prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

5
AUTOR: Marian Zaharia, Calvary Chapel București (7 septembrie 2014) TEXT: Hagai Capitolul 1 , Matei 22:3440 Textul cu care vom începe astăzi se găsește întro carte mai puțin citităși citată a Sfintei Scripturi. Aș spune chiar că ea este adesea uitată, deși reprezintă una dintre nestematele Vechiului Testament. Despre această carte Frank Ely Gaebelein (un mare profesor și autor creștin american) spunea: Puțini profeți au reușit să comprime întrun spațiu atât de mic atâta învățătură spirituală. Este vorba despre Haggai, cartea care poartă numele celui ce a transmis din partea lui Dumnezeu cele patru profeții conținute de către aceasta. Ce cunoaștem despre Hagai: Cartea are doar două capitole, fiind a doua dintre cele mai mici cărți ale Vechiului Testament. Cea mai mică este Obadia. o Cartea se găsește înainte de cartea Zaharia, imediat dupăȚefania, aproape de sfârștitul Vechiului Testament, care se încheie cu cartea Maleahi. o Cartea este citatăși în Noul Testament (Evrei 12:26 – Hagai 2:6). Hagai este unul dintre cei trei profeți ridicați de Dumnezeu după revenirea din robia babiloniană. Știm cu toții că poporul a fost dus în robie de către Nebucandnețar, întrun exil care a durat nu mai puțin de 70 de ani. Nu se știu foarte multe lucruri despre autor. o Numele lui se traduce prin ”sărbătoritși este o prescurtare a unui alt termen (Hagaiah) care înseamnă sărbătoarea Domnului”. Acest lucru ar putea însemna că profetul sanăscut întro zi de sărbătoare sau că părinții lui doreau ca prin viața sa să îl onoreze pe Dumnezeu. o Este singurul om cu acest nume din Vechiul Testament, fiind citat de două ori în Ezra (cap. 5:1 și cap. 6:14). o Informațiile aproape inexistente despre Hagai pun în lumină mesajul și pe Cel care la dat și mai puțin pe mesager.

Upload: marian-zaharia

Post on 21-Jun-2015

259 views

Category:

Spiritual


6 download

DESCRIPTION

Cine este pe primul loc în viața ta? Soțul, soția, copiii, jobul, banii? Și ce se găsește pe locurile doi sau trei? În ce mod îți ierarhizezi relațiile și acțiunile în funcție de priorități? Și care este perspectiva biblică legată de aceasta? Mesajul de față abordează problematica ”Priorităților vieții creștinului” și a ”ordinii lor corecte” din perspectiva lui Dumnezeu pornind de la un studiu de caz inspirat dintr-o profeție a lui Hagai și continuând cu învățăturile primite de la Isus Hristos.

TRANSCRIPT

Page 1: Prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

 

AUTOR: Marian Zaharia, Calvary Chapel București (7 septembrie 2014) 

TEXT: Hagai Capitolul 1 , Matei 22:34‐40 

 

Textul cu care vom începe astăzi se găsește într‐o carte mai puțin citită și citată a Sfintei Scripturi. Aș spune chiar că 

ea este adesea uitată, deși reprezintă  una dintre nestematele Vechiului Testament. Despre această carte Frank Ely 

Gaebelein (un mare profesor și autor creștin american) spunea: ”Puțini profeți au reușit să comprime într‐un spațiu 

atât de mic atâta învățătură spirituală”. Este vorba despre Haggai, cartea care poartă numele celui ce a transmis 

din partea lui Dumnezeu cele patru profeții conținute de către aceasta. 

Ce cunoaștem despre Hagai: 

‐ Cartea are doar două capitole, fiind a doua dintre cele mai mici cărți ale Vechiului Testament. Cea mai mică 

este Obadia. 

o Cartea se găsește înainte de cartea Zaharia, imediat după Țefania, aproape de sfârștitul Vechiului 

Testament, care se încheie cu cartea Maleahi.  

o Cartea este citată și în Noul Testament (Evrei 12:26 – Hagai 2:6). 

‐ Hagai este unul dintre cei trei profeți ridicați de Dumnezeu  după revenirea din robia babiloniană. Știm cu 

toții că poporul a fost dus în robie de către Nebucandnețar, într‐un exil care a durat nu mai puțin de 70 de 

ani.  

