Catre,

CONSILIUL NATIONAL AL BAROURILOR DIN ROMANIA

Subsemnata GIURGEAN ANCA - ROXANA, cu domiciliul în Bistrita, str. St. O. Iosif, nr.

42A, jud. Bistrita-Nasaud, avocat definitiv în Baroul Bistrita-Nasaud si membra a Casei de Asigurari a Avocatilor - Filiala Bistrita-Nasaud , in baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si art. 88 din Statutul profesiei de avocat, formulez prezenta:

Cerere

Prin care solicit: revocarea în tot a Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 845/11.09.2010 si a Hotărârii

Consiliului U.N.B.R. nr. 845bis/11.09.2010, ca nelegale si netemeinice. Totodata, solicit suspendarea aplicarii celor doua hotarari atacate pana la data

solutionarii irevocabile a plangerii formulate impotriva acestora.

Motive:

Subsemnata sunt, din februarie 2006, avocat în cadrul Baroului Bistriţa-Năsăud şi, începând din luna mai 2009, mă aflu în concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, respectiv pentru creşterea fiului meu, Giurgean Paul-Dan, nascut la data de 11.05.2009.

Prin cele două hotărâri ale Consiliului U.N.B.R. din data de 11.09.2010 menţionate a fost suprimat dreptul subsemnatei şi al celorlalţi beneficiari la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, drept cuvenit în considerarea calităţii noastre de persoane asigurate în sistemul propriu de asigurări a avocaţilor şi ca urmare a îndeplinirii obligaţiei de plată a cotei de contribuţie la sistemul autonom de asigurări sociale, obligaţie pe care subsemntata mi-am îndeplinit-o întocmai în toţi cei 4 ani de activitate.

Întrucât cele două hotărâri aduc atingere directă dreptului meu la respectul proprietăţii, consacrat de art.1 din Protocolul adiţional nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (prin cele două hotărâri subsemnata sunt lipsită în totalitate de dreptul meu la indemnizaţia pentru creşterea copilului din sistemul autonom de asigurări a avocaţilor) şi încalcă dispoziţiile legale prevăzute de Legea nr.51/1995 privind profesia de avocat, Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări a Avocaţilor, înţeleg să formulez prezenta cerere de revocare, pentru următoarele argumente:

1. In ceea ce priveste nelegalitatea hotararilor

1.1. Consiliul U.N.B.R. nu a adoptat, în şedinţa din data de 11.09.2010, nicio hotărâre de modificare a Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor şi a Regulamentului acesteia, aspect ce se poate verifica cu uşurinţă din înregistrările şedinţei.

S-au purtat doar discuţii pe marginea propunerilor de reducere a indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a votat, de principiu, o reducere a cuantumului acestei indemnizaţii (şi, nicidecum, eliminarea acestui drept pentru mamele avocat aflate în plată, aşa cum apare inserat în hotărârile atacate) şi s-a stabilit ca, pentru şedinţa de consiliu din decembrie anul curent, să se pregătească un proiect de modificare al Statutului CAA şi Regulamentului de funcţionare al CAA, urmând ca acest proiect să fie discutat şi supus la vot în şedinţa ce va avea loc în decembrie 2010.

De asemenea, s-a discutat şi supus la vot ca, o mamă avocat care nu beneficiază de la sistemul public de indemnizaţia maximă prevăzută de OUG nr.148/2005 (4.000 lei în prezent), să beneficieze, de la sistemul de asigurări a avocaţilor, de diferenţa până la acest maxim şi, nicidecum invers, aşa cum apare în cele două hotârâri atacate, respectiv dacă beneficiază de

la sistemul public de o indemnizaţie mai mică decât cea de 40% din venitul de referinţă pe profesie (adică 920 lei) să I se acorde de la CAA diferenţa până la această sumă.

