identificarea si eliminarea operaţiunilor care ar putea determina perturbaţii in activitatea unităţii economice;-contribuie la realizarea unui management eficient al activităţii desfaşurate de unităţile economice;-se organizează în cadrul compartimentului financiar-contabil al unităţii economice. In funcţie de personalul desemnat sa o realiyeye,activitatea de control preventiv se clasifică în:-control finarciar preventiv exercitat de structuri proprii de control ale unităţii economice;-control financiar preventiv exercitat de structuri specializate de control aparţinand statului.

Scopul controlului financiar preventiv şi categoriile de operaţiuni asupra cărora se exercită

Controlul financiar preventiv are drept scop identificarea proiectelor de operaţiuni (denumite în continuare operaţiuni) care nu respectă condiţiile de legalitate şi regularitate şi/sau, după caz, de încadrare în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi de angajament şi prin a căror efectuare s-ar prejudicia patrimoniul public şi/sau fondurile publice. Obiectivul principal al controlului financiar preventiv este de a opri,inainte de efectuare,toate documentale privind operaţiuni care nu sunt legale,reale,necesare,oportune,economicoase şi eficiente,în faza de angajare şi de plată,respectiv de încasare,după caz. Fac obiectul controlului financiar preventiv operaţiunile care vizează, în principal:– angajamentele legale şi angajamentele bugetare;– deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;-modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni a clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite;– ordonanţarea cheltuielilor;– constituirea veniturilor publice, în privinţa autorizării şi stabilirii titlurilor de încasare;– concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;– vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;– alte categorii de operaţiuni stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. În funcţie de specificul entităţii publice, conducătorul acesteia decide exercitarea controlului financiar preventiv şi asupra altor categorii de operaţiuni. Sfera de acţiune a controlului financiar preventiv este formată din ansamblul documentelor şi operaţiunilor din care derivă drepturile şi obligaţile patrimoniale pe care o unitate economică le are faţă de o persona fizică sau juridică,precum şi faţă de instituţiile statului.

1

Page 2: Ref

Dimensionarea ansamblului documentelor şi operaţiunilor,care formează sfera de acţiune şi face obiectul controlului financiar preventiv,se stabileşte diferenţiat,în funcţie de natura activităţilor realizate in cadrul unităţii patrimoniale la care se realizează,astfel:

1. La nivelul societăţilor commerciale,indiferent forma şi natura capitalului social ale acestora,pot fi supuse activităţii de control financiar preventiv:

-încheierea contractelor sau a comenzilor interne sai externe de aprovizionare sau a contractelor ce au ca obiect executarea de lucrări sau prestări de servicii;-efectuarea de plăţi,în lei sau valută,pentru prodursele aprovizionate;-efectuare de plăţi pentru activitatea desfaşurată în cadrul unităţii de către personalul propriu;-trecerea pe seama cheltuielilor sau a rezultatelor finanziare a perderilor sau a daunelor aduse patrimoniului care nu au fost produse cu vinovăţie;-alte operaţiuni stabilite de conducerea unităţii economice. 2. La nivelul instituţiilor publice,al ministerelor şi al altor instituţii centrale asimilate acestora,conduse de ordinatori de credite,principalele operaţiuni pentru care se stabilesc obiective de control financiar preventiv sunt:

-deschiderea,repartizarea şi modificarea creditelor bugetare;-ordonanţarea cheltuielilor;-concesionarea,închirierea,transferul,vânzarea şi schimbul bunurilor ce formează patrimoniul instituţiilor publice;-alte operaţiuni stabilite de ordonatorul de credite,conducător al instituţiei publice. Sfera prezentată a activităţilor controlului financiar preventiv,atât cel exercitat în societăţile commerciale,cât şi cel din cadrul instituţilor publice,nu este limitativă,putând si trebuind să fie completată cu alte operaţiuni şi documente finanziare şi contabile,în funcţie de evoluţia în timp a activităţii realizate in cadrul unităţii economice. Dacă operaţiunile sau documentale verificate nu au fost aviyate de către persoanele împuternicite cu realizarea activităţii de control financiar preventiv sau de alte organe competente,potrivit legii,nu pot fi inregistrate in difesitele evidenţe financiar-contabile,operative sau de sinteză. Rezultă deci că operaţiunile economice supuse contolului financiar preventiv nu pot fi acrobate şi nici efectuate dacă din verificarea prealabilă a acestora,pe obiectivele stabilite,a rezultat că nu au fost respectate prevederle sau normele legale prin care au fost reglementate. Entităţile publice la care, potrivit legii, se organizează controlul financiar preventiv Entităţile publice, în înţelesul legii, la care se organizează controlul financiar preventiv sunt:– autorităţile publice şi autorităţile administrative autonome;– instituţiile publice aparţinând administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile publice din subordinea acestora;– regiile autonome de interes naţional sau local;– companiile sau societăţile naţionale;– societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine capitalul majoritar şi utilizează/administrează fonduri publice şi/sau patrimoniu public;– agenţiile, cu sau fără personalitate juridică, care gestionează fonduri provenite din finanţări externe rambursabile sau nerambursabile;– Ministerul Finanţelor Publice, pentru operaţiunile de trezorerie, datorie publică, realizarea veniturilor statului şi a contribuţiei României la bugetul Uniunii Europene;– autorităţile publice executive ale administraţiei publice locale, pentru operaţiunile de datorie publică şi realizarea veniturilor proprii.

