raport anual cros 2010 2011

20
Raport anual CROS - 2010/2011 Naşterea modelului alternativ de educaţie superioară

Upload: cros-centrul-de-resurse-pentru-organizatii-studentesti

Post on 20-May-2015

984 views

Category:

Education


3 download

TRANSCRIPT

Page 1: Raport anual cros 2010 2011

Raport anual CROS - 2010/2011

Naşterea modelului alternativ de educaţie superioară

Page 2: Raport anual cros 2010 2011

2

Mulțumesc CROS pentru invitația în CROS Camp. Săptămâna trecută am înțeles conceptul de universitate alternativă și cred că nu e un vis ci o realitate care se întâmplă.

Diana Certan - Director Executiv, Fundaţia Noi Orizonturi

Page 3: Raport anual cros 2010 2011

3

Dragă prietene,

Îţi mulţumim că ai deschis acest document care este bilanţul unui an pentru noi şi ar putea fi o sursă de optimism pentru cititorii săi. Spunem acest lucru în speranţa că, la fel ca noi, şi tu crezi că în următorii ani avem de pus alte valori la baza educaţiei în România şi în lume: Autonomie şi încredere în loc de control. Diversitate şi personalizare în locul standardizării. Gândire critică în locul îndoctrinării. Conectare şi integrare în locul izolării şi fragmentării.

Acestei transformări profunde îi spunem “revoluţie în educaţie” şi ea este misiunea noastră pentru următorii 20 de ani. Acum suntem în etapa inovaţiei, în care avem nevoie să punem în practică modele alternative de educaţie bazate pe un nou set de valori. Aceste modele trebuie să îşi demonstreze atât capacitatea de a produce rezultate cât şi de a deveni sustenabile. Proiectele pilot pot juca rolul “inovaţiilor disruptive” care în lumea afacerilor au transformat industrii întregi.

Anul universitar 2009-2010 a fost pentru noi ca o explozie: sute de ore de training, 8 proiecte începute, 25 de site-uri pentru organizaţii studenţeşti şi peste 650 de participanţi direcţi la proiectele CROS. În contrast cu el, în 2010-2011 am dublat energia adunată de CROS dar am focalizat 90% din ea către 3 proiecte: HRemotion, New Media School şi CROS Camp. Cele 3 proiecte reprezintă implementarea unui model alternativ de educaţie superioară bazat pe autonomie, învăţare socială în comunităţi de practici şi voluntariat.

Pentru noi, acest an a fost un succes. Modelul de educaţie alternativă ne-a dovedit că oferă rezultate foarte bune în practică şi că poate fi sustenabil. L-am implementat pentru 120 de studenţi din 21 de organizaţii studenţeşti în 2 comunităţi de practici: HRemotion şi New Media School. Am derulat 9 procese educaţionale diferite pe perioada unui an dintre care 4 pentru prima dată. Am organizat peste 100 de întâlniri ale comunităţilor, am format 26 de consilieri pentru autonomie în învăţare, am atras 20 de mentori şi 26 de coachi profesionişti care în total au susţinut peste 800 de întâlniri individuale cu membrii comunităţilor noastre. Am făcut acest lucru în parteneriat cu 40 de organizaţii între care 21 sunt organizaţii studenţeşti, 5 companii multinaţionale, 2 companii prestigioase de training şi consultanţă, un instiut internaţional dedicat profesioniştilor în educaţie şi un muzeu din București. În urma acestui an extraordinar am luat decizia că, în toamna lui 2013, vom lansa Universitatea Alternativă la care visăm. Sperăm să te avem alături în continuare.

Cu prietenie, încredere, pasiune şi responsabilitate,

Echipa CROS

Page 4: Raport anual cros 2010 2011

4

Modelul alternativ de educaţie presupune oferirea unui mediu de învăţare bogat în resurse şi experienţe constituit din 3 spaţii, integrate:

• un spaţiu al experienţelor în lumea reală oferit de organizaţiile studenţeşti;• un spaţiu individual în care fiecare student îşi conduce propria sa dezvoltare, ajutat de

consiliere pentru autonomie în învăţare, mentorat şi coaching;• comunitatea de practici care este un spaţiu de reflecţie, conversaţii şi colaborare.

În 2010-2011 am pus în practică acest model gestionând 9 procese de învăţare:

1. Programul de consiliere pentru autonomie în învăţare2. Programul de mentorat3. Programul de coaching4. Programul de schimb de experienţă5. Programul de traininguri şi cursuri 2.06. Administrarea platformei online şi a interacţiunii virtuale7. Programul de dezvoltare a comunităţii (community building)8. Programul “3 cărţi pe lună” (knowledge management)9. CROS Camp

Ce înseamnă “model alternativ”

Modelul CROS

Sintetizând rezultatele anului 2010-2011, cele mai semnificative sunt:

1. Am pilotat modelul alternativ de educaţie CROS cu toate cele 9 componente ale sale;2. Am creat un model de antreprenoriat social ataşat modelului educaţional;3. Am coagulat în jurul proiectului Universităţii Alternative masa critică de susţinători de care are nevoie.

