MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVAUNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ION CREANGĂ

Referat

Tema: „Dimensiunea pedagogică și educativă a noțiunii de

educație fizică”

Efectuat de studenta anului I, facultatea Arte Plastice și Design, învăţământ cu frecvenţa de zi specialitatea: Arte PlasticeLupu Alina

Verificat:Lector universitarLungu Adrian A.

Chişinău 2015

Dimensiunea pedagogică și educativă a noțiunii de educație fizică

            O componenta importanta a formarii personalitatii prin care se

urmareste dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a individului din punct

de vedere biologic, in conformitate cu sintagma lui Juvenal „Mens sana

in corpore sano” este educatia fizica. Rolul educatiei fizice a fost

evidentiat si sustinut din antichitate si pana in zilele noastre, la fel si

sportul ca mijloc de consolidare a personalitatii umane. Sunt suficiente

argumentele ce vin in sprijinul sustinerii acestei idei a unor mari ganditori

si pedagogi ai timpurilor cum ar fi: Fr. Rabelais,                           M.

Montaigne, J.A. Comenius-Komensky, J. Locke, J.J. Rousseau etc. in

Antichitate si Evul Mediu educatiei fizice i s-a dat o mai mare sau mai

mica importanta avand un loc important in idealul educational si implicit

in dezvoltarea psihosomatica si biologica a personalitatii. In perioada

moderna s-a pus un accent mai mare asupra sportului profesionist si in

mai mica masura educatiei fizice si corporale, iar in etapa contemporana

si, mai ales, in prezent educatia fizica si rolul acesteia sunt din ce in ce

mai mult revigorate. Este salutara initiativa Guvernului Romaniei de a

introduce in mod obligatoriu orele de educatie fizica in toate formele de

invatamant, prin aceasta conservandu-se si consolidandu-se, totodata,

potentialul biologic si sanogenetic al populatiei, astfel educatia fizica

ocupa un loc important in planul de invatamant alaturi de celelalte

discipline si activitati instructiv-educative. Asa cum mentionam sensul

profund al educatiei fizice se evidentiaza prin aportul sau la dezvoltarea

armonioasa a personalitatii, prin asigurarea unui echilibru functional intre

componentele acesteia, indeosebi intre cea fizica si cea psihica. In

consecinta educatia fizica nu vizeaza un scop limitat, intrinsec, acel al

dezvoltarii fizice ci, din contra, educatia fizica – parte componenta a unui

sistem – actioneaza concomitent cu celelalte laturi asupra dezvoltarii

integrale a personalitatii, stimuland si fortificand calitatile psihofizice ale

acesteia.

            In esenta educatia fizica este formata dintr-un ansamblu de

actiuni care contribuie la dezvoltarea personalitatii elevului prin

potentarea calitatilor psihofizice ale acestuia si prin asigurarea unui

echilibru intre ele. Ca atare optica potrivit careia educatia fizica ar fi doar

un mijloc de destindere si o dexteritate dupa o activitate intelectuala mai

intensa nu are un temei stiintific si nici nu este validata de practica.

            Educatia fizica devine o activitate ce are un continut nu numai

actional ci si pedagogic si vizeaza transformari de natura fizica si psihica

in concordanta cu idealul educational si dezvoltarea integral-vocationala

a personalitatii (I. Nicola, 1994). Ea contribuie deopotriva la dezvoltarea

functionala a sistemului nervos asigurand astfel conditii prielnice

desfasurarii cu succes a activitatii intelectuale. Putem spune ca devine

complementara educatiei intelectuale si in mare parte educatiei estetice

implicand multiple valente de ordin estetic si moral: contribuie la

formarea trasaturilor pozitive de conduita si caracter, formeaza si

perfectioneaza anumite calitati si trasaturi de personalitate dincolo de

dimensiunea si componenta cognitiv-intelectuala.

            Exista si alte opinii referitoare la necesitatea si rolul educatiei

fizice sau chiar de ordin conceptual. Astfel, M. Calin (1996) analizeaza

educatia fizica impreuna cu activitatea sportiva prin fuzionarea acestora,

delimitand conceptul de educatie fizica si sportiva sau, asa cum vom

vedea la alti autori, in mod deosebit la M. Epuran, se delimiteaza

educatia fizica de educatia corporala si de activitatea corporala, de unde

si anumite subramuri ale psihologiei sportive cum ar fi: psihologia

activitatii corporale si psihologia educatiei fizice.

