Prezentarea conceptelor fundamentale

Psihologia analitica a fost denumita astfel pentru a pune in evidenta unele asemanari, precum si originile comune cu psihanaliza,si in acelasi timp pentru a o diferentia de aceasta.

Psihanaliza, o teorie originala si surprinzatoare, cel putin la vremea aparitiei ei, il are ca intemeietor pe Sigmund Freud, iar psihologia analitica este creatia lui Carl Gustav Jung.

Pentru a pune mai bine in evidenta raporturile dintre cele doua abordari, vom incepe cu o incursiune in istoricul relatiilor dintre Freud si Jung.

Freud s-a nascut in 1857, iar Jung ceva mai tirziu, in 1875. Jung a facut primii pasi in domeniul psihiatriei independent, fara sa fie influentat de munca lui Freud. In scurt timp Jung s-a facut remarcat si, constatind ca unele cercetari ale sale vin in sprijinul teoriilor lui Freud asupra inconstientului, a avut initiativa de a-i trimite acestuia un exemplar din cartea sa "Cercetari asupra asocierii de cuvinte". Freud a fost incintat de lucrarea lui Jung, astfel ca peste putin timp, in 1907, cei doi s-au intilnit la Viena. Cu ocazia acestei prime intrevederi directe, cei doi au fost atit de dornici sa-si impartaseasca ideile, incit au stat de vorba, neintrerupt, mai mult de 13 ore.

In continuare, intre cei doi s-a legat o pritenie puternica, bazata si pe colaborarea in domeniul psihanalizei. Diferenta de virsta a dus totusi la o oarecare ierarhie: Freud il vedea pe Jung ca pe un fiu si ca un continuator al psihanalizei dupa moartea sa, iar Jung il privea pe ‘maestrul’ sau si ca pe un tata, caruia ii simtise lipsa in copilarie.

Dar lucrurile nu au stat mult timp astfel. Din anul 1912, intre Freud si Jung apare o indepartare treptata, avind ca origine unele divergente de opinie intre cei doi: Jung a intuit unele limitari ale teoriei psihanalizei, pe care Freud, facind dovada unei atitudini dogmatice, nici nu le-a luat in considerare. Jung a fost cel care a provocat ruptura finala dintre cei doi, prin expunerea teoriilor sale, diferite si in unele puncte in opozitie cu cele ale lui Freud, in volumul II al lucrarii "Metamorfoze si simboluri ale libidoului", precum si intr-o serie de conferinte. Intr-o scrisoare catre Freud, Jung a surprins relatia sa cu acesta

printr-un citat din Zarathustra: "Iti rasplatesti rau dascalul daca ramii un simplu invatacel". In continuare, desprins de sub tutela lui Freud, Jung a trecut la dezvoltarea teoriei proprii, ce va fi ulterior numita ‘Psihologie Analitica‘ sau ‘Psihologie Complexa‘.

Un moment foarte important si interesant din viata lui Jung a fost perioada cuprinsa intre anii 1913 – 1918. Trebuie remarcat ca Jung a fost, de profesie, psihiatru. Intre acesti ani el a avut o ocazie nemaintilnita, aceea de a studia in mod nemijlocit o psihoza. Anume, intre acesti ani, chiar Jung a suferit tulburarile pe care le trateaza de obicei un psihiatru. Astfel, el avea perioade de ratacire, de partiala desprindere de realitate, in care vorbea cu personaje imaginare, dar de o uimitoare consistenta a realului, avind o ‘personalitate’ si un mod de a gindi propriu, un aspect fizic bine conturat si, bineinteles, un nume.

Cel mai mult, Jung a stat de vorba cu un batrin intelept, pe nume Elijah, si cu o tinara foarte frumoasa, Salomeea. Se remarca sonoritatea mitologica a numelor.

