UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘIFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „DUMITRU STĂNILOAE”TEOLOGIE PASTORALĂANUL I/ GRUPA I

Lucrare de seminar Formare duhovnicească

Programul duhovnicesc al tinerilor în viziunea Părintelui Teofil Părăian

Îndrumător: Student: Pr. Lect. Dr. Adrian Lucian Dinu Bogdan Valentin

Părintele Teofil Părăian, născut la data de 3 martie 1929 în județul Sibiu și trecut la

cele veșnice la data de 29 octombrie 2009 în Cluj, a fost un duhovnic ortodox român. S-a

născut orb într-o familie de țărani din satul Topârcea, județul Sibiu. A urmat cursurile școlii

primare pentru nevăzători din Cluj, apoi a continuat cursurile la o școală de nevăzători din

Timișoara. A urmat un liceu teoretic pentru văzători întâlnind în această perioadă pe părintele

Arsenie Boca de la care a deprins rugăciunea inimii dorind să intre în călugărie. A studiat la

Institutul Teologic din Sibiu, intră în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

unde este tuns în monahism, primind numele de Teofil. A fost hirotonit diacon, apoi preot, iar

mai târziu este hirotesit arhimandrit.

Una din temele des întâlnite în interviurile realizate cu dânsul și în cărțile sale este cea

a tinerilor, mai bine spus, programul duhovnicesc al tinerilor.

În viziunea părintelui Teofil Părăian, programul duhovnicesc al unui tânăr ar trebui să

cuprindă cinci puncte: „participarea la Sfânta Liturghie în Duminici și sărbători, să se roage

dimineața și seara și la masă, să citească două capitole din Noul Testament în fiecare zi, să-și

disciplineze mintea prin repetarea deasă a rugăciunii <<Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui

Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.>> iar al cincilea punct este să mănânce de post

în zilele de post.”1

Un tânăr creștin ortodox este dator să meargă în duminici și sărbători la biserică, mai

ales la Sfânta Liturghie, întrucât, el face parte dintr-o comunitate, stă în fața lui Dumnezeu, iar

la Sfânta Liturghie are posibilitatea să aducă slavă lui Dumnezeu, să I se roage Acestuia,

ascultându-I cuvântul din Evanghelie și din Apostol, „să primească binecuvântările lui

Dumnezeu prin mijlocire preoțească, să cânte dimpreună cu îngerii << Sfânt, sfânt, sfânt,

Domnul Savaot>> și << Aliluia>>”2, să participe împreună cu ceilalți credincioși la

preamărirea lui Dumnezeu. Foarte frumos despre cei care nu participă la sfintele slujbe ne

tâlcuiește părintele Teofil: „Apăi să știți că pe cei care nu merg la biserică, la păgâni îi număr,

nu-i număr la creștini.3”

Sfânta Liturghie este o slujbă a Bisericii, slujba cea mai importantă. Este slujba în care

pâinea și vinul se prefac prin pogorârea Duhului Sfânt peste ele, în Trupul și Sângele

Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Noi ne împărtășim de atâtea ori pentru că vrem să primim

1 Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.56.2 Ibidem, p.57.3 Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p.188.

1

ajutorul lui Dumnezeu. Ne împărtășim, cum spune și părintele Teofil „cu Tainele

dumnezeiești date nouă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca să ne îndumnezeim și noi.4”

Textele de la sfintele slujbe cuprind comori de gândire duhovnicească, ne spune

părintele. Trebuie să recunoaștem că de cele mai multe ori, noi nu le băgăm în seamă pentru

că nu suntem luători aminte la slujbe. Referitor la cele menționate anterior, putem afirma că

„sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt vuietul Duhului, vuietul Duhului Sfânt.”5

Tinerii contemporani ajung să nu mai fie ei înșiși. Regretatul părinte Teofil sublinia

într-una din cărțile sale că „există un fond care nu poate fi schimbat și există niște răutăți care

se adaugă și care stâlcesc cumva personalitatea sau persoana omului.”6 Sunt o seamă de

lucruri care acționează cumva ca niște droguri. Un exemplu în acest sens arată că cineva care

folosește droguri se desființează pe el însuși; de aceea și cineva care face o seamă de lucruri,

care sigur nu sunt binecuvântate de Dumnezeu, se depersonalizează. Mitropolitul Nicolae

Bălan, Dumnezeu să-l odihnească, afirma că: „Cea mai frumoasă podoabă a unui suflet-a unui

tânăr – este să aibă minte trează și inimă curată.”7 Inima curată este în legătură cu mintea

trează pentru că o minte trează nu lasă să intre în inimă gânduri care ar putea lucra ceva

negativ în suflet, în viața omului, ci mintea trează se împotrivește la tot ceea ce nu se

potrivește cu binele omului și nu vrea să-și întineze inima cu gânduri străine de voia lui

