Predicarea expozitiva

Definitie:

Comunicarea unui concept biblic, derivat si transmis prin studiu unui pasaj sub călăuzire Duhului Sfânt, studiu: istoric, gramatical şi literar, in contextul sau, concept pe care Duhul Sfant il aplica mai intai personalitatii si experientei predicatorului si prin el, ascultatorului lui.

A. CARACTERISTICI:

1. PASAJUL DETERMINA PREDICA

scriitorul biblic determina substanta predicii

pasjul te obliga sa supui gandul tau, Scripturii

2. SE COMUNICA UN CONCEPT

cuvintele si expresiile nu trebuie sa devina un scop in sine, nu le folosim de dragul cuvintelor, ci sa comunice ceva, o idee, un concept

intelegerea Bibliei si comunicarea mesajului trebuie sa se faca la nivelul ideilor.

ATENTIE!!! Aceasta presupune sa ai ceva concret de transmis!

3. IDEEA PREDICII VINE DIN TEXT

Ideea este derivata si transmisa prin studiu istoric, gramatical si literar al pasajului in contextul sau. Este important:

- modul cum ajungi la mesaj - modul cum il comunici

Aflarea sensului obiectiv al pasajului prin intelegerea:-limbii-contextului-cadrului textului

Este necesar sa prezinti o parte suficienta din studiul tau pentru ca ascultatorul sa poata verifica interpretarea pe care ai dat-o textului

Textul da autoritate predicii;

4. CONCEPT APLICAT MAI INTAI PREDICATORULUI

Predicarea expozitiva il formeaza pe predicator ca un credincios matur Predicatorul trebuie sa invete ce are sa-i spuna Dumnezeu mai intai lui.

1

5. CONCEPTUL ESTE APLICAT ASCULTATORILOR

Predicatorul se afla in trei ipostaze:

- ca exeget cauta sensurile date de scriitorul biblic;- ca om al lui Dumnezeu – felul in care Dumnezeu vrea sa Il schimbe pe el;

- ca predicator: - ceea ce vrea Dumnezeu sa spuna bisericii; - Sa se adreseze problemelor contemporane- Predicatorul trece de la teologie la etica- de la teorie la practica

Aplicatiile inadecvate sunt la fel de distructive ca si exegeza nepotrivita.

Definitii necesare:

HERMENEUTICA: Știința și arta interpretării textelor vechi, în special biblice; știința exegezei.

EXEGÉZĂ:  interpretare, explicare (de conținut și filologică) a unui text literar, juridic, religios.

OMILETICA (HOMILETICA): Disciplină teologică privitoare la principiile și la regulile predicarii ( oratoriei bisericeti)

B. IMPORTANTA IDEII CENTRALE

Ideea unica- o comunicare eficienta impune o singura tema

- Orice predica trebuie sa aiba o tema care deriva din pasajul studiat

- Predicile eficiente se caracterizeaza prin idei biblice care sunt aduse laolalta intr-o unitate cuprinzatoare.

1. DEFINIREA IDEII - a vedea, a cunoaste (din greaca)- concept – conceptie de baza

A GANDI IN IDEI = capacitatea de abstractiza, de a sintetiza = caracterizeaza maturitate

IDEEA, extrage din lucrurile particulare ale vietii ceea ce au in comun si stabileste relatii intre ele. Ideile sunt elementele experientei noastre ( copilul gandeste in termini concreti).

Ideile sunt exprimate in cuvinte si aceasta trebuie sa se faca in modul cel mai clar.

2. FORMAREA IDEII

Idea= subiect + complement

Subiectul: despre ce se vorbeste?

2

Complementul : ce se spune despre lucrul despre care se vorbeste?

Distinctia intre structura ideii si modul cum se dezvolta ideea.

3. LUNGIMEA PREDICII

Se are in vedere unitatea de idei si timpul acordat

4. EXPUNEREA TEMATICA

Toti predicatorii trebuie sa predice in anumite imprejurari: - anumite idei/ anumite subiecte teologice

Pericolul expunerii tematice: - ca predicatorul sa adauge ceva la relatarea biblica Expunerea tematica: - se incepe cu un subiect sau o problema si dupa aceea se cauta pasajele

legate de acel subiect Dupa alegerea pasajului ii va permite acestuia sa se prezinte singur

Ideea Scripturii trebuie sa modeleze tot ce se spune in definirea si dezvoltarea temei

PREDICAREA BIBLICA EFICIENTA: necesita sensibilitate spirituala. perspicacitate şi imaginatie.

C. STADII ÎN PREG Ă TIREA PREDICII EXPOZITIVE

SADIUL I : ALEGEREA PASAJULUI

Unitati de idei – textele alese dupa diviziunile pe paragrafe, care reprezinta ideile autorului biblic.

Sectiuni narative - unitati literare mai intinse decat un paragraf sau doua

CONCLUZIA: bazeaza-ti predica pe o unitate de idei biblice!