In momentele de luciditate, Jung se ocupa cu analiza propriilor trairi, aflate la limita patologicului, incercind sa realizeze astfel o forma de autoterapie si sa profite de sansa de a studia propria psihoza. E posibil ca acesta sa fi fost unul din factorii care a facut posibila revenirea la normalitate a lui Jung, dupa aproape cinci ani de ratacire. Dar trebuie accentuat faptul ca aceasta perioada, numita ‘confruntarea cu inconstientul’, nu a fost considerata de Jung ceva patologic, ci un proces cvasinormal, care apare la toti oamenii, dar care a fost mult exagerat, amplificat in cazul lui Jung. De altfel, se pare ca aceasta perioada a avut efecte benefice, dupa 1918 Jung fundamentind modelul sau asupra psihicului, si dind dovada, in continuare, de o mare efervescenta si profunzime intelectuala.

Inainte de a trece la prezentare propriu-zisa a conceptelor psihologiei analitice, trebuie sa mentionam ca Jung nu a considerat modelul sau ca fiind perfect, complet, finalizat, sau macar ferit de greseala. El a fost tot timpul deschis unor actualizari, dezvoltari si corectii ale teoriei sale, fiind convins de o oarecare relativitate a insasi cunoasterii umane.

In continuare voi realiza o scurta prezentare a modelului jungian al psihicului.

Ca si la Freud, in cadrul psihologiei analitice un rol deosebit de important il are inconstientul. Acesta apare structurat in mai multe nivele (fig 2). Nivelul superior al inconstientului, aflat cel mai aproape de instanta constientului, reprezinta inconstientul personal. Acesta cuprinde, in principal, continuturi ce au fost cindva constiente dar care, din diferite motive, au fost expulzate din constient. Deoarece continutul lui provine din experienta individuala si astfel este propriu celui caruia ii apartine, aceasta zona a fost numita inconstient personal.

Noutatea modelului lui Jung este data de inconstientul colectiv, ce cuprinde nivelele abisale, de profunzime ale psihicului. Dupa cum spune si numele, acest nivel nu mai este personal, ci este comun tuturor membrilor unei specii. Adica, toti oamenii au acelasi inconstient colectiv sau, in alta exprimare, acesta are acelasi continut la toti oamenii.

O prima intrebare este: cum s-a format si ce contine inconstientul colectiv ?

In privinta formarii, inconstientul colectiv este un produs al existentei istorice a omului si a celor care l-au precedat. El a suferit transformari, s-a structurat si dezvoltat in paralel cu evolutia filogenetica a omului.

Unele elemente trebuie subliniate:

Inconstientul colectiv nu este inghetat, fix, ci sufera unele transformari, numai ca acestea se produc odata cu transformarile speciei isasi, adica sint foarte lente, desfasurindu-se in milioane de ani. Deci, atita vreme cit consideram ca atit noi, cit si cei de acum 5000 de ani sau mai mult sintem oameni, inconstientul nostru colectiv nu va diferi semnificativ de al lor.

Inconstientul colectiv nu este o instnta specific umana, ci ea apare la toate speciile vii, in masura in care putem vorbi de psihic. De altfel, inconstientul colectiv este nivelul primar, cel mai profund al psihismului nu doar sub aspect

topologic, ci si din punct de vedere al evolutiei, dezvoltarii psihicului.

Dar ce contine acest inconstient colectiv ? El contine experienta, programul intregii specii, structurat pe baza unor elemente semnificative, de o importanta deosebita pentru membrii respectivei specii. Mai direct spus: elementele care isi fac aparitia in mod repetitiv la toti membrii unei specii isi gasesc o reflectare in inconstientul colectiv.

La om, inconstientul colectiv contine, am putea spune, imaginea omului asa cum s-a sedimentat ea in 2 milioane de ani. In inconstientul colectiv se afla un om stravechi, caruia nici o experienta sau traire specific umana nu-i este straina. Inconstientul colectiv contine un model al omului, un program perfect, un om generic, complet si ideal. Acest model, care are menirea de a ne arata tot timpul ce este sau cum este cu adevarat Omul, este numit Sine.

