Principatul Transilvaniei a fost o formațiune statală de sine

stătătoare între 1526 și 1867. Teritoriul său a fost ceva mai mare decât

cel al regiunii istorice Transilvania, cuprinzând în plus Crișana,

Sătmarul și Maramureșul istoric.

În 1541, Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan

Sigismund Zapolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a

numit principe al Transilvaniei (4 septembrie) iar pe George

Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul

principelui. Regina Isabella Jagiełło, a și predat coroana regalã lui

Ferdinand I. Acesta a fost considerat moștenitorul Ungariei medievale,

dar avea în posesie efectivǎ doar partea nordicǎ a acesteia,

aproximativ actuala Slovacie cu capitala la Bratislava. Principatul

Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat aproape

independent, suzeranitatea turceascǎ fiind acceptatǎ de dietele de la

Târgu Mureș (26 ianuarie 1542), Turda (29 martie 1542 și la 1 august

1544), plătind totuși Porții Otomane un dar anual de complezență

(„munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această

calitate, a participat ca țară beligerantă în cadrul războiului de 30 de

ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de

egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat

sub stăpânire turcească) și, după 1660, nici Bihorul, transformat de

asemenea în vilayet, cu centrul la Oradea.

Principatul Transilvaniei

Datorita individualitatii sale geografice, dublata de spijinul

diferitelor grupari etnice si a structurilor lor sociale si politice

specifice, Transilvania se indreapta, la mijlocul secolului al XVI-lea,

spre o organizare statala de sine statatoare. Acest proces a fost

accelerat de infrangerea Ungariei de la Mohacs, eveniment care a

permis constituirea unui stat distinct, dupa modelul oferit de Tara

Romaneasca si Moldova.

Printre primele actiuni intreprinse in acest sens, se numara si

stradania voievodului Stefan Mailat de a grupa in jurul sau o mare

parte a starilor transilvanene formand, astfel, un front impotriva

regelui Ungariei Ioan Zapolya. In perioada 1539 - 1541 aceste

eforturi se amplifica, rezultand o puternica miscare de desprindere a

Transilvaniei de regatul Ungariei. In acest interval, Stefan Mailat

incearca sa finalizeze transformarea Transilvaniei intr-un stat

autonom, aflat sub suzeranitatea Portii Otomane.

Acest lucru se va realiza in 1541, Principatul Transilvaniei a fost

recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuşi

Porţii Otomane un dar anual de complezenţă, în valoare de 10.000 de

ducaţi. În această calitate (de stat independent) Principatul

Transilvaniei a participat ca ţară beligerantă în cadrul războiului de 30

de ani şi a încheiat o serie de tratate cu diferite ţări europene, de pe

poziţie de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea

Banatul (aflat sub stăpânire turcească) şi, după 1660, nici Bihorul,

transformat de asemenea în vilayet, cu centrul la Oradea.

În aceste circumstanţe istorice, în anul 1542, saşii, prin Johannes

Honterus şi, ulterior, o parte a populaţiei maghiare din Transilvania

aderă la Reformă. În anul 1599 Mihai Viteazul ocupă temporar

Transilvania şi o supune autorităţii sale. Situaţia politică încordată

precum şi războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să

realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova şi Ţara

Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului

naţionalist ungar, care lupta împotriva monarhilor habsburgi.

Nobilimea a fost unul dintre cele trei grupuri privilegiate ce alcatuiau Starile si ordinele Transilvaniei. Purtând prin excelenta calitatea de regnicolari, nobilii aveau mai presus de toate sarcina apararii tarii împotriva inamicilor externi si interni. În perioada Principatului, nobilimea ardeleana si-a pastrat în esenta statutul privilegiat pe care îl avusese si în cadrul Regatului Ungariei si obligatiile specifice ce decurgeau din acesta. Participarea directa la oastea tarii era solicitata în cadrul insurectiei generale, însa pe lânga aceasta obligatie traditionala nobilii aveau datoria de a alcatui un fel de corp de oaste permanenta alaturi de celelalte natiuni politice ale tarii, care statea la dispozitia principelui. Organizarea acestor contingente face nota distincta fata de perioada anterioara, fiind o inovatie de natura militara aparuta în contextul luptelor interne din primele decenii de existenta ale Principatului autonom, precum si a amenintarilor externe reprezentate de

provinciile otomane învecinate si garnizoanele Habsburgilor, situate în imediata apropiere a granitelor.

Organizarea militara reprezinta un capitol esential din istoria institutionala a principatului autonom al Transilvaniei (1541-1691). Cercetarea noastra se limiteaza la spatiul reprezentat de comitate si domenii fiscale, în contextul în care fiecare natiune politica a Transilvaniei avea obligatii militare specifice. Organizarea militara în comitate era determinata de natura obligatiilor militare ale nobilimii dar si a supusilor de pe domeniile acestora. Domeniile fiscale erau constituite în jurul celor mai importante cetati ale tarii, fiind regiuni aflate sub controlul direct al principelui. Aceste domenii au constituit un spatiu administrativ si juridic în care s-au dezvoltat o serie de categorii militare cu caracter semi-privilegiat precum: libertinii militari, darabantii, boierii din Tara Fagarasului, puscasii etc.

