proiect

10
1 1. Proiectul tehnica aleasă Animaţia este un concept care derivă din verbul ‘ a anima’, care înseamă a da viaţă, a pune în mişcare. În legătură cu activitatea turistică, animaţia desemnează un ansamblu de activitaţi organizate, de genul sporturilor recreative sau simplelor jocuri, la care participarea este liberă, având drept scop destinderea fizică şi psihică şi facilitarea contactelor reciproce, respectiv crearea unei bune dispozoţii 1 . De regulă, ea este supervizată de anumiţi animatori, putând fi plasată într - un context de reflexie care comportă : aventură, mişcare , sociabilitate, formare şi creativitate. Din punct de vedere etimologic, verbul ‘ a anima’ vine din limba latina de la cuvântul ‘animare’ care provine de la ‘ anima’ care înseamnă ‘suflet’ şi de la ‘animus’ care înseamnă ‘spirit’. A anima înseamă, deci, ‘ a pune suflet’ , a însufleţi, adică a da viaţă, mişcare, ritm, dinamism, a crea o anumită ambianţă favorabilă, respectiv o atmosferă de ‘căldură’ . Animaţia reprezintă un element fundamental al ofertei turistice. Obiectul animaţiei îl constituie realizarea activităţilor care să permită indivizilor să se distreze, să se amuze, să se destindă. Participarea la o acţiune de animaţie înseamă, pentru turist, să uite, pentru un interval de timp, de stresul cotidian al vieţii sale. Animaţia turistică se ocupă cu asigurarea caracterului atractiv al petrecerii timpului liber şi poate fi definită ca o însumare de acţiuni şi tehnici dirijate spre a motiva, a promova şi a facilita o cât mai mare parti cipare activă a turistului 2 . De asemenea, animaţia turistică poate fi percepută ca ‘ un comportament special în relatiile umane, în dinamica grupurilor şi a convieţuirii, dar, mai presus de toate, implică o acţiune coerentă şi continuă de motivare, capabilă să stârnească un autentic interes al turistului şi să stimuleze participarea sa’ . Animatorul este deci persoana care propune activităţi, vinde ideile şi serviciile de animaţie ale firmei pentru care munceşte şi afişează o atitudine pozitivă, prin care motivează participanţii. Prin intermediul activităţilor pe care le propune şi prin modul prin care dirijează participanţii creează bună dispoziţie 2 . 1 Gherman Toader, Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti, 1999 2 G. Stanciulescu , I.D. Jugănaru, Animaţia şi animatorul în turism, Editura Uranus, 2006

Upload: irbrasov

Post on 18-Dec-2015

215 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

toact

TRANSCRIPT

  • 1

    1. Proiectul tehnica aleas

    Animaia este un concept care deriv din verbul a anima, care nseam a da via, a

    pune n micare. n legtur cu activitatea turistic, animaia desemneaz un ansamblu de

    activitai organizate, de genul sporturilor recreative sau simplelor jocuri, la care participarea este

    liber, avnd drept scop destinderea fizic i psihic i facilitarea contactelor reciproce, respectiv

    crearea unei bune dispozoii1. De regul, ea este supervizat de anumii animatori, putnd fi

    plasat ntr-un context de reflexie care comport : aventur, micare , sociabilitate, formare i

    creativitate.

    Din punct de vedere etimologic, verbul a anima vine din limba latina de la cuvntul

    animare care provine de la anima care nseamn suflet i de la animus care nseamn

    spirit. A anima nseam, deci, a pune suflet , a nsuflei, adic a da via, micare, ritm,

    dinamism, a crea o anumit ambian favorabil, respectiv o atmosfer de cldur .

    Animaia reprezint un element fundamental al ofertei turistice. Obiectul animaiei l

    constituie realizarea activitilor care s permit indivizilor s se distreze, s se amuze, s se

    destind. Participarea la o aciune de animaie nseam, pentru turist, s uite, pentru un interval

    de timp, de stresul cotidian al vieii sale.

    Animaia turistic se ocup cu asigurarea caracterului atractiv al petrecerii timpului liber

    i poate fi definit ca o nsumare de aciuni i tehnici dirijate spre a motiva, a promova i a

    facilita o ct mai mare participare activ a turistului2 . De asemenea, animaia turistic poate fi

    perceput ca un comportament special n relatiile umane, n dinamica grupurilor i a

    convieuirii, dar, mai presus de toate, implic o aciune coerent i continu de motivare,

    capabil s strneasc un autentic interes al turistului i s stimuleze participarea sa .

