Principalele și secundarele tipuri

de substanțe organice sintetizate

în plante și rolul lor fiziologic

Cuprins:

1. Introducere

1.1 Generalități

2. Principalele substanțe

2.1 Glucide

2.1.1 Monoglucidele şi derivații lor

2.1.2 Oligoglucide

2.1.3 Poliglucide

2.2 Lipide

2.2.1 Lipide simple – Gliceride

2.2.2 Lipide simple - Ceride (ceruri vegetale) şi etolide

2.2.3 Lipide complexe - Fosfatide (fosfolipide)

2.3 Proteine

2.3.1 Holoproteidele

2.3.2 Heteroproteidele

2.3.3 Amoniacul

2.4 Vitamine

3. Alte tipuri de substanțe organice

3.1 Glicolizii

3.2 Glicolizii antocianici

3.3 Glicolizii flavonici

3.4 Uleiurile eterice

3.5 Alcaloizii

3.6 Taninurile

4. Concluzie

5. Bibliografie

2

1. Introducere

1.1. Generalități

În urma procesului fotosintetic are loc în plante acumularea a numeroase substanțe organice. Din

aceasta, o bună parte este utilizată în procesul respirator pentru eliberarea energiei metabolice

celulare, iar o altă parte importantă se acumulează în organele de rezervă și în fructe.

Transportul substanțelor organice în corpul plantelor are loc sub formă de soluție (seva

elaborată), în principal prin floem (vase liberiene) și în mică parte prin xilem (cu precădere la

începuturl primăverii).

Aceste substanţe organice se împart în 2 grupe: substanţe organice plastice şi substanţe organice

energice. Cea mai mare parte a substanţelor plastice sunt formative (de constituţie) şi

participă la alcătuirea structurală a componentelor celulei. Ca exemple: nucleoproteinele,

lipoproteinele şi celulozele. O altă parte din substanţele plastice se depun în diferite organe ca

substanţe de rezervă, fiind utilizate la formarea noilor organe. Amintim: amidonul, hemiceluloza,

zaharoza, proteinele simple şi grăsimile. Între substanţele plastice şi cele energetice nu există o

separare, ele putând face parte fie dintr-o grupă, fie din cealaltă. Pe lângă aceste substanţe,

în plante, în urma diverselor transformări se pot forma şi unele substanţe ca:

alcaloizii, fitoncidele, acizii organici, glicozizii, care îndeplinesc diferite funcţii în

plantă, printe care şi funcţia de apărare.

2. Principalele substanțe organice

2.1 GLUCIDE

Dintre toate substanțele produse prin fotosinteză, glucidele (în special hidrații de carbon)

formează aproximativ 2/3, iar restul fiind alte substanțe organice, mai ales cele cu azot.

În plante, glucidele sunt substanțe în care proporția de carbon/oxigen/hidrogen este de 1 la 1 la 2

și alcătuiesc substanțele de bază ale țesuturilor de susținere și ale tuturor celulelor vegetale.

Glucidele sunt substanțe organice cu funcțiune mixtă ce au în compoziția lor atât grupări lice, cât

şi o grupare carbonilică.

Glucidele constituie o clasă de substanțe foarte importantă atât pentru organismele vegetale, cât

şi pentru cele animale. Sub aspect biochimic şi fiziologic, glucidele constituie o materie primă 3

pentru sinteza tuturor substanțelor organice existente în plante: proteine, lipide, cetoacizi, acizi

organici, etc. De asemenea, constituie substanțe de rezervă utilizate de către celule şi țesuturi

(amidon şi glucide solubile) sau pot avea rol plastic (celuloza, hemicelulozele, substanțele

pectice etc.).

2.1.1 Monoglucidele şi derivații lor

Monoglucidele se clasifică după lungimea catenei de atomi de carbon în trioze, tetroze, pentoze,

hexoze, heptoze, octooze şi nonoze, iar după natura grupării carboxil (aldehidică sau cetonică)

se clasifică în aldoze şi în cetoze.

Proprietăți fizice

Monozaharidele sunt substanțe solide, cristalizate, incolore, inodore, solubile în apă, mai puțin

solubile în alcool şi insolubile în eter şi cloroform. Au gust dulce, fructoza fiind etalonul de

apreciere a acestei proprietăți fizice, având valoare 1; valoarea indicelui de dulce al glucozei

este 0,75. Când sunt încălzite, toate monozaharidele se descompun înainte de a se topi, în carbon

şi apă, reacție numită carbonizare.