‐ Nu se știu foarte multe lucruri despre autor.  

o Numele lui se traduce prin ”sărbătorit” și este o prescurtare a unui alt termen (Hagaiah) care 

înseamnă ”sărbătoarea Domnului”. Acest lucru ar putea însemna că profetul s‐a născut într‐o zi de 

sărbătoare sau că părinții lui doreau ca prin viața sa să îl onoreze pe Dumnezeu.  

o Este singurul om cu acest nume din Vechiul Testament, fiind citat de două ori în Ezra (cap. 5:1 și cap. 

6:14). 

o Informațiile aproape inexistente despre Hagai pun în lumină mesajul și pe Cel care l‐a dat și mai 

puțin pe mesager.  

Page 2: Prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

2  

DE CÂTE ORI NU FACEM NOI  ÎNȘINE GREȘEALA DE A NE UITA MAI MULT  LA PREDICATOR  ȘI MAI PUȚIN  LA DUMNEZEU, 

DEMONSTRÂND CĂ AVEM VALORI ȘI PRIORITĂȚI FUNDAMENTAL GREȘITE? VEZI ”VEDETELE” EVANGHELICE”, DACĂ DORIȚI 

UN EXEMPLU RELEVANT. 

Haideți să citim împreună textul primei profeții din această carte extraordinară.. 

 

 

Încă de  la  început e bine să știm că Dumnezeu a lucrat printr‐un împărat păgân (Cirus al Persiei) într‐o situație ce 

părea fără ieșire, pentru a‐și împlini voia cu privire la poporul său. Aflăm despre decizia de elibera poporul (Ezra 1:1) 

că s‐a făcut deoarece Dumnezeu ”a trezit Duhul lui Cir”. Asta se întâmpla după nu mai puțin de 70 de ani de robie, 

profețiți de către Ieremia cu o precizie aproape matematică (vezi Ieremia cap. 25). Exilul acesta nu a fost o vacanță, 

ci pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare și păcat! Dar acum, Dumnezeu își împlinește promisiunea, pedepsind 

Babilonul (care a fost cucerit de către perși) și eliberând poporul de sub robie. 

DUMNEZEU POATE LUCRA ÎN VIAȚA NOASTRĂ PRIN ORICE OAMENI ȘI ÎN ORICE CIRCUMSTANȚE, AȘA CĂ SĂ NU ÎNCERCĂM 

SĂ ÎL LIMITĂM ÎN MINTEA NOASTRĂ.  

La plecare, oamenii,  conduși de  Zorobabel, nu  au  fost  lăsați  cu mâna  goală; Biblia ne  spune  că ei  au primit 

înapoi uneltele Casei Domnului, daruri și multe bogății, astfel că au avut o bază de plecare pentru noua viață 

care le stătea înainte.  

Mesajul lui Hagai vine la 16 ani după acest eveniment, într‐un moment în care templul încă se găsea în ruină, deși 

unul dintre primele  lucruri pe care poporul  le‐a  făcut  la  întoarcerea  în  țară a  fost să reconstruiască altarul, să reia 

jertfele închinate lui Dumnezeu și să pună temelia pentru reconstrucția templului .  

 

În primul rând aș dori să observăm faptul că Dumnezeu  li se adresează, prin Hagai,  în primul rând  liderilor (Hagai 

1:1). Cuvântul Domnului a vorbit prin proorocul Hagai către Zorobabel (liderul civil al vremii) și către  Iosua, marele 

preot (Liderul religios al poporului). Dumnezeu dorește ca  liderii poporului său să seteze un exemplu de acțiune și 

ascultare, să fie mijlocul prin care se produce schimbarea. Din păcate, adesea, liderii nu se achită așa cum ar trebui 

de  această  responsabilitate.  Acesta  este  însă  un  caz  fericit,  cum  am  văzut,  cei  doi  fiind  inițiatorii  reconstrucției 

templului. 

Apoi, vă rog să privim împreună către modalitatea în care este descris Dumnezeu, în contrast cu poporul. Prin gura 

lui Hagai, Dumnezeu  le  vorbește  ca  ”Domn  al Oștirilor”,  cel  care  are  toată puterea  în  cer  și pe pământ  și, prin 

urmare,  impune ascultare necondiționată.  În egală măsură, El vorbește despre ”oamenii aceștia”, poporul acesta, 

nu despre ”poporul Meu”. Adesea, modul în care ne organizăm viața nu arata ca cel al unor copii de Dumnezeu. 

Dumnezeu citează scuza folosită de popor pentru faptul că, după ce au  început rezidirea templului, au abandonat 

această lucrare, timp de 16 ani și nici nu intenționau să o continue curând. 