2

Page 3: Ref

Entităţile publice prin care se realizează veniturile statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale organizează controlul financiar preventiv conform normelor specifice elaborate în funcţie de modalităţile prevăzute de legislaţia fiscală pentru stabilirea titlurilor de încasare şi pentru reducerea, eşalonarea sau anularea acestora.Regiile autonome, companiile/societăţile naţionale, precum şi societăţile comerciale la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale deţin capitalul majoritar elaborează, de asemenea, norme specifice de control financiar preventiv, ţinând cont de legislaţia aplicabilă entităţilor care sunt organizate şi funcţionează în regim comercial. Instituţiilor publice care administrează patrimoniul public şi gestionează fonduri publice le sunt aplicabile Cadrul general al operaţiunilor supuse controlului financiar preventiv (cadrul general), precum şi listele de verificare, prevăzute în anexa nr. 1.1 la prezentele norme metodologice.În raport cu specificul entităţilor publice, conducătorii acestora dispun particularizarea, dezvoltarea şi actualizarea cadrului general, precum şi detalierea prin liste de verificare a obiectivelor verificării, pentru fiecare operaţiune cuprinsă în cadrul specific al entităţii publice.Listele de verificare constituie un ghid în exercitarea controlului financiar preventiv de către persoanele desemnate, aceste persoane având totodată şi obligaţia de a formula propuneri de perfecţionare a listelor respective. În funcţie de propunerile primite, de modificările legislative sau de alte condiţii apărute, conducătorii entităţilor publice aprobă modificări ale listelor de verificare, asigurând astfel actualizarea acestora. Controlul financiar preventiv asupra operaţiunilor care reprezintă recuperări de sume utilizate şi constatate ulterior ca necuvenite – atât pentru fonduri interne, cât şi pentru cele aferente finanţărilor de la Uniunea Europeană – se organizează, la structurile responsabile pentru recuperarea unor astfel de sume, conform normelor metodologice specifice. În toate cazurile în care entităţile publice gestionează fonduri provenite din finanţări externe, în normele de exercitare a controlului financiar preventiv se integrează şi procedurile prevăzute de regulamentele organismelor finanţatoare. Conţinutul controlului financiar preventiv Potrivit art. 23 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, controlul financiar preventiv se exercită asupra tuturor operaţiunilor care afectează fondurile publice şi/sau patrimoniul public. Controlul financiar preventiv se exercită asupra documentelor în care sunt consemnate operaţiunile patrimoniale, înainte ca acestea să devină acte juridice, prin aprobarea lor de către titularul de drept al competenţei sau de către titularul unei competenţe delegate în condiţiile legii. Nu intră în sfera controlului financiar preventiv analiza şi certificarea situaţiilor financiare şi/sau patrimoniale şi nici verificarea operaţiunilor deja efectuate. Controlul financiar preventiv constă în verificarea sistematică a operaţiunilor care fac obiectul acestuia, din punctul de vedere al:a) respectării tuturor prevederilor legale care le sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării operaţiunilor (control de legalitate);b) îndeplinirii sub toate aspectele a principiilor şi a regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriilor de operaţiuni din care fac parte operaţiunile supuse controlului (control de regularitate);c) încadrării în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi/sau de angajament, după caz (control bugetar).

Controlul financiar preventiv al operaţiunilor se exercită pe baza actelor şi/sau a documentelor justificative certificate în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii de către conducătorii compartimentelor de specialitate emitente.

