PREOTEASA MARIA LUPU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 90 DE ANI

OMAGIU   

         

 

 

 

 

 

PREOTEASA MARIA LUPU LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI

DE 90 DE ANI

OMAGIU            

Casa Cărții de Ştiință Cluj‐Napoca, 2010 

 Tipărită cu binecuvîntarea 

Înaltpreasfințitului Andrei Andreicuț Arhiepiscopul Alba Iuliei 

  

Ediție îngrijită de Pr. Dorin Sas  © pr. Dorin Sas, 2010    Coperta: Patricia Puşcaş     ISBN 978‐973‐133‐780‐7  

5

  

UN SUFLET DE O NOBLEŢE APARTE

    În  toamna anilor  ʹ78 ajungeam preot  în Tur‐da.  Oraş  muncitoresc,  cu  oameni  modeşti,  dar buni,  de  care  mi  s‐a  legat  sufletul  pentru  tot‐deauna.  Eram  un  entuziast  care  doream  să  fac mult, neştiind cât de bine e pus la punct aparatul opresiv comunist;  şi am  făcut cât am putut... M‐am izbit de duritatea maşinăriei ideologice oficia‐le dar, în acelaşi timp, mare mângâiere mi‐a venit de la minunații credincioşi din Turda.   Printre  ei,  evidențiindu‐se  cu  strălucire,  era doamna preoteasă Maria Lupu. Intelectual titrat, dăscăliță  de modă  veche,  credincioasă  şi misio‐nară,  era  o  „amfitrioanăʺ  a  urbei,  cunoscută  de toată lumea bună. Nici nu se putea gândi o com‐panie mai  reuşită pentru părintele Vastie Lupu, preot de vocație  şi  sfătuitor  cuminte  în vremuri grele. 

6

  În casa  lor găseai o  tihnă sfântă ca‐n străve‐chile  locuințe parohiale de pe vremuri,  şi din ea plecai cu sufletul mângâiat. De multe ori, în mo‐mente de  cumpănă  şi de  încercare,  le‐am  trecut pragul şi am plecat întărit.   N‐au lipsit nici prilejurile de bucurie duhov‐nicească.  Nu  voi  uita  niciodată  că  am  celebrat acolo nunta de aur a celor doi distinşi slujitori ai spiritualității creştine.   După  ce am plecat  la Alba‐Iulia, ori de  câte ori  i‐am mai  putut  întâlni, m‐am  bucurat.  Din păcate,  repede  după  venirea  libertății,  părintele Vasile Lupu s‐a mutat la Domnul.   Acum,  în  trecerile mele prin Turda, cu mult drag  intru pe  la distinsa noastră preoteasă  şi ne depănăm  amintirile. Vizitele  noastre  îi mai  risi‐pesc  norii  singurătății  dar,  în  acelaşi  timp,  ne aduc şi nouă bucurie.   Acum,  când  împlineşte venerabila vârstă de nouăzeci de ani, o îmbrățişăm cu toată dragostea şi‐L rugăm pe Dumnezeu să o țină sănătoasă!  

„La mulți şi buni ani!  ANDREI  

Arhiepiscop al Alba‐Iuliei  

7

     „Clipa zilei de naştere poarta în sine eternita‐tea”‐ cugetare antică, pe care ne‐a adus‐o  în me‐morie, acum doi ani distinsa Doamnă Preoteasă Maria Lupu, când sărbătoream un preot venera‐bil,  încă  activ  în  aria  misionară  a  Bisericii,  şi anume pe preotul Ştefan Roşu.   O  astfel  de  clipă  trăim  şi  noi  în  aceste  zile când,  o  proeminentă  personalitate  a  Turzii  este evocată  şi  sărbătorită: Doamna  Preoteasă Maria Lupu.   Faptul  că  la multe  evenimente din viața  co‐munității Doamna Preoteasă  ține câte un cuvânt de suflet, este ceva obişnuit. Cu elocvență, clari‐tate, cursivitate  şi prezență de spirit de  invidiat, distinsa doamnă parcă  ar  ține  locul unui preot, (şi probabil îl ține), pentru că Biserica şi actul so‐cial‐cultural  este  ceea  ce  a  preocupat‐o  în mod permanent.   Poate  că  ne‐am  obişnuit  ca  la  vederea  per‐soanelor în vârstă sau la ascultarea amintirilor lor să  schițăm un zâmbet  şi  să afişăm nerăbdare  în semn  de:  “lasă  că  ştim  noi”,  “sunteți  trecuți”, 

8

“plictisiți”, “e zgâriată placa”… Nu se cade şi nu este cazul  în ceea ce priveşte persoana pe care o evocăm.   Trebuie să‐i respectăm şi să ne fie dragi, pen‐tru că au fost marcați de vremurile în care au tră‐it. Terminându‐şi rostul lor, ne transmit nouă un mesaj pe care trebuie “să‐l prindem”, să‐l  înțele‐gem şi să‐l transmitem mai departe.   Doamna  Preoteasa  Maria  a  ştiut  şi  ştie  în continuare să ne transmită acest mesaj, să se facă plăcută,  să  rămână  în  continuare  o  Preoteasă model,  ce păstrează vie memoria vrednicului  ei soț; se cade s‐o prețuim pentru toată viața ei.   La ceas aniversar, vă dorim sănătate, Doam‐na Preoteasă, să ne mai dați un pic de curaj, să ne înseninați şi, încredințată fiind că Vă iubim şi Vă respectăm Vă dorim:   

La mulți ani!  

 PROTOPOP  Pr. Daniel Crişan 

9

     Ori de  câte ori  sunt  invitat  să  celebrez  înțe‐lepciunea unei vârste,  fidelitatea  întru  frumos  şi adevăr  a  unui  concitadin  de‐al  nostru  o  fac  cu mare bucurie. Cu atât mai mult cu cât  ‐  în cazul de față ‐ este vorba de inimoasa doamnă preotea‐să Maria  Lupu,  un  adevărat model  de  viețuire creştină, familială şi comunitară.   Mă alătur şi eu acestui val de simpatie cu ca‐re este  înconjurată distinsa noastră sărbătorită şi acum, la ceas aniversar, în numele meu personal dar  şi  al  administrației  publice  locale,  îi  urez multă sănătate, bucurii depline şi ani mulți.   Fie  ca  Bunul  Dumnezeu  să  ne  dea  tuturor privilegiul de a o putea felicita şi la vârsta cente‐narului, în 2020.           Cu profund respect, 

Ec. Tudor Ştefănie Primarul Municipiului Turda 

 

10

  

LA CEAS DE SĂRBĂTOARE     Viața fiecărui om, dar mai ales a preotului se măsoară  în zile obişnuite,  în Duminici  şi  Sărbă‐tori. Clipele pe care le trăim pot fi obişnuite, mai puțin obişnuite  sau  excepționale. Calitatea aces‐tor clipe o dau oamenii pe care Bunul Dumnezeu ne  ajută  să‐i  întâlnim,  să‐i  cunoaştem,  să  ni‐i apropiem.   Întâlnirea mea  cu  doamna  preoteasă Maria Lupu a fost şi continuă să fie o adevărată sărbă‐toare. Asta  s‐a  întâmplat  acum  13  ani  când  am venit în Turda la parohia din care Domnia sa face parte, evident,  în biserica parohială,  într‐o zi de Duminică. Am fost şi sunt impresionat de perso‐nalitatea doamnei preotese, de atitudinea ei pozi‐tivă  şi  apreciativă pe  care  o  are  întotdeauna  cu privire  la  fiecare  dintre  noi,  preoții  în  special. Există momente în viața unui preot când are ne‐voie să fie apreciat, stimulat, măcar prin cuvinte 

11

laudative, chiar dacă nu  le merită sau se  jenează când le aude, ştiind că nu e pe măsura aşteptări‐lor. Totuşi are nevoie de ele, pentru a merge mai departe  pe  drumul  greu  şi  spinos  al  slujirii  lui Dumnezeu  şi al semenilor, de aprecieri din par‐tea  unor  oameni  de  calitate. Doamna  preoteasă Maria Lupu ştie să stimuleze, să aprecieze, să în‐curajeze  în  aşa  fel  încât  simți  că nu despre  tine vorbeşte ci despre cum trebuie să fii tu ca preot, despre  ce  aşteaptă  poporul  şi  credincioşii  de  la un preot, de la o familie de preot.   De aceea, îi rămân pentru totdeauna profund îndatorat  acestei  nobile  ființe  care  s‐a  identificat cu misiunea de preoteasă şi apoi, după ce a rămas văduvă, de preot. Ea a fost printre puținele perso‐nalități şi persoane de la care am primit şi apreci‐eri  şi  laude...  evident  nemeritate,  dar  de  care aveam uneori atâta nevoie.   M‐a  impresionat  apoi  felul  în  care  a  înțeles să‐şi  împlinească  nobila  chemare  de  preoteasă, de învățătoare, de mamă a satelor sau comunită‐ților de credincioşi pe care, împreună cu regreta‐tul Părinte Vasile Lupu le‐a păstorit. Cum spunea dânsa  adeseori:  „Dumnezeu  nu m‐a  învrednicit cu copii, dar am atâția fini că nu  le mai  ştiu nu‐

12

mărulʺ.  Iar  aceştia,  ca nişte  fii  adevărați, de  su‐flet, îşi fac timp întotdeauna să o caute în modes‐ta casă de pe strada Eminescu...   Vizitele  mele  la  doamna  preoteasă  sunt  o adevărată  „desfătare  intelectuală”. M‐a  impresi‐onat  amintirea  vie  pe  care  i‐o  poartă  părintelui Vasile, cuvintele frumoase cu care mi‐l descoperă pe  adevăratul  slujitor  al  Sfântului  Prestol, mo‐mentele  vieții  petrecute  cu  dânsul  la  Altar,  la strană, în parohie...   Multe  ar  fi  de  spus  despre Maica  Preoteasă Maria, despre felul cum ştie să marcheze cele mai importante evenimente din viața noastră, a preoți‐lor mai  tineri  sau  cuvântările  pline de miez du‐hovnicesc  prilejuite  de  vizita  ierarhilor  noştri  în parohie; despre tactul şi delicatețea cu care ştie să aplaneze problemele dificile apărute  în sânul pa‐rohiei; despre dorul şi aşteptările‐i lungi din zilele şi  nopțile  apăsătoare de  singurătate, după  vizita noastră, a preoților ei dragi în care, poate că‐l vede pe regretatul părinte Vasile...    Este  inexplicabil  cum  anii  care  s‐au  adunat peste  această nobilă  ființă nu  i‐au diminuat op‐timismul, luciditatea şi mai ales delicatețea sufle‐

13

tească. Parcă ar vrea să ne spună: „Eu m‐am năs‐cut, nu m‐am făcut preoteasăʺ!   Şi dacă de obicei distincțiile onorifice pentru merite deosebite  în pastorație  se  acordă preotu‐lui,  de  data  aceasta,  toate  aprecierile  pe  care  le poate simți  inima  şi exprima cuvântul nostru, al preoților, se cuvin unei adevărate Preotese ‐ Ma‐ria Lupu.   Personal, Vă sunt recunoscător pentru aceas‐ta lecție de viață pe care mi‐o dați cu dragoste. Să vă dea Bunul Dumnezeu  la acest ceas aniversar, sănătate, pace, binecuvântare  şi să mai rămâneți între  noi,  pentru  că  aici,  pe  pământ,  avem mai multă nevoie de Domnia voastră decât  îngerii  în ceruri! 

LA MULȚI ANI!          Cu afecțiune, 

 Familia preotului  IOAN AUREL RĂU 

14

  

O VIAŢĂ ÎN SLUJBA SEMENILOR     Fiecare om se naşte cu o chemare  în această lume. Împlinirea acestei chemări înseamnă a răs‐pândi  lumină  în  jurul  tău prin  tot ceea ce  faci, a bucura prin darul tău pe cei de lângă tine, a‐i îm‐bogăți cu experiența vieții tale.    Un astfel de om exemplar este şi doamna pre‐oteasă Maria  Lupu,  care  împreună  cu  vrednicul de pomenire părintele şi soțul domniei sale Vasile Lupu au fost adevărați apostoli în ogorul Domnu‐lui,  cu oamenii  şi pentru oameni. Doamna preo‐teasă  l‐a secondat pe părintele  în toată activitatea pastoral misionară,  în Biserică,  la strană, dar şi în mijlocul obştii creştine, bucurându‐se cu cei ce s‐au bucurat  şi plângând  cu  cei  ce au plâns, dând dovadă  de  o  atitudine  prietenească  sinceră,  des‐chisă  şi  înțeleaptă,  care  a  ştiut  să  se  apropie  de oameni, să‐i asculte, să‐i povățuiască, să‐i ajute.    Cu  toate  că  nu  a  avut  proprii  copii,  inima doamnei preotese a fost o inimă de mamă, atât prin 

15

profesia sa de dascăl cât şi prin calitatea de misio‐nară  creştină,  fiind mereu  la  datorie.  Prin mâna domniei  sale  au  trecut  generații  şi  generații  de elevi, pe care i‐a educat cu competență şi responsa‐bilitate. Toți aceştia i‐au purtat şi îi poartă azi recu‐noştință şi respect. Nu puțini sunt aceia care îi da‐torează astăzi propria lor realizare.   A  fost un  far călăuzitor de credință  şi cultură într‐un  regim ostil Bisericii, care a  ştiut  să  îmbine activitatea profesională cu cea spirituală. Dimineața îşi începea activitatea la biserică şi apoi la şcoală. A prețuit omul dincolo de orice diferențe sociale sau de vârstă, de la cel mai simplu şi până la intelectua‐lul de mare  clasă,  reuşind  să‐l  ridice pe  fiecare  la nivelul  domniei  sale,  îndemnându‐l  la  urcuş  du‐hovnicesc. Aproape toți care au ajuns să o cunoască mai bine i‐au devenit prieteni, fiind marcați de dis‐ponibilitatea de a le oferi ajutorul, de a‐i înțelege şi prețui. A cultivat mereu şi peste tot buna înțelegere şi pacea, fiind un exemplu de moralitate şi credință. Nu  în zadar este mereu vizitată şi azi  la cei 90 de ani pe care îi împlineşte anul acesta de către mulți apropiați, printre care se numără Înalt Preasfințitul Părinte Arhiepiscop Andrei  al Alba‐Iuliei,  care  îi poartă o afecțiune şi o grijă deosebită. A fost înzes‐

16

trată de Dumnezeu şi cu darul cuvântului, de mul‐te ori vorbind la diferite evenimente cu o uşurință şi o implicare afectivă nemaiîntâlnită.   Pe lângă aceste calități deosebite moştenite şi transmise de  la părinți  şi  cultivate  cu prisosință lângă un preot model, o altă constată a vieții sale o  constituie hărnicia,  fiind o gospodină neîntre‐cută, făcând din munca  în bucătărie o adevărată pasiune, având zeci de  rețele culinare oferite cu drag şi celor interesați.   Toate aceste însuşiri fac din persoana domni‐ei sale o personalitate complexă care a răspândit în  jurul său  lumină, a bucurat pe cei apropiați şi i‐a îmbogățit prin experiența sa.   La ceas aniversar, la împlinirea a 90 de ani de viață, mă alătur şi eu zecilor de apropiați ca unul care am bucuria de a mă număra printre oamenii de  suflet  ai  doamnei  preotese,  exprimându‐mi dragostea  şi  prețuirea  pentru  dânsa,  dorindu‐i multă  sănătate,  bucurie  şi  linişte,  urându‐i:  LA MULȚI ANI! 

