q x p = V . Sa zicem ca V este rezultatul evaluarii,dar q si p cine sunt?Toata viata inmultim,impartim si,daca avem ce, mai si adunam.Daca nu le facem pe fiecare cum trebuie s-ar putea sa nu ramanem cu nimic(Divina compte’).

Evaluarea elementelor patrimoniale,a tranzactiilor si diverselor procese economice consta in exprimarea lor monetara, cu ajutorul etalonului banesc, avandu-se in vedere forma sub care se afla sau stadiul in care se gasesc in momentul irespectiv.Evaluarea reprezinta un procedeu al metodei contabile care consta in cuantificarea si exprimarea valorica in etalon banesc a existentei miscarii si transformarii patrimoniului economic pentru a-l reflecta in contabilitate. Sunt evaluate astfel: bunurile materiale, creantele, obligatiile, cheltuielile si veniturile, rezultatele financiare, folosindu-se in acest scop preturile si tarifele. Fara eveluare nu se poate realiza contabilitatea unitatilor patrimoniale.

1.Cadrul general al activităţii de evaluare

Primul om de stiinta care a folosit evaluarea, pentru a aduce averea firmei la acelasi numitor comparabil transformand elementele patrimoniale si procesele economice in bani,in moneda, a fost,evident Luca Paciolo di Borgia,pentru ca in a sa „stiinta divina”- „Contabilitatea”nu se putea cuprinde decat acele,bunuri,elemente,procese,activitati,etc care se puteau transforma in moneda, in „valori”dupa criterii ferme,unice,imposibil de contestat.In acceptiunea sa mai extinsa, teoria evaluării a apărut la sfârşitul secolului al 19-lea. Primul economist care a stabilit elementele în baza cărora se poate determina valoarea unei proprietăţi a fost Alfred Marshall (1842-1924). În concepţia sa pentru determinarea valorii unei proprietăţi trebuie să se aibă în vedere: comparaţia directă de piaţă, costul de înlocuire şi capitalizarea veniturilor. Irving Fisher (1867-1947), economist american neoclasic, a dezvoltat teoria valorii-venitului, care constă în abordarea pe bază de venit a valorii. Fisher susţine că valoarea unei proprietăţi este funcţie de mărimea veniturilor viitoare actualizate (rentă, chirie, profit, cash-flow) generate de proprietate.Teoria evaluării se caracterizează prin următoarele aspecte:- are în vedere bunurile de natura capitalului imobilizat şi circulant, bunurile mobile şi imobile care formează proprietatea personală, întreprinderile sau afacerile în ansamblul lor şi nu bunurile de consum;- se referă la mărimea valorii bunurilor care aparţin unei proprietăţi, fără a avea în vedere, în mod special, sursa valorii;- nu foloseşte noţiunea generică de valoare, ci tipuri de valoare (valoare de piaţă, valoarea justă, valoarea ipotecii, valoarea de lichidare, valoarea de investiţii, valoarea specială, valoarea de asigurare etc.);- definirea tipurilor de valoare, condiţiile aplicării lor, procedurile şi metodele de estimare a mărimii valorii sunt precizate în Standardele de Evaluare, elaborate de organisme profesionale naţionale si internaţionale;– evaluarea are caracter dinamic, înscriindu-se tot mai mult în optica investitorului, ca urmare a tendinţelor de globalizare a pieţelor de investiţii.Activitatea de evaluare este, aşadar, un complex de operaţiuni, desfăşurate pe baza unor metode şi respectând standarde de evaluare, prin care se atribuie o valoare unei proprietăţi (întreprinderi, afaceri, proprietăţi imobiliare, valori mobiliare – hârtii de valoare, acţiuni, obligaţiuni) la un moment dat. Pentru a intelege exact lucrurile , teoria şi practica evaluării necesită definirea unor concepte de bază, cu care acestea operează, precum: proprietate / active, valoare, preţ, cost, piaţă.Proprietatea reflectă drepturile de posesiune asupra unei proprietăţi imobiliare (terenuri, construcţii etc.) numită proprietate reală, şi, de asemenea, asupra unor obiecte fizice, altele decât cele care formează proprietatea imobiliară, numită proprietate personală. Termenul de activ este folosit de multe ori pentru a desemna conceptul de proprietate. În evaluarea unei întreprinderi

obiectul evaluării poate fi reprezentat de: activele necorporale, corporale, financiare aflate în proprietatea întreprinderii sau controlate de aceasta.Valoarea este expresia monetară a utilităţii unei proprietăţi (bunuri şi / sau servicii) pentru cumpărătorii şi vânzătorii ei. Manifestarea valorii este condiţionată de transferabilitatea proprietăţii, exprimată prin capacitatea sa de a fi schimbată pe bani sau pe un alt bun. Valoarea atribuită prin activitatea de evaluare este o valoare convenţională, rezultată în urma unor judecăţi, calcule, expertize efectuate de evaluator, care depinde de cantitatea şi calitatea informaţiilor deţinute de acesta şi, nu în ultimul rând, de experienţa sa. Valoarea rezultată în urma procesului de evaluare are un caracter subiectiv, deoarece reprezintă opinia evaluatorului, exprimată în condiţiile specifice ale proprietăţii evaluate. Conform Standardelor Internaţionale de Evaluare conceptul economic de valoare reflectă imaginea pe care o are piaţa despre beneficiile care îi revin celui care posedă bunurile sau primeşte serviciile, la data efectivă a evaluării.Preţul are caracter obiectiv, fiind un element tangibil, real, o sumă concretă rezultată în urma unei tranzacţii, încheiate între vânzător şi cumpărător, acesta fiind solicitat de vânzător şi acceptat de cumpărător. El poate exprima de „n” ori valoarea estimată de evaluator sau poate fi mai mic decât valoarea reală. Este deosebit de important de precizat că evaluarea nu are ca obiectiv precizarea a priori a preţului tranzacţiei. Rolul evaluării este de a da indica un interval de valoare, care ulterior va servi ca bază de negociere a preţului şi care ar putea concilia poziţiile divergente dintre vânzători şi cumpărători. De fapt în acest interval de valoare se situează „preţul rezonabil”. Preţul de evaluare al unei întreprinderi este relativ şi datorită numărului mare de metode de evaluare utilizate, ceea ce indică faptul că nici una dintre ele nu este perfectă; valoarea unei întreprinderi nu poate fi riguros calculată, aceasta rămâne un lucru empiric, numai viitorul justifică sau infirma preţul de evaluare (a posteriori). Preţul de evaluare est important pentru viitorul întreprinderii, el „apasă” asupra cumpărătorului şi determină rentabilitatea viitoare a investiţiei sale, va fi mai dificil de rentabilizat o întreprindere cumpărată la o valoare foarte ridicată, din lipsă de disponibilităţi; în general, achiziţiile reuşite se realizează la preţuri moderate. Astfel, rolul evaluării rămâne cel de a favoriza o tranzacţie echilibrată.Costul proprietăţii / activului reprezintă suma necesară pentru a produce un bun material, imaterial sau serviciu, prin însumarea cheltuielilor pe faze ale procesului de producţie, distribuţie şi vânzare a bunului economic. În evaluarea de active se utilizează categoriile de cost de achiziţie, cost de înlocuire, cost de reproducţie, cost de creare, cost istoric etc.Piaţa reprezintă un sistem de relaţii între cumpărători şi vânzători, între care se schimbă obiecte ale proprietăţii prin mecanismul preţului.Reevaluarea este o operaţiune de natură exclusiv contabilă, activitatea prin care se evaluează din nou o proprietate, cu scopul de a aduce la „preţul zilei” valoarea estimată prin procesul de evaluare, de obicei prin aplicarea unor indici sau coeficienţi adecvaţi de actualizare. Spre deosebire de activitatea de evaluare, reevaluarea se din ordinul autorităţilor (Ministerul Finanţelor) şi este o activitate administrativă, prin care se doreşte reactualizarea valorilor contabile ale proprietăţilor înregistrate la costuri istorice cu cele actuale, influenţate de procesul inflaţionist. Ea este o activitate cu impact asupra modificării capitalului social al întreprinderilor ca şi a bazei de impozitare.