3

Page 4: Ref

Operaţiunile ce privesc acte juridice prin care se angajează patrimonial entitatea publică se supun controlului financiar preventiv după avizarea lor de către compartimentele de specialitate juridică şi financiar-contabilă. La entităţile publice unde nu sunt organizate compartimente de specialitate juridică şi/sau financiar-contabilă, controlul financiar preventiv se exercită exclusiv prin viza persoanei desemnate de conducătorul entităţii publice.

Conducătorii compartimentelor de specialitate răspund pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror acte şi/sau documente justificative le-au certificat sau avizat. Obţinerea vizei de control financiar preventiv pentru operaţiuni care au la bază acte şi/sau documente justificative certificate sau avizate, care se dovedesc ulterior nereale, inexacte sau nelegale, nu exonerează de răspundere şefii compartimentelor de specialitate sau alte persoane competente din cadrul acestora.

În România, sistemul financiar are la bază dispoziţiile Constituţiei, art. 137 alin.1, potrivit căruia „formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege”. Practic, controlul financiar este conceput ca o dimensiune esenţială a sistemului financiar, alături de formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare publice şi având la bază principiul legalităţii activităţii financiare, în toată complexitatea sa („prin lege”).Controlul financiar preventiv poate fi, în raport cu organul/persoanele care îl exercită, propriu (intern), atunci când se exercită din interiorul instituţiei publice sau extern (delegat), atunci când se exercită din afara acesteia.Sediul materiei este dat de Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind auditel intern şi controlul financiar preventiv.Domeniul legii este circumscris de operaţiunile vizate de acest act normativ, supuse obligatoriu controlului financiar preventiv, realizate de instituţiile publice în accepţiunea legii, cât şi de alte persoane, care gestionează fonduri publice cu orice titlu şi/sau administrează patrimoniul public, în privinţa gestionării şi administrării patrimoniului public în cauză. Controlul financiar preventiv propriu

Persoanele împuterniciteControlul financiar preventiv este reglementat în scopul de a interveni operativ şi de a opri actele şi operaţiunile financiare neconforme şi între acestea, prioritar, aprobarea şi ordonanţarea cheltuielilor bugetare. Controlul financiar preventiv se exercită de către organele proprii aleinstituţiilor publice, respectiv contabilul şef sau pesoanele împuternicite de acesta, din subordinea acestuia, cu aprobarea ordonatorului de credite, cu trasarea limitelor împuternicirii şi condiţionat de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind accesul şi exercitarea acestei activităţi.Controlul financiar preventiv propriu se exercită de către persoane împuternicite în acest scop şi cu urmarea unei proceduri reglementare de verificare şi viză ori de refuz de viză, după caz, a documentelor din care rezultă drepturi şi obligaţii băneşti în execuţia bugetară ori în cadrul constituirii şi întrebuinţării unor fonduri băneşti speciale.Aplicarea vizei de control financiar preveniv este o condiţie a efectuării acestora.

Aria de acoperire. Organizarea acestuia este obligatorie pentru toate toate instituţiile publice, în accepţiunea legii (Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale), precum şi la orice alte persoane juridice care gestionează fonduri publice cu orice titlu şi/sau care administrează patrimoniul public, referitor la gestionarea fondurilor publice provenite din finanţări externe. Controlul financiar preventiv se organizează la Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru operaţiunile Fondului naţional de preaderare, pentru

4

Page 5: Ref

operaţiunile privind bugetul trezoreriei, operaţiunile privind datoria publică şi alte operaţiuni specifice acestuia.

Operaţiunile supuse controlului financiar preventivControlul financiar preventiv este „activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea acestora”.Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni, ce vizează, în principal:- angajamentele legale şi bugetare (ex. contracte sau comenzi de achiziţii publice, contracte de concesionare sau închiriere);- deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;- modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare a creditelor aprobate, inclusiv prin virări de credite,- vânzarea, gajarea, concesionarea, închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;- concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale;- alte operaţiuni, stabilite prin Ordin al ministrului economiei şi finanţelor.Conducătorii entităţilor la care controlul financiar preventiv se organizează obligatoriu pot extinde sfera acestor operaţiuni, prin adăugarea altora, expres determinate; odată incluse, controlul se va execita cu aceeaşi rigoare specifică domeniului.