Intrebarea care se naste natural este: sub ce forma se afla reprezentat, in inconstientul colectiv, acest model ideal, Omul complet ? Raspunzind la aceasta intrebare atingem conceptul central al psihologiei jungiene : inconstientul colectiv este alcatuit din arhetipuri (fig 1).

Un element semnificativ pentru specie ( important pentru toti membrii speciei si in toate timpurile) se va sedimenta si va forma un arhetip. Acest arhetip nu poate sa fie elementul care l-a generat in sine, care se poate manifesta concret intr-o multitudine de forme, ci va contine structura, esenta, ideea acelui element semnificativ. Arhetipurile sint niste structuri, golite insa de substanta.

Un exemplu va lamuri lucrurile: Pentru toti oamenii, in toate timpurile, un element de o deosebita importanta (vitala) a fost mama. Aceasta pentru ca mama este cea care ofera protectie si hrana in primele momente ale vietii, deci sansa de a suprvietui, si rolul mamei nu se opreste aici. In consecinta, la toti oamenii exista arhetipul Mamei. Dar eate oare acest arhetip imaginea vreunei mame anume? Cu siguranta nu; in specia umana exista foarte multe mame, toate diferite. In schimb, arhetipul mamei

va contine elemente esentiale ale oricarei mame. Va fi structura care inseamna mama, dar golita de substanta ce ar reprezenta o mama reala.

Trebuie accentuat ca aceasta lipsa de substanta a arhetipurilor le face sa nu fie accesibile prelucrarilor, operatiilor psihice, sa nu poata fi in vreun fel percepute direct. Totusi, arhetipurile se manifesta, se fac simtite in cadrul psihicului: ele reprezinta structurile ce vor fi folosite la organizarea intregii lumi psihice. Elementele provenite din exterior se vor structura mental in aceasta matca oferita de arhetipuri. Imaginile si continuturile psihice vor avea tendinta de a se atasa la diverse arhetipuri, de a se organiza conform structurii definite de acestea. Astfel iau nastere complexele, care reprezinta continuturile psihice asociate unui arhetip

Trebuie accentuat faptul ca complexul nu este incarcat, la Jung, de nici o conotatie negativa. El este forma fundamentala de organizare a continuturilor psihice, un soi de celula ce alcatuieste psihicul. Complexele sint prezente la orice persoana. De altfel, orice complex are asociat un arhetip si, de asemenea, orice arhetip va genera un complex. Deoarece toti posedam aceleasi arhetipuri, un anumit complex se va manifesta la fiecare din noi, avind chiar aceeasi structura (data de arhetipul comun), dar diferind de la o persoana la alta in privinta materialului concret din care este format.

Arhetipul mamei va duce la organizarea anumitor elemente percepute din lumea exterioara in complexul mamei (sau matern), care chiar daca este prezent la toti si are o structura asemanatoare, la fiecare va contine imaginea mamei proprii.

Am stabilit ca psihicul este alcatuit din astfel de complexe. In continuare vom exemplifica, discutind despre unele ditre cele mai importante complexe.

Un comlex cu un rol aparte este complexul eului, numit si ego sau complex al identitatii. Eul, dupa cum sugereaza si numele, reprezinta imaginea cu care noi ne identificam, felul in care noi ne vedem pe noi insine. Eul are asociat un sentiment de relativa constanta, fapt corelat cu senzatia ca noi sintem, pe parcursul existentei individuale, aceeasi persoana. Locul deosebit al complexului eului este dat de pozitia lui centrala in cadrul

constiintei. De altfel, constientul este format in principal din complexul eului, precum si din relatiile pe care acesta le stbileste cu alte complexe.

O intrebare aparent lipsita de sens este: care este sexul eului? Evident ca, eul fiind modul de percepere psihica al propriei persoane, el are acelasi sex ca si persoana careia ii apartine.

Cea mai mare parte a experientei personale, prin faptul ca implica participarea eului, este asociata sau integrata complexului eului.