STADIUL II: CONTEXTUL

1. Raportarea pasajului la cartea din care face parte: Contextul larg Citirea in traduceri diferite Contextul imediat – ce il precede/ ce il urmeaza La ce scop slujeste acel pasaj in carte? Are vreo importanta daca ar lipsi? Exprima in termeni generali subiectul si complementul pasajului Examineaza detaliile:

- structura

3

- vocabularul- gramatica-

2. Dicţionare biblice:

Definirea unui cuvant, radacinile cuvantului Forme gramaticale Pasajele in care apare cuvantul Clasificarea intrebuintarii cuvantului

3. Concordante

4. Gramatici

5. Cărţi cu studii de cuvinte, expresii

6. Enciclopedii biblice

7. Comentarii

STADIUL III: DESCOPERA LEGATURA DINTRE PARTI, PENTRU A STABILI IDEEA EXEGETICA

1. Subiectul: formularea initiala va trebui sa fie ingustata Aplicare intrebarilor: Cum?, De ce?, Ce? Cand?, Unde?, Cine?

2. Complementul Sa tii seama de structura pasajului Sa faci distinctie intre afirmatiile majore si cele secundare

3. Alte forme literare Sa cunoastem genul literar pe care-l citim si caracteristicile care ii sunt proprii:

O povestire: Care sunt personajele? De ce au fost incluse? Cum evolueaza ele? Sunt ele in contrast? Ce structura confera unitatea? Ce idei sunt in spatele povestirii? Pot aceste idei sa fie exprimate printr-un subiect si un complement?

Forma poetica:

Exprima sentimente si meditatii asupa vietii Foloseste un limbaj figurativ

4

Interpretarea poeziei da nastere la interpretari de tipul:

- Ce sensuri se afla in spatele imaginilor si figurilor de stil?- Ce sentiment exprima poetul?

Dupa stabilirea ideii scriitorului, va trebui stabilit felul in care dezvolta el gandul acela in pasaj.

CONCLUZIA- Sa enunti ideea pasajului intr-o singura propozitie care combina subiectul si complementul

- Sa schitezi dezvoltarea ideii din acel pasaj.

STADIUL IV – SUPUNE IDEIA EXEGETICA LA TREI INTREBARI DE DEZVOLTARE

a. CALEA DE LA TEXT LA PREDICA

Predicatorul este implicat in trei lumi diferite:

1. LUMEA BIBLIEI: istoria popoarelor carora Dumnezeu li s- a revelat, limbile si culturile lor, ce a insemnat revelatia pentru oamenii carora le-a fost data original.

2. LUMEA EPOCII SALE:- fiecare epoca isi are cultura sa, istoria sa, limba sa.

- Fiecare epoca isi are curentii sai, intrebarile sale, pe care predicatorul trebuie sa le cunoasca si sa raspunda la ele.

3. LUMEA SA PROPRIE: intelegerea cat mai completa a adunarii sale, ii cunoaste pe fiecare pe nume.

Predicatorul aduna laolalta lumea antica, lumea moderna, lumea sa particulara, in dezvoltarea predicii sale.

El ne confrunta cu Dumnezeul contemporan acolo unde traim noi.

b. DEZVOLTAREA IDEII EXEGETICE

O afirmatie care a fost enuntata poate fi:

- reformulata

- explicata

- dovedita

- aplicata

REFORMULAREA- formularea ideii cu alte cuvinte, pentru a o face mai clara sau pentru a o imprima in mintea ascultatorului.

1.Ce inseamna aceasta?

a) Directionarea spre Biblie - pasaj

5

- Ideea este dezvoltata prin explicatie?

- Prin descrierea aspectelor particulare

- Prin analogie, etc.b) Sondarea ascultatorilor – oameni- Ideea exegetica necesita explicatii extensive “ Ce vrea sa spuna cu aceasta?”,“ Ce inseamna aceasta?”c) Realizarea inteligibilitatii

2.Este adevarat?

Acceptarea trebuie dovedita nu numai pe baza Bibliei ci si prin:

- logica- dovezi- ilustratii- logica experientei-viata de toate zilele- teologie naturala- analogii- identificandu-ne cu intrebarea pe care oamenii si-o pun.

3.Ce importanta are?

Reprezinta legatura dintre pasaj si experinta ascultatorului – ce importanta are pentru mine?

Presupune o aplicatie precisa – care are ca baza o exegeza corecta – cu toate regulile ei:

- imprejurarea in care a fost data original revelatia;

- ce are omul modern in comun cu ascultatorii initiali;

- ce diferente sunt intre ei;

- aplicarea textului Vechiului Testament ca exemplu sau ilustratie a doctrinei Noului Testament.

Aplicatia vine din scopul teologic al scriitorului biblic.

Intrebari care ne ajuta in aflarea scopului teologic:1. Exista in text indicatii cu privire la scop, comentarii sau afirmatii interpretative cu privire la

evenimente?2. Sunt facute in text judecati teologice?3. Este intamplarea un exemplu sau avertisment? Este ceva normal sau o exceptie?4. Ce mesaj a fost intentionat pentru ascultatorii originali cat si pentru cei din generatiile

urmatoare?5. De ce a fost inclusa aceasta revelare in Scriptura?

