„progresia Șiugariu” – materie Și spirit…gestionarea unui concept (vo.i - etapa...

D O C U M E N T A R C A S A M E M O R I A L Ă P O E T - E R O U I O N Ș I U G A R I U ( B Ă I Ț A ) / P R I M Ă R I A O R A Ș U L U I T Ă U Ț I I - M Ă G H E R Ă U Ș / C A S A D E C U L T U R Ă

Pag. 1

BĂIȚA, oraș TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ

parcursul unei personalități: poetul-erou Ion ȘIUGARIU

n. 6 iunie 1914 Băița / România – d. 1 februarie 1945 Brezno / Slovacia

CONSILIUL LOCAL & PRIMĂRIA ORAȘULUI

Gestionarea unui concept (etapa administrativă – până în 2015):

„Progresia ȘIUGARIU” – materie și spirit…


Pag. 2

Originea înțelepciunii: mentoratul și ucenicia… „… am trimis mai mulți copii la școale mai înalte, din care s-au ales ca preoți, profesori, ofițeri, învățători și maiștri absolvenți de școala de arte și meserii. Majoritatea lor materialicește au fost subvenționați de către mine. Dintre elevii care au ajuns oameni mai marcanți în viață, sunt: tânărul poet Ioan Șiugariu, profesor la București. Ioan Cosma – înv., căpitan în armata română. Mihai Șereș – preot în Roșiori. Gheorghe Soreanu – stud. politehnică București. Liviu Boțiu – stud. medicină Sibiu. Dumitru Dragomir – teolog anul III Oradea. Rus Dumitru – secretar, căpitan în armata română. Gheorghe Butean – prof. Școala de arte și meserii București. Zaharie Sindreștean – stud. în drept. Bolchiș Ștefan – stud. în drept; ambii cu gradul de locotenenți în armata română…” Fragment din „Schița [auto]biografică” a preotului-învățător din satul Băița – Victor BACILA (27.05.1887 - 13.08.1953), cel care a hotărât destinul mai multor elevi ai săi, fie că a convins părinții acestora de potențialul odraslelor lor, fie chiar i-a ajutat material (este și cazul poetului Ion ȘIUGARIU) în primul sfert al secolului trecut, asupra cărora părintele-paroh s-a aplecat cu dăruire. Destinul preotului însă, ulterior, a fost mutilat definitiv din însăși sânul aceleiași comunități: prigonit de aserviți mărunți ai „securității statului” (1943) – cu ajutorul informatorilor meschini și nerecunoscători, invidioși slugarnici racolați de regim – concetățeni din sat și fals-enoriași ai aceleiași parohii... Cât de apropiați (nu doar aproape) sunt călăiii! Părintele BACILA îi mângâia pe creștet (la biserică, în sat ori pe la casele lor) și-i binecuvânta, în mărinimia lui! Toți au fost oile sale dar unii chiar atâta minte-aveau... Această „autobiografie” scrisă de preotul BACILA – este de fapt o declarație dată la securitate ca „element ostil regimului”... – se încheie astfel: „În activitatea mea de preot până în timpul de față mă pot bucura și mândri cu cuvintele Sf. Scripturi: Pe cari mi-ai dat Doamne, pe toți i-am păzit. / Băița, la 10 mai 1943 – Victor Băcilă, paroh”.


Pag. 3


Pag. 4

GEREMIA DA VALACCHIA

În inimă creştea un strigăt clar, nepământesc,

Ca setea de tăcere transformată’ntr’un cristal

Şi-atât de caldă floarea unui cântec nefiresc,

Se deschidea în fiecare seară triumfal.

Din ce în ce, un dor de sbor înalt, mai desluşit

Triumfător se ridica peste avânturi mici...

O, steaua totdeauna căutată’n infinit.

O, limpezimea niciodată întâlnită-aici.

Dar pasul către depărtări încrezător porni.

Era atâta bună dimineaţă’n ochii lui

Şi-atâta rugăciune de fântâni în zarea gri.

Ca un copil, îngenunchea pe lângă cărărui.

