Părinţii,oricât de ocupaţi sunt, trebuie să citească copilului măcar o poveste, seara, înainte de

culcare. La vârsta preşcolara, citirea unei poveşti înainte de culcare este un obicei care îl va

ajuta pe copil să adoarmă mai repede şi, în acelaşi timp, vă veţi apropia mai mult unul de

celălalt.

Poveştile sunt cea mai bună modalitate de îmbogăţire a vocabularului, de a

aduce copilul fata în faţă cu situaţii pe care nu le-a mai întâlnit, îi oferă modalităţi de rezolvare

pentru conflicte pe care le va avea mai târziu şi îi deschid copilului orizontul spre aventuri şi

cunoaştere.

Cititul unei poveşti în fiecare seară crează un ritual de care orice copil, are

nevoie. Părinţii şi copiii vor trăi astfel o experienţă deosebită şi în mintea copilului se vor crea

amintiri pe care le va păstra toată viaţa.

Primele cărţi şi povesti de seară, pot fi citite copilului de la 7-9 luni. E vorba de

cărţi de pânză, de cele mai multe ori, care au texturi diferite şi foşnesc, au pagini cu zone

reflectorizante sau clopoţei care îi atrag atenţia celui mic. E primul pas în crearea unui ritual

frumos.

Când e mai mare, copilul are nevoie de cărţi cartonate sau produse dintr-un plastic

moale; sunt genul de cărţi cu animale, culori sau care prezintă diferite fenomene ale naturii.

Apoi, după 1-2 ani, vine vremea poveştilor. Înainte de culcare, alege tu o poveste

sau roagă-i pe copii să o facă. EI vor lua rugămintea ta ca pe o sarcină deosebit de importantă.

Dacă ai mai mulţi copii, de multe ori nu vor alege aceeaşi poveste, aşa că va trebui să citeşti

câte o poveste pentru fiecare, astfel încât să nu se simtă nimeni nedreptăţit.

De multe ori copiii doresc să le citeşti aceeaşi poveste iar şi iar, parcă la nesfârşit.

Nu te opune acestui obicei, este absolut normal - micuţii se ataşează de personaje şi vor să le

audă aventurile până mereu. Încearcă să aveţi discuţii scurte pe marginea poveştii, explică-le

anumite comportamente sau întâmplări.

Ai grijă ca povestea să aibă un subiect potrivit pentru vârsta copilului, să fie o carte

cu ilustraţii bogate, detaliate şi relevante pentru textul care le însoţeşte, cartea să fie bine

făcută şi rezistenţa şi, nu în ultimul rând, morala ei să fie în concordanţă cu ideile în care vrei

să îţi creşti copilul. Acestea sunt şi criteriile după care trebuie să cumperi cărţi, pentru a nu

cheltui bani aiurea.

1

La vârsta preşcolara, basmele sunt poveştile preferate ale copiilor. Astăzi exista o

mulţime de cărţi cu basme, de la cele populare până la clasicle povesti Disney, cărţi atât de

bine ilustrate că parcă ne plac şi nouă, adulţilor. Deşi unele dintre povesti îţi pot părea prea

prea dure (de exemplu Capra cu trei iezi sau Scufiţa Rosie), trebuie să ştii că, deşi tratează

subiecte pe care tu, ca părinte, de obicei le eviţi (subiecte precum moartea, boala, suferinţa,

răutatea), poveştile au marea calitate de a avea întotdeauna un final fericit. Personajele care

reuşesc în poveşti sunt, de cele mai multe ori, mici şi sărace, bune la suflet şi iubitoare. În

poveşti, principiile morale triumfa întotdeauna, şi nu răul.

A citi sau a spune copilului o poveste face parte, în mod clasic, din ritualul

culcatului. În cazul în care copilul este enervat, povestea îl calmează şi îl face să intre uşurel în

lumea viselor. Dacă, dimpotrivă, e obosit, este o activitate bună, căci nu cere o participare

activa din partea lui.

Dar, bineînţeles că există multe alte momente când puteţi să spuneţi o poveste sau

să vă uitaţi într-o carte împreună cu copilul. A-l pune devreme în contact cu ceea ce este scris

reprezintă mijlocul cel mai bun (şi poate singurul) de a-i transmite gustul pentru cărţi şi

plăcerea lecturii.

Vieţuitoarele mici au inspirat versuri în care se evidenţează fie asemănarea lor

cu vârsta copilăriei, fie învăţăturile rezultate din viaţa lor în natură. În literatura noastră

pentru copii cei mai îndrăgiţi prieteni sunt câinele şi pisica, raporturile cu acestea

implicând tandreţe, gingăşie, responsabilitate, cunoaştere. Păsările trezesc şi ele în

sufletele oamenilor sentimente de generozitate şi altruism, cu deosebire în acele

anotimpuri când au nevoie de ocrotire şi de protecţie.

