Povestea lui Arap AlbAPARTENENTA LA SPECIE: BASM CULT

+ RELATIA INCIPIT-EXCIPIT

Basmul este o naraţiune deliberat fantastică, definită ca specie a genului epic din literatura populară sau cultă, care prezintă confruntarea dintre două categorii opuse – Binele şi Răul -, simbolizate prin personaje pozitive şi negative. Din această confruntare, Binele iese învingător, deoarece basmul propune modele de conduită, idealuri preţuite de omul din popor. Din literatura populară, specia a trecut şi în literatura cultă, basmul cult exprimând viziunea artistică a unui singur creator. De asemenea, actiunea este plasata intr-un timp si spatiu vag precizate, iar stilul este elaborat, naratiunea imbinandu-se cu dialogul si descrierea elaborata.

Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin originalitatea stilului, a lăsat posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul şi spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerată „sinteză a basmului românesc” (Nicolae Ciobanu), se dezvoltă pe un tipar narativ tradiţional, particularizat prin intervenţiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces de transformare în funcţie de propriile structuri mentale şi de propriile concepţii.

Titlul este alcatuit din doua substantive, dupa cum urmeaza: „povestea” – substantiv comun, simplu, este articulat hotarat enclitic, ceea ce il particularizeaza, sugerand ideea unei povesti exemplare, precum si „Harap-Alb”, substantiv propriu, compus, ce reprezinta numele progatonistului, iar la nivel stilistic ilustreaza un oximoron, caci Harap inseamna rob, iar Alb este un însemn al nobilitatii, conturand pe de o parte conditia sociala superioara a tanarului, iar pe de alta parte, puritatea, naivitatea sufletului sau.

Tema basmului este lupta dintre Bine si Rau, din care victorios iese Binele, precum si initierea protagonistului, prin probele la care este supus de-a lungul calatoriei sale, aspect ce ii confera operei caracter de bildungsroman.

In text apar o serie de numeroase motive narative specifice, ce sustin tema prin valoarea si semnificatia lor, precum motivul triplicarii, caci Craiul are trei fii, iar Imparatul Verde trei fiice, motivul imparatului fara mostenitor la tron, cel al calatoriei sau motivul animalului nazdravan, calul. Jocul mastilor este reprezentat aici prin doua forme: deghizarea (Sfanta Duminica, tatal, Spanul si fata Imparatului Ros) si metamorfoza (calul, fata Imparatului Ros). De asemenea, se contureaza motivul superioritatii mezinului, al fantanii, asociat coborarii in Infern, deoarece aici are loc o moarte simbolica: moare mezinul craiului cel naiv, iar din fantana va iesi sluga Spanului, Harap-Alb, precum si motivul juramantului, de o importanta majora, care contureaza demnitatea si loialitatea eroului. Alte motive ce intregesc tabloul ideatic al basmului sunt motivul schimbului de identitati, caci Spanul preia identitatea fiului de crai, prin scrisoare, motivul dublului, precum si motivul obiectelor magice si cel al focului, purificator. Nu in cele din urma, motivul probelor, cel mai amplu si indeaproape urmarit, cuprinde douasprezece probe care vor pune la incercare valorile morale ale protagonistului, necesare unui viitor imparat. Creanga apeleaza la procedeul de proliferare a probelor, trei in basmul popular, ce reprezinta un element de originalitate, conturand astfel o noua dimensiune a basmului.

Coordonatele spatio-temporale sunt vagi, timpul fiind nedeterminat, mitic, ce prezinta cu probabilitate adevarul actiunii, prin „illo tempore” – „Amu’ cica era odata”. In acelasi timp, spatiul este nedefinit, dar in general amplu, care contribuie la delimitarea episoadelor actiunii basmului ce corepund probelor.