De-a lungul dezvoltarii individuale, factori externi (ex: familia, societatea) realizeaza o valorizare a diverselor continuturi psihice. Dupa cum unele vor fi valorizate pozitiv, altele vor capata o valorizare negativa. Trebuie inteles ca ne referim aici la valorizarea unor elemente psihice personale, care apartin eului. Dar valorizarea negativa a unor astfel de elemente va intra in conflict cu dorinta eului de a fi asa cum "este bine", de a respecta sistemul de valori exterior. Cum va fi solutionat acest conflict? Pur si simplu, elementele puternic nedezirabile vor fi expulzate din ego. Ele se vor structura intr-un alt complex, formind complexul umbrei.

De obicei si in mod natural, umbra aflindu-se in conflict valoric cu constientul, nu va fi constietizata. Ea va face parte deci din inconstientul personal. Dar trebuie remarcat ca, datorita faptului ca continutul ei a fost cindva constient, provenind din ego, umbra se afla in straturile de suprafata ale inconstientului, fiid foarte apropiata de ego si deci de constient.

Cu referire la sexul umbrei: prin faptul ca umbra este desprinsa din ego, va avea acelasi sex cu acesta, si deci acelasi sex cu persoana careia ii apartine.

Dar dupa cum am vazut mai inainte, arhetipurile, apartinind speciei, descriu structure unui OM complet, ideal. Evident ca acest OM total nu este nici barbat nici femeie, ci le reuneste pe amindoua. In schimb, eul, fiind in mod fundamental sexuat, nu poate integra cu usurinta continuturi apartinind sexului opus. Acestea, pe masura ce isi fac aparitia in psihic, vor fi grupate in cadrul unui nou complex, numit anima/ animus, sau complexul contrasexual. La barbati, acest complex este de sex feminin si

se numeste anima, iar la femei, animus-ul este de sex masculin. Etimologic, anima inseamna suflet. De altfel, asa cum egoul este comlexul central al constiintei, anima ocupa o pozitie similara in inconstient, deseori aparind precum ‘sufletul’ subiectului, ce organizeaza viata interioara inconstienta. Putem vedea anima ca o reflectare in oglinda a eului, dar o oglinda ciudata, ce transforma orice in complementul sau. Astfel, acele elemente care, din diverse motive, nu-si gasesc locul in egoul subiectului de obicei se refugiaza in anima acestuia.

Acest complex, alcatuit din elemente ce nu au fost niciodata constiente si, mai mult, fiind oarecum respins de ego care nu poate accepta, la persoana cu care se identifica, elemente apartinind sexului opus, se afla situat in structurile profunde ale inconstientului personal, mult mai indepartat de zona constienta decit umbra.

Anima joaca un rol important si in relationarea cu persoanele de sex opus, raporturile dintre barbat si femeie avind de asemenea un suport arhetipal. De altfel, Jung interpreteaza sentimentele deosebit de puternice ce apar in ‘prima dragoste’ ca fiind generate de o proiectie a propriei anima asupra partenerului. Aceasta proiectie are efecte benefice daca este constietizata, in acest caz ducind la o integrare superioara a animei, data de relationarea egoului cu aceasta, ca si la o relatie interpersonala deosebit de puternica. Dar tot aceasta proiectie este cea care face ca ‘prima dragoste’ sa se destrame atit de repede, deoarece ceea ce iubim cu adevarat este imaginea propriei anima si nu persoana reala, aceasta nefiind altceva decit suportul proiectiei.

Putem spune ca anima este complementara, in raport cu egoul, nu numai sub aspectul sexului, ci in privinta tuturor atitudinilor. Se poate determina, cunoscind trasaturile egoului unei persoane, caracterul animei/ animusului acesteia.

Pare ciudat ca vorbesc aici despre caracterul unui complex. Dar unele complexe pot fi suficient de extinse si pot grupa atit de multe elemente incit ajung sa se comporte precum niste personalitati distincte, cu caracteristici proprii. Astfel de complexe ce deseori se manifesta precum niste persoane sint umbra si anima/ animus.

