pur și simplupur și simplu adolescent-nr. 9 / 2017 1 colegiul naȚional ”gheorghe asachi” 105...

· Relația profesor-elev

· Educând prin iubire

· Lipsa de educație și incultura

· Din perspectiva unui licean

· Ziua Educației, 5 octombrie 2017 - Malala

· Dor de casă

· Singurul lucru care rămâne

· Declarații de dragoste

· Educatoarea

· De dorul tău

· Trecutul și viitorul

· Raiul elevilor clasei a XI a D

· Iadul elevilor clasei a XI a D

...din sumar

Pur și simplu

Revista Colegiului Național Gh. Asachi”„

nr. 9 / 2017

Oferta educaţională Anul şcolar 2016 – 2017

Formația muzicală a liceului-TRUPA EFECTIV Filieră vocaţională

* profil pedagogic 2 clase specializarea

Învăţător/ Educatoare

(56 locuri) Medie 2016 –

Sala de sport

Formaţia de dansuri şi obiceiuri

populare

Filieră teoretică

* profil uman: ► 1 clasă specializarea

Filologie (28 locuri)

Medie 2016 – 8,02

► 1 clasă specializarea

Ştiinţe sociale (28 locuri)

Medie 2016 – 8,23

* profil real: ► 1 clasă specializarea

Ştiinţe ale naturii (28 locuri)

Medie 2016 – 8,34

Concursul Sanitarii pricepuţi

Baza materială • 3 laboratoare (fizică, chimie,

biologie)

• laborator de informatică

• cabinete de istorie, geografie, socio-umane, limba română, matematică, religie, educaţie plastică, educaţie muzicală

• Internet wireless

• Sală de sport modernă

• Bibliotecă cu un bogat fond de carte (18556 volume)

• Internat şi cantină proprie (120 locuri)

• Cabinete de Psihopedagogie şi Orientare / Logopedie

• Cabinet de limbi străine

• Centru de documentare și informare

Calendarul admiterii la profilul pedagogic

specializarea învăţător-educatoare

Înscriere 22-23 mai 2017

Probele de aptitudini artistice + proba de aptitudini motrice:

mai 2017 Interviu + proba de aptitudini muzicale:

mai 2017

Sala de mese – Internatul liceului

Pur și simplu Adolescent-nr. 9 / 2017 1

COLEGIUL NAȚIONAL ”GHEORGHE ASACHI”

105 ani de educație prin iubire Director, prof. Dr. Constanța Chelaru

Pe data de 13 noiembrie a acestui an, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” aniversează împlinirea a 105 ani de

existență.

Istoria școlii noastre este, de fapt, istoria învățământului pedagogic nemțean, o istorie pe cât de valoroasă, pe

atât de plină de neliniști și provocări.

Formarea învățătorilor și educatoarelor prin liceele pedagogice reprezintă o necesitate și o abordare realistă a

nevoilor și a specificului spațiului educațional românesc, iar valorificarea experienței și a tradiției valoroase ale

acestor școli devine o datorie de onoare pentru toți membrii comunității.

De ce educație prin iubire? Pentru că este de neconceput formarea viitorilor educatori în absența iubirii, a

iubirii de oameni, de cunoaștere, iubirea aducând cu ea grija, speranța, optimismul, respectul, încurajarea, în

general, îndreptarea pe calea valorilor autentice.

Iubirea a fost și va rămâne o valoare centrală a procesului educațional deoarece, prin iubire, dascălul dă sens

uman cunoașterii, făcând-o să ”lucreze” în beneficiul omului și al vieții.

Când mă gândesc la relația dintre profesor și elevii săi, cred că educația prin iubire înseamnă:

Să prețuiești timpul petrecut în clasă alături de elevi și să transmiți acest lucru prin punctualitate,

responsabilitate, pregătire și entuziasm;

Să faci o prioritate din stimularea învățării și înțelegerii de către elevi a conținuturilor transmise;

Să-ți exprimi încrederea în posibilitățile de progres și dezvoltare ale elevilor, evitând evaluarile fataliste

exprimate în etichetări și clasificări rigide;

Să utilizezi predominant evaluarea cu rol formativ pentru a sprijini elevul să înțeleagă prin ce este valoros și

ce trebuie să mai învețe pentru a progresa;

Să încurajezi manifestarea individualității elevilor, fiind conștient de faptul că fiecare elev este unic;

Să vezi în fiecare dificultate cu care te confrunți în clasă o provocare pentru abilitățile tale și o ocazie de

dezvoltare profesională și personală;

Să nu fii zgârcit cu zâmbetele și cu manifestările umorului în clasă, deoarece o atmosferă pozitivă stimulează

învățarea.

În acest moment aniversar, vă provoc să medităm la modul în care

fiecare dintre noi, educatori din școli și din afara acestora, împărtășim

iubirea cu cei pe care îi formăm.

La mulți ani!

Relația profesor – elev dincolo de rol

prof. Geanina Timofte

În contextul lumii moderne, tot mai des se pune problema adaptării tinerilor la o societate mereu în schimbare

și tot ceea ce era valabil, în cazul generației anterioare, acum este pus sub semnul întrebării.

În școala de ieri, profesorul era deținătorul absolut al informației, iar catalogul era, în mâinile sale, o armă de

temut. De la înălțimea poziției sale profesionale, privea uneori cu asprime, alteori cu îngăduință, spre acea ființă

incompletă – elevul.

Sigur că au existat și excepții… Ne amintim fiecare măcar de un profesor plin de căldură și înțelegere, care a

crezut în noi și care ne-a deslușit, cu pasiune, tainele unei materii ce a putut constitui baza viitoarei noastre profesii.

Astăzi, excepția devine regulă!

Profesorul are, în acest context, o funcție parentală. El poate să taie aripi sau poate să le pregătească pentru

zbor. Când vede în fața un rol – cel de elev – poate rămâne centrat pe informația și pe competențele pe care

disciplina sa le presupune. Când vede dincolo de rol, are în față o ființă concretă, cu speranțe, cu bucurii, cu

probleme, cu tristeți, cu întrebări…

DESPRE NOI

2 Pur și simplu Adolescent-nr. 9 / 2017

Elevul școlii actuale vine într-un mediu plin de căldură, găsind adesea, în

profesorii săi, un fel de părinți. Informația este mult mai accesibilă acum, datorită

mediului online, televiziunii și cărților științifice sau de popularizare. Astfel,

profesorul se poate apleca spre o educație complexă, îl poate pregăti pe elev

pentru viața reală, cea de dincolo de paginile caietului de clasă.

La ce vor folosi integralele, caracterizarea personajului Ion, anul înfrângerii

lui Napoleon, când o stimă de sine scăzută, o lipsă de încredere în forțele proprii,

frica de a spune ,,nu”, teama de necunoscut îi vor bloca ascensiunea? Dar ce comori pot fi aceste informații și multe altele, atunci când tu,

profesorul, îi arăți că e minunat, crezi în el și îl înveți că dincolo de nota din

catalog, subiectivă, în definitiv, el are toate resursele pentru a reuși!

Profesorul poate fi chiar un model. Nu unul abstract, ci o ființă umană care

este obosită, câteodată, când nu a dormit toată noaptea pentru că a făcut copilul febră. Care are griji, probleme,

bucurii, o viață dincolo de zidurile școlii. Nu viață perfectă, frumos ambalată în cutia rolului profesional, ci una în

care elevul se poate regăsi… De la care poate învăța că poți fi dedicat în ceea ce faci, că poți privi cu drag și

responsabilitate spre ceilalți, acceptându-i pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce știu.

Când privirile lor se întâlnesc, în mod autentic, se întâlnesc și sufletele, astfel că elevul știe că în fața lui se află

un reper stabil, o resursă emoțională la care poate apela atunci când, în lumea lui, se simte singur și neînțeles.

Iată de ce, mi-ar plăcea să fiu elev în aceste timpuri, dar mă onorează să fiu profesor și pedagog acestor

persoane minunate ai căror ochi mă privesc întrebători și plini de încredere în fiecare zi...

Parteneriatul școală-familie Prof. Alina Foltea

Auzim frecvent discuții între părinți care sunt de

părere că, dacă își trimit copilul la școală, toată

responsabilitatea în ceea ce privește educația revine

școlii.

Evoluția societații românești care se află într-o

tranziție prelungită, bulversarea valorilor într-o

societate instabilă, lipsa unor modele de urmat, îi

pune pe adulții părinți în dificultate. Mulți se simt

depășiți de situație, incapabili să-și înțeleagă copilul,

permanent grăbiți pentru a

asigura un trai decent familiei, și

de aici – până la a-și lua mâna de

pe „puiul de om” - mai este doar

un pas.

În educația copilului,

părinții, profesorii, școala și

societatea sunt cele mai

importante mijloace. Deoarece

familia constituie prima școală a

vieții unde copilul își formează

primele deprinderi, mediul de familie poate să

exercite o influență pozitivă sau negativă asupra

copilului care să-l marcheze tot timpul. A trimite

copilul la școală nu echivalează cu o detașare a

părinților de problemele copiilor, ci ar trebui să

însemne un parteneriat. Familia trebuie să fie în

contact permanent cu școala și cu profesorii ei.

Părinții trebuie să fie deschiși pentru a primi sfaturi

în situații dificile, iar școala trebuie să-și deschidă

porțile pentru ca familia să cunoască și să participe la

activitațile ce se desfășoară în școală.

Elevii sunt uneori copleșiți de problemele

specifice vârstei, iar lipsa de comunicare între școală

și familie nu face decât să accentueze problemele

care se vor acutiza mai târziu. Dacă, în primii ani de

viață ai copilului, părinții au fost primii educatori,

mai târziu ei ar trebui să devină parteneri ai școlii,

fără a crede că rolul lor în educația copiilor s-a

incheiat. Așa cum părinții doresc ce este mai bun

pentru copiii lor, așa și profesorii își doresc ca

părinții să susțină scopurile și

regulile școlii, sa-și accepte

responsabi-litatea de părinte și

să comunice frecvent cu

cadrele didactice. Într-un

sondaj publicat de un ziar

local, s-a constatat că doar 12

din 100 de elevi chestionați au

spus că sunt întrebați zilnic de

către un membru al familiei

despre ce s-a mai întâmplat la

școală. Trist!

Pentru binele copiilor, familia trebuie să fie într-

un contact permanent cu școala, să coopereze cu

profesorii, să asculte problemele copiilor, toate

acestea pentru un viitor frumos, senin și plin de

reușite al copiilor.

