Proza lui Duiliu Zamfirescu

Viața la țarăTănase Scatiu

1

Proza lui Duiliu Zamfirescu – scriitură realistă?

Viaţa la ţarăTănase Scatiu

Pornind de la ideea că cele două romane menţionate a lui Duiliu Zamfirescu, Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu au cunoscut numerose interpretări stilistice de-a lungul timpului, contradictorii sau nu, mereu plasându-l într-un spaţiu literar vag definit, deducem că sursele sale de influenţă nu au fost de la început aceleaşi,primând, din punct de vedere stilistic, în textele sale o formă hibridă de manifestare.

Cu alte cuvinte, romanele propuse pot fi subiectul unor dezbateri de mari întinderi, dacă ţinem cont de faptul că, privite din unghiuri diferite, ne dezvăluie laturile felurite ale unor personaje care pot fi aşezate deopotrivă într-un mediu realist sau într-un tipar clasicist.

Prin formă hibridă de manifestare am vrut să sugerez tocmai această pluralitate a operelor, care este mai vizibilă în primul roman din Ciclul Comăneştenilor, Viaţa la ţară.

În cele ce urmează voi încerca să argumentez aspectele menţionate în prima parte a lucrării, folosind materiale de specialitate, acolo unde am considerat că este necesar.

În primul rând, prin romanele Viaţa la ţară, Tănase Scatiu şi În război, Zamfirescu a adus în prim-plan societatea românească din timpul războiului independenţei:

,, Boieri, arendaşi şi tărani , buni şi răi, o icoană a vremurilor - nu a unui om şi a vremii cât îl priveşte numai pe el…”1

Totuși, aceste aspecte nu predomină în acțiunea romanului Viața la țară. Este vorba de acea posibilitate de a privi faptele din mai multe perspective, de a privi întreaga operă asemenea unui cub, care privit în spațiu, pe fiecare fațetă arată altceva. Bineînțeles, toate aceste perspective converg într-un punct, un punct de plecare, care îl constituie chiar societatea despre care aminteam, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, respectiv începutul secolului XX, în partea de nord a Bărăganului în localitaţile Comăneşti,Ciulniţei,Balta.Aici evenimentele se derulează sub o notă realistă, sunt prezentate problemele unei societăți care începe a cunoaște declinul, ca urmare a procesului de destrămare a proprietaţii boiereşti şi a familiei din cauza pătrunderii arendaşilor în lumea satului românesc. Noua clasă a arendaşilor îmbogăţiţi prin înşelarea stăpânilorşi exploatarea ţăranilor va duce la săracirea boierimii tradiţionale nevoită să-şi vândă pământurile:

1 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag.123 (texte semnate Gheorghe Bogdan - Duică , culese din revista Luceafărul, VI, nr.10, Sibiu, 15 mai 1907, pag.191-195)

2

,, În fondul romanului este doar și o luptă pentru pământ”2

Celelalte probleme vizează statutul preoților, judecătorii neserioși și o poliție care „ primește palme uriașe și tace molcom”. Toate acestea mă duc cu gândul chiar la o luptă pentru înavuțire, care mai târziu , în romanul lui Rebreanu, Ion va ilustra un mod de viață, un scop, o dovadă că mentalitatea tradițională este pe cale să fie înlocuită:

,, La domnul Zamfirescu, ca şi la domnul Lecca, singurii reprezentanţi ai binelui sunt doi boieri, paralitici şi aceştia, în semn că prăbuşirea întregei rase este iminentă. Restul care biruie şi domninează, prezentul şi viitorul conducătorilor , e compus din parveniţi, ca bogătaţul Scatiu şi din câini , ca Alexandru Fronda.”3

Tot aici Duiliu Zamfirescu foloseşte pentru prima dată tehnica planurilor paralele.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentată viața țărănimii și a intelectualității rurale.

Trecerea de la un plan narativ la altul se realizează prin alternanță, iar succesiunea secvențelor

narative este redată prin înlănțuire.

Celălalt plan exploatat în roman înfățișează viața la curtea boierului Murguleț, opera

deschizandu-se cu un contrast: pe de-o parte coconul Dinu, tipul boierului păstrător al valorilor

tradiţionale, iar pe de alta, Tănase Scatiu, care întruchipează tipul arivistului, al omului care își

dorește să se îmbogățească prin mijloace cât mai simple. Încă din primele pagini prinde contur

conflictul dintre cei doi, datorită faptului ca sunt exponenți ai unor valori foarte diferite. Romanul se desfășoară în jurul acestei tensiuni, dar , cum am spus în primele rânduri, curentele literare nu există în stare pură, între ele apărând interferențe. Din nou, imaginea cubului care se rotește cumva și aduce în atenția noastră un alt plan, construit, am putea spune, dintr-o perspectivă romantic-idilică, căci are ca protagoniști cele doua cupluri: primul, constituit din personajele Saşa şi Matei, iar cel de-al doilea, din Tincuţa şi Mihai.