            In conceptia lui M. Calin educatia fizica si sportiva este actiunea

care priveste toate varstele umane prin a raspunde unei duble trebuinte:

individuala si sociala, autorul extinzand sfera atributelor si obiectivelor

educatiei fizice si in plan social mai ales prin intermediul componentei

sportive, sportul devenind un principal fenomen social. Din perspectiva

individuala contribuie la imbunatatirea si consolidarea starii de sanatate a

organismului uman, la dezvoltarea normala a acestuia si la prelungirea

duratei vietii omului, iar din punct de vedere social prin sport si activitate

sportiva se creeaza structuri si mecanisme sociale care conduc la

mentinerea socialului. Inca din Antichitate, jocurile sportive au preocupat

si antrenat foarte multi indivizi, fie actori, fie spectatori, omul

caracterizandu-se prin aceasta trebuinta de spectacol si de miscare.

            Trebuie spus ca in sistemul valorilor unei societati, sanatatea

biologica cu indicatorii ei - tonusul si forta fizica, armonia si frumusetea

organismului, vigoarea biopsihica si starea de echilibru psihosomatic -

este una dintre valorile vitale care intersecteaza cu sanatatea

naturii            (a mediului ambiant) si sanatatea mintala a omului. Prin

aceasta dubla necesitate, educatia fizica si sportiva este conditionata

ereditar si ambiental.

            Ereditatea determina inaltimea, forma corpului uman, structura

organelor, limitele dezvoltarii senzoriomotorii, disponibilitatile motrice si

abilitatile atletice etc.

            Mediul ambiental - si in speta democratizarea vietii sociale -

actioneaza asupra starii de sanatate a organismului prin practicile

igienice publice si interrelatiile umane, in functie de semnificatia atribuita

valorilor motrice (fizice), de accesibilizarea si universalizarea exercitiilor

fizice si sportive si cresterea nivelului de exigenta fata de ele.

            Aceasta forma de educatie comporta o abordare sistemica ce

permite distingerea unui sistem al educatiei fizice si sportive:

§     educatia fizica si sportiva scolara, subdivizata pe varste si

trepte de invatamant, atat pentru copiii si adolescentii dezvoltati

normal din punct de vedere fizic, cat si pentru cei cu infirmitati

motorii (de exemplu, paralizia membrelor, deformarea coloanei

vertebrale, nesiguranta echilibrului static-postural si altele care

creeaza probleme de adaptare scolara si sociala);

§     educatia fizica si sportiva militara (practicata in aviatie, in

marina si infanterie etc.);

§     educatia fizica si sportiva profilactica sau curativa (pentru

mentinerea conditiei biopsihice a generatiilor adulte);

§     educatia fizica si sportiva medicala si altele.

Aceste componente pot fi prezentate sub urmatoarea configuratie

sistemica:

            Prin aceste subsisteme, educatia fizica si sportiva atesta

insemnatatea sa: in relatie cu dezvoltarea calitatilor corpului uman si

perfectionarea acestora, in relatie cu existenta unei categorii de profesii

(profesorul de educatie fizica si sport, antrenorul sportiv in diferite ramuri

sportive, arbitrul sportiv, medicul sportiv, cercetatorul in domeniul

educatiei fizice si sportive, administratorul sau managerul sportiv si

altele).        

In formularea scopurilor sale care definesc continuturile acestei

forme educatiei exista mai multe tendinte:

a.    una are in vedere vitalitatea biofizica a omului in societate,

concretizata prin preocuparea asigurarii unei dezvoltari

armonioase a organismului copiilor, adolescentilor;

b.   alta se refera la masurarea si evaluarea capacitatii biometrice a

copilului, tanarului                (A. Dragnea, 1984) care ar oferi

valori concrete ale nivelurilor dezvoltarii calitatilor motrice ale

organismului (forta, echilibrul, viteza, rezistenta, coordonarea);

c.    exista si alta tendinta care vizeaza formularea scopurilor

educatiei fizice sportive cu ajutorul “modelelor” motrice (M.

Epuran, 1990), gandite pe trepte de invatamant si ani de studiu.

Se emite un “model” in vederea obtinerii unei performante

motrice prestabilite si se stabileste modalitatea in care ea poate

fi atinsa. Modelul stabileste nivelul de exigenta sportiva

concretizat in baremuri care sa fie atinse de catre fiecare elev.

Principalul model este cel biometric, fata de alte modele posibile

(modelul somatic, psihic, fiziologic, biochimic). Acest model reprezinta

calitatile motrice de baza - viteza, indemanarea, forta, rezistenta - de

care depind performantele sportive (de exemplu, in probele de alergari,

rezistenta este hotaratoare, in relatie cu timpul si distanta parcursa).