 Pr. Ioan Ciortea Parohia Turda Saline II 

17

  

Cinstire Maicii Preotese Maria Lupu la 90 de ani

    Temelia de neclintit a unui popor este FAMI‐LIA. Dacă avem un neam, în conceptul popoare‐lor,  acesta  s‐a  plămădit  în  casa  părintească,  în acest cuib cu raze de lumină.    Ceea ce emană casa românească în specificul ei este credința şi discreția sufletului românesc, a vieții interioare echilibrate.   Casa preotului este cu pereți de sticlă, nu este pusă pe căpătuială, ci pe viețuire înaltă, pe cinste, omenie  şi  bună  cuviință,  întru  spiritualitate,  în rugăciune  şi priveghere.  În această atmosferă de trăire,  am  avut  privilegiul  să  cunosc  încă  din anul  1983  casa  şi  familia  părintelui  Lupu  şi  a doamnei preotese, model de soție si iubire conju‐gală,  tezaur de  sobrietate  şi  cinste,  pildă de  zel pentru cele ale pietății, adăpost pentru cei necă‐jiți.   De atunci s‐a legat între noi o prietenie since‐

18

ră, considerându‐ne  fiii  lor duhovniceşti,  făcând parte din marea familie a părintelui şi a doamnei preotese formată din fini, preoți şi credincioşi. Chiar  dacă  nu  au  avut  bucuria  de  a  avea  copii naturali, cu multă căldură ne‐au “adoptat”  şi pe noi în rândul celor mulți! Viața lor de familie cu‐rată,  căsnicia  nepătată,  frumusețea  spirituală, înalta moralitate au stat  la baza  familiei părinte‐lui,  înrăurire  pozitivă  ce  s‐a  revărsat  şi  asupra noastră. Familia lor a fost locul în care noi, tinerii de atunci, am  început  să  înțelegem  taina  iubirii, respectul  soților  şi  a  binecuvântării  lui Dumne‐zeu, “de  la care vine  toată darea cea bună si  tot darul desăvârşit”.   Constantin Noica spunea: ”Nu se poate vorbi despre lucruri fără să vorbeşti despre om.” Maica preoteasă,  în  calitate  de maică  a  fiilor  duhovni‐ceşti, a  fost binecuvântată de Dumnezeu  cu  che‐marea  de  dascăl,  apostol  social  de  la  care  vine educația maselor prin  şcoală.  Înțelegând că harul de la Taina Sfântului Botez pune pe sufletul fiecă‐rui copil pecetea veşnică prin care  fiecare  trebuie să‐şi  afle  rostul  vieții,  bucuria  trăirii  cu Dumne‐zeu, a îmbogățit altoiul ‐ omul (arborele vieții) ‐ cu tinerele mlădițe  înnoitoare prin  educație  creştină în  acele  vremuri  grele.  După  cum  spune  şi  un 

19

proverb  indian  referitor  la  învățător  şi  educator: “Cel ce învață (pe alții), se naşte a doua oară.”   Precum  apa  cristalină  a  pârâului  în  care  se zbenguie păstrăvul, ca şi cea a vijeliosului fluviu ce mişcă turbina unei hidrocentrale, aşa pedago‐gia  cultă  îşi  are  resursele  în  cea  populară,  reli‐gioasă. În această manieră a înțeles doamna preo‐teasă să îmbine armonios cele sfinte cu cele laice şi pe această  cale,  să  formeze generații de  tineri cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste de neam, să‐i ocrotească cu dragoste pe  toți ce  i‐au  fost elevi şi  i‐au  călcat pragul  casei,  indiferent  în  ce paro‐hie,  însoțindu‐l  cu  vrednicie  pe  părintele,  aşa cum Mântuitorul  spune Apostolilor:  “Rămâneți cu Mine şi Eu întru voi.”( Ioan 15, 4). Prin muncă ne dobândim darul vieții, desăvârşirea, aşa cum spunea Mântuitorul în Predica de pe Munte: “Fiți desăvârşiți precum şi Tatăl Meu desăvârşit este.”   Sfânta Scriptură  face  referire  la omul cu nu‐me bun,  asemănându‐l  cu  florile,  “care  îşi  aduc rodul la vreme şi puține întineresc.” Asemănarea aceasta biblică ne mai spune ceva,  lucru pe care nu trebuie să‐l uităm niciodată: că florile nu răsar şi nu înfloresc fără motiv. “Singur omul poate să oglindească  în  fețele  nenumărate  ale  sufletului său tot ce e frumos  în  lumea noastră…cel ce L‐a 

20

creat pe om, L‐a lăsat să se bucure de acest dar al Lui.” (V. Pârvan), iar omul, ştie că e singura ființă care nu mai are asemănare pe pământ. Eminescu prinde  acest  adevăr  în versurile:  ”Cum  în  fire‐s numai margini, e în om nemărginirea/ Cât geniu, câtă putere, într‐o lume de pământ.”   Pentru a  caracteriza viața maicii preotese aş alege un text din Vechiul Testament unde spune: “Om bun, blând, cucernic şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios din pruncie s‐a nevoit întru toate lucrurile,  faptele  bune,  cu  mâinile  întinse  spre rugă.” (II Mac. 15, 22). O mai potrivită caracteri‐zare nu se poate. Am găsit  în persoana distinsei sărbătorite o ținută demnă, discretă, de încredere şi pace  toți  cei  ce ne‐am  confesat  în  împrejurări grele  şi de cumpănă a vieții, un grabnic  şi bine‐voitor  ajutor  fără  a  ne  trăda.  Nevoindu‐se  pe această cale ca un semănător în ogorul sufletelor noastre, ştiind căci condiția sufletelor este aceea a semințelor. Dacă nu  semeni nimic, nu culegi ni‐mic, dacă semeni puțin, puțin culegi şi nu altceva decât  ceea  ce  ai  semănat.  Sufletele,  la  fel  ca  şi ogoarele dau ceea ce au primit.   Doamna preoteasă este  şi  la vârsta de 90 de ani ca în tinerețe, un model de evlavie şi nădejde. A cumulat virtutea femeii căsătorite cu cea a sin‐

21

gurătății, văduviei, trăind curată, fără îngâmfare, păstrând  legătura  cu Dumnezeu prin  cercetarea Sfintei Biserici  şi bucuria de a  lăuda prin glasul frumos,  înmlădiat  prin  pricesnele  de  la  strană, ştiind să păstreze cu multă artă măsura în tristețe şi  bucurie,  îmbinând  simplitatea  cu  buna‐cuviință,  cu prietenia  şi demnitatea. Cu urechea mereu  plecată  la  cuvântul  lui Dumnezeu,  fiind mereu gata sa‐L vestească şi să‐I laude binefaceri‐le, a ales dintre podoabele femeieşti puritatea su‐fletului. Din  întreaga sa  ființă a  făcut un  templu lui Dumnezeu. Casa este mereu deschisă pentru cei ce au nevoie de sfat şi ajutor. Virtuțile ei sunt izvor  de  bogăție  pentru  toți  cei  ce  doresc  să  se adape de la învățăturile ei. Prin tăria ei sufleteas‐că ne dovedeşte că nu numai după trup, ci şi du‐pă suflet se deosebeşte femeia de bărbat. Prin cu‐raj, nădejde şi credință, a primit de sus har şi aju‐tor de la Dumnezeu să treacă prin anii grei ai vă‐duviei  cu  bine,  prin  necazuri  şi  boli  grele. Încredințându‐se  lui Hristos, cerând ajutor de  la părintele Vasile ce  liturghiseşte  în Biserica Birui‐toare, se roagă ca bătrânețile ei să‐i  fie uşoare  şi binecuvântate de Dumnezeu cu putere şi înțelep‐ciune. Am  încercat  în puține cuvinte să creionez trăsăturile sale sufleteşti. 

22

  Un  credincios  a  observat  că  atunci  când  se ducea  la biserică,  alături de paşii  lui,  în praf  se mai observau alți paşi, erau paşii Mântuitorului. Acesta s‐a  îmbolnăvit  şi atunci n‐a mai observat paşii de mai‐nainte şi a zis: “Doamne, m‐ai pără‐sit!” “Nu!”, se auzi o voce de lângă el, “acum te‐am luat în brațe!” Aşa este şi cu maica preoteasă, Hristos îi este aproape.    Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă aibă în grijă mulți şi fericiți ani!  

Fam. Pr. Ioan Goia. 

23

  

TRANDAFIRII – GINGĂŞIA OMENIEI     Nu  ştiu  câți  dintre  dumneavoastră  au  avut privilegiul de  a  simți  gustul dulceții de  tranda‐firi,  sau măcar  a  simți mireasma  siropului  din trandafiri?    Îngăduiți‐mi să vă spun că semnatarul aces‐tor  rânduri  se  numără  printre  acei  privilegiați. Adevărul este că nici măcar nu ştiam că din tran‐dafiri  se pot  obține  asemenea  bunătăți. Ceea  ce doresc însă să subliniez este faptul că pe distinsa doamnă preoteasă Lupu am asociat‐o  întotdeau‐na cu trandafirii. Nu pot să‐mi imaginez vară fă‐ră  trandafiri,  dar  nici  trandafiri  fără  distinsa doamnă preoteasă Lupu.    Trandafirii,  cred,  sunt  nemuritori.  Devin blânzi prin  atitudine,  sunt  gingaşi prin dăruire, ajung grațioşi prin prestanță,  iar dacă mireasma le conferă delicatețea, atunci ținuta le asigură no‐blețea.    Aflată  astăzi  la  ceas  aniversar,  consider  a  fi 

24

potrivit, ca împreună cu cei dragi inimii mele, să‐i urez distinsei doamne preotese Lupu multă să‐nătate, seninătate sufletească şi putere de luptă.    Pentru cei care nu au reuşit, încă, să o cunoas‐că pe distinsa doamnă, îngăduiți‐mi să v‐o descriu aşa cum am ajuns eu să o cunosc  şi mai ales aşa cum  o  ştiu de  o  viață de  om. Mai precis,  atunci când ai posibilitatea de a  intra  în sanctuarul unei ființe omeneşti, înseamnă că te bucuri de încrede‐rea sa, iar în clipa în care îți este îngăduit a te bu‐cura de ospitalitatea sufletească a acelei  ființe  în‐seamnă că ți s‐a făcut o cinste pe care te simți obli‐gat să o onorezi. Dacă ajungi să te şi bucuri de pri‐etenia acelei  ființe  care  ți‐a  făcut  loc  în  inima  sa, atunci  simți  că dragostea  şi  atenția  care  ți‐a  fost acordată te copleşeşte.    Îngăduiți‐mi privilegiul de a mă  întoarce pe cărarea amintirilor,  în  timp, spre a  revedea  ima‐gini care astăzi au rămas imortalizate pe celuloid, oferindu‐i timpului şansa ca prin scurgerea sa să ajungă  să  le  înnobileze. Astăzi,  fotografiile  din locuința  distinsei  doamne  preotese  mărturisesc despre un prezent care a devenit  trecut.  Imagini din adolescență. Un chip  tânăr zâmbind cu spe‐ranță şi nădejde viitorului. Un tablou de absolvi‐

25

re a unei generații vulcanice din a căror dorințe şi năzuințe nu au rămas decât... valurile vânturilor.    Prin felul său de a fi, prin prestanță, cuvânt şi faptă ne vorbeşte despre o altă lume. O lume se‐lectă,  fină,  rafinată,  a  societății  interbelice.  Eu, pionier  într‐o  lume  comunistă  nu  reuşeam  să  o încadrez în scara valorică a societății mele. Capa‐bilă de o finețe deosebită, reuşea să se impună de fiecare dată şi numai prin prezență. Iar când  lua cuvântul  (vorbea  de  fiecare  dată  ori  prima  ori ultima dintre  cei prezenți)  făcea dovada nu nu‐mai a unei culturi generale cu mult peste audito‐riu,  dar  prin mlădierea  oratorică  a modului  de adresare şi tratare a subiectului parcă te invita la vals într‐un salon burghez al înaltei societăți. Re‐uşea astfel să‐i pună în dificultate atât pe cei care‐i  urmau  la  cuvânt  (ştacheta  fiind mult  ridicată) cât şi pe cei care au vorbit  înaintea sa, (deoarece sintetiza ceea ce tuturor le scăpase). Dăruită cu o istețime  deosebită,  şlefuită  în  şcolile  timpului său, prin gingăşia cuvântului nu înjosea nicioda‐tă pe nimeni  (în valsul  său oratoric nu  călca pe nimeni pe picioare) ci  îl făcea pe cel de  lângă ea invitat  de  seamă  şi  participant  activ  la  acelaşi eveniment. Aşa se explică  invitațiile dese ce  i‐au 

26

fost  făcute  de‐a  lungul  timpului,  împreună  cu rugămințile  de  a  lua  cuvântul  şi  a  onora  astfel anturajul care îi căuta prezențe şi prietenia.    Să nu credeți că viața i‐a zâmbit mereu, deşi sunt  ferm  încredințat  că  distinsa  doamnă  i‐a zâmbit vieții de fiecare dată. Alături de părintele Lupu era un trandafir aşezat pe un suport trainic, mai  precis  un  trandafir  pus  în  valoare.  În  clipa plecării  părintelui  Vasile  din  această  lume  mă aşteptam,  firesc,  ca  trandafirul  să  nu mai  înflo‐rească, să nu se mai dăruiască lumii, închizându‐se  în  sine, dar  n‐a  fost  aşa,  trandafirul  a  rămas trandafir.    Regret că  timpul, prea zgârcit cu noi murito‐rii, nu‐mi îngăduie a vă destăinui mai multe. Dar dacă ar fi să sintetizez imaginea pe care i‐o păstrez distinsei doamne,  ea  se  aseamănă unui  trandafir sădit  pe malul  unei  ape,  lângă  un  pod  traversat zilnic de ostenitorii lumii acesteia. S‐a ridicat pra‐ful stârnit de trecători în goana lor existențială şi l‐a acoperit căutând să‐l murdărească, dar trandafi‐rul  prin mireasma  lui  a  rămas  tot  trandafir. Au venit vremuri cu ape tulburi şi valuri învolburate, căutând  să‐l  rupă  din  rădăcină,  dar  floarea  sa frumoasă  s‐a  ridicat  de‐asupra  vremurilor  trecă‐

27

toare şi trandafirul a rămas tot trandafir. Va sosi o vreme în care floarea frumoasă a trandafirului va cădea în apă, iar valurile vieții o vor răpi din fața ochilor noştri, iar noi trecătorii care i‐am cunoscut dărnicia  îi vom  simți  lipsa, dar ne vom opri din goana vieții noastre  ştiind că acolo a  fost cândva un trandafir atât de darnic cu noi trecătorii.    În schimb dragii mei, îngăduiți‐mi să revin la realitate,  iar dacă mi‐ați permis a‐mi  începe aşe‐zarea gândurilor cu o  întrebare, atunci dovediți‐vă  la  fel de darnici  şi oferiți‐mi privilegiul de  a încheia tot cu o întrebare:    Vă puteți imagina o vară fără trandafiri?   

Pr. prof. dr. Nicolae‐Coriolan Dura   Cluj‐Napoca  

28

   

„Cu lumea trebuie să fii darnic.  Să te cheltuieşti risipindu‐ți ființa...” 

Emil Cioran     Eu,  Cornelia  Pop,  fac  parte  dintre miile  de persoane care au avut privilegiul de a o cunoaşte pe doamna preoteasă, învățătoarea ……   Ce a însemnat pentru mine DOAMNA…..?   Este greu să cuprinzi în câteva rânduri ce m‐a impresionat la doamna…….. Tot ceea ce încerc să scriu este doar o rezumare, sunt doar spicuiri din multele amintiri, bine păstrate încă.   Pentru mine, Doamna rămâne  şi acum, “  iz‐vorul viu  ”  al unei vieți deloc uşoare,  cu multe “cărări  întortocheate”  în  care  şi‐a  îndeplinit  cu onor misiunea de a‐i  conduce pe alții  spre  ținta succesului.   A  slujit  cu  credință  societatea  aproximativ patru decenii. A avut şi are încă ceva de spus lu‐mii sau tineretului, are o învățătură de dăruit.   Ca şi alți dascăli, înnobilează timpul, societa‐tea şi locul. 

29

  A fost conştientă mereu că a fost investită cu obligațiile unui ghid, ocrotind zeci de generații în drumul prin hățişurile lui “trebuie” şi ale contra‐dicțiilor ce răsar din aplicarea socială a binelui şi răului.    Personalitatea  doamnei  învățătoare  se  con‐cretizează  în  dezvoltarea  sa multilaterală  şi  ar‐monioasă,  în  integritatea sa plenară  în universul cunoaşterii, în competența sa pedagogică teoreti‐că  şi  practică,  în  fizionomia  sa morală,  în  com‐portarea sa  în  familie  şi societate,  în  respectarea legilor simple de civilizație,  în  farmecul politeții şi al bunei cuviințe.   A ştiut să pătrundă esența valorilor umane şi să se integreze plenar în exigențele societății.   În  ființa  domniei  sale  poartă  câte  ceva  din fiecare dascăl al neamului. A condus mâna atâtor generații pentru a deprinde  tehnica scrierii sem‐nelor  primelor  litere  şi  a  avut  răbdarea  de  a  le deschide  ochii  asupra  articulațiilor  ascunse  ale tablei  înmulțirii.  O  poți  recunoaşte  uşor  după calitățile  deosebite  şi  ținuta  îngrijită.  Pe  atunci, când eu am cunoscut‐o, avea mersul grăbit şi era tot timpul preocupată. O viață întreagă a putut fi văzută mereu  la  aceleaşi  ore, mergând  pe  jos‐

30

probabil ca să i se mai răcească “circuitele,, adică să nu  amestece  cele două  lumi  care  îi dominau viața: Şcoala şi Familia.     Se mai oprea să‐şi cumpere nişte pixuri roşii, nişte carton pentru planşe, lipici, creioane („sigur va fi  iar un copil‐doi fără ceva de scris, mâine  la şcoală!”). Desigur şi‐ar fi dorit de atâtea ori să‐şi îmbogățească cuibarul sufletului cu o carte nouă dar, iar nu ajungeau banii, că tocmai îşi cumpăra‐se o culegere de matematică. Mereu purta o saco‐şe cu nişte caiete pe care le corecta în ceas târziu din noapte, după treburile casei.   Acolo  în cătunul prăfuit de atunci, a  înfrun‐tat  îndârjită, viețuind uitată prin ungherele  țării, nevolniciile  timpului,  cu nădejdea  în vremi mai bune.    A muncit atâția ani alături de  tineri, reacțio‐nând  cu  înțelepciune  la  rețeaua  lor afectivă,  şti‐ind că viitorul este un rod al prezentului.   M‐au  impresionat  încă  de  la  început,  nouă fiind în localitate, multe virtuți umane: seninătate şi coeziune  interioară, noblețe şi modestie, gene‐rozitate  şi  discreție,  iar  peste  toate  acestea  o imensă iubire de oameni.   Lecția umană a doamnei învățătoare este lec‐

31

ția unui om care a  îmblânzit cu grație  timpul, a ştiut să rămână tânăr în spirit şi gest.   Poate că secretul rezidă în a fi mereu „întru”, cu devoțiune, integritate şi disciplină.   Doamna preoteasă  a  avut  fericirea de  a  fi o îngemănare  fericită  a  talentului  şi măiestriei  de DASCĂL şi de OM.  

LA MULȚI ANI!  

