protectia juridica a pantelor

4
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la protecţia plantelor Nr.612-XIV din 01.10.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.133-134/651 din 02.12.1999 Capitolul I DISPOZIŢI GENERALE Articolul 1. Noţiuni principale În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni: organisme dăunătoare - organisme ce acţionează negativ asupra solului, vegetaţiei şi producţiei agricole şi aduc prejudicii economice (dăunători, agenţi patogeni, buruieni); organisme dăunătoare extrem de periculoase - organisme capabile să-şi mărească rapid efectivul populaţiei şi să prejudicieze starea solurilor, pădurilor, vegetaţiei, materialul semincer şi săditor, precum şi recoltele aflate la păstrare; sistem integrat de protecţie a plantelor - sistem de combatere a organismelor dăunătoare pentru plante, caracterizat prin îmbinarea metodelor chimice inofensive, agrotehnice, biologice, imunologice, mecanico-fizice şi de carantină, precum şi prin utilizarea maximă a factorilor de limitare a apariţiei şi dezvoltării organismelor dăunătoare; mijloace de protecţie a plantelor - preparate chimice, biologice şi alte substanţe, precum şi maşini şi aparate folosite pentru protecţia plantelor;

Upload: paduraru-valentina

Post on 16-Nov-2015

216 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

jurid

TRANSCRIPT

LEGEA REPUBLICII MOLDOVA cu privire la protecia plantelor

Nr.612-XIV din 01.10.99

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.133-134/651 din 02.12.1999

Capitolul I DISPOZII GENERALE

Articolul 1. Noiuni principale n sensul prezentei legi, se definesc urmtoarele noiuni: organisme duntoare - organisme ce acioneaz negativ asuprasolului, vegetaiei i produciei agricole i aduc prejudicii economice(duntori, ageni patogeni, buruieni); organisme duntoare extrem de periculoase - organisme capabiles-i mreasc rapid efectivul populaiei i s prejudicieze stareasolurilor, pdurilor, vegetaiei, materialul semincer i sditor, precumi recoltele aflate la pstrare; sistem integrat de protecie a plantelor - sistem de combatere aorganismelor duntoare pentru plante, caracterizat prin mbinareametodelor chimice inofensive, agrotehnice, biologice, imunologice,mecanico-fizice i de carantin, precum i prin utilizarea maxim afactorilor de limitare a apariiei i dezvoltrii organismelorduntoare; mijloace de protecie a plantelor - preparate chimice, biologice ialte substane, precum i maini i aparate folosite pentru proteciaplantelor; domeniu de protecie a plantelor - sfer de activitate cuprinzndndeplinirea i deservirea complexului de msuri de protecie asolurilor, pdurilor, vegetaiei, materialului semincer i sditor,precum i a recoltelor aflate la pstrare, de organismele duntoare,inclusiv monitorizarea i prognoza fitosanitar, controlul isupravegherea de stat; pesticide - substane chimice i de alt natur utilizate pentrucombaterea organismelor duntoare; stare fitosanitar - stare a solurilor, pdurilor i vegetaiei,determinat de numrul de duntori ai plantelor, de rspndirea bolilorde plante i de existena buruienilor; monitorizare fitosanitar - supraveghere i stabilire a nivelului derspndire a organismelor duntoare, precum i a antagonitilor lorfireti, a intensitii de dezvoltare i a mrimii daunelor aduse; prognoz fitosanitar - previziune, fundamentat tiinific, aapariiei, rspndirii, parametrilor cantitativi, intensitiidezvoltrii i mrimii daunelor aduse de organismele duntoare i aantagonitilor lor fireti; norme fitosanitare - norme privind protecia plantelor, prevzute deactele legislative i de alte acte normative; contravenii fitosanitare - nclcri ale normelor fitosanitare,svrite intenionat sau din impruden de persoane fizice sau juridice; produse de uz fitosanitar - toate produsele de natur chimic,biologic sau biotehnic, precum i cele cu efect regulator de cretere,cu efect desicant, repelent, adjuvant, sinergetic, capcanele feromonale,alte produse a cror utilizare are drept scop mbuntirea striifitosanitare a culturilor agricole, a vegetaiei forestiere i aproduselor depozitate; omologare a produselor de uz fitosanitar - procedur prin careautoritile competente recunosc oficial i aprob utilizarea peteritoriul Republicii Moldova a produselor de uz fitosanitar pentrucombaterea bolilor, duntorilor i buruienilor n agricultur i nsilvicultur, pe baza datelor tiinifice care atest eficiena iinofensivitatea lor pentru sntatea oamenilor, animalelor i pentrumediul nconjurtor. [Art.1 completat prin Legea nr.994-XV din 18.04.2002]

Articolul 2. Protecia plantelor Protecia plantelor se realizeaz prin: a) elaborarea i realizarea de programe complexe de stat, tiinificfundamentate, de prevenire i lichidare a organismelor duntoare, maiales a celor extrem de periculoase; b) organizarea de investigaii tiinifice, elaborarea i aplicareaunor sisteme integrate de protecie a plantelor, capabile s previnnmulirea n mas i rspndirea duntorilor, bolilor i buruienilor; c) constituirea unui sistem integral de pregtire i reciclare aspecialitilor n domeniul proteciei plantelor; d) respectarea legislaiei privind protecia plantelor de ctretoate persoanele fizice i juridice; e) crearea fondului de rezerv de insecticide, fungicide ierbicide, destinat proteciei plantelor n situaii excepionale; f) efectuarea monitorizrii i a prognozei fitosanitare.

Articolul 3. Cadrul juridic privind protecia plantelor (1) Cadrul juridic privind protecia plantelor se constituie dinprezenta lege, alte acte legislative n domeniu i din actele normativeadoptate de Guvern, autoritile administraiei publice centrale ilocale, conform competenei lor. (2) Legislaia privind protecia plantelor reglementeaz raporturiledintre stat i agenii economici n domeniu, stabilete un sistem unitarjuridic, economic i organizatoric de protecie a plantelor n scopulprentmpinrii rspndirii n mas a duntorilor, bolilor iburuienilor, evitrii pierderilor recoltei i obinerii unei produciiecologic pure.

Articolul 4. Acorduri internaionale n problemele proteciei plantelor Dac acordurile internaionale n problemele proteciei plantelor,la care Republica Moldova este parte, stabilesc alte norme dect celeprevzute n prezenta lege, se aplic normele acordului internaional.