1.Scopul proiectului

Observarea si analiza unui ecosistem lacustru care sa permita studiul calitatii apei si prevederea evolutiei sistemului.

2.Prezentarea generala a apei de suprafata

Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri etc.), ape curgătoare (izvor - pârâu - râu - fluviu) şi ape stagnante. Distingem lacuri naturale şi lacuri artificiale, cursuri de apă naturale, modificate artificial / regularizate sau construite artificial (canale).

Apele dulci de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale (la cele curgătoare), temperatura, concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic etc., fiecare masă de apă lichidă cu albia ei şi vieţuitoarele din ea fiind un ecosistem distinct. Totodată, apele dulci de suprafaţă au şi numeroase caractere comune: Spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă mai puţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice, mai influenţabile de către alţi factori (naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici, dar totodată au şi capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.

Un lac face parte din categoria apelor de suprafata si este o întindere mai mare de apă stătătoare închisă între maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată din sau conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuşi, denumirile de lac sau mare date diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă întru totul această definiţie. Uneori se ţine cont şi de felul de apă, sărată sau dulce, sau de mărimea întinderii de apă. Lacurile sunt ape stătătoare şi se împart în naturale şi artificiale. Cele naturale sunt majoritatea situate într-o depresiune naturală închisă a scoarţei pământului, dar există şi lacuri de altă origine, cum sunt cele de baraj natural, sau în cratere vulcanice etc. Majoritatea sunt lacuri cu apă dulce, însă există multe cu apă sărată, mai ales în zone aride, dar şi în alte împrejurări cum sunt foste saline inundate, golfuri marine ce au fost separate de mare etc. Unele lacuri sunt alimentate de râuri sau pâraie / izvoare, altele aparent numai de precipitaţii şi eventual izvoare submerse. Unele au scurgere prin râuri sau chiar fluvii, altele sunt lipsite de scurgere. Majoritatea lacurilor sunt permanente, dar există şi numeroase lacuri temporare în zone carstice sau aride, unele de foarte mari dimensiuni cum sunt lacul Erie din Australia, pe care geografii voiau să îl şteargă de pe hărţi căci nu avusese apă multe decenii dar brusc s-a reumplut după ploi puternice.

Efectele modificării antropice a râurilor şi lacurilor

Tăierea meandrelor. Una din cele mai frecvente măsuri a fost tăierea meandrelor. Acest fapt însă duce la creşterea vitezei de curgere, care măreşte eroziunea, ceea ce atrage lăţirea sau / şi adâncirea albiei. Prin aceasta omul pierde mai mult teren agricol decât a câştigat prin tăierea meandrelor sau e forţat să îndiguiască râul.

Îndiguirile râurilor. Îndiguirea pare să rezolve problema inundaţiilor şi eroziunii prin râuri. Dar ea ar trebui folosită cu măsură, numai în locuri esenţiale (localităţi, infrastructuri importante) şi păstrate zone inundabile pentru apele mari, deoarece îndiguirile crează probleme mult, printre care distrugerea zonelor umede şi afectarea vieţii acvatice, scăderea capacităţii de autoepurare etc.

1

Betonarea albiilor. Betonarea albiilor râurilor este cea mai dăunătoare măsură din toate. Ea însemnă distrugere peisagistică şi distrugere biologică, dar şi afectarea calităţii apei şi a capacităţii de a rezista poluării, prin diminuarea gravă a capacităţii de autoepurare. Dacă nici mecanic nu se asigură o albie cu curs variat, ci una uniformă, şi asta pe porţiuni lungi, râul este condamnat şi devine doar un canal de scurgere a unui fluid pe care nu mai merită să îl numim cu adevărat apă. Alternative la betonare există destule, de exemplu cuşti cu pietre, blocuri de piatră sau fascine de lemn în exteriorul localităţilor.

