preluarea de datorie

19
În cadrul prezentului studiu ne propunem să analizăm instituţia preluării datoriei după cum urmează: (1) Domeniul de aplicare. Aspecte de formă, (2). Mecanismul preluării de datorie, cu o privire mai atentă asupra preluării de datorie realizată prin contract încheiat între vechiul debitor şi noul debitor, (3). Efectele preluării de datorie şi, la final, câteva consideraţii privind (4) Ineficacitatea preluării de datorie. Domeniul de aplicare. Aspecte de formă. Textele art. 1.599 – 1.608 C.civ. vizează preluarea de datorie operată prin convenţia părţilor (debitorul iniţial şi noul debitor sau creditor şi noul debitor). În consecinţă, prevederile în discuţie nu sunt aplicabile în ipoteza în care transferul obligaţiilor operează prin efectul legii, cum ar fi cazul reorganizării persoanelor juridice prin intermediul fuziunii prin absorbţie sau contopirii, unde art. 235 C.civ. prevede expres că drepturile şi obligaţiile persoanei juridice absorbite, respectiv ale persoanelor juridice contopite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care absoarbe, respectiv în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiinţate[11]. În ceea ce priveşte obiectul contractului de preluare de datorie, textul art. 1.599 alin. (1) C.civ. prevede expres că acesta vizează nu doar obligaţia de a achita o sumă de bani, ci şi obligaţia „de a executa o altă prestaţie” – „[o]bligaţia de a plăti o sumă de bani ori de a executa o altă prestaţie poate fi transmisă de debitor unei alte persoane (…)”. Pe lângă aceasta, credem că preluarea poate viza inclusiv obligaţii strâns legate de persoana debitorului, bineînţeles, sub rezerva acordului creditorului cu privire la executarea obligaţiei de către o altă persoană[12]. În acest ultim caz, s-a apreciat că obligaţia nu se va mai stinge prin plată, ci printr-o dare în plată [13]. În fine, în privinţa cerinţelor de formă ale contractului de preluare de datorie, Codul civil nu cuprinde prevederi speciale, motiv pentru care apreciem că acesta este guvernat de principiul consensualismului, fiind valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor[14]. Aceleaşi consideraţii sunt valabile şi pentru comunicarea către creditor a contractului de preluare a datoriei încheiat între vechiul şi noul debitor, precum şi în privinţa acordului subsecvent al creditorului cu privire la contractul comunicat. Mecanismul preluării datoriei În primul rând, precizăm că transferul uneia sau mai multor obligaţii, ca element de pasiv, poate opera atât prin intermediul preluării de datorie, cât şi prin intermediul cesiunii de contract[15]. Potrivit art. 1.599 C.civ. [16], preluarea de datorie se poate realiza prin următoarele modalităţi: a) prin contract încheiat între debitorul iniţial şi noul debitor şi sub rezerva acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie[17]; Exemplu: A datorează suma de 5.000 Euro către B, iar C datorează aceeaşi sumă de bani către A. A şi C încheie un contract prin care C se obligă să preia datoria lui A către B. Ca efect al contractului, C ar urma să plătească suma de 5.000 Euro către B. Contractul va produce efecte dacă B îşi exprimă acordul cu privire la preluarea de datorie. b) prin contract încheiat între creditor şi noul debitor, prin care noul debitor se obligă să achite datoria debitorului iniţial; Exemplu: A datorează suma de 5.000 Euro către B. C, din diverse considerente (anumite prestaţii pe care ar urma să le primească de la A în virtutea unor raporturi contractuale preexistente) încheie un contract cu B prin care preia datoria lui A. Urmare a contractului de preluare de datorie, C ar urma să plătească suma de 5.000 Euro către B. Observăm că, indiferent de modalitatea în care este efectuată operaţiunea, acordul creditorului este necesar, acesta putând fi dat (i) la momentul încheierii contractului de preluare de datorie, de regulă prin semnarea acestuia, caz în care putem avea fie un contract bipartit, încheiat între creditor şi noul debitor, fie un contract tripartit încheiat între debitorul iniţial, noul debitor şi creditor, (ii) ulterior încheierii contractului de preluare de datorie între debitorul iniţial şi noul debitor, caz în care vom avea în vedere prevederile art. 1.605 – 1.607 C.civ.[18], precum şi (iii) anterior încheierii

Upload: claudia-ionela

Post on 16-Dec-2015

6 views

Category:

Documents


1 download

TRANSCRIPT

n cadrul prezentului studiu ne propunem s analizm instituia prelurii datoriei dup cum urmeaz: (1) Domeniul de aplicare. Aspecte de form, (2). Mecanismul prelurii de datorie, cu o privire mai atent asupra prelurii de datorie realizat prin contract ncheiat ntre vechiul debitor i noul debitor, (3). Efectele prelurii de datoriei, la final, cteva consideraii privind (4) Ineficacitatea prelurii de datorie.Domeniul de aplicare. Aspecte de form.Textele art. 1.599 1.608 C.civ. vizeaz preluarea de datorie operat princonvenia prilor(debitorul iniial i noul debitor sau creditor i noul debitor). n consecin, prevederile n discuie nu sunt aplicabile n ipoteza n care transferul obligaiilor opereaz prin efectul legii, cum ar fi cazul reorganizrii persoanelor juridice prin intermediul fuziunii prin absorbie sau contopirii, unde art. 235 C.civ. prevede expres c drepturile i obligaiile persoanei juridice absorbite, respectiv ale persoanelor juridice contopite se transfer n patrimoniul persoanei juridice care absoarbe, respectiv n patrimoniul persoanei juridice nou-nfiinate[11].n ceea ce priveteobiectul contractului de preluare de datorie, textul art. 1.599 alin. (1) C.civ. prevede expres c acesta vizeaz nu doar obligaia de a achita o sum de bani, ci i obligaia de a executa o alt prestaie [o]bligaia de a plti o sum de bani ori de a executa o alt prestaie poate fi transmis de debitor unei alte persoane (). Pe lng aceasta, credem c preluarea poate viza inclusiv obligaii strns legate de persoana debitorului, bineneles, sub rezerva acordului creditorului cu privire la executarea obligaiei de ctre o alt persoan[12]. n acest ultim caz, s-a apreciat c obligaia nu se va mai stinge prin plat, ci printr-o dare n plat[13].n fine, n privinacerinelor de formale contractului de preluare de datorie, Codul civil nu cuprinde prevederi speciale, motiv pentru care apreciem c acesta este guvernat de principiul consensualismului, fiind valabil ncheiat prin simplul acord de voin al prilor[14]. Aceleai consideraii sunt valabile i pentru comunicarea ctre creditora contractului de preluare a datoriei ncheiat ntre vechiul i noul debitor, precum i n privinaacordului subsecvent al creditoruluicu privire la contractul comunicat.Mecanismul prelurii datoriein primul rnd, precizm c transferul uneia sau mai multor obligaii, ca element de pasiv, poate opera att prin intermediul prelurii de datorie, ct i prin intermediul cesiunii de contract[15].Potrivit art. 1.599 C.civ.[16], preluarea de datorie se poate realiza prin urmtoarele modaliti:a) prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor i sub rezerva acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie[17];Exemplu:A datoreaz suma de 5.000 Euro ctre B, iar C datoreaz aceeai sum de bani ctre A. A i C ncheie un contract prin care C se oblig s preia datoria lui A ctre B. Ca efect al contractului, C ar urma s plteasc suma de 5.000 Euro ctre B. Contractul va produce efecte dac B i exprim acordul cu privire la preluarea de datorie.b) prin contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, prin care noul debitor se oblig s achite datoria debitorului iniial;Exemplu:A datoreaz suma de 5.000 Euro ctre B. C, din diverse considerente (anumite prestaii pe care ar urma s le primeasc de la A n virtutea unor raporturi contractuale preexistente) ncheie un contract cu B prin care preia datoria lui A. Urmare a contractului de preluare de datorie, C ar urma s plteasc suma de 5.000 Euro ctre B.Observm c, indiferent de modalitatea n care este efectuat operaiunea, acordul creditorului este necesar, acesta putnd fi dat(i)la momentulncheierii contractului de preluare de datorie, de regul prin semnarea acestuia, caz n care putem avea fie un contract bipartit, ncheiat ntre creditor i noul debitor, fie un contract tripartit ncheiat ntre debitorul iniial, noul debitor i creditor,(ii)ulteriorncheierii contractului de preluare de datorie ntre debitorul iniial i noul debitor, caz n care vom avea n vedere prevederile art. 1.605 1.607 C.civ.