Page 3: Prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

3  

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Poporul acesta zice: „N‐a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!” 

(Hagai 1:2) 

Poporul a început bine, după cum spuneam, la întoarcerea din exil. Pe parcurs însă au permis ca prioritățile să se 

inverseze.  Înainte să își dorească un Templu ei și‐au dorit o situație materială bună, confortul personal. Așa că au 

decis, conștient sau nu, să amâne ceea ce aveau de făcut. 

DE CÂTE ORI NU PROCEDĂM ȘI NOI LA FEL ATUNCI CÂND VINE VORBA DE A ASCULTA DE DUMNEZEU? SUNTEM DE ACORD 

CĂ DUMNEZEU NE CERE SĂ FACEM ANUMITE  LUCRURI, DAR AMÂNĂM MOMENTUL ACESTA CÂT MAI MULT. EXISTĂ UN 

PĂCAT ÎN VIAȚA TA CARE TREBUIE ADRESAT CU TOATĂ SERIOZITEA ȘI LA CARE ȘTII CĂ TREBUIE SĂ RENUNȚI? NU AMÂNA! 

OCUPĂ‐TE AZI DE ACEASTĂ PROBLEMĂ. AI DARURI PE CARE DUMNEZEU ȚI LE‐A DAT SĂ LE PUI  ÎN LUCRARE PENTRU EL? 

NU AMÂNA! ACUM ESTE MOMENTUL SĂ FACI PRIMUL PAS. ȘTII CĂ EȘTI NEMÂNTUIT ȘI CĂ AI NEVOIE DE DUMNEZEU, CĂ 

TREBUIE SĂ TE POCĂIEȘTI? RENUNȚĂ LA SCUZE ȘI NU MAI AMÂNA! 

„Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” (Evrei 3:15) 

Care ar fi câteva scuze ‐ motive pentru care amânăm să ascultăm de Domnul? 

1. Dumnezeu ne‐a cerut să avem grijă de familiile noastre, nu‐i așa? 

2. Avem probleme economice, banii sunt puțini. 

3. Nu suntem pregătiți pentru un lucru atât de mare. Nu suntem suficient de puternici sau de maturi. 

4. Să mai facă și alții, că noi am făcut deja ceva. 

5. Suntem atât de ocupați! 

6. Nu este timpul potrivit. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne vorbească specific. 

Trecuseră 67 de ani de  la dărâmarea vechiului templu,  iar reconstrucția celui nou nu avea cum să se termine mai 

repede de 3 ani, lucru care s‐a și văzut. Prin urmare scuzele erau doar pentru liniștirea conștiinței, ca unii care știau 

că și‐au pus propria agendă înaintea agendei lui Dumnezeu! 

Ceea  ce  Dumnezeu  le  reproșează  oamenilor  din  textul  nostru  dar  și  mie  și  ție  este  o  veritabilă  inversare  a 

priorităților.  Lucrul  acesta  este mai  valabil  ca  niciodată  în  zilele  noastre,  când  omul  este  pus  în  centrul  tuturor 

eforturilor societăților civilizate! În versetele următoare Dumnezeu le spune oamenilor că eșecul de a rezidi templul, 

onorându‐L pe Dumnezeu, a fost cauza pentru secetă și sărăcie, pentru nevoile cu care se confruntă.  

Paradoxal, atunci când îl pui pe Dumnezeu pe primul plan, El va fi cel care se va îngriji de nevoile tale. 

”Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste 

lucruri  Neamurile  le  caută.  Tatăl  vostru  cel  ceresc  ştie  că  aveţi  trebuinţă  de  ele.  Căutaţi  mai  întâi  Împărăţia  lui 

Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.  (Matei 6:31‐33) 

Cred că astăzi Dumnezeu vrea să ne reamintească ordinea priorităților din viața noastră. Doar dacă ne vom baza 

întreaga existență pe principii ce au la bază priorități corecte vom putea avea o viață echilibrată și trăită în ascultare 

de Dumnezeu. 

CE SE GĂSEȘTE PE PRIMUL LOC ÎN VIAȚA TA? CUM AR TREBUI SĂ ARATE PRIORITĂȚILE CORECTE? 