 Preoteasa Cornelia Pop  Mireşu Mare –Maramureş 

32

  

CONFESIUNI...     Nu ştiu de ce am tot întârziat să‐mi aştern pe hârtie gânduri care se vor a fi o schiță palidă de portret  al uneia din  cele mai minunate doamne pe  care  am  avut prilejul  să  o  întâlnesc  în viață. Poate reținerea de a nu spune cuvinte goale, fără substanță, puse sub amprenta unei datorii mora‐le de care încerc să mă achit. ..................................................................    Eram copil de altar ‐ cum se spune ‐ la biseri‐ca Parohiei Turda Veche. Acolo, alături de preo‐tul paroh, vrednicul protopop al Turzii, Alexan‐dru  Spinciu,  slujea  în  calitate  de  îmbisericit  la acel Sfânt Prestol şi părintele Vasile Lupu.    Mi‐a rămas întipărită încă de atunci pe retina memoriei figura impunătoare a acestui venerabil cleric ce‐şi trăgea seva originii din Borzeşti, satul bunicilor mei dinspre tată.   Avea  întotdeauna  la  altar  locul  din  stânga 

33

Sfintei Mese, latura dinspre miazănoapte, aşa în‐cât  întotdeauna când  intram cu sfiala cuvenită  îi vedeam  chipul  luminos din  profil. Avea  o  voce baritonală,  plăcută,  pătrunzătoare,  ce  învăluia biserica şi pe credincioşii dintr‐însa. Îi era rânduit să rostească  întotdeauna  la Sfânta Liturghie  ‐ pe lângă altele ‐ Ectenia celor chemați.   Când  scriu  aceste  cuvinte  rememorez  anii aceia  frumoşi  şi  irepetabili  de  care  îmi  aduc aminte întotdeauna cu mare plăcere.   Pentru mine a urmat împlinirea unei dorințe ‐  examenul  şi  admiterea  la  Seminarul  Teologic din Cluj ‐ Napoca. Eram seminarist în anul I, ve‐nisem  acasă  la  sfârşit  de  săptămână,  când  am aflat că îngerul morții şi‐a fălfâit aripa înnegurată într‐un  salon de  spital  turdean,  semănând doliu în  familia părintelui  şi  în  rândurile  celor  cunos‐cuți.  Sufletul unui mare  slujitor pleca  lin,  într‐o duminică  înghețată de Gerar,  spre Mai  ‐ Marele Păstorilor,  să  continue acolo,  în  sobor angelic, o Liturghie nestinsă de‐a pururi.   Nu mare mi‐a fost mirarea când m‐am revă‐zut,  într‐o  fotografie  de‐a  familiei,  la  slujba  în‐mormântării  părintelui  Vasile  Lupu,  în  fruntea procesiunii  funerare,  ținând  înfrigurat  sfeşnicul 

34

aprins. Copilul din mine nu realiza atunci cât de mare este OMUL de pe catafalc, condus pios pe drumul eternității. Aveam să aflu  în schimb mai târziu,  în ceasurile de voroavă captivantă, petre‐cute cu Doamna Preoteasă Maria Lupu, la locuin‐ța ei modestă din strada Mihai Eminescu. Cămi‐nul unei prezbitere cernite de văduvia  ținută cu mare cinste a devenit pentru mine (şi nu numai) o adevărată  şcoală a vieții,  la care se predă  încă lecția cumințeniei  şi a omeniei veritabile. Dascăl neîntrecut  e  nimeni  alta  decât  învățătoarea  de odinioară, pe care actul pensionării n‐a descum‐pănit‐o,  ci  i‐a dat  aripi  să‐nvețe mai departe pe discipolii care tânjesc după aceste cursuri trecute prin  filtrul  atent  al vieții  sale, pe  care nu  le gă‐seşti nicăieri în cărți sau în rafturi de biblioteci. Şi de ce să n‐o recunosc, mi‐am dus adeseori şi soția să se  împărtăşească din nectarul acestor  inegala‐bile învățăminte rostite sub pecetea sincerității de o preoteasă venerabilă, ce  îți pune  la suflet  şi  în palme inima ei largă, fără zăvoare protectoare.    Asta  fiindcă dacă pentru viitorii preoți există şcoli  teologice  care‐ți  pot  şlefui  vocația,  pentru soțiile acestora – viitoarele doamne preotese  ‐ nu s‐a  înființat  încă  nici  o  formă  instituțională  de 

35

pregătire pentru nobila misiune pe care  şi‐o asu‐mă alături de soțul slujitor încă din ceasul hiroto‐niei.  Şi atunci,  cu voia  lui Dumnezeu  ‐  cel puțin pentru  zona  Turzii  ‐  Doamna  Preoteasă  Maria Lupu a devenit „sora mai mare” a soțiilor de cle‐rici care doresc să îi secondeze rodnic pe aceştia în nobilul apostolat ce le stă înainte. Şi nu numai pe ele, căci pragul casei dumneaei îl calcă zilnic mul‐te persoane, de la țărani autentici, purtându‐şi de‐sagii torşi la război, până la titrații universitari, ce‐şi petrec aici ceasuri întregi de dialog constructiv.   Mi‐a spus odată o vorbă, pe care nu am învă‐țat‐o  într‐un  deceniu  de  devenire  preoțească:  ‐ „Părinte Dorin, să ştii că din preoție nu faci nici‐odată  avere!” M‐am  convins  întru  totul de  ade‐vărul acestor cuvinte, căci pentru slujitorii cuvân‐tului evanghelic argintul lumii rămâne deoparte, aceştia  tânjind doar după nestematele comorilor pe care „nici molia, nici rugina nu le strică şi furii nu le sapă şi nu le fură” (Mt. 6, 20).   Ar  mai  fi  multe  de  spus  despre  inimoasa preoteasă Maria Lupu: despre  imensa ei genero‐zitate cu care cadoriseşte pe oricine o cercetează, bogat  sau  sărac deopotrivă, despre verbul  ei  si‐gur  şi  harisma  oratoriei  care  a  făcut‐o  celebră, 

36

despre darul poetic revărsat în multe versuri ex‐trem de reuşite, despre colecția vestimentară care păstrează vie mireasma modei anilor prin care a trecut,  despre  farmecul  narativ  cu  care  te  cuce‐reşte şi îți aduce în fața ochilor crâmpeie de isto‐rie trecută şi recentă, despre tinerețea debordantă a  spiritului  ei  creator,  despre  competențele  sale culinare ridicate la statut de artă gastronomică şi despre multe, multe altele.   În  cultul  pe  care  i  l‐a  prosternat  părintelui Vasile în sanctuarul adânc al ființei sale, ea ofici‐ază rolul de sacerdot sublim. Doar aşa poți  înțe‐lege  cât  de  arzător  poate  fi  pentru  dumneaei momentul  dorit  al  reîntâlnirii  cu  soțul  Vasile, preotul desăvârşit, lumina şi îngerul vieții sale.   Încerc  să mă opresc aici, deşi  simt  că aceste confesiuni sunt mult prea sărace, chiar timide  în demersul  temerar de  a  aduce  elogiile mele per‐sonale, ale  familiei cât  şi ale  instituției pe care o reprezint celei care este şi va fi pentru totdeauna un model pilduitor de OM între oameni.   Fii  binecuvântat,  străvechi  sat  transilvan  de la  poalele Apusenilor,  care  ai  dat  neamului  ro‐mânesc asemenea fii şi fiice demne de toată  lau‐da! 

37

  Sper  din  toată  inima  ca  următorul  act  de omagiere a doamnei preotese să fie peste exact 10 ani,  când  centenarul  poate  fi  din  nou  un  prilej binevenit de a o felicita pentru darul divin de a o fi întâlnit şi cunoscut aici pe pământ.   Din  toată  explozia de  bucurie  cu  care  o  în‐conjurăm  la ceas aniversar pe nonagenara noas‐tră, se strecoară o urare plină de optimism: „Să‐rut mâna, Doamna  Preoteasă,  să  ne  trăiți  întru mulți şi fericiți ani!”          Cu smerită plecăciune,   

 Fam. Pr. Dorin Sas 

38

  

VIAŢA CA O CIORNĂ     A  treia  zi de Paşti,  acum mai mulți  ani, mă întâlnesc  cu  doamna  preoteasă  Lupu  pentru prima dată.  Îmi  transmite  liniştea omului care a trecut prin multe, cu fruntea sus, fără să cedeze. Stăm mult de  vorbă  şi  aflu multe  nectaruri du‐hovniceşti. Nu realizez ce repede trece timpul, în timp  ce dânsa vibrează de  la o  amintire  la  alta. Nu are o relatare seacă, ci una plină de viață, de sfaturi practice,  ce  amintesc de  binefacerile ma‐triarhatului. Am adaptat mai  jos concluziile dis‐cuției  respective  pentru  a  stârni  interesul  unui adolescent  care  vrea  să  cunoască  istoria  în  per‐soană, nu doar din cărți.   Degeaba evităm două străzi ca să ocolim no‐roiul, dacă în fața porții noroiul nu poate fi ocolit, pentru  că nu  am  făcut destulă  curățenie  şi pre‐venție. Un creştin nu seamănă cu un cântăreț  în baruri,  care  aşteaptă  în  fiecare  seară  să vină un 

39

impresar  să  îi  scoată  un  CD.  Creştinul  ştie  că drumurile  lui  nu  trebuie  să  meargă  doar  spre shopping.    Nu ne rugăm cum ar trebui când avem prea multe griji. Când  te  rogi,  te  rogi, nu  răspunzi  la celular.   O  singură  inteligență  străbate  din  înalturi pană  la noi. Nu există altă soluție pentru vinde‐carea mea  decat  împăcarea  cu  semenii.  Ştiu  că iubirea  înseamnă  coeziune,  iertarea e vindecare, iar meditația deschide  realitatea  esențială. Când sunt  fragil  şi  când devin puternic? Voi  continua să  fiu un căutător de sens. Dar să nu mă supra‐apreciez,  ca  să  nu  ratez  miracolul.  Să  nu  mai gândesc „Facă‐se voia mea”. Ca să fii liber, trebu‐ie nu să adaugi, ci să smulgi ceva din tine. Viața este ca o ciornă, mâzgălită  în grabă pe  jumătate. Ne amăgim că dorim  liniştea, când de  fapt cău‐tăm doar tumultul.  

Pr. Marius Matei Capela Sf. Luca a Spitalului Municipal Turda 

40

     Există momente când orice om onest îşi oferă prilejul de  lucidă retrospectivă, dar şi de corectă lucrare  în  perspectivă. De  această  dată mă  aflu într‐un moment de plăcute aduceri aminte când fapte  plăcute  şi  chipuri  de  oameni  integri  jalo‐nează cu  fascicole  luminoase drumul vieții mele din ultimele decenii. Mă bucur, aşadar, când  îmi amintesc fapte care m‐au sprijinit în viață, dar şi oameni  a  căror prezență,  la un moment dat,  au constituit  exemple  de  urmat,  ori  au  îmbogățit percepția sentimentului de omenie.    Doamna Maria  Lupu  constituie,  în  ceea  ce mă priveşte, un puternic  jalon  luminos. Am  cu‐noscut‐o  în primii mei ani de activitate profesio‐nală,  când  mă  deplasam  deseori  în  localitățile rurale din fostul raion Turda, în calitate de mem‐bru al brigăzilor de îndrumare şi control la şcoli, cămine  culturale,  biblioteci, muzee.  La  un mo‐ment dat  am  adăstat  în  satul  Şchiopi  /...  , unde am găsit o bogată  şi diversă activitate  şcolară  şi culturală. Inspectorii de la învățământ au adresat elogii d‐nei Maria Lupu, cei de  la cultură au re‐

41

marcat  prețiosul  sentiment  al  dăruirii,  oferit  cu dragoste elevilor şi tinerilor absolvenți, rămaşi în sat, prin prezentarea, în fața consătenilor, a unor manifestări cultural‐artistice educative ce au fost menționate în procesul verbal, cu mare satisfacție din partea noastră, a membrilor brigăzii comple‐xe de inspecție.   Am fost găzduiți o noapte de familia preotu‐lui Vasile când am devenit martori activi ai talen‐tului  culinar  al  d‐nei Maria,  când  am  constatat buna  înțelegere  existentă  în  familia  părintelui Lupu, strădania soților Lupu de a păstori cu har şi cu afecțiune comunitatea rurală din care făceau parte, căreia i s‐au integrat în totalitate.   Am reîntâlnit această  familie  la Turda, unde şi‐au  exercitat  cu  aceeaşi  râvnă,  fiecare,  vocația de vrednici educatori ai elevilor,  tinerilor, bătrâ‐nilor.   Acum, când vârsta doamnei Învățătoare Ma‐ria Lupu se rotunjeşte la cel de al 18 –lea lustru, îi doresc sănătate şi un luminos “La Mulți Ani!”   

Mircea Ioan CASIMCEA 

42

  

GÎNDURI DRAGI PENTRU UN OM DEOSEBIT

    Amintiri.... dulci şi dragi amintiri!...   Amintiri de demult, amintiri de  ieri... amin‐tiri de suflet... plăcute şi emoționante amintiri!   Nimic nu‐i mai plăcut şi mai plin de o încăr‐cătură emoțională ca atunci când te pregăteşti de aniversarea zilei de naştere a unui prieten, a unei persoane dragi sufletului tău.   M‐am emoționat de fiecare dată când aniver‐sam  ziua  de  naştere  a  D‐nei  Preotese  Maria Lupu, dar mai ales acum  când  împlineşte o aşa frumoasă vârstă.   O ştiu de mult timp, de aproape cincizeci de ani, din  toamna  anului  1962,  când proaspăt  ab‐solvent a Universității din Cluj am ajuns pentru prima dată  la  şcoala din satul Livada  (pe atunci Şchiopi) de pe Valea Hăşdății.   Cu această ocazie mi‐am cunoscut noii colegi de muncă, printre care figura şi doamna preotea‐să, învățătoare la acea şcoală. 

43

  În prima  zi  am  fost  invitatul  familiei Lupu, invitație care s‐a prelungit apoi pe durata a cinci ani, până când m‐am transferat în altă localitate.   În această perioadă am avut prilejul, zi de zi, să constat că doamna preoteasă şi părintele Vasi‐le sunt nişte oameni deosebiți, care prin dragos‐tea ce şi‐o purtau întrețineau în familie un climat de  linişte, căldură şi bună  înțelegere. Casa dum‐nealor a devenit pentru mine a doua casă părin‐tească şi faptul că am rămas pe meleaguri clujene se datorează  în mare parte dragostei cu care am fost primit în familia Lupu.   La  şcoală,  în  calitate  de  coleg  al  doamnei preotese m‐am convins de pasiunea şi dragostea pe care o depunea zi de zi în munca cu elevii, de a căror soartă s‐a interesat permanent atât dânsa cât şi părintele Vasile. A sădit în sufletele copiilor lumina şi credința în Dumnezeu. Dovada acestui lucru  este  faptul  că deşi  s‐a pensionat de multă vreme, foarte mulți foşti elevi ai doamnei preote‐se  o  vizitează  sau  „o  cercetează”  (cum  îi  place dânsei să spună).   Din anul 1968, când părintele Lupu a devenit preot paroh  la biserica din Luna,  eu  fiind  acolo director de şcoală, am putut să fim din nou fizic 

44

aproape zilnic  împreună. Relațiile  strânse  cu  fa‐milia  preotului  Lupu  s‐au  materializat  şi  prin faptul că domniile lor au devenit naşii de botez ai unicului meu fiu.   În ultimii aproape douăzeci de ani, de când doamna preoteasă a rămas văduvă, relațiile din‐tre noi  au  rămas  aceleaşi,  casa dânsei  fiind  ace‐eaşi oază de pace şi linişte.   Acum,  când  dumneaei  împlineşte  această frumoasă vârstă, odată cu mulțumirile şi respec‐tul pe care îl am pentru dânsa, îi urez din partea mea  şi a  familiei mele multă multă  sănătate,  iar Bunul Dumnezeu să‐i facă viața cât mai uşoară şi zilele cât mai senine.   Îi urăm cu toată dragostea „La mulți ani!”  

Prof. Sandu Mirea 

45

     Pe  Prea  Cucernicul  Părinte  Vasile  Lupu  şi soția sa Maria  i‐am cunoscut cu mulți ani  în ur‐mă, când preotul era titularul Parohiei Luna, un‐de şi locuiam. De la început am constatat că sunt o familie deosebită, oameni oneşti dedicați în to‐talitate credinței.   După  un  parcurs  de  excepție  ca  slujitor  al Bisericii  Strămoşeşti,  preotul  Vasile  a  decedat destul de  repede,  la  3  februarie  1991,  lăsând  în urmă o soție adânc întristată.    Preoteasa Maria a fost pe tot parcursul vieții comune o soție deosebită, secondându‐l în multe activități în cadrul bisericesc.   De  asemenea,  s‐a  dovedit  în  tot  timpul  o gospodină desăvârşită, reuşind să împletească în mod excepțional acest rol cu cel de preoteasă.   Atât în timpul vieții părintelui cât şi ulterior, casa  lor  a  fost  deschisă  pentru  toată  lumea,  să‐vârşind multe acte de caritate.   Împreună  cu  soția mea  le‐am  fost apropiați, vizitând‐o  destul  de  des  pe  preoteasa  Maria, ascultându‐i sfaturile bune pe care ni le dă. 

46

  De  asemenea,  apreciem  în mod deosebit  le‐gătura de suflet a doamnei preotese cu Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț  al Albei Iulia şi cu multe familii de preoți din oraşul Tur‐da.   Acum, la apropiata aniversare a 90 de ani de viață, îi dorim în primul rând multă sănătate şi să o avem încă mult timp în preajma noastră.   

