BISERICA FILADELFIA

14 decembrie 2014

SALUTUL BISERICII“Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci

aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. "Încă puţină, foarte puţină vreme", şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el." Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.”(Evrei 10:35-39)

OBIECTIVUL BISERICII PENTRU ANUL 2014

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Intimitate profundă cu Domnul Isus Hristos prin post şi rugăciune în fiecare

săptămână, conform Isaia 58:6-11 – „Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi, şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău. Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi. Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: "Iată-Mă!" Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară, dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.”

2

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Programul bisericiiDuminică dimineaţa: 9.30 – 12.00Duminică după-amiaza: 17.00 – 18.30Joi: 18.00 – 20.00; Focşani. Vrancea. str. Argeş nr.42 filadelfiafocsani.wordpress.com

O CARTE ÎN SERIALPRINTUL PREDICATORILOR

Din viaţa şi lucrarea lui C. H. Spurgeon de Jean Staneschi (Continuare din numărul trecut)8. În mijlocul familiei şi prietenilor săi

Înainte de a urmări mai departe activitatea lui Spurgeon, să aruncăm o privire asupra vieţii sale de familie .

În vârstă de 21 ani, la 8 ianuarie 1856, se căsători cu Susana Thompson. Casa din Helensburgh, în care au petrecut primii ani de căsnicie, era situată destul de departe de zgomotul oraşului, în plină câmpie, înconjurată de multe grădini, care îi oferea lui Spurgeon recreaţia atât de necesară. În grădina locuinţei sale, Spurgeon avea un colţişor favorit. Într-unul dintre cei mai mari şi stufoşi copaci, îşi înjghebase, între crăcile verzi, un cuib tainic şi plăcut. După câţiva ani, când oraşul înghiţise şi acest cuib de păsărele, câţiva amici devotaţi i-au cumpărat o moşioară în Wastewood. Situată la oarecare depărtare de Londra, era înconjurată de un parc mare şi frumos, unde Spurgeon trăi restul vieţii. Căsnicia era foarte fericită. Era o căsnicie ideală. El ţinea la soţia lui cu multă dragoste delicată; ea împărtăşea, înţelegătoare, marea lui însărcinare şi participa la toate bucuriile lucrului său, chiar dacă uneori viaţa familiară suferea din cauza deselor sale călătorii de evanghelizare.

Băieţii gemeni, Thoma şi Charles, singurii copii care au rezultat din căsnicia lor, crescură pentru bucuria părinţilor şi îi urmară în credinţă. Ambii deveniră predicatori. Thoma, care nu putea să suporte clima Angliei, merse în Australia; Charles însă, rămas în Anglia, a făcut multe bucurii tatălui său, care scrise despre el următoarele, în numărul din februarie 1890 al revistei sale: "Iubitul meu fiu, Charles, activează de 10 ani în Comunitatea din South Street în Greenwich, care numără 604 membri. Râvna pe

care o pune în slujba lui, leagă Comunitatea numeroasă şi o conduce în lucrul Evangheliei. O experienţă adâncă îl întăreşte în credinţa în care a fost crescut de copil. Sănătatea lui se resimte însă după multele predici şi conferinţe, care îi pretind sforţări deosebite; dar sper că va lucra încă multă vreme, binecuvântat de Dumnezeu".

Băieţii au moştenit umorul tatălui lor şi Spurgeon istorisea, adesea, cu multă plăcere, glumele pe care le-au făcut ei în copilărie.

Prea devreme se ivi crucea, sub înfăţişarea bolii, în această familie fericită. Susana Spurgeon era mereu suferindă. Când se simţea mai bine, trebuia să-şi îngrijească adesea bărbatul suferind de îngrozitoare dureri artritice. În cartea "Predici în lumânări", Spurgeon îşi aminteşte de buna lui îngrijitoare: "Flacăra candelei este aşa de dulce şi liniştită, încât se potriveşte foarte bine slăbiciunilor noastre şi înviorează întunericul. Nu vă aminteşte ea oare de o îngrijitoare bună, care veghează la căpătâiul vostru? Daţi-mi voie să vă prezint cel mai bun exemplu pe care îl cunosc: soţia mea. Ea spune că acum nu merită multă laudă, pentru că ea însăşi este suferindă. Dar eu vorbesc de ceea ce a fost şi ce ar putea fi, dacă ar avea puterile necesare. În orele suferinţei mele, mi-a fost mai mult ca o candelă. Ea trecea prin cameră, ca zeiţele din antichitate, care mai mult zburau decât umblau. Câtă graţie şi delicateţe duioasă! Câtă veghere neobosită în lungul atâtor nopţi de chin!"