Lăţirea şi nivelarea albiilor minore. Pentru a putea prelua debite de inundaţie, multe albii minore au fost lăţite dar şi fundul a fost nivelat. Acest fapt face ca la debite mici şi viteza de curgere să fie foarte redusă, adâncimea la fel, să crească temperatura râului şi astfel să scadă concentraţia de oxigen, să se depună tot sedimentul din suspensii şi albia să nu mai aibă variaţia necesară pentru viaţa din râu etc. Corect este să amenajezi o mini-albie pentru ape mici, cu coturi, bulboane şi repezişuri, cu variaţii de viteză, cu pietre şi stânci care să dea direcţionările necesare etc.

Praguri artificiale. Pe multe râuri s-au construit praguri de beton pentru a scădea panta (deci viteza şi puterea erozivă) şi a crea bulboane şi o mai bună oxigenare. Dar pragul de beton nu e cea mai ecologică soluţie, putându-se face mai bine grămezi de bolovani sau stânci în albie.

"Igienizarea" şi dragarea albiilor minore. Încă mai întâlnim ideea de "igienizare" a albiilor în sensul îndepărtării vegetaţiei, arborilor şi altor "obstacole", prin tăiere sau chiar dragare a albiei chiar fără necesităţi reale pentru navigaţie sau pentru îndepărtarea obstacolelor mari şi a mări debitul prealabil în albie la inundaţii, ci pentru a "îmbunătăţi" curgerea şi "estetica" râului, mai ales când în vegetaţie sa agaţă gunoaie sau plante moarte duse de ape şi edilii consideră că cea mai comodă soluţie e o albie care să asigure că totul e "cărat la vale" de râu şi "mizeria" nu se opreşte pe acea secţiun

Scurt istoric Parcul romanescu

Parcul Romanescu, cunoscut de a lungul timpului şi sub numele de Parcul Bibescu, Parcul Independenţei sau Parcul Poporului, se află pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla moşia şi grădina familiei Bibescu. Construcţia parcului a început în anul 1897 şi a fost inaugurată în 1903 în prezenţa Regelui Carol. De a lungul timpului au fost executate numeroase lucrări care au sporit frumuseţea parcului. Între anii 1954-1956 s-a construit portalul existent azi la intrarea principală, s-a realizat împrejmuirea cu gard cu stâlpi şi soclu de beton şi plasă de sârmă, a fost reconstruit şi mărit debarcaderul .

Parcul are o suprafata totala de peste 96 hectare de plantatii, o intindere de apa de 4 hectare, un hipodrom de peste 20 de hectare, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 de kilometrii.

Parcul Romanescu este construit folosindu-se aproape toate formele de relief, de la zona de campie la intrarea in parc , la colinele inverzite, paraul care curge prin inima lui, cascadele in miniatura, lacul, dealurile care sustin podul iar dupa ce treci de pod ajungi in zona de munte a parcului.

2

Pentru realizarea proiectului sunt folosite solutii indraznete de constructie, inedite pentru acea vreme. Sute de specii rare de arbori   sunt aclimatizate, arbori care in mod normal nu cresc in conditiile climatice ale Romaniei. Este redesenat lacul, sunt improvizate dealuri si vai, sunt ridicate constructii deosebite – expresii ale romantismului -  cum ar fi podul suspendat, castelul in ruina, poduri peste cursul raului, parapet de pod imitand trunchiuri de arbori, imitatii de stanci, refugii,

Lacul reprezinta punctul central al parcului   si are o suprafata de 4 hectare.

Lacul din Parcul Romanescu are o suprafata de 4 ha si strabate centrul parcului de la un capat al parcului la celalalt.

3.Analiza hidrobiologica

HIDROBIOLOGIA:Ramură a biologiei, este o disciplină ecologică, care studiază structura şi functionarea ecosistemelor acvatice, marine şi continentale in strânsă corelaţie cu factorii de mediu (fizici, chimici şi biotici).Hidrobiologia are 2 domenii:1)Oceanologia: studiază ecosistemele oceanice şi marine;2)Limnologia:studiază ecosistemele de ape continentale.

