Povestea stejarului bătrân

 

                                                                                   De

Oltea Paraschiv

 

 

A fost odată ca niciodată un stejar bătrân care

trăia chiar la mijlocul unei păduri întinse. De bătrân ce

era nici nu mai ştia câţi ani are ... Braţele-i erau

noduroase iar coaja în care era îmbrăcat era aspră şi pe

ici, pe colo, cârpită pentru că vijeliile pe care le

înfruntase de-a lungul vremurilor au smuls câte o bucată

din ea.

  

   

1

Stejarul bătrân o iubea tare mult pe Domniţa

Toamnă. Ii plăceau cel mai mult culorile cu care ea îi

vopsea frunzele: galben ruginiu, roşcat-

portocaliu... Domniţa Toamnă  îl mângaia cu vânturi reci,

îi spăla ramurile cu ploi lungi şi uneori, dimineaţa îl

dădea peste tot cu o bruma argintie şi el se simţea atunci

tare frumos.....

 

Cum sosea ea, stejarul o întreba:

- Domniţă, când vor fi coapte şi fructele mele? Sunt

aşa de multe iar eu sunt bătrân şi nu le mai pot ţine...

- Aşa e, Moş Stejar. Eşti plin de ghindă gustoasă.

Mai aşteaptă puţin şi se va coace. Atunci voi chema

veveriţele şi pe Moş Martin să o culeagă.

            - O, ce bine-mi pare! răspundea stejarul.

Sprintenele veveriţe vor lua ghinda şi o vor duce în

cămară ca să aibe provizii la iarna. Şi Martin, moşul, cu

câtă plăcere o va mânca!

 

Nu mai trece mult timp şi chiar aşa se

întâmplă. Ghinda stejarului se cocea, era culeasă de

veveriţe, de Moş Martin, uneori cădea pe jos şi de acolo

o adunau alte vieţuitoare... Incet, încet, stejarului îi

2

cădeau şi ultimile frunze, semn că, în curând, toamna va

pleca.

 

- Stejarule, eu trebuie să pornesc la drum

şoptea Toamna. Acum greutatea fructelor nu te mai

apasă. Poţi să te odihneşti. Din frunze ţi-am făcut un

3

covor moale cu care am învelit rădăcinile tale ostenite.

Poţi să dormi, să te odihneşti, până când sora mea,

Primăvara, te va trezi...

 

- Mulţumesc, Toamnă frumoasă, îi

răspundea stejarul şi apoi se cufunda într-un somn

adânc...

4