Se presupune că durerile lui artritice proveneau din răceala căpătată la un botez, şi se prea poate să fi survenit în urma unui asemenea lucru, căci Spurgeon ducea un trai cât

3

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>se poate de simplu şi natural. Ţinea mult la odihna înviorătoare a nopţii şi, după putinţă, la o regulată recreaţie. Nopţile cheltuite, chiar în lucrul Domnului, le socotea drept cea mai mare pagubă adusă trupului. "Dacă vreţi să vă scurtaţi zilele, scurtaţi-vă nopţile," spunea el elevilor săi. Excepţional, se scula câteodată la patru jumătate dimineaţa, pentru a lucra ceva deosebit, însă, de obicei dormea suficient.

Desigur, povara lucrului era destul de mare pentru Spurgeon. În fiecare duminică avea de ţinut două mari servicii divine şi Cina Domnului; şi îi trebuiau câteva ore ca să primească vizita străinilor, care veneau din toate părţile lumii să-l audă predicând, şi apoi să-i strângă cel puţin mâna. Strângerea mâinii nu era lucru tocmai uşor. Deseori, după ce termina predica, Spurgeon cobora în mulţime, unde fiecare voia să-i strângă nefericita mână. Aceasta dura peste o oră, până ce "nu mai putea deosebi pe Ion de Maria", iar braţul îl durea câteva zile după aceea. Mai târziu, după terminarea adunărilor, unul din prietenii lui devotaţi se posta la uşa camerei de primire şi veghea ca un arhanghel, să nu pătrundă înăuntru persoane suspecte. Uneori se îngrămădeau la uşă oameni cu nenumărate dorinţi şi trăsnăi, femei cu fantezii sălbatice, alţii cu proiecte fanteziste şi toţi căutau pe amicul ce îi putea asculta.

Lunea, întrebuinţa câteva ore pentru revizuirea predicii ce urma să fie tipărită; după masă era adesea la seminar, spre seară avea conversaţii pastorale, iar de la 7 la 8 seara, ţinea oră de rugăciune în Tabernacol. Marţi era ocupat în Tabernacol sau predica în alte localităţi. Joia, ţinea o nouă predică în Tabernacol; vinerea ţinea conferinţă la seminar şi rezolva lucrări administrative. Numai datorită colosalei sale puteri de muncă şi împărţirii lucrului în mod sistematic, a putut Spurgeon lucra, în afară de predici, la redactarea unei reviste, la scrierea literaturii, la schimbul corespondenţei imense, la supravegherea instituţiilor întemeiate de el şi la transmiterea sfaturilor cerute de nenumărate Comunităţi.

Când lucrul întrecu puterile sale, Spurgeon îşi luă de ajutor pe fratele său James, care primi cu bucurie locul secund. "Ştii ce," îi spuse odată

Spurgeon în glumă, "când călăresc doi un singur cal, unul din ei trebuie să stea în spate." Odată, când Spurgeon a fost silit de boală să lipsească de la adunare, fratele său James îi ţinu atât de bine locul, încât cineva îl întrebă: "Sunteţi dumneavoastră fratele sau originalul?" Altădată, Spurgeon spuse referitor la James: "Orice deştept poate fi primul, dar pentru a fi al doilea trebuie să fii neobişnuit de înţelept." Într-adevăr, pentru a renunţa la independenţă, se cere dragoste neobişnuită, care se leapădă de sine.