Metode de studiu în hidrobiologie: Observaţia, experimentul, analiza şi sinteza datelor.Crizele apei.1. Criza de apă dulce.Resursele de apă dulce au un caracter finit, chiar dacă nu se poate decât aproxima perioada în care se vor termina. Suntem în pargul unei crize de apă potabilă, deoarece există tendinţa globală de risipire a apei. Dezvoltarea foarte accentuată a industriei şi tehnologizarea excesivă a agriculturii sunt alte două cauze ale epuizării apei dulci, din toate acestea rezultând o poluare industrială a apei.2. Eutrofizarea.3. Simplificarea structurii ecosistemelor naturale.

3

In privinta peisagistilor, este foarte important pentru a putea identifica daca calitatea apei este potrivita cu scopul acesteia. De aici rezulta ca apa va trebui sa respecte criterii speciale in cazul in care este nevoie de apa potabila, apa din acvarii, iazuri si helestee, piscine biologice, etc. Calitatea apei include specificatii biologice, fizice si chimice, care sunt factori indisolubili.In general se accepta principiul potrivit caruia in iazuri ornamentale functionarea ecosistemului este guvernata de interactiunea factorilor biologici. In cazul in care este necesar cantitati de organisme biologice ridicate (helestee), modificari importante sunt provocate, de regula, de factori biologici. Acelasi lucru se intampla si in cazul iazurilor ornamentale neingrijite, suprapopulate cu alge.Din pacate modificarile chimice nu pot fi intotdeauna detectate cu ochiul liber. Din acest motiv se impune initierea noastra in procesele chimice din apa.

FACTORI CHIMICI SI FIZICI CE INFLUENTEAZA ECOSISTEMUL ACVATIC

LUMINARadiatiile electromagnetice ce ajung pe suprafata pamantului sunt vizibile in procent de 55%. Din aceasta cantitate doar 14% va strapunge suprafata, restul este reflectat de oglinda de apa. Lumina isi modifica componenta spectrala pe parcursul inaintarii in profunzime, scazand in intensitate. In apa clara, la adancime de 1 metru jumatate din energia luminii este transformata in caldura. Culoarea apei este data de spectrul de culoare nefiltrata dar si de suspensiile aflate in apa ce absorb lumina.

TEMPERATURAIncalzirea apei este cauzata preponderent de catre radiatiile solare. Absorbtia razelor si implicit incalzirea apei, se reduce drastic in adancime. O parte a incalzirii apei din zonele adanci este cauzata prin transfer al curentilor de conventie precum si de miscarea eoliana.Este important de stiut faptul ca densitatea cea mai mare a apei este la 4 °C, scazand in ambele directii. Acest efect se numeste stratificare inversa, caci stratul superior poate fi nu doar mai cald ci si mai rece (gheata). Aceasta stratificare este cauzat de diferentele atat de mari de densitate intre straturile de apa cu temperaturi diferite, incat aceste straturi nu se intrepatrund, iar puterea vantului nu este destula pentru a cauza imixtiunea straturilor. In ape putin adanci, stratificarea nu poate avea loc. In timpul noptii straturile se unifica.

4

Opacitatea reduce considerabil cantitatea de lumina din apa.In principiu se accepta faptul ca in zona noastra fotosinteza si respiratea este identica in adancimea in care cantitatea de lumina este de doar 1% din cantitatea de lumina de la suprafata. Acest nivel se numeste strat de compensare.