Definirea categoriilor de valoare

Pentru diferite scopuri ale evaluării şi pentru anumite categorii de proprietăţi evaluate se utilizează o multitudine de tipuri de valoare. A fost necesară elaborarea standardelor adecvate fiecărui tip de valoare, care ţin seama de diferite criterii de evaluare. Astfel, sunt definite în cadrul standardelor de evaluare: categoria de valoarea de piaţă; categorii de valori necesare în cazul evaluărilor pentru garantarea creditelor, ipotecii şi gajului; alte categorii de valori, în afara categoriei de valoare de piaţă.( a) . Pentru realizarea de tranzacţii cu proprietăţi/active şi pentru înregistrări în documentele

financiar-contabile se utilizează valoarea de piaţă. Grupul European al Asociaţiilor de Evaluatori ((TEGoVA) şi Comitetul Internaţional pentru Standardele de Evaluare (IVSC) definesc valoarea de piaţă ca „suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă, într-o tranzacţie liberă (nepărtinitoare), după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de cauză şi fără constrângere”.( b). Pentru garantarea creditelor bancare noţiunea utilizată este valoarea ipotecii, definită de Directiva Consiliului Europei 98/32/EC, astfel: ”valoarea unei proprietăţi determinată de un evaluator care efectuează o evaluare prudentă a vandabilităţii viitoare a proprietăţii, pe baza luării în considerare a aspectelor mentenabile pe termen lung ale proprietăţii, a condiţiilor normale şi celor locale ale pieţei, utilizării curente şi utilizărilor alternative adecvate ale proprietăţii. Elementele speculative nu vor fi luate în considerare la stabilirea valorii ipotecii. Valoarea ipotecii va fi susţinută cu documente într-o manieră transparentă şi clară”. Elaborarea standardului de evaluare pentru garantarea creditelor, ipotecii şi gajului a devenit o necesitate pentru lumea financiar bancară, a creditului ipotecar, în speţă. Această idee este confirmată de rolul important al evaluatorilor în lumea financiar-bancară din SUA, Marea Britanie, Canada care solicită asigurarea profesională a derulării normale a operaţiilor de creditare. Standardul îşi propune să asigure cadrul în care evaluatorul poate executa lucrări de evaluare pentru instituţii specializate în acordarea şi garantarea creditelor. Sunt cazuri în care evaluatorul va lua în considerare valoarea de lichidare sau alte categorii de valori în afara valorii de piaţă, în funcţie de circumstanţe sau de cerinţele părţilor, ţinând seama de faptul că finanţatorii sunt interesaţi de garantarea rambursării şi nu de preluare a activului sau afacerii respective;( c ). Deşi în majoritatea cazurilor evaluarea se referă la valoarea de piaţă, sunt situaţii care solicită utilizarea şi a altor categorii de valori decât valoarea de piaţă, respectiv:– pentru lichidarea întreprinderii se foloseşte şi se determină valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forţată, respectiv: „ suma care poate fi încasată în mod rezonabil în urma vânzării unei proprietăţi într-o perioadă de timp prea scurtă pentru a fi conformă cu perioada de timp specificată în definiţia valorii de piaţă”. Valoarea de lichidare se calculează pe baza vânzării activelor individuale, cât mai rapid posibil, luându-se în calcul costurile asociate lichidării (comisioane, onorarii, cheltuieli administrative, taxe şi impozite legale);- investitorii folosesc conceptul de valoare de investiţie, definită ca reprezentând „valoarea proprietăţii pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau pentru obiective de investiţii bine identificate”. Valoarea de investiţie se determină prin actualizarea fluxurilor viitoare de venit generate de proprietate;- valoarea de asigurare care este valoarea unei proprietăţi care face obiectul unui contract de asigurare;- valoarea de impozitare care este valoarea unei proprietăţi conform definiţiei date de legislaţia fiscală referitoare la taxele pentru proprietăţi;- conceptul de valoare a afacerii se defineşte în Standardele de Evaluare Internaţionale şi Europene ca fiind ”valoarea globală a unei întreprinderi care va continua să funcţioneze şi în care repartizarea acestei valori globale a afacerii, pe părţile ei componente, se face funcţie de contribuţia lor la afacerea totală şi nu în funcţie de valoarea de piaţă însumată a componentelor ei”;– pentru a determina diferenţa dintre cursul unei acţiuni şi valoarea ei reală şi, deci, pentru a lua decizia de a vinde sau de a cumpăra acţiuni cotate se utilizează valoarea intrinsecă sau valoarea fundamentală, folosită de analiştii financiari şi definită ca fiind „preţul care este justificat pentru o acţiune, atunci când sunt luaţi în considerare factorii primari de influenţă”. Ea este o valoare subiectivă, rezultată în urma judecăţilor efectuate de fiecare analist pentru a o determina. Managerul financiar estimează valoarea intrinsecă prin estimarea atentă a următorilor factori care o determină: valoarea activelor întreprinderii, profiturile viitoare probabile, dividendele viitoare probabile, rata de creştere viitoare probabilă;- valoarea de recuperare reprezintă valoarea unei proprietăţi (exclusiv terenul) vândută pentru

materialele recuperabile şi nu pentru utilizarea în continuare;- valoarea specială se referă la un element de valoare cu caracter extraordinar, superior valorii de piaţă, care apare prin asocierea fizică, funcţională sau economică cu o altă proprietate. De exemplu, o firmă a plătit în Bucureşti un preţ de peste 6 ori mai mare decât preţul pieţei la acel moment, pentru o mică suprafaţă de teren. Situaţia specială a apărut deoarece terenul respective se află în vecinătatea imediată a proprietăţii sale, permitea ieşirea la o arteră comercială şi îi dădea posibilitatea să realizeze dimensiunile optime pentru construcţia ce şi-o proiectase;- valoarea justă este un concept de valoare elaborat de Organismul Internaţional de Normalizare Contabilă (IASC) şi desemnează o valoare echivalentă a valorii de piaţă, concept creat datorită faptului că valoarea de piaţă nu se poate defini în absenţa unei pieţe bursiere suficient de active. Valoarea justă este definită, conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate, ca fiind suma la care se poate tranzacţiona un activ sau deconta o datorie, de bună voie, între părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii în care preţul este determinat obiectiv;- valoarea de utilizare se referă la capacitatea cu care un anumit activ contribuie la valoarea întreprinderii din care face parte, fără a avea în vedere suma ce s-ar obţine prin vânzarea acestuia. Ea se referă la valoarea unui activ al întreprinderii pentru o anumită utilizare, de către un anumit utilizator, nefiind valoare de piaţă.In toata lumea, pamantul si cladirile reprezinta unul dintre cele mai mari si mai valoroase active ale statelor, municipalitatilor, firmelor si ale persoanelor fizice.Si totusi,”evaluarea” a devenit chiar o expresie banala,pentru ca , mai toti,cand vorbesc despre starea cuiva,despre ce au facut unii,ce n-au facut altii,etc isi zic tot „evaluare”(ex.”evaluarea capacitatii de lupta”, „evaluarea rezultatelor scolare”,”evaluarea non-valorilor”,etc) In general se uita ca notiunea de evaluare vine din limba franceza : „évaluer „,” evaluez”,cu semnificatia: „ a determina, a stabili prețul, valoarea in moneda, numărul si cantitatea inmultite cu pretul”, etc.; a calcula, a socoti in moneda ; „a prețui, a estima” ( tot in moneda) ( DEX).

2.Patrimoniul intreprinderii (Evaluarea ca metoda a contabilitatii)Cand ne referim la patrimoniul si activitatea financiar-contabila ale unei entitati economice, continutul evaluarii consta in inmultirea elementelor patrimoniale supuse evaluarii exprimate cantitativ cu elementele banesti concretizate in preturi, tarife pentru costuri,etc.Elemente patrimoniale de natura „activelor”supuse inevitabil evaluarii,se refera cel putin la: – evaluarea proprietatilor imobiliare; – evaluarea bunurilor mobile(circulante); – evaluarea activelor financiare; – evaluari intreprinderii ca forta productiva.Evaluarea elementelor supuse inventarierii consta in exprimarea lor valorica cu ajutorul etalonului banesc, avandu-se in vedere forma sub care se afla sau stadiul in care se gasesc in momentul inventarierii.Evaluarea reprezinta un procedeu al metodei contabile care consta in cuantificarea si exprimarea valorica in etalon banesc a existentei miscarii si transformarii patrimoniului economic pentru a-l reflecta in contabilitate. Sunt evaluate astfel: bunurile materiale, creantele, obligatiile, cheltuielile si veniturile, rezultatele financiare, folosindu-se in acest scop preturile si tarifele. Fara eveluare nu se poate realiza contabilitatea unitatilor patrimoniale.Exista o serie de principii fundamentale ale evaluarii,care trebuiesc respectate intocmai pentru a obtine rezultatele relevante necesare,intre care:a) Principiul stabilirii obiectului evaluariib) Principiul valorii reale conform caruia elementele patrimoniale se evalueaza la valoarea reala in vederea asigurarii unui bilant real. Valoarea reala este valoarea de utilitate a bunului in momentul respectiv care se stabileste prin luarea in considerare a starii fizice, pretului de piata al bunurilor asemanatoare, amplasarea si utilitatea lor. In cazul creantelor si datoriilor valoarea de utilitate se determina tinandu-se seama de valoarea probabila care se va incasa, respectiv care trebuie platitac) Principiul alegerii formei de evaluare conform caruia evaluarea operatiunilor din categoria curenta se face la costuri de productie efective.