Deschideți împreună cu mine la Evanghelia după Matei, capitolul 22:34‐40, și haideți să citim împreună acest text: 

”Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s‐au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să‐

L  ispitească,  I‐a pus  întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus  i‐a răspuns: 

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi 

şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două 

porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:34‐40) 

Page 4: Prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

4  

În fiecare dintre noi există o dorință, mai mult sau mai puțin ascunsă: dorința de a fi primii. Iacov și Ioan au venit la 

Isus și i‐au cerut să stea unul la dreapta și altul la stânga sa, atunci când va fi în slavă. Ei doreau să aibă întâietate.  

Cine este cel dintâi în viața oricărui creștin? Întreaga Scriptură ne spune un lucru, sintetizat cât se poate de clar de 

Mântuitorul: Dumnezeu este  (sau ar  trebui  să  fie) pe primul  loc  în viața  ta. Nu  soția! Deși aceasta este atât de 

importantă. Nu copiii! Deși trebuie să îi iubești și să ai grijă de ei ca de ochii din cap. Nu banii! Nu jobul! Nu casa! Nu 

șeful nu pastorul sau preotul tău! Pe primul loc între prioritățile tale nu ar trebui să fii nici tu, sau nevoile tale!  

„Să  iubeşti pe Domnul Dumnezeul  tău  cu  toată  inima  ta,  cu  tot  sufletul  tău  şi  cu  tot  cugetul  tău. 

Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.” 

PRIMUL LOC ÎN VIAȚA TREBUIE REZERVAT PENTRU DUMNEZEU! 

Ce înseamă să iubești pe cineva din toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău? 

Îmi aduc aminte și astăzi de ziua în care am descoperit‐o pe Dana. Ea era voluntară la centrul la care lucram, eu eram 

ultimul și cel mai slab dintre lucrători. Nu voi uita niciodată dorința nebună de a fi cât mai mult în preajma ei. Am mers 

până  într‐acolo  încât să cad  în  ridicol de câtva ori. Spre exemplu atunci când am plimbat‐o câțiva kilometri prin oraș 

pentru  a  cumpăra  cârnați  pentru  masa  ce  o  ofeream  copiilor  străzii  în  fiecare  zi.  Aceasta  era  una  dintre 

responsabilitățile mele. La fiecare magazin am inventat tot felul de scuze, demonizând cârnații (care de altfel nu aveau 

nimic) cu scopul de a nu cumpăra de acolo și de a prelungi cât mai mult timpul petrecut împreună. Îmi aduc aminte și 

retrăiesc momentele (puține de altfel)  în care am văzut‐o plângând. Nu  le voi uita niciodată, pentru că mi‐aș fi dat cu 

dragă inimă întreaga avere și viață toată de dragul ei, pentru a o vedea fericită.  

Atunci când  iubești pe cineva dorești să dai tot ce ai mai bun acelei persoane: timpul tău, banii tăi,  lucrurile tale, 

gândurile și eforturile tale. Dacă  l‐ai pus pe Dumnezeu pe primul  loc  înseamă că deja cauți mai întâi Împărăția lui, 

slujindu‐L, dedicându‐i timpul, afacerea, cunoștințele, talentele sau darurile tale. Înseamnă că ai decis să îl asculți și 

să stai aproape de El INDIFERENT de circumstanțe! Înseamnă că ai decis să lucrezi acolo unde El lucrează, să nu mergi 

acolo unde El nu vrea să fii și să faci ceea ce El dorește să faci.  

Pe mine mă ajută ca în situațiile de criză să‐mi pun celebra întrebare: CE AR FACE ISUS DACĂ AR FI ÎN LOCUL MEU? 

Dumnezeu este pe primul loc în viața mea ca și creștin. Întrebare logică este: ”cine ar trebui să fie pe locul doi”? 

Oare acesta o  fi momentul  să  spun că EU? NU! Nicidecum. Pe  locul doi nu  sunt eu! Să nu uităm ce  spune  textul 

nostru despre a doua poruncă: 

”Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”  (Matei 22:39) 

 

PE LOCUL DOI SUNT OAMENII! 

Dacă pe primul loc este Dumnezeu, Biblia ne învață că pe locul doi sunt oamenii! 