PH-ul

Multi confunda pH-ul apei cu duritatea apei, ce inseamna cantitatea de de calciu si magneziu dizolvata in apa.Nivelul pH-ului se defineste pe o scara de la 0 la 14. pH-ul neutru este 7, sub acest nivel vorbim de aciditate, peste acest nivel vorbim de alcalinitate. Fiecare unitate este multiplul de 10 al unitatii precedente. Din acest motiv variatiile cele mai mici pe scara gradata sunt, de fapt, modificari drastice, ce afecteaza echilibrul biologic din apa, concentratia de nitriti sau amoniac va afecta inzecit mediul biologic din apa.Molecula de apa compusa din doi atomi de Hidrogen si un atom de Oxigen se modifica in molecule de Hidroxoniu (H3O-) si Hidroxilion (OH-). Apa distilata proaspat are concentratii dde Hidroxoniu si Hidroxilion identice, pH-ul apei distilate fiind neutru.Nivelul pH-ului se defineste pe baza raportului de molecule de apa cu doua sau trei atomi de Hidrogen. La diferente mici pH-ul este mare si invers. Organismele acvatice se inmultesc in mod ideal in apa cu nivelul pH-ului situat intre 6 – 8,3. Cu putine exceptii, sub 4, respectiv peste 11 unitati vor provoca moartea pestilor. Efectul pH-ului este aparitia hidrogenului sulfurat sau al amoniacului.

AMONIACUL

Concentratia minima de amoniac in apa poate fi chiar fatala pentru pesti, predispunandu-le la boli. Din acest motiv se impune controlul nivelului de amoniac in apa in cazul in care se constata schimbari in starea apei. PH-ul crescut poate fi un semn al prezentei amoniacului in apa.

Daca se constata prezenta amoniacului, se impun masuri de urgenta pentru protectia pestilor.

Se impune schimbarea partiala a apei din iaz. In acest caz se va proceda la plasarea pestilor intr-un acvariu temporar, avand in vedere faptul ca un schimb drastic are ca efect schimbarea drastica a temperaturii apei, a concentratiei de clor din apa de retea.

Zeolita este un mediu foarte eficient pentru a absoarbe amoniacul toxic. Se recomanda minim 50 g / m3 in sistemul de filtrare. Zeolita poate fi regenerata cu ajutorul sarii fara iod. 300 g sare dizolvata in 10 litri de apa. Se tine zeolita peste noapte in aceasta saramura si pe urma se clateste cu apa curata.

Zeolita poate fi presarata si pe fundul iazului, fiind un mediu propice pentru fixarea coloniilor de bacterii nitrificatoare. Amoniacul legat de zeolita va fi hrana bacteriilor nitrificatoare.

NITRITII

Daca se constata existenta amoniacului in apa, atunci mai mult ca sigur ca vom gasi concentratii ingrijoratoare de nitriti. Nitritii sunt foarte toxici pentru ca, legate de hemoglobina din sange, impiedica oxigenarea celulelor.

5

In cazul in care se constata concentratii de nitriti in apa se impune schimbarea partiala a apei. Tratarea se va face cu sare fara iod in urmatoarea concentratie: la fiecare mg de nitrit / l se va adauga 20 mg de sare dizolvata. Ex. La 1mg nitrit se va adauga 20 g sare / m3.

FOSFORUL

Fosforul este un element de baza necesar in viata vegetala, fiind principalul factor raspunzator de eutrofizarea apei. Pentru alge raportul ideal de C-N-P este de 44 - 7,2 – 1. Inmultirea algelor este influentata de minimul oricarui element. Deci, in cazul unei concentratii de fosfor de 0,5, acest factor ar insemna ca fiind factorul de limitare a inmultirii.

In cazul eutrofizarii, deci a aparitiei algelor, se impune diminuarea concentratiei de fosfor in apa. Lipsa, sau concentratia minima de fosfor impiedica sau limiteaza inmultirea algelor. Reducerea nitrogenului nu este o solutie pentru ca in prezenta C si P se va constata o inmultire excesiva a cianobacteriilor. Cantitatea ridicata de fosfor ajuta la inmultirea pestilor, dar o cantitate excesiva va duce la inverzirea apei.

Algele sunt capabile sa asimileze si sa depoziteze cantitati de fosfor peste necesarul lor fiind capabil de 2-3 cicluri de divizare celulara fara existenta fosforului in apa. Din acest motiv lipsa fosforului nu reprezinta neaparat lipsa reala.

Reducerea cantitatii de fosfor in apa poate fi cauzata prin captarea fosforului de catre coloizii de argila in suspensie, legarea lor de metale, calciu si aluminiu, ajungand in sediment.