[18], precum i(iii)anteriorncheierii contractului de preluare a datoriei ntre vechiul debitor i noul debitor,posibil printr-o clauz inserat n contractul care reprezint izvorul obligaiei care face obiectul prelurii de datorie i prin care creditorul permite debitorului s i substituie un ter n exercitarea obligaiei[19].n cazul n care acordul creditorului cu privire la preluarea datoriei este exprimatconcomitentcu operaiunea prelurii, nu sunt ridicate probleme importante. Consideraii se impun n ceea ce privete acordul exprimatulteriorncheierii contractului de preluare a datoriei ntre debitorul iniial i noul debitor, cu respectarea prevederilor art. 1.605 1.607 C.civ., i acordul exprimatanteriorncheierii unui asemenea contract. Avnd n vedere c problema acordului creditorului cu privire la preluarea datoriei, exprimat ulterior ncheierii contractului de preluare a datoriei ntre debitori, va fi analizat n cadrul unei seciuni distincte din prezentul articol, vom avea n vedere aici aspectele legate de acordul creditorului cu privire la preluarea datoriei exprimat anticipat.n esen, problema este legat de regimul juridic al comunicrii prelurii de datorie ctre creditor, n acest caz particular. Ipoteza ar fi urmtoarea creditorul, printr-o clauz inserat n contractul care reprezint izvorul obligaiei transferate prin mecanismul prelurii de datorie, i-a exprimat anticipat acordul cu privire la substituirea debitorului iniial cu un ter n exercitarea obligaiei. ntrebarea este dac, ntr-un asemenea caz, comunicarea contractului de preluare de datorie ctre creditor este necesar pentru ca acesta s i exprime acordul cu privire la preluare, acord necesar pentru ca preluarea s i produc efecte (art. 1.605 1.608 C.civ.), sau comunicarea are un scop informativ cu privire la operaiunea de preluare de datorie care i-a produs efectele de la momentul ncheierii contractului de preluare? S-a apreciat c ntr-un astfel de caz, creditorul ar trebui doar informat cu privire la nlocuirea debitorului iniial[20]. Operaiunea devine opozabil creditorului din momentul notificrii.n continuare, vom analiza cele dou forme ale prelurii de datorie reglementate de Codul civil:(i)preluarea de datorie prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor i(ii)preluarea de datorie prin contract ncheiat ntre creditor i noul debitor.A.Preluarea de datorie prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitorPreluarea de datorie sub aceast form, va produce efecte doar dac creditorul i exprim acordul cu privire la contractul de preluare de datorie comunicat de oricare dintre debitori. Pentru scopul prezentei seciuni, pornim de la premisa c acordul creditorului este exprimat ulterior ncheierii contractului de preluare[21].Pentru ca urmare a ncheierii contractului de preluare a datoriei ntre debitorul iniial i noul debitor, vechiul debitor s fie liberat i nlocuit de noul debitor, trebuie parcurse dou etape:a) comunicarea contractului de preluare a datoriei ctre creditor, ib) exprimarea acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie.Comunicarea contractului de preluare a datoriei ctre creditorn privina comunicrii prelurii de datorie vom analiza o serie de aspecte precum:(i)natura juridic a comunicrii,(ii)persoana expeditorului,(iii)coninutul comunicrii,(iv)cerinele de form ale comunicrii i modalitatea de comunicare. Natura juridic a comunicriiUnii autori au apreciat c prin comunicarea adresat creditorului se opereaz oofert de contracta, motiv pentru care se vor aplica regulile generale care guverneaz aceast din urm materie[22]. n legtur cu acest ultim aspect, pe bun dreptate s-a apreciat c incidena anumitor prevederi din materia ofertei de contractare nu trebuie s duc la concluzia c pentru clarificarea mecanismului prelurii de datorie ar trebui s facem o preluare n bloc a acestor prevederi generale[23].Ali autori au apreciat c eventuala comunicare a prelurii ctre creditor nu reprezint o ofert, dat fiind faptul c debitorul iniial i noul debitor au deja un contract valabil ncheiat, ci reprezint mai degrab o formalitate ulterioar ncheierii contractului, esenial de altfel pentru producerea efectelor juridice ale prelurii de datorie[24].n ceea ce ne privete, credem c, pn la urm, esenial este s se stabileasc dac prevederile generale din materia formrii contractului ar putea fi aplicate n completarea prevederilor specifice prelurii de datorie. Nu vedem un impediment pentru a rspunde afirmativ, cu observaia c raportul dintre cele dou reglementri va fi guvernat de adagiulspecialia generalibus derogant; prin urmare, dac normele din materia prelurii de datorie prevd altfel dect cele generale din materia formrii contractului, primele vor fi aplicate cu prioritate[25]. Cine face comunicarea?Potrivit art. 1.606 C.civ.[26], comunicarea contractului de preluare de datorie ctre creditor se poate face de oricare dintre contractani. n consecin, Codul civil nu impune n sarcina uneia dintre pri obligaia de a efectua comunicarea, dup cum nu impune nici ca aceast comunicare s fie efectuat de ambele pri. n acest mod, legiuitorul practic recunoate c oricare dintre prile contractului de preluare a datoriei, debitorul iniial sau noul debitor, poate avea interes s comunice contractul de preluare ctre creditor. Dar ce interes ar avea noul debitor s comunice preluarea de datorie ctre creditor? Dup cum pe bun dreptate s-a apreciat, de regul, preluarea de datorie face parte dintr-o operaiune mai complex. Astfel, este posibil ca noul debitor, n schimbul prelurii datoriei debitorului iniial, s urmreasc s primeasc ceva n schimb de la acesta din urm, de aici rezid i interesul noului debitor ca preluarea de datorie s i produc efectele prevzute de Codul civil, pentru ca el, la rndul lui, s i poat colecta de la debitorul iniial, prestaia la care este ndreptit[27]. Coninutul comunicriin primul rnd, se cuvine a se observa c art. 1.606 alin. (1) C.civ. vorbete despre comunicarea ctre creditor acontractului de preluare. Ca atare, nu suntem n privina unei simple notificri a operaiunii de preluare a datoriei. n legtur cu acest aspect, trebuie s distingem ntre urmtoarele dou ipoteze:(i)n cazul n care contractul ce consacr operaiunea de preluare a datoriei nu cuprinde i alte operaiuni, atunci creditorului va trebui s i se comunice ntregul contract de preluare a datoriei,(ii)n msura n care contractul care cuprinde operaiunea de preluare a datoriei presupune i alte operaiuni, deci suntem n prezenta unui contract complex, s-a apreciat c se va comunica doar seciunea din contract care consacr preluarea de datorie, celelalte prevederi privind doar prile contractului[28].n al doilea rnd, potrivit art. 1.607 C.civ.[29], cel care comunic preluarea de datorie poate stabili untermen rezonabilcreditorului pentru ca acesta s rspund. Cerinele de form ale comunicrii i modalitatea de comunicareCodul civil nu cuprinde norme n ceea ce privete cerinele de form ale comunicrii, i nici n ceea ce privete modalitatea de comunicare a prelurii de datorie. n ceea ce privete forma comunicrii prelurii de datorie, rmn valabile observaiile de mai devreme aferente cerinelor de form ale contractului de preluare a datoriei[30]. n privina modalitii de comunicare a prelurii de datorie, aceasta poate fi fcut prin orice mijloc admis de lege care s poat face dovada primirii[31].Exprimarea acordului creditorului cu privire la preluarea de datorien legtur cu aceast etap, vom analiza urmtoarele aspecte:(i)destinatarul rspunsului la comunicare,(ii)termenul n care trebuie dat rspunsul cu privire la preluarea de datorie,(iii)raporturile dintre pri n intervalul de timp cuprins ntre comunicarea ctre creditor a prelurii de datorie i acordul creditorului cu privire la preluare,(iv)efectele juridice ale acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie, i(v)consecinele refuzului, expres sau tacit, al creditorului cu privire la preluarea de datorie. Destinatarul rspunsului la comunicareCodul civil nu reglementeaz acest aspect. Astfel, intervine ntrebarea, cui ar trebui s comunice creditorul rspunsul la comunicare n cazul n care(i)contractul de preluare de datorie a fost subiectul a dou comunicri distincte ctre creditor, din partea debitorului iniial, respectiv din partea noului debitor, sau(ii)contractul de preluare de datorie a fost subiectul unei singure comunicri, fie din partea debitorului iniial, fie din partea noului debitor? Credem c indiferent de numrul de comunicri, de persoana expeditorului, precum i indiferent de rspunsul creditorului cu privire la preluare acord/refuz acest rspuns intereseaz att debitorul iniial, ct i noul debitor, motiv