Acum, în cadrul acestei priorități Biblia ne oferă o anumită ierarhizare de care cred că putem ține cont: 

1. În primul rând trebuie să ne preocupăm de cei din familia noastră:  

Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s‐a lepădat de credinţă şi este mai rău decât 

un necredincios.  (1 Timotei 5:8) 

2. În al doilea rând trebuie să ne îngrijim de frații în credință: 

”Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă”.  (Galateni 6:10) 

3. În al treilea rând trebuie să ne îngrijim de cei în necaz și nevoie: 

”Religia curată şi neîntinată,  înaintea  lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani  şi pe văduve  în 

necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”.  (Iacov 1:27) 

Page 5: Prioritatile vietii crestinului si ordinea lor corecta

5  

4. Dar avem datoria să îi iubim pe toți oamenii, indiferent cine sunt ei sau ce au făcut: 

”Nu  faceţi nimic din duh de  ceartă  sau din  slavă deşartă;  ci,  în  smerenie,  fiecare  să privească pe altul mai 

presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”  (Filipeni 2:3‐4) 

Nu  este  ușor  să‐i  pui  pe  ceilalți  înaintea  ta.  Mario  Simoes  spunea:  ”Este  natural  ca  fiecare  dintre  noi  să‐și 

urmărească propriile interese, dar este supranatural să le urmărească mai întâi pe ale celorlalți”. Lucrul acesta se 

va face doar dacă, în modul cel mai conștient, îți vei propune asta. 

PE LOCUL AL TREILEA SUNT EU” 

Să recapitulăm: Dumnezeu trebuie să ocupe primul loc pe lista priorităților tale. Pe locul doi sunt oamenii – 

familia, biserica, prietenii, săracii, vecinii, toți cei cu care Dumnezeu îngăduie să relaționezi. Întrebarea finală 

pe care ne‐o punem azi este: ”Cine va fi pe pe locul al treilea? E simplu. Pe locul al treilea sunt eu. 

”Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”  (Matei 22:39) 

Poate că ți se pare ușor. Permite‐mi să îți spun că uneori nu este așa. Deși trebuie să ne iubim pe noi înșine, adesea 

luăm decizii  care nu ne  fac bine  și nu arată dragoste. Vreți  câteva exemple? Alimentație deficitară, program de 

somn. Unii, mai rari, au probleme și cu dușul. Lipsa disciplinei spirituale ar putea sta în capul listei. Cel mai mare bine 

pe care ți‐l poți face este să rămâi pe locul pe care Dumnezeu ți l‐a dat. Conștient și definitiv! 

Dacă Dumnezeu va fi pe primul loc în viața ta te vei ruga și vei citi în fiecare zi. Nu vei bifa, de dragul de a face, ci vei 

avea o relație cu El. Vei crește dpv spiritual și vei avea pace și bucurie în orice circumstanță. 

Dacă  ceilalți  sunt pe  locul doi, vei avea o  familie  fericită  și  care  te va  iubi. Nu vei  fi  singur  și vei avea mai mulți 

prieteni  dragi.  Nu  te  vei  mai  certa  cu  ceilalți  șoferi  în  trafic.  Duceți  voi  lista  mai  departe,  perspectivele  sunt 

nelimitate. 

(ilustrație) Povestea lui Mario Simoes cu brățara: ”I am third – sunt al treilea” și mișcarea cu același nume. 

 

Bethethirdchallenge–Provocarea„fiipeloculaltreilea” Este sezonul provocărilor. Au început unii, prin America, o leapșa care a ajuns ușor‐ușor în toată lumea. O știți – 

ice bucket challenge. Ne punem găleți în cap, unii de dragul unei cauze, alții de dragul unor prieteni sau din 

teribilism. Mai nou a apărut și un challenge cu cărțile citite, unul cu învățare de versete. Eu am ales să‐mi iau o 

perioadă în care să mă pun, în mod conștient, pe locul trei. să mă rog și să citesc în fiecare zi, să fiu gata să ascult 

de dumnezeu și în lucrurile care nu îmi plac, să urmăresc foloasele celorlalți, cu o atitudine de smerenie. Vă 

nominalizez și pe voi. Începeți cu soțul, soția, copiii, vecinii, colegii, etc. Zâmbiți, fiți prietenoși, slujiții, oferiți‐vă 

să îi ascultați sau scoateții la o plimbare. Veți ști, cu siguranță, în fiecare situație ce este de făcut. 

o ”Deci cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!”  (Iacov 4:17) 

 

Vă  propun  un  clip  care  să  ne  arate  cam  cum  ar  arăta  o  lume  în  care  toți  ar  fi  pe  locul  trei: 

http://www.youtube.com/watch?v=VOOG43YGqXI 

 

Doamne, ajută‐mă să te pun mereu pe primul loc în viața mea și să am o dragoste adevărată pentru cei din 

jurul meu!