Ing. Axente Sever şi soția 

47

  

PORTRET DE PREOTEASĂ     Mulți dintre noi de‐a  lungul unei vieți  şi‐au pus poate întrebarea cum ar trebui să fie o preo‐teasă ideală ?!    Ei bine, eu am avut ocazia  să  cunosc o per‐soană care cred eu se apropie de acest ideal, pre‐oteasa Lupu Maria. Familia preotului Lupu Vasi‐le şi Maria s‐au mutat pe strada Mihai Eminescu în anul 1979 şi în scurt timp şi‐au câştigat respec‐tul  şi dragostea vecinilor prin simplitatea, bună‐tatea şi compasiunea creştinească arătată  față de cei aflați în necaz.    Nu ştiu cu care latură a personalității doam‐nei Lupu Maria să încep. Ca soție a stat alături de preotul  Lupu  Vasile  în  toate  activitățile secondându‐l cu un devotament ieşit din comun. După moartea  lui  i‐a păstrat vie amintirea  şi nu este sfântă zi în care numele şi faptele să nu‐i fie pomenite.   Ca învățătoare, deşi nu a avut parte de copiii 

48

ei naturali, doamna preoteasă Lupu Maria a avut zeci,  sute  de  copii  spirituali  pe  care  i‐a  iubit  şi îndrumat  pe  calea  vieții  cu  aceiaşi  blândețe  şi dragoste în mod egal. Este căutată şi astăzi de ei, căci aici găsesc un sfat util, o vorbă bună de încu‐rajare, un ajutor şi toți pleacă mulțumiți.   Şi  las  la  urmă  calitatea  de  bun  creştin  a doamnei preotese Lupu Maria, căci ea a  trăit ca un bun creştin nu numai cu vorba, ci mai ales cu fapta: a  iubit, a mângâiat, a dăruit, a  înțeles  şi a iertat.   Cu  vocea  blajină,  cu  părul  alb,  cu  ochii  al‐baştri  în  care  citeşti  bunătate  şi  cu  suflet  cald veşnic  tânăr,  aşa  am  cunoscut‐o  pe  preoteasa Lupu Maria. Acum,  în  prag  de  90  de  ani:  Să  ne  trăieşti,  la mulți ani cu sănătate!        Cu mult respect şi dragoste, 

 Prof. Ileana Şipoş 

49

  

Din inimă, celei ce a fost prietena mamei mele,

Doamna MARIA LUPU     Cu toate că viața aceasta este scurtă, noi, mu‐ritorii de rând, socotim că este firesc ca la ceas de aniversare  să  ne  aducem  aminte  de  cei  ce  sunt printre noi  şi care mai au puterea să ne reamin‐tească de cei dragi, pe care Bunul Dumnezeu  i‐a chemat  la sine, pentru ca prin rugăciunile făcute Cerescul  Părinte  să  ne  ocrotească  câte  zile  vom avea.   Eram copil  în primii ani de  şcoală, când pă‐rintele Vasile Lupu  a venit  să  slujească  la Cate‐drala din Turda, unde bunicul meu, în anul 1925, a dorit  construcția acestui Sfânt Locaş. Cu  toate opreliştile  acelor  vremi,  cu  toate  răutățile  ome‐neşti,  bunicul  meu,  împreună  cu  mai  mulți domni venerabili, care stau acum sub glie, au ini‐țializat  construcția  acestei Catedrale din  centrul 

50

oraşului.  În  amintirea mea  s‐au  păstrat  figurile acelor preoți, dar nici unul nu m‐a  impresionat atât de mult ca  şi părintele Vasile, care ne‐a  fost părinte paroh,  iar mai apoi am aflat că exista  în‐tre mama mea  şi Doamna Preoteasă Maria o  le‐gătură mai veche,  încă de pe băncile  Şcolii Nor‐male din Turda.   Relațiile de  amiciție  s‐au  legat din  nou,  am început să ne facem vizite care ne‐au apropiat şi mai mult unii de alții. Pe măsură  ce  timpul  tre‐cea, datorită faptului că eu nu aveam bunici, i‐am considerat  ca  pe  bunicii mei  naturali, mai  ales prin faptul că atât Părintele cât şi Doamna Preo‐teasă mă  ajutau  cu  sfaturi  înțelepte,  spuse  din suflet. Vizitele făcute acolo se prelungeau în orele nopții, dar timpul mi se părea scurt.   Cea mai mare lovitură pentru noi, ca familie, a fost pierderea Părintelui, care a provocat un gol imens  în noi, dar  care  s‐a putut umple din nou datorită  sufletului  mare  al  Doamnei  Preotese Maria. Cu toate că îşi pierduse soțul, ne ajuta pe noi  ceilalți,  atât  prin  cuvinte  şi  exemple  clare, simple, care te ung pe suflet, cât şi cu lucruri lu‐meşti, la fel de simple, dar cu o încărcătură emo‐țională fără margini. Şi acum, în memoria gusta‐

51

tivă, mi‐au rămas gusturile prăjiturilor copilăriei mele, ale socatei scoase de  la  frigider, ale dulce‐țurilor fine de căpşuni precum şi a altor bunătăți, pe care, copil fiind, le asociam cu Raiul.   Atmosfera caldă din casa unde tot timpul era uşa deschisă, atât la propriu cât şi la figurat, mi‐reasma  tămâiei  amestecată  cu mirosul  prăjituri‐lor  sau  chiar  al  toamnei,  nu  le  pot  şterge  din amintirea mea de copil.   Aceste scurte crâmpeie din viața mea, consi‐der că pot  întregi portretul acestei Doamne, care niciodată nu şi‐a arătat vârsta, dânsa trăind pen‐tru Părintele Vasile  şi pentru noi  toți, dându‐ne un exemplar mod de a gândi, a munci, a  iubi, a înțelege,  a  respecta,  etc. Ar  putea  fi  scrise mult mai multe  cuvinte  despre  personalitatea  acestei distinse Doamne.    E greu ca după atâta timp să încerci să pui pe hârtie  cuvintele  scrise  de  dânsa  în Cartea Vieții. Chiar  cu  riscul  de  a mă  repeta,  pentru mine  şi pentru  familia mea, Doamna Preoteasă Maria, va fi tot timpul un far călăuzitor în negura vremii, un simbol de putere umană, care  şi‐a ridicat mâinile spre Cer mulțumindu‐i lui Dumnezeu Preasfântul pentru darurile cu care a fost înzestrată.  

52

  Îi mulțumesc  Tatălui  Ceresc  că mi‐a  îndru‐mat paşii spre a cunoaşte un asemenea OM.   Doresc pe  această  cale,  să  aduc mulțumirile mele  şi  ale  familiei,  acestei personalități  a  vieții culturale şi spirituale turdene, urându‐i sănătate, putere  şi  Bunul  Dumnezeu  să  o  ocrotească  de zilele negre.           DOAMNE AJUTĂ! 

 Mircea Câlniceanu   

53

     O cunosc pe doamna preoteasă Lupu Maria din anul 1950, dumneaei  fiind  învățătoare  în sa‐tul Şchiopi. Eu am răspuns pe acel timp de secția Şcoli  şi Pionieri a  raionului Turda. Era o  învăță‐toare deosebită, având o comportare foarte bună, iubind nespus copiii.   Părintele  Vasile  pregătea  copiii  din  clasa dânsei  la orele de Religie,  insuflându‐le credința în Dumnezeu.   Ulterior, după  anii petrecuți  la  țară, preotul Lupu  a  slujit  la  Catedrala  din  Turda,  unde doamna preoteasă a cântat atât  în corul mixt de aici,  cât  şi  la  biserica  Parohiei  Turda  Veche.  În duminici  şi  sărbători  citea  Apostolul  şi  cânta frumoasele pricesne.    Acum,  la  ceas de  împlinire,  îi doresc  sincer: „LA MULȚI ANI”!   

Minerva Negruțiu  

54

      În  copilărie  locuiam  în  timpul  vacanțelor  la bunici, la Turda. Am cunoscut‐o pe tanti imediat ce ne‐a devenit vecină, pe  strada Eminescu. Bu‐nica a fost contemporană cu preotul Vasile Lupu, din acelaşi sat şi  i‐a  legat o prietenie sinceră. Fa‐miliile  noastre  au  fost  aşadar  foarte  apropiate. Bunica a fost învățătoare, asemeni d‐nei preotese, şi mi‐a  povestit  că  „Lola”  a  fost  o  învățătoare foarte bună, că era recunoscută pentru inteligen‐ța şi abilitățile didactice deosebite. Apoi am ajuns s‐o cunosc, s‐o îndrăgesc şi s‐o prețuiesc nespus: Fiecare  om  îşi  alcătuieşte  de‐a  lungul  vieții  un edificiu afectiv. Consistența acestui edificiu e da‐tă de mâna aceea de oameni pe care i‐a preluat în el  si pe  care  i‐a  iubit  fără  rest  şi  fără umbră,  şi împotriva  cărora  spiritul  critic a  rămas neputin‐cios. Doamna Maria Lupu se număra printre acei oameni puțini, care  reprezintă stratul de protec‐ție care ne ajută  să  trecem prin viață. Fără acest zid de ființe iubite care ne înconjoară, noi nu am fi buni de nimic. Ne‐am rătăci, ne‐am pierde pur şi simplu. Cu cât mai deosebită este calitatea oa‐

55

menilor din care e alcătuit edificiul nostru afectiv, cu atât mai subtil, mai  tenace este modul nostru de a persista  în viață. Dacă  fiecare din noi e  tri‐mis  în  lume pentru  a  juca un  rol  în  orânduirea acestei  lumi,  atunci  d‐na  preoteasa  Lupu  nu  a fost aleasă  la  întâmplare. Şi a  însoțit soțul  în no‐bila misiune,  în  cel mai minunat mod.  I‐  a  fost alături mereu, cu mintea, cu sufletul, cu pricepe‐rea şi neobosita dăruire. Trebuie să subliniez fap‐tul că la baza tuturor intervențiilor verbale prile‐juite de diverse ocazii s‐a remarcat printr‐o desă‐vârşită stăpânire a  limbii române, printr‐un ade‐vărat talent actoricesc şi printr‐o profundă pregă‐tire teologică. De fiecare dată impresiona, de fie‐care dată  ştia cum să abordeze orice eveniment. Consider că a fost o preoteasă remarcabilă! Omul de rând  îndrăznea să  le treacă pragul,  în găsirea alinării, pentru  că uşa  le  era mereu deschisă de aceasta  femeie  deosebită. Mereu  atentă,  mereu serviabilă,  nu  te  lăsa  să  pleci  fără  a  te  servi  cu minunatele‐i prăjituri, compoturi, bunătăți. Dacă nimereai  în  vremea  prânzului,  toată  lumea  era invitată  la masă! În spatele acestor amabilități se găsea  foarte multă muncă, după mese, nopți  în care se gătea sau se puneau conserve. Te  însoțea 

56

cu vorbe blânde, te înveselea cu umoru‐i fin şi în situații grele primeai  cele mai bune  sfaturi. Dar nu se oprea  la cuvinte! Dincolo de ele stau măr‐turie  nesfârşitele  fapte  bune:  ori  de  câte  ori  i‐a stat  în putere  să  întindă o mână de ajutor, nu a obosit! A fost alături de toți! Nu e o poveste! E o realitate  incredibilă! Această  femeie  ,  chiar dacă nu  a  fost  dăruită  cu  darul  de mamă,  a  fost  o ʺmamăʺ permanentă pentru toți cei aflați în sufe‐rință  şi aceştia nu au  fost puțini! Bunul Dumne‐zeu a binecuvântat‐o cu un suflet uriaş  în care a cuprins  întreaga  lume! Chiar  şi  pentru  cei  care greşeau,  găsea  înțelegere,  bunătate  şi  toleranță! Nu  în ultimul  rând amintesc  calitățile  feminine: eleganță, bun gust, rafinament, un mod admira‐bil de a asorta  ținuta  cu accesoriile: poşeta, mă‐nuşi,  pălărie!  Un model!  Un model  uman!  Re‐marcabil!  O  iubesc  nespus!  Este  şi  rămâne  în inima mea! 

57

     Despre preoteasa Maria Lupu şi despre soțul său am avut ocazia să scriu articole de ziar în mai multe rânduri. Şi întotdeauna am făcut‐o cu mare drag pentru că ştiam că scriu despre valori ade‐vărate  şi  oameni  deosebiți.  La  un moment  dat, îmi amintesc că prietenii de la ProTV Cluj doreau să  facem un  film documentar cu  tradiții pascale din  Turda  şi  primul  om  la  care m‐am  gândit  a fost dânsa. Oamenii nu au  fost dezamăgiți, pen‐tru că au  întâlnit o gospodină extraordinară, un povestitor înnăscut şi un om cu suflet de aur...   Ştiu că a cântat şi cântă încă în corul bisericii atunci când sănătatea  şi anii  i‐o permit  şi atunci când este invitată se implică în activități culturale având de  fiecare dată o  forță oratorică sensibilă, cursivă, care merge la sufletul omului. Are o fire supusă, e iubitoare, blajină, încearcă să nu supere pe nimeni  şi oamenii o  îndrăgesc. Cu  siguranță datorită acestor calități, dar  şi a modului  în care Părintele Lupu a ştiut să îşi păstorească enoriaşii, au fost naşi de cununie la peste 40 de perechi.   Cu  credință  în  Dumnezeu,  nu  s‐a  plâns  de greutățile vieții, deşi de la un anumit timp povara 

58

anilor nu e uşoară şi a trecut de‐a lungul timpului prin multe... Înainte de 1989 cei care lucrau în în‐vățământ puteau avea probleme dacă mergeau la biserică,  la  slujbă. Dar  acest  fapt nu  a oprit‐o pe preoteasa Maria Lupu să frecventeze biserica. Ştia că e soția preotului şi locul ei este să fie acolo. Ştiu, de asemenea,  că multe  femei  i‐au  cerut  sfatul ba într‐o problemă, ba  în alta,  şi dânsa a avut  întot‐deauna o vorbă bună pentru fiecare.   Cunoscând familia Lupu mi‐am dat seama că atunci când preotesei nu i se poate reproşa nimic, cuvântul  preotului  capătă mai multă  putere,  şi atunci  când  preotului  nu  i  se  poate  reproşa  ni‐mic, faptele acestuia devin şi mai întăritoare pen‐tru ceilalți.   Pentru tot binele pe care l‐a făcut până acum, pentru felul în care a ştiut să îl sprijine pe Părin‐tele Vasile Lupu şi pe oamenii cu care a venit  în contact, pentru vorba bună şi bucuria pe care ştie să o  împartă mereu cu  ceilalți, acum  în prag de ceas aniversar  îi doresc din  inimă “La mulți ani sănătoşi şi voioşi şi de acum încolo, tanti Maria!”  

 Sociolog Dana Deac           Bibliotecar, jurnalist 

 Viceguvernator al Societății Culturale FILARMONIA Turda 

59

     În urmă cu aproximativ 25 de ani am cunos‐cut  o  distinsă  doamnă,  aceasta  fiind  preoteasa Maria Lupu.    M‐am  ataşat  atât de mult de  această  femeie minunată  cu  un  suflet  nobil  încât  am  devenit „nepoata  adoptivăʺ  a  acesteia. Aşa mă prezenta “tuşa  preoteasă”  la  toată  lumea:  „nepoata mea Ginaʺ.    Este  un  exemplu  pentru multe  persoane,  o preoteasă înțeleaptă, plină de bunătate şi dăruire sufletească. Aşa am cunoscut‐o şi aşa a rămas  în continuare în sufletul meu.    Acum la aniversarea celor 90 de ani, îi doresc sănătate multă, Dumnezeu să o răsplătească pen‐tru  toate  sfaturile  bune pe  care  le‐a dat  tuturor cunoscuților.   

  Cu tot respectul, dragostea şi sinceritatea, „NEPOATA GINAʺ 

60

     De mult – stimata doamnă învățătoare Maria Lupu  ‐ pentru  cei apropiați „Lola” – ne  leagă o prietenie de mai bine de 50 de ani.   Am avut deosebita onoare de a o cunoaşte în toamna  anului  1959,  când,  la  începutul  carierei noastre de dascăli, am mers  în satul Şchiopi. Do‐rind să facem intrarea în viața şcolii, sătenii ne‐au îndrumat spre casa primitoare a mult regretatului părinte Vasile Lupu şi a doamnei preotese, direc‐toarea  şcolii,  învățătoarea devotată  trup  şi  suflet educației tuturor locuitorilor, indiferent de vârstă.   Am avut privilegiul de ai  fi colegi  la micuța şcoală sătească doar  timp de  trei ani. Dar ce ani minunați,  bogați  în  trăiri  intense, momente  de neuitat,  în  ciuda  frământărilor  şi  a  răsturnărilor de valori ce aveau  loc  în viața satelor  româneşti de atunci!   Eram împreună cu doamna învățătoare Lupu la  şcoală,  unde  venea  zilnic  tot  într‐o  fugă, rupându‐se  cu  greu  de  îndatoririle multiple  de preoteasă – sfătuitoare a femeilor –‐  întâmpinată la tot pasul pentru a i se cere părerea şi ajutorul. 