Uneori, săptămâni întregi nu găsea timp nici pentru o plimbare în parcul frumos al locuinţei sale. De obicei, miercurea îi era singura zi liberă din săptămână. În zilele frumoase de vară, se ducea pe câmp, însoţit mai întotdeauna de un prieten. După ce călătoreau o bucată cu trenul, coborau şi hoinăreau voioşi prin pădure şi câmpii. În plină natură, Spurgeon se simţea fericit, ca un copil, plin de voie bună şi glume pline de spirit. Williams, care-l însoţea adesea în excursii, spune că niciodată n-a râs mai mult, ca în societatea lui Spurgeon.

O deosebită bucurie găsea Spurgeon în copaci, pe care îi cunoştea atât de bine în toate particularităţile lor, ca şi când botanica ar fi fost materia lui principală. Putea să vorbească, ore întregi, despre pomi, şi când zărea veveriţele sărind prin copacii pădurii, nu-şi putea ascunde bucuria. Despre orice pom putea să spună lucruri pline de învăţături.

Şi plantele îl interesau nespus de mult. Cunoştea fiecare floare din sera grădinii sale şi putea să descrie orice floare, cu aceeaşi îndemânare cu care lămurea un verset din Biblie. "Iată," putea el să exclame, "nu este minunată această floare? Priveşte la culorile acestei petale; nu ţi se pare că Însuşi Dumnezeu şi-a pus în ea gândurile sale? De exemplu, planta asta parcă exprimă gândul Său sever şi aceea gândul Său plin de iubire. Întreaga natură este plină de Dumnezeu. Scrisul Lui se găseşte pe fiecare frunză şi în fiecare floare. Întreaga Lui făptură vorbeşte despre El şi pentru El. În natură întâlnesc mereu fapte, care întăresc credinţa mea în inspiraţia literală a Scripturii."

4

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Un timp oarecare, Spurgeon, pentru a face

mişcări, practica jocul Bowling, un fel de joc de popice. Avea preferinţă pentru acest joc, căci, cum spune el, Bowling ar fi un joc vechi puritan.

Odată încercă să facă hipism (călărie), "însă," spune el, "nu prea îmi ţineam bine echilibrul pe cal şi un trecător îmi spuse că aş face mai bine să stau în trăsură, unde sunt mai în siguranţă."

Câteodată Spurgeon îşi găsea recreaţia în preocupările spirituale. Cunoştea orice domeniu al literaturii. Era un bun cunoscător al istoriei. În ştiinţele naturale era mai mult ca un diletant. Un medic vestit, cu care vorbise odată în Mentone, rămase uimit de cunoştinţele temeinice pe care le avea despre construcţia corpului omenesc, a bolilor şi al tratamentului lor. El se pronunţă că Spurgeon poseda mai multe cunoştinţe ca unii profesionişti şi dacă ar fi urmat medicina, ar fi ajuns un medic renumit.

Această întâmplare ne aminteşte un cuvânt al lui Spurgeon: "Cine posedă stofa unui predicator, ar putea fi, probabil, şi un bun comerciant sau jurist. Un pastor într-adevăr bun, s-ar distinge în orice altă profesiune. Unui bărbat, care menţine o Comunitate ani la rând şi o poate zidi în fiecare duminică, nimic nu-i este imposibil."

Spurgeon putea, fără nici o pregătire, să ţină conferinţe despre subiecte din domeniul ştiinţelor naturale. Într-o excursie cu Williams, îi istorisi multe lucruri interesante despre mări, văi, dealuri şi munţi, despre formaţiunile geologice şi transformările gheţarilor, şi apoi îşi îndemnă prietenul să-i dea un subiect oarecare, pentru a ţine o predică pe nepregătite. Williams care-şi simţi în momentul acela prea mărunta lui însemnătate, în comparaţie cu geniul sclipitor al lui Spurgeon, îi propuse tema: "O stea întrece pe alta în strălucire.”