Page 5: Raport anual cros 2010 2011

5

Realizarea principală a anului este aceea de a introduce 4 programe noi care, adăugându-se celor de până acum, întregesc modelul alternativ de educaţie:

CROS Camp - o tabără de 7 zile care reprezintă iniţierea în cele 2 comunităţi de practici CROS: HRemotion şi New Media School. CROS Camp a crescut de la 60 de participanţi în 2010 la 120 de participanţi în 2011;

Programul de consiliere pentru autonomie în învăţare este o inovaţie a CROS pentru care nu am găsit încă echivalent în alte programe educaţionale; Anul acesta am creat o metodologie de consiliere, am format 26 de consilieri pentru autonomie în învăţare care au susţinut, pe durata a 9 luni, 36 de tineri în a-şi stabili singuri obiective de învăţare, în a identifica strategii şi resurse de învăţare, în a-şi şlefui capacitatea de a folosi diverse tehnici şi instrumente de învăţare şi în a se autoevalua;

Cursurile 2.0 înlocuiesc cursul universitar clasic îmbinând învăţarea bazată pe proiecte cu trainingul, consultanţa şi învăţarea academică; În acest an am pilotat 4 astfel de cursuri care au abordat 2 teme: Învăţarea şi dezvoltarea în organizaţii şi Formarea şi dezvoltarea echipelor;

Programul de mentorat a fost conceput în urma studiului a numeroase modele descrise în literatura de specialitate. A rezultat un program de mentorat care promovează relaţiile autonome şi naturale. În urma evenimentului de lansare de 2 zile s-au creat peste 20 de relaţii de mentorat.

Alături de aceste programe noi, am continuat întâlnirile de schimb de experienţă (22), trainingurile (6), programul de coaching (30 de programe 1-1), programul “3 cărţi pe lună”, am regândit şi simplificat platforma online şi am organizat 14 sesiuni de training pentru folosirea acesteia şi am extins activităţile de formare a comunităţii experimentând pentru prima dată două jocuri sociale.

Rezultatul global al implementării tuturor celor 9 procese de învăţare este acela că am pus în practică modelul alternativ CROS cu 120 de participanţi din 21 de organizaţii studenţeşti. Feedbackul primit atât de la participanţi cât şi de la alte persoane implicate ne încurajează să credem că modelul CROS este începutul unei alternative puternice la învăţământul superior clasic.

1. Pilotarea tuturor proceselor de bază ale modelului alternativ de învăţare.

1.

4. 2.

3.

• 800deîntâlniriunulaunu(coaching,mentorat,consiliere)

• 100+evenimenteîncomunităţi(trainin-guri,întâlnirideschimbdeexperienţă,cursuri,etc)

• 20dementori• 30decoachiacreditaţi• 26deconsilierişi36derelaţiiconsilierepentruautonomieinînvăţare

• 120departicipanţilaCROSCamp2011

Page 6: Raport anual cros 2010 2011

6

2. Sustenabilitate şi model de antreprenoriat social.

3. Masă critică de susţinători.

De la începerea programului HRemotion (2009) participarea a fost gratuită în comunităţile CROS. Acest an ne-a oferit argumentele şi încrederea de a solicita o contribuţie de 200 euro fiecărui participant, reprezentând 10% din valoarea programului. Faptul că fiecare dintre cei 116 participanţi vor susţine comunitatea cu o contribuţie are 3 semnificaţii: Este o dovadă a faptului că programele HRemotion şi New Media School sunt considerate valoroase de către participanţi, Este un element important al sustenabilităţii comunităţilor.

Este o metodă de responsabilizare a membrilor comunităţii.

Companiile interesate de modelul alternativ CROS au avut ocazia să se convingă că modelul pe care îl propunem este viabil şi valoros pentru ele şi astfel am încheiat primele parteneriate cu companii care susţin financiar comunităţile CROS. Astfel, al doilea rezultat semnificativ al anului 2010-2011 este sustenabilitatea financiară a modelului şi faptul că modelului educaţional i s-a adaugat un model funcţional de antreprenoriat social.

Al treilea rezultat semnificativ al anului 2010-2011 este capitalul de încredere pe care proiectul Universităţii Alternative l-a câştigat. În urma acestui an în care am reuşit să implementăm toate componentele modelului, feedbackul general al particianţilor, mentorilor, coachilor şi partenerilor este acela că au încredere în proiectul universităţii alternative, că îl înţeleg şi că îl susţin. În acest an, am dezvoltat parteneriate educaționale cu Human Invest, ITOL, Achieve Global și Interact. Au investit în dezvoltarea și implementarea modelului de învățare companii

ca Unilever, Apa Nova, Coca-Cola HBC, JTI, Omnicom. Ne bucurăm de încrederea și sprijinul unui număr mare de profesioniști în domeniile resurselor umane şi comunicării. Deasemnea, ideile modelului alternativ CROS şi ale revoluţiei în educaţie au început să prindă contur şi în spaţiul public prin articole în publicaţii cum sunt Forbes sau Cariere sau prin participarea la conferinţe precum TEDxYouth. Astfel, în urma acestui an, al treilea rezultat semnificativ este acela că s-a format o masă critică de susţinători ai proiectului Universităţii Alternative.

Page 7: Raport anual cros 2010 2011

7

Dezvoltând “primul prototip” al modelului alternativ CROS şi demonstrând că acesta este viabil educațional şi poate deveni sustenabil, proiectul universităţii alternative a devenit o realitate palpabilă.