Şi cum trecea printre ispite largi privind spre cer

El niciodată capul nu şi l-a întors din drum,

Ci totdeauna zărilor albastre cavaler,

Era simbolul setei de azur râvnit acum.

„Decalogul”, an II, dec. 1938


Pag. 5

BĂIŢA, SATUL NATAL

Străin, pribeag, mereu pe alte căi, în goană,

Îl port cu mine, printre oameni peste tot, ca o icoană

În ochi, în mâini, în suflet, cu mândrie

Şi tuturor le spun, la vorbă de mă’mbie,

Că-i satul meu; că nicăieri, pe lume nu-i

Icoană mai frumoasă ca icoana lui.

Pe străzi bogate unde cresc din fiecare piatră stele

Aşa cum cresc la noi acasă, primăvara, viorele,

Unde e atâta putregai şi-atâta voie bună,

Îl duc semeț, cu fruntea sus, ca pe-o cunună,

Îl strâng la piept, la inimă şi plâng

De câte ori mă’ndepărtez de el prea mult, nătâng…

O, satul meu, cuminecat cu cetina de brad.

Cu apa limpede de munte, fără punte, fără vad,

Cu păstrăvii ce’mpărăţesc sub bolovani,

Departe de viaţa mea, departe de ani,

Cu tinereţea caselor de lemn şi de şindrilă,

Unde, pentru toţi săracii înfloreşte’n poartă milă;

O, satul meu, cu fete mai frumoase ca-n oraş,

Mai harnice şi mai zglobii ca sufletul meu laş,

Mai bune decât toată bunătatea din străini;

Pururea e bucuria şi cununa mea de spini;

În fiecare zi îl pierd, în fiecare zi îl regăsesc

Şi îl adun în mine, mândru, ca pe-un gând regesc;

În fiecare zi mă’mpacă cu viaţa, cu Dumnezeu.

El, cel mai frumos din lume, satul meu...

„Afirmarea”, an II, nr. 10-11, oct.-nov 1937


Pag. 6

MINERII MEI

Cu lămpile nedespărţite’n mână,

Cu hainele murdare de otrăvuri şi ţărână,

Îi văd cum merg încet, slăbiţi, cărunţi,

Minerii mei, din satul mic de peste munţi...

În ochii lor atâta plumb şi atâta oboseală,

A’ngrămădit viaţa cenuşie şi banală,

Atâta resemnare oarbă în picioare,

Că mersul lor căznit şi trist mă doare.

Din fundul munţilor îmbătrâniţi şi grei,

Au scos grămezi de aur, bogăţii.

Din neagra sihăstrie a pietrelor pustii,

Dar au rămas tot fraţi cu sărăcia, tot golani,

Tot slugi la alţii, fără hrană, fără bani,

Tot aplecaţi de spate şi de frunţi.

Minerii mei, din satul mic, de peste munţi.

Mă uit la ei, cum merg încet printre arini,

Tăcuţi şi trişti, cu pumnii plini

De noduri şi de bătături, cu ochii goi.

Şi gândul mi se’ntoarce înapoi

La vremile de iobăgie şi de jug,

La vremile de roată şi de rug,

La toate suferinţele şi caznele de-atunci.

Şi-i văd, mereu ca azi, legaţi de-aceleaşi munci,

Tot ei, tot slugi, mereu la alţi stăpâni,

Cu-aceleaşi negre lămpi în mâini...

Şi, cum privesc aşa, tăcut la ei,

Mă simt şi eu aproape de minerii mei,

Cu lampa’n mână, mic, stingher:

Şi tatăl meu e tot miner!...

„Afirmarea”, an II, nr. 10-11, oct-nov 1937


Pag. 7

INCANTAŢIA III

În care floare te-ai culcat, iubita mea?

În care cântec cu surâs de nea,

Îţi legeni pruncul gândului, în mângâieri de crin?

Te-ai înfrăţit cu lunca cerului senin,

Sau te-ai legat tovarăşe cu visul, printre stele,

Să te săruţi şi să te joci cu ele?