d) Principiul prudentei conform caruia la evaluarea elementelor patrimoniale se tine seama de deprecieri, riscuri si pierderi posibile de inregistraree) Principiul permanentei metodelor care presupune continuitatea in aplicarea normelor si regulilor utilizate in tot cursul exercitiului financiar si de la un exercitiu la altul pentru asigurarea comparabilitatii informatiilor.Structura patrimoniala (de activ) care este cel mai frecvent supusa evaluarii,se compune din:1. Active imobilizate sau fixe : Generale : Cheltuieli de constituire , Cheltuieli de cercetare si dezvoltar ; Imobilizari necorporale: Concesiuni, brevete, licente, marci de fabrica si alte drepturi si valori similare; Fondul comercial (goodwill); Alte imobilizari necorporale ; Imobilizari corporale: Terenuri ; Mijloace fixe; Titluri de participare; (c) • Imobilizari financiare:Titluri imobilizate ale activitatii de portofoliu; Alte titluri imobilizate; Creante imobilizate2. Active circulante (curente) – Marfuri ; Materii prime ;Stocuri si productie in curs de executie ;Materiale consumabile (materiale auxiliare, combustibili, materile pentru ambalat, piese de schimb, etc.); Produse (semifabricate, produse finite, produse reziduale); Animale si pasari ; Ambalje; Obiecte de inventar; Baracamente ;Clienti , valori asimilate : Creante (valori in curs de decontare ; avansuri acordate furnizorilo ; debitori diversi ; valori si dobanzi de incasat; decontari cu asociati ; creante generate de relatiile de decontare ; actiuni; Titluri de plasament ;obligatiuni ; instrumente de trezorerie ; Disponibilitati banesti (lei si devize) ( in numerar- in casierie ;in conturi bancare3. Conturi de regularizare si asimilare . Cheltuieli si venituri inregistrate in avans, reparatii capitale si remont;asigurari ( in lei si valuta); incasari partiale ; diferente de conversie activ si,respectiv,pasiv; clienti ;furnizori ;imprumuturi bancare4. Prime privind rambursarea obligatiunilor : Suma primelor de rambursare aferente imprumuturilor din emisiunea de obligatiuni; diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea de rambursare .Oamenii de stiinta stiu insa ca evaluarea este procedeul folosit de metoda contabilitatii pentru exprimarea baneasca a tuturor existentelor si modificarilor elementelor patrimoniului si reprezinta o opinie sau concluzie emisa pe baza unei analize minutioase referitoare la natura, calitatea sau utilitatea unor anumite proprietati imobiliare, exprimata de o persoana impartiala, specializata in analiza si evaluarea proprietatilor.Pe scurt,evaluarea insemneaza transformarea unui bun,unei activitati,unei lucrari,a muncii,etc in bani,in moneda ! Dar , de aici,au pornit apoi numeroase derivatii, uneori anapoda:ä evalua capacitatea profesionala a unuia”,”a evalua timpul probabil” pana la „a evalua nonvaloarea lui..”.Procesul de evaluare se compune dintr-un set de proceduri coerente si ordonate, care au ca finalitate, estimarea valorii. In contabilitate nu se inregistreaza nici un fapt sau fenomen ce nu poate fi exprimat valoric. Exista patru etape in care poate avea loc evaluarea elementelor patrimoniului:• evaluarea la intrarea in patrimoniu (unitate); • evaluarea la iesirea din patrimoniu sau din unitate; • evaluarea la inventariere; • evaluarea la intocmirea bilantului(evaluarea de bilant).La intrarea in patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate astfel: . Materiile prime, materialele consumabile, obiectele de inventar, marfurile, ambalajele si alte bunuri procurate cu titlu oneros, la costul de achizitie; . Productia in curs de executie, semifabricatele si produsele finite, obiectele de inventar, ambalajele si alte bunuri produse de catre unitatea patrimoniala, la costul de productie; • Animalele si pasarile, la costul de achizitie sau de productie, dupa caz.La iesirea din patrimoniu, bunurile materiale se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate prin aplicarea metodei “costului mediu ponderat” (C.M.P.), metodei “primei intrari – primei iesiri” (FIFO) sau a metodei “ultimei intrari – primei iesiri” (LIFO).Costul unitar mediu ponderat se calculeaza fie dupa fiecare intrare, fie lunar, ca raport intre valoarea totala a stocului initial plus valoarea intrarilor si cantitatea existenta in stocul initial plus cantitatile intrate. Potrivit metodei “primei intrari – primei iesiri” (FIFO), bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al primei intrari (lot). Pe masura

epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al lotului urmator, in ordine cronologica. Potrivit metodei “ultimei intrari – primei iesiri” (LIFO), bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie (sau de productie) al lotului anterior, in ordine cronologica.Atentie insa,daca folosesti una din aceste metode la evaluarea curenta,este necesar ca,la sfarsitul lunii sa faci o rectificare:bunurile aflate in stoc le reevaluiezi la pretul ultimei intrari,iar respectivele diferente ce se pot constata le imputi asupra consumatorilor sau utilizatorilor de bunuri.Evaluarea si inregistrarea in contabilitate a materiilor prime, produselor, marfuril;or si a altor bunuri de natura stocurilor se poate face si la preturi standard (prestabilite), pe baza preturilor medii ale bunurilor respective, denumite preturi de inregistrare, cu conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret fata de costul de achizitie sau costul de productie, dupa caz.Diferentele de pret astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective in patrimoniu, se transfera proportional, atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si asupra stocurilor. Preturile standard, folosite pentru inregistrarea in contabilitate a bunurilor de natura stocurilor, este necesar sa fie actualizate periodic, de regula cel putin o data pe an, in functie de evolutia preturilor si de alti factori. In cazul in care evaluarea bunurilor materiale se face la preturi standard (prestabilite), diferentele stabilita intre pretul de inregistrare si costul de achizitie, respectiv costul de productie efectiv, se inregistreaza distinct in contabilitate. Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor se efectueaza cu ajutorul unui „coeficient al diferentelor” care se calculeaza astfel:Soldul initial al Diferente de pret aferentediferentelor de pret + intrarilor in cursul perioadeiCoeficientul cumulat de le inceputul anuluide = ______________________________________________________diferente Soldul initial al stocurilor Valoarea intrarilor in cursulla pret de inregistrare + perioadei la pret de inregistrare,cumulat de la inceputul anuluiAcest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost inregistrate bunurile iesite. Coeficientii de repartizare a diferentelor de pret pot fi calculati la nivelul conturilor sintetice de gradul I si II prevazute in planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri. La finele perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie, respectiv de productie, dupa caz. Evaluarea se finalizeaza cu un raport de evaluare care evidentiaza valoarea estimata impreuna cu rezervele si conditiile limitative aferente. Totodata, in raport se include o descriere specifica a proprietatii evaluate si data (momentul) estimarii.

2 Criterii de evaluareIn teoria si practica de contabilitate s-au conturat criterii cu privire la evaluarea fluxurilor si stocurilor de active si pasive, cheltuieli – venituri ,fluxuri,procese si fenomene economice; si mai ales rezultate,intre care:-Valoarea de utilitate -Valoarea reala -Valoarea de piata -TimpulValoarea de utilitate este valoarea pe care un cumparator potential accepta sa o plateasca pentru cumpararea lui, in starea in care se afla. Prin referinta la valoarea reala, valoarea de utilitate este valoarea recunoscuta de parti in cadrul tranzactiilor directe.Valoarea reala (justa sau corecta) este valoarea recunoscuta de piata in cadrul tranzactiilor directe.Valoarea de piata este folosita in cadrul tranzactiilor directe si reprezinta pretul care poate fi obtinut sau platit pe o piata,daca:.a) Activele de pe piata sunt relativ omogene;

b) Sunt cantitati suficiente de asemenea active tranzactionate, in asa fel incat oricand pot fi gasiti potentiali cumparatori si vanzatoric) Preturile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de catre public.Alte categorii de valori prevazute de Standardele Contabile. In afara celor trei categorii, IAS-urile mai utilizeaza si alte valori, dupa cum urmeaza:.Valoarea actualizata a unei datorii ca suma echivalenta platilor asteptate in viitor necesare pentru a plati obligatia rezultate dintr-o prestatie sau bun primit;. Valoarea de inregistrare sau contabila este valoarea la care un activ este inclus in bilant dupa scaderea amortizarii acumulata si a pierderilor acumulate din depreciere;. Valoarea realizabila(bruta) este valoarea in numerar si echivalente de numerar care poate fi obtinuta in prezent din vanzarea normala a activelor;• Valoarea realizabila neta reprezinta pretul de vanzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurarii normale a activitatii, mai putin costurile estimate din finalizarea bunului si acosturilor necesare vanzarii;• Valoarea recuperabila este maxima dintre pretul de vanzare si valoarea sa utila sau suma pe care intreprinderea se asteapta sa o recupereze din utilizarea viitoare a unui bun, inclusiv valoarea sa reziduala in momentul instrainarii;• Valoarea reziduala este valoarea neta pe care o intreprindere se asteapta sa o obtina pentru un activ la finele duratei utile de viata dupa scaderea costurilor asteptate la cedare;• Valoarea reevaluata a unui activ reprezinta valoarea unui activ la data reevaluarii, mai putin amortizarea ulterioara acumulata;• Valoarea ajustata este valoarea diminuata a activelor care s-au depreciat. Ea se estimeaza in functie de intentia intreprinderii de a pastra activul in scopul utilizarii sau nu in productie. Daca intreprinderea intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este determinata prin compararea valorii de recuperare cu valoarea contabila, retinandu-se prima. Daca intreprinderea nu intentioneaza sa utilizeze activul in procesul de productie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculeaza prin compararea valorii realizabile nete cu valoarea contabila, retinandu-se prima.Timpul vizeaza momentul plasarii evaluarii in trecut, in prezent sau viitor. Orice evaluare, in virtutea continuitatii activitatii intreprinderii, gliseaza intre timpul trecut, trece prin prezent si se ingrijeste de reproductia valorilor economice la timpul viitor. Evaluarea tranzactiilor si a evenimentelor se efectueaza la timpul prezent si se bazeaza la intrare pe costul istoric, iar la iesire pe pretul de vanzare.