pentru care opinm n sensul c rspunsul creditorului va trebui comunicat ambelor pri ale contractului de preluare de datorie. Termenul n care trebuie dat rspunsul cu privire la preluarea de datorieDup cum am menionat mai sus la seciunea destinat coninutul comunicrii prelurii de datorie ctre creditor, potrivit art. 1.607 C.civ., n cadrul comunicrii poate fi indicat i untermen rezonabiln care creditorul s rspund. Ca un criteriu pentru aprecierea rezonabilitii termenului ar putea fi folosit norma de la art. 1.193 C.civ. din materia ofertei fr termen adresat unei persoane absente, ofert care trebuie meninut un termen rezonabil, dup mprejurri, pentru ca destinatarul s o primeasc, s o analizeze i s expedieze acceptarea[32](subl. ns.).n msura n care att debitorul iniial, ct i noul debitor, comunic separat contractul de preluare a datoriei i stabilesc creditorului termene diferite pentru rspuns, creditorul ar urma s rspund ntermenul care se mplinete cel din urm. Observm c norma, pe bun dreptate, nu vorbete despre termenul cel mai lung, o suprapunere ntre termenul cel mai lung i termenul care se mplinete cel mai din urm ar fi n cazul comunicrilor concomitente i pornind de la premisa c acestea ajung la creditor n acelai timp[33].Preluarea se consider refuzat de creditor dac acesta nu rspunde n termenul indicat, cu observaiile de mai sus.n msura n care nu se prevede totui un termen n care creditorul trebuie s i exprime acordul cu privire la preluare, am putea s apelm din nou la prevederile art. 1.193 C.civ din materia ofertei fr termen adresate unei persoane absente.O problem ar fi legat de valoarea juridic a comunicrii de ctre creditor a acordului privind preluarea de datoriepeste termenul indicat n comunicare. Putem folosi ca punct de reper prevederile art. 1.198 C.civ privind acceptarea tardiv a ofertei[34]? Astfel, n ipoteza prelurii de datorie, o acceptare tardiv de ctre creditor a prelurii de datorie ar putea produce efecte numai dac prile contractului de preluare (acestea fiind autorii ofertei, chiar dac comunicarea este realizat doar de ctre una dintre aceste pri[35]) l ntiineazde ndatpe acceptant despre acceptarea acceptrii tardive. n legtur cu semnificaia noiunii deacceptare tardiv n aceast materie,rspunsul depinde i de rezonabilitatea sau nerezonabilitatea termenului indicat n comunicare[36].O alt problem ar fi legat de momentul n care creditorul este considerat c i-a exprimat acordul cu privire la preluare. S-a apreciat c acest moment va fi stabilit conform regulilor reglementate de art. 1.186 C.civ. n materia ofertei de a contracta, respectivmomentul n care acceptarea ofertei de creditor ajunge la ofertant[37].n fine, potrivit art. 1.606 alin. (2) C.civ. [c]reditorului nu i se poate cere acordul, ct timp nu a primit comunicarea. Bineneles, creditorul i poate exprima acordul cu privire la preluare independent de primirea comunicrii, dar care s fie raiunea textului? ntr-adevr, raiunea textului ar putea fi legat de prevederile art. 1.607 alin. (3) C.civ. potrivit crora [p]reluarea datoriei este considerat refuzat dac creditorul nu a rspuns n termen. Or, pentru a atribui tcerii creditorului valoare de refuz a prelurii de datorie, trebuie s existe mai nti o comunicare fcut creditorului; de asemenea, invocarea refuzului cu privire la preluare prin prisma tcerii, nu poate fi fcut nainte de expirarea termenului n care creditorul trebui s i dea acordul[38]. Raporturile dintre pri n intervalul de timp cuprins ntre comunicarea ctre creditor a prelurii de datorie i acordul/refuzul creditorului cu privire la preluarea datorieiPotrivit art. 1.606 alin. (3) C.civ. contractaniipot modifica sau denunacontractul de preluare a datoriei ct timp creditorul nu i-a dat acordul.La o prim vedere, reglementarea art. 1.606 alin. (3) C.civ. privind posibilitatea prilor de a denuna contractul de preluare a datoriei ar putea viza dou ipoteze:a) posibilitatea denunrii contractului de preluare a datorieide ctre una dintre prin raport cu cealalt,n temeiul unei clauze de denunare unilateral prevzut n contractul de preluare a datoriei[39];b) posibilitateaprilorde a denuna contractuln raport cu creditorul, iar nu denunarea contractului de ctre una dintre pri n raport cu cealalt, conform lit. a) de mai sus.Concluzia n legtur cu acest aspect ar fi c textul art. 1.606 alin. (3) C.civ. vizeaz n principal ipoteza menionat la lit. b) de mai sus, fr a contesta totui posibilitatea prilor de a include n contractul de preluare de datorie o clauz prin care s fie permis denunarea contractului. De altfel, i referirea la modificare din cuprinsul art. 1.606 alin. (3) C.civ. consolideaz concluzia de mai sus.Dup cum am precizat mai devreme, comunicarea prelurii de datorie ar putea fi privit i ca o ofert de a contracta urmnd ca prevederile generale din materia formrii contractului s fie aplicate n completarea celor de la art. 1.599 1.608 C.civ.[40]Acestea fiind spuse, n legtur cu ipoteza n care prin comunicarea prelurii de datorie s-a indicat un termen n care creditorul trebuie s rspund, trebuie s deschidem o parantez n ceea ce privete art. 1.191 C.civ. care reglementeaz irevocabilitatea ofertei pe care autorul s-a obligat s o menin un anumit termen[41]i art. 1.606 alin. (3) C.civ. potrivit cruia [c]t timp creditorul nu i-a dat acordul, contractanii pot modifica sau denuna contractul. Astfel, s-a apreciat c irevocabilitatea reglementat de at. 1.191 C.civ. ar viza inclusiv comunicarea prelurii de datorie care prevede un anumit termen pentru acceptare[42]. Pe de alt parte, relum opinia menionat ceva mai devreme, potrivit creia raportarea la anumite prevederi din teoria general a contractului pentru clarificarea mecanismului prelurii de datorie nu trebuie s duc la o preluare n bloc a acestor prevederi[43]. Prin urmare, apreciem c art. 1.191 C.civ nu este incident n ceea ce privete comunicarea prelurii de datorie care indic un termen n care debitorul trebuie s rspund, acest articol fiind chiar contrazis de art. 1.603 alin. (3) C.civ. care prevede c att timp ct creditorul nu i-a dat acordul, contractanii pot modifica sau denuna contractul[44]. Irevocabilitatea ofertei afectate de un termen pentru acceptare ar putea eventual vizacomunicarea de ctre creditor a acordului cu privire la preluarea de datorie,n care creditorul a indicat un termen pentru acceptare de ctre debitori, acest din urm termen fiind justificat de faptul c acordul creditorului cuprinde modificri ale comunicrii primite de la debitori (de exemplu, include cerina ca debitorul iniial s nu fie liberat, dar s garanteze executarea obligaiei de ctre noul debitor), motiv pentru care o astfel de comunicare din partea creditorului ar putea fi considerat, prin prisma art. 1.197 C.civ., o contraofert[45]. ntr-adevr, n materia comunicrii prelurii, nu avem o derogare de la regulile care guverneaz oferta de a contracta, similar cu cea de la art. 1.606 alin. (3) C.civ. , motiv pentru care regula prevzut de art. 1.191 C.civ privind irevocabilitatea ofertei va deveni incident.n privinamomentului pn la care prile pot denuna sau aduce modificri contractului de preluare a datoriei, textul art. 1.606 alin. (3) C.civ. folosete exprimarea ct timp creditorul nu i-a dat acordul. Astfel, apare ntrebarea dac textul are n vedere momentul n care creditorul i d acordul indiferent de ajungerea acestui acord la cunotina prilor, sau momentul n care acordul creditorului este comunicat prilor? Pare rezonabil s se urmeze soluia reglementat de art. 1.186 C.civ. care consacr sistemul recepiei[46].n fine, precizm c pn n momentul obinerii acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie, operaiunea va fi tratat ca o aa-numit preluare intern de datorie[47]. Efectele juridice ale acordului creditorului cu privire la preluarea de datorieProblema care se pune este dac acordul creditorului este un element constitutiv al contractului de preluare, necesar pentru ncheierea valabil a acestuia, sau o simpl formalitate ulterioar ncheierii contractului prin care acesta din urm devine opozabil creditorului.Se poate schia un rspuns pe baza prevederilor art. 1.605 C.civ. potrivit crora [p]reluarea datoriei convenit cu debitorul i va produce efectele numai dac creditorul i d acordul. Prin urmare, contractul de preluare de datorie este valabil ncheiat prin simplul acord de voin al debitorului iniial i al noului debitor, dar pentru ca un asemenea acord s produc efectele prevzute de art. 1.600 C.civ. nlocuirea debitorului iniial cu noul debitor i liberarea primului este