Iubirea mea te caută prin munţi,

Prin câmpuri poleite’n bani mărunţi,

Prin toate satele şi verzile cătune,

Din basmele uitate şi străbune.

Te caută iubirea mea în mers

De albă căprioară şi de vers,

În iarba tânără şi plină de viaţă,

În ochiul aurit de dimineaţă;

Iar dorul meu te simte printre creste,

De stânci bătrâne, din poveste,

Te vede strălucind cu luna’n zare,

Măreaţă, îngerească, zâmbitoare.

O, zâna mea, iubita mea,

În toc şi gând strâng peruzea,

De cântec necitit, neauzit,

Ţesut numai în fir de infinit,

De soare nevăzut şi Dumnezeu,

Să ţi-l anin, cristal, de gâtul tău,

Şi tot ce mâna-mi a putut să scrie

Să-ţi fie darul cel mai drag de cununie.


Pag. 8


Pag. 9


Pag. 10


Pag. 11


Pag. 12

2 pagini din volumul „Ion Șiugariu

– Carnetele unui poet căzut în război” –

Laurențiu Fulga, 1968 Editura Militară

NOTA BENE: în toate scrierile de până acum, cu privire la prima înhumare a poetului Ion ȘIUGARIU – este menționată localitatea Polhora pri Brezno. Căutând să identific, la fața locului, primul loc de înhumare, cu sprijinul autorităților locale slovace, după cercetarea Cronicii și a consemnărilor bisericești – am aflat un amănunt semnificativ: Polhora pri Brezno era „extensia” localității Pohronska Polhora pe direcția Brezno, respectiv Michalova – acum localitate de sine stătătoare și administrație proprie. Alte argumente în acest sens: 1 – Cimitirul comunal central din Pohronska Polhora era declarat închis și toate înmormântările (inclusiv cele civile) le oficia preotul paroh în cimitirul nou, la una din periferii respectiv Michalova. 2 – Am identificat apoi acest amănunt și în lucrarea româno-engleză a colonelului (r) Voicu ȚUGUREL (atașat militar în Cehoslovacia între anii 1974-1986) „Locuri de Glorie. Eroi români căzuți în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, decembrie 1944 – mai 1945”, Editura Militară, la pg. 21 și 22. Mai mult, autorul nu consemnează nicio înhumare militară pentru perioada războiului în localitatea Pohronska Polhora. 3 – Vezi monumentul și textul inscripției (dreapta - sus). Slovacii au dezvoltat și întrețin un cult, cu pioșenie adâncă și foarte mare recunoștință, pentru armata română. Eroii noștri-s și eroii lor! Cei de vârstă venerabilă, care au cresut odată cu războiul – exclamă și azi „au venit frații noștri români” când întâlnesc vreunul; e suficient să vorbești limba română, că și apare cineva care să te îmbrățișeze, învăluindu-te în lacrimi și amintiri copleșitoare!

Angela MICLEA, jurnalist, director Casa Orășenască de Cultură TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ

„Slavă eroilor! Viața voastră

este libertatea noastră.

Eroilor Armatei Române prietene.

Cetățenii recunoscători

din Michalova și Polhora”


Pag. 13

PLECAREA Şi omul s’a’ntâlnit cu moartea’n noaptea asta. Nu era nimeni să privească pe aproape. Se odihneau cunoaşteri albe sub pleoape Şi duhuri cenuşii împrejmuiau fereastra. Mai vechi decât adâncurile mari de ape, De dincolo de ani se auzeau poveţe. O, gândurile triste se sileau să’nveţe Ce niciodată’n gânduri totul nu încape. Alături, visurile aşteptau la masă. Doar stelele îşi culegeau din câmp văpaia. Suprafiresc s’a îmbrăcat în fulgi odaia Şi Dumnezeu, bătrânul, a intrat în casă. Plângeau cuvintele orfane în unghere. Şi liniştea era acum pe zări stăpână. Ci omul a plecat cu Dumnezeu de mână.

