Putina umilinta. Putina penitenta

Dan Ionescu,

Sa recunoastem ca avem o clasa politica in soc. Ei cred ca nu, ca trece timpul si lumea uita, iar situatia revine la normal. Ca pentru orice caz de trauma majora, recunoasterea situatiei in care te gasesti devine o problema de intelegere, asa ca desi merita sa ii tii in suturi, e normal sa admitem, in apararea lor, ca nu pricep nimic din ce se intampla in aceste zile si ca lumea pe care o cunosteau inainte de incendiul din Colectiv nu mai exista.

Ca sa descriem situatia in care se gasesc, putem folosi comparatia cu dependentii de droguri sau de alcool. Si unora si altora e inutil sa le ceri nervos sa isi recunoasca si sa renunte la dependenta lor, pentru ca, si daca admit, capacitatea lor de a-si schimba peste noapte modelul de viata cu care s-au obisnuit este apropiata de zero. Cat de realist ar fi ca de maine Victor Ponta sa renunte la glumite, Gabriel Oprea la stelele de pe umar, Gabriela Vranceanu Firea la tatisme cu copiii nefacuti ai presedintelui, liberalii la facut guverne cand nu au ministrii, Traian Basescu la Elena Udrea, Liviu Dragnea la baronii din PSD si Klaus Iohannis la Dan Mihalache? Nici nu stii cine ar fi mai socat daca s-ar petrece asa ceva, noi sau ei!

Problema de fond este ca modelul care s-a perpetuat in interiorul clasei politice este asa de gresit si atat de raspandit incat adevarul nu poate penetra pielea solzoasa a omului politic. Daca ii reprosezi ca nu avem autostrazi el iti poate raspunde ca nu a lucrat la Ministerul Transporturilor. Daca ii spui ca in ministerul in care a lucrat, birocratia si ineficienta sunt vizibile cu ochiul liber, iti va spune ca asa le-a primit de la predecesorul sau si ca sistemul nu poate fi schimbat. Daca ii spui ca datoria lui era sa indrepte aceste lucruri iti va raspunde ca

nimeni nu a vrut sa faca ceva si ca el de unul singur nu putea revolutiona o lumea intreaga. Si uite asa ajungem de unde am plecat.

Ne invartim in discutii redundante si sterile care se termina ca in 1990: toti suntem vinovati ca societate si niciunul dintre noi nu are de ce sa isi asume vina pentru realitate.

Pe Traian Basescu nu l-au lasat PSD si PNL sa reformeze tara. Pe Ponta si Tariceanu i-a incurcat Basescu. Boc e cel care a distrus Romania din perspectiva stangii, in timp ce tovarasii sai cred ca a salvat-o. Cacofonia acopera orice discutie si impiedica orice concluzie. In timpul asta, pacientul (clasa politica) se clatina pe picioare si crede ca daca mai respira e inca viu, deci ar avea o sansa sa scape.

Asa ca viitorul arata sumbru. Ca sa se rezolve situatia ar trebui sa apara de nicaieri niste oameni supra-inzestrati si recunoscuti ca atare, pe care sa ii creditam pana la capat ca ei sunt cei capabili sa schimbe in bine situatia. Utopic. Repet, utopic. Nu exista rabdare, nu exista credit, nu exista acesti oameni. Luceafarul politicii romanesti nu exista, iar daca vreunul apare si isi revendica titulatura, atunci e ori internabil, ori e de fugit cat mai departe. In schimb, o sa avem parte de o ruptura din ce in ce mai accentuata intre societate si politic. Lipsa de asumare, fuga de raspundere, incapacitatea de a recunoaste propria vina sunt toate la un loc declansatoare de vinovatie. Putem paria pe aceasta atitudine, de vreme ce nu avem niciun politician marcant care sa isi fi recunoscut esecul, vina proprie pentru care a fost arestat si condamnat.

Toti se cred victime nevinovate, persecutati politic, loviti de un destin nedrept.

Cel mai bun exemplu e Adrian Nastase, care amusina pe langa orice eveniment care l-ar putea readuce in atentia publicului. Nu tu penitenta, nu tu regrete, nimic. E de prevazut ca acest comportament e cel pe care il vor alege si cei din primele randuri, judecati si condamnati in corpore de societate.

Faptul ca actuala clasa politica inca se ascunde, nu isi accepta esecul si nu da vreun semn ca a priceput ceva e drumul cel mai clar deschis catre extremism. Cand nu vei mai avea cu cine sa vorbesti, in cine sa crezi si sa speri vei alege fara sa vrei o atitudine extremista. E in firescul situatiei, pentru ca desi l-ai aruncat pe Ponta din Guvern, situatia este aceeasi. Si singurul care mai poate salva ceva e Klaus Iohannis, dar si el pare pierdut in aceeasi reverie rece. Joaca politic atunci cand ar trebui sa joace emotional. Sa terminam cu comparatiile cu Traian Basescu si greselile sale. Klaus Iohannis nu l-a dat afara de la Cotroceni pe fostul presedinte, nu are de ce sa se compare cu el, nu exista un motiv pentru perpetuarea comparatiei. In schimb e nevoie de el viu si constient de asteptarea imensa pe care o are societatea de la el. 

Asa cum necomunicarea ministrului Banicioiu a dus la un dezastru emotional in situatia ranitilor de la Colectiv, asa risca si Klaus Iohannis sa piarda situatia de sub control daca nu e prezent acum. A amanat tot ce se putea amana. Consultari peste consultari incat ajungi sa crezi ca nu exista nicio solutie si atunci cand se va gasi una ea este una slaba, de compromis si lipsita de puterea legitimanta. Klaus Iohannis nu intervine decisiv in nicio situatie, nu lasa publicul sa ii inteleaga intentiile si asta distanteaza. O fi situatia dramatica, dar daca nu o explica ea e perceputa si fiind si mai dramatica.

Pe scurt, atunci cand schimbarea nu poate sa apara peste noapte singura solutie este exemplul propriu, oricat de dificil si traumatic ar fi el. Ar fi potrivit un discurs de acceptare a situatiei, o penitenta a liderilor PNL si PSD, o recunoastere a esecului total si o cerere de scuze in fata societatii din partea principalilor lideri politici. Macar sa inceapa de undeva, ca sa nu prelungim furia la adresa lor. Dar daca de la partide nu te poti astepta la asa ceva, poate indrazneste presedintele sa dea dreptate strazii, nu sa spuna cu raceala: v-am auzit. Cauza e asa de mare incat un strop de umilinta nu strica din partea nimanui.