"Spurgeon începu să vorbească imediat despre strălucirea stelelor, despre însemnătatea şi strălucirea fiecărei stele; îmi numi constelaţiile şi locul ce-l ocupă pe cer, şi-mi spuse despre simbolul lor, ca reprezentante ale domniei şi statorniciei. Era tot atât de familiar cu stelele, ca şi un învăţător cu alfabetul. Sfârşitul acestei predici, fără nici o pregătire, a

fost partea cea mai frumoasă: "Cea mai splendidă stea pe care o cunosc, este steaua din Betleem, care a călăuzit oamenii spre Isus, şi cine face acelaşi lucru, străluceşte într-o adevărată lumină cerească."

De aici putem vedea că Spurgeon avea cunoştinţe admirabile în astronomie. Aşa cum găsea scris, în frumuseţea celor mai mici flori, un gând al lui Dumnezeu, tot astfel găsea şi în Universul nesfârşit, cu nenumăratele sale astre, dovezi noi ale măreţiei Creatorului.

Părerile sale despre cărţi erau adesea foarte juste. "Ce citeşti în prezent?", îl întrebă pe Williams, prietenul său. "Revoluţia franceză de Carlyle." "Foarte bună carte; operă minunată, plină de idei subiective şi fapte însemnate, dar poate fi preţuită numai după ce ai citit mai înainte alte lucrări mai simple, despre revoluţia franceză. Nu aş sfătui pe nimeni să înceapă cu Carlyle. Viaţa lui Napoleon, de Scott, este o carte bună. Napoleon Bonaparte a fost un mare geniu al spiritului omenesc; urmaşii lui sunt neînsemnaţi... Walter Scott a fost poate, cel mai mare spirit creat de Dumnezeu; un adevărat vrăjitor al Nordului. Ce minunat poate povesti bărbatul acesta! - "L-ai citit pe Pickwick?"- "Încă nu." - "Ah, eu aş dori să nu-l fi citit, ca să pot avea plăcerea să-l citesc pentru prima oară. Umorul din această carte este neîntrecut."

În casa lui Spurgeon domnea o grijă deosebită pentru toţi membrii ei; atât Charles cît şi Susana Spurgeon, se îngrijeau de bunul mers material şi spiritual al slujitorilor. "Foştii noştri grădinari", spuse el odată unui vizitator care-i admira sera de flori şi bolta de viţă de vie, "nu prea erau de ispravă. Ei erau atât de mari sfinţi, încât nu-şi vedeau de lucru şi dimineaţa nu se apucau de muncă înainte de ora opt; de aceea am preferat să-i schimbăm cu nişte păcătoşi sărmani. Grădinarii noştri de acum au fost pe vremuri mari beţivi; acum L-au găsit pe Isus şi îndeplinesc conştiincios serviciul lor."

Spurgeon se îngrijea şi de animale. Caii care trebuiau să-l ducă duminica la adunare şi în alte vizite pastorale se odihneau sâmbăta complet, căci spunea el, "ei sunt sub lege, iar eu sub Har."

Spurgeon era împotriva băuturilor alcoolice. Cu ocazia unei excursii, ajunsese însetat la o

5

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>cârciumă. "E păcat să bem un pahar cu vin?", îl întrebă însoţitorul. "Nu, nu consider un păcat, însă un beţiv ar putea auzi că bem şi ar fi ispitit să bea o duzină de pahare. De dragul său renunţ la băuturile alcoolice." Mai târziu, Spurgeon îşi înnăspri într-atât convingerea aceasta, încât la Cina Domnului întrebuinţa vin nefermentat.

În Comunitatea lui exista o societate antialcoolică. Într-una din adunările sale, Spurgeon zise în glumă: "Cele mai puternice creaţiuni beau apă: leii, tigrii, elefanţii şi... locomotivele."

(Continuare în numărul următor - Material preluat de pe www.theophilos.3x.ro)

Studiu biblic: Evanghelia dupa Luca 22:31-62”Petre, îţi spun că nu va cânta cocoşul până

tu te vei lepăda de Mine de trei ori.” Sunt cuvinte care au străpuns inima lui Petru. Cine poate sta împotriva a ceea ce Isus spune că se va întâmpla. El, Care a ştiut dinainte unde este camera în care va fi sărbătorit Paştele, a ştiut cine Îl va vinde, sigur poate proroci orice eveniment!