Alte intrebari puse pentru aplicarea Cuvantului lui Dumnezeu la ascultatorii cotemporani:1. Care a fost cadrul de comunicare in care a fost dat prima data Cuvantul lui Dumnezeu? Ce trasaturi comune au oamenii moderni si ascultatorii originali?2. Cum ne putem identifica cu oamenii Bibliei?- Avem in comun caracterul uman;

6

- In toate aspectele fundamentale, suntem la fel.3. Ce am inteles noi, prin revelatii suplimentare cu privire la felul cum lucreaza Dumnezeu cu

poporul Sau?4. Ce aplicatii practice are pentru mine si pentru Biserica, intelegerea unui adevar etern sau a unui

principiu calauzitor?

Cand se incepe studiul de la un pasaj, aplicatia vine direct sau ca o implicatie necesara a pasajului.

Cand se porneste de la o nevoie specifica a adunarii, se stabilesc pasajele care raspund acestor nevoi si se face exegeza acestor pasaje.

O decizie creştină validă este alcătuită întotdeauna atît din credinţă cît şi din fapte. Este validă în măsura în care credinţa este concepută corect, iar faptele sînt măsurate corect.

STADIUL V: ENUNTA IDEEA HOMILETICA IN CEA MAI EXACTA SI IN CEA MAI MEMORABILA PROPOZITIE POSIBILA.

Ideea centrală trebuie să se raporteze atît la Biblie cît şi la ascultători.

Cînd o idee este un principiu universal, formularea ideii homiletice este identica cu cea

exegetică.

Alte idei exegetice se transformă'în idei homiletice prin reformulare precisă si personală.

Alteori, ideea homiletică va fi mai contemporană şi mai puţin legată de expresiile din

text. Deci, limbajul folosit în ideea homiletică, să fie atrăgător şi captivant.

Ideea homiletică apare numai după un studiu intensiv al pasajului şi după o analiză extensivă a

ascultătorilor.

Cînd ideea este clară, predicatorul are şi mesajul pe care trebuie să-l predice.

7

STADIUL VI – STABILIREA SCOPULUI PREDICI

Scopul : ce aşteaptă predicatorul să se petreacă în ascultător ca rezultat al prezentării acestei predici.

In timp ce ideea enunţă adevărul, scopul defineşte ce ar trebui să realizeze acest adevăr.

Stabilirea scopului predicii

- prin descoperirea scopului pasajului

Ex. 2 Timotei 3. 16-17 ne atingem scopul: :

← - invatand doctrina

← - combătînd unele erori

← - corectînd ce este greşit

← - învăţînd sa trăiasca viaţa

←

O enunţare eficientă a scopului trece dincolo de procedură şi descrie comportarea exterioară ce

rezultă ca urmare a predicii.

Enunţul scopului descrie atît:- destinaţia şi calea de urmat pentru a ajunge acolo- cît şi cum putem şti că am ajuns

Formularea unor scopuri care descriu rezultate măsurabile îl forţează pe predicator să reflecteze

asupra modului în care ar trebui modificate atitudinile şi comportamentul.

Forme pe care le ia predica

Acum trebuie să ştim ce să predicăm şi de ce predicăm.

- ce trebuie să facem cu această idee pentru a ne atinge scopul

- ce formă să ia predica.

STADIUL VII - MODUL DE ABORDARE AL IDEEII HOMILETICE PENTRU A

NE ATINGE SCOPUL.

1. Explicarea ideii

- explicarea pasajului biblic

- cînd explicăm un concept va trebui să urmăm formula: "spune' cevei spune; spune- ce spui; spune

ce ai spus.", adică: se enunţă ideea complet, apoi descompunem ideea şi-o analizăm, iar în încheiere

repetăm din nou ideea.

8

2. Dovedirea afirmaţiei

Ideea va apare în introducere ca o afirmaţie pe care o vei dovedi ulterior

Intrebarea de dezvoltare va fi : "Este adevărat?"

Punctele predicii devin argumente şi dovezi.

Ideea explicată şi ideea dovedită par să fie identice, întrucît în amîndouă cazurile se prezintă ideea în

introducere şi apoi se dezvolta. Dar predicile se dezvoltă în direcţii diferite pentru a atinge scopuri

diferite.

3. Principiu de aplicat

Ce importanţă' are pentru mine?

Predicatorul va prezenta principiul biblic în introducere sau ca primul punct al predicii, apoi

arată implicaţiile .principiului.

4. Subiect care trebuie completat

Predica prezintă în introducere subiectul, apoi acesta este completat cu punctele majore

ale predicii, care nu sînt raportate la punctele precedente ci la subiectul pe care-l

completează.

5. Predica narativă

Cînd predicatorul povesteşte o întîmplare biblică cu multă înţelegere şi cu

imaginatie, el poate comunica idei.