3. Bazele evaluarii

Pornind de la cele patru criterii (valoarea de utilitate, valoarea reala, valoarea de piata si timpul) s-au constituit urmatoarele baze de evaluare: Costul istoric; Costul curent sau de inlocuire; Valoarea de realizare ; Valoarea actualizata .1. Costul istoric este o valoare reala din momentul intrarii activelor si crearea datoriilor.2. Costul curent sau de inlocuire reprezinta costul pe care intreprinderea il accepta pentru a dobandi, la nivelul pietei actuale, un bun cu cel delimitat ca obiect al cererii. In cazul activelor, costul curent reprezinta valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care ar trebui platita daca acelasi activ sau unul asemanator ar fi achizitionat sau produs in prezent. Pasivele sunt evaluate la valoarea aferenta sumelor nominale ce ar trebui platite pentru stingerea in prezent a obligatiei.3. Valoarea realizabila (valoarea actuala de iesire) consta in valoarea pe care intreprinderea ar primi-o daca ar vinde azi in mod normal activul, sau ar achita datoriile. Pentru active valoarea realizabila este egala cu valoarea in numerar sau echivalente ale numerarului care poate fi obtinuta in prezent prin vanzarea normala a acestora. In cazul datoriilor, valoarea relizabila reprezinta o valoare neactualizata in numerar (sau echivalente ale numerarului) care trebuie platita pentru a achita obligatiile potrivit cursului normal al afacerilor. Ea poate fi egala cu

valoarea bruta de realizare, cu valoarea neta, adica valoarea de vanzare minus costurile cu vanzarea, cu valoarea de cedare (cesiune) efectuata in conditii normale sau o valoare de lichidare. Pentru bunurile la care se continua utilizarea, este o valoare minima stabilita pornind de la pretul pietei corectat in functie de starea (gradul de uzura) si locul unde se afla bunul.4. Valoarea actualizata sau valoarea capitalizata reprezinta o estimare la timpul prezent a valorii in functie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar in desfasurarea normala a activitatii, adica aducerea la zi a unei valori care devine disponibila mai tarziu. Pe scurt, este vorba de o valoare actuala care este determinata cu ajutorul viitorului.

4. Obiectivele si necesitatea evaluarii.Evaluarea corecta si la termenele stabilite permite realizarea unei legaturi direce intre inregistrarile contabile si preturile folosite ca baza a evaluarii, in toate fazele circuitului economic (aprovizionare – pretul de cumparare, productie – cost de productie, desfacere – pret de vanzare in baza caruia se stabilesc si rezultatele financiare ale unitatii) folosindu-se preturile. Deasemeni, se omogenizeaza masa elementelor patrimoniale (toate elementele sunt exprimate cu ajutorul aceluiasi etalon, facandu-se posibila compararea in timp si spatiu a acestor elemente. In acelasi timp,se relizeaza interconexiunea intre toate procedeele metodei contabilitatii, legatura ce nu ar fi posibila in conditiile in care fiecare procedeu al metodei ar folosi unitati de evaluare diferite. In sfarsit,pe aceasta cale se creaza conditii pentru centralizarea si analiza periodica a informatiilor contabile operatiuni ce se relizeaza cu ajutorul lucrarilor contabile de sinteza.Necesitatea evaluarii este universala. Oricine foloseste o proprietate, plateste pentru aceasta, de obicei, la cumparare sau la inchiriere. Aceasta inseamna tranzactii sau situatii in care trebuie sa se ia o decizie, sa se actionaze sau sa se stabileasca o strategie si pentru toate acestea este necesara o estimare a valorii. Categoriile importante ale situatiilor sunt: transferul de proprietate sau al folosintei; finantarea proprietatii; impozitarea proprietatii; compensarea pentru pagube; determinarea unui program de utilizare a proprietatii .1. Transferul de proprietate sau al folosintei are ca scop: sa ajute potentialii cumparatori in luarea deciziilor de a oferii preturi de cumparare; sa ajute potentialii vanzatori de a determina preturi de vanzare acceptabile; sa stabileasca o baza pentru schimbul de proprietati imobiliare; sa stabileasca o baza pentru reorganizare sau fuziune a proprietatilor; sa determine conditiile de plata pentru o anumita tranzactie; sa determine cuantumul chiriei.2. Finantarea si creditul sunt favorizate prin evaluarea in vederea corectei lor derulari,deoarece: se estimeaza valoarea garantiei oferite pentru o propunere de credit cu ipoteca si/sau gaj; se asigura investitorului o baza solida pentru a cumpara valori mobiliare asigurate de proprietate; se stabileste o baza pentru deciziile referitoare la asigurarea sau garantarea unui credit cu o proprietate imobiliara sau mobiliara.3. Compensarea in caz de expropiere . Prin evaluare: se estimeaza valoarea de piata a unei proprietati ca un tot, inainte de expropiere; se estimeaza valoarea de piata a ceea ce ramane dupa expropiere; se estimeaza daunele la o proprietate avariata.4. Impozitarea este si ea corecta n in determinare deoarece : se estimeaza valoarea in cauza; se separa activele depreciabile, cum ar fi constructiile, de activele nedepreciabile, cum ar fi terenul si se estimeaza nivelul deprecierii; se determina taxele pentru mosteniri sau donatii; se estimeaza valoarea patrimoniului istoric sau cultural.

5.Principiile evaluarii proprietatilor imobiliareIn decursul timpului, evaluatorii profesionisti au stabilit cateva principii esentiale pentru evaluarea proprietatilor imobiliare. Aceste principii pornesc de la premiza ca proprietatile imobiliare sunt bunuri fungibile si deci se poate aplica teoria economica.Principiile de baza ale evaluarii sunt:Cererea si oferta. Valoarea de piata a unei proprietati imobiliare este determinata de interactiunea dintre cererea si oferta existente la data evaluarii.Schimbarea. Fortele cererii si ofertei sunt intr-o dinamica permanenta si creaza in mod constant

un mediu economic, ducand astfel la fluctuatii ale pretului si valorii.Concurenta. Preturile sunt sustinute si valorile sunt stabilite printr-o continua competitie si interactiune intre cumparatori, vanzatori, antreprenori si alti participanti pe piata imobiliara.Substitutia . Un cumparator rational nu va plati mai mult pentru o proprietate decat costulde achizitiea unei alte proprietati cu aceleasi caracteristici.Proportii variabile. Proprietatea imobiliara atinge maximum de productivitate sau cea mai buna utilizare, cand factorii de productie (considerati de regula terenul, capitalul, munca si managementul), sunt in echilibru relativ.Contributia (productivitatea marginala). Valoarea oricarui factor de productie sau componenta a proprietatii, depinde de masura in care prezenta sa adauga ceva la valoarea globala a proprietatii.Cea mai buna utilizare . In scopul evaluarii pe piata, proprietatea ar trebui evaluata in ipoteza celei mai bune utilizari.Conformitatea. O proprietate imobiliara atinge valoarea maxima cand este amplasata intr-un mediu coerent fizic, economic si social sau de utilizarea compatibila si armonioasa a terenului.Anticiparea. Valoarea de piata este egala cu valoarea actualizata a castigurilor sau satisfactiilor viitoare generate de proprietate, asa cum sunt percepute de vanzatorii si cumparatorii tipici.

