PRIZONIER ÎN MIRAJUL DROGURILOR

Realizator: Șerbu Adelina, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, Galaţi

Profesor coordonator: Carmen – Mariana Codreş

Adolescența e frumoasă, atât de frumoasă, dar cu atât de multe limite…. Părinții care nu

te înțeleg, profesorii care nu văd decât importanța obiectului lor și atât, banii care nu ajung

niciodată, problemele de tot felul…

Da, e greu, dar toți ne spun că sunt anii noștri, vârsta noastră de aur, momentele când

trebuie să lăsăm problemele și să fim fericiți!

E greu de realizat și fericirea aceasta când vezi că, peste tot, trebuie să ai bani ca

să dai bine: băieții cu mașini luxoase sunt cei care le impresionează pe fete, hainele la modă

costă, niște încălțări care să te reprezinte la fel. În grupul de prieteni valoarea se măsoară în ce

scoți din buzunar și mai puțin în ceea ce scoți din cap. O mie de vorbe frumoase, o educație de

excepție, faptul că știi să te porți în societate reprezintă niște nimicuri pentru mulți dintre cei de

vârsta noastră.

Acum, dacă nu ai ultimul model de Iphone ești considerat un nepoftit într-un grup

select. E trist, dar aceasta este realitatea vârstei noastre. Nu mai știm să ne plimbăm, să ne

bucurăm de frunzele arămii ale toamnei sau de parfumul primăverii, am uitat bicicletele rătăcite

printr-un garaj, nu ne mai bucură gesturile mici, un joc de cărți cu prietenii sau o ieșire cu rolele.

E o realitate pe care o trăim, dar simțim ca nu o putem atinge decât virtual,

printre miile de reclame și vorbe amagitoare ce se perindă nestingherite printre tot felul de rețele

de socializare….Socializare? Oare mai există așa ceva? Există doar o eternă plictiseală,

simulacru de existență, în care noi mințim că suntem fericiți, în care alții ne mint și mai mult.

De aici și până la consumul de droguri este o graniță pe care de multe ori

nici nu simți că ai trecut-o. Le descoperi din întâmplare, le încerci ca să mai alungi plictiseala,

ești fericit crezând că, într-o lume care nu te înțelege, ai descoperit, în sfârșit, esența fericirii și

ajungi să fii prizonierul lor de la o zi la alta. E un fel de miraj, vârtej de senzații, de dorințe

aparent împlinite, de evadare și de căutare.

Totul pare a fi un vis frumos: halucinezi, râzi, iar gesturile tale sunt

incontrolabile. Este un amestec de culori care te învăluie din toate părțile. Te afunzi în roșu și

simți iubirea, te afunzi în galben și testezi plăcerea de a trăi, verdele te liniștește și îți dă speranță,

albastrul te face să crezi ca trăiești minunat. E un amestec de culor puternice care, de la o zi la

alta, se estompează, devin mai întâi pale, pentru a se pierde într-un gri general, nedefinit, fără

viață și fără înțelesuri. Iar de acolo, blocajul e total. Visul frumos se termină și

începe coșmarul. Corpul tău cere din ce în ce mai mult, din ce în ce mai intens, din ce în ce mai

stringent….Golul de senzații cere să fie umplut…Însă….nu mai ai cu ce, nu mai poți face față.

Ai ajuns în fața unei granițe pe care, de data aceasta, ai senzația că n-o mai poți trece. Ești

prizonier în acest miraj al drogurilor care nu mai e speranță, nu mai e culoare, ci rămâne doar o

căutare asiduă, fără capăt și fără sens. Deși adulții nici măcar nu își imaginează,

mulți dintre tineri au încercat aceste senzații: unii au reușit doar să-și satisfacă curiozitatea, alții

nu au mai avut scăpare, intrând în ghearele unui mecanism distrugător. Vârstele de la care

etnobotanicele, dar și alte droguri mai puternice sunt testate sunt uneori foarte mici. Chiar unii

copii de 12-13 ani încearcă, din teribilism sau după o ceartă cu părinții care cred ei că le

îngrădesc libertatea, să descopere senzații nebănuite. E atât de periculos, dar atât de real, de

aproape de noi tot ceea ce se întâmplă! De cele mai multe ori, un

anturaj nepotrivit ne poate împinge spre o fericire iluzorie care nu este decât DISTRUGERE!

Distrugere de sentimente, de relații, distrugerea propriei vieți! Ce am putea face

pentru a nu ajunge la această distrugere? Cum am putea să ne colorăm existența, să simțim că

trăim intens clipele adolescenței? Ar trebui să ne

scoatem bicicletele de prin cotloane părăsite, să ne luăm rolele din cuier, mingea de fotbal și să

redescoperim plăcerea de a alerga, de a simți vântul în nări, de a țipa și de a râde cu gura până la

urechi, de a învinge! Ar fi un gust dulce al vieții care ne-ar face să ne simțim importanți!

Ar trebui, de

asemenea, să redescoperim biblioteca, să ne creăm, prin lectură, o lume în care fantezia,

povestea, căutarea, așteptarea să ne determine să ne regăsim, să evoluăm. Și, bineînțeles, ne-am

simți iarăși importanți. O

soluție a colorării vieții ar fi plonjarea în…..culori. În culorile adevărate, oferite de drumețiile în

natură, sau în culorile create de noi, cu ajutorul acuarelelor sau al cuvintelor. Toate

acestea par, poate, soluții ideale, dar sunt mai aproape de noi decât am putea crede. Încercând să

trăim cu adevărat, nu vom simți nevoia de a umple golul, nu vom mai căuta mirajul fericirii

iluzorii, vom fi stăpâni ai existeței noastre și nu prizonieri ai unor substanțe anoste, aducătoare de

tristețe și de moarte!

Așadar, să sperăm, să nu credem în mirajul amețitor ce ne va transforma în indivizi lipsiți

de orizont, să dominăm existența prin culorile noastre, nu prin culorile drogurilor!