necesar acordul creditorului.Comunicarea efectuat ctre creditor n materia prelurii de datorie, este oarecum similar cu notificarea debitorului cedat din materia cesiunii de crean, cu precizarea c eficiena juridic a prelurii datoriei fa de creditor presupune ceva mai mult dect asigurarea opozabilitii cesiunii de crean fa de debitorul cedat. Astfel, n materia prelurii de datorie, comunicarea contractului de preluare trebuie urmat de un acord al creditorului cu privire la preluare pentru ca debitorul iniial s fie liberat i, prin urmare, nlocuit cu noul debitor. Or, n materia cesiunii de crean, transferul dreptului de crean are loc independent de acordul debitorului cedat, operaiunea devenind opozabil fa de debitorul cedat, fie prin acceptarea cesiunii, fie prin comunicarea scris a acesteia[48]. Este i firesc ca lucrurile s fie aa ntruct, pentru debitorul din materia cesiunii de crean, elementul de noutate ar fi c trebuie s i achite datoria fa de o alt persoan, ori n ceea ce privete creditorul din materia prelurii de datorie, elementul de noutate nu se limiteaz doar la persoana debitorului, ci i la patrimoniul i solvabilitatea acestuia. Datorit acestor implicaii, acordul creditorului cu privire la preluarea de datorie pentru ca nlocuirea i liberarea s aib efect, este justificat.Dup cum am precizat ceva mai devreme, efectul principal al acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie ar fi c, n principiu, debitorul iniial este liberat, fiind nlocuit cu vechiul debitor. Devine creditorul parte la contractul de preluare prin exprimarea acordului cu privire la aceasta?[49]Avem rezerve cu privire la aceast interpretare. De exemplu, s-a apreciat c un asemenea acord ar putea fi privit ca o () acceptare din partea creditorului a ofertei de a ncheia un(nou)contract cel puin n privina faptului c, prin efectul formulrii acordului cu privire la preluare, va avea n faa sa un nou debitor[50](subl. ns.). Consecinele refuzului creditorului cu privire la preluarea de datorieDac creditorul nu rspunde n termenul indicat n comunicarea contractului de preluare de datorie, potrivit art. 1.607 alin. (3) C.civ, preluarea de datorie va fi considerat refuzat. Lipsa acordului creditorului cu privire la contractul de preluare de datorie ncheiat ntre creditor i debitor, face ca aceast preluare de datorie s nu produc efectele reglementate de art. 1.600 C.civ., respectiv liberarea vechiului debitor i nlocuirea acestuia cu noul debitor.n legtur cu natura juridic a prelurii de datoriei neacceptate de creditor, dup cum am mai spus, s-a apreciat c aceasta ar fi o preluare intern de datorie, n temeiul creia cel care s-a obligat s preia datoria, este obligat s fac plata, preluare care ns nu este opozabil creditorului.Consecinele refuzului creditorului cu privire la preluarea de datorie sunt reglementate de art. 1.608 C.civ. Astfel, potrivit art. 1.608 alin. (1) C.civ. [c]t timp creditorul nu i-a dat acordul sau dac a refuzat preluarea, cel care a preluat datoriaeste obligat s l libereze pe debitor, executnd la timp obligaia() (subl. ns.), iar potrivit alin. (2) al aceluiai articol [c]reditorulnu dobndete un drept propriu mpotriva celui obligat s l libereze pe debitor, cu excepia cazului n care se face dovada c prile contractante au voit altfel[51] (subl. ns.).Pentru o mai bun nelegere a consecinelor refuzului creditorului cu privire la preluarea de datorie, considerm util s facem distincie ntre urmtoarele raporturi:(i)raporturile dintre creditor i debitorul cesionar al datorieii(ii)raporturile dintre prile contractului de preluare a datoriei.Raporturile dintre creditor i cel care preia datoria.Potrivit art. 1.608 alin. (2) C.civ., creditorul, care a refuzat preluarea, am spune noi, nu dobndete un drept propriu mpotriva celui obligat s l libereze pe debitor, excepie fiind situaia n care se face dovada c prile contractante au vrut altfel. n alte cuvinte, creditorul care a refuzat preluarea de datoriei, nu poate cere executarea obligaiei de la debitorul cesionar ntruct nu are un drept propriu mpotriva acestuia, efectele prelurii (nlocuirea debitorului vechi cu unul noi) nefiind produse. n consecin, dac cel care a preluat datoria nu face plata, creditorul poate pretinde plata de la debitorul iniial, obligaia cruia este nsoit de toate accesoriile iniiale, inclusiv garaniile constituie de tere persoane[52]. Creditorul va putea beneficia de executarea obligaiei de ctre acest debitor cesionar ntruct acesta din urm este inut, n temeiul art. 1.608 alin. (1) C.civ. s execute obligaia, chiar dac creditorul a refuzat preluarea. Printre altele, refuzul creditorului cu privire la preluarea de datorie ar putea fi urmat de un refuz al primirii plii obligaiei de ctre debitorul cesionar; n legtur cu acest aspect, ne vom limita s reamintim c potrivit art. 1.472 C.civ. [p]lata poate s fie fcut de orice persoan, chiar dac este un ter n raport cu acea obligaie, bineneles cu rezervele de rigoare aferente obligaiilor contractateintuitu personae[53].Raporturile dintre prile contractului de preluare a datoriei.Indiferent de acordul sau refuzul creditorului cu privire la preluate, convenia dintre debitorul iniial i noul debitor are for obligatorie ntre acetia, n temeiul art 1.270 C.civ.[54]n plus, potrivit art. 1.608 C.civ, cel care a preluat datoria, este obligat fa de debitorul iniial s l libereze, executnd la timp obligaia.B.Preluarea de datorie prin contract ncheiat ntre creditor i noul debitor. Aspecte comparative fa de novaieObservm c n privina prelurii de datorie sub forma contractului ncheiat ntre creditor i noul debitor, nu este necesar consimmntul debitorului iniial pentru ca preluarea de datorie s i produc efectele[55]. Totui, s-a apreciat c informarea acestuia ar fi necesar pentru a evita, de exemplu, ca ulterior prelurii de datorie, debitorul originar s fac o plat nedatorat[56].Aceast modalitate de preluare a datoriei prezint asemnri cu novaia prin schimbare de debitor, motiv pentru care este util o scurt analiz comparativ cu privire la cele dou instituii, n principal din perspectiva efectelor pe care le produc, dup cum urmeaz: a) liberarea debitorului, b) situaia garaniilor care nsoesc obligaia preluat i c) mijloacele de aprare pe care noul debitor le poate invoca mpotriva creditorului.a)Liberarea debitorului iniialPrevederile din materiaprelurii de datorie, cuprind anumite condiionri n ceea ce privete liberarea debitorului iniial. Astfel, potrivit art. 1.601 C.civ., debitorul originar nu va fi liberat n cazul n care noul debitor era insolvabil la data prelurii, cu condiia ca aceast mprejurare s nu fi fost cunoscut creditorului n momentul n care acesta a consimit la preluare[57]. De cealalt parte, art. 1.609 C.civ. din materianovaieinu instituie o astfel sau orice alte condiionri. n consecin, n ipoteza n care debitorul iniial ar fi nlocuit de noul debitor prin mecanismul novaiei prin schimbare de debitor i ulterior s-ar dovedi c noul debitor era insolvabil la data novaiei, creditorul n-ar putea s se ntoarc mpotriva debitorului iniial pentru a obine executarea obligaiei.b)Garaniile care nsoesc obligaia preluatConsecinanovaieieste c obligaia veche se stinge, mpreun cu toate accesoriile care o nsoeau. Textul art. 1.611 alin. (2) C.civ. se limiteaz a prevedea c pentru creditor se pierd garaniile asupra bunurilor debitorului su iniial, cu excepia cazului n care acesta i exprim acordul n sens contrar; la fel, aceste garanii se vor strmuta asupra bunurilor noului debitor numai cu acordul su[58]. n consecin, n cazul novaiei prin schimbare de debitor, ca regul, creditorul pierde garaniile care purtau asupra bunurilor debitorului iniial. n cazul prelurii de datorie, regula este n sens contrar, garaniile continu s subziste, cu anumite distincii[59].c)Mijloacele de aprare care pot fi opuse creditorului de noul debitorTextele relevante pentru aceast materie sunt dup cum urmeaz art. 1.612 C.civ. n materia novaiei[60], respectiv art. 1.603 C.civ. n materia prelurii de datorie[61].n considerarea reglementrilor indicate mai sus, situaia mijloacelor de aprare care pot fi opuse creditorului de noul debitor trebuie analizat dintr-o dubl perspectiv, dup cum urmeaz:(i) mijloacele de aprare pe caredebitorul iniialle putea invoca mpotrivacreditoruluin materia novaiei, art. 1.612 C.civ. prevede c noul debitornu poate opunecreditoruluimijloacele de aprare pe care debitorul iniial le avea mpotriva creditorului,cu excepia situaiei n care debitorul poate invoca nulitatea absolut a actului din care s-a nscut obligaia iniial.n ceea ce privete preluarea de datorie, art. 1.603 (1) C.civ. prevede c noul debitorpoate opune creditoruluitoate mijloacele de aprare pe care le-ar fi putut opune debitorul iniial,n afar de compensaie[62]sau orice alt excepie personal a acestuia din urm.Observm c n legtur cu acest aspect, noul debitor ar putea opune creditorului o sfer mai larg de mijloace de aprare n ipoteza n care schimbarea debitorului s-ar face prin mecanismul novaiei prin schimbare de debitor: n cazul novaiei, noul debitor poate invoca doar cauzele de nulitate absolut a actului din care s-a nscut obligaia iniial.