In predica narativă, o idee majoră continua să fie sprijinită de alte idei.- materialul care sprijină ideile, este scos direct din întîmplările povestirii.

Povestirea unei întîmplări

Biblia este o carte de povestiri - de naraţiuni.

Domnul Isus a spus multe povestiri şi cele mai multe au intrat în folclorul universal.

In predica narativă nu se repetă doar detaliile unei povestiri, ci o idee majoră continua să

fie sprijinită de alte idei, iar materialul care sprijină este scos direct din întîmplările povestirii.

Detaliile povestirii subliniază o idee, şi toate contribuie la dezvoltarea ideii centrale a

predicii.

Eficacitatea cea mai mare o are naratiunea atunci cînd ascultătorii aud povestirea şi

ajung la ideile povestitorului fără ca ele să fie enunţate direct.

Povestirea trebuie să se desfăşoare în aşa fel încît ascultătorii să se identifice cu

gîndurile, motivele, reacţiile şi raţionamentele personajelor biblice, ajungînd astfel să se

cunoască mai bine pe ei înşişi.

9

Alte forme ale predicii

Predici deductive

- Ideea apare ca o parte a introducerii

- Cuprinsul predicii o explică, o dovedeşte sau o aplica.

Cele trei forme discutate anterior urmează modelul deductiv.

Predicile inductive

- introducerea prezintă numai primul punct al predicii, apoi fiecare punct nou este legat de

cel precedent pana cînd ideea apare continuă.

- se pot dezvolta şi printr-o serie de exemple cumulative, care duc apoi la un singur

principiu general.

- produc în ascultători un sentiment de descoperire, ca şi cum singuri au ajuns la ideea

predicii.

- este eficienta la ascultătorii indiferenţi şi ostili, gata de respingere.

Inducţia şi deducţia – combinate

- inductiv: introducerea şi primul punct al predicii, pînă la enunţarea ideii

- deductiv: restul predicii - pentru a o explica, dovedi sau aplica ideea.

Explorarea unei probleme - o variantă

- introducere şi primul punct:- identificarea problemei personale sau etice, cauzele ei, soluţiile

inadecvate.

- al doilea punct: - propune un principiu sau abordare biblică şi apoi explică, apăra sau aplică

abordarea aceea.

Ex. - predici despre situaţii din viaţă

Predicile pot lua şi alte forme. Pentru a testa o forma se pun două întrebări:

1. Comunică această dezvoltare, învăţătura pasajului?

2. Va atinge ea scopul meu cu aceşti ascultători?

2.

STADIUL VIII – SCHITA PREDICII

Structura conferă predicii ordine, unitate şi progresie.

Scopurile schiţei predicii:

- clarifică relaţiile dintre părţile predicii

- se observa ansamblul predicii

- se cristalizeaza. ordinea ideilor

- se observă nevoia de material suplimentar pentru anumite puncte.10

Uneori este nevoie să modificăm în schiţă ordinea ideilor din pasaj - să facă o schiţă proprie.

Ex : Proverbe 31.10-31 - un acrostih ebraic, de la Aleph la Tau (alfebetul ebraic), privind

calităţile unei bune soţii - avea sens pentru evreu dar nu si pentru noi, trebuie să alcătuim o

nouă schiţă.

Schiţele constau de obicei din introducere, cuprins şi încheiere.

Introducerea cuprinde:

-Subiectul

-Ideea - sau primul punct al predicii.

Cuprinsul:- evaluează ideea- prezentarea punctelor principale, secundare si a detaliilor specifice

Incheierea:

- concentrează ideea- încheie predica.

Schita cuprinde:- punctele principale >< cadrul de baza al predicii- punctele secundare >< dezvoltă punctele principale- detalii specifice >< care sprijină punctele secundare

Fiecare punct din schiţă reprezintă o idee, o afirmaţie care trebuie să fie o propoziţie

completă, care să răspundă la întrebări, nu să ridice întrebări.

Intrebările pot fi folosite ca elemente de tranziţie, care să introducă puncte noi.

Afirmaţiile de tranziţie sînt foarte importante, întrucît arată relaţiile dintre

părţi şi întreg.

Tranziţia poate recapitula, poate identifica ideea la care se trece, poate face

legătura între ce s-a spus şi subiect, poate stîrni interesul pentru un gînd nou.

Tranziţiile trebuie planificate dinainte. Uneori ele enunţă ideea precedentă şi

ideea care urmează.

Tranziţiile arată legătura logică sau psihologică dintre introducere şi

cuprinsul predicii şi încheiere. Ele răspund la întrebarea: De ce aceste puncte şi de ce în

această ordine?

Concepte noi:

- Forme pe care le iau predicile

- idee explicată

- afirmaţie dovedită

- principiu aplicat

11

- povestire

- subiect completat.

- Aranjament deductiv

- Aranjament inductiv

- Schiţă

- Tranziţie

DefiniţiiAranjament deductiv : ideea apare ca parte a introducerii, iar cuprinsul a explică, o dovedeşte

sau o aplică.