PRINOS Cum noaptea în ape limpezi îşi sărută chipul, Sub cerurile primăverii preaînalte, Când tainele pornesc din gând spre ţărmuri alte Şi când deşerturile stau de vorbă cu nisipul. Aşa din ochii tăi, cu linişti moi de lună, Această trudă verde, arsă în poeme, Culege pentru frunţi de veşnicie steme, Şi visuri liliale cu tăceri cunună. Nu’s câmpuri tinere de lăcrimioare, Mai pline de neprihănită melodie, Decât înalte frumuseţile ce’nvie În sufletul poetului împovărat de soare. Tăcerea codrilor purtaţi în ochi de ciute, Nu’i mai adâncă decât versul stors din stele... Şi toate-aceste mari nelinişti ale mele Le pun brăţară astăzi inimii tăcute.

18.12.1944, Novajidrany / „… Stau într-o casă părăsită, printre ruine și mobile în dezordine. Pe jos… tablouri, vase de porțelan, haine de damă… Se aude tunul, mitraliera… În curând voi muri și încă n-am cunoscut viața, viața cea mare… Moartea este aproape, în fiecare zi tot mai aproape… Ne-a cuprins pe toți deznădejdea.”

21.12.1944, Pereny / „Am intrat în Cehoslovacia. Satul acesta de început de munte e locuit mai mult de unguri…, sat sărac, îngrozit de război. Când s-au retras, nemții au spus populației că armatele ruso-române îi vor împușca, îi vor schingiui. De aceea, în primele ore n-am găsit pe nimeni în case. Oamenii se ascunseseră în pivniți. Soldații, găsind casele goale, au început să cotrobăiască prin lucruri. Când au ieșit proprietarii din pivniți, s-au iscat certuri, plângeri, tot felul de reclamațiuni. Nemții bat satul cu brandturile, ne omoară caii, soldații… Mor mereu tot mai mulți dintre noi.

28.12.1944: „Draga mea, / … În sat e f. puțină mișcare… A început inamicul să ne bată cu artileria grea… Lumea s-a acoperit toată de promoroacă, viața a înghețat… Iubito, mi-e sufletul greu, viața sfârșită. Am trecut și de treizeci de ani… încă n-am făcut nimic mare, nimic nemuritor… (Am scris eu poezii?) Trecere prin alba poartă…, Paradisul peregrinar și Țara de foc [titlurile volumelor de poezii] – mă gândesc atât de rar la ele, la mine cel care sunt cu adevărat, la paginile albe ce mă așteaptă acasă. Mă gândesc atât de rar… Acum visez tot mai puțin, orizonturile mi se strâmtează pe zi ce merge… Împrejurările și viața sunt mai tari decât mine… Astăzi, 28 XII 1944 – pe aceste meleaguri, sub bătaia tunului și sub urgia lui Dumnezeu abătută asupra noastră, dacă aș putea striga, n-aș cere altceva decât viață, viață… Mi-e greu să mai semnez Soare”

18.01.1945, Iablonca / „Am adunat toți oamenii din sat să sape gropi. Ne îngropăm morții. Sunt mulți, mișcător de mulți. Îmi vine să plâng. Au murit eroic, luptând ca niște disperați. Niciodată regimentul nostru n-a luptat atât de frumos. Cine ne va mulțumi pentru toate acestea? Murim mereu, zilnic murim…”

18.01.1945: „Iubito, / … După război trebuie să urmeze o epocă de libertate, de dreptate socială. În această lume este locul nostru… Iubito, nu-i așa că încă nu ți-ai pierdut credința…? Nu fi îngrijorată pentru mine. Mi-am făcut rost și de șubă și de căciulă, nu mai mi-e frig.”