Acţiunea basmului este structurată pe momentele subiectului, urmărind tiparele epicii populare. În expozițiune sunt prezentate timpul, spațiul și personajele principale în mod succint, precum și situaţia iniţială, ce ilustrează o stare de echilibru a lumii, perturbată însă de

sosirea scrisorii lui Verde-Împărat, prin care acesta solicită pe cel mai vrednic nepot al său să urmeze la tron, eveniment ce constituie intriga basmului. Desfășurarea acțiunii, amplă, îl înfățișează, pentru început, pe crai supunându-și fiii probei curajului, pe care însă o trece doar mezinul cu ajutorul Sfintei Duminici și a calului năzdrăvan. La plecarea în călătorie, tatăl îi oferă crăișorului pielea de urs, precum și un sfat-interdicție, acela de a nu se însoți cu Spânul și Omul Roș, ”că sunt tare șugubeți”. Însă, rătăcindu-se în pădure, mezinul nesocotește sfatul părintelui său, luându-și însoțitor pe Spân care, prin viclenie îl supune pe tânărul naiv. Are loc astfel un schimb de identități: fiul de crai devine Harap-Alb, slugă, iar Spânul va deveni fiul craiului, eveniment ce se pecetluiește cu un jurământ. Ajuns la curtea Împăratului Verde, Harap-Alb este supus la trei probe de către Spân, în cazul primelor două fiind ajutat de Sfânta Duminică și de calul năzdrăvan, care îi devine confident. Pentru cea de-a treia probă, cea a pețitului, tânărul pornește în călătorie către Împăratul Roș, iar pe drum dovedește bunătate, toleranță și prietenie, reușind să obțină ajutorul mai multor ființe cu puteri supranaturale: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor, Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. La curtea Împăratului Roș este supus la o nouă serie de probe, pe care le depășește cu ajutorul noilor săi prieteni, reușind să obțină mâna fetei de împărat. Punctul culminant îl prezintă pe Harap-Alb întors la curtea Împăratului Verde, unde fata Împăratului Roș îl demască pe Spân, însă acesta îl acuză pe sluga sa că și-a încălcat jurământul și îl decapitează. În deznodământ, Spânul este pedepsit de cal, iar fata Împăratului Roș îl învie pe fiul craiului, cu care se va căsători, urmând să acceadă la tronul Împăratului Verde.

Incipitul, cuprins în expozițiune, este de tipul captatio benevolentiae, și se află în relație de simetrie cu excipitul închis, atât prin utilizarea formulelor specifice basmului, cât și prin situația de echilibru ce caracterizeaza starea inițială, precum și starea finală a acțiunii.

Conflictul principal exterior se creionează între fiul de crai/Harap-Alb și Spân, ilustrându-se astfel tema luptei dintre Bine și Rău, precum și relația maestru/pedagog rău și ucenic. Alte conflicte exterioare secundare se conturează atât între crai și fiii săi (conflictul între generații), cât și între Împăratul Roș și Harap-Alb. Conflictul interior secundar aduce în prim-plan slăbiciunile protagonistului construit realist, lipsit de puteri supranaturale, conturându-i-se astfel o psihologie proprie.

Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul fiind heterodiegetic, omniscient și omniprezent, neimplicat în acțiune, reprezentând o voce auctorială; totuși, în basmul lui Creangă, naratorul intervine prin comentarii subiective referitoare la personaje (”fiul craiului, boboc de felul său în trebi de-aestea, se potrivește Spânului și intră în fântână”) și la situații (”e nevoie și de oameni de-aceștia, să mai prindă unii la minte”).

În text predomină secvențele narative de tip înlănțuire, care susțin perspectiva cronologică a desfășurării acțiunii.

Ca tehnici narative, în text se identifică simetria dintre incipit și excipit, dramatizarea acțiunii prin dialog, ce conferă acesteia dinamism, precum și proliferarea problelor: față de basmul popular, unde erau doar trei probe, în basmul cult sunt douăsprezece probe, ce presupun mai mulți inițiați care să le aplice protagonistului. De asemenea, protagonistul nu are puteri supranaturale, fiind ajutat de personaje cu asemenea puteri, ceea ce îl aproprie de personajul realist prin excelență și îi conferă basmului caracter nuvelistic. Eroul depășește prin construcția sa schema populară, în basmul cult având atât calități, cât și slăbiciuni; faptul că își verbalizează nemulțumirile și grijile, odată cu urmărirea sa de-a lungul procesului de inițiere, conduce la crearea unui personaj rotund, tridimensional.