Reprezentanți

Triozele, monoglucide cu trei atomi de carbon - C3H6O3 - de exemplu: aldehida glicerică şi

dihidroxiacetona. Se găsesc în plante sub formă de esteri fosforici, constituind produşii primari

ai procesului de fotosinteză la plantele cu tip fotosintetic C3.

Pentozele, deşi foarte răspândite în natură, se găsesc în stare liberă în cantități relativ mici. În

cantități mai mari intră în alcătuirea unor poliglucide, glicozide, esteri ai acidului fosforic,

acizilor nucleici fiind în structura nucleotidelor, unor enzime şi vitamine.

Hexozele (C6H12O6) sunt cele mai importante glucide fiind răspândite în stare liberă, cât şi sub

formă de esteri, glicozide, oligo- şi poliglucide şi numeroşi alți derivați. Ele sunt utilizate în

procesele de biosinteză a celorlalte glucide, iar compuşii intermediari ai metabolismului acestora

sunt folosiți în procesele de sinteză a tuturor compuşilor chimici existenți din plante. Cele mai

răspândite hexoze sunt: D-glucoza, D-manoza, D-galactoza, Lrhamnoza şi D-fructoza. Dintre

acestea, D-glucoza şi D-fructoza sunt larg răspândite în legume şi fructe, în care se găsesc în

proporție de până la 7,3 %. Glucoza este produsă în procesul de fotosinteză şi reprezintă

principala sursă de energie biochimică în corpul plantelor. Prin glicoliză şi prin reacțiile ciclului

4

acidului citric în procesul de respirație aerobă, glucoza este oxidată pentru a forma dioxid de

carbon şi apă, rezultând energie biochimică, în principal sub formă de ATP. În absența

oxigenului glucoza intră în procesul de fermentație din care rezultă alcool etilic şi dioxid de

carbon, conform reacției de mai jos:

C6H12O6 - > 2C2H5OH + 2CO2

În cazul plantelor zaharofile, aceste substanțe reprezintă principalele substanțe de rezervă, care

se acumulează în vacuolele celulelor.

Glucoza este esențială în producerea proteinelor şi în metabolismul lipidelor. De asemenea, la

cele mai multe plante este un precursor pentru vitamina C (acid ascorbic), a oligozaharidelor

(zaharoza) şi a polizaharidelor (amidonul, celuloza, substanțele pectice).

2.1.2 Oligoglucide

Cele mai răspândite şi importante oligoglucide din fructe şi legume sunt cele formate din hexoze.

Cel mai important reprezentant îl reprezintă zaharoza, diglucid cu caracter nereducător,

C12H22O11, formată din D-glucoză şi D-fructoză, intrând în diverse procese biochimice ce se

desfăşoară în produsele horticole, pe parcursul creşterii, dezvoltării sau maturării acestora.

Aceasta reprezintă principala formă de transport a glucidelor produse în procesul de fotosinteză

spre toate organele plantelor.

În mod natural zaharoza este sintetizată doar în plante din precursorii glucozo 1-fosfat şi fructozo

6-fosfat. La unele specii (ananas, caise, pepeni, banane) reprezintă principalul glucid prezent în

fructe, la celelalte specii coexistă împreună cu glucoza şi fructoza în diferite proporții. Este

cunoscută sub denumirea comercială de zahăr, fiind obținută prin extracție din trestia de zahăr

(Saccharum spp.) şi sfecla de zahăr (Beta vulgaris), specii la care

reprezintă între 12% şi 20% din cantitatea totală de substanță uscată. În perioada 2001-2002,

producția mondială de zahăr a fost de 134,1 milioane de tone. Se obține prin extracția

materialului vegetal mărunțit în apă firbinte, concentrarea extractului şi formarea siropului, din

care este cristalizată zaharoza.

2.1.3. Poliglucide

Homopoliglucide. Pentozanii dintre care se evidențiază arabanii, ce intră în alcătuirea pereților

celulari ai produselor horticole, făcând legătura între moleculele de celuloză, hemiceluloze şi

pectine.

5

Hexozanii, din care fac parte mananii, galactanii, fructanii şi glucanii au o largă răspândire în

produsele horticole, intrând în compoziția pereților celulari.

Mananii au o structură unitară şi sunt alcătuiți din unități alcătuite din β-manoză.

Galactanii au în constituția lor molecule de D-galactoză şi L-galactoză, monoglucide care se

găsesc foarte rar asociate cu alte glucide.