6. Metode patrimoniale de evaluareSituatiile economico-financiare ale intreprinderilor, rezultate in urma aplicarii principiilor si reglementarilor privind inregistrarile contabile, sunt intocmite pe baza costurilor istorice sau in cazul imobilizarilor corporale, pe baza reevaluarilor.Valoarea contabila a tuturor activelor – (minus)Valoarea contabila a obligatiilor. = Valoarea contabila a capitalului propriuIn cadrul evaluarii capitalului propriu (conform principiilor de evaluare) se considera urmatoarea egalitate:Valoarea curenta a activelor –(minus Valoarea curenta a obligatiilor = Valoarea capitalului propriuAtunci cand sunt corect aplicate metodele patrimoniale sunt cele mai complexe si solicita cea mai mare atentie din partea evaluatorului.Pentru o aplicare corecta a metodelor patrimoniale, situatiile financiar-contabile reprezinta doar un punct de plecare si nu rezultate finale. Evaluatorul va intocmi un bilant economic pe baza ultimelor inregistrari contabile, avand aceeasi forma de prezentare dar diferit in continut fata de cel contabil.In cazul aplicarii competente a metodelor patrimoniale, toate activele si obligatiile vor fi reconsiderate in concordanta cu standardul de valoare ales de evaluator. In orice caz, fiecare post de activ si fiecare obligatie va fi analizata separat, eventual in cadrul unor grupe, pentru a se putea alege cea mai potrivita abordare si in consecinta cea mai potrivita valoare curenta.Se retine insa ca este necesar ca absolut toate activele si obligatiile firmei sa fie supuse procesului de analiza si evaluare. Multe dintre activele valoroase ale unei firme pot sa nu apara inregistrate in bilantul contabil. Aici se pot include indeosebi activele intangibile, drepturi de proprietate intelectuala. De obicei acest gen de active nu sunt inregistrate la costul istoric, in contabilitate, cu exceptia cazurilor in care au fost achizitionate ca parte a afacerii. De asemenea, pot apare cazuri in care nu sunt inregistrate toate obligatiile firmei in bilantul contabil. Este vorba in principal de obligatiile probabile (care pot apare in urma unor reclamatii, litigii, etc).In concluzie, valoarea estimata de evaluator in conformitate cu prevederile si standardele de evaluare, poate fi egala cu valoarea contabila doar din intamplare si oricum in cazuri foarte rare. Nu exista nici o justificare conceptuala sau demonstratie teoretica, nici o statistica a rezultatelor practice care sa sustina aceasta egalitate. Valoarea de inregistrare contabila (activul net contabil), nu are legatura cu valoarea economica sau cu procesul de evaluare, ci este o conventie contabila.Procesul de evaluare include: – identificarea si evaluarea activelor si obligatiilor tangibile si intangibile neregasite in bilantul contabil ; – actualizarea valorii activelor si obligatiilor care se regasesc in bilantul contabil.Exista doua alternative extreme pentru aplicarea metodei patrimoniale de cumulare a activelor:

a) actualizarea valorii activelor in mod global; b) actualizarea discreta a valorii activelor (element cu element).In practica se intalnesc in general cazuri in care se aplica proceduri intermediare intre aceste doua extreme (unele active se analizeaza in cadrul categoriilor in mod global, altele discret).a) Actualizarea globala a valorii activelor societatiiLa aplicarea acestei alternative, toate posturile de activ si obligatii (indirect capitalul propriu) sunt actualizate din punct de vedere al valorii nete in cadrul unei analize si calculatii globale. De obicei aceasta maniera de abordare este finalizata prin identificarea si cuantificarea valorii incrementale a firmei fata de valoarea contabila. Utilizand aceasta alternativa, corectia de evaluare este definita in mod global, prin intermediul surplusului (sau scaderii) de valoare a firmei fata de valoarea contabila.b) Actualizarea discreta a valorii activelor si obligatiilor ( corectii bilantiere).In cazul acestei abordari, fiecare activ si fiecare obligatie este analizata si evaluata individual. Acest proces presupune identificarea si actualizarea valorii diferitelor categorii de posturi:- active financiare (disponibil, creante; – proprietati tangibile (masini, echipamente,stocuri,etc) – proprietati imobiliare tangibile (cladiri, terenuri) – proprietati imobiliare intangibile (chirii, leasing, drepturi de exploatare) – imobilizari intangibile (patente, marci, software, relatii ci clientii, etc) – obligatii curente – obligatii pe termen lung (imprumuturi,etc) – obligatii probabile (litigii, dispute, etc)- obligatii speciale (pensii, vacante platite, etc).Suma valorii prezente a tuturor activelor, inregistrate si neinregistrate in bilantul contabil, din care se scade valoarea prezenta a tuturor obligatiilor, reprezinta valoarea prezenta a capitalului propriu al societatii. Selectarea modului de abordare (global, discret, intermediar) sa face in functie de urmatoarele criterii: experienta si judecata evaluatorulu; cantitatea si calitatea datelor disponibile ; scopul si obiectivele evaluarii ; durata de timp si suma disponibila pentru intocmirea raportului.6. Etapele aplicarii metodelor patrimonialeIn cazul abordarii separate a fiecarui element de evaluat, este obligatoriu sa avem in vedere:- Obtinerea sau intocmirea unui bilant contabil pe baza balantei contabile ; – Analizarea si selectarea posturilor din bilantul contabil care trebuie supuse reconsiderarii valorice. – Identificarea activelor care nu sunt reflectate in bilantul contabil si care necesita evaluare. – Identificarea obligatiilor neinregistrate in bilantul societatii, precum si a obligatiilor probabile care greveaza asupra valorii capitalului propriu. – Evaluarea elementelor identificate in etapele 2-4 si stabilirea corectiilor la posturile din bilantul contabil. – Construirea unui bilant al evaluarii pe baza rezultatelor din etapa 5.(a). Evaluarii elementelor de activ.Inainte de a alege metodele de evaluare pentru fiecare categorie de active, evaluatorul trebuie sa stabileasca standardul de valoare cel mai potrivit si cea mai potrivita ipoteza de evaluare pentru fiecare element. In ceea ce priveste premisele, se poate opta pentru una dintre alternativele urmatoare: a) Valoarea de utilizare continua (ipoteza continuarii activitatii, activele sunt destinate aceleiasi finalitati ca si inainte de tranzactie) este recomandabila atunci cand evaluarea se face pentru vanzator sau un cumparator interesat in sector. b) Valoarea de inlocuire, ca parte a unui ansamblu de active. c) Valoarea de schimb, elementele fiind puse separat la dispozitie. d) Valoarea in caz de lichidare fortata.1. Particularitati de evaluare a unor grupe de activeACTIVE FINANCIARE : Cele mai des intalnite active din aceasta categorie sunt: numerar, disponibil in banca, facturi si alte creante, titluri financiare (de participare, de credit) Disponibilitatile nu comporta in general evaluare, cu exceptia cazurilor in care sunt exprimate intr-o alta moneda si nu s-a efectuat actualizarea cursului de schimb la data evaluarii. Facturile si alte drepturi de incasat necesita o analiza foarte complexa. Astfel, se deosebesc mai multe tipuri de creante: – creantele pentru care nu exista nici o indoiala privind incasarea se vor prelua la valoarea contabila; – creantele exprimate intr-o alta moneda decat cea nationala vor fi actualizate in functie de cursul de schimb valabil la data evaluarii; -creantele pentrucare se apreciaza ca

incasarea va fi intarziata mai mult de o luna, vor fi corectate in sensul diminuarii valorii contabile in functie de costul imobilizarii fondurilor pe perioada amanarii incasarii; – creantele vechi (mai vechi de 6 luni) vor fi clasificate in functie de vechime si discontate fata de valoarea contabila in functie de probabilitatea incasarii. creantele pentru care exista o probabilitate redusa de incasare, vor fi evaluate la zero.Concomitent cu analiza creantelor se va face si analiza eventualelor rezerve (provizioane) constituite pentru deprecierea creantelor, care vor fi diminuate (in limita existentului) simultan cu corectiile aplicate creantelor.Titlurile de participare (cote de participare sau actiuni la societati mixte, actiuni schimbate reciproc, etc) sunt cele a caror posesie durabila este considerata utila pentru activitatea intreprinderii. Ele au fost achizitionate in scopul detinerii, nu in scopul revanzarii lor. Modul de evaluare depinde de cota de participatie, puterea de vot, natura titlurilor si posibilitatea de vanzare daca participarea nu mai prezinta interes pentru activitatea intreprinderii.Pentru a aprecia valoarea de circulatie a titlurilor vom lua in considerare urmatoarele elemente: – elemente istorice: baza tranzactiei de origine; – elemente actuale: activul net si rentabilitatea intreprinderii ce a emis titlul; – elemente viitoare: perspective ale rentabilitatii, conjunctura economica.Prin urmare va trebui sa impartim titlurile in doua mari grupe: participari majoritare pentru care procedam ca la evaluarea unei intreprinderi; participari minoritare, unde se porneste de la valoarea de origine aplicand o corectie ce tine de randament si de posibilitatile de vanzare a acestor participatii.Titlurile de credit (imprumuturi acordate, obligatiuni cumparate) se iau in considerare in general la valoarea contabila ramasa, corectii aparand doar in cazul in care dobanzile nu se situeaza la nivelul celor practicate pe piata.IMOBILIZARI CORPORALE: IAS 16 „Imobilizări corporale” defineşte imobilizările corporale ca fiind: a) active care sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b) este posibil să fie utilizate pe parcursul mai multor perioade. Tot în categoria imobilizărilor corporale sunt evidenţiate şi investiţiile imobiliare care, conform IAS 40 „Investiţii imobiliare”, reprezintă acea proprietate imobiliară (un teren, o clădire sau parte a unei clădiri) deţinută (de proprietar sau locatar, în baza unui contract de leasing financiar) mai degrabă în scopul închirierii sau pentru creşterea valorii capitalului sau în ambele scopuri, decât pentru a fi utilizată în producţia de bunuri, prestarea de servicii sau în scopuri administrative sau pentru a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.OMF 94/2001 adoptă următoarea detaliere pentru imobilizările corporale: - terenuri şi construcţii; - instalaţii tehnice şi maşini; - alte instalaţii tehnice, utilaje şi mobilier; - avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.Un activ imobilizat este recunoscut ca atare numai dacă pot fi estimate cu suficientă certitudine beneficiile economice viitoare obţinute de pe urma utilizării, închirierii sau deţinerii sale. De asemenea, pentru a putea fi recunoscută o imobilizare corporală trebuie să poată fi evaluată.Astfel, evaluarea imobilizărilor corporale se face la intrarea lor în întreprindere, intrare care se poate realiza prin mai multe modalităţi: achiziţie, producţia în regie proprie, contracte de leasing, subvenţionare, schimb cu alte active, aport la capital social sau donaţie.Cea mai frecventă modalitate de a deţine imobilizări corporale este prin achiziţie, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate realizându-se în acest caz la costul de achiziţie, care are drept componente: preţul de cumpărare; taxele vamale si taxele nerecuperabile, cheltuielile directe legate de punerea în funcţiune; costuri iniţiale de amenajare a amplasamentului, de livrare şi manipulare, montaj, onorarii; costuri estimate pentru demontarea şi mutarea activului; reducerile comerciale; costul îndatorării, respectiv dobânda, când ele sunt direct atribuibile achiziţiei activului).Când imobilizarea corporală este obţinută în regie proprie, evaluarea sa se realizează la costul de producţie care are drept componente: cheltuielile directe de producţie, inclusiv costul îndatorării; cota de cheltuieli indirecte (amortizarea, întreţinerea secţiilor şi utilajelor, conducerea şi

