MARIN TUDOR-CONSTANTIN

12 U

SPAŢIUL URBAN (autor Rob Krier)- Recenzie -

Autorul cărţii pleacă de la premisa că, în oraşele moderne, s-au pierdut percepţiile legate

de tradiţia spaţiului urban.

Conceptul de spaţiu urban defineşte caracteristicile ce stau la baza aranjamentului urban.

De exemplu, fiecare oraş are o anumită geometrie de compoziţie, astfel încât oamenii să îşi dea

seama de locul în care se află.

Între 1600 şi 1730, în oraşele Europei au avut loc o serie de schimbări care au modelat

oraşele, fapt datorat claselor sociale şi artiştilor epocilor respective, care au dorit să-şi pună

amprenta.

În continuare, sunt prezentate elementele principale care au stat la baza spaţiului urban.

În trecut, piaţa era un punct de întâlnire important al oamenilor, deoarece în acest spaţiu se

petreceau majoritatea activităţilor. Străzile au apărut şi din cauza activităţilor şi mai ales al

traficului care trebuia dispersat, astfel încât să ofere locuitorilor o circulaţie mai bună, pentru ca

aceştia să nu-şi întrerupă activităţile. Datorită faptului că piaţaera punctual de intersecţie social,

s-au construit diferite clădiri în apropiere, esenţiale pentru viaţa locuitorilor (spitale, magazine şi

altele). În general, pieţele au fost folosite în mare parte pentru activităţile comerciale şi sociale.

Străzile au oferit o circulaţie mai fluentă pentru utilizatori, pentru a nu exista blocaje rutiere ce

puteau să determine numeroase conscinţe neplăcute.

Ne sunt explicate elementele principale, formele geometrice, ce stau şi acum la baza

tipologiei spaţiului urban, mai exact: cercul, pătratul şi triunghiul.

Mai departe, sunt prezentate diferite imagini, cu forme neregulate, ale pieţelor, rezultat al

unor clădiri construite aleatoriu, precum şi forme regulate ale acestora, care se pare că sunt pe

cale de dispariţie (Londra, Piaţa St. James – secolul XVIII).

Apoi sunt prezentate diferite planuri ortogonale ale unor pieţe şi arhitecţii acestora (Italia

– Plazza San Carlo – sec. XVIII, arhitect Carlo di Castel-La Monte).

Page 1 of 2

În următorul capitol, „Eroziunea spaţiului urban în secolul XX”, autorul explică evoluţia

istorică ce a dus la schimbarea oraşelor.

După Revoluţia Franceză au început să apară diferite mutaţii în arhitectura oraşelor,

determinate de principiile estetice ale persoanelor care dispuneau de puterea financiară şi politică

capabilă să producă acele schimbări.

În capitolul trei, „Reconstruirea spaţiului urban devastat”, autorul dă exemple din centrul

oraşului Stuttgard (fost Cannstatt), fost punct de interes strategic, construit de romani în secolul I

d.Hr.. Anterior, face un scurt istoric al localităţii, în care evidenţiază principalii conducători care

şi-au adus contribuţia la construcţia oraşului. În timpul celui de-al doilea război mondial, centrul

a fost distrus în totalitate, iar oraşul în proporţie de 60%. După încheierea conflictului, oraşul a

fost reconstruit păstrându-i-se caracterul personal, fiind şi în prezent „oraşul dintre pădure şi viţa

de vie”.

În „Anexă”, este explicată extensia actuală a oraşului, într-un mod care să nu afecteze

viaţa economică în viitor. Pe fondul fluxului masiv de imigranţi, a fost necesară conceperea unor

planuri de urbanism complexe, în care planificarea urbană să fie armonizată cu un plan regional

mai amplu.

În final, autorul reaminteşte celor implicaţi în arhitectura oraşului despre

responsabilităţile care le revin.

Page 2 of 2