Din imbinarea acestor trei tendinte, formularea scopurilor educatiei fizice

din scoala este diversa:

    categorie de scopuri vizeaza asimilarea cunostintelor necesare

dezvoltarii capacitatii de intelegere si practicare de catre elevi a

exercitiului fizic in vederea favorizarii procesului de crestere a

organismului;

   o alta categorie de scopuri priveste invatarea miscarilor motrice si

perfectionarea acestora;

a treia categorie de scopuri este referitoare la dezvoltarea si

educarea calitatilor comportamentului sportiv civilizat, cu deosebire la

cel ce tine de fondul afectiv-emotional al acestuia.

Aceste categorii de scopuri si nu numai se pot particulariza pe varste

scolare in functie de trebuinta (solicitarea) de educatie fizica si sportiva

scolara individuala si sociala. De exemplu, in cadrul educatiei fizice si

sportive pentru prescolari si invatamantul primar apare ca prioritate

scopul legat de procesul de crestere normala a organismului si invatarea

unei tinute corecte (pozitia corpului in spatiu, stand sau in timpul mersului

si profilul coloanei vertebrale).

            In functie si corelatie nemijlocita cu fondul psihologic

implicat in aceasta activitate, educatia fizica isi propune si alte obiective,

unele dintre ele fiind formulate deja. Acestea ar viza:

1.   cunoasterea datelor, semnificatiilor si importantei diverselor

activitati si forme de educatie fizica si sport – orele de educatie

fizica, gimnastica ca si altor genuri de activitati sportive –

fotbalul, handbalul, tenisul, baschetul, oina, atletismul etc., in

stransa legatura cu cunoasterea unor date de anatomie, de

fiziologie, de medicina si igiena sportiva etc., discipline teoretice

complementare in cadrul catedrelor de la facultatile de profil;

2.   dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a organismului,  formarea

unor calitati fizice – forta, rezistenta, capacitate de efort, finete si

suplete in miscari etc.  – prin formarea unor deprinderi de

practicare a unor forme sau genuri (activitati) de educatie fizica si

sport necesare vietii si activitatii fiecarui om;

3.   dezvoltarea aptitudinilor fizice necesare realizarii educatiei

fizice si sportului de performanta pentru tinerii care au calitati si

aptitudini fizice deosebite;

4.   sporirea, mentinerea sau refacerea calitatilor fizice si a sanatatii

– dupa caz, prin gimnastica de productie, gimnastica medicala

sau prin forme adecvate de odihna activa si de petrecere

corespunzatoare a timpului liber;

5.   dezvoltarea unor calitati morale demne, cerute de practicarea

educatiei fizice si sportului de calitate – civilizat, de fair-play – ca

spiritul de echipa si competitie loiala, de efort sustinut, de curaj si

daruire, de disciplina si stapanire de sine, de spirit patriotic etc.

Educatia fizica este strict legata si implica in mare parte activitatea corporala

privita ca intreaga  manifestare a fiintei umane si are drept componenta

permanenta si fundamental structurata miscarea corporala in toate formele ei:

     analitica;

     sintetica;

     reflexa – innascuta;

     dobandita.

            La fel ca si educatia fizica, activitatea corporala contribuie la

autodezvoltarea fiintei umane somatic – fizic si in mai mica masura psihic.

Aceasta forma a activitatii trebuie sa dezvolte, sa previna,  sa compenseze si sa

corecteze unele limite, deficiente in vederea mentinerii echilibrului psihosomatic

al personalitatii umane.

            Se desprind doua tipuri ale activitatii corporale:

     de tip formativ prin educatie fizica si sport;

     de tip conservativ – adaptativ prin alte forme ale activitatii

corporale;

     de tip ludic – specific jocului sportiv;

     de tip agonistic – specific luptelor (agon = lupta);

     de tip gimnic – specific gimnasticii;

     specifice loisir-ului ca activitati fizice neimpuse, neobligatorii,

desfasurate in mod independent in timpul liber.

            Toate aceste forme de manifestare ale activitatii corporale

vizeaza ca obiective principale:

     intarirea sanatatii si calirea organismului;

     dezvoltarea armonioasa fizica;

     dezvoltarea psihomotrica prin invatarea psihomotrica;

     instruirea sportiva;

     formarea obisnuintei de practicare sistematica a exercitiilor

corporale;

     formarea atitudinii pozitive si a deprinderilor de conduita in

colectiv;

     stimularea dezvoltarii unor calitati psihice si insusiri de

personalitate;

     inlaturarea unor efecte negative ca urmare a lipsei de activitate

fizica sau a unor activitati unilaterale.