    Animatorul este deci persoana care propune activiti, vinde ideile i serviciile de

    animaie ale firmei pentru care muncete i afieaz o atitudine pozitiv, prin care motiveaz

    participanii. Prin intermediul activitilor pe care le propune i prin modul prin care dirijeaz

    participanii creeaz bun dispoziie2.

    1 Gherman Toader, Marketing turistic, Editura Economic, Bucureti, 1999

    2 G. Stanciulescu , I.D. Jugnaru, Animaia i animatorul n turism, Editura Uranus, 2006

  • 2

    Animatorul turistic este persoana care se ocup de gestionarea timpului liber i de

    activitile recreative, oriunde ntr-o structur de vacan: sat turistic, hotel, club 2 .

    Politica de animaie trebuie s fie stabilit n funcie de clientela turistic. Ea va fi diferit

    pentru clienii tineri, fa de cei mai n vrst i va depinde, de asemenea, de categoria

    socioprpfesional a clientelei. Din acest motiv, tour-operatorii sau ageniile de voiaj ofer

    clienilor lor produse foarte variate i diferite.

    Dintre tipurile de animaie cunoscute, cel care prezint interes pentru tema noastr este

    cel de aventur, care se adreseaz turitilor aflai n cutarea de neprevzut, de necunoscut, dar

    i de dificulti, de pericole, fie prin ntoarcerea ctre natur, ntr-un mod mai mult sau mai puin

    organizat i chiar prin deplasri ce presupun confruntarea cu unele elemente naturale ce prezint

    un anumit risc. De asemenea, este ntlnit i animaia de tip spectocol prin admirarea naturii.

    Numeroi turiti sunt interesai de explorarea unor arii protejate ale naturii pentru a observa

    diferitele ipostaze ale florei i faunei.

    1.1. Obiectivele proiectului

    Obiectiv principal : Promovarea Rezervaiei Naturale Tmpa ca destinaie turistic

    urban prin stimularea interesului turistului de a descoperii flora i fauna dintr-o arie protejat i

    lucrul n echip.

    Obiectiv secundar : Trezirea interesului pentru alte persoane, acceptnd si respectnd

    valorile, credinele, mediul i modul de via al fiecruia.

    - Crearea unor condiii optime pentru petrecerea ntr-un mod ct mai plcut i educativ al

    timpului liber

    - Informarea turitilor asupra destinaiei i protecia mediului natural

    - Crearea unei stri de spirit, unui climat n cadrul destinaiei care s permit tuturor

    participanilor s se asocieze i s coopereze n cadrul echipei

    - Antrenarea turitilor n activiti inedite, altele dect cele pe care le desfoar n mod

    obinuit

  • 3

    1.2. Definirea proiectului

    Dintre tipurile de animaie cunoscute, cel care prezint interes pentru tema noastr este

    cel de aventur, care se adreseaz turitilor aflai n cutarea de neprevzut, de necunoscut, dar

    i de dificulti, de pericole, fie prin ntoarcerea ctre natur, ntr-un mod mai mult sau mai puin

    organizat i chiar prin deplasri ce presupun confruntarea cu unele elemente naturale ce prezint

    un anumit risc. De asemenea, este ntlnit i animaia de tip spectacol prin admirarea naturii.

    Numeroi turiti sunt interesai de explorarea unor arii protejate ale naturii pentru a observa

    diferitele ipostaze ale florei i faunei.

    1.3. Stabilirea colectivului

    1.3.1. Organizare : manager i echipa de proiect

    Manager proiect : Ggeanu Marian Cristian

    Animatori :

    - Costache Maria Aniela

    - Csillag Barna Levente

    - Dncescu- Pan Ramona-tefania

    - Frunz Giorgiana Irina

    - Militaru Loredana Cristina

    1.3.2. Comanda : planificarea implementrii proiectului

    La activitate vor participa dou grupuri de cte 6 persoane. Aceasta const n explorarea

    naturii prin arta fotografiei.

    La ora 8.15 va avea loc ntalnirea primului grup cu managerul proiectului, pe aleea de la

    poalele Tmpei n dreptul Bastionului Vntorilor, care va explica ceea ce turitii vor urma s

    fac. Acetia vor ncepe s urce pe traseul serpentinelor, nsoii fiind de unul dintre animatori.