Versurile inspirate de fiinţele mici şi de raporturile omului cu acestea au rezistat

ptimpului doar dacă au şi valoare artistică. Căţeluşul şchiop de Elena Farago este

cunoscută şi azi nu numai pentru duioşia exprimată faţă de vieţuitoarele din jurul

nostru, ci şi pentru armonia ceremonioasă, de litanie îndurerată şi înţeleaptă a

cuvintelor căţelului infirm adresate copilului ce l-a rănit. Ea avertizează pe copii asupra

consecinţelor ireparabile ale agresivităţii necugetate, ce poate provoca suferinţe

nevindecabile. În Zdreanţă, o altă poezie cu succes literar şi astăzi, Tudor Arghezi

2

imortalizează chipul celui mai îndrăgit prieten, câinele care i-a luminat momente de

viaţă atât cu jocurile, cât şi cu vicleniile lui nevinovate.

Poveştile fortifică relaţia părinte-copil! Aminteşte-ţi de poveştile şi basmele pe care ţi le

spunea bunicul său bunica, la gura sobei, iarna. Aceste amintiri te vor însoţi mereu, aducând

cu ele momente extraordinare din copilăria ta. Şi copilul tău, viitorul adult, va avea dreptul la

amintiri asemănătoare. Dar cum relaţiile din cadrul familiei actuale s-au schimbat între timp şi

cum bunicii nu mai sunt tot timpul lângă nepoţii lor să le spună basme şi povesti, aceasta

atribuţie îţi revine acum ţie, în calitate de părinte. În plus, copilul tău se va simţi mai aproape

şi îşi va consolida încrederea în tine tocmai datorită faptului că voi doi veţi împărţi o călătorie

fantastică, veţi trece împreună printr-o aventură minunată, alături de eroi extraordinari.

In gandirea sa, copilul mic oscileaza adesea intre imaginatie si realitate si nu reuseste sa le deosebeasca singur. Interesant este ca pe masura ce copilul creste si incepe sa inteleaga mai bine lumea inconjuratoare, isi dezvolta simultan si imaginatia.

Odata cu receptivitatea crescanda a copilului, creste si rationamentul sau. El se gandeste la cele auzite si invatate. Uneori, la mult timp dupa ce asculta un basm, mama sau educatoarea se trezesc cu diferite intrebari legate de acesta. Acum copilul se gandeste mult si incearca sa se exprime. Ii place si incearca sa imite zgomotele animalelor, face usoare rime, creeaza cuvinte etc. Imagineaza povesti noi. Cateodata, pornind de la evocarea unui fapt real, inventeaza peripetii; alteori, jucandu-se cu un cal sau cu o masinuta, isi inchipuie tot felul de aventuri. Ii plac povestile in care eroii sunt animale, carora le atribuie propriile lui sentimente. Funcţiile poveştilor :

Poveştile informează. Unii psihologi consultanţi pe problemele mediului şi educator,

s-au ocupat de creşterea nivelului de implicare şi conştientizare a problemelor mediului

înconjurător, lucrând cu copiii prin intermediul poveştilor cu zâne.

Prin aceste poveşti, copiii învaţă despre efectele urbanizării asupra naturii şi a legăturii

strânse care există între diferitele verigi ale mediului.

3

Poveştile educă/predau abilităţi. La ora de matematică, copiilor sunt învăţaţi

adunarea primară: 1+1= 2. Acum, să ne imaginăm următoarea abordare: Julie s-a întors acasă

după prima ei săptămâna de şcoală. Îi era foame şi era obosită, dar imediat cum a pus piciorul

în casă a simţit mirosul ademenitor de prăjituri proaspăt scoase din cuptor. Mama ei o

întreabă: “Vrei o prăjitură?”. Julie mănâncă o prăjitură cu poftă şi după ce termină, întreabă:

“Pot să mai mănânc una?”. Mama îi răspunde: “Ai mâncat deja una, şi dacă mai mănânci una,

înseamnă că vei fi mâncat deja două prăjituri”.

Pe termen lung, putem lucra pe creşterea gradului de înţelegere şi empatie fata de

sentimentele semenilor, şi protejarea lor. De asemenea, îl ajutam ca în situaţii neplăcute, să

poată identifica mai exact starea emoţională interioară, încurajându-l, astfel, să o comunice.