Cuvinte cheie: armata, organizare militara, comitat, domeniu fiscal, conscriptie, frontiera, sistem defensiv, fortificatii, libertini, darabanti.

ORGANIZAREA DE STAT SI SISTEMUL DE DREPT IN TRANSILVANIA

IN EVUL MEDIU DEZVOLTAT

1. Organele centrale de stat in Voievodatul Transilvaniei

― Transilvania, ca stat autonom, in epoca voievodatului (sec. XIV -1541), a avut organe de conducere proprii, asemanatoare celor din Muntenia si Moldova, dar si diferite, impuse de controlul maghiar in Transilvania;

― Voievodul: - este functia cea mai inalta in structura organelor puterii in Transilvania ;

― el este numit si revocat de regele Ungariei, desi Transilvania beneficia de autonomie proprie;

― cand Transilvania a reusit sa se desprinda de Ungaria, sa-si consolideze statutul de autonomie, voievodul a fost cu adevarat conducator suprem al tarii sale si a reusit sa formeze dinastii domnitoare (Iancu de Hunedoara);

― Voievodul il numea pe vicevoievod, pe comiti (conducatorii comitatelor), pe slujitori; el convoaca congregatia nobililor si conduce lucrarile acesteia;

― in administratie si justitie, el era ingradit de regimul autonomiei comitatelor, a scaunelor secuiesti si sasesti, de privilegiile bisericii catolice si de prerogativele politice superioare detinute de regele Ungariei asupra Transilvaniei:

― incercarile de inlaturare a acestor ingradiri s-au lovit de opozitia Ungariei. In secolul al XV-lea, voievozii au devenit si conducatorii secuilor;

― voievodul era si comandantul armatei, unii voievozi remarcandu-se in lupta impotriva tatarilor si turcilor, ca si impotriva dominatiei regatului ungar;

― ungurii, constatand ca nu-si pot subordona Transilvania numai prin forta, au acceptat organizarea traditionala romaneasca, inclusiv voievodalul, si sa colaboreze cu nobilimea romana. Voievodul, prezent in toate cele trei tari romane, dovedeste evolutia lor comuna;

― lupta impotriva dominatiei maghiare a unor voievozi a reusit sa transforme Transilvania intr-un adevarat regnum Transilvaniae (regnum insemnand existenta suverana a statului) distinct de regnum Hungariae. Au facut-o voievozii Roland si Ladislau Borsa;

― faptul ca Tara Romaneasca si Moldova detineau intense feude in Transilvania (Almasul, Fagarasul, Ciceiul, Cetatea de Balta) limita atributiunile voievodului, dar contribuia la strangerea legaturilor dintre tarile romane;

― voievodul se sprijinea pe un aparat central, similar celor din Muntenia si Moldova, mai putin dezvoltat atata timp cat voievodul acorda larga autonomie unitatilor administrativ-teritoriale. Cele mai multe atributii le avea vicevoievodul si notarul voievodal-seful cancelariei, apoi judele curtii voievodale, cu atributii similare vornicului;

Congregatia nobililor: -era formata din reprezentatii nobilimii locale ca o adunare reprezentativa a tarii, similar adunarilor din Moldova si Muntenia; -nu avea un caracter permanent, era convocata periodic;

― legile adoptate de dieta Ungariei nu puteau fi aplicate in Transilvania fara sa treaca prin congregatia nobililor, dovada a autonomiei Transilvania;

― ea adopta hotarari in domeniile administrativ, fiscal si judiciar;

― la inceput au participat si nobili romani. Ultimul document care ii mentioneaza dateaza din 1291, adunarea de la Alba Iulia, convocata de regele Ungariei. Dupa 1437 aceasta participare a fost interzisa oficial;

Organizarea fiscala:- taranii liberi aveau obligatii fiscale fata de stat, pe cand iobagii plateau cele trei rente fata de nobili si biserica;

― sarcinile datorate regelui erau inferioare celor fata de nobili, ceea ce invedereaza iarasi autonomia;

― voievodul, care strangea darile pentru rege, avea dreptul sa retina o mare parte din ele;

― principala dare fata de stat (lucru camerae) era initial in natura, apoi in bani. Ea a crescut continuu;

― taranii plateau terragium-ul, ulterior extins si asupra orasenilor si devenind o dare generala;

― regele impunea si dari suplimentare, subsidia;

― secuii, care aveau obligatii militare, erau scutiti de dari, platind totusi darea boilor (un bou de familie) la incoronarea, casatoria si primul nascut al regelui,

― sasii plateau darea sfantului Martin, suma de 500 de marci de argint anual, pentru toate gospodariile.