Regula de baza: Sedimentele iazurilor noi sunt capcane de fosfor. In timp sedimentele acumuleaza cantitati apreciabile de fosfor devenind sursa de alimentare pentru apa.

SULFUL

Sulful se gaseste in special in forma de sulfati SO42+. In conditii de oxigen limitat, in special in zonele

din fundul iazului, sulfatii se transforma in hidrogen sulfurat, ce poate fi sesizat prin mirosul specific de oua stricate. Acest factor poate fi periculos pentru pesti, in special in caz de aciditate crescuta. In sedimentele neoxigenate, acesta se transforma in FeS ce apare ca niste dungi maronii in sediment.

In prezenta oxigenului, H2S se retransforma, la randul lui, in sulf sau sulfati.

In cazul iazurilor intretinute, sulful nu poate crea probleme sau efecte nedorite in apa.

CARBONUL

Carbonul existent in apa provine din doua surse: carbonul anorganic si caronul organic

CARBONUL ANORGANIC

6

Organismele acvatice fotosintetizante asimileaza carbonul anorganic pentru a-si putea cladi structura. Dioxidul de carbon este principala sursa de carbon. Fara a intra in detalii de chimie, mentionam faptul ca concentratia maxima de CO2 la 25ºC este de 0,48mg si un pH de 5,68 (similar cu aciditatea apei distilate). La o concentratie mai mare de CO2 spre exemplu la 30mg, aciditatea ajunge la un nivel de 4,8. Dioxidul de carbon nu poate influenta pH-ul pentru a scadea sub nivelul de 4,8 unitati. O scadere a pH-ului mai accentuata poate fi provocata de concentratii de acizi diferiti.

Cea mai mare problema poate fi cauzata, in schimb, de valori foarte ridicate ale pH-ului in timpul zilei, in iazuri nestabilizate, in cazul in care cantitati prea mari de plante acvatice asimileaza aproape in intregime stocul de dioxid de carbon. Pe urma producerii de hidroxid de calciu, alcalinitatea poate ajunge la nivel ingrijorator de ridicat, peste 11 unitati, caz in care carbonul este prezent doar in forma de CO3 .

CARBONUL ORGANIC

Carbonul organic provine din descompunerea organismelor moarte, din sedimentele din fundul apei precum si din excrementele vietuitoarelor acvatice, ingrasamintelor organice sau a hranei de pesti neconsumate.

Carbonul organic ajuta la acumularea de CO2 in apa dar este si sursa pentru proteinele necesare organismelor de filtrare din apa.

In procesul de descompunere a materialului organic are loc producerea de CO2 in conditii de descompunere aerob. In conditii anaerobe (in sedimente) se va produce CO2 si metan, in proportii egale. Metanul nu este periculos pentru pesti, dar conditiile in care apare vor afecta starea de sanatate a pestilor.

3.1 Recoltarea probelor de apa

Recoltarea probelor de apa este o etapa foarte importanta a procesului de analiza fizico chimica a apei.Probele de apa recoltate trebuie sa fie reprezentative si nu trebuie sa introduca modificari in compozitia si calitatile apei de analizat.

Conform normativelor in vigoare probele de apa uzata sau din emisari trebuie recoltate si prelucrate in anumite conditii.Rezultate obtinute trebuie sa fie corespunzatoare scopului urmarit si ,in acelasi timp,sa poate fi comparabile cu cele obtinute in alte statii sau puncte pe emisari.

Recoltarea probelor de apa incepe prin cercetarea :

-provenientei surselor de apa;

-stadiului canalizarii;

-eficientei instalatiilor;

7

-variatiei caractersiticilor acestor ape pe ore ,zile,zone,in functie de infiltratii,dilutii,ploi etc.

Trebuie sa se ia in considerare ca faptul ca apele de suprafata contin particule plutitoare,ca la adancime ca la adancime contin in mod deosebit substante decantabile,relativ mai grele,si ca,daca apa nu este recoltata cu grija se poate introduce in probe aer ,care modifica substantial rezultatele probelor.