Dacă cuvintele lui Isus sunt o prorocie, atunci unde mai este voinţa lui Petru? Poate cineva face altceva decât ceea ce este stabilit deja înainte pentru el? Avea Petru vreo şansă în această noapte dificilă? Ar fi putut el sta în picioare în mijlocul unei nopţi numite ceasul şi puterea întunericului?

În aceste momente Isus le spune că toată protecţia fizică a dispărut. Dacă în timpul umblării alături de Isus nu au dus lipsă de mâncare, de traistă, de haine, …, în această noapte toată această protecţie dispare … Cine poate sta în picioare? Cine poate rezista?

Următorul tablou ne duce în Gheţimani, iar cuvintele lui Isus sunt cu adevărat cutremurătoare. „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită!” Mai mult, Matei vorbeşte despre neputinţa cărnii, în ciuda râvnei duhului. În astfel de momente dificile singura şansă a credinciosului este lupta în rugăciune.

Care este ispita despre care vorbeşte Isus? Care este ispita în care poţi să nu cazi? Cu siguranţă pasajul este valabil pentru orice moment dificil din viaţa noastră. Aici însă, Isus Se referă în primul rând la mulţimea ispitelor care urmau în acea noapte. Frica de moarte, frica de suferinţă, cârtirile şi tot felul de ispitiri asemănătoare se apropiau cu putere de Isus şi de ucenici. Aceste ispite putea fi trecute doar de cei care luptau pe genunchi. Isus ştia că ispitirile

nu erau îndreptate doar asupra Lui, ci ucenicii erau vizaţi în egală măsură. Astfel, El doreşte să pună la dispoziţia lor cea mai puternică armă – rugăciunea. Este evident, în Gheţimani, că nu este vorba despre o rugăciune spusă pe fugă, ci suntem înaintea unei nopţi de rugăciune. Isus, după o seară petrecută cu ucenicii, în miez de noapte merge în grădină şi stă ore în rugăciune până când sudoarea se transformă în sânge. Toate elementele din pasaj prezintă o luptă pe viaţă şi pe moarte, o luptă în care nu contează oboseala, nu contează cum trece timpul, toate priorităţile cad, singura preocupare rămâne ispita care urmează să lovească. Isus ştia că doar pe genunchi putea birui şi doreşte ca ucenicii să beneficieze de aceeaşi resursă.

Cei 11 nu pot veghea. Nu erau obişnuiţi cu astfel de nopţi de luptă. Mai mult, tocmai terminaseră o ceartă legată de cele mai înalte scaune din cer. Petru era mult prea încrezător în sine însuşi. Toate aceste mici păcate au împiedicat pe ucenici să poată folosi rugăciunea ca pe o armă în luptă.

Cum arată un om care trece printr-o luptă foarte mare şi care nu a luptat în rugăciune? Petru în curtea Templului nu este unul care nu iubeşte pe Isus sau unul care a uitat tot ce a promis. El reprezintă imaginea unui credincios care nu a luptat în rugăciune. Chiar cuvintele unei slujnice au fost prea puternice pentru el. Fără putere de sus nu a putut face faţă ceasului întunericului. El putea schimba prorocia lui Isus. Acest lucru nu însemna că Isus ar fi greşit. În context, printre rânduri, prorocia lui Isus este următoarea: Petre, în situaţia în care eşti acum te vei lepăda de Mine. Mai ai o şansă – intră în luptă în rugăciune şi vei putea birui ispita. Petru nu a intrat în acest război şi astfel cuvinte

6

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >>Mântuitorului s-au împlinit. Acestea nu erau un dat, ci o provocare asupra lui Petru. Isus ar fi dorit ca ucenicii să biruiască. Înfrângerea lor nu face parte din planul lui Dumnezeu, într-un mod implacabil. Dumnezeu nu avea nevoie de această lepădare. El dorea ca Petru să rămână tare.