Aristotel spunea că ,,cei care educă copii sunt

demni de mai multă onoare decât cei care le dau

viață, de aceea, pe lângă viață, dăruiți copiilor și arta

de a trăi bine, educându-i”. Așadar, doar împreună

vom reuși!


Olimpiada Naţională de Pedagogie- Psihologie Arad -Impresii-

Oana Grivasă, clasa a XI-a B

“Niciodată să nu spui niciodată”... totuşi eu am

făcut asta. La începutul clasei a X-a nu m-am gândit

că voi avea parte de asemenea experienţe plăcute şi de

neuitat. Fiind sinceră, pot spune că Psihologia nu m-a

captivat de la început, ci chiar am întâmpinat

dificultăţi în încercarea de a înţelege

materialul. Dar, uşor, uşor, Freud,

Yung, Cosmovici au reuşit să mă

atragă în lumea, până nu demult de

nepătruns, a psihologiei, ajutată

fiind și de doamna profesoară

Daniela Negru.

Arad- locul care m-a făcut să

mă simt ca acasă, când eram la sute

de kilometri depărtare de ea. De

obicei, nu îmi fac impresii de la

început, pentru că se vor dovedi a fi

greşite şi aşa s-a întâmplat şi în

cazul Aradului. Nu ştiam la ce să

mă aştept, dat fiind faptul că aceasta

a fost prima mea participare la o

olimpiadă naţională. Astfel, nu am

putut decât să fiu surprinsă. Încă de

când am pus piciorul pe peron, mi-

am dat seama că următoarele zile vor fi minunate.

Din auzite, știam că Aradul este un oraş foarte

frumos şi nu am fost dezamăgită în acest sens. Faptul

că toate clădirile din oraş şi-au păstrat stilul vechi şi

că nicio construcţie modernă nu s-a infiltrat printre

acestea, este o dovadă că oamenii din comunitate sunt

persoane conservatoare, care ştiu să preţuiască

frumosul. Clădirile precum: Palatul Administrativ,

Palatul Băncii Naţionale, Palatul Cenad, Palatul

Neuman, Teatrul de Stat, Biserca Catolică, Biserica

Roşie, Hotelul „Ardealul”, Colegiul Naţional

„Moise Nicoară” sunt câteva dintre numeroasele

construcţii ce nu fac decât să te întoarcă în timp şi să

nu mai vrei să te întorci.

Oamenii din Arad, mai precis profesorii şi

elevii liceului gazdă, ce s-au oferit voluntari pentru

această olimpiadă, sunt cei care ne-au întâmpinat pe

noi, elevii şi cadrele didactice, cu braţele deschise şi

entuziasm şi şi-au păstrat această atitudine până la

plecarea noastră. Pozitivismul, calmul şi energia

oamenilor le simţeam la fiecare pas. Totodată,

organizarea olimpiadei, pornind de la împărţirea

elevilor pe grupuri, pentru a vizita cât mai multe din

oraş, până la proba în sine a olimpiadei și, în final,

petrecerea organizată în cinstea tuturor participanţilor,

toate au arătat munca depusă de o

mulţime de oameni, pentru ca totul să

fie perfect pus la punct.

De la această olimpiadă nu am

plecat doar cu amintirea locurilor

unice pe care le-am văzut, ci şi cu

ideile împărtăşite cu ceilalţi

participanţi. Cu toţii fiind elevi ce

studiază la Profilul Pedagogic, am

găsit uşor subiecte de discuţie asupra

programului şcolar sau al viitorului în

învăţământ. De asemenea, am avut

onoarea de a păşi în locul unde a luat

naştere învăţământul pedagogic

românesc, şi anume în Colegiul

Naţional „Preparandia-Dimitrie

Ţichindeal”, liceul ce a găzduit

olimpiada. Cu peste 200 de ani de

tradiţie a şcolii pedagogice româneşti,

Ţichindeal încă onorează trecutul prin intermediul

unui clopot vechi ce anunţă începutul şi sfârşitul

orelor de curs. Totodată, prestigiul liceului este

susţinut de rezultatele deosebite ale elevilor care nu

fac decât să ducă mai departe calea cunoaşterii.

Uitându-mă în urmă, nu regret sub nicio formă

munca pe care am depus-o pentru a ajunge la etapa

naţională a Olimpiadei de Pedagogie-Psihologie. Cu

toate că nu am câştigat niciun premiu, toate orele în

care am stat “de vorbă” cu Zlate și Neveanu mi-au

adus experiențe extraordinare și mi-au schimbat puțin

părerea despre țărișoara noastră. Participarea la

această olimpiadă nu m-a făcut decât să îmi doresc ca

și anul viitor să muncesc pentru a ajunge din nou la

această etapă, iar așa-zisul “timp pierdut” pentru

pregătirea materialului va fi cu siguranță câștigat

atunci când ești mândru că îți reprezinți județul.

Astfel, am plecat din Arad îndragostită de

Ardeal și cu speranța că mă voi întoarce în curând!


Educând prin iubire Metoda Jim Fay- model de bună practică

Consilier şcolar, prof. Onu Elena Diana

“Ce trebuie să facem?" întreabă părinţii adesea. Pe lângă îngrijirea şi satisfacerea trebuinţelor fiziologice, de ce mai au nevoie copiii noştri pentru a fi fericiţi? Iată câteva dintre răspunsurile solide. Succesul unui copil depinde în mare măsură de educaţia timpurie pe care acesta o primeşte. Părinţii sunt responsabili de educarea copiilor lor pentru viaţă. Mai mult decât oricând, părinţii înşişi au nevoie de programe de parenting pentru a învăţa cum anume să ghideze paşii copilului în mod corespunzător, astfel încât aceştia să se dezvolte armonios, atât din punct de vedere fizic, intelectual, cât şi emoţional.

În literatura de specialitate, există numeroase articole despre educaţia timpurie. Principiul general este acesta: adevărata educaţie începe cu un singur cuvânt: dragostea. Atât de importante sunt dragostea şi ramificaţiile sale, încât învăţarea de valori morale nu este posibilă în absenţa acestora. Dragostea este de bază. Copiii sunt concepuţi din dragoste, astfel încât dragostea familială este suportul ce asigură creşterea şi dezvoltarea armonioasă a acestora. Copiii înfloresc într-o atmosferă caldă, afectuoasă, echilibrată. Copilul îşi găseşte liniştea în braţele mamei sale şi se simte în siguranţă în îmbrăţişarile tatălui. Prezenţa lor este foarte importantă, aceştia asigurând copilului satisfacerea tuturor nevoilor, începând de la cele de bază şi terminând cu cele de apartenenţă, de iubire. Într-un climat familial armonios, unit, plin de iubire, copilul creşte şi se dezvoltă cel mai frumos.

Educaţia prin iubire presupune cooperarea în exercitarea controlului şi în procesul de luare a deciziilor, utilizând empatia, cunoaşterea şi asumarea consecinţelor, dar şi consolidarea conceptului de sine la copil. Este vorba, de asemenea, despre formarea caracterului, ce presupune următoare formulă: copilul greşeşte, adultul empatizează cu acesta, iar învăţarea are la bază conştientizarea consecinţelor şi a alternativelor comportamentale adaptative.

Jim Fay este autorul unor cărţi de parenting, disciplină pozitivă şi managementul clasei foarte popular în America, fiind co-fondatorul Institutului Dragoste şi logică. Are o experienţă de peste 30 de ani în domeniul educaţiei, desfăşurandu-şi activitatea atât în domeniul public, cât şi în cel privat, în calitate de educator, director şi administrator. Această modalitate - putem să o numim chiar şi o filosofie - de educaţie prin iubire subliniază importanţa impunerii de reguli, de limite copiilor într-o manieră afectuoasă, caldă. Disciplina este astfel menţinută, având la bază înţelegerea şi iubirea faţă de copii, iubire manifestată nu pentru ceea ce fac, ci pentru ceea ce sunt.

Jim Fay descrie comportamentele deviante din copilărie ca oportunităţi prin care putem învăţa copiii să aleagă variante adaptative, sănătoase, să anticipeze şi să evite, astfel, consecinţele negative care ar putea să apară în urma unor alegeri nesăbuite. Metoda sa presupune învăţarea copiilor - să fie responsabili şi să caştige încredere în propria persoană, prin exercitarea unui control comun asupra acţiunilor şi stoparea comportamentelor indezirabile.

Cum ajută această percepţie asupra educaţiei educatorul: -Oferă copilului speranţă şi dorinţă de schimbarea atunci când nu se află pe drumul cel bun; -Îmbunătăţeste frecvenţa şcolară; -Permite un control eficient al comportamentelor deviante; -Activităţile şcolare devin mai plăcute; -Menţine atenţia şi concentrarea copiilor asupra activităţii; -Asigură construirea şi dezvoltarea unor relaţii armonioase între profesori şi elevi; -Responsabilizează copiii şi îi ajută să găsească singuri soluţii la problemele lor.

De ce funcţionează o asemenea abordare în educaţie? -Elevii sunt încurajaţi să găsească propriile soluţii la problemele cu care se confruntă;

DACĂ DRAGOSTE NU E ...


-Elevii îşi dezvoltă gândirea logică şi creativitatea; -Elevii învaţă că toate acţiunile sau deciziile lor

sunt urmate de consecinţe; -Când li se permite elevilor să suporte

consecinţele pentru propriile acţiuni, aceştia învaţă să aleagă conştient;

- Elevii identifică comportamente alternative prin prisma anticipării consecinţelor, crescând astfel nivelul autocontrolului.

Există nişte regului ce trebuie respectate pentru ca această educaţie prin iubire să fie eficientă:

1.Stabilirea unor limite; 2.Oferirea de alternative în cadrul

acestor limite; 3.Aplicarea consecinţelor cu

empatie. Exemplu:” Preferi să lucrezi în

linişte sau să fii trimis în zona de time-out? Decizia îţi aparţine. Dacă alegi să mergi în zona de time-out, am să te rog să revii la activitate imediat ce consideri că eşti pregătit să te implici. Voi fi bucuroasă să te primesc! Mulţumesc!”

Când un profesor etichetează sau când foloseşte violenţa verbală, încurajează de fapt şi copilul să adopte un comportament similar, fie direcţionat asupra celorlalţi, fie autodirecţionat. Rezultatul este că acea consecinţă nu aduce niciun plus în sistemul informaţional al copilului. În schimb, când profesorul empatizează cu copilul, ajutându-l să înţeleagă consecinţele ce pot apărea în urma unei acţiuni sau în urma unei decizii, permite copilului să se concentreze asupra greşelii şi, în acelaşi timp, asupra modalităţilor prin care acea greşeală poate fi reparată şi, în timp, nerepetată.