61

  Trecând pragul şcolii, se dedica în totalitate, cu har de adevărat dascăl, cu talent şi răbdare, ingeni‐ozitate şi perseverență, educației copiilor şi a dască‐lilor tineri, cărora le călăuzea paşii cu generozitate, oferindu‐le de multe ori şi cazare în casa ei.   Serile erau împreună la căminul cultural un‐de,  fiind o  excelentă  cântăreață  şi  talentată diri‐joare,  pregătea  corul  pentru  diferite  serbări  şi concursuri,  dezvoltând  gustul  tuturor  pentru frumosul autentic. Găsea timp şi energie pentru a îndruma cu competență corul, echipa de dansuri, de teatru, organiza şezători, deborda de energie, voie bună, umor.   Armonia şi generozitatea familiei Lupu erau proverbiale dincolo de  limitele  comunei  sau  ale județului. Oficialitățile care veneau  în  sat  se bu‐curau de caldă ospitalitate şi de un dialog inteli‐gent a unui cuplu de oameni culți,  indiferent de scopul venirii în sat al oaspeților.   Conflictele erau aplanate cu tact şi diplomație, toți ne simțeam ocrotiți  şi privilegiați de a‐i avea drept călăuză în acei ani grei, cu multe dileme.   Prin  cercul  lor  vast  de  prieteni  şi  cunoscuți din toate domeniile erau capabili să rezolve toate problemele  sătenilor,  ştiau  unde  să‐i  îndrume, 

62

pentru  a‐şi  rezolva  chestiuni  de  ordin  adminis‐trativ, legal, medical, şcolar.   Doamna  învățătoare  era  prezentă  în  viața satului  în  toate momentele  cheie,  la  ritualuri de botez, nuntă,  înmormântări,  alături de părintele Lupu,  prin  cântec  sau  cuvinte  calde  înțelepte, chibzuite, aşteptate de cei prezenți şi apreciate.   Aşa  am  cunoscut‐o  noi. Aşa  au  văzut‐o  cei din Luna sau multe alte sate şi comune. La fel o prețuiesc, iubesc şi o stimează cei din Turda, Cluj şi multe alte locuri din țară şi nu numai, generații de foşti elevi, colegi, prieteni.   Curajoasă, optimistă, generoasă,  la cei 90 de ani priveşte lumea cu acelaşi ochi critic, judecând oamenii după  fapte  cu  credință  fermă  în  binele din om şi în dreptatea divină.    În acest ceas aniversar deosebit pe care puțini oameni au privilegiul  să‐l  sărbătorească,  îi mul‐țumim din suflet pentru calda prietenie, o asigu‐răm de dragostea şi prețuirea noastră nemărgini‐tă.  Îi  dorim  sănătate,  bucurii  şi  numai  zile  fru‐moase în viață.  

LA MULȚI ANI! Fam. Emma şi Ionel Todea  

Cluj Napoca 

63

      S‐a  întâmplat demult. Era  la sfârşitul anilor ʹ60. Lumea satului  încerca cu greu  să  se acomo‐deze  cu  colectivizarea.  Şi  în  aceste  nelinişti  şi frământări oamenii de  la  țară se adunau  în  jurul Bisericii cu speranța  şi nădejdea că Bunul Dum‐nezeu nu va rămâne nepăsător la rugăciunile lor în care cereau linişte, pace şi îndurare ‐ pentru a‐şi putea duce zilele grele cu demnitate.    În  acea  vreme  locuitorii  satului  Luna  s‐au hotărât  să‐şi aducă  la biserică un preot deosebit cu mare har  şi adâncă credință – care să  fie ală‐turi de ei  în  rugăciune  ‐  să poată  trece astfel  cu bine peste grelele încercări ale vieții    După  îndelungi căutări s‐au oprit  la Parohia Ortodoxă  din  Şchiopi,  unde  slujea  cu  multă vrednicie Prea Cucernicul Părinte Vasile Lupu de 25 de ani. Acolo, cu dragoste desăvârşită a slujit Sfântul  Altar  săvârşind  zilnic  Sfânta  Liturghie, alături  de  soția Maria  Lupu  ‐  care  zi  de  zi  din strană dădea răspunsul la slujbă.   Aşa a venit în Luna acest mare slujitor al Bi‐sericii,  Prea  Cucernicul  Părinte  Vasile  Lupu  cu neobosita preoteasă Maria,  spre bucuria mireni‐

64

lor care i‐au primit cu brațele deschise şi unde au păstorit vreme de zece ani.   Sub coroana acestui mare şi falnic stejar care a fost părintele Vasile, a slujit Biserica Neamului şi  preoteasa  Maria,  cu  dăruire  şi  abnegație, apropiindu‐se  cu  multă  dragoste  şi  omenie  de oamenii sărmani şi nevoiaşi, de bolnavi şi de cei singuri, dăruindu‐le din prea plinul sufletului ei toată  nădejdea  şi  speranța  ‐  în  spre  mai  bine‐ înălțând împreună rugă Tatălui din cer! Grea mi‐siune! Dar astfel i‐a ajutat să treacă mai uşor pes‐te greutățile vieții de zi cu zi.   S‐a aplecat cu multă dragoste asupra copiilor şi  elevilor,  arătându‐le  calea  spre  credință  – ocrotindu‐i de câte ori au avut nevoie.    A participat activ la viața satului, adunând în jurul domniei sale femeile din Luna şi nu numai, atât vara cât  şi  în  serile  lungi de  iarnă, de unde ne‐am ales cu multe sfaturi, cu multe  învățături, fiind  atât de diverse  că  sunt greu de  enumerat. Dar toate ne‐au fost multora care i‐am ascultat de un real folos.   Nu pot să‐mi amintesc decât cu  foarte mare admirație de slujbele oficiate ‐ în vremuri de res‐trişte  ‐  în casele numeroşilor credincioşi de către părintele Vasile, cu soția sa Maria: cununii, bote‐

65

zuri, sfințiri de casă nouă, slujbe  la căpătâiul ce‐lor  bolnavi,  unde  erau  de‐a  dreptul  venerați  şi primiți cu multă stimă şi iubire.    Câte suflete au fost astfel alinate şi mângâia‐te! Câți copii au  fost  încreştinați! Bunul Dumne‐zeu va răsplăti toată truda Domniilor Lor!   Anii au trecut în zbor. Părintele Vasile în ur‐ma unei grele  şi nemiloase  suferințe  a plecat  la cele veşnice în 30 ianuarie 1991. Îl vizitam la spi‐tal. Dar  în  seara de 30  ianuarie am  rămas acolo peste noapte alături de soția Maria – ca la orele 2 din noapte să aprindem lumânarea pentru a trece sufletul  părintelui  dincolo  de  noi. A  fost  desti‐nul!? A fost ??? Ce‐a fost ???   A  rămas  doamna  preoteasă  să  ducă  crucea grea a văduviei – Grea povară!   Pe acest drum a fost înconjurată – spre admi‐rația noastră –  în afară de prietenii de  familie  şi de  rude  şi  numeroşi  credincioşi  şi  de  familiile preoților din Turda, care au  însoțit‐o  şi ocrotit‐o cu atâta căldură. Cinste lor!   Dumnezeu  să  le  răsplătească  toate  faptele bune  şi  toți paşii  făcuți spre casa doamnei preo‐tese Maria Lupu. Să fie răsplătiți de Bunul Dum‐nezeu pe pământ şi în ceruri!   Nu  găsesc  cuvinte  să  îmi  exprim  admirația 

66

față  de  Înalt  Prea  Sfințitul Arhiepiscop Andrei Andreicuț – pe care îl cunosc de când oficia sluj‐be minunate  în  bisericuța  neîncăpătoare  de  pe Armata Roşie din Turda – care, după  trecerea  la cele  veşnice  a  părintelui  Vasile  Lupu  şi‐a  găsit timp  între multele  sale  sarcini ale Bisericii  să  se abată deseori la casa de pe strada Mihai Emines‐cu, la văduva Maria Lupu, aduncându‐i alinare şi mângâiere, rugându‐se alături de dânsa, înălțând împreună  slavă  şi  laudă  Bunului Dumnezeu  şi rugându‐L să aducă sănătate şi pace  în casa ace‐ea. După aceste vizite sufletul doamnei preotese renaşte de fiecare dată ca pasărea Phoenix.   Acum,  la  împlinirea celor 90 de ani de viață să‐L  rugăm  pe  Bunul Dumnezeu  cu marea  Lui milă  să  ocrotească  pe  mai  departe  acest  suflet mare  şi nobil,  să‐i dăruiască  sănătate, pace  şi  li‐nişte sufletească, daruri ce le merită din plin pen‐tru viața pe care a închinat‐o cu atâta dăruire slu‐jirii Altarului Sfânt.  La mulți şi fericiți ani!  Vă vom iubi mereu! 

 Ing. Iulia Lefter 

67

     Minunate  sunt amintirile  ce  le am  legate de doamna preoteasă Maria Lupu.   O cunosc din anul 1965 când am devenit ve‐cine. Din primele momente am simțit o apropiere tot mai mare de dânsa, fiind o ființă de o bunăta‐te rară, modestă şi cu o mare plăcere de a ajuta şi de a‐şi împărtăşi dragostea tuturor celor din jurul dânsei.   Eu  am  considerat‐o  ca  pe  o  soră mai mare, deoarece dânsa de  nenumărate  ori mi‐a dat,  cu multă dragoste, sfaturi creştineşti şi de linişte su‐fletească de care aveam nevoie uneori.   A  fost aproape cu multă dragoste de  familia mea, ținând mult la soțul meu şi la nepoței, cău‐tând mereu să le facă câte o bucurie şi să le trimi‐tă  prin mine  pachețele  din minunatele  prăjituri apreciate de toți.   Îmi amintesc şi acum cu mare emoție când, la nunta fiului meu, ne‐o făcut o nespusă bucurie şi surpriză,  cântând  rugăciunea  Tatăl  Nostru, impresionându‐ne cu glasul dânsei atât de melo‐dios şi plăcut. 

68

  În timpul cât am fost vecine o vizitam des cu mare plăcere, dar mutându‐mă din  cartierul  co‐mun, datorită distanței şi neputințelor mele oda‐tă cu bătrânețea, vizitele au devenit tot mai rare. Dar deşi ne‐am  întâlnit mai  rar  în ultimul  timp, doamna  preoteasă mi‐a  rămas  în  sufletul meu, dăruindu‐i  şi  în  continuare  toată  dragostea  şi respectul meu.   Cu  ocazia  împlinirii  frumoasei  vârste de  90 ani,  eu  şi  toată  familia mea  îi  dorim  din  suflet doamnei preotese Maria Lupu multă, multă  să‐nătate şi putere, rugându‐L pe Bunul Dumnezeu să‐i dăruiască încă mulți ani fericiți alături de cei ce o iubesc!  

Prof. Xenia Ivăşcan 

69

     Din anul 1964 am cunoscut familia părintelui Lupu Vasile şi Maria (Lola). O familie de oameni excepționali. Când  îmi  trăia  soțul,  în  zilele mai libere mergeam în vizită şi de fiecare dată aveam multe, multe de  învățat, datorită sfaturilor bune pe care le primeam.   Am constatat că ajutau cu mare plăcere mulți oameni  care  aveau  anumite  probleme. Doamna Lola ajută şi azi multe persoane. Cei care intră în casa  ei  au  numai  de  învățat.  Este  o  gospodină deosebită dar şi foarte bine informată cu noutăți‐le  din  toate  domeniile. Citeşte mult  şi  lucrează toată ziua. Îmi face mare plăcere să o vizitez din când  în  când,  iar  după  discuțiile  obişnuite mai aflu şi eu rețete noi de prăjituri. Este o gospodină fără egal.   Am tot respectul şi toată considerația față de o astfel de personalitate.  

 Prof. Aurelia Deaş  

70

  

AMINTIRI     Parafrazând pe Mihail Sadoveanu în lucrarea ʺDomnul Trandafirʺ,  îmi amintesc de primul meu dascăl şi de primul meu părinte spiritual care au fost doamna preoteasă Maria Lupu şi preotul Va‐sile Lupu.   Bunicul  îmi  povestea  că  eu  am  fost  primul copil botezat de proaspătul absolvent al Facultă‐ții de Teologie de la Blaj, hirotonit ca preot – pă‐rintele Vasile Lupu. Familia Lupu a  fost un mo‐del pentru locuitorii satului Livada. Erau harnici, gospodari, populari, cu oricine stăteau de vorbă, se străduiau să dea sfaturile cele mai potrivite şi folositoare,  erau  iubiți  de  către  localnici.  Îmi amintesc curtea plină de flori, casa curată aranja‐tă cu bun gust şi cămara plină de bunătăți.   Doamna învățătoare era ca o mamă atât pen‐tru copiii pe care i‐a instruit, cât şi pentru părinții acestora, pe  care mereu  îi  îndemna  să‐şi  trimită copii mai departe la studii, aşa cum a făcut şi cu 

71

mama mea. Era  foarte activă  la clasă şi plină de energie. Mergeam în multe excursii prin împreju‐rimi încolonați doi câte doi, cântând: „Priviți copii trompeta sună/ Ostaşi‐n rânduri se adună....ʺ. Parcă văd oamenii ieşind la porți uitându‐se după noi, mă  cuprind  şi  acum  emoțiile....  Fiind  plină  de inițiativă, doamna învățătoare organiza frumoase serbări  şcolare,  şezători  cu  tinerii din  sat dar  şi serate. Duminica  şi  în sărbători era nelipsită din strana bisericii din Livada, unde cânta frumoase‐le pricesne şi cântări bisericeşti.   Acum  când  împlineşte  o  frumoasă  vârstă  îi urez sănătate şi pace deplină.  

 Prof. Maria‐ Ziluța (Hanc) Felvinți  

72

  

La 90 de ani Gânduri şi amintiri despre buna şi respectata noastră preoteasă

doamna Maria Lupu     În  suflet  cu  nostalgia  trecutului,  o  evocare luminoasă  îmi  înseninează mulți ani ai vieții  cu amintiri  frumoase,  încătuşând  neplăcutele  trăiri ale bătrâneții cu tot alaiul lor de boli şi renunțând la o viață activă şi plină de satisfacții.   Dintre prietenii noştri care de mult au plecat în  lumea  drepților,  foarte  puțini  se  află  încă  în viață. Printre aceştia se numără şi doamna preo‐teasă Maria Lola Lupu, care în 17 iulie va împlini 90 de ani, vârstă trăită cu demnitate şi cu satisfac‐ția datoriei împlinite.   În zilele trecute, vorbind la telefon, mi‐a măr‐turisit  că  la  aceeaşi dată  a  avut  şi  cununia  reli‐gioasă cu părintele Vasile, regretat de toți: ʺDum‐nezeu  să‐l  odihnească  în  lumea  drepțilorʺ. Toți  l‐au 

73

iubit  şi  respectat, a  fost preotul, prietenul  şi pă‐rintele spiritual al tuturor credincioşilor care l‐au cunoscut prin locurile unde l‐au dus împrejurări‐le vieții.   Pe Lola am cunoscut‐o  la Blaj, ea fiind elevă în ultimul an la Şcoala Normală de învățătoare la Institutul Recunoştinței. Diferența  fiind doar de câțiva  ani  între noi,  le  ziceam domnişoare  celor din  clasele  terminale. Când după mai mulți  ani sosind la Turda, soțul meu, domnul Negrea Vio‐rel,  fiind numit medic  în acest oraş,  i‐am cunos‐cut prin  intermediul domnului Mureşan Tiberiu pe preotul Lupu Vasile şi doamna preoteasă, care era şi învățătoare în satul Luna, unde avea preo‐tul Vasile parohia. Ne‐am  împrietenit,  iar eu mi‐am amintit de eleva de odinioară de la Blaj, care s‐a distins  între colegele ei ca elevă eminentă.  I‐am vizitat şi  în satul Şchiopi apoi  la Luna. Întâl‐nirile  noastre  nu  au  fost  prea  dese,  dar  ne‐am apropiat  sufleteşte,  rămânând  amintiri  neşterse. Stabilindu‐se  apoi  în  Turda  şi  după  ce  a  rămas văduvă, am vizitat‐o mereu  în anumite prilejuri, la  o  sărbătoare,  la  un mărțişor,  iar  telefonul  în ultima vreme este cel care ne‐a permis să comu‐nicăm, menținând frumoasa noastră prietenie. 