Organizarea militara: - in conditiile autonomiei, exista o armata a voievodului si detasamentele feudalilor locali;

― in armata voievodul intrau dregatori, slujbasii lor, contingente intretinute de orase si alte categorii privilegiate, chiar un numar de iobagi stabiliti de rege;

― feudalii laici si bisericesti isi aveau detasamente proprii proportional cu intinderea proprietatilor funciare si a numarului de supusi;

― la inceputul secolului al XV-lea armata a fost reorganizata pe principiul banderiilor (steaguri), prin care marii dregatori, nobilii, comitatele, orasele, secuii si sasii intretineau banderii proprii, dovada a intaririi puterii nobiliare in raport cu regele. Oastea voievodului a constituit o structura totdeauna distincta de a regelui.

Organizarea bisericii:- biserica ortodoxa din Transilvania se afla in plin proces de organizare la venirea ungurilor; Ierarhia ei nu s-a putut desavarsi in epoca voievodatului, dar biserica ortodoxa a asigurat continuitatea credintei religioase a romanilor;

― Biserica catolica a fost organizata treptat pe masura patrunderii ungurilor, fiind sustinuta de feudali si regi. Ea se bucura de imunitati si privilegii. Ea percepea dari de la credinciosii sai dar ulterior si-a extins acest drept si asupra ortodocsilor. Aceasta exploatare exercitata de biserica oficiala a amplificat nemultumirile taranimii romane, integral ortodoxe, iar lupta ei a capatat si caracterul luptei impotriva catolicismului. Mai mult, ortodocsii, socotiti schismatici, erau sistematic prigoniti,

― intoleranta religioasa s-a impletit cu acordarea unor drepturi acelora care treceau la catolicism si se maghiarizau, in cadrul politicii de deznationalizare a romanilor.

2. Organizarea de stat a Principatului Transilvaniei in perioada 1541 -1683

― dupa cucerirea Belgradului (1521) si victoria turcilor de la Mohacs (1526) statul ungar si-a incetat existenta, o parte, inclusiv Buda, a devenit pasalac turcesc, iar partea de apus a intrat in stapanirea Austriei. Prin urmare, intre 1541 si 1683 Transilvania a fost organizata ca principat autonom, si-a consolidat vechea identitate politica proprie si viata de stat ca principat autonom, sub suzeranitatea Portii. Ea a dobandit astfel un statut international similar Moldovei si Tarii Romanesti, fapt care a favorizat si mai mult legaturile peste Carpati, in cadrul unei interdependente politice care a culminat cu prima unire a tarilor romane sub Mihai Viteazul;

― in plan economic si social, epoca principatului inseamna cresterea productiei de marfuri, utilizarea muncii salariate, formarea capitalului comercial, inflorirea oraselor mari si extinderea relatiilor economice cu sud-estul Europei.

Organele centrale ale Principatului

― intensa dezvoltarea economica si sociala, statutul de autonomie sub suzeranitatea Portii au impus o si mai stransa asemanare institutionala cu Tara Romaneasca si Moldova;

Principele Transilvaniei:

― este seful statului si exercita prerogativele judecatoresti, administrative si militare;

― Era ales de Dieta Transilvaniei si confirmat de sultan, fara sa mearga la Constantinopol, insemnele functiei fiindu-i trimise in Transilvania. Turcia a ajuns sa incalce dreptul autohton, numind principele fara sa consulte Dieta, si chiar impotriva acesteia;

― Alegerea principelui in Dieta era conditionata de asigurarea privilegiilor nobilimii prin legiuiri care au consolidat regimul nobiliar in Transilvania;

― in plan legislativ - principele putea initia legi, aproba sau respingea hotararile Dietei;

― ca sef al administratiei centrale, acorda titluri de nobil, numea functionarii superiori, iar ca sef al statului putea declara razboi si incheia pacea, exercita prerogativele acelui „dominium eminens” si era comandantul armatei;

― era judecatorul suprem in stat;

― fata de perioada voievodatului, prin cresterea starii de independenta a Transilvaniei, prerogativele principelui au sporit si s-au consolidat;

Dieta Transilvaniei:

― este organul central al puterii de stat, alaturi de principe;

― este formata din 150 - 200 de reprezentanti ai nobililor, ai oraselor si cetatilor, comiti si mari dregatori, condusa de un presedinte numit de principe;

― potrivit lui Unio Trium Nationum, 1437, in Dieta intrau doar maghiari, sasi si secui, excluzandu-se reprezentantii romanilor;

― Dieta a adoptat un mare numar de legi necesare vietii sociale transilvanene, din care unele vor apare sub forma codurilor de legi scrise;