Prin urmare, Hotărârea nr.845Bis/11.09.2010 cuprinde alte menţiuni decât cele votate la şedinţa Consiliului U.N.B.R. din 11.09.2010 iar Hotărârea nr.845/11.09.2010, de modificare a Statutului CAA şi al Regulamentului de organizare al CAA, care a apărut postată pe site-ul UNBR şi al CAA este profund nelegală, întrucât nu are la bază o hotărâre a Consiliului UNBR adoptată în condiţiile prevăzute de lege, prin aducerea la cunoştinţa consilierilor, prin comunicarea ordinii de zi a şedinţei, a propunerilor de modificare a Statutului şi Regulamentului (astfel încât aceştia să le poată discuta, în prealabil, în teritoriu, cu membrii barourilor pe care le reprezintă, fiind vorba despre chestiuni deosebit de importante şi de mare impact privind profesia de avocat), prin punerea în discuţie şi supunerea la vot a acestora, singura modalitate de adoptare a unei hotărâri de către Consiliul U.N.B.R.

Acest aspect, al neadoptării unei hotărâri de către Consiliul U.N.B.R. de modificare a Statutului şi Regulamentului CAA la şedinţa din 11.09.2010, a fost, de altfel, semnalat, prin e-mail UNBR-ului, la data de 13.09.2010, anterior publicării hotărârilor atacate, de către Casa de Asigurări a Avocaţilor, care a arătat faptul că pentru a pune în aplicare aspectele discutate în şedinţa din 11.09.2010 nu este “suficientă o hotărâre simplă a Consiliului UNBR, ci mai degrabă o hotărâre a Consiliului UNBR de modificare a Statutului (CAA)”.

În mod “surpinzător”, ulterior, se publică pe site-ul UNBR, două hotărâri, o hotărâre “simplă” şi una de “modificare a Statutului” şi Regulamentului CAA, care ar fi fost adoptate, ambele, la 11.09.2010.

Mai mult, în hotărârile atacate, apar modificări ale Statutului şi Regulamentului CAA şi cu privire la indemnizaţia de îngrijire a copilului bolnav, până la 7 ani, deşi la şedinţa de consiliu din 11.09.2010 nu s-au purtat niciun fel de discuţii pe această temă, fapt, de asemenea, semnalat de către Casa de Asigurări a Avocaţilor.

În situaţia în care prezenta cerere de revocare nu va fi admisă, ne vedem obligaţi să sesizăm instanţa de judecată şi să solicităm prezentarea, în vederea audierii, a înregistrării integrale a şedinţei Consiliului UNBR din data de 11.09.2010.

1.2. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat prevede la art. 61 alin 1 lit d faptul ca Congresul avocatilor este organismul care are atributia de a adopta si modifica statutul profesiei si statutul Casei de Asigurari a Avocatilor. Conform art. 63 alin 1 din aceeasi lege, Consiliul U.N.B.R. adopta regulamentul Casei de Asigurari a Avocatilor si rezolva orice probleme interesand profesia intre sesiunile Congresului avocatilor, cu exceptia acelora care sunt date in competenta exclusiva a Congresului avocatilor.

Ori, atributia de a modifica statutul CAA fiind data prin lege in competenta exclusiva a Congresului avocatilor, neexistand nici o derogare de la dispozitiile art 61 alin 1 lit.d din Legea 51/1995, rezulta ca aceasta atributie nu poate fi delegata de catre Congresul avocatilor unui alt organism, in speta Consiliului U.N.B.R.

Este şi firesc să fie aşa, dată fiind importanţa adoptării unei hotărâri de modificare a acestor norme şi reguli ale profesiei (Statutul profesiei de avocat şi Statutul CAA), nefiind firesc ca modificarea lor să fie lăsată la aprecierea unui număr redus de reprezentanţi ai avocaţilor, cum este cazul Consiliului U.N.B.R.

Prin urmare, avand in vedere dispozitiile legale enuntate, Consiliul U.N.B.R. a adoptat hotararile din data de 11.09.2010, prin care s-a decis modificarea Statului CAA, fara a avea competenta necesara, in mod ilegal.

Pentru a motiva adoptarea acestor hotarari, in preambulul Hotararii nr. 845/11.09.2010, Consiliul U.N.B.R. arata faptul ca ar fi fost mandatat prin Hotararea nr. 8 a Congresului avocatilor din iunie 2010 ca, in perioada dintre congrese, sa indeplineasca atributia prevazuta la art. 61 alin 1 lit d din Legea nr. 15/1995, urmand ca deciziile luate de catre acesta sa fie ratificate la congresul urmator.