(ii) mijloacele de aprare pe carenoul debitorle avea mpotrivadebitorului iniialn materianovaiei, art. 1.612 C.civ. prevede c noul debitornu poate opunecreditorului mijloacele de aprare pe care le aveampotriva debitorului iniial. Art. 1.603 alin. (2) C.civ, n materiaprelurii de datorie, cuprinde o prevedere relativ similar, cu o precizare suplimentar, dup cum urmeaz [n]oul debitor nu poate opune creditorului mijloacele de aprare ntemeiate pe raportul juridic dintre noul debitor i debitorul iniial,chiar dac acest raport a fost motivul determinant al prelurii[63] (subl. ns.).n concluzie, din perspectiva acestui al treilea aspect, observm c mai avantajoas pentru creditor este schimbarea debitorului prin mecanismul novaiei, ntruct sfera mijloacelor de aprare pe care noul debitor le-ar putea invoca mpotriva creditorului este mai restrns.Efectele prelurii de datorieEfectele prelurii de datorie, indiferent de forma n care este realizat contract ncheiat ntre vechiul debitor i noul debitor sau contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, se impun a fi analizate dintr-o tripl perspectiv, dup cum urmeaz: a) liberarea i nlocuirea vechiului debitor cu un nou debitor, b) accesoriile obligaiei transmise i c) mijloacele de aprare[64].Avnd n vedere c aspectele relevante legate de mijloacele de aprare ale noului debitor mpotriva creditorului au fost tratate n cadrul seciunii anterioare, n cuprinsul prezentei seciuni vom avea n vederea liberarea vechiului debitor i situaia garaniilor care nsoeau obligaia transmis.A.Liberarea vechiului debitor i nlocuirea acestuia cu un nou debitor.Acesta este principalul efect al prelurii de datorie, indiferent de mecanismul prin care este efectuat[65], respectiv prin contract ncheiat ntre creditor i noul debitor sau prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor, cu acordul creditorului privind preluarea[66].Ca orice regul, liberarea vechiului debitor ca efect al prelurii de datorie comport i excepii, dup cum urmeaz:a) Situaia n care prile au stipulat altfel, de exemplu ca vechiul debitor s rmn obligat n solidar cu noul debitor[67];b) Dac noul debitor este insolvabil, mprejurare prevzut de art. 1.601 C.civ.O scurt analiz se impune n legtur cu a doua excepie, respectiv insolvabilitatea noului debitor. Astfel, urmare a prelurii de datorie, debitorul iniial va fi totui inut de executarea obligaiei dac sunt ndeplinite cumulativ dou condiii:(i)noul debitor era insolvabilla data cnd a preluat datoria,(ii)creditorul a consimit la preluarea datoriei fr a cunoate starea de insolvabilitate a noului debitor.Pentru ipoteza n care preluarea datoriei se realizeaz prin contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, precum i n ipoteza n care suntem n prezenta unui contract tripartit ncheiat ntre vechiul debitor, noul debitor i creditor, textul art. 1.601 C.civ. nu ridic probleme majore de interpretare. Totui, este relevant s clarificm momentul la care se apreciaz insolvabilitatea debitorului, adic ce a neles legiuitorul prin sintagmanoul debitor era insolvabil la data cnd a preluat datoria,pentru ipoteza n care suntem n prezenta unui contract de preluare ncheiat ntre vechiul debitor i noul debitor, creditorul exprimndu-i acordul cu privire la preluare la un moment ulterior ncheierii acestui contract. Astfel, n acest caz, prindata la care noul debitor a preluat datoria,legiuitorul a avut n vedere(i)data ncheierii contractului de preluare a datoriei ntre noul debitor i vechiul debitor, sau(ii)data perfectrii acestui contract prin exprimarea de ctre creditor a acordului cu privire la preluare? Dac optm pentru prima interpretare, cum s procedm n cazul n care noul debitor nu era insolvabil la data prelurii contractului, dar devine insolvabil n intervalul de timp cuprins ntre ncheierea contractului de preluare i exprimarea acordului de ctre creditor (acord exprimat, bineneles, n necunotin de cauz cu privire la acest aspect)? Reamintim c din textul art. 1.601 C.civ rezult c nu este suficient ca insolvabilitatea noului debitor s fie preexistent acordului creditorului cu privire la preluare. n acest caz, creditorul ar trebui s suporte riscul insolvabilitii debitorului.Suntem totui de prere c prindata la care noul debitor a preluat datoria,legiuitorul a avut n vedere momentul la care preluarea de datorie poate produce efectele prevzute de art. 1.601 C.civ., respectiv liberarea vechiului debitor i nlocuirea acestuia cu noul debitor; prin urmare, n cazul particular al prelurii de datorie efectuat prin intermediul unui contract ncheiat ntre vechiul debitor i noul debitor, noul debitorpreia datoriala data la care creditorul i exprim acordul cu privire la preluare. Pn la acest moment sau n caz de refuz al creditorului cu privire la preluare, noul debitor este obligat fa de vechiul debitor s execute obligaia, dar aceast nu reprezint o veritabil preluare de datorie.n cazul n care face dovada ndeplinirii condiiilor prevzute de art.1.601 C.civ, creditorul va putea solicita executarea obligaiei de la debitorul iniial.B. Accesoriile creaneiPotrivit art. 1.602 alin. (1) C.civ.[68], creditorul se poate prevala n contra noului debitor de toate drepturile pe care le are n legtur cu datoria preluat (e.g.dobnzi, o eventual clauz penal etc.)n ceea ce privete garaniile creanei, art. 1.602 C.civ. prevede regula general c preluarea de datorie nu are niciun efect asupra acestora. Se impun totui trei distincii, operate i de art. 1.602 C.civ.:a) garaniile creanei carepot fi desprite de persoana debitoruluise transmit mpreun cu obligaia i celelalte drepturi care o nsoesc;b) garaniile creanei carenu pot fi desprite de persoana debitorului[69]se sting;c) garaniile constituite defideiusiorsau de unter(garanie real) pentru ca mpreun cu preluarea datoriei de ctre noul debitor, s fie preluate i garaniile furnizate de fideiusor sau ter, este necesar ca aceste persoane c i dea acordul pentru preluare[70]. Dac noul debitor este chiar fideiusorul debitorului iniial, garania se va stinge n mod necesar ntruct nimeni nu poate fi propriul su garant personal.Ineficacitatea prelurii de datorieIneficacitatea prelurii de datorie este reglementat la art. 1.604 C.civ.[71]i intervine n ipoteza n care contractul de preluare este desfiinat, fie pentru motive de nulitate, fie ca urmare a rezoluiunii (n cazul n care contractul de preluare a datoriei este unul sinalagmatic).Din perspectiva art. 1.604 C.civ., desfiinarea contractului de preluare a datoriei, va produce o serie de efecte, dup cum urmeaz:a) obligaia debitorului iniial va renate, cu toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobndite de terii de bun-credin;b) creditorul va putea solicita daune-interese celui care a preluat datoria, cu excepia cazului n care acesta din urm face dovada faptul c nu poart rspunderea desfiinrii contractului i a prejudiciilor suferite de creditor din aceast cauz.n acest ultim caz, rspunderea celui care a preluat datoria ar fi o rspundere civil delictual, iar nu contractual, cu toate implicaiile care rezult dintr-o astfel de calificare.ConcluziiReglementarea prelurii de datorie prin noul Cod civil reprezint un salt legislativ important din punct de vedere practic fa de vechea legislaie. Vechea doctrin civilist sublinia, de regul, c sub imperiul Codului civil anterior, cesiunea obligaiilor nu era posibil. Totui, realitatea economic justifica pe deplin necesitatea existenei unor mecanisme juridice care s permit substituirea debitorului originar cu un altul, n msura n care prile doreau acest lucru. n lipsa unei reglementri dedicate, practicienii s-au vzut nevoii s recurg la soluii alternative, preluate cu precdere din domeniul novaiei prin schimbare de debitor. n viitor ns, credem c preluarea de datorie prezint mai multe avantaje practice aa nct va fi, n cele mai numeroase cazuri, soluia preferat pentru transmiterea laturii pasive a obligaiilor civile.