Implemetarea acestui model de educaţie prin iubire în clase poate fi o realitate dacă avem în vedere faptul că orice schimbare necesită o perioadă de adaptare şi de acomodare. Experienţele sunt diferite,

astfel încât trebuie să fim deschişi pentru a putea înţelege percepţiile elevilor noştri, înainte de a acţiona impulsiv. Este foarte important să fim atenţi la ceea ce ne transmit copii nonverbal, în spatele acestui tip de comunicare fiind ascunse foarte multe dintre trăirile emoţionale neexprimate. Pentru a avea o relaţie frumoasă cu elevii noştri şi pentru a promova o educaţie prin iubire trebuie să adresăm foarte multe întrebări elevilor, să eliminăm ideile preconcepute, să le oferim alternative la

comportamentele greşite și nu doar să le sancţionăm când acestea apar. O regulă foarte importantă în psihologia personalităţii este: “Persoanele umane imită de cele mai multe ori comportamentele celor pe care îi iubesc, sau acţionează conform aşteptărilor acestora. Dacă o persoană are o stimă de sine ridicată, tot ceea ce va face va fi pentru sine. Dacă nu are încredere în sine şi nici stimă de sine, atunci toate alegerile sale vor fi pentru şi cu gândul la ceilalţi.”

Recomandări pentru dezvoltarea de raporturi interpersonale armonioase:

Dacă întâmpinaţi probleme de comunicare, de relaţionare cu unul dintre elevii d-voastră, puteţi face astfel: mergeţi la acel elev de şase ori în timp de trei săptămani şi în adresare folosiţi o singură propoziţie asertivă: “Am observat….”şi completaţi cu un comportament pozitiv sau adevărat despre elevul respectiv, care să nu aibă legătură neapărat cu activitatea sa şcolară. După cele trei săptămâni, observaţi cu atenţie dacă acel elev devine cooperant. Puteţi să adresaţi întrebări de genul: “Vrei să încerci să faci desenul pentru mine?” sau “Vrei să încetezi să vorbeşti neîntrebat pentru mine?”

Educația religioasă - dimensiune a educației contemporane prof. Onu Marius-Dorin

Ce rost are educația religioasă și ce loc ocupă ea în școala contemporană? În rândurile ce urmează,

vom încerca nu neapărat o analiză exhaustivă a subiectului, ci, pe cât posibil, a oferi un răspuns valid, în

principal din punct de vedere pedagogic, dar și socio-cultural, acestei întrebări.

Dascălu Narcisa, clasa a XII-a A


Investigația de ordin istoric asupra relației dintre educație și religie conduce la concluzia că cele două

practici culturale sunt interdependente, se stimulează reciproc, iar, în plan concret, ele

s-au manifestat simultan și tind să se coreleze și în contemporaneitate, fapt pentru care practica educativă

poate și trebuie să valorifice standardul paideutic, implicit sau explicit, al credinței religioase, după cum și

credința religioasă se poate consolida printr-o bună și chibzuită informare și formare. Corelativitatea și

complementaritatea funcțională dintre religie și educație au fost intuite de mult timp și au atins un punct

de maximă intensitate odată cu instituirea și răspândirea creștinismului. Iisus Hristos (dincolo de calitățile

sale transcendente) întruchipează la modul superlativ această îngemănare dintre sophia și paideia, dintre

logos și praxis, dintre idee și faptă, dintre gândire și acțiune.

Unii dintre cei mai importanți pedagogi laici au subliniat în operele lor necesitatea și căile realizării

educației religioase. Contribuția lor constă în aceea că au intuit și formulat scopurile și obiectivele acestei

laturi a educației, au pregătit arsenalul metodic și procedural al derulării activităților de educare în spiritul

valorilor religioase.

Într-o epocă în care descentrarea valorică persistă și se adâncește,

regândirea componentelor educației și a ponderii acestora este mai mult

decât necesară. Pledoaria pe care o facem pentru realizarea educației

religioase pleacă de la credința că educația este o operă de spiritualizare

care nu atinge plenitudinea dacă lasă pe dinafară una dintre componentele ei

fundamentale. Omul se raportează la realitate atât pragmatic, prin intelect,

voință, acțiune, dar și spiritual, prin atitudini, simțire și credință. O educație

integrală presupune, pe lângă latura intelectuală, morală, estetică,

tehnologică etc., și o componentă religioasă. Ființa umană tânjește după

transcendență, iar această proiecție are nevoie de o întemeiere, îndrumare

și o formare religioasă prin educație. Se observă astăzi o criză spirituală, o

precaritate a referințelor axiologice, o debusolare morală a semenilor noștri. Educația religioasă poate

fortifica ființa și o poate orienta înspre ținte autentice.

Poate că prima sarcină a educației religioase rezidă în formarea bunului creștin, capabil de a cunoaște

și a venera valorile sacre. Ne naștem creștini prin integrarea noastră într-o tradiție și apoi prin Sfântul

Botez, dar devenim creștini prin conduite învățate zi de zi. Prin educația în spirit religios, ne informăm cu

privire la propriile referințe religioase, dar ne și formăm conduite pe măsura valorilor sacre interiorizate.

Apoi, să remarcăm dimensiunea culturalizatoare a educației religioase: la orele de religie, elevul își

împlinește cultura generală, află cunoștințe specifice de istorie a religiilor, semnifică și înțelege un anumit

corpus doctrinar sau ritualic, ajunge la o credință bine informată și consolidată. Nu-i totuna să crezi pur și

simplu în Dumnezeu (prin mimetism, în virtutea obișnuinței, a tradiției) și să crezi motivat, în cunoștință

de cauză, reflectat. Multe producții culturale au ca substrat motive religioase ce nu sunt încă știute

suficient de copii și tineri. Înțelegi mai bine Uciderea Pruncilor a lui Bruegel dacă raportezi faptul

zugrăvit de marele artist la faptele din Sfintele Evanghelii.1

În ciuda laicizării tot mai evidente, societatea contemporană nu poate nega faptul că valorile creștine

au un mare rol în desfășurarea procesului de învățământ. Adesea, cunoștințele prezentate cu rigoare

științifică îl conduc pe om spre o glorificare a cosmosului sau spre scepticism, fără să ia în calcul prezența

lui Dumnezeu în istorie. Pornind de la experiența intelectuală și folosind cu înțelepciune metodele

științelor moderne, procesul de învățământ trebuie să-l conducă pe om spre transcendență, pentru a ajunge

la cunoașterea Creatorului. Necesitatea unui dialog între știință și morală se impune ca soluție pentru

vestirea Evangheliei în mediile științifice.

Una dintre dramele pe care societatea noastră le trăiește este ruptura dintre Evanghelie și cultură. De

aceea, ca vocație a Bisericii este nevoie de evanghelizarea culturilor, adică a mentalităților, obiceiurilor și

comportamentelor. Inculturarea credinței și evanghelizarea culturilor exclude orice formă de sincretism și

de adaptare prin modificarea vestirii evanghelice. Mesajul evanghelic poate face diferența dintre

elementele culturale necreștine și cele creștine. Lumina credinței luminează sensul creației și raporturile

dintre om și natură.2

1 Constantin Cucoș, Educația religioasă: repere teoretice și metodice, Editura Polirom, Iași, 2009, pp. 355-356.

2 Diac.dr. Cătălin Vatamanu, Educația la poporul ales, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 506-507.


Cu toții am primit educație în proporții diferite, cât despre cultură, pot spune că fiecare şi-

o culege în funcție de voință şi de pretențiile pe care le are. Din păcate, mulți dintre noi nu

avem cele două ramuri, fapt ce dăunează grav umanității. Găsim televizorul foarte educațiv, dar, spre surprinderea celor ce îl consideră cea mai bună

sursă de cultură, televizorul este inamicul acesteia. Televizorul face parte din categoria

inacceptabilelor surse educaționale. De fiecare dată când cineva porneşte un televizor,

argumentează-i opinia pe care o ai cu referire la incultura ce o emană, iar, dacă respectivului

nu-i pasă de vorbele tale, înțelege că fiecare are un tip de mentalitate; egalitatea nu există

decât în matematică, iar tu, dacă îți cunoşti principiile, du-te într-o altă cameră pentru a citi o

carte. Când înveți să citeşti intrând în sângele cuvintelor, devii liber pentru totdeauna.

Nu te lăsa intimidat de mințile mediocre din jurul tău! Priveşte, ascultă, realizează,

înțelege şi taci!

Vorbeşte şi exprimă-ți opinia față de cineva sau ceva, doar atunci când ți se cere, dar fii

sincer. Sinceritatea este forma cea mai îndrăzneață a curajului. În alte cazuri, a avea curaj

înseamnă să te ridici şi să vorbeşti, însă tot de curaj ai nevoie să stai şi să asculți.

Nu putem direcționa vântul, putem ajusta pânzele. La fel cum timpul zboară, doar tu eşti

pilotul. Tu depinzi de impresia pe care o laşi în urmă cu trecerea anilor. Ignoră-i pe cei care

încearcă să-ți zdruncine înțelepciunea. Butoaiele goale fac cea mai mare gălăgie.

Revenind la incultura emanată de televizor, când viața îți dă lămâi, bucură-te că are ce să-

ți taie greața atunci când îl porneşti! Ignoră această ramură ce dăunează psihicului tău! Stai în

locuri liniştite şi ia exemplu de la oamenii culți, educați şi înțelepți! Trebuie să fii unic şi să

străluceşti în propria cale, ignorând acei oameni al căror singur tip de cultură se numeşte

,,bacterie"! În orice eşuezi, încearcă până biruieşti! Decât să înjuri întunericul, mai bine

aprinde o lumânare. Succesul este suma unor eforturi mici repetate zi de zi. Pune pe față

determinare şi în creier voință! Iubirea şi munca sunt pietrele care stau baza omenirii!

De asemenea, omul are nevoie de un sistem de valori religioase care să-l orienteze în demersurile de

formare a propriei personalități. În absența lor, acest proces este limitat și incomplet. Altfel spus, una din

dimensiunile educației - alături de cea intelectuală, morală, estetică, civică etc. și integrată organic cu

acestea - o reprezintă educația religioasă. Dacă ne propunem ca prin demersurile noastre instructiv-

educative să urmărim realizarea unei educații globale, integratoare, atunci este absolut necesar ca ea să

cuprindă inclusiv elemente ale educației religioase. O educație lipsită de dimensiunile religioase este

incompletă, insuficient de cuprinzătoare și de flexibilă, lipsită de capacitatea de acoperire a așteptărilor

celor care se educă. În acest sens, J. Garrido considera că: „Dacă pentru om este important destinul lui

etern, înseamnă că educația nu poate ignora această temă importantă”.