21.01.1945: „Iubito, / Suntem plini de speranțe, vorbim de casă, de viitor, de pace. În curând va fi bine… E puțin ridicol să fii atât de îndrăgostit la vărsta asta. Dar tot ce e mare e ridicol. Normală nu e decât viața de rând. Noi am fugit totdeauna de viața asta. Am dorit totdeauna să fim altfel… Iată: în fiecare zi urc poteci de munte, prin zăpadă, asud, lupt cu greutățile și cu oboseala. Dar nu mă simt extenuat. Mă simt în putere, hotărât să duc totul până la capăt, să-mi fac fărâma de datorie cum trebuie. Tu știi că am fost totdeauna f. conștiincios. Aici sunt la fel. Lumea e mulțumită de mine, sunt apreciat. Asta n-are importanță, dar înseamnă că pot face ceva oriunde aș fi pus…. Regiunea e frumoasă, ca pe la noi la Băița. Dealurile răsună atât de profund când bubuie tunul… Ne-am urcat sus, pe unde n-au fost niciodată atâtea mașini, atâtea arme și tunuri…”

22.01.1945, Iablonca [cu 10 zile înainte de moartea sa] / „Se aud zvonuri de pace. Toată lumea comentează, vorbește, așteaptă… Totuși oamenii continuă să moară. În fiecare zi vin răniți, cadavre. Poate, undeva, se știe că acești morți nu au n icio însemnătate… Inamicul opune rezistență înverșunată, deși cauza lui e definitiv pierdută. Mă gândesc la Lucia, la viitor. Voi merge acasă, voi scrie din nou, voi citi cărți… Totuși se aude tunul, mitraliera… N-ar mai trebui să moară nimeni…”

29.01.1945 [cu 3 zile înainte de moartea sa]: „Iubito, / … Noi, aici, simțim că războiul se va termina nu peste mult. Mergem înainte cu entuziasm… Voi scrie și voi birui orice s-ar întâmpla… Anii pierduți îi putem câștiga printr-o muncă îndoită. Nu știu ce fac prietenii mei de la București, câte cărți au scris, câte au publicat. Sunt sigur însă că n-am rămas mai prejos decât ei, că lunile acestea de front m-au învățat anumite lucruri pe care ei nu le vor cunoaște niciodată… Cărțile bune sunt acelea care conțin mai multe și mai esențiale adevăruri de viață… / Te sărută cu dor Soare”

(fragmente din Jurnalul de front si corespondența privată)


Pag. 14

1969


Pag. 15


Pag. 16


Pag. 17


Pag. 18


Pag. 19


Pag. 20


Pag. 21

Veterani de război – Comemorare

poet-erou Ion ȘIUGARIU


Pag. 22


Pag. 23


Pag. 24


Pag. 25


Pag. 26


Pag. 27


Pag. 28


Pag. 29


Pag. 30


Pag. 31


Pag. 32


Pag. 33


Pag. 34


Pag. 35


Pag. 36


Pag. 37


Pag. 38


Pag. 39


Pag. 40


Pag. 41


Pag. 42


Pag. 43


Pag. 44


Pag. 45


Pag. 46


Pag. 47


Pag. 48


Pag. 49


Pag. 50


Pag. 51


Pag. 52


Pag. 53


Pag. 54


Pag. 55

Primarul Anton ARDELEAN, dând indicații…


Pag. 56


Pag. 57


Pag. 58


Pag. 59

P

E

A

C

E

E

A

Ș

I

U

L

I

C

I

O

A

R

Ă

:

D

Â

M

B

U

L

U

N

C

II


Pag. 60


Pag. 61


Pag. 62


Pag. 63


Pag. 64


Pag. 65


Pag. 66


Pag. 67


Pag. 68


Pag. 69


Pag. 70


Pag. 71


Pag. 72

Cimitirul Militar al Eroilor Români

– Zvolen, Slovacia (2013)


Pag. 73

Prezenți la CENTENAR: delegații din orasele

înfrățite din Ungaria (Martfu, Aszod),

Polonia (Tuchow) și Slovacia (Tisovec,

Pohronska Polhora si Michalova) alături de

membrii Cenaclului Scriitorilor Maramures.


Pag. 74

Polițistul slovac Ľuboš NEPŠINSKÝ,

adunând tărâna poetului-erou „risipită”

prin Slovacia – în Cimitirul Militar Zvolen,

de la locul jertfei – Brezno (zona gării), și

Michalova – locul primei înhumări.