Nici aceasta sustinere nu poate fi primită, atâta timp cât Legea nr.51/1995 rep. nu prevede o astfel de posibilitate (”delegarea unei atribuţii exclusive către un alt organ al profesiei”, “ratificare”, etc.) ci, dimpotrivă, instituie interdicţia pentru Consiliul U.N.B.R. de a decide în chestiunile date exclusiv în competenţa Congresului.

Chiar daca am putea face abstractie de faptul ca, astfel cum am aratat, Congresul avocatilor nu putea legal sa isi delege o competenta care i-a fost atribuita in mod exclusiv prin lege, aceasta motivare a Consiliului U.N.B.R. nu isi gaseste suportul in Hotararea nr. 8 pe care o invoca, aceasta hotarare necontinand nici o dispozitie in ceea ce priveste mandatarea Consiliului de a modifica Statulul sau Regulamentul CAA cu privire la acordarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.

Se arată în hotărârea nr. 8 faptul că s-ar mandata Consiliul U.N.B.R. ca în perioada dintre Congrese să îndeplinească atribuţia prevăzută la art.61 alin.1 lit.d) din Legea nr.51/1995 , “având în vedere propunerile prezentate Congresului avocaţilor 2010 şi propunerile făcute în cadrul acestuia, urmând ca deciziile Consiliului U.N.B.R. să fie ratificate la Congresul imediat următor”.

Ori, la Congresul avocaţilor, Mamaia, 17-18 iunie 2010, nu s-au făcut propuneri de modificare a Statutului CAA privind înlăturarea/diminuarea indemnizaţiei de creştere a copilului, aspect care poate fi verificat cu uşurinţă.

Mai mult, chiar daca Consiliul U.N.B.R. ar fi avut competenta de a modifica Statutul CAA, intre congrese, deciziile sale nu ar avea aplicabilitate imediata ci, conform legii, acestea trebuie ratificate de Congresul avocatilor imediat urmator.

1.3. Hotărârile nr. 845/11.09.2010 şi respectiv 845bis/11.09.2010 incalca dispozitiile legale si datorita faptului ca prin modificarile aduse Statutului CAA se condiţionează acordarea indemnizaţiei în sistemul privat de asigurări sociale al avocaţilor de neacordarea unei indemnizaţii similare de către sistemul public de asigurări sociale. Ori, in conditiile legislatiei actuale, cumularea celor două indemnizaţii este posibila.

Astfel, Ordonanţa de Urgenţă nr. 148/2005, actualizată, privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului instituie complementar dreptul la indemnizaţia de maternitate si cresterea copilului, alături de dreptul la stimulent şi alocaţia de stat pentru copii pentru persoanele care „ în ultimul an anterior naşterii copilului, au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum şi o indemnizaţie lunară în cuantm de 600 de lei sau, opţional, în cuantm de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei”(art.1 alin.1).

La art 12 din aceeasi ordonanta, legiuitorul a prevazut insa posibilitatea platii altei indemizatii de crestere a copilului, suplimentar de catre unitatea angajatoare.

Alin 2) Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Alin 21) Plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă în situaţia în care beneficiarii acestei indemnizaţii primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creşterea copilului, altele decât cele rezultate din desfăşurarea efectivă a unei activităţi profesionale.

Prin urmare, nu se condiţionează acordarea indemnizaţiei de inexistenţa unei indemnizaţii similare achitate de sistemul privat de asigurări al avocaţilor sau de către un alt sistem de asigurări, ba mai mult, in virtutea celor anterior invederate, insusi textul normativ cadru prevede posibilitatea platii si a altor indemnizatii.