Este dreptul fiecăruia de a interacționa cu valorile științifice, tehnice, culturale, sociale, religioase etc.

cele mai diverse, a discerne, de a le accepta și interioriza pe cele aflate în consonanță cu propriile

convingeri și cu propriul sistem axiologic. Este dreptul fiecărui participant la educație să cunoască valorile

religioase ale comunității umane în care își desăvârșește educația. Astfel, în cunoștință de cauză și în

momentul în care ajunge la un anumit nivel de maturitate intelectuală, fiecare va putea realiza analize, își

va cristaliza propriile opinii și convingeri, va efectua judecăți de valoare.3

Umanitatea din noi Georgiana Rotărescu, clasa a IX-a E

3 Monica Opriș, Dorin Opriș, Mușata Bocoș, Cercetarea pedagogică în domeniul educației religioase, Editura Sfântul Mina,

Iași, 2006, p. 13.


Din perspectiva unui licean Hideg Iustina Elena, clasa a XI-a A

Cu siguranţă cu toţii aţi auzit de

la părinţi, rude fraţi sau prieteni mai

mari decât voi că perioada

adolescenţei şi viața de liceu - în

special - sunt cele mai frumoase. Şi

eu am auzit asta de multe ori, de

peste tot şi acum, în clasa a XI-a,

realizez că, într-adevăr, viaţa de

liceu este frumoasă şi specială!

Sunt convinsă că fiecare vârstă

are farmecul ei, că fiecare etapă din

viaţa omului este frumoasă şi

interesantă, dar consider că

adolescenţa este cea mai specială.

De ce zic asta? Pentru că în perioada

adolescenţei te cunoşti cu adevărat,

îţi recunoşti propriile valori şi

realizezi ce îţi doreşti cu adevărat de

la viaţă. Când eşti adolescent, simţi

primii fiori adevăraţi ai dragostei.

Eu i - am simţit şi acum realizez că

iubirea este cel mai frumos

sentiment, pe care toţi trebuie să-l

împărtăşim şi de care avem nevoie

cu toţii. Este firesc să te

îndrăgosteşti de un om, să ajungi să

ţii la el şi să îi dai importanţă, să te

interesezi de el şi să îl vezi în fiecare

persoană. Desigur, este firesc să

trăieşti dezamăgiri, să te întristezi

din diferite motive. Acestea sunt

momentele adolescenţei, care, poate,

la o vârstă înaintată, nu vor avea

acelaşi farmec, tocmai de aceea ar

trebui să ne bucurăm de orice

moment, să ne petrecem timpul liber

alături de prieteni şi familie sau ni-l

umplem citind o carte bună,

ascultând muzica preferată sau

vizionând un film de calitate. Din

punctul meu de vedere, adolesecența

este etapa în care căutăm tot ce este

interesant, diferit şi vrem din ce în

ce mai mult lucuri noi. Vrem să

câştigăm absolutul în orice, să

experimentăm. Câţi dintre noi, la

această vârstă, nu ne imaginăm

având în viitor funcţii înalte, locuri

de muncă bine plătite şi…familii

fericite? Eu îmi imaginez aceste

lucruri şi cred în ele. Cred că, peste

ani şi ani, voi ajunge acolo unde îmi

propun şi voi avea parte de tot ceea

îmi doresc la această vârstă. Cred că,

dincolo de vise, dezamăgiri,

doleanţe, adolescenţa este perioada

schimbării; nu doar a noastră, ci şi a

viitorului nostru. Tudor Chirilă

spune într-o scrisoare pe care o

adresează tinerilor că în noi stă

schimbarea, că noi încă mai avem o

şansă. Şi chiar putem să schimbăm

ceva, să vedem totul exact cum

trebuie, să nu trăim doar după nişte

iluzii. Ideea este că trebuie să vrem,

să devenim din ce în ce mai

ambiţioşi. Ne maturizăm, suntem

adulţi în formare, oameni care în

curând vor avea funcţii, vor conduce

şi vor educa. Educaţia este foarte

importantă. În liceu, în şcoală,

primim, în cea mai mare parte, o

educaţie pe care mulţi dintre noi

suntem datori să o ducem mai

departe. Liceul mă învaţă să fiu un

om corect şi bun, să fac diferenţa

dintre bine şi rău, dintre DA şi NU.

Datorită unor profesori cu o bună

pregătire, învăţ cât de importante

sunt aceste aspecte. Ca licean, spun

că nu e totul să fii bun doar la

învăţătură. Imporant este să fii bun

cu tine, cu ceilalţi, dar…şi la

învăţătură, pentru că notele, deşi nu

reflectă nivelul de inteligenţă, ne pot

salva din multe situaţii neplăcute. În

ansamblu, aceasta este adolescenţa,

respectiv viaţa de liceu. Să simţi şi

să vezi realitatea exact aşa cum este

ea. Cu bune şi cu rele.

Aceasta este perspectiva mea

asupra liceului şi a acestei etape,

ADOLESCENŢA. Nu vreau să se

termine prea curând, dar trebuie să

se sfârșească la un moment dat, aşa

este firesc. Să fim meru adolescenţi

şi să avem sufletul mereu deschis!

5 OCTOMBRIE, Ziua Educației - Malala şi schimbarea

Hârleț Ana Maria, clasa a XI-a B

Dedic acest articol copiilor de pretutindeni, atât celor care au acces la educaţie, cât şi celor care, din păcate, nu îl au...

Conform Declarației Universale a Drepturilor Omului, oricărui om, prin naştere, i se asigură dreptul la

educație. Însă, prea multe persoane sunt private de acest drept. Un exemplu elocvent, privind îngrădirea accesului la

educaţie prin intermediul instituţiilor publice, este reprezentat de fetele născute

Nistor Diana, clasa a XI-a A


în religia musulmană, în ţări precum Israel, Iran, Irak,

Egipt, Libia, Arabia Saudită, Afganistan, Pakistan,

Turcia, Iordania, Siria, state în care femeile nu au

drepturi egale cu bărbații, cuprinzându-l şi pe cel la

educație. Vorbind atât despre această religie, cât şi

despre aceaste zone vitregite de numeroase drepturi,

vă voi vorbi si despre Malala, o tânără care crede în

schimbare.

Ca mine, ca noi, Malala Yousafzai crede într-o

schimbare, luptând de la o vârstă fragedă pentru

accesul la educaţie al femeilor din Pakistan, astfel

ajungând cea mai tânără laureată a Premiului Nobel

pentru Pace, în anul 2014.

(12 iulie 2015 Malala îşi serbează aniversarea

de 18 ani deschizând o şcoală pentru fetele siriene

refugiate în Lebanon Bekaa Valley).

Această tânără a luptat cu propria ei viaţă, fiind

victima unui atentat al talibanilor, care erau

împotriva educaţiei fetelor în şcolile publice din

Pakistan. Chiar dacă a fost rănită grav de terorişti, nu

s-a lăsat intimidată şi a continuat să lupte pentru ca

tinerele musulmane să să aibă acces la educaţia din

şcoli.

Astfel, a înfiinţat ’’Fundaţia Malala’’, care

investeşte în programe comunitare şi acordă sprijin

militanţilor pentru dreptul la educaţie din întreaga

lume.

Eu cred în schimbare, într-o societate care să

promoveze „omul potrivit la locul potrivit” şi sunt de

aceeaşi părere precum Malala, care consideră că “Un

copil, un învățător, o carte și un stilou sunt

suficiente pentru a schimba lumea.”

Cred şi sper într-un sistem educaţional

performant, ’’ca afară’’, cum tot auzim.

Consider că de aici pleacă totul: având o

educaţie, poţi cuceri lumea, poţi deveni orice şi

oricine, un savant renumit, un mare actor (cum îmi

doresc eu, spre exemplu) şi lista poate continua la

nesfârşit. Eu cred în noi, în această generație

criticată, despre care se tot spune că nu face nimic.

Suntem o generaţie implicată, ce face tot posibilul să

readucă lumea la normal prin artă şi cultură.

Noi, generaţia de azi, nu suntem nevoiţi să

luptăm pentru acest drept, însă trebuie să profităm de

el, să-l explorăm şi să aducem un plus de valoare

sistemului educaţional existent. Suntem o generaţie

de voluntari, gata să ajute comunitatea, făcând-o mai

bună!!!

Da, noi suntem generația care ”nu face

nimic’’, însă militează pentru schimbare!!!

Proiecte cultural-artistice în cadrul ONG-ului

partener al Colegiului National ,,Gh. Asachi” Mirela Mardare, președinta Asociației NISI ART

ASOCIATIA NISI ART-A.N.A. s-a alăturat Colegiului Național ,,Gh. Asachi” cu proiecte cultural-artistice, proiecte

care vor fi realizate prin efort de voluntariat.

Scopul ONG-ului nostru este de a descoperi talente, de a le promova și de a le susține în măsura posibilităților.

În acest sens, ne-am gândit să oferim posibilitate de exprimare, tuturor celor care au ceva de spus în sfera culturii și

în cea a artei.

Astfel, atingând o parte din scopul nostru, încercăm să concretizam împreună ,,Cenaclul ,,Gh. Asachi”, proiect pe

care îl vom lansa în luna noiembrie, mai exact, de Ziua Colegiului ,,Gh. Asachi”, un semn în plus de recunoaștere a

valorii contribuției în cultura romanească și a personalității lui Gheorghe Asachi.

Așteptăm lucrările voastre pentru a putea fi citite în prima întrunire a cenaclului.

Un alt proiect la care așteptăm o implicare mare de idei din partea elevilor, pentru a-l putea realiza împreună este

proiectul intitulat sugestiv ,,Teatrul Adolescentului Hipermetrop”. Și aici așteptăm să așterneți pe hârtie scenarii cu

frământarile voastre, cu amintirile și proiecțiile voastre de viitor, așteptăm să le regizați singuri și să le interpretați, să le

jucați, asa cum vă exprimați voi – starea voastră să fie surprinsă într-o formă și o manieră cât mai placute.