  • 4

    Pe masur ce nainteaz vor fi ateptai n patru puncte diferite de cte un animator care vor da

    indicii despre obiectivele pe care trebuie s le ating pn la coborarea muntelui. Turitii vor

    ncerca s realizeze cele mai frumoase poze.

    Al doilea grup va pleca n jurul orei 9.00, i va urma acelai traseu ca primul, i de

    asemenea vor avea aceleai sarcini. Persoana ce-i va nsoi va fi managerul proiectului.

    La Belvedere, se afl cte un stegule pentru fiecare grup, de care va fi ataat un rva

    care i trimit la banca sculptat n piatr de pe traseul de coborre, adic scrile lui Gobany. Cnd

    vor ajunge aici vor gsi nc un stegule ce va conine a cincea sarcin, i anume aceea de a

    realiza cea mai frumoas fotografie de grup.

    Echipele vor trebui s ajung n locul de unde au plecat.

    1.3.3. Coordonare : stabilirea i delegarea sarcinilor

    Sarcinile managerului:

    - Obinerea unui grad ridicat de implicare a turitilor la tehnicile de animaie propuse prin

    conceperea unui program de animaie care s ndeplineasc nevoile reale ale turitilor

    - Conducerea funcionala sau eficient a echipei, implicnd:

    Colaborarea membrilor echipei

    Repartizarea rolurilor astfel nct tehnicile de animaie propuse s ating

    obiectivele stabilite

    Promovarea tehnicilor alese n cadrul destinaiei ce implic o buna cunoatere a

    tehnicilor de comunicare

    Evaluarea desfurrii fiecrei tehnici n vederea corectrii greelilor cu scopul

    mbuntirii tehnicii de animaie

    Gestionarea eficient a bugetului alocat

    Prezentarea unui raport final de evaluare a programului de animaie din care s

    rezulte gradul de satisfacie al turitilor

  • 5

    Sarcinile unui animator3

    s cunoasc bine turitii destinaiei nevoile acestora, dorinele i ateptrile lor;

    s cunoasc resursele umane i materiale pe care le are la dispoziie;

    s propun activiti variate, care s permit adaptarea animaiei la gusturile i ateptrile

    celor mai muli dintre turiti;

    s revizuiasc periodic programul de activiti, mbogindu-l, pentru a evita monotonia

    acestora;

    s adapteze programul de animaie la specificul destinaiei turistice;

    s prevad timpul necesar pregtirii, realizrii i evalurii activitilor;

    s constituie grupurile de participani (turiti), s-i instruiasc pe acetia asupra a ceea ce

    urmeaz s fac i s acioneze astfel nct s implice dinamic turitii n diverse activiti;

    s pregteasc materialele necesare;

    s fie capabil s-i integreze pe turiti ntr-un singur grup, astfel nct turitii s se simt

    comod i s se distreze n aceeai msur.

    n cadrul echipei noastre de animaie, ntre manager i echip a existat o colaborare i o

    comunicare foarte bun. Toate punctele de vedere expuse au fost luate n considerare, decizia

    final aparinndu-i managerul i fiind n concordan cu ideile, valorile i convingerile echipei

    Prin tehnicile de animaie folosite, tinerii au avut puterea de a alege pentru a nu exista situaii

    conflictuale i pentru a nu se simii constrni, animatorii reuind s le ctige ncrederea i s se

    fac respectai de ctre acetia.

    Prin participarea la aceste competiii au avut posibilitatea de a lucra n echip, de a-i

    dezvolta ncrederea de sine, n animator i n ceilali.

    3 Ruiz, Eliane, - Techniques danimation des personnes ges, Delgrave Edition, Paris, 2004

  • 6

    2. Desfurarea

    2.1.Decor: spaiul animaiei

    Tehnicile de animaie s-au desfurat n Rezervaia Naturala Muntele Tmpa. Aceasta

    ocrotete de veacuri Braovul, oraul ce se intinde la poalele muntelui, fiind mrturia legendelor

    i a istoriei locului, mai mult sau mai puin cunoscute, si reprezentnd o grdin natural, foarte

    bogat i vast a acestuia. Coama Tmpei, ofer drumeului o panoram atrgtoare. De aceea,

    plimbrile pe aleile de sub munte sau pe crrile ce strbat rezervaia sunt mult gustate,

    indiferent de anotimp, de cei ce iubesc acest col de rai. nlat la mai bine de 400m ct este

    diferena de nivel fa de Cetatea Coroanei, permite o privire larg asupra depresiunii, rii

    Brsei, precum i a lanului muntos ce o strjuiete.