De altfel, această chestiune, a celor două drepturi în discuţie (din sistemul public şi din sistemul propriu al avocaţilor), a fost tranşată de către Consiliul de conducere al Casei de Asigurări a Avocaţilor, prin Referatul privind modificarea sistemului de asigurari sociale de stat si implicatii asupra sistemului de asigurari sociale a avocatilor, referat prin care s-a stabilit existenţa concomitentă a acestor drepturi, condiţionat de îndeplinirea celor două obligaţii de plată (a contribuţiei la CAA şi a impozitului pe venit la bugetul de stat).

Astfel, in referat (www.caav.ro) se arata faptul ca, raportat la dispozitiile OUG nr. 148/2005, ,,urmeaza a se lua act ca, incepand cu 1 ianuarie 2006, si avocatii – care in anul fiscal 2005 au realizat venituri impozabile – beneficiaza de indemnizatia lunara de 800 lei (respectiv de indemnizatia de 600 lei sau de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12

luni, dar nu mai mult de 4000 de lei – in varianta modificata a legii), separat de indemnizatia acordata de sistemul propriu de asigurari. In continuare, Consiliul de conducere al CAA mentioneaza ca, ,,este vorba de indemnizatie, si nu de concediu pentru cresterea copilului, pentru ca in discutie este indemnizatia pentru cresterea copilului pana la 2 sau 3 ani sunt incidente disp. Art. 8 al.2 din OUG 148/2005 care prevad ca pentru cresterea copilului se acorda, la cerere, de catre persoanele juridice sau fizice, denumite angajatori, la care isi desfasoara activitatea oricare dintre parintii firesti ai copilului. Cum avocatul nu are un contract cu un angajator, dar are un sistem propriu de asigurari sociale si in care, in conformitate cu disp. Art. 80 din Statutul CAA este asigurat si pentru acest risc, ar rezulta ca de la sistemul de stat persoana indreptatita beneficiaza de indemnizatia de 800 RON (respectiv de indemnizatia de 600 lei sau de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 de lei – in varianta modificata a legii) pe perioada concediului, iar de la sistemul nostru beneficiaza de indemnizatia pentru cresterea copilului in modalitatile si in cuantumul prevazut de art. 87-91 din Statutul CAA si art. 23-28 din Regulamentul CAA, ce trebuie asimilata concediului prevazut de art.8 al.2 din OUG 148/2005 ”.

Prin urmare, în favoarea mamelor avocat există două drepturi concomitente, care nu se exclud, ci se completează, avându-se în vederea DUBLA contribuţie atât la sistemul public, cât şi la cel privat, gestionat de CAA, respectiv două drepturi aferente şi condiţionate de îndeplinirea a două obligaţii de plată.

Si aceasta cu atat mai mult cu cat Statutul Casei de Asigurari a Avocatilor – art. 9 alin. 2 – prevede posibilitatea pentru avocati de a face parte si din alte forme de asigurari sociale.

În mod evident, cele două indemnizaţii au naturi juridice diferite şi se plătesc din bugete diferite: indemnizaţia prevăzută de art. 80, 87 şi 88 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor se acordă în considerarea calităţii de asigurat la sistemul propriu de asigurări al avocaţilor si a indeplinirii obligatiei de plata a cotelor de contribuţie la CAA şi se plăteşte din fondurile Casei autonome de asigurări a avocaţilor; în schimb, indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005 se acordă în considerarea calităţii de contribuabil (plătitor de impozit pe venit) a persoanei beneficiare şi se plăteşte de la bugetul de stat. În primul caz vorbim despre un drept de asigurare, care se plateste, pe baza contributiei, la momentul implinirii riscului asigurat, iar în al doilea caz vorbim despre un ajutor pentru susţinerea familiei, acordat de stat persoanelor cu o o minimă contribuţie (fiscală) la bugetul de stat.

Nu se arată în hotărârile atacate care ar fi raţiunea condiţionării acordării indemnizaţiei de către CAA de indemnizaţia acordată de la bugetul de stat, atâta timp cât este vorba despre două surse complet diferite şi independente una de cealaltă iar acordarea indemnizaţiei de la stat nu afectează nici pozitiv, nici negativ, bugetul CAA.