Ca program de relaxare oferim posibilitatea ca, în cadrul proiectului ,,Look Spirit Developed – Art”- în cluburi și

ateliere, să se dialogheze pe teme și subiecte comune, să socializăm precum și să ne exprimăm într-o forma artistică –

modalitate de deconectare prin artă. Dorim să contribuim la dezvoltarea spirituală a tuturor celor ce simt și vor să o facă, să realizăm împreună visuri și

speranțe, să găsim o modalitate cât mai placută de exprimare a ființei interioare. Așteptăm ideile voastre pentru ca

împreună să le dăm viată!


Descoperim și ne descoperim continuu... Elevilor și colegilor mei....

Prof Oana Zugravu

A educa presupune nu numai a transmite noțiuni,

informații strict teoretice, care, de cele mai multe ori,

sunt în surplus față de cerințele societății

contemporane, ci, în primul rând, a

educa presupune a modela, a ajuta la

definirea personalității elevului, în

sensul benefic, constructiv.

În ultimii ani, am descoperit

avantajele oferite de educația

nonformală și de cea informală, pe

lângă cele ale activității școlare

clasice, ce țin de educația formală,

bineînțeles, cu multitudinea de

metode active prin care încercăm să

transformăm ceea ce ni se impune să predăm în ceva

atractiv pentru elevii noștri. Am în vedere excursiile

școlare prin care, atât într-un mod organizat, dirijat, cât

și spontan, adaptându-ne la situația dată sau nou creată,

am învățat alături de colegii, prietenii și elevii noștri că

sunt și profesor, și părinte, și colegă, și prietenă

(redundanța este intenționată!), și

om simplu care se află într-o

continuă devenire. Un adevărat

„bildungsroman”, nu-i așa?

Oricât de mult am vrea să ne

îndepărtăm de clișeele didactice,

ele tot ne răsună în minte, sunt

imanente profilului nostru! Cu

alte cuvinte, am depășit bariera

formalității, a rigidității care de

multe ori stă între noi și elevi sau

între noi, colegii de catredă, de

școală, și nu numai. Am

descoperit sau am redescoperit

nu numai pitorescul țării, istoria -

de cele mai multe ori – apăsătoare,

tulburătoare, apoi, tradițiile,

monumentele care te fac mândru de nația

ta și, în același timp, dezamăgit, pentru

că nu sunt promovate și întreținute, ci,

mai ales, oameni deosebiți – elevi

deștepți, talentați, cuminți, curioși și

deschiși către lumea trecutului și a

prezentului, dornici să cunoască și

altceva, și altcumva; dar am mai

descoperit și colegi, oameni inimoși,

pasionați de lectură, de istorie, de

frumos, de bine...Principiile etice... cât

de minunat ilustrate!

Am descoperit că sunt un om între

Oameni, cu defectele și calitățile

noastre! Am învățat să mă uit, să ascult și să văd

dincolo de aparențe. Cât de important este să ai răbdare

și să asculți...

Pe lângă uimirea și

încântarea trăite când am vizitat

Muzeul Oului (Vama,

Bucovina!!!), fiorul și indignarea

care m-au cuprins trecând pragul

Închisorii Sighet, delectarea și

mândria - văzând mozaicul unic

în lume de la Mănăstirea Recea,

istoria și măreția Cotroceniului,

entuziasm, dorință de cunoaștere

la Muzeul Antipa – o lume demnă

de tot respectul pentru viață, lanț trofic, evoluție,

tehnologie și natural, în general, apoi diversitate în

unitate la Muzeul Satului, suflet de român, pe care nu

neapărat că îl înțelegem, ci îl contemplăm

nostalgici...și multe, multe altele...pe lângă toate

acestea, am simțit că mă formez încontinuu alături de

elevi, colegi, familie și prieteni –

oameni unici în felul lor de a gândi și

de a simți, cu povestea lor, cu

frumusețea lor. Am înțeles ce înseamnă

să empatizezi într-un cadru care nu

este numai familial. Am râs, am dansat,

am plâns împreună...

Cum să uităm seara de muzică

oferită de niște elevi talentați, frumoși,

sinceri și atât de naturali, care ne-au

făcut să ne simțim deosebiți, mai ales

ținând cont de faptul că au renunțat la

mai bine de un ceas din „programul de

seară”, pentru a și-l petrece cu noi, o

altă generație, cu noi, profesorii, de

DIN CO LO DE AP ARE N Ț E


multe ori, rigizi. Sau trandafirii din Grădina Botanică

printre care ne-am simțit și noi trandafiri împreună cu

toți bobocii noștri!?

Sper să devină o tradiție aceste excursii prin care

ne formăm inedit, depășind formalitatea, rigiditatea și

orgoliul profesional în care ne învăluim adeseori! O

lume mai bună este posibilă pentru că oamenii sunt

perfectibili. Nu trebuie să uităm acest lucru! Totul

constă în a descoperi metodele prin care putem ajunge

cât mai aproape de perfecțiune în imperfecțiune!

Trecutul si Viitorul către Prezent Bugan Ana-Maria, cls. a IX-a A

Citești o carte. Devine din ce în ce mai interesantă. Treci peste pagini, iar acele pagini se înmulțesc,

fără să mai ţii cont de timpul trecător, crezând că ai cartea în mână de puţine minute.

Dai o pagină. Observi că scrie Capitolul 2 și cartea chiar ţi-a plăcut până acum, ai dezvoltat o simpatie

faţă de personaje, unul sau mai multe. Dar acum, chiar acum, ce simţi? Te întrebi ce se va întâmpla cu

personajele favorite, dacă rămân sau vor ieși din peisaj. Așa iţi faci speranţe, te îmbărbătezi și începi

Capitolul 2.

Citești și citești și observi că, odată cu următoarele capitole, întâmpini schimbări: prieteni, vin, pleacă.

Te aproprii de final, cum te simţi? Nu vrei să treci la următorul Capitol?

Când simţi că nu mai ai mult de trăit , te gândesti să dai o tură prin bibliotecă și o găsești, cartea aceea

care te-a obsedat în adolescenţă. Din moment ce ai uitat conținutul, o recitești. Îţi amintești cum râdeai cu

anumite personaje, cum ai plâns după altele, cum ai cunoscut oameni noi și ţi se umple inima de veselie și

dor faţă de acele momente.

Din moment ce nu mai merge cum vrei tu, lași cartea deoparte, procedezi cum vrei tu.

Anii trec, ești la liceu, facultate, te căsătorești, îmbătrânești.

Iar, la final, vezi următorul mesaj. Chiar dacă nu pare, acesta e o scrisoare pentru tine. Noi, Trecutul și

Viitorul, ţi-am scris ţie, Prezentului.

Dor de casă..... Sîrbu Tudor clasa a XI-a D

Și cum stăteam la margine de drum,

Și cum vedeam că nourii se lasă,

Când mi-a venit în față-un fum,

Era dorul, dorul meu de casă...

Și, cînd plecam adesea-n lume,

Un gînd tot mă apăsa,

Indiferent ce lumea spune,

Era dorul, dorul meu de casă.

Trec anii...nimic nu se întoarce

Trec orele, minutele rămase...

Iar fiecare pas tot mă înalță

Și iarăși plouă, și dorul nu mă lasă.

Ce mult aș vrea să văd acum

Toți nourii să se ferească,

Să văd și soarele prin fum,

Iar eu să fiu acasă.

Și cum stăteam la margine de drum,

Și cum vedeam că nourii se lasă,

Când mi-a venit în față-un fum,

Era dorul, dorul meu de casă....

Diaconița Iustin, clasa a IX-a C


De dorul tău... Eva Mihaela, clasa a XII-a B

Un simplu regret De dorul tău, de dragul tău... Inima mi s-a-necat.

Tu ai plecat și m-ai lăsat, Ca un lucru fără viaţă Tu, un înger ce-ai căzut, Din clipa ce m-ai născut,

Și-ai plecat spre nicăieri, Iar eu...am rămas al nimănui. Iubirea ta- melancolia- Cuvântul tău e nostalgia... În zadar voi căuta, Dragostea ce mi-a fost luată- Dragostea de mamă- Mângâierea ta... Acum,orfan al lumii sunt, Acum, un suflet pustiit,

Cutia speran țelor negre, Jucătorul cu suflete albe.

Balan Ana-Maria, clasa a IX-a A

Cum soarele-mi încălzește jucăuș

privirea dimineața,

Dar din visare nu mă trezește,

Apoi, îmi mângâie blând fața,

Așa te vreau și eu pe tine, să fii soarele

meu, de dimineață

Pentru mine.

DECLARATII DE DRAGOSTE

Ciubotaru Maria- Mihaela, clasa a IX-a A

De câte ori m-am gândit să-ți spun și n-am putut (oftez din greu)

cât de mult te admir, școală…draga mea școală! Poate, pentru unii, tu

ești doar o instituție, în care elevii recepționează mesajele

educaționale, dar, pentru mine, însemni mult mai mult.

Nu știu cum să-ți zic, dar pe băncile tale am învățat că alfabetul

începe cu litera ,,A”, numărătoarea cu ,,1”, supărarea cu note mici și

cu o lacrimă, iar fericirea cu succes, adică mai exact…cu tine. La

fiecare sfârșit de an încerc poate să mă păcălesc că sunt fericită, că

voi scăpa de tine, dar nu reușesc. ,,De ce? te-ntrebi, nu-i așa?”

Răspunsul este greu, de plumb, fiindcă îmi lipsesc, comunicarea și

verificarea. Ca într-un plan nemărginit, în gândul meu se află cumulul

de informații - dovada că oamenii te iubesc mult, precum te iubesc

eu.

Nu pot să-ți mai spun decât că ai un rol constructiv în dezvoltarea

personalității mele și, de aceea, cu lacrimi în ochi, îți spun

,,Mulțumesc, te prețuiesc !”

Cu drag, a ta prietenă, Mihaela

Tataru Ioana –Mihaela, clasa a IX-a A

Dragă mami , Am atâ tea motive pentru ca re să t e iube sc , în cât nu

ș t iu cu ca re să încep, despre ca r e s ă vorbesc . Dar mai mul t

decâ t o r i c e , t e i ubes c pentr u c ă eș t i MAMA, pentru c ă ,

i ndi fer ent c e îmi spu i , cum m ă a l inț i sau cum mă a ju ț i , par fumul a du lmeca t la p i eptul tău îmi r edă s ent imentul de

s iguran ță . Înso ț i tă de m irosul tău , mirosul de mamă, am

gângur i t , la p i eptul tău am spus pr imel e cuvinte , pr iv indu - ț i

o chi i , am zâmbit , ia r b ra țe l e ta l e au fos t un ne sf â rș i t i zvor de

confor t ș i s iguran ță . Te iubesc mult , mami!