Fructanii sunt alcătuiți din molecule de D-fructoză, unii având rol de glucide de rezervă. Astfel,

în andive se găseşte inulina, iar în sparanghel asparagozina.

Glucanii sunt poliglucide formate din molecule de D-glucoză, cei mai importanți fiind amidonul

şi celuloza.

2.2. LIPIDE

Lipidele constituie o grupă de compuşi organici naturali, răspândiți în toate organismele

vegetale, care au caracter hidrofob şi sunt insolubile în mediu apos, dar solubile în solvenți

organici (eter, benzen, cloroform, etc.). Se acumulează cu precădere în semințele speciilor

oleaginoase (arahide 48-60%; rapiță 40-45%; ricin 50-55%; floarea soarelui 30-50%; soia 23-

35%, etc).

Din punct de vedere chimic, lipidele sunt esteri ai acizilor graşi saturați sau nesaturați cu diferiți

alcooli, cel mai adesea glicerolul (numite şi lipide saponificabile). În structura anumitor lipide

se găsesc şi alte substanțe cum ar fi aminoalcooli şi acidul fosforic. Analiza chimică elementală

arată prezența C, H, O, iar la unele lipide mai există N, P sau S.

Sinteza lipidelor în plante are loc în condițiile unei nutriții deficitare cu azot. Sinteza substanțelor

grase din glucide necesită însă o cantitate mai mare de agenți reducători H+ respectiv NADPH2

rezultați din faza de lumină a fotosintezei.

Din punct de vedere biochimic, lipidele îndeplinesc următoarele funcții în organismele vegetale:

• Au rol plastic, intrând în structura membranelor plasmatice şi ale tuturor organitelor celulare,

împreună cu proteinele asigurând funcționalitatea acestora;

• Au rol energetic, fiind întâlnite ca substanțe de rezervă în semințele plantelor oleaginoase, prin

hidroliza lor eliberându-se o cantitate mare de energie biochimică;

6

• Constituie învelişul protector al organelor aeriene ale plantelor, sub formă de cuticulă sau

ceară, care împiedică pierderea excesivă a apei din organismele vegetale;

• Participă direct sau indirect la diferite procese metabolice ca activatori ai unor enzime,

componente ale sistemului de transport al electronilor în cloroplaste şi mitocondrii,

etc;

• Reprezintă precursori importanți pentru sinteza unor vitamine, hormoni, etc.

Prin utilizarea lipidelor acumulate, acestea sunt hidrolizate în acizi grași și glicerină, iar acizii

grași sunt degradați și transformați prin intermendiul ciclului acizilor tricarboxilici în glucide

solubile (glucoză, fructoză, zaharoză).

2.2.1 Lipide simple – Gliceride

Gliceridele sunt lipidele simple cele mai răspândite, ele intrând în componența tuturor celulelor

şi constituind forma de depozit al lipidelor de rezervă îndeosebi în semințele plantelor

oleaginoase. Plantele oleaginoase conțin în proporție mare acizii oleic şi palmitic (80% în uleiul

de măsline) şi în proporție mai mică acidul linoleic. Uleiul de floarea soarelui conține cca. 55-

60% acid linoleic, 33-36% acid oleic şi 5-10% acid palmitic. Marea majoritate a gliceridelor

naturale sunt trigliceridele, care rezultă prin esterificarea tuturor funcțiilor –OH cu acizi identici

sau diferiți. Denumirea gliceridelor se face ținând seama de natura acizilor graşi componenți.

2.2.2. Lipide simple - Ceride (ceruri vegetale) şi etolide

Ceridele sunt componente ale cerurilor lipide formate prin esterificarea acizilor graşi cu alcooli

superiori primari sau secundari, saturați sau nesaturați, cu 16-34 atomi de carbon. Cerurile

vegetale sunt secreții naturale ale celulelor epidermice cu rol protector aflându-se sub forma

unui strat subțire pe suprafața tuturor organelor aeriene (frunze, flori, tulpini, fructe). În cerurile

vegetale, pe lângă ceride, se mai află hidrocarburi, alcooli, acizi superiori, răşini, etc.

Cerurile de pe frunzele de varză şi tutun, ca şi de pe florile de trandafir sunt bogate în parafine

superioare cu un număr impar de atomi de carbon. Ceara de Carnauba de pe frunzele

palmierului Corypha este formată în mare parte din cerotat de miricil. Se găseşte şi la bumbac,

cânepă, trestia de zahăr, intrând în compoziția cerurilor şi masticurilor utilizate în pomicultură

pentru ungerea locurilor de altoire sau a rănilor la pomii fructiferi.