Universitatea Alternativă va fi o universitate relativ mică (mai puţin de 1000 de studenţi), axată preponderent pe învăţare, având o componentă puternică de dezvoltare personală. Deşi relativ nesemnificativă prin dimensiune, Universitatea Alternativă va fi remarcabilă prin faptul că va stabili un standard în ceea cea ce priveşte:

• Centrarea pe student, autonomia, flexibilitatea şi personalizarea;

• Experienţa practică şi conexiunea cu mediul socio-economic;

• Integrarea dezvoltării personale şi a celei profesionale;

Într-un scenariu optimist, alte universităţi, convinse de atractivitatea modelului alternativ şi de faptul că el a fost deja implementat în România, vor deveni mai inovative în metodele

de învăţare şi mai flexibilie, mai centrate pe student şi pe dezvoltarea deplină a tinerilor şi mai deschise către experienţe practice şi mediul exterior.

În acelaşi timp, alţi antreprenori sociali vor fi inspiraţi de modelul Universităţii Alternative să creeze proiecte similare sau derivate. Universitatea Alternativă are potenţialul de a deveni un laborator de inovaţie în educaţie şi o sursă de inspiraţie şi bune practici pentru învăţământul superior din România şi pentru alţi antreprenori sociali în educaţie.

În al doilea rând, modelul alternativ CROS şi apoi Universitatea Alternativă oferă experienţe de învăţare extraordinare pentru o parte consistentă a tinerilor cu potenţial care aleg să studieze în România, formând un nucleu de tineri puternici care au experimentat un model alternativ de educaţie şi care pot susţine sau dezvolta proiecte de transfer de bune practici, comunicare, formare, consultanţă, lobby şi advocacy sau antreprenoriat în educaţie, până când procesul de transformare la scară largă a educaţie va fi declanşat.

IMPACT ÎN EDUCAŢIA DIN ROMÂNIA

Page 8: Raport anual cros 2010 2011

8

Componentele modelului alternativ CROS

1. Consiliere pentru autonomie în învățare

Acest program este procesul cu cel mai mare grad de inovare, fiind unul pentru care nu am găsit modele de urmat. În implementarea sa am implicat 26 de persoane care pe parcursul a 2 luni au învăţat despre autonomie în învăţare şi cum pot se pot dezvolta ei pentru a însoţi participanţii din programele HRemotion şi New Media School să devină autonomi în învăţare. Programul a fost lansat pe 13 noiembrie şi întâlnirile de consiliere s-au desfășurat pe perioada noiembrie 2010 - iulie 2011.

Participanții se numesc autonoMICI, iar cei care îi consiliează – autonoMARI. S-au înscris 36 de participanți, care au intrat într-un program de 1 an. Autonomia în învăţare presupune: • Capacitatea de a-ţi stabili singur obiective de

învăţare;• Abilitatea de a-ţi construi o strategie de învăţare

care să valorifice la maxim resursele pe care le ai la dispoziţie, stilul tau de învăţare şi contextul în care te afli;

• Folosirea cu eficacitate şi eficienţă a tehnicilor de învăţare care ţi se potrivesc cel mai bine;

• Autoevaluarea şi stabilirea de noi obiective. Următoarele citate evidentiază rezultatele programului din perspectiva participanților:• am învățat să mă autoevaluez;• mi-am identificat obiectivele; am reușit să le

prioritizez și să le pun deadline-uri;• am o atitudine mult mai deschisă către învățare și

dorința de a învăța mereu ceva nou;• am mai mult curaj-încredere în forțele proprii;• am devenit mai echilibrată;• am devenit mai ordonată în modul de lucru și ştiu

să mă focusez mai bine;• mi-am însușit reflexul de a-mi pune întrebări

despre mine și despre lucrurile pe care le învăț din

fiecare experiență;• acum văd procesul de învățare ca parte integrantă

din viața mea;• sunt mai deschisă față de vorbirea în public;• am învățat să ascult, ca să pot înțelege;• am învățat să dau și să primesc feedback;• am conștientizat care sunt strategiile mele de

învățare și le îmbunătățesc continuu;• am testat noi strategii de învățare;

În cadrul unui concurs organizat de TechSoup Global am realizat un clip video dedicate autonomiei în învăţare iar clipul CROS a câştigat premiul de popularitate la nivel global.

http://www.youtube.com/watch?v=IwvaxtDEnzU

2. Programul de coaching

Programul de coaching a fost implementat în acest an la a doua ediţie. El reprezintă o metodă non-directivă de a susţine oamenii în atingerea obiectivelor de dezvoltare personală şi profesională, de a face faţã provocărilor şi de a atinge performanţa.

Înscrierea în program a avut loc la sfârşitul lunii februarie şi au intrat în program 30 de participanţi. Programul a fost susţinut de coachi profesionişti

Page 9: Raport anual cros 2010 2011

9

“Dacă ar fi să-i pun experienţei de coaching un tag-line, cu siguranţă ar fi: “îţi dă aripi”. Mi-a dat aripi să cresc, să mă descopăr din punct de vedere al valorilor umane, al scopului pentru

care fac orice în viaţa mea, să-mi pun obiective şi chiar să le ating.”

“M-a ajutat în modul în care îi privesc pe ceilalţi şi acum pot să pornesc de la 0, fără aşteptări sau preconcepţii.” Ioana Cepoi

“Pentru mine a fost o experienţă deosebit de frumoasă; am avut ocazia să lucrez cu 2 coachee care au luat acest proces în serios şi au obţinut rezultate foarte bune în viaţa lor. Eu am luat dinacest program entuziasmul şi dorinţa de a crea noi astfel de proiecte pentru tineri.”