Aranjament inductiv: introducerea prezintă numai primul punct al predicii, apoi, folosind

tranziţiile, se leagă fiecare punct unul de altul pînă cînd ideea apare în concluzie.

Afirmaţie dovedită: ideea enunţată în introducere, ca o afirmaţie ce urmează a fi dezbătută. Punctele

sînt dovezi în sprijinul afirmaţiei.

Ideea explicată: ideea prezentată în introducere, iar punctele predicii sînt etape în explicarea ei.

Povestire : ideea este dezvoltată direct sau prin implicaţie.

Principiu aplicat: ideea prezentată în introducere sau în primul punct, ca un principiu de viaţă, sau de

credinţă. Restul predicii aplică acel principiu la viaţa de fiecare zi.

12

Subiect completat: subiectul predicii apare în introducere. Punctele principale sînt complemente

ale acestui subiect.

Tranziţie: enunţarea legăturilor logice sau psihologice dintre introducere şi cuprinsul predicii,

dintre punctele din cuprinsul predicii, şi dintre corpul predicii şi concluzie.

13

STADIUL IX: COMPLETAREA SCHITEI CU MATERIAL AJUTATOR

Materialul ajutator este acel material care explica, dovedeste si amplifica punctele.

i. Reformularea.

Se foloseşte principiul repetiţiei pentru a enunţa o idee cu alte cuvinte. Are două scopuri:

- adaugă claritate

- imprimă adevărul în mintea ascultătorului.

Reformularea se deosebeşte de repetare, care spune aceleaşi cuvinte.

ii. Explicaţia şi definiţia

Definiţia - stabileşte limite – arată ce trebuie inclus si ce trebuie exclus. Definim prin încadrarea intr-o

clasa mare de lucruri din care face parte.

Explicaţia - fixează şi ea limite, dar face acest lucru aratand în ce mod se raportează ideile una la alta,

şi ce implicaţii are o idee. Uneori definim şi explicăm prin sinonime.

Comparaţia şi contrastul explica şi dezvoltă idei. Se folosesc şi exemple pentru a explica.

Definirea termenilor mai importanţi se va face într-un limbaj înţeles de ascultători şi este absolut

necesar ca noi să cunoaştem explicatia foarte limpede

.

iii. Informaţii faptice

Faptele sînt exemple, statistici, observaţii, etc. ce pot fi verificate de ascultător. Intr-o predică

expozitivă, observaţiile despre conţinutul pasajului sînt faptice,. pentru ca ascultătorul poate vedea

lucrul acesta în Biblie.

Multe opinii personale sînt prezentate drept fapte. „Orice om are dreptul la propria sa opinie, dar

nimeni nu are dreptul sa greşească în ceea ce priveşte faptele".

Statisticile o formă specială de fapte, ce permit trecerea în revistă a unei zone mari in timp scurt.

Există şi capcane in folosirea statisticilor pe care uneori nu le putem verifica.

Cînd folosim numere, este bine să le comparăm cu lucruri din experienţa noastră.

iv. Citate

Se folosesc cu două scopuri:

- pentru impresionare

- pentru a da autoritate

Motivul principal a1 folosirii: dorinţa de a ancora o idee cu expresii care pătrund adînc în

mintea ascultătorilor.

Cînd dăm sursa citatului - o facem din motive de etică dar şi pentru a conferi autoritate

Cei citaţi

- au mai mare autoritate decît noi

- cunose mai bine faptele sau pot să le interpreteze mai bine.

Competenţa celui citat se stabileşte astfel

1. Este calificat prin pregătire şi experienţă?

2. Mărturia lui se bazează pe cunoaşterea directă?

3. Autoritatea lui este afectată de prejudecăţi?

4. Cum privesc ascultătorii mărturia lui?

Folosirea citatelor să fie:

- moderată - cît mai puţine

- cît mai scurte

Citatele pot fi introduse în predică printr-o anumită remarcă.

v. Ilustratii

Sunt necesare nivele înalte sau scăzute de abstractizare. Pentru a avea sens, aspectele particulare trebuie adunate laolaltă în generalizări, iar abstractizarile , coborîte la nivelul aspectelor particulare pentru a fi înţelese.

Ilustraţiile - reformulează, explică, validează sau aplică ideile prin legarea lor de experienţe

tangibile.

- se pot folosi analogii

- fac adevărurile credibile

- aplică ideile la experienţă

-ajută memoria, stîrnesc emoţii, captează atenţia, stabilesc un raport între vorbitor şi

ascultător.

Principiul fundamental pentru folosirea ilustraţiilor este acela că ilustraţia trebuie să ilustreze

ceva.

A ilustra = a arunca lumină asupra unui subiect. O ilustraţie bună este aceea care pune în

lumină un anumit adevăr - nu este bună prin ea însăşi.

Ilusnraţiile - să fie inteligibile - să nu fie nevoie să explicăm ilustraţia, care la rîndul ei să explice

un concept.