1.4. De asemenea, considerăm nelegală aplicarea modificărilor aduse statutului prin hotărârile U.N.B.R. persoanelor aflate în plată la data adoptării hotărârilor, având în vedere “principiul neretroactivităţii legii” şi a “dreptului câştigat”.

Dreptul la indemnizaţia de creştere a copilului constituie un drept patrimonial, ce a fost stabilit şi recunoscut în temeiul dispoziţiilor legale în vigoare la data formulării de către subsemnata a cererii de valorificare a acestuia, drept devenit, astfel un “drept câştigat” ce nu poate fi afectat/înlăturat printr-o reglementare ulterioară.

Astfel, conform principiului neretroactivităţii legii, aceasta nu poate produce efecte pentru trecut, respectiv pentru o situaţie juridică stabilită anterior în concordanţă cu legislaţia în vigoare la data recunoaşterii dreptului.

S-ar aduce, în acest fel, atingere însăşi dreptului nostru la respectarea proprietăţii, drept garantat de art.1 din Protocolul adiţional nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede că: “Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional".

În sens convenţional, subsemnata sunt deţinătoare a unui "bun", respectiv a dreptului de a încasa de la Casa de Asigurări a Avocaţilor indemnizaţia pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drept stabilit în aprilie 2010.

Astfel, în viziunea instanţei de contencios european umanitar, noţiunea de “bun” are un înţeles extrem de larg şi încorporează orice interes al unei persoane de drept privat, care are valoare economică. Conform jurisprudenţei Curţii (de pildă, hotărârea din 9 decembrie 1994, Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis c. Grecia), noţiunea de "bun" include şi drepturile unei persoane asupra unei creanţe, ceea ce este şi cazul de faţă.

În cauza Buchen contra Cehiei, Curtea a statuat că limitarea nejustificată a unui drept recunoscut, cum ar fi, în speţă, dreptul la indemnizaţia pentru creştere a copilului, drept nesocotit ulterior, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru o asemenea îngrădire, constituie o privare de proprietate în sensul art.1 din Protocolul adiţional nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului , dar şi o discriminare în sensul art.1 din Protocolul 12. Tot astfel, reducerea/eliminarea indemnizaţiei de creştere a copilului, afectând dreptul de proprietate, are semnificaţia unei exproprieri.

Ori, potrivit art.53 din Constituţia României: “Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav”, niciuna dintre aceste condiţii nefiind îndeplinite în speţă.

Criza economică, “restabilirea echilibrului bugetar al sistemului CAA” (cum se invocă în preambului Hotărârii nr.845Bis/11.09.2010) nu sunt circumstanţe anume prevăzute în cuprinsul art.53 din Constituţia României şi nu pot fi asimilate cu situaţiile excepţionale menţionate în cuprinsul acestui text fundamental.

În acelaşi sens, în ceea ce priveşte "privarea de proprietate" pe care subsemnatele am suferit-o, trebuie observat că jurisprudenţa convenţională a decelat trei condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca o privare de proprietate să fie admisibilă: legalitatea măsurii, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică şi proporţionalitatea măsurii cu scopul vizat.

1.5. Hotărârile atacate încalcă şi principiu securităţii juridice şi a încrederii legitime.În esenţă, ceea ce caracterizează principiul securităţii juridice este faptul că el trebuie să

protejeze cetăţeanul „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze”. Cu alte cuvinte, legislaţia aplicabilă trebuie să fie previzibilă, iar administraţia trebuie să-şi definească în mod clar exigenţele faţă de contribuabili sau asiguraţi. Ca şi în cazul principiului securităţii juridice, Curtea de Justiţie Europeană a încercat să stabilească un just echilibru între respectarea încrederii legitime a persoanelor într-o reglementare care le este aplicabilă şi exigenţele nu mai puţin legitime ale flexibilităţii reglementării, în special în domeniul economic. Principiul încrederii legitime poate fi invocat de orice persoană atâta timp cât legislaţia comunitară sau conduita organelor administrative i-ai creat acestuia „speranţe fondate”. În prezenta speţă, Hotărârile Consiliului U.N.B.R. nr. 845/11.09.2010 şi 845bis/11.09.2010 ignoră aceste imperative. Astfel, deşi mamele avocat au contribuit la sistemul propriu de asigurări al avocaţilor în considerarea indemnizaţiei de maternitate care le va fi acordată la un moment dat, în cazul incidenţei riscului maternal, acestea se văd nevoite să accepte o schimbare a regulilor jocului, cu începere de la 1.10.2010. Această schimbare vizează fie suprimarea plăţii indemnizaţiei, fie reducerea semnificativă a acesteia.