“Faptul că oferiţi unor persoane tinere un astfel de spaţiu pentru a-şi pune întrebările fundamentale în această etapă de evoluţie, cu privire la această cale pe care şi-o aleg în viaţă, mă apropie şi mai mult de voi. Mă bucură energia şi deschiderea voastră. A fost o provocare minunată care m-a re-adus prezentă la pasiunea mea de a lucra cu tineri.”

care au trecut printr-un program de formare şi acreditare. Pentru implementarea acestui program am beneficiat de sprijinul oferit de câteva instituţii de formare în coaching din Bucureşti: Noble Manhattan, Competent Consulting, MetaSysteme şi Asociaţia Română pentru Coaching.

Pentru că ne-am dorit ca fiecare coach să înţeleagă cât mai bine şi mai facil mediul din care provin participanţii, profilul lor şi motivul pentru care ne dorim sa implementăm acest program, am avut întâlniri cu fiecare dintre ei în care le-au fost prezentate proiectul şi modelul de învăţare. Tot prin intermediul acestor întâlniri ne-am propus să cunoaştem fiecare coach în parte pentru a evalua măsura în care se potriveşte cu valorile şi nevoile practice ale programului de coaching. În program au acceptat invitația noastră 26 de coachi.

Pe 15 - 16 martie a fost organizat un eveniment de formare a perechilor care le permitea atât coachilor, cât şi coacheelor să se cunoască. Invitaţi ai evenimentului au fost Gerard O”Donovan, fondatorul Noble Manhattan şi Horea Murgu – preşedintele Asociaţiei Române de Coaching, prezenţe ce marchează susţinerea de care se bucură modelul alternativ CROS din partea comunităţii de coaching din România.

3. Programul de mentorat

Mentoratul este pentru noi o relaţie în care un profesionist cu experiență într-un anumit domeniu, susține o persoană cu mai puțină experiență să-

și dezvolte atât competențele profesionale cât și caracterul. Scopul acestui program este acela de a readuce în actualitate acest tip de experienţă de învăţare, încurajându-i pe participanţi în obiceiul de a avea mentori, indiferent de momentul în care se află în viaţă.

Rolurile pe care un mentor le poate avea în relația cu mentee-ul sunt:• Să faciliteze drumul pentru ca mentee-ul să-

și găsească elementul său, oferindu-i sfaturi, tehnici, lăsându-l să greșească și ajutându-l să învețe din greșeli;

• Să-l încurajeze pe mentee, să-i dea încredere că poate realiza lucruri pe care el le crede imposibil de realizat;

• Să recunoască în el talentul și pasiunea;• Să-l împingă pe mentee să-și depășească

propriile limite;

Andreea Ciobotaru

Ramona Lăcătuș - coach

Gabriela Bujor - coach

Page 10: Raport anual cros 2010 2011

10

În programul de mentorat avem 13 mentori din domeniul resurselor umane/training/învățareși 10 mentori din zona comunicării. În 18 și 19 februarie am organizat un eveniment de două zile care să faciliteze cunoașterea între mentori și mentee. În prima zi au fost scurte prezentări ale mentorilor și 3 sesiuni de “Bibliotecă Vie”. În cadrul acestor sesiuni mentorii și mentee au putut afla mai multe unii despre ceilalți. În ziua a doua au fost 16 sesiuni de discuții de câte o oră facilitate de mentori. Majoritatea sesiunilor au fost axate pe povești de viață, pe discuții despre drumul parcurs de mentorii până în prezent. Doar în urma evenimentului de lansare au fost iniţiate 20 de relaţii de mentorat.

Pentru a ne asigura de faptul că mentorii sunt cât mai prezenţi şi vizibili în comunitate, i-am implicat în alte programe din cadrul comunităţii având rolul de profesori în cadrul cursurilor 2.0 (Roxana Mocanu - fondator ITOL şi Radu Mărgărit - trainer Achieve Global) sau invitându-i la întâlnirile de schimb de experienţă pentru a ne prezenta studii de caz (Luminiţa Keleş - Employer Branding Manager JTI, Mădălina Uceanu - Senior HR Advisor la Career Advisor, Marinela Bărbulescu - HR Business Partner Unilever).

Prezentările programului de mentorat pot fi accesate aici:• http://issuu.com/cros/docs/mentorat-in-comunitatile-de-

practici-cros• http://www.youtube.com/watch?v=wbfbWC2s4e0

Dintre mentori:

Adela JansenDirector Resurse Umane BRD

Tudor TotoliciOnline Marketing Consultant

Roxana MocanuDirector ITOL

Bogdana ButnarIndustry Manager - Google

Christian ScholtesConsultant HR

Bogdan T. OlteanuManaging Director Borţun-Olteanu

Diana RosetkaDirector Achieve Global

Cristi LupşaFondator - Decât o Revistă

Page 11: Raport anual cros 2010 2011

11

4. Întâlniri - schimb de experiență

Pe tot parcursul anului - din septembrie până în mai- au avut loc 22 de întâlniri de schimb de experiență. Între temele discutate se numără: • Rolul departamentului de HR într-o organizaţie

studenţească• Integrarea noilor membri• Identificarea și analiza nevoilor de învățare• Sisteme de mentorat și învățare informală• Responsabilizarea membrilor într-o organizaţie

studenţească• Instrumente de managementul performanței• Feedback – cum creezi o cultură a organizație

bazată pe feedback?• Web design• Branding• Strategii de social media• Comunicarea între departamente • Managementul unei campanii de promovare

La aceste întâlniri au participat în medie 15-20 dintre membrii HRemotion sau New Media School. Ei au

împărtășit bune practici legate de tema respectivă și au dezvoltat împreună sisteme sau instrumente noi.