7

Cerurile de pe suprafața organelor vegetale împiedică pierderile prea mari de apă prin

transpirație şi protejează planta de agenți dăunători. Nu se recomandă ştergerea cerii de pe

fructele puse la păstrare deoarece le scade rezistența şi se pot deprecia rapid.

2.2.3 Lipide complexe – Fosfatide (fosfolipide)

Sunt lipide complexe formate dintr-un alcool, o bază azotată şi acizi graşi superiori.

Alcoolii din constituția fosfatidelor sunt de obicei glicerina, inozitolul, aminoalcoolul, sfingozina

sau dihidrosfingozina. Ca baze azotate participă colamina şi colina, uneori aminoacidul serina.

Fosfatidele se clasifică în glicerofosfolipide, inozitolfosfolipide şi sfingolipide.

Glicerofosfolipidele sunt lipide complexe ce conțin în moleculă glicerină esterificată cu acizi

graşi şi cu acid fosforic. Restul de acid fosforic este esterificat uneori cu un aminoalcool,

aminoacid sau inozitol. Sunt lipide de structură intrând în compoziția membranelor plasmatice,

alături de proteine şi glicolipide.

În funcție de natura celui de-al doilea alcool, glicerofosfolipidele se clasifică în:

• lecitine – conțin colină,

• cefaline – conțin colamină,

• seringlicerofosfolipide – conțin serină,

•inozitolglicerofosfolipide – conțin inozitol.

Cele mai răspândite sunt lecitinele şi cefalinele. În semințele de soia se găsesc în concentrație de

0,8%. Acizii graşi întâlniți mai frecvent în structura lor sunt acidul stearic, acidul palmitic şi

acidul oleic (acidul gras nesaturat se află de obicei în poziția β). Această structură conferă

glicerofosfolipidelor atât un caracter amfoter (sunt amfioni), cât şi caracter amfipatic. Caracetrul

amfipatic este determinat de prezența unei componente hidrofobe, liposolubilă (catenele celor

doi acizi graşi) şi a unei componente hidrofile, solubile în apă (fosforil-colina, fosforil-colamina

sau fosforil-serina).

Datorită acestor două componente, moleculele se pot orienta diferit în structurile celulare,

formează straturi duble de fosfolipide în care sunt incluse proteine, steroli şi glicolipide.

Fosfolipidele sunt orientate cu grupările hidrofile spre exterior şi cu acizii graşi, hidrofobi, spre

mijlocul acestui bistrat. Printre moleculele de fosfolipide se găsesc molecule de glucide, steroli şi

proteine integrate parțial sau total, cu rol de enzime, proteine receptoare şi proteine

8

transportoare, conform ipotezei mozaicului fluid a lui Singer şi Nicholson (1972). Datorită

acestei structuri, membranele plasmatice sunt semipermeabile, permit trecerea apei prin osmoză,

iar a substanțelor dizolvate prin proteine transportoare. Proteinele din structura membranelor

sunt în acelaşi timp biochimic şi biologic active. Ele pot fi enzime sau complexe enzimatice

specifice (ex. pentru sinteza celulozei în plasmalemă), pot fi receptori pentru mesageri chimic de

lumină, presiune sau ecitații mecanice, pot fi proteine transportoare de tipul canalelor sau

pompelor de ioni. Astfel, membranele îşi îndeplinesc rolul specific de compartimentare celulară,

transportul diferitelor substanțe în şi din celule, precum şi între citoplasmă şi organitele celulare.

2.3. PROTEINE

Proteinele snt substanțe organice care pe lângă C,O,H, conțin N și cuprind aminoacizii,

peptidele, protinele. Ele sunt substanțe fundamentale ale protoplasmei celulare având pondere de

peste 50%. Se acumulează ca substanțe de rezervă în semințe, mai ales la leguminoase.

Cele mai simple substanțe organice cu azot sunt aminoacizii. Ei se pot forma direct în fotosinteză

din glucide cu elemente ale sevei brute sau din produșii intermediari ai degradărilor oxidative

prin aminare (reductivă).

Sinteza substanțelor proteice la plante curpinde o proteosintezp oprimară (sinteza aminoacizilor)

și una secundară (sinteza protidelor), Sinteza proteidelor are loc la nivelul ribozomilor cu

participarea acizilor nucelici și a grupărilor macroergice de tip ATP. Proteinele se formează prin

asablarea în lanțuri a aminoacizilor conform codului genetic. Peptidele sunt protide formare din

2-3 aminoacizi, iar polipeptidele au 10-100 aminoacizi.