74

  Draga Lola mereu şi‐a exprimat regretul de a nu fi fost şi ea binecuvântată cu darul naşterii de copii. Am mângâiat‐o, convingând‐o că ea a avut prin profesia ei mulți copii, generații pe care  i‐a învățat  şi  i‐a  educat  pentru  o  viață  cinstită  şi demnă, care‐i poartă recunoştință cât vor trăi.    Totuşi  acum  la  anii  bătrâneții,  lucidă  fiind, îşi aminteşte de  tot ce a fost frumos  în viață şi e îngrijită de o nepoată cu dragoste şi dăruire.    Noi, prietenii ei,  îi purtăm  în suflet cele mai bune gânduri, amintiri  frumoase, urări de  sănă‐tate  şi „La mulți ani”! de ziua aniversară. Dum‐nezeu să‐i dea întărire şi seninătate sufletească în viața ce‐i va mai fi hărăzită.        Cu multă dragoste, 

 Dr. Negrea Viorel şi Doina   

75

  

DOAMNA MARIA LUPU LA O VÂRSTĂ VENERABILĂ

    Dăscălița Maria Lupu, ca şi celelalte două su‐rori,  Tabita  şi  Valentina,  s‐au  dedicat muncii  cu copiii, înzestrată fiind de Bunul Dumnezeu cu tac‐tul pedagogic,  apropiindu‐şi  cu vorbă blândă pe puii de moți să se ridice prin lumina învățăturii.    Binecunoscută  pentru  dăruirea  sa  profesio‐nală,  a  cinstit  locul  în  peregrinările  prin  Iara, Şchiopi, Luna  şi Turda,  făurind  alături de  soțul său,  preotul  Vasile  Lupu  –  un  adevărat mariaj bazat pe înțelegere şi respect reciproc.    Nouă decenii bătute pe muchie  învățătoarea Maria  Lupu  a  fost  o  dăscăliță  apreciată  pentru felul  în  care  a  înțeles  să  educe  şi  să  instruiască copiii,  fapt pentru  care  a  fost  ridicată  la  funcția de metodistă, cu rol de îndrumătoare a învățăto‐rilor în perfecționarea lor didactică.    Din ziarul “Gazeta de  la Turda” am aflat de mult că în localitatea de baştină Iara, era motorul 

76

activităților  culturale  din  acest  centru  de  plasă, organizând serbări cu elevii şi adulții şi mergând în propagandă culturală şi în localitățile vecine. A avut  şi norocul că a  trăit  în acest centru al celor 32 de localități de pe Valea Ierii, unde mai existau învățători care aveau darul vocilor frumoase.    Bunul Dumnezeu  i‐a  dat  harul  vocii  curate de soprană,  talent care a ajutat‐o să  fie prezentă cu câte o priceasnă până acum câțiva ani în bise‐rica  Rățeştilor  sau  la  Catedrala  Ortodoxă  din Turda, cântecele sale religioase încântau enoriaşii prin liniştea pe care o propaga această interpreta‐re pătrunsă de învățătura creştină.   Pentru că o cunosc de aproape de 55 de ani ştiu că a dăruit‐o Domnul şi cu spiritul gospodă‐resc,  iar  cinele  creştine  pe  care  le  organiza  ca preoteasă  încântau mesenii  şi  pe mai marii  ie‐rarhi. Şi distinsul Episcop Iuliu Hossu a cunoscut meniul românesc  şi arta culinară a Mărioarei de la Iara.   Avea un chip frumos, al fetei de la țară, care nu  trebuia  să‐şi dea  cu  ruminele  ca  să  fie  bine‐plăcută celor din jur.    Ce încântat am rămas într‐una din săptămâ‐nile  trecute,  când, din  întâmplare ne‐am  regăsit 

77

pe Corso‐ul Turzii cu domnia sa, preoteasa, eu şi părintele Ştefan Roşu.   Atunci mi‐am  spus  că  aş  fi  curtat‐o  pentru frumusețea sufletului eu bun, dar n‐a  fost să  fie pentru  că  dânsa  era  dintr‐o  familie  românească mai înstărită şi pe acele vremuri dota era impor‐tantă pentru un cuplu de intelectuali.   Ştiu din inspecțiile pe care le făceam pe teren că îi ajuta mult pe colegii de breaslă. O cochetărie trăită  în  zona  satului  Şchiopi mi  s‐a  întipărit  în minte.   Îi  trimisesem vorbă de  la  raion  că  într‐o zi o rugam să mă însoțească în calitate de metodistă în satul Măgura Ierii, unde exista o şcoală foarte ve‐che şi un învățător suplinitor la datorie. Era consi‐derat sprijinul intelectual al satului, avea pricepe‐re  în  toate  problemele  extraşcolare  şi  poate  că‐i plăcea  şi  zeama prunelor. Pentru  o destinație de cca. 4 kilometri ne deplasam pe un drum pe care întâlneam la sapa a doua a porumbului pe țăranii din  Şchiopi  şi  Măgura,  care  ne  dau  binețe, cunoscându‐o pe Doamna învățătoare şi pentru că însoțitorul Domniei  sale  era  un  necunoscut. Am mirosit  ceva  zarvă  printre  cei  care  prăşeau  po‐rumbul, dar n‐am făcut pe moment mare vâlvă. 

78

  Ajungem  la  şcoală,  copiii  se  jucau  în  curte singuri, lipsea dascălul lor. Am aşteptat să intrăm în vorbă cu ei, dar învățătorul nu şi‐a arătat fața. Indignat,  îi  spun  doamnei  preotese  că  dacă  nu este  în concediu medical  trebuie să‐i  tăiem sala‐riul  şi să‐l sancționăm aşa cum prevede statutul dascălilor. Doamna  învățătoare  însă recunoscuse printre țăranii care prăşeau porumbul şi pe învă‐țătorul din Măgura Ierii, dar nu mi‐a spus şi el a apărut  în  ținută  cu haine nemțeşti,  cum  se  spu‐nea pe vremea aceea la sate, şi în loc de ora 8.00 începe cursurile la ora 10 şi  ʹ10. L‐am muştruluit cum se cuvenea, am văzut  însă un dascăl harnic dar  fără  pregătire  pedagogică.  Pentru  că  satul ținea la el, l‐am îndrumat şi chiar l‐am ajutat să‐şi desăvârşească  studiile medii,  iar  pedeapsa  pro‐priu‐zisă  n‐am  m‐am  îndeplinit‐o  pentru  că doamna  învățătoare  mi‐a  spus  pe  drumul  de înapoiere  că  dascălul  are  patru  copii  de  întreți‐nut, că a fost numai o întâmplare că l‐am prins în delict, rugându‐mă să nu‐l sancționez. Se vede că sufletul  ei  bun  a  trecut  peste  supărarea de mo‐ment şi de fapt acopeream amândoi o minciună. De multe ori când mă întâlnesc cu doamna învă‐țătoare  îşi aminteşte cu plăcere de acest caz plin de necaz şi ne amuzam copios. 

79

  Nonagenara noastră însă a avut noroc şi de o căsnicie  fericită, când a acceptat cererea  în căsă‐torie  a  țăranului  preot  Vasile  Lupu,  de  baştină din  Borzeşti.  Era  în  tradiția  intelectualilor  din zona Ierii, ca în zilele de marți preoții şi învățăto‐rii să meargă să ia pulsul vieții şi mai ales a nou‐tăților din politică şi administrație în târgul de la Iara.   Preotul  Vasile  Lupu  era  un  intelectual  de marcă ca şi alții din Borzeşti,  intelectuali care şi‐au  impus  pregătirea  şi  profesionalismul  în  do‐menii diferite. Preot de mir cu vocație, s‐a bucu‐rat de  aprecierea poporului  în parohiile pe  care le‐a deservit. Ajunge preot  la Catedrala din Tur‐da,  o  ascultare  nobilă  pentru  acea  perioadă  co‐munistă  când  se  cultiva  cu  prisosință  ateismul dialectic.   Părintele Vasile Lupu  era un  împătimit  în a se informa din presa şi cartea religioasă, folosind cuvintele de înțelepciune pentru a întări credința în Dumnezeu  a  enoriaşilor.  Ținuta  de  preot  de țară care cunoştea nevoile satului, îndeplinirea cu conştiinciozitate a slujbelor  religioase, a  făcut ca în  toate  localitățile unde a păstorit să nu se pro‐ducă rătăciri către unele credințe importate de pe 

80

alte meleaguri,  care  la  acea  vreme  nu‐şi  găseau ogor pe pământ transilvan.    În anul 1948 când s‐a revenit  la Biserica Ma‐mă, preotul Vasile Lupu a considerat că românii nu trebuie părăsiți în condițiile grele la care erau supuşi toți credincioşii şi a rămas  în credința or‐todoxă  aşa  cum  o  cerea  momentul  critic  de atunci.    Orice întâlnire cu părintele Vasile era o bine‐facere, pentru că era un om cult, cunoştea cerin‐țele  Bisericii  şi  ale  Şcolii  şi  cărarea  care  trebuie urmată prin credința în Dumnezeu, care ne scapă de toate relele.   Părintele  trăia  viața  de  preot  ardelean,  cu ideile de curat românism, fiind adeptul  înțelege‐rilor  dintre  biserici,  ducând  o  viață  normală  ca orice gospodar al  satului  transilvan. Participa  la nunți,  avea  fini  şi  ştia  să‐şi  petreacă  viața  lu‐mească în spiritul tradițiilor româneşti. La reuni‐unile preoțeşti, după serviciul divin ştia să  însu‐flețească mesenii, care aveau voci culte, intonând şi cântece populare.    Ca dascăl de țară l‐am cunoscut pe părintele Lupu ca preot în parohia Şchiopi ( Livada) unde se bucura de  tot respectul nu numai al sătenilor 

81

din acea localitate ci şi din satele vecine. Se inte‐resa de  rezultatele  la  învățătură  ale  elevilor din Şchiopi care  frecventau clasele V – VII  la  Şcoala din Petreştii de Jos.    Prin domnia sa am tatonat terenul şi am înfi‐ințat  clasele V  – VII  şi  în  satul  Şchiopi,  care  au fost  încadrate cu profesori  tineri, pe care  i‐a aju‐tat permanent familia Maria şi Vasile Lupu.    Mi‐a mărturisit poetul Mircea Tudose că prin anii  1970  –  1971  au  fost  angrenați  în munca de culturalizare a chiar în satul Şchiopi şi s‐au bucu‐rat de sprijinul învățătoarelor Maria Lupu şi Mi‐nerva Bologa pentru  a  scoate  la  iveală  bogățiile folclorice ale satului şi a le pune în valoare.   Pot  să  spun  cu  tărie  că Părintele Lupu mi‐a fost  un  prieten  şi  colaborator,  iar  experiența  de viață  a domniei  sale pe meleaguri petridene un îndemn  la hărnicie  şi ridicare a satului prin cul‐tură.   Cuplul  familial preot –  învățătoare, Vasile – Maria,  a  fost  un  veritabil model  pentru  lumea satelor, ca intelectuali valoroşi şi emancipați.    Familia preotului Vasile Lupu nu a avut copii dar  a  îndrăgit  foarte mult  tinerele vlăstare.  Ştiu că doamna preoteasă Mărioara a ajutat nepoții şi 

82

vecinii printr‐un adevărat act caritabil. Poate că şi devotamentul  față  de  şcolari  să‐i  fi  dat  această putere de a fi alături de cei în suferință, Dumne‐zeu răsplătindu‐o cu energia pozitivă de a ajunge la  frumoasa  vârstă  a  nonagenarilor,  care  repre‐zintă experiența de viață acumulată,  iar  înțelep‐ciunea domniei sale ne este un model de condui‐tă.   

Prof. Valentin Vişinescu  fost Inspector Şcolar 

83

      S‐au împlinit 40 de ani de când am întâlnit‐o şi ne‐a devenit naşă de  cununie alături de  soțul ei, părintele Vasile Lupu, un preot plin de har şi deosebit de erudit.   Cea  care  a  devenit  naşa  noastră  mi‐a  fost mentor toata viața mea de femeie măritată, soție şi mamă.   Patriotismul  ei,  dăruirea  pentru  oameni, energia debordant, exemplul de buna gospodină mi‐au stat mereu în față.   Împreună cu naşul, a botezat‐o creştineşte pe fiica mea Diana‐Maria, care era la acel moment al 26‐lea fin al lor, dar de care nu uită să se interese‐ze mereu ca să afle ce mai face, spre a avea prilej de mândrie şi mulțumire.   După ce naşul s‐a dus în lumea celor veşnice, dumneaei  a  devenit  duhovnicul meu  de  suflet. Ea ştie  întotdeauna să te asculte cu mult  interes, are un sfat bun în orice împrejurare şi o judecată limpede şi sănătoasă.     Beneficiind de o memorie extraordinară, po‐vesteşte cu mult umor  întâmplări din viața ei, a rudelor, a prietenilor şi cunoştințelor.  

84

   A  trăit  şi  trăieşte  cu multă demnitate  şi  su‐punere  față de Dumnezeu. Nu am auzit‐o nicio‐dată plângându‐se sau fiind supărată pe cineva.     Nu  a  avut parte de proprii  ei  copii dar  s‐a dedicat cu mult devotament unei profesii care a adus‐o  în  preajma  copiilor,  cărora  le‐a  insuflat multă dragoste pentru ştiințele naturii.     Sunt fericită că am avut privilegiul de a o fi cunoscut şi că a acceptat să fie naşa noastră.     Merită cu adevărat să fie înscrisă într‐o carte pe care răsfoind‐o să ne amintim că există  lângă noi. Din  partea mea  şi  a  familiei mele  îi  dorim încă mulți ani fericiți şi cu sănătate, să fie la fel de prezentă în tot ce trăieşte.          Cu mult drag,  

Finii Mariana şi Ilie Zaiu  şi fina Diana‐Maria.  

85

  

UN OMAGIU ADUS CELEI MAI DISTINSE PREOTESE:

LUPU MARIA    Scumpa  noastră  tanti,  pentru  toată  familia noastră ați  fost  şi  sunteți o  flacără  care  întreține relația  veşnic  vie  şi  dătătoare  de  speranțe. Aşa cum ʺUnchiul Popaʺ este veşnic cu noi şi ne ajută răspunzând  rugăciunilor  noastre, Dumneavoas‐tră ne‐ați ajutat şi ne ajutați cu atâta devotament şi în prezent.    Sunteți şi veți rămâne cea mai deosebită pre‐oteasă şi nimeni nu va putea să vă egaleze vreo‐dată.    La  împlinirea celor 90 de ani, vă urăm sănă‐tate şi dorim să  trăiți mulți ani  fericiți alături de cei dragi sufletului Dumneavoastră!         Cu recunoştință şi multă dragoste, 

 Zica, Mircea, Mirela şi Mihai   

86

     Este greu să vă descriu în câteva rânduri dă‐ruirea  şi dragostea pe care a avut‐o  față de noi, cei care  i‐am  fost elevi  şi copii, putem spune,  în toți acei frumoşi ani petrecuți la şcoala din Liva‐da.    De cate ori îmi amintesc şi le povestesc fiice‐lor mele, Adriana si Oana, despre dânsa, o fac cu sentimentul  respectului  pe  care  îl  am  pentru omul şi dascălul care s‐a dedicat cu dragoste ace‐lor copii simpli şi nevinovați de la țară.   Pentru  mulți  dintre  noi  nu  a  fost  doar “Doamna Dirigintă”, a fost o a doua mamă, fiind apropiată de  sufletul nostru  şi dându‐ne mereu sfaturi bune.   Acum, la ceas aniversar, îi urez din tot sufle‐tul  un  călduros  “La mulți  ani!”  şi  fie  ca  Bunul Dumnezeu să‐i dea sănătate şi zile frumoase.  

Ec. Sânziana Ilea (Bobiş) Cluj‐ Napoca 

87

     A  vorbi  despre  doamna  preoteasă  Maria Lupu doar  în câteva cuvinte, este un  lucru deo‐sebit de greu, având în vedere complexitatea per‐sonalității dânsei. Fac parte din una din multele generații de copii cărora ʺdoamnaʺ le‐a îndrumat primii paşi în viață, le‐a pus creionul în mână, le‐a dezlegat tainele scrisului şi cititului.     Am cunoscut‐o pe doamna preoteasă ca elev în primele  clase  la  Şcoala generală din  satul Li‐vada. Amintirile din acei ani ne dezvăluie o per‐sonalitate puternică, prototipul intelectualului de la  țară,  integrat  perfect  în  lumea  satului  româ‐nesc din acele vremuri, .     Pe  lângă  activitatea  desfăşurată  la  catedră, unde  era desăvârşită,  obținând  rezultate  remar‐cabile, doamna preoteasă desfăşura o intensă ac‐tivitate  extraşcolară,  participând  la  toate  eveni‐mentele satului. Am proaspătă  în memorie  ima‐ginea  serbărilor de  sfârşit de  an  şcolar  sau  cele organizate cu ocazia diferitelor sărbători , la care participa  toată  suflarea  satului. Doamna  era  su‐fletul acestora, aducea  totdeauna ceva nou, ceva 

88

deosebit, de multe ori  întruchipa chiar dânsa di‐ferite personaje din piese de teatru.     Principala  calitate  pe  care  am  apreciat‐o  la dânsa  a  fost  omenia,  plăcerea  deosebită  de  a‐şi ajuta semenii, de a le da un sfat prietenesc, de a‐i îndruma în viață. Mulți tineri din satul nostru şi‐au făcut un rost în viață urmând sfaturile doam‐nei preotese. Dânsa s‐a considerat şi a fost perce‐pută  de  către  comunitate  ca  făcând  parte  din aceasta, ʺun om de‐al nostruʺ, care cunoştea toate problemele  cu  care  se  confruntă  sătenii  şi  la  re‐zolvarea multora  s‐a  implicat. A  făcut parte din această comunitate aproape 25 de ani şi de aceea după mulți de  când a plecat, este primită  în  sat cu cea mai mare dragoste şi bucurie.     Rezumând  într‐un singur cuvânt activitatea doamnei preotese Maria Lupu, ajunsă  la venera‐bilă vârsta de 90 de ani, pot spune că a fost, este şi va fi un adevărat OM.    

La mulți ani cu sănătate şi multă bucurie!  

 Ing. silvic Lup Vasile 

89

     Pe preacucernicul părinte Vasile Lupu  şi so‐ția sa Maria i‐am cunoscut cu mulți ani în urmă, când era preot în satul Livada ( Şchiopi). Mai târ‐ziu i‐am reîntâlnit pe când familia preotului Vasi‐le  Lupu  păstorea  în  comuna  Luna,  unde  erau foarte iubiți de oameni şi căutați pentru a‐i sfătui în acele vremuri grele.   Doamna preoteasă Maria a  fost un exemplu pentru cei din jur, fiind de la început şi de‐a lun‐gul vieții exemplare pe care a dus‐o un model de viață,  de  adevărată  preoteasă  dedicată  cu  toată ființa acestei misiuni.   Doamna preoteasă Maria a fost o ființa care a înțeles  foarte bine că drumul pe care s‐a angajat cere foarte multe sacrificii şi trebuie să ai chema‐re pentru aceasta,  îndeplinind multe activități  în cadrul  sfintei  biserici  cu  ocazia  slujbelor,  fiind dotată  cu  o  voce deosebită  şi un dar  al  vorbirii aparte. Ca urmare, era solicitată cu diferite ocazii pentru a ține prelegeri care întotdeauna erau de‐osebite,  fiind o  fire  foarte prietenoasă  şi  căutată de multă lume. 