    Rezervaia se ntinde pe 188 de hectare i cuprinde de la pdure de foioase n amestec cu

    rinoase, ce mbrac tot flancul vestic i parial pe cel estic, pna la tufriuri, poienie nsorite i

    stncrii, reprezentnd un adevrat tezaur de flor i faun, furit n retorta Muntelui Postvarul,

    din care se desprinde spre nord, Muntele Tmpa i a ochiului de step ce-l nconjoar.

    Unul dintre trasee care duc pe vrf, pornete din aua larg ce desparte abruptul Nordic al

    muntelui de dealul Melcilor, urmnd vechiul drum al Treptelor lui Gabony, i care dup un urcu

    susinut iese la lumin n poiana de sub culme, loc ce permite o larg privire asupra cartierului

    Valea Cetii (devenit cunoscut pentru urii gunoieri). De aici poteca duce lin spre vrful

    Tmpei, iar cu o mic abatere spre stnga se poate vedea i grota ce adpostea pe vremuri un mic

    restaurant, suspendat pe stncile abrupte i de unde turitii puteau admira oraul vechi. De pe vrf,

    unde un balcon avansat permite o panoram excelent asupra cartierului Schei i a Oraului

    Vechi, dar i asupra Masivului Postvarul, a unui crmpei din Bucegi i a rii Brsei, sunt mai

    multe alternative pentru a reveni n ora.

    Cel mai spectaculos, prin succesiunea de perspective ce se deschid asupra oraului, este

    cel cu serpentine, mult apreciat i de turitii strini, mai ales pentru traseu de urcare. Cobornd de

    pe vrf, n aua sudic, putem opta pentru drumul larg spre Valea Cetii sau pentru coborrea

    spre vest, pe poteca ce duce spre cartierul Schei i apoi spre Centrul Vechi. Fiind att de la

    ndemna omului, rezervaia este inevitabil exploatat n scop turistic i comercial.

  • 7

    2.2.Definirea consumatorilor int

    Segmentarea pieei

    Segmentarea pieei reprezint operaiunea de diviyare a pieei totale n poriuni

    utilizabile. Componentele rezultate segmentele de pia trebuie s poat fi folosite, lucru care

    poate fi apreciat n funcie de satisfacia consumatorului, avantajul competitiv, componena i

    eficiena managerial sau, n cele din urm, n funcie de ndeplinirea obiectivelor

    organizaionale. Prin urmare, segmentarea pieei trebuie s se poat face i s aduc rezultate.

    Segmentarea const n:

    - a recunoate c piaa este alctuit din subsegmente ale cror caracteristici sunt diferite

    ntre ele;

    - a adopta politica de piaa n mod corespunytor pentru fiecare segment.

    Segmentarea poate fi definit ca fiind divizarea pieei n mai multe subansamble i

    aplicarea unui mix de marketing specific, pentru unul sau mai multe din aceste subansamble.

    Criterii de segmentare a pieei pentru tehnicile de animaie:

    1. dupa criteriul socio-demografic, variabila de vrst: tineri ntre 14 16 ani;

    2. dup criteriul psihografic, variabila temperament : persoane sociabile, comunicative,

    deschise spere nou, active, dinamice, cu spirit de echipa

    3. dup criteriul socio-economic, variabila educaie : elevi

    Profilul turistului

    Turistul int are vrste cuprinse ntre 14 16 ani, fcnd parte din etapa adolescentului

    iar ca pregtire colar din ciclu gimnazial. Acesta categorie are nevoie de protecie i siguran,

    astfel trecnd peste temerii, acetia putnd s-i experimenteze competenele i limitele. Ei i

    caut locul n grup i le place s joace un rol n cadrul acestuia.

    Descoperirea naturii, experimentarea ei, micarea, exteriorizarea, s fie n largul n largul

    lor i s fie fericii sunt nevoi importante pentru adolescent.