Din apele de suprafata recoltarea se face fixand flaconul la un suport special care ii confera greutatea necesara pentru a patrunde cu usurinta sub nivelul apei.Recoltarea se face pe firul apei ,unde este cea mai mare adancime ,in amonte de orice influenta a vreunui efluent si in aval,in punctul in care se realizeaza amestecul complet al apei receptorului cu efluentul.

Locul cel mai indicat pentru recoltarea probelor din emisari se gaseste,pe verticala,la 10-15 cm sub suprafata apei ,unde,datorita vitezei mai mari a acesteia calitatea ei este omogena.Pentru a asigura posibilitatea corelarii cantitatii cu calitatea,se recomanda ca punctele de recoltare sa fie dispuse in apropierea posturilor hidrometrice.

3.1.1 Materiale folosite pentru recoltarea probelor de apa

a) Turbidimetrul

Pentru determinarea turbidimetriei apei s-a folosit turbidimetrul portabil model WQ710.

Turbidimetrul este prevazut cu un senzor –WQ710 ceea ce ii asigura portabilitatea.WQ770 este alimentat cu ajutorul unei baterii de 9V si este dotat cu functie de „Auto-shut off”-se inchide automat

daca nu este folosit,pentru a economisii energia .

Turbidimetrul are disponibile 2 categorii de masuratori:0-50 si 0- 1000NTU,iar afisajul arata masuratorile in NTU sau ppm.Este prevazut doar cu 3 butoane ceea ce ii confera usurinta in folosire,in setare sau in calibrare.

Elementul cel mai important al acestui aparat este senzorul WQ710 care este submersibil.Senzorul este un dispozitiv controlat de un microprocesor care masoara nivelele turbiditatii in apele de proces sau cele ambientale.Acest senzor este submersibil pana la o adancime de 125 de cm.El contine o singura fereastra de admisie si doua de receptie.

8

Senzorul WQ710 masoara turbiditatea folosind un nefelometru cu dispersie la 90°,in care raza focalizata este directionata in apa monitorizata.Principiul este bazat pe recomandarile standardului international ISO 7027.

Aparatul este prevazut cu un afisaj LCD prin intermediul caruia se citesc valorile masurate sau setarile operate.WQ770 mai este prevazut cu trei butoane:MENU(ON),sageata SUS,sageata JOS si SAVE(salvare).

b)Luxmetrul

Pentru masurarea intensitatii luminoase se va folosi luxmetrul de laborator.Luxmetrul este un instrument pentru masurarea iluminarii,cu o constructie asemanatoare fotometrului,care efectueaza determinari fotoelectrice.

Luxul este unitatea de masura a efectului de iluminare a suprafetelor.Un lux reprezinta iluminarea unei suprafete cu aria de un metru patrat,care primeste un flux luminos uniform repartiza de un lumen:

1lx=lmm2

In natura luminozitatea variaza in jurul a 0.01lx pentru o noapte cu luna plina si in jurul a 100000 lx in mijlocul unei zile insorite de vara.

Luxmetrele pentru masuratori in aer si apa sunt prevazute cu un cap de masurare montat prin intermediul unui cablu lung de 10m.

c)Prelevator cu termometru

Pentru prelevarea probelor de apa se va folosi prelevatorul cu termometru din dotarea laboratorului.Prelevarile de probe se fac evitandu-se agitarea apei si fara a recolta apa spumoasa de la suprafata.

Cu termometrul din dotare se determina temperatura apei in momentul recoltarii.

d)Sticle de plastic

9

Deosebit de potrivite pentru depozitarea acestor probe sunt sticlele din plastic bine spalate.