Acest plan al personajelor poate fi considerat unul de factură realistă întrucât scriitorul nu le așează în epocă fără a le adapta evenimentelor, traiului de viață. Până la urmă, o viață la țară nu este atât de simplă precum pare, în măsura în care o mentalitate patriarhală urma să fie adânc zdruncinată de apariția relațiilor capitaliste. Plecând de aici, Zamfirescu a investigat lucid și obiectiv realitatea, ilustrând defectele unor personaje care sunt , în esență, de factură realistă.

Cel mai concludent exemplu este personajul Tănase Scatiu. În Viața la țară acest personaj nu abia prinde forme, mai precis, nu sunt caracterizate personajele prin tehnica detaliului. Încă din începutul romanului sunt creionate portrete vagi ale unor personaje care vor ocupa un loc important sau mai puțin important în acțiunea propriu-zisă. Astfel , boierul Dinu, Tănase

2 Ibidem3 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag.121.( text semnat Ilarie Chendi, reprodus din Impresii, Editura Minerva, București, 1908, pag. 227-233 )

3

Scatiu , mama sa, Tincuța sunt prezentați superficial, descoperind pe parcurs care este rolul fiecăruia în poveste.Dar în Tănase Scatiu, ritmul se precipită. Nu mai avem în față un aspirant la mâna Tincuței, ci chiar perechea ei.Este un învingător prin toate realizările: Tincuța este a lui, Dinu Murgu are , din nou, datorie la el( fapt pentru care îl ține sechestrat în casa lui ), este chiar și deputat, pentru a doua oară. Acțiunile sale par lipsite de sens ; singurul lucru de care i paă este moșia, nici măcar de Tincuța, care, oricum, suferea de o boală care o măcina încetul cu încetul.Zamfirescu adoptă o atitudine ostilă față de propriul personaj, parcă se distanțează singur, nicidecum nu încearcă să pătrundă în psihologia sa, pentru a investiga motivele care l-au adus aici:

,, Modul în care Zamfirescu îl controlează pe Catiu ne face să deduce că el nu-și poate suferi eroul, nu însă că-l și înțelege.” 4

Nu îi pasă de soție, poartă vechea luptă cu țărănimea revoltată care, la un moment dat, se adună, se opun lui, dar ,, atunci Scatiu, care sta la o parte, repezi din nou calul în țărani (...) Calul se mișca cu o nespusă îndemânare; se retrăgea cu câțiva pași, sărea într-o parte și într-alta, se învârtea printre oameni așa de repede încât nimeni nu putea să puie mâna pe el. Iar biciul plesnea în dreapta și în stânga și pe cine-l ajungea, îi crăpa pielea. Scatiu sta ghemuit, cu căciula îndesatăpe ochi, cu dârlogii strânși în mâna stângă, înfipt în șea ca un drac.”5

Autorul nu pierde ocazia de a-i sublinia brutalitatea, lipsa de scrupule, apucăturile. Personajul nu este analizat din interior, din punctul acesta de vedere, pierzându-se din unitatea operei.Această orientare exclusiv spre lumea exterioară sugerează , fără îndoială , o formă de realism epic. Dar nu este o formă de realism care consolidează compoziția romanului, ci dimpotrivă, o face , pe alocuri, lipsită total de sens, personajul acesta părând să nu aibă niciun fel de principiu existențial :

,,Îi vedem stângăciile şi lipsa de cultură în faptă şi în vorbă şi , în acelaşi timp, ca să nu zicem astfel, mândria mitocănismului lui, pe care o crede un semn al vredniciei cu care se laudă şi cu care I se pare că biciue trândăvia neamului boieresc din care face parte Tincuţa.”6

Autorul ar fi trebuit să încerce să cunoască detaliile ascunse ale firii lui Scatiu, să renunțe la acea barieră care o păstrează între sine și personajul său , ,, fără ură, fără părtinire – cum din această rădăcină se ramifică, schimbându-se şi rămânând în esenţă acelaşi, trunchiul, ramurile,