Din păcate, imaginea lui Petru care se leapădă este preferata multor credincioşi. Ea este atractivă deoarece poate justifica, dacă o scoţi din context, toate jumătăţile de măsură din viaţa fiecăruia. Dacă Petru a căzut şi apoi a fost primit cu dragoste, înseamnă că aceasta este normalitatea din viaţa unui creştin care este plin de slăbiciuni. Petru era slab, ca şi noi, dar el este chemat să ia putere de acolo de sus, unde nu este slăbiciune. Este chemat să se aşeze în genunchi lângă Isus, şi fiecare să se ridice biruitor pentru lupta lui. Petru nu a căzut pentru că aşa era prorocit! Petru nu a căzut doar pentru că era slab. Petru s-a lepădat deoarece nu a folosit cea mai puternică armă în faţa vrăjmaşului – lupta în rugăciune. Dar de ce? Doar a auzit cuvintele Mântuitorului. L-a văzut luptând ore … ştia obiceiul Lui de a petrece nopţi în rugăciunea. De ce nu s-a înrolat în acelaşi război? Contextul este foarte clar. Ei, ucenicii, tocmai experimentaseră o ceartă

pentru supremaţie lângă Isus. Petru, în aceeaşi seară, a ignorat avertismentul lui Isus şi, plin de încredere în sine nejustificată, promite că va fi mult mai puternic decât ceilalţi. Orice păcat şi orice formă de mândrie te fac incapabil să apelezi la rugăciune.

Domnul Isus, pe de altă parte, ne arată imaginea unui om în mijlocul încercării, după ce s-a ridicat de pe genunchi după o noapte de rugăciune. Noaptea aceasta era cea mai grea din istoria universului. Isus nu a biruit pentru că era Dumnezeu, ci pentru că a luptat în rugăciune. Astfel, ca un biruitor în rugăciune, Isus reuşeşte să îi spună lui Iuda „prietene”. El, Isus, Se apropie cu dragoste de Malhu, vrăjmaşul Lui, şi îi vindecă urechea deoarece a primit putere de sus când era pe genunchi. Poate să Se uite cu dragoste la Petru şi să îl motiveze să se întoarcă la Dumnezeu, deoarece biruise în Gheţimani. Isus a biruit pe genunchi. Acolo în Gheţimani a luat toate resursele pentru a trece toate ispitele care erau aruncate asupra Lui în ceasul întunericului. Momentele dificile din viaţa credinciosului, ispite mari sau încercări de foc, pot fi trecute cu biruinţă doar de cei obişnuiţi cu lupta în rugăciune.

Doamne ajută! Doamne, dă izbândă!(Sami Ghica)

Pentru a pătrunde în tainele Cuvântului lui Dumnezeu din Evanghelia după Luca, săptămana aceasta vă invităm pe fiecare să parcurgeţi cu smerenie şi atenţie textul din care se va predica duminica viitoare - Luca : 23.Motivele de post şi rugăciune pentru săptămâna 14-21 decembrie 2014

„1Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. 2Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. 3Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat. 4Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6Oricine rămâne în El, nu

păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. 7Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.” (1 Ioan 3:1-7)

Ne vom ruga pentru fiecare membru al bisericii Filadelfia, precum şi pentru toţi tinerii din adunare, mijlocind pentru problemele fiecăruia – probleme de natură spirituală sau materială, nevoia unui loc de muncă, întemeierea unei familii, alte probleme pe care le cunoaştem.

7

<< NIMIC FĂRĂ DOMNUL ISUS HRISTOS >> Ne vom ruga pentru cei care au rătăcit de la credinţă şi astăzi nu mai fac parte din

biserica lui Hristos, mijolcind pentru ca Evanghelia lui Dumnezeu să cerceteze inimile acestora şi să-i întoarcă în familia cerului.

Ne rugăm pentru cei bolnaviCiohoranu Sultana, Crăciun Ileana, Ghica Aneta, Gheorghe Alexandrina, Gogonea Stănica, Porumb Rodica, Popa Mioara, Ciohoranu Ion, Cojocea Nicu, Ştefan Ionel.

8