Alăgel Mihai Cristian, clasa a IX-a A

Te port în minte și în suflet, te simt în aerul pe care-l respir. Tu ești o parte din mine. Știi, un om a

spus odată că extremele se atrag. Deși suntem atât de diferiți, ne iubim. Întâlnirea cu tine a depins de

soartă; devenind prietenul tău am făcut o alegere, dar sentimentele pentru tine au ieșit de sub controlul

meu. Tu ai făcut culorile mai vii, frumusețea mai pură, iar inima mea a început să bată mai repede. Când

mă uit în ochii tăi, stau și mă întreb dacă am văzut cerul zilei înțesat de stelele nopții?!

Te iubesc mult!


Paula Ilie, clasa a XI-a A

Învăț să îmi creez propriul succes, Îmi fac timp pentru că îl vreau în exces. Lucrez să realizez ce-mi propun a fi, Lumea nu s-a făcut într-o singură zi. Și-mi amintesc de unde plec și prin ce trec, Chemarea muzicii eu vreau să o petrec, Căci ea îmi apare în fiecare gând, Cred că apa liniștită sapă foarte adânc. Mă dedic în întregime pentru c-o cere, Vocația mea-i cea mai mare plăcere. Lumea aceasta m-atrage cât mai aproape Și-mi dă timp să-mi creez divinitate. Drumul pot să mi-l croiesc căci știu… Lumea nu s-a făcut într-o singură

Singurul lucru care rămâne, DUREREA...

Ana-Maria Ilade, clasa a XI-a A

El mi-a șoptit iubire eternă.

Mă simțeam dezbrăcată în interior, nu mai aveam nimic care să-mi acopere inima. Sufletul meu era

împărțit în mii de bucăți cu care nu am putut reface niciodată întregul ce exista înainte. Am dăruit câte o

parte din el pentru a completa zeci de alte suflete, dar, la final, eu am rămas cea incompletă. Să fi fost

oare iubirea, ce zăcea în mine ca o carte veche într-o bibliotecă uitată, sau să fi fost sufletul meu cel care

era de neamintit?

Așteptam în întuneric o lumină. Mă-ntrebam, în timpul nopților, dacă merită să am o fărâmă de

speranță în ceea ce era deja distrus. Mintea mea spera, sufletul meu deja uitase ce înseamnă să aștepți. A

renunțat la ideea de a primi o nouă șansă la iubire, din frică. Îi era frică să nu fie iar uitat, să nu fie

aruncat în amar pentru că simțea că, de data aceasta, o să se scufunde pentru totdeauna. Îi era frică să

înceapă din nou să iubească. Se temea să nu se piardă pe el însuși, încercând să-i refacă pe ceilalți. Se

ingrijora că o să fie ucis.

Când începusem să uit și eu ce-nsemna s-aștepți și când îmi trecea, tot mai des, prin cap ideea că

totul se va sfârși cât de curând, apăru el. Și el... el mi-a șoptit iubire eternă.

Inima mea tânjea după această iubire, își dorea să fie iubită. L-a crezut, l-a iubit, l-a prețuit.

El mi-a șoptit iubire eternă, dar câtă din ea mi-a oferit? Deși eram nefericită, îl alegeam ca o oarbă

la nesfârșit, fiind sedusă de dragostea care mă îneca cu totul. Nu renunța, îmi spuneam. Nu renunța la el.

Nu mai iubisem pe nimeni în acest fel. Dar oare el mă mai iubea? Dubiile mă scufundau. Nu

acceptam ideea că el renunțase la mine, atunci când eu nu am făcut-o.

Acum stau și mă-nec în lacrimi, scriind despre singurul lucru care rămâne din iubire. Durerea.

Asaftei Alina, clasa a X-a A


Educatoarea Paula Ilie, clasa a XI-a A

Educatoarea-i o binecuvântare! Ca o mama blândă, e primitoare.

La început pășești cu teamă În lumea-n care ea te cheamă.

Cu dragoste și zâmbete curate,

Te-așteaptă zile nenumărate, Să te-nvețe o poveste

Și cum durerea se opreste.

Voce armonioasă-ți cântă, Se ferește să se plângă, Inima pură-ți aranjează

Bagaj pentru întreaga viață!

Din perspectiva unei pre-școlărițe de la grupa mea de practică

Zâmbețel Paula Ilie, clasa a XI-a A

Toată-s roz și-s asortată

Pe toți azi vă chem la joacă

Zâmbețel eu mă numesc

Și vin să vă-nveselesc.

Sunt micuță, mărunțică.

Nimeni n-ar putea să zică

Că nu sunt prietenoasă.

Nicidecum nu stau în casă…

Sunt și eu o domnișoară!

Toată strălucesc pe stradă.

Eu când trec, nu mă feresc,

Niciodată nu greșesc!

Muzica e viața mea.

Aș vrea să devin o STEA!

Visul cum să-l împlinesc?

Nu știu…dar eu doar pășesc!

SENTIMENTE

Rusu Alexia, clasa a X-a A

Culbece Paula, clasa a XII-a B


Normaliștii în vremea ”războiului reîntregirii naționale”

Eleva Sorana Maria Dobreanu, clasa aXII-a E

Prof. coordonator Mihaela Gherghelescu

Primul Război Mondial

(1914-1918) a fost pentru

români un moment crucial.

După doi ani de neutralitate

activă, România va intra în

război de partea Antantei,

alianță care se angaja să

recunoască drepturile istorice

ale țării noastre asupra

teritoriilor locuite de românii

din Austro-Ungaria. Trupele

noastre au înaintat peste

Carpați, fiind întâmpinate cu

entuziasm de către românii

transilvăneni. Ofensiva română

este oprită de căderea frontului

de sud; în Transilvania, cu tot

eroismul ostașilor noștri,

armata austro – maghiară –ger-

mană respinge atacul româ-

nesc. Capitala este ocupată, iar

familia regală și Guvernul se

retrag în Moldova, la Iași, care

devine ”capitala de război”.

Două treimi din teritoriul țării

se află sub ocupație, dar și

restul teritoriului este

amenințat. În august 1916, în

condiţiile dramatice ale

Primului Război Mondial,

localurile Şcolii Normale au

fost transformate în spitale, iar

o parte dintre profesori (Ioan

Drăgan, N. Stoenescu, Panaite

Popovici, N. Petre) şi elevii

ultimilor clase au fost

mobilizaţi pe front. Ioan

Drăgan a fost mobilizat la

Regimentul 15, apoi la

Regimentul 55 infanterie;

Panaite Popovici a fost

mobilizat la Serviciul

Geografic al Armatei, iar

Nicolae Petre la Marele Stat

Major. Profesorii care nu au

fost mobilizați (M. Stamatin,

preotul V. Constantinescu E.

Istrate) au sprijinit în spitale

îngrijirea răniților, împreună cu

elevii normaliști care erau

utilizați ca infirmieri,

brancardieri, curieri poștali.

Dimitrie Focșa, directorul

Școlii Normale, a fost numit

administrator al Spitalelor 230

și 231.4 D. Focșa arăta în

articolul ”Școala în timpul

războiului” că mobilierul,

lenjeria, vesela treceau automat

în administrația spitalului. În

anul şcolar 1917-1918, în

condiţiile grele ale războiului,

s-au susținut două sesiuni de

examene particulare (iunie și

august 1917), la care au

participat elevii Școlii Normale

”Gheorghe Asachi”, dar și elevi

refugiați. La examenele

particulare au participat și fete,

ceea ce a reprezentat un pas

spre școala mixtă în cadrul

învățământului normalist. În

septembrie 1917, ministrul I.

Gh. Duca îl convoacă la Iași pe

directorul D. Focșa, spunându-i

că ”trebuie să funcționeze

școlile, să facem probă că nu

suntem dezorganizați”.5 Cu

4 Paul Vasiliu, Monografia Școlilor

Normale din Piatra-Neamț, Editura Alfa, Piatra-Neamț, 2003, p. 15 5 Dimitrie Focșa, Școala în timpul

războiului, în Un sfert de veac de activitate a Școlii Normale de Băieți ”Gh. Asachi” Piatra-Neamț, volum

ajutorul prefectului N. Brânzei,

care era și el profesor, și al

autorităților militare au fost

închiriate foste prăvălii, pentru

săli de clasă și camere

particulare pentru gazdele

elevilor; hotelul Metropol,

părăsit de ruși, a fost

transformat de asemenea în

spațiu școlar. Totul era curățat,

reparat, dat cu var pentru a

primi elevii care erau risipiți ca

”potârnichile” în toate

mahalalele orașului. Dimitrie

Focșa, în februarie 1917, va

face cu trenul personal 20 de

ore de la Piatra Neamț la Iași,

pentru a căpăta aprobarea

ministerului pentru lucrările de

reparații deja efectuate și a

căpăta resursele financiare

necesare acoperirii cheltu-

ielilor. Acesta mărturisește că

”sfânta birocrație” funcționa și

atunci și cu greu a putut căpăta

sumele necesare. Până în luna

noiembrie 1917 au fost

recuperate toate localurile

școlii de pe strada Petru Rareș.