― de regula, dieta era convocata de principe la Alba Iulia;

Consiliul intim:

― este un alt organ central, pe langa principe cu rolul de a-1 sfatui in diferite probleme de stat;

― era format din 10-12 mari dregatori si reprezentanti ai comitatelor si scaunelor secuiesti si sasesti;

― el reprezenta interesele regimului nobiliar si asigura controlul permanent asupra activitatii principelui;

― acorda sfaturi principelui in conducerea statului iar principele era obligat sa le ia in considerare;

Organizarea fiscala:

― statul realiza venituri de pe urma operatiunilor monetare, taxelor, minelor si salinelor, venituri de care principele dispunea dupa voia sa;

― a doua categorie de venituri proveneau din impozitele platite de fiecare gospodarie, impozite in crestere potrivit cu cresterea tributului;

― tributul platit de Transilvania, desi in crestere continua, nu a fost atat de apasator ca in celelalte doua tari romane;

― se adauga obligatiile fiscale catre feudali platite de taranimea aservita;

― s-a generalizat plata impozitului catre biserica catolica de catre romanii ortodocsi;

Organizarea armatei:

― era formata din toate categoriile sociale si se afla sub comanda principelui, ajutat de un grup de militari de profesie;

― fiecare nobil avea obligatia de a participa la oastea tarii cu un detasament proportional cu numarul de iobagi pe care ii avea in stapanire;

― orasele, scaunele secuilor si sasilor aveau obligatii asemanatoare;

― taranii din obstile de margine aveau obligatia de a asigura granitele principatului, pentru care aveau unele inlesniri;

― principele isi angajeaza tot mai multi mercenari;

Biserica oficiala:

― a ramas cea catolica, alaturi de care sunt recunoscute si religiile reformata, calvina si luterana, aparute odata cu dezvoltarea reformei religioase, la inceputul secolului al XVII-lea. Cele patru religii recunoscute de stat erau numite religii recepte;

― religia ortodoxa continua sa fie considerata schismatica, desi se constituie o ierarhie a bisericii ortodoxe;

― au fost create o serie de episcopii la Vad, Geoagiu, Ineu, Silvas si o mitropolie la Alba Iulia;

― la un moment dat, biserica ortodoxa din Transilvania a fost pusa sub jurisdictia mitropoliei de la Targoviste;

― Mihai Viteazul, ca principe al Transilvaniei, a infiintat mitropolia Balgradului, Vadului, Silvasului, Fagarasului, Maramuresului si Tarii Unguresti;

Concluzii:

― Principatul Transilvaniei a fost un regnum, stat feudal de sine statator, cu reale manifestari de independenta, cu trasaturi de monarhie absoluta, combinate cu elemente de regim nobiliar;

― pe plan extern a promovat uneori o politica independenta, a participat in nume propriu la razboiul de 30 de ani si la tratativele de pace din Westfalia. Aceasta politica a fost insa franata de Turcia si Austria;

― in relatiile cu Poarta, Transilvania avea o situatie mai avantajoasa. Turcia a acceptat un statut de larga autonomie si manifestari de independenta, fie de teama ca Transilvania va trece de partea Austriei, fie de teama unirii celor trei tari romane in lupta antiotomana;

― intre principii Transilvaniei si domnii din Moldova si Tara Romaneasca au existat relatii de colaborare si sprijin reciproc, care uneori au fost adevarate confederatii;

― unirea celor trei tari romane faurita de Mihai Viteazul a fost o stralucita expresie a vointei romanilor de a trai in unitate si independenta.

3. Dreptul voievodatului Transilvaniei

― s-a intemeiat in conditii asemanatoare celui din Tara Romaneasca si Moldova, avand aceeasi origine comuna intregului sistem de drept denumit „legea tarii”, preluat si de principatul Transilvaniei, ca parte a unui sistem unitar ;

― acest sistem de drept se dezvolta sub impulsul fortelor interne in directia asigurarii autonomiei voievodatului , dar si sub influenta politicii internationaliste a Ungariei.

― prin lupta de aparare a romanilor ardeleni, institutiile juridice intemeiate pe vechiul drept cutumiar romanesc au fost recunoscute de conducerea voievodatului,cat si de regii Ungariei

― din sec.XV sunt adaugate de catre populatiile privilegiate (maghiari, sasi, secui) si de catre regalitatea maghiara , institutii juridice straine spiritului romanesc, niciodata recunoscute de populatia romana majoritara a Transilvaniei . Astfel s-a pastrat , cel putin in epoca voievodatului ,ca dominant sistemul juridic romanesc „legea tarii”.

― in voievodatul Transilvaniei, legea scrisa (constitutii, decrete, statute etc.) a aparut mai devreme, atat prin elaborari proprii cat si prin traduceri sau adaptari de legi straine, astfel ca „jus valahicum” este inlocuit treptat cu legi scrise privind organizarea de stat, regimul persoanelor etc.