Subsemnatele aveam în mod evident şi "speranţa legitimă" de a obţine acest bun (dreptul la indemnizaţie), în sensul dispoziţiilor convenţionale indicate anterior. Potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, speranţa legitimă, protejată în aceeaşi măsură ca şi dreptul de proprietate deja obţinut, este o creanţă certă, măcar din punct de vedere al existenţei, reprezentând dreptul cert al unei persoane de a obţine un bun. Cu alte cuvinte, dacă o persoană are, potrivit legii interne, dreptul de a obţine un bun, iar acest drept este absolut incontestabil, se va considera că persoana în cauză are o speranţă legitimă, ce beneficiază de protecţia oferită prin Convenţie (hotărârea din 29 noiembrie 1991, Pine Valley Developments

Ltd. c. Irlanda; hotărârea din 20 septembrie 1995, Pressos Compania Naviera SA ş.a. c. Belgia).

Pentru toate aceste considerente, Hotărârile Consiliului U.N.B.R. nr. 845/11.09.2010 si nr. 845bis/11.09.2010 sunt nelegale si solicitam revocarea acestora.

2. In ceea ce priveste netemeinicia hotararilor.

Dreptul la indemnizaţia de maternitate şi indemnizaţia pentru creşterea copilului sunt expres prevăzute şi consacrate de dispozitiile art. 80 pct.b şi c, art. 84 – 86, respectiv 87-91 din Statutul Casei de Asigurari a Avocatilor.

Acest drept al avocaţilor rezultă din contribuţia lunară la un „sistem unic, propriu şi autonom de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor din România” .

Avem asadar in vedere, in primul rand, principiul contributivitatii consacrat prin art. 6 lit. c al Statutului Casei de Asigurari a Avocatilor, principiu care impune imperativ sarcini fiscale pentru fiecare avocat, raportat la veniturile pe care acesta le inregistreaza, principiu care evident trebuie coroborat cu principiul obligativitatii – art. 6 lit. b din Statut.

Aceste dispozitii instituie, cu caracter imperativ, obligaţia avocaţilor de a contribui la sistemul propriu şi autonom de asigurări (Casa de Asigurări a Avocaţilor), pentru a se asigura împotriva riscurilor sociale, independent de orice alt sistem de asigurări sociale, public sau privat.

Prin urmare, avocatii, cu titlu de asigurare obligatorie, contribuim lunar la bugetul CAA, sub sanctiunea suspendarii din profesie, aceasta contributie reprezentand 10% din veniturile brute (incasari), minim 230 lei.

In conformitate cu art. 15 al Statutului CAA, „ In sistemul propriu de asigurari sociale pentru avocati – prestatiile de asigurari sociale reprezinta venit de inlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor din profesie, ca urmare a (...) maternitatii. Prestatiile de asigurari sociale se acorda sub forma de (...) indemnizatii, corespunzator contributiei efective la constituirea fondului sistemului.

Acest articol nu a fost modificat, fiind in absoluta contradictie cu modificarile aduse Statutului CAA prin cele doua hotarari atacate. Astfel, ca urmare a acestor modificari, contributia efectiva la constituirea fondului sistemului nu va mai fi temeiul acordarii acestor indemnizatii, ci dimpotriva, faptul de a nu beneficia de indemnizatie in sistemul public sau beneficierea de aceasta indemnizatie, in conditii minime.

Astfel, art. 88 din Statut la alin 3, alineat nou introdus, arata ca indemnizatia se acorda doar celor care nu beneficiaza de indemnizatia acordata de sistemul public, iar la alin 4 statueaza ca „În cazul în care asiguratul beneficiază din sistemul public de o indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum mai mic decât cel care se acordă în sistemul de asigurări sociale al avocaţilor, se acordă diferenţa dintre cele două cuantumuri”.