4 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag. 129 ( text semnat Mihail Dragomirescu , reprodu din Convorbiri , I, nr. 11, Vol.II , 1 iunie 1907, pag. 521-523 )

5 Zamfirescu, Duiliu, Viața la țară, Editura Litera Internațional, București- Chișnău, 2001, pag . 195

6 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag. 129 ( text semnat Mihail Dragomirescu , reprodu din Convorbiri , I, nr. 11, Vol.II , 1 iunie 1907, pag. 521-523 )

4

frunzele, florile – faptele şi vorbele lui, pentru că în fond acest personaj reprezintă o realitate , o manifestare esenţială a vieţii umane şi nu un monstru, nici o caricatură. ”7

Sentimentalismul eroinei nu este compatibil cu natura nestatornică a protagonstului. Aici , găsim din nou imaginea cubului. Răsturnat chiar, ne prezintă o tânără soție, iubitoare , visătoare, brutalizată de un soț care nu o merită. Ea încă mai visează la Făt-Frumos din copilărie. Ne în îoarceam astfel la Viața la țară, unde știam că Tincuța era încă împreună cu Mihai.Acolo întâlnirile dintre cei doi nu ne scoteau dintr-o stare de încordare, era ceva firesc tot ce se petrecea. În schimb acum , căsătorită cu Scatiu, Tincuța începe să piardă din bucuiile vieții. Momentele întâlnirii dintre ea și Mihai par rupte dintr-o altă poveste:

,,Romantismul acesta demodat te face să zâmbești.”8

Ultimele zile ale Tincuței devin mai ușoare tocmai datorită lui Mihai , care îi este alături , așa cum i-a fost și în trecut . Tănase Scatiu distruge tot ce atinge. Firea lui nepotolită în lupta pentru obținerea moșiei, energia lui secătuiesc puterile Tincuței :

,, Cum n-ar pieri lângă el o fiinţă, care pare un vis scoborât pe lume din alte regiuni, o Tincuţă ? Un future căruia- i ştergi praful colorilor de pe aripi.”9

Chiar Maiorescu , într-o scrisoare către Zamfirescu, cu privire la primul roman din Ciclul Comăneștenilor, Viața la țară, amintea despre acesta că este cel mai bun roman al literaturii române de până la acea vreme, dar totuși , ceva nu se potrivea, cuplul Tincuța- Mihai fiind cumva suspendat deasupra întregii acțiuni. Poate ca lucrurile în tre cei doi nu ar fi trebui să rămână așa :

,,După părerea lui Dragomirescu, Rădulescu, Evolceanu e cel mai bun roman ce-l avem până acum în româneşte. E evident că are părţi de o căldură delicată, de o tensiune a interesului, de o frumuseţe a descrierilor, care îl fac – în aceste părţi – egal cu bunele romanuri occidentale.Dar în privinţa conducerii unitare a evenimentelor sunt obiecţii de făcut. Cum rămâne cu Tincuţa şi tânărul de la Paris ? “10

7 Ibidem

8 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag.121.( text semnat Ilarie Chendi, reprodus din Impresii, Editura Minerva, București, 1908, pag. 227-233 )

9 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976, pag.123 (texte semnate Gheorghe Bogdan - Duică , culese din revista Luceafărul, VI, nr.10, Sibiu, 15 mai 1907, pag.191-195)

10 Adam, Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie (antologie, st. introd., tabel cronologic, note si bibliogr. de Ioan Adam), Editura Eminescu, București, 1976 ( scrisoarea lui Titu Maiorescu către Duiliu Zamfirescu, București, 20 mai 1895,

5

Viața la țară este considerat cel mai bun roman al lui Duiliu Zamfirescu, roman a cărei acțiune se desfășoară pe mai multe planuri, dar în care predomină, fără îndoială, imaginea Sașei Comăneșteanu. Portretul ei este atât de diferit în raport cu al celorlalte personaje , chiar și feminine. Cum Sașa așteaptă pe Matei, cum își arată dragostea, cum reușesc să depășească obstacolele, cum ea se împarte între o relație și familie, toate aceste reprezintă acțiunea romanului. Restul personajelor, cum am spus mai devreme, reprezintă simple episoade, portretul acestora va I completat în Tănase Scatiu ( Scatiu, Mihai, Tincuța ).