― la 1222 regele Andrei al II-lea emite „bula de aur ”cu privire la privilegiile acordate nobililor, confirmate si de urmasi , Carol Robert de Anjou decreteaza referitor la impozitele pe pamant (terragium), regele Vladislav la 1454 decreteaza numirea lui Iancu de Hunedoara comandant suprem al armatei voievodatului Transilvaniei si marirea numarului iobagilor care veneau la oaste ;unii regi au actionat pentru codificarea dreptului nescris si scris, cazul lui Vladislav al III-lea care l-a insarcinat pe juristul Stefan Verböczi cu elaborarea unei legislatii uniforme. La 1517 a aparut colectia de legi a lui Verböczi si s-a aplicat in Ungaria , inclusiv in Transilvania pana in 1848 ;Ea apara valorile feudale , cuprinde privilegiile nobililor, statutul juridic al iobagilor , drepturile oraselor libere, conditia juridica a teritoriilor incorporate Ungariei, regimul casatoriei si familiei, normele de drept penal si procedura de judecata . Codul lui Verböczi a fost tiparit in numeroase editii la Cluj (1532,1571,1572,1613,1698 etc.) .El cuprinde trei parti –Tripartitul lui Verböczi sau Deactum tripartitum .

― Reprezentantii nobilimii celor trei natiuni privilegiate au mai elaborat acte normative prin care si-au asigurat dominatia :cel mai important prin consecinte a fost hotararea sfatului nobiliar de la Capalna (sept.1437), prin care s-a constituit Unio Trium Nationum, cele trei nobilimi impartindu-si puterea politica in voievodat, impotriva aspiratiilor populatiei romanesti majoritare, numita cu sintagma „dusmanul razvratitor din tara”

― statutul nobilimii prin codul lui Verböczi, cuprindea toate drepturile politice, patrimoniale etc., scutiri si privilegii , garantii speciale precum si patru drepturi principale ale nobililor: a nu fi arestat fara mandat si condamnarea prealabila ; a nu fi supusi decat puterii regelui legitim si incoronat ;scutirea de dari, de vami si de slujbe iobagesti (cu exceptia serviciului militar); dreptul la rezistenta impotriva regelui sau voievodului care nu ar respecta Bula de aur (1222).

― Clerul inalt catolic avea un statut juridic preferential ca si nobilimea .

― Orasenii aveau si ei o situatie privilegiata si statute juridice proprii.

― Taranii iobagi –statut juridic inferior ,nu puteau dobandi pamant in proprietate, iar pentru mosiile primite in folosinta plateau renta in bani, produse si munca;

― Robii erau lipsiti de drepturi politice si private

― in Tripartitul lui Verbözi apar si dispozitii pentru persoanele juridice : biserici, bresle, colegii;

― Regimul juridic al familiei este dominat de principiile dreptului canonic al bisericii oficiale catolice. Casatoria a devenit obligatorie pentru credinciosii tuturor cultelor , incheiata in fata preotului, este consemnata in registrul de casatorii al bisericii, urmata de obisnuitele festivitati.

― darurile de nunta (res parafernalis) nu puteau fi luate inapoi nici in caz de adulter (codul lui Verböczi).

― Dreptul succesoral :prevede pastrarea nealterata a patrimoniilor nobiliare urmasilor nobililor;

― averea iobagilor decedati ramanea la dispozitia voievodului . Sunt exceptate bunurile apartinand orasenilor si taranilor liberi , care erau mostenite de rude, sau lasate prin testament altor persoane;

― Obligatii si contracte: codul lui Verböczi reglementeaza vanzarea-cumpararea, schimbul, donatia, imprumutul, inchirierea, locatiunea de servicii;

― contractul de vanzare- cumparare, numit si „contract vesnic”, era deosebit de zalog, considerat o vanzare temporara;

― Dreptul penal: pastreaza reminiscente ale trecutului la care Tripartitul adauga prevederi noi;

― se consacra compozitia ca forma a raspunderii penale, cu plata de sume de bani pentru mutilari, loviri etc. inlocuita abia in dreptul penal modern; Pedepsele penale aveau drept scop represiunea, repararea pagubei si infricosarea infractorului;

― Norme procesuale: au functionat ca instante de judecata: a)tribunalele domeniale in care feudalii efectuau jurisdictia asupra taranilor supusi; b)tribunalele comitatense , superioare celor domeniale, competente pentru apelurile impotriva acestora si diferite cauze civile de o anumita valoare; c) tribunalele ecleziastice pentru a-i judeca pe clerici si cauzele de „taina” bisericeasca; d) tribunalul voievodal, scaunul de judecata al voievodului, pentru apelurile impotriva instantelor comitatense si pentru cauzele penale ale nobililor, instanta cea mai inalta in voievodat, peste care mai era instanta curtii regale, ultima instanta.