Dumnezeu.8

Un exemplu al unui tânăr model este cel din Sfânta Evanghelie, fiind acel tânăr care a

avut cinci pâini și doi pești și le-a oferit Domnului Hristos care, cu cinci pâini și doi pești a

săturat mare mulțime de oameni. Părintele Teofil ne conturează în cărțile sale faptul că

Domnul Hristos a primit ceea ce i-a oferit tânărul și asta înseamnă că e bine ca orice tânăr să

aibă ceva să-I ofere Domnului Hristos, ca Acesta să aibă ce binecuvânta.9 Dacă cineva se

formează în felul acesta din tinerețe, se face vrednic de binecuvântarea lui Dumnezeu.

Revenind la una din cele cinci nestemate ale programului duhovnicesc al părintelui,

rugăciunea de dimineață, seară și de masă este necesară deoarece, noi trebuie să Îl purtăm

mereu pe Dumnezeu în minte: la începutul zilei, al nopții, când mergem către somn ș.a. Apoi

ne rugăm la masă ca să avem conștiința că „pâinea noastră cea de toate zilele” o primim nu

doar din munca noastră, ci și din darul, mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu.4 Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.73.5 Ibidem, p.100.6 Ibidem, p.62.7 Mitr.Nicolae Bălan apud Arhim Teofil Părăian, Prescuri pentru cuminecături, Edit. Învierea, Timișoara, pp. 86-87.8 Ibidem, pp. 86-87.9 Arhim. Teofil Părăian, Întâmpinări-Interviuri cu Părintele Teofil Părăian, Edit. Sofia, București, 2000, p.274.

2

În general ne rugăm după Ceaslov, Psaltire ș.a. folosind aceste cărți de rugăciuni,

întrucât în ele găsim texte liturgice, texte de rugăciune cu care ne identificăm și noi, dar este

important să avem și rugăciunea noastră către Dumnezeu, să-I spunem ceea ce simțim, fiorii

vieții noastre învolburate, ceea ce urmărim și intenționăm prin rugăciuni de laudă, mulțumire,

cerere și de mărturisire. În cadrul unei familii tinere, cel mai bine este ca rugăciunile să se

facă împreună, întrucât în viața de familie „nu există nimic particular, totul este comun, cu

atât mai mult rugăciunea prin care cresc cei doi soți ca soți și ca părinți, prin care se întăresc

convingerile religioase.”10

Uneori ajungem seara târziu acasă, istoviți de ziua care a trecut, iar mintea ne este la

somn și nu la rugăciune. Din punctul meu de vedere, rugăciunea trebuie făcută în mod

conștient ci nu doar să fie făcută, cum are o vorbă românul „de mântuială”. Părintele Teofil

afirmă că atunci când suntem obosiți ar trebui să facem doar o rugăciune, dar aceasta să fie

făcută în mod conștient.11

Un al treilea punct al programului duhovnicesc recomandat de părintele este citirea a

două capitole din Noul Testament în fiecare zi. Dacă cineva nu poate citi două capitole sau nu

poate citi deloc nu este o catastrofă însă, „se recomandă să ne împodobim mintea cu gândurile

sfinte aduse din cer pe pământ, și care ne sunt întotdeauna de folos să ne formăm o atmosferă

de gând, să avem o istorie a inimii din care să putem scoate gânduri bune pentru toate

situațiile care ni se ivesc în viață.”12

Al patrulea punct la care ne îndeamnă părintele Teofil este paza minții prin

rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul.”

La acestea se mai pot adăuga și altele precum: „Mărire Ție Doamne , mărire Ție”, „Nădejdea

mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă

mărire Ție”13 Important este ca mintea noastră să fie mereu angajată în rugăciune ca să dispară

gândurile rele, întrucât toate pornesc din gând.

Postul, un alt gigant al urcușului duhovnicesc este foarte important, întrucât ne ajută la

disciplinarea trupului, la potolirea pornirilor de desfrânare și în același timp ne ajută la

încadrarea într-o disciplină a Bisericii. Părintele afirmă că postul este mai mult decât un regim

alimentar, însă în principal îl cuprinde pe acesta. Nu se poate un post fără mâncare de post.

10 Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.59.11 Ibidem, p.59.12 Ibidem, p.60.13 Ibidem, p.61.

3

Bineînțeles că postul este post de la toate desfătările, mai ales de la cele care nu se potrivesc

cu voia lui Dumnezeu.14

O cunună a acestui program duhovnicesc este Sfânta Taină a Spovedaniei și Sfânta

Taină a Împărtășaniei. Bineînțeles că imediat postului îi urmează Spovedania prin care noi

primim de la Dumnezeu iertarea păcatelor mărturisite duhovnicului cu părere de rău și dorință

de îndreptare.