Daca am individualizat acum aceste complexe, oferindu-le aparenta unor personaje, trebuie sa spun ca acestea nu sint lipsite de viata, ci dimpotriva. Fiecare complex detine o anumita cantitate de energie psihica, oferita acestuia de arhetipul care ii sta la baza. Aceasta energie da viata complexului, care capata astfel o dinamica proprie, independenta de cea a constiintei. Faptele exterioare, percepute prin simturi, isi gasesc un ecou atit la nivelul constiintei, cit si in cadrul complexelor inconstiente energizate, acestea comportindu-se ca niste pasageri ce iau parte, alaturi de noi, la viata de zi cu zi, dar deseori fara ca noi sa ne dam seama. Mai mult, asa cum constiinta cunoaste o maturizare, a transformare de-a lungul timpului, tot asa si complexele conosc o dinamica temporala, trecind prin mai multe stadii de evolutie.

Mai apare totusi o intrebare: chiar daca aceste complexe au o dinamica proprie si un continut care le individualizeaza, ce justifica aceasta perspectiva asupra lor vazute ca niste personaje intrapsihice? In principal, sint doua motive:

Complexele se manifesta deseori in vise. In astfel de cazuri, ele iau aparenta unor personaje ce poseda trasaturile complexelor pe care le simbolizeaza. Un alt caz este acela al unor pacienti psihotici, care ajung sa perceapa direct aceste personaje psihice ca fiind reale, vazindu-le, auzindu-le si vorbindu-le. In aceasta ipostaza s-a aflat si Jung in perioada psihozei sale, de care am vorbit la inceput. El a fost surprins de modul cu totul nou, pentru el, in care gindeau Elijah, intruchiparea Sinelui si Salomeea, ce reprezenta anima. Cu aceste doua personaje Jung a purtat discutii interesante, din care a si notat ulterior citate.

Dar, dincolo de aceasta descriere, care este rolul si finalitatea acestui mod de functionare? Raspunsul este reprezentat de procesul de individuatie.

Procesul de individuatie consta in realizarea deplina a potentialului individual. In perspectiva jungiana, scopul final al oricarui om este ca, pe parcursul vietii, sa-si valorifice totalitatea potentialitatilor cu care a fost inzestrat.

Deci el trebuie sa se apropie, sa tinda catre omul complet. Dar acest model al omului complet, Sinele, se afla, inca de la inceput in interiorul sau. Sinele este cel care va directiona si

corecta traiectoria constienta a subiectului pentru ca acesta sa atinga, in cele din urma, o dezvoltare completa. Pentru aceasta este necesara o integrare a continuturilor inconstiente in cadrul constiintei, deci o deschidere, o largire cit mai mare a cimpului de constiinta. Aceasta se realizeaza prin recunoasterea de catre ego a celorlalte complexe si relationarea cu ele ca atare.

Pentru a face posibila aceasta conlucrare cu inconstientul este necesara o cale de comunicare intre cele doua instante. Acest lucru se realizeaza prin intermediul proceselor generatoare de simboluri, cum sint visul, creatia artistica, precum si activitatile desfasurate cu un grad redus de cenzura din partea constientului. Dar, pentru ca aceste simboluri, care nu altceva decit mesagerii inconstientului, sa-si atiga scopul, este necesara si interpretarea lor de catre constient.

Inchei aici aceasta scurta expunere. Trebuie sa fac observatia ca aceasta prezentare a fost simplificatoare si nu a surprins decit foarte putin din adevarata psihologie jungiana. De asemenea, imi cer scuze pentru erorile introduse, cauzate de modul de intelegere si de perspectiva personala. Daca totusi am reusit sa va trezesc interesul, cu siguranta lucrarile lui Jung va vor oferi o imagine adecvata atit asupra acestei psihologii, care a fost calificata ca ‘paradoxala’, cit si asupra lui Jung insusi, care a fost mult mai mult decit un psiholog, un om complet.