Din corpul profesoral atunci

făceau parte profesori refugiați,

precum C-tin Sudețeanu,

profesor de pedagogie, care

mai târziu va deveni cadru

universitar la Cluj, profesori

nemobilizați ai școlii sau

profesori de la Liceul ”Petru

Rareș”.

comemorativ, Tipografia Gh. Asachi, 1939, 11

TRECUT ȘI PREZENT


Pentru că erau condiții excepționale

(refugiu, condiții de război), la Școala Normală

din Piatra-Neamț au fost aduși elevi (băieți și

fete) din Iași, Galați, Craiova, Turnu Severin,

Buzău. Conform documentelor oficiale

(procesul-verbal al consiliului profesoral din 4

iunie 1918), în anul școlar 1917-1918 erau 199

de elevi, dintre care 160 erau băieți și 39 erau

fete. În anul 1917, s-a înființat Școala de

Aplicație, pentru desfășurarea practicii

pedagogice de către elevii clasei a VI-a. În acest

context, s-a apelat la Școala primară de Băieți

nr. 1 din Piatra-Neamț, încadrată mai ales cu

învățători refugiați. Elevii clasei a VI-a, din luna

aprilie a anului 1918, încep pregătirea pentru

examenul de absolvire la disciplinele limba

română, istorie și pedagogie. Astfel, la sfârșitul

anului școlar 1917-1918, va ieși pe porțile Școlii

Normale ”Gheorghe Asachi” prima promoție de

absolvenți, care vor fi adevărați ”apostoli ai

neamului” în lumea satului românesc. Anul

şcolar 1918-1919 va însemna înfiinţarea primei

Şcoli de Aplicaţie a Școlii Normale, având ca

învăţători pe I. Florea, I. Radu, M. Cristescu. În

condiţiile făuririi României Mari, se impunea

necesitatea înfiinţării unui număr mai mare de

şcoli normale, inclusiv în mediul rural, pentru a

asigura accesul la educaţie al copiilor de la ţară,

precum şi al orăşenilor refugiaţi din teritoriile

ocupate de armatele Puterilor Centrale, în timpul

războiului reîntregirii naţionale. În perioada

1917-1918, s-au înfiinţat, în Moldova, 40 de

şcoli normale în localităţile rurale. În Judeţul

Neamţ, au funcţionat astfel de şcoli în comunele

Hangu, Costişa – Zbereşti, cu 35 de elevi, băieţi

şi fete, Urecheni, cu 28 de elevi, Războieni, cu

35 de elevi. Aceste școli au funcționat numai cu

clasa I, după aceea fiind desființate sau

transformate în școli pregătitoare, pe baza Legii

Mehedinți. Legea Mehedinţi din anul 1918

realiza o veritabilă reformă şcolară în ceea ce

priveşte învăţământul pedagogic sau normalist:

ţăranii nu trebuie scoşi din mediul lor firesc,

natural, atât de frumos, atât de sănătos, atât de

specific neamului nostru. De aceea, feciorii de

ţăran nu trebuie duşi la şcolile secundare de la

oraşe, unde viaţa cosmopolită îi determină,

încetul cu încetul, să-şi schimbe obiceiurile şi

portul, să-şi strice graiul şi să ne se mai

întoarcă în mediul în care au crescut. (6

. Acest

6)

Gheorghe Radu, Contribuții la istoria județului Neamț.,

tip de şcoli, numite şi şcoli secundare, au

funcţionat doar un an de zile, pentru că, în urma

victoriilor Antantei din vara anului 1918,

Guvernul Marghiloman a căzut, iar guvernele

care au urmat au anulat legislaţia fostului guvern

progerman, inclusiv legea impusă de Simion

Mehedinţi, Ministrul Instrucţiunii şi al Cultelor

în Guvernul Marghiloman. În județul Neamț, în

anul 1918 s-au înființat o serie de școli

pregătitoare în satele Hangu, Războieni,

Dobreni, Humulești, numai că ele au funcționat

un an, doar cu clasele I-II. Spre deosebire de

aceste şcoli secundare, înfiinţate în diferite

comune, care aveau menirea să pregătească

învăţători pentru mediul rural şi care au avut o

existenţă relativ scurtă, Şcoala Normală de

Băieţi din Piatra-Neamţ se va dovedi foarte

trainică.

În anul școlar 1918-1919, Școala Normală

”Gheorghe Asachi” avea trei clase: a IV-a, a V-

a, a VI-a. Cei mai mulți elevi erau în clasa a V-a,

unii provenind din învățământul particular. În

luna septembrie a anului 1918, se va organiza

Școala de Aplicație proprie, care avea inițial

doar doi învățători: Ion Florea, mai târziu

profesor de pedagogie și Ion Rotaru. Școala de

Aplicație era condusă de profesorul Ioan

Drăgan. Absolvenții din vara anului 1919,

alături de directorul Dimitrie Focșa și profesorii

Școlii Normale, vor face o extraordinară

excursie în Transilvania pentru a cunoaște

frumusețea acelor locuri care reveniseră recent

la ”patria mamă”.

Editura Cetatea Doamnei, Piatra-Neamț, 2009, p. 59

Prima clasă de elevi ai Școlii Normale ”Gheorghe Asachi” – 1912


Învățători nemțeni, mulți dintre ei absolvenți ai Școlii Normale ”Gheorghe Asachi” au fost

mobilizați pe front sau au căzut în luptele pentru reîntregirea patriei. ”Bilanțul participării institutorilor și

învățătorilor din județul Neamț la Războiul Sfânt al Reîntregirii Neamului Românesc, așa cum se

regăsește în documentele Revizoratului Școlar Neamț, ne arată că 89 dintre ei au fost mobilizați pe

front”.7 32 dintre aceștia care au avut gradul de sublocotenent la începutul campaniei, au fost înaintați în

grad și au primit decorații. De exemplu, Leon Mrejeriu, Clement Podoleanu, Al. Pintilie au fost decorați

cu ”Coroana României” în grad de cavaler. Leon Mrejeriu a primit și decorația rusească ”Sf. Ana”. 27 de

învățători din Neamț au fost răniți pe câmpul de luptă; mulți dintre ei au luptat la Oituz, Nămoloasa,

Mărășești, Cireșoaia. Pentru realizarea ”României întregite” și-au dat viața pe câmpul de luptă 12

învățători nemțeni: Antistescu Nicolae (Preuțești), Adămoaia Constantin (Sarata), Moisei Alexandru

(Nemțișor), Lefter Nicolae (Ghigoești), Ciupercă Constantin (Mastacăn), Pantelimon Hurjui (Bicaz),

Varvara Mihai (Răucești), Ghițescu Hristea (M-rea Bistrița), Brașoveanu Vasile (Dănești), Fedeleș

Constantin (Buhuși), Diaconu Mihai (Tașca), Verșescu Vasile (Cracăul Negru), Podoleanu Mihai

(Făurei).

7 Mihai Șurubaru, Contribuția învățătorilor din județul neamț la realizarea Marii Uniri, în revista Apostolul, serie nouă, anul

XVII, nr. 183, p. 1-3

Prima promoție de absolvenți ai Școlii

Normale ”Gheorghe Asachi” - 1918

15 iulie 1919 – elevii și profesorii

Școlii Normale în parcul orașului Piatra-

Neamț


Raiul elevilor clasei a

XI-a D

Simfonie, fericire

aprecieri din partea profesorilor

școala - un loc minunat

românitate

fără biologie

professor amuzant

copaci cu nota 10 - o viață perfectă

informații noi

mulțumire sufletească

pomul vieții - portalul magic

speranță

viață dinamică

curcubeu

timp liber

părinți mândri

10 la chimie

realizare

cunoastere

inteligență

Raiul pentru un elev sârguincios, dar veșnic rămas în urmă cu temele

Băeșu Andra, clasa a XI-a D

Silviu este un elev sârguincios, cu note bune,

însă foarte curios. Intrând pe poarta raiului, se

pierde în admirație și uită deseori să-și rezolve

temele pentru școală, dar nu uită să-și

îmbogățească sufletul, cu ochii să cuprindă întinsul

raiului - cu pomul vieții, cu râuri pline de peștișori

aurii, semnificând faptele bune pe care le-a făcut ca

elev, entuziasmat de flori, de parfumul înmiresmat.

Rămâne aplecat asupra unei cupe de floare sau

cu ochii sclipind spre roadele copacilor și, când își

dă seama că e târziu, temele pentru a doua zi au

rămas nerezolvate. Cred că Silviu a trăit un vis

frumos, întrucât raiul este lângă noi, dacă știm să

ni-l facem.

Raiul pentru Silviu este o zi plină de distracție,

o întâlnire cu mulți colegi, un joc de fotbal, într-un

cuvânt, un portal sau magie.

Gârbea Luiza, clasa a XII-a B


Iadul elevului care chiuleşte şi

copiază

Neubauer Frederic-Mario, clasa a XI-a D

Pentru un elev care are obiceiul să chiulească

şi să copieze, eu îmi imaginez iadul ca fiind un

vis, un coşmar ce nu se termină niciodată.

Acest vis nesfârşit îl face pe elev să se

trezească de fiecare dată într-un nou coşmar

cumplit. În acest abis nu există cer, nici pământ,

totul este negru, totul se află în cădere către

străfundul locului unde se află mii de cifre de unu

ascuţite. Acesta, în momentul în care este aproape

să atingă adâncul, iese printr-o uşă, „chiulind” de la

un vis la altul, pentru a nu intra în mâinile negre ale

morţii. Sentimentul de singurătate domină fiinţa,

nimeni neputându-l salva din coşmarul necontenit.

IADUL elevilor clasei a

XI-a D

Haos, dezamăgire

Abis, teamă, invazie

Note mici cu flăcări, râuri de

foc

Ușă încuiată

Închisoare federală, profesori

chinuitori

Lapsus, desconsiderație

Recuperare

Ora 15:00 - dorință de

eliberare

Fără telefon

Dezbinare

Fulgere de 4

Ședință cu părinții...

Întuneric

Să învățăm o poveste fără

sfârșit

Flacără neagră, repetare.......

Bontea Daria, clasa a X-a D

Matei Cătălina, clasa a X-a A


Singur pe lume -

de Hector Malot

Anițulesei Denisa Andreea, clasa a IX-a E

“Singur pe lume” (titlul original "Sans famille") este un roman celebru în toată lumea, publicat iniţial

de Hector Malot în 1880 la editura Hetzel din Paris, patronul ei, Jean-Pierre Hetzel, fiind şi editorul

cărţilor lui Jules Verne. Autorul cărţii, Hector Malot (1830 - 1907), a scris peste 70 de volume, dar

“Singur pe lume” este de departe opera lui cea mai cunoscută, fiind de mai multe ori ecranizată. Romanul

a fost dedicat fiicei lui, Lucie. "În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila

mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă Luciei? O va interesa pe Lucie?" se

întreba Hector Malot la începutul cărţii sale, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori francezi. Subiectul

cărţii este povestea unui copil orfan, genul fiind dramă.

Această carte este una impresionantă. Impresionează prin dimensiunile volumului compus din două

părţi (partea întâi şi partea a doua), cele 43 de capitole pline de suspans și prin impulsul pe care-l dă

cititorului să viseze și să acționeze căutându-și bucuria inimii.

Povestea este despre Remi, un copil care nu avea pe nimeni. A fost găsit de mic, de Barberin care l-a

luat în grija sa. După mult timp, nu a mai avut bani să-l întreţină si l-a vândut lui Vitalis, un om care se

ocupa cu spectacolele de animale. Cu el a călătorit mult timp, până când Vitalis a ajuns în închisoare.

Atunci, băiatul a început să dea reprezentaţii la harpa la care învăţase să cânte. A cunoscut-o pe doamna

Milligan şi pe copilul acesteia, Arthur, alături de care a rămas până Vitalis s-a întors din închisoare. Remi

a dus o viaţă grea. Avea hrana necesară, avea un loc unde să doarmă, dar nu avea iubirea unei familii

adevărate de care avea atâta nevoie. În cele din urmă, acesta a avut norocul să-şi regăsească familia

(doamna Milligan şi Arthur), de unde fusese răpit.