Poveştile transmit valori. Într-o ţară mică, învecinata la Nord cu Bengladesul şi la Sud

cu Tibetul, circula o poveste foarte veche, numită “Cei patru prieteni”. Este vorba despre

povestea a patru animăluţe, un iepure, un elefant, un păun şi o maimuţă, care descoperă o

sămânţă şi se ajută reciproc pentru a o cultiva, planta şi apoi pentru a culege roadele. Este o

poveste despre importanţa cooperării, care se naşte din folosirea şi punerea la comun a

abilitaţilor diferite, deosebite, pe care fiecare dintre noi le are (asocierea de animale este destul

de ciudată, fiecare exprimând, la nivel simbolic, anumite calităţi şi atribuite: maimuţa jucăuşă

şi flexibilă, elefantul mare şi puternic, iepurele rapid şi păunul cu penajul lui frumos şi mare),

şi despre culegerea roadelor acestei cooperări. În toate culturile lumii exista foarte multe

poveşti care îi învaţa pe copii valorile sociale şi importanta comunicării. De asemenea, unele

povesti predau aceste lecţii prin forţa exemplului negativ, prin prezentarea consecinţelor

nefaste ce urmează unei nerespectări a principiilor şi valorilor morale . În aceste poveşti se

poate vorbi fie despre beneficiile respectării normelor şi valorilor morale, sănătoase, fie despre

urmările negative ale încălcării lor.

Poveştile disciplinează. Această funcţie evoluează natural din precedenta. Dincolo

de a fi folosite pentru modelarea comportamentelor, poveştile prezintă copiilor consecinţele

disciplinare ale compliantei sau non-compliantei. Aici există o controversă destul de

interesantă dar în acelaşi timp şi apăsătoare. În timpuri în care corecţiile corporale sunt

blamate de către societate şi interzise prin lege, disciplinarea copiilor ridica serioase dileme.

Mamele pot rezolva această dilemă, folosind povesti terifiante atunci când copiii lor sunt

4

neascultători, poveşti cu fantome, monştri şi vietăţi ameninţătoare. Principiile societăţii vestice

s-ar putea revolta în faţa acestor măsuri, considerându-le abuzive şi nesantoase pentru psihicul

fragil al copiilor. Chiar şi aşa, într-o oarecare măsură, astfel de poveşti cu Bau-Bau sau Baba

Cotoroanţa mai sunt şi azi folosite de către bunici, în disciplinarea nepoţilor.

Poveştile îmbogăţesc experienţa. Unul dintre aspectele ce diferenţiază copiii de

adulţi este acela al experienţei de viaţa limitate. Cu cât înaintam în vârstă, cu atât acumulam

mai multă experienţă, ne confruntăm cu mai multe situaţii, unele fericite altele mai puţin

fericite, care ne obliga să ne adaptăm şi să ne îmbogăţim repetoriul de răspunsuri fata de

situaţiile în care viaţa ne pune. Experienţa este principalul proces prin care învăţăm, şi în

acelaşi timp dobândirea experienţei ne ajuta să învăţăm mai multe. Ne putem folosi de poveşti

pentru a-i ajuta pe copii să facă faţă unei situaţii dureroase prin care în acel moment trec

(respingerea, abandonul, furia) sau îi pregătesc pentru a înfrunta situaţii negative viitoare

(decesul unui membru al familiei, plecarea părinţilor, etc.), cu care copilul nu s-a mai

confruntat.

Poveştile facilitează rezolvarea problemelor. Copiii învaţă de mici să-şi rezolve

problemele. În prima instanţă, ei plâng atunci când le este foame, iar mama ştie imediat că au

nevoie de ceva şi atunci întreaga ei atenţie se îndreaptă către ei. În timp, bebeluşii încep să-şi

rafineze strategia, dezvoltând plânsuri diferite pentru nevoi diferite, astfel încât mama nu mai

pierde timpul încercând să îşi dea seama de ce anume are nevoie, ştiind sigur că dacă scantecel

copilului suna într-un anumit fel, lui îi e foame, somn sau trebuie să fie schimbat.

Poveştile vindecă. Metafora are puterea de a comunica oamenilor lucruri pe care

altfel poate nu le-ar accepta să le audă din partea altora. Ea creează o punte de legătură între

experienţe diferite, momente diferite din viaţă, împrumuta din înţelepciunea ei şi din speranţă

pe care uneori o conţine. Metafora conţine capacitatea de transformare a fiecăruia dintre noi şi

însăşi dorinţa noastră de a schimba lucrurile sau de a le vedea din altă perspectivă. Metafora,

povestea vindeca deoarece amândouă ne pun în contact cu nevoile, dorinţele noastre profunde,

cu resursele şi cu obstacolele pe care credem că trebuie să le depăşim. În esenţă, poveştile ne

pun în contact cu noi înşine

,, Ca să fie opere de artă, scrierile pentru copii şi tineri, trebuie să intereseze şi pe oamenii

maturi şi instruiţi. Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din

5

care decurg toate meandrele vieţii noastre.,, (G. Călinescu, Cronicile optimismului, E.P.L.Buc.