5. Traininguri și Cursuri 2.0

În urma realizării unei analize de nevoi de învăţare în rândul membrilor comunităţilor, am identificat temele de training și cursuri 2.0 care ar putea fi utile participanţilor. Am organizat patru cursuri 2.0: două pe tema “Formarea și dezvoltarea echipei” și alte două pe tema “Dezvoltarea membrilor din organizație”. La fiecare curs s-a format un grup de maxim 7 persoane care și-au dorit să îmbunătățească în organizația lor unul dintre procesele abordate la curs. Timp de 4 luni s-au desfășurat 6-7 ședințe și aproximativ 4-5 întâlniri în afara “orelor de curs”. Fiecare participant a implementat în organizația sa lucrurile învățate în cadrul cursului.

Profesorii cursurilor au fost traineri-practicieni în domeniul respectiv: • Roxana Mocanu și Alexandru Popa pentru

Dezvoltarea membrilor.• Radu Mărgărit și Christian Sholtes pentru

Formarea și dezvoltarea echipei.

Exemple de rezultate ale cursurilor 2.0:

• “Am trecut de la un un leadership centrat pe rezultat la a fi atent la membrii echipei, la punctele lor tari şi a le acorda încredere.”

• În VIP România și ASER au fost concepute şi introduse programe de dezvoltarea a coordonatorilor de departament și managerilor de proiecte;

• Au fost realizate două manuale pentru organizații studențești.

• Dizertație susținută la masterul de Formarea Formatorilor al Universităţii București, cu tema ”Conceptualizarea și evaluarea de impact a unui nou sistem de învățare - cursurile 2.0.”

” HRemotion este cu siguranță locul în care omuleții din HR, sunt adunați, învațați și crescuți așa cum probabil niciunul din ei nu ar fi crezut. Dupa un an,

simt că am înțeles, în deplinul sens al cuvantului, ce înseamnă HR. În ceea ce mă privește, cei din CROS, au luat o viziune încețoșată, au facut-o clară și au proiectat-o

acolo unde ea se poate derula singură, dincolo de limitele ei.”

Alexandru Popescu, Preşedinte ASAFFUniversitatea Politehnică București

Page 12: Raport anual cros 2010 2011

12

Pe lângă cursurile 2.0 am organizat următoarele traininguri: • Motivarea membrilor în organizații studențești;• Time Management;• Discurs în Public;• Leadership Situațional II• Fotojurnalism; • Marketing online;

6. Programul “Trei cărţi pe lună”

Noua variantă a programului “Trei cărţi pe lună“ beneficiază de Kindle - ebook reader-ul de la amazon.com care reprezintă o oportunitate de a face cititul mai atractiv şi programul Trei cărţi pe lună unul de succes. Între cărţile achiziţionate în format Kindle se numără: • 1001 Ways to Reward Employees – Bob Nelson• Five Minds for the Future – Howard Gardner• Mobilizing Minds – Creating Welth from Talent in

21-Century Organization – Lowell L. Bryan• First, Break All the Rules: What the World’s Greatest

Managers Do Differently - Marcus Buckingham, Curt Coffman

• Linchpin: Are You Indispensable? - Seth Godin• Drive: The Surprising Truth about What Motivates

Us - Daniel Pink

Ținta programului Trei cărţi pe lună a fost să promovăm lectura şi mai ales să generăm conversaţii de substanţă între membrii comunităţii. Pentru a crește interesul și timpul dedicat de fiecare participat lecturii, am organizat 3 întâlniri speciale dedicate cărților. Deoarece în biblioteca CROS se află câteva zeci de cărți ale membrilor, am creat o bază de date cu toate cărțile și le-am pus la dispoziția HRemotion şi New Media School.

În procesul de autonomie în învățare și în întâlnirile de schimb de experiențe am promovat aceste cărți și am generat discuții despre lucrurile pe care le poți învăța dintr-o carte sau alta. Comparativ cu anul trecut, anul acesta s-a dublat numărul celor care au citit cel puțin o carte din biblioteca CROS. Cartea ”Five Dysfunctions of a Team” de Patrick Lencioni a fost cea mai citită carte a bibliotecii.

7. Platforma online

Pentru anul 2010-2011 platformele wiki au fost regândite, simplificate şi au un design grafic mai atragător. Pentru a ne asigura de faptul că avem toate premisele pentru ca membrii HRemotion şi New Media School să folosească instrumentele online ale platformei am organizat 14 sesiuni de training pe tema “Folosirea instrumentelor web 2.0 pentru organizare, comunicare şi colaborare.”

Pe platforma wiki sunt arhivate minutele de la toate întâlnirile de schimb de experiență și traininguri. Foarte mulți participanți și-au îmbunătățit managementul personal prin folosirea gmail, google calendar și google docs. Câteva organizații studențești și-au implementat un sistem de management nou, folosind instrumentele online colaborative.

8. Dezvoltarea comunităţii

Pentru ca toate experienţele de învăţare din HRemotion şi New Media School să fie cât mai eficace, unul din lucrurile de bază este ca participanţii să se cunoască, să se simtă confortabil unii cu alţii şi să dezvolte relaţii de încredere şi chiar prietenie. Acesta este condiţia principală a funcţionării comunităţilor de practici pe care le dezvoltăm. Pentru a facilita interacțiunea între participanţi am organizat periodic, pe tot parcursul anului, evenimente de socializare.