În basmul lui Ion Creangă se remarcă o serie de elemente de originalitate, ce particularizează basmul cult, oferindu-i un caracter complex. Autorul imprimă basmului său propria viziune despre lume, profund rurală, ironică și mucalită. De asemenea, ”localizarea” fabulosului în mediul rural moldovenesc este susținută prin spațiile prezentate (curțile capetelor încoronate par mai degrabă gospodării ale unor țărani înstăriți), prin limbajul

tuturor personajelor, care abundă în expresii populare și regionalisme, dar și prin elementele de vestimentație a protagonistului. Autorul intervine și asupra formulelor specifice basmului, modificându-le, precum și asupra numărului de probe, pe care le proliferează, transformând cele trei probe ce se regăsesc inițial în basmul popular, în douăsprezece probe, complicând acțiunea. Interdicția are două componente și este mascată sub forma unui sfat oferit de Împăratul Verde mezinului său: ”Să nu te însoțești cu Omul Spân și Omul Roș. Ca sunt tare șugubeți.”. De asemenea, protagonistul este lipsit de puteri supranaturale, fiind construit prin accentuarea laturii sale umană – este şovăitor în faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Se distinge însă printr-o calitate excepţională, care îl impune ca erou exemplar: bunătatea. Compensându-i slăbiciunile firesc umane, bunătatea şi mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea de arhisemn ( simbol ) al binelui. De asemenea, protagonistul este supus la probe de mai mulți inițiați: craiul, Sfânta Duminică, calul năzdrăvan, Spânul, Împăratul Roș precum și fata acestuia. Personajele auxiliare, foarte numeroase, sunt mai complexe decât personajele auxiliare din basmele populare. Uriaşii care îl însoţesc pe Harap-Alb sunt puternic umanizaţi, atât sub aspect fizionomic, cât şi sub aspect psihologic, ilustrând slăbiciuni omenești duse la extrem. Singurele personaje auxiliare care amintesc de basmele populare sunt calul, albinele, furnicile, personificate, ce dobândesc calităţi supranaturale. Având în vedere caracteristicile personajelor, se poate spune că în basmul cult fantasticul este puternic antropomorfizat. Oralitatea stilului este realizată prin intermediul numeroaselor interjecții, al vocativelor și al limbajului colocvial. Se remarcă, de asemenea, exprimarea rimată și ritmată (portretul lui Ochilă) și numeroase mărci ale adresabilității, la persoana a II-a. Umorul și ironia se realizează cu ajutorul poreclelor, al diminutivelor și al augmentativelor, precum și prin intermediul eufemismelor, al antifrazelor (”să dea Dumnezeu să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri”) și al exprimării mucalite. Erudiţia paremiologică se vădeşte în proverbe şi zicători, care reactualizează înţelepciunea populară şi au, de cele mai multe ori, sens ironic. Cel mai des, acestea sunt introduse prin sintagma „vorba aceea” – ”capra sare masa, iada sare casa” sau „poftim pungă la masă, dacă ți-ai adus de-acasă”.

Cu excepţia eroului care este văzut în evoluţie, celelalte personaje sunt reductibile la o trăsătură dominantă, reprezentativă pentru tipologiile umane. Spânul este tipul vicleanului, rolul său fiind acela de a-l iniţia (în mod involuntar) pe erou şi de a ajuta cititorul să înţeleagă mai bine tipologia personajului principal prin raportare la personajul antagonist (caracterizare indirectă).   Din punct de vedere tipologic, cele doua personaje intruchipeaza binele (Harap Alb) si raul (Spanul), însă protagonistul nu este o intruchipare absoluta a binelui, avand slabiciuni si defecte specific umane.                Statutul social al protagonistului se modifica pe tot parcursul discursului epic, fiind, asadar, un personaj rotund, tridimensional, ce progreseaza si isi invinge temerile și slabiciunile. In schimb, Spanul este un personaj plat, caci el nu isi modifica statutul social pe parcursul textului – apare doar in ipostaza de ”rău necesar”, cu rol in maturizarea protagonistului.                Din punct de vedere psihologic, firul narativ al basmului urmareste desavarsirea personalitatii protagonistului. Daca la inceput este slab si plange de rusinea tatalui, nu este capabil sa distinga intre esenta si aparenta, incalcand sfatul parintesc, pe parcursul probelor la care este suspus de Span, personajul Harap Alb dobandeste si dovedeste o serie de calitati necesare statutului de imparat, precum bunatatea, curajul, răbdarea, dar si loialitatea fata de Span, respectând jurământul pe care îl făcuse.                Sub aspect moral, cele doua personaje sunt prezentate in opozitie. Daca fiul cel mic al Craiului isi dovedeste moralitatea accentuată, Spanul este in totalitate imoral, folosindu-se de viclesug, ca arma principala pentru a-si atinge scopul.