1964,p. 274).

Evocarea copilăriei este una din temele esenţiale ale acestui tip de literatură, mai ales

că ea a prilejuit câteva capodopere, atât în literatura română, cât şi în literatura universală,

considerate ,,mari cărţi ale copilăriei,, ,,(Uliţa copilăriei ,La Medeleni deIonel Teodoreanu,

Cuore deEdmondo de Amicis, Singur pe lume de Hector Malot, Micul prinţ de Antoine de

Saint Exupery etc.)

Lectura poveştilor prezintă o deosebită importanţă educativă şi prin reliefarea

calităţilor eroilor, care constituie pentru copii modele demne de urmat. Ei învaţă să fie curajoşi

şi dârji, perseverenţi şi hotărâţi, modeşti şi harnici, cinstiţi şi drepţi, învaţă să fie prieteni

adevăraţi,iar morala din poveste contribuie la formarea normelor de conduită socială.

La vârsta preşcolară, efectele educative realizate prin creaţiile literare se opresc mai

mult la însuşirea noţiunilor morale şi sensibilizarea vieţii afective a copilului. Tot legat de

afectivitate s-a observat că succesul literaturii la preşcolari este asigurat prin puternică

încărcătură afectivă a textului.

Pentru a realiza valoarea instructiv-educativă şi formativă a literaturii pentru copii,

educatoarele trebuie să fie pasionate de lectură, să cunoască psihologia vârstelor, lecturile

potrivite şi să le recomande prin forme atractive ca: povestirea, lectura explicativă, recenzia,

şezătoarea literară, aniversări şi comemorări literare ale scriitorilor etc.

Copiii traiesc cu intensitate alaturi de eroii îndragiti ai operelor literare, se bucura când

acestia depasesc obstacolele ivite în cale si se întristeaza când acestia au de suferit.

În calatoriile provocate de imaginarul din basme si povesti, copilul se simte fericit,

participa afectiv si este alaturi de eroii pe care îi însoteste si la bine si la rau imitându-i mai

târziu în activitatea lor.

Continutul povestilor si basmelor îl transpune pe copil într-o lume mirifica, îi cultiva

fantezia si visarea. Ele au încântat întotdeauna copilaria tuturor generatiilor si, totodata,

acestea constituie un mijloc important care contribuie la largirea orizontului copilului.

Copilul este creatorul propriilor imagini, povestitorul fiind cel ce le sugereaza verbal.

Efortul copilului de a-si imagina si întelege nu poate fi conceput în afara unei

gimnastici intense a memoriei, a gândirii, a vointei si a limbajului.

6

Patrunzând într-o lume noua pe care n-o cunoaste, copilul încearca sa si-o imagineze

si sa judece dupa propriile idei faptele prezentate.

Basmele au o mare forta de atractie în special asupra vârstelor mici. Ele au fermecat

copilaria tuturor generatiilor, i-au alimentat elanurile, imaginatia deschizându-i astfel cai de

acces câtre nenumaratele taine ale Universului. Este stiuta marea lor valoare instructiv-

educativa si formativa; aceasta în primul rând pentru ca basmele sunt tablouri ale vietii,

reflectând în ele problemele majore ale existentei: nasterea, casatoria, calitatea fizica si morala

a copiilor, a parintilor buni sau vitregi, ridicarea prin merite a tânarului sarac, originea bogatiei

si a saraciei, valoarea conduitei morale, aspiratia si posibilitatea omului de a birui boala si

moartea, spatiul si timpul, de a supune fortele ostile ale naturii, de a-si face viata mai usoara si

mai frumoasa.

Valoarea educativa a basmului consta în reliefarea unor calitati morale cu care sunt

înzestrate personajele pozitive: curaj si vitejie, hotarâre si perseverenta în îndeplinirea telului,

spirit de sacrificiu, prietenie si umanism, respectarea cuvântului dat si îndeplinirea

angajamentului luat, dârzenie si tarie în înfrângerea piedicilor si greutatilor.

Copiii trec prin stari emotive diferite, de la teama pentru raul care ar putea s-o piarda

pe eroina îndragita, la bucuria ca a scapat cu bine din toate încercarile pricinuite de personajele

negative.

Bunatatea, cinstea, curatenia sufleteasca, marinimia sunt rasplatite totdeauna, poate

mai târziu, dar nu niciodata. Basmul îi incinta pe copii si datorita frumoaselor imagini vizuale

construite prin comparatii cu elemente concrete pe care copiii le retin.

BIBLIOGRAFIE: ***Programa activităţilor instuctiv - educative în grădiniţa de copii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării/2

7