Anul acesta am experiementat şi două jocuri sociale numite “53+” şi “The Game”, care deşi nu au avut efectul scontat, ne-au învăţat suficiente lucruri pentru ca în 2011-2012 să le putem pune în practică cu succes.

Page 13: Raport anual cros 2010 2011

13

“Simt că HRemotion deja face parte 100% din viaţa mea. Programele de aici m-au ajutat să deschid ochişorii şi să văd ce vreau azi, ce vreau ACUM. Aici am pus bazele viitoarei afaceri pe care o s-o gestionez, aici am învăţat să fac paşi către autono-mia în învăţare. Simt că am datoria morală să dau mai departe ce am învăţat şi să ofer comunităţii în semn de recunoştinţă ce am eu mai bun.”

Dragomir Alexandra - HR Manager ASCIG

“Îmi plac atât de mult felul în care lucrurile se întâmplă în CROS, atmosfera, oamenii, cauza, misiunea, ţelurile măreţe pe care le aveţi încât nici nu concep să nu fiu alături de voi în aceasta revoluţie :)”

Irina Musteata, Talent Manager AIESEC

“Voi ştiţi cât de mult am crescut, câte am aplicat în Club din ce am învăţat de la voi. M-am transformat aşa, frumos şi re-pede, am fugit de la meditaţii să ajung la voi, mi-am facut temele de la Popic înaintea celor de la liceu şi vă simt lipsa când sunt pauze aşa lungi - ca acum cu bacul. Îmi sunteţi dragi şi cred cu tărie că se vor schimba multe în România, tocmai prin voi. Tuturor le vorbesc despre Universitatea Alternativă şi cum o să fie din ce în ce mai mulţi copii frumoşi şi deştepţi. Vreau să învăţ şi mai multe şi să vă fiu alături în realizarea Universităţii Alternative.”

Irina Moldoveanu, HR Manager Club LMT

Pentru că nu mă văd fără HRemotion. De ce? Pentru că mă ajută să fiu conectată cu tot ce este nou în domeniul HR, pentru că fiecare întâlnire îmi dă energia necesară pentru a continua pe acest drum pe care l-am ales și mă face să îmi amintesc de ce îmi place HR-ul și de ce vreau să fac asta.

Vancea Dorina, HR Manager ASPSE

Pentru că a fost o experienţă foarte relevantă pentru mine. M-a ajutat să-mi răspund la multe întrebări şi mi-a oferit toate resursele necesare. M-a ajutat să mă cunosc pe mine mai bine şi încă nu am terminat de “absorbit” tot ce pot şi încă mai am multe de făcut în ASER iar HRemotion mă poate ajuta în acest sens. Plus că simt că aş putea aduce şi eu o contribuţie şi să întorc cât reuşesc ceea ce am învăţat în acest an în program.

Ana Secrieru , HR Manager ASER

“Pentru că am învăţat multe anul acesta, dar am şi mai multe de învăţat de acum încolo în New Media School, fiind o experienţă autentică de învăţare, prin toate procesele implicate. Şi pentru oameni, resurse şi tot ce înseamnă - chiar cred că ar putea înlo-cui orice altă universitate “formală”. “

Floriana Boldojar, Vicepreşedinte ASER

“Pentru ca a fost o experienţă unică, care m-a transformat. Am învăţat multe şi vreau să continui şi anul acesta să învăţ, dar şi să dau mai departe ceea ce am învăţat.”

Raluca Vasile, PR Manager DaAfaceri

“Pentru că a fost cel mai frumos an pentru mine şi asta şi datorită experienţei din CROS, pentru că am crescut foarte mult şi vreau să ajut urmatoarea generaţie să aibă parte de experienţe “amazing”, pentru ca îmi place enorm de mult să ajut la dezvoltarea celor din jur, pentru că voi creşte, pentru că oamenii din CROS sunt mult prea tari şi reprezintă o sursă constantă de cunoştinţe. Cu alte cuvinte, simt că e timpul să încep să ofer pentru că am primit enorm!”

Ioana Cepoi, Vicepreşedinte ASER

“Două motive simple: pentru că aici am întâlnit unii dintre cei mai tari oameni şi pentru că aici am avut unele dintre cele mai relevante experienţe de învăţare! “

Andrei Pascale, Preşedinte Club LMT

“Am fost absolut fascinată de tot ce s-a întâmplat anul acesta în comunitate!!! A fost un an în care am învăţat multe despre cei din jur, dar mai ales despre mine.”

Oana Petcu, Club LMT

“Îmi plac foarte mult oamenii care fac parte din comunitate şi am avut foarte multe lucruri noi de învăţat de la ei şi de la train-eri sau mentori, programul de coaching m-a ajutat enorm (vezi feedback:) şi cred că mai am multe de oferit.”