administrarea secţiilor etc.).Contractele de leasing (IAS 17) reprezintă o modalitate din ce în ce mai solicitată în prezent pentru obţinerea de imobilizări corporale. În această variantă valoarea de intrare a activului în contabilitatea locatarului (beneficiarului) şi respectiv evaluarea depinde de tipul de contract, adică:- evaluarea la valoarea reziduală (valoarea netă obţinută prin cedarea unui activ, la încheierea duratei sale de utilizare, după deducerea cheltuielilor aferente cedării) şi taxele vamale aferente (dacă locatorul este nerezident), în contractele de leasing operaţional; înregistrarea intrării activului se face la data transferului de proprietate stipulată în contract (de regulă la sfârşitul vieţii utile a activului);- minimul dintre valoarea justă sau valoarea actualizată a plăţilor minime de leasing (plăţi de-a lungul perioadei de leasing pe care locatarul trebuie sau poate fi obligat să le efectueze), în contractele de leasing financiar; momentul recunoaşterii activului în contabilitatea locatarului se face din momentul începerii utilizării lui;Imobilizările corporale pot fi subvenţionate, ca urmare a unor programe de asistenţă guvernamentală, caz în care evaluarea imobilizării corporale se realizează la valoarea de intrare care este dată de valoarea justă.În ceea ce priveşte evaluarea la data bilanţului, tratamentul de bază prevede ca imobilizările corporale să fie prezente în bilanţ la cost, ajustat cu valoarea amortizărilor cumulate şi a oricăror pierderi cumulate din depreciere. Tratamentul alternativ prevede că, ulterior recunoaşterii iniţiale, o imobilizare corporală să fie prezentă în bilanţ la valoarea reevaluată, pe baza valorii juste la momentul reevaluării, mai puţin amortizarea cumulată şi pierderile din depreciere. OMF 94/2001 prevede, pe lângă cele două tratamente, evaluarea prin metode ce ţin cont de inflaţie, respectiv retratarea costului istoric la inflaţie, conform IAS 29. Nu se retratează activele care sunt reevaluate la data bilanţului sau cele care sunt evaluate la cost curent, la data bilanţului.a) Evaluarea terenurilor aflate în proprietatea întreprinderii se recomandă a fi realizată de către evaluatori imobiliari, familiarizaţi cu metodele de evaluare a terenurilor , respectiv: comparaţia directă de piaţă, metoda alocării, extracţia, parcelarea, metoda reziduală, capitalizarea chiriei brute.Comparaţia directă este metodă recomandată pentru evaluarea terenurilor libere, fără construcţii. Metoda implică analiza preţurilor de vânzare şi a caracteristicilor vânzărilor de terenuri din perioada imediată momentului evaluării, în vederea comparării şi ajustării acestor preţuri pentru a se ajunge la o valoare de piaţă pentru terenul supus evaluării. Pentru terenurile virane, valoarea zilei depinde de: aşezarea acestuia, caracteristicile fizice (mărime, deschidere, privelişte, topografie etc.), utilităţile accesibile, cerere şi ofertă, facilităţile de urbanism, grevarea cu o ipotecă şi de restricţiile de construcţie aplicabile. Aşadar, estimarea valorii lor se face pe baza preţurilor utilizate în tranzacţii recente, pentru fiecare tip de teren şi zonă, obţinute de la agenţii imobiliari sau notari. În cazul vânzării efective a terenului, din valoarea determinată vor fi scăzute cheltuielile legate de vânzare.Metoda alocării este recomandată de practica evaluării pentru terenurile construite. Principiul pe care se bazează metoda este determinarea ponderii valorii terenului în valoarea totală a unei proprietăţi (teren plus construcţie). Ponderea este cuprinsă, pentru terenurile cu construcţii mai vechi, între 20 – 30% din valoarea proprietăţii.Extracţia este o metodă de evaluare, derivată din metoda alocării, care constă deducerea din preţul de vânzare a unei proprietăţi a valorii construcţiei, calculată la costul de înlocuire net, iar valoarea astfel rezultată este valoarea terenului.Metoda parcelării ţine seama de cea mai bună utilizare, din punct de vedere construibil, a fiecărei parcele de teren rezultate în urma divizării unei suprafeţe mai mari de tern. Parcelele pentru diferite tipuri de construcţie sunt considerate unităţi şablon în calculele de evaluare. Aceste unităţi şablon sunt stabilite de evaluatori imobiliari în colaborare cu arhitecţii, alcătuindu-se astfel baze de date cu privire la parcelările efectuate în zonă în vederea vânzării. Evaluarea fiecărei parcele se poate realiza fie prin comparaţia directă, fie prin evaluarea preţului proprietăţii

pe care un antreprenor o construieşte pe parcela respectivă şi pe care o vinde la cheie. În acest din urmă caz, diferenţa dintre preţul de vânzare a proprietăţii imobiliare, finanţată de antreprenor (clădiri plus teren), şi costurile totale de construcţie (inclusiv profitul antreprenorului) reprezintă valoarea terenului.Metoda reziduală ţine seama de contribuţia celor două tipuri de capital investit, clădiri şi teren, la obţinerea şi repartiţia profitului net al întregii afaceri, rezultat în urma unei investiţii efectuate pe terenul supus evaluării. Aplicarea metodei implică parcurgerea în mod succesiv a următorilor paşi:- stabilirea celei mai bune utilizări a terenului, respectiv a acelui tip de construcţie din exploatarea căreia rezultă cel mai mare profit, profit care trebuie alocat celor două tipuri de investiţie;- calcularea pe baza ratelor de capitalizare uzuale pe piaţă (8 – 10%) a valorii clădirii noi şi prin capitalizarea profitului net atribuibil clădirii noi;- determinarea profitului net anual atribuibil terenului, ca diferenţă între profitul net anual total al proprietăţii şi profitul net anual aferent clădirii;- calcularea valorii terenului prin capitalizarea profitului net anual aferent terenului, cu rată de capitalizare uzuală pe piaţă.Metoda capitalizării chiriei brute este folosită pentru evaluarea terenurilor închiriate, permiţând capitalizarea chiriei încasate de proprietarul terenului închiriat unui utilizator. Atunci când chiria percepută pe unitate de suprafaţă şi rata de capitalizare sunt cele practicate pe piaţă, se obţine valoarea de piaţă a terenului.Terenurile agricole se evaluează utilizând metoda comparaţiei, la fel ca în cazul terenurilor neagricole, sau metoda capitalizării rentei nete. Cea de-a doua metodă reflectă ceea ce David Ricardo preciza , respectiv că „preţul pământului agricol este renta capitalizată la dobânda zilei”. Aplicarea corectă a acestei metode solicită evaluatorul la: obţinerea informaţiilor despre rotaţia culturilor, randamente, preţul produselor agricole din zonă; estimarea venitului brut potenţial obţinut de pe ternul respectiv, atât în cazul exploatării terenului de către proprietar, cât şi în cazul arendării terenului; estimarea cheltuielilor de exploatare pentru determinarea venitului net; stabilirea ratelor de capitalizare; efectuarea calculelor necesare pentru stabilirea valorii terenului agricol prin capitalizarea venitului.b) Evaluarea construcţiilor se realizează de evaluatori imobiliari care posedă cunoştinţe de specialitate. Practica recomandă evaluarea acestora cu ajutorul comparaţiei directe, folosită şi pentru evaluarea terenurilor, a metodei bazată pe capitalizarea veniturilor sau evaluarea pe bază de cost.1. Comparaţia directă se foloseşte în cazul evaluării unor clădiri care au grad ridicat de similaritate, pentru care există o piaţă activă şi informaţii suficiente cu privire la preţurile de vânzare, oferte, tranzacţii efectuate etc.2. Metoda bazată pe capitalizarea veniturilor este folosită pentru evaluarea construcţiilor cumpărate ca investiţii şi care vor aduce un venit financiar dintr-o închiriere unei terţe persoane. Sunt considerate venituri care se vor capitaliza: chiria brută potenţială, adică aferentă unei închirieri de 100 % a construcţiilor, înainte de deducerea cheltuielilor suportate de proprietar şi a plăţii impozitului pe chirie; chiria brută efectivă, calculată ţinând seama de gradul efectiv de închiriere a clădirii, înainte de a efectua deducerile mai sus amintite; profitul net din exploatare, respectiv profitul net anual, după deducerea tuturor cheltuielilor de exploatare, fără amortizare, din chiria brută efectivă; cash-flow-ul înainte de plata impozitului pe profit, adică partea din profitul brut rămas după deducerea cheltuielile cu dobânzile aferente creditelor cu care a fost finanţată clădirea evaluată; cash-flow-ul după plata impozitului pe profit; valoarea reziduală care reprezintă suma globală încasabilă de un investitor, la terminarea duratei de exploatare normală sau la sfârşitul perioadei de previziune. În funcţie de forma de venit şi de modul de exprimare a ratei de actualizare sau a ratei de capitalizare, construcţiile pot fi evaluate prin: capitalizare directă, actualizarea veniturilor viitoare şi tehnici reziduale.a. Capitalizarea directă este simplă deoarece nu presupune previzionarea anuală a venitului