Mi-a plăcut faptul că Remi a depăşit cu bine toate

dificultăţile prin care a trecut şi a reîntâlnit ceea ce îşi

dorea cel mai mult: familia. M-a surprins faptul că acesta

şi-a regăsit familia după atâta timp, aceasta fiind chiar

doamna Milligan si Arthur, şi în acelaşi timp, m-a ţinut

în suspans acest lucru. Aşa cum spune naratorul "Dacă

trăiești prezentul, repari trecutul şi câştigi viitorul" şi

"Puţine lucruri se pot obţine cu brutalitate, în timp ce cu

blândeţe obţii foarte mult, dacă nu, chiar totul."

Cartea mi-a indus o stare de melancolie la început,

iar pe parcurs mi-a stârnit curiozitatea în legătură cu

Remi, în final bucurându-mă că acesta şi-a regăsit familia.

Apreciez originalitatea autorului, evidenţierea unicităţii, conţinutului operei şi motivarea titlului.

Paginile dense ale romanului împletesc armonios firul narativ cu izbutite descrieri ale ţinuturilor

sălbatice, dar şi populate oraşe şi așezări din Franţa. (Ussel - primul orăşel cunoscut de Remi).

Acest roman este despre copii, prietenie, pierdere, pesimism şi regăsire. Ne arată că Remi şi-a dorit o

familie în care să găsească un echilibru, un sens al vieţii şi chiar dacă drumul a fost lung, a meritat

căutarea şi toate suferinţele.

Recomand cu drag această carte în special copiilor, dar şi adulţilor, care vor observa suferinţa unui

copil fără căldura unei familii.

“Singur pe lume”este una dintre cele mai frumoase cărţi ale copilăriei, în care Hector Malot ne oferă

o poveste la care să medităm.

UNIVERSUL LECTURII

MATEI CĂTĂLINA, clasa a X-a A


Privit prin ochii elevilor de la profilul pedagogic

Matematica altfel Florin Herghea, clasa a X-a A

“Matematica altfel”, în viziunea mea, e cam greu de explicat, dar pare simplă. Înțeleg că matematica “tot la fel” e plictisitoare sau interesantă, grea sau ușoară - aceasta depinde de la persoană la persoană, dar pentru mare parte dintre noi, elevii, matematica e un aspect de neînțeles din viață, unul dintre marile mistere ale lumii, dar am câteva idei pentru a schimba situația asta.

Prima ar fi să fie revizuită programa școlară, să fie adaptată la cerințele actuale și la orientarea fiecaruia. Să se ia în considerare și celelalte metode de învaățământ din UE, cele care, evident, dau rezultate bune și aici mă refer la învățământul din Vestul Europei sau cel din Nordul Europei, din țările nordice. Aceste exemple de învățământ pun accentul mai mult pe individ, pe cel ce este educat și îi vin în ajutor, încercând să îl susțină să își atingă potențialul maxim în domeniul în care se orientează subiectul educației. Această modificare ar ajuta ca orice materie să fie altfel, deoarece o face mai interesantă, mai ispititoare și cel care are o afinitate specială pentru acea materie va întâlni în jurul lui motivație și susținere, pentru că va întâlni în jurul lui persoane cu aceeași orientare și cu aceleași priorități.

Altă schimbare pe care o văd necesară pentru ca matematica să fie altfel, interesantă, de fapt, orice materie, ar fi investițiile în învățământ, în școli, în salariile profesorilor, în tot ce e legat de învățământ, acest fapt ar schimba multe. Ar schimba modul în care se petrecec orele, sălile de curs și multe altele. Orele ar fi mult mai captivante dacă s-ar petrece altundeva decât în sălile de clase, afară, în natură, de pildă sau oriunde altundeva, unde ar stârni interesul elevilor pentru materie, iar ora s-ar desfașura într-o manieră captivantă. Elevii ar fi mai atenți și prezența lor la orele ar fi ridicată.

Acestea ar fi schimbările care pa,r în opinia mea, necesare pentru ca ora de matematică să devină o altfel de oră - mai interesantă, care să stârnească interesul elevilor și plăcerea pentru studiu.

Acestea ar fi schimbările necesare ca orele de matematică, ca orice oră să devină altfel sau mai bine zis așa cum ar trebui să fie.

Matematica Distractivă

Raluca Pașparugă, clasa a X-a A

Matematica are pentru fiecare dintre noi o semnificație diferită.

Unii o văd drept o materie obligatorie, ce trebuie studiată în această viață, o știință ușor neînteleasă și nedorită pentru mulți, alții o văd drept o pasiune, o știință ce îi va ajuta în viitor, ceva făcut din plăcere și din pură voință, este ceva ce ei pot înțelege, dar nu o pot intepreta în viața lor.

Dar există și a treia categorie, o categorie formată din puțini oameni, formată din genii, din oameni ce văd matematica drept ceva indispensabil în acest univers. Acești oameni sunt inovatori, pentru ei limitele sunt ceva neexistent, ceva ce nu îi pot impiedica din a descoperi, din a crea și din a inova lumea în care trăim. Un univers învăluit în mister ce așteaptă să fie deslușit doar de cei capabili să treacă de problemele vieții, de problemele din manualele de matematică și de toate problemele neimportante ființei noastre. Acești oameni sunt capabili de lucruri fascinante, ei fiind meniți să inoveze lumea și să descopere imposibilul. Cu o voință de fier și o putere de a continua, deși ai eșuat de o mie de ori, totul va fi posibil, deoarece nimic nu e imposibil în ochii unui om ce a văzut cum e să câștigi după milioane de încercări eșuate .

Universul este mereu pregătit să îți dezvăluie misterele lumii, doar dacă și tu ești pregătit.

Matematica nu este o știinta exactă, ci un mod de a trăi, un mod în care sufletul nostru curios se despletește în enigme și probleme nerezolvate.

UNIVERSUL MATEMATICII


Matematica.....altfel Ungheanu Andreea Iuliana, clasa a -X a A

Matematica în școlile românești se desfășoară într-o sală de clasă, cu manualele pe bancă și cu un

profesor ce predă lecția în fața clasei. Oare cum ar fi dacă în ora de matematică am asculta muzică clasică

pe fundal și am învăța lucruri noi despre matematică, precum: pentru a cunoaște primele 11 zecimale ale

lui pi e suficient să reținem versurile:

„Așa e ușor a scrie orișicare

Un simbol creat din multe zecimale.’’

Numerele literelor fiecărui cuvânt dau valoarea lui

pi=3,14159265358.

Muzica este un element nelipsit din viața noastră. O ascultăm în

microbuz, în drum spre serviciu sau acasă, la prieteni, la rude, cam

în orice loc în care mergem. Ar fi bine ca în ora de matematică să

ascultăm muzica clasică pentru că ne ajută să ne relaxam și să

gândim mult mai bine. O altă alternativă ar fi aceea a jocului sau a

lecției virtuale: pe un video-proiector sau, de ce nu, pe tablete. Cred

ca ar fi o soluție - pe cât de costisitoare, pe atât de eficientă.

Din punctul meu de vedere, matematica ar fi altfel, dacă, pe

lângă lecții, teme, am face și jocuri sau am asculta muzică.

Pitagora, pentru că, în primul rând, ne-am îmbogăți cultura

noastră generală și, în al doilea rând, desfășurarea orei de

matematică ar fi într-un mod mai relaxant și, de ce nu, distractiv.

Pitagora este matematicianul meu preferat pentru că acesta considera cunoștințele muzicale ca

făcând parte din domeniul matematicii și, în mod special, din teoria numerelor. Sunetele armonioase,

spunea Pitagora, sunt produse de rapoartele exprimate în numere întregi și, cu cât valoarea numerică a

raportului este mai mică, cu atât sunetul este mai frumos.

În concluzie, matematica este o materie frumoasă, interesantă și poate să fie mult mai atractivă și

pentru ceilalți, dacă, printre lecțiile greoaie, am asculta muzică sau am învăța prin jocuri.

Raluca Pașparugă, clasa a X-a A

Sava Emilia, clasa a X-a A


1. tip de roman care prezintă probleme de conştiinţă;

2. prenumele soţiei protagonistului din romanul studiat;

3. antonim pentru pesimist;

4. prenumele verişoarei lui Ştefan Gheorghidiu;

5. individ cuprins de gelozie;

6. individ care nu s-a adaptat, neadaptat;

7. sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva;

8. individ care se ocupă cu munca intelectuală;

9. sinonim pentru nesigur;

10. prenumele personajului central al romanului;

11. totalitatea bunurilor rămase de la o persoană

decedată şi intrate în posesia altuia;

12. prenumele unchiului de la care Ştefan a

primit moştenirea;

13. numele protagonistului;

14. autorul romanului Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război;

Bălan Antonio, clasa a IX-a C

Roca Monalisa, clasa a XII a A


Coordonator

Prof. Oana Zugravu

Prof. Claudia Bizu

Tehnoredactare

Prof. Maria Magdalina

Mihaela Rotariu

Colectivul de redacție

- Prof. Alina Foltea

- Prof. Geanina Timofte

- Prof. Daniela Baciu

- Prof. Mihaela Gherghelescu

- Prof. Cleopatra Olaru

- Prof. Diana Onu

- Prof. Marius Onu - Elevii și cadrele didactice care au

publicat în acest număr.

ISSN 1843 - 6064

Rebus matematic prof. Cleopatra Olaru

1. E

2. D

3. U

4. C

5. A

6. Ț

7. I

8. E

1. Relație matematică între mai multe mărimi cunoscute și necunoscute, valabilă numai pentru anumite valori ale mărimilor necunoscute.

2. Admițând un raționament fals, o situație aproape imposibilă.

3. Numărul unu.

4. Figură geometrică plană formată din mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un punct fix.

5. Care duce la același rezultat independent de modul cum au fost grupate elementele unui grup ordonat.

6. Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg.

7. Mulțime de elemente pentru care sunt definite două legi de compunere, una numită adunare, iar cealaltă înmulțire, astfel încât mulțimea să formeze grup comutativ față de adunare, înmulțirea să fie asociativă, cu elemente neutru (unitate) și să fie distributivă față de adunare.

8. Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri.

Rezolvarea rebusului din nr trecut

pur și simplupur și simplu adolescent-nr. 9 / 2017 1 colegiul naȚional ”gheorghe asachi” 105...

Documents