2.3.1. Holoproteidele

Holoproteidele se formează prin unirea mai multor polipeptide. Ele sunt albumine, globuline

( legumină, arachină), gliadine (hordeină), gluteline (glutenină), prolaminele (zeină), etc. Toate

sunt componente are hialoplasmei, organitelor sau membranelor plasmatice sau ca substanțe de

rezervă în celulele fructelor, semințelor.

2.3.2. Heteroproteidele

Heteroproteidele dețin pe lângă partea proteică și o parte neproteică. Din această categorie fac

parte nuceloproteinele (conțin acizi nucelici), fosfoproteinele (acid fosforic), cromoproteinele

(conțin pigmenți), lipoproteinele, glicoproteinele.

9

Componentele proteice celulare sunt într-o permanentă reînnoire, asigurând astfel

funcționalitatea în parametri optimi ai tuturor proceselor fiziologice. În cazul modificării

metabolismului proteic, sub influența factorilor de stres, are loc formarea în exces a amoniacului,

cu efecte toxice asupra plantelor.

2.3.3. Amoniacul

Amoniacul poate fi fixat de unii aminoacizi (acid aspartic și acid glutamic) în prezența ATP-ului,

reacție catalizată de enzimele asparagin și glutamin sintetizate și a cationului Mg2+ în amidele

asparagină și glutenină. Lipsa acidului aspartic sau glutamic la speciile sensibile sau dereglarea

ireversibilă a metabolismului în condiții de stres, determină intoxicări urmare de perturbări

metabolice grave, ce pot duce la moartea plantei sau distrugerea unor organe.

În cazul careneței de azot, prin reacții de dezaminare, amidele cedează azotul sub formă

asimilabilă (grupări NH2). Interdependența dintre proteine, aminoacizi, amide ( în special

asparagina) și amoniac reprezintă de fapt sinteza și degradarea proteinlor în plante.

Proteinele acumulate prin sinteze primare în fruncte sau alte orgae cu capacitate proteosintetică

sunt hidrolizate și migrează sub formă de aminoacizi sau asparagină în toate roganele. La nivelul

celulelor, aminoacizii participă la resinteza proteinelor specifice sau a celor depozitate (sinteze

secundare).

Concomitent cu degradarea proteinelor în componente asimilabile are loc eliberarea unor

importante cantități de amoniac. Acesta este fixat, mai ales în asparagină, care reprezintă

principala verigă în metabolismul proteic. Degradarea aminoacizilor în procesele respiratorii are

loc doar în cazuri extreme, după epuizarea tuturor rezervelor de glucide, lipide și acizi organici.

2.4. VITAMINE

Vitaminele sunt compuşi organici care participă la procesele anabolice şi catabolice din legume

şi fructe formând numeroase sisteme oxidoreducatoare prin care se regleaza potentialul redox

celular; au rol de activatori enzimatici şi participă în procesele de transport de electroni. De

asemenea, dețin rol de biocatalizatori şi constituie direct sau indirect coenzime ale altor sisteme

enzimatice importante. De exemplu, în compoziția cocarboxilazei intră vitamina B1; în

diaforază, vitamina B2; în codehidrazele NAD+ şi NADP+, nicotinamida; în codecarboxilaza

aminoacizilor, vitamina B6, iar în coenzima A, acidul pantotenic.

10

Vitaminele sunt indispensabile întreținerii şi dezvoltării organismului uman care nu le poate

sintetiza în totalitate şi ca atare este obligat să le preia din lumea vegetală. Lipsa sau insuficiența

acestora în organismul uman determină modificări metabolice care se evidențiază prin

avitaminoze.

Vitaminele identificate în plante sunt atât vitamine hidrosolubile, cum sunt vitaminele

complexului B, vitamina C, mioinzitolul, rutina, cât şi liposolubile, ca vitaminele E şi K.

Vitaminele sunt denumite şi după natura lor chimică (acid ascorbic, filochinonă, nicotinamidă

etc.) sau după bolile pe care le poate combate (antiscorbutică, antihemoragică, antipelagroasă.

3. Alte tipuri de substanțe organice

Celulele vegetale sintetizare, metabolizează și acumulează, pe lângă componentele structurale și

metabolice analizate și alte tipuri de substanțe organice cu rol secundar. Dintre acestea

menționăm: glicolizii, uleiurile eterice, alcaloizii, taninuri și gume.