90

  Ca urmare a prieteniei şi a sfaturilor pe care oricând e dispusă  să  le dea, casa dumneaei este deschisă pentru oricine doreşte să apeleze pentru un sfat necesar.   Acum  în apropierea  frumoasei aniversări de 90 de ani de viață, îi dorim toate cele bune şi să o avem încă mult timp între noi.        Cu mult drag, 

Fam. Ing. Emil şi Maria Chira   

91

     Constat că nu este una dintre cele mai uşoare sarcini să transcriu  în doar câteva rânduri amin‐tiri,  imagini,  gânduri,  impresii  despre  primul dascăl. E o imagine ce o păstrezi pentru totdeau‐na şi sunt emoții ce nu pot fi transcrise în fraze.    Este  omul  alături  de  care  ai  învățat  primii paşi  în  desăvârşirea  ta,  omul  alături  de  care  ai învățat  să  urci,  sau  poate  ar  fi mai  potrivit  să spun – alături de care ai urcat.    A fost cea care a împărtăşit din înțelepciunea, din  credința  şi  iubirea  sa. A  fost  cea  care  ne‐a condus  în  pridvorul  propriei  noastre  înțelegeri, care ne‐a dăruit din tainele lumii şi pe lângă mi‐siunea de a fi dascăl si‐a exercitat‐o şi pe aceea de a fi prieten. Ne‐a învățat să ne urmăm scopul cu paşi fermi, ne‐a învățat că nici atunci când şchio‐pătăm să nu mergem  înapoi, ne‐a  învățat să  fim buni în nenumărate feluri şi că nu suntem răi nici atunci când nu suntem buni. Ne‐a învățat că bu‐nătatea  noastră  stă  în dorul  ce‐l  purtăm  sinelui nostru  deplin,  acest  dor  este  în  fiecare  din  noi. Ne‐a  învățat  să avem  curaj  să ne  înălțăm,  să ne 

92

facem auziți, să visăm. „Încredeți‐vă în vise, căci în ele se ascunde nemurirea” Kahlil Gibran.   Ne‐a determinat să înlocuim nehotărârea din noi  în  tărie  şi neclintire, ne‐a  învățat  să binecu‐vântăm întunericul aşa cum binecuvântăm lumi‐na,  ne‐a  învățat  să  vedem  rostul  ascuns  al fiecarui  lucru, ne‐a  învățat să ne schimbăm  țelu‐rile  în buze arzătoare  şi viața‐ntreagă  într‐o  fân‐tână. Am  învățat de  la primul meu dascăl că  în‐semnătatea unui om nu stă în ceea ce duce la în‐deplinire, ci mai degrabă în ceea ce vrea să înde‐plinească. Ne‐a făcut să vedem frumosul în toate, chiar  şi  în  ochii  ce  sunt  orbi  la  frumusețe,  ne‐a învățat  că generozitatea nu  înseamnă  să  îmi dai ceva de care eu am mai mare nevoie decât tine, ci să îmi dai ceva de care tu ai nevoie mai mare de‐cât mine. Ne‐a făcut să descoperim că nu suntem mai presus decât nelegiuitul, nici mai prejos de‐cât profetul.    A ştiut să fie altfel, şi‐a depăşit cu mult atri‐buțiile de dascăl, a reprezentat un început de cul‐tură pentru vremurile trecute, punând în scenă o serie de reprezentații teatrale în care îi implica şi pe adulți.     Mă  încearcă  sentimente  de mândrie  că  am 

93

fost prima care a instituit o modă în a recompen‐sa dascălii cu mici atenții.    Vreau  să  ştie  că o port  în amintire ca pe un început şi că îi datorez o mare parte din formarea mea de mai  târziu,  îi mulțumesc,  atât  eu,  cât  şi tatăl meu căruia  i‐a călăuzit paşii, că ne‐a dăruit atâtea, căci ea a înțeles că a păstra înseamnă a te stinge.       La mulți ani, Doamna Învățătoare!!!!!!!! 

 Prof. Argentina Spădaru‐Micu  

94

   Cu dragoste,  Doamnei Preotese Maria Lupu  la împlinirea vârstei de 90 de ani!      Sunt rare şi prețioase momentele când avem prilejul  să  realizăm  că  printre  noi  mai  există OAMENI  cu  adevărat  remarcabili  şi  demni  de luat ca modele de viață, ce continuă  să ne ofere lecția modestiei şi a omeniei, a bunului simț şi a nobleței. Aceasta  este Doamna  Preoteasă Maria Lupu,  pentru  noi  ‐  Tanti  Lola  ‐  care  în  17  iulie împlineşte 90 de ani.     Momentul  aniversar  ne  oferă  un  reconfor‐tant model şi exemplu al seninătății şi frumuseții unei vieți de dascăl şi soție de preot, care ştie mă‐sura  lucrurilor  şi  are  înțelepciunea  celor  funda‐mentale.     Domniei  sale  îi  sunt  esențiale  câteva  trăsă‐turi  precum  :  bunătatea  sufletească,  omenia, demnitatea şi mai ales altruismul, fiind gata ori‐când să‐şi ajute semenii.  

95

   Eu, Ligia, cu emoție, cu bucurie, cu dragoste, încerc să aştern gânduri  şi amintiri, ani de viață petrecuți lângă Tanti Lola.     Tanti este o parte din viață mea, este un mo‐del pentru mine şi cred că şi pentru alții.     În urmă cu 45 de ani, după terminarea facul‐tății, am fost repartizată la Iara. Împreună cu alți colegi profesori, am fost invitați de prietenul nos‐tru  Sandu Mirea  să mergem  la Livada, unde  el era profesor şi locuia la familia preotului Vasile şi Maria Lupu.     Am  fost  primiți  cu multă  dragoste,  iar  de atunci, de‐a lungul anilor care au venit, drumuri‐le mele,  apoi  a  familiei pe  care mi‐am  format‐o au trecut pe la Luna, apoi la Turda, prin casa fa‐miliei Lupu.     Unchiuʹ Popa ( aşa‐i spuneam ) şi Tanti Lola ne‐au fost alături  în bucuriile şi  întristările noas‐tre,  ne‐au  fost  întotdeauna  alături  la  bine  şi  la rău.     Cu  înțelepciune,  cu  dragoste,  cu  umor,  în‐totdeauna au avut un răspuns oricărei probleme pe care le‐am împărtăşit‐o.     Una din  ʺ problemele rezolvateʺ, dar nu sin‐gura de acest gen, simt nevoia să v‐o împărtăşesc.  

96

   În urmă cu 25 de ani, i‐am povestit lui Tanti că avem nişte buni prieteni, Rodica şi Dorel, care au  o  familie  frumoasă,  un  băiețel minunat,  dar sunt neîmpăcați că nu sunt cununați  religios,  ți‐nând cont de vremurile pe care  le  trăiam. După câteva  zile  am primit un  telefon prin  care Tanti mi‐a spus că putem  ʺsă rezolvăm problema des‐pre  care  am  povestit  amândouă”  şi  s‐o  anunț când vom merge la Turda.     În  8  noiembrie  1984  am  mers  acasă  la Unchiu Popa şi Tanti Lola.     Cu poarta şi uşa încuiate, cu perdelele trase, cântăreț fiind Tanti, cei doi miri şi noi naşii, plini de emoție, am stat în fața PREOTULUI care a să‐vârşit cununia. Şi nu vom putea uita pilduitorul şi înțeleptu‐i cuvânt de după cununie!     Tanti  Lola,  cu  umoru‐i  bine  cunoscut,  ne‐a spus că încă nu a văzut nuntă fără tortul miresei, drept care a deschis uşa spre sufragerie, unde era pregătită o masă ca‐n poveşti.     Şi nu cred că mai trebuie să spun cuiva ce fel de gospodină este Tanti!     Şi  la  aniversările  din  familiile  noastre,  pe care Tanti niciodată nu le uită, ne răsfață de fieca‐re dată cu minunatele‐i prăjituri.  

97

   Tanti  Lola  se  bucură  de  fiecare  dată  ʺcă  o cercetămʺ şi poate nu destul de des cum ar meri‐ta sau am dori noi, dar vrem să ştie că dragostea şi prețuirea dânsei ne  onorează,  că noi  o  iubim din toată inima şi‐i dorim: ʺLa mulți ani cu sănă‐tate! ʺ     Poate  am  scris prea mult, dar niciodată  în‐deajuns despre  familia preotului Vasile  şi Maria Lupu!              GRUPUL DE LA CLUJ         Ligia şi Ionică          Rodica şi Dorel      

98

     Sunt onorat că se apelează şi  la mine pentru a mă exprima măcar  în câteva  fraze despre per‐sonalitatea nonagenarei preotese Marioara Lupu.   De  la  început, vă  rog  să  faceți  abstracție de faptul că de persoana domniei sale mă  leagă un grad apropiat de rudenie, motiv pentru care s‐ar putea crede că obiectivitatea mea ar suferi.   Faptele  şi  comportamentul  doamnei Marioara Lupu de‐a  lungul vieții, atestă  fără  tă‐gadă  că merită  cu  prisosință  atenția  de  care  se bucură din partea comunității atât  religioase cât şi  laice. Nenumărate  sunt  exemplele de  oameni formați  cu  începuturile  scrisului  şi  cititului  din satele unde a profesat  în  cariera de  învățătoare, fiind şi o animatore a educației cultural‐artistice. A deschide mintea copiilor de  la sate spre carte, spre  învățătură,  spre educație  şi  încă  în  condiții vitrege, nu o putea face decât un om cu persona‐litate. Nu mai puțin  importantă  este  contribuția preotesei Marioara Lupu  la educația religioasă a mediului  în care a viețuit alături de regretatul – şi nu numai ‐ preot Vasile Lupu.  

99

  Cuplul  ideal, preot Vasile Lupu şi învățătoa‐rea Marioara Lupu au  lăsat urme neşterse  în su‐fletele  şi  inimile  celor mulți  care  i‐au ascultat  şi cunoscut. Preoteasa, dotată de Dumnezeu cu glas deosebit, a venit  în  completarea preotului Lupu din  strana  bisericii,  încât  slujbele  duminicale  şi nu  numai,  au  fost  o  înălțare  sufletească  a  celor mulți  care au avut bucuria  să asiste  la  serviciile divine.   Puterea de comunicare, bunătatea şi compor‐tamentul deosebit al preotesei şi preotului Lupu, au făcut ca uşa casei lor să fie deschisă pentru toți cei care au bătut şi bat la ea. Nu este întâmplător faptul ca peste 40 de cupluri au fost cununate de domniile lor ca naşi.   Consider că doar din cele arătate mai sus re‐zultă  personalitatea  puternică  a  preotesei Marioara Lupu  şi  regretele noastre  că  astăzi nu se mai întâlnesc oameni deosebiți ca preotul Vasi‐le Lupu şi preoteasa Marioara Lupu.          Cu stimă,           Ing. Eugen Crişan 

100

     Se spune că femeia are menirea de a înnobila mediul din jurul ei. Preoteasa Maria Lupu a fost o flacără vie, un exemplu de dăruire şi devota‐ment, atât pentru elevii săi cât şi pentru oamenii satului Livada, care, prin intermediul doamnei au găsit în vremuri grele o cale de a accede la car‐te şi învățătură.   O femeie deosebită, cu o inteligență străluci‐toare, o ilustră a vremurilor sale, un suflet cald şi imaculat, de la care găseai oricând alinare şi sfa‐turi bune.    Îi urăm cu ocazia venerabilei vârste de 90 de ani multă sănătate şi Dumnezeu să o aibă în pa‐ză! 

La mulți ani!!!         Doamne ajută! 

    Ing. Ioan Găbudean 

101

  

DOAMNA MEA ÎNVĂŢĂTOARE   

  Asemenea  marelui  nostru  povestitor,  Ion Creangă,  stau  câteodată  şi‐mi  aduc  aminte  de satul natal, care,  în timpul copilăriei mele se nu‐mea  Şchiopi,  în prezent Livada, un  sat  aproape uitat de  lume, dar binecuvântat de Bunul Dum‐nezeu cu dealuri  şi păduri, cu oameni harnici  şi gospodari,  când  turmele  umpleau  ulițele,  când casele  erau  pline  de  copii,  când  în  duminici  şi sărbători tineri, bătrâni şi copii mergeau la biseri‐că, iar apoi la horă.   Satul  a  mai  fost  binecuvântat  de  Bunul Dumnezeu cu doi oameni care au sfințit acest loc, cu  stimatul  Părinte  Vasile  Lupu  şi  stimata Doamnă Preoteasă şi Învățătoare Maria Lupu.   Întotdeauna preotul şi învățătorul au fost cei doi factori de stabilitate şi echilibru, de cultură şi de progres material şi spiritual, prin felul în care au ştiut să facă roditoare credința şi ştiința în su‐fletul oamenilor, iar domniile lor au îndeplinit cu prisosință acest țel nobil. 

102

  Părintele Vasile Lupu ne‐a adăpat  la  izvorul adevăratelor valori ale moralei creştine, ne‐a ofe‐rit posibilitatea să gândim şi să trăim creştineşte, să dăm sens şi conținut, lumină şi strălucire vieții noastre.   Chiar în vremuri de răstrişte, când religia era interzisă în şcoli, părintele Vasile Lupu ne chema la biserică miercurea şi vinerea, ne citea pilde, ne învăța  cântece  bisericeşti  cu  o mare  încărcătură emoțională şi creştină.   Tatăl meu a fost corator, slujind biserica ală‐turi de părintele Vasile Lupu mulți ani.   Eu am avut privilegiul şi bucuria de a fi bo‐tezată  şi  cununată de părintele Vasile Lupu,  iar după mutarea dânsului la Turda l‐a botezat şi pe fiul meu.   Doamna mea învățătoare şi preoteasă, Maria Lupu, a fost a doua noastră mamă care a dat din ființa, din inima şi din mintea domniei sale hrană pentru  devenirea  şi  împlinirea  noastră.  Bună  şi răbdătoare, a  învățat generații de  şcolari să des‐copere frumusețea  limbii noastre, să desluşească adevărurile  lumii  care‐i  înconjurau,  să  deose‐bească binele de  rău, să  fie drepți, cinstiți, cura‐joşi, să fie oameni. Dar doamna învățătoare nu s‐

103

a mulțumit numai cu atât. Curajoasă şi ambițioa‐să a  luptat  şi a obținut aprobare pentru  înființa‐rea  ciclului  gimnazial  în  satul  Şchiopi  în  anul 1960 şi a convins părinții să‐şi  lase copiii să con‐tinue studiile.   A organizat  festivaluri de  teatru, de  cântece şi dansuri populare,  în care a antrenat  tineri din satele  învecinate,  iar  locurile  în  care  se desfăşu‐rau erau întotdeauna neîncăpătoare. Şi pentru că exemplul personal este cheia succesului, cu oca‐zia festivalurilor, doamna învățătoare nu se mul‐țumea  numai  cu  rolul  de  organizator,  ci  întot‐deauna îşi atribuia şi un rol de actor.   Toate generațiile de copii pe care le‐a învățat doamna  învățătoare Maria Lupu, au devenit oa‐meni  cu  studii  superioare,  cu meserii  frumoase, care  i‐au  făcut cinste  indiferent de  locurile unde au fost duşi de valurile vieții.   Doamna preoteasă şi învățătoare Maria Lupu a fost  iubită şi apreciată de oamenii din sat pen‐tru ceea ce a făcut pentru tineri, pentru modelul de viață morală  şi spirituală pe care  l‐a dat. Era nelipsită de  la  slujba de duminică.  Îmi amintesc cum cânta  în strană alături de diac, avea o voce 

104

frumoasă, melodioasă şi sonoră, dând un plus de suflet şi de căldură slujbei.   Era  apropiată de  oameni,  nu  pierdea  nici  o ocazie de a sta de vorbă cu ei, ascultându‐le bu‐curiile  şi necazurile,  iar pentru  fiecare găsea un sfat bun şi un cuvânt de mângâiere.   Când părintele Vasile Lupu organiza şedințe ale  Consiliului  Parohial,  coratorii  erau  invitați împreună  cu  soțiile  la  casa  parohială.  Cu  acest prilej, doamna preoteasă nu scăpa ocazia de a‐şi etala  calitățile  de  gospodină  desăvârşită,  pregă‐tind multe feluri de mâncăruri şi prăjituri despre care femeile simple din sat şi mama mea nici mă‐car nu auziseră.   Elevă  fiind,  îmi  amintesc  cu  plăcere  că doamna învățătoare ne invita acasă, pe noi, fete‐le, să o ajutăm la curățenie. Cu această ocazie ne arăta  cum  se  calcă hainele,  cum  se  aranjează  în dulapuri, cum se întreține curățenia casei, ne dă‐dea sfaturi şi abia mai târziu mi‐am dat seama că adevăratul  scop pentru  care ne  invita, era  să ne dea un exemplu pentru a deveni şi noi bune gos‐podine.   Doamna mea  învățătoare,  aceasta  este  o  zi specială  din  viața  dumneavoastră,  este  ziua  în 

105

care cu toată dragostea vă oferim florile recunoş‐tinței, vă mulțumim  şi  vă  suntem  recunoscători pentru munca dumneavoastră care a pus temelie viitorului nostru, a dat un spațiu real creşterii şi formării noastre.  