În viziunea părintelui Teofil, putem să ne spovedim și o dată la două luni dacă ducem

o viață ce nu ne îngreuiază cu păcate, dar dacă „te uiți la TV și vezi spurcăciuni, trebuie

neapărat să te spovedești și să nu te mai uiți altă dată. Dacă vezi pe internet necuviințe și stai

la ele și te îndulcești de ele, bineînțeles că trebuie să te spovedești”15 Așadar nu se poate

stabili o regulă a spovedaniei, totul depinde de starea noastră sufletească, dar nici așa, „că

toată-ziua-bună ziua, mă duc să mă spovedesc.”16 Biserica îi îndrumă pe credincioși să se

spovedească în cele patru posturi. În posturile mai lungi se practică spovedania credincioșilor

cel puțin de două ori.

A postit Domnul Hristos, trebuie să postim și noi, nu ca Dânsul ci după puterile

noastre. Însă părintele spune că „Domnul Hristos nu numai a postit, ci a fost și blând și smerit

cu inima.”17 Noi nu vom ajunge să postim ca Domnul Hristos, ci vom posti, fiecare, după a sa

puetre, însă blânzi și smeriți cu inima tebuie să fim, se cuvine să fim.

Condiția mântuirii și a iertării păcatelor este părăsirea păcatelor. Nu părăsești păcatele,

nu poți primi iertarea lor, și chiar dacă ți se dă iertarea, nu poți să te împărtășești de iertarea

păcatelor pentru lucruri care s-ar putea face și altfel și s-ar putea face și pentru Dumnezeu, așa

cum spune și cuviosul Pimen „Pocăința este părăsirea păcatului”18 sau Sfântul Isaac Sirul

„Numai acela care se rușinează de păcat scapă de el.”19

Sfântul Marcu Ascetul afirmă că înaintea a tot păcatul merg trei uriași, iar acești uriași

sunt neștiința, uitarea și nepăsarea. Neștiința, în primul rând, pentru că nu te interesează, nu

cauți să știi; uitarea, pentru că dacă nu faci un lucru, cu vremea îl uiți; și nepăsarea care duce

la neștiință și uitare. Și tot Sfântul Marcu Ascetul menționează că „iad este neștiința, pentru că

este întunecată ca iadul” și „uitarea este pierzare”20

14 Ibidem, p.63.15 Arhim. Teofil Părăian, Cale spre bunătate, Edit. Sofia, București, 2007, p. 165.16 Ibidem, p. 165.17 Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p.67.18 Cuviosul Pimen apud Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.122.19 Ibidem, p.122.20 Sfântul Marcu Ascetul apud Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p.177.

4

Păcatul este călcarea Legii lui Dumnezeu cu deplină voință și știință. Deci știm ceea ce

ne cere Dumnezeu iar noi nu facem ceea ce ne cere Dânsul, ci facem împotrivă, atunci suntem

călcători de lege și facem păcate.

Fără nici o îndoială, condiția iertării este părăsirea păcatului. Tot ce am săvârșit rău

până acum, să recunoaștem și să mărturisim la spovedanie cu zdrobire de inimă și regret și că

nu vom mai face: Spui că ai întârziat la biserică, să nu mai întârzii de acum încolo. Spui că ai

ieșit de la slujbă, să nu mai ieși de acum încolo. Spui că nu ți-ai făcut datoria pe care ai fi

putut să o faci, să te sfiești să o împlinești. În acest sens, părintele Teofil ne adresează câteva

vorbe de dojană: „Măi, dacă tu te depărtezi de Dumnezeu și pui pe Dumnezeu la dos și lumea

aceasta în față, du-te la lumea asta și cuminecă-te cu ea.”21

Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă și el că pocăința este topirea păcatului, iar Sfântul

Vasile cel Mare spune că se pocăiește cel ce împlinește cuvântul psalmistului: „Nedreptatea o

urăsc și o disprețuiesc, iar legea Ta o iubesc.”22

Un tânăr trebuie să aibă un doctor spiritual care să îl orienteze spre ceea ce este bine,

să-l sfătuiască la momente de cumpănă și în clipe în care viața i se pare de multe ori crudă.