[1]Nu vom relua n cuprinsul prezentului articol disputele doctrinare privind natura juridic a prelurii datoriei, aceasta fiind analizat fie ca o modalitate de transmitere sau de transformare a obligaiilor. Din perspectiva scopului prezentului studiu, apreciem ca fiind relevante efectele practice produse de recursul la aceast instituie, astfel cum acestea vor fi analizate n seciunile urmtoare (a se vedeainfra, Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindEfectele juridice ale acordului creditorului cu privire la preluarea de datorieiSeciunea 3. Efectele prelurii de datorie).[2]Principiile UNIDROIT reprezint un set de reguli generale aplicabile contractelor comerciale internaionale i sunt disponibile, mpreun cu comentariile oficiale, la urmtorul linkhttp://www.unidroit.org/english/principles/contracts/principles2010/integralversionprinciples2010-e.pdf, accesat la data de 11 martie 2013.[3]Principiile dreptului european al contractelor reprezint un set de reguli creat de reputai specialiti n drept din state ale Uniunii Europene sub egida Comisiei asupra dreptului european al contractelor (Comisia Lando) i au ca scop ultim uniformizarea dreptului european al contractelor. Textele art.12:101 i 12:102 din PDEC, sunt disponibile lahttp://www.jus.uio.no/lm/eu.contract.principles.parts.1.to.3.2002/, accesat la data de 11 martie 2013.[4]Versiunea n limba englez a Codului elveian al obligaiilor este disponibil la urmtorul linkhttp://www.admin.ch/ch/e/rs/c220.html, accesat la data de 11 martie 2013. Versiunile oficiale ale codului sunt n limbile german, francez i italian i pot fi vizualizate prin accesarea aceluiai link.[5]Versiunea n limba englez a Codului civil german este disponibil la urmtorul linkhttp://www.gesetze-im-internet.de/englisch_bgb/, accesat la data de 11 martie 2013.[6]Novaia prin schimbare de debitor era reglementat ca o convenie bipartit prin care o ter persoan se angajeaz fa de creditor s plteasc datoria debitorului i care opera fr consimmntul debitorului iniial. Novaia prin schimbare de debitor se confunda cu delegaia perfect prin care delegatarul, prin declaraie expres l libereaz pe delegant i nelege ca obligaia s fie executat de delegat. Noul Cod civil nu mai reglementeaz distinct instituia delegaiei, dar o menioneaz totui cu caracter incident la art. 2.643 alin. (1) C.civ. din Cartea a VII-a, destinat dispoziiilor de drept internaional privat, potrivit cruia [d]elegaia i novaia sunt supuse legii aplicabile obligaiei care le formeaz obiectul. Se pare totui c n reglementarea noului Cod civil, instituia delegaiei perfecte a fost integrat n reglementarea novaiei prin schimbare de debitor (art. 1.609 1.614 C.civ.) (n acelai sens, a se vedeaF.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei .a.,Noul Cod civil. Comentariu pe articole,Editura C.H. Beck, Bucureti 2012, p. 1697 i urm., comentariul art. 1.609 de C. Roianu;L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu,Tratat elementar de drept civil. Obligaiile conform noului Cod civil, Universul Juridic, Bucureti, 2012, p. 666 667).[7]Delegaia imperfect presupune c delegatarul nu consimte la liberarea delegantului. Efectul delegaiei imperfecte const n adugarea unui nou raport juridic celui preexistent, debitorul iniial nefiind descrcat de obligaia sa fa de delegatar; creditorul delegatar, pe lng debitorul iniial dobndete un nou debitor, respectiv delegatul. n reglementarea Noului Cod civil, delegaia imperfect ar fi o preluare de datorie cumulativ, prin care creditorul accept ca un nou debitor s fie obligat pe lng debitorul iniial (pentru distinciile legate de preluarea de datorie intern, cumulativ i perfect, a se vedeaPh. Malaurie,L. Ayns, Ph. Stoffel Munck,Drept civil. Obligaiile, Traducere a ediiei a 3-a din limba francez, Ed. Wolters Kluwer Romania, p. 817.)[8]Mecanismul stipulaiei pentru altul presupune c o parte (promitentul), se oblig fa de cealalt parte (stipulantul), s execute o anumit prestaie fa de o ter persoan, strin de contract (terul beneficiar). n Noul cod civil stipulaia pentru altul este reglementat la art. 1.284 1.288 C.civ.[9]Pentru mai multe detalii n legtur cu modalitile prin care se poate realiza n mod indirect o cesiune de datorie, a se vedeaL. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu,op.cit., pp. 666 i urm.[10]Publicat n M. Of. nr. 406 din 10 iunie 2011, cu modificrile i completrile ulterioare.[11]Textul art. 235 C.civ. este dup cum urmeaz:(1) n cazul absorbiei, drepturile si obligaiile persoanei juridice absorbite se transfer n patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.(2) n cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile i obligaiile acestora se transfer n patrimoniul persoanei juridice nou-nfiinate.Aceeai optic o ntlnim i la art. 9.2.2. din Principiile UNIDROIT potrivit cruia:This Section does not apply to transfers of obligations made under the special rules governing transfers of obligations in the course of transferring a business.[12]n acelai sens, a se vedeaA.I. Dnil,Cesiunea de contract,Ed. Hamangiu 2010, p. 91;B. Dumitrache,Preluarea de datorie, o noutate a Noului Cod civil?, intervenia autorului la Conferina Reglementri fundamentale n Noul Cod civil i n Noul Cod de Procedur civil, Bucureti, 17-18 februarie 2012, comunicare publicat n AUB Drept, 2012 Supliment, pp. 276 277.[13]A se vedea pentru detalii,B. Dumitrache,op. cit., p. 277.Potrivit art. 1.492 C.civ.Darea n plat:(1) Debitorul nu se poate libera executnd o alt prestaie dect cea datorat, chiar dac valoarea prestaiei oferite ar fi egal sau mai mare, dect daccreditorul consimte la aceasta. n acest din urma caz, obligaia se stinge atunci cnd noua prestaie este efectuat.(2) Daca prestaia oferit n schimb const n transferul proprietii sau al unui alt drept, debitorul este inut de garania contra eviciunii i de garania contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile n materia vnzrii, cu excepia cazului n care creditorul prefera s cear prestaia iniial i repararea prejudiciului. n aceste cazuri, garaniile oferite de teri nu renasc. (subl. ns.)[14]n acelai sens, a se vedeaM. Nicolae,Codex Iuris Civilis. Tomul 1. Noul Cod civil. Ediie critic, Universul Juridic, Bucureti, 2012, p. 416, unde n legtur cu art. 1.599 C.civ, autorul face trimitere la art. 1.178 C.civ. potrivit cruia [c]ontractul se ncheie prin simplul acord de voin al prilor dac legea nu impune o anumit formalitate. Ori, ntr-adevr, unde legiuitorul a considerat c se impune o anumit formalitate, a precizat expres acest lucru (de exemplu, art. 1.316 C.civ. din materia cesiunii contractului prevede c att cesiunea, ct i acceptarea acesteia trebuie ncheiate n forma cerut de lege pentru validitatea contractului cedat). Pentru opinia contrar, potrivit creia n msura n care pentru naterea obligaiei care face obiectul transferului a fost necesar respectarea anumitor condiii de formad validitatem, aceleai cerine formale vor trebui respectate att de convenia de preluare de datorie, ct i de acordul creditorului, a se vedeaA.I. Dnil,op. cit., p. 92.[15]Cesiunea contractului este reglementat la art. 1.315 1.320 C.civ.[16]Textul art. 1.599 C.civ. prevede urmtoarele:Obligaia de a plti o sum de bani ori de a executa o alt prestaie poate fi transmis de debitor unei alte persoane:a) fie printr-un contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor, sub rezerva dispoziiilor art. 1.605;b) fie printr-un contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, prin care acesta din urm i asum obligaia.[17]n doctrina elveian se face distincia ntre preluarea de datorie extern, efectuat n baza unui contract ncheiat ntre creditor i noul debitor, i preluarea de datorie intern, efectuat n baza unui contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor. Pentru detalii, a se vedeaP. Tercier,Le droit des obligations, ediia a 4-a, Schulthess ditions Romandes, 2009, pp. 358 i urm.[18]Pentru detalii n legtur cu obinerea acordului creditorului cu privire la preluarea datorie, ulterior ncheierii contractului de preluare de datorie ntre debitorul iniial i vechiul debitor, a se vedeainfra Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindPreluarea de datorie prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor.[19]Aceast posibilitate este reglementat expres de art. 9.2.4. din Principiile UNIDROIT (Advance consent of the obligee):(1) The obligee may give its consent in advance.(2) If the obligee has given its consent in advance, the transfer of obligation becomes effective when anotice of the transfer is given to the obligeeor when the obligeeacknowledges it. (subl. ns.),precum i de art. 12:101 alin. (2) din PDEC:A creditor may agree in advance to a future substitution. In such a case the substitution takes effect only when the credtior isgiven notice by the new debtor of the agreement between the new and the original debtor (subl. ns.)De asemenea, o reglementare similar ntlnim i n dreptul nostru, doar c n materia cesiunii contractului, la art. 1.317 alin. (1) C.civ, potrivit cruia [d]ac o parte a consimit n mod anticipat ca partea cealalt s i poat substitui un ter n raporturile nscute din contract, cesiunea produce efecte fata de acea parte din momentul n care substituireai este notificataori, dup caz, din momentul n care oaccept(subl. ns.)