Prin urmare, cele doua alineate se contrazic reciproc. Daca am admite totusi teza sustinuta de alineatul 4, putem doar sa intelegem ca dreptul la indemnizatie este transformat intr-un fel de ajutor social. Astfel, venitul de referinta a fost diminuat cu 60%, fiind astfel de 920 lei. Minimul acordat de sistemul public este de 600 lei. Prin urmare, cuantumul maxim al indemnizatiei ce va fi achitata de catre Filiala CAA va fi de 320 lei si doar celor care obtin minimul indemnizatiei publice.

Un aspect extrem de grav il reprezinta faptul ca aceasta incalcare a dreptului la indemnizatie va duce la o situatie aberanta, in care mamele avocat, în ciuda faptului că nu au voie să realizeze venituri profesionale în perioada concediului de creştere a copilului şi nici nu primesc indemnizaţie de la CAA, vor fi obligate, totuşi, să suporte lunar contribuţia obligatorie stabilita prin Hotararea Consiliului UNBR nr. 722/20 martie 2010, dat fiind faptul ca in ceea ce ne priveste nu opereaza suspendarea raporturilor profesionale.

Prin urmare, chiar si mamele avocat care vor primi indemnizatie, din suma de 320 lei vor trebui sa plateasca cota minima de 230 lei si taxa la Barou, ramanand astfel cu un venit in suma de 16 lei.

Printr-un simplu silogism, cel mai afectate vor fi mamele avocat care au contribuit in cuantum mai mare la sistemul CAA. Evident ca acestea au avut un aport mai mare si in ceea ce priveste sistemul public, cuantumul indemnizatiei obtinute in sitemul public fiind cert superior sumei de 600 lei. Cu toate acestea, in ciuda unei contributii superioare, tocmai acestora li se suprima dreptul la indemnizatie.

Procedandu-se intr-o atare maniera, s-au incalca grav principiile consacrate de art. 6 din Statutul CAA:

- principiul solidaritatii intre avocati care au drepturi si obligatii reciproce pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea riscurilor sociale prevazute de lege (a se vedea art. 15);

- principiul egalitaţii care asigura participantilor la sistem un tratament nediscriminatoriu in ceea ce priveste drepturile si obligatiile prevazute de lege;

- principiul obligativităţii, conform căruia toţi avocaţii participă, fără excepţii, la sistem, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligaţiilor;

- principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiei obligatorii a fiecărui avocat iar drepturile de asigurări sociale se cuvin pe baza acestei contribuţii;

- principiul repartitiei pe baza caruia fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligatiilor ce revin sistemului.

In ceea ce priveste problemele financiare invocate de catre organul emitent, bugetul sistemului nu poate fi redresat prin încălcarea unor drepturi legale imperative, respectiv prin privarea vreunui avocat de drepturile sale de asigurari sociale, prin exonerarea sistemului de obligatiile ce-i revin in temeiul contributivitatii obligatorii. Chiar in art. 8 din Statutul CAA, se prevede faptul ca „drepturile de asigurari sociale ale avocatilor sunt imprescriptibile si nu pot fi cedate total sau partial”.

Mai mult decât atât, chiar şi această indemnizaţie pentru creşterea copilului este supusă contribuţiei către CCA, ceea ce face ca acest drept al nostru să genereze venituri către bugetul sistemului.

Pentru toate aceste motive, vă solicit să revocati Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 845/11.09.2010 şi respectiv Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 845bis/11.09.2010, ca netemeinice si nelegale.

Având în vedere faptul că aplicarea celor două hotărâri are consecinţe deosebit de grave şi prejudiciante pentru subsemnata, solicit ca, în temeiul art88 alin.2 din Statutul profesiei de avocat, să dispuneţi suspendarea aplicării lor până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei plângeri.

Prezenta constituie plangere prealabila in temeiul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Av. Giurgean Anca - Roxana