― Au functionat si tribunalele locale :a)instante apartinand populatiei romane majoritare, in districte majoritar romanesti, formate dintr-un presedinte si 12 membri, sub conducerea voievodului local (la Fagaras, Hateg, Banat, Oradea), ramasite ale vechilor autonomii locale si ale obiceiului pamantului ; b)instante ale sasilor si secuilor in zonele lor majoritare, formate din jude si jurati la sasi sau capitan si 12 asesori la secui; sasii aveau ca instanta de apel Tribunalul de la Sibiu condus de comitele Adunarii generale a sasilor ,iar secuii faceau apel la comitele secuilor, functie detinuta din sec.XV de voievodul Transilvaniei. Ultima instanta era Curtea regala a Ungariei.

4. Dreptul Principatului Transilvaniei in timpul dependentei de Imperiul Otoman(1541-1683)

― Dieta intrunita la Sighisoara (1540) a hotarat ca pe viitor tara sa se conduca prin legi proprii. Legislatia Ungariei si-a incetat aplicarea in Principat ,iar codul lui Verböczi a fost recunoscut ca o simpla culegere de legi cu caracter privat. Dieta a adoptat legi care priveau

organizarea de stat, a bisericii, dreptul civil ,dreptul penal, procedura de judecata etc. , avand la baza acel „Unio Trium Nationum”;

― legislatia adoptata ocroteste categoriile privilegiate si religiile recepte, reglementeaza obligatiile taranimii aservite fata de nobil, de biserica si de stat, obligatii care s-au inasprit fata de epoca voievodatului. Romanii erau considerati „tolerati si suportati pro tempore”, inclusiv preotii lor.

― Apare nevoia tiparirii unor colectii de legi din care, de maxima importanta sunt :a) Approbatae Constitutiones Regni Transilvaniae, (1540-1653) si b)Compilate Constitutiones, cuprinzand legile aprobate intre 1654-1683, o colectie unitara a legislatiei principatului care a purtat si titlul de „Approbatae et Compilatore Constitutiones Regni Transilvaniae”

― La 1600, in timpul lui Mihai Viteazul, populatia romaneasca a impus adoptarea de legiuiri intemeiate pe obiceiul pamantului, care recunosteau drepturile romanilor si inlaturau starea de aservire a preotilor romani;

― Comunitatea sasilor si-a codificat normele de drept cutumiar , sub denumirea de „statute municipale ”(1571-1580) aprobate de principe; Pe baza autonomiei locale a oraselor transilvanene au mai aparut si alte culegeri de legi cum sunt : statutul Brasovului, statutul Zarandului, statutul Odorheiului etc.

― Dreptul feudal apartinand si principatului Transilvaniei s-a constituit si dezvoltat in conditii complexe, nefavorabile afirmarii poporului roman din Transilvania, care insa a rezistat incercarilor de a i se inlocui institutiile politico-juridice traditionale cu institutii straine spiritului romanesc.

Pe langă voievozi la conducerea Transilvaniei sunt asociate şi clasele privilegiate numite stări, organizate după model apusean(nobilimea maghiară, clerul catolic, patriciatul săsesc şi fruntaşii secuilor)

Organizarea Transilvaniei reflectă relaţiile dintre stările privilegiate la care se adaugă tendinţele de centralizare ale Coranei Ungare. Organizarea Transilvaniei este reflectată cel mai bine in cazul unităţilor teritoriale şi administrative, după cum urmează:

A) Comitatele Maghiare: Sunt unităţi teritoriale care la inceput reuneau teritoriul din jurul unei cetăţi militare ulterior extinzandu-se. Mai intai au fost regale şi apoi nobiliare şi in final numărul lor era de 7.

Primul comitat: Bihor organizat in 1111, urmat pe măsura cuceriri de Crasna, Dăbaca, Cluj, Alba, Satu Mare, Arad.Scaunele secuieşti şi săseşti: Sunt unităţi autonome specifice celor două etnii. Scaunele secuieşti primesc autonomie şi largi privilegi de la Corana Ungariei, datorită rolului militar pe care il au de a apăra graniţa de Sud-Est a Transilvaniei, saşii primesc aceleaşi avantaje datorită rolului economic.Totuşi in timp organizarea saşilor va suferi o reorganizare, pentru că pe langă cele 7 scaune mai există 2 districte Braşov, Bistriţa. Toate acestea vor forma o adunare teritorială, politică şi juridică numită "Universitatea saşilor".B) Districtele Romaneşti: Sunt unităţi teritoriale compacte, aflate in zonele de graniţă a Transilvaniei, sunt coduse cnezi sau voievozi, se ghidează după vechea lege romanească şi duc o politică de rezistenţă faţă de tendinţele Coroanei Ungare de a le anihila libertăţile.