[20]A.I. Dnil,op. cit., pp.83 i urm. Pentru o analiz cu privire la aceast problem n materia cesiunii contractului, a se vedeaL. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu,op. cit., pp. 681 i urm.[21]Menionm totui c nimic nu se opune ca acordul creditorului s fie anterior contractului de preluare a datoriei, n msura n care prile opteaz pentru o astfel de soluie.[22]A.I. Dnil,op.cit., pp.85 i urm.;Autor colectiv,Noul cod civil. Comentarii, doctrin i jurispruden. Vol. II. Art. 953 1649, Ed. Hamangiu, 2012, p. 987, comentariile art. 1.608, de Al. Bleoanc.[23]B. Dumitrache,op.cit., p. 278.[24]F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei .a.,op.cit., p. 1695, comentariul art. 1.606 de C. Roianu. Potrivit acestor autori, urmare a acordului creditorului cu privire la preluare, el nu devine parte la contractul de preluare a datoriei, ci devine creditorul noului debitor; n aceeai ordine de idei, nici prevederile privind revocarea ofertei de a contracta nu sun incidente n legtur cu comunicarea prelurii de datorie. A se vedeaB. Dumitrache,op.cit., p. 273 pentru opinia potrivit creia acordul creditorului la preluarea datoriei de ctre un alt debitor ar putea fi privit i ca o acceptare din partea creditorului ofertei de a ncheia un(nou)contractcel puin, n privina faptului c prin efectul formulrii acordului cu privire la preluare, creditorul va avea n faa sa un nou debitor.[25]Pentru un exemplu n acest sens, a se vedeainfra,Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindRaporturile dintre pri n intervalul de timp cuprins ntre comunicarea ctre creditor a prelurii de datorie i acceptarea/refuzul creditorului cu privire la preluarea datoriei.[26]Potrivit art. 1.606 C.civ.:(1) Oricare dintre contractani poate comunica creditorului contractul de preluare, cerndu-i s i dea acordul.(2) Creditorului nu i se poate cere acordul ct timp nu a primit comunicarea.(3) Ct timp creditorul nu si-a dat acordul, contractanii pot modifica sau denuna contractul.[27]B. Dumitrache,op.cit., p. 273.[28]A se vedeaB. Dumitrache,op.cit., p. 273 274.[29]Textul art. 1.607 C.civ. prevede urmtoarele:(1) Contractantul care comunic preluarea datoriei creditorului i poate stabili un termen rezonabil pentru rspuns.(2) Dac ambii contractani au comunicat creditorului preluarea datoriei, stabilind termene diferite, rspunsul urmeaz s fie dat n termenul care se mplinete cel din urm.(3) Preluarea datoriei este considerat refuzat dac creditorul nu a rspuns n termen.[30]A se vedeasupra, Seciunea 1. Domeniul de aplicare. Aspecte de form.[31]F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei .a.,op.cit., p. 1695, comentariul art. 1.606 de C. Roianu.[32]Potrivit art. 1.193 C.civ.:(1) Oferta fr termen de acceptare, adresat unei persoane care nu este prezent, trebuie meninut un termen rezonabil, dup mprejurri, pentru ca destinatarul s o primeasc, s o analizeze i s expedieze acceptarea.(2) Revocarea ofertei nu mpiedic ncheierea contractului dect dac ajunge la destinatar nainte ca ofertantul s primeasc acceptarea sau, dup caz, naintea svririi actului ori faptului care, potrivit prevederilor art. 1.186 alin. (2), determin ncheierea contractului.(3) Ofertantul rspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei naintea expirrii termenului prevzut la alin. (1).[33]Spre exemplu, A, debitor iniial, comunic creditorului preluarea de datorie la data de01.01.2013, stabilind c rspunsul trebuie furnizat n termen de30 de zilede la primirea comunicrii (respectiv pn la 01.02.2013, pornind de la premisa c notificarea ajunge la creditor la data de 01.01.2013; conform art. 2.553 C.civ., calculul termenului stabilit pe zile se face pe zile libere). Noul debitor B, la rndul lui, comunic creditorului preluarea de datorie la data de15.01.2013, stabilind ca rspunsul trebuie furnizat n termen de20 de zilede la primirea comunicrii (respectiv 05.02.2013). n acord cu prevederile art. 1.607 C.civ, creditorul va trebui s rspund pn la data de 05.02.2013, termenul care se ndeplinete cel mai din urm i care, n cazul de fa, nu este cel mai lung termen (20 de zile, fa de 30 de zile).Dac, n schimb, n exemplul de mai sus, noul debitor B, ar fi stabilit prin comunicarea din data de 15.01.2013 c rspunsul creditorului trebuie furnizat n termen de35 de zile, atunci ar exista o suprapunere ntre termenul cel mai lung i termenul care se mplinete cel mai din urm, dei comunicrile nu sunt concomitente.[34]Potrivit art. 1.198 C.civ.:(1) Acceptarea tardiv produce efecte numai dac autorul ofertei l ntiineaz de ndat pe acceptant despre ncheierea contractului.(2) Acceptarea fcut n termen, dar ajuns la ofertant dup expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dac ofertantul nu l ntiineaz despre aceasta de ndat.[35]Observaia este consolidat i de faptul c n materia prelurii de datorie, oferta se confund cu contractul de preluare, art. 1.606 C.civ alin. (1) C.civ. prevznd expres c oricare dintre contractani poate comunica creditoruluicontractul de preluare (subl. ns.).[36]Astfel, s-a apreciat c acordul creditorului cu privire la preluare peste termenulnerezonabilindicat n comunicarea contractului de preluare, ar putea fi considerat ca o acceptare fcut n termen dac aceast este fcut ntr-un termen rezonabil (a se vedeaB. Dumitrache,op.cit., pp. 279 i urm.)[37]Textul art. 1.186 C.civ. prevede urmtoarele:(1) Contractul se ncheie n momentul i n locul n careacceptarea ajunge la ofertant, chiar dac acesta nu ia cunotin de ea din motive care nu i sunt imputabile.(2) De asemenea, contractul se consider ncheiat n momentul n care destinatarul ofertei svrete un act sau un fapt concludent, fr a-l ntiina pe ofertant, dac, n temeiul ofertei, al practicilor statornicite ntre pri, al uzanelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face n acest mod. (subl. ns.)[38]Pentru idee, a se vedeaB. Dumitrache,op.cit., p. 279.[39]Denunarea unilateral a contractului este reglementat de art. 1.276 C.civ. potrivit cruia:(1) Daca dreptul de a denuna contractuleste recunoscut uneia dintre pri, acesta poate fi exercitatatt timp ct executarea contractului nu a nceput.(2) n contractele cu executare succesiva sau continua, acest drept poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar i dup nceperea executrii contractului, ns denunarea nu produce efecte n privina prestaiilor executate sau care se afla n curs de executare.(3) Daca s-a stipulat o prestate n schimbul denunrii, aceasta produce efecte numai atunci cnd prestaia este executata.(4) Dispoziiile prezentului articol se aplic n lips de convenie contrar.[40]A se vedeasupra, Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindNatura juridic a comunicrii.[41]Potrivit art. 1.191 C.civ.:(1) Oferta este irevocabil de ndat ce autorul ei se oblig s o menin un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabil atunci cnd poate fi considerat astfel n temeiul acordului prilor, al practicilor statornicite ntre acestea, al negocierilor, al coninutului ofertei ori al uzanelor.(2) Declaraia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.[42]A.I. Dnil,op.cit., pp.85 i urm. n esen, autoarea argumenteaz interpretarea prin faptul c titlul art. 1.606 C.civ. esteComunicarea prelurii,acest articol fiind poziionat nainte de art. 1.607 C.civ. care vorbete despre termenul de acceptare. Avnd n vedere c eventuala comunicare a prelurii de datorie ctre creditor poate sau nu s prevad un termen pentru exprimarea acordului, autoarea apreciaz c art. 1.606 alin. (3) C.civ. nu cuprinde reguli derogatorii de la regimul ofertei de a contracta, acest din urm regim fiind aplicabil.[43]A se vedeasupra, Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindNatura juridic a comunicrii.[44]B. Dumitrache,op.cit., p. 278. Printre altele, a se observa c n ceea ce privete comunicarea prelurii de datorie, coninutul acestei oferte adresate creditorului se confund chiar cu contractul de preluare de datorie, avnd n vedere c art. 1.606 alin. (1) prevede c [o]ricare dintre contractani poate comunica creditoruluicontractul de preluare(subl.ns.) De asemenea, a se vedeaAutor colectiv,op.cit., p. 987, care n cadrul comentariilor aferente art. 1.607 C.civ. (de Al. Bleoanc) fac trimitere doar la prevederile art. 1.192 1.194 C.civ, iar nu i la art. 1.191 C.civ. Oferta irevocabil.[45]Potrivit art. 1.197 C.civ.Acceptarea necorespunztoare a ofertei:(1) Rspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci cnd:a) cuprinde modificri sau completri care nu corespund ofertei primite;()[46]Potrivit art. 1.186 C.civ. [c]ontractul se ncheie n momentul si n locul n careacceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunotin de ea din motive care nu i sunt imputabile () (subl. ns.). Pentru aceeai opinie, a se vedeaB. Dumitrache,op.cit., p. 278.[47]Pentru doctrina elveian, a se vedeaP. Tercier,op.cit., pp. 358 i urm. Pentru doctrina francez, a se vedeaPh. Malaurie,L. Ayns, Ph. Stoffel Munck,op.cit., p. 817.[48]Potrivit art. 1.578 C.civ.:(1) Debitorul este inut s plteasc cesionarului din momentul n care:a) accepta cesiunea printr-un nscris cu data certa;b) primete o comunicare scris a cesiunii, pe suport hrtie sau n format electronic, n care se arata identitatea cesionarului, se identifica n mod rezonabil crean cedata si se solicita debitorului s plteasc cesionarului. n cazul unei cesiuni pariale, trebuie indicata si ntinderea cesiunii.