Povestea lui Harap-Alb

-eseu- Ion Creangă şi-a câştigat faima de mare scriitor postum, fiind încadrat între marii scriitori clasiciromâni relativ târziu. Între scrierile sale, „Povestea lui harap-Alb” este o creaţie complexă care depăşeştemodelul basmului tradiţional printr-o serie de elemente ce evidenţiază originalitatea scriitorului.

Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul/ supranaturalul şi supusa unor stereotipii/ actiuni con-ventionale, care infatiţeaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: antagonist, ajutoare,donatori. Reperele temporale şi spaţiale sunt vagi, nedeterminate. Fantasticul, în basmul lui Ion Creangă, are două particularităţi: este umanizat (eroii, prin ţinută, prin comportament, gesturi, mentalitate, limbaj, amintesc de personajele din “Amintiri din copilărie”) şi este localizat(prin detalii realiste, locurile unde se derulează întâmplările capătă contur geografic şi istoric: eroii se comportă ţărăneşte şi vorbesc moldoveneşte, ca humuleştenii).

Povestea lui Harap-Alb este un basm cult, publicat in Convorbiri literare (1 aug 1877) si apoi reprodus in ziarul Timpul, în mai multe numere successive.

Tema basmului este triumful binelui asupra răului. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunearea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria.

Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un autor omniscient, dar nu şi obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii. Spre deosebire de basmul popular, unde predomină naraţiunea, basmul cult presupune îmbinarea naraţiuniii cu dialogul şi descrierea.

Constructia subiectului respectă momentele corespunzătoare unei specii epice, clasice: expoziţiunea care se referă la timp, la spaţiu, la eroi precum craiul şi cei trei feciori ai săi, la mesajul primit de crai de la împăratul Verde, care, neavând fete, are nevoie de un moştenitor, de un urmaş la tron (motivul împăratului fără urmaş).

Intriga se deduce din lipsa relevată de scrisoarea împăratului Verde: absenţa moştenitorului pe linie masculină. Urmează căutarea celui capabil să plece în călătorie, care se concretizează în proba la care craiul îşi supune feciorii: se îmbracă în piele de urs şi iese în faţa lor de sub un pod, înfricoşându-i pe primii doi care se dovedesc laşi. Testul este trecut de fiul cel mic, curajos şi hotărât (motivul superiorităţii mezinului).

În desfăşurarea acţiunii, se remarcă gestul de milostenie a eroului care îi dă un ban bătrânei cerşetoare, în fapt, Sfânta Duminică (un fel de zână bună), care îl sfătuieşte să ia “calul, armele, hainele” tatălui.

Urmează alegerea calului (animalul slab care vine de trei ori la tava cu jăratic) care are puteri supranaturale (vorbeşte, zboară) şi devine cel mai bun prieten şi sfetnic al băiatului. Apoi, tatăl îl sfătuieşte să se ferească de omul spân şi de omul roş (motivul interdicţiei). Pe drum însă, feciorul se rătăceşte, e ademenit de Spân, capătă identitatea de Harap-Alb, după episodul fântânii şi trece obstacole în număr de trei; probe de iniţiere.

Testul de prindere a fetei împăratului presupune alte serii de încercări, prin care împăratul Roş tinde să îndepărteze ceata de peţitori (casa înroşită, ospăţul, alegerea macului din nisip.).

Eroul basmului iese cu bine din toate aceste încercări, datorită personajelor adjuvante: calul, crăiasa furnicilor, crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Ochilă.

Punctul culminant corespunde momentului de dezvăluire a identităţii răufăcătorului, Spânul, a cărui tentativă de a-l suprima definitiv pe Harap-Alb, eşuează.Fata împăratului îl salvează pe erou, iar impostorul îşi pierde viaţa, nu în luptă cu tânărul, ci fiind ucis de cal.

Deznodământul constă în răsplătirea protagonistului pentru comportamentul, însuşirile sale pozitive dovedite în împrejurări dificile.Astfel conflictul exterior, lupta dintre bine şi rău, se încheie prin triumful forţelor benefice.

Acţiunea poveştii lui Creangă se desfăşoară cronologic, linear, caracterizându-se prin succesiunea secvenţelor narative, prin înlănţuire.