- folosirea unor ilustraţii biblice pentru lămurirea unor pasaje, pot fi zadarnice

datorită analfabetismului religios.

- cele mai eficace ilustraţii sînt cele legate de viaţa ascultătorului, de ex. cele de

"interes general uman", care se ocupă cu subiecte din viaţa de fiecare zi: copiii, animalele,

lucrurile obişnuite.- să fie convingătoare - să fie sigur de faptele prezentate, şi să nu ofenseze bunul simţ al ascultătorului

- să fie potrivite cu tema predicii şi cu.ascultătorii

- să fie povestite în mod dramatic - predicatorul să retrăiască întîmplarea

- ilustraţiile bune adaugă căldură şi vitalitate unei predici.

Folosirea ilustraţiei: - sînt trei reguli:

- să fie adevărată

- să fie modestă - cît mai putin despre predicator

- să nu încalce confidenţialitatea

Concepte noi

- Repetiţie

- Reformulare

- Explicaţie

- Definiţie

- Informaţie faptică

- Citat

- Naraţiune - Ilustraţie

DefiniţiiDefiniţie - stabileşte ce trebuie inclus şi ce trebuie exclus dintr-un termen sau dintr-o

afirmaţie.

Explicaţie - stabileşte limitele prin prezentarea pe larg a modului în care ideile se leagă

între ele şi a implicaţiilor ideilor.

Ilustraţii- reformulează, explică, dovedesc sau aplica ideile prin raportarea lor la

experienţe tangibile.

Informaţie faptică - observaţii, exemple, statistici şi alte date care pot fi verificate

independent de predicator.

Naraţiune - descrie personajele, acţiunile şi rezultatele lor din întîmplări biblice. Poate fi

folosită pentru a furniza cadrul unei predici prin discutarea istoriei cadrului

sau personajelor implicate.

STADIUL X: INTRODUCEREA SI INCHEIEREA PREDICII EXPOZITIVE

I. INTRODUCEREA

- prezintă ideea şi dezvoltarea ei

1. Să capteze atenţia

- cu o afirmaţie paradoxală

- un gînd familiar într-un cadru nefamiliar

- întrebări retorice

- un fapt sau o statistică şocantă

- pasajul poate atrage atenţia

- poate intra direct în subiect

- alteori umorul captează atenţia

2. Să scoată la lumină nevoile

- să transforme atenţia involuntară în atenţie voluntară

- informatiile care satisfac nevoile produc:

- un proces de învăţare

- schimbarea opiniilor mai rapidă şi permanenta.

Nevoile iau forme diferite. Ele se clădesc unele pe altele. Nevoile credincioşilor nu se

deosebesc de cele ale necredincioşilor decît prin modul de rezolvare.

- nevoi fiziologice

-nevoi ce rezultă din trăirea cu alţi oameni - dependenţa sociala (nevoia de

stimă, dragoste, siguranţă, împlinire de sine)

- nevoi de cunoaştere şi înţelegere (curiozitatea).

In primele stadii ale predicii, ascultătorii trebuie să-şi dea seama că lor li se vorbeşte -

predicatorul pune întrebarea - identifică nevoia - expune problema vitală de care vorbeşte

pasajul. Aplicaţia începe în introducere, nu în încheiere.

3. Introduce cuprinsul predicii

- să arate ascultătorilor spre cuprinsul predicii şi spre dezvoltarea ei.

-cel puţin subiectul predicii - sau să-i orienteze chiar spre ideea principala

-prin întrebări de dezvoltare arată ce trebuie făcut cu ideea principală

-în predicile inductive, introducerea duce la primul punct important, tranziţie bine

articulată - la al doilea punct - etc. = ideea completă

4. Prezentarea altor caracteristici

- să nu înceapă predica printr-o scuză!

- introducerea să fie scurtă: necesară pentru captarea atenţiei, prezentarea

nevoilor, orientarea spre subiect, idee sau primul punct.- să nu promită mai mult decît se va prezenta- la un anumit moment al introducerii, să se citească pasajul biblic.

- umorul să fie folosit cu grijă şi să îndrepte atenţia spre idee - prea

multe glume te transformă în măscărici.

- modul de prezentare la amvon, gestica, vocea.

Sunt trei tipuri de predicatori:Sunt trei tipuri de predicatori:

-pe care-i poţi asculta-pe care-i poţi asculta

-pe care trebuie să-i asculţi-pe care trebuie să-i asculţi

-pe care nu-i poţi asculta-pe care nu-i poţi asculta

II. INCHEIEREA

Necesită o pregătire atentă. Unii pregătesc întîi încheierea pentru ca întreaga predică să se

îndrepte în mod natural spre ea.

Scopul încheierii - pentru a ajunge la o concluzie iar predica sa producă un sentiment

de finalitate.

Incheierea răspunde la întrebările:

- Ce importanţă are aceasta pentru mine?

- Permit lui Dumnezeu să facă o schimbare în mine?

