Data venirii a doua a Domnului

Sunt cateva feluri de sectari ( sambatarii, russelistii si inochentistii), care spun ca data venirii a doua a Domnului poate fi cunoscuta mai dinainte, pe baza unor semne premergatoare, prezise de insusi Mantuitorul si pe baza calculelor unor cifre din Testamentul Vechiu. Fata de aceasta ratacire, e necesar sa stabilim intai care este adevarul, pe temeiul Sf. Scripturim pentru ca apoi sa putem dovedi mai usor ratacirea celo ce- din nestinta- nu se supun adevarului.

Data exacta a venirii a doua si a sfarsitului lumii nimeni nu o poate cunoaste si nu o poate stabili mai dinainte, cu preciziune; pentru ca zis-a Domnul Mt. 24,36-44; si vv.45-51. Daca nici ingerii din cer si nici chiar Fiul, ca Om, nu cunosc cu preciziune aceasta data, cum ar putea oare s-o cunoasca unii oameni? De aici provine si trebuinta de a fi totdeauna pregatiti pentru ea. In pilda despre cele zece fecioare, Mantuitorul ne-a invatat de asemenea, ca venirea a doua a Lui va fi pe neasteptate, prin suprindere. Concluzia pildei ne-o da El Insusi, in acelasi sens ca mai sus: „Drept aceea privegheati...” (Mt. 25,1-13)1.

Nici chiar alte soroace nu pot fi cunoscute oamenilor mai dinainte. Asa, de pilda, dupa Invierea Domnului si inainte de Inaltarea la cer, aratandu-Se Apostolilor, acestia L-au intrebat cand va intemeia acea „împaratie”, a lui Israil, pe care o vestise inca de la inceputul activitatii Sale publice si pe care ei n-o vedeau infaptuita. Raspunsul a fost acesta: „Nu este lucrul vostru ca sa stiti...” FA 1,7. Exact la fel si cu aceeasi claritate ne invata si Sf Ap Pavel cand scrie I Tes. 5,1-3. Urmarea este aceeasi: privegherea neincetata, spre a fi pregatiti in orice moment, pentru a nu fi surprinsi (v.6). In chip absolut asemenea cu cele de mai sus ne invata si Sf. Ap. Petru. El ne anunta, ca se vor ivi unii oameni, care pierzandu-si rabdarea de a tot astepra venirea a doua, vor incepe a invatam ca ea a fost o fagaduinta desarta, deoarece prea mult intarzie si nu da niciun semn ca se va intampla. Apostolul ne atrage atentia, ca intarzierea nu este altceva decat ingaduinta si indelunga rabdare a Domnului, care prin aceasa ne da timo de pocainta. Ea insa se va intapla cu toata siguranta. Chestiunea este sa nu ne pierdem aceata nadejde, ci sa fim totdeauna pregatiti, caci „ziua Domnului va veni ca un fur”, pe neasteptate (II Ptr. 3, 2-10). Asadar data venirii a doua nu poate fi cunoscuta mai dinainte, cu precizie. „Caci precum fulgerul porneste...” (Mt. 24, 27)2.

1. Cu toata limpezimea textelor de mai sus, milenistii au alta invatatura despre data venirii a doua, sustinand cu inversunare si cu fanatism ca ea poate fi cunoscuta si chiar stabilita mai dinainte, cu exactitate. Desi numitii sectari au stabilit, de mai multe ori, prin fel de fel de socoteli, sorocul venirii a doua, care insa nu s-a intamplat niciodata, ei totusi isi mai sustin invatatura3. Pornind de la versetul 36 din cap 24 al Evangheliei dupa Matei, sectarii ca atat Apostolii, cat si toti bunii crestini, prin priceperea si intelepciunea pe care le-o insufla Sf. Duh, pot cunoaste „tot adevarul”, adica intreg planul divin al istoriei lumii si al sfarsitului ei si pot calcula din Sfanta Scriptura „cele viitoare”. Fagaduinta Mantuitorului despre descoperirea „celor viitoare” prin Sf. Duh nu se refera la descoperirea datei venirii a doua, ci la profetiile ce se vor face despre diferite intamplari viitoare in Biserica. Astfel de descoperiri intr-adevar a 1 pp. 474-4752 P.4753 P.477