Astfel, există o situaţie initială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment care dereglează echilibrul de la început, apariţia ajutătoarelor, donatorilor, trecerea probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului.

Etapele drumului iniţiatic, parcurs de protagonist, sunt: etapa iniţială, de pregătire a eroului pentru călătorie, la curtea craiului; parcurgerea drumului după care tânărul devine împărat. Caracterul de bildungsroman al basmului presupune parcurgerea unui traseu al devenirii spirituale, concretizat în trecerea obstacolelor şi modificarea statutului social al protagonistului (mezinul curajos şi naiv al craiului îşi atinge ţelul de a conduce o împărăţie, după ce a trecut printr-un proces de maturizare).

De exemplu, în desfăşurarea acţiunii două episoade/ secvenţe narative sunt importante pentru marcarea conflictului de tip exterior şi caracterizarea personajelor: Spânul reuşeşte, prin viclenie, să-l atragă pe mezinul craiului în fântâna unde îl ţine captiv, obligându-l, în schimbul eliberării, să jure că va păstra secretul în sensul că Spânul se dă drept fiul cel mic al craiului (devenind astfel un impostor) şi mezinul să-i fie slugă cu numele Harap-Alb (rob alb, slugă albă). Episodul demonstrează că eroul negativ izbuteşte să-l înşele pe naivul şi credulul băiat care, neexperimentat, cade în capcană şi urmează să ţină piept probelor impuse de rivalul său, care vrea să-l piardă şi în acest fel să-l înlocuiască la tron: să aducă salatele din Gradina ursului, apoi- pielea cu nestemate a cerbului fermecat şi să o prindă pe fata împăratului Roş.Ajutat de Sfânta Duminică, de calul său, de alte

personaje cu puteri supranaturale, Harap-Alb trece, cu perseverenţă, peste toate cele trei încercări.

Incipitul basmului constă în formula iniţială: ”Amu cică era odată…”, prin care se stabilesc relaţiile temporale şi spaţiale: verbul la imperfect “era” şi adverbul “odată” plasează acţiunea în atemporalitate, iar reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii (de la imaturitate la maturitate, în plan simbolic).În basm există şi formule mediane: ”Şi merg ei o zi, şi merg două şi merg patruzeci şi nouă”; “Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, care realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin atenţia şi interesul cititorului.Formula finală: ”Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă…” marchează ieşirea din fabulos şifinalul închis, fericit, ca în basme.

Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului se ironizează defecte umane, dar aspectul lor ascunde şi calităţi sufleteşti precum bunătatea şi prietenia. Împăratul Roş şi Spânul sunt răi şi vicleni. Sfânta Duminică este înţeleaptă.Registrele stilistice popular, oral, reginional conferă originalitate stilului. Limbajul cuprinde termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecvenţa proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia „vorba aceea”.Umorul este realizat cu ajutorul exprimării muscalte („să traiască trei zile ca cea de-alalteieri”), ironiei, poreclelor (Păsărilă, Buzilă), diminutivelor cu valoare augmentativă („buzişoare”, „băuturică”, ect.), caracterizărilor pitoreşti (portretul lui Gerilă, Ochilă, etc.), expresii populare („Da-i cu cinstea, să peară ruşinea”).Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin expresii narative tipice („şi atunci”, „şi apoi”, „în sfârşit”), „şi” narativ; implicarea subiectivă a naratorului („Ce alta, pot să zic?”), dativul epic („Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap”) şi versuri populare („De-ar şti omul ce-ar păţi, /Dinainte s-ar păzi!”).