Vasul(sticla)se umple cu apa,fara bule de aer.Daca apa e prea putin adanca sau daca trebuie sa o turnam dintr-un rezervor mai mare,la gura de scurgere a unei palnii se va fixa o bucata de furtun de cauciuc,Acesta va fi atat de lung incat capatul sa ajunga la funcdul sticlei.Turnam apa cu grija in sticla pana o umplem (lasand sa curga si pe dinafara).Scoatem incet furtunul si palnia turnand insa in continuare apa prin palnie.Apa trebuie sa umple sticla pana la mariginea gatului ei.Se eticheteaza probele si se depoziteaza in vederea utilizarii lor pe parcursul analizelor viitoare

.

3.1.2.Stabilire puncte de recoltare

In vederea recoltarii probelor de apa din lacul parcului Nicolae Romanescu s-au stabilit sase puncte de recoltare fiecarui punct corespunzandu-i cate o echipa.Intregul grup participant la aceasta prelevare a fost constituit din sase echipe. Un factor important apartinand acestei prelevari l-a constituit locul de din care s-a realizat prelevarea de asemenea fiecare echipa a avut cate un singur loc de unde s-au luat probe.

Cum lacul din incinta parcului Nicolae Romanescu are o vasta fauna si flora, punctul de atractie dar si primul punct de prelevare corespunzand primei echipe este locul in care se afla incinta lebedelor.

10

Alegerea acestui punct de prelevare nu a fost aleatorie ,dimpotriva s-a ales acest loc datorita faptului ca prin permanenta miscare a lebedelor si eliminarea dejectiilor acestora continutul de compusi organici aflati in apa de proba au un crescut coeficient de poluare al apei si de aceea poate fi considerat printre cele mai importante puncte de recoltare in vederea analizei acesteia .

Stabilirea celorlalte puncte de prelevare a insemnat o parcurgere in totalitate a lacului urmarindu-se alegerea de noi puncte de prelevare pentru fiecare echipa in parte.

Diferitele zone aflate in componenta lacului au facut o stratificare a intregii suprafete a acestuia .

In consecinta pe toata suprafata lacului au fost relizate sase puncte de recoltare.

Al doilea punct de colectare a fost portiunea lacului in care apa prelevata a fost la o distanta foarte mica de incinta lebedelor dar in acest caz a fost recoltata inainte ca aceasta apa sa patrunda in incinta .

Procesul de recoltare a decurs prin introducerea prelevatorului in apa luandu-se trei probe de apa din fiecare punct avand o anumita temperatura dupa care a fost facut testul de luminozitate cu ajutorul luxmetrului si cel de verificare al turbiditatii cu ajutorul turbidimetrului.

Acest proces de prelevare a fost urmat pentru fiecare punct de colectare in parte,proces realizat de fiecare echipa de lucru.

Urmatorul punct de prelevare, cel de-al treilea , a fost stabilit la o distanta semnificativa de cel precedent,aici apa lacului a avut un caracter mai involburat datorita faptului ca proba de apa a fost prelevata chia in preajma unei mici cascade urmandu-se aceeasi pasi ca de altfel la toate procesele de colectare.

11

Punctul patru de prelevare a fost realizat pe o portiune alacului in care apa nu prezenta un debit mare dar flora din interiorul acesteia era una complexa,iar fundul lacului prezenta urme evidente de namol.

Cel de-al cincilea punct a fost constituit in zona cea mai dinamica a acestui lac datorita faptului ca aceasta portiune este una de agrement(plimbari cu barca) fapt ce poate influenta proprietatile apei.

Ultimul punct de colectare a fost la inceputul albiei lacului ,acest punct poate fii considerat si cel mai putin poluat luand in calcul ca fiind locul de unde izvoraste acest lac.

Concluzia referitoare la procesul de prelevare al probelor de apa din lacul parcului Nicolae Romanescu este aceea ca pentru o analiza in detaliu a acestei ape trebuie sa se stabileasca mai multe puncte de colectare si sa se respecte fiecare procedeu in parte.

Probele de apa prelevate de fiecare echipa in parte sunt analizate in laborator facandu-se pe baza lor diferite teste in vederea determinarii concentratiilor anumitor substante(nitriti ,nitrati,fier etc)

3.2 Analiza proprietatilor fizice

12