Cele mai cunoscute districte sunt: Ţara Haţegului, Ţara Maramureşului, Ţara Făgăraşului şi Ţinutul Rodna.

Constituirea principatului Transilvaniei sub suzeranitate otomană (1541) a marcat o nouă etapă în evoluţia sistemului vamal şi a legislaţiei vamale, principii ţării având posibilitatea să promoveze o politică vamală în interesul propriului comerţ şi vistierii. Faptul se regăseşte în seria de hotărâri a Adunărilor de Stări, ca şi în diversele acte ale vremii, care evidenţiază şi frecventele abuzuri ale stăpânilor de vămi particulare sau ale slujbaşilor aflaţi în fruntea oficiilor vamale princiare. Pentru a pune capăt acestor practici, Adunarea Ţării a intervenit în repetate rânduri pentru a reglementa sistemul vamal, pentru a fixa tarifele percepute de stăpânii vămilor, pentru a elimina abuzurile cele mai frecvente ale vameşilor etc. Dar trebuie să recunoaştem că toate aceste măsuri nu-şi propuneau mai mult decât o simplă politică financiară de îmbogăţire a vistieriei princiare. Aşadar, la această dată, funcţia sistemului vamal nu era concepută ca o pârghie menită să asigure dezvoltarea economiei de schimb a principatului prin promovarea principiilor protecţionismului vamal.

Organizarea de stat a Transilvaniei in perioada principatului dependent de Turcia (1541-1683)

In perioada anilor 1541-1683, Transilvania a fost organizata ca principat, aflat in dependenta fata de imperiul Otoman. Aceasta organizare a fost urmarea cuceririi Belgradului de catre turci in anul 1521 si a victoriei acestora de la Mohacs in anul 1526, cand statul ungar si-a incetat existenta. In aceste conditii, Transilvania a devenit principat autonom aflat sub suzeranitatea Portii.

Prin hotararile Dietei din 1542 si 1545, Transilvania s-a transformat in principat sub conducerea unui principe vasal Turciei.

Pe plan central, in aceasta perioada, Transilvania era condusa de catre un principe ales de Dieta si confirmat de sultan. Dar spre deosebire de domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei, principii Transilvaniei nu erau obligati sa se deplaseze la Istanbul pentru a primi steagul de domnie. Steagul de domnie era trimis de catre sultan prin intermediul unui reprezentant al sau in Transilvania.

In perioada de referinta, autoritatea principelui tinde sa se consolideze deoarece principii Transilvaniei au promovat in mod constant un regim centralizator.

Pe de alta parte, magnatii, baronii si grofii, cunoscuti si sub denumirea generica de “nemesi”, isi promovau interesele lor si militau pentru un regim nobiliar. De altfel, Dietele din 1542 si din 1545 conditionau alegerea principelui de respectarea tuturor privilegiilor nobilimii. De aceea, se afirma, pe drept cuvant, ca in aceasta epoca regimul politic al Transilvaniei a oscilat intre sistemul absolutist si cel nobiliar.

In calitate de sef al statului, principele exercita atributiuni militare, administrative si judecatoresti, incheia tratate internationale si dirija politica externa, declara starea de pace si de razboi. Principele Transilvaniei a participat in calitate de sef al unui stat suveran la Pacea Westfalica de la 1648.

Dieta Transilvaniei era un organism care isi desfasura activitatea nivel central. La lucrarile ei aveau acces numai varfurile dominante ale celor trei natiuni privilegiate. Aceasta era formata din 200-250 persoane si desfasura o activitate legislativa permanenta.

Nobilimea, in scopul controlarii activitatii principelui, a creat Consiliul intim, care desfasura pe langa principe o activitate cu caracter permanent. Acest consiliu, format din 10-12 membri, avea obligatia de a-l sfatui pe principe, conform legilor, iar principele trebuia sa tina seama de aceste sfaturi.

Organizarea armatei a ramas aceeasi, in sensul ca fiecare nobil trebuia sa intretina o armata proprie si sa raspunda la chemarea principelui. Orasele, sasii si secuii aveau obligatii militare specifice. Taranii din regiunile de margine se bucurau de unele inlesniri, in schimbul obligatiei de a asigura paza hotarelor. In aceasta epoca a crescut numarul mercenarilor, care erau dependenti de catre principe.

In ceea ce priveste biserica, odata cu trecerea Transilvaniei sub influenta otomana, autoritatea bisericii catolice a fost mult diminuata. In perioada pe care o analizam, in Transilvania erau patru religii recunoscute de catre stat: catolica, reformata, calvina si luterana. Acestea erau numite religii recepte. Biserica ortodoxa a fosat considerata schismatica. Totusi, ea a profitat de slabirea autoritatii papale si s-a organizat ierarhic. Au fost create mai multe episcopii: Vad, Geoagiu, Ineu si Silvas si s-a format Mitropolia de la Alba Iulia pentru toti romanii din Transilvania, dependenta la un moment dat de mitropolia Tarii Romanesti. Mihai Viteazul, ca principe al Transilvaniei, a fondat Mitropolia Balgradului, Vadului, Silvasului, Fagarasului, Maramuresului si Tarii Unguresti.