Personajele (oameni, dar şi fiinţe himerice cu comportament omenesc) sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diversele lor ipostaze. Conflictul dintre bine şi rau se incheie prin victoria fortelor binelui.Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici insuşiri exceptionale (vitejie, dârzenie, isteţime), dar dobândeşte prin trecerea probelor o serie de calitati psiho-morale/ valori etice (mila, bunatatea, generozitatea, prietenia, respectarea juramantului, curajul) necesare unui imparat, in viziunea autorului. Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfanta Duminica: „Cand vei ajunge şi tu odată mare şi tare,îi cauta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul. Numele personajului reflectă condiţia duală: rob, sluga (Harap) de origine nobila (Alb), iar sugestia cromatica alb-negru, traversarea unei stari intermediare (initierea), intre starea de inocenta/ naivitate (negru) şi „invierea" spirituala a celui ce va deveni imparat (alb).Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are şi rolul initiatorului, este „un rau necesar". De aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat: »şi unii ca aceştia sunt trebuitori pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte...". Nu doar naratorul, ci şi personajele par a avea cunoştinţă de scenariul iniţiatic pe care trebuie să-l traverseze protagonistul. Eroul (protagonistul) este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu insuşiri supranaturale

(Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, craiasa furnicilor şi a albinelor), fapturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de mar, apa vie, apa moarta) şi se confrunta cu raufacatorul/ personajul antagonist (Spanul), care are şi functie de trimiţător. Personajul căutat este fata de împărat.

Mai mult decât oricare dintre celelalte basme ale scriitorului, acesta ilustreaza functia initiatica a calatoriei. Asa cum a aratat Vasile Lovinescu analizând textul din perspectiva ezoterica, Harap Alb savârseste de fapt un „pelerinaj” spre propriul Sine. Povestea lui Harap Alb este un basm cult avand ca particularitati: reflectarea conceptiei despre lume a autorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului. Însa, ca orice basm, pune in evidenta idealul de dreptate, de adevar si de cinste. 

Harap-Alb asemenea oricarui Fat-Frumos din basmul popular este: personaj principal, fiind prezent in toate momentele subiectului, pozitiv, protagonist, real si nu fabulos (nu are nici o calitate supranaturala ,G. Calinescu asemanandu-l cu un flacau de la tara datorita mentalitatii sale ). Este de asemenea un personaj rotund; nu este doar fiul de imparat si mezinul mai inzestrat decat ceilalti, ci o fiinta complexa, cu defecte si calitati. Desi este atat de mult ajutat de ceilalti si poate fi considerat de lectorul inocent o simpla marioneta, totusi calitatile ii sunt relevate in fraze ezoterice: inteligent, intelept, bun, sociabil, vesel. Invata din greseli, progreseaza si cu fiecare secventa este mai aproape de summumul initierii. Daca personajul de basm are firea turnata, Harap-Alb se transforma, evolueaza; eroul de basm colinda lumea in cautarea de fapte vitejesti, pe cand Harap-Alb are ca scop desavarsirea sa spirituala. Spre deosebire de eroul de basm care este atotstiutor, intelept, urmeaza intocmai sfaturile, Harap-Alb se caracterizeaza prin instabilitate psihica (nu respecta porunca tatalui) si nu are experienta, luandu-se dupa aparente. De asemenea este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te surprinde (ca atunci cand da calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni omenesti , momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lui ca om. Faptele eroului se desfasoara in limita umanului, probele care depasesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte personaje inzestrate cu puteri supranaturale.

Fără îndoială că basmul, prin dimensiunea sa morală, nu urmăreşte să ofere modele abstracte, ci modele accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are calităţi excepţionale, supranaturale; este bun, curajos, naiv, ca orice tânăr de vârsta lui. El excelează prin omenescul lui, prin slăbiciunile fireşti vârstei şi devine un exemplu prin fermitatea cu care îşi asumă iniţierea.

Ajunge împărat vrednic şi soţ iubit pentru că are însuşiri remarcabile: corectitudine, onoare, omenie, tenacitate.

Trecerea protagonistului prin încercări dificile, ca şi experienţa condiţiei umilitoare de rob la dispoziţia unui stăpân nedrept, conturează sensul didactic al basmului, exprimat de Sfânta Duminică: “Când vei ajunge şi tu mare şi tare, îi căuta să judeci lucrurile de-a fir- a- păr şi vei crede celor asupriţi şi necăjiţi, pentru că ştii acum ce e necazul”.

În literatura noastră, personajul Harap-Alb, creat de Ion Creangă, rămâne un simbol al binelui, al frumosului şi adevărului, valori pe care orice cititor le apreciază în mod deosebit.