Cum se poate încheia o predica:

1. Cu un rezumat

2. Cu o ilustraţie - îndreptată direct spre ţintă

3. Un citat

- să fie scurt şi să fie memorat

- un citat din Scriptură, o poezie, cîntare.

4. O întrebare:

- o întrebare adecvată sau o serie de întrebări

5. O rugăciune:

- numai atunci cînd este o cerere sincera

6. Indrumări specifice

- nu orice predică se încheie cu îndrumări specifice - unele răspund la întrebări majore şi îşi

ating scopul cînd oamenii înţeleg problema şi soluţia ei biblică.

- alteori se pot oferi sfaturi practice de cum poate fi aplicat adevărul în viaţă.

7. Vizualizare - proiectarea ascultătorilor în viitorul în care ei ar putea aplica ceea ce au

învăţat.

Observaţii generale pentru încheiere

- Să nu fie introdus material nou

- Să nu anunţăm încheierea şi să nu ne ţinem de cuvînt

- Să nu fie lunga.

Concepte noi

- Introducere

- Caracteristici majore ale unei introduceri eficiente

- Incheiere

DefinitiiCaracteristici majore ale unei introduceri eficiente:

- atrage atenţia asupra ideii, prezintă o nevoie, îi orientează pe ascultători spre cuprinsul

predicii şi spre desfăşurarea ei.

Introducerea îi expune pe ascultători subiectului, ideii majore sau primului punct

al predicii.

Incheierea dă ascultătorilor o imagine a ideii în întregimea şi totalitatea ei, aplică

adevărul ei în gîndire şi în viaţă.

D. VESMANTUL GANDULUI

STILUL

--alegerea cuvintelor pe care le folosim.

El reflectă modul în care gîndim şi modul în care privim viaţa. Stilul diferă de la un vorbitor la

altul. Acelaşi vorbitor îşi va modifica stilul în funcţie de ascultătorii sai şi de ocaziile pe care le

are.

Manuscrisul predicii contribuie la ideea şi la stilul predicii, dar nu le dictează.

Scrierea predicii se aseamănă cu o conversaţie - nu este ca scrierea unei cărti.

Vorbitorul trebuie să se facă înţeles pe loc, ascultătorul nu mai poate reveni ca să înţeleagă o

anumită expresie. Sînt cîteva modalitati care contribuie la claritatea predicii:

- scrierea sub formă de schiţă

- tranziţiile vor ocupa un spaţiu mai mare

Stil clar

- Claritatea este o chestiune morală. Claritatea Evangheliei poate să-i ofenseze pe oameni, dar în acelaşi timp, dă viaţă şi speranţă.

O schiţă clară

- Comunicarea isi are originea în gîndire

- Manuscrisele clare rezultă din schiţe clare

- Gîndirea în zig-zag este obositoare şi poate fi remediată prin trasarea ideii generale înainte de

elaborarea detaliilor.

Propoziţii scurte

- Claritatea creşte pe masura ce lungime propozitiei scade (o medie de 17-18 cuvinte pe fraza si nu va depasi niciodata 30 de cuvinte pe fraza).

- propoziţiile scurte din manuscrisul predicii ajuta limpezirea gîndurilor, dar au putina legatura

cu expunerea verbala.

Structura simplă a propoziţiei

- concentrarea asupra propoziţiilor principale, înainte de a adăuga propozitii secundare.- se urmăreşte succesiunea gîndirii: subiectul principal - verbul principal - complementul principal.- prea multe propoziţii secundare complică frazele- un singur gînd într-o frază- frazele complicate încetinesc ritmul predicii ("O nuia cu frunze nu ustură! TT)

Cuvinte simple

- jargonul religios (termeni teologici pretentiosi) te face de neînţeles - el combină pretenţia unor

cuvinte mari cu insensibilitatea unui clişeu şi este folosit pentru a impresiona şi nu pentru a

informa.

- valoarea simplităţii – vorbeste sa te inteleaga cei mai modesti

- nu supraestima vocabularul ascultătorilor şi nu le subestima inteligenţa!

Un stil direct şi personal

- Predicatorul vorbeşte ascultătorilor săi faţă în faţă şi îi cunoaşte pe nume.

- Predica va fi ca o conversaţie, cu stil de adresare directă.

- Intrebările folosite arată că ascultătorii şi vorbitorul sînt faţă în faţă.

- Argoul (vocabular conventional) poate capta atenţia cînd este folosit deliberat, dar devine

trivial şi trădează o minte leneşă atunci cînd este folosit inconştient.

- Limbajul unei predici bune trebuie să fie elegant şi decent.

Un stil vioi

O comunicare ce se raportează la experienţa ascultătorului face apel atît la gîndire cît şi la

sentimente.

Pentru ca ascultătorii să recepţioneze mesajul, predicatorul face apel şi la simţuri: ascultătorii

văd gesturile şi expresiile feţei lui, şi aud ceea ce spune.Vivacitatea creşte cînd se folosesc detalii specifice şi concrete:- specifice - dacă sînt explicite şi exacte- concrete - dacă zugrăvesc imagini în minte

-Predicatorul trebuie să înveţe să gîndească în imagini. El trebuie să vizualizeze

detaliile.