La Mulți Ani!    

Cu deosebită stimă, prof. Otilia Hancu Vălean 

  

106

     Cu  deosebite  emoții  şi  foarte  mult  respect încerc să aştern pe această hârtie calitățile deose‐bite care să contureze portretul doamnei preotese Maria Lupu.   Se ştie că în viață, Bunul Dumnezeu ne‐a hără‐zit nouă pământenilor ceasuri bune şi ceasuri rele. Eu  îi mulțumesc Domnului pentru  ceasul  bun  în care  i‐am cunoscut pe Doamna preoteasă Maria şi pe  părintele Vasile  Lupu,  care  de‐a  lungul  anilor mi‐au devenit atât de apropiați  încât aş putea să‐i aşez pe acelaşi piedestal cu dragii mei părinți.    Cunoscându‐i  încă  de  când  locuiau  în  co‐muna Luna, unde ne vedeam mai  rar din cauza distanței, bucuria mea a fost înzecită atunci când am fost invitată pentru prima dată în casa lor din Turda, fiindcă din acest moment aveam posibili‐tatea să ne vedem mai des.   Aş vrea să scot  în evidență  faptul că pentru Doamna Maria Lupu nu a contat poziția socială, culoarea politică, bogăția sau sărăcia, ci omul.   A căutat să‐l înțeleagă pe fiecare, cu bunele şi relele sale. Nu s‐a mulțumit cu atât, a încercat să‐l ajute să meargă pe drumul drept, să‐i facă viața 

107

mai  uşoară,  să‐i  arate  calea  spre  ştiință  şi  către Bunul Dumnezeu.   Frumoasa  şi marea  prietenie  care  s‐a  legat între familia ei şi familia mea a creat momente de neuitat  petrecute  între  noi, momente  în  care  le împărtăşeam realizări şi neajunsuri din casa mea, din activitatea pe care o desfăşuram, primind sfa‐turi  înțelepte  şi  sincere  care mă  ajutau  să depă‐şesc  anumite  situații.  Trecând  anii,  am  devenit ,,nepoata” şi ,,unchiul popa” ceea ce m‐a onorat.   Doamna preoteasă este o gospodină desăvâr‐şită,  cunoaşte  multe  secrete  ale  artei  culinare, împărtăşindu‐mi  şi mie multe dintre acestea,  lu‐cru pentru care îi mulțumesc.   Nu  vreau  să  închei  aceste  rânduri  fără  a aprecia  sufletul milostiv  şi nobil de  care dă do‐vadă  în activități de binefacere pe care  le desfă‐şoară în viața de zi cu zi, ajutându‐i, după posibi‐litățile ei pe cei aflați în nevoi.   Apreciez  gestul  frumos  al  celor  care  s‐au gândit la editarea acestei cărți, lucru care îi arată Doamnei  Preotese  Maria  Lupu  că  oamenii  o apreciază şi o iubesc.   Îi dorim ani mulți cu sănătate şi bucurii.  

Maria şi Teodor Drăgoiu  

108

     În  toamna  anului  1957,  după  absolvirea  Li‐ceului  Pedagogic  din  Cluj,  m‐am  prezentat  la postul de învățător ce mi‐a fost repartizat la şcoa‐la din  satul  Şchiopi  (  în prezent Livada),  atunci unitate de  învățământ cu clasele  I –  IV. Ajuns  la şcoală am întâlnit pe viitoarele mele colege: învă‐țătoarea Lupu Maria, soția preotului din sat, care îndeplinea  şi  funcția de directoare,  şi  învățătoa‐rea Hanc Minerva. Îmi amintesc cu multă plăcere de căldura cu care am fost primit şi de preocupă‐rile ce  le‐au manifestat dânsele pentru a‐mi găsi gazda la care să locuiesc. După doar 2‐ 3 luni m‐am mutat  în  familia  preotului  Lupu,  în  cadrul căreia m‐am simțit ca în propria mea familie.    Fiind  la  început de carieră didactică, mărtu‐risesc  cu  adâncă  recunoştință  că  în  noul  climat familial am avut mult de  învățat, atât  în  ce pri‐veşte profesia de dascăl, cât şi în ce priveşte viața în general. De altfel, doamna Lupu avea o bogată experiență didactică, iar soțul dânsei era un preot cu o mare cultură, binecunoscut şi apreciat în sa‐tele  din  împrejurimi.  Ba mai mult  erau  şi  nişte 

109

gospodari desăvârşiți. Îmi amintesc cum îi destă‐inuiam  mamei  mele,  când  mă  duceam  acasă, preocupările doamnei preotese privitoare la con‐servarea alimentelor pentru iarnă, cămara în care erau păstrate fiind un fel de magazin în care gă‐seai de toate.    Deşi atunci era destul de dificil să frecventezi biserica, din când în când mergeam la slujbele de la biserica din sat, dar mai ales la cele de la bise‐rica  din  satul Măgura  Ierii,  unde  slujea  preotul Lupu.    Întrucât  atunci  nu  apăruse  televiziunea,  iar în  sat nu prea aveai posibilități de a‐ți consuma în mod  plăcut  timpul  liber,  jucam  cu  părintele şah, dar mai ales table. Uneori doamna preoteasă mergea în vizită la mama sa la Iara, iar eu şi pă‐rintele  jucam  table  până  seara  târziu.  Cel  care câştiga scria pe un afiş mare rezultatul, punându‐l  la  vedere,  ca  atunci  când  se  înapoia  doamna preoteasă  să‐l  observe,  acest  lucru  producând momente de bună dispoziție.   După  primul  an  de  învățământ  am  fost  în‐corporat  în armată. În  ianuarie 1961, după elibe‐rare, m‐am reîntors la şcoala din Şchiopi, care era deja unitate de învățământ cu clasele I – VII. Am 

110

fost  încadrat  pe  catedra  de  matematică‐fizică. Familia Lupu avea  în gazdă pe  învățătoarea  su‐plinitoare  Tulai Maria,  care,  în  vacanța  de  vară îmi devenea soție. Aceasta era  în al doilea an  în gazdă  la  familia  Lupu,  astfel  că,  aşa  după  cum mi‐a mărturisit de mai multe ori, a învățat foarte mult de la doamna preoteasă din domeniul artei culinare. De fapt, perioadele ce ni le‐am petrecut în sânul familiei Lupu constituie suportul pregă‐tirii noastre pentru viața de familist, ceea ce ne‐a determinat să‐i solicităm pe soții Lupu să devină părinții noştri sufleteşti, adică naşi.   Acum,  la  împlinirea venerabilei vârste de 90 de ani,  îi dorim naşei noastre ca Bunul Dumne‐zeu să‐i dea sănătate şi putere să străbată cu bine perioada ce urmează până ce se va duce la întâl‐nirea cu iubitul soț al dânsei.   

 Prof. Teodor Popa 

111

   

PREOTEASA MARIA LUPU-CRIŞAN

– Învăţătoare la Şchiopi –      Era în vara anului 1944. Cel de al II‐lea Răz‐boi mondial se părea că se apropie de final, uria‐şa maşinărie a puterilor Axei era învinsă pe toate fronturile. Lumea se săturase de cei cinci ani de război  şi  tot mai mulți visau  şi doreau pacea.  In Gazeta  de  Turda,  profesorul  Teodor Murăşanu scrie  la  6  august,  de  sărbătoarea  Schimbarea  la față,  editorialul:  ʺPe  când  Schimbarea  la  față  a României?ʺ    În această atmosferă de aşteptări şi speranțe, într‐o însorită duminică de august, la Iara, cu iu‐bire creştinească dar şi puțin curaj, ținând seama de împrejurări, se constituie o tânără familie, rod al unei prietenii iscată şi consolidată în atmosfera de mare prestigiu cultural din ʺMica Romăʺ, Bla‐jul  cu vestitele  sale  şcoli,  între  eleva  Şcolii Nor‐

112

male  de  Învățătoare,  Maria  Crişan,  şi  tânărul student  al Academiei  de  Teologie, Vasile  Lupu. Erau originari din două sate apropiate, de pe Va‐lea Ierii: ea se născuse în Iara, el în Borzeşti.   După ce tăvălugul războiului a trecut şi peste această parte de  țară,  în  toamna anului 1944, cei doi soți  îşi  încep activitatea de ridicare culturală a  satelor  româneşti de  la poalele Munților Apu‐seni,  în  cea  mai  bună  tradiție  a  ASTREI TRANSILAVANE,  Părintele  Vasile  ca  preot‐paroh  în  satele:  Surduc  şi  Făgetul  Ierii,  soția  ca învățătoare la Surduc.   Activitatea  la  clasă  a  tinerei  învățătoare  am cunoscut‐o mai  în  de‐aproape,  după  ce  preotul Vasile Lupu s‐a mutat cu familia în parohia satu‐lui meu natal,  la  Şchiopi, astăzi numit  ʺLivadaʺ, din cadrul comunei Petreştii‐de ‐Jos, județul Tur‐da.  În primul  său  an,  la  Şchiopi,  învățătoarea  a predat  la  două  clase,  în  condiții  simultane,  dar trebuia să aibă grijă şi de copiii de Grădiniță, ne‐fiind,  încă, un post de educatoare. Curând  însă, numărul  copiilor  sporind,  Şcoala  primară  din Şchiopi  a devenit  şcoală  cu  8  clase,  învățătoarei Maria Lupu revenindu‐i şi sarcini de ordin orga‐nizatoric,  fiind adesea numită şi directoare, apoi 

113

schimbată ( ca soție de preot) şi‐apoi iarăşi direc‐toare.   Când  preotul  Vasile  Lupu  a  fost  ridicat  la cinstea de protopop, familia s‐a mutat, pentru un scurt  timp,  la  Luna,  apoi  în  oraşul  Turda  unde doamna  învățătoare  a  activat  la  catedră până  la pensionare.   Cei  22 de  ani petrecuți  la  Şchiopi  rămân  în amintirea generațiilor de elevi pe care preoteasa‐învățătoare  i‐a  instruit  şi educat, mulți din  foştii săi elevi  fiind astăzi  intelectuali de vază:  învăță‐tori,  profesori, medici,  ingineri  ori  tehnicieni  în multele  fabrici din Turda.  Iar cei ce‐au  rămas  în sat, gospodari de nădejde.   Dar şi mai important, cred, este amintirea pe care a lăsat‐o în sufletele locuitorilor din acest sat de munte, doamna Maria Lupu,  ca  învățătoare, ca  ʺdascălʺ  la  strana  bisericii,  ca  instructor  al echipelor  artistice  ale  tineretului,  ca  animatoare culturală în rândul femeilor‐gospodine, pe care le instruia  în probleme de  igienă  şi alimentație co‐rectă a copiilor. Pentru această prezență  în viața satului nostru, mutarea familiei a fost mult regre‐tată,  rămânând  în  schimb  icoana  unor  oameni care s‐au dăruit oamenilor, îndrumători şi educa‐

114

tori, adevărați  luminători ai  celor mulți, preotul Vasile, prin predicile sale de la amvon, învățătoa‐rea, prin activitatea de la catedră.                   Prof. Valer Popa 

Preşedinte  al Asociației  Învă‐țătorilor ʺNormaliştii Clujeniʺ Cetățean de Onoare al Comu‐nei Petreştii‐de ‐Jos 

115

     Cu  deosebite  emoții  şi  foarte  mult  respect încerc să aştern pe această hârtie calitățile deose‐bite care să contureze portretul doamnei preotese Maria Lupu.   Se ştie că în viață, Bunul Dumnezeu ne‐a hă‐răzit nouă pământenilor  ceasuri  bune  şi  ceasuri rele.  Eu  îi mulțumesc  Domnului  pentru  ceasul bun  în care  i‐am cunoscut pe Doamna preoteasă Maria şi pe părintele Vasile Lupu, care de‐a  lun‐gul anilor mi‐au devenit atât de apropiați încât aş putea să‐i aşez pe acelaşi piedestal cu dragii mei părinți.   Cunoscându‐i încă de când locuiau în comu‐na Luna, unde ne vedeam mai rar din cauza dis‐tanței, bucuria mea a fost înzecită atunci când am fost  invitată  pentru  prima  dată  în  casa  lor  din Turda, fiindcă din acest moment aveam posibili‐tatea să ne vedem mai des.   Aş vrea să scot  în evidență  faptul că pentru Doamna Maria Lupu nu a contat poziția socială, culoarea politică, bogăția sau sărăcia, ci omul.   A căutat să‐l înțeleagă pe fiecare, cu bunele şi relele sale. Nu s‐a mulțumit cu atât, a încercat să‐

116

l ajute să meargă pe drumul drept, să‐i facă viața mai  uşoară,  să‐i  arate  calea  spre  ştiință  şi  către Bunul Dumnezeu.   Frumoasa  şi marea  prietenie  care  s‐a  legat între familia ei şi familia mea a creat momente de neuitat  petrecute  între  noi, momente  în  care  le împărtăşeam realizări şi neajunsuri din casa mea, din activitatea pe care o desfăşuram, primind sfa‐turi  înțelepte  şi  sincere  care mă  ajutau  să depă‐şesc  anumite  situații.  Trecând  anii,  am  devenit ,,nepoata” şi ,,unchiul popa” ceea ce m‐a onorat.   Doamna preoteasă este o gospodină desăvâr‐şită,  cunoaşte  multe  secrete  ale  artei  culinare, împărtăşindu‐mi  şi mie multe dintre acestea,  lu‐cru pentru care îi mulțumesc.   Nu  vreau  să  închei  aceste  rânduri  fără  a aprecia  sufletul milostiv  şi nobil de  care dă do‐vadă  în activități de binefacere pe care  le desfă‐şoară în viața de zi cu zi, ajutându‐i, după posibi‐litățile ei pe cei aflați în nevoi.   Apreciez  gestul  frumos  al  celor  care  s‐au gândit la editarea acestei cărți, lucru care îi arată Doamnei  Preotese  Maria  Lupu  că  oamenii  o apreciază şi o iubesc.   Îi dorim ani mulți cu sănătate şi bucurii. 

Maria şi Teodor Drăgoiu  

117

   

LA 90 DE ANI DE VIAŢĂ EXEMPLARĂ

  

De Dumnezeu a fost iubită  Iar viața‐ i este împlinită. Aşa vom spune tot mereu Să fie preoteasă i‐a fost greu!  La tot natul i‐a fost dragă, Şi‐a avut gura de fragă. A cântat în strană şi‐ n cor, Fiind iubită de popor.  Dumnezeu i‐a mai dat o lucrare, Să fie în sat învățătoare Este şi OM de cultură, Dăruind învățătură.  Laică şi creştinească, Pentru viața pământească. 

118

Minte ageră şi fină Rază limpede – lumină.  La LIVADA, în sat de munte,  Plin cu oameni blânzi, de frunte. În loc cu ........, de verdeață Cu părintele în față.  Cum le‐a spus‐o Dumnezeu, Au muncit cu râvnă... greu. I‐a întărit în Duh şi har, Luminând precum un far.  Apoi au venit, se ştie, La LUNA, sat de câmpie, Unde s‐au organizat  Fiind pe locu‐ntâi în sat.  Şi aici, la Turda, în Catedrală Har de muncă, nu de fală. Păstorind prin muncă şi credință, Cu mult spor, din conştiință.  Acum părintele priveşte, Şi din CER îți mulțumeşte 

119

Să fii vrednică, MARIE Ce ți‐am pregătit, se ştie. Viața pe Pământ, mai ține, Până vei veni la mine, Aici, nu‐ți va mai fi greu, Lângă Bunul Dumnezeu!  În mine Dumnezeu S‐a odihnit Şi sufletul mi l‐a sfințit! Aşa mă simt, cu sufletu‐mpăcat Că Dumnezeu m‐a sărutat! El m‐a chemat mereu la LITURGHIE Văzându‐mă că‐s OM de omenie!  Părintele a fost un bun păstor, Iar lângă preoteasă i‐a fost mai uşor. Să‐şi împlinească a lor menire,  Să ducă oamenii spre fericire.  În pace şi‐n comuniune, Tot ce‐au făcut, e o minune. Lucrare Sfântă şi Dumnezeiască Ducând o viață creştinească.   

120

Doamnă, doamnă preoteasă,  Chiar şi‐acum când stai în casă, Bunul Dumnezeu să‐ți dea  Sănătate, că nu‐i rea, Pace‐n suflet şi iubire Harul sfânt şi mulțumire! 

 Colonel (r). Aurel Feneşan 

  

121

 Casa părintească a preotesei Maria Lupu (Iara) 

  Poza color biserica parohiei Luna 

122

 Biserica satului Livada (Şchiopi) 

  

 Casa parohială, Livada (Şchiopi) 

123

 

Familia preot Vasile şi Maria Lupu

1941 

1986

124

  

 În strana Catedralei Ortodoxe Turda 

125

 

  

126

           

Casa Cărții de Ştiință Director: Mircea Trifu 

Fondator: dr. T.A. Codreanu Tehnoredactare computerizată: Nicoleta Vălean, Ziana Muntean 

 Tiparul executat la Casa Cărții de Ştiință 400129 Cluj‐Napoca; B‐dul Eroilor nr. 6‐8 

Tel./fax: 0264‐431920 www.casacartii.ro; e‐mail: editura@casacartii.ro