facut Sf. Duh. Aceste descoperiri aveau sa cuprinda indeosebi invataturi de eshatologie (ivirea lui Antihrist si a profetilor mincinosi, a prigoanelor din viitor impotriva crestinilor) si intelepciune pentru Apostoli, spre a se putea apara cand vor fi trasi la raspundere in fata judecatorilor, pentru invatatura ce o propovaduiesc (Mt. 10, 19-20), sau in fata ereticilor carora vor trebui sa le opuna dreapta credinta. Pentru bunii crestini, acestea au fost de fapt vestite dinainte, incat ele nu vor putea fi pentru ei surprize. Acestea sunt „cele viitoare” despre care vorbeste Mantuitorul in textul invocat de sectari4.

2. De asemenea sectarii spun ca crestinii au de la Sf. Duh lumina cunostintei prin care pot cunoaste si data venirii a doua. Numai paganii si crestinii neadevarati sunt si in aceasta privinta in intuneric. Caci Ap. Pavel scrie: „Voi, fratilor, nu sunteti in intuneric...” (I Tes. 5, 4-5). Din cuvintele acestea rezulta ca crestinii pot si chiar trebuie sa cunoasca data exacta a venirii a doua, pentru a fi pregatiti de ea.

Raspunsul nostru in aceasta privinta este ca mai intai de toate ca textul de la I Tes. trebuie pus in legatua cu contextul, spre a se vedea mai limpede despre ce este vorba. Cu cateva versete mai sus, Apostolul zice asa: „Iar despre vremuri si despre ceasul sorocit, fratilor...” (vv.1-3). Si apoi continua: „Voi, insa, fratilor, nu sunteti in intuneric...etc. Adica voi,ca buni credinciosi ai Domnului, stiti bine acest lucru si de aceea, sunteti totdeauna gata, pregatiti de ea, incat sa nu fie pentru voi o neplacuta surprindere. De aceea sa staruiti mereu in priveghere (vezi si v. 6-8). Sa ne intrebam: Oare la ce ar mai fi necesara privegherea continua, daca noi am putea cunoaste data exaca a venirii a doua5?

Penticostalii mai sustin ca intre venirea a doua si sfarsitul lumii, Hristos va intemeia pe pamant o imparatie in care El va domni, impreuna cu cei alesi ai Lui, vreme de o mie de ani. Ratacirea e veche. Inca di primele veacuri ale crestinismului a fost sustinuta de cativa eretici, zisi „hiliasti” (hilia=o mie). Impotriva lor s-a ridicat toata Biserica, combatandu-i prin cei mai valorosi si mai competenti reprezentanti ai ei6.

In termeni profetici si simbolici, Sf. Scriptura ne vorbeste si despre o „imparatie de o mie de ani” a lui Hristos. Sf. Ioan in descoperirea sa ne spune: „ Apoi am vazut un inger...” (Ap. 20, 1-14). Din acest text constatam mai intai urmatoarele: 1. Imparatia lui Hristos de o mie de ani este rastimpul in care Hristos a limitat puterea diavolului („l-a legat”) asupra oamenilor (vv.1-2). 2. La sfarsitul acestui rastimp, diavolul va fi lasat din nou, pentru putina vreme, sa actioneze asupra oamenilor. 3. Membri ai imparatiei de o mie de ani sunt numai acei ce nu s-au inchinat fiarei si semnului ei si au inviat, la „invierea cea dintai” (vv.4-5). 4. Cei ce n s-au invrednicit de aceasta inviere, vor invia abia la sfarsitul celor o mie de ani, adica la „invierea a doua”, caci aceasta inviere in raport cu „ cea dintai” este a doua. 6. La sfarsitul celor o mie de ani si dupa un rastimp de actiune nefasta impotriva sfintilor, diavolul impreuna cu cei ai lui, va fi aruncat in focul iadului, care este „moartea cea de-a doua”.

4 pp. 477-4785 pp. 479-4806 p. 487