-Folosirea substantivelor şi verbelor dezvoltă vivacitatea. Adjectivele şi adverbele deranjează

vorbirea.

-Atenţie deosebită pentru cuvinte ca: foarte, atît de aproape, mai degrabă, la fel de, - ele

trădează nereuşita alegerii unor cuvinte cu substanţă.

- fierbinte - în loc de foarte cald

- chinuitor - în loc· de foarte dureros

- scînteietor - în loc de foarte luminos

- Alegerea verbelor vii - verbe precise

- Folosirea figurilor de stil ca metafore şi comparaţii produc senzaţii în ascultător şi-l fac să-şi

amintească imagini dintr-o experienţă anterioară.

E. EXPUNEREA

Eficacitatea predicii depinde de:

- ce spunem

- cum spunem

In ordinea importanţei, componentele predicii sînt:

- ideea

- organizarea predicii

- limbajul

- vocea ( sunt cele mai evidente si determinante)

- gesturile ( sunt cele mai evidente si determinante)

Dar noi comunicăm mesaje chiar şi atunci cînd nu vorbim, prin:

- expresiile feţei

- gesturi

- cum şedem sau stăm în picioare

- spaţiul pe care-l lăsăm între noi.

Unii psihologi cred că: 7 % din impactul mesajului vine prin cuvinte, 38 % prin voce, 55% prin

expresiile feţei.

Rezultă cîteva observaţii:

1. Limbajul nonverbal are importanţă strategică în vorbirea în public

- cînd ne adresăm adunării, operează următoarele reţele de comunicare:

- cuvîntul

- intonaţia

- gesturile

Elementele nonverbale comunică, în general, emoţiile şi atitudinile – limbajul

comportamental.

2. Dacă limbajul nonverbal îl contrazice pe cel verbal, ascultătorii îl vor crede pe cel

nonverbal

3. Expunerea eficientă începe cu dorinţele:

- amatorul - spune cuvinte - se mulţumeşte să-şi scoată ideile din cap

- specialistul- dorinţa profundă de a comunica - se luptă să bage ideile în capul altora.

Sentimentul esenţial pentru o expunere bună:

- să ai ceva de spus adunării

- sa vrei ca ei sa inteleaga si sa traiasca pe baza celor spuse de tine.

4. Tinuta şi îmbrăcămintea

- O regulă fundamentală este că ţinuta şi imbracamintea să fie potrivite cu ascultătorii, cu

situaţia şi cu vorbitorul.

5. Mişcarea şi gesturile

- Continutul mesajului ar trebui să guverneze mişcarea:

- unii ar trebui să se mişte

- alţii ar trebui să se mişte mai puţin

Gesturile sînt folosite pentru expresie şi nu pentru paradă

- ne ajută să explicăm şi să descriem

- accentuează vorbirea noastră

- menţin interesul şi atenţia

- îl relaxează pe vorbitor

- îi ajută pe ascultători să simtă ceea ce simte predicatorul-comportare exteriorizată

care se numeşte empatie.

Caracteristicile gesturilor expresive:

- spontaneitatea - din interior, ca o expresie a convingerilor şi sentimentelor, nu „teatrale”

- hotărîrea - gest hotărît, cu tot trupul

- varietatea - repetarea unui singur gest produce iritare

- sincronizarea - sincronizate cu vorbirea

Contactul vizualContactul vizual este cel mai eficace mijloc de comunicare fără grai:

- furnizează date despre reacţia ascultătorilor- menţine atenţia lor

Se recomandă menţinerea contactului vizual cu diferiti ascultători sau grupuri de ascultători.

Expunerea verbală

Vocea comunică idei şi sentimente chiar şi fără cuvinte.

Se poate sublinia ceea ce spui în patru moduri:

1. Intonaţia - vocile monotone ca intonaţie obosesc sau adorm.

2. Tăria - atrage interesul şi subliniază ideea

- o schimbare a tăriei comunică importanţa relativă a ideilor.

(atentie! tipatul exagerat starneste o atitudine de repulsie)

3. Ritmul - modificarea ritmului comunică diferite sentimente.

- secretul folosirii eficiente stă în contrast

4. Pauza- este punctuaţia care marchează vorbirea

-pauzele sînt tăceri premeditate, pentru a scoate în evidenţă o anumită expresie.

-trebuie să fie suficient de lungă pentru a atrage atenţia asupra ideii, dar nu prea lungă

încît să atragă atenţia asupra pauzei.

Cum poate fi vorbirea interesanta

1. Atenţie la modul cum se foloseşte limbajul

- chiar şi în conversaţiile particulare foloseşte expresii ce utilizeaza comparaţii noi.

2. Observă cum folosesc alţii limbajul

3. Citeşte cu voce tare

- vocabularul se va îmbogăţi

- vei dezvolta un simţ pentru limbajul care crează imagini.