Oana Pascu, VP Communication AIESEC

Feedback

“1. Pentru ca dacă nu ar fi fost CROS CAMP-ul, dacă nu ar fi fost CROS, New Media School şi toate activităţile de-a lungul anului, eu nu aş fi reuşit să fac o treaba atât de bună la mine în organizaţie - pe partea de promovare şi relaţii cu publicul. 2. Pentru ca AUTONOMIZAREA a venit la fix. Pentru că Alexa a reuşit să mă scoată din ”buimăceala” în care trăiam şi pentru că m-a impulsionat să acţionez, să cercetez, să citesc, să descopar, să mă descopăr, să interacţionez, să fiu liberă în exprimare, să nu mă cenzurez, să fiu curajoasă. 3. Pentru ca mini-şedinţele de coaching pe care le-am facut în tim-pul CROS CAMP au avut un impact extrem de puternic asupra mea. Pentru că numai aici mai pot interacţiona cu oameni minunaţi, precum dna Elisabeta Stănciulescu şi Feo. Pâna la dna Stănciulescu (care a reuşit să urce pe munte cot la cot cu noi, puştii de 20 de ani) eu nu am mai văzut oameni atât de curajoşi. 4. Pentru că oamenii din CROS mă inspiră.5. Pentru că, deşi la anul voi fi anul IV, nu am de gând să mă las de voluntariat şi de PR. Tocmai de aceea, implicarea în NMS se îmbină perfect cu celelalte activităţi ale mele. 6. Pentru că îmi doresc să învăţ mult mai multe. Simt că sunt abia la început.”

Lavinia Tanase, PR Manager ELSA

În luna mai, spre sfârşitul anului universitar am anunţat faptul că participarea la comunităţile HRemotion şi New Media School va presupune o contribuţie de 200 euro pe an şi am întrebat actualii membri dacă vor să rămână şi de ce. Mai jos sunt doar câteva dintre răspunsurile primite:

Page 14: Raport anual cros 2010 2011

14

9. CROS Camp

Anul acesta CROS Camp 2011 a avut loc la începutul lunii august. A fost o săptămână în care celor aproximativ 120 de participanți le-am propus să experimenteze 5 atitudini: Relating, Learning, Playing, Sharing, Dreaming. Fiecărei atitudini i-a fost rezervată o zi specială.

La CROS Camp au participat noii recruți și participanții nivelelor doi și trei, atât din HRemotion cât și din New Media School. Alături de ei au participat un număr semnificativ dintre mentorii, coachii, trainerii sau partenerii comunităţilor de practici CROS. Cadrul creat a fost de așa natură încât ei să interacționeze, să își împărtășească experiențe, proiecte și să creeze relații autentice.

La CROS Camp, rolul de participanți și membri ai comunităților îl au și mentorii, coachii, trainerii sau membrii echipei. Ei au avut parte de același nivel de interacțiune, au participat la toate activitățile și au preluat roluri active în conversațiile comunității din următorul an universitar.

CROS Camp a fost despre atitudini și inspirație în domeniile Resurse Umane şi Comunicare și într-un cadru mai larg, cel al unei vieți conștiente și echilibrate. Scopul său - acela de a transmite atitudinile, atmosfera şi energia modelului alternativ CROS a fost atins - după cum ne sugerează relatările participanţilor:

Am înălţat zmee, am tre-cut cu tiroliana peste un râu “învolburat”, am scris poveşti, am jucat deja re-numitul şi mult aşteptatul “joc de noapte în pădure”, am relaţionat pe drumul spre comoară (Prietenia), am ascultat crâmpeie de viaţă, am luat lecţii, am reciclat şi am construit, am zburat cu gându-rile atât de departe şi ne-am dat seama încă o dată că lumea e a noastră.

RalucaVasile - anul II, New Media School

Alis Anagnostakis - A trip to Wonderland:http://www.alisanagnostakis.com/2011/08/13/a-trip-to-wonderland/

Raluca Vasile - CROS Camp 2011http://ralucavasile.ro/2011/08/23/cros-camp-2011/

Adevărul - Învăţare prin visarehttp://www.adevarul.ro/scoala_educatie/facultate/Invatare_prin_visare_0_538746544.html

Page 15: Raport anual cros 2010 2011

15

Back from CROS CAMP. A fost o experiență “life changing”. Mă simt un alt om - un om mai fericit, mai optimist, un om pregătit să înfrunte fiecare zi cu un zâmbet

mare pe chip :). Mulțumesc CROS. Adriana Anchidin - anul I, New Media School

”Amazing” e un cuvânt potrivit pentru CROS Camp! A fost într-adevăr o experiență extraordinară, care m-a umplut de bucurie, energie și idei noi! Am cunoscut oameni frumoși, care m-au inspirat, într-un loc cu un

farmec aparte. Alis Anagnostakis - fondator Mind Learners

A fost și încă este Amazing Again. Nu am mai trăit experiența unei tabere în adevăratul sens, de vreo 8 ani. Credeam că mi-a trecut vremea pentru asta. Dar în CROS Camp 2011 s-a dovedit că timpul acestor experiențe

nu trece niciodată. Și nu îmi pot umbri imaginea deschiderii zilei de Playing. Încă mă bântuie frumos. Tedy Necula - fondator FilmMaking.ro

Sunt încă uimită de experiența CROS - CAMP şi tare entuziasmată de ceea ce urmează. A fost o săptămânaă magică, plină de oameni frumoşi şi de lucruri mici care m-au facut să zâmbesc constant :)

Ancuța Corcodel - anul I, New Media School

Page 16: Raport anual cros 2010 2011

16

PARTENERI

Modelul alterativ CROS a fost pus în practică împreună cu 21 dintre cele mai active organizaţii studenţeşti din România şi a 5 companii multinaţionale. Modelul este conceput şi pus în practică cu sprijinul Institute for Training and Ocupational Learning - Central Eastern Europe şi a două companii prestigioase de educaţie pentru afaceri: Achieve Global şi Human Invest. Principalii finanţatori al Modelului CROS sunt Fundaţia Dinu Patriciu, care a oferit un grant pentru pilotarea modelului în anul universitar 2010-2011 în cadrul comunităţii HRemotion şi Programul Tineret în Acţiune prin care a fost finanţat CROS Camp 2011. Ne bucurăm deasemenea de un parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană care găzduieşte Media Lab, în care se dezvoltă comunitatea New Media School. Beneficiem de implicarea unor reprezentanţi de seamă

ai comunităţilor profesionale de coaching, resurse umane şi comunicare.