Exercitare. Viza şi refuzul de viză de control financiar preventivPersoana împuternicită cu exercitarea contolului financiar preventiv va verifica proiectele operaţiunilor supuse acestuia sub următoarele aspecte:- legalitatea, ce impune respectarea dispoziţiilor legale aplicabile operaţiunii;- regularitatea, ce necesită respectarea principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice aplicabile;- încadrarea în limitele angajamentelor bugetare aprobate.În concret, viza de control financiar preventiv constă în semnarea documentului la rubrica rezervată de către persoana împuternicită şi aplicarea sigiliului persoanal. În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operaţiuni se prezintă însoţite de documente justificative corespunzătoare şi sunt certificate cu privire la realitatea şi legalitatea acestora prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă. Acordarea vizei are la bază verificările de formă şi de fond ale proiectelor operaţiunilor şi a documentelor care le însoţesc.Refuzul vizei de control financiar preventiv trebuie temeinic justificat, se comunică compartimentului de audit intern al instituţiei publice în cauză şi are ca efect neînregistrarea în contabilitate a documentelor.În situaţia refuzului de viză, conducătorul entităţii în cauză poate dispune, pe propria răspundere, efectuarea operaţiunii în cauză, contabilul şef având obligaţia de a informa în scris Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, după caz, organul ierarhic superior. Controlul financiar preventiv delegat

Iniţial, a fost în competenţa Curţii de Conturi, şi se exercita prin Secţia de control preventiv, la ordonatorii pricipali de credite. Prin OUG. nr. 119/1999 atribuţiile de control preventiv la ordonatorii principali de credite au fost date în competenţa Ministerului Economiei şi Finanţelor şi se exercită prin controlori delegaţi, numiţi prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor pentru fiecare instituţie publică al cărei conducător are calitatea de ordonator principal de credite - al bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, al bugetelor fondurilor speciale, pentru

5

Page 6: Ref

operaţiuni privind datoria publică şi pentru alte operati uni specifice Ministerului Economiei şi Finanţelor.Prin normele metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor Publice au fost stabilite:- tipurile de operaţiuni ale ordonatorilor principali de credite ale căror proiecte se supun controlului financiar preventiv delegat, aceleaşi cu cele supuse controlului financiar preventiv propriu;- limitele valorice peste care se fectueză controlul financiar preventiv delegat, pe tipuri de operaţiuni, ce pot diferi de la o instituţie publică la alta;- documentele justificative care trebuie să însoţească diferitele tipuri de operaţiuni;- modul în care trebuie efectuat controlul financiar preventiv delegat pentru fiecare tip de operaţiune.Controlul financiar preventiv delegat se exercită asupra proiectelor de operaţiuni care au fost avizate deja de controlul financiar preventiv propriu. Practic, asupra acestora se exercită un control financiar preventiv dublu, intern şi extern.

Viza de control financiar preventiv se acordă sau se refuză în scris, pe formular tipizat şi trebuie să poarte semnătura şi sigiliul personal al controlorului delegat competent.Refuzul de viză intervine când în urma verificărilor se stabileşte că proiectul de operaţiune ce face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplineşte condiţiile de legalitate, regularitate şi încadrare în limita angajamentelor bugetare pentru acordarea vizei de control financiar preventiv. Regimul juridic al refuzului de viză este următorul:- intenţia de refuz trebuie comunicată, în scris şi motivat, ordonatorului principal de credite, acesta având posibilitatea de a aduce argumente pentru efectuarea operaţiunii pentru care se intenţionează refuzul de viză;- opinia exprimată a ordonatorului principal de credite naşte obligaţia controlorului financiar delegat de a solicita opinia neutră a 3 controlori delegaţi de la alte instituţii publice, opinia acestora fiind doar consultativă;- competenţa de a hotărî soluţia finală aparţine în exclusivitate controlorului delegat, argumentele şi opiniile sus menţionate având numai un rol consultativ;- pentru oricare situaţie, refuzul de viză trebuie să fie exprimat în scris şi să fie motivat.După înregistrarea refuzului de viză, operaţiunile vizate de acesta nu pot fi înregistrate în contabilitate, deci nu îşi pot urma cursul pentru care au fost iniţiate, trebuind să fie respectată procedura reglementată de OUG. nr. 119/1999.

6

Page 7: Ref

Bibliografie :

Ministerul Finantelor Publice -Directia generala de control financiar preventiv Sorin Claudiu Radu-Control si audit financiar

7