In perioada mentionata, toate cele trei tari romanesti se aflau in dependenta fata de Turcia.

Intre principii Transilvaniei si domnii din Tara Romaneasca si din Moldova au existat relatii de colaborare si sprijin reciproc, care uneori au imbracat forma unei adevarate confederatii.

Unirea celor trei tari romanesti realizata de catre Mihai Viteazul a fost o stralucita expresie a vointei tuturor romanilor de a trai in unitate si independenta.

Faptele lui Mihai Viteazul, simbolizand constiinta originii comune a poporului, hotararea sa nestramutata de a trai in unitate si libertate, au devenit lumina calauzitoare a romanilor in secolele de lupta care au urmat.

INSTAURAREA HEGEMONIEI OTOMANE

După o pauză de trei decenii, în cursul căreia regiunea Dunării de Jos nu a mai cunoscut confruntări majore, ofensiva otomană şi-a reluat cursul vertiginos în această direcţie în 1521. La adăpostul situaţiei de calm relative pe care o creaseră la frontiera dunăreană a imperiului lor prin acordurile încheiate cu Ungaria, Polonia, Ţara Românească şi Moldova, sultanii Baiazid al II-lea şi în deosebi Selim I au întreprins un şir de mari campanii în Orient, în urma cărora dominaţia otomană s-a extins asupra unor vaste teritorii din Asia şi bazinul răsăritean al Mediteranei.

Masiva angajare a turcilor în Orient a dat un impuls proiectelor de acţiune antiotomană în Europa. În 1516, Papa Leon al X-lea a proclamat cruciada antiotomană, insă mai grave pentru Imperiul otoman au fost deciziile Congresului de la Viena (1515), în cadrul căruia Habsburgii au reuşit să-şi asigure, prin convenţiile încheiate cu Polonia şi Ungaria, succesiunea la coroana ungară. Acest fapt, care anunţa constituirea unei puternice grupări de forţe în Europa Centrală sub conducerea Casei de Habsburg, chemată să preia cu forţe sporite iniţiativa luptei împotriva Semilunei, a provocat acţiunea preventivă a Imperiului otoman. În 1521, Soliman Magnificul cucereşte Belgradul, iar în 1526 nimiceşte oastea ungară la Mohács.

Catastrofa de la Mohács a deschis în Ungaria lupta pentru puterea supremă între Habsburgi, care revendicau coroana ungară în virtutea acordurilor de la Viena, şi voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya, susţinut de majoritatea nobilimii ungare, tradiţional ostilă habsburgilor, şi sprijinită de turci. Dubla alegere regală, cea a lui Ferdinand de Habsburg si cea a lui Ioan Zápolya in cursul anului 1526, a declanşat conflictul armat între cei doi pretendenţi.

Câţiva ani mai târziu, ţelurile politicii ungare a sultanului au fost din nou grav subminate, de data aceasta de un acord intre Zápolya şi Ferdinand de Habsburg (Oredea, 24 februarie 1538), care a consacrat dreptul de succesiune al celui din urmă la coroana ungară.

Consecvent cu ţelul politicii sale in europa Centrală, acela de a menţine Ungaria în neutralitate, în afara coaliţiilor antiotomane, Soliman întreprinde o nouă campanie după moartea lui Zápolya (iulie 1540), ocupă Ungaria Centrală pe care o transformă in paşalâc (1541), punând o barieră fermă expansionismului habsburgic spre Răsărit.

Desprinderea Transilvaniei din Regatul ungar şi integrarea ei în acelaşi sistem internaţional cu Ţara Românească şi Moldova a consolidate mult raporturile dintre cele trei state şi s-a aflat la originea unor proiecte şi acţiuni commune.

Evenimentele din 1541 au desăvârşit procesul transformării Dunării, de la Buda şi până la vărsarea ei în Marea Neagră, în frontieră şi linie strategică a Imperiului otoman.

Deşi nu au reuşit sa realizeze decât intermitent obiectivele lor răsăritene în secolul al XVI-lea, Habsburgii, prin iniţiativele lor, prin înfruntarea lor permanentă, activă sau latentă, cu Imperiul otoman, prin reacţiile pe care acţiunile lor le-au provocat din partea Porţii Otomane, au influenţat puternic desfăşurările politice din ţările române. Antagonismul dintre Habsburgi şi Otomani pentru succesiunea ungară şi pentru spaţiul carpato-dunărean s-a răsfrânt abundant asupra istoriei româneşti în secolul al XVI-lea.