Pag. 75

Hyacinta TYČIAKOVÁ – primar Pohronska Polhora (Slovacia) – la Cimitirul Militar Zvolen


Pag. 76


Pag. 77

Din Cronica vremii... Consemnari din timpul razboiului -

fotocopii obtinute de la Autoritatile publice locale

din Pohronska Polhora si Michalova (SLOVACIA).

Poetul-erou Ion SIUGARIU era de fata, in „trupele aliate” - pana in 1 februarie 1945

”1944

În ciuda investigațiilor realizate de nemți, nimeni nu și-a pierdut viața, pentru că locuitorii erau solidari, netrădându-se reciproc.

În data de 28.10.1944 ultimele unități de insurgenți, printre care s-a numărat și autorul acestor rânduri ca și comandant de companie, au fost nevoite să se retragă lângă B. Bystrica în munți. A fost o comemorare tristă, dar nu

fără speranță, a Zilei Libertății.

Mii de soldați și de partizani treceau prin Tatra Mică de parcă ar fi niște animale vânate. Din Donovaly spre Dumbier, din Dumbier spre Donovaly, din Pohronie spre Povazie și din Povazie spre Pohronie. Pe crestele munților s-

au întâlnit. Forțele aeriene germane și artileria aveau drept țintă exact aceste locuri. Unii dintre ei au ajuns cu bine acasă, iar alții au fost prinși în drumul lor spre est. Astfel au devenit prizonieri 8 soldați din Polhora printre care

m-am numărat și eu. În afară de noi au ajuns acolo încă alți 10. După suferințe îngrozitoare, cei care am mai rămas în viață ne-am întors numai în iunie 1945.

În munții din jur, mai ales în Fabova și în Stara dolina, erau partizani care le creau probleme nemților. Făceau raiduri, mai mult pe timp de noapte. În timpul unui schimb de focuri au căzut și localnicii Štefan Kubačka și Kristína

Blaženiakova. Un partizan a fost ucis. Unii au încercat să se îmbogățească sub eticheta de partizani, dar localnicii au opus rezistență.

Anul plin de atâtea evenimente s-a sfârșit cu un Crăciun trist pentru că multe familii îi plângeau pe cei dragi de la care nu aveau nicio veste.

1945 Anul a început într-o atmosferă tensionată. Trupele aliate luptau în Slovacia. Zona frontului se apropia tot mai mult de Polhora. Printre locuitorii din Polhora se răspândesc tot mai mult zvonuri despre evacuarea forțată. Bărbații

încep să se ascundă. Cu toate acestea, aproximativ 60 de bărbați sunt adunați în școală, de unde reușesc să evadeze în timpul nopții, deși sunt păziți. Numai 4 bărbați mai în vârstă, bazându-se pe vârsta înaintată, rămân în școală

și sunt recrutați. Dar și aceștia reușesc să evadeze în timpul transportului și se ascund printre civili.

Înainte de plecarea nemților, viaductul din Certova a fost distrus împreună cu alte poduri feroviare și rutiere. Patru gospodari au fost forțați să transporte muniția cu carele proprii. Dar până la urmă le-au luat și carele și boii,

gospodarii reușind să fugă.

În noaptea de 29 ianuarie 1945 au intrat în Polhora trupele aliate ruse și cele române. După o perioadă scurtă trupele ruse au ocupat alt teritoriu. În Polhora au rămas românii care au luptat pentru Brezno. La eliberarea orașului

au căzut multe victime, acesta fiind apărat foarte bine de nemți. În școală a fost amenajat un spital în care erau transportați zilnic zeci de răniți, dintre care majoritatea mureau. Peste 80 de eroi români au fost înmormântați în

cimitirul din Michalova.