Printr-un cuvânt al Sfântului Isaac Sirul „Caută doctor înainte de boală și roagă-te înainte de

ispită”23, părintele Teofil aseamănă doctorul cu duhovnicul iar boala cu păcatele. Avem

nevoie de doctori spirituali pentru a nu ajunge la boala păcatului, pentru a nu suferi de durerile

trupești și sufletești ale acestei lumi, întrucât, „Dumnezeu vine către om și omul merge către

Dumnezeu, prin ceea ce face.”24

O încununare supremă a tot ceea ce am menționat în rândurile de mai sus este Sfânta

Euharistie sau Împărtășanie. Pentru a ne putea împărtăși, trebuie să fim mai întâi vrednici și să

avem dezlegarea duhovnicului, după cum spune și Sfântul Apostol Pavel în Epistola I către

Corinteni „Să se cerceteze omul pe sine și numai așa să mănânce din această pâine și să bea

din acest pahar, că cine mănâncă și bea cu nevrednicie, mănâncă și bea sieși osândă.”25

Părintele Teofil îndeamnă la împărtășirea deasă pentru oamenii care duc o viață care să-i

recomande: „Sunt de acord că este un mare ajutor, dar nu așa, că oricum, ca să fie de ajutor.”,

însă nu ar trebui ca aceasta să devină o modă, că vine cineva și zice că dacă nu se împărtășește

la Sfânta Liturghie, parcă nici nu ar fi fost la Liturghie.26

21 Arhim. Teofil Părăian, Cale spre bunătate, Edit. Sofia, București, 2007, p. 45.22 Părintele Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Edit. Teognost, 2001, p.88.23 Sfântul Isaac Sirul apud Arhim. Teofil Părăian, Cale spre bunătate, Edit. Sofia, București, 2007, p. 78.24 Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p. 73.25 I Cor 11.26 Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p.55.

5

În zilele noastre este la modă să ne împărtășim, ne spune părintele, „fie că ești certat,

necertat, că te-ai bătut că nu te-ai bătut, că ai băut că nu ai băut vrea să se împărtășească,

fiindcă așa este fain, că așa este bine, că așa este recomandabil.”27

„Ești vrednic, când te face Dumnezeu vrednic, și Dumnezeu te face vrednic, când

dorești tu să fii vrednic și când ceri să fii vrednic.”28 Prin împărtășirea cu Dumnezeieștile

Taine se relevă cinci roade și anume: trezirea sufletului, iertarea păcatelor, împărtășirea cu

Duhul Sfânt, împlinirea Împărăției Cerurilor și îndrăznire către Dumnezeu, o îndrăznire pe

care o are omul atunci când este convins că Tatăl îl ajută și că se împărtășește cu Trupul și

Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru a fi mai deschis, mai liber în cuvântul său

către Dumnezeu.29

În același timp, dobândim zece binefaceri care ne vin nouă prin Împărtășanie:

tămăduirea sufletului și a trupului, alungarea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii

mele, spre împăcarea sufleteștilor mele puteri, să fie o armonie după cuvântul Sfîntului Isaac

Sirul „împacă-te cu tine însuți și va fi în pace cu tine și cerul și pământul”30, spre credință

neînfruntată, spre dragoste nefățarnică, spre desăvârșirea înțelepciunii, spre paza poruncilor

Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har și spre dobândirea împărăției Tale.31

În încheiere aș dori să rămânem în suflet și în minte cu câteva cuvinte ale Sfântului

Maxim Mărturisitorul: „Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se înfrânează; cel ce se

înfrânează, rabdă îndelung; cel ce rabdă îndelung, nădăjduiește; cel ce nădăjduiește, ajunge la

nepătimire; și cel ce a ajuns la nepătimire, ajunge la dragoste.”32

27 Arhim. Teofil Părăian, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2004, p.66.28 Arhim. Teofil Părăian, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.76.29 Ibidem, p.84.30 Ibidem, p.85.31 Ibidem, p.84.32 Sf. Maxim Mărturisitorul apud Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin Vodă, Edit. Alba-Iulia: Reîntregirea, 2003, p.169.

6

Bibliografie1. Sfânta Scriptură sau Biblia, Edit. IBMBOR, București, 1982.

2. Părăian Arhim. Teofil, Să luăm aminte, interviuri realizate de diac. Sabin

Vodă, Edit. Alba Iulia: Reîntregirea, 2003.

3. Părăian Arhim. Teofil, Bucuriile credinței, Edit. Mitropoliei Olteniei, Craiova,

2004.

4. Părăian Arhim. Teofil, Cale spre bunătate, Edit. Sofia, București, 2007.

5. Părăian Arhim. Teofil, Întâmpinări- Interviuri cu Părintele Teofil Părăian,

Edit. Sofia, București, 2000.

6. Părăian Arhim. Teofil, Veniți de luați bucurie, Edit. Teognost, 2001.

7. Părăian Arhim. Teofil, Prescuri pentru cuminecături, Edit. Învierea a

Arhiepiscopiei Timișoarei.

7