(profitul net din exploatare sau cash-flow-ul înainte de impozitare) generat de o construcţie, ci doar idea reproductibilităţii în viitor a unui nivel anual al acestuia. În consecinţă, valoarea construcţiei se determină conform relaţiei:Valoarea construcţiei = Venitul anual / Rata de capitalizare (k)La rândul său, rata de capitalizare este raportul dintre venitul anual şi preţul de vânzare a clădirii, ea având semnificaţia unei rate a rentabilităţii capitalului investit în clădire.b. Actualizarea veniturilor (analiza discaunted cash – flow) constă în stabilirea veniturilor actuale prin actualizarea veniturilor anuale sperate (profitul net din exploatare sau cash-flow-ul înainte de impozitare, cash-flow-ul după plata impozitului pe profit) cu ajutorul unei rate de actualizare .c. Tehnicile reziduale sunt folosite când există următoarele informaţii disponibile despre proprietatea imobiliară (teren plus clădire): valoarea de piaţă a terenului evaluabilă în mod independent, profitul net generat de întreaga proprietate, rata de capitalizare aferentă proprietăţii imobiliare. Aceste informaţii permit calcularea: profitului net atribuibil numai terenului, prin înmulţirea ratei de capitalizare cu valoarea de piaţă a terenului; profitului net aferent clădirii, ca diferenţă între profitul net total şi profitul net aferent terenului; valorii clădirii, prin capitalizarea numai a profitului net corespunzător clădirii.3. Metoda bazată pe costuri este recomandată de specialişti pentru construcţiile noi sau aproape noi; în cazul construcţiilor unicat, care nu se tranzacţionează frecvent pe piaţă; pentru clădirile în care se desfăşoară o afacere care are un puternic goodwill personal, ce nu pot fi evaluate pe baza profitului rezultat de afacerea desfaşurată în clădirea de evaluat, deoarece goodwill-ul nu este transferabil odată cu clădirea; în studiile de fezabilitate.În toate aceste cazuri, punctul de plecare în estimarea valorii unei astfel de clădiri îl reprezintă costul de reproducţie sau costul de înlocuire a clădirii, din care se deduce suma care reprezintă deprecierea totală a clădirii, rezultând costul de înlocuire net. Conform definiţiei elaborate de Institutul de Evaluare din Chicago, costul de reproducţie brut este costul estimat pentru a construi, la preţurile curente la data evaluării, clădiri identice, folosind aceleaşi materiale, standarde de construcţii, proiect, plan de construcţie, calitate a manoperei. Costul de înlocuire, potrivit aceleiaşi optici, este costul estimat pentru a construi, la preţuri curente la data evaluării, a unei clădiri cu o utilitate identică cu cea de evaluat, însă la cu materiale moderne, la standardele curente, plecând de la proiecte şi planuri moderne, existente la data evaluării. Cât priveşte stabilirea gradului de depreciere a unei clădiri, acesta se realizează în urma unei inspecţii detaliate a construcţiei de evaluat, de către un inginer constructor.c) Maşinile, utilajele şi echipamentele sunt aduse la preţul actual cu ajutorul mai multor metode ce au scop determinarea valorii reziduale din momentul evaluării. Datorită naturii specializate a activităţii unor întreprinderi, evaluarea mijloacelor fixe trebuie realizată de evaluatori specializaţi pe tipul respectiv de mijloace fixe.În acest scop, evaluatorul trebuie să dispună de situaţia mijloacelor fixe aflate în proprietatea întreprinderii, cu datele de identificare a acestora (cod, denumire, număr de inventar, data punerii în funcţiune, durata de viaţă normată). Evaluatorul procedează apoi la clasarea mijloacelor fixe în: necesare în procesul de exploatare, redundante (peste nevoile de exploatare) şi în curs de casare. De asemenea, este necesară verificarea faptică a mijloacelor fixe, analiza gradului de depreciere a lor şi precizarea tipului de valoare pentru evaluare, respectiv: valoarea de piaţă pentru mijloacele fixe necesare în procesul de exploatare; valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare pentru mijloacele fixe în surplus faţă de nevoile de exploatare; valoarea de casare pentru cele ce trebuie casate; costul de înlocuire net pentru mijloacele fixe unicat.În general, valoarea de piaţă a unui mijloc fix nou este punctul de plecare în procedura evaluării. Dacă in momentul evaluării nu se mai tranzacţionează mijloace fixe absolut identice cu cele de evaluat, este necesară încadrarea mijlocului fix de evaluat în categoria celor tranzacţionate pe piaţă.Sinteza finala: Sintetizand lucrurile,ne dam seama ca valoarea patrimoniala a capitalului propriu investit intr-o afacere poate fi definita ca fiind egala cu totalul activelor minus totalul obligatiilor.Si totusi metodele patrimoniale de evaluare isi au avantajele dar si limitele lor .Hai sa incercam o

scurta trecere in revista pentru ca,atunci cand va fi cazul, sa stim la care din ele apelam:Avantaje: a) rezultatele metodelor patrimoniale sunt prezentate intr-un format cunoscut (bilant) si usor de inteles ;b) descompune valoarea firmei pe componente (valoarea este suma valorilor activelor in care a fost investit capitalul) identificand astfel acele active care contribuie la valoarea firmei si proportia in care contribuie la aceasta;c) este foarte utila atunci cand se urmareste segmentarea afacerii pentru a fi vanduta;d) este foarte buna pentru partenerii de negociere atunci cand nu se convine asupra pretului;e) dupa tranzactie, pretul platit pentru intreprindere poate fi usor defalcat pe active;f) este avantajoasa pentru obtinerea finantarii tranzactiei;g) este avantajoasa pentru situatiile in care apar litigii sau dispute, permitand masurarea usoara a impactului unor actiuni de acest gen;h) permite abordari diferite sub aspectul conceptukui de valoare si premiselor de evaluare permitandevaluatorilor sa evalueze aceeasi afacere din perspective diferite ;i) necesita o analiza complexa a activitatii si activelor firmelor, ceea ce imbunatateste calitatea evaluarii.Limite: a) necesita foarte mult timp si multi experti pentru realizare; b) reflecta mai mult pozitia vanzatorului, deoarece structura activelor reflecta decizii luate de acesta; c) in unele variante, ia in considerare o abordare statica, insumand valorile activelor componente, fara a tine seama in mod direct de capacitatea lor beneficiara.Activul net reevaluat reprezinta rezultatul actualizarii costurilor istorice ale activelor si obligatiilor tinand seama de efectele inflatiei. Activul net reevaluat este egal cu suma activelor nete a caror valoare de inlocuire a fost reevaluata in functie de inflatie mai putin totalul obligatiilor neevaluateActivul net corectat reprezinta determinarea indirecta a capitalului propriu, prin calcularea valorii actuale nete a activelor in care se regaseste investit capitalul societatii.Activul net corectat = total active nete evaluate – total obligatii ‚ sauActivul net corectat = imobilizari nete actualizate + stocuri la valoarea curenta + creante la valoarea curenta + disponibilitati – obligatii evaluate total.