Perioada în care armata a fost în sat a însemnat pentru locuitori sacrificii materiale considerabile. Aceștia au fost nevoiți să furnizeze armatei paie, fân, ovăz, vite pentru bucătăriile armatei, cartofi etc. În plus, soldații își făceau

foc cu gardurile sătenilor, luându-le toate lucrurile de care aveau nevoie, chiar și cele de care nu aveau nevoie. După cucerirea orașului Brezno, lucrurile s-au mai liniștit. Administrarea comunei a fost preluată de Comitetul

Național, deoarece în Kosice puterea a fost preluată de guvernul cehoslovac.

În urma evacuării orașului Brezno, nemții au ocupat o poziție de defensivă lângă Valaska. Au izbucnit din nou lupte înverșunate, locuitorii civili din Brezno fiind obligați să își părăsească locuințele. Astfel o parte din locuitori a

ajuns în Polhora unde au rămas 2-3 săptămâni. După cucerirea satelor Valaska și Podbrezova la 24 martie 1945, locuitorii orașului Brezno s-au întors în casele lor goale. În 25 martie a fost cucerită Banska Bystrica. Din Polhora

au plecat ultimele trupe românești, ceea ce a dus în mod natural la destinderea situației. Populația nu mai avea rezerve de alimente și furaje și cu puținul pe care-l avea trebuia să-l împartă cu armata.

În aprilie au urmat noi recrutări. Oamenii nu erau entuziasmați de acest lucru pentru că nimeni nu dorea să-și riște viața în ultimele clipe ale războiului. Se spune că numai 6 soldați au fost luați în Poprad, doi din aceștia fiind din

Polhora.

După acest groaznic cataclism, omenirea distrusă a răsuflat ușurată când a aflat că în data de 09.05.1945 nemții au capitulat. Clopotele din întreaga Slovacie și din întreaga lume au anunțat cu entuziasm sfârșitul războiului. În

toate bisericile, deci și în cea din Polhora, poporul înălța spre cer un Te Deum plin de recunoștință.

Bilanțul războiului a fost, și încă mai este, teribil. Chiar dacă Slovacia a fost multă vreme scutită de ororile războiului, în ultima etapă n-a scăpat, fiind greu încercată. Căi ferate și drumuri distruse, case demolate, familii

împrăștiate etc. Dar poporul slovac nu s-a dat bătut. Pe pragul libertății, pe altarul căreia a adus atâtea jertfe, și-a îndreptat inima spre Dumnezeu cerându-i ajutor pe drumul vieții care îi stătea înainte.

Polhora a fost scutită de aceste orori. Cel mai greu încercată a fost partea de nord și de est a Slovaciei.

Chiar înainte de capitularea Germaniei, în Praga au izbucnit revolte armate pe baricade. Acest eveniment a avut o semnificație morală imensă.

După trecerea frontului a urmat curățirea autorităților, întreprinderilor, a orașelor și a comunelor de susținătorii fostului regim. În Polhora a fost reținut fostul șef al Gărzii lui Hlinka (Hlinkova garda) care după câteva zile a fost

eliberat în urma intervenției președintelui Partidului Comunist local din Polhora. În afară de acesta a fost reținut și proprietarul morii comunale, care însă a fost eliberat după câteva săptămâni. MNV i-a cerut să plece din

Polhora, acesta supunându-se ordinului.

Pentru judecarea colaboraționiștilor, cum erau numiți membrii Gărzii lui Hlinka (Hlinkova garda – HG), ai Tineretului lui Hlinka (Hlinkova mladez – HM) și ai Partidului Popular Slovac al lui Hlinka (Hlinkova slovenska

ludova strana – HSLS), în comune și orașe au fost constituite instanțe populare. În Polhora nu a existat o asemenea instanță. În schimb, în fața instanței din Brezno au fost aduși 2 locuitori din Polhora, aceștia fiind acuzați pentru

utilizarea de arme de foc împotriva partizanilor. Inculpații s-au apărat spunând că cei în care au tras nu erau partizani, numai pretindeau că sunt. Până la urmă, pe baza declarației martorilor, au fost eliberați.

În Bratislava a fost înființată Instanța Națională în fața căreia a fost judecat fostul președinte Dr. Tiso, reprezentanții guvernului și ai parlamentului, oficiali ai HG, HM și HSLS, cât și ocupanți germani.