,,Intuițiile scriitorului se dovedesc mai sigure atunci când este vorba de sufletul feminine, descifrat cu o finețe și cu o receptivitate a nuanțelor care-l pune pe Duiliu Zamfirescu într-o vizibilă descendență tolstoiană.(…) Sașa este personajul cel mai complex din Viața la țară, în structura căruia distingem un început de modernitate.Dragostea ei se confundă cu vibrația pură și generoasă a sufletului, cu o bunătate nespusă și o abia perceptibilă dulce melancolie. Cumulul acesta de trăsături apparent contradictorii, amestecul de poezie și proză, de ideal și real indică o evident maturizare de concepție asupra personajului de roman. Sașa are ceva din gingășia și profunzimea, din suavitatea și farmecul eroinelor lui Tolstoi și Turgheniev.De altfel întreaga atmosferă a romanului amintește pe autorul Annei Karenina, pentru care Duiliu Zamfirescu a manifestat o declarație admirată.”11

Viața la țară este un roman realist, prin temă și personaje, prin acțiune și cadrele în care aceasta se desfășoară. Deși se regăsesc numeroase interferențe cu alte curente literare în ceea ce privește descrierile satului, ale câmpului, ale ocupațiilor, proza sa rămâne “ curată” prin claritatea și atenția pe care și-a îndreptat-o către spațiul rural.

Tudor Vianu afirma despre Zamfirescu în Arta prozatorilor români :

,,Temperamentul său stilistic ajunge la formele unui classicism plin de măsură și claritate.”12

Acest fapt este vizibil atunci când autorul se oprește la descrierea curților, a alaiului de țărani :

,,Pe chipurile tuturor se zugrăvea sănătatea și fericirea .Întinderea câmpului se desfășura într-o nespusă liniște de vară. De o parte, un lan de porumb își mișca vârful foilor nervoase , dând văzduhului un reflex de culoare verde , ce părea că îngrașe aerul; de partea cealaltă, Ialomița curgea domoală între două maluri joase,lăsând să se vadă o margine de Bărăgan, cu pârloagele

repodusă din Volumul Duiliu Zamfirescu și titu Maiorescu în scrisori – 1884-1913; cuvânt de introducere și însemnări de Emanoil Bucuța, F.P.L.A. , 1937, pag.350)11 Zamfirescu, Duiliu, Viața la țară, Editura Litera Internațional, București-Chișnău. 2001, în aprecieri critice, pag.309-310, aparținând lui Alexandru Săndulescu.12 Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Volumul I, București, Editura pentru Literatură, 1966, pag.251

6

sale nestrăbătute, cu suhaturi joase de vite, cu o turmă de o ice se zărea în fund ca o pată albă,și, mai presus de toate, cu orizontul său înșelător, a cărui dungă închipuităjuca în arșița soarelui ca oglinda unei ape.”( momentul întâmpinării lui Matei Damian ).13

Prin Viața la țară și Tănase Scatiu , Zamfirescu a făcut trecerea de la un romanism idealist, către clasicism și realism, căci în descrierile sale sunt clare notele de clasicitate, se caută un echilibru al naturii, o formă ideală, un cadru compatibil cu acțiunea și personajele de factură realistă.

,,Conținând scene de un romantism idilic și vaporos, care nu trebuie întotdeauna respinse ca inconsistente , Viața la țară se impun totuși ca unul dintre primele noastre romane realiste, de un realism clasic, asupra căruia se oprește de atâtea ori epistolierul.”14

,,Ciclul Comăneștenilor este clădit pe o iluzie de împrumut. Din fericire, instinctual de romancier realist învinge teza evident impopulară într-o literatură structural molitantă.Scriitorul caută nu timpul, ci armonia pierdută. ”15

13 Zamfirescu, Duiliu, Viața la țară, Editura Litera Internațional, București-Chișnău, 2001, pag.6814Zamfirescu , Duiliu, Viața la țară, Editura Litera Internațional, București-Chișnău, 2001, în aprecieri critice, Alexandru Săndulescu, pag.31015 Adam, Ioan, Introducere în opera lui Duiliu Zamfirescu, Editura Minerva,București, 1979, pag.19

7

BIBLIOGRAFIE

1. Adam , Ioan, Duiliu Zamfirescu-antologie , Editura Eminescu, București, 1976 ;2. Adam Ioan, Introducere în opera lui Duiliu Zamfirescu, Editura Minerva, București,

1979 ;3. Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Volumul I, București, Editura pentru

Literatură , 1966;4. Zamfirescu, Duiliu, Viața la țară și Tănase Scatiu, Editura Litera Internațional,

București-Chișnău, 2001.

8