(2) nainte de acceptare sau de primirea comunicrii, debitorul nu se poate libera dect pltind cedentului.().n acelai sens a se vedea,L. Pop, I.F. Popa, S.I. Vidu,op.cit., pp. 662 663.[49]Unii autori apreciaz c preluarea de datorie efectuat prin contract ncheiat ntre debitorul iniial i noul debitor, preluare aprobat ulterior de creditor este o preluare de datorie tripartit a se vedeaA.I. Dnil,op.cit., pp.81 i urm).[50]B. Dumitrache,op.cit., p. 273.[51]Dat fiind faptul c creditorul nu dobndete un drept propriu mpotriva persoanei care s-a obligat s preia datoria, acordul dintre debitorul iniial i noul debitor n-ar putea fi considerat o stipulaie pentru altul (a se vedeaAutor colectiv,op.cit., p. 987, comentariile art. 1.608, de Al. Bleoanc).[52]Pentru detalii, a se vedeaF.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei .a.,op.cit., p. 1696 i urm, comentariul art. 1.608 de C. Roianu;P. Tercier,op.cit., pp. 358 i urm.[53]Pentru detalii cu privire consecinele refuzului de ctre creditor de a primi plata n materia prelurii de datorie, cu distincii referitoarea la natura obligaiei preluate, a se vedeaB. Dumitrache,op.cit., pp. 272 i urm.[54]Potrivit art. 1.270 C.civ.:(1) Contractul valabil ncheiat are putere de lege ntre prile contractante.(2) Contractul se modifica sau nceteaz numai prin acordul prilor ori din cauze autorizate de lege.[55]Acordul debitorului este totui solicitat n configuraia PDEC, care n materia instituieiSubstitution of the new debtor, la art. 12:101 alin (1) prevede c [a] third person may undertake with the agreement of the debtor and the creditor to be substituted as debtor, with effect that the original debtor is discharged. n legtur cu necesitatea acordului debitorului iniial, s-a apreciat c dac acesta nu i d acordul, creditorul ar putea totui ncheia contractul cu noul debitor, contract dublat de o renunare la datorie fa de debitorul iniial (a se vedeaO. Lando, E. Clive. A. Prm, R. Zimmermann,Principles of European Contract Law. Part III, Kluwer Law International, 2003, pp. 125 i urm.).[56]A.I. Dnil,op.cit., pp.81 i urm[57]Textul art. 1.601 C.civ. este urmtorul:Debitorul iniial nu este liberat prin preluarea datoriei, dac se dovedete c noul debitor era insolvabil la data cnd a preluat datoria, iar creditorul a consimit la preluare, fr a cunoate aceast mprejurare.[58]Textul este inspirat din art. 1.663 alin. (2) din Codul civil al provinciei Qubec potrivit cruia:Furthermore, hypothecs attached to the existing claim may not be transferred to the property of the new debtor; nor may they be reserved upon the property of the former debtor without his consent. However, they may be transferred to property acquired from the former debtor by the new debtor, if the new debtor consents thereto.Textul integral al CCQ, versiunile oficiale n limbile englez i francez, este disponibil pe urmtorul site webhttp://www.justice.gouv.qc.ca/english/sujets/glossaire/code-civil-a.htm, accesat la data de 11 martie 2013.[59]Pentru detalii, a se vedeainfra, Seciunea 3. Efectele prelurii de datorie[60]Textul art. 1.612 C.civ. este urmtorul:Atunci cnd novaia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitornu poate opunecreditorului mijloacele de aprare pe care le aveampotriva debitorului iniiali nici cele pe careacesta din urm le avea mpotriva creditorului, cu excepia situaiei n care, n acest ultim caz, debitorul poate invocanulitatea absolutaa actului din care s-a nscut obligaia iniial (subl. ns.)[61]Textul art. 1.603 C.civ. este urmtorul:(1) Daca din contract nu rezulta altfel, noul debitorpoate opune creditorului toate mijloacele de aprare pe care le-ar fi putut opune debitorul iniial, n afara de compensaie sau orice alta excepie personal a acestuia din urm.(2) Noul debitornu poate opune creditoruluimijloacele de aprare ntemeiate pe raportul juridic dintrenoul debitor si debitorul iniial, chiar daca acest raport a fost motivul determinant al prelurii. (subl. ns.)[62]A se vedea art. 1.616 1.623 C.civ.[63]Un exemplu n acest sens ar fi ipoteza n care preluarea datoriei de ctre noul debitor este ntemeiat pe un alt raport juridic, preexistent prelurii de datorie, avnd ca pri vechiul debitor i noul debitor; n acest caz, noul debitor nu ar putea, de exemplu, s invoce excepia de neexecutare contractului de preluare de datorie n contra creditorului, refuznd plata datoriei preluate pe motiv c vechiul debitor nu i-a executat o anumit obligaie din raportul juridic preexistent prelurii de datorie.[64]Pentru efectele specifice prelurii de datorie sub forma contractului ncheiat ntre vechiul debitor i noul debitor, a se vedeasupra, Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie,comentariile aferente sub-seciunii privindEfectele juridice ale acordului creditorului cu privire la preluarea de datorie.n plus,apreciem c preluarea de datorie prin contract ncheiat de debitorul iniial fiecu noul debitor, fieatt cu noul debitor ct i cu creditorul, ar putea avea ca efect ntreruperea cursului prescripiei extinctive n sensul art. 2.537 pct. 1 C.civ., ntruct prin ncheierea contractului de preluare a datoriei, debitorul recunoate datoria pe care o are fa de creditor. Potrivit art. 2.537 pct. 1 C.civ. [p]rescripia se ntrerupe: 1. Printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaterea, n orice alt mod, a dreptului a crui aciune se prescrie, fcut de cel n folosul cruia curge prescripia.[65]Pentru detalii n legtur cu formele prelurii de datorie, a se vedeasupra, Seciunea 2. Mecanismul prelurii de datorie.[66]Configuraia art. 9.2.5. (Discharge of original obligor)din Principiile UNIDROIT este diferit, regula fiind c debitorul iniial i noul debitor sunt inui nmod solidar. Cu toate acestea, creditorul (i) l poateliberape debitorul iniial, (ii) l poate ine pe debitorul iniial obligat n subsidiar, n cazul n care noul debitor nu i execut obligaia n mod corespunztor . Prin urmare, n concepia reglementat de art. 9.2.5. din Principiile UNIDROIT, dac creditorul nu specific nimic, debitorul iniial i noul debitor vor fi inui n mod solidar rspunztori.Textul art. 9.2.5. prevede urmtoarele:(1) The obligee may discharge the original obligor.(2) The obligee may also retain the original obligor as an obligor in case the new obligor does not perform properly.(3) Otherwise the original obligor and the new obligor are jointly and severaly liable.[67]n sistemul nostru de drept, solidaritatea nu se prezum, ea trebuie prevzut expres de pri sau prevzut de lege, excepie fiind raporturile dintre profesioniti (a se vedea art. 1.445 C.civ.)[68]Textul art. 1.602 C.civ. prevede urmtoarele:(1) Creditorul se poate prevala n contra noului debitor de toate drepturile pe care le are n legtur cu datoria preluata.(2) Preluarea datoriei nu are niciun efect asupra existentei garaniilor creanei, afara de cazul cnd acestea nu pot fi desprite de persoana debitorului.(3) Cu toate acestea, obligaia fideiusorului sau a terului care a constituit o garanie pentru realizarea creanei se va stinge dac aceste persoane nu i-au dat acordul la preluare.[69]Un exemplu de garanie care nu poate fi desprit de persoana debitorului a fost dat scrisoarea de garanie emis de banc n favoarea debitorului iniial, n care nu se prevede o clauz care ar permite transmiterea ei, astfel cum prevede art. 2.321 alin. (5) C.civ. []n lipsa unei convenii contrare, scrisoarea de garanie nu este transmisibil odat cu transmiterea drepturilor i/sau obligaiilor din raportul obligaional preexistent (a se vedeaF.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei .a.,op.cit., p. 1693, comentariul art. 1.602 de C. Roianu).[70]Obligaiile acestor persoane vor subzista indiferent de acordul cu privire la preluare, atunci cnd prile au convenit prin contract ca debitorul iniial s fie obligat alturi de noul debitor, fr ca primul s fie liberat.[71]Textul art. 1.604 C.civ. prevede urmtoarele:(1) Cnd contractul de preluare este desfiinat, obligaia debitorului iniial renate, cu toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobndite de terii de bun-credin.(2) Creditorul poate, de asemenea, cere daune-interese celui ce a preluat datoria, afar numai daca acesta din urm dovedete c nu poart rspunderea desfiinrii contractului i a prejudiciilor suferite de creditor.Art. 1.604 C.civ. este inspirat din art. 180 din Codul elveian al obligaiilor, potrivit cruia:1. In the event of failure of the debt assumption contract, the previous debtors obligation is revived with all accessory rights, subject to the rights of bona fide third parties.2. The creditor may also claim damages from the would-be debt acquirer for any damage suffered as a result of the loss of security previously obtaines or for similar reasons, unless the would-be debt acquirer cand prove that he was in no way to blame for the failure of the debt assumption contract or the damage caused to the creditor. Versiunea n limba englez a Codului elveian al obligaiilor este disponibil la urmtorul linkhttp://www.admin.ch/ch/e/rs/c220.html, accesat la data de 11 martie 2013.Articolul poate fi citit i nRevista Roman de Drept al Afacerilor nr. 4/2013:http://www.wolterskluwer.ro/revista-romana-de-drept-al-afacerilor-2013/wolters-kluwer/revista-romana-de-drept-al-afacerilor-nr-4-2013/