DEPRECIEREA SI AMORTIZAREA IMOBILIZARILOR: Amortizarea, potrivit IAS 16 « Imobilizări corporale », este definită ca fiind « alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă ». Modul de amortizare trebuie să reflecte ritmul în care sunt consumate avantajele economice viitoare ca urmare a utilizării activului. Aducand amortizarea la tema,trebuie sa intelegem ca , de fapt, ea este evaluarea pierderii de valoare a bunului imobilizat ca urmare utilizarii lui si transferarii ei asupra valorii bunului,produsului,prestatiei nou creata.Precum de diversa este masa imobilizarilor,tot asa ele au cerut variate metode de amortizare care sa cupleze cat mai bine cu comportamentul sau economic. Utilizarea unei anumite metode de amortizare permite repartizarea cheltuielilor cu amortizarea asupra duratei de utilizare a imobilizărilor. Există o serie de metode ce pot fi utilizate pentru a aloca în mod sistematic valoarea amortizabilă a unui activ de-a lungul duratei sale de viaţă utilă.Teoria şi experienţa practică recomandă ca metoda de amortizare utilizată să fie logică şi sistematică. Costul de intrare nu trebuie să fie repartizat pe exerciţii în mod arbitrar, fără a se ţine cont de maniera în care bunul va pierde din valoarea sa utilă pe parcursul anilor.Metoda aleasă trebuie să reflecte reducerea capacităţii de serviciu a imobilizării.Fiecare metodă abordează acelaşi proces de amortizare, dar în ritmuri diferite; scopul este acelaşi, obţinerea fondului de amortizare, procesul fiind însoţit de influenţe şi consecinţe economico-financiare diferite de la o metodă la alta.Valoarea amortizabilă a unui activ este determinată, după deducerea valorii reziduale, din costul de intrare al acestuia.Valoarea reziduală reprezintă suma netă pe care întreprinderea se aşteaptă să o obţină prin vânzarea unui activ, la sfârşitul duratei sale de utilitate, după deducerea

cheltuielilor angajabile în operaţia de cesiune.Regimurile de amortizare pot fi foarte diferite ,din foarte multe cauze si difera de la o tara la alta (spre ex.in Danemarca,durata de viata pentru amortizarea autovehicolelor este mai scurta decat in alte tari deoarece aerul marin bogat in sare antrenat de vantul care bate permanent,le distruge caroseria acestora mult mai rapid decat in Franta,sa zicem).În ţara noastră, regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii nr.82/ 1991, a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, legiferează, reglementează şi normează regimul metodologic al amortizării.Unităţile patrimoniale care desfăşoară activităţi cu caracter economic amortizează mijloacele fixe utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare : – amortizarea lineară; – amortizarea degresivă; – amortizarea accelerată.Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli: în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare lineară; în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată; în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, întreprinderea poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.Amortizarea linearăAmortizarea lineară se realizează prin includerea uniformă a unei sume fixe stabilite proporţional cu numărul de ani ai duratei normale de utilizare a imobilizării respective. Amortizarea lineară se calculează prin aplicarea cotei medii anuale de amortizare la valoarea de intrare a mijloacelor fixe. Pentru mijloacele fixe de natura construcţiilor, amortizarea anuală se va calcula numai în regim liniar. Pentru determinarea amortizării lineare este necesar să cunoştem o serie de categorii economice, respectiv :• amortizarea anuală (anuitatea amortizării); • rata medie anuală a amortizării sau cota medie anuală de amortizare; • prorata temporis a amortizării ;Prorata temporis a amortizării reprezintă o categorie sau un procedeu de calcul al amortizării , folosit atunci când în cursul anului financiar se produc intrări şi ieşiri de active imobilizate, ceea ce determină ca rata anuală a amortizării să fie calculată în funcţie de durata efectivă de folosire a mijloacelor fixe, care este mai mică de 360 zile sau 12 luni.Utilizarea regimului de amortizare liniară se aprobă de către consiliul de administraţie al agentului economic sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului, la data punerii în funcţiune. Amortizarea lineară, întrucât se înregistreză prin sume constante pe toată durata de funcţionare, este o amortizare medie, numită şi amortizare contabilă, ce generează cele mai raţionale mărimi privind amortizarea, în virtutea principiului imaginii fidele.Amortizarea acceleratăAcest regim presupune următorul algoritm de calcul :• amortizarea primului an de funcţionare se determină prin aplicarea unei cote accelerate de până la 50 % asupra valorii de intrare a mijlocului fix;• în următorii ani, amortizarea se calculeaza prin raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.Amortizarea degresivaMetoda degresivă se concretizeaza într-o cheltuială descrescătoare cu amortizarea pe parcursul duratei de viaţă utilă a activului.Există două metode de amortizare degresive : ( a).metoda cotelor descrescătoare; ( b).metoda cotelor constante.Metodele degresive au drept rezultat valori relativ mari de amortizare în anii iniţiali şi valori mici în anii următori. Aceste metode se bazează pe trecerea timpului, pornesc de la ipoteza că majoritatea mijloacelor fixe sunt mai eficiente atunci când sunt noi, deci oferă servicii mai multe şi mai calitative în primii ani ai duratei lor de funcţionare . Repartizarea unei amortizări mai mari în primii ani de funcţionare decât în ultimii ani, atunci când beneficiile sau serviciile aduse de un

activ sunt mai mari la început.Amortizarea se înregistrează pe toata durata normată de folosinţă. Acest lucru trebuie inteles asa cum el s-a statuat de-a lungul timpului in sensul ca o imobiliare supusa amortizarii transmite o parte din valoarea ei aupra activitatii deservita pe toata durata cat se afla in functiune,indiferent de modul de evaluare a acelui transfer.Utilizarea regimului de amortizare degresivă se aprobă de către consiliul de administraţie al agentului economic , se inscrie in „Planul de amortizare pe termen lung”si se mentioneaza in Manualul de proceduri”, o eventuala schimbare de regim neputandu-se face decat cu respectarea I.A.S.privitoare la „permanenta metodelor”.

REEVALUAREA IMOBILIZARILOR: Ordinul 1752/2005 modificat si completat cu Ordinul 2374/2007 legifereaza si permite operatiunea de reevaluare a elementelor patrimoniale. De asemenea Standardele Internationale de Contabilitate : IAS 12 Active recunoscute la valoarea justa, IAS 16 Active corporale, IAS 39 Instrumente financiare fac referire la reevaluarea activelor acordandu-le o mare importanta.Tinand cont de actele legislative in vigoare, societatile pot proceda la reevaluarea imobilizarilor corporale care sunt in patrimoniul lor la sfarsitul exercitiului financiar pentru ca acestea sa fie evidentiate la valoarea justa in contabilitate si implicit cu reflectarea rezultatelor reevaluarilor in situatiile financiare care se intocmesc pentru acel exercitiu.Incepand cu 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a efectuat reevaluarea se va inregistra in contabilitate amortizarea calculata pentru imobilizarile astfel reevaluate.Ca si o concluzie se poate afirma ca reevaluarea patrimoniului are ca scop reflectarea imobilizarilor corporale si financiare in situatiile financiare anuale la valoarea justa. Aceasta valoare justa se determina de regula prin evaluari effectuate de profesionisti calificati in evaluare, membri ai unui organism profesional in domeniu recunoscut national si international.Dupa activitatea de reevaluare a imobilizarilor corporale sau financiare va rezulta o diferenta dintre valoarea justa la data reevaluarii si valoarea neta a acestora care reprezinta rezerva din reevaluare, care este reflectata din punct de vedere contabil in contul 105 ” Rezerve din reevaluare”.(Extras norme Ordin 1752/2005 adnotat -01.02.2009 – Reevaluare ). Entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, reflectand în contabilitate rezultatele acesteia.În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum şi elementul afectat din contul de profit şi pierdere.Revaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional. La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:a) recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; saub) eliminată din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă.In cazul în care, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziţie/costului de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înaintea acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o

combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepţia situaţiei când nu există nici o piaţă activă pentru acel activ.O grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări similare, aflate în exploatarea unei entităţi. Exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri; clădiri; maşini şi echipamente; nave; aeronave etc.Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului. Dacă un activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat din cauză că nu există o piaţă activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanţ la cost, minus ajustările cumulate de valoare. O piaţă activă este o piaţă unde sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:a) elementele comercializate sunt omogene;b) pot fi găsiţi în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi; şic) preţurile sunt cunoscute de cei interesaţi.Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale nu mai poate fi determinată prin referinţă la o piaţă activă, valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări, din care se scad ajustările cumulate de valoare.Se intelege astfel ca pentru a asigura o informatie reala si corecta privind situatia patrimoniului se procedeaza la reevaluarea activelor si a pasivelor. O asemenea operatie se poate efectua numai prin hotarare de guvern si numai in situatia in care s-a acumulat o modificare semnificativa in evolutia preturilor. Reevaluarea consta in modificarea si substituirea valorilor contabile de intrare ale elementelor patrimoniale cu noua valoare actuala sau curenta. Noua valoare stabilita in urma evaluarii poate fi egala cu valoarea contabila veche bazata pe costul istoric, inmultita cu indicele variatiei preturilor, sau valoarea contabila de intrare bazata pe costul istoric este inlocuita prin costul curent.Elementele patrimoniale de activ sub forma imobilizarilor corporale si a celor financiare, constituie, de regula, obiectul reevaluarii. Cresterea de valoare din reevaluare este reflectata in mod direct in cadrul capitalurilor proprii, marind nivelul acestora, iar micsorarea de valoare este tratata ca o cheltuiala exceptionala micsorand in mod corespunzator rezultatul.Am incercat aici un compendiu cu privire la regimul si ansamblul de proceduri privind evaluarea , fara insa a pretinde ca am asanat problema. Exista si o alta fateta pe care n-am infatisat-o si anume mecanismul prin care se determina valoarea unitara a diverse alte valori patrimoniale care se produc in fiecare unitate si care fac obiectul „contabilitatii interne de gestiune”iar in cadrul ei „calculatiei costurilor”care este aproape divina datorita complexitatii si multitudinii problemelor pe care le ridica!07.05.2012 Supervizare: Clubul de la Buzau