În viziunea noastră modelul CROS se află la intersecţia celor 3 medii reprezentate în diagrama de mai jos, fiind permanent în contact cu ele:

Un proiect al: Sponsor principal:

Educație alternativă în resurse umane

Parteneri:Organizații participante:

Be a part of thefor the future

TeamWork

Organizaţii Studenţeşti Partenere:

Page 17: Raport anual cros 2010 2011

17

Finanţatori principali:

Parteneri educaţionali şi prieteni:

Sponsori şi finanţatori:

Page 18: Raport anual cros 2010 2011

18

Raport Financiar

Venituri(Septembrie 2010 - August 2011)

Categoria de venit Suma (RON)Sponsorizări 117.217Finanţări europene 46.706Donaţii prin 2% 2.211Taxe 2011-2012 16.538Prestări servicii 8.678Total 191.352

Cheltuieli/Proiecte(Septembrie 2010 - August 2011)

Proiect Cheltuieli estimate (RON)HRemotion 65.000New Media School 15.000CROS Camp 60.000

Cheltuieli/Categorii(Estimare Septembrie 2010 - August 2011)

Categorie cheltuieli Suma (RON)Materiale 12.000Protocol 12.000Transport 2.000Telecomunicaţii 2.000Servicii bancare 500Salarii 40.000Comunicare 5.000CROS Camp 60.000Cheltuieli administra-tive

8.000

Sponsorizări către organizaţii studenţeşti

25.000

Total 166.500

În anul universitar 2010/2011 cea mai importantă sursă de venit au fost sponsorizările private care au provenit atât de la Fundaţia Dinu Patriciu cât şi din partea companiilor: Unilever, Apa Nova, JTI, Omnicom. Tabelul alăturat se referă doar la fondurile care au intrat în contul CROS până în luna august 2011. Finanţările publice care în alţi ani erau principala sursa de venit acum ocupă locul II. Anul acesta am beneficiat de un grant din partea Comisiei Europene prin programul Tineret în Acţiune. În aceeaşi perioadă am încasat aproximativ 40% din totalul taxelor pentru anul universi-tar 2011-2012 şi estimăm că am primit aproximativ 30% din totalul veniturilor pe care le aşteptăm din donaţiile indivi-duale realizate prin prevederea 2%. Deasemenea am realizat venituri prin prestări servicii în cadrul programului pi-lot “Rent a Team”.

Proiectul care a necesitat cele mai mari cheltuieli este CROS Camp, care pre-supune asigurarea masă şi cazare pen-tru 120 de persoane pe o perioadă de 7 zile şi alte cheltuieli legate de transport şi materiale. Pe toată perioada anului universitar 2010-2011 CROS a asigurat 3 salarii full-time şi 2 salarii part-time care au reprezentat a doua categorie importantă de cheltuieli. Deasemenea, în cadrul parteneriatului cu Unilever am intermediat sponsorizarea a 3 organizaţii studenţeşti. Restul cheltuielilor cores-pund în cea mai mare parte organizării celor aproximativ 100 de întâlniri de pe parcursul anului şi cheltuielilor adminis-trative.

Page 19: Raport anual cros 2010 2011

19

În perioada 15 august 2010 - 15 august 2011 siteul cros.ro a înregistrat 23.221 vizite şi 13.786 de vizitatori în timp ce hremotion.ro a înregistrat 10.026 de vizite iar newmediaschool.ro 5.749 de vizite.

Pagina de facebook a CROS a ajuns la 3700 fani, iar contul de twitter 487 de urmăritori.

Pe site-urile cros.ro, hremotion.ro şi newmediaschool.ro au fost scrise 107 articole iar pe facebook şi twitter am comunicat la fiecare câteva zile.

Articole despre CROS au apărut în Forbes, Cariere, Business Magazin, România Liberă, Adevărul, Evenimentul Zilei dar şi în reviste studenţeşti sau de nişă şi publicaţii on-line. Reprezentanţi ai CROS au fost invitaţi în emisiuni de radio şi televiziune la The Money Channel şi Radio România Actualităţi şi ca speakeri la conferinţe cum sunt:

• TEDxYouth @Bucharest• Learning & Development Summit - ITOL• Şcoala de Vară - România Secolului XXI• Drum în Drept - ELSA Bucureşti• Se Poate - Lume Bună • Branding Romania - Club LMT• România 2020 - GRSP• Higher Education Days - AEGEE Bucharest

În cadrul unei competiţii globale organizată de TechSoup şi dedicată ONGurilor, CROS a câştigat premiul de popularitate şi o tabletă iPad. Faptul că am mobilizat un număr mare de voturi cu un efort relativ mic ne arată că suntem o organizaţie cu mulţi susţinători şi care a dezvoltat canale de comunicare eficiente cu publicul său.

COMUNICARE

Page 20: Raport anual cros 2010 2011

www.cros.rowww.hremotion.ro

www.newmediaschool.ro