  • 8

    Preocuparea organizatorului de produse turistice pentru copii trebuie s fie aceea de a

    crea ct mai multe activiti care s rspund la nevoile de micare, cunoatere, odihn, recreere,

    de a simi bine i a nvaa de mici s lucreze n grup.

    2.3. Rolurile i relaiile n actul animaiei

    Animatorul este definit ca:

    Persoana care anim (ceva)

    Persoana responsabil cu animaia n cadrul unui grup

    Persoana care reprezint elementul dinamic al unei ntreprinderi sau al unei uniti

    Persoana nsrcinat cu dinamizarea (care comunic unei alte persoane energia,

    dinamismul necesar n activitatea acesteia), cu orientarea, dirijarea unui grup

    Activitatea va consta ntr-un concurs de fotografie avnd ca rol surprinderea unor elemente

    reprezentative faunei i florei din Rezervaia Natural Muntele Tmpa.

    Managerul proiectului are rolul de a coordona activitatea. Acesta se ntlneste cu grupul de

    turiti la punctul stabilit n programul activitii. Le va da indicaii despre etapele care urmeaza a

    fi parcurse. De asemenea, acesta va fi i nsoitorul celui de- al doilea grup pe parcursul traseului.

    Primul grup va fi nsoit de Csillag Levente, unul dintre animatorii echipei. n primul rnd va

    supraveghea grupul i va menine buna dispozitie a turitilor iar n al doilea rnd i va ghida pe

    parcursul traseului.

    Dat fiind faptul c scopul drumeiei este de a realiza fotografii pe o tematic dat, pe msura

    ascensiunii, turitii vor descoperii indicii date de jocul de mim al animatorilor, n ordinea care

    urmeaz:

    - Lore va imita o veveri

    - Irina va descrie laleaua pestri, simbol al ariei naturale protejate

    - Aniela va imita o pasre

    - Ramona-tefania mimeaz cea de-a patra tem: panorama

  • 9

    Animatorii au rolul de a interaciona cu turiti. Obiectivul principal al acestei tehnici este de

    dezvoltare a aptitudinii de orientare n spaiu a turitilor, gasirea de indicii n urma unor probe i

    ndeplinirea sarcinilor. De asemenea se stimuleaz intelectul, ndemnarea, ambiia i spiritul de

    competiie a fiecrui participant.

    Pe parcursul drumeiei turiti au avut un echipament personalizat pentru a tii competitorii.

    Echipamnetul este alctuit din : tricouri, epci, banderole. ntre echipe exist o relaie de

    competivitate.

    Obiectivele tehnicii au fost atinse, iar rezultatul a fost mai mult dect satisfctor, turitii

    fiind evaluati de un juriu de specialitate i au fost impresionai de multitudinea de cunotine

    dobndite.

    3. Planul financiar

    Nr. Crt. Materii prime Nr. buci Pre

    1 Ap 18 36 ron

    2 Banderola 12 12 ron

    3 epci 12 120 ron

    4 Tricouri 12 180 ron

    5 Diplome 12 60 ron

    6 Hrtie 5 1 ron

    7 Magnei 3 30 ron

    TOTAL 439 ron

  • 10

    4. Imagine , comunicare, mesaj

    Activitatea de promovare a produsului turistic este o form specific de comunicare,

    care const n transmiterea pe diferite ci de mesaje i informaii menite s-i informeze pe

    operatorii de turism i pe turitii poteniali asupra caracteristicilor produsului turistic i asupra

    elementelor componente ale serviciilor turistice oferite..., s le dezvolte o atitudine pozitiv fa

    de firmele prestatoare de servicii turistice.

    Mijloacele de promovare a destinaiei folosite n atragerea turitilor:

    - mijloace scrise: pliante,afie

    - mijloace media: radio, internet

    - suveniruri

    Managerul de grup mpreun cu animatorii au realizat un afi pentru a promova activitatea

    de animaie care se desfoar n Rezervaia Natural Tmpa. Afiul a fost conceput pentru a

    pune n eviden natura ntr-un mod nou i inedit.

    De asemenea, animatorii au realizat suveniruri n cadrul unui workshop cu tematic

    minunile naturii- Muntele Tampa i n colaborare cu posturile locale de radio i televiziune au

    conceput un spot publicitar.

    Mesajul trasmis prin aceast activitate este de a evada din cotidian i a experimenta lucruri

    noi prin explorarea naturii i a lucrului n echipa.