3.1. Glicolizii

Glicolizii sunt substanțe formate din zaharuri combinate cu substanțe, neglucidice reprezentate

prin acizi, alcooli, fenoli și aldehide. Ei constituie un complex numeros și variat de substanțe

organice, cei mai importanți fiind cei antocianici și flavonici.

3.2. Glicolizii antocianici

Glicolizii antocianici se găsesc în sucul vacuolar și în cromoplaste, ei conferă culoare celulelor

epidermice ale frunzelor, ale epicarpului și ale petalelor. Au rol în protecția țesuturilor la

acțiunea nefavorabilă a temperaturilor scăzute prin capacitatea lor de a reține radiațiile albastre –

indigo – violet, contribuind astfel la creșterea temepraturii unor organe.

3.3. Glicolizii flavonici

Glicolizii flavonici dau colorație frunzelor și fructelor în nuanțe de alb și galben. Rețin bună

parte din radiațiile ultraviolete, ușurând observarea florilor de către insecte, stimulând deci

polenizarea. Măresc toleranța plantelor la atacul insectelor și microorganismelor.

11

3.4. Uleiurile eterice

Uleiurile eterice se acumulează în diferite organe vegetale, mai ales în petale, semințe și rădăcini.

Au în structura lor hidrocarburi terpenice.

3.5. Alcaloizii

Alcaloizii sunt compuși heterociclici azotați care apar sub formă de săruri ale unor acizi organici

sau rezultă din transformarea unor aminoacizi, amide și aldehide. Cei mai cunoscuți sunt:

hordeina ( H. Distichum), nicotina ( Nicotiana sp.), atropina (Atropina belladonna), ergotina

(Claviceps sp.), morfina (Papaver somniferum).

3.6. Taninurile

Taninurile sunt substanțe amorge, coloidale cu gust astringent ce se formează din glucide și acizi

armoatici ce derivă din transformarea acestora. Sunt localizate în sucul vacuolar din pericaprul

fructelor necoapte, scoarță, rădăcini, conuri, canale taninifere, frunzele unor specii din familia

Labiatee. Au rol protector la atacul unor virusuri, microorganisme, animale erbivore, etc.

4. Concluzie

Prin asmilație plantele își sintetizează substanțele organice proprii care înmagazinează energie,

iar prin dezasmilizație degradează aceste substanțe, degajând energia necesară proceselor vitale.

Primii produşi ai fotosintezei sunt glucidele simple, în special glucoza şi mai puţin fructoza. Din

acestea ia naştere, prin procese complexe de metabolism, aproape toată materia organică existent

în natură, ca produs direct sau indirect al activităţii fotosintetice a plantelor verzi. În funcţie de

rolul îndeplinit în viaţa organismului vegetal, compuşii organici se impart in 3 categorii:

substanţe plastice, formative sau de constituţie - servesc la alcătuirea structurală a

celulelor, ţesutulrilor, organelor vegetale sau a plantei luată ca întreg şi pot reprezenta, în

acelaşi timp, un material de rezervă valoros pentru plantă, material ce va fi utilizat la reluarea

ciclui de viaţă, după perioada de repaus; în această grupă intră celuloza şi substanţele

proteice complexe;

substanţe energetice - reprezentate prin glucide, lipide şi, în cazuri speciale (de inaniţie

accentuată) prin proteine, înglobează intreaga energie necesară desfăşurării biosintezelor

celulare;

12

substanţe cu rol secundar - cuprind un grup larg de produşi cu rol specific în viaţa

organismelor biosintetizatoare, încă neelucidat pe deplint; în această grupă intră diverşi acizi

organici, vitamine, alcaloizi, glicozizi (glicozide), taninuri, răşini, uleiuri eterice, fitoncide etc.

5. Bibliografie

Manual de chimie și biochimie vegetală. Conf. Dr. Gavril Neamțu, Prof. Dr. Ionela

Popescu, Conf. Dr. Ing. Ștefan Lazăr, Conf. Dr. Ioan Burnea, Prof. Dr. Ion Brad, Șef

Lucr. Dr. Gheorghe Cîmpeanu, Șef Lucr. Dr. Traian Galben.

Fiziologie vegetală. Radu Șumălan.

Biochimie horticolă. Conf. Dr. Liliana Bădulescu.

Fiziologia plantelor.

13

14