În cadrul sediilor autorităților centrale au fost constituite comisii de anchetă. Toți funcționarii publici au fost anchetați. Cei care nu erau demni de încredere au fost

disponibilizați, alții au fost transferați, iar cei demni de încredere au rămas în funcțiile pe care le dețineau anterior.

Din luna mai încep să se întoarcă prizonierii din lagărele de concentrare. Întreg satul participa la bucuria întoarcerii fiecărui localnic. Dar oamenii trăiau și durerea plecării din această lume a tinerilor care nu s-au întors niciodată

la familiile lor. Au pierit în luptă: Ondrej Giertli (soție și 3 copii), Anton Vlček (necăsătorit), Michal Smugala (necăsătorit). Nu se știe nimic despre: Michal Tekel (soție și 2 fii), František Sroka (necăsătorit), Jozef Kubačka

(necăsătorit) și Ondrej Boľčiak (necăsătorit).

Concetățenii recunoscători cinstesc amintirea tuturor eroilor căzuți.

În data de 29.08.1945, în curtea școlii, a avut loc celebrarea Insurecției Naționale Slovace. Numărul participanților a fost considerabil, iar programul a fost unul de calitate. Comemorarea națională a avut loc în B. Bystrica,

prezent fiind și președintele Dr. Benes și reprezentanții guvernului.


Pag. 78

CENTENAR – Slujba de

comemorare și Tedeum, Băița


Pag. 79

CENTENAR – Depuneri

de coroane la Statuia

poetului-erou, Băița


Pag. 80

Copilele acestea l-au cunoscut pe domnișorul Ion… Și Crucea dinaintea casei…


Pag. 81


Pag. 82


Pag. 83

Nepoata poetului, Aurica PETRUȘCA


Pag. 84


Pag. 85


Pag. 86

Autor: Robert BALOGH, Băița


Pag. 87


Pag. 88

Emisari din SLOVACIA: parteneri din orașele TISOVEC și BREZNO – în perspectiva Comemorării comune a lui Ion ȘIUGARIU în țara lor (de Ziua Insurecției

Naționale Slovace – intenția dezvelirii unei plăci comemorative și denumirea podului din zona gării Brezno – locul unde a murit – cu numele poetului-erou).


Pag. 89


Pag. 90


Pag. 91


Pag. 92


Pag. 93


Pag. 94


Pag. 95


Pag. 96


Pag. 97


Pag. 98

Se materializează doar online volumul „Progresia ȘIUGARIU” – cu toți participanții la Concursul de creații originale, ediția I, și singura – concurs inițiat pentru elevi (gimnaziu, liceu) și studenți cu domiciliu în raza orașului Tăuții-Măgherăuș – organizat cu ocazia comemorării poetului, în februarie, cu participarea și în lectura publică a autorilor înscriși. Concursul a urmărit 7 +1 secțiuni: poezie, proză scurtă/teatru/roman, critică literară, mass-media, corespondență, pagini de jurnal, desen/foto/grafică/pictură; pentru premiul special – un eseu aplicat – „Consumatorul mass-media. Cititorul de presă. Calitatea informației”. Următoarele ediții n-au mai fost girate și n-au mai avut loc „din motive de Criză, Recesiune”; și Marea Depresie/une culturală generalizată – care a urmat – opinează inițiatorul (A. M.). *** Comemorarea poetului-erou Ion ȘIUGARIU are loc în fiecare an - în luna februarie sau iunie.


Pag. 99


Pag. 100


Pag. 101


Pag. 102


Pag. 103


Pag. 104

Poetul-Erou Ion ȘIUGARIU – omagiat în presa slovacă ca personalitate civilă

și militar român care a luptat și s-a jertfit pentru eliberarea Slovaciei.


Pag. 105

Str. 80 / BĂIȚA, nr. 35

Oraș TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ

Jud. MARAMUREȘ

„progresia Șiugariu” – materie Și spirit…gestionarea unui concept (vo.i - etapa...

Documents