Motto :

“Ai răbdare, fii hotărât, sever şi blând, fii drept şi capabil de dăruire

neîncetată. Să nu ţi se pară nimic prea mult şi prea greu când e vorba de a ajuta la creşterea

puiului de om!”

Prevenirea conflictelor prin metode de

educatie nonformala

Prin nerezolvare, un conflict poate degenera în criză, aceasta constând într-un

eveniment neaşteptat, neplanificat, efect al unei acumulări tensionale, generatoare de stres şi de

periculozitate în raport cu climatul educativ de la nivelul clasei, dar chiar şi cu integritatea

fizică sau psihică a actorilor actului educaţional. Se impune nu numai rezolvarea acestor situaţii

de criză, cât, mai ales, prevenirea acestora.

1

Metoda folosita ,,BIBLIOTECA VIE”

Se intalnesc 2 grupuri diferite de elevi :

Elevii de la CLASA 12 G – diriginte prof. Stanciu Carmen-Simona şi 25 de elevi de la CLASA 9K-

diriginte prof. Irimia Mihai

Grupul Ţintă

25 elevi de la clasa 9K ( Profil Telecomunicaţii) si

5 ELEVI de la clasa 12G ( Profil Telecomunicaţii) ( 2 fete şi 3 băieţi)

ST RUCTURA INTERVENŢIILOR IN SITUAŢIILE DE CRIZĂ ÎN CLASA DE ELEVI

O1. IDENTIFICAREA ŞI CUNOAŞTEREA SITUAŢIEI DE CRIZĂ

O2. APLICAREA MĂSURILOR

O3. REALIZAREA CONTROLULUI

O4. EVALUAREA

ETAPELE TRANSFORMĂRII UNUI CONFLICT ÎN CRIZĂ

1. DISCONFORTUL - senzaţia intuitivă că ceva nu este în ordine fără a putea spune

exact ce;

2. INCIDENTUL - fapte mărunte, schimburi scurte sau acute de cuvinte;

3. NEÎNŢELEGEREA - concluzii eronate în legatură cu o anumită situaţie datorită

exprimării neclare;

2

4. TENSIUNEA - percepţia altei persoane şi a tuturor acţiunilor acesteia este

distorsionată;

5. CRIZA - manifestări de violenţă verbală sau fizică, întreruperea relaţiei.

STRATEGII REZOLUTIVE

(în cadrul programului de intervenţie)

1. Ascultarea, receptarea părerilor exprimate de cei în conflict, apelând la empatie

pentru a le înţelege;

2. Identificarea motivului real, generator al stărilor de tensiune;

3. Analiza comparativă, cu obiectivitate, a variantelor expuse;

4. Găsirea punctelor comune pozitive, pentru a fi utilizate ca puncte de plecare în

construirea soluţiilor;

5. Discuţia individuală, cu fiecare parte, pentru a completa informaţiile cauzale;

6. Sugerarea punerii în situaţia celuilalt;

7. Discuţia la nivelul grupului, ca studiu de caz;

8. Arbitrajul, implicarea unei părţi neutre sau medierea, consultanţa, consilierea;

9. Punerea în situaţii de comunicare, variată pentru o mai mare deschidere;

10.Punerea în situaţii de exprimare emoţională;

11.Utilizarea sistemului recompenselor;

12.Organizarea de discuţii de grup şi cu alţi factori interesaţi (părinţi,

consilier, prieteni);

13. Antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;

14 .Cererea de scuze în mod direct, la nivel de grup sau clasă, cu explicaţia necesară;

3

15.Raportarea în comun la situaţii mai dificile, obstacole, amenintări;

16.Imaginarea a cât mai multor consecinţe pozitive şi negative şi analiza lor comparativă

de către părţile implicate;

17.Schimbarea grupului sau reconstruirea după alte criterii;

18.Apelul la factori de specialitate ( medici, jurişti, psihologi, asistenţi sociali) în cazul abaterilor

şi devierilor grave de comportament;

19.Utilizarea sistemului de sancţiuni şi pedepse.

Prof.STANCIU CARMEN-SIMONA

4